Dădusem, din întâmplare, de site-ul dumneavoastră. Citeam şi citeam mărturii ale celor care au scăpat de anumite înclinaţii sexuale. Chiar mă bucur pentru ei. Din păcate, şi eu mă confrunt cu homosexualitatea. Până acum nu am vorbit cu nimeni despre asta. Am treizeci de ani, sunt creştin evanghelic, religia nu e semnificativă, nu am avut relaţii sexuale cu tipi niciodată, însă sunt momente în care „tânjesc”, dacă mă pot exprima aşa, însă parcă ceva mă reţine şi renunţ.

E dificil să trăiesc înconjurat de oameni frumoşi, fericiţi, să văd fericirea pe chipul lor, iar eu să fiu ca o persoană cu o mască pe care o afişez foarte des, ca fiind fericit. Mă închid în camera mea şi plâng, când sunt doar eu şi Dumnezeu. Mă simt eliberat, însă gândurile mă năpădesc iar.

Am avut o copilărie fericită, fără traume. Greşeala mea a fost că, atunci când am simţit că sunt atras de bărbaţi, am continuat să mă informez, şi parcă dorinţa în mine creşte mereu.

Sunt momente în care vreau să urlu. Simt că nici Dumnezeu nu mă mai ascultă şi mă întreb: „Doamne, Tu ai venit în lume pentru cei care au nevoie de ajutor”, uitând, de fapt, că sunt un nimeni şi că nu am eu autoritatea de a cere socoteală Celui care mi-a oferit viaţă. Îmi e foarte greu, sunt singur şi nu am cu cine să împărtăşesc trăirile mele, însă cel mai greu este că mă simt lăsat la o parte de Dumnezeu.

Aveţi grijă de voi şi nu ştiu ce să spun, sper ca site-ul dumneavoastră să ne ajute, pe lângă Cuvânt, rugăciune, dar, dincolo de acestea, să existe motivaţia de a o face. Fiindcă tind să cred că am ajuns să ne complăcem, că nu ne mai dorim. Eu unul, chiar dacă nu am practicat, ajung să mă complac…

Mă numesc Maxim, am douăzeci de ani şi sunt din Republica Moldova. Am hotărât să vă scriu deoarece sunt homosexual.

Nu îi condamn pe oamenii care îi urăsc pe cei ca mine; nu ştiu cum m-aş fi comportat eu dacă eram altfel. Dar îmi este foarte greu să trăiesc astfel, deja nici nu ştiu ce să mai fac. Cine oare mă poate ajuta? Exista oare cineva?

M-am săturat să plâng în pernă şi să mă rog, poate se schimbă ceva. Pe zi ce trece, sunt din ce în ce mai trist, deoarece mă întreb ce va fi cu viaţa mea. Cum o să mă căsătoresc? Cum voi avea copiii pe care deja mi-i doresc enorm?

Despre mine nu ştie nimeni nimic şi nici nu va afla niciodată nimeni nimic. De mult mi-am dat seama că sunt homosexual, dar nu puteam recunoaşte. Nu vroiam să fiu aşa şi nu vreau nici amu’. Dar nu eu am ales să fiu homosexual. Sunt momente când îmi este tare greu, şi asta din ce în ce mai des. Nici nu ştiu ce va fi mai departe.

Relaţia mea cu părinţii este super. Sunt cei mai buni părinţi, am tot respectul pentru ei. Amândoi mă susţin în totalitate, mai mult decât îi susţin pe prietenii mei părinţii lor. De aceea mă simt vinovat în faţa lor că sunt aşa şi nu vreau să-i răsplătesc astfel.

Am avut o singură relaţie homosexuală, care încă durează, dar acum doar discutăm. Nu vreau să mai recurg la homosexualitate, dar recunosc că îmi vin în minte gânduri rele. Îmi dau bine seama că este o stare greu de schimbat, dar aş vrea măcar să trăiesc mai uşor cu problema mea. M-am săturat să duc o viaţă dublă.

Îmi este ciudă câteodată pe viaţă. Sper să fac şi eu parte dintre cei care devin heterosexuali şi voi face, orice s-ar întâmpla. Nu voi rămâne aşa. Am citit mărturiile de pe site, de aceea mai sper şi eu. M-au impresionat unele din ele.

Cred în Dumnezeu şi mă rog acasă. La biserici nu umblu, dar mă stărui să mă rog zilnic. Îl iubesc pe Iisus şi cred că a murit pentru păcatele mele. Deşi sunt homosexual, vreau foarte mult să trăiesc curat, cum cere El. Încerc să nu-mi pierd speranţa.

Îmi este greu să-I spun Domnului tot ce simt. Eu nu mă ştiu ruga. Vreau să-mi fac prieteni creştini, ca să am cu cine vorbi despre starea mea. Am citit despre pastorul care a fost homosexual. Ce super! Să te întorci şi să salvezi pe alţii e ceva divin. Acum încep să înţeleg de ce se fac atâtea eforturi pentru mine. Şi am să scriu şi eu despre mine.

Am douăzeci de ani şi am avut o relaţie de două săptămâni cu cel mai bun prieten al meu, care este evanghelic. A fost singura dată când am fost cu un băiat. Pe drumul de întoarcere în ţară a început să-mi spună că ştie el ce am făcut, că nici Dumnezeu nu mă mai iartă şi că iadul este pentru cei ca mine. Nu înţeleg, dacă nu vroia, de ce a acceptat?

Apoi m-am întors la lucru în străinătate. Acolo am fost într-o seară la biserică, la programul cu tineretul, invitat de un amic care nu cunoaşte problema mea. Dar pastorul sigur a ştiut de mine, pentru că numai despre mine a vorbit acolo. Spunea despre băieţi, că-mi plac băieţii, şi despre ce am făcut în ascuns. Mi-a fost frică şi am zis că nu mă mai duc. No bine, înaintea lui Dumnezeu suntem descoperiţi, El cunoaşte tot.

Dacă aş veni acasă, prietenul ar fi o ispită pentru mine, aşa că m-am hotărât să amân întoarcerea mea măcar până îmi revin puţin. Am vorbit cu el pe Messenger şi m-a certat rău. Ne-am luat adio unul de la altul. Nu-l mai caut cât trăiesc. Poate nu e homosexual, nu ştiu, nu mă interesează. Eu vreau să lupt pentru mine.

Nu renunţ o clipă la ce mi-am propus. Mă rog, dar nu are cine să mă ajute. Am vorbit cu consilierul o dată, şi de atunci m-a lăsat baltă. Eu credeam că-l interesează persoana mea, dar m-am înşelat. Nu sunt un câine, să fiu trimis de ici colo, mă descurc şi singur. Trebuia să-mi spună că nu poate să mă ajute, nu să mă ţină cu iluzii. Am crezut în el, am avut mari speranţe că luptăm şi învingem, dar acum… Umblu la toată lumea cu problema mea, să mă ajute. Sunt dezamăgit. Nu mai încerc la nimeni. De trei luni nimic, şi am zis că luptăm… Of, Doamne!

DUPĂ UN TIMP

Când m-am întors în ţară, m-a căutat prietenul meu şi a vrut să merg la el. Nu m-am dus, martor mi-e Dumnezeu. S‑a supărat şi m-a făcut în toate felurile. Mi-a dat ignore.

Sunt în Italia la lucru acum. De două săptămâni stau la sora mea. A venit la mine fostul meu prieten; înainte să plec, m-a mai căutat o dată. M-a întrebat ce fac, cum sunt. Mi-a recomandat o conferinţă evanghelică şi am să mă duc, că sunt multe fete, poate îmi găsesc şi eu o prietenă acolo.

Bună tuturor!

Sunt un tânăr, undeva în a treia decadă a vieţii, care se confruntă cu problema atracţiei faţă de cei de acelaşi sex. Cred că niciun psiholog sau consilier nu înţelege mai bine care este, până la urmă, treaba cu homosexualitatea, decât persoana în cauză.

Sunt puţin supărat deoarece, în general, creştinii ne privesc ca şi cum ar fi în întregime vina noastră că suntem aşa. Înainte de a da cu pietre, încercaţi să vedeţi ce este cu noi!

Nu pot să uit nopţi din adolescenţa mea, când Îl imploram pe Dumnezeu, în lacrimi, să schimbe natura atracţiilor mele homosexuale. Credeţi că mi-am dorit să fiu atras sexual de bărbaţi?! Nu cred că este vina mea că sunt aşa, la fel cum nu cred că este vina unui nevăzător că s-a născut orb. De asemenea, nu cred că Dumnezeu m-a făcut astfel sau că sunt vreun „accident” de-al Lui.

Păcatul meu este că, la o anumită vârstă, am acceptat să dau curs poftelor şi m-am implicat în acest stil de viaţă degradant. Acum regret, dar consecinţele păcatului se resimt în viaţa mea. Încă nu reuşesc să mă relaţionez afectiv la o persoană de gen feminin, totuşi sper că Dumnezeu va „repara” în fiinţa mea ceea ce eu am distrus şi că va veni ziua când voi fi bărbatul care m-a proiectat El să fiu.

Revenind, creştinii „bine intenţionaţi” recomandă rugăciunea ca tratament absolut şi curativ. Nu vreau să neg acest lucru, pentru că, până la urmă, cine poate produce minunea schimbării decât Însuşi Isus Cristos? Însă rugăciunea este doar catalizatorul. Câţi dintre creştini sunt dornici să cunoască de fapt care este treaba cu aceşti „ciudaţi”? Câţi creştini şi-ar alege ca partener de viaţă un fost homosexual?

Dragii mei, subiectul este mult mai complex decât pare şi nu se rezolvă peste noapte. În primul rând, un homosexual trebuie să înveţe să-şi schimbe percepţia asupra sinelui şi să se vindece de traumele trecutului, pentru că atracţiile sunt determinate de anumiţi factori care i-au influenţat existenţa.

Din nefericire, am avut ocazia să tatonez puţin terenul şi să observ că sunt prea puţini consilieri creştini care ştiu cu ce se mănâncă topicul acesta, nu mai vorbesc despre pastori. Nu vreau să judec pe nimeni, vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, însă m-aş bucura să văd că există oameni plini de dragoste, dispuşi să ajute un homosexual în drumul lui spre vindecare şi care nu se rezumă doar la sfaturi teoretice.

M-am gândit de nenumărate ori la ideea de a avea o mărturie publică. Asta atunci când va fi cazul şi îmi va pune Dumnezeu pe inimă, pentru că sunt încă departe de ceea ce se numeşte un fost homosexual. La o mărturie, însă fără date de identificare, în care să specific doar că sunt român şi fac parte dintr-o biserică evanghelică, eventual vârsta, da, m-am gândit de ceva vreme.

Mai am două vorbe pentru cei care se consideră creştini şi homosexuali în acelaşi timp: dragii mei, voi ştiţi foarte bine, în adâncul inimii voastre, că ce faceţi este păcat. Nu cred că merită să vă amăgiţi singuri. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă lumineze gândurile şi să creeze circumstanţe pentru ca viaţa voastră să se schimbe. Nu este uşor, din contra, este groaznic de greu, o ştiu din proprie experienţă, însă cred că merită plătit preţul. Bucuria pe care o am acum nu se compară cu ceea ce trăiam în trecut. Deocamdată atât, sper că nu am jignit pe nimeni.

Numai bine vă doresc,

Marius

DUPĂ UN TIMP

Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund. Am fost plecat în Germania şi nu am reuşit să vă anunţ înainte să plec, totul a fost iminent. În fine, m-am reîntors, am văzut e‑mailurile de la voi. Am câteva sugestii, sper să vă fie de folos şi aştept să-mi spuneţi cum vi se par.

Vroiam să vă dau o sugestie: ziceaţi de publicarea unei cărţi. Coming Out of Homosexuality cred eu că este cea mai bună. Vreau să spun că îmi place mult cum abordează homosexualitatea, este bună şi pentru creştinii care nu au mai avut contact cu acest subiect. Toată problema este tratată dintr-o perspectivă biblică şi poate ar fi şi mai uşor de tradus iniţial, decât să vă apucaţi să strângeţi materiale şi să scoateţi voi o carte, nu? Ce părere aveţi?

Apropo, am mai descoperit un băiat evanghelic – are douăzeci şi patru de ani – care se confruntă şi el cu astfel de probleme. E un băiat smart, vreau să-i vorbesc despre voi şi despre iniţiativa voastră. Keep in touch, bye!

Plăcere de o clipă, durere de o viaţă… Nu ştiu care ar putea fi primele mele cuvinte. Ştiu totuşi că ceea ce cândva a fost ceva normal, plăcut, s-a transformat în umilire, conştiinţă pătată, regret. Urăsc gândul că evit cu bună ştiinţă calea bună în favoarea propriilor mele plăceri, urăsc că nu sunt statornic. O spun deoarece am atâtea clipe de descurajare şi regret, încât zic: „De azi mă schimb” şi merge o zi, două, trei şi iar recidivez. E greşit, sunt atât de conştient, încât am ajuns să tratez totul ca pe ceva banal, şi mai zic o vorbă: „Mario, nu te juca cu viaţa ta, că se va juca şi ea cu tine cândva.” Şi aşa va fi. Ce azi pare frumos, mâine poate nu va fi.

Despre mine. Mă numesc Mario, am treizeci şi trei de ani. Îmi place tot ce e frumos. Am multe secrete, iar cine merită poate să le ştie. Îmi place să fiu direct şi să spun lucrurilor pe nume.

Am o viaţă frumoasă, dar complicată. De fapt, complicată de mine. Când aveam vreo paisprezece, cincisprezece ani, aveam un prieten căruia îi plăceau băieţii, iar eu eram unul dintre ei. Aşa s-a întâmplat că am cedat avansurilor lui.

Timpul a trecut, eu am crescut, iar pe la şaptesprezece ani am început să schimb acest aspect al vieţii mele cu ajutorul religiei. Am dat la teologie şi un timp a fost totul bine, dar s‑a întâmplat să dau curs iar unei invitaţii nepotrivite şi de aici am început să decad. El s-a îndrăgostit rău de mine, eu nu, iar când i-am zis că s-a terminat, a început calvarul. A făcut crize, mă urmărea, îmi trimitea scrisori, mă suna. Îngrozitor! Pentru că această latură a mea era doar a mea, dar odată cu asta s-a făcut de cunoscut şi părinţilor mei, fraţilor mei, şi oricât de mult aş vrea eu să şterg asta, nu voi putea vreodată.

Am început să devin o persoană religioasă. Ceea ce a mers mult timp, dar dacă homosexualitatea este înrădăcinată adânc şi ţi se mai şi oferă ocazii, e greu. După aproape opt ani de abstinenţă, în care nu am avut nicio aventură măcar, am cedat gândurilor mele, odată cu apariţia unui băiat extrem de frumos şi, bineînţeles, homosexual. Am fost cu el doi ani şi poate mai eram încă, dar am luat decizia de a reveni cu picioarele pe pământ, ştiind că nu o să meargă.

Ce bine ar fi să nu avem contacte cu cei de acelaşi sex, pentru că, o dată ce începi, nu mai ai final fericit! Iar eu sunt sincer, o spun din experienţă. Am avut două relaţii şi câteva aventuri. De fapt, am stat cu cineva vreo şapte luni, iar cu altcineva doi ani, şi pot să spun că, dacă aş avea puterea, aş schimba tot. Îmi place sexul, asta e clar. Dar e de moment. E prea efemer totul şi am mai observat că nu au durată relaţiile homosexuale, doar durere.

Discreţie ai doar la început, pentru că, odată ce ai avut relaţii sexuale cu cineva care e cunoscut sau foarte cunoscut ca homosexual, e şi mai rău. De ce? Fiindcă se laudă la alţii şi discreţie nu mai ai, fiindcă vor afla toţi. Şi mai găseşti pe unul care se îndrăgosteşte de tine, cum am găsit eu, şi mi-a făcut viaţa un calvar, cu sute de ameninţări şi scrisori.

Acum sunt cuminte de cinci luni. Sper să nu mai dau frâu liber dorinţelor. Viaţa de homosexual nu este pentru mine, sunt conştient de acest lucru, dar există acel condiment care pare că dă un gust mai bun vieţii, deşi până acum am avut numai necazuri. Dar pe cine dau vina? Pe mine, pe alţii? Mintea o modelăm doar noi, nimeni altul, doar să vrem. Acolo se nasc aceste vise false. Va fi greu, ştiu asta.

Am trecut prin multe, bune şi rele, dar, dacă aş putea schimba ceva, aş schimba starea mea, pe care o deplâng. Nu e corect, nu e bine, nu e just! Oare cine mă poate ajuta? Cine mă poate schimba? Cine-mi poate da puterea necesară? Mă aude cineva? Simt că mor pe zi ce trece. Poate aşa va fi. Of!

Deci, să încep cu începutul. De mic am atracţii homosexuale. Totul a început când aveam vreo patru ani şi am găsit în casă o casetă video. I-am dat drumul şi era un film porno! Am fost foarte surprins la vârsta aceea, chiar dacă mi se părea scârbos.

Am o soră şi de mic am stat mai tot timpul cu ea şi cu prietenele ei. Chiar şi acum mă înţeleg foarte bine cu ea, dar nimeni nu ştie de atracţiile mele. Când eram mic, la şcoală stăteam mai tot timpul cu fetele, dar prin clasele primare nu era nimic neobişnuit, fiindcă eram prea mici, însă am crescut şi, la fel, stăteam mai tot timpul cu fetele. Colegii râdeau pe seama mea şi chiar mă dădeau la o parte. În clasa a opta am încercat să stau mai mult cu băieţii, ca să nu mai râdă de mine, şi chiar m-am apucat să fumez, pentru a merge cu ei la fumat şi a uita de bârfele fetelor.

Îmi făcusem şi un ID cu numele unei fete şi adăugam băieţi şi vorbeam tot felul de chestii, neştiind ei că eu sunt băiat. Într-o zi, căutam cluburi de homosexuali pe net şi, din întâmplare, am dat peste site-ul Contra Curentului. La început nu credeam că schimbarea este posibilă, dar am găsit şi ID-ul unuia dintre adminii site-ului. L-am adăugat, dar timp de mai multe luni nu am vorbit cu el.

Aseară am început să vorbesc cu el. I-am povestit despre mine şi mi-a dat tot felul de sfaturi, chiar şi ID-ul unui colaborator, care m-a sfătuit şi mi-a spus despre Dumnezeu. Eu sunt creştin catolic; merg foarte des la biserică, dar niciodată nu m-am rugat pentru schimbarea mea. Mi-a dat şi el nişte sfaturi, mi-a spus să mă rog, iar acum, chiar dacă nu sunt nici douăzeci şi patru de ore de când am vorbit cu el, astăzi la şcoală parcă totul a fost puţin schimbat. Am început să nu le mai bag în seamă pe fete şi să nu vorbesc cu ele. Parcă e puţin diferit. Încerc din răsputeri şi sper să reuşesc. Nu am avut niciun fel de act sexual nici cu fete, nici cu băieţi, şi sper ca asta să mă ajute. Aş vrea să fiu şi eu normal!