Archive for Articole

La ce concluzie ajung studiile cu privire la consilierea pentru atracția nedorită față de persoanele de același sex și disforia de gen?

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dan Hitz

Acest buletin de știri se bazează pe un workshop prezentat de Dan Hitz și Jim Katsoudas la conferința HOPE 2022, organizată de Restored Hope Network. Atât Dan, cât și Jim sunt consilieri licențiați în domeniul sănătății mintale. Un buletin de știri anterior a prezentat cu claritate în ce constă terapia oferită de terapeuți licențiați și ajutorul pastoral pentru atracția nedorită față de persoanele de același sex și confuzia de gen, în contrast cu narațiunea publică despre „terapia de conversie”. Acest buletin de știri va explora la ce concluzie ajung de fapt studiile științifice în ceea ce privește validitatea „terapiei care susține schimbarea”.

Așa m-am născut? Chiar pot să trec de la homosexualitate la heterosexualitate? Atât de mulți spun că sunt de fapt un bărbat care s-a născut într-un corp greșit sau o femeie care s-a născut într-un corp greșit. Se înșală? Nu este „terapia de conversie” dăunătoare? Sunt doar câteva dintre numeroasele întrebări pe care le auzim când interacționăm cu cultura populară pe subiectul sensibil al sexualității, îndeosebi în ceea ce privește problemele LGBTQ. Acest buletin de știri va explora la ce concluzie ajung de fapt studiile științifice cu privire la atracția nedorită față de persoanele de același sex și identitățile transgender. O trecere în revistă cuprinzătoare a validității eforturilor de schimbare a orientării sexuale nu reprezintă scopul acestui buletin de știri. Puteți găsi mai multe articole și studii în Jurnalul Sexualității Umane publicat de Alianța pentru Alegerea Terapeutică și Științifică la https://www.journalofhumansexuality.com/journals.

Fără îndoială, ați auzit că orice eforturi de schimbare a orientării sexuale sau a identității de gen sunt numite „terapie de conversie”. Poate că termenul vă dă fiori. Terapia de conversie este un termen derogatoriu, inventat de susținătorii LGBTQ pentru a demoniza orice ajutor pentru învingerea atracțiilor homosexuale sau a confuziei de gen, acordat de profesioniști licențiați în sănătate mintală, de cei care oferă îngrijire pastorală sau de prieteni care oferă suport. Termenul respectiv are ca scop să stârnească animozitate între biserică și cei care nu frecventează biserica și care nu vor să fie convertiți prin coerciție. El implică și o vină prin tehnica asocierii, care leagă în mod fals practici dure și abuzive de tehnicile folosite în realitate de profesioniști calificați, plini de compasiune, care lucrează respectând conduita etică, legea și spiritualitatea. Termenul corect pentru terapia de ajutorare a cuiva care vrea să învingă atracțiile nedorite față de persoanele de același sex sau confuzia de gen este „terapie care susține schimbarea”. Terapia care susține schimbarea este denumită și „eforturi de schimbare a orientării sexuale” sau „eforturi de schimbare a orientării sexuale și identității de gen”. Puteți citi mai multe despre terapia care susține schimbarea într-un buletin de știri anterior, intitulat Adevărul despre consiliere, la https://recmin.org/s/Truth-About-Counseling-220826.pdf.

Pentru a examina concluziile studiilor științifice cu privire la terapia care susține schimbarea, să începem prin a recunoaște că este un elefant în cameră. Toate organizațiile seculare importante clamează că eforturile de schimbare a orientării sexuale sau a identității de gen sunt dăunătoare și cauzează depresie, anxietate și comportament suicidar crescut. Cele mai multe studii din prezent referitoare la problemele LGBTQ sunt împotriva eforturilor de schimbare a orientării sexuale sau identității de gen.1 Cercetătorii care publică rezultate incompatibile cu agenda LGBTQ sunt adesea ostracizați. O astfel de presiune politică pentru susținerea comunității LGBTQ, în detrimentul științei serioase, nu este ceva nou. În anul 1973, printr-o mișcare politică, Asociația Americană de Psihiatrie a scos homosexualitatea din Manualul de diagnostic și statistică, ignorând studiile serioase.2 Grupul operativ din Asociația Americană de Psihiatrie care s-a ocupat de homosexualitate a deliberat timp de trei ani înainte ca, în cele din urmă, să câștige la limită votul pentru normalizarea homosexualității. Din nefericire, acel grup operativ a fost alcătuit numai din indivizi care erau în favoarea normalizării homosexualității. Grupul respectiv a consultat doar grupuri de activiști homosexuali și a ignorat pe oricine dezagrea cu activiștii pro-homosexualitate. De asemenea, activiștii homosexuali au început să protesteze împotriva altor grupuri de profesioniști în sănătate mintală și să îi hărțuiască pe cei care prezentau dovezi că homosexualitatea nu reprezintă o exprimare normală a sexualității umane.2

În prezent, studiile științifice referitoare la problemele LGBTQ continuă să fie politizate. În iunie 2020, John Blosnich, Emmitt Henderson și alții au publicat în Jurnalul Sănătății Publice Americane un articol intitulat Eforturile de schimbare a orientării sexuale, experiențele nefavorabile din copilărie și ideația și tentativa suicidară la adulții din minoritățile sexuale.3 În articolul respectiv, cercetătorii au susținut că există o legătură clară între terapia care susține schimbarea și gândurile și acțiunile suicidare. Ei au concluzionat: „De-a lungul vieții, minoritățile sexuale care au experimentat eforturi de schimbare a orientării sexuale au raportat o prevalență mai ridicată a ideației și tentativelor suicidare, comparativ cu minoritățile sexuale care nu au experimentat eforturi de schimbare a orientării sexuale.” Blosnich și Henderson au afirmat că terapia care susține schimbarea este vătămătoare și ar trebui evitată, recomandând insistent terapia de susținere a homosexualității. Într-un articol publicat pe site-ul Asociației Medicilor și Stomatologilor Creștini, Dr. Andre Van Mol a remarcat că el și alți cercetători au examinat rezultatele cercetărilor lui Blosnich și Henderson, făcute pe ceea ce cercetătorii inițiali au numit „cel mai reprezentativ eșantion, până în prezent, de persoane care aparțin unei minorități sexuale” și au observat câteva concluzii eronate în cercetarea acestora.4 Van Mol a subliniat că Blosnich și Henderson nu au identificat când anume au experimentat gânduri și comportamente suicidare participanții la studiu, în comparație cu perioada în care au făcut terapia care susține schimbarea. Cu alte cuvinte, cercetătorii nu au admis că gândurile și comportamentele suicidare au apărut în principal anterior participării la ședințele de terapie care susține schimbarea. După o examinare atentă a studiului, Val Mol scrie: „Eforturile de schimbare a orientării sexuale au redus puternic ideația suicidară, planificarea sinuciderii și tentativele de sinucidere, având efecte chiar și mai puternice la adulții care au experimentat eforturi de schimbare a orientării sexuale, comparativ cu minorii care au făcut același lucru.”

Cum rămâne cu afirmațiile că ne naștem homosexuali și că orientarea sexuală este de neschimbat? Destul de interesant, atât cercetările realizate de terapeuți care susțin homosexualitatea, cât și cercetările realizate de terapeuți care susțin schimbarea arată că orientarea sexuală este fluidă și se poate schimba. Dr. Lisa Diamond, psiholog feminist și susținător al homosexualității, a studiat 100 de femei timp de peste zece ani și a prezentat rezultatele studiului ei în cartea Fluiditatea sexuală: Înțelegând dragostea și dorința femeilor.5 Ea documentează fluiditatea atracțiilor la femei, în timp ce acestea trec de la bărbați la femei și invers. Destul de interesant, Diamond este pro-homosexualitate și crede că „terapia de conversie nu poate schimba atracția sexuală”;6 totuși, conchide clar că orientarea se poate schimba. Ea nu subscrie la teoria „homosexual din naștere”. Este dificil de înțeles cum poate crede Diamond că sexualitatea este fluidă, dar nu crede că oamenii ar trebui să apeleze la terapia care susține schimbarea, dacă nu vor să accepte atracțiile față de persoanele de același sex. Se pare că politizarea sexualității continuă.

Regretatul Dr. Joseph Nicolosi, proeminent terapeut care a susținut schimbarea, a publicat rezultatele cercetărilor echipei sale în jurnalul Rapoarte psihologice, arătând că tratamentul care respectă conduita etică a avut succes în diminuarea dorințelor nedorite față de persoanele de același sex. Printre rezultatele sale se găsesc următoarele statistici:

„… am studiat 850 de indivizi și 200 de terapeuți și consilieri – căutând în mod specific indivizi care clamează că au experimentat, într-o anumită măsură, o schimbare a orientării sexuale. Înainte de consiliere sau terapie, 68% dintre respondenți se percepeau ca exclusiv sau aproape întru totul homosexuali, alți 22% afirmând că erau mai mult homosexuali decât heterosexuali. După tratament numai 13% se percepeau ca exclusiv sau aproape întru totul homosexuali, în timp ce 33% se descriau ca exclusiv sau aproape întru totul heterosexuali; 99% dintre respondenți au spus că acum cred că tratamentul pentru schimbarea homosexualității poate fi eficient și valoros.”7

Este remarcabil că după tratament procentul participanților care se identificau ca exclusiv sau aproape întru totul homosexuali a scăzut de la 68% la numai 13%. De asemenea, este interesant că 99% dintre respondenți au spus că „acum cred că tratamentul pentru schimbarea homosexualității poate fi eficient și valoros”.7 Ceea ce îi include pe mulți dintre cei 13% care au raportat o schimbare nesemnificativă după tratament. Studiul lui Nicolosi este unul dintre numeroasele studii care arată că terapia care susține schimbarea este sigură și eficientă.

Cercetările sunt și mai surprinzătoare dacă ne uităm la problemele legate de transgenderism. Părinților li se spune: „Este mai bine să ai o fiică în viață decât un fiu mort”, când încearcă să se opună noii identități transgender a fiului lor. Li se spune că trebuie să accepte identitatea feminină a fiului lor sau îl vor împinge la sinucidere. Este într-adevăr improbabil ca indivizii susținuți în transgenderismul lor să aibă gânduri de sinucidere, comparativ cu cei care nu sunt încurajați să își accepte sentimentele transgender? Conform lui Jay Green, doctor în filozofie, cercetător senior la Centrul pentru Politici Educaționale al Fundației Heritage, „Coborârea barierelor legale pentru a face mai ușor accesul minorilor la intervenții medicale de schimbare de sex fără consimțământ parental nu reduce ratele de sinucidere – de fapt, este mai probabil să mărească ratele de sinucidere la tinerii din statele care adoptă asemenea schimbări.”8 Greene scrie că studiile care arată că tratamentele pentru afirmarea genului previn sinuciderea sunt prost realizate, în timp ce metodele mai bune de cercetare arată de fapt o creștere a riscului de sinucidere.8

Numeroase studii de cercetare arată că vasta majoritate a copiilor prepuberi care se identifică drept transgenderi vor ajunge să își accepte genul atribuit la naștere fără consiliere sau intervenție directă.9 Institutul pentru Cercetare și Evaluare a publicat un articol intitulat Cercetările despre transgenderism: Cinci lucruri pe care orice părinte și orice factor de decizie politică ar trebui să le cunoască, în care a evaluat numeroase studii despre problemele transgenderismului. Referindu-se la faptul că cei mai mulți copii prepuberi ajung să își accepte genul biologic, ei scriu:

„Există dovezi puternice care arată că vasta majoritate a copiilor (în medie 85%) care experimentează disforie de gen își vor rezolva confuzia de identitate de gen și își vor accepta sexul biologic înainte de a deveni tineri adulți, dacă nu vor fi supuși la «tranziția socială» sau la o intervenție medicală de schimbare a sexului. Dar în ceea ce îi privește pe cei care fac eforturi de tranziție timpurie, cel mai probabil este ca marea majoritate să persiste într-o identitate «trans».”10 („Tranziția socială” se referă la purtarea de îmbrăcăminte specifică sexului opus și la întărirea socială a identității transgender a copiilor de către adulți.)

Asociația Medicilor și Stomatologilor Creștini recunoaște că există o incidență mai ridicată a tulburărilor mintale la indivizii transgender, precum „depresia, anxietatea, ideația suicidară, abuzul de substanțe și comportamentele sexuale de risc, în comparație cu populația generală”; cu toate acestea, citează numeroase studii de cercetare pentru a-și susține concluzia că „s-a dovedit că aceste comorbidități ale sănătății mintale au precedat identificarea lor ca transgenderi.”11 Ei scriu: „Deși dovezile medicale din prezent sunt incomplete și deschise diferitelor interpretări, unele studii sugerează că alterarea chirurgicală a caracteristicilor sexuale are efecte psihologice potențial dăunătoare și poate să mascheze sau să exacerbeze probleme psihologice mai profunde.”11 Ținând cont de aceasta, este mult mai bine să tratezi rădăcinile psihologice ale disforiei de gen decât să promovezi mascarea psihologică.

Cum stau lucrurile cu efectele pe termen lung ale chirurgiei de afirmare a genului? Walt Heyer este un fost transgender bărbat-către-femeie, care a trecut printr-o operație de schimbare de sex și a detranziționat apoi la genul atribuit la naștere. El ajută bărbați și femei care regretă schimbarea de sex. Heyer face observația că cei mai mulți transgenderi găsesc alinare în stadiile inițiale ale tranziției; totuși, regretul schimbării de sex iese la suprafață la 5-10 ani după operația de afirmare a genului.12 Heyer citează un studiu suedez care a găsit că rata de sinucidere la transgenderii care au trecut printr-o operație de schimbare de sex este de 19 ori mai ridicată decât cea a non-transgenderilor de aceeași vârstă și mai ridicată decât a celor care se identifică drept transgenderi, dar nu au trecut prin tranziție din punct de vedere chirurgical.12 Operația de schimbare de sex nu este răspunsul la prevenirea sinuciderii pentru cei care se luptă cu disforia de gen.

Acest buletin de știri a examinat doar vârful icebergului în ceea ce privește cercetarea problemelor specifice homosexualității și transgenderismului. Care este răspunsul pentru cei care se luptă cu atracții nedorite față de persoanele de același sex sau cu sentimente transgender? Există speranță pentru recuperare și transformare? Da! Organizații atât creștine, cât și seculare oferă ajutor pentru învingerea identității nedorite de homosexual sau transgender. Schimbarea este un proces. Transformarea nu este ușoară. Veți avea nevoie de cineva care să pășească alături de voi și care să vă încurajeze, căruia să-i dați socoteală, care să vă corecteze și să vă întărească. Iată o scurtă listă cu organizații care vă pot ajuta în călătoria spre vindecare. Sunt mult mai multe astfel de organizații decât cele enumerate. Ele vă pot ajuta să vă conectați cu resursele locale din regiunea voastră.

Restored Hope Network – www.restoredhopenetwork.org

Alliance for Therapeutic Choice and Scientific Integrity – www.therapeuticchoice.com

Changed Movement – www.changedmovement.com

Desert Stream Ministries – www.desertstream.org

Help for Families – www.livingstonesministries.org/help4families

Reintegrative Therapy – www.reintegrativetherapy.com

Pure Passion Media – www.purepassion.us

Articole despre alte cercetări științifice sunt disponibile pe site-urile:

Restored Hope Network – www.restoredhopenetwork.org

Journal of Human Sexuality – www.journalofhumansexuality.com/journals

Institute for Research & Evaluation – www.institute-research.com

Christian Medical and Dental Association – www.cmda.org/policy-issues-home/position-statements

Resurse

1 Regnerus, Mark. (2019) Does “Conversion Therapy” Hurt People Who Identify as Transgender? The New JAMA Psychiatry Study Cannot Tell Us. Discurs public. The Withersppon Institute. Extras de pe https://www.thepublicdiscourse.com/2019/09/57145, 19.12.2022.

2 Clowes, Brian. (2020) The Homosexuals’ American Psychological Association Coup. Human Life International. Extras de pe https://www.hli.org/resources/apa-on-homosexuality, 18.12.2022.

3 Blosnich, John R.; Henderson, Emmett R. ș.a. (2020) Sexual Orientation Change Efforts, Adverse Childhood Experiences, and Suicide Ideation and Attempt Among Sexual Minority Adults, United States, 2016-2018, American Journal of Public Health, 110, no. 7, 1 iulie 2020. Rezumat extras de pe https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/3243727, 18.12.2022.

4 Van Mol, Adre. (2021) SOCE Reduces Suicidality in a New Study. Christian Medical and Dental Association. Extras de pe https://cmda.org/soce-reduces-suicidality-in-a-new-study, 29.11.2022.

5 Diamon, Lisa. (2009) Sexual Fluidity: Understanding Women’s Love and Desire. Harvard University Press.

6 LGBT Science. Truth Wins Out. 29 octombrie 2013. Extras din 20 April 2015. Citat dintr-un articol de pe Wikipedia extras de pe https://en.wikipedia.org/wiki/Lisa_M._Diamond, 18.12.2022.

7 Nicolosi, J., Byrd, A.D., and Potts, R.W. (2000) Retrospective self-reports of changes in homosexual orientation: A consumer survey of conversion therapy clients. Psychological Reports, 86, 1071-1088.

8 Green, Jay. (2022) Puberty Blockers, Cross-Sex Hormones, and Youth Suicide. The Heritage Foundation, 13 iunie 2022. Extras de pe https://www.heritage.org/gender/report/puberty-blockers-cross-sex-hormones-and-youth-suicide, 19.12.2022.

9 Cantor, James. How Many Transgender Kids Grow Up to Stay Trans? PsyPost. Postat pe 30 decembrie 2017. Extras de pe https://www.psypost.org/2017/12/many-transgender-kids-grow-stay-trans-50499, 24.02.2019.

10 The Institute for Research & Evaluation. (2022) Transgender Research: Five Things Every Parent and Policy-Maker Should Know. Extras de pe https://www.institute-research.com/pdf/Transgender_Research–5_Questions_for_Parents_%26_Policymakers_%28IRE%209-26-22%29.pdf, 19.12.2022.

11 CMDA Ethics Statement: Transgender Identification. (2021) Christian Medical and Dental Association. Extras de pe https://app.box.com/shared/static/bjkazlu3pdqbq88dhfgpbttrhcspft6h.pdf, 19.12.2022.

12 Heyer, Walt. Trans Life Survivors. Publicare proprie, Lexington, KY, 2018.

[Dan Hitz, What Does Research Conclude About Counseling for Unwanted Same-Sex Attraction and Gender Dysphoria? Copyright © 2022 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

O scrisoare pe care am postat-o pe Facebook în data de 28 iulie 2020…

Dan Hitz

Dan Hitz

Dragă Facebook și Facebook App,

Scriu pentru a cere ca Facebook să pună capăt cenzurării misiunilor, grupurilor și postărilor care ajută bărbați și femei să învingă atracția nedorită față de persoanele de același sex și nemulțumirea față de genul lor. Astfel de grupuri și postări nu promovează discursul de ură, ci mai degrabă oferă puncte de vedere alternative, care pot fi dătătoare de viață pentru cei care doresc să-și pună în acord sexualitatea cu credința. Numeroasele misiuni în care m-am implicat mai bine de douăzeci de ani respectă demnitatea și alegerile personale ale celor care doresc să se identifice drept LGBTQ, oferind în același timp o alternativă celor care nu doresc să adopte o identitate LGBTQ.

M-am identificat drept bisexual în ultimii ani ai adolescenței, scopul meu fiind să găsesc un bărbat cu care să locuiesc împreună, ca un cuplu de același sex. Indiferent cât de mult am încercat să-mi accept dorințele homosexuale, tot nefericit eram și tot îmi doream să mor. Când mi-am predat viața lui Isus Hristos, parțial dorințele mele față de persoanele de același sex s-au schimbat puțin și m-am căsătorit cu o femeie. Deși și acum, după treizeci și trei de ani, avem o căsnicie fericită, am descoperit de la început că faptul că m-am căsătorit nu mi-a diminuat dorințele față de persoanele de același sex, ele continuând să persiste. Am devenit și mai deprimat și mai lipsit de speranță, până am experimentat adevărata transformare prin intermediul unei misiuni care mi-a arătat compasiune (similară Restored Hope Network), care m-a ajutat să înțeleg cine eram ca bărbat în Hristos. Acea misiune m-a ajutat să accept adevărul despre mine însumi ca bărbat heterosexual, cum m-a făcut Dumnezeu să fiu, un bărbat care se întâmplă să se lupte cu dorințe față de persoanele de același sex. În timp, atracțiile față de persoanele de același sex s-au diminuat mult. Acum simt bucurie și acceptare de sine pentru cum m-a făcut Dumnezeu să fiu. Fără slujirea și consilierea oferite de oameni buni, care m-au ajutat să îmi pun în acord sexualitatea cu credința și să renunț la homosexualitate, am îndoieli serioase că astăzi aș fi plin de pace și aș avea o viață înfloritoare. Am îndoieli serioase că aș fi măcar stabil din punct de vedere emoțional.

Respect și valorizez toți oamenii, chiar și pe cei care aleg să își accepte identitățile LGBTQ. Chiar și pe cei cu care nu sunt de acord. Salut dialogul deschis, respectuos despre diferențele noastre. Adevărata toleranță și diversitate permit și caută să înțeleagă toate punctele de vedere, chiar și pe cele cu care s-ar putea să nu fim de acord. Este de fapt intolerant să ceri ca toată lumea să accepte identitățile LGBTQ și să respingă mărturiile și dovezile științifice care arată bărbați și femei care experimentează cu adevărat o schimbare în orientarea și identitatea de gen.

Vă rog să dați cu adevărat dovadă de toleranță și diversitate. Vă rog să nu reduceți la tăcere miile de voci ale bărbaților și femeilor ca mine, care au experimentat o schimbare reală a sexualității.

Cu respect,

Dan

[Dan Hitz, A Letter I Posted to Facebook on July 28, 2020... Copyright © 2020 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

Treizeci și șapte de ani de transformare

de Dan Hitz

„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” – Galateni 2:20

Am fost copleșit de dragostea și puterea transformatoare a lui Isus Hristos, aflându-mă în Colorado Springs la sfârșitul lunii ianuarie, la retreat-ul bordului Restored Hope Network. Am sosit cu o zi înainte de întâlniri, pentru a admira frumosul peisaj. Prezența plină de blândețe a Domnului era cu mine, în timp ce conduceam mașina prin munții stâncoși. Prima mea călătorie în Colorado fusese în vara anului 1984. Pe atunci aveam douăzeci și trei de ani și mă aflam foarte departe de Isus; mă luptam cu bulimia și eram prins de homosexualitate. În acea excursie un prieten mi-a spus cât de mult mă iubea Isus și cât de mare nevoie aveam de El. Mi-am dedicat viața lui Isus la câteva zile după ce m-am întors din Colorado, iar de atunci lucrurile nu au mai fost niciodată aceleași. Nu aveam idee cum urma să fie viața cu Hristos. Unele lupte, precum bulimia, au dispărut instantaneu. Altele, precum homosexualitatea, au persistat.

Deși din exterior păream relativ curat, am continuat să mă lupt cu gânduri homosexuale obsesive. Oricât de mult am încercat să lupt de unul singur cu atracțiile nedorite față de persoanele de același sex, nu am putut birui. După ce m-am luptat timp de cincisprezece ani, în cele din urmă, în 1999, am ajuns la capătul puterilor. Nu mai aveam tărie să lupt. În sfârșit, am fost sincer cu Dumnezeu și I-am spus că nimic din ce încercasem pentru a mă repara nu funcționase. M-am predat Lui. I-am îngăduit să facă ce vroia, ca să mă schimbe. A făcut-o. Și o face.

Dan Hitz și Tom Cole, aprox. 2003

Dan Hitz și Tom Cole, aprox. 2003

La scurt timp după ce m-am predat Lui, în mod supranatural Dumnezeu mi-a făcut legătura cu Tom Cole, care conducea pe atunci Reconciliation Ministries. Am participat la programul Living Waters, iar când am auzit mărturiile personale ale bărbaților și femeilor care au dus aceeași luptă pe care o duceam eu și au găsit eliberare, în inima mea s-a înfiripat speranța. Am învățat mai multe despre dragostea și harul lui Dumnezeu și despre cum ne poate transforma inimile moartea și învierea lui Isus. Cu cât Îl lăsam pe Duhul Sfânt să pătrundă mai mult în străfundul întunecat al sufletului meu, cu atât aveam parte mai mult de dragostea și vindecarea Lui. Dorințele homosexuale obsesive au început să pălească și am început să înțeleg cine sunt în realitate în Hristos… un fiu scump, iubit al lui Dumnezeu Tatăl.

Sunt atât de recunoscător pentru tot ce a făcut Domnul în inima mea în cei treizeci și șapte de ani care au trecut de la acea excursie în Colorado. Sunt recunoscător pentru bărbații și femeile care s-au rugat pentru Reconciliation Ministries și au susținut financiar misiunea. Ei mi-au oferit oportunitatea de a mă bucura de puterea vindecătoare a lui Hristos. Rugăciunile și suportul vostru financiar pentru această misiune le oferă oportunitatea altor bărbați și femei, care sunt legați de păcat, să ajungă la eliberare. Vă rog să donați astăzi, dând clic aici. Rugăciunile și suportul vostru financiar pot să schimbe vieți pentru eternitate.

[Dan Hitz, 37 Years of Transformation. Copyright © 2022 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

Statul Michigan interzice „terapia de conversie” pentru minori

Dan Hitz

Dan Hitz

Dan Hitz este Director Executiv la Reconciliation Ministries din Michigan, o misiune membră a Restored Hope Network. Este consilier profesionist licenţiat, pastor ordinat și profesionist cu certificare în trauma clinică, având instruire în terapia EMDR. Dan a început călătoria sa de ieșire din homosexualitate după ce și-a predat viața lui Isus Hristos în anul 1984.

Michigan va deveni al 22-lea stat care va interzice „terapia de conversie” pentru minori, când legea va intra în vigoare la sfârșitul lui octombrie 2023. Ca Director la Reconciliation Ministries, am fost întrebat de numeroși oameni cum va afecta misiunea această lege. Articolul de față se va referi la legea respectivă și va răspunde la întrebarea cum va afecta ea misiunea.

Legea House Bill 4616 le interzice „profesioniștilor în sănătate mintală” să folosească „terapia de conversie” în cazul minorilor. Găsiți Legea HB 4616 din Legislatura Statului Michigan dând clic aici.

Legea House Bill 4617 definește termenul „terapie de conversie” și îl adaugă în codul de sănătate mintală al statului Michigan. Puteți citi Legea House Bill 4617 din Legislatura Statului Michigan dând clic aici. Ea definește terapia de conversie ca fiind „orice practică sau orice tratament oferit de un profesionist în sănătate mintală, care încearcă să schimbe orientarea sexuală a unui individ, care include, dar nu se limitează, la eforturile de a schimba comportamentul sau exprimarea genului, de a reduce sau de a elimina atracțiile sexuale sau romantice față de un individ care aparține aceluiași gen.” Definiția unui „profesionist în sănătate mintală”, conform codului de sănătate mintală al statului Michigan, include terapeuți licențiați precum consilieri profesioniști licențiați, asistenți sociali, terapeuți care oferă terapie de cuplu sau de familie, psihologi, psihiatri și asistenți medicali acreditați.

Este regretabil că interzicerea terapiei de conversie în Michigan îi împiedică pe terapeuții licențiați să îi ajute pe minori să învingă atracția nedorită față de persoanele de același sex și să depună eforturi pentru a-și accepta genul biologic. Legea afirmă clar că profesioniștilor în sănătate mintală li se permite numai să îi ajute pe minori să accepte atracția față de persoanele de același sex și/sau să accepte o identitate transgender. Legea se aplică și dacă minorul afirmă că nu vrea să-și accepte sentimentele LGBTQ, pe care le atribuie traumei suferite prin abuzul sexual din copilărie.

Ne-am referit la natura termenului „terapie de conversie”, care induce în eroare, în anumite articole din buletinele noastre de știri, precum Actul egalității și cancel culture. Eficiența schimbării prin permiterea terapiei a fost explorată în articolele Adevărul despre consiliere și Ce conchid cercetările despre consilierea pentru atracția nedorită față de persoanele de același sex sau pentru disforia de gen? Aceste articole și multe altele sunt disponibile pe site-ul Reconciliation Ministries la www.recmin.org/newsletter-archives.

Ca răspuns la întrebarea cum va afecta aceasta lucrarea pe care o facem la Reconciliation Ministries, vă putem spune că vom continua să explorăm opțiunile legale pe care le avem și să ne ținem tare de Cuvântul lui Dumnezeu. Afirmăm cu convingere că Dumnezeu poruncește ca exprimarea sexuală fizică să aibă loc numai în legământul căsătoriei dintre un bărbat biologic și o femeie biologică.

De-a lungul anilor, numărul minorilor cu care am lucrat a reprezentat un mic procent din totalul clienților noștri. Am lucrat numai cu minori cărora părinții le-au explicat pe deplin focusarea și valorile misiunii noastre, înainte ca minorul să vină la prima întâlnire. Ne-am întâlnit numai cu adolescenți care au vrut să vină și să discute cu noi de bună voie. Am menținut o atmosferă de respect și le-am permis tuturor celor cu care am lucrat să nu fie de acord cu noi, să pună întrebări și să ia propriile lor decizii. Au fost adolescenți care au agreat cu convingerile noastre și unii care au dezagreat. În toate acestea, am sădit semințe biblice și a existat respect reciproc.

Reconciliation Ministries va continua să lucreze cu adulți care caută schimbarea prin terapie, pentru a-și învinge sentimentele LGBTQ nedorite. Vom continua să lucrăm cu minori care experimentează lupte heterosexuale, inclusiv adicția de pornografie și recuperare din abuzul sexual. În timp ce interzicerea terapiei de conversie se aplică „profesioniștilor în sănătate mintală”, nu se aplică „ucenicizării biblice”. Vom lucra în parametrii legii pentru a oferi cel mai bun ajutor biblic oricui caută să-și pună în acord sexualitatea cu credința creștină pe care o are. Rugați-vă pentru noi ca să ne ținem tare de chemarea pe care ne-a făcut-o Domnul.

[Dan Hitz, Michigan Bans “Conversion Therapy” for Minors. Copyright © 2023 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

Alma Hendriquez

Bună, sunt Alma Hendriquez. Locuiesc în Republica Dominicană și am aflat că sunt pedofilă cu aproape doi ani în urmă.

Aveam douăzeci și opt de ani. Într-o noapte, derulând postările pe Instagram, am văzut fotografia fiicei unei prietene și m-am simțit atrasă sexual. Am fost cuprinsă de teamă. Paralizată. Nu-mi venea să cred, nu puteam crede că eram așa. Apoi lucrurile din trecut au început să capete sens. Ca și cum toate amintirile ar fi ieșit la suprafață. Amintiri reprimate. Dovada că acele sentimente nu erau noi.

Prima dată când am avut astfel de sentimente. Aveam șaptesprezece ani. Fiul unui client al șefului meu de atunci și cu mine discutam după ce eu ieșisem din schimb. Mi-am venit în fire abia când am simțit privirea insistentă a mamei lui. Doar vorbeam, dar privirea lungă a mamei lui m-a făcut să simt că făceam ceva greșit și că eram privită cu suspiciune. Îl priveam pe acel puști ca pe un egal, nu ca pe un puști. În acele momente îmi apăreau sentimente pentru el. În mintea mea vorbeam cu cineva de vârsta mea. Iar puștiul avea unsprezece ani. După ce mama lui m-a privit insistent, m-am simțit atât de imorală. Mi-am venit în fire și nu am vorbit niciodată cu el, nici nu l-am mai văzut vreodată. Ceea ce mintea mea literalmente a ascuns în subconștient ani de zile.

Să revin la acea noapte când aveam douăzeci și opt de ani… Am pus-o pe mute pe Instagram pe prietena mea, ca să nu-i mai văd postările, și am făcut la fel cu toți cunoscuții și cu toți cei pe care îi urmăream care aveau postări cu copii pe profilurile lor. În ziua aceea am murit. De atunci nu am mai ieșit în oraș la fel de des ca înainte. Am încetat să joc un joc video în care alegeam ca adolescentele să facă sex cu adulți cu scuza că: „Îmi place când femeile sunt mai tinere decât bărbații”, ignorând intențiile rele, inconștiente, din spatele afirmației respective. Mi-am amintit că după ce împlinisem douăzeci de ani vizionasem de câteva ori pornografie cu adolescenți. Prea multe lucruri au început să îmi vină în minte în acea călătorie infernală în care săpam în propria mea memorie, realizând că pedofilia era incontestabil prezentă în viața mea. Momentul când am flirtat și am interacționat fizic prea mult cu un prieten mai tânăr. Benzile desenate cu fete prepubere pe care le citisem la optsprezece ani. După noaptea aceea am șters jocul și m-am simțit ca un monstru, ca cel mai rău lucru de pe pământ și încă mă simt așa. Suicidară. Totul căpăta sens. Mi-am venit în fire. Tot ce făcusem de-a lungul anilor, comportamentul meu subtil față de minori, cât de inconfortabil este posibil să se fi simțit ei. Astăzi realizez că au perceput atracția mea. Eram o persoană problematică.

Eram furioasă pe Dumnezeu, eram furioasă pe mintea mea fiindcă ani de zile îmi ascunsese acele informații. Mă simțeam blestemată și singură într-o lume care îi privește pe cei ca mine ca scursoarea societății, lucru cu care eram de acord. Înainte îi urâsem pe pedofili, iar acum mă uram pe mine însămi. Dădeam pe dinafară de atât de multă ură. Am încetat să ies în oraș, inclusiv să merg la biserică (pe vremea aceea nu mai mersesem de un an). Nu doream să fiu provocată de prezența copiilor.

Dar Dumnezeu vroia doar să mă duc la lumină. El a fost acolo tot timpul. Privind. El este atât de îndurător, ceea ce pare lipsit de sens. Dumnezeu era în procesul de a mă mântui, ceea ce pe atunci nu înțelegeam. El vrea să văd păcatul așa cum îl vede El.

M-am dus în prezența Lui, cerându-I să-mi ia viața. „Omoară-mă!”, I-am spus. Nu meritam să trăiesc. Nu pot trăi cu acest adevăr. Cu adevărul despre monstrul care sunt. Am început să postesc. Muream de foame. Mă simțeam ca un pușcăriaș. Ascunzându-mă în camera mea întreaga zi. Nemâncând, plângând. Mă uram. Simțeam că eram o criminală. „Eu nu sunt așa. Nu, nu sunt ca ei, acești oameni sunt bolnavi.” Ce ironic! Cum mă mai mințeam!

Dar Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că nu sunt victima atracțiilor mele, chiar dacă nu am cerut să mă nasc cu ele. Și deși tristețea mă cuprinde în fiecare zi, vreau să părăsesc acestă lume făcând voia lui Dumnezeu și știind că sunt iertată de El. Dar numai cu puterea Lui și cu ajutorul Lui. Singură nu pot. Nimeni nu poate prin propriile lui puteri. Calea pe care pășesc este singuratică, iar uneori măsurile pe care le iau pentru a evita ispita par drastice și nebunești. Dar trebuie să înțeleg că nu îmi pot permite să am încredere în mine însămi.

Acesta este cel mai greu lucru pe care l-am scris în întreaga mea viață. Dar Dumnezeu nu te poate face o făptură nouă dacă nu-ți recunoști greșelile, cât de pierdut ești și cât de mare nevoie ai să fii mântuit. Astfel, El poate restaura viața ta și viețile celor pe care i-ai rănit și i-ai îndurerat.

Am încercat atâtea modalități de a-mi distrage atenția pentru a mă convinge că nu sunt pedofilă. Dar este mai bine să accepți acest fapt și să primești ajutorul de care ai nevoie. Fiindcă dacă îl ignori, situația se poate înrăutăți. Sunt diferită, creierul meu este diferit. Grija, precauțiile și stilul meu de viață trebuie să fie diferite. Nu contează dacă ceilalți nu înțeleg. Dumnezeu înțelege. El înțelege.

[Alma Hendriquez. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www.christianpedophile.com. Pentru o înregistrare audio cu Alma, vezi YouTube, Alma’s Testimony.]

Pentru un răspuns creștin față de pedofilia din biserică

de Dee Parsons

Dee Parsons

Dee Parsons

Încă o dată, rugăm fierbinte Biserica lui Isus Hristos să își schimbe atitudinea și să se ocupe de abuzul sexual cu deschidere și onestitate.

Am alcătuit prezentarea de față bazându-mă pe ceea ce am învățat atât din experiența personală, cât și din experiența familiilor afectate de acest păcat grav.

  1. Verificarea cazierului ar trebui să fie obligatorie pentru toți angajații și voluntarii bisericii.

Așa ar trebui să fie în toate bisericile. Totuși, bisericile ar trebui să realizeze că astfel de verificări îi demască numai pe cei care au fost condamnați.

  1. Poliția trebuie să fie anunțată ori de câte ori este posibil să fie vorba despre un caz de pedofilie.

Părinții ar trebui să anunțe incidentul mai întâi la poliție. Acțiunea rapidă este necesară pentru a preveni alte molestări în biserică. Liderii și membrii bisericii nu sunt instruiți pentru a stabili dacă un incident constituie sau nu un abuz. Cele mai multe departamente de poliție au personal instruit care poate evalua situația.

Am aflat despre un incident în care un adolescent a raportat comportamentul bizar al unui voluntar din biserică. Biserica a ales să ignore raportarea, considerând-o „comportament din vestiar”. Pedofilul a continuat să abuzeze alți adolescenți încă un an, până când a fost prins de poliție. Mulți băieți au suferit profund din cauza acelui pedofil, care acum se află în închisoare. Biserica nu i-a cerut niciodată iertare tânărului care a făcut raportul inițial.

  1. Părăsește orice biserică, dacă nu încurajează un părinte sau un lucrător creștin să anunțe poliția.

Dacă o biserică alege să trateze o astfel de situație prin „Matei 18”, vrea să mușamalizeze incidentul. Este o folosire greșită, strigătoare la cer, a Scripturii. Matei 18 a devenit versetul de care se folosesc multe biserici în încercarea de a evita să se confrunte cu probleme serioase.

Trebuie să ne supunem Guvernului. Guvernul spune că un comportament pedofil este ilegal și trebuie pedepsit. Orice pastor sau lider care spune altceva nu ascultă de Scriptură și ar trebui ignorat.

  1. Nu blama niciodată victima.

O copilă de paisprezece ani a fost obligată să se pocăiască fiindcă i-a permis medicului de pe câmpul de misiune să o molesteze. Tânărul pe care îl menționez a fost „interogat” de un conducător în vârstă al bisericii, îngrozitor de indus în eroare, care l-a întrebat: „Nu știai că este greșit? De ce nu ai spus nimănui?” Cineva chiar a numit-o „Izabelă” pe copila de zece ani pe care a molestat-o Tom White.[1] Ceea ce este dezgustător și arată o perspectivă deformată despre molestare.

Vinovat pentru viol este întotdeauna adultul, cel aflat într-o poziție de autoritate. Când blamăm victima, victimizăm din nou copilul. Facem un lucru condamnabil și păcătos. Isus ne-a avertizat cu privire la severitatea pedepsei care îi așteaptă pe cei care fac pe un copil să se poticnească.

  1. Să faci neabătut ceea ce este important. Adică să ai grijă de victimă.

Cu câțiva ani în urmă am apelat la Rețeaua Supraviețuitorilor Abuzați de Preoți,[2] pentru a mă instrui cum să tratez situația în care există un pedofil în biserică. Barbara Dorris, unul dintre directori, mi-a dat cel mai bun sfat, pe care l-am folosit în numeroase situații. Mi-a spus: „Să ai permanent înaintea ochilor chipul victimei. Faci ceea ce faci ca să o ajuți. Nu te împotmoli în altceva.”

De aceea avem o Primă Directivă la The Wartburg Watch. Ea sună astfel: „Aceasta este cea mai importantă directivă pe blogul nostru. Cei care o încalcă vor fi tratați ca ideologi care își promovează propriul idol – ideologic sau omenesc. Directiva afirmă următoarele: «Cei care trimit comentarii trebuie să recunoască durerea pe care au suferit-o unii din cauza pastorilor și a bisericilor care pun un accent exagerat pe o anumită învățătură sau care aplică disciplina cu duritate și părtinire.» Până la un anumit punct, The Wartburg Watch există ca să contribuie la conștientizarea în acest domeniu. Suntem deosebit de serioși în această privință.”

  1. Liderii trebuie să se concentreze asupra victimei și să lase „reputația” bisericii în seama lui Dumnezeu.

Trebuie să facem ce este corect, chiar dacă biserica va fi dată în judecată sau dacă reputația bisericii în comunitate va fi pătată. Susținem credința în omnipotența lui Dumnezeu, dar se pare că vrem „să Îl ajutăm”. Treaba noastră este să facem ce este corect. Treaba lui Dumnezeu este să Se îngrijească de biserică.

  1. Nu vă așteptați ca familia victimei să ierte imediat.

Adevărata iertare necesită timp. Abuzul este o crimă îngrozitoare, care lasă urme adânci asupra familiei și a copilului. Doresc să fac observația că oricine „iartă” imediat o face, cel mai probabil, din constrângere, de obicei din cauza liderilor prost informați ai bisericii. În astfel de situații iertarea ar putea să necesite ani de zile.

În timp ce membrii familiei se recuperează, nu le spune că adună amărăciune în inimă. Cine nu ar fi supărat dacă i-ar fi violat copilul? Pune-ți întrebarea asta. Dacă ai fi molestat și violat, nu ai fi supărat? Uneori mă întreb dacă dorința pentru o iertare rapidă nu se datorează faptului că în adâncul sufletului ne simțim inconfortabil în prezența suferinței și vrem ca ea să ia sfârșit cât mai repede. După cum mi-a spus o doamnă superficială cu privire la băieții molestați: „Nu mă simt chemată să îi ajut.” Ceea ce este un nonsens. Pur și simplu vroia să ignore problema. Era prea „inconfortabil”. Suntem gata să ne simțim inconfortabil pentru ceilalți?

  1. Fii foarte atent să nu te concentrezi în mod exagerat asupra suportului acordat pedofilului.

Am văzut că un număr de biserici par să se concentreze pe „ajutorarea” pedofilului, în detrimentul sprijinirii victimei. Mai mulți lideri mi-au spus că „vor fi mulți pedofili în cer”. O astfel de focusare poate să facă din pedofil o victimă, în ciuda faptului că a vătămat cumplit adevărata victimă. Nu uita niciodată că pedofilul a comis o faptă odioasă. De fapt probabil că a comis foarte multe fapte odioase. Adevăratele victime sunt adesea marginalizate atunci când pedofilul primește vizite de la pastori și lideri.

  1. Nu izola victima și familia victimei. Nu îi învinovăți pentru arestarea pedofilului.

Sunt șocată cât de multe victime au fost evitate de membrii bisericii. Altele au avut sentimentul că erau învinovățite pentru că datorită lor pedofilul, care de obicei era un membru agreat de biserică, a devenit o problemă. Multe victime au fost chiar acuzate că au inventat acuzațiile!

  1. Desemnează membri ai bisericii care să iubească și să sprijine victima și familia acesteia.

Bisericile fac o treabă bună când îi susțin pe cei care au nou născuți sau o boală severă. Le pregătesc mâncare, le fac ordine în casă, stau cu copilul, tund iarba etc. De ce nu fac acestea și pentru cei care suferă din cauza pedofilului? Asigură-te că o vor face.

  1. Pastorii ar trebui să îndemne membrii bisericii să le arate dragoste și preocupare celor victimizați.

Mulți oameni se simt stingheriți când este vorba să interacționeze cu familia victimei. Poate că un consilier l-ar putea asista pe pastor în acest sens, cu o prezentare la biserică.

  1. Nu te supăra dacă victima sau familia victimei cer să fie lăsate în pace. Continuă să te asiguri că sunt în ordine.

Este un răspuns normal, care de obicei nu durează mult timp. Pastorul ar trebui să mențină un contact regulat cu familia, pentru a ști când și dacă dorește suport.

  1. Biserica ar trebui să fie informată cât se poate de repede despre abuz.

Părinții au dreptul să știe că un pedofil s-a aflat în mijlocul lor. Ar trebui să fie imediat avertizați, pentru a-i întreba pe copiii lor cu privire la un posibil abuz.

  1. Nu crede un pedofil care „se pocăiește” imediat.

Este important să înțelegem că mulți pedofili au remușcări numai când sunt prinși. Mulți susțin că le pare rău, dar rata de recidivă este foarte ridicată. Adevărata pocăință este arătată în timp. Am văzut într-o biserică locală un bine- pedofil cunoscut pe plan local. Hoinărea prin clădire. Am vorbit cu pastorul și mi-a zis că i se spusese că pedofilul se pocăise și că nu mai reprezenta un risc. Bărbatul molestase copiii lui și alți copii timp de treizeci de ani și petrecuse aproximativ optsprezece luni în închisoare. Nu mai avea voie să locuiască în apropierea copiilor. Închiriase un apartament lângă o școală locală, care se afla la mai puțin de un metru de limita legală. Cu toate acestea, pastorul credea că omul urma acum calea cea dreaptă. Pastorul și liderii acelei biserici sunt naivi și se lasă induși în eroare.

  1. Pleacă din biserică, dacă refuză să asculte femeile deoarece „se lasă cu ușurință înșelate”.

Aceasta este una dintre cele mai înșelătoare învățături din bisericile evanghelice fundamentaliste din zilele noastre. Trebuie să remarcăm că bărbații (din moment ce femeile nu se află în poziții de conducere) au tratat greșit incidentele cu pedofili raportate de organizația noastră, The Wartburg Watch. Blogul nostru a dovedit că respectivii lideri de biserici sunt creduli și se lasă cu ușurință înșelați.

Credem cu sinceritate că această învățătură există pentru a marginaliza mai mult de 50% din trupul lui Hristos, care are abilitatea de a identifica și raporta comportamentul pedofil. Punem sub semnul întrebării motivația din spatele unei asemenea încredințări și ne întrebăm dacă bisericile care o propagă o fac fiindcă liderii încearcă să „acopere” păcatul conducătorilor.

Dumnezeu să Se îndure de bisericile care îngăduie ca durerea și suferința copiilor noștri să continue.

Obadia 1:1-21, Apocalipsa 4:1-11, Psalmi 132:1-18, Proverbe 29:24-25

Note

[1]   Tom White, Voice of the Martyrs: Dealing with Serious Sin and Pain, www.bishop-accountability.org [N.tr.]

[2]   Survivor’s Network of those Abused by Priests, www.snapnetwork.org

[Extras din Dee Parsons, Towards a Christian Response to Pedophilia in the Church. Copyright © The Wartburg Watch. Tradus şi publicat cu permisiune. Dee (Darlene) Parsons este membră a Bisericii Luterane conservatoare. Articolele pe care le scrie pe blogul ei contribuie la conștientizarea bisericilor protestante cu privire la abuzul sexual. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.thewartburgwatch.com.]

1 2 3 63