Dădusem, din întâmplare, de site-ul dumneavoastră. Citeam şi citeam mărturii ale celor care au scăpat de anumite înclinaţii sexuale. Chiar mă bucur pentru ei. Din păcate, şi eu mă confrunt cu homosexualitatea. Până acum nu am vorbit cu nimeni despre asta. Am treizeci de ani, sunt creştin evanghelic, religia nu e semnificativă, nu am avut relaţii sexuale cu tipi niciodată, însă sunt momente în care „tânjesc”, dacă mă pot exprima aşa, însă parcă ceva mă reţine şi renunţ.

E dificil să trăiesc înconjurat de oameni frumoşi, fericiţi, să văd fericirea pe chipul lor, iar eu să fiu ca o persoană cu o mască pe care o afişez foarte des, ca fiind fericit. Mă închid în camera mea şi plâng, când sunt doar eu şi Dumnezeu. Mă simt eliberat, însă gândurile mă năpădesc iar.

Am avut o copilărie fericită, fără traume. Greşeala mea a fost că, atunci când am simţit că sunt atras de bărbaţi, am continuat să mă informez, şi parcă dorinţa în mine creşte mereu.

Sunt momente în care vreau să urlu. Simt că nici Dumnezeu nu mă mai ascultă şi mă întreb: „Doamne, Tu ai venit în lume pentru cei care au nevoie de ajutor”, uitând, de fapt, că sunt un nimeni şi că nu am eu autoritatea de a cere socoteală Celui care mi-a oferit viaţă. Îmi e foarte greu, sunt singur şi nu am cu cine să împărtăşesc trăirile mele, însă cel mai greu este că mă simt lăsat la o parte de Dumnezeu.

Aveţi grijă de voi şi nu ştiu ce să spun, sper ca site-ul dumneavoastră să ne ajute, pe lângă Cuvânt, rugăciune, dar, dincolo de acestea, să existe motivaţia de a o face. Fiindcă tind să cred că am ajuns să ne complăcem, că nu ne mai dorim. Eu unul, chiar dacă nu am practicat, ajung să mă complac…