Plăcere de o clipă, durere de o viaţă… Nu ştiu care ar putea fi primele mele cuvinte. Ştiu totuşi că ceea ce cândva a fost ceva normal, plăcut, s-a transformat în umilire, conştiinţă pătată, regret. Urăsc gândul că evit cu bună ştiinţă calea bună în favoarea propriilor mele plăceri, urăsc că nu sunt statornic. O spun deoarece am atâtea clipe de descurajare şi regret, încât zic: „De azi mă schimb” şi merge o zi, două, trei şi iar recidivez. E greşit, sunt atât de conştient, încât am ajuns să tratez totul ca pe ceva banal, şi mai zic o vorbă: „Mario, nu te juca cu viaţa ta, că se va juca şi ea cu tine cândva.” Şi aşa va fi. Ce azi pare frumos, mâine poate nu va fi.

Despre mine. Mă numesc Mario, am treizeci şi trei de ani. Îmi place tot ce e frumos. Am multe secrete, iar cine merită poate să le ştie. Îmi place să fiu direct şi să spun lucrurilor pe nume.

Am o viaţă frumoasă, dar complicată. De fapt, complicată de mine. Când aveam vreo paisprezece, cincisprezece ani, aveam un prieten căruia îi plăceau băieţii, iar eu eram unul dintre ei. Aşa s-a întâmplat că am cedat avansurilor lui.

Timpul a trecut, eu am crescut, iar pe la şaptesprezece ani am început să schimb acest aspect al vieţii mele cu ajutorul religiei. Am dat la teologie şi un timp a fost totul bine, dar s‑a întâmplat să dau curs iar unei invitaţii nepotrivite şi de aici am început să decad. El s-a îndrăgostit rău de mine, eu nu, iar când i-am zis că s-a terminat, a început calvarul. A făcut crize, mă urmărea, îmi trimitea scrisori, mă suna. Îngrozitor! Pentru că această latură a mea era doar a mea, dar odată cu asta s-a făcut de cunoscut şi părinţilor mei, fraţilor mei, şi oricât de mult aş vrea eu să şterg asta, nu voi putea vreodată.

Am început să devin o persoană religioasă. Ceea ce a mers mult timp, dar dacă homosexualitatea este înrădăcinată adânc şi ţi se mai şi oferă ocazii, e greu. După aproape opt ani de abstinenţă, în care nu am avut nicio aventură măcar, am cedat gândurilor mele, odată cu apariţia unui băiat extrem de frumos şi, bineînţeles, homosexual. Am fost cu el doi ani şi poate mai eram încă, dar am luat decizia de a reveni cu picioarele pe pământ, ştiind că nu o să meargă.

Ce bine ar fi să nu avem contacte cu cei de acelaşi sex, pentru că, o dată ce începi, nu mai ai final fericit! Iar eu sunt sincer, o spun din experienţă. Am avut două relaţii şi câteva aventuri. De fapt, am stat cu cineva vreo şapte luni, iar cu altcineva doi ani, şi pot să spun că, dacă aş avea puterea, aş schimba tot. Îmi place sexul, asta e clar. Dar e de moment. E prea efemer totul şi am mai observat că nu au durată relaţiile homosexuale, doar durere.

Discreţie ai doar la început, pentru că, odată ce ai avut relaţii sexuale cu cineva care e cunoscut sau foarte cunoscut ca homosexual, e şi mai rău. De ce? Fiindcă se laudă la alţii şi discreţie nu mai ai, fiindcă vor afla toţi. Şi mai găseşti pe unul care se îndrăgosteşte de tine, cum am găsit eu, şi mi-a făcut viaţa un calvar, cu sute de ameninţări şi scrisori.

Acum sunt cuminte de cinci luni. Sper să nu mai dau frâu liber dorinţelor. Viaţa de homosexual nu este pentru mine, sunt conştient de acest lucru, dar există acel condiment care pare că dă un gust mai bun vieţii, deşi până acum am avut numai necazuri. Dar pe cine dau vina? Pe mine, pe alţii? Mintea o modelăm doar noi, nimeni altul, doar să vrem. Acolo se nasc aceste vise false. Va fi greu, ştiu asta.

Am trecut prin multe, bune şi rele, dar, dacă aş putea schimba ceva, aş schimba starea mea, pe care o deplâng. Nu e corect, nu e bine, nu e just! Oare cine mă poate ajuta? Cine mă poate schimba? Cine-mi poate da puterea necesară? Mă aude cineva? Simt că mor pe zi ce trece. Poate aşa va fi. Of!