Unii, când își prezintă mărturia, vorbesc despre toate dificultățile care s-au rezolvat în clipa în care și-au predat viața lui Hristos. Povestea mea este destul de diferită. Dumnezeu m-a trecut prin focul curățirii, pentru ca păcatul meu să iasă la suprafață, obligându-mă să recunosc adevărata lui hidoșenie. Numai după ce l-am privit astfel, am putut să-L văd limpede pe Isus, așa cum Îl văd acum.

M-am născut în ceea ce credeam că era o familie creștină normală. În fiecare duminică dimineață mergeam la biserică. Îmi plăcea Dumnezeu, dar nu-mi plăcea biserica. Când aveam patru ani, fără să vreau, am spart dintele băiatului pastorului cu o jucărie yoyo, în timp ce familia lui venise la noi la cină. Încă îmi amintesc teama care l-a cuprins pe tatăl meu și că m-a pedepsit cu asprime, deși pe vremea aceea nu înțelegeam pe deplin ce se întâmplase.

Școala primară a constituit o provocare pentru mine. Nu eram ca ceilalți băieți. Eram scund pentru vârsta mea, aveam sub greutatea normală și nu mă pricepeam prea bine la sporturi. Pe atunci nu recunoșteam față de mine însumi, dar în adâncul sufletului eram profund rănit și mânios. În primii ani de școală nu am simțit niciodată cu adevărat că mă potriveam cu ceilalți băieți. Totuși, era o școală creștină bună și citeam zilnic din Biblie. Într-o zi, pe când mă aflam în autobuz, întorcându-mă acasă de la școală, m-am hotărât să iau mesajul biblic pentru mine.

Când aveam doisprezece ani, am început să observ ceva diferit la mine. În loc să fiu atras de fete, am început să fiu atras de prietenii mei. Nu aveam idee de ce. Mi-a rămas puternic în memorie cum unul dintre prietenii mei și cu mine am hotărât să ne dezbrăcăm complet și să ne uităm la televizor, aflându-ne la parter la el acasă. Deși nu a existat contact fizic, îmi amintesc limpede emoțiile mele puternice, profunde. Faptul de a sta dezbrăcat cu unul din prietenii mei m-a făcut să mă simt confortabil, iubit, prețuit și acceptat. Pur și simplu, părea ceva normal.

Liceul a fost dur. Mânia mamei mele datorită abuzului pe care îl suferise în trecut a început să se ridice la suprafață. A devenit aproape sociopată și striga la mine ore în șir fără vreun motiv aparent. Ceea ce s-a întâmplat pe toată perioada liceului. Când aveam cincisprezece ani, am fost botezat. Când aveam șaptesprezece ani, am recunoscut față de mine însumi că eram homosexual, dar am decis să continui să Îl urmez pe Domnul. În același an, mama a început să bea și să devină violentă. Când am spus altora ce se întâmpla, nu m-au crezut. Dar în toate acestea, Dumnezeu a fost refugiul meu.

Am terminat liceul și am mers la universitate. Vroiam să devin profesor de muzică, deci am studiat muzica, apoi cum să predau. Partea de predare a pus o presiune extraordinară pe mine. La școala la care am fost repartizat, copiii erau îngrozitori. Eram tratat ca un gunoi la școală și eram tratat ca un gunoi acasă. Plângeam mult. Viața mea era îngrozitoare.

Într-o zi, după ce terminasem de predat, m-am simțit atât de deprimat încât nu mi-a mai păsat. Mă săturasem să tot simt durere și să nu simt nimic. Mi-am amintit cât de bine mă simțisem dezbrăcat în prezența prietenului meu când aveam doisprezece ani. Doream cu disperare să retrăiesc ce simțisem atunci, să mă simt iubit și acceptat și, într-un moment de nesăbuință și de slăbiciune, am deschis laptopul și m-am uitat la selfie-uri cu adolescenți dezbrăcați. După aceea m-am simțit atât de groaznic, încât mi-am șters totul din minte. În ceea ce mă privea, nu s-a întâmplat niciodată.

În anul care a urmat totul s-a năruit în viața mea. De câțiva ani, tatăl meu avea o relație secretă cu un adolescent de la biserică, iar în acel an cineva a aflat. În aceeași zi părinții mei s-au despărțit, iar eu am renunțat la tata. Zile întregi m-am simțit bolnav din cauza șocului și a stresului. Era prea mult. Tot pe atunci am decis să plec de acasă și să locuiesc pe cont propriu. Cu trecerea lunilor, m-am cufundat în depresie. Mă aflam într-un întuneric total. Mă simțeam blestemat de Dumnezeu. În multe nopți zăceam întins în pat, treaz; complet imobilizat de teamă. Era greu de crezut că toate acele lucruri mi se întâmplau mie.

Într-o seară, mă aflam în mașină, în parcarea bisericii, după o slujbă de seara din timpul săptămânii. Ajunsesem la capătul puterilor. Am strigat: „Dumnezeu, urăsc totul! Îmi urăsc familia! Urăsc faptul că sunt homosexual! Îi urăsc pe creștinii care nu-mi înțeleg durerea! Dar cel mai mult, Dumnezeule… Te urăsc pe Tine!” Apoi am ridicat cuțitul. Am decis că singurul lucru pe care îl puteam face era să mă omor înjunghiindu-mă în inimă. Dar nici măcar asta nu ar fi fost de ajuns. Vroiam să mă întorc împotriva lui Dumnezeu și să ucid cât de mulți creștini puteam, înainte de a mă omorî.

Dintr-odată, prezența lui Dumnezeu a umplut mașina și s-a lăsat tăcerea. Nu mai avusesem niciodată parte de așa ceva. Îmi era atât de frică, încât nu mă puteam mișca și nu puteam vorbi. Dar în același timp, am simțit că Dumnezeu mă iubea pentru cine eram, nu pentru cine încercam să fiu. Când prezența s-a estompat, am condus spre casă nedumerit de ceea ce tocmai se întâmplase.

Din acel moment, lucrurile s-au schimbat. Încă încercam să înțeleg ceea ce tocmai avusese loc. Sexualitatea nu s-a schimbat, dar în adâncul inimii mă simțeam iubit. Din ce alt motiv m-ar fi mântuit Dumnezeu? Foarte încet, învățam cum să mă încred în El în toate.

La sfârșitul anului următor am obținut calificarea de profesor și am început să lucrez ca profesor angajat temporar la un liceu local. Eram bun ca profesor, iar școala mi-a dat de lucru din plin. Îmi iubeam elevii, dar în interior simțeam un conflict. În fiecare zi mă luptam în secret să țin întunericul la distanță.

Șase luni mai târziu, totul s-a prăbușit. Una din mamele de la biserică a observat că foloseam puțin cam mult atingerile, ca profesor de școală duminicală. Mai târziu în după-amiaza respectivă m-a sunat și mi-a spus că nu mai eram bine venit în casa ei. Imediat ce am închis telefonul, toate emoțiile puternice m-au lovit dintr-odată. Îmi amintesc faptul că mi-am privit mâinile. Arătau ca ghearele unui monstru. În suferința mea profundă și în confuzia mea, m-am dus la spital. Le-am povestit totul, dar nu am primit niciun sprijin.

A fost pus în mișcare un proces sistematic prin care mi s-a interzis orice avea cât de puțin de-a face cu copiii. Știam că urma să se întâmple, dar tot m-a durut. Pastorul meu părea să înțeleagă doar parțial groaza care mă cuprinsese. Apoi, când credeam că mai rău de atât nu se putea, am primit prin e-mail o acuzație falsă de la Oficiul pentru Protecția Copiilor.

Copleșit, m-am urcat în mașină și am plecat de acasă. Tot ce vroiam era să beau cât de multă vodcă puteam și să mă gazez în mașină. În retrospectivă, cu siguranță aș fi făcut-o, dar fiindcă Dumnezeu îmi salvase deja viața, am decis să continui să mă încred în El. M-am gândit că dacă Dumnezeu a putut să mă scoată dintr-o criză a sexualității, atunci putea să mă mai scoată din una.

După o serie de scrisori către Protecția Copiilor, acuzația falsă a fost retrasă. Poate că cineva a vrut să se răzbune pe mine. În următorii doi ani am trecut printr-un tumult emoțional. Prin harul lui Dumnezeu, lucrurile s-au așezat destul de mult. În întregul proces, Dumnezeu S-a arătat a fi neînchipuit de credincios și de bun.

Povestea mea nu s-a încheiat încă. Dar aștept cu nerăbdare, cu mari speranțe, ce va aduce viitorul. Scopul meu este să Îl glorific pe Dumnezeu făcându-mi cunoscută povestea. Sângele lui Isus poate cu adevărat să îndepărteze cele mai întunecate pete. Este o veste incredibil de bună pentru cei ca mine. Aleluia!

[Trent Matthew. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www.christianpedophile.com. Pentru o înregistrare audio cu Trent, vezi YouTube, Trent’s Story.]

Am crescut într-o familie creștină bună. Amândoi părinții mei Îl cunoșteau cu adevărat pe Domnul. Sigur, am avut problemele noastre ca toată lumea, dar am fost iubit și îngrijit. Îmi plăceau lucrurile de copii, precum karate, să joc jocuri video cu prietenii întreaga noapte și să citesc romane fantasy în autobuz. Îmi amintesc că am stat ore întregi la coadă ca să vizionez prima proiecție a filmului Războiul stelelor, în toate cele trei rânduri. J Cred că faptul că eram „normal” a făcut să-mi fie cu atât mai greu să recunosc față de mine însumi că eram pedofil.

Este deosebit de greu pentru tineri când descoperă prima dată că sunt atrași de minori. De obicei realizează aceasta în izolare. Nimeni nu le spune părinților sau celor în care are încredere: „Cred că îmi apar sentimente față de băieți.” Eu când le-am spus altora, trecusem deja prin etapa șocului, a ororii și a acceptării pline de groază. Mi-aș dori să existe mai multă conștientizare și mai mult suport pentru tinerii care trec prin așa ceva.

Adevărul este că pedofilia/hebefilia (atracția față de minori) își face simțită prezența cu duritate. Dacă o ai, nu o poți ignora. Pur și simplu ai sentimente de atracție sexuală/romantică față de minori și știi că atracția „ar trebui” să fie față de cei de vârsta ta. Nu este ceva ce poate fi evitat. Te naști cu ea, o dezvolți sau ambele. Oricare ar fi cauza, pedofilia este strâns legată de creierul tău. Indiferent ce alegeri faci, atracția o simți. Din fericire pentru mine, am o atracție secundară față de femeile adulte. Cred că am putut să o mențin fiindcă am reușit să reduc atracția față de minori destul de repede. Am vorbit cu pedofili mai în vârstă care cred că atracția lor secundară nu mai este la fel de intensă ca în trecut, din cauză că s-au fixat pe atracția față de minori (exacerbată de ura de sine și de anxietate). Lucrurile ar fi putut sta diferit dacă ar fi primit suport și ar fi învățat tehnici de a face față când erau mai tineri. Eu le-am avut la dispoziție și mi-au fost de folos.

Unii pedofili cred că sunt atrași exclusiv de minori. Poate să fie așa, deoarece există atât de multă variații în modul în care oamenii își trăiesc sexualitatea. Totuși, mulți adolescenți și tineri atrași de minori sunt nesiguri cu privire la sexualitatea lor. Le spun că în general contactul sexual este plăcut, chiar și cu un adult, și că încă au oportunitatea de a se bucura de beneficiile unei relații dedicate între adulți (dacă vor găsi un tovarăș de viață care îi va iubi pe deplin).

Iată un punct cheie. Doar fiindcă cineva este pedofil, nu înseamnă că a făcut sau că va face rău unui copil. Înseamnă doar că are atracție față de minori. Din punct de vedere statistic, majoritatea pedofililor nu abuzează. Pedofilii trebuie să ia decizii pe baza țelurilor, nu a sentimentelor. Toată lumea face asta… Un cuplu căsătorit alege fidelitatea, un adolescent alege să nu se uite la pornografie, o femeie îi spune „nu” unui bărbat care vrea sex la a treia întâlnire. Oricât de îngrozitor sună, un tată cu atracție tipică poate să perceapă că fiica lui adolescentă devine femeie, dar alege să nu întrețină gânduri sexuale cu privire la ea. La fel, cine este atras de minori are puterea de a decide cum se va gândi la copii și cum va acționa cu privire la ei. Numai că pedofilii prezintă un risc mai mare de a abuza atunci când există factori suplimentari precum ura de sine, depresia și izolarea.

Sunt binecuvântat, având o soție și copii. Soția mea știe despre atracția mea, iar eu sunt pe deplin deschis față de ea și îi dau socoteală. Familia mea și prietenii mei știu și ei. Am stabilit limite sănătoase, să nu construiesc relații personale cu copii din afara familiei. De asemenea, am ales ca în cariera mea să nu lucrez cu copii. Îmi place să cred că mă aflu la mare depărtare de posibilitatea a vătăma un copil, dar Dumnezeu și cu mine credem că acestea sunt limite bune. Traiul cu pedofilia necesită înțelegere de sine, abilități de a face față, alegeri bazate pe intenție și suport. Aceasta este formula de succes pentru oricine se confruntă cu astfel de provocări.

Mi se va pune întrebarea dacă nu reprezint un pericol pentru copiii mei. Răspunsul meu este că nu. Cred că este diferit când e vorba de copiii tăi. Un tată cu atracție normală nu simte față de fiica lui mai mare ce simte față de alte femei. Probabil că aceasta este ceva pus în noi, oamenii. Totuși, există părinți care își abuzează sexual copiii. Cred că asta arată un eșec al deciziilor personale și nu este un simplu indicator al pedofiliei. Cu toate acestea, în ceea ce mă privește pe mine, recunosc în mod înțelept că sunt capabil să fac rău – ceea ce nu cred că se limitează la pedofili.

Știu că Dumnezeu este real și cred că Isus este Dumnezeu care S-a făcut om, care a venit ca să putem fi scăpați de rău. Cred că Dumnezeu va avea o relație personală cu oricine Îl cheamă în inima lui. De asemenea, când Isus a murit și a înviat, a făcut posibil să avem înăuntrul nostru o viață nouă, să fim născuți din nou. Această realitate a afectat întru totul ce experimentez eu ca pedofil. Dacă Dumnezeu nu ar exista, aș avea o perspectivă întru totul diferită. Tot aș crede că un contact sexual le-ar face rău copiilor, dar probabil că aș încerca să accept pedofilia și să găsesc supape pozitive. Totuși, cred cu adevărat că Dumnezeu este real și că ne pune la dispoziție lucruri mult mai bune.

Cred că Dumnezeu poate să dea o viață de biruință chiar și cuiva atras de minori. Ceea ce, cu siguranță, înseamnă să nu facă rău copiilor, dar înseamnă și să aibă parte de speranță, scop și dragoste în viață. Nu cred că Dumnezeu este pus în încurcătură de pedofilie și nu cred că un creștin ar trebui să aștepte mai puțin de la promisiunile lui Dumnezeu doar fiindcă este pedofil. Isus a spus că a venit să îi elibereze pe cei captivi și să ne dea viață din belșug. El l-a biruit pe diavol, a biruit lumea și păcatul. El poate să facă aceasta în viețile noastre.

Încă am atracție față de minori, dar ea nu pune stăpânire pe gândurile și pe viața mea. În schimb, știu că Dumnezeu m-a chemat la ceva mai înalt – la ceva la care suntem chemați cu toții – și alerg spre tot ce a făcut posibil Isus pentru mine prin relația mea cu El.

[Michel Greenwood. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www.christianpedophile.com. Pentru o înregistrare audio cu Michel, vezi YouTube, Michel’s Story.]

Cândva eram normal, aveam sentimente normale și o viață normală. Încă îmi amintesc momentul când, copil fiind, totul a început să devină un coșmar. Tatăl meu m-a părăsit și nu am primit dragostea pe care o așteptam de la celelalte rude ale mele. În cel mai negru moment al copilăriei mele, când aveam nevoie doar de dragoste, am fost vătămat sexual de o rudă. Am crescut în mijlocul unei adevărate furtuni, iar când am realizat, deja îi priveam pe copiii din cartier în mod diferit. Am crezut că era ceva trecător și că totul avea să se rezolve în timp, dar nu a fost așa.

La vârsta de șaisprezece ani, în tăcere, mi-am acceptat condiția. Este important să știți că nu am făcut niciodată rău unui copil, nici nu aș face, fiindcă știam că probabil eram cine eram din cauza a ceea ce mi se întâmplase și nu aș putea dori așa ceva cuiva drag. Este interesant că pedofilia nu se reduce la sentimente sexuale. Noi iubim copiii, vrem să le vorbim și să stăm cu ei toată ziua, jucând jocuri cu ei și fiindu-le alături, acesta este motivul pentru care personal cred că un pedofil adevărat nu ar putea face rău unui copil.

Prin urmare, am început să mă implic în activități cu copiii, de genul teatru pentru copii, și în unele activități în biserica mea și așa mai departe. Până am realizat că nu eram un monstru din cauza pedofiliei, că puteam fi un om bun, chiar dacă înăuntrul meu zăcea acel rău. De fiecare dată când Dumnezeu m-a ajutat să înving în luptele dinăuntrul meu, am putut să văd că deși aveam un monstru în mine, acel monstru nu mă conducea. Totuși, din nefericire, am devenit deprimat și L-am întrebat pe Dumnezeu care era sensul a ceea ce mi se întâmpla. De ce eram pedofil? Care era motivul? Mă ura Dumnezeu? Ce am făcut ca să merit așa ceva?

Am ajuns foarte suicidar și chiar mi-am plănuit sinuciderea… În cel mai întunecat moment al vieții mele, am auzit un cântec al Amandei Cook, Casă pe un deal, și a fost ca și cum Dumnezeu mi-ar fi vorbit prin el. Dumnezeu mă iubea. De ce? Nu am idee.

Totuși, El mi-a arătat-o prin numeroase semnale, m-a trimis la acest forum, a folosit oameni ca să mă ajute să văd pedofilia în mod diferit, iar în noaptea sinuciderii pe care o plănuisem, a trimis pe cineva să mă ajute și să îmi spună că nu eram singur și că mă iubea, și nu m-a lăsat să mor. Dumnezeu m-a vindecat de depresie și mi-a dat o slujire, să ajut alți pedofili să Îl găsească și să fie și ei vindecați.

Acesta este principalul mesaj al mărturiei mele: ar trebui să încetezi să Îl întrebi pe Dumnezeu: „De ce?” și să începi să întrebi: „Pentru ce?”. Dumnezeu are un plan pentru viața noastră și te poate folosi chiar și ca pedofil, fiindcă este Dumnezeu și singurul care poate să ia toate cioburile vieții tale și să le transforme în cel mai frumos vas.

Mi-am descoperit slujirea ca pedofil. Sunt un bărbat brazilian care a suferit în singurătate din cauza pedofilei. Nu există un forum ca acesta în portugheză. În Brazilia, singurele lucruri pe care le găsești când cauți pe Google „pedofilia” sunt de genul: „Pedofil arestat”, „Cum să-ți protejezi copiii de pedofili”, „Cum să recunoști un pedofil” și așa mai departe… Dacă nu aș cunoaște engleza, m-aș afla acum într-o mare încurcătură. Pe lângă aceasta, dacă luăm în considerare că cel puțin 1% din populația unei țări este alcătuită din pedofili, doar în Brazilia sunt mai mult de două milioane de pedofili. Dacă avem în vedere numărul vorbitorilor de portugheză din întreaga lume, sunt și mai mulți. Din acest motiv, după ce am fost vindecat de Dumnezeu, am început o cooperare cu cei care au dezvoltat site-ul Christian Pedophile, pentru a-l traduce în portugheză.

Dacă ești brazilian sau vorbitor de portugheză, în curând vom avea acest site în portugheză și vom oferi suport în portugheză prin adresa de e-mail de la pagina Contact. De asemenea, cred că Dumnezeu va trimite și mai mulți oameni, din alte țări, ca să ne ajute în această lucrare. Și sunt sigur că în cer vom primi o răsplată pentru că o facem. Dar tu? De ce nu începi să cauți scopul lui Dumnezeu în mijlocul tuturor ispitelor tale?

[Pedro Luiz. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www.christianpedophile.com. Pentru o înregistrare audio cu Pedro, vezi YouTube, Introducing Pedro.]

Am crescut într-o familie creștină destul de solidă, alcătuită din doi părinți și patru copii. Am fost un puști cam tăcut și introvertit. De când mă știam auzeam despre Isus la biserică, dar am realizat că vroiam ca El să facă parte din viața mea la o tabără de vară, când aveam doisprezece ani. Intrasem la pubertate cu puțin timp înainte, iar lucrurile s-au înrăutățit când aveam treisprezece ani. De la șapte ani mă tot îndrăgosteam fără succes de băieți și fete, iar la pubertate aspectul sexual s-a intensificat. Nu am realizat în mod conștient decât după ani de zile, dar continuam să fiu atras de același gen de copii ca la vârsta de șapte ani. Atracțiile s-au intensificat, cum era de așteptat, dar vârsta celor de care eram atras nu a crescut.

Când aveam treisprezece ani am abuzat sexual un membru de familie mai mic decât mine. Interacțiunea a fost scurtă și necoercitivă din punct de vedere fizic. M-am simțit foarte vinovat după aceea și am început să am sentimentul că ceva nu era în ordine cu mine. Am început să păstrez secrete față de familie, iar în timp nu mi-am mai dezvăluit emoțiile. Este trist, dar nu a fost singura dată când l-am abuzat pe acel membru de familie. Când eram adolescent s-a mai întâmplat de câteva ori. De asemenea, la vârsta de șaptesprezece ani am descoperit modalități de accesare a pornografiei, inima fiindu-mi astfel cuprinsă de și mai multă rușine și confuzie. La optsprezece ani am început să mă trezesc spiritual cu privire la ceea ce făceam. Am vrut să mă opresc, dar eram stăpânit de o teamă profundă cu privire la ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi aflat ce ascundeam. (Aici ar trebui să fac observația că eram un copil foarte protejat și că nu cunoșteam multe despre sexualitate. Dar știam că ceea ce făceam era greșit.)

Câteva luni mai târziu (în vara anului 2012) am avut șansa să particip la o tabără de vară, unde am făcut și voluntariat. Știam că trebuia să profit de șansa de a mă mărturisi în mod deschis. După ce am construit o relație de prietenie cu un tip, i-am spus că foloseam pornografie. A fost capabil să mă ajute și să mă încurajeze, iar câteva săptămâni mai târziu am mărturisit înaintea lui și a câtorva alți prieteni atracția mea nedorită față de persoanele de același sex. A fost un moment foarte bun și vindecător și am început să experimentez pacea pocăinței la care Dumnezeu mă chemase de ani de zile. Mi-am făcut curaj să le vorbesc părinților mei despre aceste lucruri și totul a decurs mai bine decât mă așteptasem. Sunt foarte binecuvântat că am părinți iubitori. Dar am realizat că mai aveam ceva de făcut.

Deci am contactat un prieten și i-am povestit despre episoadele în care avusesem contact sexual cu un membru de familie. Pe atunci nu știam, dar datorită slujbei sale era raportor mandatar. A doua zi un asistent de șef de poliție și un asistent social au apărut la locuința familiei mele. O zi cu adevărat rea. Părinții mei au fost foarte surprinși, dar și-au dat toată silința și am avut un drum lung de parcurs ca familie. A urmat o investigație standard și de la început am fost pe deplin sincer și deschis cu privire la ceea ce făcusem. Pe atunci nu înțelegeam pe deplin cât de mult vatămă copiii abuzul sexual, dar atât cât înțelegeam, am vrut să fac ce era corect pentru ruda mea.

Câteva luni mai târziu, la începutul anului 2013, am fost arestat și am petrecut aproape trei săptămâni în închisoarea districtuală. După câteva luni am fost condamnat pe drept de către judecătorie. Mă așteptam să petrec vreo câțiva ani în închisoare, dar prin harul lui Dumnezeu am fost condamnat la cinci ani de probațiune fără altă încarcerare și mi s-a cerut să urmez un program terapeutic pentru abuzatorii sexuali. În acea perioadă, până am primit condamnarea, părinții mei și cu mine am lucrat în mod activ la relația noastră, ceea ce m-a ajutat să fac față uneia dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

Rezumând pe scurt, am petrecut cea mai mare parte din cei cinci ani de probațiune într-un program terapeutic și am avut câteva slujbe. Programul terapeutic a fost un ghiveci; unele părți au fost bune și benefice, dar altele chiar nu au fost. Am învățat multe despre mine, cum să mă autocontrolez mai bine, cum vatămă abuzul victimele și lucruri asociate. Mi-am cercetat cu de-amănuntul viața și șirul complicat de alegeri care a condus la acțiunile mele abuzive. În acea perioadă am avut parte de unele provocări ale credinței mele și m-am confruntat cu câteva probleme mintale. Acestea au fost parțial cauzate de unii terapeuți la care am apelat, care au încercat să utilizeze o formă abuzivă a terapiei reparative pentru a forța eliminarea sentimentelor de atracție față de copii. De la terminarea perioadei de probațiune, am depus eforturi să-mi clădesc din nou o viață relativ normală. Deși a necesitat timp, am reconstruit relația cu membrul de familie pe care îl abuzasem. Sunt foarte recunoscător și plin de umilință că a ales să mă ierte și că a vrut să fac în continuare parte din viața lui.

Am terminat perioada de probațiune în anul 2018, iar acum trăiesc o viață relativ normală. Continui să am atracție atât față de copii, cât și față de adulți, dar Dumnezeu este cu mine în fiecare zi, arătându-mi cum să umblu cu El în pocăință și credință. Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar știu că Dumnezeu nu vrea să păstrez tăcerea despre „speranța pe care o am” și despre lucrurile prin care m-a trecut.

[Mitchell Danielson. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www.christianpedophile.com. Pentru o înregistrare audio cu Pedro, vezi YouTube, Mitchell’s Story.]

de Mark

Am ieșit din închisoare de mai bine de șaisprezece ani. Cu puțin timp în urmă, un prieten de care nu mai auzisem de ceva vreme m-a contactat și mi-a spus că, făcând ordine în birou, a găsit un dosar cu scrisorile pe care i le trimisesem pe când mă aflam în închisoare pentru seducerea și molestarea unei minore pe care o cunoscusem online.

Când am fost arestat, prietenul meu era pastorul bisericii – biserica din care făceam parte împreună cu soția mea și cu cei trei copilași ai noștri, în care condusesem întâlnirile de recreere ale bărbaților și unde eram responsabil cu anunțurile din zilele de duminică. Biserica pe care o trădasem și o făcusem să se simtă stânjenită de păcatele mele îngrozitoare, o biserică pe care o lăsasem să strângă cioburile și să aibă grijă de familia mea în lipsa mea.

După o întâlnire la o cafea cu prietenul meu, m-am dus acasă pentru a citi scrisorile. Am fost năpădit de amintiri. Primele scrisori pe care le scrisesem erau nefinisate, din cauză că eram atât de speriat că mă aflam în acel loc. Eram și plângăreț, implorând rugăciune, eram nesigur, nefocusat și terifiat.

În timp, scrisorile s-au schimbat. Credința mea a crescut. L-am văzut pe Dumnezeu la lucru în viața mea și în viețile bărbaților din jurul meu. Povesteam cum la trei luni după ce fusesem închis m-am ocupat de Proiectul Pomul Îngerului, văzând bărbat după bărbat apropiindu-se de biroul meu, în timp ce completam formularele prin care cereau cadouri de Crăciun pentru copiii lor. Durerea lor mi-a frânt inima, fiindcă era și durerea mea. A fost momentul în care a început o mare slujire – bărbații veneau la mine pentru rugăciune, m-am implicat în ajutorarea în închisoare, am renunțat la nevoile, temerile și gândurile mele, am slujit, am ajutat și m-am rugat pentru alții.

Scrisorile mi-au reamintit de protecția și înțelepciunea lui Dumnezeu. La fel cum se întâmplă când recitesc Psalmii, mi-am amintit de toate momentele în care Dumnezeu a intervenit, a atins vieți, a calmat probleme, a liniștit valurile și mi-a atins inima. În scrisorile către familie am împărtășit mai ales lucruri pozitive și le-am evitat pe cele negative, dar bineînțeles, le trăiam și pe unele, și pe celelalte. Chiar și la șaisprezece ani după eliberare, binele și răul pe care le-am trăit rămân în amintirile mele.

M-am simțit atât de binecuvântat citind scrisorile pe care pastorul meu le păstrase, fiindcă astfel am putut să-mi amintesc de creșterea credinței mele, de speranța și de viețile celor din jur, care au devenit parte din viața mea. A existat speranță, a existat o viață mai bună, iar Dumnezeu a fost la lucru.

Când am fost eliberat în anul 2003, Dumnezeu nu mi-a restaurat căsnicia, iar timp de câțiva ani copiii mei nu au vrut să aibă de-a face cu mine. Cei trei ani de eliberare condiționată au fost duri; unii prieteni din biserică m-au evitat și au trecut mulți ani până m-am redresat financiar. Ca mulți alții, apar în Registrul delincvenților sexuali.

Și totuși, și totuși sunt mai aproape de Dumnezeu decât oricând înainte. Sunt căsătorit de zece ani cu femeia minunată pe care harul lui Dumnezeu a adus-o în viața mea. Petrec mult timp cu copiii mei, care acum sunt adulți. Am un serviciu care îmi oferă posibilitatea să călătoresc și multe beneficii, dar și multe responsabilități. Fac parte dintr-o biserică vibrantă. Mai mult, există speranță, există o viață mai bună, iar Dumnezeu este la lucru. Nu-ți pierde speranța!

[Mark, My Journey. Into the Light, March-April 2020. Copyright © Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. În prezent Mark este implicat în Alianța pentru Legile Constituționale privind Delincvenții Sexuali din California, care are ca scop respectarea drepturilor delincvenților sexuali și ale familiilor acestora. Face parte dintr-o biserică mare și trăiește viața pe care, crede el, o trăiesc mulți bărbați aflați în situația lui. Unii dintre cei care îl cunosc și cu care se asociază cunosc „întreaga poveste”, iar alții nu. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://brokenyoke.org.]

de Stephen

Dragostea neprecupețită, plină de pasiune a lui Dumnezeu Tatăl și Evanghelia lui Isus dau vieții o valoare necondiționată și veșnică. Această dragoste este o forță puternică și aduce har în viețile noastre.

Părinții mei au fost cei care mi-au arătat cel mai mult dragostea necondiționată a lui Dumnezeu. Au venit să mă viziteze în închisoare și mi-au zis: „Suntem atât de mândri de tine!” Le-am răspuns: „Dar mamă, tată, mă aflu în închisoare și sunt condamnat pe viață!” Mama mi-a spus: „Nu-mi pasă. Ești fiul meu. Te iubesc și sunt mândră de tine!” Iar Glasul a coborât din cer și a rostit: „Tu ești fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17)

Să fii pro-viață înseamnă să crezi că datorită dragostei lui Dumnezeu nimic nu poate răpi valoarea vieții. Indiferent unde trăim sau prin ce trecem, să ne trăim viața în Isus este întru totul un har. Aici aud spunându-se că trăind în închisoare, nu putem fi fericiți sau măcar în ordine. Să spui: „Nu voi putea fi niciodată fericit până nu voi ajunge acasă”, „până familia mea se va întoarce la mine”, „până nu voi face niște bani”, „până ce orice altceva” este minciuna anti-viață a culturii morții care vine de la Satan, fiindcă pune o condiție pentru valoarea vieții. Astfel vine Satan „să fure, să înjunghie şi să prăpădească” viața (Ioan 10:10).

Nu cred că viața în închisoare este un drum de ocolire a adevăratei vieți. Viața nu este niciodată „în așteptare”, cum s-a spus adesea. Să fii pro-viață înseamnă că adevărata calitate a vieții nu se bazează pe așa-numita calitate a circumstanțelor. Ci mai degrabă calitatea vieții se bazează pe calitatea duhului celui în cauză. Calitatea unei duh îmbelșugat vine din Duhul lui Isus. Aceasta este valoarea infinită a sufletului.

Cu această perspectivă spirituală a dragostei lui Dumnezeu – un punct de vedere etern – nimic din ce se poate întâmpla în viață, în trecut sau în prezent, nu poate răpi calitatea și valoarea vieții. Dragostea lui Dumnezeu transcende toate lucrurile (Romani 8:37). În viața spirituală a lui Isus, nimic nu poate vătăma sufletul ascuns în Duhul Dragostei.

Isus a venit pentru eliberare. (Ioan 8:36) Nu cred că Isus a venit ca să mă elibereze din închisoarea Departamentului de Investigare a Criminalității a Statului Texas. A venit ca să mă elibereze în închisoare! O eliberare mai profundă, mai puternică. Eliberare de legăturile trupului și de lucrurile care țin de lume. Eliberare de adicții. Oricine este eliberat de aceste păcate este cu adevărat liber! Aceasta este viața din belșug. „Domnul este Duhul”, spune Pavel, „şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” (2 Corinteni 3:17). Isus a venit pentru viață și pentru eliberare. Sunt liber să trăiesc. Sunt liber să mă închin. Sunt liber să-L slujesc pe Isus și să trăiesc pentru El chiar și aici în închisoare. Nu există un privilegiu mai mare al puterii decât să trăiești în dragoste față de Isus!

Toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu! (Marcu 10:27)

[Stephen, Pro-Life Sentences. One Man’s Story. Into the Light, May-June 2021. Copyright © Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://brokenyoke.org.]