Archive for Bărbaţi care se luptă cu pedofilia

Sentințe pro-viață

de Stephen

Dragostea neprecupețită, plină de pasiune a lui Dumnezeu Tatăl și Evanghelia lui Isus dau vieții o valoare necondiționată și veșnică. Această dragoste este o forță puternică și aduce har în viețile noastre.

Părinții mei au fost cei care mi-au arătat cel mai mult dragostea necondiționată a lui Dumnezeu. Au venit să mă viziteze în închisoare și mi-au zis: „Suntem atât de mândri de tine!” Le-am răspuns: „Dar mamă, tată, mă aflu în închisoare și sunt condamnat pe viață!” Mama mi-a spus: „Nu-mi pasă. Ești fiul meu. Te iubesc și sunt mândră de tine!” Iar Glasul a coborât din cer și a rostit: „Tu ești fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17)

Să fii pro-viață înseamnă să crezi că datorită dragostei lui Dumnezeu nimic nu poate răpi valoarea vieții. Indiferent unde trăim sau prin ce trecem, să ne trăim viața în Isus este întru totul un har. Aici aud spunându-se că trăind în închisoare, nu putem fi fericiți sau măcar în ordine. Să spui: „Nu voi putea fi niciodată fericit până nu voi ajunge acasă”, „până familia mea se va întoarce la mine”, „până nu voi face niște bani”, „până ce orice altceva” este minciuna anti-viață a culturii morții care vine de la Satan, fiindcă pune o condiție pentru valoarea vieții. Astfel vine Satan „să fure, să înjunghie şi să prăpădească” viața (Ioan 10:10).

Nu cred că viața în închisoare este un drum de ocolire a adevăratei vieți. Viața nu este niciodată „în așteptare”, cum s-a spus adesea. Să fii pro-viață înseamnă că adevărata calitate a vieții nu se bazează pe așa-numita calitate a circumstanțelor. Ci mai degrabă calitatea vieții se bazează pe calitatea duhului celui în cauză. Calitatea unei duh îmbelșugat vine din Duhul lui Isus. Aceasta este valoarea infinită a sufletului.

Cu această perspectivă spirituală a dragostei lui Dumnezeu – un punct de vedere etern – nimic din ce se poate întâmpla în viață, în trecut sau în prezent, nu poate răpi calitatea și valoarea vieții. Dragostea lui Dumnezeu transcende toate lucrurile (Romani 8:37). În viața spirituală a lui Isus, nimic nu poate vătăma sufletul ascuns în Duhul Dragostei.

Isus a venit pentru eliberare. (Ioan 8:36) Nu cred că Isus a venit ca să mă elibereze din închisoarea Departamentului de Investigare a Criminalității a Statului Texas. A venit ca să mă elibereze în închisoare! O eliberare mai profundă, mai puternică. Eliberare de legăturile trupului și de lucrurile care țin de lume. Eliberare de adicții. Oricine este eliberat de aceste păcate este cu adevărat liber! Aceasta este viața din belșug. „Domnul este Duhul”, spune Pavel, „şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” (2 Corinteni 3:17). Isus a venit pentru viață și pentru eliberare. Sunt liber să trăiesc. Sunt liber să mă închin. Sunt liber să-L slujesc pe Isus și să trăiesc pentru El chiar și aici în închisoare. Nu există un privilegiu mai mare al puterii decât să trăiești în dragoste față de Isus!

Toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu! (Marcu 10:27)

[Stephen, Pro-Life Sentences. One Man’s Story. Into the Light, May-June 2021. Copyright © Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://brokenyoke.org.]

Promisiunea lui Dumnezeu. Povestea unui bărbat

de Nate

După ce am fost arestat, am primit sentința de arest la domiciliu. Am decis că viața mea trebuia să ia sfârșit, acuzația era prea grea ca să-mi pot reveni, prea monstruoasă, prea vătămătoare pentru familia mea, pentru copiii mei. Dacă îmi puneam capăt vieții, ai mei puteau să primească susținere financiară și să-și continue viețile.

Părea un plan corect și logic. Îmi plăteam astfel datoria față de societate. Medic fiind, știam cât de eficient era un anumit medicament și cum funcționa. Cunoșteam care era doza letală, deci am înghițit dublul cantității respective.

În drum spre casă, am ascultat un pastor care predica la o slujbă de vindecare. În mijlocul unei propoziții, s-a oprit și a strigat, adresându-se unui tânăr: „Domnule, înțeleg că ești sau ai fost soldat.” Tânărul a încuviințat cu capul. Ce ironie, și eu am fost soldat. Continuând, pastorul a spus: „Ai încercat de curând să te sinucizi. Simți că ai mers prea departe.” Din nou, tânărul a dat din cap aprobator. Pastorul a continuat spunându-i lui (și mie) că se afla sub atacul diavolului. Apoi l-a mustrat pe diavol în Numele lui Isus. Când a terminat, am rămas în mașină și am plâns ca un copil.

Am încercat, dar nu am reușit să elimin pastilele – nici în acea zi, nici în următoarea, nici măcar după două zile. Trupul meu a procesat toate acele toxine, toată acea otravă înghițită de bunăvoie, dar nu mi s-a întâmplat nimic. Nimic.

Câteva luni mai târziu m-am dus la medic pentru un control anual care a inclus și un test de funcționare a ficatului. Mă așteptam ca ficatul să fi fost puternic afectat, deoarece medicamentul pe care îl luasem afectează ficatul. Rezultatul a arătat că aveam un ficat perfect normal, neafectat. Iar cuvintele din Ieremia 29:11 mi-au venit în minte: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Aceste cuvinte sunt mai mult decât o promisiune. Sunt o ancoră pe care nu o pot clătina.

[Nate, God’s Promise. One Man’s Story. Into the Light, May-June 2022. Copyright © Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://brokenyoke.org.]

Gânduri de Ziua Tatălui

de Bob Van Domelen

Bob Van Domelen

Bob Van Domelen

Știu că tatăl meu a făcut pentru mine mai mult decât fac cei mai mulți tați pentru copiii lor, dar dintr-un anume motiv nu am putut să mă conectez cu el ca frații mei. Cel puțin aceasta a fost percepția mea. Sau poate că tatăl meu aștepta să mă apropii și să mă conectez eu cu el. Ca orice adolescent tipic, m-am purtat de parcă toate erau bune, când de fapt nu erau.

De aceea nu ar trebui să vă surprindă că am dat greș cu fiii mei, din cauză că nu am petrecut suficient timp învățându-i să arunce mingea, să pescuiască sau să facă reparații de bază (pe care nici eu nu le fac bine). Ei îmi spun totuși că au amintiri pe care le prețuiesc – despre lucruri la care eu nu m-aș fi așteptat.

Tații perfecți sunt rari. Destul de des tații pe care îi avem ne dezamăgesc în lucruri pe care alți copii ar fi mai mult decât fericiți să le trăiască, dar din nou, aceasta depinde de felul în care vedem lucrurile – nu întotdeauna de felul în care sunt ele cu adevărat.

Din când în când mă întreb dacă tatăl meu ar fi mândru de mine, mândru de bărbatul care am devenit. Îmi pare bine că a murit când aveam cincisprezece ani, fiindcă am îndoieli că aș fi putut face față dezamăgirii pe care ar fi trăit-o fiindcă am fost arestat, cu atât mai puțin din cauza motivului pentru care am fost arestat. Dar cumva, cred că el vede și înțelege. Mai presus de toate, știu că m-a iubit întotdeauna și că în ciuda a orice, tot m-ar numi fiul său.

[Bob Van Domelen, Father’s Day Thoughts. Into the Light, July-August 2020. Copyright © Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://brokenyoke.org.]

Păcatele senzualității

de Charles

„Cine mă poate vedea? Întunericul mă înconjoară, zidurile mă ascund; nimeni nu mă vede; de ce m-aș teme să păcătuiesc? De Cel Preaînalt nu îi pasă, temându-se numai de ochii oamenilor; nu înțelege că ochii Domnului, de zece mii de ori mai strălucitori decât soarele, observă fiecare pas pe care îl face un om și pătrund în locurile ascunse. Cel ce cunoaște toate lucrurile înainte ca ele să existe, cunoaște toate lucrurile și după ce sunt făcute. Un astfel de om va fi pedepsit pe străzile cetății; când se așteaptă mai puțin, vor pune mâna pe el.” (Sirah 23:18-21)

[Notă: Cartea Sirah sau Ben Sira este considerată ca făcând parte din Literatura de Înțelepciune, care include Iov, Psalmii și Proverbele. Totuși, această carte și Cartea de Înțelepciune nu au fost incluse în ediția din 1611 a Bibliei King James. Astăzi ele fac parte din apocrife.]

Din câte îmi amintesc, eram mai preocupat să nu fiu prins de oameni, decât de recunoașterea faptului că Dumnezeu nu era mulțumit. Gândirea mea strâmbă mă făcuse să cred că atât timp cât reușeam să păstrez secretul, niciun rău nu era făcut și niciun rău nu avea să vină. Știu acum că eram complet greșit și egoist. Nimic nu era mai departe de adevăr.

Eram mai îngrijorat de partea materială, de „comorile” pământești – de abilitatea mea de a câștiga un venit, de reputația mea, de poziția mea în comunitate. Eram orb la răul pe care îl făceam victimelor mele și mie însumi. Nu le priveam ca pe niște victime. Nu vedeam că eu, cu aroganță și egoism, decisesem, în locul lor, că comportamentul meu nu era vătămător. Mi-am dorit atât de mult să fie așa, încât am ales să privesc tăcerea victimelor mele drept consimțământ.

Nu am vrut să văd rușinea pe care o adusesem asupra lor și care le condusese la tăcere – trădarea a tot ce era bun în întovărășirea noastră.

Dumnezeu a văzut însă și am fost „pedepsit” când mă așteptam mai puțin și am fost prins. În mintea mea, aceasta s-a ivit de niciunde, dintr-o situație pe care, în gândirea mea, o distorsionasem ca fiind bună pentru toți cei implicați. Dumnezeu a folosit victimele și familiile lor pentru a mă forța să revin la realitate, pentru a pune capăt comportamentului meu rău, păcătos. Era clar pentru Dumnezeu, iar El mi-a făcut clar prin ei, că eram „un om dedat la păcatele cărnii, care nu se oprește până nu izbucnește focul; craiul pentru care orice pâine este dulce și care nu se oprește până nu moare.” (Sirah 23:16-17)

Viața mea materială și senzualitatea mea au murit în ziua arestării mele în închisoarea districtuală. Am fost lipsit de toate – de reputație, venit, poziție, libertate și alegere. Poate pare ciudat, dar m-am simțit ușurat. Nu mă mai temeam că voi fi dat pe față, nu mai gândeam ca un ipocrit, dusă era instabilitatea. Privind în urmă, a fost nevoie să ajung la acel stadiu pentru a renunța. Îi arătasem deja lui Dumnezeu că eram incapabil să mă opresc, deoarece credeam, în mod greșit, că ce făceam nu era „atât de rău”. Dumnezeu știa mai bine.

La scurt timp după aceea am fost născut din nou. Vechiul meu sine era dus și iertat – cel puțin de Dumnezeu. Știu că atunci când aud această parte, oamenii gândesc: „Încă o convertire la închisoare!” Vă spun că nu așa a fost cu mine. L-am cunoscut pe Isus, pe Tatăl și pe Duhul Sfânt. Am fost crescut de părinți iubitori, care m-au educat în credința creștină. Am mers doisprezece ani la școala parohială.

Problema mea a fost că am confundat religia cu o relație cu Dumnezeu. Nu aveam o relație. Dacă aș fi avut, El ar fi fost conducătorul vieții mele și aș fi dorit să Îl mulțumesc. Am avut toate legăturile exterioare ale credinței și o mulțime de fapte bune, dar nu L-am avut pe Isus în viața mea.

Când am fost născut din nou, nu s-au văzut imediat artificii și nu s-au auzit o mulțime de aleluia. Vechiul sine și felul meu de a gândi din trecut mă țineau în strânsoare. Diavolul a fost necruțător în închisoare. Datorită „îngerilor slujitori” care veneau când mă rugam cu sinceritate, niște voluntari minunați, personalul închisorii și deținuții m-au ajutat cu adevărat în cei șaptesprezece ani și jumătate pe care i-am petrecut în închisoare.

Apropiindu-mă de ultimul an și de examinarea psihiatrică preliminară, care ar putea avea ca rezultat controlul judiciar pe viață, am renunțat în sfârșit la ipocrizie și am devenit cu adevărat serios în ceea ce privește voia lui Dumnezeu. M-am cufundat în Cuvântul Lui, pentru că unde altundeva aș putea găsi voia Lui?

Anterior mi se vorbise despre importanța studierii Cuvântului și avusesem niște tentative de a-l studia, dar a fost doar o încercare fără succes. Totuși, treptat am învățat să mă rog și să ascult. În final, după optsprezece ani și jumătate am simțit că m-am întors din drum cu o sută optzeci de grade.

Dumnezeu este bun. Este binevoitor și îndurător, dar nu acceptă să stăm cu mâinile în sân, ne cere să facem un efort sincer.

Întunericul nu mă mai înconjoară; zidurile nu mă mai ascund; și toți mă văd. Realizez că mulți nu mă plac și că probabil mulți mă urăsc. Tot ce pot face pentru a-mi onora victimele și pe cei pe care i-am rănit este să trăiesc o viață dreaptă, folosindu-mi uneori experiența pentru a-i atinge pe alții, care au abuzat sau care poate încă abuzează.

„Mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă! Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi», dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 13:15)

Notă: În prezent Charles este încarcerat.

[Charles, Sins of the Flesh. Publicat în Into the Light, July-August 2016. Copyright © 2016 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Venind acasă de la închisoare

de Bob Van Domelen

Bob Van Domelen (stânga)

Bob Van Domelen (stânga)

„Încă șase luni și am ieșit de aici”, au fost cuvintele unui bărbat în scrisoarea sa către mine. El a continuat cu o mulțime de întrebări despre locuință, posibilități de angajare, biserică și despre posibilul răspuns al vecinilor la întoarcerea lui. Cei mai mulți deținuți nu pun acest gen de întrebări, dar delincvenții sexuali o fac. Și, fiind încrezător, cred că s-a așteptat că voi avea răspunsuri pentru el.

Nimeni nu poate prezice cu acuratețe fiecare potențială problemă și, desigur, niciun om nu poate oferi toate răspunsurile corecte. Dar există întotdeauna un anumit adevăr atunci când oricare dintre noi, cei de afară, încercăm să răspundem cu sinceritate unui asemenea gen de scrisoare.

Mi-ar plăcea să-ți fac cunoscute răspunsurile mele la câteva dintre aceste probleme. Dacă ai o dată de eliberare sigură, poate că ceva din ceea ce îți voi împărtăși ți se va părea corect. Poate că știi pe cineva care ar avea nevoie de articolul de față, deci dă-i-l.

Când mi se adresează întrebări despre eliberare, presupun că cel care îmi scrie va fi eliberat la o dată sigură și că nu vor exista complicații precum obligația de a urma un tratament psihiatric.

Pregătirile

Am fost incredibil de binecuvântat fiindcă soția mea a decis să rămână cu mine și să lucrăm împreună la problemele care, suspectam amândoi, aveau să iasă la suprafață. Sub supraveghere strictă, mi s-a permis să mă întorc acasă. Pe vremea aceea, cel mai mare copil al nostru era la colegiu, iar cei doi mai mici erau la liceu. Dacă aș fi eliberat astăzi, nu aș putea spune dacă mi s-ar permite măcar să vin acasă. Dar în 1988 mi s-a permis.

Unii deținuți sunt de părere că problemele cu locuința, serviciul, biserica și orice altceva considerat important trebuie rezolvate înainte de a ieși din închisoare. Nu sunt sigur cum ar putea face cineva așa ceva. Pregătirile sunt importante, dar flexibilitatea cu privire la rezultatul pregătirilor este la fel de importantă.

O comunitate a credinței

În timpul petrecut în închisoare am considerat capela și programele oferite acolo ca decisive pentru restaurarea mea personală. Înainte chiar de a mă întâlni cu Comisia pentru eliberare condiționată, am scris o scrisoare bisericii pe care am frecventat-o, făcându-i cunoscut pastorului că era posibil să fiu eliberat. I-am împărtășit importanța credinței în viața mea zilnică, recunoscând, de asemenea, că familia bisericii mele s-ar putea să nu mă mai vrea ca membru. L-am întrebat pe pastor despre sentimentele lui față de întoarcerea mea, ca și cu privire la orice restricții pe care le-ar considera importante pentru mine.

Răspunsul lui nu a venit imediat și m-am întrebat dacă scrisoarea a ajuns măcar în mâinile lui. A ajuns, iar în cele din urmă mi-a scris un răspuns. Exprimarea lui a fost reținută și sugera că aș fi fost mai fericit frecventând o biserică diferită, unde să o iau de la început. Deși era o opțiune, știam că reconcilierea, dacă urma să se întâmple, nu avea să meargă bine dacă eu nu eram disponibil.

Dacă răspunsul pastorului ar fi fost: „Nu, am prefera să nu te întorci”, aș fi acceptat și aș fi căutat o altă biserică. Dar nu aș fi fost mai puțin deschis cu noul pastor, pentru că este responsabilitatea pastorului să protejeze copiii din biserică.

[Fără să încerc să răspund la orice situație, am scris Biserica, delincventul sexual și reconcilierea (Regeneration Books), pentru a ajuta bisericile să discute despre această chestiune.]

Voi adăuga că unora dintre delincvenții eliberați condiționat s-ar putea să nu li se permită să frecventeze nicio biserică fără punerea în aplicare a unui plan de cooperare între părțile implicate, care să fie acceptabil pentru delincvent și pentru consilierul de probațiune. Iar în unele situații, planul de cooperare nu se va înfăptui niciodată dacă consilierul nu îl va considera practic, dat fiind riscul de a comite din nou un delict sexual evaluat înainte de eliberare.

Dacă frecventarea bisericii este o chestiune nesigură, dovedește bună credință și interesează-te de grupuri mici de studiu biblic la care ai putea lua parte, și întreabă dacă cineva din biserică ți-ar putea fi mentor. Am învățat din proprie experiență că să te întorci la biserica pe care ai frecventat-o înainte nu înseamnă să continui de unde te aflai când ai plecat. Încrederea trebuie câștigată și va veni încet.

Dacă nu ești sigur ce biserică specifică vrei să frecventezi, dar știi în ce oraș vei locui, îți sugerez să scrii pentru informații la Departamentul de Stat pentru Culte. În scrisoare menționează că s-ar putea să te muți în oraș și că ai dori o listă a bisericilor cu datele de contact. Dacă ai în minte un cult specific, limitează-ți cererea la cultul respectiv.

Locuință și slujbe

Fără îndoială, cel mai dificil pentru un delincvent sexual este să găsească o locuință. Sugestia pe care eu o fac cel mai adesea este că cei mai potriviți, când începi să cauți informații, sunt pastorii bisericii pe care o vei frecventa, liderii studiilor biblice din închisoare, Organizația Prison Fellowship, Armata Salvării și orice altă agenție mare cu posibile contacte pentru locuințe și slujbe. Imediat după aceea vine chestiunea găsirii unui serviciu. Poate că nu vei găsi un serviciu bine plătit, dar există servicii care te vor ajuta să supraviețuiești.

Dacă aș citi ceea ce scriu acum, poate că aș fi tentat să spun: „Ce lucru bun a împărtășit? Am nevoie să știu sigur unde voi locui, pentru a-mi prezenta planul Comisiei de eliberare condiționată.” Poate că este adevărat, dar la fel de adevărat ar putea să fie că și credința va avea un rol important în aspectul ieșirii tale din închisoare. Eu cred că Dumnezeu ne împlinește nevoile, deși soluțiile Lui nu arată întotdeauna ca răspunsurile pe care le-am așteptat.

Registrul delincvenților sexuali

Mă aflam în eliberare condiționată când a intrat în funcțiune Registrul delincvenților sexuali. Inițial am crezut că, deoarece arestarea mea avusese loc înainte de intrarea în vigoare a legii, nu mi se va cere să particip. Consilierul de probațiune mi-a spus însă că legea se aplica oricui era în închisoare sau era eliberat, deci m-am dus la secția de poliție, iar apoi la biroul șerifului, pentru a mă înregistra.

Registrul delincvenților sexuali este dificil de definit, deoarece un stat ar putea interpreta legea mai restrictiv decât alt stat. De fapt, același lucru se poate spune despre diferențele care există între orașe diferite. Registrul delincvenților sexuali este oarecum supus oricărui vânt legislativ care bate. Când am început eu, de exemplu, mi s-a spus că va trebui să respect regulile cincisprezece ani, iar apoi nu va mai trebui să raportez. La doar câteva luni mai târziu, au fost adoptate legi noi și am intrat într-o categorie căreia i se cere să raporteze toată viața.

Înainte de a adăuga orice altceva, am ales să privesc Registrul delincvenților sexuali ca pe o agenție a autorității. Scriptura afirmă: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” (Romani 13:1)

Unii bărbați mi-au spus că Registrul delincvenților sexuali realmente nu este corect. Bărbații vinovați de alte delicte nu sunt obligați să se înregistreze, nu-și văd numele pe internet și pot să obțină servicii care nu sunt disponibile pentru un delincvent sexual. Nu pot să aduc argumente că Registrul delincvenților sexuali este sau nu este corect – tot ce pot face este să argumentez că el există și că delincvenții sexuali nu pot alege în această chestiune. Victimele mele, cu siguranță, ar replica: „Nu a fost corect nici ce ne-ai făcut tu nouă.”

Nu pot să vorbesc pentru alte state, dar îți pot spune că nu am simțit că statul privește peste umărul meu la fiecare mișcare pe care o făceam. Ei nu speră că voi recidiva și că voi abuza din nou, doar ca cineva să poată spune: „Ți-am spus eu!” Cred că ei vor ca eu să reușesc, fiindcă succesul înseamnă că nu vor mai fi victime.

Înștiințarea cartierului

Nu este adevărat că oricărui delincvent sexual eliberat îi apare fotografia în ziarul local sau la televizor. Nu este adevărat că fiecare locuință în care locuiește un delincvent sexual este pichetată sau că delincvenții sexuali primesc amenințări. Este adevărat că oamenii care vor să știe dacă un delincvent sexual locuiește în cartierul lor au posibilitatea de a afla. Dar nu este adevărat că oricine din comunitate intră noaptea pe internet pentru a vedea dacă un delincvent sexual s-a mutat recent în oraș.

Cartierul meu nu este la fel ca înainte de a fi fost eu arestat. Vecinii mei nu sunt antisociali, dar nici nu depun mari eforturi să fie la fel de prietenoși cum au fost cândva. Evit orice conversație cu copiii care locuiesc în apropiere și știu că părinții lor le-au spus să intre în casă dacă eu lucrez în curte. Părinții fac ce se presupune că trebuie să facă părinții. Pot să le spun că nu voi molesta niciodată un copil de-al lor, dar am molestat cu ani în urmă, deci în gândirea lor cuvintele mele nu cântăresc prea mult.

Cum este?

Poate că un lucru la care nu m-am așteptat când am venit acasă a fost că urma să iau atât de multe decizii. Când eram închis, mi se spunea când să mă scol, unde să mă duc, cât timp puteam să fiu undeva. O mulțime de alte decizii erau luate pentru mine în fiecare zi de altcineva. Poate că am avut resentimente față de ordine și față de aparenta lipsă de libertate în luarea propriilor mele decizii, dar am învățat să respect ordinele.

Nu am realizat în ce măsură mă obișnuisem să trăiesc înregimentat, până am intrat în supermarketul nostru local, în ideea de a cumpăra niște jeanși ieftini. Primul indiciu al problemei a venit când am văzut că pantalonii nu erau separați după mărime. Erau o mulțime de pantaloni, unii cu mărimea în interior, dar cei mai mulți fără informații. Toți erau în grămezi dezordonate.

Dintr-odată am simțit panica crescând în mine. Următorul lucru de care am fost conștient a fost că pășeam înainte și înapoi. Fiul meu m-a întrebat ce nu era în ordine, dar nu am avut cuvinte pentru a-i explica. Efectiv m-a luat de braț și m-a scos din magazinul acela. Abia la jumătatea drumului spre casă am realizat ce mi-a provocat panica. Nu mă așteptasem la o asemenea lipsă de ordine și eram nepregătit să mă confrunt cu ea. Din fericire, a existat o a doua zi, iar a doua zi eram în pantaloni noi.

Prietenii

De asemenea, a durat un timp până să accept că nu toți cei pe care îi consideram prieteni înainte de arestarea mea aveau să-mi fie prieteni când m-am întors acasă de la închisoare. De fapt, am văzut că unii prieteni păreau foarte stingheriți când credeau că aș putea veni să vorbesc cu ei. De-a lungul anilor, unele relații au fost restaurate, în timp ce altele nu au fost. Coordonarea în timp a unor asemenea lucruri nu se află în controlul meu.

Prietenii pe care mi-i fac acum mă ajută să dau socoteală. Se roagă pentru mine și mă încurajează să fiu deschis în toate lucrurile față de îndurarea lui Dumnezeu. Ca să spun adevărul, îmi place să fiu onest și chiar nu-mi place să trăiesc viața dublă pe care am dus-o până am fost arestat.

Câteva gânduri de încheiere

Dumnezeu chiar îmi împlinește nevoile și este credincios să-mi conducă inima pentru a împlini voia Lui. Nu toate dorințele mele sunt împlinite – cele mai multe nu sunt – dar creșterea în sănătate înseamnă să înveți ce este și ce nu este important.

Unii bărbați îmi scriu despre planurile lor de a sluji de îndată ce sunt eliberați. Vor să înființeze grupuri de suport, să scrie cărți și să vorbească pe teme legate de molestarea copilului. Acestea sunt lucruri bune, dar nu ar trebui să fie primele lucruri de care să se ocupe.

Lucrurile s-au schimbat mult în scurta perioadă cât am fost în închisoare, iar când am venit acasă am realizat că eram deconectat de mai multe decât realizasem. Un om bun mi-a spus că în primul meu an acasă voi avea nevoie să intru într-un grup de suport, să clădesc o relație de apartenență puternică la biserică, cu o bună monitorizare, și să dezvolt obiceiuri pentru a trăi sănătos. Am crezut că Dumnezeu nu va îndepărta oportunitățile de a mărturisi altora și nu a făcut-o.

Să mergi acasă este grozav, dar familia nu a devenit perfectă în absența ta. Mai ai încă mulți ani de trăit și o mulțime de decizii de luat, înainte de a merge la casa ta eternă. Încrede-te în Dumnezeu. Slujește-L în toate felurile. Și acceptă că ești foarte iubit în ochii Lui. Dragostea Lui va face toată diferența. Roagă-te pentru mine. Eu mă voi ruga pentru tine.

[Bob Van Domelen, Coming Home from Prison. Copyright © Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Pentru mărturia lui Bob Van Domelen, clic pe Întuneric, acum lumină.

Trimis la închisoare: Intrând în închisoare din cauza unor delicte sexuale

Cu optsprezece ani în urmă, nu luasem niciodată în considerare posibilitatea de a fi arestat și trimis în închisoare. Închisoarea era un loc pentru alți oameni – pentru cei care ucideau, jefuiau sau erau implicați serios în droguri. Atitudinea pe care o aveam față de cineva care se afla în închisoare era mai mult de genul: „a pățit-o”, decât o atitudine de compasiune. Cu alte cuvinte, în atitudinea mea față de delincvenți eram mai degrabă un ipocrit.

Atitudinea mea s-a schimbat totuși în ziua în care am abuzat sexual un băiat în vârstă de cincisprezece ani. După ce s-a întâmplat aceasta, am văzut într-un ziar un articol cu titlul Localnic arestat pentru agresiune sexuală și am simțit un val de teamă. „Aș fi putut fi eu”, au fost gândurile mele, pe care însă nu le-am rostit cu voce tare. Dar într-o zi titlul a fost Director de trupă arestat, iar numele din articol era al meu.

Condamnat un an mai târziu, am stat inițial un timp într-o închisoare districtuală, dar în cele din urmă am fost transportat la o închisoare statală. Când ușa s-a închis în urma mea cu un sunet metalic, m-am întrebat dacă voi supraviețui experienței. Auzisem de la mai mulți indivizi din închisoarea districtuală că molestatorii de copii nu prea sunt în siguranță în cele mai multe închisori. Eu aveam să fiu?

Precum am spus mai înainte, s-a întâmplat cu optsprezece ani în urmă. În comparație cu mulți din cei condamnați pentru delicte sexuale pe vremea aceea, pedeapsa mea ar putea să pară destul de scurtă (cinci ani de închisoare și zece ani de eliberare condiționată), dar nu eu am fost în control la pronunțarea sentinței. Acelea erau normele în 1985 pentru cei aflați la prima molestare.

Newsletter-urile pe care le scriu eu merg la patru sute de instituții din toată țara și au ca rezultat multă corespondență. Bărbați și femei îmi scriu punându-mi aceleași întrebări pe care, cu precauție, le-am pus eu altora, când mă aflam în închisoare, așa că atunci când fratele David m-a întrebat dacă aș vrea să scriu despre intrarea mea în închisoare ca delincvent sexual, mi s-a părut un proiect pe care merita să îl fac. Singura mea ezitare se datorează temerii că cineva care ar citi acest articol s-ar aștepta ca observațiile mele să se potrivească oricărei situații. Nu se vor potrivi. Dar mă rog ca ceea ce voi împărtăși să fie primit cu deschidere față de posibilitățile prezentate.

„Pentru ce ești aici?”

Mi s-a spus să nu întreb pe nimeni de ce se află în închisoare. Mi s-a spus să-mi văd de ale mele și să-i las pe ceilalți să-și vadă de ale lor. Realitatea este totuși că întrebarea va fi pusă cu privire la un nou sosit. Felul în care răspunzi la întrebare este mai important decât răspunsul în sine.

Am învățat repede în închisoarea districtuală că aproape toți cei din blocul de celule aflaseră deja despre delictul meu. Citiseră ziarele și văzuseră știrea la televizorul din bloc, deci de fapt nu aveam un secret de păstrat. În cele mai multe instituții, sistemul de informații din închisoare este mai bun decât e-mailul și de obicei la fel de rapid sau mai rapid. Din nou, poate că erau unii care nu știau, dar mulți știau.

Dacă întrebarea era un simplu: „Pentru ce ești aici?”, răspundeam fie: „Aș prefera să nu vorbesc despre asta” sau „De ce? Ce ai auzit?” În câteva ocazii primul răspuns a fost acceptat, dar cel mai adesea comentariul care urma era ceva de genul: „Am auzit că ești un violator de copii (sau alte cuvinte cu acest sens).”

Dacă era clar că omul știa deja, nu mințeam și nu îl provocam pe motiv că răspândea zvonuri. De fapt, spuneam ceva de genul: „Da, și nu pot să cred că am făcut un asemenea lucru. Sper doar să învăț destul prin acest «tratament», pentru a nu mai fac rău unui alt copil. Atât de mulți au fost răniți prin acțiunile mele.”

Ideea de bază în felul în care am răspuns a fost că adevărul era adevăr și că nu îl împărtășeam cu aroganță. Presupun că aș fi putut fi bătut sau mai rău, dar în afară de faptul că am fost abuzat verbal în câteva ocazii și împins de câteva ori, nu s-a întâmplat nimic mai grav. Știu că molestatorilor li se întâmplă cu adevărat lucruri grave, deci mă rog pentru fiecare asemenea bărbat despre care citesc într-un articol.

Unii molestatori mi-au dezvăluit că au inventat povești cu privire la motivul pentru care se aflau în închisoare – inventând o infracțiune despre care au crezut că alții o vor crede. Totuși, în cele din urmă, delincvenții vor face ce simt ei că trebuie să facă.

Proprietatea personală

Mai mulți bărbați mi-au scris spunându-mi că cineva le-a umblat în noptieră și a găsit documentele de la tribunal și/sau scrisori de la persoane sau misiuni ca a mea, care discută deschis despre molestarea copilului. În cele mai multe cazuri, bărbatul a simțit o panică generală, deoarece le spusese tuturor despre obiceiul lui de a se droga, iar acum cineva cunoștea adevărata poveste.

Un bărbat care îmi scrie adesea mi-a dezvăluit că nu păstrează absolut nimic în noptieră care să-i dea în vileag delictul. Trimite e-mailuri sau distruge scrisorile de la mine, în loc să-și asume riscul ca cineva să-i caute prin lucruri. Dacă păstrarea secretului este esențială, atunci ar trebui aplicată o protecție împotriva dezvăluirii.

Înainte de a trece la alt subiect, cred că un delincvent ar trebui să fie precaut când se mută într-o nouă unitate sau într-o nouă celulă. Faptul că trebuie să-și dea seama cum sunt ceilalți din blocul de celule, înainte de a cere materiale, are sens. O altă opțiune ar fi că ceară părerea capelanului închisorii. Desigur, este un domeniu în care rugăciunea este de folos.

Prea încrezător

În momentul în care mulți delincvenți intră în închisoare, familia, prietenii și chiar bisericile i-au respins deja. Fiind singuri și disperați, pentru ei primul individ dornic să îi asculte este ca găsirea apei în deșert – toată durerea și confuzia ies la suprafață. Timp de câteva zile iau masa împreună; merg la aceleași slujbe la capelă sau joacă în aceeași echipă. Dar când apare primul conflict, unul dintre ei le spune celorlalți unele secrete intime, dezvăluite de celălalt în momentele de disperare.

Unui delincvent care intră în închisoare i-ar fi de cel mai mare folos să păstreze tăcerea un timp. Dacă în discuții vine vorba despre lucruri personale, până ce temele discuției devin mai generale, pune în cumpănă posibilitatea ca toată lumea să afle despre ele și pierderea oportunității de a le dezvălui în conversația respectivă.

Autoajutorarea

Am găsit mult suport participând la activitățile din capelă, deoarece viața mea a avut întotdeauna o conexiune cu spiritualitatea. Deși, fără îndoială, nu am trăit cum ar fi trebuit să trăiesc, aceasta nu este același lucru cu a spune că nu am știut cum trebuia să trăiesc.

Un consilier de închisoare pe care îl respect mult îi provoacă pe cei care pretind că au un sistem de convingeri spirituale să trăiască după setul de convingeri pe care le au. El le spune să citească și să studieze materiale legate de credința lor și să fie consecvenți în eforturile lor.

Tratamentul instituțional (un grup de suport pentru alcoolici sau pentru delincvenții sexuali) este improbabil până în ultimul sau în penultimul an al sentinței delincventului. Motivul este simplu: nu există suficienți conducători de grup care să lucreze cu un număr în creștere de delincvenți într-o anume instituție. Dată fiind această realitate, m-am concentrat pe aspectele generale ale vieții mele (mândrie, comportamente adictive etc.), prin cărțile din închisoare sau de la biblioteca capelei, ca și prin studii biblice. Într-un anumit moment, am realizat că aproape toată lumea știa despre delictul meu, deci am început să scriu misiunilor de care auzisem. Ele mi-au trimis deseori newsletter-uri sau recomandări pentru cărți și, când mi-am putut permite, chiar le-am cumpărat.

În situația respectivă, problema a ceea ce aveam în posesie fusese pusă deoparte, în favoarea folosirii timpului petrecut în închisoare pentru a primi ajutor. Am aflat repede totuși că alți tovarăși de închisoare îmi vedeau corespondența înainte de a o vedea eu. Un newsletter pe care l-am primit cu regularitate se numea Dragoste în Acțiune și mai mulți deținuți au vrut să se aboneze, până le-am spus că era un grup de autoajutorare pentru învingerea comportamentului sexual adictiv. Atunci de obicei mârâiau și plecau.

În timp, am găsit într-adevăr alți delincvenți sexuali care, la fel ca mine, vroiau să lucreze pentru a-și schimba viețile. Am folosit adesea studii biblice pentru a ne ajuta să ne focusăm pe atitudini specifice, care aveau nevoie de atenție. Ne făceam destăinuiri în termeni generici (fără detalii), ne rugam unul pentru celălalt și ne încurajam să fim credincioși în trăirea zilnică. Unii dintre cei mai incredibili bărbați pe care i-am întâlnit vreodată se găseau în acele grupuri diverse.

Un terapeut la care am mers înainte de a intra la închisoare mi-a sugerat însă o abordare de autoajutorare. Mi-a sugerat să scriu scrisori și să le trimit prin poștă cuiva care era de acord să le păstreze pentru mine. Scrisorile erau împărțite în segmente „Ce mai faci?”, adresate persoanei căreia îi scriam, și segmente „Așa mă simt și ce învăț”, destinate a fi mai mult un jurnal. Încă am o cutie mare care conține toate acele scrisori. Într-o zi sper să le citesc din nou, pentru a înțelege cât de mult m-am schimbat de fapt.

Câte o zi o dată

În timp ce mă aflam în închisoarea districtuală, un bărbat care mai fusese în închisoare a petrecut timp cu mine, spunându-mi să nu privesc la anii sau chiar la lunile pe care le aveam de petrecut acolo. El mi-a spus că fiecare zi ar trebui să fie atât de bună pe cât o putem noi face să fie. Mi-a spus, de asemenea, că poate urăsc închisoarea, dar niciodată nu voi mai avea atât de mult timp pentru a lucra la problemele mele personale. A avut dreptate.

Disperarea vine ușor dacă îi permiți să crească. Speranța este mult mai bună, chiar dacă înduri câte o bătaie din când în când, iar sistemul pare să lucreze împotriva oricărui gând pozitiv. Cel mai important, cred că ar trebui să te întâlnești ca un om care umblă în lumină, și nu în întuneric. Închisoarea poate fi un loc foarte întunecat, dar fiecare condamnat are potențialul de a crea lumină în mica bucățica lui de închisoare. Este nevoie de efort, dar este un efort care merită.

Voi încheia făcând cunoscut un bilet pe care l-am primit la scurt timp după ce am fost arestat. Biletul a venit de la un om respectat din orașul nostru și spunea cu simplitate: „Alți oameni respectați din acest oraș au fost unde ești tu și nu numai că au supraviețuit, dar au devenit mai puternici. Și tu vei deveni mai puternic.” Iar la aceasta adaug: „Și tu vei deveni mai puternic.”

[Headed into Prison: Going in with Sex Charges. Copyright © Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 2 3 5