de Tim Wilkins

Nici răspândirea știrilor despre celebrarea homosexualității, nici absența știrilor despre eliberarea de homosexualitate nu ar trebui interpretate ca însemnând că toți cei care au atracții față de cei de același sex sunt „fericiți” că le au.

Într-adevăr, numeroși adolescenți, băieți și fete, bărbați și femei au atracții nedorite față de cei de același sex. Mai mult, fără îndoială, toți cei care au cedat, în cele din urmă, unor astfel de atracții au trecut printr-o perioadă prelungită în care atracțiile au fost nedorite. Cercetările, biografiile, blogurile și cărțile arată aceasta.

Pentru cei cu atracții nedorite, determinantul „nedorit” este anemic, un eufemism. Astfel de atracții promovează nefericirea.

Atracțiile față de cei de același sex sunt caracterizate de o suferință emoțională și mintală necruțătoare și chinuitoare, alinată, în mod tipic, prin somn. În trecut scriitorul acestui articol a descoperit că prețiosul somn constituia singurul răgaz în tortura unor asemenea atracții. Unii se automedichează – prin alcool și/sau consumul de droguri – pentru a domoli grozăvia atracțiilor față de cei de același sex.

Mulți oameni echivalează, în mod greșit, homosexualitatea numai cu plăcerea – datorită celei de a treia silabe din cuvântul „homosexualitate”. Ceea ce prietenii, familiile și pastorii s-ar putea să nu știe este că sub această fațadă se află oameni profund răniți. Și vă rog, nu faceți greșeala de a presupune că nefericirea lor de nedescris este un rezultat al comportamentului homosexual. Deși orice păcat poate genera durere, adică vină etc., debutul unei astfel de suferințe extreme adesea își ridică urâtul cap cu mult înainte de ajungerea la pubertate și de recunoașterea atracției sexuale față de cei de același sex.

Scepticii întreabă: „Unde sunt acești oameni și de ce «nu se ridică, nu vorbesc»?” Chiar! Care este probabilitatea ca astfel de oameni să se destăinuiască în acest climat cultural și politic – unde administrația prezidențială din prezent celebrează homosexualitatea și decide amânarea oricăror tentative de a-i asista pe cei cu atracții nedorite?

Cineva le-ar putea sugera acestor oameni să își respingă atracțiile. Numeroși factori, care acționează simultan și secvențial, au dat naștere atracțiilor și acționează de o lungă perioadă de timp. Cel care sugerează „respingerea” lor, deși bine intenționat, operează pe o scală simplistă.

Alături de „nedorite” este un adevăr dur – orice cercetare arată că cei care au atracții față de persoanele de același sex sunt mai predispuși la probleme de sănătate mintală decât heterosexualii – la depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, ideație suicidară etc. Este imperativ să-l duci pe cel drag al tău la psihiatru. La fel cum un cardiolog este specialist în inimă, un psihiatru este specialist în creier – cel mai complex organ al corpului. Scopul acestui articol nu-mi permite să cercetez amănunțit alăturarea dintre atracții și sănătatea mintală.

James, un tânăr de șaisprezece ani, scrie: „În ultimii câțiva ani m-am luptat cu o problemă chinuitoare. Sunt homosexual, dar nu am ales asta. Mă simt permanent chinuit.”

Brandon a scris într-un e-mail: „Sunt un adolescent singuratic care crede că este homosexual. Deseori mă gândesc că ar fi fost mai bine să nu mă fi născut. Dorințele mele homosexuale mă condamnă?”

Sam scrie: „Acesta este un strigăt disperat după ajutor. Am șaisprezece ani. Poveștile fericite în care oamenii dezvăluie că sunt homosexuali nu mi se aplică. Sunt atras de bărbați. Am nevoie de ajutor.”

Rachel scrie: „Îmi pun sub semnul întrebării sexualitatea, dar știu că nu este ceea ce vrea Dumnezeu. Visez că sunt cu o fată. Cum să fac aceste gânduri și vise să dispară?”

Bobby, în vârstă de douăzeci și unu de ani, scrie: „Vă rog, alinați-mi durerea. Sunt atras de bărbați. Toate visele mele au murit. Puteți înțelege prin ce trec? Vreau să mor!”

Jeremy, în vârstă de șaisprezece ani, scrie: „Mă lupt cu o problemă chinuitoare. Sunt homosexual. Ce ar trebui să fac pentru a pune capăt acestor sentimente? Îmi este prea rușine pentru a spune cuiva. Nu aș ști cum să o fac.”

Wayne scrie în e-mailul său: „M-am luptat cu atracții față de cei de același sex în ultimii doisprece ani. Mă simt mizerabil – am luat serios în considerare sinuciderea și am încercat o dată să mă sinucid. Nu știu ce m-a făcut să am aceste dorințe, dar nu le vreau.”

Dintre toate mesajele, citirea e-mailului lui Daniel mă face întotdeauna să-mi îngrop fața în mâini și să plâng cu suspine: „Dumnezeu mi-a îndemnat inima să te contactez. Am auzit o emisiune la radio despre cum a găsit Tim Wilkins eliberarea de homosexualitate. Nu m-am putut opri să mă gândesc la asta. La aproximativ ora două dimineața, un băiat speriat, care are treisprezece ani, s-a sculat din pat, a alergat la calculator și ți-a scris un e-mail, Tim. O, cum mă lupt cu homosexualitatea!”

Deci mă rog: „O, Dumnezeule, brațele mele nu sunt destul de lungi pentru a ajunge la o astfel de mulțime de oameni și a-i conduce la eliberare. Trimite-mi ajutor. Arată-mi calea.”

[Tim Wilkins, Unwanted Same-Sex Attractions. Is There Such a Thing? Copyright © Cross Ministry, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Părintele Mark Hodges

Statisticile arată^[1] că femeile care se identifică drept „lesbiene” rămân gravide la o rată mult mai ridicată decât femeile „heterosexuale”, iar bărbaţii „homosexuali” lasă gravide femeile într-un procentaj semnificativ mai ridicat decât bărbaţii heterosexuali.

O diagramă prezentată în Star Tribune din Minneapolis ilustrează grafic această disparitate:

Fete care au rămas vreodată gravide sau băieţi care au lăsat vreodată gravidă o fată, clasele a noua şi a unsprezecea combinate

Ratele de graviditate sunt verificate în studii făcute în mai multe naţiuni, toate arătând că ratele de graviditate homosexuale sunt de 2-7 ori mai ridicate decât ratele de graviditate heterosexuale. Iar organizaţiile pro-homosexuale recunosc^[1] că „graviditatea neintenţionată este uriaşă la tinerii LGBT din întreaga lume”.

Mai mult, atât bărbaţii homosexuali, cât şi femeile homosexuale, sunt semnificativ mai activi sexual decât heterosexualii.

Glenn T. Stanton de la The Federalist a remarcat^[2] că, dată fiind rata de graviditate la homosexuali de până la 7 ori mai ridicată decât la heterosexuali, „Adolescenţii şi adulţii despre care se presupune că „s-au născut” pentru a dori sex care nu face posibilă graviditatea, fac mult sex care face posibilă graviditatea.”

Stanton a continuat: „Trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă în viaţa emoţională a acestor indivizi, de îi face să se comporte într-o manieră atât de hiper-sexualizată? Ce goliciune încearcă ei să umple? Propria lor demnitate şi bunăstare cer o investigaţie onestă, liberă de presupuneri ideologice.”^[2]

Conform statisticilor, consumul de droguri şi de alcool înainte şi după sex au fost excesive^[1] la tinerii LGBTQI, în special la bărbaţi.

Referitor la statisticile despre promiscuitate/graviditate, activiştii homosexuali aruncă vina asupra influenţelor exterioare, precum respingerea din partea societăţii, presiunea tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi un mediu familial care nu îi acceptă. Alţii arată spre educaţia sexuală insuficientă pentru tinerii homosexuali.

Pentru a ajuta la rezolvarea problemei promiscuităţii şi gravidităţii la LGBTQI, legislatorii au apelat la Planned Parenthood. Oficialii din guvern au oferit cea mai mare sumă de până acum pentru avort, 18 milioane de dolari,^[3] pentru a reduce ratele gravidităţii şi bolile cu transmitere sexuală la tinerii homosexuali din nouă state [americane, n. trad.].

Criticii conservatori se plâng nu numai că răspunsul guvernului se reduce la a irosi bani pentru rezolvarea problemei, dar că şi dă aceşti banii organizaţiilor care promovează promiscuitatea.

Teenwise Minnesota, o organizaţie pro-homosexualitate care are ca scop promovarea sănătăţii sexuale, a descoperit disparitatea promiscuitate/graviditate când sondajele pentru elevi au inclus o întrebare despre „orientarea sexuală”.

Note

[1] Allie Shah, Gay teens have higher pregnancy rates than their straight peers

[2] Glenn T. Stanton, Why Are Lesbian Teens Having Two To Seven Times As Many Babies As Their Heterosexual Peers?

[3] Glenn T. Stanton, Why Are So Many Lesbians Getting Pregnant?

[Fr. Mark Hodges,  Lesbian teens are getting pregnant more than twice as often as their peers. Copyright © 2017 LifeSiteNews.com. Tradus şi publicat cu permisiune.]

• Bărbaţii homosexuali şi bisexuali sunt afectaţi de HIV mai sever decât orice alt grup din Statele Unite.
• Între anii 2005 şi 2014, numărul diagnosticărilor cu HIV a scăzut cu 19% per total în Statele Unite, dar a crescut cu 6% la toţi bărbaţii homosexuali şi bisexuali, datorită infectării bărbaţilor homosexuali şi bisexuali afro-americani şi hispanici/latino.
• În ultimii 5 ani (2010-2014), creşterea numărului de diagnosticări cu HIV la bărbaţii homosexuali şi bisexuali a fost mai mică de 1%, fiind însă inegală la diferite rase/etnicităţi.

Bărbaţii homosexuali, bisexuali şi alţi bărbaţi care fac sex cu bărbaţi^[a] au reprezentat un procent estimat de 2% din populaţie, dar reprezentau 55% dintre cei care trăiau cu HIV în Statele Unite în 2013. Dacă ratele curente de diagnosticare continuă, 1 din 6 bărbaţi homosexuali şi bisexuali vor fi diagnosticaţi cu HIV în timpul vieţii, inclusiv 1 din 2 bărbaţi homosexuali şi bisexuali negri/afro-americani,^[b] 1 din 4 bărbaţi homosexuali şi bisexuali hispanici/latino^[c] şi 1 din 11 bărbaţii homosexuali şi bisexuali albi. Dar aceste rate nu sunt inevitabile. Avem mai multe mijloace de a preveni HIV decât oricând înainte.

Numerele

Diagnosticările cu HIV şi SIDA^[d]

În 2014:

• Bărbaţii homosexuali şi bisexuali reprezentau 83% (29418) din numărul estimat de noi diagnosticări cu HIV la toţi bărbaţii cu vârsta de 13 ani sau mai mult şi 67% din totalul numelor estimate de noi diagnosticări în Statele Unite.
• Bărbaţii homosexuali şi bisexuali cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani reprezentau un procent estimat de 92% din numărul noilor diagnosticări cu HIV la toţi bărbaţii din grupul lor de vârstă şi 27% din numărul noilor diagnosticări la toţi bărbaţii homosexuali şi bisexuali.
• Bărbaţii homosexuali şi bisexuali reprezentau un procent estimat de 54% (11277) dintre cei diagnosticaţi cu SIDA. Dintre acei bărbaţi, 39% erau afro-americani, 32% erau albi, iar 24% erau hispanici/latino.

Deşi numărul diagnosticărilor cu HIV a crescut la bărbaţii homosexuali şi bisexuali per total din 2005 până în 2014 – şi a crescut în mod clar la bărbaţii homosexuali şi bisexuali afro-americani şi hispanici/latino – în anii mai recenţi, numărul diagnosticărilor per total s-a stabilizat după cum se prezintă în continuare.

• Din 2010 până în 2014, numărul diagnosticărilor a crescut cu mai puţin de 1% la toţi bărbaţii homosexuali şi bisexuali per total şi la bărbaţii homosexuali şi bisexuali negri/afro-americani. Numărul diagnosticărilor:
• • a scăzut cu 6% la bărbaţii homosexuali şi bisexuali albi;
• • a crescut cu 13% la bărbaţii homosexuali şi bisexuali hispanici/latino.
• Din 2010 până în 2014, la bărbaţii tineri homosexuali şi bisexuali (cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani), numărul diagnosticărilor:
• • a scăzut cu 2% la bărbaţii tineri homosexuali şi bisexuali afro-americani;
• • a scăzut cu mai puţin de 1% la bărbaţii tineri homosexuali şi bisexuali albi;
• • a crescut cu 16% la bărbaţii tineri homosexuali şi bisexuali hispanici/latino.

Numărul estimat al noilor diagnosticări cu HIV la cele mai afectate subpopulații, 2014 – Statele Unite

Sursa: Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Diagnosticarea infecţiei cu HIV în Statele Unite şi zonele subordonate, 2014. Raportul Controlului HIV pe 2015; 26. Subpopulaţiile care reprezintă 2% sau mai puţin în numărul diagnosticărilor cu HIV nu sunt prezentate în diagramă. Abreviere: BSB = bărbaţi care fac sex cu bărbaţi.

Trăind cu HIV

• La sfârşitul anului 2013, 687000 de bărbaţi homosexuali şi bisexuali trăiau cu HIV. Dintre aceştia, 15% nu ştiau că sunt infectaţi.
• Dintre bărbaţii homosexuali şi bisexuali diagnosticaţi cu infecţia HIV în anul 2014, la trei luni de la diagnosticare 84% primeau deja îngrijire medicală.^[e]
• În anul 2013, 57% dintre bărbaţii homosexuali şi bisexuali diagnosticaţi cu HIV de cel puţin un an primeau îngrijire medicală continuă pentru HIV, iar 58% aveau o încărcare virală controlată a virusului (un nivel foarte scăzut al virusului).^[e]

Provocări în prevenţie

• Bărbaţii homosexuali şi bisexuali continuă să poarte cea mai mare povară a SIDA, în comparaţie cu orice alt grup din Statele Unite. Prin urmare, bărbaţii homosexuali şi bisexuali au o şansă mai mare de a fi expuşi la HIV. O analiză din anul 2016 a estimat că există aproximativ 4,5 milioane de bărbaţi homosexuali şi bisexuali în Statele Unite şi că 15% trăiesc cu infecţia HIV (11% fiind diagnosticaţi).
• Aproximativ 1 din 7 bărbaţi homosexuali şi bisexuali care trăiesc cu HIV nu ştiu că au virusul. Cei care nu ştiu că au HIV nu pot primi medicamentele de care au nevoie pentru a rămâne sănătoşi şi pentru a reduce probabilitatea de a transmite HIV partenerilor. Prin urmare, ei pot transmite infecţia altora, fără să ştie că o fac.
• Cei mai mulţi bărbaţi homosexuali şi bisexuali dobândesc HIV făcând sex anal cu cineva seropozitiv, nefolosind prezervativul sau neluându-şi medicamentele zilnice pentru a preveni HIV, adică fără a respecta profilaxia preexpunerii (PrEP), sau fiindcă partenerul nu-şi ia medicamentele pentru a trata HIV, adică terapia antiretrovirală (ARV). Sexul anal este cel mai riscant tip de sex pentru dobândirea şi transmiterea HIV. Sexul anal receptiv este de 13 ori mai riscant pentru dobândirea HIV decât sexul anal de inserţie. Folosirea corectă a prezervativelor de fiecare dată şi luarea medicamentelor pentru a preveni sau a trata HIV pot reduce, fiecare în parte, riscul dobândirii sau transmiterii HIV. Combinarea a două sau mai multe opţiuni oferă mai multă protecţie împotriva HIV, iar prezervativele protejează şi împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS-uri).
• Bărbaţii homosexuali şi bisexuali prezintă, de asemenea, un risc crescut la alte BTS-uri, ca sifilis, gonoree şi chlamydya.
• Homofobia, stigmatizarea şi discriminarea pot să-i plaseze pe bărbaţii homosexuali şi bisexuali într-o poziţie de risc pentru multiple probleme de sănătate, fizice şi mintale, şi pot să-i afecteze, chiar dacă ei caută şi obţin servicii de sănătate de bună calitate.

Note

^[a] Termenul contact sexual bărbat-cu-bărbat este folosit în sistemele de supraveghere folosite de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. El indică un comportament care transmite infecţia HIV, nu cum se autoidentifică indivizii în termenii sexualităţii lor.

^[b] La care se face referire ca afro-americani în acest buletin informativ.

^[c]  Hispanicii/latino pot fi de orice rasă.

^[d] Numărul diagnosticărilor cu HIV şi SIDA se referă la numărul indivizilor diagnosticaţi cu infecţia HIV şi SIDA într-o perioadă dată, nu la momentul în care au fost ei infectaţi.

^[e] Din 32 de state şi Districtul Columbia (zonele cu raportări complete făcute de laboratoare până în decembrie 2014).

Bibliografie

^[1] CDC. Diagnoses of HIV infection in the United States and dependent areas, 2014. HIV Surveillance Report 2014; 26.

^[2] CDC. Monitoring selected national HIV prevention and care objectives by using HIV surveillance data – United States and 6 dependent areas – 2014. HIV Surveillance Supplemental Report 2016; 21(4).

^[3] CDC. HIV infection risk, prevention, and testing behaviors among men who have sex with men – National HIV Behavioral Surveillance, 20 U.S. cities, 2014. HIV Surveillance Special Report 2016; 15.

^[4] CDC. Prevalence and awareness of HIV infection among men who have sex with men – 21 cities, United States, 2008. Morbidity and Mortality Weekly Report (MMWR) 2010; 59(37):1201-7.

^[5] CDC. HIV testing and risk behaviors among gay, bisexual, and other men who have sex with men – United States. Morbidity and Mortality Weekly Report (MMWR) 2013; 62(47):958-62.

^[6] CDC. High-impact HIV prevention: CDC’s approach to reducing HIV infections in the United States.

^[7] CDC. Lifetime risk of HIV diagnosis. Accesat pe 28 iulie 2016.

^[8] CDC. Trends in U.S. HIV diagnoses, 2005-2014. Accesat pe 28 iulie 2016.

^[9] CDC. Sexually transmitted diseases treatment guidelines, 2010. Morbidity and Mortality Weekly Report (MMWR) 2010; 59(RR-12):1-116.

^[10] Wejnert C., Le B., Rose C. E. ş.a. HIV infection and awareness among men who have sex with men – 20 Cities, United States, 2008 and 2011. PLOS ONE 2013; 8(10).

^[11] Purcell D., Johnson C. H., Lansky A. ş.a. Estimating the population size of men who have sex with men in the United States to obtain HIV and syphilis rates. Open AIDS Journal, 2012; 6 (Suppl 1: M6): 98-107.

^[12] Crepaz N., Marks G., Liau A. ş.a. Prevalence of unprotected anal intercourse among HIV-diagnosed MSM in the United States: a meta-analysis. AIDS 2009; 23(13):1617-29. Prezentare medicală publicată.

[HIV Among Gay and Bisexual Men. Copyright © 2017 Centres for Disease Control and Prevention. Tradus și publicat cu permisiune. Organizaţia poate fi contactată la adresa: Centres for Disease Control and Prevention, 1600 Clifton Road Atlanta, GA 30329-4027, USA, 800-CDC-INFO (800-232-4636), TTY: 888-232-6348, , site: www.cdc.gov.]

de N. E. & B. K. Whitehead

Imensa varietate de exprimări sexuale în culturi diferite, care în esenţă au în comun aceleaşi gene, arată că influenţa genetică este minimă.

În 1994, un genetician italo-american, Cavalli-Sforza, a publicat un amplu atlas genetic,^[1] rezultatul unui studiu monumental despre caracteristicile genetice ale diferitelor grupuri etnice. El a descoperit că rasa umană este remarcabil de omogenă din punct de vedere genetic. Cu cât echipa lui a studiat mai multe gene, cu atât au descoperit mai mult că toate grupurile etnice le aveau în comun. Cavalli-Sforza a studiat, în cele din urmă, 50 de gene şi a găsit că toate grupurile etnice le aveau pe cele mai multe dintre ele. Concluzia lui a fost că, în ciuda diferenţelor superficiale, de exemplu, culoarea pielii, diferitele rase erau efectiv la fel din punct de vedere genetic. După care lucrarea arată de fapt că la oricare doi oameni neînrudiţi, între 99,7% şi 99,9% dintre gene sunt aceleaşi.^[2]*

Dacă toate grupurile etnice au în comun aproape toate genele, putem face două presupuneri cu privire la orice comportament despre care se susţine că este produs genetic:

• Va fi foarte predictibil, foarte specific şi similar pe tot cuprinsul globului.
• Va fi prezent în aproximativ acelaşi procent în toate culturile.

Ştim, de asemenea, că multe gene, poate sute, sunt implicate în comportamentele umane, şi că comportamentele afectate de multe gene se schimbă foarte încet, în foarte multe generaţii (Capitolul Unu). Adică sunt foarte stabile timp de secole, cu schimbări doar minimale de la o generaţie la alta. Ceea ce este adevărat nu numai în familii, ci şi în culturi.

Dar dacă ne uităm la homosexualitate, nu găsim nicio caracteristică a proprietăţilor genetice.

• Există o varietate enormă de practici homosexuale în culturi diferite şi chiar în interiorul unei culturi.
• Prevalenţa homosexualităţiii a variat considerabil în diferite culturi. În unele culturi a fost necunoscută; în altele a fost obligatorie pentru toţi bărbaţii.
• Au existat şi există schimbări rapide în comportamentul homosexual, chiar şi în decurs de o viaţă. Nu doar atât, dar tipuri întregi de homosexualitate au dispărut în decursul a doar câteva secole.

De fapt, antropologii au găsit asemenea variaţii enorme în practicarea heterosexualităţii şi homosexualităţii de la cultură la cultură şi schimbări atât de bruşte în practica sexuală şi în orientare, chiar şi într-o singură generaţie, încât în general sunt gata să afirme că întreg comportamentul sexual este învăţat. După cum spune un scriitor, J. Rostand: „În secretul întâlnirii a două trupuri umane, întreaga societate reprezintă a treia prezenţă.”

Să aruncăm mai întâi o privire rapidă asupra heterosexualităţii, unde o largă varietate de practici sunt deja evidente.

Variaţii în obiceiurile heterosexuale

În 1952, doi cercetători antropologi, Ford şi Beach,^[3] au raportat rezultatele unui proiect organizat de Universitatea Yale, care a studiat 190 de culturi diferite, într-un studiu intercultural foarte extins. A existat o largă paletă a activităţii heterosexuale. Nu exista stimulare a sânilor în şase culturi, nu exista sărut în nouă culturi, în alte două culturi excitarea sexuală era corelată cu zgârierea şi muşcăturile, într-o cultură urinarea era parte a stimulării sexuale, în alta se practica sexul cu oaspetele (adică era un semn de bună ospitalitate să-ţi oferi soţia unui vizitator). La lepcha [care pot fi găsiţi în Bhutan, Tibet, Nepal şi Bengal, n. trad.], toate fetele aveau deja experienţă sexuală la vârsta de unsprezece sau doisprezece ani, şi chiar de la opt ani. Zoofilia apărea numai neregulat în culturi; în unele era necunoscută; în altele era tolerată.

Într-un studiu din 1971 al culturilor care nu au lăsat mărturii scrise, Paul Gebhard^[4] de la Institutul Kinsey şi membru al echipei iniţiale de cercetare a lui Kinsey, a făcut observaţia că fetişismul, voyerismul, exhibiţionismul şi sadomasochismul bine dezvoltat erau foarte rare sau absente, ele apărând numai în societăţile mai „avansate”.

Ce se consideră a fi atrăgător sexual la femei depinde de cultură. În cultura arabă, o femeie grasă este frumoasă. În a noastră, un trup zvelt, dar cu rotunjimi, poate fi considerat dezirabil. Un pelvis lat este atrăgător în unele culturi, unul îngust este atrăgător în altele. În unele culturi, forma gurii este deosebit de sexy. În cultura noastră, sânii fermi sunt erotici, în altele, sânii care atârnă, în altele sânii nu sunt erotici deloc. În cultura japoneză există o atracţie erotică mult mai mare pentru ceafă şi pentru partenerii mai în vârstă decât în cultura noastră.

Chiar şi o privire superficială asupra heterosexualităţii revelează o paletă prea largă de practici pentru ca ea să fie determinată sau puternic influenţată genetic.

Variaţii în homosexualitate

Am stabilit că o homosexualitate indusă genetic ar tinde să fie destul de uniformă în exprimare în toată lumea. Dar, trecând cu vederea variantele minore, două tipuri de comportament complet diferit au coexistat din punct de vedere istoric – modelul grecesc şi modelul melanezian, puţin cunoscut – iar trei coexistă astăzi – modelul grecesc (practicat în secret), modelul melanezian şi modelul occidental.^[5] Varietatea practicilor, în afara acestor modele şi chiar în cadrul modelului occidental, sunt, de asemenea, foarte diferite de o homosexualitate impusă genetic.

Modelul grecesc

La apogeul culturii greceşti, conform obiceiului social, era de aşteptat ca un bărbat căsătorit mai în vârstă să ia un băiat ca un fel de scutier şi să aibă relaţii sexuale cu el. Astăzi, Occidentul l-ar numi pe un astfel de bărbat un pederast bisexual. Bărbatul mai în vârstă acţiona ca un mentor pentru băiat şi îl instruia în masculinitate. Chiar îi găsea băiatului o mireasă, când acesta ajungea la vârsta căsătoriei. Apoi găsea un alt băiat şi reîncepea procesul. Precum descria un specialist în filologie clasică:^[6]

„În genul de imagine ideală pe care bărbatul grec o avea despre sine, el întreţinea relaţii cu soţia lui, avea o prietenie sexuală cu amanta lui şi îşi făcea datoria naţională învăţând băieţii cum să se poarte cu bravură şi onoare, ceea ce implica, mai mult sau mai puţin frecvent, să-i abuzeze într-o manieră idealizată. Numai pe băiat îl «iubea».”

În modelul grecesc, un băiat începea exclusiv ca homosexual în relaţia cu mentorul său bisexual, iar apoi era puternic încurajat să devină bisexual la maturitate.

În cultura greacă, homosexualitatea între adulţi – aşa cum o avem în Occident astăzi – era considerată vrednică de dispreţ (mai ales pentru partenerul receptiv). Un scriitor clasic,^[5] vorbind despre bărbatul matur care era receptiv, spunea: „Îi considerăm pe cei care se bucură să fie partea pasivă ca aparţinând viciului cel mai adânc şi nu le acordăm niciun fel de încredere sau de respect, sau de prietenie.” Băieţii nu erau denigraţi fiindcă erau receptivi – era ceva potrivit pentru statutul lor.

Modelul grecesc^[7] poate fi găsit în perioada de început a Grecii imperiale, în Persia medievală şi în diferite perioade în China şi Bizanţ. Putea fi găsit în Sudan, în Japonia feudală printre samurai şi în deşertul libian unde, cu cincizeci de ani în urmă, bărbaţii „vorbeau despre poveştile lor de dragoste masculine la fel de deschis cum vorbeau despre dragostea pentru femei.”^[3] Conducătorii mameluci ai Egiptului importau băieţi din stepele Asiei. Aztecii şi maiaşii, de asemenea, subscriau la modelul grecesc. Conform unei relatări de la începutul anilor 1900, vorbitorii arabi din nordul Marocului credeau că băieţii nu puteau să înveţe Coranul cum se cuvine dacă nu aveau relaţii sexuale cu învăţătorii lor. Activitatea sexuală cu băieţi sau cu sclavi era uneori privită ca un drept al celor cu putere şi statut. La namba mari din Vanuatu [insulă din Pacific locuită de melanezieni, n. trad.], tatăl căuta efectiv „păzitori” pentru fiii săi, care să-i mentoreze şi să aibă relaţii sexuale cu ei.

Modelul melanezian

Modelul melanezian^[8] nu este bine cunoscut în Occident. În el, bărbaţii trec prin trei stadii obligatorii şi secvenţiale: homosexualitate exclusiv pasivă, homosexualitate exclusiv activă şi heterosexualitate adultă exclusivă. Multe culturi care îl practicau erau în Papua Noua Guinee şi poate că grupul cel mai bine cunoscut era sambia (un pseudonim) [creat de antropologul american Gilbert Herdt, n. trad.].

Sambia credeau că băieţii erau în mod natural ca fetele şi că nu aveau să dezvolte calităţi masculine şi să ajungă la maturitate sexuală dacă nu ingerau spermă. Cultura le cerea adolescenţilor să practice felaţia în mod regulat (adeseori zilnic) cu băieţi, după ce aceştia erau luaţi de la mamele lor la vârsta de aproximativ şapte ani. Când băieţii ajungeau la ritul de iniţiere la pubertate, repetau procesul cu băieţi mai mici, ca o datorie socială. Continuau să o facă pe toată perioada adolescenţei, până ajungeau la vârsta căsătoriei. Atunci trebuiau să înceteze orice activitate homosexuală, să devină exclusiv heterosexuali şi să se căsătorească. Orice bărbat care mai dorea să se implice în activitate homosexuală cu cei de vârsta sa sau cu cei mai tineri era considerat aberant, un „gunoier”. (Aproximativ 5% continuau practica.) Totuşi, două astfel de schimbări radicale în comportament în decursul vieţii nu ar fi posibile dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic. Un misionar familiarizat cu culturile tribale din Noua Guinee (Don Richardson) sugerează că este posibil ca comportamentul homosexual prescris tinerilor să fi fost cerut de bărbaţii poligami mai în vârstă, pentru a-i ţine pe tineri departe de fetele pe care le vroiau ca soţii pentru ei înşişi. Mulţi antropologi cred că o frică extraordinară de contaminare de la femeile din această cultură este posibil să fi contribuit la practica respectivă (căsătoria era considerată foarte periculoasă). Oricare ar fi fost cauza, antropologii sunt de acord că era ceva cerut din punct de vedere cultural.

Modelul melanezian a fost găsit în principal în partea de sud a Papua Noua Guinee şi în insulele din nord-est. Per total, aproximativ 10-20% dintre culturile din Papua Noua Guinee se încadrează în această categorie. Uneori exprimarea sexuală era anală, alteori orală. În unele locuri, unui tânăr nu îi era permis să facă felaţie cu prietenul lui, dar putea să facă felaţie cu potenţialul său vrăjmaş. În altele, băieţii erau „crescuţi” de prieteni în cadrul unui grup. În Marind, un tânăr mai mare, care practica pederastia cu un băiat mai mic, trebuia să se căsătorească apoi cu sora băiatului, o practică urmată, de asemenea, de etoro, kiwai şi keraki, cu deosebirea că în ultimele două grupuri se practica mai degrabă sodomia, decât felaţia.

Modelul occidental

Modelul homosexual masculin occidental^[5] este comparativ recent şi destul de diferit atât de modelul grecesc, cât şi de modelul melanezian, care au instituţionalizat pederastia. Modelul occidental este caracterizat de homosexualitate exclusivă între adulţi, care au de obicei un statut aproximativ egal, şi de insistenţa că un asemenea comportament este intrinsec. Este, de asemenea, intens politizat.

Primele manifestări ale modelului occidental par să fi fost reţelele de adulţi homosexuali din marele oraşe ale Franţei în secolele cincisprezece şi şaisprezece; pentru lesbiene, există înregistrări de la sfârşitul anilor 1700. Locurile de întâlnire pentru homosexuali din Anglia din anii 1700 par să reprezinte o altă manifestare a sa, o anticipare a homosexualităţii moderne. Se pare că acestea erau în esenţă case de prostituţie „numai pentru adulţi”, în care partenerul receptiv era foarte feminin în înfăţişare. Relaţiile homosexuale între adulţi apar într-adevăr în înregistrările istorice înainte de acea perioadă, dar elementul nou în modelul occidendal este relativa absenţă a bisexualităţii şi pederastiei. Din punct de vedere istoric, homosexualitatea exclusivă a fost rară, comparativ cu bisexualitatea.

Greenberg,^[5] un bine-cunoscut cercetător al contextelor sociale ale sexualităţii, comentează că homosexualitatea occidentală modernă implică faptul că „atracţia erotică îşi are originea într-un atribut relativ stabil, mai mult sau mai puţin exclusiv al individului”, în timp ce în istoria occidentală sau în formele neoccidentale ale homosexualităţii, „deosebirile de vârstă… şi de statul social se dovedeau a fi mai mari”. Totuşi, lesbienele moderne au reţinere în a fi de acord că homosexualitatea este intrinsecă, preferând, în dedicarea lor faţă de împuternicirea femeilor, să vadă lesbianismul ca o alegere. În modelul occidental, individul se identifică drept „homosexual” prin cuvântul care a fost alcătuit la sfârşitul anilor 1800.

Modelul occidental tinde să încurajeze promiscuitatea la bărbaţi (deşi SIDA a restrâns parţial aceasta). Un mic subset al culturii masculine încurajează o relaţie „monogamă” cu un alt adult, deşi de obicei cu cantităţi substanţiale de „sex recreaţional” suplimentar. Bisexualitatea este adesea văzută ca o homosexualitate latentă; există o presiune puternică pentru a se face alegerea de a fi exclusiv homosexual. Deşi interesul sexual pentru copiii prepuberi este foarte redus, există un interes semnificativ pentru adolescenţii postpuberi, atât cât este posibil în ţările occidentale, care îl interzic în mod universal. Lesbianismul a pus, până recent, un accent mai mare pe fidelitatea sexuală între partenere, deşi există un accent nou, recent pe plăcerea sexuală în sine. Dar chiar şi în comunitatea homosexuală modernă, exprimarea sexuală variază de la ţară la ţară; actul sexual anal este mai popular în unele decât în altele.

Mişcarea homosexuală modernă este atât de neobişnuită, încât unii autori au vorbit despre „unicitatea şi particularitatea structurării moderne a homosexualităţii, într-o lume homosexuală comparată cu formele precapitaliste”. De exemplu, în unele oraşe mari precum San Francisco, homosexualii au creat ghetouri urbane – suburbii întregi în care homosexualii trăiesc şi oferă o largă gamă de servicii homosexuale specializate, sociale şi sexuale.

Într-un studiu care stimulează gândirea, Rotello,^[17] un bărbat homosexual, susţine că modelul occidental a luat esenţialmente naştere între al Doilea Război Mondial şi aproximativ 1970. El menţionează că, din punct de vedere medical, înainte de război se considera că relaţiile între persoane de acelaşi sex erau mai sigure decât relaţiile de sex opus cu prostituate – ratele bolilor cu transmitere sexuală erau mai ridicate în cele din urmă. Acum lucrurile s-au inversat. El spune: „Puţine grupuri din istorie par să-şi fi schimbat comportamentul sexual general atât de rapid şi de profund ca bărbaţii homosexuali americani în deceniile dinainte de SIDA.” El descrie aceasta ca „o cultură de extremism sexual fără precedent”. Deşi spune că „mulţi au mai puţin decât controlul total asupra a ceea ce fac”, el nu susţine că homosexualitatea este dictată genetic, ci sugerează că este o schimbare culturală.

Prin urmare, modelul occidental este aproape unic în istorie. Apariţia sa a fost prea bruscă, evoluţia sa prea rapidă şi s-a răspândit prea semnificativ, pentru ca să fi fost produs genetic. Apariţia sa redusă în unele culturi, precum ţările vorbitoare de limbă arabă (care oglindesc, în mod obişnuit, modelul grecesc), este, de asemenea, în neconcordanţă cu o stare impusă genetic. Lecţia pe care o dau istoria şi cultura este că homosexualitatea este autoînvăţată.

Sumar

Din faptul că trei curente homosexuale se desfăşoară simultan, fiecare foarte diferit de celelalte, în contextul în care omenirea are în comun mai mult de 99% dintre genele sale, reiese că homosexualitatea nu se conformează niciunui model prescris genetic. Într-un model genetic, comportamentele homosexuale ar fi practic identice.

Nu numai că modele destul de diferite – cel grecesc, cel melanezian şi cel occidental – coexistă astăzi, dar există o multitudine de alte obiceiuri şi practici homosexuale, nu uniformitatea comportamentală asociată cu o homosexualitate dictată genetic.

Mai multe permutări…

Pentru alte variaţii culturale, a se vedea referinţele^{[7,9,10,11,12]}. Multe nu sunt doar variaţii la indivizi, ci în grupuri întregi de oameni. Sunt modele minore, dar extrem de variate. Ele i-au inclus pe berdache, un fel de al treilea sex la americanii nativi din SUA. Variaţiile lesbiene au fost mai puţin obişnuite, iar Ford şi Beach^[3] au înregistrat numai 17 culturi în care un astfel de comportament era cunoscut, iar comportamentele erau toate destul de diferite.

Culturi fără homosexualitate

Dacă homosexualitatea ar fi influenţată în mod semnificativ de gene, ca să nu mai vorbim dacă ar fi dictată de gene, ea ar apărea în fiecare cultură, dar în 29 dintre cele 79 de culturi studiate de Ford şi Beach în 1952,^[3] homosexualitatea era rară sau absentă. Era foarte rară la siriano [indigeni din Columbia şi Brazilia, n. trad.], deşi în cultura lor nu existau interdicţii pentru relaţiile homosexuale. Cercetătorul a observat un singur bărbat care prezenta uşoare trăsături homosexuale, dar care aparent nu era implicat sexual cu un alt bărbat. Homosexualitatea pare să fi fost rară, din punct de vedere istoric, la evreii ortodocşi,^[13] atât de rară, încât învăţaţii rabini, cei care interpretează legea iudaică, le îngăduiau de obicei bărbaţilor să doarmă în acelaşi pat, deoarece probabilitatea contactului sexual era considerată neglijabilă. Kinsey, de asemenea, a găsit o incidenţă homosexuală foarte scăzută la evreii ortodocşi.^[14]

Unii antropologi au pus sub semnul întrebării descoperirile lui Ford şi Beach, considerând că intimitatea sexuală nelegitimă nu este ceva despre care cercetătorii străini pot să obţină informaţii cu uşurinţă. Un antropolog sexual, Whitam,^[15] a crezut că homosexualitatea trebuie să fie întărită genetic, deoarece a găsit-o practicată în unele grupuri izolate din America de Sud şi Asia de Est, care nu cunoşteau nimic despre practicarea ei altundeva.

Dar dovezile din alte triburi izolate din Noua Guinee – toate înrudite genetic între ele – sugerează ceva diferit. Dovada provine de la misionarii care, în mod obişnuit, au petrecut decenii întregi trăind într-o anumită cultură, de departe mai mult decât orice antropolog. Antropologul va argumenta de obicei că practicile sexuale nu vor fi niciodată recunoscute faţă de misionari; pe de altă parte, s-ar putea afirma că misionarii sunt neobişnuit de sensibili la practicile care încalcă învăţătura creştină. Per total, ei pot fi consideraţi martori de încredere. De exemplu, în contrast cu grupuri de sambia din ţinuturile înalte din Noua Guinee, unde homosexualitatea era obligatorie, numai 2-3% dintre dani din vest (de asemenea, din ţinuturile înalte din Noua Guinee) o practicau. Totuşi, într-un alt grup de dani, care aveau o înrudire genetică apropiată, homosexualitatea era complet necunoscută. Misionarii au raportat că atunci când au tradus Biblia în limba dani pentru acest grup, asistenţii lor tribali, care îşi cunoşteau cultura în mod intim, au fost surprinşi şi confuzi de referinţele la homosexualitate din Romani 1; nu înţelegeau conceptul.

Un alt misionar, care s-a aflat în acelaşi grup douăzeci şi cinci de ani, a auzit multe glume şi discuţii sexuale porcoase printre bărbaţi, dar niciodată o menţionare a homosexualităţii, în tot acel timp. Un bărbat pe care îl cunoaştem a crescut într-un grup dani timp de mulţi ani şi a cunoscut cultura şi limba dani mult mai bine decât orice antropolog sau decât părinţii săi. El ne-a spus că nu exista homosexualitate la adulţi în acel subtrib, adăugând că dacă ar fi existat, cu siguranţă el ar fi ştiut.

Când dani s-au dus să ajute lucrarea misionară printre sambia, au fost uimiţi de unele practici homosexuale pe care le-au văzut pentru prima dată. Deşi este întotdeauna dificil pentru un străin să fie complet sigur dacă un comportament rar şi stigmatizat există, este cu siguranţă adevărat că dacă trei experienţe atât de diferite, cu referire la homosexualitate, se desfăşoară în grupuri de populaţie atât de strâns înrudite genetic, determinismul genetic al homosexualităţii este 100% o imposibilitate.

O lucrare recentă,^[15a] realizată cu atenţie, confirmă că există un număr semnificativ de societăţi complet lipsite de homosexualitate şi că există o relaţie destul de puternică între homosexualitate şi ierarhie, adică în societăţile bazate pe ierarhie există mai multă homosexualitate. Ceea ce sugerează că sexul bărbat-cu-bărbat din aceste culturi este legat mai mult de dominare şi supunere, decât de gene.

Schimbări bruşte

Am menţionat că comportamentele umane asociate cu multe gene se schimbă încet, în multe generaţii sau secole. Dar istoria ne arată că practicarea homosexualităţii a dispărut destul de brusc – în unele cazuri în câteva generaţii – atunci când cultura s-a schimbat. De exemplu, erau mulţi berdache în triburile crows din America de Nord în 1840, dar pe la 1900 rămăsese doar unul. La potowatami a existat o scădere remarcabilă la berdache între 1870 şi 1930. Travestiţii koniag din Insula Koniag [pe coasta de sud a Alaskăi, n. trad.] au dispărut între 1800 şi 1880. „Bărbaţii transformaţi în femei” (manang bali) din Borneo erau obişnuiţi în 1850, rari în 1911, iar acum sunt necunoscuţi. Practicile pederaste ale samurailor au dispărut cu mult timp în urmă. La (sud-americanii) aymara, homosexualitatea, lesbianismul şi travestirea, menţionate în vremurile istorice, au dispărut acum. Mahu din Tahiti sunt mult mai puţin obişnuiţi acum decât la sfârşitul secolului al optsprezecelea. Antropologii atribuie multe schimbări influenţei creştine. În unele cazuri, homosexualitatea a dispărut atât de rapid, încât informaţii precise despre practicile homosexuale au fost dificil de adunat. Obiceiurile sambia au dispărut datorită învăţăturii misionarilor aproximativ pe la 1984. Chiar la apogeul culturii pederaste sambiene, schimbarea bruscă cerută bărbaţilor aflaţi la vârsta căsătoriei, de la homosexualitate la heterosexualitate, contrazicea perspectiva că homosexualitatea este înnăscută genetic şi aducea argumente în favoarea unei baze culturale substanţiale pentru orientarea homosexuală şi practicarea homosexualităţii.

Dar schimbarea nu a fost întotdeauna intermediată prin misionari. Casele pentru bărbaţi, pe lângă faptul că erau bordeluri pentru homosexuali, erau şi locuri de întâlnire pentru plănuirea raidurilor în război. În unele cazuri, guvernul a intervenit şi pur şi simplu a închis casele, uneori întemniţându-i pe infractori. Aceasta a funcţionat; de asemenea, a perturbat complet activităţile pederaste şi a contribuit la dispariţia lor în câţiva ani.

Modelul grecesc (pederastia culturală), după ce a devenit popular la Roma, a dispărut lent în timp, când cultura a preluat mai multe filozofii ascetice. A mai avut loc un declin al său după creştinarea Imperiului Roman. Dar chiar acea schimbare, care a avut loc în câteva secole, a fost probabil prea bruscă pentru un comportament dominat genetic. Apariţia şi dispariţia bruscă a practicilor lesbiene, precum în comunităţile de la Fluviul Pearl din China şi mişcările „Mămici şi bebeluşi” din sudul Africii, sunt incompatibile cu modelul genetic.

Chiar şi în cadrul lumii homosexuale moderne au existat schimbări în practici care au fost mult prea rapide pentru ceva indus genetic. Fistingul (introducerea mâinii în rect) era practic necunoscut în anii ’40 şi ’50, dar o minoritate importantă a homosexualilor (cel puţin în San Francisco)^[16] îl experimentează acum cel puţin o dată, iar practica s-a răspândit la lesbiene, cu exprimare atât anală, cât şi vaginală. Manierismele feminine s-au diminuat la bărbaţii homosexuali, iar masculinitatea exagerată este un trend recent.

Un alt trend este o creştere masivă a experimentării homosexuale de către heterosexuali, documentată, de exemplu, în Olanda^[18] şi Noua Zeelandă (la femei).¹⁹

În 2010, modelul occidental, în ciuda catastrofelor precum SIDA, părea destul de bine stabilit şi se convinsese pe sine însuşi că este înnăscut.

Sumar

Când Greenberg comentează^[5] că „este rezonabil să presupunem că, dacă o mână de bebeluşi melanezieni ar fi duşi din pruncie în Statele Unite şi ar fi adoptaţi, puţini ar căuta relaţiile pederaste în care erau iniţiaţi în Noua Guinee”, el rezumă esenţa capitolului de faţă. Dacă comportamentul sexual ar fi comandat genetic, bebeluşii melanezieni ar căuta relaţii pederaste în noua lor cultură.

Diversitatea activităţii homosexuale în diferite culturi, de asemenea, aduce argumente contra constrângerii genetice. Dacă homosexualitatea ar fi comandată genetic, tipul de comportament homosexual ar fi puternic definit de genele implicate şi ar fi aproape uniform în toate culturile.

Dacă vrem să susţinem homosexualitatea genetică, Vines^[2] raportează că rasa umană are în comun mai mult de 99,7% dintre genele sale, ceea ce înseamnă că dintre cele 22500 de gene umane din genomul uman, între 23 şi 70 de gene ar trebui să fie responsabile pentru toate variaţiile în practicarea homosexualităţii existente la nivel global, pe lângă toate celelalte diferenţe nesexuale. Ceea ce este foarte improbabil – probabil imposibil.

Dacă homosexualitatea ar fi genetică în origine, ar apărea în aproximativ acelaşi procentaj în toate culturile. Dar, în mod clar, nu este aşa. La triburile înrudite genetic din platoul Noii Guinee, homosexualitatea era practicată simultan ca pederastie obligatorie de către sambia, era necunoscută într-un alt grup până şi ca concept, şi era practicată de 2-3% din populaţia unui grup strâns înrudit. Se pare că un număr semnificativ de culturi nu au practicat deloc homosexualitatea.

Rata schimbării în practicarea homosexualităţii, de asemenea, aduce argumente împotriva cauzării genetice. Schimbări uşoare în practicarea ei ar apărea în peste o mie de ani, dacă ar exista o presiune genetică puternică în favoarea ei, dar nu ar avea loc un declin extins al unor întregi modele în câteva secole (de exemplu, modelul grecesc), nu ar avea loc o dispariţie completă a homosexualităţii în unele culturi în câteva generaţii şi, cu siguranţă, nu ar fi avut loc apariţia foarte bruscă a modelului occidental modern în treizeci de ani, cu caracteristici atât de diferite de modelele care l-au precedat şi având propriile sale practici cu schimbări rapide. Cel din urmă este cel mai puţin probabil să fie „genetic”.

Exprimarea dorinţei homoerotice nu pare să fie imprimată genetic. Sexualitatea pare să aibă o componentă culturală majoritară, oscilând odată cu schimbările din valorile şi aşteptările culturale. Anumite exprimări sexuale sunt fenomene istorice, care înfloresc pentru o vreme datorită unor circumstanţe particulare şi apoi încetează, de exemplu, lesbianismul de la Fluviul Pearl, care a luat sfârşit în 1935. Homosexualitatea pederastă poate fi cerută cultural, ca la sambia, sau poate fi proscrisă cultural, ca în Occident.

Când antropologii examinează dovezile sunt, surprinzător de mult, unitari în convingerea că comportamente precum homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt produse genetic, ci de condiţiile sociale. Dacă ar încerca să ofere o cifră pentru conţinutul genetic al homosexualităţii, cei mai mulţi antropologi ar susţine probabil o cifră aproape de zero.

I-au obligat genele să o facă? Nu după câte cred antropologii.

Referinţe

^[1] Cavalli-Sforza L. L., Menozzi P., Piazza A. 1994. The History and Geography of Human Genes. Princeton, New Jersey: Princeton University Press.

^[2] Vines G. 1995. Genes in black and white. New Scientist 147 (July 8): 34-7.

^[*] Deşi există multă variaţie în codul ADN-ului în funcţie de grupul etnic, variaţiile produc gene identice, astfel încât cele mai multe gene rămân aceleaşi.

^[3] Ford C. S., Beach F. A. 1952. Patterns of Sexual Behaviour. London: Eyre and Spottiswoode.

^[4] Gebhard P. H. 1971. Human Behavior: Variations in the Ethnographic Spectrum. New York: Basic Books.

^[5] Greenberg D. F. 1988. The Construction of Homosexuality. Chicago: The University of Chicago Press.

^[6] Seymour-Smith M. 1975. Sex and Society. London: Hodder and Stoughton.

^[7] Adams B. D. 1986. Age, structure, and sexuality-reflections on the anthropological evidence on homosexual relations. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 19-33. New York: Harrington Park Press.

^[8] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill.

^[9] Fry P. 1986. Male homosexuality and spirit possession in Brazil. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 137-153. New York: Harrington Park Press.

^[10]  Callender C. 1986. Men and non-men – Male gender-mixing statuses and homosexuality. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 165-178. New York: Harrington Park Press.

^[11] Sankar A. 1986. Sisters and brothers, lovers and enemies –marriage resistance in Southern Kwangtung. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 69-81. New York: Harrington Park Press.

^[12] Gay J. 1986. “Mummies and Babies” and friends and lovers in Lesotho. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 97-116. New York: Harrington Park Press.

^[13] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24.

^[14] Kinsey A. C., Pomeroy W. B., Martin C. E. Sexual Behavior in the Human Male. 1948. Philadelphia, W. B. Saunders.

^[15] Whitam F. L., Mathy R. M. 1986. Male Homosexuality in Four Societies. Brazil, Guatemala, the Philippines, and the United States. New York: Praeger.

^[15a] Barthes, J., Crochet, P. A., Raymond, M. 2015. Male homosexual preference: Where, when and why? PLOS ONE. 10(8): e0134817.

^[16] Cameron P. 1992. Medical Consequences of What Homosexuals Do. Washington, D.C.: Family Research Council.

^[17] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton.

^[18] Kuyper L., Vanwesenbeeck I. 2009. High levels of same-sex experiences in the Netherlands: prevalences of same-sex experiences in historical and international perspective. Journal of Homosexuality 56(8): 993-1010.

^[19] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56, 1607-1615.

[Chapter Six: What do different cultures tell us about homosexuality? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html.]