Sunt interesat de posibilităţile de suport oferite de echipa Contra Curentului. Am douăzeci şi nouă de ani şi am parcurs un drum destul de analitic, mai ales în ultimii cinci ani, privind orientarea, obiceiurile, stilul de viaţă şi mentalitatea mea. Dar pe acest drum am încercat să progresez într-un mod autodidactic şi astfel m-am închis în mine destul de mult. Am studiat, m-am retras, am analizat, am notat în agendă, am vorbit (mai rar) cu preoţi şi cu prieteni hetero despre aceste aspecte, dar mai mult în general.

Sunt creştin romano-catolic. Bineînţeles, am încercat să mă regăsesc şi în învăţăturile biblice. M-am şi regăsit (evident, nu singur, nu consider aceasta ca fiind un merit personal, mai mult o graţie, un dar), văd că am tentaţii care au la bază un întreg trecut colorat şi care nu mă îndreaptă spre bine, şi că am un repertoriu de atitudini şi comportamente care s-au format în urma unor dificultăţi de orientare în valori, probleme de relaţionare, stimă de sine scăzută etc.

Nu sunt de acord cu comportamentul homosexual. Nu mai am relaţii sexuale cu bărbaţi de mai mult de doi ani, dar, desigur, am întipărite vechi şabloane mintale şi dorinţa, instinctul. Am încercat să „îmblânzesc” aceste dorinţe, să văd dorinţa de bază şi, pe zi ce trece, consider că văd mai global şi mai cu detaşare perioada de şase ani când am întreţinut relaţii cu cei de acelaşi sex.

Totuşi, cea mai mare lipsă consider că este faptul că nu împărtăşesc aceste experienţe aproape cu nimeni şi, mai ales, într-un mod sistematic, regulat. Doresc acest lucru, încerc să mă deschid treptat şi în mod verbal, dacă găsesc astfel de persoane. Mă gândesc la persoane cu trecut asemănător şi care sunt în proces de schimbare, un grup de astfel de persoane. Am posibilitatea să cer sprijin profesional creştin individualizat, dar nu cunosc aici pe cineva care s-ar afla într‑un astfel de proces de schimbare sau măcar la începutul schimbării.

Evident, povestea mea nu se poate rezuma la rândurile de mai sus, dar acestea sunt informaţiile principale sau de bază, şi mă adresez echipei Contra Curentului în speranţa de a mă orienta în posibilele direcţii, în legătură cu astfel de persoane sau cu un grup din zona mea. Nu mă văd în consiliere virtuală, în corespondenţă, doar în situaţii de comunicare vie. Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi aştept un răspuns.

Se pare că nu sunt în stare să am grijă de viaţa mea, ca să pot trece singur peste această problemă pe care o am, fiindcă, spre ruşinea mea, sunt atras de cei de acelaşi sex.

De mult simt o atracţie pentru băieţi şi tot de mult îmi doresc să mă schimb. Când am fost mai mic, cam pe la paisprezece ani, am făcut sex cu un coleg de clasă. De atunci am tot încercat să mă schimb, dar se pare că încă nu am reuşit. Nu de mult am fost la un preot la o mănăstire, să vorbesc despre ce mi se întâmplă şi despre ce aş putea să fac. După ce am vorbit cu preotul, mi-am dat seama că ce fac este foarte rău.

De când am vorbit cu acel preot, am încercat să mă schimb şi chiar simţeam că rugăciunile şi implorările către Dumnezeu îmi sunt foarte folositoare. Pot să spun că, de când mă rog lui Dumnezeu, nu mă mai gândesc la băieţi.

Vouă, care sunteţi în situaţia mea, vreau să vă zic că dacă o să ne rugăm lui Dumnezeu neîncetat şi dacă ne dorim din suflet să ne schimbăm, o să reuşim. Simt că deja am făcut un pas spre schimbare, chiar dacă este foarte mic. Schimbarea este posibilă, merită să încercăm!

DUPĂ UN TIMP

Am citit mărturiile, inclusiv pe a mea. Mi-am adus aminte prin ce am trecut. A fost dureros. Oricum, aş vrea să trec peste tot, pentru că nu mai am nicio atracţie pentru băieţi. Au început foarte mult atracţiile pentru fete. Iubesc ca un nebun. Mă îndrăgostesc repede de o fată. Este semn bun. Înseamnă că m-am schimbat.

Sunt supărat doar pe mine. Trebuie să vorbesc, dar nu sunt pregătit acum. De ce sunt trist? Ei, sunt multe de spus. Încă nu-mi revin, cam aşa se spune. Mai las timpul să treacă şi o să văd.

Am primit o lovitură în suflet. M-a înşelat prietenul. A fost duplicitar, m-a minţit. Ştia că dacă îmi spunea adevărul, nu mă implicam. Nu am crezut că ar fi posibil; aici am fost naiv. Am sperat că, dacă sunt sincer, corect, mi se răspunde la fel, dar nu a fost aşa. Nu m-a părăsit, nu l-a părăsit, a fost cu amândoi. Am stat împreună aproape doi ani. Cu celălalt era de patru ani când a început cu mine. E greu totul şi ştiu că eu am greşit. Oricum, sunt destul de derutat. Nu am motive de bucurie, doar reflectez.

Când am cunoscut-o pe soţia mea, totul a fost frumos. La început era mai mult o prietenie, dar în timp a devenit ceva mai mult. Am uitat de toate, dar apoi am plecat la Bucureşti, iar după cinci luni am cunoscut un băiat care mi-a devenit prieten şi nu numai… În anul acela m-am căsătorit. Soţia mea a fost singura femeie care m-a atras sexual.

Căsnicia noastră a durat cincisprezece ani şi jumătate, din care în ultimii aproape nouă ani am fost cuminte… total, deoarece revenisem acasă şi eram împreună. Până atunci eu locuisem în capitală. Familia mea era acolo, urma să vină şi soţia, dar nu a reuşit, şi m-am dus eu la ea. Nu credeam că mai există homosexualitatea până l-am întâlnit pe amicul meu, când soţia era gravidă spre final. Deşi el era mult mai tânăr decât mine şi aveam studii diferite, eram nedespărţiţi. Soţia se întreba ce pot să discut cu el. Era mereu la mine, se înţelegea foarte bine cu fiul meu.

Îmi iubesc mult copiii. Băiatul are paisprezece ani, învaţă bine, face sport de performanţă. Fetiţa are un an şi şapte luni. Are probleme de sănătate. A făcut operaţie la inimă, oricum, nu este bine.

Sunt încă ameţit de o discuţie cu fostul meu partener. Zbuciumul sufletesc este mare. Nu se schimbă nimic, doar că relaţia mea cu el se duce. Nu pot accepta să fie cu mine şi cu altcineva în acelaşi timp. De două luni nu am mai întreţinut relaţii. De fapt, nu mi-a plăcut niciodată sexul cu bărbaţi; el ştia şi intenţionat făcea să se întâmple. Nu vrea să renunţe la niciunul dintre noi. Celălalt prieten al lui mi-a spus că nu se desparte de el, pentru că soţia lui ştie de el.

Am intrat în lumea homosexuală nepregătit, m-a luat totul prin surprindere. Sincer, rana este mult mai adâncă decât era. Nu mai am niciun fel de încredere în oameni, sunt la pământ sufleteşte.

Tocmai am citit mărturia lui Marius. Interesant! O să reflectez, deoarece simt şi eu cam la fel. Dacă o să vrea, putem vorbi. Nu mă duce gândul la sex, dar este curios că mă simt bine când vorbesc cu unii ca mine. Nu ştiu cu ce m‑ar putea ajuta un consilier, parcă şi Marius spunea asta. Multe vor depinde doar de mine.

Oricum, mă lupt pentru un job, atunci o să-mi fie gândul ocupat altfel. Acum nu lucrez şi este rău pentru mine şi pentru copii. La vârsta de patruzeci şi şase de ani este mai greu. Există facilităţi pentru angajarea celor de vârsta mea, dar anumite firme nu se complică. Multe sunt doar pe hârtie. S-au tot redus posturile. Sunt într-o zonă destul de moartă şi vârsta… O să mă descurc, sănătos să fiu, dar sufleteşte sunt bolnav tare. Nu-i aşa că viaţa este ciudată? Ispitele sunt cu atât mai mari, cu cât rugăciunile sunt mai multe. În mine o să găsiţi un om bun, dar din păcate slab. Am luptat mult patruzeci şi şase de ani cu mine.

Urmează o zi mai neagră din viaţa mea. Se vor împlini doi ani de când am cedat unei ispite de care m-am ferit toată viaţa, iar de acolo a început un şir de necazuri, chiar dacă nu imediat. De atunci s-au întâmplat multe, iar eu cred că este o plată a păcatului săvârşit. Moartea soţiei, boala fetiţei, suferinţa mea.

Dacă v-aş spune că la telefon era amicul pentru care sufăr? A fost un moment când puteam să mă stăpânesc, să-l las să sune şi să nu-i răspund. Dar acum instinctul a fost mai puternic, m-a sunat şi am răspuns. Sunt trist că nu m-am stăpânit, trist de mai multe. Am procedat într-un anumit fel. Poate o să fie bine, poate mai greu. Este o zi de suferinţă, cu dureri. Cât timp o să fie aşa? Faptul că mă îndepărtez de el nu mă face deloc mai fericit. Am vorbit aproape toată ziua la telefon, iar apoi s-a schimbat pe seară de numa’… Şi ieri niciun semn, dar nici eu nu l-am căutat. Nu merg spre bine, tot rău este în sufletul meu.

Am mai citit câte ceva de pe site. Văd că toată lumea trăieşte câte o dramă. Ultimele două mărturii sunt bune, dar nu se vindecă rana mea cu ele. Realitatea doare rău. Ce spune Mircea, nu e acelaşi zbucium? Nici eu nu am făcut-o nouă ani şi…

Se ţin necazurile de mine. Obsesia mea este mai departe pentru el, iar de câteva zile a murit mama şi de aceea sunt şi mai trist. La necaz m-a ajutat mult, era foarte credincioasă.

Oricum, e greu, aşa e viaţa. Rugaţi-vă pentru mine! Sunt destul de zbuciumat sufleteşte, iar apoi cum o să mă îndrume Dumnezeu aşa o să fie, fără voia Lui nu putem face nimic. Mai am de lucru cu mine, să mă pot elibera de multe. O să încerc să mă rog mai mult, să vorbesc cu un duhovnic. Sunt nefericit din cauza luptei cu mine însumi. Doar eu singur mă pot lupta cu mine şi credinţa, Dumnezeu. O să văd ce fac. Trebuie să uit tot, aceasta în primul rând.

Vreau să spun mai întâi că mi-a fost foarte greu să mă conving să vă spun povestea mea.

Am douăzeci de ani, iar povestea mea a început cu mulţi ani în urmă, mai exact când aveam şapte sau opt ani. Eu şi sora mea mai mare cu doi ani eram într-o zi în casă, stăteam în pat, vorbeam şi am început să ne atingem, doar atât, nimic mai mult. Din acea zi vieţile noastre s-au schimbat radical, din toate punctele de vedere, parcă Dumnezeu ne-ar fi blestemat. Acum am ajuns într-un moment când simt că nu mai pot continua, că nu mai am puterea de a merge mai departe. Sora mea are douăzeci şi doi de ani şi a ajuns damă de companie, dar nu despre ea vroiam să vă povestesc, iar eu am ajuns să îmi placă băieţii.

Am remarcat acest lucru începând cu vârsta de doisprezece ani, când îmi plăceau aproape toţi prietenii mei, ca şi acum de astfel. Mă simt inferior faţă de mulţi prieteni de-ai mei, pe care îi plac şi aş face orice pentru ei, dar nu vreau să simt o astfel de atracţie faţă de ei.

Am avut relaţii sexuale cu bărbaţi de la vârsta de şaptesprezece ani şi recunosc că am fost atras şi încă sunt. În schimb, am avut o relaţie sexuală şi cu o fată, când aveam optsprezece ani, şi nu m-am simţit la fel de atras, parcă nu era normal pentru mine; mă confruntam cu ceva nou, nu eram în apele mele.

Sincer, aş vrea tare mult să scap de această povară şi să reuşesc să devin un om normal. Vreau să mă căsătoresc cândva (cu o femeie!), să am copiii mei, să simt că Dumnezeu mă iubeşte şi că nu trăiesc degeaba pe pământ. Nu pot avea o relaţie cu nicio fată, sunt mai timid din fire, sunt o persoană liniştită, evit scandalurile, nu-mi plac bătăile. Nu pot avea o conversaţie cu o fată, nu ştiu ce să îi spun, în schimb cu băieţii pot vorbi despre orice.

Nimeni nu mai cunoaşte această parte a vieţii mele, nici măcar familia mea, nici chiar sora mea nu ştie că sunt homosexual, dar probabil bănuieşte. Nu-mi place să mă comport ca un homosexual. În societate, faţă de prieteni, familie şi alte persoane străine încerc să par un om normal.

Acum vreo patru ani un coleg de-al meu mi-a spus ceva ce m-a uimit şi nu am putut să uit nici acum. Vorbeam despre fete şi, dintr-una în alta, mi-a spus, citez: „Tu nu ai faţă de fete, ci doar de bărbaţi, poate nici de ăia”, şi s-a dovedit a fi adevărat.

M-am rugat de multe ori la Dumnezeu să mă ia, să mă ajute să întâlnesc o fată, să fie prietena mea, să mă iubească şi să o iubesc şi eu, dar până acum nimic, parcă mai rău îmi întăreşte atracţia pentru bărbaţi. Oare asta vrea Dumnezeu pentru mine? Oare nu pot deveni un om normal? Oare voi avea vreo vindecare? Sunt cam multe întrebări pe care le am, dar nu am răspuns pentru ele. Aceasta e povestea mea. Am spus-o pentru prima oară.

Aş dori să-mi spun povestea, dar mi-e ruşine. Am făcut-o cu mai mulţi băieţi, chiar şi când eram creştin, fiindcă nu am avut destulă putere şi nu m-am înfrânat.

Când eram mic, la paisprezece ani, am stat puţin cu o fată şi m-am simţit împlinit, apoi nu am mai avut-o, iar poftele au recurs la altceva. Am avut de-a face cu băieţi. Puţin, nu aşa mult, numai joacă şi autosatisfacere, atât, pentru că eram mai copil, nu prea ştiam. Îmi dădeam seama că era o plăcere irosită. Mă simţeam mereu trist că nu eram fericit, nu aveam pace în inimă şi, de când am venit la Isus cu nouă, zece ani în urmă, nu mai ştiu exact, pentru că este mult de atunci, am început să mă bucur de viaţă.

Dar de curând am fost prins în mreajă de acelaşi păcat din trecut: m-am confruntat cu pornografia homosexuală. Recunosc că m-am uitat puţin pe nişte site-uri urâte, asta acum două săptămâni. Îmi este ruşine să o spun, mai ales că sunt şi creştin. Doar am privit la calculator pe net, dar nu am avut putere să mă opresc. Sunt creştin, aşa este, am alunecat în trecut, dar nu vreau să mai alunec. De cinci ani nu am mai întreţinut relaţii sexuale cu un băiat şi mă simt bine, chiar m‑am apropiat mai mult de Dumnezeu.

Mă interesează soarta mea, unde voi ajunge. Unii spun că homosexualitatea e un păcat de moarte, care duce în jos. În ultimele zile nu m-am mai confruntat cu acest păcat, pentru că sâmbăta care a trecut am stat cu o fată; am simţit că Dumnezeu a creat pe femeie pentru bărbat şi am uitat de trecutul meu greşit. Mă gândesc să am o familie şi să mă păstrez pentru fata pe care o voi avea. Cred că nu o să mai optez pentru homosexuali odată ce voi avea soţie, nu am cum să mai fac aşa ceva. Pentru că îmi voi iubi soţia, din contra, îi voi mărturisi eşecurile mele, ca să mă poată ierta şi să mă pot schimba. Eu nu sunt homosexual, altfel nu aveam putere să mă înfrânez atâţia ani. Nu mă regăsesc în ipostaza homosexualilor.

Rugaţi-vă pentru mine, pentru că ieri un băiat mi-a spus că vrea să facem prostii. Bineînţeles că mi-a cerut să fac asta când eram pe Messenger, adică să ne întâlnim şi bla bla bla. Am rămas uimit şi tremuram, chiar nu ştiam ce să-i spun. I‑am zis că nu mă mai confrunt cu aceste lucruri şi de ce cu mine şi nu cu o fată? Să-şi caute şi el o fată. Vreau să uit trecutul meu cu el. Mă gândesc să nu spună la toţi ce am discutat şi să nu interpreteze că am vrut să o fac cu el. Dar el a vrut, nu eu. El este bisexual, vrea şi cu fete, dar nu poate scăpa de băieţi.

Vă rog să mă ajutaţi, chiar am nevoie de voi ca să-l pot schimba şi să poată înţelege mai uşor că nu mai trebuie să trăim în trecut. Doresc să-l pot schimba, dar singur nu pot; dacă voi mă ajutaţi şi vorbiţi cu mine cam ce să-i sugerez, ar fi un ajutor mare pentru mine.

Cât despre mine, L-am cunoscut pe Domnul la o biserică evanghelică, unde m-au dus nişte tineri. Acolo am început să mă pocăiesc prima oară. Când am început studiile la liceu, l‑am întâlnit pe acest băiat pentru care v-am spus să vă rugaţi. Am încercat să-i vorbesc despre Domnul Isus şi chiar l-am chemat la biserică. A venit de vreo câteva ori, dar tot nu a înţeles că trebuie să ne schimbăm şi să nu mai profite de mine. Cu timpul, nu am mai locuit împreună şi nu am mai avut relaţii sexuale. Am continuat să mă implic în biserică şi să merg acolo constant, iar acum sunt OK. Chiar am discutat cu un pastor despre relaţiile sexuale pe care le-am avut, iar după aceea dânsul s-a rugat pentru mine. I-am cerut şi eu iertare Domnului Isus, iar de atunci nu am mai făcut-o cu nimeni. Acum mă simt om ca toată lumea.

[Geo a rămas credincios Domnului şi primeşte susţinere în lupta sa de la pastorul bisericii pe care o frecventează şi de la un psihiatru creştin.]

Totul a început când eram de treisprezece ani. Când aveam şaisprezece ani mama era evanghelică, iar mie îmi plăcea, fiindcă mergeam în tare multe locuri şi tot ne rugam, cântam, deci era fain. Dar mama s-a lăsat, iar eu nu am putut ţine legătura cu fraţii. Am simţit că trebuie să rămân cu Domnul; am vrut să mă fac preot, dar înainte să mă înscriu la teologie, m-am gândit: „Cum pot să fiu un păstor bun cu trecutul meu?” şi am renunţat. La douăzeci de ani am devenit ca un bătrân. Nu-mi venea să ies din casă, parcă simţeam că toată lumea râde de mine. M-am tot rugat ca Dumnezeu să mă ajute să uit totul.

După un an, El mi-a arătat că pot să fiu împlinit şi cu o fată. Suntem căsătoriţi de doi ani, suntem fericiţi şi o iubesc din tot sufletul, dar trecutul mă afectează. Îmi vine mereu în minte ce a fost, şi aşa s-a întâmplat că îmi plac băieţii. Dar nu am mai făcut de patru ani nimic, numai că îmi plac şi mă supără că nu pot avea prieteni, fiindcă mă tem să nu cad iar. Acum v-am întâlnit pe net pe voi, care spuneţi că, împreună cu Dumnezeu, mă puteţi ajuta să mă schimb. Ştiu că aşa putem reuşi, căci eu sunt catolic şi mă rog tare mult.

Toată viaţa mi-a fost frică să nu afle părinţii mei, pentru că mama nu-i suportă pe homosexuali. Când era vorba de ei, îi înjura. Am trăit într-o familie unde am fost iubit numai de tata; când am avut nevoie de mama, mi-a dat bani, deci pentru ea contau mai mult banii şi surorile mele. Suntem şase fraţi, patru surori şi doi băieţi; eu eram din gemeni, dar fratele meu geamăn a murit. Am aflat asta la cincisprezece ani. Poate că aceste dureri m-au făcut să devin homosexual.

Acum am soţie, o iubesc, dar mă gândesc la diferiţi băieţi sau se întâmplă că îmi caut pe net videouri cu homosexuali. După aceea îmi pare foarte rău şi doresc să nu mi se întâmple iar. Mă tem că nu voi putea trece peste, pentru că de când sunt însurat dorim să avem copil, dar până în momentul de faţă nu avem. Mi-e teamă că poate e pedeapsa mea pentru ce am făcut, dar şi dacă nu voi putea uita totul, sper să nu mai fac prostii, fiindcă deja nu mă mai suport eu pe mine.

Deci mă aflu pe marginea unei prăpăstii şi sunt cât pe ce să cad în ea; doar soţia mă ţine, căci cu ea sunt fericit. Dar nu am curajul să-i spun. Doar atât ştie, că am un păcat mare care îmi apasă sufletul. Mă iubeşte tare şi nu mă întreabă; a spus, când simt nevoia, să-i zic, atunci mă ascultă şi, orice ar fi, nu-şi va schimba sentimentele faţă de mine. Toată ziua la asta mă gândesc, la ce s-a întâmplat şi la ce pot face cu viaţa mea.

Am avut un accident în care mi-am pierdut cunoştinţa pentru şaisprezece ore. Când m-am trezit, am început să plâng că de ce nu m-a ajutat Dumnezeu să-mi pierd amintirile din copilărie? Dar mi-am dat seama că toţi avem crucea noastră pe care trebuie să o ducem. Va veni timpul când va trebui să răspundem toţi pentru păcatele noastre. Sunt pregătit să răspund pentru prostiile pe care le-am făcut şi sper să termin cu ele.

DUPĂ UN TIMP

Am plecat cu soţia în Spania, s-ar putea definitiv. Mai lupt în fiecare zi, dar cred că sunt în stare să lupt până trec de toate, cu ajutorul Domnului. Am adus Noul Testament de la voi cu mine; aici încă nu l-am citit, dar vreau să mă pun să-l citesc pe tot. Relaţia cu soţia e super, duc o viaţă de minune cu ea.