Bună, sunt Alma Hendriquez. Locuiesc în Republica Dominicană și am aflat că sunt pedofilă cu aproape doi ani în urmă.

Aveam douăzeci și opt de ani. Într-o noapte, derulând postările pe Instagram, am văzut fotografia fiicei unei prietene și m-am simțit atrasă sexual. Am fost cuprinsă de teamă. Paralizată. Nu-mi venea să cred, nu puteam crede că eram așa. Apoi lucrurile din trecut au început să capete sens. Ca și cum toate amintirile ar fi ieșit la suprafață. Amintiri reprimate. Dovada că acele sentimente nu erau noi.

Prima dată când am avut astfel de sentimente. Aveam șaptesprezece ani. Fiul unui client al șefului meu de atunci și cu mine discutam după ce eu ieșisem din schimb. Mi-am venit în fire abia când am simțit privirea insistentă a mamei lui. Doar vorbeam, dar privirea lungă a mamei lui m-a făcut să simt că făceam ceva greșit și că eram privită cu suspiciune. Îl priveam pe acel puști ca pe un egal, nu ca pe un puști. În acele momente îmi apăreau sentimente pentru el. În mintea mea vorbeam cu cineva de vârsta mea. Iar puștiul avea unsprezece ani. După ce mama lui m-a privit insistent, m-am simțit atât de imorală. Mi-am venit în fire și nu am vorbit niciodată cu el, nici nu l-am mai văzut vreodată. Ceea ce mintea mea literalmente a ascuns în subconștient ani de zile.

Să revin la acea noapte când aveam douăzeci și opt de ani… Am pus-o pe mute pe Instagram pe prietena mea, ca să nu-i mai văd postările, și am făcut la fel cu toți cunoscuții și cu toți cei pe care îi urmăream care aveau postări cu copii pe profilurile lor. În ziua aceea am murit. De atunci nu am mai ieșit în oraș la fel de des ca înainte. Am încetat să joc un joc video în care alegeam ca adolescentele să facă sex cu adulți cu scuza că: „Îmi place când femeile sunt mai tinere decât bărbații”, ignorând intențiile rele, inconștiente, din spatele afirmației respective. Mi-am amintit că după ce împlinisem douăzeci de ani vizionasem de câteva ori pornografie cu adolescenți. Prea multe lucruri au început să îmi vină în minte în acea călătorie infernală în care săpam în propria mea memorie, realizând că pedofilia era incontestabil prezentă în viața mea. Momentul când am flirtat și am interacționat fizic prea mult cu un prieten mai tânăr. Benzile desenate cu fete prepubere pe care le citisem la optsprezece ani. După noaptea aceea am șters jocul și m-am simțit ca un monstru, ca cel mai rău lucru de pe pământ și încă mă simt așa. Suicidară. Totul căpăta sens. Mi-am venit în fire. Tot ce făcusem de-a lungul anilor, comportamentul meu subtil față de minori, cât de inconfortabil este posibil să se fi simțit ei. Astăzi realizez că au perceput atracția mea. Eram o persoană problematică.

Eram furioasă pe Dumnezeu, eram furioasă pe mintea mea fiindcă ani de zile îmi ascunsese acele informații. Mă simțeam blestemată și singură într-o lume care îi privește pe cei ca mine ca scursoarea societății, lucru cu care eram de acord. Înainte îi urâsem pe pedofili, iar acum mă uram pe mine însămi. Dădeam pe dinafară de atât de multă ură. Am încetat să ies în oraș, inclusiv să merg la biserică (pe vremea aceea nu mai mersesem de un an). Nu doream să fiu provocată de prezența copiilor.

Dar Dumnezeu vroia doar să mă duc la lumină. El a fost acolo tot timpul. Privind. El este atât de îndurător, ceea ce pare lipsit de sens. Dumnezeu era în procesul de a mă mântui, ceea ce pe atunci nu înțelegeam. El vrea să văd păcatul așa cum îl vede El.

M-am dus în prezența Lui, cerându-I să-mi ia viața. „Omoară-mă!”, I-am spus. Nu meritam să trăiesc. Nu pot trăi cu acest adevăr. Cu adevărul despre monstrul care sunt. Am început să postesc. Muream de foame. Mă simțeam ca un pușcăriaș. Ascunzându-mă în camera mea întreaga zi. Nemâncând, plângând. Mă uram. Simțeam că eram o criminală. „Eu nu sunt așa. Nu, nu sunt ca ei, acești oameni sunt bolnavi.” Ce ironic! Cum mă mai mințeam!

Dar Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că nu sunt victima atracțiilor mele, chiar dacă nu am cerut să mă nasc cu ele. Și deși tristețea mă cuprinde în fiecare zi, vreau să părăsesc acestă lume făcând voia lui Dumnezeu și știind că sunt iertată de El. Dar numai cu puterea Lui și cu ajutorul Lui. Singură nu pot. Nimeni nu poate prin propriile lui puteri. Calea pe care pășesc este singuratică, iar uneori măsurile pe care le iau pentru a evita ispita par drastice și nebunești. Dar trebuie să înțeleg că nu îmi pot permite să am încredere în mine însămi.

Acesta este cel mai greu lucru pe care l-am scris în întreaga mea viață. Dar Dumnezeu nu te poate face o făptură nouă dacă nu-ți recunoști greșelile, cât de pierdut ești și cât de mare nevoie ai să fii mântuit. Astfel, El poate restaura viața ta și viețile celor pe care i-ai rănit și i-ai îndurerat.

Am încercat atâtea modalități de a-mi distrage atenția pentru a mă convinge că nu sunt pedofilă. Dar este mai bine să accepți acest fapt și să primești ajutorul de care ai nevoie. Fiindcă dacă îl ignori, situația se poate înrăutăți. Sunt diferită, creierul meu este diferit. Grija, precauțiile și stilul meu de viață trebuie să fie diferite. Nu contează dacă ceilalți nu înțeleg. Dumnezeu înțelege. El înțelege.

[Alma Hendriquez. Copyright © Christian Pedophile. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www.christianpedophile.com. Pentru o înregistrare audio cu Alma, vezi YouTube, Alma’s Testimony.]

de Dee Parsons

Dee Parsons

Încă o dată, rugăm fierbinte Biserica lui Isus Hristos să își schimbe atitudinea și să se ocupe de abuzul sexual cu deschidere și onestitate.

Am alcătuit prezentarea de față bazându-mă pe ceea ce am învățat atât din experiența personală, cât și din experiența familiilor afectate de acest păcat grav.

1. Verificarea cazierului ar trebui să fie obligatorie pentru toți angajații și voluntarii bisericii.

Așa ar trebui să fie în toate bisericile. Totuși, bisericile ar trebui să realizeze că astfel de verificări îi demască numai pe cei care au fost condamnați.

2. Poliția trebuie să fie anunțată ori de câte ori este posibil să fie vorba despre un caz de pedofilie.

Părinții ar trebui să anunțe incidentul mai întâi la poliție. Acțiunea rapidă este necesară pentru a preveni alte molestări în biserică. Liderii și membrii bisericii nu sunt instruiți pentru a stabili dacă un incident constituie sau nu un abuz. Cele mai multe departamente de poliție au personal instruit care poate evalua situația.

Am aflat despre un incident în care un adolescent a raportat comportamentul bizar al unui voluntar din biserică. Biserica a ales să ignore raportarea, considerând-o „comportament din vestiar”. Pedofilul a continuat să abuzeze alți adolescenți încă un an, până când a fost prins de poliție. Mulți băieți au suferit profund din cauza acelui pedofil, care acum se află în închisoare. Biserica nu i-a cerut niciodată iertare tânărului care a făcut raportul inițial.

3. Părăsește orice biserică, dacă nu încurajează un părinte sau un lucrător creștin să anunțe poliția.

Dacă o biserică alege să trateze o astfel de situație prin „Matei 18”, vrea să mușamalizeze incidentul. Este o folosire greșită, strigătoare la cer, a Scripturii. Matei 18 a devenit versetul de care se folosesc multe biserici în încercarea de a evita să se confrunte cu probleme serioase.

Trebuie să ne supunem Guvernului. Guvernul spune că un comportament pedofil este ilegal și trebuie pedepsit. Orice pastor sau lider care spune altceva nu ascultă de Scriptură și ar trebui ignorat.

4. Nu blama niciodată victima.

O copilă de paisprezece ani a fost obligată să se pocăiască fiindcă i-a permis medicului de pe câmpul de misiune să o molesteze. Tânărul pe care îl menționez a fost „interogat” de un conducător în vârstă al bisericii, îngrozitor de indus în eroare, care l-a întrebat: „Nu știai că este greșit? De ce nu ai spus nimănui?” Cineva chiar a numit-o „Izabelă” pe copila de zece ani pe care a molestat-o Tom White.^[1] Ceea ce este dezgustător și arată o perspectivă deformată despre molestare.

Vinovat pentru viol este întotdeauna adultul, cel aflat într-o poziție de autoritate. Când blamăm victima, victimizăm din nou copilul. Facem un lucru condamnabil și păcătos. Isus ne-a avertizat cu privire la severitatea pedepsei care îi așteaptă pe cei care fac pe un copil să se poticnească.

5. Să faci neabătut ceea ce este important. Adică să ai grijă de victimă.

Cu câțiva ani în urmă am apelat la Rețeaua Supraviețuitorilor Abuzați de Preoți,^[2] pentru a mă instrui cum să tratez situația în care există un pedofil în biserică. Barbara Dorris, unul dintre directori, mi-a dat cel mai bun sfat, pe care l-am folosit în numeroase situații. Mi-a spus: „Să ai permanent înaintea ochilor chipul victimei. Faci ceea ce faci ca să o ajuți. Nu te împotmoli în altceva.”

De aceea avem o Primă Directivă la The Wartburg Watch. Ea sună astfel: „Aceasta este cea mai importantă directivă pe blogul nostru. Cei care o încalcă vor fi tratați ca ideologi care își promovează propriul idol – ideologic sau omenesc. Directiva afirmă următoarele: «Cei care trimit comentarii trebuie să recunoască durerea pe care au suferit-o unii din cauza pastorilor și a bisericilor care pun un accent exagerat pe o anumită învățătură sau care aplică disciplina cu duritate și părtinire.» Până la un anumit punct, The Wartburg Watch există ca să contribuie la conștientizarea în acest domeniu. Suntem deosebit de serioși în această privință.”

6. Liderii trebuie să se concentreze asupra victimei și să lase „reputația” bisericii în seama lui Dumnezeu.

Trebuie să facem ce este corect, chiar dacă biserica va fi dată în judecată sau dacă reputația bisericii în comunitate va fi pătată. Susținem credința în omnipotența lui Dumnezeu, dar se pare că vrem „să Îl ajutăm”. Treaba noastră este să facem ce este corect. Treaba lui Dumnezeu este să Se îngrijească de biserică.

7. Nu vă așteptați ca familia victimei să ierte imediat.

Adevărata iertare necesită timp. Abuzul este o crimă îngrozitoare, care lasă urme adânci asupra familiei și a copilului. Doresc să fac observația că oricine „iartă” imediat o face, cel mai probabil, din constrângere, de obicei din cauza liderilor prost informați ai bisericii. În astfel de situații iertarea ar putea să necesite ani de zile.

În timp ce membrii familiei se recuperează, nu le spune că adună amărăciune în inimă. Cine nu ar fi supărat dacă i-ar fi violat copilul? Pune-ți întrebarea asta. Dacă ai fi molestat și violat, nu ai fi supărat? Uneori mă întreb dacă dorința pentru o iertare rapidă nu se datorează faptului că în adâncul sufletului ne simțim inconfortabil în prezența suferinței și vrem ca ea să ia sfârșit cât mai repede. După cum mi-a spus o doamnă superficială cu privire la băieții molestați: „Nu mă simt chemată să îi ajut.” Ceea ce este un nonsens. Pur și simplu vroia să ignore problema. Era prea „inconfortabil”. Suntem gata să ne simțim inconfortabil pentru ceilalți?

8. Fii foarte atent să nu te concentrezi în mod exagerat asupra suportului acordat pedofilului.

Am văzut că un număr de biserici par să se concentreze pe „ajutorarea” pedofilului, în detrimentul sprijinirii victimei. Mai mulți lideri mi-au spus că „vor fi mulți pedofili în cer”. O astfel de focusare poate să facă din pedofil o victimă, în ciuda faptului că a vătămat cumplit adevărata victimă. Nu uita niciodată că pedofilul a comis o faptă odioasă. De fapt probabil că a comis foarte multe fapte odioase. Adevăratele victime sunt adesea marginalizate atunci când pedofilul primește vizite de la pastori și lideri.

9. Nu izola victima și familia victimei. Nu îi învinovăți pentru arestarea pedofilului.

Sunt șocată cât de multe victime au fost evitate de membrii bisericii. Altele au avut sentimentul că erau învinovățite pentru că datorită lor pedofilul, care de obicei era un membru agreat de biserică, a devenit o problemă. Multe victime au fost chiar acuzate că au inventat acuzațiile!

10. Desemnează membri ai bisericii care să iubească și să sprijine victima și familia acesteia.

Bisericile fac o treabă bună când îi susțin pe cei care au nou născuți sau o boală severă. Le pregătesc mâncare, le fac ordine în casă, stau cu copilul, tund iarba etc. De ce nu fac acestea și pentru cei care suferă din cauza pedofilului? Asigură-te că o vor face.

11. Pastorii ar trebui să îndemne membrii bisericii să le arate dragoste și preocupare celor victimizați.

Mulți oameni se simt stingheriți când este vorba să interacționeze cu familia victimei. Poate că un consilier l-ar putea asista pe pastor în acest sens, cu o prezentare la biserică.

12. Nu te supăra dacă victima sau familia victimei cer să fie lăsate în pace. Continuă să te asiguri că sunt în ordine.

Este un răspuns normal, care de obicei nu durează mult timp. Pastorul ar trebui să mențină un contact regulat cu familia, pentru a ști când și dacă dorește suport.

13. Biserica ar trebui să fie informată cât se poate de repede despre abuz.

Părinții au dreptul să știe că un pedofil s-a aflat în mijlocul lor. Ar trebui să fie imediat avertizați, pentru a-i întreba pe copiii lor cu privire la un posibil abuz.

14. Nu crede un pedofil care „se pocăiește” imediat.

Este important să înțelegem că mulți pedofili au remușcări numai când sunt prinși. Mulți susțin că le pare rău, dar rata de recidivă este foarte ridicată. Adevărata pocăință este arătată în timp. Am văzut într-o biserică locală un bine- pedofil cunoscut pe plan local. Hoinărea prin clădire. Am vorbit cu pastorul și mi-a zis că i se spusese că pedofilul se pocăise și că nu mai reprezenta un risc. Bărbatul molestase copiii lui și alți copii timp de treizeci de ani și petrecuse aproximativ optsprezece luni în închisoare. Nu mai avea voie să locuiască în apropierea copiilor. Închiriase un apartament lângă o școală locală, care se afla la mai puțin de un metru de limita legală. Cu toate acestea, pastorul credea că omul urma acum calea cea dreaptă. Pastorul și liderii acelei biserici sunt naivi și se lasă induși în eroare.

15. Pleacă din biserică, dacă refuză să asculte femeile deoarece „se lasă cu ușurință înșelate”.

Aceasta este una dintre cele mai înșelătoare învățături din bisericile evanghelice fundamentaliste din zilele noastre. Trebuie să remarcăm că bărbații (din moment ce femeile nu se află în poziții de conducere) au tratat greșit incidentele cu pedofili raportate de organizația noastră, The Wartburg Watch. Blogul nostru a dovedit că respectivii lideri de biserici sunt creduli și se lasă cu ușurință înșelați.

Credem cu sinceritate că această învățătură există pentru a marginaliza mai mult de 50% din trupul lui Hristos, care are abilitatea de a identifica și raporta comportamentul pedofil. Punem sub semnul întrebării motivația din spatele unei asemenea încredințări și ne întrebăm dacă bisericile care o propagă o fac fiindcă liderii încearcă să „acopere” păcatul conducătorilor.

Dumnezeu să Se îndure de bisericile care îngăduie ca durerea și suferința copiilor noștri să continue.

Obadia 1:1-21, Apocalipsa 4:1-11, Psalmi 132:1-18, Proverbe 29:24-25

Note

^[1]   Tom White, Voice of the Martyrs: Dealing with Serious Sin and Pain, www.bishop-accountability.org [N.tr.]

^[2]   Survivor’s Network of those Abused by Priests, www.snapnetwork.org

[Extras din Dee Parsons, Towards a Christian Response to Pedophilia in the Church. Copyright © The Wartburg Watch. Tradus şi publicat cu permisiune. Dee (Darlene) Parsons este membră a Bisericii Luterane conservatoare. Articolele pe care le scrie pe blogul ei contribuie la conștientizarea bisericilor protestante cu privire la abuzul sexual. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.thewartburgwatch.com.]

Autorul acestui articol a fost un membru prețios ak echipei noastre de conducere Living Waters timp de mulți ani. Unele din detaliile minore ale acestei mărturii au fost schimbate pentru a proteja dreptul la viață privată al autorului și familiei sale. Călătoria autorului arată că nimeni nu se află dincolo de atingerea îndurătorului nostru Mântuitor. El poate răscumpăra și restaura pe oricine are o inimă plină de pocăință.

Sunt aproximativ șapte ani de la ceea ce eu numesc „epifania care m-a lăsat fără grai” – dintre care trei ani și patru luni ai-am petrecut în închisoare.

Trauma emoțională de a-mi pierde soția și copiii, familia și prietenii, slujba, banii și posesiunile, reputația și în cele din urmă libertatea, m-a făcut să realizez că ratasem tocmai scopul vieții mele: cunoașterea lui Dumnezeu, căutarea Lui și nu doar a binefacerilor Lui. Slujirea Lui. Împlinirea voii Lui, nu a voii mele.

Crima mea a fost că am molestat-o pe fiica mea cea mare. După aceasta, adicția mea a fost pornografia. Crescusem în biserică, într-o familie bună în care fusesem binecuvântat. Ceea ce pentru mine a început în forma unor alegeri stupide, rele, egoiste s-a transformat în robii din care nu am putut scăpa.

Mă aflam în punctul cel mai de jos al vieții mele, iar când am citit cuvintele lui Ezechiel, mi-ar fi putut profeți mie ce i-a scris el lui Israel în 6:9: „Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii care au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor.”

Era din cale afară de clar că nu meritam îndurare de la Dumnezeu sau de la oricine altcineva – mă simțeam ca un om care se afla înaintea tronului de judecată. Gura îmi fusese în sfârșit închisă: nu o mai blamam pe soția mea (cel puțin nu în mod conștient), sau stresul, sau orice altceva din viața mea. Puteam să accept moartea pentru ce făcusem, dar nu mai puteam îndura să trăiesc în întunericul adicției mele, în întunericul ignoranței și al narcisismului.

Cândva în acea perioadă plină de ură de sine, de așteptare și de dorința ca focul judecății lui Dumnezeu să cadă peste mine, El mi-a năruit așteptările cu o experiență copleșitoare și tangibilă a dragostei. Nu puteam înțelege cum m-ar fi putut iubi cineva, în special Dumnezeu, care mă cunoștea pe deplin. Nu există cuvinte pentru a exprima aceasta: am simțit prezența a ceva ce putea fi numai Dumnezeu. Știam că mă iubea și că în acele minute sau ore (nu sunt sigur cât a durat) eram întru totul o epavă pentru lume. M-am simțit ca îndrăcitul din Gadareni care s-a trezit îmbrăcat și cu mintea sănătoasă, dar care nu avea unde să se ducă și care nu vroia decât să Îl urmeze pe Isus.

A fost nevoie literalmente de săptămâni ca să realizez că fusesem eliberat în mod supranatural de adicția de pornografie – eram atât de pasionat de căutarea Lui, de citirea Cuvântului și de ascultarea învățăturilor pe care le descărcasem. Biblia pe care o citisem întreaga viață – cartea pe care citind-o zilnic mă inspirase la fel de mult precum cartea de telefon – acum îmi vorbea cu fiecare pagină și cu fiecare verset.

Perversiunea sexuală și adicția compulsivă care cândva mă țineau în strânsoare ca pe un deținut în cătușe îmi trezeau acum repulsie ca un castron din care ieșea miros de vomă. Nu m-ammai întors niciodată la acele adicții, în ciuda faptului că acum lucrez zilnic fără a avea filtru de internet – cel pe care îl eliberează Fiul este cu adevărat liber!

Am început să conștientizez că eram iertat și eliberat pe deplin, dar eram în continuare acuzat și nu vedeam cum puteam fi de vreun folos lui Dumnezeu în situația în care mă aflam. Într-o noapte, am simțit în timpul rugăciunii că trebuia să încetez să-I cer lui Dumnezeu să mă scape de închisoare – știam că trebuia să mă duc acolo, cu toate că avocatul meu încă negocia acordul de recunoaștere a vinovăției. Când am cedat la ceea ce am crezut că era îndemnul Duhului Sfânt, am simțit pentru a doia oară o prezență copleșitoare și tangibilă – prezența lui Dumnezeu – atunci când am acceptat să se facă voia Lui.

Nu voi spune că m-am schimbat repete – Dumnezeu a avut de făcut înuntrul meu a reconstrucție masivă. M-am simțit ca vasul de lut al lui Ieremia care a fost zdrobit înainte de a fi refăcut. Nu putea fi nimic folosit din omul care devenisem. Închsoare a afost mâinile pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a mă construi, a mă face din nou conform planului Său și pentru a mă face întru totul dependent de El. Am avut multe, multe ore pe zi la dispoziție pentru a studia Cuvântul Său și a fi transformat prin reînnoirea minții mele.

În acea vale a umbrei morții – și chiar au murit acolo bărbați – Dumnezeu m-a eliberat și de orice teamă și a continuat să-mi arate dragoste și eliberare zi de zi. Am propășit în trup și suflet. Drept rezultat, am o cunoaștere puternică a felului în care lucrează Romani 8:28 – toate lucrurile chiar lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și care sunt chemați după planul Său.

Unul din lucrurile pe care îmi este cel mai greu să le mărturisesc acum este ce cale lungă mai am de străbătut. Ceea ce de multe este o exprimare creștină obișnuită a falsei smerenii, dar în cazul meu este o descoperire care mă doare. Ieșind din închisoare, am vrut să fiu un „bărbat reparat” și un super-creștin și din nou un creștin bun. Pentru mulți oameni și pentru mare parte din societate nu pot fi nimic din toate acestea – deoarece rămân pe viață un delincvent sexual înregistrat din categoria cea mai periculoasă. Dar eu știu deja că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință și că viața mea nu îmi mai aparține. Ceea ce îmi dă speranțe pentru Sarah [nu este numele ei real], care a fost și victima mea.

Când mi-am spus prima dată mărturia, nu îi văzusem și nu auzisem de copiii mei din ziua în care fusesem condamnat la tribunal. știu că ea a fost prinsă în adicțiile mele din trecut și nu numai și nu mă puteam gândi la ea fără să simt că mă străpunge un cuțit în piept. Le-am cerut multora din prietenii mei de la Living Waters să se roage și știu că au făcut-o, datorită a ceea ce s-a întâmplat după aceea. Cu câteva luni în urmă am văzut-o din nou pe Sarah, într-un restaurant în care ne-am întâlnit pentru a lua cina împreună – a fost prima din mult mai multe mese și vizite de care am avut parte după aceea. Sarah este adultă acum și înciuda experiențelor dureroase de viață de care a avut parte este inexplicabil de iertătoare față de mine. Relația noastre este pe cale să se vindece și amândoi suntem recunoscători pentru o nouă relație între tată și fiică, dar nimeni nu este mai recunoscător decât mine.

Ca o dovadă și mai mare a harului din belșug al lui Dumnezeu, El mi-a îngăduit să iau parte la restaurarea lui Sarah, care trăise pe stradă, la o slujbă stabilă și proroiul ei apartament. Greutățile prin care trece m-ar zdrobi dacă nu aș ști că Dumnezeu lucrează în ea și pentru ea, chiar dacă în prezent ea Îl respinge. Datorită dragostei lui Dumnezeu față de mine, sunt convins că nu există cineva pe care El să nu-l iubească – nimeni pe care El să nu îl poată mântui, vindeca și transforma.

Mă rog ca istorisirea mea să nu fie o piatră de poticnire pentru unii dintre voi, cei care ați fost răniți de oameni ca mine, și ca Dumnezeu să-Și continue lucrarea în fiecare dintre voi, pentru a vă vindeca toate rănile din viața voastră. Dacă încă nu ați experimentat puterea transformatoare a dragostei lui Dumnezu – esteceea ce mă rog să cunoașteți, iar apoi vindecarea lui desăvârșită va urma.

Iar dacă ați fost abuzați sau maltratați de tatăl vostru și nu ați auzit niciodată aceste cuvinte de la el, vă rog să le primiți de la mine: „Îmi pare rău că te-m dezamăgit. Tatăl tău ceresc nu o va face nicodată.”

[Redeemed from the Depths of Despair. Copyright © 2018 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dan Hitz este Director Executiv la Reconciliation Ministries din Michigan, consilier licențiat, pastor ordinat și specialist în tratarea traumei. Dan ajută bărbați, femei și adolescenți care se luptă cu zdrobirea sexuală și cu trauma abuzului să găsească vindecare prin puterea transformatoare a lui Isus Cristos.

„Cristos Isus a venit în lume ca să-i salveze pe păcătoși. Această afirmație este adevărată și ne putem baza pe ea. Eu am fost cel mai mare păcătos dintre toți!” – Apostolul Pavel în 1 Timotei 1:15, versiunea engleză contemporană

Semnal de avertizare: Acest articol abordează un subiect sensibil care pentru unii poate fi declanșator. El nu are ca scop să producă suferință, ci să arate că Isus Cristos poate ierta, răscumpăra și transforma pe oricine. Chiar și pe cei pe care mulți îi consideră cei mai răi dintre păcătoși.

Cu siguranță, furtuni de foc se desfășoară chiar acum în cultura noastră. Fiecare furtună de foc are vocile ei. Unele vocale. Altele vagi. Unele biblice. Altele iraționale. Este ușor să ne luăm ochii de la Isus și să ne trezim că inima ne-a fost atrasă în agitație și confuzie. În această vreme este important să ne ațintim privirile la Isus, să ne concentrăm inima asupra Lui și să avem încredere în El că ne va conduce prin furtună.

Una dintre cele mai recente furtuni de foc din cultura noastră este domeniul pedofiliei. Poate că ați auzit expresia „persoană atrasă de minori”. Această furtună de foc declanșează o paletă largă de emoții. Declanșează și o varietate de voci. Cea mai vocală voce din media de socializare online strigă ceva de genul: „Dacă te atingi de vreunul din copiii mei, te voi ucide.” Am auzit această voce și de la creștini, și de la necredincioși. Vocea surprinzătoare care a produs acest răspuns spune ceva de genul: „Sexul între adulți și minori care «consimt» poate fi frumos.” Bineînțeles, această voce greșește întru totul și este cu totul distructivă. Ea vine din tabăra celor care promovează pedofilia (dorințele sexuale pentru copii prepuberi), hebefilia (dorințele sexuale pentru cei aflați la începutul adolescenței) și efebofilia (dorințele sexuale pentru cei care se află la jumătatea sau la sfârșitul adolescenței). Ei depun eforturi pentru a normaliza conceptul de „persoane atrase de minori”, în mare măsură în modul în care homosexualitatea și transgenderismul au fost normalizate de-a lungul anilor.

Mai este o voce care vine de la cei care admit conceptul de persoane atrase de minori. Ea are un scop diferit. Această voce vine la cei care recunosc faptul că sunt atrași de minori; totuși, privesc astfel de atracții ca problematice și cred că implicarea în ele trebuie evitată cu orice preț. Ei sunt vocea care spune lucruri precum: „Sunt o persoană atrasă de minori, dar nu vreau să dau curs atracțiilor. Am nevoie de ajutor.” Această voce tinde să fie foarte timidă. Ea are nevoie disperată de ajutor. Ajutor care este foarte greu de găsit. Este nevoie de mult curaj pentru a admite că te lupți cu atracții care, este de înțeles, stârnesc reacții negative puternice în inimile celor mai mulți oameni. Acest grup se luptă deseori în tăcere și izolare. El are nevoie disperată să audă vocea celui de al patrulea grup, care spune ceva de genul: „Auzim că existați și că vă luptați cu atracții devastatoare pentru cei implicați. Și Isus Cristos vă aude. El vă poate ajuta. Isus Cristos vă poate transforma inimile și vă poate ajuta să biruiți atracțiile față de minori.”

Aceasta este vocea pe care o veți auzi la Misiunea Reconciliation din Michigan. Indiferent cu ce vă luptați. Indiferent ce ați făcut. Indiferent ce vi s-a făcut. Suntem aici ca să pășim cu voi înspre Isus. Există ajutor. Există speranță. În cei douăzeci de ani în care am fost implicat în Misiunea Reconciliation, am avut privilegiul de a-L vedea pe Isus lucrând în inimile bărbaților și femeilor care au avut suficient curaj pentru a recunoaște că aveau atracții sexuale față de copii și care au venit pentru a primi ajutor. Unii dăduseră curs atracțiilor și petrecuseră timp în închisoare. Alții nu dăduseră curs atracțiilor, dar erau deja prizonieri ai condamnării și rușinii. Am văzut cum Isus a transformat inimile acestor prețioși bărbați și femei – pe care mulți i-ar eticheta drept cei mai mari păcătoși – în lumini strălucitoare, spre gloria și harul Lui. Unii dintre ei au fost destul de curajoși pentru a le face altora cunoscută povestea lor și a-i ajuta să găsească eliberare și transformare în Cristos.

Trebuie să menționez una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă cei care sunt atrași de minori atunci când iau în considerare solicitarea de ajutor: teama de încarcerare. Consilierii și membrii echipei de slujire sunt raportori mandatați pentru suspiciuni de abuz sexual al copilului. Ceea ce înseamnă că dacă suspectăm că cineva a abuzat sexual un copil care în prezent are sub optsprezece ani, din punct de vedere legal suntem obligați să raportăm situația serviciilor de protecție a copilului și/sau oficialităților care impun legea. Am fost nevoit să inițiez câteva astfel de apeluri telefonice dificile de-a lungul anilor. Am avut parte de reacții pline de mânie de la câțiva din oamenii respectivi și de la familiile lor. Am fost amenințat, dar surprinzător, mi s-a și mulțumit. Odată am fost nevoit să raportez un client pe care îl aveam la consiliere din cauză că încălcase tremenii eliberării condiționate, petrecând timp cu o persoană minoră. După ce a fost confruntat de ofițerul de probațiune, m-a sunat ca să-mi mulțumească. Mi-a explicat că știa că nu trebuia să se implice în acel gen de situație, dar nu se putea opri. Nu vătămase persoana minoră, dar îi era teamă că ar fi făcut-o, dacă situația continua. Era plin de remușcări. Și-a recunoscut păcatul. A putut să meargă mai departe, fără să fie condamnat pentru încălcarea termenilor eliberării condiționate sau pentru vătămarea unei persoane nevinovate.

Deși este adevărat că suntem raportori mandatați pentru suspiciuni de abuz sexual al copilului, legea ne obligă și să păstrăm confidențialitatea în situații care nu se încadrează în condițiile raportării. Dacă cineva vine la noi și ne spune că este atras de minori, dar nu a dat curs atracțiilor, ni se cere să respectăm confidențialitatea și îl vom ajuta pe cel care solicită consiliere să primească ajutorul de care are nevoie. Dacă cineva vine la noi și ne mărturisește că în trecut a abuzat sexual un minor, dar minorul are acum mai mult de optsprezece ani, nu ni se cere să raportăm situația. Vă informez cu privire la acestea pentru ca cei care nu au comis o faptă care se cere raportată, dar cărora le este teamă să nu fie urmăriți legal, să poată primi ajutorul de care au nevoie.

Întrebarea mea pentru cei care citiți articolul de față este: „Cum veți răspunde cuiva care recunoaște că este atras sexual de copii sau care este înregistrat ca abuzator sexual de copii, dar se bizuie pe biserică pentru a primi ajutor?” Îl veți respinge hotărât, ca pe unul din cei mai răi oameni de pe pământ, sau îl veți privi ca pe cineva pentru care a murit Isus? Recunosc, și eu m-am luptat cu aceasta cu câțiva ani în urmă, când Domnul a început să mă cheme la lucrarea cu delincvenții sexuali. Pe atunci văzusem deja durerea și devastarea abuzului sexual la doi membri ai familiei noastre pe care îi iubim mult. Am fost indignat că Dumnezeu îmi cerea să lucrez cu abuzatorii sexuali, după ce văzusem undele de șoc ale efectelor distructive ale abuzului. Domnul mi-a replicat: „Voi, creștinii, spuneți atât de ușor: «Acolo aș ajunge și eu fără harul lui Dumnezeu.» Chiar credeți asta sau doar vă place cum sună?” Am fost zdrobit. Am răspuns: „Bine, Doamne. Fără harul Tău și eu sunt capabil să fac mult mai rău de atât.” Până în ziua de astăzi, unii dintre cei pe care i-am văzut că strălucesc cel mai mult pentru Isus sunt delincvenții sexuali care s-au pocăit pe deplin și au fost transformați în bărbați și femei care reflectă chipul lui Dumnezeu.

Ce voce auzi în inima ta? Vocea temerii și a respingerii sau o voce care îi cheamă pe ceilalți la pocăință și oferă speranța răscumpărării? Bineînțeles, avem nevoie de granițe potrivite. Chiar și în biserică trebuie să respectăm protocoalele de siguranță și restricțiile eliberării condiționate. Putem să creăm un mediu sigur în timp ce pășim alături de cei care duc acestă luptă. Putem fi administratorii harului lui Dumnezeu și să îi ajutăm pe frații și pe surorile noastre să biruiască.

Dacă tu sau cineva pe care îl cunoști vă luptați cu atracții sexuale față de minori, nu vă ascundeți în întuneric. Noi, cei de la Misiunea Reconciliation, ne aflăm aici pentru a vă ajuta să ajungeți la Isus. El vă poate transforma inima și vă poate echipa ca să umblați în libertate. Apelați-ne la (01)586.739.5114.

[Dan Hitz, Minor Attracted Persons – How Will the Church Respond? Copyright © 2020 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.recmin.org.]

de David Pittman

David Pittman

1 octombrie 2012

Numele meu este David Pittman. Timp de treizeci de ani am păstrat un secret care aproape m-a ucis. De la doisprezece la cincisprezece ani am fost abuzat sexual de pastorul meu de tineret de la Biserica Baptistă Franklin Andrew din Tucker, Georgia. Mai precis de Frankie Wiley, numele lui complet fiind Franklin Andrew Wiley. Din cauza situației nefericite a prescrierii faptelor, este în libertate. Iar până de curând slujea ca pastor asociat la Biserica Baptistă Trinity din Ashburn, Georgia. Deși nu mai deține o poziție „oficială” în biserică, continuă să aibă acces la băieții de vârstă fragedă, fiindcă pastorul bisericii îl apără. Mi s-a spus că au crescut împreună, deci permite ca acest molestator de copii să aibă acces permanent la potențiale victime ale abuzului sexual.

În anul 2006 am descoperit că Frankie slujea ca pastor de tineret la Biserica Baptistă Jodeco Road, unde era pastor Jerry Light. L-am contactat pe pastorul Light, i-am spus povestea mea, iar el și conducătorul diaconilor, după o verificare prealabilă, l-au confruntat pe Frankie. Frankie a recunoscut față de ambii că mă abuzase sexual. L-au concediat imediat. Frankie s-a dus apoi să primească ajutor de la o familie care făcea parte dintr-o biserică unde slujise el anterior, din Flowery Branch, Georgia. Când au aflat circumstanțele, și ei i-au cerut să plece. S-a întors la el în oraș și s-a angajat ca profesor suplinitor, iar când i-am spus directorului de acolo, a fost concediat. Am continuat să urmăresc activitatea lui cu copiii și dacă vă uitați la profilul lui de Facebook sau la paginile lui MySpace, sunt pline cu preadolescenți și adolescenți, deoarece are la dispoziție un cerc nou de potențiale victime.

***

Este cazul să ofer o updatare importantă, deoarece am postat prima dată acest articol în octombrie 2012, iar până în data 12 martie 2017, au ieșit în față șapte bărbați, din trei biserici diferite, pe care Frankie îi violase, îi molestase sau îi agresase sexual pe când aveau o vârstă între nouă și cincisprezece ani, în perioada în care mă abuza sexual pe mine sau ulterior. Numele lor sunt Cale Harbour, Christopher Elrod și Andy Harrell, care din nefericire a decedat. Andy mi-a dat permisiunea să-i folosesc numele înaintea decesului său din anul 2012. Din păcate, alți trei bărbați nu sunt vindecați emoțional și mi-au mărturisit că pur și simplu nu pot vorbi despre asta acum, iar eu înțeleg ce simt ei. Se simt cum m-am simțit eu mulți ani. Dar au venit la mine deoarece în tot acest timp crezuseră că fuseseră singurii abuzați și aveau nevoie să discute cu cineva care să înțeleagă prin ce trecuseră.

Este important să cunoașteți cum operează Frankie și alți prădători sexuali ca el. El invită doi, trei băieți la el acasă ca să rămână peste noapte. Trimite un băiat sau doi băieți în altă cameră, iar pe un alt băiat îl pune să stea cu el în pat. Acolo au loc molestarea, abuzul și violul. Sau îți spune că rămân peste noapte câțiva băieți, iar când ajungi ești numai tu… prins în capcană.

Acești vulturi îi urmăresc pe cei ca mine, care provin dintr-o familie cu părinți divorțați, sau chiar mai rău. Profită de vulnerabilitate; un băiețel care nu dorește decât atenție de la un bărbat care să-i fie model. Este stratagema lor, cunoscută și ca modul de seducere al unui copil, care conduce în cele din urmă la abuz. Numai Dumnezeu știe câte victime există în realitate – de aceea scriu aceste rânduri. Statisticile naționale privind infracțiunile arată că „un molestator sexual al copilului care nu a fost prins are aproximativ 117 victime”. Iar unul dintre tinerii pe care i-am menționat nu mai poate vorbi – a murit în iunie 2012. Din cele ce mi-a povestit, din cauza rușinii și a vinei de a fi fost molestat de Frankie Wiley a luat droguri pentru a-și amorți durerea, drogurile i-au micșorat abilitatea de a lua decizii potrivite, ceea ce în final l-a costat viața. Pentru mine este clar că Frankie Wiley are mâinile pătate de sângele lui.

Deoarece statul Georgia are o lege cu limitări necorespunzătoare în ceea ce privește violarea unui copil, nu pot să îl aduc în fața justiției. L-am sunat pe Kenneth Keene la Convenția Baptistă din Georgia pentru a-l informa că acest pedofil îi folosește biserica drept refugiu pentru a vâna copii. S-a rugat pentru mine și mi-a răspuns: „Îmi pare rău, dar fiecare biserică acționează separat și nu putem face nimic.” După două discuții, am vrut să-i spun că Frankie schimbase bisericile, dar nu mi-a luat în considerare apelurile telefonice și e-mailurile. Aparent Bisericile Baptiste din Sud, ca organizație, nu ca membri individuali, calcă pe urmele Bisericii Romano-Catolice. Preferă să nege și să acopere, în loc să își asume răul dinăuntru. Realizează că în momentul în care ar recunoaște ce se întâmplă cu adevărat, s-ar expune la procese și se pare că preferă să aibă mai mulți copii abuzați, molestați și violați, decât să-și recunoască greșelile, să îi dea afară pe pedofili din bisericile lor și să achite despăgubiri victimelor.

Dar nu numai pe mine trebuie să mă luați în serios, deoarece o organizație a descoperit 18 lideri din Bisericile Baptiste din Sud care cunosc situații de abuz și care au ales să nu facă nimic. Domnul Keen este numit alături de ei.

„Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke

Se pare că așa stau lucrurile în cadrul bisericilor baptiste. Vedeți linkul: http://stopbaptistpredators.org/blind_baptist_leaders.html

Câți alți adulți din aceste biserici au suferit o asemenea atrocitate și sunt incapabili să îi aducă pe abuzatorii lor în fața justiției din cauza legilor necorespunzătoare, pe care le are aproape fiecare stat din țara noastră? Prădătorii cunosc acest fapt și se bazează pe el. Se bazează pe faptul că nu spunem nimic până ce din punct de vedere legal este prea târziu. Motivul fiind că cei mai mulți supraviețuitori ai abuzului nu au puterea să recunoască ce li s-a întâmplat până la vârsta de peste treizeci sau peste patruzeci de ani. În aproape fiecare stat vârsta maximă la care victima poate depunere plângere este cuprinsă între optsprezece și douăzeci și trei de ani. Este doar o problemă de matematică pentru prădători și pentru organizațiile care îi protejează.

Când Dr. Light l-a contactat pe pastorul Rodney Brown de la Trinity Baptist cu dovada că Frankie Wiley a recunoscut că m-a molestat/abuzat sexual, acesta a spus doar că va aduce chestiunea în fața bisericii. Deși Frankie nu mai face parte din conducere, continuă să organizeze activități cu tinerii. Ce nu reușesc ei să înțeleagă este că prădătorii se opresc numai când sunt prinși și încarcerați sau când mor. Conducătorii de la Trinity fie sunt ignoranți, fie sunt neglijenți, fie ambele, în eșecul lor de proteja copiii pe care îi au în grijă. Când am trimis un e-mail părinților copiilor de la Trinity Baptist, după ce pastorul a refuzat să îi informeze, el m-a sunat și mi-a zis că sunt un om rău. Pastorul Rodney Brown mi-a spus că am provocat o ruptură în biserica „lui”. La care i-am răspuns: „Domnule pastor, în primul rând nu este biserica dv. Biserica sunt cei care alcătuiesc trupul lui Hristos, nu persoana care se află la amvon. Cine este cel rău aici? Eu, pentru că le-am făcut cunoscut părinților de la Trinity că un molestator de copii are acces la copiii lor, sau dv., care ați ales să păstrați acest fapt secret până ce ați fost obligat să recunoașteți că ceea ce le-am spus eu este adevărat? Iar faptul că biserica s-a scindat îmi spune că jumătate dintre cei de acolo nu sunt de acord că permiteți unui prădător sexual să continue să se afle în preajma copiilor.” Iată un link către Biserica Baptistă Trinity, care îl prezintă cu mândrie pe Frankie ca pe liderul lor de închinare: http://www.usgennet.org/usa/ga/county/turner/trinity.html. Este acesta genul de biserică unde ați vrea sau ați avea încredere să vă trimiteți băiețeii?

Iar pe toți cei pe care i-am menționat și care ar nega ceva ce afirm în acest articol, îi provoc să se supună unui test cu detectorul de minciuni. Sunt mai mult decât doritor să mă supun și eu unui astfel de test și să depun mărturie sub jurământ. Eu, Cale și Christopher deținem singurul lucru pe care ei nu îl dețin: adevărul.

Mă întreb câți dintre părinții copiilor molestați de Jerry Sandusky își doresc să fi avut acest gen de informații. Câți băieței și-ar fi păstrat inocența? Câți băieței ar fi fost protejați? Pentru mine, acest pastor este mai rău decât un pedofil. Un pedofil este periculos și nu se va opri până când va fi încarcerat sau va muri. Rodney Brown, conducătorii statului Pennsylvania și liderii Bisericii Baptiste Road au ales să protejeze monstrul din mijlocul lor.

Am înființat o organizație caritabilă nonprofit și un grup de advocacy care îi va ajuta pe cei ca mine, care au fost jefuiți de inocență și care se luptă în fiecare zi să rămână în viață. Oferim gratuit îndrumare celor în nevoie, educăm părinții cum să își protejeze mai bine copiii și conducem un grup de suport care se întâlnește lunar și care se adresează supraviețuitorilor abuzului sexual al copilului. Oferind acest suport, îi ajutăm pe supraviețuitori să lupte cu nevoia imperioasă de a se răzbuna pe cel care le-a distrus copilăria. Iată diferite moduri în care puteți afla mai multe despre suportul pe care îl oferim supraviețuitorilor abuzului sexual al copilului:

www.together-we-heal.org – Vizitează site-ul nostru!

@together_weheal – Următește-ne pe Twitter!

www.facebook.com/Togetherwehealorg – Dă-ne like pe Facebook!

www.facebook.com/groups/togetherweheal – Alătură-te pe Facebook grupului nostru Toghether We Heal!

Un alt motiv pentru care cer oricui să ni se alăture este faptul că supraviețuitorii molestării și abuzului s-ar putea să nu vorbească despre abuz… dar ar citi în privat, dacă ar vedea postate pe peretele tău pe Facebook site-uri care le-ar fi de ajutor. S-ar putea să nu afli niciodată pe cine ajuți, dar crede-mă, o vei face. Știu aceasta pentru că am avut nevoie de aproape treizeci de ani ca în sfârșit să recunosc și să mă ocup de ceea ce mi s-a întâmplat, fapt care mi-a permis să încep procesul de vindecare. Facem toate acestea ca voluntari. Pur și simplu nu vreau ca alți supraviețuitori să se simtă cum m-am simțit eu, un timp atât de îndelungat – complet singuri.

Iar sumele donate sunt destinate funcționării mijloacelor noastre media și site-urilor noastre, ne permit să ne deplasăm pentru prezentări și workshopuri care au ca temă păstrarea copiilor în siguranță, ne îngăduie să continuăm acțiunile pentru eliminarea limitei de vârstă, care le obligă pe victime să păstreze tăcerea și îi lasă în libertate pe prădători pentru a face și mai multe victime.

În copilărie, strigătul meu a fost sugrumat de frânghia molestării. Atacatorul meu a rămas (până acum) în libertate, dar cu ajutorul vostru alte victime vor avea curajul să iasă în față la timp, pentru ca prădătorii să fie încarcerați. Cei mai mulți supraviețuitori au un sentiment asemănător: se simt prinși în capcană – fiind nevoiți să retrăiască abuzul care îi obligă să păstreze tăcerea, să rămână prizonieri în mintea lor și care pe unii dintre ei îi costă chiar viața. Atât de mulți și-au pus capăt zilelor fiindcă nu au avut instrumentele necesare pentru a face față traumei, alții (inclusiv eu) au apelat la droguri și alcool pentru a-și amorți durerea (multe victime pierzându-și viața din cauza unei supradoze). Și mai mulți nu vor reuși niciodată să ducă o viață bună. Nu se vor bucura de relații iubitoare, de prietenii de durată, nu vor avea copii cărora să le arate o dragoste sinceră de părinte, toate acestea din cauza durerii provocate de crima abuzului, molestării și violului.

În anul 2006 un investigator de la Biroul de Investigații din Georgia mi-a spus ceva ce mi-a rămas în minte până în ziua de astăzi: „Un pedofil este ca un ucigaș în serie care își lasă victima în viață.”

Cred că aceasta descrie cel mai precis un pedofil/prădător sexual. Adevărat și clar formulat.

Dacă tu sau cineva cunoscut ție doriți să aflați mai multe informații sau aveți întrebări, vă rog să mă contactați.

Frankie a slujit ca muzician sau ca lucrător cu tineretul în următoarele biserici, de la mijlocul sau sfârșitul anilor 1970 până în 2011: Biserica Baptistă Pinecrest din Cordele, Georgia; Biserica Baptistă Rehoboth din Tucker, Georgia; Second Avenue Baptist din Rome, Georgia; o biserică baptistă din Flowery Branch, Georgia; Jodeco Road Baptist din Stockbridge, Georgia; Trinity Baptist din Ashburn, Georgia.

Frankie a lucrat și ca profesor suplinitor la școala locală din Ashburn, Georgia, cândva în perioada 2009-2011.

Dacă tu sau cineva cunoscut ție ați fost abuzați sexual de Frankie Wiley sau de oricine altcineva, spuneți cuiva. Lucrurile sunt diferite acum, veți fi crezuți, nu sunteți singuri. Vă rog, vorbiți… sunt oameni în care puteți avea încredere acum.

25.09.2013 – Updatare cu privire la pedofilul/prădătorul sexual Frankie Wiley…

O updatare mai recentă validează tot ce am crezut și reafirmă tot ce am știut. În cele ce urmează postez ce mi-a trimis o altă victimă de-a lui.

Cândva am crezut că eram singurul pe care Frankie Wiley îl molestase sexual, atunci când făceam parte din grupul de tineret la Biserica Baptistă Rehoboth din Tucker, Georgia. De atunci am aflat că au existat alții înaintea mea la Rehoboth și că au mai fost câțiva după aceea în alte biserici. Astăzi am aflat că totul a început cu mult înainte de Biserica Baptistă Rehoboth. Ceea ce demască o altă minciună pe care a spus-o Frankie, în încercarea de a-și justifica acțiunile de pedofil și prădător sexual. Fără motiv, mi-a spus că m-a molestat și m-a violat din cauză că a fost violat la seminar. Nu că ar fi o explicație rațională, este doar motivul pe care l-a oferit. Am aflat însă că acesta este genul de minciună pe care prădătorii sexuali o inventează pentru a câștiga simpatie sau, în cazul în care sunt încarcerați, pentru a fi eliberați mai devreme.

Se dovedește însă că molesta băieței cu mult timp înainte de seminar.

Urmează un comentariu postat pe site-ul Together We Heal de o victimă a lui Frankie, cu privire la ce s-a întâmplat cu mult înainte de Rehoboth și de seminar și referitor la mușamalizările care s-au făcut pentru a-l proteja. De aceea facem ce facem. Frankie are în continuare acces la băieței și trebuie să-l dăm în vileag pentru a-i proteja, ca să nu treacă și ei prin ce au trecut deja un mare număr de băieței. Există mulți „Frankie” în lume. Ajutați-ne să le aflăm identitatea, ca să-i putem ajuta pe cei în nevoie să primească vindecarea pe care o merită din plin!

Urmează povestea victimei… și veți vedea cum chiar și acum victima se simte responsabilă pentru ce i-a făcut Frankie. Un astfel de control dețin asemenea prădători asupra copiilor.

„Vreau doar să-ți fac de cunoscut că și eu l-am cunoscut pe Frankie Wiley în adolescență în Ashburn, Georgia. În anii 1970 era destul de cunoscut faptul că molesta copii. Știu de alți câțiva băieți molestați, în afară de mine, în acea perioadă. Văd că îl menționezi și pe Rodney Brown, iar dacă este vorba de fiul pastorului Brown, cel în vârstă din Sycamore, atunci și el știa despre Frankie. Cred că Rodney era cam de vârsta lui Frankie sau poate era cu câțiva ani mai mare, iar el și fratele lui, Eddie, știau amândoi despre Frankie, după cum știa oricine în oraș. Pe atunci oamenii îl numeau «homo», foloseau pentru el apelative de acest gen și îi cam întorseseră spatele, cei mai mulți probabil fără să știe că de fapt molesta băieți din biserică. Dar toți copiii știau. S-a întâmplat pe când Frankie trecuse de douăzeci de ani și era totdeauna implicat în conducerea unui grup de tineret. Îi plăcea mai ales să organizeze ieșiri cu cortul pentru băieți. Înțelegi ideea.

Când am pus capăt oricărei legături cu Frankie, în ciuda eforturilor lui de a mă contacta, cred că era responsabil cu muzica la o biserică din Cordele, Georgia. Care se pare că nu se află pe lista ta. Era cândva prin 1975 sau 1976. Se pare că era implicat și într-un grup muzical numit Maranata, din biserica din Cordele.

Din când în când, de-a lungul anilor, am dat căutare online pentru a vedea dacă a fost vreodată prins sau pedepsit, iar pe site-ul acesta (together-we-heal.org) l-am găsit prima dată menționat. Se pare că este în continuare nepedepsit și nepocăit. În cazul meu, s-a întâmplat cu patruzeci de ani în urmă, deci acum ar avea cam șaizeci și cinci de ani. Și probabil că a făcut același lucru timp de patruzeci de ani. Chiar dacă au existat cel puțin trei incidente de care îmi amintesc, am dus o viață destul de normală și cred că am fost capabil să fac față. Sunt sigur că cicatricile abuzului mi-au cauzat unele probleme, dar nu am vorbit niciodată despre abuz și nu am spus niciodată nimănui că am fost molestat în copilărie, cu atât mai mult nu l-am acuzat public pe Frankie. Probabil că nici acum, după atâta timp, nu sunt interesat să fac un pas în față. Dar fiindcă am găsit acest site, trebuia să scriu măcar un comentariu. Am trecut o adresă de e-mail unde pot fi contactat, este reală, dar anonimizată.

Dacă pot oferi informații care să ajute cauzei tale, voi lua aceasta în considerare, dar probabil nu-mi voi face publică identitatea, chiar nu vreau să redeschid vechea rană și să recunosc față de cei care mă cunosc ce mi s-a întâmplat la o vârstă fragedă. Până în ziua de astăzi mă simt rușinat pentru cele întâmplate.»

Observați cum această victimă din urmă, care face un pas în față, se simte responsabilă pentru ce i-a făcut Frankie? De aceea trebuie să protejăm copiii care se află în primejdie. Chiar și după ce a fost abuzată sexual, de multe ori victima simte că ce i s-a întâmplat i se datorează cumva. Singurul vinovat este Frankie Wiley! Frankie este prădătorul sexual. Acest copil nu a făcut nimic pentru a i se întâmpla așa ceva. Ajutați-ne să îi ajutăm pe supraviețuitorii abuzului sexual din copilărie, să instruim familiile pentru a-și păstra copiii în siguranță, să-i identificăm și să-i dăm pe mâna justiției pe prădătorii ca Wiley.

15.05.2022 – O nouă updatare despre Frankie Wiley/Rodney Brown/Biserica Baptistă Trinity

Poate ați reținut din articol, Wiley a fost chipurile concediat de la Biserica Baptistă Trinity de către Rodney Brown. Ei bine, nu a fost așa. Lui Wiley i s-a permis să demisioneze și să plece în liniște… pentru o vreme.

Wiley a încercat să se alăture unei biserici din sudul Georgiei. Bisericii Journey din Tifton, Georgia. Am fost anunțați despre aceasta, l-am avertizat pe pastorul de acolo, iar ei i-au cerut să plece și să nu mai revină.

Dar plecarea lui Wiley de la conducerea bisericii a fost temporară. Cândva în perioada 2021-2022, Biserica Baptistă Trimity a renunțat la „cooperarea” cu Convenția Baptistă din Sud și s-a rebranduit ca Biserica Comunității Trinity din Ashburn. Cu același Rodney Brown ca pastor, dar într-o locație diferită. Și se pare că cel mai important pentru ei că nu mai răspund în fața Convenției Baptiste din Sud pentru că l-au adus înapoi pe Frankie Wiley, care a recunoscut el însuși că este un violator de copii.

Biserica Comunității Trinity din Ashburn și Rodney Brown l-au adus înapoi pe Wiley în biserica lor, pe podium, unde deține din nou o poziție de autoritate în mintea și în ochii copiilor și adulților bisericii. Greu de crezut? Căutați-i pe Facebook. Îi veți găsi împreună!

Deci tot ce a spus Rodney Brown despre faptul că regreta, că nu a știut cum să procedeze mai bine, că l-a dat afară pe Wiley din biserică pentru a proteja copiii pe care acesta îi avea în grijă au fost vorbe goale, minciuni și o încercare de a crea o anumită impresie. Amintiți-vă ce a spus Brown nu cu mult timp în urmă.^[1]

Evident, opinia adevărată a lui Rodney Brown, în concordanță cu acțiunile sale, era că regretul că nu putea renunța suficient de repede la Convenția Baptistă din Sud pentru a-l readuce pe tovarășul său, Wiley, alături de el pe podium.

Iar când ai crede că Wiley nu poate decade mai mult de atât, acum încearcă să vândă două cărți. Una este o autobiografie pe care o semnează cu numele lui, dar fără a aminti de niciunul dintre băieții pe care i-a violat timp de decenii. Presupun că vrea să le vândă fără a se afla cine este și ce face cu adevărat. Vânzările ar fi descurajate dacă s-ar ști că a violat băieței.

Vă rugăm, ajutați-ne să-l demascăm pe Wiley, ca să nu mai profite de suferința din viețile și sufletele pe care le-a distrus! Ceea ce face el este definiția luării în deșert a Numelui Domnului.

Mi-aș dori să fie un fel de glumă tragică. Dar nu este. Situația se înrăutățește tot mai mult și se pare că acelor oameni nu le pasă ce se întâmplă cu copiii lor.

Notă

^[1]   Trinity Baptist pastor: ‘This situation has greatly changed my thinking’, www.christianindex.org/trinity-baptist-pastor-this-situation-has-greatly-changed-my-thinking/stories/trinity-baptist-pastor-this-situation-has-greatly-changed-my-thinking,3080.

[Pedophiles are like Serial Killers – My Story by David Pittman. Copyright © 2022 Together We Heal. Tradus şi publicat cu permisiune. În anul 2005 David a pornit în lunga și dureroasa călătorie de întoarcere din abisul adicției și autodistrugerii. I-a promis tatălui său muribund că va învinge adicția. Și a făcut-o. Dar în timp ce își curăța trupul și sufletul, a început să se confrunte cu abuzul sexual pe care adicția lui îl pusese în umbră un timp atât de îndelungat. Abuz înfăptuit de un pastor de tineret din biserică, când David avea între doisprezece și cincisprezece ani. Acei trei ani de abuz au distrus temelia dragostei și credinței construită de familia lui. Timp de douăzeci și cinci de ani David a păstrat abuzul secret și s-a pierdut pe sine în ceața drogurilor și alcoolului. Alternativ, a trăit în sărăcie, alteori a fost încarcerat. Promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui său muribund a fost catalizatorul. Iar temelia trainică a dragostei și devotamentului mamei sale a fost fundamentul pe care și-a reclădit viața. Terapia, întâlnirile în doisprezece pași și determinarea din adâncul sufletului său au fost cărămizile și mortarul. Astăzi David instruiește bisericile cum să devină mai sigure pentru copii, oferă călăuzire pentru supraviețuitorii ca el și educă comunitatea prin prezentări publice. Poate fi contactat la adresa de e-mail: dpittman@together-we-heal.org. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.togetherweheal.net.]