Isaia 6:5-8: „Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!» Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!» Am auzit glasul Domnului, întrebând: «Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?» Eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă!»”

Mărturia mea

La două zile după Crăciunul din 1991, am rugat-o pe soţia mea să se aşeze şi i-am povestit despre lupta mea de o viaţă. I-am explicat că mă travesteam în secret încă de când aveam șapte ani. I-am mărturisit aceasta fiindcă problema mea prelua controlul asupra vieţii mele. Pentru a-l cita pe Bob Bennett: „Lucrul care mă ţinea în viaţă de atâta timp, acum mă ucidea.”

Cumva, am sperat că putea să mă salveze de lupta mea. Contrariul a fost adevărat. De fapt am copleşit-o pe Beverly cu destăinuirea mea. Mă aşteptam să înţeleagă şi nu înţelegeam eu însumi, şi mă luptasem cu aşa ceva toată viaţa.

Copilăria mea nu a fost foarte diferită de a altora din generaţia mea, cea a anilor ’60 şi ’70. Am avut o relaţie distantă şi uneori violentă cu tatăl meu. M-am bătut cu cei doi fraţi ai mei aproape în fiecare zi. Sunt cel mai mare dintre cei patru fraţi; am doi fraţi şi o soră. Cel mai mic frate al meu, Brett, a încercat să se sinucidă când eu aveam șaisprezece ani, iar el avea unsprezece ani. S-a împuşcat în stomac cu puşca de calibru 22 a tatălui meu, fratele meu fiind martor. Nu este nevoie să spun că aceasta a avut un impact puternic asupra vieţii mele. Brett a supravieţuit într-adevăr încercării, doar ca să moară câţiva ani mai târziu într-un accident de maşină. Avea șaisprezece ani.

M-am alăturat Marinei imediat ce am terminat liceul. Nu fiindcă eram patriot, ci fiindcă vroiam să scap de familia mea. Când mă aflam în tabăra militară pentru noii recruţi, nu puteam să fac nimic bine. Un tânăr din Arizona, care era un creştin puternic, practica ce predica. Prin mărturia lui, am început să văd că avea ceva ce aveam eu nevoie. Într-o dimineaţă devreme, am dat peste o întâlnire de rugăciune în camera de duşuri pentru barăci. Era în jurul orei două dimineaţa. O mână de bărbaţi, rugându-se în lenjerie de corp. Acolo L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al meu. Acum iată ceva elocvent pentru voi. Am fost umplut cu Duhul Sfânt şi L-am împărtăşit pe Hristos tuturor. Câteva luni mai târziu, fratele meu Brett L-a acceptat pe Domnul, pe când eram acasă în permisie, cu numai câteva luni înainte de a muri.

Domnul m-a chemat la misiune când aveam douăzeci de ani. Dumnezeu vroia ascultare din partea mea, eu vroiam să mă aflu în centrul atenţiei. Nu mai este nevoie să spun, a fost un conflict. Încă întreţineam gânduri de travestire. Lupta mea tăcută cu acest păcat a continuat. Am întâlnit-o pe viitoarea mea soţie când mă aflam la baza din Kingsville, Texas. Era studentă la Universitatea Texas A&I. Ne-am întâlnit printr-un prieten comun, pe când frecventam o activitate a Uniunii Studenţeşti Baptiste. M-am îndrăgostit de ea şi m-am căsătorit cu ea, fără să-i fac cunoscută lupta mea personală. Cumva, m-am gândit eu, căsătoria va rezolva problema. Nu a făcut-o! Contrariul a fost adevărat. M-am luptat cu ispita de a îmbrăca hainele soţiei mele. Am reuşit să păstrez secretul faţă de Beverly în primii unsprezece ani ai căsniciei noastre.

După ce i-am spus despre lupta mea, am devenit suicidar: am venit acasă de la lucru într-o zi, gata să pun capăt la toate. Ceea ce a speriat-o pe Beverly, care a sunat-o pe terapeuta care ne consilia pe vremea aceea. Ea i-a spus lui Beverly să mă aducă în biroul ei în orice fel reușea. Beverly mi-a dat permisiunea să mă costumez în femeie şi m-a dus cu maşina la biroul terapeutei. De acolo am fost primit în spital. A fost prima din cele trei internări ale mele într-un spital de boli mintale.

După ieşirea din spital după prima internare, am apelat o linie fierbinte de criză, în speranţa de a găsi un grup de suport. Mi-au spus despre o organizaţie numită Tri-Ess, societatea pentru cea de a doua jumătate. Ei mi-au povestit despre grupul lor. Se întâlneau în serile de miercuri şi se numeau Travestiţii Anonimi. S-au dovedit a fi un grup de suport care încuraja travestirea. Lui Beverly nu i-a plăcut că eram interesat de frecventarea acelui grup. Mi-a dat un ultimatum. Dacă vroiam să urmez un asemenea stil de viaţă, trebuia să părăsesc casa. Am ales stilul de viaţă în detrimentul familiei.

M-am cufundat în travestire şi L-am lăsat pe Dumnezeu în urmă. Eram gata să renunţ la Dumnezeu şi la familie.

Mi-am alcătuit repede o nouă garderobă, pe care cele mai multe femei ar fi invidioase, şi am început să mă aventurez în malluri, baruri pentru toată lumea şi baruri homosexuale, îmbrăcat ca femeie. Am devenit intoxicat de acea viaţă. Eram încântat când bărbaţii îmi ofereau de băut, iar oamenii nu se uitau a doua oară la mine. Din când în când, cineva îşi dădea seama şi doar îmi zâmbea. M-am împrietenit cu alţi travestiţi şi ieşeam împreună în Montrose, zona homosexuală din Houston unde ieşeau „fetele” noaptea.

Cu cât intram mai adânc în acel stil de viaţă, cu atât îmi încercam mai mult norocul. M-am pus în nişte situaţii foarte periculoase şi am ajuns foarte aproape de a fi bătut. Am crezut că acea viaţă mă va face fericit. În schimb, am devenit foarte deprimat. De fiecare dată când exprimam aceasta în comportament, făceam un pas în plus pentru a obţine încântarea extra, care după aceea mă lăsa întotdeauna pustiu. Am întreţinut gândul că poate eram cu adevărat femeie, că Dumnezeu făcuse o greşeală. Viaţa mea s-a dezintegrat rapid.

Am încercat din greu să divorţez de Beverly. Am mers când şi când, de şapte ori, la tribunal pentru divorţ, dar ea nu a încetat să se roage pentru mine. În timpul procedurilor, avocata mea a vrut să văd un psiholog. Motivaţia ei ca eu să îl văd pe acel om nu era ca el să mă ajute, ci ca să mă susţină, depunând mărturie în favoarea mea la divorţ. M-am dus la biroul lui, iar el m-a trimis imediat înapoi la spital. A văzut cât de deprimat eram. Astfel m-a condus Dumnezeu la calea corectă pentru recuperare.

Pe când mă aflam în spital, acel psiholog nu a fost prea interesat de travestirea mea. S-a concentrat în schimb pe depresia mea şi am luat parte la câteva şedinţe de grup. Îmi amintesc de un tânăr care avea pe atunci optsprezece ani. Ne-a împărtăşit cum tatăl lui s-a sinucis când el avea șapte ani. Mă gândeam eu însumi la sinucidere. Pe vremea aceea, pentru mine era singurul mod de a scăpa de războiul pe care îl duceam cu mine însumi. Atunci am realizat că trebuia să existe o schimbare în viaţa mea. Am început să mă rog ca Dumnezeu să mă elibereze de viaţa pe care o duceam.

Imediat ce am ieşit din spital, după o şedere de două săptămâni, i-am spus lui Beverly că nu mai vroiam divorţul şi că aveam să lucrez pentru a face nişte schimbări în viaţa mea. Am reuşit să obţin o slujbă cu program parţial la un radio creştin din Houston. El a devenit repede biserica mea; muzica a început să vorbească inimii mele, în timp ce ascultam cântecul Când Dumnezeu a alergat de Benny Hester. Este un cântec despre fiul pierdut, care a realizat că tatăl lui îl iubea în continuare. Dumnezeu tot mă iubea, în ciuda lucrului cu care mă luptam.

Dumnezeu m-a condus înapoi la biserică și am început să frecventez The Vineyard din Humble, Texas. Ei mi-au îngăduit să cânt la un instrument în echipa de închinare, dar nu am împărtăşit nimănui lupta mea cu travestirea. Pentru mine procesul de recuperare a fost lent; Dumnezeu a avut probleme mai mari de care să se ocupe în viaţa mea. A trebuit să învăţ cum să fiu tată pentru copiii mei şi soţ pentru soţia mea. Atunci am părăsit Tri-Ess şi le-am spus la revedere prietenilor mei din grup.

Când i-am spus unuia din cei mai apropiaţi prieteni ai mei, Chris, că părăseam grupul şi că aruncam machiajul, perucile şi toate hainele odată pentru totdeauna, mi-a spus că într-o lună voi fi înapoi. I-am explicat ce făcea Dumnezeu în viaţa mea şi că trebuia să fiu tată pentru copiii mei, pe care îi iubeam mult. A început să plângă şi mi-a zis că avea o fiică pe care nu o văzuse de când avea un an. Pe atunci ea avea cinci ani şi locuia în California. L-am îmbrăţişat şi mi-am luat rămas bun de la el. Ştiam că pe vremea aceea nu eram destul de puternic pentru a fi cu el şi a nu mă travesti. Încă mă rog pentru Chris. Nu l-am mai văzut din acea zi.

Nu m-am întors niciodată la Tri-Ess. Trebuia să o dau morţii pe „Renee”. Dumnezeu a început să mă înveţe ce înseamnă să fiu bărbat. Mi-ar plăcea să vă spun că Dumnezeu m-a vindecat imediat, dar timpul lui Dumnezeu era diferit de al meu. El avea încă multe lucruri pentru mine pe care trebuia să le împlinesc. Dumnezeu mi-a arătat câtă credinţă în El aveam în realitate.

Beverly şi cu mine ne-am împăcat şi am început să lucrăm la căsnicia noastră. Ne-am mutat la Bastrop, Texas, unde am petrecut următorii trei ani. Rareori am vorbit cu Beverly despre lupta mea şi nu am îndrăznit să o fac cunoscută cuiva de la biserică. M-am luptat cu ispita de a mă întoarce la stilul de viaţă din trecut, dar Dumnezeu nu mi-a dat drumul. Bineînţeles, planul Lui a fost să-mi mute familia la New Hampshire, din toate locurile posibile. Beverly şi cu mine nu cunoşteam pe nimeni acolo, toţi membrii familiilor noastre şi toţi prietenii noştri erau în Texas şi Colorado. New Hampshire era locul unde Dumnezeu urma să mă înveţe cum să fiu liber în El.

Lucram la aeroport pentru o linie aeriană importantă. Ca în toate aeroporturile, exista o zonă care avea un restaurant. Un tânăr care lucra acolo venea la lucru travestit ca femeie. Am avut multe oportunităţi să vorbesc cu el, dar nu am făcut-o niciodată. De fapt schimbam direcţia ca să-l evit. Îmi era teamă că secretul pe care îl aveam cu Satan avea să fie insultător pentru lume. Îmi era ruşine de trecutul meu şi am refuzat să-i împărtăşesc Evanghelia acelui tânăr. Am fost unul dintre „cei care au trecut pe partea cealaltă a drumului ca să-l evite pe omul rănit”. Mă jucam de-a biserica pe atunci, nu practicam ce predicam. Ceea ce a continuat cam două luni. Într-o zi, când am venit la lucru, am aflat că își luase viața. Inima mi-a fost cuprinsă de întristare. Nu i-am spus niciodată un cuvânt acelui tânăr, care se lupta cum mă luptam eu. Dumnezeu avea acum atenţia mea.

Doar la câteva săptămâni după aceea eram programat să merg într-o misiune pe termen scurt, iar tovarășii mei de lucrare mă ajutaseră să strâng fonduri pentru a merge în călătorie. Unul din primii misionari pe care i-am întâlnit în Brazilia a fost Michael. Am devenit instantaneu prieteni. El era din Grand Junction, Colorado. Mă durea atât de tare din cauza tânărului care se omorâse, încât nu mai suportam şi i-am făcut cunoscută lui Michael lupta mea. Nu a râs de mine şi nu m-a judecat. S-a rugat cu mine şi mi-a spus că Dumnezeu mă putea folosi pentru Împărăţia Lui. În Brazilia mi-am făcut în sfârşit cunoscută mărturia. Dumnezeu începuse să mă elibereze.

Când m-am întors la New Hampshire, i-am împărtăşit liderului grupului de bărbaţi din biserică cum lucra Dumnezeu în viaţa mea. I-am spus că simțeam nevoia să le fac cunoscute acestea celorlalţi bărbaţi din grup. Dumnezeu a fost credincios. Mi-a dat curajul să fiu deschis şi sincer cu micul grup de bărbaţi. Iar ei, în schimb, nu m-au respins, ci m-au încurajat şi m-au susţinut. Până în ziua de astăzi mi-au rămas credincioşi prin prietenie şi rugăciuni.

Dumnezeu ne-a purtat pe Beverly şi pe mine pe un drum lung. Privesc în urmă şi nu a trecut o zi în care Dumnezeu să nu fi fost lângă noi. În fiecare zi am fost iubit de El. Astăzi Beverly şi cu mine conducem un mic grup la biserică, rugându-ne cu cei zdrobiţi sexual şi ajutându-i. Dumnezeu mă chemase la misiune când aveam douăzeci de ani. La patruzeci și opt de ani, încep cu adevărat să înţeleg că El vrea ascultarea mea deplină. În ea mi-am găsit eliberarea.

[One Man’s Testimony. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Chiar de la început viaţa mea a fost dificilă. Nu aveam idee cum funcţiona lumea, în special în familia în care am crescut. Am fost o victimă a ADHD şi nu am înţeles niciodată regulile stabilite şi altele asemenea. Eram disciplinat regulat pentru acţiunile mele; a durat ceva timp până am realizat consecinţele lor, deci apoi am putut să evit consecinţa pedepsei. Viaţa nu avea sens pentru mine, graniţele şi regulile erau greu de urmat, deci mă jucam singur şi am avut doar câţiva prieteni.

Mirosul amoniacului a fost la început excitant pentru mine, fiindcă era un miros puternic. După ce eu şi sora mea am fost învăţaţi să folosim oliţa, am devenit fascinat şi interesat din nou de scutece. Ceea ce descoperisem era că mirosul de amoniac îmi dădea un anumit imbold sexual. Mă duceam întotdeauna unde era miros de amoniac. Acel act mă controla, deci am avut dorinţa de a purta scutece în copilărie şi în perioada de creştere, ca şi în anii vieţii de adult. După ce am devenit curios din punct de vedere sexual, am folosit scutecele pentru gratificare sexuală, iar mai târziu în viaţă am devenit un fetişist al scutecelor.

Vedeam lucrurile diferit de alţi copii. Ceea ce m-a făcut să fiu mai mult un singuratic în copilărie. Realmente simţeam că eram singur pe lume. Fusesem molestat de bona mea la vârsta de trei şi patru ani, ceea ce nu mi-a fost de ajutor în a înţelege lumea. Când de-abia împlinisem douăzeci ani și eram plecat la colegiu, doi bărbaţi m-au îmbătat şi m-au violat. Fascinaţia de a purta scutece nu m-a părăsit întreaga viaţă şi am fost parţial responsabil pentru destrămarea celor două căsătorii ale mele. M-am văzut întotdeauna ca fiind neted în partea din faţă.

Având toate aceste lupte, conştiinţa pe care mi-a dat-o Dumnezeu a fost distrusă de viaţa pe care mi-am croit-o în păcat. Mi se pare acum că mintea mi se schimbase odată cu conştiinţa. Lupta mea avea o putere atât de mare asupra inimii şi sufletului meu. Am păstrat secretul că purtam scutece şi credeam în inima mea că eram cu adevărat fată, ajungând chiar să aduc injurii părţilor mele masculine.

Nu puteam înţelege ce se întâmpla, ceea ce a fost dureros pentru femeile cu care m-am căsătorit. Ele mi-au perceput durerea şi era greu pentru mine să văd durerea pe care o îndurau datorită durerii mele. Am apelat la numeroși oameni, precum consilieri şi psihiatri, dar niciunul nu m-a ajutat cu adevărat. ADHD-ul nu a fost diagnosticat până am ajuns la treizeci și opt de ani, iar atunci viaţa mea era deja distrusă.

Am găsit, în cele din urmă, un psihiatru care m-a evaluat pentru disforia de gen şi ADHD, şi am fost tratat simultan pentru aceste simptome. Cele 40 de miligrame de Ritalin pe zi mi-au încetinit procesele gândirii îndeajuns, încât să înțeleg în sfârşit cum funcţionează lucrurile şi ce se întâmplă în lume în general.

Mi s-a spus că va trebui să-mi schimb numele şi să trăiesc ca femeie cel puţin o perioadă între un an şi un an şi jumătate, în timpul tranziţiei pentru a deveni femeie. Pe vremea aceea luam hormoni puternici, iar trupul mi se schimba.

A fost greu şi pentru familia pe care o creasem; soţia mea a suferit mult, la fel cei trei fii ai mei şi fiica mea, care l-au văzut pe scumpul lor tătic transformându-se în femeie sub privirile lor. În acea perioadă mă schimbam pentru a fi Tabitha, noul meu nume şi noua mea identitate.

După ce am trecut prin operaţia de schimbare de sex, am fost extrem de fericit şi am găsit pace după chinul pe care îl simţisem întreaga viaţă. M-am gândit atunci că puteam să-mi continui viaţa aşa cum ar fi trebuit să fie ea de la început. A trebuit să mă obişnuiesc cu o mulţime de ajustări sociale şi de alt gen, proces care părea să nu se termine niciodată.

Totuşi, după ce am fost aprobat, sărutat şi îmbrăţişat, am realizat în sfârşit că eram femeie şi am trăit astfel până l-am întâlnit pe primul meu prieten şi m-am căsătorit cu el în Mexic. În timp ce păşeam pe intervalul dintre scaune îmbrăcat în rochie de nuntă, am avut timp să exclam în inima mea: „Asta dovedeşte că sunt femeie.”

Bărbatul cu care m-am căsătorit era abuziv şi alcoolic, deci după ce am fost căsătoriţi foarte puţin timp, i-am cerut să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată, ceea ce a și făcut.

M-am căsătorit a doua oară în Carolina de Nord, cu un alt bărbat, care a fost mai rău decât primul. A cheltuit economiile părinţilor lui, iar apoi a făcut la fel şi cu ale mele, inclusiv cu toate posesiunile mele.

Mi-am spus mie însumi: „Ce s-a întâmplat?” Înainte de a divorţa de al doilea soţ, L-am auzit pe Domnul spunându-mi: „Robert, sunt mâinile şi picioarele pe care le-am făcut Eu pentru tine, ce faci cu ele?” Atunci am realizat că făcusem din viaţa mea un haos teribil. Am văzut oamenii pe care îi lăsasem în urmă şi pe care îi rănisem atât de profund. Eram disperat, iar în suferinţa mea am strigat la Dumnezeu să mă salveze. Atunci am implorat iertarea lui Dumnezeu.

Nu mai sunt Tabitha. Lumea îi încurajează pe cei ca mine să trăiască în stilul de viaţă anterior, datorită ambalajului exterior al corpului. Nu pot să merg la plajă sau la sală şi trebuie să mă acopăr jos ca să ascund ce ştiu că este acolo. Este mult mai greu să rezişti ispitei când stai pe ceea ce vor cei mai mulţi bărbaţi.

Am plătit un preţ pentru alegerile mele, totul fiindcă am vrut să am pace şi am căutat în locurile greşite. Am vrut satisfacţie imediată, dar ea a venit la un preţ personal îngrozitor.

Să cer iertare pentru viaţa mea păcătoasă şi să citesc cu voce tare mărturia lui Dumnezeu în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, au fost lucrurile de care aveam nevoie pentru a umple vidul care fusese cuprins de haos. Conştiinţa mi-a revenit, iar mintea mea s-a întors înspre Dumnezeu şi dragostea Lui. După ce L-am acceptat ca Domn, inima mea a fost regenerată şi am recunoscut că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este complet, că nu aveam nevoie de scutece sau de altceva şi că nimic nu avea să mă mai despartă vreodată de Împărăţia lui Dumnezeu.

Ştiu, de asemenea, sigur că „ceea ce semeni, aceea vei culege”, dar ştiţi că şi culegi de unde nu ai semănat? Mama mea şi tatăl meu nu au fost descurajaţi, cu toate că au fost nevoiți să se roage pentru mine zilnic şi să ceară să fiu vindecat de spiritul satanic care mă stăpânea. Scumpul meu văr, reverendul John Lindsay, a reușit să-mi atragă atenţia. Ei au cules pentru mine, iar eu m-am lăsat cuprins de Cuvânt!

Există oameni în Scriptură care au demonstrat ce se întâmplă când semeni şi semeni seminţe, iar altcineva culege recolta. Isus este exemplul perfect al Cuiva care a semănat întotdeauna sămânţă bună şi a lăsat pe altcineva să culeagă recolta, de asemenea, şi bisericile în general cresc creştini buni, dar apoi ei se mută, iar biserica lor nu este binecuvântată, dar altcineva este, iar acest fapt a fost o inspiraţie pentru mine când am ieşit din lumea în care eram prins. Am dat peste tot felul de piedici, dar am iubit oricum oamenii, iar nu după mult timp îi mentoram pe alţii, iar ei îi ajutau pe alţii. Ei au fost binecuvântaţi datorită seminţei pe care am semănat-o eu, ajutându-i pe alţii să iasă din stilul de viaţă al unui gen confuz.

Doar fiindcă m-am îndepărtat de voia lui Dumnezeu la început, nu înseamnă că planul Lui nu se va împlini. M-am îndepărtat de voia Lui şi de planul Lui din cauză că aveam o conştiinţă stricată. Cred că Pavel şi Moise sunt exemple excelente. Trebuie să ne păzim conştiinţa şi să amintim minţii şi gândurilor noastre unde începe şi unde se termină totul. Dacă ne hrănim mintea cu hrană spirituală bună, vom avea o conştiinţă spirituală sănătoasă.

Am îngăduit crucii să mă acopere şi am procedat în acelaşi fel cu exemplul lui Hristos, care ne învaţă să ne iubim unul pe altul, pentru a oferi prietenie altora şi a trăi în pace cu toţi oamenii cât de bine pot eu. Trăiesc din nou ca bărbat, iar în privinţa aceasta sunt ferm.

Sunt căsătorit cu o femeie minunată, care mă iubeşte în ciuda a ceea ce mi-am făcut şi am găsit iertare din partea familiei mele, şi m-am iertat pe mine însumi.

Transgenderii în general sunt încurajaţi să creadă că nu sunt aşa cum i-a creat Dumnezeu. Trebuie să fim gata să le slujim celor în nevoie şi să le arătăm apoi că Dumnezeu şi Domnul Isus vor să îi iubească, împreună cu călăuzirea Duhului Sfânt. Ei sunt oameni minunaţi, cum suntem noi toţi.

Referinţe biblice care înseamnă mult pentru mine:

Romani 12:1: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”

Romani 12:2: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

[Robert’s Testimonial. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Bill

Sunt vindecat? Voi fi vreodată vindecat? Cum ar arăta vindecarea şi cum ar fi să umblu în eliberare zilnică de vechile mele dorinţe de a mă îmbrăca şi a trăi ca femeie? Toate acestea sunt întrebări importante.

Când am venit prima dată la Domnul aveam douăzeci și unu de ani. Mă travesteam de la patru ani. Când eram travestit, mă simţeam întotdeauna în siguranţă. Era ceea ce îmi îndepărta anxietatea. Apoi, când am ajuns la vârsta adultă, am devenit foarte confuz cu privire la cine eram şi cine deveneam. Vedeţi, avusesem întotdeauna o atracţie puternică pentru femei şi eram în foarte mare măsură bărbat – dar m-am trezit că mă bucuram tot mai mult să port îmbrăcăminte pentru femei. Mă puteţi numi „travestit” sau în orice alt fel ați vrea să mă catalogaţi.

Este un fapt că eu, cu cât purtam mai mult îmbrăcăminte pentru femei, cu atât vizionam mai mult pornografie cu transsexuali şi cu atât am pierdut mai mult legătura cu adevăratul meu sine. De fapt, în cele din urmă, am ajuns la un moment în care nu mai aveam sentimente sexuale pentru femei. Îmi fuseseră îndepărtate. Deveneam, de asemenea, mai mult ca o femeie, fie că vroiam, fie că nu.

La vârsta de douăzeci și unu de ani, am realizat că trebuia să fac ceva. Trebuia să înţeleg totul cumva. Urma să fac operaţie de schimbare de sex şi să trăiesc așa tot timpul ca femeie? La urma urmei, astfel aş fi trăit pentru prima dată în viaţă ca „eu cel autentic”. Sau urma să găsesc o vindecare magică, care să-mi rezolve în sfârşit problemele şi să mă facă complet? Era anul 1990, deci nu aveam internet sau prea multe informaţii de la care să pornesc. Am început să-L caut pe Dumnezeu pentru răspunsuri şi pentru o posibilă vindecare.

Credeam că eram un băiat „normal”, cu toate dorinţele masculine şi heterosexuale însoţitoare (în afara actelor de travestire). Dar ceea ce mă deranja era pierderea atracţiei pentru femei. În 1992 mi-am predat viaţa lui Hristos, cerându-I să mă ajute să înţeleg totul odată pentru totdeauna. Am citit multe cărţi bune, care se refereau la numeroase subiecte înrudite. Printre cele mai bune a fost Homosexual No More [Nu mai sunt homosexual]. Din acea carte am înţeles lucruri despre „adevăratul” meu sine pe care nu le cunoscusem niciodată înainte. Şi cine m-a făcut Dumnezeu să fiu. Am pus capăt travestirii, renunţând la toate locurile tainice unde ascundeam îmbrăcămintea pentru femei.

Am învăţat tot mai multe despre mine. Am fost întotdeauna un inadaptat la şcoală. Am primit foarte rar, dacă am primit vreodată, atenţie pozitivă de la tatăl meu. Am fost întotdeauna ultimul ales în echipă. Primele mele amintiri sunt cu un tată absent şi cu o mamă beată. Când eram copil, mă simţeam întotdeauna în siguranţă şi la adăpost purtând îmbrăcăminte pentru femei.

Pe măsură ce lucram la trecut, adevărata mea identitate sexuală/de gen a fost restaurată. Dorinţele heterosexuale pentru femei au revenit. Tatăl meu şi cu mine ne-am împăcat. Lucrurile au început să capete sens. Apoi am început să mă întâlnesc cu femei, iar în cele din urmă m-am căsătorit. Nu mă mai travesteam de zece ani. Un deceniu. Uau!

Apoi, după mai muţi ani de căsătorie şi doi copii, am decis să probez câteva articole de lenjerie intimă ale soţiei mele. Eram sub atât de mult stres şi realmente nu ştiam cum să-mi gestionez emoţiile. Am informat-o pe soţia mea despre ce făcusem, iar la scurt timp după aceea am căutat ajutor pe internet, în cele din urmă vorbind cu Jay. El m-a ajutat să ajung la o nouă înţelegere cu privire la ce se întâmpla cu adevărat. De fapt Jay doar m-a îndreptat înspre direcţia corectă, iar cu ajutorul lui şi al Domnului, în sfârşit am înţeles foarte multe lucruri noi. Mi-am dat seama.

Când devin stresat, am dorinţa de a ajunge la ceea ce îmi îndepărtează anxietatea. Sunt un „supravieţuitor”, caut să rezist doar până a doua zi. Ajunsesem la un moment în care, pur şi simplu, capitulasem şi făcusem ce îmi plăcea. Bineînţeles, aceasta nu m-a făcut să mă simt deloc mai bine, cu excepţia alinării de moment, de foarte scurtă durată. După aceea nu am simţit altceva decât o ruşine tot mai mare şi chiar mai rău de atât.

Vedeţi, sunt bărbat. M-am născut bărbat. Voi fi întotdeauna bărbat. Travestirea este doar o evadare într-un tărâm făcut credibil prin fantezie. Nu este real, iar asta m-a atras întotdeauna la el. Dar acum aleg să trăiesc în realitate.

Acum aleg să-mi asum responsabilitatea pentru acţiunile mele şi ştiu că alegerea îmi aparţine mie. Întotdeauna mie. Voi alege să trăiesc în fantezia prin care fug de realitate sau voi alege realitatea? Aleg acum să îmi asum responsabilitatea deplină pentru acţiunile mele, ştiind că întotdeauna pot să aleg. Nu pot să am „ce este mai bun din ambele lumi”. Dacă aleg să hrănesc fantezia, cu atât mai mult se înrăutăţeşte situaţia.

Când am început prima oară să mă travestesc din nou, am început cu ceva neînsemnat. „O să port doar dresurile”, mi-am zis. Dar cu cât treceam mai mult linia dintre genuri, cu atât mai rău şi mai acaparator a ajuns să fie totul. În cele din urmă, am ajuns la un moment dat să vreau să ies în public complet îmbrăcat ca femeie. Văzând aceasta clar drept ceea ce era, am ales să primesc ajutor şi să mă vindec de invazia îngrozitoare a nebuniei, pentru a fi vindecat şi împlinit. Este ceea ce am făcut şi fac.

Nu mă mai travestesc. Mă voi mai lupta vreodată cu înclinaţiile de a mă travesti din nou? Dacă da, înseamnă că nu sunt vindecat? Am ajuns să înţeleg că voi fi într-adevăr ispitit periodic să mă întorc la travestire. Ar fi stupid din partea mea să gândesc că nu aş vrea să mă întorc la ea când voi fi în mijlocul tensiunilor sau într-un moment îngrozitor din viaţă. Dar aceasta nu contează pentru mine, fiindcă am ales un mod mult mai sănătos de a-mi trăi viaţa.

Sunt vindecat? Depinde de alegerile constante pe care le fac pentru mine şi de ce o să fac în mijlocul ispitei. Am ales pentru mine însumi ce voi face. Aleg să umblu în libertate. Şi tu poţi alege asta!

[Bill, Am I Cured of Transsexuality? Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Missy

Numele meu este acum Missy. M-am născut bărbat şi, bineînţeles, mi s-a dat un nume masculin. Am fost un copil sensibil. Puţin diferit şi foarte tăcut; îmi plăcea pacea de la ţară şi frumuseţea naturii, să fiu solitar, singur.

În încercarea de a înţelege mai bine motivele psihologice ale alegerilor pe care le-am făcut, am reflectat la educaţia pe care am primit-o în familie. Un prim eveniment care mi-a dăunat emoţional a fost când, la vârsta de patru ani, propriul meu tată ne-a molestat sexual pe mine şi pe surorile mele. El este mort acum.

Era un om blând, dar foarte puternic când era vorba să-şi împlinească nevoile sexuale. Avea cincizeci și doi de ani când m-am născut. Bănuiesc că o viaţă de pariuri şi cu multe alte excese i-a domolit visele şi aspiraţiile. Munca lui mă împiedica să îl văd prea mult. Deci am fost prea puţin interesat să fiu ca el.

Pentru mine, experienţa trecerii prin copilărie, pubertate şi viaţa de adult a fost furtunoasă, confuză şi plină de dureri de cap. Pur şi simplu, mă simțeam pierdut într-o lume dominată de alcool şi confuzie.

În timp ce făceam autostopul prin ţară, am fost luat o dată în mașină de un prădător homosexual. El m-a introdus în lumea lui. Aceasta m-a dezgustat, dar, în mod ciudat, mi-a împlinit o nevoie. Am continuat să gravitez în jurul acelui loc când şi când, timp de câţiva ani.

La douăzeci și patru ani m-am căsătorit cu o fată de șaisprezece ani, ceea ce nu a fost deloc de ajutor. Căsătoria noastră a durat patru ani. Am avut două fete. Dumnezeu să mă ierte că am fost un soţ, un tată şi un ajutor lamentabil. Ştiu că El a făcut-o. (1 Ioan 1:9)

În primii ani ai adolescenţei am dezvoltat o plăcere destul de mare pentru îmbrăcămintea femeilor. Este posibil ca atracţia mea pentru moda feminină să fi început mai devreme, dar nu sunt sigur cu privire la asta.

Să vă povestesc despre prima mea întâlnire reală cu un bărbat care se afla în perioada de tranziţie pentru a deveni femeie. Lua hormoni feminini şi arăta în mare măsură ca o femeie. Am fost şocat în străfundul sufletului meu să văd aşa ceva. Atunci şi acolo s-a deschis o uşă în mintea mea. Multe întrebări au început să-mi bombardeze mintea. „Poate că sunt ca el”, am raţionat eu.

Nu la mult timp după ce l-am întâlnit, i-am făcut o vizită personală medicului său. I-am spus că sentimentele îmi spuneau că eram o femeie prinsă în capcana unui trup de bărbat. Ceea ce suna corect.

Două luni mai târziu, luam hormoni feminini şi legam prietenii cu mulţi alţii care frecventau grupuri de suport pentru transgenderi.

După ce a trecut un anumit timp, psihiatrul m-a întrebat dacă era ceea ce îmi doream. Răspunsul meu a fost: „Mai mulţi hormoni, te rog.”

Aveam prieteni şi deveneam foarte popular. Ceea ce era ceva foarte străin experienţei mele de viaţă. Mă simţeam bine.

Optsprezece ani mai târziu, trupul meu devenise feminin ca aspect, în aşa măsură încât, când mă îmbrăcam ca femeie, eram pe deplin acceptat ca femeie în locurile publice; total nedetectabil pentru oricine ca fiind de fapt un bărbat în haine de femeie, cu excepţia celor mai apropiaţi membri de familie şi a prietenilor. Deşi aveam o înălțime de 1,80, structura mea osoasă nu a fost niciodată mare, puternică sau deosebit de masculină.

Eram uimit… Era răspunsul la toate problemele mele. Sau aşa credeam.

Dar apoi am început să pun serios sub semnul întrebării moralitatea a ceea ce făceam. Am aruncat toţi hormonii feminini cu câteva luni înainte de operaţia deja programată. Părea realmente ceva greşit. Dar medicul mi-a dat alţi hormoni şi m-a convins că făceam de fapt cel mai bun lucru pentru mine, şi că nu-mi va părea niciodată rău că mi-am schimbat sexul cu cel al unei femei. În sfârşit, m-am convins în mintea mea, aducând argumente că era în ordine, spunându-mi că eram doar supărat fiindcă că eram foarte îngrijorat.

La patru ani după ce am început să iau hormoni feminini, am zburat la Singapore. M-am prezentat la un chirurg de seamă, specialist în schimbarea de sex. Am avut un interviu de patruzeci și cinci de minute vineri, şi un alt consult de o oră luni. Chirurgul, mulţumit, m-a invitat să revin în ziua următoare pentru pregătirea operaţiei, care era programată pentru miercuri dimineaţa.

De atunci am avut multe regrete. Am fost destul de norocos să călătoresc mult prin lume. Oriunde am călătorit, Domnul m-a adus în contact cu creştini care „mă citeau” şi îmi puneau întrebări precum: „Îl cunoşti pe Dumnezeu?” Răspunsul meu clasic la acea întrebare era: „O, da!” Doar ca să-i fac să tacă.

Unul dintre cele mai ciudate lucruri mi s-a întâmplat în timpul unui zbor de la Memphis la Nashville. O carte despre profeţiile Bibliei fusese lăsată pe scaunul meu. A fost ca o „prevenire” pentru mine.

Curând după aceea, Dumnezeu mi-a dat un vis. Mă aflam cu faţa spre o intersecţie. La stânga mea era un cimitir. Iar la dreapta mea, în sus, de-a lungul unei cărări abrupte, şerpuitoare, era o biserică. Păream să fiu îmbrăcat într-un fel de haine pastorale. Nu am înţeles niciodată pe deplin ce însemna visul, dacă însemna ceva.

În următorii câţiva ani am ajuns să Îl cunosc pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul meu.

După aceea m-am confruntat cu realitatea ticăloșiei a ceea ce făceam ca transsexual bărbat-către-femeie operat. Biblia spune că sodomia între bărbaţi este greşită. Relaţia sexuală fizică între bărbaţi este greşită, la fel cum este şi între femei. Devastat, am strigat: „O, Doamne! Ce-mi rămâne de făcut?”

Deşi nu prea am spus altora, am întrerupt orice contact fizic cu alţi bărbaţi. Apoi am început să mă îmbrac mai ales în pantaloni şi topuri, dar tot arătam ca o femeie. Apoi am încetat să iau hormoni feminini.

Vreau să-L glorific pe Dumnezeul meu şi să reîncep să trăiesc ca bărbat, dar este o situaţie dificilă. Și numai să-mi fac curaj ca să încep să iau hormoni masculini, este o adevărată luptă. Faptul de a trăi din nou ca bărbat, va distruge inevitabil prieteniile existente. Voi fi şocant pentru cei care au ajuns să mă cunoască drept femeie. Dar nu mai pot continua aşa mult timp.

Şi numai să-mi fac curaj pentru primul pas pentru a-mi recâştiga masculinitatea, este greu. Ştiu că Isus Hristos Se va îngriji de nevoile mele. Trebuie doar să mă rog mai mult.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Missy

[Missy, Ex-Transsexual or Ex-Christian? Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Douglas

Încep să regândesc adicţia mea. Deoarece fiecare episod de travestire a sfârşit în mod obişnuit prin autosatisfacere, am crezut că ea era forţa conducătoare. Să umblu în îmbrăcăminte pentru femei era doar o altă excitaţie pentru mine, un mijloc de a obţine ceva. Dar să renunţ la pornografie şi la privirile pofticioase aruncate femeilor provocatoare, şi să-mi feresc ochii de reclamele seducătoare de la televizor a fost mult mai uşor pentru mine decât să renunţ la dorinţa de a pretinde că sunt femeie.

Desigur, travestirea mă stimula sexual, dar aceasta poate fiindcă a început în anii adolescenţei, când tocmai învăţam fiorul orgasmului. Le-am asociat pe cele două şi am pierdut întreg conceptul faptului că realmente încercam să scap de condiția de a fi bărbat.

Nu am avut niciodată sentimentele puternice pe care alţi bărbaţi transgenderi le au simţind că s-au născut în trupul greşit, credeam că eram bărbat şi credeam că eram perfect fericit să fiu bărbat. Numai când am încercat să nu mă mai îmbrac în haine pentru femei am realizat că nu o făceam numai ca să mă excit.

Ceea ce vreau cu adevărat să realizez este să scap, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, de condiția de a fi bărbat. Nu pot trăi la înălțimea imaginii mele despre masculinitate… iar aceasta mă conduce la încercarea de a scăpa. Da, orgasmul era „drogul” pe care eu îl alegeam. Eram dependent de el, dar simţeam şi că eram incapabil să fac ceea ce cred eu că ar trebui să facă în pat un bărbat cu o femeie reală. Înaintând în vârstă, am fost nevoit să mă confrunt cu faptul că nu deveneam mai bun la asta.

Atracţia feminităţii reprezintă dorinţa mea de a scăpa de eşecurile mele autopercepute ca bărbat, care fac dorințele mele de a deveni femeie tot mai atrăgătoare, aceasta apropiindu-se de o experienţă religioasă, deoarece îmi oferă alinare faţă de inabilitatea mea percepută de a nu fi destul de bun în lumea bărbaţilor. Este ceva la care ar trebui să meditez.

[Douglas, Escaping Manhood. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Jerry Leach

Din jurnalul personal al lui Bob

Jerry ca Jennifer

Săptămâna aceasta am decis să pun capăt nebuniei personale pe care am trăit-o, numită transsexualitate, şi coşmarului său ultim, rezultatul trăsnit numit operaţie de schimbare de sex, lobotomia frontală a secolului 20.

Voi începe să scriu despre multitudinea de momente punctuale ale unei asemenea hotărâri într-un alt jurnal, în care am mai scris, şi într-un album foto deja plin până la refuz.

Sunt cu adevărat obosit şi vreau, pur şi simplu, să încetez jocul, înainte de a traversa o linie pe care niciun bărbat nu o poate trece înapoi. Nu ştiu dacă sau când s-ar putea să mă dezic şi/sau să bat în retragere, întorcând spatele Duhului şi cedând încă o dată în faţa naturii mele păcătoase îngrozitor de slabe (duşmanul meu mortal), într-o altă încercare eşuată de a câştiga lupta necruţătoare, doar pentru a mă confrunta încă o dată cu aceeaşi tortură sufletească neînduplecată.

Cerul cunoaşte nenumăratele mele încercări de a-mi ucide dorinţele/compulsiile. Cu toate acestea, sunt hotărât să mor faţă de patimile mele degradante şi să trăiesc în izvorul viu al Duhului lui Dumnezeu, prin îndurările nesfârşite ale unui Mântuitor viu.

După toate deceniile în care am luptat şi am pierdut, iar uneori am câştigat, în care am capitulat în mod regulat, vreau să fac o declaraţie finală… că am terminat categoric cu travestirea, cu ingerarea de hormoni feminini şi cu traiul ca femeie. Ele sunt cele care ucid tot ce este decent în mine şi care ameninţă cel mai mult să distrugă tot ce mă bucură şi tot ce iubesc la umanitatea mea, la masculinitate, viaţă, creştinism, căsătorie, relaţii de familie, ca şi pasagerele mele momente de sănătate psihică.

Deci aici este semnătura mea şi promit să detest orice are de-a face cu asumarea rolului imaginar al persoanei feminine Jennifer Elaine, deci ajută-mă, Dumnezeule!

Bob

[Jerry Leach, A Final Farewell to Jennifer Elaine. Copyright © Jerry Leach & Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob este un pseudonim al fostului transsexual Jerry Leach.]

Pentru mărturia lui Jerry Leach, clic pe Jennifer Elaine… sau Jerry Edward?