Isaia 6:5-8: „Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!» Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!» Am auzit glasul Domnului, întrebând: «Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?» Eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă!»”

Mărturia mea

La două zile după Crăciunul din 1991, am rugat-o pe soţia mea să se aşeze şi i-am povestit despre lupta mea de o viaţă. I-am explicat că mă travesteam în secret încă de când aveam șapte ani. I-am mărturisit aceasta fiindcă problema mea prelua controlul asupra vieţii mele. Pentru a-l cita pe Bob Bennett: „Lucrul care mă ţinea în viaţă de atâta timp, acum mă ucidea.”

Cumva, am sperat că putea să mă salveze de lupta mea. Contrariul a fost adevărat. De fapt am copleşit-o pe Beverly cu destăinuirea mea. Mă aşteptam să înţeleagă şi nu înţelegeam eu însumi, şi mă luptasem cu aşa ceva toată viaţa.

Copilăria mea nu a fost foarte diferită de a altora din generaţia mea, cea a anilor ’60 şi ’70. Am avut o relaţie distantă şi uneori violentă cu tatăl meu. M-am bătut cu cei doi fraţi ai mei aproape în fiecare zi. Sunt cel mai mare dintre cei patru fraţi; am doi fraţi şi o soră. Cel mai mic frate al meu, Brett, a încercat să se sinucidă când eu aveam șaisprezece ani, iar el avea unsprezece ani. S-a împuşcat în stomac cu puşca de calibru 22 a tatălui meu, fratele meu fiind martor. Nu este nevoie să spun că aceasta a avut un impact puternic asupra vieţii mele. Brett a supravieţuit într-adevăr încercării, doar ca să moară câţiva ani mai târziu într-un accident de maşină. Avea șaisprezece ani.

M-am alăturat Marinei imediat ce am terminat liceul. Nu fiindcă eram patriot, ci fiindcă vroiam să scap de familia mea. Când mă aflam în tabăra militară pentru noii recruţi, nu puteam să fac nimic bine. Un tânăr din Arizona, care era un creştin puternic, practica ce predica. Prin mărturia lui, am început să văd că avea ceva ce aveam eu nevoie. Într-o dimineaţă devreme, am dat peste o întâlnire de rugăciune în camera de duşuri pentru barăci. Era în jurul orei două dimineaţa. O mână de bărbaţi, rugându-se în lenjerie de corp. Acolo L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al meu. Acum iată ceva elocvent pentru voi. Am fost umplut cu Duhul Sfânt şi L-am împărtăşit pe Hristos tuturor. Câteva luni mai târziu, fratele meu Brett L-a acceptat pe Domnul, pe când eram acasă în permisie, cu numai câteva luni înainte de a muri.

Domnul m-a chemat la misiune când aveam douăzeci de ani. Dumnezeu vroia ascultare din partea mea, eu vroiam să mă aflu în centrul atenţiei. Nu mai este nevoie să spun, a fost un conflict. Încă întreţineam gânduri de travestire. Lupta mea tăcută cu acest păcat a continuat. Am întâlnit-o pe viitoarea mea soţie când mă aflam la baza din Kingsville, Texas. Era studentă la Universitatea Texas A&I. Ne-am întâlnit printr-un prieten comun, pe când frecventam o activitate a Uniunii Studenţeşti Baptiste. M-am îndrăgostit de ea şi m-am căsătorit cu ea, fără să-i fac cunoscută lupta mea personală. Cumva, m-am gândit eu, căsătoria va rezolva problema. Nu a făcut-o! Contrariul a fost adevărat. M-am luptat cu ispita de a îmbrăca hainele soţiei mele. Am reuşit să păstrez secretul faţă de Beverly în primii unsprezece ani ai căsniciei noastre.

După ce i-am spus despre lupta mea, am devenit suicidar: am venit acasă de la lucru într-o zi, gata să pun capăt la toate. Ceea ce a speriat-o pe Beverly, care a sunat-o pe terapeuta care ne consilia pe vremea aceea. Ea i-a spus lui Beverly să mă aducă în biroul ei în orice fel reușea. Beverly mi-a dat permisiunea să mă costumez în femeie şi m-a dus cu maşina la biroul terapeutei. De acolo am fost primit în spital. A fost prima din cele trei internări ale mele într-un spital de boli mintale.

După ieşirea din spital după prima internare, am apelat o linie fierbinte de criză, în speranţa de a găsi un grup de suport. Mi-au spus despre o organizaţie numită Tri-Ess, societatea pentru cea de a doua jumătate. Ei mi-au povestit despre grupul lor. Se întâlneau în serile de miercuri şi se numeau Travestiţii Anonimi. S-au dovedit a fi un grup de suport care încuraja travestirea. Lui Beverly nu i-a plăcut că eram interesat de frecventarea acelui grup. Mi-a dat un ultimatum. Dacă vroiam să urmez un asemenea stil de viaţă, trebuia să părăsesc casa. Am ales stilul de viaţă în detrimentul familiei.

M-am cufundat în travestire şi L-am lăsat pe Dumnezeu în urmă. Eram gata să renunţ la Dumnezeu şi la familie.

Mi-am alcătuit repede o nouă garderobă, pe care cele mai multe femei ar fi invidioase, şi am început să mă aventurez în malluri, baruri pentru toată lumea şi baruri homosexuale, îmbrăcat ca femeie. Am devenit intoxicat de acea viaţă. Eram încântat când bărbaţii îmi ofereau de băut, iar oamenii nu se uitau a doua oară la mine. Din când în când, cineva îşi dădea seama şi doar îmi zâmbea. M-am împrietenit cu alţi travestiţi şi ieşeam împreună în Montrose, zona homosexuală din Houston unde ieşeau „fetele” noaptea.

Cu cât intram mai adânc în acel stil de viaţă, cu atât îmi încercam mai mult norocul. M-am pus în nişte situaţii foarte periculoase şi am ajuns foarte aproape de a fi bătut. Am crezut că acea viaţă mă va face fericit. În schimb, am devenit foarte deprimat. De fiecare dată când exprimam aceasta în comportament, făceam un pas în plus pentru a obţine încântarea extra, care după aceea mă lăsa întotdeauna pustiu. Am întreţinut gândul că poate eram cu adevărat femeie, că Dumnezeu făcuse o greşeală. Viaţa mea s-a dezintegrat rapid.

Am încercat din greu să divorţez de Beverly. Am mers când şi când, de şapte ori, la tribunal pentru divorţ, dar ea nu a încetat să se roage pentru mine. În timpul procedurilor, avocata mea a vrut să văd un psiholog. Motivaţia ei ca eu să îl văd pe acel om nu era ca el să mă ajute, ci ca să mă susţină, depunând mărturie în favoarea mea la divorţ. M-am dus la biroul lui, iar el m-a trimis imediat înapoi la spital. A văzut cât de deprimat eram. Astfel m-a condus Dumnezeu la calea corectă pentru recuperare.

Pe când mă aflam în spital, acel psiholog nu a fost prea interesat de travestirea mea. S-a concentrat în schimb pe depresia mea şi am luat parte la câteva şedinţe de grup. Îmi amintesc de un tânăr care avea pe atunci optsprezece ani. Ne-a împărtăşit cum tatăl lui s-a sinucis când el avea șapte ani. Mă gândeam eu însumi la sinucidere. Pe vremea aceea, pentru mine era singurul mod de a scăpa de războiul pe care îl duceam cu mine însumi. Atunci am realizat că trebuia să existe o schimbare în viaţa mea. Am început să mă rog ca Dumnezeu să mă elibereze de viaţa pe care o duceam.

Imediat ce am ieşit din spital, după o şedere de două săptămâni, i-am spus lui Beverly că nu mai vroiam divorţul şi că aveam să lucrez pentru a face nişte schimbări în viaţa mea. Am reuşit să obţin o slujbă cu program parţial la un radio creştin din Houston. El a devenit repede biserica mea; muzica a început să vorbească inimii mele, în timp ce ascultam cântecul Când Dumnezeu a alergat de Benny Hester. Este un cântec despre fiul pierdut, care a realizat că tatăl lui îl iubea în continuare. Dumnezeu tot mă iubea, în ciuda lucrului cu care mă luptam.

Dumnezeu m-a condus înapoi la biserică și am început să frecventez The Vineyard din Humble, Texas. Ei mi-au îngăduit să cânt la un instrument în echipa de închinare, dar nu am împărtăşit nimănui lupta mea cu travestirea. Pentru mine procesul de recuperare a fost lent; Dumnezeu a avut probleme mai mari de care să se ocupe în viaţa mea. A trebuit să învăţ cum să fiu tată pentru copiii mei şi soţ pentru soţia mea. Atunci am părăsit Tri-Ess şi le-am spus la revedere prietenilor mei din grup.

Când i-am spus unuia din cei mai apropiaţi prieteni ai mei, Chris, că părăseam grupul şi că aruncam machiajul, perucile şi toate hainele odată pentru totdeauna, mi-a spus că într-o lună voi fi înapoi. I-am explicat ce făcea Dumnezeu în viaţa mea şi că trebuia să fiu tată pentru copiii mei, pe care îi iubeam mult. A început să plângă şi mi-a zis că avea o fiică pe care nu o văzuse de când avea un an. Pe atunci ea avea cinci ani şi locuia în California. L-am îmbrăţişat şi mi-am luat rămas bun de la el. Ştiam că pe vremea aceea nu eram destul de puternic pentru a fi cu el şi a nu mă travesti. Încă mă rog pentru Chris. Nu l-am mai văzut din acea zi.

Nu m-am întors niciodată la Tri-Ess. Trebuia să o dau morţii pe „Renee”. Dumnezeu a început să mă înveţe ce înseamnă să fiu bărbat. Mi-ar plăcea să vă spun că Dumnezeu m-a vindecat imediat, dar timpul lui Dumnezeu era diferit de al meu. El avea încă multe lucruri pentru mine pe care trebuia să le împlinesc. Dumnezeu mi-a arătat câtă credinţă în El aveam în realitate.

Beverly şi cu mine ne-am împăcat şi am început să lucrăm la căsnicia noastră. Ne-am mutat la Bastrop, Texas, unde am petrecut următorii trei ani. Rareori am vorbit cu Beverly despre lupta mea şi nu am îndrăznit să o fac cunoscută cuiva de la biserică. M-am luptat cu ispita de a mă întoarce la stilul de viaţă din trecut, dar Dumnezeu nu mi-a dat drumul. Bineînţeles, planul Lui a fost să-mi mute familia la New Hampshire, din toate locurile posibile. Beverly şi cu mine nu cunoşteam pe nimeni acolo, toţi membrii familiilor noastre şi toţi prietenii noştri erau în Texas şi Colorado. New Hampshire era locul unde Dumnezeu urma să mă înveţe cum să fiu liber în El.

Lucram la aeroport pentru o linie aeriană importantă. Ca în toate aeroporturile, exista o zonă care avea un restaurant. Un tânăr care lucra acolo venea la lucru travestit ca femeie. Am avut multe oportunităţi să vorbesc cu el, dar nu am făcut-o niciodată. De fapt schimbam direcţia ca să-l evit. Îmi era teamă că secretul pe care îl aveam cu Satan avea să fie insultător pentru lume. Îmi era ruşine de trecutul meu şi am refuzat să-i împărtăşesc Evanghelia acelui tânăr. Am fost unul dintre „cei care au trecut pe partea cealaltă a drumului ca să-l evite pe omul rănit”. Mă jucam de-a biserica pe atunci, nu practicam ce predicam. Ceea ce a continuat cam două luni. Într-o zi, când am venit la lucru, am aflat că își luase viața. Inima mi-a fost cuprinsă de întristare. Nu i-am spus niciodată un cuvânt acelui tânăr, care se lupta cum mă luptam eu. Dumnezeu avea acum atenţia mea.

Doar la câteva săptămâni după aceea eram programat să merg într-o misiune pe termen scurt, iar tovarășii mei de lucrare mă ajutaseră să strâng fonduri pentru a merge în călătorie. Unul din primii misionari pe care i-am întâlnit în Brazilia a fost Michael. Am devenit instantaneu prieteni. El era din Grand Junction, Colorado. Mă durea atât de tare din cauza tânărului care se omorâse, încât nu mai suportam şi i-am făcut cunoscută lui Michael lupta mea. Nu a râs de mine şi nu m-a judecat. S-a rugat cu mine şi mi-a spus că Dumnezeu mă putea folosi pentru Împărăţia Lui. În Brazilia mi-am făcut în sfârşit cunoscută mărturia. Dumnezeu începuse să mă elibereze.

Când m-am întors la New Hampshire, i-am împărtăşit liderului grupului de bărbaţi din biserică cum lucra Dumnezeu în viaţa mea. I-am spus că simțeam nevoia să le fac cunoscute acestea celorlalţi bărbaţi din grup. Dumnezeu a fost credincios. Mi-a dat curajul să fiu deschis şi sincer cu micul grup de bărbaţi. Iar ei, în schimb, nu m-au respins, ci m-au încurajat şi m-au susţinut. Până în ziua de astăzi mi-au rămas credincioşi prin prietenie şi rugăciuni.

Dumnezeu ne-a purtat pe Beverly şi pe mine pe un drum lung. Privesc în urmă şi nu a trecut o zi în care Dumnezeu să nu fi fost lângă noi. În fiecare zi am fost iubit de El. Astăzi Beverly şi cu mine conducem un mic grup la biserică, rugându-ne cu cei zdrobiţi sexual şi ajutându-i. Dumnezeu mă chemase la misiune când aveam douăzeci de ani. La patruzeci și opt de ani, încep cu adevărat să înţeleg că El vrea ascultarea mea deplină. În ea mi-am găsit eliberarea.

[One Man’s Testimony. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]