de Dan Bouchelle

Dan Bouchelle

Săptămâna trecută, când am scris despre răspunsul creştin pentru Obama şi problema căsătoriei homosexuale,^[1] am fost uimit să primesc un comentariu de la un pedofil, care se descria pe sine ca nepracticant şi care şi-a luat numele de Pandoran Nox. Chiar şi mai surprinzător a fost cât de puţină atenţie a primit. Poate fiindcă era la capătul unei liste de aproape nouăzeci de comentarii şi puţini cititori l-au văzut. Apoi poate că a produs o asemenea perplexitate, încât nimeni nu a ştiut cum să răspundă. Poate că unii s-au îndoit că era autentic. La urma urmei, cine poate să spună că un homofob nechibzuit nu a creat o identitate falsă, pentru a argumenta un punct de vedere? Dar fiindcă eu cred că omul este real şi că dovedeşte un mare curaj scriind acest comentariu online, chiar şi sub un pseudonim, am vrut să îi acord mai multă atenţie.

Este o voce pe care nu o auzim… deloc. Homosexualii poate că au recunoscut că sunt homosexuali, dar pedofilii nu au făcut-o, dacă nu luăm în considerare NAMBLA (Asociaţia Nord-Americană pentru Dragostea Bărbat-Băiat). Ceea ce are de spus acest bărbat despre dorinţele lui şi despre cum trebuie să trăiască cu ele, ar trebui să influenţeze discuţia noastră despre homosexualitate. Nu pun semnul egal între homosexualitate şi pedofilie, nici nu susţin un mod de a privi lucrurile pe muchie de cuţit, cum că una va conduce la cealaltă (deşi mă îngrijorează asta, sincer), dar cred realmente că atât homosexualitatea, cât şi pedofilia, sunt dorinţe alienate, care nu sunt alese în mod conştient şi cu care sunt nevoiți să se confrunte mulţi oameni, care ar vrea ca ele să dispară.

Ceea ce Pandoran Nox are de spus este semnificativ şi ne provoacă să ne întrebăm cum S-ar purta Isus cu cei care se străduiesc să-L urmeze, dar au dorinţe compulsive pentru ceva anume și ştiu că sunt greşite. Ne provoacă, de asemenea, să trecem dincolo de dezgustul nostru faţă de tabuurile sexuale, pentru a-i iubi oamenii care se luptă onorabil cu zdrobirea lor, în moduri în care mulţi dintre noi nu le pot înţelege. Biserica ar trebui să fie un loc pentru oamenii care se luptă cu orice păcat, dar aceasta nu înseamnă că punem deoparte înţelepciunea sau că tratăm toate luptele la fel. Unele creează provocări unice. Din nou, nimeni nu se află dincolo de dragostea sau harul lui Dumnezeu, inclusiv cei care descoperă că nu se pot opri să dorească sexul cu copii. Dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu…

Deci iată cuvintele unui bărbat care mărturiseşte că este un pedofil celibatar.

„Ştiu cum este să fii urât doar pentru că ești cine eşti şi pentru lucrul cu care te lupţi. Trebuie să se ia în considerare că nu sunt homosexual. Sunt pedofil. Înainte să intrați în panică, daţi-mi voie să vă asigur că nu am rănit niciodată un copil şi că nu o voi face niciodată.

Pedofilia mea poate să pară fără legătură cu discuţia de faţă, dar în numeroase feluri lupta mea are multe în comun cu lupta homosexualilor.

Precum au menţionat unii în comentariile de față, dorinţele mele sexuale sunt fac foarte mult parte din cel care sunt eu. Cu certitudine, simt că „m-am născut aşa”, după cum spune zicala. Am trecut de treizeci ani acum şi am identificat prima dată, în mod sigur, că eram atras de copii la mijlocul adolescenţei. Am luptat ani de zile cu ideea că sunt pedofil; în final, am fost nevoit să accept că dorinţele mele erau, pur şi simplu, ceva ce nu avea să se schimbe.

În ceea ce priveşte monitorizarea, mă deosebesc de cei mai mulţi dintre cei care susţin această perspectivă. Evident, faptul că m-am născut într-un anumit mod nu este, în niciun caz, un permis de liberă trecere pentru mine pentru a da curs dorinţelor mele. Ciudat este că opusul este adevărat când este vorba de homosexualitate. Membrii comunităţii homosexuale acţionează ca şi cum noi comitem o crimă gravă şi oribilă cerându-le să se separe pe ei înşişi de dorinţele lor. Am prea puţină răbdare şi nicio simpatie pentru acest argument; de zeci de ani, aproape în fiecare zi, mă lupt cu atracţia pentru fetele preadolescente.

În comentariile lui de mai sus, DeJon spune că homosexualilor li s-a cerut să ducă vieţi duble în trecut, atunci când stilul lor de viaţă era mai puţin acceptat. Există o presupoziţie în comentariu că asemenea vieţi duble sunt inerent negative. Luând în considerare că eu duc o viaţă dublă (cei mai mulţi dintre cei cu care interacţionez nu au idee despre luptele mele sexuale), pot să atest că este obositor şi frustrant. Totuşi, nu este un aranjament atât de odios încât să dea un drept pentru ruperea legămintelor. Există sorţi mult mai rele decât suprimarea celui care simţi cu adevărat că eşti.

Pentru a mă adresa direct poziţiilor lui Dan totuşi, vreau să vă fac cunoscute pe scurt câteva experienţe ale mele. Unii din familia mea şi unii prieteni ai mei ştiu cu ce mă lupt. Ei ştiu că sunt greşit şi că mă lupt. Eu ştiu că ei mă iubesc, dar ar chema poliţia dacă m-ar prinde făcând ceva ilegal. Da, poți să-l iubeşti pe păcătos şi să urăşti păcatul; văd asta în viaţa mea tot timpul.

Această dragoste este mult mai eficientă în a mă ajuta să rămân realist, decât oricât cât de multe fraze goale pline de ură. Ori de câte ori apare o răpire de copii la ştiri, aud comentarii de la oameni care aruncă fraze goale pline de ură împotriva tuturor celor care se luptă cu pedofilia. Acest gen de atac nu face decât să mă mânie. Acei oameni nu ştiu cât de mult mă lupt sau cât de mic şi de îngrozit mă simt uneori. Cuvintele lor răutăcioase nu au influenţă asupra mea.

Mânia şi ura sunt factori motivaţionali slabi. Dragostea este un factor minunat. Creştinilor care gândesc că putem doar să continuăm să strigăm la homosexuali de la distanţă şi să obţinem rezultate le spun: «Vă înşelaţi.» Deoarece mă lupt cu identitatea sexuală şi păcatul, garantez că nu faceți decât să înrăutăţiţi lucrurile. Până nu înveţi să iubeşti şi să respecţi un om, nu poţi atinge păcatul dinăuntrul său. Cred că cea mai mare parte din misiunea lui Isus a fost o ilustrare a acestei poziţii cruciale.”

Nu ştiu cine este acest om sau cine sunt tovarăşii lui creştini care îl sprijină şi care îl ţin răspunzător, dar Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi. Oricine poate preveni abuzul copiilor este un erou. Nu-mi pot imagina lupta pe care o îndură el. Iată câteva comentarii adiţionale, dintr-un e-mail direct pe care mi-a dat permisiunea să-l public.

„Mulţumesc foarte mult pentru suportul şi cuvintele tale amabile. Mă lupt cu pedofilia de ani de zile, dar numai recent m-am decis să fac cu adevărat cunoscute experienţele mele. Să recunosc luptele mele într-un forum aşa deschis este terifiant, dar nu ştiu dacă mai pot continua să păstrez tăcerea. Principala mea problemă a fost să realizez cum să-mi folosesc cunoștințele pentru a-i ajuta pe alții.

Luptele mele îmi dau un fel de simpatie pentru creştinii care se luptă cu homosexualitatea. Ştiu cum este să te simţi ca un exclus al societăţii, să simţi că lupţi constant cu o parte a ta. Pe de altă parte, pot să experimentez acele lucruri ştiind, în acelaşi timp, că să dau curs dorinţelor este greşit. Simt că mulţi homosexuali au fost înşelaţi să creadă că nu există speranţă pentru ei şi că nu pot fi niciodată compleţi fără a da curs orientării lor sexuale.

Deși aceasta mă necăjeşte, preocuparea mea ultimă este pentru fraţii mei creştini care se luptă cu pedofilia. Presupun că cele mai multe biserici nu s-au gândit deloc la pedofilii din biserica lor. Chiar dacă au făcut-o, la ce concluzii ar putea ajunge? Oferirea de cursuri sau seminarii specifice pentru pedofili este improbabil să atragă doritori; cine vrea să admită deschis că se luptă cu aşa ceva? Chiar şi eu pot să văd aceasta; nu cunosc alţi pedofili care se luptă. Nu ştiu nici măcar cum i-aş putea găsi sau cum i-aş putea ajuta. Nu este de ajutor că oamenii ar prefera să ignore problema. Am fost cumva surprins că comentariul meu pe blogul tău a primit doar două răspunsuri.

Voi fi sincer: nu sunt cu adevărat sigur ce îţi cer. În mare parte, mă întrebam doar dacă ai luat vreodată în considerare chestiunea creştinilor pedofili. Vreau cu adevărat să îi ajut pe cei care se luptă. Vreau să le dau de ştire că există speranţă şi că Dumnezeu este bun. Am petrecut un deceniu în disperare şi ură de sine, dar am depăşit asta. Sunt însă îngrijorat că dacă singura voce pe care o aud aceşti oameni este cea a lobby-ului homosexual, atunci vor crede că într-adevăr nu se pot schimba şi că trebuie să dea curs dorinţelor pe care le au.”

Notă

^[1] Dan Bouchelle, A Plea to Christians About Our Response to Obama & Homosexual Marriage, www.danbouchelle.blogspot.ro/2012/05/plea-to-christians-about-our-response.html.

[Dan Bouchelle, Advice from a Christian Pedophile. Copyright © 2012 Dan Bouchelle. Tradus şi publicat cu permisiune. Dr. Dan Bouchelle este autorul cărților The Gospel Unleashed, The Gospel Unhindered și Ruth & Esther: When God Seems Absent, disponibile pentru comenzi pe site-ul Amazon. Poate fi contactat la adresa dan.bouchelle@MRNet.org sau pe blogul său curent Walking in the Reign.  Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www.danbouchelle.blogspot.ro.]

Clic pe articolul lui Pandoran Nox, Sunt un monstru?

Sunt pedofil, dar lupt cu dorinţele mele şi vreau să protejez copiii. Nu am cerut să fiu aşa şi mi se pare nedrept că sunt urât pentru ceva ce nu pot controla. De ce nu-i pasă nimănui de mine? Unde sunt GLAAD (Alianţa Homosexualilor şi Lesbienelor împotriva Defăimării) şi alte organizaţii pentru a vorbi în favoarea pedofililor persecutaţi pentru o orientare sexuală pe care nu au ales-o?

Dacă ai găsit pagina mea de Facebook, atunci sper că găseşti această notiţă. Există şanse să fii supărat, neîncrezător sau pur și simplu confuz. Poate simţi câte puţin din toate trei. Voi încerca să răspund la câteva întrebări care îmi imaginez că mi s-ar pune.

Cine eşti? De ce faci asta?

Pe moment îmi voi păstra numele secret. Ceea ce este nevoie să ştii pentru a înţelege această pagină este că sunt pedofil. Îmi place să mă gândesc la mine însumi ca la un pedofil care se luptă; ceea ce înseamnă că nu am rănit niciodată un copil şi că nu am intenţia să o fac. Spre deosebire de unele grupuri care ar căuta să normalizeze dorinţele mele, nu vreau să te fac să-mi placi dorinţele sexuale… Vreau să mă placi pe mine. Vreau ca oamenii să înţeleagă că există undeva pedofili care vor suportul lor, dar sunt atât de speriaţi să spună cuiva, încât duc această luptă singuri.

Este o glumă?

Nu. Am realizat că găseam fetele mici atractive când am început liceul. Până la absolvire înţelesesem deja că eram pedofil exclusiv. A trecut mai mult de un deceniu de când am înțeles asta şi încă mă lupt. Să mă împotrivesc dorințelor mele este mult mai uşor decât înainte, dar continui să mă identific drept pedofil, deoarece pedofilia este atracţia mea de bază.

Deci eşti celibatar?

De fapt nu. Sunt căsătorit de ceva timp cu o femeie (adultă) minunată. Da, soţia mea ştie şi este extrem de suportivă. Chiar dacă principala mea atracţie sexuală este pentru fete mai mici, îmi iubesc mult soţia şi nu-mi pot imagina viaţa fără ea.

Ai copii?

Nu. Soţia mea şi cu mine am discutat despre copii şi ne-ar plăcea să avem o familie în viitor, dar în prezent suntem doar noi doi.

Ce speri să realizezi?

Vreau să schimb percepţiile pe care le au unii oameni despre pedofili. Nu voi reuşi cu toţi; este clar pentru mine. Speranţa mea este ca cel puţin unii dintre voi, cei care aţi intrat pe pagina mea, să vă acordați timp pentru a reflecta asupra situaţiei mele şi pentru a realiza că atunci când este vorba de protejarea copiilor, sunt de partea voastră. Faptul că eşti pedofil nu te face un om oribil. Dacă aş avea atracţie sexuală pentru femei, oamenii nu ar presupune, în mod automat, că sunt violator; de ce fac această presupunere numai fiindcă sunt pedofil?

De ce mi-ar păsa?

Fiindcă şi eu sunt om. Credeți-mă, nu am cerut să fiu pedofil. Am petrecut ani de zile urându-mă. Doar recent am realizat că a urî pe cineva care se luptă în mod activ cu răul, este un plan ridicol. Până acum pedofilii au avut numai trei alegeri reale: să rămână cu totul singuri, să-şi asume un risc spunând prietenilor sau să caute mângâiere la grupuri care vor să legalizeze sexul cu copiii. Niciuna dintre ele nu este deosebit de îmbietoare. Să fii singur este îngrozitor de deprimant şi înseamnă că nu ai pe nimeni spre care să te îndrepţi când vremurile sunt dure. Să spui familiei şi prietenilor este absolut terifiant; există şansa ca toţi să te respingă şi apoi să spună despre tine oricui altcuiva. Ceea ce te lasă cu opţiunea de a cădea în braţele elementelor mai mult decât îndoielnice ale internetului. Cred că putem fi de acord că este un plan rău.

Ce pot să fac?

Îndreaptă-i pe oameni spre această pagină. Lasă-i măcar să vadă cum îmi prezint convingerile. Cel puţin discută despre asta. Când auzi chemări la toleranţă, întreabă-te dacă aş putea să trăiesc liber de ura universală. Şi aminteşte-ţi că sunt urât fiindcă lupt împotriva răului. Te rog, răspândeşte vestea!

[Pandoran Nox, Am I the Monster? Copyright © 2011 Pandoran Nox. Articolul în limba engleză este publicat pe www.facebook.com.]

Clic pe articolul lui Pandoran Nox, Sfaturi de la un pedofil creştin!

de Dave

După ce am citit scrisoarea lui Andy din numărul Ianuarie-Februarie al newsletter-ului Into the Light, gândurile mele s-au îndreptat spre întreaga discuţia şi spre scrisorile care deplâng lipsa programelor de tratament disponibile pentru delincvenţii sexuali. Printre întrebările care mi-au venit în minte au fost: „Ce cauţi? Sunt programele de tratament oferite de DOC singurele programe disponibile?”

Apoi o altă serie de întrebări au ieşit la suprafaţă. „Vrei să participi la program pentru (a) a grăbi eliberarea, (b) a-ţi îmbunătăţi viaţa (c) a te ajuta să nu mai ajungi la închisoare sau (d) pentru a te asigura că nu mai creezi alte victime?” Care din ele? Sper că răspunsul tău reprezintă ceva mai mult decât alegerea (a).

Dacă alegerea ta trece dincolo de o eliberare mai rapidă, minunat! Dar unde găseşti un program? DOC are câteva şi poate că aştepţi să fii pus într-un grup. Dacă nu ţi-ai făcut intenţiile clare cu privire la faptul că vrei tratament, asigură-te că o faci faţă de cel care se ocupă de cazul tău. Din când în când, continuă să ceri actualizarea statutului tău. Totuşi, în timp ce aştepţi, există lucruri pe care le poţi face.

Cele mai multe facilităţi au oferte limitate de la surse din afară, dar au programe în doisprezece paşi ca Alcoolicii Anonimi. În ordine, nu eşti alcoolic. Ai băut vreodată alcool mai mult decât realizezi că ar fi trebuit? Ai băut în timp ce ai comis delictul?

Organizația Alcoolicii Anonimi este părintele programelor în doisprezece paşi, iar astfel de programe au ca scop modificarea comportamentelor adictive. Scopul final al programelor în doisprezece paşi este să ne ajute să ne corectăm, să ne schimbăm sau să ne reparăm gândirea, pentru a face alegeri mai bune, mai sănătoase.

Programul în doisprezece paşi este o opţiune disponibilă pentru tine, ca să începi să îmbunătăţeşti viaţa ta şi vieţile celor din jurul tău. Programele în doisprezece paşi oferă un loc unde nu numai că ne putem destăinui altora, dar putem să şi lucrăm în ceea ce privește probleme pe care le împărtăşim numai lui Dumnezeu sau cuiva de încredere. Iniţiatorii pot fi adesea obţinuţi prin diferite birouri ale Departamentului naţional responsabil cu menţinerea legii sau prin birouri ale Oficiului de cazare conectate cu programul.

Odată ce îţi permiţi să participi pe deplin la program, vei fi capabil să te adresezi problemei, să lucrezi în ceea ce o priveşte, să te vindeci şi să creşti, învăţând să te ierţi pe tine însuţi şi să ierți pe alţii. Vei fi capabil să dai drumul resentimentelor şi ranchiunelor, să accepţi responsabilitatea pentru binele şi răul din trecutul tău, ca şi să ceri iertare, să cauţi să repari greşelile şi să corectezi relele din trecut. Aceste programe îţi prezintă, de asemenea, conceptul de grup de suport, unde poţi da socoteală pentru acţiunile tale şi poţi dezvolta abilităţi pentru prevenirea recăderii.

[Dave, A Better Way of Living. Publicat în Into the Light, March-April 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]