de Bill

Sunt vindecat? Voi fi vreodată vindecat? Cum ar arăta vindecarea şi cum ar fi să umblu în eliberare zilnică de vechile mele dorinţe de a mă îmbrăca şi a trăi ca femeie? Toate acestea sunt întrebări importante.

Când am venit prima dată la Domnul aveam douăzeci și unu de ani. Mă travesteam de la patru ani. Când eram travestit, mă simţeam întotdeauna în siguranţă. Era ceea ce îmi îndepărta anxietatea. Apoi, când am ajuns la vârsta adultă, am devenit foarte confuz cu privire la cine eram şi cine deveneam. Vedeţi, avusesem întotdeauna o atracţie puternică pentru femei şi eram în foarte mare măsură bărbat – dar m-am trezit că mă bucuram tot mai mult să port îmbrăcăminte pentru femei. Mă puteţi numi „travestit” sau în orice alt fel ați vrea să mă catalogaţi.

Este un fapt că eu, cu cât purtam mai mult îmbrăcăminte pentru femei, cu atât vizionam mai mult pornografie cu transsexuali şi cu atât am pierdut mai mult legătura cu adevăratul meu sine. De fapt, în cele din urmă, am ajuns la un moment în care nu mai aveam sentimente sexuale pentru femei. Îmi fuseseră îndepărtate. Deveneam, de asemenea, mai mult ca o femeie, fie că vroiam, fie că nu.

La vârsta de douăzeci și unu de ani, am realizat că trebuia să fac ceva. Trebuia să înţeleg totul cumva. Urma să fac operaţie de schimbare de sex şi să trăiesc așa tot timpul ca femeie? La urma urmei, astfel aş fi trăit pentru prima dată în viaţă ca „eu cel autentic”. Sau urma să găsesc o vindecare magică, care să-mi rezolve în sfârşit problemele şi să mă facă complet? Era anul 1990, deci nu aveam internet sau prea multe informaţii de la care să pornesc. Am început să-L caut pe Dumnezeu pentru răspunsuri şi pentru o posibilă vindecare.

Credeam că eram un băiat „normal”, cu toate dorinţele masculine şi heterosexuale însoţitoare (în afara actelor de travestire). Dar ceea ce mă deranja era pierderea atracţiei pentru femei. În 1992 mi-am predat viaţa lui Hristos, cerându-I să mă ajute să înţeleg totul odată pentru totdeauna. Am citit multe cărţi bune, care se refereau la numeroase subiecte înrudite. Printre cele mai bune a fost Homosexual No More [Nu mai sunt homosexual]. Din acea carte am înţeles lucruri despre „adevăratul” meu sine pe care nu le cunoscusem niciodată înainte. Şi cine m-a făcut Dumnezeu să fiu. Am pus capăt travestirii, renunţând la toate locurile tainice unde ascundeam îmbrăcămintea pentru femei.

Am învăţat tot mai multe despre mine. Am fost întotdeauna un inadaptat la şcoală. Am primit foarte rar, dacă am primit vreodată, atenţie pozitivă de la tatăl meu. Am fost întotdeauna ultimul ales în echipă. Primele mele amintiri sunt cu un tată absent şi cu o mamă beată. Când eram copil, mă simţeam întotdeauna în siguranţă şi la adăpost purtând îmbrăcăminte pentru femei.

Pe măsură ce lucram la trecut, adevărata mea identitate sexuală/de gen a fost restaurată. Dorinţele heterosexuale pentru femei au revenit. Tatăl meu şi cu mine ne-am împăcat. Lucrurile au început să capete sens. Apoi am început să mă întâlnesc cu femei, iar în cele din urmă m-am căsătorit. Nu mă mai travesteam de zece ani. Un deceniu. Uau!

Apoi, după mai muţi ani de căsătorie şi doi copii, am decis să probez câteva articole de lenjerie intimă ale soţiei mele. Eram sub atât de mult stres şi realmente nu ştiam cum să-mi gestionez emoţiile. Am informat-o pe soţia mea despre ce făcusem, iar la scurt timp după aceea am căutat ajutor pe internet, în cele din urmă vorbind cu Jay. El m-a ajutat să ajung la o nouă înţelegere cu privire la ce se întâmpla cu adevărat. De fapt Jay doar m-a îndreptat înspre direcţia corectă, iar cu ajutorul lui şi al Domnului, în sfârşit am înţeles foarte multe lucruri noi. Mi-am dat seama.

Când devin stresat, am dorinţa de a ajunge la ceea ce îmi îndepărtează anxietatea. Sunt un „supravieţuitor”, caut să rezist doar până a doua zi. Ajunsesem la un moment în care, pur şi simplu, capitulasem şi făcusem ce îmi plăcea. Bineînţeles, aceasta nu m-a făcut să mă simt deloc mai bine, cu excepţia alinării de moment, de foarte scurtă durată. După aceea nu am simţit altceva decât o ruşine tot mai mare şi chiar mai rău de atât.

Vedeţi, sunt bărbat. M-am născut bărbat. Voi fi întotdeauna bărbat. Travestirea este doar o evadare într-un tărâm făcut credibil prin fantezie. Nu este real, iar asta m-a atras întotdeauna la el. Dar acum aleg să trăiesc în realitate.

Acum aleg să-mi asum responsabilitatea pentru acţiunile mele şi ştiu că alegerea îmi aparţine mie. Întotdeauna mie. Voi alege să trăiesc în fantezia prin care fug de realitate sau voi alege realitatea? Aleg acum să îmi asum responsabilitatea deplină pentru acţiunile mele, ştiind că întotdeauna pot să aleg. Nu pot să am „ce este mai bun din ambele lumi”. Dacă aleg să hrănesc fantezia, cu atât mai mult se înrăutăţeşte situaţia.

Când am început prima oară să mă travestesc din nou, am început cu ceva neînsemnat. „O să port doar dresurile”, mi-am zis. Dar cu cât treceam mai mult linia dintre genuri, cu atât mai rău şi mai acaparator a ajuns să fie totul. În cele din urmă, am ajuns la un moment dat să vreau să ies în public complet îmbrăcat ca femeie. Văzând aceasta clar drept ceea ce era, am ales să primesc ajutor şi să mă vindec de invazia îngrozitoare a nebuniei, pentru a fi vindecat şi împlinit. Este ceea ce am făcut şi fac.

Nu mă mai travestesc. Mă voi mai lupta vreodată cu înclinaţiile de a mă travesti din nou? Dacă da, înseamnă că nu sunt vindecat? Am ajuns să înţeleg că voi fi într-adevăr ispitit periodic să mă întorc la travestire. Ar fi stupid din partea mea să gândesc că nu aş vrea să mă întorc la ea când voi fi în mijlocul tensiunilor sau într-un moment îngrozitor din viaţă. Dar aceasta nu contează pentru mine, fiindcă am ales un mod mult mai sănătos de a-mi trăi viaţa.

Sunt vindecat? Depinde de alegerile constante pe care le fac pentru mine şi de ce o să fac în mijlocul ispitei. Am ales pentru mine însumi ce voi face. Aleg să umblu în libertate. Şi tu poţi alege asta!

[Bill, Am I Cured of Transsexuality? Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]