de Bob Davies & Lori Thorkelson

Bob Davies

Ce este renunţarea?

Trei definiţii de bază ale cuvântului „renunţare” din dicţionar sunt:

a renunţa la un drept,

a pune deoparte un plan,

a da drumul unui lucru sau unei persoane.

Aceasta arată în termeni mai concreţi despre ce vorbim. Felul de renunţare cu care avem de-a face implică de obicei toate cele trei acţiuni!

Cine este afectat de renunţare?

Toţi suntem implicaţi într-un anumit fel în renunţare. Zilnic trebuie să facem alegeri. Trebuie să renunţam la lucrurile care ne separă de Dumnezeu. Putem înţelege aceasta când este vorba de lucruri, dar când este vorba de oameni, de multe ori există confuzie în ceea ce priveşte responsabilitatea noastră creştină. De aceea este renunţarea atât de dificilă, pentru că deseori implică pe cineva de care suntem cel mai apropiaţi, chiar ultima persoană căreia am vrea să-i dăm drumul.

Ana cunoştea durerea renunţării. Era o femeie evlavioasă, care s-a rugat neîncetat pentru un fiu, jurând că îl va dedica în slujba Domnului. Dumnezeu i-a încuviinţat rugăciunea când l-a născut Samuel. Ana l-a adus la templu, spunând: „Pentru copilul acesta mă rugam şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1 Samuel 1:27-28). Trebuie să fi fost o renunţare foarte dureroasă pentru o mamă care îşi petrecuse întreaga viaţă tânjind după un copil! Dar priorităţile Anei erau în ordine şi ea ştia cui îi aparţinea Samuel. Renunţarea nu este niciodată uşoară – oamenii care spun că este, probabil nu au experimentat-o niciodată! Este ceva plin de sens numai în contextul unor relaţii profund dedicate.

Este renunţarea o formă de pedeapsă?

Când Dumnezeu ne cere să dăm drumul cuiva apropiat nouă, durerea de a da drumul poate să pară ca o pedeapsă – dar nu este! Renunţarea nu este acţiunea lui Dumnezeu care îndepărtează din viaţa noastră pe cineva de care suntem ataşaţi în mod păcătos. Adevărata „renunţare” este o decizie matură, pe care o facem ca răspuns la cererea lui Dumnezeu. Avraam a văzut renunţarea la Isaac ca un act de închinare (Geneza 22:5). Când Dumnezeu cere aceasta de la noi, ne testează loialitatea, desăvârşind abilitatea noastră de a ne încrede în El, care este cel mai de preţ pentru noi. Faptul că Dumnezeu ne cere să renunţăm la cineva este un semn încurajator că El ştie că am stabilit deja o relaţie de încredere cu El. Nu ne cere să renunţăm mai presus de nivelul capacităţii noastre.

Cum diferă renunţarea de părăsire?

Renunţarea este „predarea cuiva”; părăsirea este „renunţarea la cineva”. Când dăm drumul cuiva pe care îl iubim, încetăm să ne mai asumăm responsabilitatea pentru el, dar nu încetăm să ne îndeplinim responsabilităţile faţă de el. Într-o şedinţă de consiliere, am vorbit cu nişte părinţi al căror fiu creştin era activ în stilul de viaţă homosexual. Era mulţumit că este homosexual şi avea greutăţi în a-şi păstra serviciul, iar părinţii lui garantau frecvent pentru el din punct de vedere financiar. Când i-au dat drumul băiatului lor, ajutorul financiar a încetat, deşi au continuat să-i transmită în alte moduri dragostea pe care o aveau pentru el.

Care sunt unele aspecte ale renunţării?

Confruntarea cu limitările noastre

În cele din urmă ajungem în punctul în care ne recunoaştem neajutorarea în legătură cu cel la care ţinem, realizând că am ajuns la limitele dragostei şi înţelepciunii omeneşti. Suntem gata să recunoaştem că avem nevoie să-L lăsăm pe Dumnezeu să preia conducerea.

Recunoaşterea stăpânirii lui Dumnezeu

Ca Ana, realizăm că persoana pe care o iubim Îi aparţine lui Dumnezeu – nu nouă. Deşi poate că ni s-a încredinţat o poziţie de grijă şi de responsabilitate faţă de ea, în cele din urmă, ea Îi aparţine lui Dumnezeu şi este responsabilitatea Lui.

Renunţarea la aşteptările noastre

Poate că am sperat că multe vor fi împlinite de persoana pe care o iubim: speranţe că fiii noştri sau fiicele noastre se vor căsători şi vor avea copii; planuri emoţionante pentru viitor, cu soţul sau soţia noastră, pe care le-am făcut când ne-am căsătorit. Şi, cu siguranţă, nu este greşit să avem asemenea speranţe! Dar este parte din renunţare să înţelegem că este posibil ca acele lucruri să nu se întâmple. Renunţăm la aşteptările noastre, realizând că numai Dumnezeu va aduce împlinire în viaţa noastră, deşi poate nu în felul în care am plănuit.

A da cuiva aceeaşi libertate pe care ne-o dă Dumnezeu nouă: responsabilitatea pentru alegerile noastre

Să le îngădui celor dragi să înfrunte consecinţele propriilor lor acţiuni, chiar dacă simt durere şi tragedie în acest proces, este probabil cea mai grea parte a renunţării. Este important să înţelegem că aceasta nu arată o lipsă de dragoste din partea noastră. Ca şi copii ai Lui, Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi aceeaşi libertate de alegere, iar relaţia Lui cu noi este una a dragostei perfecte.

Renunţarea la eforturile de a controla circumstanţele

Într-un mod foarte practic, trebuie să începem să ne încredem cu adevărat în lucrarea Duhului Sfânt. Despărţirea de homosexualitate cere o viziune şi o determinare care vin numai de la Dumnezeu. Numai El poate aduce convingerea de păcat şi o dorinţă pentru schimbare. Trebuie să începem să ne purtăm conform cu ceea ce ştim că este adevărat: că Dumnezeu poate rezolva situaţia cuiva mai bine decât orice plan cu care am veni noi.

Când dăm drumul cuiva?

Deşi poate avem prieteni care ne sfătuiesc „să dăm drumul cuiva”, Dumnezeu este singurul care ştie când suntem cu adevărat în stare să o facem. Deşi este posibil să „predăm” permanent pe cineva Domnului în rugăciunile noastre, va veni un timp anume când Dumnezeu ne va cere să-i dăm drumul şi aceasta, când vom avea ungerea şi puterea să o facem. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l aducă jertfă pe Isaac, nu a fost când fiul lui era un nou născut, ci când era probabil adolescent. Cererea a venit când Avraam era pregătit, după ce văzuse credincioşia lui Dumnezeu dovedită în alte împrejurări.

Care este scopul renunţării?

De ce ne cere Dumnezeu să renunţăm la cineva pe care îl iubim? Din perspectiva noastră finită, ne întrebăm: „Ar putea fi oare nesigur de dragostea noastră pentru El? De ce cere Dumnezeu o dovadă atât de drastică a dedicării noastre?” Răspunsurile la aceste întrebări vin numai când înaintăm în cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu, înţelegând că tot ce ne cere este în folosul nostru. Scopul renunţării devine mai clar când privim la rezultatele din viaţa noastră: siguranţă crescută şi o libertate mai mare.

Siguranţă

Renunţarea testează temelia pe care se bazează viaţa noastră. Isus vorbeşte despre fixarea afecţiunilor noastre în lucrurile de sus, dar cei mai mulţi dintre noi vor recunoaşte că afecţiunile noastre sunt destul de legate de pământ. Ne pasă profund de copiii, familia, prietenii şi slujba noastră. Sunt preocupări legitime! Când Dumnezeu spune că vrea să-L iubim mai presus de toţi ceilalţi, nu sugerează că ar trebui să avem grijă să nu-i iubim prea mult. Dar vrea, mai presus de toate, să aibă dedicarea noastră supremă pentru El şi să avem siguranţa noastră fundamentală în El. Lumea în care trăim este instabilă. Oamenii pe care ne bazăm cel mai mult nu sunt stâlpi care nu se clatină. Siguranţa în Dumnezeu nu este o opţiune. Este o necesitate totală, pentru ca viaţa noastră să se bazeze pe ceva solid. Dacă sentimentele noastre de siguranţă s-au legat prea strâns de ceva care se clatină, renunţarea ne face doar să dăm drumul celor trecătoare şi plasează înţelegerea noastră în ceea ce este etern şi de neclătinat.

Libertate

Când suntem capabili să-l lăsăm în grija lui Dumnezeu pe cel de care suntem atât de preocupaţi, suntem eliberaţi de un tip de existenţă gen „carusel emoţional”, în care stările sufleteşti sunt dependente de acţiunile celui la care ţinem. Mama unui homosexual a ştiut că renunţarea a avut loc când nu se mai cufunda în depresie, de fiecare dată când fiul ei menţiona implicarea lui în stilul de viaţă homosexual. Aceasta nu înseamnă că suntem total neafectaţi de acţiunile celeilalte persoane, ci doar că nu suntem controlaţi de ele. Un alt beneficiu al renunţării este că mintea şi inima noastră pot să se concentreze asupra altor lucruri şi să aibă grijă de alţi oameni. Când suntem atât de absorbiţi de o persoană, neglijăm alte relaţii şi responsabilităţi. Faptul de „a da drumul” ne permite să ne angajăm, cu bucurie şi entuziasm, în noi preocupări. Suntem eliberaţi de constrângerea încercării de a duce persoana „înapoi la Domnul” şi suntem eliberaţi de sentimentul de vină şi de responsabilitate pentru alegerile sale. Deşi poate că nu realizăm, este posibil ca asemenea presiuni din partea noastră să aibă de fapt efectul opus, să îndepărteze persoana şi mai mult de Dumnezeu, mai degrabă decât să o îndepărteze de păcatul său. Renunţarea ne eliberează, ca să iubim persoana într-un mod mai relaxat, neposesiv, dându-i libertatea de a-L alege pe Dumnezeu pentru sine, fără presiunea aşteptărilor noastre.

[Bob Davies & Lori Thorkelson, Relinquishment: What Does It Really Mean To ‘Let Go’? Copyright © Bob Davies & Lori Thorkelson. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Când eram copil, Jurnalul de casă al doamnelor avea un articol lunar: „Poate fi salvată această căsătorie?” (Faptul că citeam acea revistă spune ceva despre confuzia de gen pe care o aveam de timpuriu). Aşa cum îmi amintesc, articolele descriau o situaţie maritală îngrozitoare şi continuau apoi spunând cum s-a rezolvat – sau nu s-a rezolvat.

La Regeneration ne găsim destul de frecvent în situaţia de a ne pune aceeaşi întrebare. Pentru că mulţi dintre bărbaţii atraşi de persoanele de acelaşi sex care vin la noi şi aproape toţi bărbaţii cu dependenţe heterosexuale sunt căsătoriţi, faptul că ne ocupăm de căsătorii şi că încercăm să ajutăm soţiile este o parte importantă a misiunii noastre. Ca slujitori creştini, întotdeauna încercăm să salvăm căsătoriile, dar adesea trebuie să ajutăm soţiile ai căror soţi sunt implicaţi în păcat sexual continuu, să evalueze corect situaţia şi să decidă raţional drumul pe care îl au de urmat.

Punctul decisiv, desigur, este că fiecare femeie ar trebui să facă ce o cheamă Dumnezeu să facă, în situaţia dată. Dar pentru soţia care se luptă cu dorinţa de a scăpa dintr-o situaţie îngrozitor de dureroasă şi care, în acelaşi timp, vrea să-şi păstreze căsătoria, este mai uşor de spus decât de făcut.

Dumnezeu ne va vorbi în contextul situaţiei în care ne aflăm. Înţelegerea raţională a situaţiei ne ajută să-L auzim mai clar pe Dumnezeu. Scopul acestui articol este să ajute soţiile, îndeosebi pe cele aflate într-o mare tulburare emoţională, să vadă mai clar situaţia, pentru a-şi plănui astfel calea de urmat, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă articolul i-ar ajuta pe unii soţi să înţeleagă mai bine prin ce trec soţiile lor şi care sunt nevoile lor, ar fi un câştig în plus.

Cu siguranţă, articolul se adresează soţiei dependentului de sex, dar îi vorbeşte şi soţiei oricărui bărbat care se angajează repetat în păcatul sexual. Cred că dependenţa sexuală este reală. Ispita sexuală eliberează substanţe chimice în creier şi pare să le afecteze unora autocontrolul, acţionând precum primul pahar pentru alcoolic. Dar dependenţa nu este niciodată o justificare pentru păcat şi numai Dumnezeu este destul de înţelept pentru a judeca dacă o persoană este cu adevărat lipsită de putere sau doar autoindulgentă. Pentru scopurile acestui articol, distincţia nu este importantă. Totuşi, pentru a simplifica exprimarea, mă voi referi la „dependent”.

Cel mai adesea, un articol ca acesta ar fi scris de o femeie, de o soţie. Ne-am gândit că ar fi folositor ca articolul să fie scris de un bărbat care în mod clar a fost un dependent de sex, dar de un bărbat care a avut la dispoziţie mai mult de douăzeci şi cinci de ani ca să ajungă la obiectivitate asupra subiectului. Pe lângă aceasta, mare parte din înţelegerea reflectată aici vine de la soţia mea, Willa şi de la anii ei în lucrarea cu soţiile.

Iată 12 întrebări pe care şi le-ar putea pune o soţie, când îşi cântăreşte situaţia în rugăciune:

1. Vrea să se schimbe? Este o întrebare mai dificilă decât pare la prima vedere, fiindcă cei mai mulţi dependenţi de sex îşi urăsc şi în acelaşi timp îşi iubesc dependenţa. În cei zece ani în care am dus o viaţă de homosexual în timpul căsătoriei, uram ceea ce făceam, dar în acelaşi timp nu vedeam cum aş fi putut trăi fără acele lucruri. Semnele pozitive aici ar fi: (1) recunoaşte ce face, (2) crede că este greşit şi (3) face unele eforturi să se oprească.
2. Te iubeşte? Soţiile sunt înclinate să spună: „Dacă m-ar iubi cu adevărat, nu ar face aceste lucruri.” De obicei, nu este adevărat. Consumul de pornografie, întâlnirile homosexuale cu necunoscuţi, folosirea frecventă a prostituatelor nu au nimic de‑a face cu tine. Sunt doar manifestări ale deviaţiei sale. Caută semnele dragostei lui în alte moduri. Caută blândeţea, tandreţea, purtarea lui de grijă şi împlinirea celorlalte obligaţii ale lui, ca soţ al tău.
3. Face sex cu alte persoane sau dependenţa lui se limitează la pornografie, masturbare şi altele asemenea? Isus a spus într-adevăr că a te uita la o femeie poftind-o este echivalentul adulterului, deci păcatul consumatorului de pornografie este la fel de profund ca cel al unui bărbat care face sex cu o altă persoană. Cu toate acestea, nu a alunecat atât de departe în înşelare şi decadenţă, dacă nu a început încă să-şi pună în aplicare fanteziile. Dacă le trăieşte cu alţii, pentru propria ta protecţie în faţa bolii, ar trebui să încetezi să faci sex cu el. Bineînţeles, este posibil ca aceasta să aducă mai multă presiune în căsătorie.
4. Relaţiile lui sexuale cu alţii sunt doar sexuale, şi nu relaţionale? Cele mai multe dintre întâlnirile mele sexuale erau cu necunoscuţi, dar de câteva ori am fost cu un bărbat faţă de care am început să am sentimente. Deşi nu eram creştin pe vremea aceea şi înţelegeam foarte puţin din cele prin care treceam, Dumnezeu mi-a dat cumva harul incredibil de a şti că ar fi fost o trădare mult mai profundă şi mai mortală faţă de Willa şi am rupt relaţia. Dacă un soţ îşi dă inima, ca şi trupul, altei persoane, situaţia este mult mai rea.
5. Face lucruri pentru a încerca să se schimbe? Merge la un consilier sau la un grup de suport? Citeşte cărţi despre dependenţa sexuală? Poate că nu a făcut un mare progres, dar faptul că el continuă să facă eforturi vizibile să se schimbe arată unde este inima lui.
6. Este sincer cu tine? Este un punct critic. Din nefericire, cei mai mulţi bărbaţi care înfăptuiesc în mod obişnuit un păcat sexual, nu sunt sinceri cu soţiile lor. Teama şi ruşinea blochează sinceritatea. Dacă în căsătorie există o luptă pentru putere, el se teme că ea va folosi cunoaşterea eşecurilor lui ca pe o bâtă cu care să-i dea în cap. Dar în ciuda acestui lucru, o soţie are dreptul de a-i cere soţului ei să fie sincer. Nu are nimic pe care să se bazeze, dacă el nu este sincer. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să fie persoana care să-l monitorizeze sau că trebuie să ştie toate detaliile păcatelor lui, dar trebuie să cunoască în mare unde se află el în lupta lui. Căsătoria nu se poate reclădi până ce el nu este sincer.
7. Unde se află din punct de vedere spiritual? Dacă a întors spatele lui Dumnezeu şi Bisericii, din cauza vinei şi ruşinii, nu există prea multă speranţă pentru căsătorie. Dacă a renunţat singur la ajutorul harului, schimbarea reală este improbabilă, până ce nu există o reînnoire spirituală.
8. Îşi împlineşte celelalte obligaţii ca soţ şi tată? Dacă o face, atunci mare parte din viaţa lui este stabilă, iar valorile lui sunt corecte, şi aceasta aduce speranţă. Mai mult, vei fi mai capabilă să trăieşti cu această problemă, în timp ce se lucrează la rezolvarea ei. Dacă viaţa lui în general a scăpat de sub control sau dacă el este atât de narcisist încât nu vede nevoile tale sau ale copiilor, trebuie să se întâmple mult mai multe, decât faptul ca el să câştige control asupra sexualităţii. De fapt, cei mai mulţi oameni trebuie să pună în echilibru elementele de bază ale vieţii lor – să se ţină de serviciu, să se poarte responsabil, să învingă alte dependenţe – înainte ca să fie pregătiţi să se ocupe de luptele sexuale.
9. Relaţia sexuală maritală este satisfăcătoare? Mulţi bărbaţi dependenţi sexual au probleme cu adevărata intimitate. Pornografia şi masturbarea pot desensibiliza un bărbat faţă de o relaţie sexuală adevărată, iubitoare.
10. Ai tu însăţi probleme de care trebuie să te ocupi? Nimic din ceea ce faci nu poate fi o justificare pentru păcatul sexual al soţului tău, dar căsătoriile au rareori probleme doar din cauza unui singur partener. Totuşi, vedem că din cauză că problema sexuală a soţului pare enormă, multe soţii simt că dacă problema lui sexuală s-ar rezolva, totul ar fi bine. Rareori este aşa. Un motiv pentru care nu este aşa este că femeile care, fără să ştie, se căsătoresc cu bărbaţi homosexuali sau dependenţi sexual, sunt adesea atrase de ei din cauza slăbiciunii sau zdrobirii lor. O femeie care se teme de sexualitatea masculină puternică poate fi atrasă de „blândeţea” unui bărbat homosexual. O femeie care are dificultăţi în a relaţiona cu cineva altfel decât dacă îi poartă de grijă, codependentă, este atrasă de un bărbat cu probleme, precum un dependent de sex.
11. Care sunt celelalte probleme ale căsătoriei? Această întrebare este similară cu # 10 de mai sus. Aproape sigur, problema lui sexuală nu este singura problemă din căsătorie. Care sunt celelalte? Ai nevoie de ajutor pentru rezolvarea lor? Este el dornic să meargă la un consilier? Când celelalte ziduri au căzut, când iertarea şi harul lucrează în căsătorie, când el ajunge într‑adevăr să te iubească, vindecarea poate începe în el.
12. Fiind luate toate în considerare, este separarea sau divorţul o opţiune mai bună decât a rămâne împreună şi a trăi cu problema? Nu este greşit ca în deciziile tale să iei în considerare latura practică. Te va arunca divorţul în sărăcie? Ce efect va avea asupra copiilor? Pentru că ai motive biblice pentru divorţ sau despărţire, nu înseamnă că trebuie să divorţezi sau să te desparţi – sau că Dumnezeu vrea să o faci. Poate că trebuie cu adevărat să rămâi, chiar dacă nu ţi-a rămas nimic, şi să te încrezi în Dumnezeu ca să rezolve El lucrurile pentru tine.

Scopul acestor întrebări nu este să îţi dea o modalitate de a-ţi evalua căsătoria – şapte motive pozitive pentru a rămâne, şase pentru a ieşi din ea – ci de a-ţi permite să clarifici unele dintre gândurile şi temerile care îţi trec prin minte când îţi analizezi situaţia. Ele te pot ajuta să notezi răspunsurile, ca să ai timp să te gândeşti la ele. Apoi, după ce te-ai gândit, având sfatul pastorului şi al altor oameni evlavioşi din viaţa ta, roagă-te din toată inima. Soţia mea sugerează să pleci undeva singură un weekend, ca să te rogi în linişte şi singurătate. Poate că astfel Îl vei auzi pe Dumnezeu spunându-ţi dacă poate fi salvată sau nu căsătoria ta. Este posibil ca răspunsul să fie altul decât cel la care te-ai fi aşteptat.

Acum, un cuvânt pentru soţi. Uneori, după o cădere sexuală, o soţie îi cere soţului să îi promită că nu va mai face. Poate că ţi-ai promis-o ţie însuţi de atât de multe ori, dar ai eşuat, şi ştii că nu-i poţi promite. Dar uită-te la aceste întrebări şi vei vedea ce poţi face. Poţi încerca să o iubeşti din toată inima. Poţi fi sincer cu ea. Poţi împlini toate celelalte responsabilităţi ale tale ca soţ şi tată. Poţi petrece timp cu grupul de suport, cu cel care te monitorizează sau cu consilierul tău. Îl poţi căuta pe Dumnezeu din toată inima. Faptul că faci doar aceste lucruri va fi mai puţin decât doreşte soţia ta pentru căsătoria voastră, dar ele îi pot da speranţă, iar aceasta poate fi tot ceea ce ai să îi dai în momentul de faţă.

[Alan Medinger, Can This Marriage Be Saved? Copyright © 2001 Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de J. Budziszewski

J. Budziszewski

Ieri, în vestiar la serviciu, unul dintre colegii mei de muncă a găsit o scrisoare aparţinându-i unui alt coleg de muncă. A luat scrisoarea şi a citit-o. Era de la partenerul homosexual al colegului nostru. Restul personalului a aflat imediat despre homosexualitatea acestuia.

Dragă Profesore Theophilus,

Nu spusese nimănui, aşa că a fost atât de surprinzător. Sunt o mulţime de creştini mărturisitori la serviciu, foarte răuvoitori în felul în care vorbesc despre homosexualitate. Cum pot eu, ca şi creştin, să i-L arăt pe Cristos colegului meu homosexual şi în acelaşi timp, să îi ajut pe ceilalţi creştini de la serviciu să vadă că noi, ca şi creştini, trebuie să fim preocupaţi de binele etern al homosexualilor, nu să fim lipsiţi de respect faţă de ei? Nu cunosc persoana foarte bine, pentru că lucrează cu noi de numai câteva luni, dar vreau să fiu cumva în stare să depun mărturie faţă de el.

Cu sinceritate,

Jason

Profesorul Theophilus răspunde:

Dragă Jason,

Cred că va trebui să depui mărturie despre dragostea lui Cristos nu numai faţă de colegul tău care este homosexual, ci şi faţă de colegii tăi care spun că sunt creştini, dar vorbesc răuvoitor. Este destul să îi întrebi dacă sunt serioşi cu privire la jertfa lui Cristos. Isus a murit nu numai pentru păcatele tuturor, ci şi din cauza păcatelor tuturor. Nu numai heterosexualii, ci şi homosexualii sunt incluşi printre cei dintâi; nu numai homosexualii, ci şi heterosexualii sunt incluşi printre cei din urmă. Depunând mărturie atât faţă de colegul homosexual, cât şi faţă de colegii care spun că sunt creştini, dar vorbesc răuvoitor, aminteşte-ţi să vorbeşti mai degrabă cu blândeţe, decât cu siguranţă de sine, pentru că şi tu eşti doar un păcătos iertat.

Din cauza direcţiei potrivnice din care bate vântul, te afli într-o situaţie dificilă pentru a mărturisi. Îţi poate fi de ajutor să îţi aminteşti cele patru linii directoare pentru relaţiile cu oamenii care nu împărtăşesc standardele biblice (ceea ce înseamnă şi cei care urăsc): Nu te certa, Nu te scuza, Nu bate în retragere şi Nu te lăsa prins în capcană. Nu te certa înseamnă să nu te laşi atras într-un meci de strigăte sau într-o dezbatere. Nu te scuza înseamnă să nu te simţi vinovat sau să nu scuzi ceea ce ştii că eşti greşit. Nu bate în retragere înseamnă să-ţi aperi punctul de vedere, fără să te clatini sau să-ţi schimbi părerea. Nu te lăsa prins în capcană înseamnă să eviţi situaţiile în care eşti tentat să te dai bătut.

Cel mai bun sfat după Scriptură pentru aceste situaţii este Coloseni 4:6: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia”; 1 Petru 3:15-16: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Cristos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău”; şi 1 Tesaloniceni 5:17: „Rugaţi-vă neîncetat.” Dacă nu ştii cum să te rogi în această privinţă, aminteşte-ţi Romani 8:26: „Tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” De multe ori acest pasaj va fi ca apa rece pentru inima ta.

Har şi pace,

Profesorul Theophilus

[J. Budziszewski, Ask Professor Theophilus. Copyright © J. Budziszewski, Profesor de management şi filozofie, Universitatea din Texas, Austin, SUA, autor al How to Stay Christian in College şi The Line Through the Heart: Natural Law as Fact, Theory, and Sign of Contradiction. Acest articol a apărut iniţial în Boundless, www.boundless.org. Tradus şi publicat cu permisiune. Cei patru „nu” sunt împrumutaţi din cartea autorului, How to Stay Christian in College.]

de Tim Wilkins

Tim Wilkins

Surprins că eu, un fost homosexual, am primit o invitaţie ca să vorbesc două săptămâni consecutive la o organizaţie homosexuală, la o universitate importantă, am acceptat fără să stau pe gânduri. Am sosit cu mult mai devreme la faţa locului, pentru a fi printre studenţi, pentru a le strânge mâna şi a-i cunoaşte.

Deşi simţeam că locul meu nu era acolo, le-am povestit homosexualilor, care aveau vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, cum m-am simţit „diferit” încă de mic, cum, când am ajuns la pubertate, am fost atras de bărbaţi şi despre felul în care, după unsprezece ani de activitate homosexuală, I-am spus lui Dumnezeu: „S-a terminat! Homosexualitatea este o iluzie, un drum înfundat! Homosexualitatea promite multe, dar oferă puţine!” Le-am spus că homosexualitatea este un păcat, că este imorală şi că Dumnezeu pedepseşte păcatul.

Timp de nouăzeci de minute le-am făcut cunoscută povestea mea şi am răspuns la multe întrebări – dintre care unele au fost maliţioase, iar altele de-a dreptul jignitoare.

Imediat ce s-a încheiat întâlnirea, câţiva homosexuali, bărbaţi şi femei, cei mai mulţi cu o expresie contrariată pe chip, s-au apropiat de mine. În conversaţii semiprivate, afirmaţia repetată a fost: „Nu ai spus ceea ce mă aşteptam să aud.” Am întrebat: „Ce te aşteptai să auzi?”

Răspunsurile au fost previzibile. „Mă aşteptam să ne acuzi. Mă aşteptam să fii moralizator, zgomotos şi făţarnic.” „Mă aşteptam să citezi din Scriptură toată întâlnirea, să spui că ne deteşti.” Eu nu făcusem nimic din toate acestea.

Mi-am exprimat politicos aprecierea pentru oportunitatea de a discuta cu ei, de a mă împrieteni cu ei şi de a le spune ce a făcut Cristos în viaţa mea.

Am fost aşteptat, în săptămâna următoare, de o mulţime de două ori mai mare decât cea din săptămâna anterioară. De ce? Auziseră că „tipul care este un fost homosexual a fost respectuos, politicos şi prietenos”.

Mi-am compromis convingerile, am scuzat homosexualitatea, am diluat Scriptura? Nu.

După ce am fost intervievat în cadrul unei emisiuni de televiziune, în timp ce ieşeam din studio, am întâlnit un activist homosexual care realizează o emisiune de televiziune.

I-am întins mâna, i-am spus că i-am urmărit emisiunea şi că am găsit-o „interesantă”. Ted m-a întrebat cum mă cheamă şi de ce am fost intervievat. I-am spus numele meu şi am zis: „Am fost homosexual.”

Imediat Ted a început să vorbească repede, s-a aprins la faţă şi a început să se agite. Am stat liniştit în timp ce monologul lui continua – timp în care Îl întrebam pe Dumnezeu cum aş putea detensiona situaţia. Când a făcut o pauză, am intervenit cu aceste cinci cuvinte, fără să mă gândesc prea mult: „Ted – tu – eşti – o…” Eram nesigur care va fi ultimul cuvânt, dar, în cele din urmă, a ieşit de pe buzele mele – „binecuvântare”. Generic vorbind, Ted este o binecuvântare în sensul că, deşi nu este un copil al lui Dumnezeu, este o creaţie a lui Dumnezeu.

Ca un om care ar fi primit un pumn în stomac, Ted a rămas fără grai. După ce s-a adunat, chipul i s-a destins. Respirând adânc, Ted a zis: „Chiar apreciez felul în care ai condus discuţia noastră la un nivel superior.”

Imediat am îndreptat conversaţia de la homosexualitate către familie, muncă, colegiu – subiecte generale.

După puţin timp, gazda emisiunii TV care mă intervievase s-a apropiat de uşa studioului unde eu şi Ted stăteam de vorbă. Automat m-am pregătit să le fac cunoştinţă lui Ted şi gazdei TV. Întorcându-mă spre dreapta, mi-am pus mâna stângă pe umărul drept al lui Ted şi i-am spus gazdei: „Ted, el a fost gazda emisiunii” şi apoi i-am spus gazdei: „Ted are propria lui emisiune de televiziune.”

Ted şi cu mine ne-am încheiat discuţia, în timp ce ieşeam din clădire. Ne-am dat mâna şi ne-am văzut fiecare de drumul său.

O săptămână mai târziu s-a difuzat emisiunea live a lui Ted. Ghici ce? Acel activist homosexual a povestit publicului său, format în principal din activişti homosexuali, toată discuţia noastră, încheind cu cuvintele: „Nu ştiu dacă tipul chiar a fost homosexual sau nu, dar mi-a făcut o impresie deosebită.”

Rick Warren spune: „Sunt două cauze principale pentru care oamenii nu-L cunosc pe Isus Cristos ca Domnul şi Mântuitorul lor. Una este aceea că nu au întâlnit niciodată un creştin. A doua este aceea că au întâlnit un creştin.”

O arătare a dragostei creştine adevărate, evidente, eclipsează repede şi decisiv dragostea contrafăcută găsită în homosexualitate, deschizând o uşă pentru Evanghelie.

Îi urăsc pe homosexuali? Categoric nu! Adevărul este că îi iubesc pe homosexuali mai mult acum, decât atunci când eram unul dintre ei!

[Tim Wilkins, I Still Love Homosexuals. Copyright © Cross Ministry, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]