de Bob Davies & Lori Thorkelson

Bob Davies

Ce este renunţarea?

Trei definiţii de bază ale cuvântului „renunţare” din dicţionar sunt:

a renunţa la un drept,

a pune deoparte un plan,

a da drumul unui lucru sau unei persoane.

Aceasta arată în termeni mai concreţi despre ce vorbim. Felul de renunţare cu care avem de-a face implică de obicei toate cele trei acţiuni!

Cine este afectat de renunţare?

Toţi suntem implicaţi într-un anumit fel în renunţare. Zilnic trebuie să facem alegeri. Trebuie să renunţam la lucrurile care ne separă de Dumnezeu. Putem înţelege aceasta când este vorba de lucruri, dar când este vorba de oameni, de multe ori există confuzie în ceea ce priveşte responsabilitatea noastră creştină. De aceea este renunţarea atât de dificilă, pentru că deseori implică pe cineva de care suntem cel mai apropiaţi, chiar ultima persoană căreia am vrea să-i dăm drumul.

Ana cunoştea durerea renunţării. Era o femeie evlavioasă, care s-a rugat neîncetat pentru un fiu, jurând că îl va dedica în slujba Domnului. Dumnezeu i-a încuviinţat rugăciunea când l-a născut Samuel. Ana l-a adus la templu, spunând: „Pentru copilul acesta mă rugam şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1 Samuel 1:27-28). Trebuie să fi fost o renunţare foarte dureroasă pentru o mamă care îşi petrecuse întreaga viaţă tânjind după un copil! Dar priorităţile Anei erau în ordine şi ea ştia cui îi aparţinea Samuel. Renunţarea nu este niciodată uşoară – oamenii care spun că este, probabil nu au experimentat-o niciodată! Este ceva plin de sens numai în contextul unor relaţii profund dedicate.

Este renunţarea o formă de pedeapsă?

Când Dumnezeu ne cere să dăm drumul cuiva apropiat nouă, durerea de a da drumul poate să pară ca o pedeapsă – dar nu este! Renunţarea nu este acţiunea lui Dumnezeu care îndepărtează din viaţa noastră pe cineva de care suntem ataşaţi în mod păcătos. Adevărata „renunţare” este o decizie matură, pe care o facem ca răspuns la cererea lui Dumnezeu. Avraam a văzut renunţarea la Isaac ca un act de închinare (Geneza 22:5). Când Dumnezeu cere aceasta de la noi, ne testează loialitatea, desăvârşind abilitatea noastră de a ne încrede în El, care este cel mai de preţ pentru noi. Faptul că Dumnezeu ne cere să renunţăm la cineva este un semn încurajator că El ştie că am stabilit deja o relaţie de încredere cu El. Nu ne cere să renunţăm mai presus de nivelul capacităţii noastre.

Cum diferă renunţarea de părăsire?

Renunţarea este „predarea cuiva”; părăsirea este „renunţarea la cineva”. Când dăm drumul cuiva pe care îl iubim, încetăm să ne mai asumăm responsabilitatea pentru el, dar nu încetăm să ne îndeplinim responsabilităţile faţă de el. Într-o şedinţă de consiliere, am vorbit cu nişte părinţi al căror fiu creştin era activ în stilul de viaţă homosexual. Era mulţumit că este homosexual şi avea greutăţi în a-şi păstra serviciul, iar părinţii lui garantau frecvent pentru el din punct de vedere financiar. Când i-au dat drumul băiatului lor, ajutorul financiar a încetat, deşi au continuat să-i transmită în alte moduri dragostea pe care o aveau pentru el.

Care sunt unele aspecte ale renunţării?

Confruntarea cu limitările noastre

În cele din urmă ajungem în punctul în care ne recunoaştem neajutorarea în legătură cu cel la care ţinem, realizând că am ajuns la limitele dragostei şi înţelepciunii omeneşti. Suntem gata să recunoaştem că avem nevoie să-L lăsăm pe Dumnezeu să preia conducerea.

Recunoaşterea stăpânirii lui Dumnezeu

Ca Ana, realizăm că persoana pe care o iubim Îi aparţine lui Dumnezeu – nu nouă. Deşi poate că ni s-a încredinţat o poziţie de grijă şi de responsabilitate faţă de ea, în cele din urmă, ea Îi aparţine lui Dumnezeu şi este responsabilitatea Lui.

Renunţarea la aşteptările noastre

Poate că am sperat că multe vor fi împlinite de persoana pe care o iubim: speranţe că fiii noştri sau fiicele noastre se vor căsători şi vor avea copii; planuri emoţionante pentru viitor, cu soţul sau soţia noastră, pe care le-am făcut când ne-am căsătorit. Şi, cu siguranţă, nu este greşit să avem asemenea speranţe! Dar este parte din renunţare să înţelegem că este posibil ca acele lucruri să nu se întâmple. Renunţăm la aşteptările noastre, realizând că numai Dumnezeu va aduce împlinire în viaţa noastră, deşi poate nu în felul în care am plănuit.

A da cuiva aceeaşi libertate pe care ne-o dă Dumnezeu nouă: responsabilitatea pentru alegerile noastre

Să le îngădui celor dragi să înfrunte consecinţele propriilor lor acţiuni, chiar dacă simt durere şi tragedie în acest proces, este probabil cea mai grea parte a renunţării. Este important să înţelegem că aceasta nu arată o lipsă de dragoste din partea noastră. Ca şi copii ai Lui, Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi aceeaşi libertate de alegere, iar relaţia Lui cu noi este una a dragostei perfecte.

Renunţarea la eforturile de a controla circumstanţele

Într-un mod foarte practic, trebuie să începem să ne încredem cu adevărat în lucrarea Duhului Sfânt. Despărţirea de homosexualitate cere o viziune şi o determinare care vin numai de la Dumnezeu. Numai El poate aduce convingerea de păcat şi o dorinţă pentru schimbare. Trebuie să începem să ne purtăm conform cu ceea ce ştim că este adevărat: că Dumnezeu poate rezolva situaţia cuiva mai bine decât orice plan cu care am veni noi.

Când dăm drumul cuiva?

Deşi poate avem prieteni care ne sfătuiesc „să dăm drumul cuiva”, Dumnezeu este singurul care ştie când suntem cu adevărat în stare să o facem. Deşi este posibil să „predăm” permanent pe cineva Domnului în rugăciunile noastre, va veni un timp anume când Dumnezeu ne va cere să-i dăm drumul şi aceasta, când vom avea ungerea şi puterea să o facem. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l aducă jertfă pe Isaac, nu a fost când fiul lui era un nou născut, ci când era probabil adolescent. Cererea a venit când Avraam era pregătit, după ce văzuse credincioşia lui Dumnezeu dovedită în alte împrejurări.

Care este scopul renunţării?

De ce ne cere Dumnezeu să renunţăm la cineva pe care îl iubim? Din perspectiva noastră finită, ne întrebăm: „Ar putea fi oare nesigur de dragostea noastră pentru El? De ce cere Dumnezeu o dovadă atât de drastică a dedicării noastre?” Răspunsurile la aceste întrebări vin numai când înaintăm în cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu, înţelegând că tot ce ne cere este în folosul nostru. Scopul renunţării devine mai clar când privim la rezultatele din viaţa noastră: siguranţă crescută şi o libertate mai mare.

Siguranţă

Renunţarea testează temelia pe care se bazează viaţa noastră. Isus vorbeşte despre fixarea afecţiunilor noastre în lucrurile de sus, dar cei mai mulţi dintre noi vor recunoaşte că afecţiunile noastre sunt destul de legate de pământ. Ne pasă profund de copiii, familia, prietenii şi slujba noastră. Sunt preocupări legitime! Când Dumnezeu spune că vrea să-L iubim mai presus de toţi ceilalţi, nu sugerează că ar trebui să avem grijă să nu-i iubim prea mult. Dar vrea, mai presus de toate, să aibă dedicarea noastră supremă pentru El şi să avem siguranţa noastră fundamentală în El. Lumea în care trăim este instabilă. Oamenii pe care ne bazăm cel mai mult nu sunt stâlpi care nu se clatină. Siguranţa în Dumnezeu nu este o opţiune. Este o necesitate totală, pentru ca viaţa noastră să se bazeze pe ceva solid. Dacă sentimentele noastre de siguranţă s-au legat prea strâns de ceva care se clatină, renunţarea ne face doar să dăm drumul celor trecătoare şi plasează înţelegerea noastră în ceea ce este etern şi de neclătinat.

Libertate

Când suntem capabili să-l lăsăm în grija lui Dumnezeu pe cel de care suntem atât de preocupaţi, suntem eliberaţi de un tip de existenţă gen „carusel emoţional”, în care stările sufleteşti sunt dependente de acţiunile celui la care ţinem. Mama unui homosexual a ştiut că renunţarea a avut loc când nu se mai cufunda în depresie, de fiecare dată când fiul ei menţiona implicarea lui în stilul de viaţă homosexual. Aceasta nu înseamnă că suntem total neafectaţi de acţiunile celeilalte persoane, ci doar că nu suntem controlaţi de ele. Un alt beneficiu al renunţării este că mintea şi inima noastră pot să se concentreze asupra altor lucruri şi să aibă grijă de alţi oameni. Când suntem atât de absorbiţi de o persoană, neglijăm alte relaţii şi responsabilităţi. Faptul de „a da drumul” ne permite să ne angajăm, cu bucurie şi entuziasm, în noi preocupări. Suntem eliberaţi de constrângerea încercării de a duce persoana „înapoi la Domnul” şi suntem eliberaţi de sentimentul de vină şi de responsabilitate pentru alegerile sale. Deşi poate că nu realizăm, este posibil ca asemenea presiuni din partea noastră să aibă de fapt efectul opus, să îndepărteze persoana şi mai mult de Dumnezeu, mai degrabă decât să o îndepărteze de păcatul său. Renunţarea ne eliberează, ca să iubim persoana într-un mod mai relaxat, neposesiv, dându-i libertatea de a-L alege pe Dumnezeu pentru sine, fără presiunea aşteptărilor noastre.

[Bob Davies & Lori Thorkelson, Relinquishment: What Does It Really Mean To ‘Let Go’? Copyright © Bob Davies & Lori Thorkelson. Tradus şi publicat cu permisiune.]