Archive for Articole

Activitatea homosexuală scurtează viaţa?

de Dr. Paul Cameron, Dr. Kirk Cameron şi William L. Playfair

Sumar
Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Estimările anterioare din necrologuri şi din studiile sexuale dinainte de 1994 au sugerat că vârsta mediană de deces pentru homosexuali este de mai puţin de 50 de ani. [Vârsta mediană este un indicator ce împarte populaţia totală a unei ţări în două părţi egale, vârsta mediană fiind acea valoare de mijloc. N. trad.] Patru baze de date au fost folosite pentru a testa această estimare: (1) necrologurile din presa homosexuală din 1993 până în 1997 au reflectat succesul tratamentului pentru cei cu SIDA, dar au sugerat o vârstă mediană de deces de mai puţin de 50 de ani; (2) două mari studii aleatorii din 1994 – unul în SUA şi celălalt în Marea Britanie – au produs rezultate în acord cu vârsta mediană de deces pentru homosexuali, de mai puţin de 50 de ani; (3) vârsta mediană a celor căsătoriţi vreodată în Danemarca, Suedia şi Norvegia a fost de aproximativ 50 de ani, în timp ce a celor care au avut vreodată un parteneriat homosexual a fost de aproximativ 40 de ani; mai mult, cei căsătoriţi au fost de aproximativ 5 ori mai predispuşi să fie bătrâni şi de 4 ori mai puţin predispuşi să devină văduvi de tineri; şi (4) utilizatorii de droguri intravenoase şi homosexualii care au făcut teste HIV în Colorado au avut distribuţii de vârstă aproape identice. Cele patru dovezi au fost în acord cu constatările anterioare, sugerând că activitatea homosexuală poate fi asociată cu o durată a vieţii scurtată cu de la 20 la 30 de ani.

Referinţe

Psychological Reports, 1988, 83, 847-866.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., William L. Playfair, Does Homosexual Activity Shorten Life? Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

A denaturat Asociaţia Americană de Psihologie materialul ştiinţific la Curtea Supremă a SUA?

de Dr. Paul Cameron şi Dr. Kirk Cameron

Sumar
Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Pe 31 ianuarie 1986, Asociaţia Americană de Psihologie (APA) a prezentat la Curtea Supremă a SUA o intervenţie prin procedura „amicus curiae”, în favoarea protecţiei constituţionale pentru sodomia consensuală. APA a afirmat că: (1) Studiul Bell, Weinberg şi Hammersmith a găsit că „62% dintre bărbaţii heterosexuali au raportat că prima lor experienţă sexuală a fost cu un alt bărbat; 39% dintre bărbaţii homosexuali au raportat o asemenea experienţă”, (2) „datele nu susţin” o legătură între activitatea homosexuală din copilărie şi orientarea sexuală şi (3) „nu există date empirice care să sprijine mitul popular că orientarea homosexuală sau comportamentul homosexual rezultă dintr-o «contaminare» de la alţi homosexuali”. Se apreciază că, violând standardele raportării ştiinţifice, constatarea lui Bell ş.a. a fost scoasă din context ca să fie în favoarea poziţiei APA, iar studiile APA citate în această secţiune a informării au fost fie contrare, fie irelevante, fie nu s‑au referit la argumentele APA. Organizaţiile profesionale ştiinţifice au obligaţia specială (a) de a fi exacte în înfăţişările la Curtea Supremă a SUA şi (b) de a adera la standardele acceptate ale ştiinţei în felul în care răspund la citaţii.

Referinţe

Psychological Reports, 1988, 63, 255-270.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., Did the American Psychological Association Misrepresent Scientific Material to the U.S. Supreme Court? Copyright © Family Research Institute. Tradus și publicat cu permisiune.]

Valori care dăinuiesc

de Remus Ruptaşu

– Tati, tati! A venit tati!

– Tati, te joci cu noi?

– Dragii mei, abia am intrat pe uşă şi vreţi să mă joc cu voi?

– Te rugăm! Numai puţin!

Aşa se întâmplă de cele mai multe ori când ajung acasă. Cu ochi nevinovaţi şi mâinile împreunate, mă întâmpină zi de zi, să le ofer din timpul meu. Ei nu ştiu dacă am fost agitat, dacă am fost suprasolicitat, dacă mai am resurse, dacă am alt program, dacă sunt dispus, şi câte nu aş mai putea adăuga.

Nu de puţine ori am retrăit clipe din copilărie când, la fel ca ei, îmi întâmpinam tatăl, împreună cu sora şi cei doi fraţi ai mei. Era aşa de frumos că se cobora la nivelul nostru şi făcea pe căluţul! Nu conta că de obicei era ameţit şi ne mai scăpa. Conta că îşi făcea timp şi turna în cupa noastră afectivă. Dar ce ştiam atunci…

Nu am realizat cât de important a fost decât după ce am devenit părinte şi m-am transpus în locul tatei. Serviciul lui a fost cu mult mai greu decât al meu, dar nu îmi amintesc să ne fi refuzat vreodată. Nu era zi în care să nu găsim ceva dulce în geanta lui de serviciu. Cred că era încântat să ne aibă prin preajmă. Întotdeauna aveam sarcini de îndeplinit şi activităţi la care participa împreună cu noi. Gândiţi-vă că toate acestea s-au petrecut până să împlinesc vârsta de 12 ani, când boala şi viciile l-au răpus. Ce-a rămas în urmă? O văduvă cu patru copii între 8 şi 14 ani, amintiri şi lecţii de viaţă.

Copiii vor din timpul meu. Vor să fie mângâiaţi. Vor să vorbesc cu ei. Vor să primească daruri. Vor să le fac anumite servicii. Cupa dragostei trebuie să le fie mereu plină. Ei sunt adevăratele valori, pe care trebuie să le administrez, împreună cu soţia, cu înţelepciune.

Dar să vedem următorul scenariu:

Ce se întâmplă când nici nu deschizi bine ochii şi te întâmpină o atmosferă de respingere? Ai vrea să fii luat în braţe, să fii mângâiat, să ţi se spună o vorbă bună. Ai vrea să primeşti un zâmbet cald. Ai vrea să auzi: „Bravo, ai reuşit!” Dar totul este steril şi fals.

Tocmai se schimbă tura când te munceşti să-ţi desenezi familia. Găseşti în mintea ta chipul fratelui mai mic cu doi ani. E trist. Ajungi la chipul mamei şi te lupţi să-l aduci la viaţă. Nu mai ştii dacă râde sau plânge. E tot mai vag. Nu mai ştii dacă flăcăra-ţi din ochi arde de dor sau de frustrare.

Ai protestat aşa de tare când oamenii aceia te-au luat şi te-ai gândit că dacă vei continua aşa, te vor duce înapoi. Dar zilele s‑au scurs fără niciun rezultat.

Ţi-ai zis că poate se vor lăsa convinşi dacă vei negocia. Şi le‑ai promis că vei fi cel mai cuminte copil (ca şi cum din vina ta erai acolo), numai să te ducă înapoi. Ce folos! Toţi deveneau din ce în ce mai surzi la glasul tău.

Aşa ai renunţat să protestezi, să negociezi, să promiţi, să mai vrei ceva şi a început să nu te mai intereseze ce se întâmplă în jurul tău. Mai mult, nu mai eşti capabil să discerni ce e bine şi ce e rău

Aş putea continua acest scenariu sau aş putea să schimb cadrul, gândindu-mă la cei neglijaţi în propriile familii, unde părinţii îşi privesc pruncii ca pe nişte cupe de cristal de care nu ai voie să te atingi. Nu m-am gândit să fac aşa o comparaţie, dar se pare că este foarte nimerită.

Realitatea este că fiecare persoană are un suflet fragil, iar fragilitatea nu este limitată de vârstă sau sex. Cristalul străluceşte la fel în fiecare casă, dar este condiţionat de hărnicia administratorului (părinţi, bunici etc.). Praful nu cruţă nimic…

Am avut ocazia să ascult şi să văd foarte multe persoane a căror strălucire a fost acoperită de mult de praful păcatului. Unii chiar au ajuns să creadă că felul lor de a fi este normal, alimentându-şi conştiinţa cu mizerii. Apoi am întâlnit o categorie de persoane care nu neagă realitatea cu care se confruntă. Dar de prea multe ori li s-a spus că nu sunt buni de nimic, încât le este frică să mai facă o încercare în a-şi depăşi limitările. Îşi doresc schimbarea, dar se simt incapabili să o facă.

Am întâlnit şi o categorie de persoane care înfruntă realitatea, care caută modalităţi concrete de curăţire. Nu se dau înapoi când e vorba de ajutor din afară.

Păcatul este un praf nociv care ia diferite forme. El nu cruţă nimic. Nu te întreabă dacă ai avut sau ai părinţi, prieteni, mentori, învăţători. Nu îţi dă a doua şansă. Scopul lui este să îţi fure strălucirea.

Calitatea vieţii unui om este determinată de felul în care este primit şi tratat în primii ani din viaţă.

Am început cu un exemplu din viaţa personală, reflectat în reacţia copiilor mei. Dacă tatăl meu nu mi-ar fi acordat atenţie atunci când i-am cerut-o, nu aş fi ştiut cum să procedez la rândul meu.

Nu de puţine ori aud din gura băieţilor mei cuvinte de genul: „Când o să fiu şi eu tătic, o să mă joc la fel cu copiii mei.” Ce desprind de aici? Ideea că el doreşte să fie tată pentru viitoarea lui familie. Adică îşi formează identitatea de bărbat. Îl va imita pe tata în ceea ce face.

Cât de mult doresc ca părinţii să înţeleagă nevoia copiilor lor! De când lucrez cu copii instituţionalizaţi, am descoperit tragedia unui suflet care a fost părăsit, neglijat sau abuzat. Am constatat cu tristeţe că frustrarea lor îşi are rădăcini în trecutul deloc plăcut pe care l-au trăit. Am văzut că pasivitatea, detaşarea sau răzbunarea sunt consecinţe ale lipsei afecţiunii.

Ceea ce scriu acum se adresează în mod direct părinţilor, dar şi celor care sunt implicaţi în vreun fel în creşterea copiilor. Trataţi copiii ca pe cel mai de preţ cadou pe care l-aţi primit! Acordaţi-le toată atenţia voastră! Sunt singurele valori care dăinuiesc, mai mult decât orice posesiune materială. Iar când vă intersectaţi cu suflete care şi-au pierdut valoarea de sine, faceţi‑vă timp şi curăţaţi-le. Încă pot să strălucească!

[Copyright © 2010 Remus Ruptaşu. Extras din cartea Contra Curentului. Publicat cu permisiune. Remus Ruptaşu este diacon în Biserica Creştină după Evanghelie Betel şi lucrează ca instructor de educaţie la Protecţia Copilului Botoşani, Complexul de apartamente „Casa Mea” Dorohoi. Locuieşte în Dorohoi, este căsătorit şi tatăl a trei copii.]

Sfaturi pentru părinţii care au copii homosexuali

de Barbara Johnson

Barbara Johnson

Barbara Johnson

Probabil că simţi că eşti un caz unic, nu unul într-o minoritate uriaşă răspândită pretutindeni în lume. Dacă părinţii şi-ar aminti de alte cazuri în care prietenii lor au auzit destăinuiri similare, şocul lor ar fi mult mai mic.

Faptul de a fi homosexual nu anulează dragostea de părinte, nu mai mult decât anulează Dumnezeu dragostea Sa pentru copii Lui când au căzut în păcat. El ne iubeşte în continuare. După ce copiii le spun părinţilor că sunt implicaţi în homosexualitate, luptele lor interioare măcar sunt exteriorizate.

Ce s-a schimbat?

Copilul tău nu este o tragedie. Este tot copilul tău. Faptul de a şti că este implicat în homosexualitate nu şterge toată bucuria şi binecuvântarea care a fost el pentru tine din anii copilăriei.

Numai fiindcă ai aflat despre problema lui, nu mai poţi fi aceeaşi mamă iubitoare care erai cu câteva ore înainte? S-a schimbat el?

Nu este acelaşi copil pentru care ai fi făcut totul, ţi-ai fi dat chiar viaţa, ca să salvezi viaţa lui? Unde sunt dragostea şi compasiunea pe care i le arătai cu atâta uşurinţă înainte?

Când copilul tău îţi dezvăluie un aspect al vieţii lui, aceasta este o expresie a încrederii sale profunde în tine. Faptul de a-ţi face destăinuirea probabil că reprezintă o decizie majoră în viaţa lui. Îşi va aminti mult timp de reacţia ta.

Ce oportunitate extraordinară pentru toţi părinţii, de a-şi arăta devotamentul şi loialitatea faţă de copilul lor, când devin pentru prima oară conştienţi de dilema lui! Cunoaşterea unui asemenea lucru paralizează cumva abilitatea noastră de a ne arăta loialitatea faţă de copil?

Dragoste necondiţionată

Arată-i că-l iubeşti în ciuda a orice. Trebuie să-i transmiţi dragostea ta necondiţionată. Îl iubeşti, dar trebuie să urăşti păcatul lui, fiindcă îl răneşte. Indiferent de starea lui, îl iubeşti.

Dacă se află adânc în păcat, dacă vrea să se schimbe, dacă nu vrea să se schimbe sau dacă este chiar prea încordat ca să vorbească despre asta cu tine, fă-l să înţeleagă că dragostea ta nu depinde de comportamentul lui. Îl poţi iubi datorită luptei lui cu homosexualitatea, nu în ciuda ei.

Arată dragoste!

Fă ca dragostea ta să se reverse peste copilul tău în orice mod posibil. Aceasta va preveni ca în inima ta să se instaleze inerţia şi amărăciunea. Iar pe el îl va asigura de dragostea ta necondiţionată, ceea ce îi va aminti de dragostea lui Dumnezeu.

Caută-L pe Dumnezeu!

Stai aproape de Dumnezeu! Uneori, situaţii ca acestea îi conduc pe oameni la Dumnezeu. Dacă înainte de aceasta nu erai în părtăşie cu El, poţi fi acum.

Laudă-L pe Dumnezeu în situaţia ta, ştiind că ţi-l va înapoia pe copilul tău la timpul Lui, pentru a realiza o adevărată părtăşie. Fii gata să-ţi întâmpini copilul cu braţele deschise, fără să-i pui întrebări.

Fii mulţumitor!

Fă ca atitudinea ta permanentă să fie: „Laudă-L pe Domnul în orice circumstanţe!” Situaţia de faţă a venit la tine prin filtrul special al lui Dumnezeu, pentru a-ţi curăţi viaţa şi a face ca familia ta să fie unită în slujirea Domnului.

Încercările trebuie să întărească legăturile, făcându-le puternice precum cablurile. Lasă ca încercarea de faţă să-ţi aprofundeze credinţa şi să te facă un metal scump în folosul Stăpânului, după ce zgura a fost îndepărtată prin foc.

Dă-I-l pe copilul tău lui Dumnezeu!

Mai presus de toate, înconjoară-l pe copilul tău cu dragoste şi prezintă-l Domnului la timpul Său. Dedicarea faţă de Domnul te va elibera, pentru a te ruga ca puterea vindecătoare a Duhului Sfânt să-l copleşească şi să-l elibereze.

Păstrează întotdeauna în inima ta Romani 8:28: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele…” Chiar când totul pare distrus, versetul respectiv ar trebui să ocupe o poziţie de frunte pe lista versetelor despre suferinţă.

Să citezi versetul de mai sus la repezeală, fără a fi trecut prin această încercare, ar fi culmea ipocriziei şi dragoste falsă. Dar urmăreşte să te umpli cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca atunci când te trezeşti în mijlocul nopţii cu semnele acute ale simptomelor de anxietate, să auzi glasul Domnului şoptindu-ţi: „Copilul Meu, asta va lucra spre binele tău, fiindcă Mă iubeşti şi eşti chemat pentru scopurile Mele.”

Hrăneşte-te cu versete de ajutor va fi genul de îndemn interior de la Domnul care te vindecă.

Meditează la aceasta: „În slujba dragostei numai cei răniţi pot sluji, fiindcă numai ei înţeleg strigătul inimii care sângerează.”

Şocul şi supărarea pe care le simţi vor dispărea într-o zi, iar în locul lor va fi o inimă plină de dragoste, care să-i slujească pe cei pe care Dumnezeu îi va aduce în viaţa ta, fiindcă ai băut paharul încercării pline de suferinţă.

[Barbara Johnson, Advice for Parents of Gay Children. Copyright © Barbara Johnson. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Chemaţi la compasiune

de Danny Blackwell

Danny Blackwell

Danny Blackwell

Această poveste adevărată a început când bărbatul s-a apropiat de masa de machiaj şi şi-a pus mâna pe masă, lăsând o urmă de transpiraţie. Era evident nervos şi a zis: „Ei bine, în mare m-am descurcat, mă puteţi ajuta să-mi acopăr barba?”

Carol, care era creştină, s-a rugat: „Doamne, omul care se află înaintea mea are nevoie să îl ajut să se machieze şi mă simt dezgustată… Doamne, nu pot să o fac. El, care este bărbat, vrea să se îmbrace ca o femeie. Mă face să mă simt murdară şi mi se pare dezgustător…” Domnul a răspuns: „Carol, cel care se află înaintea ta nu este mai păcătos decât oricine altcineva, nici chiar decât femeia pe care tocmai ai servit-o.” Carol l-a ajutat.

Această poveste arată un anumit lucru, şi anume că avem tendinţa de a judeca oamenii pe care nu ne simţim confortabil să îi avem în preajma noastră, în special pe LGBT. De câte ori am construit ziduri în jurul nostru ca să ne izolăm în biserică de anumite grupuri din societate? Dacă s-ar spune adevărul despre aceasta, ne-am simţi la fel de dezgustaţi cum s-a simţit Carol în această poveste.

Dacă ne-am aminti cum ne-am interesat de alţi creştini, am recunoaşte că am făcut-o numai după ce am căpătat respect pentru ei şi numai după un anumit timp. Cum căpătăm respectul? Aceasta are loc numai când îi privim pe alţii cum am vrea să ne privească ei pe noi. Există pericolul ca dacă un homosexual sau un transgender îşi învinge teama și Domnul lucrează în viaţa sa și vine la biserica noastră, să stricăm totul având aşteptări nerealiste de la el. Prin aşteptări nerealiste înţeleg că aşteptăm să fie după tiparul nostru şi să fie ca noi. Putem, de asemenea, transmite o atitudine socială de genul: „Acum că eşti mântuit, întâlneşte-te cu o femeie şi căsătoreşte-te.”

Trebuie să ne amintim că nu heterosexualitatea este obiectivul final, ci sfinţenia şi dragostea pentru Domnul, deci să tratăm pe fiecare cu respect.

[Danny Blackwell, Called to Compassion. Copyright © Danny Blackwell. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Adevărul despre SIDA

de David Feddes

David Feddes

David Feddes

Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi. (Marcu 2:17)

Daniel are o soţie şi trei copii mici. Călătoreşte deseori departe de casă din cauza serviciului şi îşi petrece nopţile în diferite oraşe. Uneori, când este plecat, Daniel merge la prostituate sau la alte femei disponibile.

În ultimul timp, Daniel are probleme de sănătate. Se duce la medic. Un test al sângelui arată că are HIV, virusul care provoacă SIDA. Daniel nu este sigur care femeie i-a dat HIV şi nu are idee câte alte femei a infectat.

Daniel nu vrea să ştie nimeni despre problema lui cu HIV. Este prea ruşinos să spună cuiva. Deci continuă să întreţină relaţii sexuale cu soţia lui şi nu foloseşte prezervativ. Dacă ar face-o, soţia lui ar deveni bănuitoare şi s-ar întreba ce nu este în ordine.

Puţin mai târziu, soţia lui Daniel, Rebecca, bănuieşte ceva şi se întreabă dacă ea însăşi are HIV. Dar nu vrea să facă un test şi, dacă este infectată, nu vrea să afle nimeni. Între timp, îl alăptează încă pe cel mai mic copil al ei, iar Rebecca nu ştie dacă bebeluşul ar putea lua HIV prin alăptare. Nu a auzit niciodată de un medicament care ajută la protejarea de HIV a bebeluşilor sugari şi nu îndrăzneşte să-i dea copilului un înlocuitor pentru laptele matern. În comunitatea ei, toate mamele îşi alăptează copiii, astfel încât orice mamă care opreşte alăptatul şi foloseşte lapte ca înlocuitor ar putea la fel de bine să poarte un semn: „Ceva nu este în ordine cu mine.” Oamenii ar evita-o, de teamă să nu se molipsească de ce are ea, iar Rebecca nu vrea să fie dispreţuită şi izolată. Astfel, nu face testul şi continuă să-şi alăpteze bebeluşul.

Câteva luni mai târziu, rămâne din nou gravidă. Daniel şi Rebecca nu discută dacă bebeluşul lor nenăscut ar putea lua HIV, nu discută despre aceasta cu nimeni. Doar îşi continuă viaţa ca de obicei.

Nu mult după ce se naşte copilul, Daniel se îmbolnăveşte atât de tare încât nu mai are rost să pretindă că totul este în ordine. Oamenii află despre boala lui. Dar nici atunci, nimeni dintre prietenii sau rudele lui nu spune multe despre SIDA. Doar îl evită pe Daniel. El nu-şi permite medicamentele care le ajută pe victimele HIV/SIDA să trăiască uneori mai mult. În cele din urmă Daniel moare, lăsându-şi soţia şi copiii fără niciun venit.

Câţiva oameni de treabă încearcă să ajute familia, dar cei mai mulţi îi evită. Rebecca şi copiii ei nu au mâncare suficientă. Primesc putină mâncare, care îi ţine în viată, dar sunt subalimentaţi şi slăbiţi. Apoi HIV-ul Rebeccăi devine SIDA. Fără o hrănire adecvată sau acces la medicamente, ea moare repede, lăsând în urmă patru orfani tineri. Cei doi copii mai mici sunt seropozitivi şi sunt condamnaţi să moară în copilărie. Unul a luat virusul prin alăptare, celălalt l-a luat înainte de naştere, de la mama infectată.

Nevoia de adevăr

Această poveste se bazează pe evenimente care li se întâmplă multor oameni din zilele noastre. SIDA este un ucigaş necruţător, care loveşte bărbaţi, femei şi copii. În lupta împotriva SIDA, una dintre cele mai importante arme este adevărul. Trebuie să spunem adevărul despre SIDA. Puterea mortală a SIDA ar dispărea dacă fiecare ar şti adevărul, ar trăi conform lui şi ar spune celuilalt despre el.

Dacă Daniel ar fi trăit după adevărul lui Dumnezeu că sexul este un dar frumos, de care trebuie să te bucuri numai în cadrul căsătoriei, nu ar fi luat niciodată virusul HIV. Şi chiar după ce l‑a luat, cei din familia lui ar fi fost cruţaţi, dacă i-ar fi spus adevărul soţiei lui. După ce Rebecca a luat boala, şi-ar fi putut, de asemenea, proteja copilul pe care îl alăpta, dacă ar fi căutat adevărul despre starea ei şi ar fi ştiut că HIV se transmite uneori prin alăptare.

Dacă cei din comunitatea lor ar fi ştiut adevărul că HIV/SIDA nu se ia doar aflându-te lângă cineva şi dacă ar fi ascultat de adevărul lui Dumnezeu despre iubirea celor bolnavi şi în nevoie, familia nu ar fi fost evitată, iar oamenii nu ar fi fost atât de tentaţi să ascundă adevărul despre faptul că au SIDA. Dacă Daniel şi Rebecca ar fi ştiut şi ar fi acţionat după adevărul că 30% dintre copiii născuţi din femei cu HIV iau boala din pântecele mamei, s-ar fi putut reţine de la a mai avea copii.

Totuşi, odată ce răul este făcut, nu este destul să ni se reamintească adevărurile de care ar fi trebuit să ascultăm. Trebuie să privim în faţă păcatele şi greşelile noastre şi, mai presus de toate, trebuie să ştim că există speranţă în faţa bolii şi a morţii. În timp ce vom vedea adevărul despre SIDA, vom vedea că cel mai important adevăr este că Dumnezeu dă dragoste şi viaţă oamenilor, chiar şi în cele mai îngrozitoare situaţii, dacă se încred în Isus. Este posibil să înfrunţi ceva atât de îngrozitor ca SIDA cu speranţă, nu cu disperare, când vii la Isus.

Statistici înspăimântătoare

Un adevăr important despre SIDA este că ea este o epidemie răspândită şi îngrozitoare. La început, impactul ei teribil era concentrat asupra unei anumite minorităţi a populaţiei: bărbaţii homosexuali. La începutul anilor 1980, când medicii au observat o boală nouă, ciudată, au numit-o GRID, Imunodeficienţa Legată de Homosexuali, pentru că cei mai mulţi oameni care aveau acea boală erau bărbaţi homosexuali. Apoi s-a aflat că utilizatorii de droguri au luat boala folosind acele în comun. Alţi câţiva oameni au luat SIDA prin transfuzii cu sânge infectat, înainte ca sângele să fie examinat pentru HIV. Dar în zilele de început ale SIDA, cei care nu erau bărbaţi homosexuali sau utilizatori de droguri erau în siguranţă.

Bărbaţii homosexuali reprezintă încă grupul de risc cel mai ridicat, dar rata infecţiei printre heterosexuali este în creştere, iar multe femei şi mulţi copii devin infectaţi. Cele trei moduri principale de a lua HIV sunt: prin activitatea sexuală, prin folosirea de droguri şi prin transmiterea de la părinte la copil. Nu iei HIV dacă cineva strănută lângă tine sau dacă bei din acelaşi pahar, pentru că virusul nu trăieşte în salivă. Nu iei HIV atingând sau strângând mâinile sau sărutând sau utilizând toaleta care a fost folosită de o persoană infectată. Nu iei HIV dacă un ţânţar înţeapă o persoană infectată şi apoi te înţeapă pe tine, pentru că deşi sângele poartă virusul, HIV moare în ţânţar. Sunt multe lucruri care nu îţi vor da HIV, deci nu ar trebui să avem temeri inutile. Dar se ştie că unele lucruri transmit HIV şi trebuie să fim atenţi la ele. Copiii nenăscuţi şi copiii care sunt alăptaţi îl pot lua de la mame infectate. Dacă eşti tânăr sau adult, poţi lua HIV folosind în comun un ac cu o persoană infectată sau prin activitate sexuală cu o persoană infectată.

Dr. Richard van Houten a întocmit nişte statistici înspăimântătoare. Nu mai departe decât în 1995, numai 8% dintre noile infecţii în Canada erau printre femei. Acum [anul 2001, n. trad.], 24% dintre canadienii care se infectează sunt femei – o schimbare mare într-un timp scurt!

Năpasta SIDA este teribilă, în special în Africa. În 1990, Africa de Sud avea o rată a infecţiei mai mică de 1%; acum, rata printre femeile gravide este estimată la 25%. Aceasta înseamnă că una din patru femei gravide este infectată cu HIV. Şi cum rata transmiterii HIV de la mamă la copil este cam de 30%, unul din 13 copii născuţi în Africa de Sud va avea SIDA şi va muri probabil in copilărie. Iar dintre ceilalţi 12 copii, cel puţin doi îşi vor pierde mamele din cauza SIDA.

Alte ţări africane sunt şi ele cuprinse de epidemia SIDA. În Zimbabwe, 70% dintre decesele copiilor sub vârsta de 5 ani sunt din cauza SIDA. În Botswana, dacă ratele infectării nu descresc, aproape 90% dintre toţi cei care au acum 15 ani vor muri de SIDA înainte de a ajunge la 50 de ani. Speranţa de viaţă este sub 40 ani şi poate să scadă sub 30 de ani până în 2010. Speranţa de viaţă este la fel de scăzută în Mozambic, Malawi şi Swaziland.

SIDA nu a atins încă acest nivel în Nigeria, care are cea mai mare populaţie din Africa. Dar în Nigeria problema se înrăutăţeşte. În anul 2000 rata de infectare a depăşit 5%.

În Africa, SIDA se răspândeşte acum rapid printre cei cu vârsta între 16 şi 25 de ani, iar femeile se infectează mai uşor. Se estimează că dintre cei cu vârsta între 15 şi 24 de ani care au SIDA în întreaga lume, 60% sunt femei. Mai mult de 40 de milioane de oameni din întreaga lume sunt acum infectaţi, iar alte 22 de milioane au murit deja. În fiecare zi se nasc 1800 de copii infectaţi cu HIV. În fiecare lună mor de SIDA 42000 de copii.

Aceasta este o tragedie teribilă pentru indivizi, familii şi prieteni. Este, de asemenea, fatal pentru ţări şi pentru sistemele lor sociale. Când tinerii mor cu milioanele, daunele economice sunt severe. Chiar când oamenii sunt calificaţi şi gata pentru a deveni productivi, se duc. În Zambia, numărul profesorilor de şcoală care mor de SIDA este egal cu aproximativ jumătate din numărul tuturor noilor profesori care sunt pregătiţi în fiecare an. SIDA poate distruge sistemele de educaţie şi sistemele economice şi poate face ca sisteme politice întregi să fie mai puţin stabile ca oricând. Unele naţiuni care se îngrijorau cândva din cauza creşterii populaţiei, sunt îngrijorate acum că nu au destui oameni care să facă treaba şi să plătească taxele.

Ucigaş şi mincinos

Toată această oroare este lucrarea unui ucigaş vicios, care nu vrea să ştim adevărul despre SIDA. Boala însăşi poate fi numită un ucigaş, dar ucigaşul principal este Satan, prinţul întunericului şi al morţii. Cum multiplică Satan moartea? Prin minciuni. Cum a spus Isus, Satan „de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44). Lui Satan îi plac minciunile şi savurează moartea. I-a minţit pe primii noştri părinţi, Adam şi Eva, ca să aducă moarte rasei omeneşti. Şi astăzi mai foloseşte minciuni pentru a răspândi moartea. Aceasta este cu siguranţă adevărat despre SIDA – un ucigaş care este cu atât mai mortal, cu cât adevărul este mai puţin cunoscut sau mai ignorat.

Minciunile lui Satan sunt oribile şi el foloseşte minciuni diferite pentru oameni diferiţi, în locuri diferite. Adesea foloseşte minciuna că a face sex cu oricine vrei este calea spre fericire. Dar adevărul este că oamenii sunt mult mai fericiţi când se reţin de la sex dacă sunt necăsătoriţi şi când sunt credincioşi soţului sau soţiei lor dacă sunt căsătoriţi.

Dumnezeu spune că sexul este pentru căsătorie, iar căsătoria este pe viaţă. Dumnezeu ne cheamă să ne abţinem de la sex în afara căsătoriei, pentru binele nostru. Dar Satan, mincinosul, spune: „Nu eşti decât un animal. Şi animalele au nevoi. Aşa ca urmează-ţi nevoile. N-ai ce face.” Cu toate acestea, Biblia spune că Dumnezeu nu va îngădui să fii ispitit peste puterile tale şi va pregăti un mijloc să ieşi din ispită (1 Corinteni 10:13). Poţi trăi cum îţi porunceşte Dumnezeu, dacă Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute.

Multe oficialităţi vor să lupte cu epidemia SIDA, dând prezervative aproape oricui şi dând ace gratuite consumatorilor de droguri. Asemenea măsuri pot ajuta la reducerea riscului de SIDA pentru oamenii cu stiluri de viaţă păcătoase, iar eu sper că unele vieţi sunt cruţate. Dar mă tem că efectul general va fi răspândirea minciunii lui Satan. Prezervativul şi acul proclamă: „Voi, oamenii, sunteţi doar animale. Nu se poate aştepta de la voi să faceţi nimic corect, deci nici să nu încercaţi. Iată un mod de a vă îmbunătăţi şansele de supravieţuire, în timp ce faceţi ce este rău.”

Dumnezeu oferă mult mai mult. Te cheamă la un mod de viaţă mai bun. Dumnezeu spune că poţi fi diferit şi Dumnezeu îţi dă puterea să te schimbi. Prezervativele oferă o anumită protecţie dacă sunt folosite corect şi nu se rup, dar nu ar fi mai bine să tratăm sexul ca pe un dar de la Dumnezeu şi să ne vedem pe noi înşine şi unul pe celălalt, ca purtători ai chipului lui Dumnezeu?

În unele părţi ale lumii, Satan răspândeşte o altă minciună: dacă nu ai parte de sex poţi înnebuni, fiindcă dorinţa sexuală este naturală şi trebuie să i se dea curs. Dar adevărul este că oamenii care îşi controlează dorinţele sunt unii dintre cei mai sănătoşi şi mai înţelepţi oameni.

În unele locuri, oamenii sunt prostiţi să creadă că dacă nu faci sex înainte de căsătorie, aceasta îţi poate opri capacitatea de a avea copii mai târziu. Adevărul este exact opusul: sexul cu diferiţi parteneri înainte de căsătorie îţi poate da boli care te fac steril şi incapabil să ai copii. Şi o minciună deosebit de fatală în unele zone este că dacă ai SIDA, poţi scăpa de ea făcând sex cu o virgină. Adevărul este că a face un lucru atât de ticălos nu vindecă pe nimeni şi infectează o altă persoană, condamnând-o la moarte.

O altă minciună a lui Satan este că drogurile îţi pot rezolva problemele şi te fac să te simţi bine. Adevărul este că drogurile cauzează tot felul de probleme şi, pe termen lung, te fac să te simţi mai rău. Iar dacă foloseşti în comun ace când prepari droguri, poţi să iei HIV şi să mori.

Încă o minciună pe care Satan o foloseşte în unele culturi este că te poţi infecta cu HIV prin vrăjitorie. Dar când Satan vrea să răspândească SIDA, nu caută un vrăjitor sau un blestem puternic. Caută moduri de a face ca oamenii să meargă împotriva planului lui Dumnezeu. SIDA nu se răspândeşte prin formule magice, ci prin anumite fluide ale trupului, în principal prin sânge şi spermă.

Satan foloseşte minciuni ca să infecteze oamenii cu HIV şi, odată ce sunt infectaţi, foloseşte minciuni ca să-i ţină departe de adevăr. Mulţi dintre cei care sunt infectaţi nici nu ştiu. În Statele Unite, Centrele Federale pentru Controlul şi Prevenirea Bolii au condus un studiu major despre bărbaţii homosexuali şi bisexuali. S-a dovedit că 77% dintre bărbaţii infectaţi nu erau conştienţi că au HIV. Nu fuseseră trataţi recent – şi nu se văzuseră pe ei înşişi ca prezentând un risc ridicat. Nu ştiau adevărul despre starea lor.

Alţi oameni, chiar după ce află că sunt infectaţi, pur şi simplu nu vor să creadă. Se simt încă sănătoşi în cea mai mare parte a timpului şi continuă activităţile normale ani de zile. Nu iau măsuri să-şi protejeze sănătatea cât mai mult posibil şi nu iau măsuri să-i protejeze pe alţii.

Alţii privesc în faţă faptul că sunt infectaţi şi urmează toţi paşii medicali corecţi şi se poartă faţă de alţii în cel mai responsabil mod, dar chiar şi atunci, arsenalul de minciuni al lui Satan are o altă armă a înşelătoriei. Dacă ai HIV/SIDA, Satan şopteşte: „Eşti un păcătos împuţit şi asta este tot ce eşti. Acum primeşti ce meriţi. Nu mai există speranţă pentru tine. Dumnezeu te urăşte. Alţi oameni te vor urî dacă vor afla. Te poţi urî la fel de bine şi tu pe tine însuţi. Nu există cale de scăpare. Moartea vine şi nu este speranţă pentru tine după moarte. Eşti condamnat la un viitor fără dragoste, fără pace, fără fericire.” Numele Satan înseamnă „acuzator”, iar acuzaţiile sunt printre minciunile lui cele mai periculoase.

De obicei, Satan amestecă destul adevăr cât să-şi facă minciunile convingătoare. De exemplu, este adevărat că tu şi eu suntem păcătoşi şi este adevărat că păcatul merită moartea. Dar nu este adevărat că nu eşti nimic altceva decât un păcătos. Eşti, de asemenea, o persoană preţioasă, creată după chipul lui Dumnezeu. Este adevărat că fiecare dintre noi Îl ofensăm pe Dumnezeu prin păcatul nostru, dar nu este adevărat că Dumnezeu te urăşte sau că nu mai poţi iubi niciodată. Isus a iubit şi a transformat hoţi, prostituate şi ucigaşi, aşa că de ce nu ne-ar putea iubi pe tine şi pe mine? Este adevărat că SIDA este o boală îngrozitoare şi că dacă eşti infectat, te aşteaptă timpuri grele. Dar nu este adevărat că nu ai posibilitatea unui viitor fericit. Poţi să ai cel mai minunat viitor pe care ţi-l imaginezi, dacă te încrezi în Isus Cristos şi ai viaţa eternă în El. Satan îşi presară minciunile cu puţin adevăr, ici şi colo, dar Isus Cristos este adevărul (Ioan 14:6) şi spune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).

Vindecător şi prieten

Dacă eşti bolnav de păcat şi bolnav de SIDA, eşti chiar genul de persoană pe care Isus a venit să o mântuiască. Când era la o petrecere cu păcătoşi care erau dispreţuiţi de alţii, Isus a spus: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2:17). Dacă eşti vinovat de păcat şi eşti îngrozitor de bolnav, nu dispera. Fii bucuros că Isus vrea să fie prietenul tău şi să te ajute.

Duşmanii lui Isus L-au etichetat drept un prieten al păcătoşilor (Luca 7:34). Au vrut să o spună pe ca o insultă, dar pentru noi toţi, care suntem păcătoşi, este minunat să ştim că Isus este prietenul nostru. Pentru toţi cei care sunt bolnavi, este o veste bună să audă adevărul că Isus a venit să-i vindece pe cei bolnavi, nu să-Şi piardă vremea cu oamenii mândri de trupurile şi sufletele lor sănătoase. Deci, adevărul ultim despre SIDA este că ea este genul de lucru de care Isus a venit să Se ocupe.

Biblia spune: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările Diavolului” (1 Ioan 3:8). Păcatul este lucrarea Diavolului. Moartea este lucrarea Diavolului. SIDA este lucrarea Diavolului. Minciunile lui Satan nu pot învinge adevărul lui Isus. Păcatele la care ne împinge Satan nu pot fi mai mari decât harul lui Isus. Teama şi ura care vin de la Satan nu pot anula dragostea lui Isus. Boala şi moartea răspândite de Satan nu pot opri puterea de înviere a lui Isus.

Dacă lumea alege să înfrunte maladia SIDA fără Dumnezeu şi fără Cristos, problema se va înrăutăţi. Cei care nu sunt copiii lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus, sunt parte a unei împărăţii conduse de Satan. Cum spune Biblia: „Toată lumea zace în Cel rău” (1 Ioan 5:19). Puterile lumeşti nu pot să se elibereze din strânsoarea lui Satan sau să respingă minciunile lui sau să învingă moartea. Lumea, ca întreg, nu se poate elibera de Satan, iar tu şi cu mine nu ne putem ocupa de Satan pe cont propriu. Nu putem să gândim mai repede decât Satan sau să-l biruim. Dar dacă ne încredem în Domnul şi luptăm cu armele Lui, vom cunoaşte adevărul şi adevărul ne va face liberi (Ioan 8:31-32).

Adevărul este că Isus a suferit şi Şi-a vărsat sângele, ca să plătească pentru vina noastră şi să ne elibereze de ruşinea noastră. A înviat dintre cei morţi ca să dea viaţă eternă şi bucurie oamenilor care mor. Nu este doar o problemă de sănătate sau boală, de viaţă sau moarte. Este o problemă de rai sau iad. Fie că avem sau nu SIDA, toţi vom muri de ceva la un moment dat şi apoi trebuie să intrăm în eternitate. Dumnezeul dragostei te cheamă să împarţi eternitatea cu El. Dar dacă nu-L vrei pe Domnul Isus în viaţa aceasta, nu Îl vei avea în viaţa care va veni. Singura alternativă la bucuria eternă cu Cristos, este un iad fără sfârşit, fără El. Deci, te rog din toată inima şi îţi spun cu autoritatea Dumnezeului Celui viu: Întoarce-te de la păcat şi întoarce-te la Isus. Primeşte dragostea Lui. Ascultă poruncile Lui. Cere-I să te cureţe cu sângele Lui şi să-ţi dea o putere nouă prin Sfântul Lui Duh. Urmează-L pe Domnul pe cărarea vieţii. Aşteaptă cu nerăbdare să te bucuri de prietenia cu Dumnezeu şi de plăceri, în noua Lui creaţie. „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit” (Fapte 16:31).

Pentru lectură suplimentară:

Richard van Houten, HIV/AIDS: An Overview.

Eugene Rubingh, Theological and Ethical Reflections on HIV/AIDS in Africa.

Notă: Ambele articole au fost publicate şi în REC Focus (un buletin de informaţii al Consiliului Ecumenic Reformat), în martie 2002.

[David Feddes, The Truth About AIDS. Copyright © 2002 The Back to God Hour, 6555 West College Drive, Palos Heights, Illinois 60453, USA, telefon: (01)708.371.8700. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 53 54 55 56 57 64