de Bob Davies

Bob Davies

Am sărbătorit recent a 55-a mea zi de naştere, iar acum sunt calificat în mod oficial să mă alătur celui de al doilea val, misiunii seniorilor din biserica mea. Găsesc că este fascinant să privesc înapoi şi să văd cum arată viaţa din această poziţie avantajoasă.

Ce lecţii am învăţat?

Viaţa are întrebări fără răspuns. Nu voi înţelege niciodată cu adevărat de ce m-am născut ca să mă lupt cu atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex. Am crescut într-o familie creştină intactă. Familia mea mergea la biserică în fiecare duminică. Căsătoria părinţilor mei era stabilă şi iubitoare. Am multe amintiri fericite din copilărie. M-am simţit întotdeauna îngrozitor de nesigur în compania altor băieţi. Nu eram bun la sporturi – dar excelam la muzică şi la şcoală.

Când am intrat în adolescenţă, am făcut două descoperiri care mi-au schimbat viaţa: L-am primit pe Cristos în viaţa mea şi am descoperit dragostea personală a lui Dumnezeu pentru mine. Am auzit cuvântul „homosexualitate” şi am realizat că descria sentimentele pe care le ascundeam de ani de zile. Amândouă descoperirile urmau să aibă un impact profund asupra vieţii mele. În adolescenţă, sentimentele mele de nesiguranţă păreau doar să se înrăutăţească. Eram extrem de ruşinos şi stăteam mai mult singur, fără să fac multe lucruri care implicau alţi oameni – chiar şi la biserică. Îmi era teamă să las oamenii să se apropie, ca să nu descopere atracţiile mele secrete faţă de cei de acelaşi sex.

Cuvântul lui Dumnezeu este puternic. Biblia m-a călăuzit în deciziile majore ale vieţii. După al doilea an la colegiu, mă simţeam cu totul descumpănit. Îmi plăcuseră orele de ştiinţele naturii în liceu, dar studierea zoologiei la colegiu m-a lăsat confuz. Cum să împac orele de evoluţionism cu credinţa din copilărie?

Apoi am auzit un grup muzical de la Colegiul Biblic Prairie – una din cele mai mari şcoli creştine din Canada. Aveau un program muzical fantastic, iar eu slujeam deja ca pianist la biserica mea – dar tânjeam pentru mai multă instrucţie în muzica bisericească. Trebuia să părăsesc universitatea şi să merg la colegiul biblic ca să studiez muzica? Eram emoţionat de idee – dar îmi era teamă să iau o asemenea decizie majoră. Într-o seară, am pus cele două cereri pe masa din sufragerie – una pentru universitatea seculară, una pentru colegiul biblic – şi m‑am rugat pentru călăuzirea lui Dumnezeu. Am deschis Biblia şi am citit cuvintele: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Eram copleşitor de sigur că Dumnezeu vroia să părăsesc universitatea seculară.

Curând am fost acceptat la Colegiul Biblic Prairie. În următorii trei ani am „sorbit” Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. A fost o temelie spirituală solidă, care încă îmi prinde bine. Şi – pentru prima dată în viaţă – am avut parte de prietenii apropiate, evlavioase cu alţi bărbaţi. Am locuit cu sute de studenţi în acelaşi cămin şi am avut atât de mulţi prieteni, încât nu ştiam ce să fac cu ei. Anii la colegiul biblic au fost extrem de fericiţi şi satisfăcători. Dumnezeu ştia exact ce îmi trebuia în acea perioadă a vieţii şi mi-a dat o călăuzire clară prin Cuvântul Său. Adevărul ne eliberează.

În timpul adolescenţei şi între 20 şi 30 de ani, lupta cu homosexualitatea a fost cel mai bine păzit secret al vieţii mele. Apoi m-am mutat în California ca să mă alătur Misiunii Love In Action, o misiune Exodus localizată pe vremea aceea în zona Golfului San Francisco. Dintr-odată, am făcut parte dintr-o biserică unde toată lumea ştia despre „marele meu secret”. Dar am descoperit puterea uimitoare de „a umbla în lumină” (1 Ioan 1:7). Pentru prima dată, am dat socoteală cu adevărat faţă de alţi bărbaţi. Mă luptasem ani de zile cu dependenţa secretă de pornografie. Acum, în sfârşit, puteam să-mi mărturisesc lupta şi să găsesc încurajare din partea altora care duceau lupte similare. „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16) a devenit o realitate vie în viaţa mea.

Cred că cea mai mare creştere pe care am experimentat-o, a venit ca rezultat al implicării mele în Open Door, biserica strâns legată de Love In Action. Nu voi uita niciodată prima mea duminică acolo. Unul dintre membrii Love In Action s-a ridicat şi a depus mărturie despre cum a căutat eliberare de homosexualitate. După aceea, congregaţia a bătut din palme şi a ovaţionat. O, m-am gândit, n-am văzut niciodată aşa ceva! Am ştiut că intrasem într-o biserică specială, unde fiecare era acceptat – indiferent de trecutul său. Chiar şi bărbaţii „hetero” erau prietenoşi şi te susţineau. Pentru aceia dintre noi care ne luptaserăm ani de zile cu sentimentul înstrăinării faţă de bărbaţi, acceptarea a fost un balsam vindecător, plin de putere.

Dumnezeu avea şi alte surprize minunate pentru mine. După cinci ani la Love In Action, am început să le spun altora că vroiam să mă căsătoresc într-o zi. Curând după aceea, Dumnezeu m-a îndemnat să mă întâlnesc cu Pam, o femeie pe care o cunoscusem prin implicarea noastră reciprocă în echipa de închinare la biserică. A devenit repede evident că Dumnezeu ne conducea la căsătorie. În lunile care au pregătit terenul pentru căsătoria noastră din august 1985, am avut o pace şi o încredere totală că era călăuzirea lui Dumnezeu.

După ani de zile de lupte homosexuale, eram uimit cât de natural era să fiu căsătorit! Dumnezeu ne răsplăteşte ascultarea. Am fost implicat în Exodus în următorii douăzeci şi doi de ani – unele dintre cele mai satisfăcătoare şi palpitante vremuri din viaţa mea. Când privesc în urmă, sunt uimit cum m-a folosit Dumnezeu. În timpul anilor mei ca Director, Exodus a crescut de la o mână de slujitori, la o coaliţie mondială puternică, slujind la nenumărate mii de oameni. Sunt convins că Dumnezeu nu a binecuvântat abilitatea mea naturală, ci disponibilitatea mea. Am spus simplu „da” chemării lui Dumnezeu, iar El a făcut restul. Dumnezeu mi-a dat, de asemenea, mentori minunaţi. De exemplu, Frank Worthen, unul dintre „părinţii fondatori” ai Exodus, a fost şeful meu la Love In Action. Când m-am aflat acolo pentru doar trei luni, Frank a văzut talentul meu pentru scris şi mi-a cerut să scriu următorul buletin de ştiri. Mai târziu, când InterVarsity Press l-a abordat în legătură cu scrierea unei cărţi, mi-a dat mie contractul pentru carte. Exemplul lui Frank, de adevărată smerenie, a avut impact asupra vieţii mele.

Există viaţă după Exodus! Nu voi uita niciodată o seară specială în timpul conferinţei Exodus la Colegiul Wheaton, în 1999. Conducerea Exodus m-a surprins cu o prezentare specială, comemorând cei douăzeci de ani de implicare a mea în Exodus – şi au adus-o cu avionul pe soţia mea, Pam, la conferinţă, ca să fie martoră la eveniment! Dar, în mod ironic, în următorii doi ani am simţit tot mai mult că timpul meu la Exodus lua sfârşit. Am devenit convins că eu, ca lider, dusesem Exodus cât de departe am putut. Mergeam pe 50 de ani şi slujeam unor clienţi de 11 ani. Am început să mă rog pentru un succesor, cineva mai tânăr decât mine, care să ducă Exodus „la următorul nivel”.

Înaintarea demisiei mele conducerii, în aprilie 2001, a fost una dintre cele mai grele decizii din viaţa mea. I-am anunţat cu şase luni înainte – cu mult înainte de a avea o altă slujbă. Dar Dumnezeu a fost incredibil de bun. Cam în perioada când am demisionat, am auzit despre o viitoare slujbă care urma să apară în departamentul muzical la biserica mea, una dintre cele mai mari biserici prezbiteriene din ţară. Am petrecut ani de zile în tinereţe pregătindu-mă pentru o carieră în muzica bisericească – ştiam că slujba mi se va potrivi perfect. Dar părăsirea misiunii Exodus a fost oricum, numai uşoară nu. Îmi lipsea teribil interacţiunea zilnică pe care o aveam cu liderii din toată lumea, care erau de mult timp la Exodus. Iubeam noua mea slujbă – dar tot simţeam „dorul de casă” pentru ce lăsasem în urmă.

Aveam, de asemenea, multe întrebări. Voi continua „să trăiesc biruitor” faţă de trecutul homosexual, chiar şi fără sprijinul zilnic din jurul meu? Voi fi capabil să fac o tranziţie de succes într-o nouă carieră, la vârsta de 50 de ani? Şi, poate cel mai important pentru mine, toată înţelepciunea şi cunoaşterea despre „misiunea pentru foştii homosexuali” pe care le câştigasem în ultimele două decenii, vor fi acum uitate în noua slujbă?

Niciuna din temerile mele nu s-a împlinit. Mă simt la fel de „biruitor” faţă de trecut astăzi, ca atunci când eram implicat în Exodus. Noua slujbă s-a dovedit a fi un lucru care se potriveşte de minune cu abilităţile şi interesele mele. Iar din cauza anilor pe care i-am petrecut la Exodus şi a cărţilor pe care le-am scris, oamenii încă mă caută pentru consiliere şi sprijin, astfel încât îmi folosesc priceperea pe care mi-a dat-o Dumnezeu când am fost implicat în misiunea Exodus.

Ultima mea „aventură” a fost întoarcerea la şcoală. În ianuarie am început un program de masterat în studiile de închinare, prin Institutul pentru Studii de Închinare, un program de învăţământ la distanţă cu sediul în Jacksonville, Florida. În ianuarie, când am sosit în campus pentru o săptămână de cursuri, mă simţeam la fel de emoţionat şi de nervos ca atunci când am fost prima dată la o conferinţă Exodus! Acum, lucrând prin computer de acasă, mă aflu regulat în legătură cu studenţii care îmi sunt colegi şi cu profesorul, când ne completăm online temele şi când discutăm despre temele pe care le avem de citit. Sunt încântat datorită noii înţelegeri pe care o voi dobândi, pentru a fi mai eficient în slujba de coordonator al serviciilor de închinare care au loc dimineaţa la biserica mea.

Bob & Pam Davies

Da, există viaţă după Exodus! Sunt convins că a-L urma pe Dumnezeu este o aventură care ţine o viaţă. Şi cu cât înaintăm pe cale, cu atât mai mult putem să privim în urmă şi să vedem credincioşia Lui în anii lungi ai vieţii noastre. În lunile dinainte de a pleca de la Exodus, Dumnezeu a imprimat două cuvinte în inima mea: „Termină bine!” Am hotărât că este un motto grozav pentru tot restul vieţii mele. Într-o zi, când nu voi mai fi, sper că oamenii vor putea să privească în urmă şi să spună: „L-a iubit pe Dumnezeu… şi a terminat bine.”

[Bob Davies, Looking Back and Looking Forward. Copyright © Bob Davies. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob şi soţia lui, Pam, locuiesc în prezent în statul Washington. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o altă mărturie a lui Bob, clic aici.]