de Joe Dallas

Joe Dallas

Integritatea sexuală este o stare consecventă, în care exprimările sexuale corespund standardelor lui Dumnezeu. După pocăinţa de păcatul homosexual, urmează de obicei o perioadă de bucurie reală. Conştiinţa curată, sentimentul libertăţii şi optimismul recent găsite alcătuiesc o combinaţie puternică. Această fază insuflă atâta energie, încât mulţi greşesc luând-o drept o eliberare completă de ispitele sexuale.

„Acum că am renunţat la păcat şi înţeleg de ce m-am implicat în el de la bun început, ştiu că nu m-aş mai putea întoarce niciodată la el”, spun ei. Este o atitudine minunată.

Dar este trist că trebuie să adăugăm, este, de asemenea, un stadiu temporar. Mai devreme sau mai târziu, ispitele vor veni, iar sarcina mai degrabă practică de menţinere zilnică înlocuieşte euforia de înţeles, dar nerealistă.

Necazul

Nu este nimic nou. Isus Însuşi a spus că mulţi primesc Cuvântul cu mare bucurie pentru o vreme, dar dacă nu au rădăcină, cad iar când vine necazul. Nu dacă vine; ci când vine! Deci cea mai bună apărare împotriva căderii este menţinerea.

Integritatea sexuală este un act al voinţei exprimat prin decizii de zi cu zi. Este cu adevărat simplu. Faptul că reuşeşti sau cazi va fi determinat de dorinţa ta de a lua decizii zilnice care să îţi menţină viaţa sexuală în acord cu standardelor tale şi de a te ţine de ele. (Da, ai o viaţă sexuală indiferent dacă eşti activ sexual sau nu. Atât timp cât ai dorinţe sexuale, ai o viaţă sexuală.)

Este şi o problemă de strategie. Integritatea este menţinută când ai un plan dinainte stabilit pentru confruntarea cu ispitele sexuale la care eşti cel mai predispus. Este ca grădinăritul. Pentru a menţine o grădină, trebuie să acorzi atenţie menţinerii, păstrării curţii fără buruieni, fără frunze şi fără alte elemente care nu permit creşterea sănătoasă a plantelor.

Astfel încât, şi după ce ai făcut un nou început, ar trebui să cauţi să te păzeşti de anumite elemente – buruieni de toate felurile. Oricine face o schimbare majoră are buruieni cu care să se confrunte: urme ale vechiului comportament, vremuri de descurajare şi tipare de comportament de care să scape. Printre acestea se numără în mod obişnuit comportamentul sexual viciat, nefericirea interioară şi relaţiile homoerotice.

Cea mai bună ofensivă este o bună apărare. Lupta cu nefericirea interioară se face păstrând omul interior curat sau înclinat spre spiritual. Pavel a ilustrat lupta dintre natura umană păcătoasă şi Duh în Galateni 5:17, numind-o un război. Se luptă una cu celălalt neîncetat, astfel încât niciodată nu ne păstrăm gândurile atât de curate precum am vrea.

Secretul este să nu ne concentrăm numai asupra negativului (gânduri ale poftei), ci să scoatem în evidenţă pozitivul. Soluţia lui Pavel? „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

Rugăciunea constantă

Practic vorbind, aceasta înseamnă o viaţă de rugăciune interioară constantă. Pentru a fi în rugăciune constantă nu înseamnă să trăieşti ca un călugăr. Înseamnă, în schimb, o conştienţă constantă a prezenţei lui Dumnezeu, plus o recunoaştere non-stop a apropierii Lui de noi şi a trăirii Lui în noi. Înseamnă mărturisirea instantanee a păcatului, când are loc şi angajamentul de a ne menţine gândurile centrate asupra Lui.

Pastorul Chuck Smith de la Calvary Chapel din Costa Mesa, California obişnuia să descrie inutilitatea încercării de a alunga forţele întunecate din viaţa noastră. El a comparat aceasta cu faptul de a ne afla într-o cameră întunecată. „Când eşti în întuneric”, spunea el, „nu va fi de niciun folos să umbli prin jur cu o bâtă de baseball, încercând să alungi întunericul. În loc să faci asta, încearcă să aprinzi lumina.” Umblă în Duhul – cu luminile aprinse – şi nefericirea interioară nu te va controla.

Atracţiile homoerotice

Relaţiile homoerotice sunt distincte de cele homosexuale, prin aceea că nu includ neapărat sexul, dar includ atracţii erotice puternice, reciproce.

Aceste situaţii pot să apară când doi bărbaţi sau două femei fac parte dintr-un grup de suport pentru cei care se confruntă cu homosexualitatea. Sunt atraşi unul de celălalt, poate inocent la început, poate nu. Cei doi sunt prinşi într-o legătură strânsă, sensibilă, periculoasă, a dorinţei şi dependenţei. Ceea ce a început aparent ca o prietenie evlavioasă, s-a transformat într-o capcană. Dacă cei doi ar da curs poftei, repercursiunile ar fi extreme.

I se poate întâmpla oricui. Li se întâmplă, de fapt, oamenilor care au orice fel de orientare. Pastori şi terapeuţi au relaţii sexuale cu cei pe care îi consiliază, iar soţi înţelegători devin şi ei implicaţi în problemele soţiei altui bărbat.

O legătură amoroasă este rareori planul original; ea evoluează treptat, când cei doi refuză să recunoască dorinţele erotice care se dezvoltă între ei.

Deci nu te considera imun la aşa ceva. Mai mult, adoptă porunca: „Nu glumi cu tine însuţi!”

Fii sincer!

Numeşte atracţiile ceea ce sunt. Ele nu sunt o dragoste gen „Ionatan şi David/Rut şi Naomi”. Nu sunt începutul unei prietenii speciale. Sunt efectiv atracţii erotice care vă pot duce pe tine şi pe celălalt la ruină.

Ştii că ele sunt prezente când devii, într-o oarecare măsură, obsedat de celălalt, trebuind să petreci timp în plus cu el la fiecare întâlnire a grupului de suport sau a slujbei la biserică, având nevoie să ştii că celălalt te place şi că îţi doreşte compania.

Când ceri o îmbrăţişare lungă de la el de fiecare dată când spui „Bună!”, ai grijă. Şi dacă te gândeşti constant la el în timpul săptămânii, nu pretinde că nu este nicio problemă.

În schimb, foloseşte bunul simţ. Nu te critica aspru din cauza acestei situaţii; ea este de înţeles, deşi este de nedorit. Dar nici nu o ignora. Deşi nu există o regulă strictă pentru a te ocupa de aceasta, îngăduie-mi să-ţi ofer câteva sugestii.

Calea de ieşire

Nu presupune că trebuie să faci cunoscută atracţia ta celuilalt. Poate că simţi că trebuie să fii sincer, dar ia în considerare următoarele: făcându-i cunoscute sentimentele pe care le ai faţă de el, poţi să ridici o stâncă de care să vă poticniţi şi el, şi tu.

Te-aş sfătui, în schimb, să faci cunoscut aceasta liderului tău de grup, pastorului tău sau oricui te monitorizează. Cere sfatul unui astfel de om sincer şi dă-i voie să se implice în lupta ta.

Evită să ai o relaţie exclusivă cu celălalt. Aceasta doar ar accentua problema. Şi, vorbind despre bunul simţ, nu fi destul de nesocotit ca să petreci timp singur cu cel de care eşti atras, în special dacă simţi că atracţia este reciprocă. Nu ar fi numai greşit, ci de-a dreptul stupid.

Trasează limite clare şi respectă-le. Aceasta este parte a deciziei tale de zi cu zi – legată de integritatea sexuală – decizia de a nu face ceea ce te simţi cel mai mult împins să faci la un moment dat.

Nu pentru totdeauna

Nu presupune că o relaţie homoerotică va dura pentru totdeauna. Dacă sunteţi amândoi sinceri şi acţionaţi conform sincerităţii voastre, atracţiile se vor diminua. Cel mai probabil, ele sunt idealizări nerealiste şi temporare care se vor estompa cu timpul.

Cercetează răspunsul tău faţă de celălalt cu consilierul sau cu pastorul tău şi poate vei afla că izvorăşte dintr-o lipsă a ta, pe care încerci să o umpli cu dragostea erotică a celuilalt.

Relaţia poate să devină de fapt benefică pentru tine, dacă semnalizează un domeniu al tău care necesită atenţie.

[Joe Dallas, Holding on to Sexual Integrity. Copyright © Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Articol extras din cartea Desires in Conflict: Answering the Struggle for Sexual Identity. Fost activist pentru drepturile homosexualilor şi fost membru al staff-ului Bisericii Comunităţii Metropolitane, Joe a lucrat cu sute de bărbaţi şi femei care se luptă cu homosexualitatea şi cu probleme legate de ea. El este o figură proeminentă a mişcării foştilor homosexuali şi autorul a trei cărţi despre homosexualitate: Desires in Conflict, Unforgiven Sins şi A Strong Delusion: Confronting the «Gay Christian» Movement, disponibile pe site-ul www.amazon.com.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Pentru cei profund răniţi, iertarea poate fi un proces. Putem satisface porunca Domnului când, prin actul voinţei noastre, iertăm; dar vindecarea de efectele a cele ce ni s-au făcut poate cere iertare la nivele mai profunde din punct de vedere emoţional. Aceasta poate fi o lucrare pe termen lung a Duhului Sfânt. Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! – Luca 23:34

Că noi, fiind creştini, trebuie să iertăm, este dincolo de orice îndoială. Iar şi iar, cuvintele lui Isus spun aceasta atât de clar.

Că adesea este dificil de iertat – în special unde a avut loc o rănire profundă – este, de asemenea, destul de evident. Aşa că mulţi dintre oamenii care vin la noi pentru a-i sluji se luptă ani şi ani ca să ierte, poate un părinte inadecvat, poate pe cineva care i-a molestat.

Cuvintele lui Isus pe cruce, pentru cei care Îl batjocoreau, Îl torturau şi Îl omorau ne pot ajuta în lupta noastră de a ierta, pentru că ele au venit din umanitatea lui Isus. El nu a spus: „Vă iert”, pentru că pe cruce a renunţat la divinitatea Lui. S-a identificat total cu noi, iar – Dumnezeu fie lăudat – prin harul Său minunat, ne putem identifica şi noi cu El.

Înainte de a privi la exemplul de iertare al lui Isus, îngăduiţi‑mi să vă împărtăşesc ceva ce cred că este critic în ajungerea la iertare, îndeosebi acolo unde o ofensă a lăsat răni adânci şi de durată. Noi iertăm la trei nivele.

Mai întâi, alegem să iertăm la nivelul voinţei. Facem aşa ca răspuns la porunca lui Dumnezeu, iar acea alegere trebuie să fie fără nicio rezervă conştientă, pe cât posibil.

În al doilea rând, iertăm cu mintea – adică iertăm cu înţelegerea. Tatăl meu a suferit de probleme mentale severe, cea mai mare parte din viaţa mea. De-abia putea să aibă grijă de el însuşi, cu atât mai puţin să aibă grijă de creşterea unor fii. Am înţeles asta, iar acest lucru m-a ajutat să iert.

În sfârşit, iertăm şi cu inima – centrul emoţiilor noastre – şi pentru mulţi dintre noi, aceasta este marea barieră. Alegem să iertăm; vedem care este motivul pentru a ierta; şi apoi abuzatorul sau cineva de acelaşi sex sau clasă sau cineva cu un rol similar face ceva care atinge rana noastră nevindecată, iar furia şi mânia izbucnesc. Descoperim că nu am iertat cu adevărat.

Obişnuiam să sfătuiesc oamenii să aleagă să ierte – în voinţa lor – apoi cererile legii vor fi satisfăcute şi nu vor mai fi traşi la răspundere pentru neiertarea lor la un nivel mai profund. Acum cred că a fost un sfat greşit. El ne împarte în mai multe părţi (trup, minte, emoţii etc.), într-un fel care nu corespunde cu felul în care ne vede Dumnezeu. Suntem o unitate; avem un centru al fiinţei noastre, iar din acel centru – din inimă – trebuie să vină iertarea sau nu am iertat cu adevărat.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, în domeniile rănirii profunde, iertarea va fi un proces. Va fi nevoie de timp pentru ca iertarea să ajungă la inimă. Pentru Isus nu a fost aşa. Evident, El a vrut să-i ierte pe cei care L-au răstignit. Totuşi, spre deosebire de noi, a văzut clar în inimile chinuitorilor Săi şi a ştiut sigur că nu ştiau ce făceau. Ar putea să dureze mult timp până vom avea o cunoaştere atât de profundă. În plus, din cauza lipsei Lui absolute de păcat, a putut ierta din inimă chiar în momentul suferinţei Lui de nespus. În natura noastră păcătoasă, ar fi atât de dificil pentru noi să ne luăm privirea de la durerea noastră, chiar de la durerea care ne-a fost provocată cu douăzeci sau treizeci de ani în urmă. Deseori acea durere justifică modul în care abordăm viaţa.

Pentru noi, adevărata iertare poate fi atât de dificilă; obstacolele, atât de formidabile. Dar dacă Isus a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, atunci, cu siguranţă, piedicile care fac iertarea atât de dificilă pentru noi au fost prezente şi pentru El. Să ne uităm la cruce şi să vedem cum a putut ierta Isus.

În primul rând, cuvintele Lui arată că nu le-a atribuit motivaţii rele chinuitorilor Săi. În loc să spună că sunt cruzi, sadici sau flămânzi după putere, a spus că nu ştiau ce făceau. Probabil ştia că ei gândeau că ce făceau era corect, pentru a menţine ordinea. Aceia dintre noi al căror tată nu a fost cu adevărat tată, atribuim eşecul lui egoismului sau ambiţiei sau chiar dorinţei de a răni, când adevărul poate fi – şi de obicei este – că a fost un tată cât de bun a ştiut el să fie, dar neavând el însuşi un tată bun, „nu a ştiut ce face”.

În al doilea rând, Isus nu a crezut că iertarea Lui trecea cu vederea actul răstignirii Lui. Cât de des ne temem că dacă iertăm, transmitem un mesaj că acea faptă nu a rănit. Pur şi simplu nu este adevărat şi este o asemenea minciună, încât trebuie să vină de la tatăl tuturor minciunilor. Iertarea creştină nu transmite un astfel de mesaj. Când a fost făcut un rău teribil şi vine o iertare adevărată, contrastul dintre gloria lui Dumnezeu şi urâţenia păcatului poate aproape să ne orbească. Cine crede că atunci când Corrie Ten Boom l-a iertat pe soldatul nazist care i-a omorât sora, a trecut cu vederea fapta lui îngrozitoare? Nu, iertarea ei a fost o dovadă glorioasă despre puterea binelui asupra răului.

În sfârşit, când auzim cuvintele lui Isus pe cruce, vedem că El I-a lăsat Tatălui judecata finală. Cuvintele lui Isus au arătat iertarea din inima Lui, dar în forma Lui umană, El I-a lăsat Tatălui judecata finală. Adevăratul opus al iertării poate să nu fie neiertarea, ci judecata. Ce dificil poate fi acest lucru! Cineva care a fost molestat sexual când era copil nu poate înlătura îngrozitorul abuz cu convingerea că ofensatorul nu ştia ce făcea. Nu poate să-i atribuie ofensatorului nici măcar posibilitatea unui motiv bun. Singurul lucru pe care îl putem face este să-I lăsăm lui Dumnezeu judecata finală şi pedeapsa pentru păcat. Poate că la baza păcatului neiertării stă cererea noastră de a păstra pentru noi rolul de judecător.

Pentru cei profund răniţi, iertarea poate fi un proces. Poate fi nevoie de intervenţia supranaturală a Duhului Sfânt.

[Alan Medinger, How Shall We Forgive? Copyright © 1991 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Îl ştiam pe Paul de mulţi ani, de când a venit prima dată la Regeneration, ca tânăr care se lupta cu atracţii nedorite faţă de persoane de acelaşi sex. Era inteligent, un creştin serios şi părea să aibă cea mai mare parte din viaţă în ordine – avantaje promiţătoare cu privire la perspectivele lui de a avea parte de o restaurare semnificativă. Totuşi, după câţiva ani, a decis să se arunce în viaţa homosexuală şi a petrecut câţiva ani în ea. Aceasta nu a însemnat părăsirea creştinismului sau a convingerilor sale că un comportament homosexual este păcătos. Părea mai mult o simplă răzvrătire.

Din fericire, ca în cazul multor alţi rebeli sau fii risipitori, după un număr de ani, Paul a devenit convins de păcat şi a luat decizia, aşa cum a spus el, „să se întoarcă la Dumnezeu” şi să încerce iar să lase homosexualitatea în urmă. A întrebat dacă putea să fie monitorizat de mine. Am fost bucuros să joc acel rol în viaţa lui.

La începutul verificării lui săptămânale, era mulţumit de el însuşi când erau trei sau patru zile pe săptămână când nu făcea sex cu bărbaţi. Cu trecerea lunilor, căutarea bărbaţilor şi relaţiile sexuale s-au diminuat, ca şi folosirea pornografiei de pe internet. În cele din urmă, a ajuns în punctul în care făcea sex cu bărbaţi poate o dată la trei sau patru luni, iar folosirea pornografiei s-a redus la privirea ocazională a contururilor neclare de pe canalul Playboy, a imaginilor tremurătoare care sunt vizibile pentru cei care nu plătesc abonamentul. A continuat să se masturbeze regulat, dar datorită tuturor celorlalte schimbări pe care le făcuse în viaţa lui, atât el cât şi eu eram mulţumiţi de progres. Deşi niciunul dintre noi nu o exprima verbal, Paul şi cu mine eram dornici să lăsăm ca progresul lui treptat să îl conducă în cele din urmă la eliberare totală sau aproape totală.

Dar este ceva realist? Care sunt şansele ca Paul să ajungă la o victorie reală, urmând calea gradată, progresivă? Îl va conduce progresul treptat la eliberarea totală sau aproape totală?

Înainte de a începe să răspund la aceste întrebări, îngăduiţi‑mi să afirm clar că, aşa cum stau lucrurile cu toţi cei care se luptă cu păcatul sexual, există numai trei perspective pentru viitorul lui Paul:

1. Progres continuu. Relaţiile sexuale cu bărbaţii şi folosirea pornografiei aparţin clar trecutului, iar masturbarea încetează şi ea în cele din urmă. (Cândva mă voi referi la posibilitatea unei victorii totale asupra poftei faţă de orice bărbat, dar acum să presupunem că este posibilă o victorie aproape totală.)
2. Staţionare. Relaţiile sexuale cu bărbaţii şi folosirea pornografiei au încetat şi nu este probabil să reapară, în timp ce pofta şi masturbarea continuă la un nivel pe care Paul îl poate accepta, nivelul despre care presupune că este probabil tipic pentru cei mai mulţi bărbaţi.
3. Căderea în homosexualitate activă. Fie se aruncă în ea complet, fie se întoarce la ea în mod repetat, ca într-un fel de „beţie”.

Cu alte cuvinte, Paul poate să fie mai bine, să rămână la fel sau să ajungă mai rău. Evident, sunt sigurele lui opţiuni.

Cred că cei mai mulţi oameni care vin la misiunile noastre rămân cam acolo unde este Paul acum, la nivelul „staţionar” de la perspectiva 2. Simţind că au un anumit control asupra poftei, aleg să rămână acolo; nu alunecă înapoi, dar nici nu înaintează.

Am trei probleme cu acest lucru. Prima şi cea mai evidentă problemă este că cei care încearcă să trăiască la „nivelul staţionar” continuă să păcătuiască; ei au devenit toleranţi cu păcatul. A doua problemă este că, într-un fel, este cel mai greu să trăieşti zi de zi la nivelul staţionar. Când pofta şi masturbarea rămân o opţiune, fiecare ispită are ca rezultat o luptă – dacă opţiunea de a păcătui este încă prezentă, atunci trebuie să mă lupt ca să mă asigur că nu iese „de sub control”. Iar a treia problemă este că păcatul are o putere pe care nu o înţelegem pe deplin şi, dacă lăsăm orice măsură de păcat în vieţile noastre, vom fi întotdeauna vulnerabili la păcate mai periculoase. Puţin păcat este tocmai punctul de sprijin de care are nevoie Satan ca să ne atragă mai adânc pe căile lui.

Deci, dacă perspectiva 2 nu este satisfăcătoare şi cu siguranţă perspectiva 3 nu este, rămânem cu perspectiva 1: progresul continuu până ce pofta şi masturbarea se vor opri şi ele în cele din urmă. Dar de ce trebuie să aibă loc treptat? De ce nu dintr-odată? De ce nu hotărăşte Paul pur şi simplu: „Asta este, gata cu pofta, gata cu masturbarea, gata cu totul.”

Nu este probabil ca Paul să aleagă să se oprească dintr-odată, din două motive. Primul este că pare să fie mult mai dureros decât calea progresivă. În Marele divorţ de C. S. Lewis, unui bărbat care trăieşte în iad i se dă oportunitatea de a merge în cer, dacă va îngădui unui înger să omoare o şopârlă mică de pe umărul lui. Pentru oricine care s-a luptat cu păcatul sexual, şopârla reprezintă clar pofta. Bărbatul din iad recunoaşte cât de distructivă este şopârla, dar se roagă în toate modurile posibile ca şopârla să nu fie omorâtă. Una din rugăminţile pe care le face îngerului este: „Sincer, nu cred că este nici cea mai mică nevoie pentru aceasta (omorârea şopârlei). Sunt sigur că voi putea avea grijă de ea acum. Cred că procesul treptat ar fi mult mai bun decât omorârea ei.” El urăşte şi iubeşte şopârla şi ştie exact cât de chinuitor ar fi ca îngerul să pună mâna pe acel lucru şi să-l zdrobească. Modalitatea treptată pare mult mai puţin dureroasă.

Un al doilea motiv, şi mai semnificativ, pentru care Paul şi alţii ca el sunt mai dornici să aleagă o abordare treptată, decât o renunţare bruscă, este că au hotărât să se oprească dintr-odată de multe ori înainte şi de fiecare dată au eşuat. De cele mai multe ori, jurămintele de renunţare au avut loc în dimineaţa ce a urmat momentelor când s-au lăsat pradă păcatului sexual. După ore de bălăceală în mocirla pornografiei pe internet şi după ce a găsit alinare prin masturbare, bărbatul creştin ştie că nu trebuia să facă ce a făcut, simte un dispreţ total faţă de sine şi îşi promite: „Nu voi mai face niciodată aşa ceva. De data asta va fi diferit.” Dar nu este. În câteva săptămâni sau o lună, este iar în mocirlă.

Nu am idee de câte ori am jurat să renunţ la masturbare. Incluzând anii de homosexualitate activă şi anii de lupte mai uşoare cu pofta, după ce am devenit creştin, cu siguranţă a fost de mai mult de 500 de ori. Mă îndoiesc că sunt atipic. Mai este de mirare că cei mai mulţi dintre noi urmăm calea progresivă?

Dar iată care este problema: calea progresivă rareori funcţionează – cel puţin nu în ea însăşi. Desigur, toate lucrurile sunt posibile când eşti cu Dumnezeu, aşa că unii bărbaţi şi unele femei au ajuns la eliberare deplină de poftă în mod treptat, dar eu nu cunosc pe niciunul dintre ei.

Unde ne duce aceasta? Am decis deja că vrem să urmăm perspectiva 1, dar nu putem ajunge la ea renunţând brusc sau alegând să oprim păcatul treptat. Deci există speranţă pentru cei mai mulţi dintre noi? Bineînţeles că există. Abordarea treptată nu va funcţiona prin ea însăşi, dar poate funcţiona cu un element suplimentar, pe care îl voi numi nu mă voi mai lăsa pradă niciodată. Nu acel „niciodată din nou” care vine în „dimineaţa de după”, care se bazează pe tăria noastră sau chiar pe tăria noastră cu ajutorul lui Dumnezeu. De fapt, nu este declaraţia că nu voi mai păcătui niciodată. Mai degrabă, este declaraţia pe care I-o fac lui Dumnezeu că sunt dornic să nu mai simt niciodată orice plăcere sau încântare sau eliberare de durere pe care mi-a adus-o pofta. Niciodată este cuvântul-cheie. Înseamnă să Îi spun lui Dumnezeu: „Vreau să nu mai simt niciodată braţele unui bărbat (unei femei) în jurul meu, să nu mai simt niciodată sentimentul minunat al orgasmului, să nu mai vibrez la încântarea aventurii, să nu mai simt niciodată siguranţa pe care mi-o dă o femeie (un bărbat) care are grijă de mine.” Renunţând la „niciodată din nou” înseamnă să renunţi la orice îţi place atât de evident la homosexualitate.

Nu renunţi la comportament; aceasta nu funcţionează niciodată. Renunţi la răsplată. Şi nu o faci dimineaţa, după ce te-ai dezgustat; o faci conştient şi intenţionat, în discuţia ta cu Tatăl tău ceresc. Şi o faci înţelegând deplin la ce renunţi. Evaluezi corect costul.

Până nu faci aceasta, alegi să deţii controlul. Atât timp cât tu eşti cel care hotărăşte cât de mult păcat este acceptabil înainte de a trece de o linie invizibilă, tu deţii controlul. Nu Dumnezeu.

Cu dorinţa de a spune „niciodată”, I-ai predat cu adevărat controlul lui Dumnezeu. Într-un anumit punct, dacă vrea să obţină victoria pe care o doreşte, Paul va trebui să capituleze astfel faţă de Dumnezeu.

Ce se întâmplă când o facem? Mai întâi este chinuitor. Când bărbatul din Marele divorţ îi îngăduie îngerului să ia şopârla şi să o zdrobească, bărbatul scoate „un strigăt de agonie cum nu am auzit niciodată pe pământ”. Dar durerea chinuitoare nu durează. De fapt, în mod tipic, apare curând un sentiment minunat de pace. S-a dus o luptă, iar tu şi Dumnezeu aţi câştigat.

Înseamnă că nu vei simţi lipsa recompenselor? Ba da, dar acum situaţia va fi diferită. Aş compara noua situaţie cu sentimentele pe care le are cineva care pierde un prieten drag sau pe cineva iubit. La început durerea pare aproape de neîndurat, dar în cele din urmă se schimbă. Ceva îţi aminteşte de prietenul tău, iar un sentiment momentan de mare tristeţe vine peste tine, dar trece repede. Este posibil ca un dor pentru zilele de demult să persiste mulţi ani, dar aproape întotdeauna dispare.

Altceva foarte minunat se întâmplă după renunţare, ceva ce face viaţa mult mai uşoară. După renunţare, când apare ispita, fie dintr-o sursă externă, fie din emoţii interioare, foarte probabil vei fi în stare să o respingi înainte să prindă rădăcină în tine şi să ajungă mult mai dificil de învins. Când te vei confrunta cu o ispită veche, va deveni a doua natură pentru tine să spui: „Nu este o opţiune.” În final, este calea mai uşoară.

Toţi ne găsim pe o cale a sfinţirii progresive. Trebuie să facem zilnic paşi mici, ca să devenim tot mai mult cine vrea Dumnezeu să fim. Paul trebuie să urmeze calea progresivă, pentru că este o cale de ascultare zilnică de Dumnezeu. Dar pentru a deveni pe deplin bărbatul care vrea Dumnezeu să fie el, cu siguranţă va trebui ca la un moment dat să renunţe dintr-odată.

Mai trebuie menţionat un lucru despre renunţare, care este o sursă de frustrare pentru mulţi. Aproape întotdeauna, această renunţare va fi determinată de Dumnezeu. Nu poţi face să se întâmple. Dar (şi este important), numai în umblarea ta cu El pe calea luptelor de zi cu zi, în ascultare de El, vei ajunge într-un loc în care vei simţi clar că îţi spune că este timpul şi locul pentru a lua decizia. În timp ce mergi pe calea progresivă, El te va conduce în acel loc.

[Alan Medinger, Cold Turkey or the Gradual Way? Copyright © 2002 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

„Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” Galateni 2:20

În Efeseni 4:22-24 ni se spune: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie.” Ce este „omul cel nou” – „adevărata noastră identitate” cu care Pavel spune să ne îmbrăcăm? Este acea parte din noi care poartă cu adevărat gândul lui Cristos. (1 Corinteni 2:16) „Vechea identitate” sau „identitatea falsă” este acea parte a noastră care a murit în Cristos. Aşa cum Pavel scrie în Galateni 2:20, am fost răstigniţi cu Cristos! Nu mai trăim noi, ci Cristos trăieşte acum în noi! Pentru a trăi o viaţă creştină biruitoare este nevoie să înţelegem impactul deplin a ceea ce înseamnă aceasta pentru noi toţi, cei care suntem credincioşi. Nu este o binecuvântare specială rezervată doar Apostolului Pavel. Este o promisiune – o realitate – pentru toţi cei care Îi cer lui Isus Cristos să intre în inima lor; chiar şi pentru cei care încă se luptă cu păcatul.

Când alegem să trăim conform falsei identităţi, alegem să continuăm să ne identificăm cu omul vechi, care a fost dat morţii de Isus Cristos, şi eşuăm să acceptăm noua noastră identitate în El. Alegem să ne identificăm cu luptele păcătoase şi cu rănile dureroase, care caută să ne definească şi să ne păstreze în gheara lor. Creăm o mască narcisistă şi încercăm să fim „acceptabili” pentru alţii, devenind cine am dori să fim şi hrănind admiraţia lor pentru „noi”. Unii dintre noi am răspuns la ura de sine idolatrizându-ne relaţiile cu cei importanţi pentru noi. Căutăm să devenim „compleţi”, sfârşind prin a fi prinşi emoţional şi spiritual în mrejele celor care credem că au calităţile care ne lipsesc nouă. Nici narcisismul, nici idolatria relaţională nu aduc viaţa. Alţii încearcă să evite durerea falsei identităţi prin perfecţionism religios şi ajung să fie prinşi în mrejele a ceea ce Andy Comiskey identifică drept „tirania lui ar trebui” şi „deprecierea de sine”. El scrie că „viaţa noastră ajunge să fie condusă de o serie de porunci interioare pe care nu reuşim niciodată să le aducem la îndeplinire pentru a fi mulţumiţi de noi înşine” şi că „ne necăjim şi scădem în ochii noştri din cauză că nu suntem destul de buni sau din cauză că nu facem lucrurile destul de bine”. Anxietatea şi legalismul ne împiedică să ne bucurăm de biruinţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Trăim după un cod fariseic al ţelurilor de neatins, nesimţindu-ne niciodată pe deplin acceptaţi de Dumnezeu.

Mulţi dintre noi am crescut auzind cât de stupizi sau nefolositori suntem. Cuvintele aspre ale altora, precum „homo”, „fetiţă”, „lesbiană dură” şi altele mai rele de atât, ne taie ca un cuţit în adâncul sufletului. De multe ori, ne spunem aceleaşi etichete nouă înşine şi absorbim identitatea pe care o aduc ele. Felul în care vorbim cu noi înşine are tot atâta putere ca şi cuvintele spuse de alţii. Este timpul să lăsăm acele etichete şi identităţi la cruce şi să acceptăm adevărata noastră identitate. Este timpul să umblăm fără mască, în harul lui Dumnezeu şi în părtăşie sănătoasă cu oameni de încredere din Trupul lui Cristos. Lazăr a fost chemat din mormânt. Isus Cristos i-a dat viaţă prin înviere, dar el era încă legat în hainele de înmormântare. Cristos le-a poruncit altora din cercul lui de prieteni să-l ajute să îndepărteze imaginea care îl lega. În acel punct, Lazăr s-a confruntat cu o alegere. Avea să se împotrivească celor din Trupul lui Cristos când îl ajutau să accepte viaţa? Avea să se smerească şi să îngăduie altora să-l ajute să se dezbrace de singura „acoperitoare” pe care o avea şi să i se expună goliciunea? Din fericire, a îngăduit ca hainele de înmormântare să fie îndepărtate şi a fost îmbrăcat în dreptatea lui Dumnezeu. În timp ce le facem cunoscute slăbiciunile noastre celor care nu prezintă un risc pentru noi şi sunt de încredere, descoperim că giulgiul începe să cadă şi că suntem îmbrăcaţi în dreptatea lui Cristos. Punem jos omul vechi – vechea identitate – şi stăm în adevărata noastră identitate.

Uneori ne este teamă să dăm drumul trecutului. La urma urmei, este tot ce am cunoscut. Până şi israeliţii au preferat „demonul cunoscut” al sclaviei în Egipt, minunilor necunoscute ale lui Dumnezeu de care au avut parte în sălbăticie. Trebuie să ne predăm lui Isus la piciorul crucii şi să-L întrebăm cine suntem. Trebuie să-I cerem să ne reveleze în mod supranatural adevărata noastră identitate. El este dornic să ne-o dezvăluie. Într-un timp, am fost deosebit de deprimat şi mă luptam cu identitatea. Am continuat să mă rog în inima mea: „Doamne, ajută-mă, sunt homosexual.” Mă raportam continuu la falsa identitate şi acceptam vina şi ruşinea pe care Isus le luase deja asupra Lui. După ce m-am devalorizat câteva săptămâni, Duhul Sfânt a vorbit inimii mele şi mi-a spus: „Nu eşti homosexual! Eşti un sfânt răscumpărat, începe să-ţi spui astfel!” Acele cuvinte au pătruns, în cele din urmă, în inima mea. Când am început să accept adevărul, ruşinea şi vina au fost înlocuite de tăria lui Cristos. Este atât de important să părăsim identitatea noastră falsă şi să-L rugăm pe Domnul să ne comunice adevărul Său. Este chiar şi mai important să acceptăm adevărul lui Dumnezeu când El ne vorbeşte şi să începem să îl aplicăm în viaţa noastră.

Avem cu adevărat un rol important în călătoria în care ne aflăm. Ne aflăm în război, iar Cristos aşteaptă de la noi să ne luptăm lupta cea bună. Din fericire, El ne-a dat tot ce avem nevoie pentru a fi biruitori. În 2 Corinteni 10:4-5 citim: „Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.” Faptul de a sta în adevărata noastră identitate ne dă putere să ne ridicăm şi să luptăm cu ceea ce Cristos a învins deja. Faptul de a sta în adevărata noastră identitate ne dă putere să alegem viaţa. (Deuteronom 30:19)

Dumnezeu vrea să ne iubim exact aşa cum suntem. El o face. Ni se porunceşte să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. (Matei 22:39) Ceea ce implică faptul că nu suntem capabili să-i iubim pe alţii dacă nu suntem capabili să ne iubim pe noi înşine. Suntem capabili să ne iubim cu adevărat numai când îngenunchem înaintea lui Isus, învăţăm cine suntem în El şi începem să trăim după inima pe care ne-a dat-o Isus – adevărata noastră identitate care este o reflectare a gloriei Lui.

Dacă îţi este dificil să te identifici cu adevărata ta identitate, te încurajez să petreci o vreme în rugăciune şi să Îl întrebi pe Domnul căror măşti şi etichete nu le dai drumul. Predă-I acele lucruri lui Cristos şi cere-I cu sinceritate să-ţi descopere cum te vede El. Când îţi vorbeşte, îngăduie cuvintelor Sale să pătrundă în adâncul sufletului tău, rosteşte-le asupra ta şi umblă în ele. Trăieşte în noua ta identitate. Acceptă 2 Corinteni 5:17: „Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Ieremia 29:11

[Dan Hitz, The Cross: Resurrecting the True Self. Copyright © 2006 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul a fost adaptat după Living Waters: Pursuing Sexual and Relational Wholeness in Christ de Andrew Comiskey, p. 119-131, 1996, Living Waters International, Kansas City, Kansas.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Următorul extras face parte din cartea lui Alan Medinger, Creşterea în masculinitate: Continuarea călătoriei.

Capitolul 2: Creşterea în masculinitate – esenţială pentru vindecare

„Aveam numărul vostru de telefon de trei ani. Am tot amânat, dar, în cele din urmă, a trebuit să vă sun.” Afirmaţii ca acestea sunt deseori auzite în birourile Regeneration. Regeneration face parte din coaliţia mondială de misiuni creştine Exodus, al căror scop primordial este să îi ajute pe bărbaţi şi pe femei să învingă homosexualitatea. Uneori cred că dacă fiecare creştin care se confruntă cu homosexualitatea, care are numărul nostru de telefon pus bine în portmoneu sau în sertar, ar decide să ne sune în aceeaşi zi, liniile telefonice ar fi supraaglomerate.

Acest gen de apel sugerează trei lucruri despre apelant. Mai întâi, evident, că se află la un anumit nivel de nefericire din cauza homosexualităţii. În al doilea rând, obstacole puternice – cel mai adesea ambivalenţa şi teama – l-au oprit să sune pentru ajutor. În al treilea rând, în cele din urmă, a ajuns în punctul în care homosexualitatea i-a adus atâta nefericire, încât este dornic să se confrunte cu obstacolele; este dornic să se adreseze ambivalenţei sau să înfrunte temerile.

Bariere în căutarea ajutorului

Să ne uităm la obstacolele şi la domeniile specifice de nefericire cu care se confruntă cel care se luptă cu homosexualitatea. Primul obstacol cu care are de-a face este natura păcatelor de tip dependenţă. Deşi un bărbat îşi poate urî homosexualitatea cu toată inima şi cu toată mintea lui, în acelaşi timp, o iubeşte în diferite moduri. Pentru mulţi dintre noi, relaţiile homosexuale au fost ani şi ani de zile felul în care am făcut faţă vieţii, un mod de scăpare, de automângâiere, de găsire a unei alinări temporare a durerii îngrozitoare sau a sentimentului de goliciune interioară. O uram şi în acelaşi timp o iubeam, iar în ambivalenţa noastră eram paralizaţi.

Îmi uram homosexualitatea. Mă determina să fac lucruri prosteşti şi degradante. Mă împingea să-mi asum riscuri despre care ştiam că mă puteau costa totul: soţia, copiii, cariera, chiar viaţa. Dar timp de zece ani, căsătorit fiind, m-am agăţat de ea. Cum aş fi putut trăi fără ea?

Cel de al doilea mare obstacol în căutarea ajutorului este teama. Este simpla teamă de necunoscut. „Dacă am de-a face cu această misiune, ce mă vor determina să fac aceşti oameni sau ce vor face cu mine? Ce fel de oameni sunt? Sunt vreun grup de fundamentalişti înguşti la minte, bătăuşi de homosexuali deghizaţi sau, la cealaltă extremă, vânzători ambulanţi ai unei noi teorii psihologice scrântite?” Este şi teama de a te face cunoscut, o teamă înrădăcinată de obicei în mândrie sau ruşine. „Sunt creştin de zece ani. Ar trebui să fiu în stare să am singur grijă de mine însumi. Să admit problema şi să caut ajutor ar însemna să admit ce eşec sunt ca şi creştin. Poate că oamenii se vor întreba chiar dacă sunt sau nu creştin.” Aceste temeri sunt adesea mai intense la cineva care a crescut într-o comunitate creştină conservatoare, unde stigmatul homosexualităţii este cel mai sever.

Stima de sine scăzută face foarte mult parte din homosexualitatea masculină. Aceasta este una din temele principale ale cărţii Dr. William Console, Nu mai sunt homosexual. Ca apărare principală împotriva durerii stimei de sine scăzute, am construit o imagine – spre beneficiul nostru şi al altora – a unui bărbat care este bun şi drept, gândeşte clar şi acţionează înţelept. Astfel, să stăm înaintea altei persoane şi să spunem: „Sunt homosexual”, înseamnă să facem bucăţi identitatea falsă, care ne-a oferit singura fărâmă de stimă de sine pe care am avut-o vreodată.

„În cele din urmă ne-a fost de ajuns” – Surse de suferinţă

În ciuda obstacolelor de mai sus, bărbaţii caută ajutor. Ce suferinţă este atât de puternică, încât un bărbat să ia în considerare părăsirea dependenţei şi să fie dornic să treacă printr-un asemenea teren minat de temeri? Dacă bărbatul este creştin – iar marea majoritate a bărbaţilor care vin la misiunile Exodus au o anumită credinţă sau încredere în moralitatea creştină – suferinţa vine din unul sau două domenii.

Mai întâi, şi poate cea mai evidentă, este suferinţa din cauza comportamentului. Bărbatul se află într-un conflict îngrozitor din cauza contradicţiei dintre ceea ce crede că este un comportament bun, şi ceea ce face. Simte ca Pavel, care a scris Romani 7, că este împins să facă tocmai lucrurile pe care le urăşte. Totuşi, este posibil să simtă că problemele lui Pavel trebuie să fi fost minore în comparaţie cu ale lui. În special dacă în cazul lui comportamentul merge dincolo de masturbare şi fantezie. (În această carte includ fantezia şi masturbarea în comportamentul homosexual.) Aş estima că peste 90% dintre bărbaţii care vin la misiunile pentru foştii homosexuali vin pentru că percep un conflict puternic între comportamentul lor şi ceea ce cred ei că vrea Dumnezeu pentru ei.

Al doilea domeniu de suferinţă are de-a face cu direcţia atracţiilor sexuale. Este atras sexual de bărbaţi, dar vrea să fie atras de femei. La un bărbat, atracţia creează un dor interior intens, cu privire la care simte că nu va dispărea niciodată şi pe care crede, ca şi creştin, că nu îl poate împlini niciodată. Dorinţa poate fi pur sexuală sau poate fi emoţională. Deşi tindem să credem că homosexualitatea masculină se concentrează asupra atracţiei fizice, iar homosexualitatea feminină asupra atracţiei emoţionale, la mulţi bărbaţi există o dorinţă copleşitoare de fi ţinuţi în braţe, de a li se purta de grijă, de a fi iubiţi de un bărbat sau, prin transfer, de a ţine în braţe un bărbat, de a avea grijă de el şi de a-l iubi. Am auzit bărbaţi care, după standardele heterosexuale, trăiau într-o promiscuitate sexuală de necrezut, exprimându-şi durerea şi plângând: „Nu vroiam sex; vroiam doar să mă iubească cineva.” Îi cred. Dorul neîmplinit poate fi la fel de intens ca cel pur sexual. Desigur, cele două nu pot fi total separate. Leanne Payne şi alţii au arătat de multe ori cum dorinţele noastre sexuale sunt adesea dorinţe emoţionale mai profunde, care au fost transformate în erotism.

Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex este doar o latură a suferinţei în ceea ce priveşte natura atracţiilor lui; cealaltă este lipsa lui de atracţie faţă de sexul opus. Nu are absolut deloc sentimente romantice sau sexuale faţă de femei, dar vrea ca într‑o zi să se căsătorească şi să aibă copii. Ca şi alţi bărbaţi, are sentimentul că mare parte din scopul şi împlinirea vieţii unui bărbat vine prin căsătorie şi prin faptul de a avea copii. Vrea să se simtă atras de o femeie, dar în zadar. Absenţa oricărei atracţii faţă de sexul opus se află la baza sentimentului său că nu va putea duce niciodată o viaţă normală, că este blocat într-un anumit loc şi că nu va fi niciodată în stare să se împace cu viaţa.

Există un al treilea domeniu de suferinţă, care poate să nu iasă la iveală până ce bărbatul nu începe să se confrunte cu primele două. El are de-a face cu identitatea sa ca bărbat. Pentru că nu este la fel de direct „sexual” precum comportamentul şi atracţiile, poate că, la început, nu îl va lega de condiţia lui homosexuală. Pe lângă aceasta, este atât de mult parte din „cine este el”, încât poate că nici nu se gândeşte că este posibil să fie schimbat. Nu este o identitate care spune pur şi simplu: „Sunt homosexual”, ci una care merge mult mai profund. Ea spune: „Nu sunt bărbat” sau cel puţin: „Nu sunt bărbat cum sunt alţi bărbaţi.” Nu corespunde. În adolescenţă, uneori şi mai devreme, s-a simţit diferit de băieţi, diferit fiind tradus întotdeauna ca „mai puţin ca” sau „inferior”. Sentimentele respective au continuat în adolescenţă şi la maturitate. Chiar şi astăzi, în compania bărbaţilor, simte cumva că nu face parte din lumea lor.

Aspecte ale adevăratei identităţi

Problemele lui în această privinţă se concentrează în două domenii ale vieţii. Mai întâi, simte un mare disconfort sau jenă în compania bărbaţilor, în particular a grupurilor de bărbaţi, şi în special în situaţii neorganizate. Se simte întotdeauna ca şi cum ar fi în afara lumii lor, privind din exterior. De multe ori, nu are aceleaşi interese pe care le au bărbaţii, iar aceasta susţine sentimentele lui care îl fac să stea întotdeauna separat de ei.

În al doilea rând, problema identităţii se arată în convingerea lui şi deseori în experienţa lui în multe domenii, în care nu poate face lucruri pe care le fac bărbaţii. Nu numai în compania bărbaţilor, ci şi în familie şi în altă parte, are sentimente puternice de nepotrivire în exercitarea virtuţilor masculine, îndeosebi în luarea iniţiativei şi exercitarea autorităţii. Aceasta îşi găseşte expresia în asumarea de către el a unui rol foarte pasiv în viaţă sau, cum este cu unii bărbaţi, în asumarea unui stil autoritar dur, care încearcă să ascundă sentimentele de slăbiciune şi nesiguranţă.

Evident, aceste caracteristici pot fi prezente la bărbaţii a căror orientare sexuală este heterosexuală, dar există o diferenţă fundamentală în natura deficienţei, între cele două tipuri de bărbaţi. La bărbatul cu orientare heterosexuală, nesiguranţa se bazează pe convingerea de multe ori aflată în subconştient: „Sunt inadecvat ca bărbat.” La bărbatul cu orientare homosexuală totuşi, convingerea ascunsă este: „Nu sunt bărbat.” Cei mai mulţi băieţi şi bărbaţi luptă mult timp şi din greu să dovedească – în mare măsură, lor înşişi – că sunt adecvaţi ca bărbaţi. Cei mai mulţi dintre noi, cei care creştem cu orientare homosexuală, renunţăm devreme la luptă. Crezând că nu putem fi niciodată bărbaţi, căutăm masculinitatea altui bărbat.

Ori de câte ori mi se cere să descriu ce se întâmplă în vindecarea bărbatului homosexual, mă adresez celor trei domenii pe care tocmai le-am descris: comportamentul, atracţiile şi identitatea. Explic că cel care se luptă cu homosexualitatea se poate aştepta să obţină victorie totală sau aproape totală în domeniul comportamentului, o schimbare semnificativă, dacă nu completă, în direcţia atracţiilor sexuale, şi poate ajunge să se simtă total confortabil şi să fie împăcat cu identitatea lui masculină – cu masculinitatea lui. Sunt convins că o asemenea schimbare este posibilă pentru orice bărbat care o caută cu adevărat şi care îşi predă cu adevărat viaţa şi sexualitatea lui Isus.

Caracterul central al identităţii

Deşi vindecarea bărbatului homosexual este în multe moduri un proces indirect – care provine din schimbările semnificative din viaţa lui spirituală – aproape oricine învinge homosexualitatea va trebui să se confrunte cu toate cele trei elemente ale problemei. Nu se va vindeca până ce nu se va fi ocupat de comportament, atracţii şi identitate şi până ce, într-o anumită măsură, ele se vor fi schimbat. Deşi înclinaţia lui naturală este să se concentreze asupra comportamentului şi atracţiilor – pentru că acolo simte cea mai mare durere – cred că rodul cel mai bogat apare în viaţa lui dacă se concentrează cel mai tare (şi de la început) asupra domeniului identităţii.

Acest lucru este adevărat din două motive. Mai întâi, identitatea este mai maleabilă la atacul direct, decât comportamentul sau atracţiile. Încă nu am întâlnit bărbatul care să spună: „Astăzi voi începe să fiu atras mai degrabă de femei, decât de bărbaţi” şi, excluzând o adevărată minune, să descopere că s-a schimbat într-adevăr ceva. Cât despre comportament, deşi încercarea de a rămâne ascultător va fi întotdeauna o parte esenţială în procesul de vindecare, o schimbare în comportament, fără o schimbare similară, profundă, în identitate, poate fi doar puţin mai mult decât abstinenţă „cu pumnii strânşi”. Identitatea, pe de altă parte, după cum voi arăta, poate fi schimbată semnificativ printr-un program de alegeri conştiente şi acţiuni specifice.

Al doilea motiv pentru care procesul schimbării este încurajat atât de semnificativ când ne ocupăm de problema identităţii, se datorează faptului că identitatea masculină incompletă a unui bărbat este ceea ce conduce şi direcţionează comportamentul şi atracţiile. Identitatea masculină frântă sau incompletă este mecanismul conducător care dă direcţie atracţiilor sexuale şi motorul care dă putere comportamentului păcătos. Să examinăm aceasta mai în detaliu.

Cu privire la atracţii, esenţa atracţiei sexuale par să fie „diferenţele” sau „deosebirea”. Desigur, pentru bărbatul cu orientare heterosexuală, o anumită atracţie se datorează faptului că ştie că penisul lui, interacţionând cu vaginul femeii, îi aduce o plăcere extraordinară. Dar toţi ştim că există mult mai mult decât atât în atracţia sexuală. Dar sânii femeii? De ce sunt un obiect al atracţiei sexuale pentru bărbat? Sunt simple organe care se află acolo pentru a hrăni un copil; nu au funcţie sexuală directă. Dar şoldurile ei, rotunjimea şi moliciunea pielii ei? Dar unele lucruri pe care le face intenţionat, ca faptul că îşi lasă părul să crească lung sau foloseşte ruj? De ce ar trezi ele atracţiile sexuale la cei mai mulţi bărbaţi? Există un număr de motive. Trupul unei femei – sânii ei, rotunjimea ei – trezeşte dorinţa unui bărbat de a i se purta de grijă; diferenţele ei intrigă apetitul lui pentru mister; vulnerabilitatea ei declanşează dorinţa lui de a cuceri. Toate acestea au sens, dar ce îl atrage cel mai mult sexual pe un bărbat la o femeie este faptul că ea este „altfel”. Are lucruri pe care un bărbat nu le are în el însuşi.

Caracteristicile pe care le are o femeie, pe care un bărbat nu le are, care simbolizează femeia, îl atrag la ea. Ele exprimă femininul şi atrag masculinul. Partea masculină a unui bărbat tânjeşte după cealaltă parte. Din punct de vedere spiritual, bărbatul tânjeşte după plinătate, după restaurarea acelei părţi din el care a fost îndepărtată când a fost creată femeia. Sau poate fiindcă bărbatul şi femeia împreună Îl pot reflecta mai bine pe Dumnezeu decât bărbatul sau femeia separat – amândoi au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu – un bărbat are o dorinţă puternică pentru o împlinire care Îl reflectă mai bine pe Creatorul său.

Sunt bărbat şi caut să-mi găsesc împlinirea în femeie. Dar dacă un bărbat nu are sentimentul interior că este bărbat? Va simţi aceleaşi atracţii faţă de o femeie? Va fi ea „altfel” decât el? Nu, acesta este punctul critic. Dacă simte că nu este complet ca bărbat, prima lui dorinţă nu va fi după femei, ci pentru plinătatea masculinităţii; va fi atras de masculinul din alţi bărbaţi. Aceasta va fi pentru el acel „altfel”. Este coasta care îi lipseşte. Va fi modul lui de a atinge plinătatea. Urmează deci că dezvoltarea masculinităţii noastre – găsirea plinătăţii în noi înşine – va ajuta mult atât la diminuarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, cât şi la apariţia atracţiilor sexuale faţă de femei.

Am spus că identitatea masculină incompletă, pe lângă determinarea direcţiei atracţiilor sexuale, este şi motorul care conduce comportamentul homosexual. Puterea enormă a imboldului homosexual este văzută în lucruri incredibil de prosteşti, chiar nesănătoase, pe care mulţi bărbaţi homosexuali le fac pentru a avea un anumit contact cu masculinitatea. Ce îl face pe un bărbat, altminteri raţional, să agaţe un tânăr necunoscut cu aspect dur şi să-l ducă în apartamentul lui, ştiind foarte bine că riscă să fie jefuit şi bătut sau chiar mai rău? De ce un bărbat inteligent, căsătorit, care este om de afaceri sau specialist, riscă arestul şi umilirea publică, având contact sexual cu un bărbat într-un loc public? De ce m-am dus în mod repetat într-un bar homosexual de pe o magistrală principală din Baltimore, ştiind că puteam să fiu văzut de cineva, iar toată înşelăciunea mea să fie descoperită?

Am făcut acele lucruri din cauza dorinţei enorme din noi. Am fost împinşi să ajungem la un anumit contact cu ceva ce reprezenta sau simboliza masculinitatea: o înfăţişare solidă, dură, muşchii, penisul unui bărbat. Erau simboluri ale masculinităţii – ale masculinităţii pe care noi nu o aveam – şi am fost împinşi, adesea obsesiv, să le privim îndelung, să le atingem, să le mirosim, să devenim una cu ele, într-un anumit sens. Masculinitatea noastră incompletă striga după aceasta, striga după elementele ei lipsă.

Leanne Payne ilustrează dorinţa puternică după masculinitate prin teoria canibalismului. În Imaginea frântă ea descrie cum canibalii mănâncă numai oamenii pe care îi admiră, crezând că mâncându-i pot obţine unele din trăsăturile lor. Dorinţa „mistuitoare” pentru masculinitate devine evidentă la bărbatul homosexual: un bărbat care simte să îi lipseşte masculinitatea completă îşi satisface nevoia pentru ea prin comportamentul homosexual, sperând să dobândească o parte din masculinitatea celuilalt bărbat.

Punctul-cheie de amintit totuşi este că dorinţa după masculinitatea altui bărbat este prezentă numai la bărbatul care simte că îi lipseşte masculinitatea proprie. Nu aşa stau lucrurile cu toate poftele? Tânjim după lucrurile pe care nu le avem sau credem că nu le avem. Atât de intensă este pofta – atât de puternic este motorul care îl împinge pe un bărbat la comportamentul homosexual – încât chiar şi când un asemenea comportament desfide atât dorinţa lui umană fundamentală de a se proteja, cât şi convingerile lui religioase de bază, tot nu se poate opri.

Problema identităţii se manifestă în alt fel. Mulţi dintre noi văd faptul că nu am fost susţinuţi de bărbaţi (sau dimpotrivă, sentimentul că am fost respinşi) ca pe un element-cheie în dezvoltarea homosexualităţii noastre. În această privinţă, impulsul homosexual puternic este o rugăminte disperată a băieţelului din interior: „Îmi va arăta un bărbat că am o anumită valoare, ca de la bărbat la bărbat?” Nu este doar o dorinţă de a alina durerea stimei de sine scăzute. Poate că un bărbat este destul de preţuit de femeile din viaţa lui şi recunoaşte că are daruri extraordinare în anumite domenii, dar strigătul băieţelului este încă acolo. Valoarea lui trebuie arătată de un bărbat, iar domeniul în care este preţuit trebuie să exprime masculinitatea.

Ca în multe alte aspecte ale vieţii, în special în domeniile nevoii mai profunde, această nevoie poate fi sexualizată. Din acel punct, o legătură sexuală sau pur şi simplu primirea unui semnal că un alt bărbat te doreşte, chiar şi numai ca obiect sexual, satisface cumva temporar dorul. Aceasta explică mare parte din sexul cu necunoscuţi pe care îl fac bărbaţii homosexuali, faptul că merg acolo unde alţi bărbaţi vin la ei, chiar şi atunci când contactul sexual nu este dorit. Uneori, în drum spre casă, venind de la lucru, chiar şi când ştiam că nu voi putea explica faptul că am întârziat mai mult de o jumătate de oră, tot mă opream la un bar homosexual. Nu căutam contactul sexual, speram doar că un bărbat îmi va arăta că mă doreşte.

Nicio scurtătură pentru creştere

Dumnezeu ne-ar putea rezolva foarte repede pe fiecare dintre noi şi ar putea să ne dea într-o clipă victorie totală asupra păcatelor sexuale. A existat o astfel de rezolvare rapidă în vindecarea mea, prin faptul că în momentul convertirii am fost eliberat de dorinţa pentru sex. Dar pentru că are un plan mult mai bun pentru noi, nu acesta este felul în care lucrează

Dumnezeu de obicei. El nu este mulţumit să ne vadă doar împlinindu-ne dorinţa de a pune capăt comportamentului păcătos, nici nu este satisfăcut să fim doar atraşi sexual de femei. Vrea să devenim bărbaţii care ne-a creat El să fim, bărbaţi adevăraţi în orice privinţă. El îngăduie continuarea păcatului sexual, ca să ne aducă în punctul în care vom renunţa la ceea ce ne ţine în robie. La fel, El permite să continue durerea masculinităţii nedezvoltate, pentru a ne face, în cele din urmă, să dorim să trecem prin procesul dureros al transformării în bărbaţii care ne-a creat El să fim.

Când creşteau copiii mei, uram să îi văd rănindu-se fizic. Totuşi, tot le scoteam roţile ajutătoare de la bicicletă. Preferam să văd că le curge puţin sânge şi că sunt zgâriaţi, decât să nu fie niciodată în stare să meargă cu bicicleta. Preferam să îi văd încercând, căzând şi încercând iar, decât să îi văd devenind indivizi temători.

Dacă acestea sunt circumstanţele tale, pare că Dumnezeu te necăjeşte? Te lasă să te legeni în vânt în homosexualitatea ta, până ce vei înţelege în cele din urmă ce trebuie să faci? Bineînţeles că nu. Una din principalele metafore pe care le foloseşte Dumnezeu ca să descrie relaţia pe care o vrea cu noi este cea dintre un tată şi un fiu. Ce doreşte orice bărbat pentru fiul lui, mai mult decât să ajungă la masculinitatea deplină? Deci dacă noi, care suntem păcătoşi, o dorim pentru fiii noştri, cu cât mai mult trebuie să o dorească Dumnezeu pentru noi? El, care a sădit în fiecare din noi toate atributele masculinităţii, nu ar putea dori nimic mai puţin decât ca atributele ei să crească şi să înflorească pe deplin. Şi aşa cum un tată disciplinează fiul pe care îl iubeşte, tot astfel Tatăl nostru ne lasă să suferim în zdrobirea noastră, până ce auzim glasul Lui şi începem să căutăm ce are El mai bun pentru noi în această privinţă, masculinitatea deplină.

Dumnezeu a rânduit familia în care fiecare tată să-şi înveţe fiul ce înseamnă să fie bărbat. Ştim că viaţa nu a fost întotdeauna aşa. Păcatul a intrat în lume, iar faptul de a fi tată, ca orice altceva, a devenit imperfect. Totuşi, planul final al lui Dumnezeu pentru noi nu s-a schimbat. În timp ce planul Lui original pentru vieţile noastre este posibil să fi eşuat din cauza păcatului omenesc, răscumpărarea este a noastră prin Isus Cristos. Dumnezeu va fi Tatăl nostru şi ne va însoţi în procesul care ne conduce la masculinitatea deplină. Toate lucrurile devin noi în Isus Cristos.

[Alan Medinger, Growth into Manhood: Resuming the Journey. Copyright © 2000 Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Un pas foarte important care ne duce la umblarea în vindecarea sexuală şi relaţională include crearea unui plan personal de acţiune – o listă a paşilor pe care îi vei urma pentru a părăsi vechile tipare ale păcatului şi pentru a te păzi de recădere. Acest articol te va ajuta să creezi un astfel de plan. Odată ce o vei face, fă-l cunoscut prietenilor tăi de încredere şi cere-le să te monitorizeze în ceea ce priveşte implementarea planului în viaţa ta.

Scrie definiţia ta personală pentru puritatea sexuală şi scopurile tale pentru a ajunge la ea.

Trebuie să ai clar în minte ce îţi spune Dumnezeu să părăseşti şi lucrurile în care îţi spune El să intri. Detaliază păcatele tale specifice şi ce trebuie să Îi predai lui Dumnezeu. După aceea, fă o listă cu ce vrea Dumnezeu să fie înlocuit păcatul din viaţa ta. Dacă ai folosit pornografia pe internet şi autosatisfacerea, atunci o parte a definiţiei tale personale şi a scopurilor tale va include să nu mai vizionezi pornografie online şi să instalezi programe de blocare sau de monitorizare pe computer. Ca bărbaţi creştini, suntem chemaţi să onorăm şi să protejăm femeile şi copiii. Onorarea femeilor înseamnă că nu le vom mai privi ca obiecte ale dorinţei noastre sexuale ilicite, ci ca pe fiice ale lui Dumnezeu care trebuie păzite de cei care le-ar devora. Puritatea sexuală înseamnă şi aruncarea intenţionată a imaginilor şi fanteziilor păcătoase la cruce şi înlocuirea acelor imagini cu gânduri şi acţiuni evlavioase. Este important să Îl cauţi pe Dumnezeu în rugăciune, ca să-L întrebi ce înseamnă în mod specific puritatea sexuală şi relaţională în contextul umblării tale cu El şi să descrii clar aceasta în planul tău.

Scrie câteva activităţi nepăcătoase la care ai participat înainte şi pe care acum ar trebui să le ocoleşti.

Mulţi dintre noi ne implicăm în activităţi care nu sunt inerent păcătoase, dar care ne pot face vulnerabili la păcat. Este important să le identifici pe ale tale. Conducând maşina printr-o anumită zonă a oraşului poţi într-adevăr să câştigi timp în drumul către serviciu, dar dacă vederea anumitor locuri îţi umple mintea cu fantezii, ar fi mult mai bine să ocoleşti câţiva kilometri, decât să te pui într-o situaţie de luptă. Navigarea pe canalele de televiziune în camera de motel poate să pară un mod grozav de a te relaxa după o întâlnire de afaceri, dar nu cumva speri să vezi o imagine atrăgătoare în acest proces? Unde faci compromisuri cu activităţile nepăcătoase, ca să-ţi amintească de trecutul tău păcătos? A nu-ţi controla aceste tipuri de comportament este ca şi cum ai merge cu canoea în apropierea părţii de sus a unei cascade. Poate fi palpitant, dar nu este o idee bună.

Fă o listă cu ce te provoacă şi cu comportamentele tale cu risc ridicat.

Ce te face vulnerabil la păcat? Singurătatea, inadecvenţa, invalidarea şi călătoriile de afaceri de unul singur sunt câţiva declanşatori de bază – care străpung inima – care îi fac pe mulţi să acţioneze sexual. Este important să identifici ce te provoacă şi comportamentele cu risc ridicat atunci când eşti puternic din punct de vedere emoţional, pentru ca să faci alte planuri şi/sau să iei măsuri de precauţie când ştii că este posibil să apară o situaţie riscantă. Dacă te lupţi cu pornografia când te afli singur perioade lungi de timp, este important să-ţi faci un plan pentru data viitoare când ştii că vei fi singur acasă. Unele situaţii cu risc ridicat pot fi de neevitat, dar dacă oboseala datorată faptului că rămâi treaz până târziu în weekenduri te face susceptibil la păcatul sexual, creezi o situaţie cu risc ridicat când procedezi astfel.

Scrie într-o coloană câteva raţionamente pe care le-ai folosit pentru a-ţi justifica comportamentul păcătos, apoi scrie într-o altă coloană adevărul biblic pe care îl poţi folosi pentru a contracara fiecare raţionament.

Raţionamentele sunt minciuni pe care ni le spunem nouă înşine ca să ne fie mai uşor să păcătuim. „Am avut o săptămână atât de stresantă; puţină pornografie mă va ajuta să mă relaxez.” „Nu aş încerca să agăţ o altă femeie, dacă soţia mea şi-ar da mai mult interesul.” Este uimitor cum bărbaţii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi I se închină de bunăvoie la biserică, se pot convinge atât de uşor pe ei înşişi că o minciună este adevărată.

Scrie raţionamentele pe care le foloseşti când eşti ispitit să păcătuieşti şi caută-L pe Dumnezeu pentru un verset specific care să contracareze minciuna din inima ta. „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

Scrie paşii pe care îi vei urma pentru a atinge scopul purităţii sexuale. Include ce planifici să faci pentru a evita ce te provoacă şi ce planifici să faci când vei fi provocat.

Sunt mulţi paşi folositori pe care îi poţi urma pentru a evita căderea în păcatul sexual. Dacă ai acces la internet acasă, filtrele şi/sau programele de monitorizare pentru calculator sunt cruciale. Covenent Eyes este cel mai bun program disponibil de monitorizare pe internet. El listează fiecare site vizitat de utilizator, clasifică site-urile vizitate după acceptabilitate şi trimite notificări prin e-mail la doi parteneri de monitorizare. Site-urile care au o probabilitate înaltă de conţinut ilicit sunt listate separat, împreună cu data şi momentul în care a fost vizitat fiecare site şi numărul de accesări. Trebuie achitată o taxă lunară de abonament, cu discount pentru numele de utilizatori adiţionali, dar merită. XXXChurch oferă, de asemenea, programe de monitorizare pentru calculator care pot fi downloadate gratuit, iar o versiune îmbunătăţită este disponibilă la preţul de douăzeci de dolari. Acest program nu este la fel de extensiv precum Covenent Eyes, listează doar site-urile care pot fi discutabile şi nu este la fel de uşor de citit. Amândouă programele stochează istoria navigării într-un mod inaccesibil utilizatorilor.

Un alt pas crucial este să fii pe deplin monitorizat de un membru din echipa de conducere a bisericii tale. Este important ca lupta ta să fie adusă la lumină împreună cu cineva cu autoritate, care să-ţi fie alături în drumul pe care îl ai de străbătut şi să-ţi pună întrebări dure. Asigură-te că îi faci cunoscute luptele tale specifice cu deschidere şi sinceritate. Păcatele pe care le ţii ascunse de cei pe care Dumnezeu îi trimite ca să te ajute vor deveni lanţul din jurul gleznei tale. Pe lângă personalul pastoral, va trebui să faci o listă cu cel puţin trei oameni pe care îi poţi suna când eşti ispitit sau când realizezi că te afli în ciclul adicţiei. Va trebui, de asemenea, să alegi doi oameni cu care să participi la întâlniri de monitorizare regulată cel puţin o dată la două săptămâni. Relaţiile de monitorizare vor diferi de cea pe care o ai cu conducerea bisericii, prin faptul că vor fi relaţii de monitorizare în dublu sens, în care tu îi vei monitoriza pe ei în ceea ce priveşte puritatea sexuală, la fel cum te monitorizează ei pe tine. Veţi înainta în puritate împreună, în timp ce le vei face cunoscute biruinţele şi eşecurile tale celor în care poţi avea încredere. Cel mai dur aspect al relaţiilor de monitorizare este crearea lor. Roagă-te şi cere-I Domnului numele bărbaţilor pe care vrea să îi abordezi. Iniţial poate fi dificil să fii vulnerabil faţă de alţii, dar beneficiile unei relaţii de monitorizare sunt de nepreţuit. O listă model cu întrebări de monitorizare este inclusă la sfârşitul articolului.

Fă o listă cu câteva activităţi şi grupuri la care plănuieşti să participi ca să te menţii activ şi implicat în mediul social.

Cei care au intrat în păcatul sexual adesea dezvoltă o viziune de tunel şi sunt capabili să se concentreze doar asupra următoarei doze sexuale. Este important să creezi o supapă socială sănătoasă pentru relaxare şi părtăşie, când renunţi la păcatul ilicit care umplea cândva golurile. Dacă în prezent nu ai multe contacte sociale, grupul de bărbaţi de la biserica ta poate fi cel mai bun punct de plecare. Voluntariatul, de asemenea, te va ajuta să intri în legătură cu bărbaţi cu interese similare. Nu uita cea mai importantă reţea socială – familia. Foarte adesea partenerul de căsătorie şi copiii dependenţilor de sex simt că sunt jefuiţi ei înşişi din cauza adicţiei. Petrece timp reclădind relaţiile şi învăţând să faci cunoscut ceea ce simţi familiei tale într-un mod sănătos. Copiii tăi au nevoie de un tată. Soţia ta are nevoie de soţul ei.

Scrie în detaliu lucrurile specifice din viaţa ta care au fost afectate nefavorabil şi care vor fi afectate şi mai mult dacă continui să te implici în comportamente sexuale nepotrivite. Acordă o atenţie specială lucrurilor pe care rişti să le pierzi dacă nu învingi păcatul sexual.

Costul dependenţei este ridicat. Un instrument puternic în prevenirea recăderii este să fii întotdeauna conştient de preţul pe care l-ai plătit pentru păcatul sexual şi de lanţurile care te-au ţinut cândva captiv. Este uimitor la ce al fi în stare să renunţăm pentru un orgasm ilicit. Scrie o dare de seamă detaliată cu ce ai pierdut şi cu ce a fost întinat de păcatul tău. Poate fi util şi să treci în revistă ce s-ar întâmpla dacă ai avea o altă cădere – chiar ducând aceasta la extrem, precum faptul că te-ai confrunta cu un avocat pentru divorţ, cu un soţ supărat sau cu poliţia. Poţi pune în contrast acestea, trecând în revistă ce ai câştigat sau ce eşti pe cale să câştigi când umbli în puritate şi sfinţenie. Când cântăreşti pierderile şi câştigurile, ajungi la o motivaţie mai profundă pentru a continua recuperarea.

Menţine şi ajustează planul personal de acţiune, dacă este necesar.

În timp ce progresezi şi câştigi biruinţă în recuperare, poţi fi ispitit să pui deoparte chiar graniţele şi acţiunile pe care Domnul le-a folosit ca să-ţi dea biruinţă la început. Când întâlnirile în grupurile noastre se încheie, oamenilor li se spune că cea mai periculoasă perioadă poate să apară de la şase luni la un an după ce au intrat în plinătate sexuală şi relaţională. Graniţele şi monitorizarea cer efort concentrat şi tărie. Putem crede că nu mai avem nevoie de ele, când rămânem în curăţie. Nu obosi în facerea binelui! Menţinerea graniţelor şi monitorizarea sunt parte a luptei pe care o vom duce până Îl vom întâlni pe Isus faţă în faţă. Merită. La fel cum poţi foarte bine să scrii în jurnal când faci pasul următor, ne putem simţi inima conectată la Isus mult mai intim când nu ne umplem sufletele cu otrăvurile pornografiei. Dumnezeu a deschis uşile temniţei pornografiei. Nu lăsa ca duşmanul să te arunce din nou în ea!

Întrebări prin care dai socoteală

Scăpând de temniţa subterană a pornografiei

Reconciliation Ministries

Dumnezeu lucrează prin Trupul lui Cristos ca să aducă vindecare şi restaurare. Îngăduie-le partenerilor tăi care te monitorizează să te privească în ochi şi să-ţi pună întrebări specifice, directe:

1. Te-ai simţit [inserează ceea ce te provoacă emoţional] de la ultima noastră întâlnire? Dacă da, cum ţi-ai controlat sentimentele?
2. Te-ai [inserează obiceiul (obiceiurile) tău (tale) emoţional(e) negativ(e) prin care răspunzi la ceea ce te provoacă] de la ultima noastră întâlnire?
3. Ai întreţinut gânduri de poftă de la ultima noastră întâlnire?
4. Te-ai autosatisfăcut sau ai început să te autosatisfaci de la ultima noastră întâlnire?
5. Ai intrat pe site-uri discutabile, ai privit videouri inacceptabile sau ai folosit pornografie de la ultima noastră întâlnire?
6. Te-ai implicat în comportament inaceptabil, inclusiv în aluzii sexuale sau întâlniri sexuale cu oricine altcineva în afară de soţia ta de la ultima noastră întâlnire?
7. Ai avut zilnic momentele tale de linişte cu Domnul de la ultima noastră întâlnire?
8. Ce te învaţă Dumnezeu?
9. Te-ai rugat cu soţia şi copiii tăi regulat de la ultima noastră întâlnire?
10. I-ai spus unui alt partener de monitorizare ceva ce eviţi să-mi spui mie/să ne spui nouă?
11. Ai făcut vreuna din cele de mai sus înainte de ultima noastră întâlnire şi încă nu mi-ai mărturisit?
12. Ai minţit la vreuna din întrebările de mai sus sau ai ascuns informaţii pentru a evita să spui întreg adevărul?

Modifică întrebările pentru a se adresa specific nevoilor tale.

Decide în inima ta că vei răspunde sincer la aceste întrebări!

[Dan Hitz, Creating Your Personal Action Plan. Copyright © 2007 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Acesta este al patrulea articol adaptat după seria de învăţături a Reconciliation Ministries, Scăpând din temniţa pornografiei. În mare parte articolul a fost adaptat după Falling Forward, The Pursuit of Sexual Purity de Craig Lockwood.]