de Alan Medinger

Alan Medinger

Următorul extras face parte din cartea lui Alan Medinger, Creşterea în masculinitate: Continuarea călătoriei.

Capitolul 2: Creşterea în masculinitate – esenţială pentru vindecare

„Aveam numărul vostru de telefon de trei ani. Am tot amânat, dar, în cele din urmă, a trebuit să vă sun.” Afirmaţii ca acestea sunt deseori auzite în birourile Regeneration. Regeneration face parte din coaliţia mondială de misiuni creştine Exodus, al căror scop primordial este să îi ajute pe bărbaţi şi pe femei să învingă homosexualitatea. Uneori cred că dacă fiecare creştin care se confruntă cu homosexualitatea, care are numărul nostru de telefon pus bine în portmoneu sau în sertar, ar decide să ne sune în aceeaşi zi, liniile telefonice ar fi supraaglomerate.

Acest gen de apel sugerează trei lucruri despre apelant. Mai întâi, evident, că se află la un anumit nivel de nefericire din cauza homosexualităţii. În al doilea rând, obstacole puternice – cel mai adesea ambivalenţa şi teama – l-au oprit să sune pentru ajutor. În al treilea rând, în cele din urmă, a ajuns în punctul în care homosexualitatea i-a adus atâta nefericire, încât este dornic să se confrunte cu obstacolele; este dornic să se adreseze ambivalenţei sau să înfrunte temerile.

Bariere în căutarea ajutorului

Să ne uităm la obstacolele şi la domeniile specifice de nefericire cu care se confruntă cel care se luptă cu homosexualitatea. Primul obstacol cu care are de-a face este natura păcatelor de tip dependenţă. Deşi un bărbat îşi poate urî homosexualitatea cu toată inima şi cu toată mintea lui, în acelaşi timp, o iubeşte în diferite moduri. Pentru mulţi dintre noi, relaţiile homosexuale au fost ani şi ani de zile felul în care am făcut faţă vieţii, un mod de scăpare, de automângâiere, de găsire a unei alinări temporare a durerii îngrozitoare sau a sentimentului de goliciune interioară. O uram şi în acelaşi timp o iubeam, iar în ambivalenţa noastră eram paralizaţi.

Îmi uram homosexualitatea. Mă determina să fac lucruri prosteşti şi degradante. Mă împingea să-mi asum riscuri despre care ştiam că mă puteau costa totul: soţia, copiii, cariera, chiar viaţa. Dar timp de zece ani, căsătorit fiind, m-am agăţat de ea. Cum aş fi putut trăi fără ea?

Cel de al doilea mare obstacol în căutarea ajutorului este teama. Este simpla teamă de necunoscut. „Dacă am de-a face cu această misiune, ce mă vor determina să fac aceşti oameni sau ce vor face cu mine? Ce fel de oameni sunt? Sunt vreun grup de fundamentalişti înguşti la minte, bătăuşi de homosexuali deghizaţi sau, la cealaltă extremă, vânzători ambulanţi ai unei noi teorii psihologice scrântite?” Este şi teama de a te face cunoscut, o teamă înrădăcinată de obicei în mândrie sau ruşine. „Sunt creştin de zece ani. Ar trebui să fiu în stare să am singur grijă de mine însumi. Să admit problema şi să caut ajutor ar însemna să admit ce eşec sunt ca şi creştin. Poate că oamenii se vor întreba chiar dacă sunt sau nu creştin.” Aceste temeri sunt adesea mai intense la cineva care a crescut într-o comunitate creştină conservatoare, unde stigmatul homosexualităţii este cel mai sever.

Stima de sine scăzută face foarte mult parte din homosexualitatea masculină. Aceasta este una din temele principale ale cărţii Dr. William Console, Nu mai sunt homosexual. Ca apărare principală împotriva durerii stimei de sine scăzute, am construit o imagine – spre beneficiul nostru şi al altora – a unui bărbat care este bun şi drept, gândeşte clar şi acţionează înţelept. Astfel, să stăm înaintea altei persoane şi să spunem: „Sunt homosexual”, înseamnă să facem bucăţi identitatea falsă, care ne-a oferit singura fărâmă de stimă de sine pe care am avut-o vreodată.

„În cele din urmă ne-a fost de ajuns” – Surse de suferinţă

În ciuda obstacolelor de mai sus, bărbaţii caută ajutor. Ce suferinţă este atât de puternică, încât un bărbat să ia în considerare părăsirea dependenţei şi să fie dornic să treacă printr-un asemenea teren minat de temeri? Dacă bărbatul este creştin – iar marea majoritate a bărbaţilor care vin la misiunile Exodus au o anumită credinţă sau încredere în moralitatea creştină – suferinţa vine din unul sau două domenii.

Mai întâi, şi poate cea mai evidentă, este suferinţa din cauza comportamentului. Bărbatul se află într-un conflict îngrozitor din cauza contradicţiei dintre ceea ce crede că este un comportament bun, şi ceea ce face. Simte ca Pavel, care a scris Romani 7, că este împins să facă tocmai lucrurile pe care le urăşte. Totuşi, este posibil să simtă că problemele lui Pavel trebuie să fi fost minore în comparaţie cu ale lui. În special dacă în cazul lui comportamentul merge dincolo de masturbare şi fantezie. (În această carte includ fantezia şi masturbarea în comportamentul homosexual.) Aş estima că peste 90% dintre bărbaţii care vin la misiunile pentru foştii homosexuali vin pentru că percep un conflict puternic între comportamentul lor şi ceea ce cred ei că vrea Dumnezeu pentru ei.

Al doilea domeniu de suferinţă are de-a face cu direcţia atracţiilor sexuale. Este atras sexual de bărbaţi, dar vrea să fie atras de femei. La un bărbat, atracţia creează un dor interior intens, cu privire la care simte că nu va dispărea niciodată şi pe care crede, ca şi creştin, că nu îl poate împlini niciodată. Dorinţa poate fi pur sexuală sau poate fi emoţională. Deşi tindem să credem că homosexualitatea masculină se concentrează asupra atracţiei fizice, iar homosexualitatea feminină asupra atracţiei emoţionale, la mulţi bărbaţi există o dorinţă copleşitoare de fi ţinuţi în braţe, de a li se purta de grijă, de a fi iubiţi de un bărbat sau, prin transfer, de a ţine în braţe un bărbat, de a avea grijă de el şi de a-l iubi. Am auzit bărbaţi care, după standardele heterosexuale, trăiau într-o promiscuitate sexuală de necrezut, exprimându-şi durerea şi plângând: „Nu vroiam sex; vroiam doar să mă iubească cineva.” Îi cred. Dorul neîmplinit poate fi la fel de intens ca cel pur sexual. Desigur, cele două nu pot fi total separate. Leanne Payne şi alţii au arătat de multe ori cum dorinţele noastre sexuale sunt adesea dorinţe emoţionale mai profunde, care au fost transformate în erotism.

Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex este doar o latură a suferinţei în ceea ce priveşte natura atracţiilor lui; cealaltă este lipsa lui de atracţie faţă de sexul opus. Nu are absolut deloc sentimente romantice sau sexuale faţă de femei, dar vrea ca într‑o zi să se căsătorească şi să aibă copii. Ca şi alţi bărbaţi, are sentimentul că mare parte din scopul şi împlinirea vieţii unui bărbat vine prin căsătorie şi prin faptul de a avea copii. Vrea să se simtă atras de o femeie, dar în zadar. Absenţa oricărei atracţii faţă de sexul opus se află la baza sentimentului său că nu va putea duce niciodată o viaţă normală, că este blocat într-un anumit loc şi că nu va fi niciodată în stare să se împace cu viaţa.

Există un al treilea domeniu de suferinţă, care poate să nu iasă la iveală până ce bărbatul nu începe să se confrunte cu primele două. El are de-a face cu identitatea sa ca bărbat. Pentru că nu este la fel de direct „sexual” precum comportamentul şi atracţiile, poate că, la început, nu îl va lega de condiţia lui homosexuală. Pe lângă aceasta, este atât de mult parte din „cine este el”, încât poate că nici nu se gândeşte că este posibil să fie schimbat. Nu este o identitate care spune pur şi simplu: „Sunt homosexual”, ci una care merge mult mai profund. Ea spune: „Nu sunt bărbat” sau cel puţin: „Nu sunt bărbat cum sunt alţi bărbaţi.” Nu corespunde. În adolescenţă, uneori şi mai devreme, s-a simţit diferit de băieţi, diferit fiind tradus întotdeauna ca „mai puţin ca” sau „inferior”. Sentimentele respective au continuat în adolescenţă şi la maturitate. Chiar şi astăzi, în compania bărbaţilor, simte cumva că nu face parte din lumea lor.

Aspecte ale adevăratei identităţi

Problemele lui în această privinţă se concentrează în două domenii ale vieţii. Mai întâi, simte un mare disconfort sau jenă în compania bărbaţilor, în particular a grupurilor de bărbaţi, şi în special în situaţii neorganizate. Se simte întotdeauna ca şi cum ar fi în afara lumii lor, privind din exterior. De multe ori, nu are aceleaşi interese pe care le au bărbaţii, iar aceasta susţine sentimentele lui care îl fac să stea întotdeauna separat de ei.

În al doilea rând, problema identităţii se arată în convingerea lui şi deseori în experienţa lui în multe domenii, în care nu poate face lucruri pe care le fac bărbaţii. Nu numai în compania bărbaţilor, ci şi în familie şi în altă parte, are sentimente puternice de nepotrivire în exercitarea virtuţilor masculine, îndeosebi în luarea iniţiativei şi exercitarea autorităţii. Aceasta îşi găseşte expresia în asumarea de către el a unui rol foarte pasiv în viaţă sau, cum este cu unii bărbaţi, în asumarea unui stil autoritar dur, care încearcă să ascundă sentimentele de slăbiciune şi nesiguranţă.

Evident, aceste caracteristici pot fi prezente la bărbaţii a căror orientare sexuală este heterosexuală, dar există o diferenţă fundamentală în natura deficienţei, între cele două tipuri de bărbaţi. La bărbatul cu orientare heterosexuală, nesiguranţa se bazează pe convingerea de multe ori aflată în subconştient: „Sunt inadecvat ca bărbat.” La bărbatul cu orientare homosexuală totuşi, convingerea ascunsă este: „Nu sunt bărbat.” Cei mai mulţi băieţi şi bărbaţi luptă mult timp şi din greu să dovedească – în mare măsură, lor înşişi – că sunt adecvaţi ca bărbaţi. Cei mai mulţi dintre noi, cei care creştem cu orientare homosexuală, renunţăm devreme la luptă. Crezând că nu putem fi niciodată bărbaţi, căutăm masculinitatea altui bărbat.

Ori de câte ori mi se cere să descriu ce se întâmplă în vindecarea bărbatului homosexual, mă adresez celor trei domenii pe care tocmai le-am descris: comportamentul, atracţiile şi identitatea. Explic că cel care se luptă cu homosexualitatea se poate aştepta să obţină victorie totală sau aproape totală în domeniul comportamentului, o schimbare semnificativă, dacă nu completă, în direcţia atracţiilor sexuale, şi poate ajunge să se simtă total confortabil şi să fie împăcat cu identitatea lui masculină – cu masculinitatea lui. Sunt convins că o asemenea schimbare este posibilă pentru orice bărbat care o caută cu adevărat şi care îşi predă cu adevărat viaţa şi sexualitatea lui Isus.

Caracterul central al identităţii

Deşi vindecarea bărbatului homosexual este în multe moduri un proces indirect – care provine din schimbările semnificative din viaţa lui spirituală – aproape oricine învinge homosexualitatea va trebui să se confrunte cu toate cele trei elemente ale problemei. Nu se va vindeca până ce nu se va fi ocupat de comportament, atracţii şi identitate şi până ce, într-o anumită măsură, ele se vor fi schimbat. Deşi înclinaţia lui naturală este să se concentreze asupra comportamentului şi atracţiilor – pentru că acolo simte cea mai mare durere – cred că rodul cel mai bogat apare în viaţa lui dacă se concentrează cel mai tare (şi de la început) asupra domeniului identităţii.

Acest lucru este adevărat din două motive. Mai întâi, identitatea este mai maleabilă la atacul direct, decât comportamentul sau atracţiile. Încă nu am întâlnit bărbatul care să spună: „Astăzi voi începe să fiu atras mai degrabă de femei, decât de bărbaţi” şi, excluzând o adevărată minune, să descopere că s-a schimbat într-adevăr ceva. Cât despre comportament, deşi încercarea de a rămâne ascultător va fi întotdeauna o parte esenţială în procesul de vindecare, o schimbare în comportament, fără o schimbare similară, profundă, în identitate, poate fi doar puţin mai mult decât abstinenţă „cu pumnii strânşi”. Identitatea, pe de altă parte, după cum voi arăta, poate fi schimbată semnificativ printr-un program de alegeri conştiente şi acţiuni specifice.

Al doilea motiv pentru care procesul schimbării este încurajat atât de semnificativ când ne ocupăm de problema identităţii, se datorează faptului că identitatea masculină incompletă a unui bărbat este ceea ce conduce şi direcţionează comportamentul şi atracţiile. Identitatea masculină frântă sau incompletă este mecanismul conducător care dă direcţie atracţiilor sexuale şi motorul care dă putere comportamentului păcătos. Să examinăm aceasta mai în detaliu.

Cu privire la atracţii, esenţa atracţiei sexuale par să fie „diferenţele” sau „deosebirea”. Desigur, pentru bărbatul cu orientare heterosexuală, o anumită atracţie se datorează faptului că ştie că penisul lui, interacţionând cu vaginul femeii, îi aduce o plăcere extraordinară. Dar toţi ştim că există mult mai mult decât atât în atracţia sexuală. Dar sânii femeii? De ce sunt un obiect al atracţiei sexuale pentru bărbat? Sunt simple organe care se află acolo pentru a hrăni un copil; nu au funcţie sexuală directă. Dar şoldurile ei, rotunjimea şi moliciunea pielii ei? Dar unele lucruri pe care le face intenţionat, ca faptul că îşi lasă părul să crească lung sau foloseşte ruj? De ce ar trezi ele atracţiile sexuale la cei mai mulţi bărbaţi? Există un număr de motive. Trupul unei femei – sânii ei, rotunjimea ei – trezeşte dorinţa unui bărbat de a i se purta de grijă; diferenţele ei intrigă apetitul lui pentru mister; vulnerabilitatea ei declanşează dorinţa lui de a cuceri. Toate acestea au sens, dar ce îl atrage cel mai mult sexual pe un bărbat la o femeie este faptul că ea este „altfel”. Are lucruri pe care un bărbat nu le are în el însuşi.

Caracteristicile pe care le are o femeie, pe care un bărbat nu le are, care simbolizează femeia, îl atrag la ea. Ele exprimă femininul şi atrag masculinul. Partea masculină a unui bărbat tânjeşte după cealaltă parte. Din punct de vedere spiritual, bărbatul tânjeşte după plinătate, după restaurarea acelei părţi din el care a fost îndepărtată când a fost creată femeia. Sau poate fiindcă bărbatul şi femeia împreună Îl pot reflecta mai bine pe Dumnezeu decât bărbatul sau femeia separat – amândoi au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu – un bărbat are o dorinţă puternică pentru o împlinire care Îl reflectă mai bine pe Creatorul său.

Sunt bărbat şi caut să-mi găsesc împlinirea în femeie. Dar dacă un bărbat nu are sentimentul interior că este bărbat? Va simţi aceleaşi atracţii faţă de o femeie? Va fi ea „altfel” decât el? Nu, acesta este punctul critic. Dacă simte că nu este complet ca bărbat, prima lui dorinţă nu va fi după femei, ci pentru plinătatea masculinităţii; va fi atras de masculinul din alţi bărbaţi. Aceasta va fi pentru el acel „altfel”. Este coasta care îi lipseşte. Va fi modul lui de a atinge plinătatea. Urmează deci că dezvoltarea masculinităţii noastre – găsirea plinătăţii în noi înşine – va ajuta mult atât la diminuarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, cât şi la apariţia atracţiilor sexuale faţă de femei.

Am spus că identitatea masculină incompletă, pe lângă determinarea direcţiei atracţiilor sexuale, este şi motorul care conduce comportamentul homosexual. Puterea enormă a imboldului homosexual este văzută în lucruri incredibil de prosteşti, chiar nesănătoase, pe care mulţi bărbaţi homosexuali le fac pentru a avea un anumit contact cu masculinitatea. Ce îl face pe un bărbat, altminteri raţional, să agaţe un tânăr necunoscut cu aspect dur şi să-l ducă în apartamentul lui, ştiind foarte bine că riscă să fie jefuit şi bătut sau chiar mai rău? De ce un bărbat inteligent, căsătorit, care este om de afaceri sau specialist, riscă arestul şi umilirea publică, având contact sexual cu un bărbat într-un loc public? De ce m-am dus în mod repetat într-un bar homosexual de pe o magistrală principală din Baltimore, ştiind că puteam să fiu văzut de cineva, iar toată înşelăciunea mea să fie descoperită?

Am făcut acele lucruri din cauza dorinţei enorme din noi. Am fost împinşi să ajungem la un anumit contact cu ceva ce reprezenta sau simboliza masculinitatea: o înfăţişare solidă, dură, muşchii, penisul unui bărbat. Erau simboluri ale masculinităţii – ale masculinităţii pe care noi nu o aveam – şi am fost împinşi, adesea obsesiv, să le privim îndelung, să le atingem, să le mirosim, să devenim una cu ele, într-un anumit sens. Masculinitatea noastră incompletă striga după aceasta, striga după elementele ei lipsă.

Leanne Payne ilustrează dorinţa puternică după masculinitate prin teoria canibalismului. În Imaginea frântă ea descrie cum canibalii mănâncă numai oamenii pe care îi admiră, crezând că mâncându-i pot obţine unele din trăsăturile lor. Dorinţa „mistuitoare” pentru masculinitate devine evidentă la bărbatul homosexual: un bărbat care simte să îi lipseşte masculinitatea completă îşi satisface nevoia pentru ea prin comportamentul homosexual, sperând să dobândească o parte din masculinitatea celuilalt bărbat.

Punctul-cheie de amintit totuşi este că dorinţa după masculinitatea altui bărbat este prezentă numai la bărbatul care simte că îi lipseşte masculinitatea proprie. Nu aşa stau lucrurile cu toate poftele? Tânjim după lucrurile pe care nu le avem sau credem că nu le avem. Atât de intensă este pofta – atât de puternic este motorul care îl împinge pe un bărbat la comportamentul homosexual – încât chiar şi când un asemenea comportament desfide atât dorinţa lui umană fundamentală de a se proteja, cât şi convingerile lui religioase de bază, tot nu se poate opri.

Problema identităţii se manifestă în alt fel. Mulţi dintre noi văd faptul că nu am fost susţinuţi de bărbaţi (sau dimpotrivă, sentimentul că am fost respinşi) ca pe un element-cheie în dezvoltarea homosexualităţii noastre. În această privinţă, impulsul homosexual puternic este o rugăminte disperată a băieţelului din interior: „Îmi va arăta un bărbat că am o anumită valoare, ca de la bărbat la bărbat?” Nu este doar o dorinţă de a alina durerea stimei de sine scăzute. Poate că un bărbat este destul de preţuit de femeile din viaţa lui şi recunoaşte că are daruri extraordinare în anumite domenii, dar strigătul băieţelului este încă acolo. Valoarea lui trebuie arătată de un bărbat, iar domeniul în care este preţuit trebuie să exprime masculinitatea.

Ca în multe alte aspecte ale vieţii, în special în domeniile nevoii mai profunde, această nevoie poate fi sexualizată. Din acel punct, o legătură sexuală sau pur şi simplu primirea unui semnal că un alt bărbat te doreşte, chiar şi numai ca obiect sexual, satisface cumva temporar dorul. Aceasta explică mare parte din sexul cu necunoscuţi pe care îl fac bărbaţii homosexuali, faptul că merg acolo unde alţi bărbaţi vin la ei, chiar şi atunci când contactul sexual nu este dorit. Uneori, în drum spre casă, venind de la lucru, chiar şi când ştiam că nu voi putea explica faptul că am întârziat mai mult de o jumătate de oră, tot mă opream la un bar homosexual. Nu căutam contactul sexual, speram doar că un bărbat îmi va arăta că mă doreşte.

Nicio scurtătură pentru creştere

Dumnezeu ne-ar putea rezolva foarte repede pe fiecare dintre noi şi ar putea să ne dea într-o clipă victorie totală asupra păcatelor sexuale. A existat o astfel de rezolvare rapidă în vindecarea mea, prin faptul că în momentul convertirii am fost eliberat de dorinţa pentru sex. Dar pentru că are un plan mult mai bun pentru noi, nu acesta este felul în care lucrează

Dumnezeu de obicei. El nu este mulţumit să ne vadă doar împlinindu-ne dorinţa de a pune capăt comportamentului păcătos, nici nu este satisfăcut să fim doar atraşi sexual de femei. Vrea să devenim bărbaţii care ne-a creat El să fim, bărbaţi adevăraţi în orice privinţă. El îngăduie continuarea păcatului sexual, ca să ne aducă în punctul în care vom renunţa la ceea ce ne ţine în robie. La fel, El permite să continue durerea masculinităţii nedezvoltate, pentru a ne face, în cele din urmă, să dorim să trecem prin procesul dureros al transformării în bărbaţii care ne-a creat El să fim.

Când creşteau copiii mei, uram să îi văd rănindu-se fizic. Totuşi, tot le scoteam roţile ajutătoare de la bicicletă. Preferam să văd că le curge puţin sânge şi că sunt zgâriaţi, decât să nu fie niciodată în stare să meargă cu bicicleta. Preferam să îi văd încercând, căzând şi încercând iar, decât să îi văd devenind indivizi temători.

Dacă acestea sunt circumstanţele tale, pare că Dumnezeu te necăjeşte? Te lasă să te legeni în vânt în homosexualitatea ta, până ce vei înţelege în cele din urmă ce trebuie să faci? Bineînţeles că nu. Una din principalele metafore pe care le foloseşte Dumnezeu ca să descrie relaţia pe care o vrea cu noi este cea dintre un tată şi un fiu. Ce doreşte orice bărbat pentru fiul lui, mai mult decât să ajungă la masculinitatea deplină? Deci dacă noi, care suntem păcătoşi, o dorim pentru fiii noştri, cu cât mai mult trebuie să o dorească Dumnezeu pentru noi? El, care a sădit în fiecare din noi toate atributele masculinităţii, nu ar putea dori nimic mai puţin decât ca atributele ei să crească şi să înflorească pe deplin. Şi aşa cum un tată disciplinează fiul pe care îl iubeşte, tot astfel Tatăl nostru ne lasă să suferim în zdrobirea noastră, până ce auzim glasul Lui şi începem să căutăm ce are El mai bun pentru noi în această privinţă, masculinitatea deplină.

Dumnezeu a rânduit familia în care fiecare tată să-şi înveţe fiul ce înseamnă să fie bărbat. Ştim că viaţa nu a fost întotdeauna aşa. Păcatul a intrat în lume, iar faptul de a fi tată, ca orice altceva, a devenit imperfect. Totuşi, planul final al lui Dumnezeu pentru noi nu s-a schimbat. În timp ce planul Lui original pentru vieţile noastre este posibil să fi eşuat din cauza păcatului omenesc, răscumpărarea este a noastră prin Isus Cristos. Dumnezeu va fi Tatăl nostru şi ne va însoţi în procesul care ne conduce la masculinitatea deplină. Toate lucrurile devin noi în Isus Cristos.

[Alan Medinger, Growth into Manhood: Resuming the Journey. Copyright © 2000 Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune.]