de Dan Hitz

Dan Hitz

„Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” Galateni 2:20

În Efeseni 4:22-24 ni se spune: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie.” Ce este „omul cel nou” – „adevărata noastră identitate” cu care Pavel spune să ne îmbrăcăm? Este acea parte din noi care poartă cu adevărat gândul lui Cristos. (1 Corinteni 2:16) „Vechea identitate” sau „identitatea falsă” este acea parte a noastră care a murit în Cristos. Aşa cum Pavel scrie în Galateni 2:20, am fost răstigniţi cu Cristos! Nu mai trăim noi, ci Cristos trăieşte acum în noi! Pentru a trăi o viaţă creştină biruitoare este nevoie să înţelegem impactul deplin a ceea ce înseamnă aceasta pentru noi toţi, cei care suntem credincioşi. Nu este o binecuvântare specială rezervată doar Apostolului Pavel. Este o promisiune – o realitate – pentru toţi cei care Îi cer lui Isus Cristos să intre în inima lor; chiar şi pentru cei care încă se luptă cu păcatul.

Când alegem să trăim conform falsei identităţi, alegem să continuăm să ne identificăm cu omul vechi, care a fost dat morţii de Isus Cristos, şi eşuăm să acceptăm noua noastră identitate în El. Alegem să ne identificăm cu luptele păcătoase şi cu rănile dureroase, care caută să ne definească şi să ne păstreze în gheara lor. Creăm o mască narcisistă şi încercăm să fim „acceptabili” pentru alţii, devenind cine am dori să fim şi hrănind admiraţia lor pentru „noi”. Unii dintre noi am răspuns la ura de sine idolatrizându-ne relaţiile cu cei importanţi pentru noi. Căutăm să devenim „compleţi”, sfârşind prin a fi prinşi emoţional şi spiritual în mrejele celor care credem că au calităţile care ne lipsesc nouă. Nici narcisismul, nici idolatria relaţională nu aduc viaţa. Alţii încearcă să evite durerea falsei identităţi prin perfecţionism religios şi ajung să fie prinşi în mrejele a ceea ce Andy Comiskey identifică drept „tirania lui ar trebui” şi „deprecierea de sine”. El scrie că „viaţa noastră ajunge să fie condusă de o serie de porunci interioare pe care nu reuşim niciodată să le aducem la îndeplinire pentru a fi mulţumiţi de noi înşine” şi că „ne necăjim şi scădem în ochii noştri din cauză că nu suntem destul de buni sau din cauză că nu facem lucrurile destul de bine”. Anxietatea şi legalismul ne împiedică să ne bucurăm de biruinţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Trăim după un cod fariseic al ţelurilor de neatins, nesimţindu-ne niciodată pe deplin acceptaţi de Dumnezeu.

Mulţi dintre noi am crescut auzind cât de stupizi sau nefolositori suntem. Cuvintele aspre ale altora, precum „homo”, „fetiţă”, „lesbiană dură” şi altele mai rele de atât, ne taie ca un cuţit în adâncul sufletului. De multe ori, ne spunem aceleaşi etichete nouă înşine şi absorbim identitatea pe care o aduc ele. Felul în care vorbim cu noi înşine are tot atâta putere ca şi cuvintele spuse de alţii. Este timpul să lăsăm acele etichete şi identităţi la cruce şi să acceptăm adevărata noastră identitate. Este timpul să umblăm fără mască, în harul lui Dumnezeu şi în părtăşie sănătoasă cu oameni de încredere din Trupul lui Cristos. Lazăr a fost chemat din mormânt. Isus Cristos i-a dat viaţă prin înviere, dar el era încă legat în hainele de înmormântare. Cristos le-a poruncit altora din cercul lui de prieteni să-l ajute să îndepărteze imaginea care îl lega. În acel punct, Lazăr s-a confruntat cu o alegere. Avea să se împotrivească celor din Trupul lui Cristos când îl ajutau să accepte viaţa? Avea să se smerească şi să îngăduie altora să-l ajute să se dezbrace de singura „acoperitoare” pe care o avea şi să i se expună goliciunea? Din fericire, a îngăduit ca hainele de înmormântare să fie îndepărtate şi a fost îmbrăcat în dreptatea lui Dumnezeu. În timp ce le facem cunoscute slăbiciunile noastre celor care nu prezintă un risc pentru noi şi sunt de încredere, descoperim că giulgiul începe să cadă şi că suntem îmbrăcaţi în dreptatea lui Cristos. Punem jos omul vechi – vechea identitate – şi stăm în adevărata noastră identitate.

Uneori ne este teamă să dăm drumul trecutului. La urma urmei, este tot ce am cunoscut. Până şi israeliţii au preferat „demonul cunoscut” al sclaviei în Egipt, minunilor necunoscute ale lui Dumnezeu de care au avut parte în sălbăticie. Trebuie să ne predăm lui Isus la piciorul crucii şi să-L întrebăm cine suntem. Trebuie să-I cerem să ne reveleze în mod supranatural adevărata noastră identitate. El este dornic să ne-o dezvăluie. Într-un timp, am fost deosebit de deprimat şi mă luptam cu identitatea. Am continuat să mă rog în inima mea: „Doamne, ajută-mă, sunt homosexual.” Mă raportam continuu la falsa identitate şi acceptam vina şi ruşinea pe care Isus le luase deja asupra Lui. După ce m-am devalorizat câteva săptămâni, Duhul Sfânt a vorbit inimii mele şi mi-a spus: „Nu eşti homosexual! Eşti un sfânt răscumpărat, începe să-ţi spui astfel!” Acele cuvinte au pătruns, în cele din urmă, în inima mea. Când am început să accept adevărul, ruşinea şi vina au fost înlocuite de tăria lui Cristos. Este atât de important să părăsim identitatea noastră falsă şi să-L rugăm pe Domnul să ne comunice adevărul Său. Este chiar şi mai important să acceptăm adevărul lui Dumnezeu când El ne vorbeşte şi să începem să îl aplicăm în viaţa noastră.

Avem cu adevărat un rol important în călătoria în care ne aflăm. Ne aflăm în război, iar Cristos aşteaptă de la noi să ne luptăm lupta cea bună. Din fericire, El ne-a dat tot ce avem nevoie pentru a fi biruitori. În 2 Corinteni 10:4-5 citim: „Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.” Faptul de a sta în adevărata noastră identitate ne dă putere să ne ridicăm şi să luptăm cu ceea ce Cristos a învins deja. Faptul de a sta în adevărata noastră identitate ne dă putere să alegem viaţa. (Deuteronom 30:19)

Dumnezeu vrea să ne iubim exact aşa cum suntem. El o face. Ni se porunceşte să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. (Matei 22:39) Ceea ce implică faptul că nu suntem capabili să-i iubim pe alţii dacă nu suntem capabili să ne iubim pe noi înşine. Suntem capabili să ne iubim cu adevărat numai când îngenunchem înaintea lui Isus, învăţăm cine suntem în El şi începem să trăim după inima pe care ne-a dat-o Isus – adevărata noastră identitate care este o reflectare a gloriei Lui.

Dacă îţi este dificil să te identifici cu adevărata ta identitate, te încurajez să petreci o vreme în rugăciune şi să Îl întrebi pe Domnul căror măşti şi etichete nu le dai drumul. Predă-I acele lucruri lui Cristos şi cere-I cu sinceritate să-ţi descopere cum te vede El. Când îţi vorbeşte, îngăduie cuvintelor Sale să pătrundă în adâncul sufletului tău, rosteşte-le asupra ta şi umblă în ele. Trăieşte în noua ta identitate. Acceptă 2 Corinteni 5:17: „Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Ieremia 29:11

[Dan Hitz, The Cross: Resurrecting the True Self. Copyright © 2006 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul a fost adaptat după Living Waters: Pursuing Sexual and Relational Wholeness in Christ de Andrew Comiskey, p. 119-131, 1996, Living Waters International, Kansas City, Kansas.]