Archive for Articole

Întrebări frecvent puse despre transgenderi

de Danny Blackwell

Danny Blackwell

Danny Blackwell

Ce este un travestit?

Travestirea este actul de a purta îmbrăcăminte specifică sexului opus, pentru a obţine excitare sexuală şi orgasm. În mod tipic, travestitul este bărbat, de obicei heterosexual, şi poate avea aversiune faţă de homosexualitate.

Ce este un transsexual?

Un transsexual este o persoană ferm convinsă că aparţine sexului opus, care deseori are dorinţa de a-şi schimba sau „corecta” corpul pentru a se potrivi acestei convingeri.

Ce înseamnă transgender?

Este un termen larg care îi include pe cei care nu se conformează expresiilor genului propriu de bărbat sau femeie, fiind astfel transsexuali sau travestiţi, sau ceva între.

Ce înseamnă intersex?

Cineva care s-a născut atât cu trăsături anatomice masculine, cât şi feminine.

Ce este identitatea de gen?

Genul este sentimentul unei persoane faţă de sine ca fiind bărbat sau femeie şi poate diferi de sexul biologic. Cei al căror sex şi gen sunt diferite se numesc persoane transgender.

Ce înseamnă să ai o dereglare a identităţii de gen?

Persoana în cauză crede că, din punct de vedere fizic, este prizonieră într-un corp care aparţine sexului opus şi care poate acţiona pentru a schimba aceasta. Această dereglare se numeşte şi disforie de gen, care este termenul psihologic general folosit pentru a descrie sentimentele de durere, nelinişte şi anxietate care apar datorită nepotrivirii dintre sexul fizic al unei persoane şi identitatea sa de gen.

Ce este schimbarea de sex?

Schimbarea de sex constă în efectuarea unui număr de operaţii chirurgicale necesare pentru a face ca trupul să se conformeze celui al sexului biologic opus. În mod normal, operațiile au loc în paralel cu terapiile chimice (hormonale) care redistribuie grăsimea corpului, schimbă textura pielii şi sporesc sau reduc părul de pe corp. Numărul de operaţii chirurgicale sau de terapii chimice necesare poate varia de la individ la individ.

Cum diferă travestismul de transsexualitate?

Travestismul şi transsexualitatea diferă prin grad. Ambele comportamente sunt parte a unui întreg. Transsexualitatea reprezintă sfârşitul întregului. Transsexualii nu sunt mulţumiţi cu sexul lor biologic. Toţi transsexualii trebuie neapărat să treacă printr-o perioadă în care poartă îmbrăcăminte specifică sexului opus.

Care este cauza travestismului?

Nu s-a demonstrat că ar exista o cauză biochimică (biologică). Invariabil, travestiţii relatează că travestismul a apărut în copilăria timpurie, cu siguranţă înainte de debutul pubertăţii. Specialiştii tind să fie de acord că există o cauză cu factori multipli.

Care este cauza transsexualismului?

Nu există cauze genetice sau organice ale transsexualismului dovedite ştiinţific. Există numeroase speculaţii nedemonstrabile şi multe idei nedovedite. Specialiştii tind să fie de acord că există o cauză cu factori multipli.

[Danny Blackwell, Frequently asked questions. Those with transgendered attractions. Copyright © Danny Blackwell. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Identitatea de gen: Ce are ea de-a face cu homosexualitatea?

Homosexualitatea nu este singura problemă cu care se confruntă tinerii de astăzi. Iar datorită mişcării homosexuale, se lansează o provocare chiar conceptului de bărbat şi femeie.

O privire asupra provocării

În cartea lor despre „activismul de gen”, Dincolo de binar, cei de la Gay-Straight Alliance Network definesc identitatea de gen drept „sentimentul interior profund al unei persoane de a fi bărbat, femeie, altceva sau ceva între”. În cartea sa Noul adolescent homosexual, Rich Savin-Williams vorbeşte pe larg despre „fluiditatea” genului la tineretul american. Să luăm, de exemplu, acest pasaj:

„Controversele curente cu privire la etichetele de identitate includ faptul dacă transsexualitatea reflectă o identitate sexuală sau de gen, dacă… [termeni precum] queerboi [termen care se referă la băieţii care se îmbracă şi se comportă ca homosexualii, dar adânc, în interiorul lor nu vor decât să se culce cu fetele, n. trad.] sunt legitimi. Deoarece identitatea personală este negociată în adolescenţă, identitatea sexuală poate fi deosebit de susceptibilă la transformare în această perioadă.”

„Controversele curente cu privire la etichetele de identitate includ faptul dacă transsexualitatea reflectă o identitate sexuală sau de gen, dacă… [termeni precum] queerboi [termen care se referă la băieţii care se îmbracă şi se comportă ca homosexualii, dar adânc, în interiorul lor nu vor decât să se culce cu fetele, n. trad.] sunt legitimi. Deoarece identitatea personală este negociată în adolescenţă, identitatea sexuală poate fi deosebit de susceptibilă la transformare în această perioadă.”

Savin-Williams vorbeşte despre diferiţii termeni pe care adolescenţii îi folosesc pentru a-şi exprima identitatea de gen, etichete care includ ambisexual [o persoană care are o orientare sexuală ambiguă sau care este atrasă atât de bărbaţi, cât şi de femei, n. trad.], polisexual [o persoană atrasă de mai multe genuri, dar nu de toate genurile; a nu se confunda cu bisexual, n. trad.], two-spirit [dacă o persoană este two-spirit, trupul său găzduieşte un suflet masculin şi un suflet feminin, ceea ce poate să însemne că are două genuri, n. trad.], bisexual, lesbiană, tranny [travestit sau transsexual, n. trad.], fag [termen extrem de ofensator, care desemnează un bărbat homosexual, n. trad.], stem [persoana este o mixtură între un bărbat atrăgător fără parteneră, un „armăsar”, şi o femeie care îndeplineşte rolul feminin într-o relaţie lesbiană, n. trad.], stud [bărbat atrăgător fără parteneră, „armăsar”, n. trad.], boi [lesbiană care adoptă o înfăţişare masculină sau un comportament masculin, n. trad.], iar lista poate continua. Comunitatea homosexuală realizează repede că nici măcar umbrela LGBTQ nu este suficient de cuprinzătoare pentru a cuprinde confuzia prin care trece noua generaţie. Hollywood-ul a produs numeroase filme care promovează o imagine pozitivă despre transsexualitate, iar activiştii continuă să facă presiuni asupra şcolilor pentru a implementa metode şi programe care reflectă conceptul genului „fluid”.

Adolescenţa este destul de dezechilibrată, plină de dorinţe, de nesiguranţă, stânjeneală şi necunoscut. Când graniţele dispar, iar discernământul este înlăturat, tot mai mulţi tineri sunt destinaţi să piardă ani de zile din viaţă în robia confuziei de gen.

Dând în vileag confuzia

Biblia afirmă clar că proiectarea de către Dumnezeu a unui sistem de gen binar a fost o reprezentare intenţionată a naturii Sale. (Geneza 1:27) Trendul acesta ascendent îl are în spate pe conspiratorul întunecat din spatele scenei, al cărui prim scop, ştim, este să distorsioneze imaginea lui Dumnezeu pe pământ şi să pretindă sufletele copiilor Săi. Dar nu trebuie să-i confundăm pe oamenii înşelaţi cu Înşelătorul însuşi. Aşa cum a făcut Hristos, misiunea noastră este să-i iubim pe oamenii zdrobiţi şi să vestim eliberarea care este disponibilă în adevăr.

Ce cauzează criza identităţii de gen?

Rădăcinile transgenderismului au numeroase paralele cu homosexualitatea, dar cele două nu sunt întru totul la fel. În amândouă oamenii dezvoltă răspunsuri defensive – destul de inconştient – pentru a se proteja de durere şi respingere. Ceea ce diferă este percepţia persoanei cu privire la ceea ce este adevărat şi convingerile pe care le dezvoltă despre sine, despre alţii şi despre lumea din jur.

La fel ca în cazul homosexualităţii, mulţi dintre cei care se luptă cu identitatea de gen au avut parte de experienţe traumatizante în trecut, care includ abuzul sexual sau fizic, respingerea din partea membrilor de familie de acelaşi sex şi a tovarăşilor de aceeaşi vârstă etc. Ceea ce face lupta lor diferită este că, în loc de (sau pe lângă) dorinţa şi fanteziile cu persoane de acelaşi sex, renunţă şi la genul propriu. Ei simt că nu vor fi în siguranţă, iubiţi sau acceptaţi dacă vor rămâne aşa cum sunt. Tânjesc să-şi ascundă ruşinea şi durerea în înfăţişarea sexului opus.

Luaţi în considerare următorul extras din mărturia lui Joseph Cluse, un bărbat pe care Dumnezeu l-a răscumpărat din transsexualitate.

„Mama m-a născut cu trei luni prea devreme. M-a ţinut în braţe numai puţin înainte să fiu dus repede la incubator, pentru a fi izolat într-un salon lipsit de germeni pentru următoarele şase luni. Pe atunci oamenii nu ştiau despre semnificaţia legăturii dintre mamă şi copil, pentru buna dezvoltare a copilului în primele ore şi zile de viaţă. Sunt convins că despărţirea şi izolarea pe care le-am experimentat la naştere au pavat drumul pe care avea să îl urmeze viaţa mea în anii următori.

Când am absolvit liceul, am decis să fug de orice uram în trecutul meu şi în mine însumi. M-am mutat la New Orleans şi am început să trăiesc şi să muncesc ca femeie pe scena cluburilor de noapte. Luam droguri tot timpul, pentru a rămâne cât mai indiferent posibil şi nu a trecut mult până am început să iau hormoni feminini. Fortăreaţa lui Satan în viaţa mea era de aşa natură, încât nu vedeam un alt curs pentru ea în afară de operaţia de schimbare de sex. Credeam că Dumnezeu făcuse o greşeală dându-mi atribute fizice de bărbat şi eram hotărât să «îndrept» lucrurile.”

Joseph a trăit ca femeie mai mult de douăzeci şi cinci de ani, până acolo încât s-a transformat sexual pe cale chirurgicală. Dar faptul că s-a lăsat pradă confuziei sexuale nu i-a vindecat durerea, aşa cum sperase. Cu trecerea anilor, s-a prăbuşit în droguri şi alcoolism.

Drumul lung al vindecării

Să păşeşti alături de cineva care se luptă cu identitatea sexuală poate fi solicitant şi va fi un test al răbdării. Ca în cazul homosexualităţii, nu există rezolvări rapide. Un lucru pe care este bine să îl reţinem este că dacă a durat ani de zile pentru a se ajunge acolo, va dura ani de zile pentru a se ajunge la o rezolvare.

Chiar după ce a strigat la Dumnezeu şi L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor al său personal, Joseph a mai trăit şase ani ca femeie – ca femeie căsătorită de fapt. Zdrobirea lui Joseph mergea până în profunzimea fiinţei sale, iar lucrarea interioară a Duhului în el a început foarte încet, foarte blând. Rodul ei nu s-a văzut clar decât mult mai târziu.

„În 1997 m-am mutat la Kentucky ca să particip la programul misiunii CrossOver, pentru a facilita procesul vindecării mele. Deşi încă trăiam ca JoAnna, eram sincer şi deschis cu privire la trecutul meu şi la adevăratul meu sex. Punctul culminant al acelei perioade intense petrecute cu Dumnezeu a fost că, în luna ianuarie a anului 1999, mi-am reluat adevărata identitate şi am început să trăiesc ca Joseph Cluse.

Să trăiesc ca bărbat pentru prima dată în douăzeci şi cinci de ani a fost extrem de înspăimântător şi dificil. A fost greu pentru cei care mă cunoscuseră ca JoAnna să mă accepte ca Joseph. A fost greu chiar şi pentru prietenii mei creştini să înţeleagă zdrobirea pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, o biruiam.

Prin experienţa de care am avut parte la conferinţele CrossOver şi Exodus, am ajuns să văd legătura comună dintre toţi oamenii în robia faţă de un păcat sau altul. Înţelegerea acestui fapt a deschis pentru mine o nouă lume a înţelegerii şi empatiei pentru semenii mei bărbaţi. Doresc să împărtăşesc adevărul pe care l-am învăţat în călătoria mea, pentru ca alţii să poată găsi speranţă în ceea ce eu ştiu că este adevărat: cu Dumnezeu nimic nu este imposibil.”

[Gender Identity. What Does This Have to Do With Homosexuality? Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

Căsătorită cu un fost transgender

de Charlene Leach

Ceea ce urmează este răspunsul pe care Charlene Leach l-a dat unui bărbat care se opune puternic lucrării de ajutorare a celor care doresc să-şi învingă dorinţele de tip transgender. Charlene este căsătorită cu un fost transgender.

Jerry & Charlene Leach

Jerry & Charlene Leach

Dragă K _______,

Îţi voi spune fără umbră de îndoială că, în calitate de soţie care a trăit cândva cu un bărbat care gândea astfel şi care credea că este o femeie prizonieră într-un trup de bărbat, şi care a luat cândva hormoni etc., vreau să ştii că este o experienţă agonizantă pentru o soţie. Nu numai că am trăit-o în trecut, dar în ultimii zece ani am vorbit cu multe soţii (şi continui să o fac în fiecare săptămână) care trec prin așa ceva chiar acum. Soţii lor vor ca ele să accepte. Soţii lor vor să poarte neglijeu când sunt în pat cu soţiile lor. În esenţă, ei vor ca soțiile lor să devină lesbiene. Iar aceste femei sunt heterosexuale, dar soţii lor încearcă să le oblige să facă asta. Soţii lor vor să se îmbrace ca o femeie în faţa copiilor lor, astfel încât ei să aibă două mame, în loc de o mamă şi un tată.

Aceşti oameni sunt absorbiţi de sine. Nu ţin cont de cum îi afectează aceasta pe copiii şi soţiile lor.

Acum trăiesc cu un bărbat (acelaşi bărbat despre care am vorbit mai devreme) care se simte confortabil cu masculinitatea lui și mă tratează cu respect şi demnitate. Este un bărbat protector şi plin de pasiune, un soţ minunat şi un bunic grozav pentru cei nouă nepoţi ai lui…

Fiindcă am văzut cu ochii mei schimbările prin care a trecut de-a lungul anilor, când a descâlcit cauzele de bază ale confuziei de identitate de gen de care suferea şi s-a ocupat de ele citind cărţi, mergând la consiliere, având parte de rugăciuni pentru vindecare interioară etc. şi lucrând din greu la restaurarea sa… Pentru că ştiu adevărul că există speranţă pentru bărbaţii care se află în situaţia dificilă în care se afla el… Fiindcă ştiu că există speranţă pentru aceşti bărbaţi şi pentru soţiile şi copiii şi nepoţii lor, vreau să strig de pe acoperişul caselor: „Există eliberare! Eliberare reală, care dăinuieşte, de viaţa agonizantă, autodistrugătoare, de înfrângerea care vine odată cu transsexualismul şi de efectele dăunătoare pe care le are el asupra familiilor.”

Ştiu că nu înţelegi cum este să fii soţia unui transsexual. Dar eu ştiu. Şi doresc cu înflăcărare să influențez în bine vieţile soţiilor, în timp ce soţul meu Jerry influențează în bine vieţile bărbaţilor, şi să păşesc alături de ele şi să umblu cu ele în libertatea pe care am găsit-o.

Fii binecuvântat!

[Charlene Leach, Married to a Former Transgender. Copyright © Charlene Leach.]

Prevenit înseamnă înarmat dinainte

Conversaţie cu Bob Van Domelen

Bob Van Domelen

Bob Van Domelen

Bob Van Domelen a abuzat sexual douăzeci și șapte de elevi în timpul celor șaptesprezece ani ai săi ca instructor de formaţie. A executat trei ani de închisoare după ce un fost elev s-a dus la poliţie în anul 1985. După confesiunea lui la poliţie, Van Domelen L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitorul său. Din anul 1989 conduce Broken Yoke Ministries, cu sediul în Waukesha, Wisconsin, acelaşi oraş în care a comis delictele. Broken Yoke se concentrează pe consilierea celor implicaţi în homosexualitate. În 1997, Guvernatorul Tommy Thompson l-a numit pe Van Domelen în Bordul pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului, unde a slujit şapte ani. Van Domelen a vorbit recent cu Scott Harup, editor asociat.

PE: Care sunt unele dintre semnele de avertizare de care părinţii ar trebui să fie conştienţi cu privire la cei cărora le încredinţează îngrijirea copiilor lor?

Van Domelen: În primul rând, alege copilul să petreacă timp cu acea persoană mai în vârstă, în defavoarea timpului cu alţi copii? Dacă copilului i se dă o opţiune şi alege constant să petreacă timp cu un anumit adult, este un semnal de avertizare. Elevii cu care am fost eu implicat sexual, m-au făcut numărul unu pe lista lor. Invers, dacă un copil alege un adult în defavoarea altor copii, ce fel de probleme întâmpină copilul cu colegii lui de clasă? Când un copil nu are prieteni obişnuiţi este un alt semnal de avertizare. Dar la copiii mai mici o anumită măsură de venerare a eroului este normală. Avem nevoie de pastori, de profesori şi de alţii care să fie eroii copiilor noştri.

PE: Cum îşi pot instrui copiii să fie alerţi la semnele de avertizare, fără să creeze neîncredere în toate modelele de autoritate?

Van Domelen: Numeroși copii se simt inconfortabil să discute cu părinţii lor. Părinţii dobândesc un palmares negativ atunci când sunt duri cu copiii lor prea repede şi descoperă prea târziu că au închis uşa pentru comunicare. Părinţii trebuie să se implice activ în viaţa copilului lor, fără să încerce să conducă pe scară mică viaţa copilului. A-i învăţa pe copii ce să caute începe cu a fi exemple bune pentru ei. Dacă ei văd o relaţie sănătoasă între mămici şi tătici, atunci orice altceva în afară de aceasta le va părea nesănătos. Conform experienţei mele, nu am fost niciodată implicat cu un copil care provenea dintr-un cămin sănătos, fiindcă un asemenea copil ştia că ce aveam eu de oferit era o contrafacere. Când mămicile şi tăticii sunt sănătoşi, asta se transferă asupra copiilor.

PE: În timpul anilor tăi la Bordul pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului, ce paşi pozitivi a făcut Wisconsin pentru a se adresa siguranţei copilului?

Van Domelen: Am supravegheat funcţionarea a șaptesprezece centre de resurse şi a douăzeci și una de clădiri secundare, unde familiile puteau primi educaţie pe o varietate de subiecte. Printre altele, am susţinut o iniţiativă pentru formarea de taţi sănătoşi. S-a stabilit de mult în studii că deţinuţilor le lipseşte o figură a tatălui care să joace un rol de seamă în stilul lor de viaţă distructiv. Oamenii care au dificultăți în a trece la relaţii adulte sănătoase, adesea vânează copii, care sunt deschişi şi îi acceptă. Este important ca nu numai statul să se adreseze acestui fapt. Ultima mea broşură, Biserica, abuzatorul sexual şi reconcilierea, încurajează bisericile şi alte grupuri din comunitate să aducă în discuţie chestiunea abuzului copilului înainte ca tragedia să aibă loc.

PE: Îl slujeşti pe Hristos cu credincioşie de aproximativ douăzeci de ani. Ce diferenţă a făcut El în viaţa ta?

Van Domelen: Poate cel mai simplu mod în care pot răspunde este că aştept cu nerăbdare să mă trezesc dimineaţa şi că aştept cu nerăbdare să văd ce va face Dumnezeu în ziua respectivă. Nu trăiesc cu teamă ca în trecut. Întreaga mea experienţă consta în secrete, întuneric şi viaţă dublă. Aveam o viaţă pe care o arătam lumii exterioare, pentru a mă putea mişca în ea, şi aveam o viaţă interioară compusă din toate lucrurile care fac din cineva un abuzator sexual. Viaţa de zi cu zi cu Domnul este pur şi simplu incredibilă.

[Bob Van Domelen, Forewarned Is Forearmed. Copyright © 2005 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Clic aici pentru mărturia lui Bob Van Domelen!

Există vreo legătură între homosexualitate şi un comportament prădător precum pedofilia?

de Bob Van Domelen

Nu putem presupune că toţi homosexualii prezintă un risc mai mare decât heterosexualii, de a molesta copii sau de a se transforma în pedofili. Nici nu ar fi potrivit să îngăduim ca etichetele de homosexual şi pedofil să devină interschimbabile. Totuşi, bărbaţii homosexuali incapabili să întreţină relaţii sănătoase cu cei de aceeaşi vârstă, pot într-adevăr să descopere că pentru ei, posibilitatea atracţiilor faţă de cei de o vârstă nepotrivită este mai reală decât ar fi crezut.

În ultimele două decenii, problema molestării copiilor a ajuns pe prima pagină, când adulţii au ieşit în faţă, relatând cum au fost abuzaţi în copilărie. Cele mai senzaţionale relatări au implicat preoţi catolici despre care superiorii lor cunoşteau că molestaseră. Preoţii respectivi erau frecvent transferaţi în alte parohii, de către aceiaşi superiori, iar abuzul continua. În cele mai multe dintre relatările publicate, victimele au fost băieţi. Pentru cei mai mulţi observatori, legătura speculată dintre homosexualitate şi pedofilie, despre care se vorbea cândva în şoaptă, a trecut de la speculaţie la fapt declarat, în ciuda lipsei unor dovezi care să justifice o legătură decisivă între cele două.

Totuşi, ca şi comunitate, homosexualii şi lesbienele încearcă să se distanţeze de pedofili, în ciuda statisticilor care arată un raport mai mare de victime minore printre bărbaţii homosexuali, comparativ cu bărbaţii heterosexuali, ca şi a unui raport mai mare de delicte per individ la bărbaţii homosexuali, în comparaţie cu bărbaţii heterosexuali. Cu toate acestea, prin definiţie, pedofilia nu este o condiţie homosexuală sau heterosexuală.

La fel ca în cazul homosexualităţii, nu există o legătură convingătoare cu genetica nici pentru pedofilie, ceea ce sugerează posibilitatea ca amândouă să aibă în comun stadii de dezvoltare cu componente puternic influenţate de mediu. Cu riscul de a generaliza, homosexualilor şi lesbienelor le lipseşte identificarea sănătoasă cu cei de acelaşi sex; pedofililor le lipseşte abilitatea sănătoasă de a se simţi în largul lor ca adulţi printre alţi adulţi. Percepându-se ca respinşi de lumea adulţilor, pedofilii a căror dezvoltare emoţională şi mintală a stagnat, privesc copiii ca fiind mai de încredere pentru a primi atenţia lor şi, în cele din urmă, avansurile lor sexuale.

Bărbatul pedofil căruia îi lipseşte o identificare sănătoasă cu cei de acelaşi sex, ca şi o conexiune tangibilă cu lumea adulţilor, este cel mai înclinat să aibă ca victime băieţi. Bărbatul pedofil sigur în identificarea cu sexul său, dar care simte că nu are control în lumea adulţilor – în special în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor intime – este mai probabil să aibă ca victime fetiţe. Totuşi, în ambele cazuri, elementul controlului este ţinta primară, dacă acesta are loc prin manipulare emoţională sau violenţă fizică.

Atât homosexualitatea, cât şi pedofilia au în comun o stagnare a dezvoltării sexuale şi emoţionale. Deşi există similarităţi care ar putea promova argumentele în favoarea legăturii implicate în întrebare, o condiţie nu conduce neapărat la cealaltă.

[Bob Van Domelen, Is there a connection between homosexuality and predatory behavior like pedophilia? Copyright © Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob este Director Executiv la misiunea Broken Yoke Ministries din De Pere, Wisconsin. Editor la Into the Light şi Wellspring (newsletter-uri bilunare) şi autor al mai multor broşuri, el a vorbit la conferinţe, a ţinut workshop-uri şi a fost intervievat atât la radio, cât şi la televiziune.]

Este pedofilia o tulburare?

de Alan Medinger

Asociaţia Americană de Psihiatrie decide că pedofilia nu mai este o tulburare
Alan Medinger

Alan Medinger

Inevitabilul s-a produs. Încă de când Asociaţia Americană de Psihiatrie a scos homosexualitatea ca dereglare din Manualul de diagnostic şi statistică (DSM-III) în 1973, mulţi dintre noi ne-am întrebat conform cărei logici au continuat să considere ca dereglări pedofilia, exhibiţionismul, sadismul, masochismul şi alte anomalii sexuale, în următoarele revizuiri ale DSM.

Premisa care a susținut scoaterea homosexualităţii în 1973 a fost că un comportament sexual nu are un scop intrinsec sau inerent. Sexul este un impuls care caută să fie împlinit, iar obiectul împlinirii nu contează, atât timp cât nu eşti serios afectat de impulsurile tale sexuale.

Acum APA şi-a modificat semnificativ criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, întocmai cum a făcut cu homosexualitatea. În manualul DSM-III-R anterior, pedofilia era diagnosticată ca tulburare dacă „individul a acţionat conform impulsurilor sau este vizibil afectat de ele” (P. 285, Paragraful B din Criteriile diagnosticării, pentru 302.20, Pedofilia). În DSM-IV-R, Paragraful B din aceeaşi secţiune (p. 528) este schimbat astfel: „Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele cauzează o nefericire semnificativă din punct de vedere clinic sau o afectare negativă în domeniul social, ocupaţional sau în alte domenii importante ale funcţionării”. Simpla punere în practică a impulsurilor nu mai este un motiv pentru a considera pedofilia o dereglare. Dacă individul nu este afectat sau tulburat de ceea ce face, atunci din punctul de vedere al comunității psihiatrice are un comportament sănătos.

În DSM-IV-R au fost făcute schimbări identice în criteriile pentru diagnosticarea sadismului şi masochismului, travestirii, voyerismului şi exhibiţionismului.

Mulţi activişti homosexuali au privit scoaterea homosexualităţii din 1973 ca pe o mare victorie pentru cauza lor, ca fiind o declaraţie plină de autoritate că homosexualitatea este „normală”. Numeroși oameni au crezut asta, când au eşuat în a face deosebirea dintre ceea ce este „normal” şi ceea ce este „corect”. S-a afirmat deseori că psihiatrii din zilele noastre, în încercarea de a îndeplini rolul de judecători finali ai comportamentului omenesc, au uzurpat rolul Bisericii din epocile anterioare. După ce au declarat că nu există nimic inerent greşit în pedofilie sau în sadism, sau în exhibiţionism, poate că vom recunoaşte că a venit timpul să îi înlăturăm pe psihiatri de pe piedestalul pe care i-am urcat.

Un lucru ne dă de gândit. Declarând că pedofilia nu este o aberaţie, poate că APA face cunoscut că ea însăşi – APA – este aberantă.

[Alan Medinger, Is Pedophilia a Disorder? Copyright © Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Organizația poate fi contactată la adresa: Regeneration – Baltimore, P.O. Box 9830, Baltimore, Maryland 21284-9830, USA, telefon: (01)410.661.0284, e-mail: info@RegenerationMinistries.org; sau Regeneration – Northern Virginia, telefon: (01)703.591.HOPE(4673), e-mail: infoNoVA@RegenerationMinistries.org, site: www.regenerationministries.org. Alan Medinger este autorul cărții Growth into Manhood: Resuming the Journey. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.exodusglobalalliance.org.]

Citeşte mărturia lui Alan Medinger aici.

1 42 43 44 45 46 64