Archive for Mărturii

Dorel

18.06.2008

Pace! Mă numesc Dorel. Nu ştiu cum să încep! Nu sunt homosexual, dar am ajuns într-o situaţie grea, din care nu ştiu cum să ies. Am douăzeci şi doi de ani şi sunt creştin de doi ani. Ce să zic, datorită neglijenţei mele şi poate a curiozităţii, a ispitei Celui Rău, am cedat tentaţiei. Nu-mi dau seama de unde a putut să apară.

În urmă cu vreo săptămână am dat de un site de dating homosexual şi, din curiozitate, mi-am făcut un cont acolo. În două, trei zile m-a contactat un băiat de şaptesprezece ani. Am început să vorbim pe Messenger, mi-a cerut o poză, i-am dat, mi-a dat şi el câteva, şi uite aşa am început să mă împrietenesc cu un băiat care este homosexual, deşi eu nu sunt. În inima mea speram să văd ce gândeşte şi ce îl face să fie homosexual, dar situaţia a scăpat de sub control, Satan a făcut altceva.

A continuat faza cu trimisul pozelor pe mess şi chiar insista să vină la mine în oraş să ne vedem, la care eu tot amânam, zicând că nu se poate. Nu i-am spus niciodată că sunt creştin; nu am idee de ce s-a întâmplat aşa. Discuţiile au continuat şi am ajuns la subiecte mai „delicate”, atât de delicate încât ne-am trimis poze în care eram dezbrăcaţi.

Oare ce să mai fac? Am ajuns atât de departe… Vreau să pun stop la toate; nu vreau să mai continui aşa, pentru că nu sunt homosexual. Dar a apărut o altă problemă.

Vorbind cu el pe Messenger, am văzut că este foarte răzbunător, atât de răzbunător încât a zis că va merge la cineva ca să-i facă vrăji mătuşii lui, care a ocupat jumătate din casa bunicii. I-am spus că aşa ceva nu este bine şi să nu facă, pentru că doar cei care sunt de partea lui Satan fac acest lucru. Mi-a răspuns că nu-l interesează, că i-a făcut rău şi că trebuie să plătească. Până la urmă a zis că este înscris în ceva sectă satanică împreună cu unchiul lui. M-am speriat foarte tare când am auzit. Până la urmă, a spus că a fost o glumă, dar nu ştiu ce să cred, putea zice orice.

Ce mă îngrijorează acum sunt acele fotografii pe care i le‑am trimis. Îmi pare atât de rău, nespus de rău că am reuşit să-mi murdăresc viaţa şi să ajung în această situaţie. Îmi este frică de ce ar putea face cu acele poze, să nu facă ceva ritualuri satanice. Ce părere ai despre asta? Nu am mai vorbit cu el pe Messenger, pentru că nu-mi mai răspunde. Mi-a lăsat doar un mesaj offline să nu-i mai trimit astfel de linkuri, că nu ştiu ce îmi face. Îi trimisesem linkul de la acest site, în speranţa că poate ceva îl va mişca.

Ce aş putea să fac acum, cum să reacţionez, cum să scap de el, astfel încât să iasă lucrurile cât de cât bine? Nu vreau să mi se întâmple ceva rău, pentru că m-am păstrat curat până acum faţă de fete şi nu vreau să mă murdăresc cu aşa ceva. Recunosc, am păcătuit, am făcut ce nu trebuia, dar am mare nevoie de un sfat, pentru că nu mai am linişte gândindu-mă la ce zicea despre acea sectă satanică, dacă o fi adevărat. Nu prea am cu cine să vorbesc despre acest subiect. Aştept un sfat de la tine.

25.06.2008

Îmi cer scuze că nu am mai intrat pe mess. Am fost foarte ocupat cu sesiunea şi nu prea am putut, dar vreau neapărat să vorbesc cu tine. Nu ştiu ce ai înţeles din ce ţi-am scris. Sunt student, am douăzeci şi doi de ani şi este cea mai aiurea situaţie care mi s-a întâmplat. Ideea e că nu am avut niciodată vreo problemă cu un băiat. Nu sunt homosexual, nu ştiu cum am ajuns la aşa ceva. Practic nu s-a întâmplat nimic, dar nu pot să accept ce am făcut.

Am făcut două poze nud pentru acel băiat, cedând ispitei. Sincer, nu înţeleg ce m-a apucat, de ce am fost tentat. Atunci parcă eram atras sexual de el, apoi am realizat ce am făcut şi nici nu mai vreau să mă gândesc la aşa ceva. Vorbesc serios. Vreau să-mi împac conştiinţa, să scap de ideea asta. Sper ca totul să fie OK, pentru că nu suport ce am făcut.

Recunosc că în ultima vreme am avut o relaţie mai slăbuţă cu Domnul. Mă rog cam douăzeci de minute pe zi. La biserică merg numai duminica, dimineaţa şi seara; în cursul săptămânii nu prea am timp. De ce mi-am predat viaţa lui Dumnezeu şi acum am ajuns aici? De ce nu s-a întâmplat mai devreme? De ce Îi cer Domnului să-mi dea eliberare şi nu o primesc? Sper să scap şi să am o viaţă normală; nu vreau să ajung homosexual, Doamne feri!

Acum nu mai am homosexuali în listă. În perioada aceea s-au întâmplat prea multe, atâtea gânduri aiurea… Acum nu mă mai gândesc la bărbaţi. Asta este, sunt vinovat, este greşeala mea, dar nu vreau să mai continue. Nu sunt şi nici nu am fost dependent de pornografie, dar de autosatisfacere, hm, uneori da. Până acum nu mi-a fugit gândul la bărbaţi, dar după ce am vorbit cu tipul acela, da.

Mă întreb cum să rezolv problema? Pur şi simplu, nu am mai vorbit cu el de când ţi-am scris. Oare ar mai trebui să spun cuiva? Sunt mulţi cu care, dacă aş vorbi, cine ştie ce ar scoate? Mă întreb dacă părinţii ar trebui să ştie. Mami e credincioasă, tati nu. Mi-e frică de reacţia lor. Ce o să gândească?

Aşa bine mă simt că am zis cuiva! Nu se mai putea altfel. Am găsit site-ul vostru, căutând pe Google aiurea. Căutam o explicaţie. De ce… hm, să mă gândesc. Cum să scap să nu fiu homosexual, cred. Este uşor de găsit. Trebuie să ai puţină experienţă în domeniu, dar dacă cineva caută o soluţie, găseşte site-ul. Dacă veţi avea nevoie pe viitor de ceva, vă voi ajuta, pentru că şi eu mă ocup de site-uri.

20.07.2008

Ce mai e nou pe la tine? Cum o mai duci? Eu sunt bine, muncesc intens la site-ul despre care ţi-am zis. Este un site care promovează valorile creştine şi sper ca prin el să reuşesc să-i ajut pe mulţi să se apropie de Dumnezeu. Sunt OK, nu am mai avut probleme, iar pe site-ul meu am o grămadă de prieteni normali, cu care mă înţeleg foarte bine. Cum merge cu materialele? Aţi mai tradus ceva? Aştept să-mi scrii şi tu.

21.08.2008

Ce mai faci? Nu am mai vorbit de mult cu tine. Cum eşti? Eu muncesc la o firmă. În rest totul e OK, slavă Domnului. Aştept să-mi scrii. Fii binecuvântat!

23.11.2008

Am avut o vară plină din belşug cu toate. Am fost ocupat, acum sunt puţin liber, că mai şi lucrez. Am şi licenţa anul acesta, dar, dacă nu muncesc, nu am cum să supravieţuiesc. Ce-a fost greu a trecut. O să fac şi masterat, cu ajutorul Domnului, bineînţeles.

Vreau să-ţi spun că totul e super-OK, mulţumită Domnului, în toate privinţele. În ultima vreme, Domnul îmi vorbeşte tot mai mult, prin diferite lucruri. Când nu suntem stăpâniţi de păcat, Cel Rău nu mai are aceleaşi şanse. Oricum, el vine cu voci în jurul nostru să ne mintă, cu tot felul de lucruri neadevărate, dar trebuie să le dăm ignore.

Nu ştiu ce a fost aceea, sincer, mă tot întreb şi eu. Cred că a fost ceva de moment. Poate am fost departe de Domnul, adică sigur. Poate a fost o încercare pentru mine. Eram ca într-o ceaţă deasă. Totul e bine acum şi Îi mulţumesc Domnului pentru asta. Logic, Doamne feri, nu mai am de-a face cu aşa ceva. Nu am fost şi nu voi fi aşa. Ce a fost a trecut, trecutul nu mai există, trăiesc în prezent şi am în faţă viitorul.

Mă tot rog Domnului să-mi dea o soţie după voia Lui, la timpul potrivit. Scopul vieţii mele este să spun la cât mai mulţi despre Dumnezeu şi să mă implic mai mult. Cred că am mai mulţi talanţi, aşa mi-a zis cineva. A fost la un concert la noi la biserică şi am vorbit cu el personal. M-a luat pe după umeri şi am vorbit. S-a rugat pentru mine şi mi-a spus că am mai mulţi talanţi şi să nu dau înapoi, că voi ieşi biruitor. Am mai luat şi alte hotărâri, să postesc măcar o dată pe săptămână, împreună cu câţiva prieteni. Deci sincer, mi-e scârbă să mă gândesc la ce a fost.

[Dorel şi-a propus să înfiinţeze un post de radio creştin.]

David

Mi s-a cerut să-mi scriu mărturia, pentru a fi de folos altora care au nevoie de ajutor în acest sens, dar cred că ea mă ajută în primul rând pe mine, pentru că mă recunosc aşa cum sunt, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Nu mă pot schimba, dar vreau. Ştiu că Dumnezeu mă va izbăvi într-o zi şi voi deveni din învins, învingător!

Singura opţiune este El, pentru că oamenii nu dau nicio şansă în acest sens, spun că nu te poţi vindeca de homosexualitate. Dar Unul singur este drept, iar El mă va elibera pe mine şi pe toţi cei ce vor vrea acest lucru.

Nu pot să spun că am avut probleme în tinereţe care să cauzeze pornirile mele homosexuale. Ştiu doar că dintotdeauna m-am simţit atras de băieţi. Într-adevăr, am avut parte de nişte mici jocuri erotice pe la vârsta de doisprezece sau treisprezece ani, dar nu cred că ele mi-au influenţat orientarea sexuală. Cred că au fost mai mult din curiozitate, pentru că deja mă simţeam atras de cei de acelaşi sex înaintea acelor întâmplări.

Consider că este lupta pe care trebuie să o duc eu… Este o luptă grea, pe care de multe ori cred că nu o pot câştiga. Autosatisfacerea, pornografia, fanteziile mă macină pur şi simplu. Aceste căderi în păcat mă fac să-mi doresc să nu mă fi născut.

Sunt evanghelic şi ştiu că homosexualitatea este un păcat foarte grav înaintea Lui, de aceea doresc din toată inima să mă pot schimba, să mă pot îndrepta. Ce-i drept, nu mă consider gay, dar nici prea departe nu sunt. Îi mulţumesc Lui că nu am făcut sex cu nimeni, pentru că mi-ar fi fost mult mai greu să mă schimb. Îi compătimesc pe tinerii care au luat-o pe această cale şi-mi doresc să fim cu toţii mântuiţi, să nu renunţăm la cerul Lui minunat pentru plăceri de cinci minute! Şi sper ca Cel Rău să fie zdrobit de puterea Duhului! Să fim binecuvântaţi!

Daniel

Am douăzeci şi şapte de ani şi am dus o viaţă de homosexual pasiv. Cei care au avut relaţii homosexuale ştiu ce înseamnă. Nu mai ţin minte când mi-au apărut atracţiile, dar viaţa de homosexual am început-o din curiozitate, cu un an în urmă. De fapt, sunt atras sexual şi de femei, dar acum nu mai bag în seamă acest lucru, pentru că nu vreau să mai păcătuiesc.

L-am cunoscut pe prietenul meu pe stradă. Până să ne întâlnim prima oară, am vorbit trei luni la telefon. Relaţia noastră a durat şapte luni. La un moment dat am fost tentat să încerc sexul în trei. L-am sunat şi i-am spus, dar el m-a refuzat, susţinând că nu mai vrea să facă aşa ceva, pentru că şi-a găsit o prietenă şi vrea să lase trecutul în urmă. Mi-a zis să-mi revin şi eu la normal, fiindcă doar ne amăgim având astfel de relaţii care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Deşi ţineam la el, nu prea am suferit. Între timp, am mai încercat o relaţie homosexuală, dar am renunţat când am descoperit că tipul vroia să mă fure, ceea ce m-a dezgustat.

Mă mustra şi conştiinţa, mai ales că eram credincios, şi am hotărât să mă las definitiv de astfel de prostii inutile, care nu fac decât să amăgească oamenii. Şi pentru ce? Toate sunt trecătoare, nimic nu ţine la infinit şi, până la urmă, vom da seamă în faţa lui Dumnezeu pentru toate. Cât despre mine, sunt păcătos, dar nădăjduiesc că Dumnezeu mă va mântui.

DUPĂ UN TIMP

Sunt deja câteva luni de când am intrat la mănăstire şi mă simt atât de bine! Am venit aici ca să am linişte, fiindcă lumea e rea. Acum numai şi gândul la homosexualitate mă umple de scârbă. Ce-a fost a fost şi nu va mai fi. Cristos m-a curăţit. Trăiesc pentru El.

Dani

29.12.2008

Salut! E interesant că încerci să-i abordezi pe cei care sunt „rătăciţi”, dar nu e tocmai generală problema asta. Vezi tu, nu toţi sunt traumatizaţi de oareş’ce experienţe nefericite în copilărie sau altfel şi deci nu merge explicaţiunea cu poveştile de viaţă relatate de anumiţi anonimi. În cazul meu, pur şi simplu aşa simt eu! Îmi plac efectiv bărbaţii, fizicul masculin, felul de a fi al bărbaţilor. Faţă de femei nu simt nicio atracţie şi ce pot face? M-am simţit vinovat mult timp din cauza sentimentelor mele şi am avut multe gânduri negre, chiar şi acum mă gândesc uneori dacă ar mai fi cale de întoarcere. Mă refer la faptul că în timp am încercat să păstrez legătura cu mulţi dintre partenerii mei şi chiar am sentimente pentru oamenii aceştia. N-aş putea să concep să rămân fără influenţa lor în viaţa mea.

Am discutat deja cu martorii lui Iehova despre situaţia în care mă aflu şi ei aveau în revistele lor o sumedenie de articole „la subiect”. Am frecventat ani de zile adunările lor şi am renunţat pentru că nu mă pot debarasa de sentimentele acestea. Deci nu ştiu de pe ce poziţie am putea purta discuţia. Am văzut că ai fost on-line dar nu am avut curaj să te abordez. Dacă începi cu citate biblice cred că mă plictisesc. Nu te supăra! Ştiu că pentru tine Scriptura înseamnă mult, dar pentru mine nu mai e decât o lectură plăcută şi doar atât. Succes în demersurile tale! E totuşi un lucru bun ce încerci să faci. Take care!

Mi-ai urat „La mulţi ani!” Nu vreau ani mulţi. Aş vrea să se termine mai repede, că nu-i frumoasă viaţa. Aş vrea să termin ca Smeagol, într-un râu de lavă, să mă dezintegrez ca şi când n-aş fi existat vreodată. I am a weak soul. Am zis că nu cred în Dumnezeu? Cred că veşnicia e pentru cine o merită. Şi ce rost are suferinţa? Nu vreau să-mi mai pun speranţe. O să caut cartea pe care mi-ai recomandat-o, pentru că am un conflict cu Dumnezeu şi I-am întors spatele, deşi mi-a făcut numai bine. Dar nu pot să înţeleg de ce lasă să se întâmple nişte chestii şi apoi cere socoteală pentru felul în care te-ai descurcat în viaţă. Dacă asta-i crucea pe care ar trebui să o duc, eu am căzut de mult. Sunt strivit sub greutatea ei…

Ce speranţă există? Nu simt tocmai regret, deşi îmi dau seama că ar trebui. Adică o văd în ochii alor mei când îmi reproşează că sunt cum sunt şi că i-am făcut de râs. Doare ca ***. Scuze! Acum recunosc faţă de toţi că sunt cum sunt şi trăiesc ca şi cum nu mai am nicio reţinere. Dar dă-mi voie să fiu surprins pentru că îmi redescopăr sentimente mai calde, când văd o publicaţie creştină sau când vine vorba de spiritualitate. Şi nu înţeleg cum mai pot să tânjesc după lumină când sunt un drac împieliţat. Mulţumesc totuşi că ai avut timp şi pentru mine. Mi-a făcut bine discuţia.

02.01.2009

M-ai rugat ca dacă sunt împotriva hărţuirii homosexualilor, să scriu un comentariu la articolul „Nu m-am gândit niciodată că aş putea fi gay”, pentru a-l posta pe site. Normal că nu vreau! Nu ştiu ce oameni ai ajuns tu să cunoşti şi prin ce prismă ai început să judeci tu situaţia, dar eu ştiu câţiva care chiar ar trebui hărţuiţi pentru felul în care se manifestă. E un mod deviant de viaţă. Cei care sunt astfel ar trebui să stea la locul lor, să-şi analizeze reacţiile şi să nu stârnească reacţia ostilă şi scandaloasă a majorităţii. Şi să ştii că n-am citit articolul. Sorry!

06.01.2009

Frumoase relatări! În câteva dintre ele chiar regăsesc gânduri de-ale mele şi mă simt ciudat. Mulţumesc că ai insistat să mi le trimiţi. Pe celelalte le-am închis fără să le citesc. Zilele acestea ar trebui să ne bage banii şi cred că aş căuta adresa din *** cu librăria creştină. Aş vrea cartea de care mi-ai zis. Nu ştiu de ce, simt că totuşi aş vrea o relaţie cu Cineva de-acolo de sus. Am citit relatările de pe site şi mi-am adus aminte de buna dispoziţie pe care o simţeam când eram la întruniri, de orele de studiu. Doamne, ce bine era! Mulţumesc pentru traducerea refrenului; acum îmi place şi mai mult, mă gândesc că e ca şi cum Isus mi-ar spune vorbele astea. Mulţumesc şi toate cele bune!

17.01.2009

Îmi cer scuze dacă am fost rău acum câteva seri. Am vrut să fie cu spirit de glumă. În rest, thanks pentru că încă nu m-ai abandonat şi îmi mai trimiţi linkuri cu ce crezi tu că mi-ar face bine să citesc, dar ai putea să renunţi, că nu dau semne de remediere. O singură dată am avut curiozitatea să caut nişte versete menţionate în povestirile de pe site şi nimic mai mult. Cred că ar trebui să renunţ la nostalgiile spirituale, pentru că nu sunt în asentimentul jumătăţii mele întunecate. Numai bine!

20.01.2009

Mă fascinează maturitatea celor în vârstă şi da, e ceva şi în legătură cu tata. Relaţia cu el e foarte deficitară. E un om imposibil, de care nu te poţi apropia sufleteşte şi m-a durut mult când eram mic să văd că alţi taţi erau altfel cu fiii lor. La ei se putea, la noi de ce era aşa de rău?! Bătăi, certuri şi înjurături mereu. Iar în cazul meu au mai fost şi problemele de sănătate, de care părinţii nu prea s-au preocupat cum trebuie şi azi sunt un „terminat”. Probabil şi de aceasta fac ce fac: îmi place să-i dezamăgesc, să-i văd că se neliniştesc din cauza prostiilor mele. Când tata îmi zicea că sunt un nimic şi că mă vor întinde câinii, că nu voi putea să mă descurc în viaţă, durea ca ***! Şi de când am întâlnit oamenii aceştia, care în felul lor au ajuns să ţină la mine şi să-mi promită atâtea doar ca să rămân cu ei, parcă am început să mă vindec în inimă. Dar când am zis eu ceva despre dragoste? Pentru mine nu există. Nu vreau amăgiri, nu mă pot însă mulţumi cu dragostea faţă de aproapele. Am avut o perioadă când credeam că aş vrea să mă dezic de astfel de fapte şi mă simţeam oribil şi când ajungeam să mă masturbez. Şi chiar fizic mă simt aiurea. Nu pot să renunţ decât mort.

24.01.2009

Sună promiţător treaba cu Reach Truth, dar încă nu-i de mine, iar în engleză sunt stângaci. Mulţumesc totuşi de informare. În timp ce citeam, chiar m-am gândit la cineva care mi-ar place să fie mentorul meu în timpul programului. Ştii, eram în timpul studiului biblic şi involuntar (jur!) am făcut o obsesie pentru tipul cu care studiam. Era căsătorit omul, era „la locul lui”, nimic de zis, dar eu eram pur şi simplu obsedat. Când venea ziua de studiu aproape uitam de studiu, deşi acesta era motivul întrunirii. Dar eu abia aşteptam să-l văd pe el! Doamne, ce scump era omul! Sunt catastrofă, nu? Jesus save all of us!!! All.

28.01.2009

Poate nu mă crezi, dar mi-ar place să mi se întâmple şi mie o astfel de schimbare. M-am regăsit în mai multe sentimente ale tipului din relatarea pe care mi-ai trimis-o astăzi. Thanks again pentru că te mai gândeşti şi la mine.

09.02.2009

E bun tipul, dar nu m-a prins cu totul. Mă refer la Joe Dallas. Cine e domnul? Cât priveşte teologia gay, care justifică relaţiile gay cu Biblia, nu ştiu ce-ar fi de justificat.

10.02.2009

Mă dobori când zici de har şi de Duh Sfânt. Într-o vreme  m-am rugat special ca să simt influenţa Duhului Sfânt in my life! M-am rugat să-mi schimbe modul de gândire, să încep să mă redresez, dar nu s-a petrecut nimic din ce aşteptam. Da, te-am găsit pe tine, dar acum sunt pe fundul bălţii, în mocirlă. Şi în urechi am nămol! Nu mai răzbate până la mine nimic din mesajul Evangheliei. Nimic. Aş vrea din tot sufletul să existe ceva, altceva, dar nu mai cred! Aş vrea să mă de-maturizez, să stau în ploaie şi să visez…

24.02.2009

„Cum este mai bine, să renunţi dintr-odată sau progresiv?” M-am oprit pe la jumătatea articolului, pentru că-mi sugerează să renunţ ca să pun în loc răsplata. Dar eu nu mai cred în clipa asta. Mi-am pierdut credinţa. Nu mă mai motivează nimic ca să o las baltă. I know, I’m sorry. Nu mai sunt sigur de multe lucruri…

Aici în România sunt mulţi care o iau „pe arătură” din cauza deviaţiilor, că e doar o deviaţie de la normalitate. Eşti de admirat că ai disponibilitate să faci treaba asta la care te-ai „înhămat”, dar ai grijă!!! Te rog să nu fii credul, lumea nu-i chiar cum ne-am dori noi să fie. Nu acorda creditul tău oricui, doar pentru că are nevoie. Nu, trebuie să-şi dorească.

01.03.2009

Ar trebui să petrec mai mult timp pe site-ul ăsta CC, pentru că vorbesc frumos oamenii pe-acolo. Dar sunt foarte reticent la treaba cu veşnicia şi God. Aş vrea totuşi să încerc (pentru a câta oară?) să mă debarasez de ce-am fost şi de ce-am făcut până azi, dar nu am ce să pun în loc, cum zicea parcă Joe Dallas al tău. Da, aşa vreau şi eu, o transformare, dar nu mai cred în… era să zic „baliverne”! Şi oricât de ipocrit aş părea zicând asta, m-am lămurit cum se petrec lucrurile în religiile astea.

Nu sunt toţi la înălţimea dogmelor şi teologiei pe care o propovăduiesc. Chiar şi calitatea oamenilor se pierde în particular. Când ai ocazia să-i cunoşti, unii ajung să te dezamăgească, de parcă n-ar mânca şi ei acelaşi fel de spiritualitate. Pe unii Biblia îi schimbă, pe alţii nu. Cum de nu are aceeaşi putere asupra tuturor? Eu am tendinţa de a judeca oamenii şi nu suport să văd şi prefăcuţi în mijlocul adunărilor. Ce caută acolo? Strică grupul. OK, forget it, că nu renunţ eu chiar pentru religie şi nici n-are rost să mă gândesc. Sunt doar nebun şi sper la cai verzi pe pereţi.

Nu mai vreau să-mi plâng de milă. Mereu mă gândesc să plec şi să nu stau locului şi caut pericolul cu lumânarea şi da, cred că sunt ţăcănit rău de tot.

05.03.2009

Mi se face rău cu Domnul ăsta al tău!!! Pentru mine n-a binevoit prea multe şi L-am rugat vreo douăzeci de ani încontinuu! Să mă iubească tata, să fiu sănătos ca restul copiilor, să nu-mi fie frică, să cresc mare. Dacă nici la rugăciunile unui copil mic şi inocent nu răspunde, atunci nu-L mai deranjez niciodată. Vreau doar să se termine mai curând, că dacă nu, ajut eu să se termine mai devreme sau mai târziu. Dacă El vede şi ştie de la început şi ştie cum va fi, de ce m-a lăsat să mă descurc aşa? E un nonsens. E o… nu ştiu cum să spun! O insensibilitate. Şi mai zice toată lumea că El e iubire. N-am prea simţit iubirea asta. Şi pe a Lui iubire, dacă există, aş fi vrut-o în primul rând.

14.03.2009

Bine, ai dreptate, şi ce pot să fac? Ţi-am spus deja că nu mai cred! Aş vrea să cred că e mai mult decât existenţa asta, dar nu! Cum să ascult dacă n-am de cine?

11.04.2009

Azi am stat două ore pe CC. Am citit nişte frumuseţi de articole. L-am citit pe cel pe care mi l-ai trimis ultima oară şi am mers de la unul la altul, pentru că toate erau frumoase şi interesante.

De ce nu mor odată?!

Dan

Sunt Dan şi am patruzeci de ani. Simt nevoia de a vorbi cu cineva, dar nu am cu cine, pentru că nu am prieteni. Când familia nu te înţelege şi nu îţi este aproape, e greu. Părinţi nu am, tata a murit în ’90, iar mama, şapte ani mai târziu. Nu mi-a fost uşor.

Acum vă voi istorisi cum a început viaţa mea de homosexual. Este o poveste lungă. Am început să fac sex cu bărbaţi mai des după ’90. La început nu mi-a plăcut, apoi m‑am obişnuit. Am mers în cluburi homosexuale în oraşele mari, mi-am făcut prieteni şi am continuat aşa până în urmă cu câteva luni. Despre relaţiile mele cu bărbaţii nu am ce să spun. De obicei făceam sex o dată şi atât. Relaţii mai lungi nu am avut, am făcut sex numai cu necunoscuţi.

Am fost şi la psiholog acum o lună; am vorbit cu el treizeci de minute şi mi-a spus ca atunci când voi fi decis să-i spun tot, să vin la el. Probabil şi-a dat seama că sunt homosexual. Eu nu i-am zis nimic, am răspuns doar la nişte întrebări de rutină, cu „da” sau „nu”. I-am spus numai că am venit la el pentru că am nişte vise ciudate şi nu pot dormi noaptea. Mai iau pastile de somn.

E periculoasă lumea homosexuală, ai contact cu oameni distruşi, cu drogaţi şi alcoolici. Asta este realitatea, noaptea se poate întâmpla orice în cluburi. Pentru ce mergeam în cluburi homosexuale? Pentru sex, pentru ce altceva? Pentru mine acea viaţă era ceva normal, distracţie şi aventură. Atât timp cât există filme cu homosexuali şi se dau la televizor, mulţi vor să vadă cum este din curiozitate. Tot din curiozitate am început şi eu şi m-am obişnuit, dar nu mai am vârsta şi nu mai am chef de ieşit prin cluburi; sunt prea obosit.

Trăiesc cu frica de a fi descoperit. Fraţii mei nu ştiu că sunt homosexual, pierd tot dacă află. Mă simt singur şi nefericit din cauză că nu am o viaţă normală. Nu plâng, dar ţin în mine. Trebuie să-mi revin şi să am şi eu o familie. Sunt hotărât să renunţ la viaţa pe care am dus-o, dar este complicat. Nu prea cred în Dumnezeu. Îmi pun întrebarea: de ce ne ţine Dumnezeu pe lume dacă suntem homosexuali?

Cătălin

Nu prea îmi convine să fiu homosexual, de aceea am apelat la tine. Sper să mă ajuţi, te rog! Deja tremur de emoţii.

Am douăzeci şi unu de ani, sunt student şi lucrez. De deştept… Nu-mi place să mă laud cum sunt şi ce pot, mai bine să-mi zică altcineva şi să recunosc. Nu mai sunt la vârsta de şaptesprezece, optsprezece ani şi nu mi-e ruşine să-mi spun părerea despre mine, dar încă nu pot să zic că mă cunosc. Mă mulţumeşte dacă îmi zice altcineva ce defecte şi calităţi am.

Am dat de tine pe net, cum ar fi dacă vreau să renunţ la…, ceva de genul. Am scris ID pe mess şi am intrat pe u, dar o să ai ceva de lucru cu mine. Ce-mi face plăcere să vorbesc cu tine! Chiar nu am mai trecut prin faze din astea, am nişte emoţii cum la niciun examen din viaţa mea nu am simţit. La primul capitol cu ce o să începi, bineînţeles cu me? Aşa, de curiozitate, să ştiu la ce să mă aştept.

Problema a apărut deja de mic copil, când un vecin tot insista să o facem. Bineînţeles că era mai mare ca mine cu patru, cinci ani. Am început într-o seară, eu am acceptat, şi pe urmă cred că mi-a plăcut. Iar pe parcursul timpului, cam trei, patru ani am continuat tot aşa, pe ascuns. Ne înţelegeam bine. Când am început eram cam în clasa a doua, a treia, cam aşa ceva. Am crescut cu timpul, eram mare deja, iar pe urmă prietenul meu s-a mutat din cartier de la mine şi aşa am uitat unul de celălalt.

Sper să mă înţelegi, nu ştiu cum altcumva să explic sau cum să fac, aşa ceva nu am mai discutat. Cred că aş putea scrie un roman cu cele prin care am trecut, cum am ajuns aşa, şi să scriu o părticică din viaţa mea de homosexual, dar ar fi o poveste cam lungă.

Pornografie homosexuală pe net folosesc foarte rar, deja în sensul acesta am făcut un pas ca să nu mă mai uit. Mi-e scârbă şi, cum am prietenă, mi-e mai uşor. Pentru băieţi simt numai atracţie fizică; nu m-aş putea îndrăgosti de un băiat. Încă ceva: nici acum nu ştiu ce sunt, pentru că am şi prietenă momentan.

Am avut şi eu în viaţă un capitol despre părinţii mei, dar nu prea mai are importanţă, fiindcă timpul m-a făcut să uit. Tata era un om rău şi dur, iar eu sunt mai finuţ de felul meu, mai bine zis, semăn cu mama; aş da orice pentru ea, o iubesc din tot sufletul.

Până acum nu ştiam că relaţiile deficitare cu părinţii conduc la homosexualitate. De aceea nu ştiu să vorbesc ca lumea cu băieţii şi mă înţeleg mai bine cu fetele? Ai putea să mă schimbi în acest sens? Eu am încercat de multe ori, dar nu prea merge. Bine, că am prieteni băieţi care au trecut prin ce am trecut eu cu tata şi nu sunt homosexual.

Chiar vroiam să-ţi zic, m-am uitat azi pe site şi m-a apucat plânsul. Am citit nişte poveşti interesante, aşa pe sărite am luat şi am citit cam cinci, şase. Un băiat a povestit despre el; cam aşa am păţit şi eu, 40% din ce a păţit el, dar nu contează. M-a şocat un pic, atâta tot. Am citit şi povestea lui Marius, mi s-a părut interesantă. Cam aşa aş scrie şi eu.

Ştii ce mi-am dat seama? Că noi cunoaştem cel mai bine o persoană. Adică eu văd pe ei dacă au probleme sau nu. Dacă stau de vorbă cu cineva, ştiu cum să-l iau, ce întrebări să-i pun ca să aflu ce are pe inimă, şi fiecare îmi mulţumeşte că m-a întâlnit, pentru că ştiu să vorbesc cu el.

Cred că nimeni nu ne-ar putea ajuta, pentru că numai noi ştim ce gândim şi ce greu ne este. Numai dacă Îi spunem lui Iisus, numai El ne-ar înţelege.

Sper să mă întâlnesc cu pastorul de care mi-ai zis. Mersi tare mult. No, super. O să-l sun, abia aştept să vorbesc cu el. Şi oare ce mi-ar zice? Şi dacă nu suportă homosexualii?

Să ştii că mi-e foarte greu să trec peste problemele astea şi să par că sunt fericit. Simt că nu mai am putere. Nu ştiu până când o să mai rezist, tot cu capul înainte şi zâmbind. Nu mai rezist să tot joc teatru că mi-e bine. Scuze de mesaj, dar n-am avut curajul să-ţi zic la telefon. Mersi că exişti. Să ştii că tu eşti singura persoană care ştie ce am pe suflet şi mă ţine în viaţă. Mi-ai adus zâmbetul pe buze.

1 29 30 31 32 33 49