Gaby

Totul a început când eram de treisprezece ani. Când aveam şaisprezece ani mama era evanghelică, iar mie îmi plăcea, fiindcă mergeam în tare multe locuri şi tot ne rugam, cântam, deci era fain. Dar mama s-a lăsat, iar eu nu am putut ţine legătura cu fraţii. Am simţit că trebuie să rămân cu Domnul; am vrut să mă fac preot, dar înainte să mă înscriu la teologie, m-am gândit: „Cum pot să fiu un păstor bun cu trecutul meu?” şi am renunţat. La douăzeci de ani am devenit ca un bătrân. Nu-mi venea să ies din casă, parcă simţeam că toată lumea râde de mine. M-am tot rugat ca Dumnezeu să mă ajute să uit totul.

După un an, El mi-a arătat că pot să fiu împlinit şi cu o fată. Suntem căsătoriţi de doi ani, suntem fericiţi şi o iubesc din tot sufletul, dar trecutul mă afectează. Îmi vine mereu în minte ce a fost, şi aşa s-a întâmplat că îmi plac băieţii. Dar nu am mai făcut de patru ani nimic, numai că îmi plac şi mă supără că nu pot avea prieteni, fiindcă mă tem să nu cad iar. Acum v-am întâlnit pe net pe voi, care spuneţi că, împreună cu Dumnezeu, mă puteţi ajuta să mă schimb. Ştiu că aşa putem reuşi, căci eu sunt catolic şi mă rog tare mult.

Toată viaţa mi-a fost frică să nu afle părinţii mei, pentru că mama nu-i suportă pe homosexuali. Când era vorba de ei, îi înjura. Am trăit într-o familie unde am fost iubit numai de tata; când am avut nevoie de mama, mi-a dat bani, deci pentru ea contau mai mult banii şi surorile mele. Suntem şase fraţi, patru surori şi doi băieţi; eu eram din gemeni, dar fratele meu geamăn a murit. Am aflat asta la cincisprezece ani. Poate că aceste dureri m-au făcut să devin homosexual.

Acum am soţie, o iubesc, dar mă gândesc la diferiţi băieţi sau se întâmplă că îmi caut pe net videouri cu homosexuali. După aceea îmi pare foarte rău şi doresc să nu mi se întâmple iar. Mă tem că nu voi putea trece peste, pentru că de când sunt însurat dorim să avem copil, dar până în momentul de faţă nu avem. Mi-e teamă că poate e pedeapsa mea pentru ce am făcut, dar şi dacă nu voi putea uita totul, sper să nu mai fac prostii, fiindcă deja nu mă mai suport eu pe mine.

Deci mă aflu pe marginea unei prăpăstii şi sunt cât pe ce să cad în ea; doar soţia mă ţine, căci cu ea sunt fericit. Dar nu am curajul să-i spun. Doar atât ştie, că am un păcat mare care îmi apasă sufletul. Mă iubeşte tare şi nu mă întreabă; a spus, când simt nevoia, să-i zic, atunci mă ascultă şi, orice ar fi, nu-şi va schimba sentimentele faţă de mine. Toată ziua la asta mă gândesc, la ce s-a întâmplat şi la ce pot face cu viaţa mea.

Am avut un accident în care mi-am pierdut cunoştinţa pentru şaisprezece ore. Când m-am trezit, am început să plâng că de ce nu m-a ajutat Dumnezeu să-mi pierd amintirile din copilărie? Dar mi-am dat seama că toţi avem crucea noastră pe care trebuie să o ducem. Va veni timpul când va trebui să răspundem toţi pentru păcatele noastre. Sunt pregătit să răspund pentru prostiile pe care le-am făcut şi sper să termin cu ele.

DUPĂ UN TIMP

Am plecat cu soţia în Spania, s-ar putea definitiv. Mai lupt în fiecare zi, dar cred că sunt în stare să lupt până trec de toate, cu ajutorul Domnului. Am adus Noul Testament de la voi cu mine; aici încă nu l-am citit, dar vreau să mă pun să-l citesc pe tot. Relaţia cu soţia e super, duc o viaţă de minune cu ea.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *