Archive for Întrebări frecvent puse

Îmi va înlătura rugăciunea de vindecare/eliberare atracțiile homosexuale?

Creştinii ar trebui să se roage şi să ceară rugăciune pentru orice problemă. Dumnezeu este interesat de orice ne priveşte şi ne cere să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre”. (1 Petru 5:7) Fiind Creator al Universului, este capabil să facă toate lucrurile. Totuşi, mai presus de toate, scopul Lui pentru noi este să devenim mai mult asemenea lui Cristos. Totuşi, răspunsurile Sale la rugăciunile noastre vor fi întotdeauna menite a ne permite să creştem într-o maturitate ca a lui Cristos.

Deci, deseori rugăciunea se referă mai mult la schimbarea reacţiilor şi răspunsurilor noastre la situaţiile prin care trecem, decât la schimbarea circumstanţelor în care ne găsim. Din acest motiv, descoperim că Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre mai degrabă în modul Său, decât în modul în care cerem noi sau în care ne-ar plăcea nouă.

Învingerea unei dificultăţi sau unei situaţii nu înseamnă, în mod necesar, că este înlăturată. Lui Isus nu I s-a luat crucea, dar a biruit asupra ei. Biruinţa pe care o căutăm şi pe care ne-o dă Dumnezeu rareori înseamnă că nu mai suntem ispitiţi sau că nu mai suntem nevoiţi să îndurăm dificultatea, dar El poate să ne dea şi ne dă, cu adevărat, posibilitatea de a avea acces la puterea Lui biruitoare.

Ceea ce este, de asemenea, adevărat în domeniul eliberării. Ştim că duşmanul se află în miezul oricărui păcat, dar experienţa majorităţii celor care se luptă cu probleme sexuale este că „misiunea de eliberare” în sine eşuează în rezolvarea problemelor sexuale. Acolo unde oamenii au fost implicaţi în practica ocultă, ea poate fi uneori de ajutor, dar nicăieri în Scriptură nu avem un exemplu de păcat sexual „vindecat” prin exorcism. Deşi există mărturii despre asemenea evenimente, ele sunt rare şi la fel de nesigure în ceea ce priveşte metodologia. În general, este mult mai rodnic să dobândim o înţelegere mai profundă despre modul în care păcatul (al nostru şi/sau al altora) a acţionat în viaţa noastră şi să lucrăm la iertare, pocăinţă şi renunţare, ca modalitate de a birui adicţiile şi comportamentele sexuale.

O funcţie cheie ale Duhului Sfânt este să fie consilierul nostru. (Ioan 14:26) El este Cel care ne cunoaşte cu adevărat, ca nimeni altcineva. Putem căuta ajutorul Lui direct sau prin sfatul înţelept al partenerilor noştri de rugăciune, care Îl caută şi ei pentru noi.

[Will healing prayer/deliverance remove my homosexual attractions? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Este în ordine să mă autosatisfac?

de Stuart Parker

Stuart Parker

Stuart Parker

Răspunsul simplu este că Biblia păstrează tăcerea cu privire la acest subiect, deoarece cuvântul „autosatisfacere” nu apare în ea. Referindu-ne la un astfel de subiect, trebuie să fim atenţi să nu stabilim reguli împovărătoare (Coloseni 2:16-23), dar Biblia spune „nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească” (Galateni 5:13), deci este nevoie să fim profund oneşti cu noi înşine cu privire la ce anume ne provoacă dorinţa de autosatisfacere.

Actul autosatisfacerii implică, de obicei, una sau mai multe dintre următoarele:

  • Pofta – Isus o condamnă. (Matei 5:28, Proverbe 6:25, 1 Tesaloniceni 4:3-5)
  • Adicţia – Suntem stăpâniţi de Cristos sau de altcineva/altceva? (Romani 6:19-22, 1 Corinteni 6:12, 19)
  • Centrarea pe sine – Ea este rădăcina oricărui păcat. (Galateni 5:16, Marcu 14:36, 1 Petru 4:1-2)
  • Este făcută în secret – Este autosatisfacerea ceva ce ne simţim confortabil să recomandăm ca fiind un trai sfânt – „trăind în lumină”? (1 Ioan 1:6)

Dacă ar lua în considerare, cu atenţie, ce ne învaţă Biblia în aceste domenii, cei mai mulţi oameni ar concluziona că autosatisfacerea este ceva ce creştinii ar fi mai bine să evite. Galateni 5:22-23 ne învaţă că roada Duhului include autocontrolul, deci aici avem oportunitatea de a-l pune în practică.

Efectiv, primul pas pentru un creştin ar putea fi să-L întrebe pe Duhul Sfânt de ce se autosatisface şi să reflecteze la referinţele biblice de mai sus. Odată ce ai identificat ce îţi alimentează nevoia de a te autosatisface, iată câteva idei practice pentru a te elibera de adicţia autosatisfacerii:

  • Pofta – În mod intenţionat, îndreaptă-ţi mintea către lucruri mai bune (Filipeni 4:8) şi îngăduie minţii tale să fie reînnoită. (Romani 12:2)
  • Adicţia – Aminteşte-ţi că Isus i-a eliberat pe creştini (Romani 6:19-22), deci nu te simţi confortabil în robia unui comportament care îţi aduce alinare. Poate că ar trebui să reflectezi de ce te alini cu un asemenea comportament.
  • Centrarea pe sine – Toţi ne luptăm cu ea. Ce eşti dornic să sacrifici în fiecare zi? (Luca 9:23)
  • Este făcută în secret – Încearcă să găseşti un partener căruia să-i dai socoteală, cu care poţi verifica situaţia. (Iacov 5:16)

[Stuart Parker, Is it ok for me to masturbate? Copyright © 2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Ce pot face ca să mă eliberez de pornografie?

Pornografia este o problemă uriaşă în societatea modernă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, trenduri precum disponibilitatea internetului, creşterea izolării şi folosirea imaginilor sexuale în publicitate punând toate presiune pe noi ca să gândim senzual cu privire la alţii. Totuşi, Isus este clar (Matei 5:27-30) că poftirea altei persoane este la fel de greşită precum comiterea adulterului cu ea.

Pornografia, ca şi alte comportamente adictive, înfloreşte acolo unde există oportunitatea de a privi imagini în timp ce eşti izolat de alţii. Deci să dai socoteală poate fi un element al soluţiei, poate folosind softuri cu filtre/blocare/monitorizare sau mutându-ţi permanent computerul într-o cameră comună, cu ecranul monitorului îndreptat spre exterior. Totuşi, pentru ca eliberarea de pornografie să dureze, este nevoie să iubeşti pe cineva mai mult decât iubeşti imaginile de pe ecranul computerului. Aceasta ar putea însemna să investeşti mai mult în relaţii (îndeosebi dacă eşti căsătorit), dar, în cele din urmă, înseamnă găsirea satisfacţiei profunde în relaţia cu Dumnezeu.

Setting Captives Free oferă cursuri online gratuite precum The Way of Purity [Calea Purităţii] (în mod specific pentru pornografie), unde parcurgi pasaje din Biblie online cu un mentor. Cursurile pot fi utile dacă eşti pregătit din toată inima să te eliberezi de pornografie.

Cărţile recomandate pentru o citire aprofundată includ cartea lui Tim Chester Prinşi de o viziune mai bună, cartea lui Gerald Coates Vindecarea sexuală: identitate, sexualitate, chemare şi broşura lui Rachel Coyle Ajutor! Ea se luptă cu pornografia. Poţi, de asemenea, citi articolul nostru Verificarea sănătăţii personale pe internet, pentru a reflecta la folosirea internetului de către tine per ansamblu.

[What can I do to break free from pornography? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Cum să le spun altora despre atracția mea față de persoanele de același sex?

Avem un articol detaliat pe acest subiect, care ia în considerare „dacă”, „cum” şi „cu cine” să faci cunoscută lupta pe care o duci. Există riscuri de a fi judecat sau respins când faci cunoscută lupta, dar dacă iei în considerare, într-o atitudine rugativă şi în mod înţelept, cu cine să o împărtăşeşti şi cum să o faci, cu siguranţă, poţi micşora riscurile şi te poţi deschide pentru posibilitatea de a primi suport şi susţinere. Adesea problema ruşinii şi izolării pot însoţi atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, iar împărtăşirea acestei probleme unor oameni aleşi cu grijă, importanţi pentru tine, poate într-adevăr să ajute la vindecarea de ruşine şi la reducerea izolării.

Este experienţa multor membri ai misiunii noastre că a te lupta singur cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu este nici realist, nici eficient. Este important să clădim o reţea de suport alcătuită din oameni dornici să ne ofere dragoste, monitorizare, încurajare şi o comunitate. Totuşi, este posibil ca împărtăşirea experienţei tale cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex să fie o provocare pentru interlocutor, ca şi pentru tine, îndeosebi dacă celălalt te cunoaşte de mult timp, deci ar fi util să te gândeşti care ar putea fi perspectiva sa şi cum l-ai putea ajuta să înţeleagă problema, într-un mod plin de compasiune şi biblic.

[How should I tell others about my same-sex attraction? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Poate un creștin care se luptă cu atracția față de persoanele de același sex să trăiască o viață fericită și împlinită?

Când este vorba de întrebări despre „fericire”, este nevoie să ne asigurăm că perspectiva noastră este modelată mai degrabă după Cuvântul lui Dumnezeu, decât după cultura noastră. Sexul nu este esenţial pentru o viaţă împlinită. Mântuitorul nostru a fost necăsătorit şi celibatar, iar Apostolul Pavel a fost, de asemenea, necăsătorit. Minciuna culturii noastre, că ai nevoie de sex sau de o relaţie romantică pentru a fi „fericit”, este un neadevăr. Faptul de a fi necăsătorit este, de asemenea, celebrat în Biblie. Întrebarea „Poate un celibatar să fie la fel de fericit ca cineva căsătorit?” la aceasta se referă.

Să ne tăgăduim pe noi înşine şi să-L facem pe Isus Rege peste viaţa noastră este singurul lucru care ne permite să trăim o viaţă cu adevărat fericită şi împlinită. Isus ne învaţă: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?” (Luca 9:23-25) Adevărata viaţă şi împlinire vin mai degrabă din ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, decât din urmărirea dorinţelor noastre. Avem nevoie să-L facem pe Isus Domn peste fiecare domeniu al vieţii noastre, inclusiv peste viaţa noastră sexuală.

Creştinii nu trebuie să se concentreze pe fericirea superficială, temporară. Creştinii persecutaţi din toată lumea s-ar putea să nu aibă parte de ceea ce mulţi numesc „fericire”. Promisiunea pentru credincioşi este bucuria care nu se bazează pe circumstanţele pământeşti. Apostolul Pavel le porunceşte creştinilor: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4) Dacă suntem în Cristos, oricare ar fi situaţia noastră, avem toate motivele să ne bucurăm. Indiferent cât de dur ar fi să spunem „nu” unei relaţii între persoane de acelaşi sex, „întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”. (2 Corinteni 4:17)

[Can a Christian struggling with same-sex attraction live a happy and fulfilled life? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Ce cauzează atracția față de persoanele de același sex?

Oamenii se nasc homosexuali sau, dacă nu se nasc homosexuali, ce factori influenţează dezvoltarea atracţiilor sexuale şi îi fac pe unii să fie atraşi de persoanele de acelaşi sex?

Aşa-numita dezbatere „natură/mediu” tinde să fie mai puţin polarizată decât în trecut şi există un consens printre experţii respectaţi în domeniu că probabil există un număr de diferiţi factori care influenţează apariţia homosexualităţii. Nu s-a dovedit, din punct de vedere ştiinţific, că oamenii se nasc homosexuali (într-adevăr, dovezile din studiile pe gemeni identici sugerează că atracţiile sexuale nu sunt determinate genetic de ADN). Există totuşi o acceptare tot mai mare a perspectivei că factori biologici, inclusiv genetici, s-ar putea prea bine să-şi aibă partea în dezvoltarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex.

Alţi posibili factori includ influenţele datorate mediului (inclusiv creşterea, experienţele din copilărie) şi influenţele relaţionale (în cadrul familiei şi/sau în grupul tovarăşilor de aceeaşi vârstă). Unii accentuează că un factor care contribuie în mod major, este calitatea relaţiei cu părintele de acelaşi sex. Trebuie spus totuşi că o legătură cauzală nu a fost niciodată dovedită ştiinţific şi că mulţi dintre cei care au atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex au relaţii foarte puternice şi sănătoase cu părintele de acelaşi sex.

Perspectiva noastră la True Freedom Trust este că cel mai bine este să nu fim prea dogmatici asupra acestei chestiuni şi să acceptăm că factori diferiţi pot influenţa oameni diferiţi în moduri diferite. În sens teologic, credem că atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex nu au fost niciodată parte a planului creator al lui Dumnezeu pentru creaţie şi sunt, prin urmare (oricare ar fi cauza sau cauzele lor), parte a naturii noastre umane căzute.

[What causes same-sex attraction? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 3 4 5 6 7 22