Datorită schimbărilor semnificative care au loc în cultura noastră şi în bisericile noastre, precum reţeaua socială creştină homosexuală, o emanaţie a teologiei liberale şi o încercare de a-i iubi pe alţii cu orice preţ (inclusiv în dauna adevărului), constatăm că mulţi întreabă: „Poţi fi «creştin homosexual»?” Se presupune că este vorba de cineva care legitimează eticheta „homosexual” ca adevărata sa identitate. Simte atracţie faţă de persoanele de acelaşi gen şi şi-a acceptat atracţiile şi dorinţele ca parte a cine este. În loc să se lupte împotriva dorinţelor şi să le predea domniei lui Cristos, se ţine de ele în mod voit şi le adoptă. Unii „creştini homosexuali” cred că a da curs unor asemenea dorinţe este ceva păcătos, deci aleg să fie celibatari, dar continuă să se ţină de eticheta „homosexual” din nevoia de a fi autentici faţă de „adevăratele lor dorinţe”.

Dar Scriptura ne învaţă un adevăr uimitor, care poate să ne schimbe vieţile. Galateni 5:25 spune: „Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Deşi creştinii se luptă şi sunt ispitiţi într-un fel sau altul, nu ne etichetăm drept „creştini adulteri”, „creştini lacomi” sau „creştini mincinoşi” nepracticanţi; ci, mai degrabă, în Cristos ne odihnim în identitatea noastră de copii iubiţi ai lui Dumnezeu. Suntem o creaţie nouă în Cristos, cele vechi s-au dus, cele noi au venit. (2 Corinteni 5:17) Chiar şi cei care consideră homosexualitatea ca stare a unei minorităţi nu trebuie să facă din ea un descriptor al credinţei lor creştine. Altminteri permit ca identitatea lor să devină dependentă de altceva decât Cristos. Recunoaşterea adevăratei noastre identităţi de „urmaş al lui Cristos” ne oferă baza necesară pentru maturitate, speranţă şi libertate. Alegem să aruncăm etichetele care împiedică creşterea acestora.

De-a lungul anilor, unii ne-au întrebat: „Dar Portland Fellowship nu lucrează cu homosexuali şi lesbiene?” Răspunsul este că nu. Bărbaţii şi femeile care se află în programul nostru nu sunt homosexuali sau lesbiene, ci mai degrabă bărbaţi şi femei care învaţă să-şi trăiască adevărata identitate în Cristos, renunţând la dorinţele naturii umane păcătoase. Alţii ne-au întrebat: „Ei bine, deci negaţi cine sunteţi?” Şi răspunsul este simplu, frumos şi adevărat. Da, ne tăgăduim pe noi înşine, pentru speranţa găsită în urmarea lui Isus. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)

Precum am menţionat, sunt unii care adoptă poziţia de „creştin homosexual” celibatar, dar sunt şi unii care cred că un creştin homosexual poate să dea curs dorinţelor homosexuale. Există o largă varietate de motive pentru această convingere. Unii susţin teologia pro-homosexualitate, unii citesc Biblia, dar resping autoritatea ei finală, pe când alţii, pur şi simplu, duc un trai „creştin” existenţial şi nu se preocupă de învăţătura biblică sau de doctrina sănătoasă. Indiferent ce perspectivă adoptă cineva, Cuvântul lui Dumnezeu nu s-a schimbat şi este plin de speranţă reală.

Apostolul Pavel identifică alegerile distructive ale vieţii în 1 Corinteni 6:9, învăţându-ne despre gravitatea trăirii unei vieţi pentru satisfacerea naturii umane păcătoase, comportamentul homosexual fiind unul printre multe altele, în locul trăirii pentru Domnul. Şi, cu toate că lui Dumnezeu Îi pasă cum ne comportăm, nu este vorba doar de comportament, ci mai degrabă de inimă. Oricine are copii cunoaşte că inima şi comportamentul sunt strâns legate şi că amândouă cer atenţie şi predare, dar inima este depozitara adevăratelor noastre intenţii.

Celor care continuă să acţioneze conform naturii păcătoase, li se adresează o avertizare puternică în 1 Corinteni 6:9, dar apoi un adevăr remarcabil este proclamat în versetul 11: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”

Apa proaspătă şi apa sărată nu pot coexista în aceeaşi piscină, nici lumina şi întunericul nu au părtăşie una cu celălalt; la fel, Domnul ne cere să alegem astăzi cui vom sluji. Vom sluji dorinţelor naturii umane păcătoase sau dorinţei după Cristos? Să ne amintim mereu că Dumnezeu este un Dumnezeu răbdător, încet la mânie şi plin de dragoste, care ne cheamă la pocăinţă.

[Can you be both “gay” and “Christian”? Extras din newsletter-ul The Fellowship Message, martie 2013. Copyright © 2013 Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Cynthia Beaudry

Cynthia Beaudry

Adesea eu sunt prima persoană cu care vorbesc oamenii când sună la Portland Fellowship. Şi, cu toate că nevoile multora variază în funcţie de apel, o întrebare la care mă trezesc că răspund deseori este: „Care este rata voastră de succes?” Când am început să lucrez prima dată aici în 2009 şi am fost întrebată prima dată asta, mi-am spus: „Uau, ce întrebare profundă!” Apoi am zis: „Stai să-ţi fac legătura cu Drew.” Mie răspunsul la această întrebare mi s-a dezvăluit de-a lungul anilor. M-am întrebat, de asemenea, cum ar răspunde Isus dacă ar fi să vin la El şi L-aş întreba: „Isus, dacă Te urmez, care este rata Ta de succes?” Ce ar spune?

În evanghelii oamenii I-au pus lui Isus tot felul de întrebări pătrunzătoare. Printre interacţiunile din evanghelii preferate de mine este când Petru, în Matei 19:27, întreabă: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” Mă întreb dacă Petru întreba ce succes avea să fie pentru el, care Îl urma pe Mesia.

Răspunsul lui Isus pentru Petru a fost: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.” (Matei 19:28-29) Deşi contextul face referire la bogăţiile şi posesiunile pământeşti (fiindcă Isus tocmai Se adresase tânărului conducător bogat în versetele dinainte), eu, în contextul misiunii Portland Fellowship, interpretez că Isus spune că sacrificiul şi ascultarea conduc într-adevăr la un succes evlavios.

Un lucru pe care îl spun celor care îmi pun întrebarea este că rata de succes este legată de credincioşia credinciosului de a-L urma pe Isus. Pentru mine personal, umblarea într-o relaţie dedicată cu Isus Cristos este cel mai mare succes al vieţii mele. Este succesul pe care îl văd reflectat în vieţile multora dintre cei care fac parte din Portland Fellowship. Viaţa abundentă, roada Duhului, împuternicirea de a face alegeri sănătoase şi maturitatea, aceasta este definiţia succesului după standardele noastre aici, la Portland Fellowship. Par să fie şi standardele lui Isus. „Adevărat vă spun… voi, care M-aţi urmat… cei care şi-au abandonat viaţa şi propriile dorinţe de dragul Meu… vor reuşi.”

Nu trebuie să confundăm succesul spiritual cu succesul pământesc sau cu ceea ce cultura consideră realizare. Nu atingem succesul fiindcă avem un partener de căsătorie de sex opus, un serviciu stabil, o casă şi/sau slujim într-o misiune. Acestea sunt lucruri minunate, dar toţi am văzut oameni ale căror vieţi reflectă în exterior o astfel de stabilitate, dar în ascuns au lipsă de integritate sau lipsă de succes al Duhului (Sfânt). De asemenea, nu trebuie să credem că succesul reprezintă o lipsă deplină a luptei sau ispitei. Isus Însuşi a îndurat ispita. Deşi este posibil să fiu ispitit în natura mea păcătoasă ca să cad în vechile tipare de gândire sau în vechile fapte, aceasta nu neagă lucrarea Duhului Sfânt în viaţa mea. Chiar când există eşec, credincioşii dedicaţi cad înainte în vulnerabilitatea lor, iar prin har, iertare şi pocăinţă îi văd că se luptă cu imaturitatea lor sexuală şi trec la o împlinire care este pe cale să devină desăvârşită.

Dar iată cum stau lucrurile; când oamenii sună la Portland Fellowship, întrebând care este rata noastră de succes, le aud inima în tremurul vocii, în disperarea din cuvinte – căutând, suferind, tânjind după… speranţă. Ce întreabă ei de fapt este: „Există speranţă?” Fără îndoială, ei întreabă dacă cel pe care îl iubesc se poate schimba sau dacă ei înşişi pot fi liberi, dacă transformarea în acest domeniu este posibilă. În durerea şi confuzia lor, Dumnezeu, cu atâta îndurare, ne dă privilegiul de a fi vocea pe care o aud ei şi care spune: „Da, prietene, există speranţă. Pentru cel pe care îl iubeşti. Pentru noi toţi. Există o speranţă uimitoare.”

Ce vor oamenii cu adevărat să ştie este dacă Isus are putere în acest domeniu? Mă trezesc repetând: dacă Isus ar avea un CV, transformarea ar fi în el! Din viaţa mea şi din vieţile a nenumăraţi oameni de aici, de la Portland Fellowship, văd că Isus Se ocupă de transformarea vieţilor. El ia vieţile care Îi sunt predate şi face toate lucrurile noi pentru ele. Există speranţă! O speranţă care nu ne dă de ruşine. (Romani 5:5) Să fie această speranţă o ancoră pentru sufletul tău, preaiubitule! (Evrei 6:19) Deci care este rata noastră de succes? Îngăduiţi-mi să răspund astfel: „Adevărat vă spun… voi, care M-aţi urmat… care v-aţi abandonat viaţa şi propriile voastre dorinţe de dragul Meu… veţi reuşi.” – Isus

[Cynthia Beaudry, What is your success rate? Extras din newsletter-ul The Fellowship Message, iulie 2013. Copyright © 2013 Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune. Cynthia Beaudry este administrator la Portland Fellowship.]

Scriptura păstrează tăcerea cu privire la parteneriatele civile. Ele sunt un mijloc legal acolo unde guvernul acordă anumite drepturi legale celor implicaţi în ele. Guvernul este liber să acorde ce drepturi doreşte cetăţenilor săi, iar True Freedom Trust nu doreşte să tăgăduiască acele drepturi. Problema cheie este una de percepţie, în sensul că, deşi din punct de vedere tehnic parteneriatele civile nu sunt o căsătorie, cu siguranţă nu aşa cum este ea definită biblic, ele sunt văzute de mulţi ca echivalente ale căsătoriei. Poziţia True Freedom Trust susţine căsătoria biblică.

Spre deosebire de căsătorie, parteneriatele civile nu par să menţioneze, din punct de vedere legal, o componentă sexuală. Ceea ce înseamnă că nu poţi dizolva un parteneriat civil pe motivul că nu este consumat. Parteneriatele civile au fost proiectate iniţial ca, din punct de vedere legal, să fie diferite de căsătorie în această privinţă. Problema, cum am menţionat mai devreme, este că nu sunt definite legal ca o relaţie sexuală, dar cei mai mulţi ar presupune că sunt sexuale. Întrebarea care se pune aici este impresia/mesajul pe care faptul de a te afla într-un parteneriat îl dă despre natura relaţiei. De asemenea, un parteneriat civil trebuie dizolvat, dacă unul dintre parteneri doreşte o căsătorie cu o persoană de sex opus. Broşura Prieteni, parteneri sau parteneri de căsătorie? Actul parteneriatului civil şi mărturia creştină [Friends, partners or spouses? The Civil Partnership Act and Christian Witness] de Andrew Goddard Grove, pe această temă, este foarte utilă.

Scriptura oferă exemple de două persoane de acelaşi sex care au încheiat legământ înaintea lui Dumnezeu. Unii pot argumenta că iniţial parteneriatele civile s-ar putea să fi fost date ca un cadru legal pentru aceasta. Totuşi, în zilele noastre, cei mai mulţi le văd ca pe un echivalent al căsătoriei, ceea ce este inacceptabil pentru creştini.

[Are Civil Partnerships ok if the couple does not have genital contact? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Ar trebui să existe o definiţie mai cuprinzătoare pentru o „relaţie sexuală” decât faptul că implică contact genital. Ea ar trebui să fie văzută într-un context mai larg decât cel homosexual. Putem spune foarte clar, că dacă te afli în afara unei relaţii de căsătorie şi ai contact genital cu scopul de a-l excita pe celălalt este ceva păcătos. Inevitabil, există domenii ale comportamentului sexual mai puţin clar definite, care includ nu numai contactul genital. De asemenea, se ridică întrebarea ce este ispita sexuală şi ce este pofta? Adesea Acuzatorul vrea să facem confuzie între ele.

[Does a sexual relationship mean genital contact, or should there be a broader definition? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Învăţătura clar biblică a True Freedom Trust este că orice fel de sex în afara relaţiei de căsătorie între un bărbat şi o femeie care sunt „un singur trup” este păcat.

În termenii posibilităţii, ca doi oameni care anterior au avut o relaţie homosexuală să continue să locuiască împreună fără să facă sex, pentru unii este posibil, iar pentru alţii nu este posibil. La fel este în cazul a doi heterosexuali. Este foarte uşor să presupunem că sexul este singurul păcat posibil într-o relaţie. Ar trebui să recunoaştem că invidia, lăcomia, idolatria şi multe alte păcate pot exista în orice relaţie. În cazul unora, ele se pot transforma într-un mod care necesită creştere şi plinătate, atunci când ajung să cunoască mai mult despre ei înşişi şi chiar mai mult despre dragostea lui Dumnezeu. Vor exista întotdeauna situaţii în care lupta de a birui păcatul este atât de mare, încât ruperea relaţiei trebuie să aibă loc.

[Should two people with a homosexual orientation live together if they’ve had sex in the past? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Creştinii trebuie să fie conştienţi că mulţi necreştini cred că punctul lor de vedere despre homosexualitate este „imoral”, deoarece pare să le refuze dragostea şi fericirea.

Cei mai mulţi oameni nu cred că sexul întâmplător este sănătos, ci că relaţiile monogame oferă bucurie şi împlinire.

Prin urmare, trebuie să fim sinceri cu privire la preţul pentru a fi creştin, ca şi cu privire la bucuria şi pacea pe care le avem prin relaţia cu Creatorul nostru. Este nevoie să punem sub semnul întrebării şi adesea să punem sub semnul întrebării dacă acţiunile multor susţinători ai creştinismului sunt ceea ce ar face Isus.

[How should the church reach out to the gay community? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]