Toate lucrurile sunt posibile, dar poate este mai bine să ne întrebăm: „Cât de probabil este?” şi poate chiar: „Cât de necesar este?” Mulţi homosexuali doresc să devină heterosexuali, dar să fii doar heterosexual este un ţel evlavios? Pentru un creştin, să schimbe un set de ispite sexuale cu un alt set de ispite sexuale nu este efectiv un mare progres în termenii trăirii unei vieţi care Îl glorifică pe Dumnezeu. Trebuie cel puţin să privim dincolo de perspectiva lumii despre sexualitate şi să ne întrebăm ce cere Dumnezeu de la noi? Poate că presupunem, cu prea mare uşurinţă, că Dumnezeu cere heterosexualitatea – dar Scriptura spune ceva diferit şi vorbeşte despre credincioşia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte înfrânarea comportamentului sexual în afara căsătoriei. Nouă tuturor ni se cere să ne comportăm în cadrul graniţelor sexuale. Biblia nu pare să menţioneze orientarea sau atracţia.

Dacă în planul lui Dumnezeu pentru noi nu se află căsătoria, contează prea mult orientarea sexuală? Dacă în planul lui Dumnezeu pentru noi se află căsătoria, sunt mulţi la True Freedom Trust care pot depune mărturie că El este capabil să creeze un legământ fidel şi iubitor care include atracţia sexuală faţă de persoanele de sex opus. Nevoia noastră reală este să fim atraşi de o singură persoană, nu de multe persoane. Poate că întrebarea lansează o provocare implicaţiilor moderne ale etichetărilor pe care le ataşăm sexualităţii noastre şi ne cere să ne focalizăm mai puţin pe ceea ce percepem ca fiind nevoile noastre şi mai mult pe adevăratele lucruri esenţiale pentru trăirea unei vieţi sfinte. Este desigur posibil să trăieşti într-o căsătorie fericită şi împlinitoare şi totuşi să continui să te lupţi cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Heterosexualitatea nu este o precondiţie pentru căsătorie.

[Is it possible for a gay person to become straight? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Nicăieri în Biblie nu există promisiunea unei vieţi lipsite de ispită. Isus le cere urmaşilor Săi să-şi ia crucea şi să moară zilnic, iar Romani 8:12-13 ne provoacă să continuăm să trăim mai degrabă prin Duhul lui Dumnezeu, decât prin natura noastră păcătoasă. Prin urmare, cel mai probabil, luptele de un gen sau altul vor rămâne pentru noi un „ţepuş în carne”. (2 Corinteni 12:7) Când tânjim după Cristos şi învăţăm să le învingem, ispitele s-ar putea într-adevăr diminua, şi nu putem niciodată să excludem un act suveran al lui Dumnezeu. În lumea aceasta totuşi, pentru libertăţi trebuie să luptăm, iar o lecţie importantă din Judecători 3:2 este să învăţăm experienţa luptei: ea ne face mai puternici.

[Will my struggle ever completely go away? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Să trăieşti ca un creştin cu dorinţe homosexuale nu este uşor, dar mărturia multora de la True Freedom Trust atestă că este cu siguranţă posibil şi, în mod uimitor, poate să aducă recompense reale în ceea ce priveşte creşterea spirituală şi caracterul. Într-adevăr, sentimentele sexuale exprimă adesea o dorinţă mai profundă pentru dragoste decât atracţiile sexuale. Totuşi, Dumnezeu nu ne-a creat pentru a fi singuri şi, prin urmare, fiecare avem nevoie să acţionăm pentru a vedea cum ne poate ajuta El să ne împlinim nevoia prin relaţii evlavioase, bazate pe valoarea noastră de copii ai lui Dumnezeu.

Unii creştini (de exemplu, Joshua Gonnerman^[1] şi Western Hill^[2]) se identifică pe ei înşişi ca fiind „gay” sau „creştini gay celibatari”, pentru a-şi descrie atracţiile sexuale. Alţii (de exemplu, Daniel Mattson^[3]) evită să folosească cuvântul „gay”, deoarece el este adesea folosit pentru a descrie o întreagă identitate, şi preferă descrierea mai lungă (dar fără îndoială mai exactă) de „creştin cu atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex”. Recomandăm cartea Sfârşitul identităţii sexuale,^[4] care examinează subiectul mai în profunzime.

Note

^[1] Joshua Gonnerman, Why I Call Myself a Gay Christian, www.firstthings.com/web-exclusives/2012/05/why-i-call-myself-a-gay-christian.

^[2] Wesley Hill, Once more: on the label ‘gay Christian’, www.spiritualfriendship.org/2013/02/01/once-more-on-the-label-gay-christian.

^[3] Daniel Mattson, Why I Don’t Call Myself a Gay Christian, www.firstthings.com/web-exclusives/2012/07/why-i-dont-call-myself-a-gay-christian.

^[4] Jenell Williams Paris, The End of Sexual Identity: Why Sex Is Too Important to Define Who We Are, www.amazon.com.

[Can I be a gay Christian? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Stuart Parker

Stuart Parker

În mod clar, dragostea şi dedicarea sunt virtuţi şi de aceea este ispititor să privim un parteneriat iubitor, dedicat între persoane de acelaşi sex ca pe o relaţie curată, îndeosebi când îl comparăm cu parteneriate neiubitoare sau lipsite de fidelitate între cupluri de sex opus. Totuşi, Biblia este clară că un parteneriat între persoane de acelaşi sex se află, în esenţa sa, în afara planului de la creaţie al lui Dumnezeu, conform căruia o căsătorie este limitată la uniunea dintre un bărbat şi o femeie. (Geneza 2:21-24) Biblia nu specifică excepţii la acest model, în funcţie de profunzimea dragostei, calitatea relaţiei sau nivelul de dedicare.

Se prezintă deseori argumentul că biserica primară nu ştia nimic despre relaţii iubitoare, dedicate în afara căsătoriei între bărbaţi şi femei şi că de aceea păstrează Biblia tăcerea cu privire la chestiunea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex din zilele moderne. Totuşi, 1 Corinteni 5:1-2 ne dă exemplul unui bărbat din biserica din Corint care se afla într-o relaţie sexuală cu soţia tatălui său – o astfel de relaţie este interzisă în Levitic 18:8. Nu s-a pus în discuţie dacă relaţia era sau nu iubitoare şi dedicată. Pavel este clar faţă de creştini: „Cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!” (1 Corinteni 5:2)

Un alt argument este că homosexualitatea interzisă în Biblie era fie abuzivă (de exemplu, între bărbaţi şi băieţi), fie parte a ritualurilor păgâne, iar astfel interdicţia biblică pentru practicarea homosexualităţii se referea mai degrabă la stoparea abuzului sau păgânismului, decât la condamnarea relaţiilor homosexuale dedicate de comun acord între adulţi. Totuşi, argumentul nu ia în considerare relaţiile homosexuale de comun acord între adulţi, răspândite pe cale largă în culturile greacă şi romană în vremurile Noului Testament, cu privire la care scriitorii Bibliei erau foarte conştienţi. Corintul din vremurile Noului Testament era o colonie romană în Grecia continentală, dar când Pavel a scris bisericii de acolo le-a reamintit să evite comportamentele păcătoase, inclusiv sexul homosexual. În 1 Corinteni 6:9-11, el enumeră, de asemenea, idolatria separat de comportamentul homosexual, făcând clar faptul că sexul homosexual era diferit de închinarea la idoli.

[What’s wrong with a loving, committed same-sex partnership? Copyright © 2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Desigur, întrebarea implică presupoziţia că cuplurile căsătorite sunt fericite. În realitate, există o mulţime de oameni căsătoriţi care se simt mizerabil!

În grădină, Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur.” (Geneza 2:18) Adam era cu adevărat singur, fiindcă era singura fiinţă omenească existentă, nu doar fiindcă nu avea o soţie. Dumnezeu i-a dat o tovarăşă lui Adam, iar ei au dat naştere rasei umane. Nu este bine pentru om să fie într-o stare de singurătate cronică, dar Dumnezeu nu a spus niciodată: „Nu este bine pentru un bărbat să fie necăsătorit.” 1 Corinteni 7:1 spune că este bine să trăieşti o viaţă de celibat (literalmente, „este bine ca omul să nu se atingă de femeie”). Primul Adam a fost căsătorit, dar al doilea Adam, Isus, nu a fost. Nici Daniel, Ilie, Elisei, Ieremia, Ana, Ioan Botezătorul sau Pavel nu au fost.

Căsătoria este primul mijloc al lui Dumnezeu de a oferi tovărăşie umană, dar nu este singura cale. Celibatarii pot investi timp în prietenii profunde şi pot investi timp de calitate în relaţia cu Dumnezeu fără a fi distraşi de familie. Isus, Pavel şi Daniel au avut perioade îndelungate de rugăciune şi, de asemenea, au investit timp în tovarăşii lor şi în slujirea comunităţii. Celibatarii au mai mult timp pentru relaxare şi nu sunt nevoiţi să îndure conflicte domestice, deşi uneori chiar le lipseşte intimitatea profundă a căsătoriei. Există beneficii în ambele situaţii şi viaţa este ce facem noi din ea. Pentru creştinii cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, atât celibatul, cât şi căsătoria heterosexuală sunt opţiuni bune de urmat şi nu este nimic greşit în a dori (sau a nu dori) căsătoria.

Dacă simţim că am fost presaţi pentru a ne căsători sau că am fost daţi deoparte pentru a rămâne celibatari, riscăm să devenim plini de resentimente. Dacă ne vedem condiţia ca pe alegerea noastră şi ca pe cea mai bună alegere a lui Dumnezeu pentru noi, putem fi mulţumiţi. Găsindu-ne plăcerea în Domnul, fericirea noastră va fi în voia lui Dumnezeu pentru noi. Suntem unici, iar Dumnezeu ştie ce este cel mai bine pentru noi. Adevărata bucurie vine din umblarea cu Isus şi ca o roadă a Duhului. (Galateni 5:22) Biblia vorbeşte despre o „bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8) în mijlocul încercărilor grele şi al necazurilor. Un credincios neascultător, care se plânge lui Dumnezeu din cauza stării de celibatar, nu va cunoaşte fericirea (autorul vorbeşte din experienţă). Vechiul refren spune: „Nu este o altă cale de a fi fericit în Isus, în afară de a te încrede şi a te supune.” Bucuria cea mai profundă poate fi trăită de toţi credincioşii evlavioşi, căsătoriţi sau celibatari.

[Can a single person be as happy as a married person? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

În unele culturi, au fost vremuri când activitatea homosexuală a fost privită ca fiind la modă sau convenabilă. Totuşi, pentru vasta majoritate a celor atraşi de persoane de acelaşi sex, atracţiile nu sunt o alegere. Atracţiile îi aduc adesea celui în cauză povara ruşinii şi opoziţie/prejudecată din partea altora.

[Do gay people choose their sexual orientation? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]