Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

O crimă şocantă

• Anul 2011 începe cu reportaje de ştiri despre crima cu „tirbuşon”: un tânăr de 21 de ani, de profesie model, îşi omoară iubitul – un activist homosexual portughez de 65 de ani, tăindu‑i testiculele cu un tirbuşon.
• Aberaţie şocantă? Eveniment unic? Sau parte a unui model?

Homosexualitatea şi violenţa nu sunt lucruri străine

• Primii şase clasaţi în topul criminalilor în serie din SUA au fost implicaţi în homosexualitate.
• Ultimii 5 ani: 22% din 2281 de bărbaţi homosexuali au raportat violenţă fizică homosexual-asupra-homosexual; 5,1% au raportat viol homosexual-asupra-homosexual.

Violenţă domestică disproporţionată

• Rapoartele anuale de violenţă domestică sunt în mod disproporţionat homosexuale.
• Adulţii căsătoriţi au raportat violenţa domestică: bărbaţi = 0,04%, femei = 0,24%
• Adulţii cu parteneri homosexuali au raportat violenţa domestică: homosexuali = 4,6%; lesbiene = 5,8%

Statisticile Centrului Canadian pentru Justiţie, 2004

• Anual homosexualii prezintă o probabilitate mai mare să raporteze că au fost violaţi, jefuiţi sau agresaţi.
• Homosexuali = 3,2%; heterosexuali = 1%

Referinţe

Greenwood ş.a. (2002), Battering victimization among a probability-based sample of men who have sex with men. American Journal Public Health 92:1964-1969.

Rennison C. M. (2001), Intimate partner violence and age of victim, 1993-99. Bureau of Justice Statistics, Special Report, NCJ 187635.

Beauchamp D. L. (2008), Sexual orientation and victimization: 2004. Canadian Centre for Justice Statistics.

[Are Homosexuality and Violence Linked? Copyright © 2012 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Studiu realizat de Guvernul SUA pe 12381 de adulţi, 1996

• 1,2% dintre respondenţi au afirmat că au făcut sex homosexual în anul precedent.

Rapoarte mass-media cu privire la violul şi uciderea copiilor, 1980-2005

• Un număr de 718 criminali-violatori în lumea occidentală;
• Cel puţin 914 copii sau adolescenţi au devenit victime (73%, în vârstă de 12 ani sau mai puţin);
• 30% dintre infractori au fost implicaţi în viol sau comportament brutal homosexual.

Referinţe

Cameron, P., Thomass L., Cameron K., (2006) Homosexual Sex as Harmful as Drug Abuse, Prostitution, or Smoking.

Cameron, P. (2007) Do Those Who Engage in Homosexual Sex More Frequently Rape and Murder the Underage? A Test of Traditional Morality.

[Are homosexuals likelier to be criminals? Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Titlurile de pe prima pagină au strigat şi chiar Radioul Public Naţional s-a lăudat: chiar şi în centrul metropolei, SIDA poate fi prevenită!

Imaginaţi-vă, pentru mai puţin de 300 $ de persoană, negrii şi hispanicii din centrul metropolei pot fi „învăţaţi să folosească prezervative” şi, prin urmare, să nu ajungă la SIDA. Dacă este adevărat, este mare lucru. Dar realitatea nu se potriveşte cu retorica.

Iată care a fost planul. Separă-i pe cei care vin la clinicile BTS [boli cu transmitere sexuală, n. trad.] în grupuri mici, de la 5 la 15 persoane. Cere fiecărei persoane să participe la 7 şedinţe de 90-120 de minute, de două ori pe săptămână, despre prevenirea/reducerea riscului SIDA. La aceste şedinţe, fă ca liderii şi alţi membri ai grupului să pună presiune asupra participanţilor să se ferească, să folosească prezervative, să folosească ace curate etc. Lasă doar ca grupul de control să meargă la o şedinţă de o oră care prezintă o înregistrare video despre prevenirea SIDA. Apoi, în următorul an, evaluează participanţii la studiu în luna a treia, în luna a şasea, în luna a douăsprezecea, pentru: 1) afirmaţii autoraportate despre folosirea prezervativului în cele 90 de zile dinaintea interviului, 2) numai pentru bărbaţi, BTS, aşa cum sunt ele indicate pe diagrama lor de la clinica BTS şi 3) în a douăsprezecea lună de urmărire, testarea prevalenţei clamydiei şi gonoreei în proba de urină.

Aproximativ 1850 de persoane au fost implicate, atât în grupul experimental, cât şi în cel de control. Dacă participanţii au fost plătiţi sau nu, nu este clar, dar numărul mediu de şedinţe de „stimulare” (numite „fă sex”) pe care le-a urmat grupul experimental a fost de 5,2, iar 63% au participat la 6 sau 7 şedinţe.

Rezultatele?

La fiecare dintre cele 3 evaluări, grupul experimental a afirmat că foloseau prezervativele mai des decât grupul de control. În timp ce statistic erau semnificative, diferenţele nu erau enorme. Numărul mediu de „acte sexuale neprotejate” pretins în cea de a 12-a lună de evaluare a fost de 16,7 pentru cei din grupul de control, de 13,2 pentru cei din grupul experimental care au urmat 5 sau mai puţine şedinţe şi de 11,2 pentru cei din grupul experimental care au urmat 6 sau 7 şedinţe. Grupul experimental a pretins, de asemenea, mai puţine simptome sugestive pentru BTS.

Dacă avem încredere în ceea ce spun oamenii cu privire la aceste probleme, este un succes moderat. Măsurătorile obiective însă nu au fost o veste bună pentru investigatori.

Când este vorba de BTS, aşa cum sunt ele indexate de diagramele clinicilor BTS, nu a existat nicio diferenţă între grupul experimental şi cel de control. Aproximativ 9% din fiecare grup au contractat o BTS de-a lungul anului. Investigatorii au găsit într-adevăr că gonoreea era mai puţin comună la bărbaţii din grupul experimental (1%) decât la bărbaţii din grupul de control (2%), pe diagramele BTS. Dar testul de urină din luna a 12-a nu a găsit diferenţe semnificative statistic între grupuri, în ceea ce priveşte gonoreea sau clamydia.

Deci ceea ce avem este un studiu destul de important, care a generat rezultate slabe sau niciun rezultat. Întocmai ca studiul francez din 1991, care nu a găsit niciun efect al educaţiei publice cu privire la SIDA asupra ratelor BTS (Raportul Institutului pentru Cercetarea Familiei, iunie-septembrie 1991), acest studiu a găsit cel mult un „indiciu infim”, că un efort destul de intens într-un grup mic ar putea reduce de fapt BTS.

În timp ce autorii au argumentat că se poate avea încredere în oameni că „spun adevărul” despre felul cum utilizează prezervativul, Institutul pentru Cercetarea Familiei este sceptic. Dar dacă autorii au avut dreptate, atunci gândiţi-vă ce nu au găsit. În contrast cu o mică corelaţie raportată între participarea la mai multe şedinţe de stimulare şi utilizarea autoraportată a prezervativului, nu a existat niciun raport despre vreo corelaţie între utilizarea prezervativului autoraportată şi BTS-uri.

De ce nu? Aparent nu a existat o asemenea corelaţie. Această lipsă de rezultate face o gaură în teoria prezervativului, cu privire la prevenirea BTS. Trebuie să ne întrebăm dacă convingerea despre eficacitatea prezervativelor ţine de ştiinţă sau de credinţă.

Referinţe

NIMH. Multisite HIV prevention trial group. The NIMH multisite HIV prevention trail: reducing HIV sexual risk behavior. Science, 1998, 280, 1889-1894.

[FRR Sep 1998 – Success in Preventing AIDS? Not Really. Copyright © 1998 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dr. Paul Cameron şi Dr. Kirk Cameron

Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Sumar

Studiul „decisiv” pe adulţi din 1994 al Universităţii din Chicago a estimat homosexualitatea printre bărbaţi la 2,8%, iar printre femei de 1,4%. Corectate pentru excluderea celor cu vârsta de peste 59 de ani, estimările ar trebui să fie 2,3% şi 1,2%.

Referinţe

Psychological Reports, 1998, 82, 861-862.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., “Definitive” University of Chicago Sex Survey Overestimated Prevalence of Homosexual Identity. Copyright © 2006 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Natura dezbaterii cu privire la originile homosexualităţii a fost alimentată în mare măsură anul trecut, de publicarea studiului hipotalamusului al lui Simon LeVay şi de publicarea ulterioară a noului studiu pe gemeni. În septembrie 1991, Ştirile Regeneration s-au referit pe scurt la studiul hipotalamusului şi, ca mulţi alţii, am ajuns la concluzia că era aproape complet neconcludent. Pe de altă parte, studiul pe gemeni pare să aibă implicaţii mult mai semnificative, implicaţii care sunt deosebit de încurajatoare pentru cei care împărtăşesc perspectiva noastră asupra homosexualităţii.

Pe scurt, un studiu la Universitatea Northwestern, făcut de J. Michael Bailey şi Richard Pillard pe 56 de perechi de gemeni identici, în care cel puţin unul dintre gemeni era homosexual, a descoperit că în 52% dintre cazuri celălalt geamăn era şi el homosexual. Dintre 52 de perechi de gemeni diferiţi, în care unul era homosexual, celălalt geamăn era şi el homosexual în 22% dintre cazuri. Ei au studiat, de asemenea, fraţii adoptaţi şi au găsit un procent de corelaţie de 11%.

Relatând despre studiu, presa a anunţat imediat că „el presupune o bază genetică pentru orientarea sexuală”. O examinare mai atentă a rezultatelor nu arată nicio bază pentru o astfel de concluzie, ci dimpotrivă, concluziile opuse sunt uşor de susţinut. Presupunând că nu există puncte slabe majore în studiu, aceasta poate conduce la trei implicaţii foarte interesante.

Mai întâi, studiul pare să înlăture posibilitatea ca homosexualitatea să fie provocată în întregime de cauze genetice. Gemenii identici sunt exact la fel din punct de vedere genetic, deci dacă homosexualitatea ar fi în întregime o condiţie genetică, corelaţia ar trebui să fie de 100%, nu de 52%.

În al doilea rând, corelaţia înaltă a homosexualităţii la gemenii diferiţi indică indiscutabil cauze de mediu. Gemenii diferiţi nu sunt mai asemănători genetic decât oricare alţi doi fraţi care se nasc la o diferenţă de câţiva ani şi, cu toate acestea, există o corelaţie homosexuală mult mai înaltă la gemenii diferiţi decât la ceilalţi fraţi. Dacă gemenii diferiţi nu au în comun o structură comună din punct de vedere genetic, atunci ce anume au în comun, care duce la o corelaţie mult mai mare? Ceea ce au ei în comun este un mediu aproape identic. Se nasc în acelaşi timp; sosesc în acelaşi timp în vieţile părinţilor; cresc în exact aceleaşi circumstanţe, cu referire la situaţia din viaţa familiei. Părinţii se află în acelaşi stadiu în viaţa lor în ceea ce priveşte starea economică, stabilitatea maritală, creşterea spirituală, divorţul, stilul de viaţă etc. Gemenii diferiţi cresc în acelaşi cămin, într-un mediu pe cât de similar posibil în care pot trăi doi băieţi.

În comparaţie cu fraţii care nu sunt gemeni, ce altceva ar mai explica corelaţia înaltă a homosexualităţii? Există două posibilităţi, dar amândouă sunt de dezvoltare, nu genetice. Este posibil ca un băiat homosexual să îl influenţeze pe celălalt să devină homosexual. Pare puţin probabil şi acelaşi lucru s-ar putea întâmpla de altfel cu fraţii care nu sunt gemeni. De asemenea, există posibilitatea ca anumite evenimente să aibă loc când băieţii se află în pântecele mamei, care să-i influenţeze pe ambii băieţi să devină homosexuali. Totuşi, cercetătorii nu au adus dovezi în acest sens, iar astfel de influenţe, din nou, sunt de dezvoltare, nu genetice.

A treia implicaţie a studiului gemenilor este mai mult teologică şi filozofică, dar este poate cea mai interesantă. Întorcându-ne la gemenii identici, dacă au în comun o alcătuire genetică identică şi o experienţă de mediu aproape identică, de ce nu este corelaţia mult mai mare de 52%? De ce nu este apropiată de 90% sau de 100%? Răspunsul, cred, este unul pe care lumea nu îl va accepta, dar care ar trebui să fie imediat evident pentru creştini – libera voinţă. Date fiind zestrea noastră genetică şi experienţa noastră de viaţă, tot avem libertatea de a face alegeri.

Trăim într-o lume atât de impregnată de determinism, încât până şi creştinilor le este greu să creadă că omul este cu adevărat liber. Suntem atât de influenţaţi de învăţătura că suntem în totalitate un produs al genelor şi al experienţelor noastre trecute, încât ne luptăm până şi cu povestea lui Adam şi a căderii. Dumnezeu l-a făcut pe Adam într-un anumit mod şi Dumnezeu a determinat întru totul mediul în care Adam avea să trăiască. Nu a fost atunci vina lui Dumnezeu că Adam a ales să mănânce din pomul oprit? Nu l-a determinat Dumnezeu să o facă? Nu a fost decizia lui inevitabilă? Dacă răspundem afirmativ la oricare dintre aceste întrebări, atunci slujim unui Dumnezeu crud şi capricios. Nu, într-un anumit mod, Adam trebuia să fie cu adevărat liber să mănânce sau să nu mănânce din fructul oprit, să aleagă calea lui Dumnezeu sau propria lui cale.

Voinţa liberă este într-adevăr un mister. Fără îndoială este unul dintre factorii care ne fac „după chipul lui Dumnezeu”. Este un lucru uimitor. Este un lucru înfricoşător să ai o mare responsabilitate pentru propria soartă. Dar este ceea ce ne deosebeşte de orice altă parte a creaţiei, de copaci, de animale şi de păsări. Libera voinţă ne deosebeşte de maşini şi ne face puţin mai prejos decât îngerii.

Ca şi creştini, trebuie să credem că putem face alegeri. Fraţii care sunt gemeni identici, crescând cu aceiaşi părinţi, în acelaşi timp şi loc, în acelaşi moment al istoriei, pot face alegeri diferite. Trebuie să accentuăm aici, aşa cum facem adesea, că nu alegem să fim homosexuali. Un geamăn nu alege să fie homosexual, iar celălalt să nu fie, dar toate alegerile noastre au consecinţe care merg mult mai departe de ceea ce putem anticipa. Putem alege cum vom răspunde la situaţia din viaţa noastră. Eu am ales să răspund la boala mintală a tatălui meu şi la disfuncţionalitatea familiei mele, separându-mă emoţional de părinţi şi retrăgându‑mă într-o lume a fanteziei. Nu am ales să fiu homosexual, dar văd cum anumite alegeri pe care le-am făcut m-au îndreptat înspre homosexualitate.

Nu suntem siguri cu privire la cauzele homosexualităţii; nu avem încă destule informaţii. Poate că nu vom avea niciodată. Dar, până acum, dovezile arată încă spre cauzele de dezvoltare, iar aceia dintre noi care credem că omul este mai mult decât o maşină programată, vedem un element al alegerii în ceea ce devenim.

Este cu adevărat o veste bună, pentru că putem să facem alegeri noi şi să avem experienţe noi în ceea ce priveşte maturizarea şi vindecarea, ceea ce îi oferă homosexualului promisiunea unei schimbări foarte semnificative.

[Alan Medinger, Twin Studies: What Do They Show? Copyright © 1992 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

În newsletter-ul misiunii noastre din octombrie 2004, intitulat Un răspuns biblic pentru bisericile pro-homosexualitate, am prezentat un răspuns scriptural introductiv pentru numeroasele argumente prezentate de bisericile pro-homosexualitate. Articolul de faţă intenţionează să fie o continuare a articolului din octombrie şi prezintă o parte din cercetările seculare care arată că activitatea homosexuală este un comportament dăunător, cu consecinţe fizice, emoţionale şi relaţionale. Cele două articole nu intenţionează să investigheze în profunzime aceste chestiuni şi reprezintă doar o scurtă trecere în revistă. Referinţele vor fi prezentate în articol şi în concluzie, pentru cei care ar dori mai multe informaţii.

Când Dumnezeu a hotărât ca sexualitatea să se desfăşoare, în mod specific, în contextul căsătoriei heterosexuale dintre un bărbat şi o femeie, a făcut-o fiindcă ne-a creat ca fiinţe heterosexuale monogame. El ştie cum funcţionăm cel mai bine – trup, suflet şi duh. În general, cercetările seculare despre sexualitate arată că este semnificativ mai probabil ca adolescenţii activi sexual să se simtă deprimaţi şi să încerce să se sinucidă, comparativ cu adolescenţii care nu sunt activi sexuali.^[1] Conform unui studiu, adolescentele active sexual se simţeau „deprimate tot timpul, cea mai mare parte a timpului sau mult timp”, comparativ cu 7,7% dintre fetele care nu erau active sexual. Pentru băieţii adolescenţi, procentajele au fost de 8,3% pentru cei activi sexual, comparativ cu 3,4% pentru cei care nu erau activi sexual.^[2] Acest studiu şi alte studii susţin mesajul că este mai bine să aştepţi până la căsătorie ca să faci sex. Studiile prezentate în continuare arată că există riscuri semnificative pentru sănătate asociate cu activităţile homosexuale.

Conform Centrelor pentru Controlul Bolii, fumătorii se pot aştepta să trăiască cu aproximativ 7 ani mai puţin decât nefumătorii. Ceea ce a făcut ca guvernul să decidă existenţa mesajelor de avertizare strictă pe pachetele de ţigări şi în publicitatea pentru ţigări. Totuşi, diminuarea speranţei de viaţă pentru bărbaţii homosexuali şi bisexuali este mult mai mare. „Speranţa de viaţă, la vârsta de 20 de ani, pentru bărbaţii homosexuali şi bisexuali este cu 8-20 de ani mai mică decât pentru toţi ceilalţi bărbaţi.”^[3] Într-un studiu al bărbaţilor necăsătoriţi cu vârsta între 18 şi 29 de ani făcut în familii, dintre cei 328 de bărbaţi homosexuali, deşi 20,1% erau testaţi pozitiv la HIV^[4], mulţi continuau să practice sexul neprotejat cu parteneri multipli. Pe lângă HIV/SIDA, există numeroase riscuri extreme pentru sănătate asociate cu activităţile homosexuale, care includ hepatita A, B şi C, risc crescut la cancerul anal (4000%), Human Papilloma Virus, boli cardiovasculare, boli gastrointestinale şi o multitudine de alte boli cu transmitere sexuală.” (Pentru o explicaţie mai cuprinzătoare a riscurilor fizice ale comportamentului homosexual masculin, a se vedea Declaraţia despre homosexualitate a Asociaţiilor Creştine Medicale şi Dentare. Este o compilaţie excelentă de date din multe studii seculare publicate, completată cu referinţe.^[5])

Adoptarea stilului de viaţă homosexual are şi un mare preţ emoţional. Conform unui studiu publicat în Jurnalul Britanic de Psihiatrie (decembrie 2003), există o incidenţă mai mare a consumului de droguri ilegale, alcoolismului, problemelor psihologice şi violenţei în comunitatea homosexuală, decât în populaţia generală. „Bărbaţii homosexuali şi lesbienele au raportat mai multă suferinţă psihologică decât femeile heterosexuale, în ciuda nivelului similar de suport social şi de calitate a sănătăţii fizice.”^[6] Comunitatea pro-homosexualitate ar replica prompt că astfel de situaţii sunt cauzate de hărţuire, intoleranţă şi homofobie; cu toate acestea, aceleaşi cifre sunt reflectate şi în studiile făcute în Olanda, unde homosexualitatea este mult mai acceptată decât în SUA.^[7] „Un studiu olandez pe 5998 de bărbaţi şi femei, heterosexuali şi homosexuali, a arătat că tulburările psihiatrice erau prevalente la cei activi homosexual, comparativ cu cei activi heterosexual… De-a lungul vieţii, femeile homosexuale aveau o prevalenţă semnificativ mai mare de tulburări în dispoziţia generală şi de depresie majoră, comparativ cu femeile heterosexuale… Prevalenţa de-a lungul vieţii, atât a dependenţei de alcool, cât şi a dependenţei de droguri era, de asemenea, semnificativ mai mare la femeile homosexuale decât la femeile heterosexuale.”^[5]

Cum rămâne cu relaţiile dedicate între două persoane de acelaşi sex? Nu ar prezenta ele mai puţini factori de risc decât la indivizii promiscui? Realitatea este că şi la cuplurile de acelaşi sex care spun că se află într-o relaţie dedicată, există foarte puţine relaţii cu adevărat monogame. În Homosexualitatea masculină şi feminină, autorii au găsit că relaţiile de concubinaj durează între doi şi trei ani.^[8] În Homosexualitatea şi politica adevărului, Jeffrey Satinover scrie: „Un studiu pe cupluri homosexuale a găsit că din 156 de cupluri de acelaşi sex, numai 7 menţinuseră fidelitatea sexuală; dintre cele 100 de cupluri care erau împreună de mai mult de cinci ani, niciunul nu fusese capabil să menţină fidelitatea sexuală. Autorii au făcut observaţia că aşteptarea de a avea activităţii sexuale în afara cuplului reprezenta regula pentru cuplurile masculine şi excepţia pentru cuplurile heterosexuale.”^[5] Mulţi din comunitatea homosexuală arată către rata înaltă a divorţului din comunitatea heterosexuală şi susţin că rata infidelităţii este mare şi în căsătoria heterosexuală. Suntem de acord că multe căsătorii heterosexuale au, de asemenea, nevoie de vindecare, dar cifrele monogamiei tot sunt mult mai mari la heterosexuali. În Sex în America, numit de New York Times „cel mai important studiu al comportamentului sexual american de la rapoartele Kinsey”, Robert T. Michael ş.a. raportează că „90% dintre soţii şi 75% dintre soţi susţin că nu au făcut niciodată sex extramarital.”^[9]

Există speranţă pentru bărbaţii şi femeile care se luptă cu homosexualitatea. Mii de bărbaţi şi femei au găsit ajutor în confruntarea cu atracţiile nedorite faţă de acelaşi sex prin terapie şi/sau grupuri bazate pe credinţă ca Exodus Global Alliance. Joseph Nicolosi, Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii, „a chestionat 850 de indivizi şi 200 de terapeuţi şi consilieri – căutând specific indivizi care susţin că şi-au schimbat, într-o anumită măsură, orientarea sexuală. Înainte de consiliere sau terapie, 68% dintre respondenţi se percepeau ca exclusiv sau aproape complet homosexuali, alţi 22% afirmând că erau mai mult homosexuali decât heterosexuali. După tratament, numai 13% se percepeau ca exclusiv sau aproape complet homosexuali, în timp ce 33% se descriau ca exclusiv sau aproape complet heterosexuali, 99% dintre respondenţi au spus că acum credeau că tratamentul de schimbare a homosexualităţii poate fi eficient şi valoros.”^[5] Un alt studiu arată că indivizii şi-au schimbat orientarea sexuală. Dr. Robert Spitzer, un campion în istoria activismului homosexual, a jucat un rol major în înlăturarea homosexualităţii din manualul de tulburări mintale al Asociaţiei Americane de Psihiatrie.^[10] În studiul din 2001 al lui Spitzer făcut pe 200 de bărbaţi şi femei, 29% dintre subiecţii bărbaţi şi 63% dintre subiecţii femei au raportat „indicatori homosexuali zero sau minimali”.^[11] Majoritatea celor care au luat parte la studiu au raportat o schimbare semnificativă în orientare, de la „predominant sau exclusiv homosexuală înainte de terapie, la predominant sau exclusiv heterosexuală după terapie”. De asemenea, interesant de observat, multe grupuri pro-homosexualitate raportează că cei care încearcă să-şi schimbe orientarea sexuală devin deprimaţi. Spitzer a găsit că contrariul este adevărat. Cu 12 luni înainte de efortul de schimbare, 43% dintre bărbaţi şi 47% dintre femei au raportat că sufereau de depresie. După efortul de schimbare şi în cele 12 luni anterioare intervievării, procentajul celor care raportau depresia a scăzut la 1% la bărbaţi şi 4% la femei.^[11] La fel ca la părăsirea oricărui comportament păcătos, ispita poate reveni ocazional. De exemplu, un fost alcoolic poate dori să bea după zece ani de sobrietate. Cu siguranţă, nu l-am încuraja pe alcoolic „să-şi adopte adevărata identitate şi să trăiască conform alcoolismului său”. În schimb, l-am încuraja să reziste ispitei şi ne-am oferi să-i fim alături ca să îl ajutăm să depăşească perioada când este ispitit. Ceea ce reprezintă rolul Bisericii şi lucrarea harului lui Dumnezeu pentru toţi cei din Trupul lui Cristos.

Articolul de faţă doar a examinat fugitiv tema şi a oferit câteva resurse adiţionale pentru mai multe cercetări. Reţineţi, când vorbim cu cineva care adoptă homosexualitatea, întotdeauna trebuie să spunem adevărul în dragoste. Cunoştinţa nu va face nimic pentru a aduce pe cineva la Isus Cristos, dacă nu este împărtăşită cu dragoste. Dacă doriţi mai multe informaţii pe acest subiect, verificaţi următoarele resurse:

A Strong Delusion de Joe Dallas. Harvest House Publishers, 1996

Homosexuality and the Politics of Truth de Jeffrey Satinover, MD. Baker Books

National Association for Research and Therapy of Homosexuality, www.narth.com

Focus on the Family, www.family.org

Homosexuality and the Politics of Truth, Jeffrey Satinover, MD. Baker Books, 1996

Referinţe                                                             

^[1] Sexually Active Teenagers Are More Likely to Be Depressed and to Attempt Suicide, Rector, Johnson şi Noyes. Center for Data Analysis Report #03-4, www.heritage.org/education/report/sexually-active-teenagers-are-more-likely-be-depressed-and-attempt-suicide.

^[2] National Longitudinal Survey of Adolescent Health, Wave II, 1996.

^[3] Modeling the impact of HIV disease on mortality in gay and bisexual men. International Journal of Epidemiology. 26(3):657-661. Hogg, R. S. ş.a.

^[4] Osmond, D., Page, K., Wiley, J., Garrett, K., Sheppard, H., Moss, A., Schrager, K., Winkelstein, W., (1994) HIV infection in homosexual and bisexual men 18 to 29 years of age: The San Francisco young men’s health study. American Journal of Public Health. 84, 12:1933-1937.

^[5] Homosexuality Statement, Christian Medical and Dental Associations, www.cmdahome.org/index.cgi?BISKIT=2302340612&CONTEXT=art&art=2554.

^[6] Waller, Roy. New Study Indicates Gays and Lesbians Prone to Psychological Symptoms and Substance Abuse. NARTH. Decembrie 2003, p. 556.

^[7] Sandfort, T. G., de Graaf, R., Bijl, R. V., Schnabel, P. (2001, ianuarie). Same-Sex Sexual Behavior and Psychiatric Disorders: findings from the Netherlands mental health survey and incidence study. (NEMESIS). Archives of General Psychiatry. 58:85-91.

^[8] M. Saghir şi E. Robins, Male and Female Homosexuality (Baltimore): Williams & Wilkins, 1973), p. 225; Dailey, T. Homosexual Parenting: Placing Children at Risk. (www.othodoxytoday.org. 29 septembrie 2004) p. 8.

^[9] Dailey, T., Homosexual Parenting: Placing Children at Risk. (www.othodoxytoday.org. 29 septembrie 2004) p. 8. www.orthodoxytoday.org/articles/DaileyGayAdopt.php?/articlesprint/DaileyGayAdoptP.htm.

^[10] Studiul publicat al lui Waller R. şi Nicolosi, L. Spitzer: Evidence Found for Effectiveness of Reorientation Therapy. 21 septembrie 2004.

^[11] Research Summary: Robert L. Spitzer, Can Some Gay Men and Lesbians Change Their Sexual Orientation? 200 Participants Reporting a Change from Homosexual to Heterosexual Orientation. New Directions for Life 2003.

[Dan Hitz, Speaking the Truth in Love, The Dangers of Homosexuality. Copyright © 2005 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Dan este Director Executiv la Reconciliation Ministries din Michigan, o misiune afiliată la Restored Hope Network. Este pastor ordinat de The International Fellowship of Christian Assemblies, consilier profesionist licenţiat în statul Michigan şi specialist cu certificare clinică pentru tratarea delincvenţilor sexuali. El şi soţia sa Marianne sunt căsătoriţi din 1986 şi au cinci copii, dintre care unul este acum la Domnul. Dan a început călătoria ieşirii sale din homosexualitate după ce a fost mântuit în 1984. El face misiune de peste douăzeci de ani, slujind ca învăţător, pastor şi slujitor în rugăciune.]