de Dan Hitz

Noi, cei care ne-am luptat cu atracţii nedorite faţă de persoanele de acelaşi sex, ştim că nu ne-am trezit în pat într-o noapte, încercând să decidem dacă să fim homosexuali. Atracţiile au apărut pur şi simplu. Mulţi dintre noi ne-am simţit diferiţi de alţi copii de genul nostru de când ne putem aminti. Unii dintre noi am fost numiţi „homo” cu mult înainte să ştim măcar ce însemna cuvântul respectiv. Poate că simţim că ne-am născut astfel. În special când personalitatea ni s-a dezvoltat, de la o vârstă timpurie, prin experienţe de viaţă complet în afara controlului nostru – pe majoritatea nici măcar nu ni le putem aminti. Articolul de faţă va prezenta o scurtă trecere în revistă a modului în care sunt zidite de obicei cărămizile homosexualităţii. Înţelegerea câtorva probleme de bază ne ajută să ştim ce domenii din inima noastră au cea mai mare nevoie de harul lui Isus Cristos şi de prezenţa Lui vindecătoare.

De ce comunitatea seculară prezintă, în mod agresiv, ideea unei legături între genetică şi homosexualitate? Sharon Begley a rezumat răspunsul la aceasta în articolul ei din Newsweek Magazine din 2008, intitulat Îi face ADN-ul homosexuali pe unii bărbaţi?, când l-a citat pe Dr. Rosenberg. „Legând homosexualitatea de gene, spune psihiatrul Kenneth Paul Rosenberg din New York, studiul lui Harmer arată că a fi homosexual nu este o alegere deviantă şi o lipsă [rezultatul unei lipse] de voinţă. Ea este, cel puţin parţial, o orientare biologică, la fel de importantă pentru constituţia persoanei precum culoarea ochilor.”^[1] În seria Love Won Out, Focus on the Family explică eroarea acceptării comportamentului pe baza unei predispoziţii biologice. „O legătură genetică în cazul unor comportamente nu dovedeşte ideea normalităţii sau corectitudinii. Uitaţi-vă la înclinaţia spre alcoolism sau mânie. Deşi se susţine că au legătură cu genetica, puţini sunt cei din societatea noastră care promovează asemenea comportamente ca fiind în regulă doar pentru că au o legătură genetică, dacă le promovează cineva.”^[2] Adevărul este că nu s-a găsit o legătură între homosexualitate şi genetică. În ultima declaraţie de poziţie despre homosexualitate, Asociaţia de Psihologie Americană scrie: „Deşi multe cercetări au examinat posibilele influenţe genetice, hormonale, de dezvoltare, sociale şi culturale asupra orientării sexuale, nu au apărut date care să le permită oamenilor de ştiinţă să concluzioneze că orientarea sexuală este determinată de vreunul dintre aceşti factori sau de mai mulţi dintre ei.”^[3] Simplu spus, nu s-a găsit o cauză biologică pentru homosexualitate. Indiferent care este cauza homosexualităţii, Scriptura spune clar că ea este unul din numeroasele păcate care pot fi învinse. În 1 Corinteni 6:9-11 citim: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Poate că nu am ales să avem atracţii faţă de persoane de acelaşi sex, dar putem alege ce să facem cu ele.

Înainte de a privi la zidirea cărămizilor homosexualităţii, vreau să le vorbesc părinţilor care citesc acest articol. Am cinci copii – trei sunt adolescenţi şi doi de-abia au trecut de douăzeci de ani. Să educ adolescenţi este cel mai dificil lucru pe care l-am făcut în viaţa mea. Este mai dificil decât să creşti cu o mamă bolnavă de schizofrenie paranoidă şi mai dificil decât să ieşi din homosexualitate. Toţi am făcut greşeli când ne-am crescut copiii şi toţi am făcut lucruri pe care am vrea să le putem anula. Important este să ne recunoaştem greşelile şi să ne pocăim faţă de cei pe care i-am nedreptăţit. Amintiţi-vă că percepţiile copilului vostru au o mare influenţă în modelarea concepţiei sale despre lume şi pot să nu reflecte realitatea modului în care a fost crescut. Vă rog să nu citiţi lista care urmează ca pe o acuzaţie împotriva voastră sau a stilului vostru de a vă creşte copilul. Ea are ca scop doar să arunce o privire fugară în inima cuiva care se luptă cu homosexualitatea. Dacă aţi făcut greşeli, puneţi-le pe cruce şi lăsaţi-L pe Domnul să lucreze în inima voastră, ca şi în inima fiului sau fiicei voastre. El sau ea este responsabil sau responsabilă pentru deciziile sale.

Lista de mai jos urmăreşte să fie o scurtă trecere în revistă a celor mai comuni factori de mediu care contribuie la homosexualitatea masculină. Fiecare are propriile sale experienţe de viaţă, care pot să fie sau nu incluse pe listă.

Rădăcinile emoţionale ale homosexualităţii încep adesea cu o ruptură în relaţia cu părintele de acelaşi sex. La bărbaţi, tatăl poate să fie extrem de pasiv sau să îi trateze în mod degradant. Băiatul se simte deconectat de tată şi eşuează în a-şi dezvolta un sentiment de masculinitate în perioada de creştere. Aceasta, la schimbul său, îl împiedică să se conecteze cu băieţii de aceeaşi vârstă.

Mama poate fi super-protectoare şi/sau să încerce să obţină de la fiu împlinirea emoţională pe care nu o poate obţine de la soţ. Mulţi bărbaţi cu care am vorbit de-a lungul anilor mi-au relatat că mama părea să îi pună în situaţia de a le fi suport emoţional sau un pseudosoţ. Băieţii se simt inconfortabil cu privire la această relaţie nenaturală, dar sunt adesea incapabili să-şi exprime sentimentele şi dorinţele. Este posibil ca băiatul să se raporteze mai mult la mama lui, la surorile lui sau la alte femei din viaţa lui, decât la alţi bărbaţi. Când hormonii explodează la pubertate, este atras de genul care îl intrigă şi care i se pare misterios.

Unii băieţi sunt, pur şi simplu, mai creativi şi mai puţin atletici decât băieţii obişnuiţi. Reacţia părinţilor şi tovarăşilor de acelaşi sex este critică aici. Dacă băieţii din vecinătate încep să-l necăjească pe băiat pentru exprimarea creativităţii şi/sau din cauză că îi lipseşte abilitatea atletică, el se poate simţi mai puţin masculin decât ei. Un tată înţelept va recunoaşte darurile specifice ale fiului său şi îi va reafirma masculinitatea, aşa cum este ea exprimată prin înclinaţiile sale.

Invidia şi gelozia sunt adesea factori cheie în homosexualitate. Foarte adesea, bărbaţii cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex sunt atraşi de alţi bărbaţi care au calităţile care simt că le lipsesc lor înşişi. Băiatul din vestiar care se simte slab şi nesigur din punct de vedere fizic este atras de alţi băieţi care arată mai bine din punct de vedere fizic şi sunt mai siguri pe sine. Leanne Payne numeşte acest concept „canibalitate compulsivă”, făcând observaţia că, din punct de vedere istoric, canibalii consumau oamenii ale căror atribute le doreau.^[4] Acest lucru este demonstrat când bărbaţii mai în vârstă sunt atraşi de tinereţea şi de inocenţa percepută a unui bărbat mai tânăr, în timp ce bărbatul mai tânăr poate fi atras de natura părintească a bărbatului mai în vârstă.

Ocazional, bărbaţii cu atracţie faţă de persoane de acelaşi sex tânjesc după întâlniri sexuale cu alţi bărbaţi din mânie şi din dorinţa de a distruge în alţii trăsăturile care simt că le lipsesc lor înşişi. Numeroşi clienţi şi-au explicat dorinţa de a avea o întâlnire sexuală cu tipuri specifice de bărbaţi, cu intenţia de a distruge atributul perceput care simţeau că le lipsea, precum ideea familiei perfecte sau imaginea masculinităţii perfecte, pe care o idolatrizau în celălalt.

Vasta majoritate a clienţilor care se luptă cu atracţii nedorite faţă de persoanele de acelaşi sex au fost şi victime ale abuzului sexual în copilărie. Când sexualitatea unui copil este trezită de timpuriu, aceasta îi devastează inima, cauzând un vârtej de emoţii care îl fac să fie confuz şi care lasă cicatrice emoţionale foarte adânci.

Broşura Focus on the Family intitulată Adevărul iese la iveală: Rădăcinile şi cauzele homosexualităţii masculine,^[5] enumeră următorii factori de mediu pentru homosexualitatea masculină:

1. violarea sexuală sau experimentarea sexuală cu bărbaţi sau băieţi;
2. incestul sau molestarea;
3. expunerea la pornografie;
4. influenţe spirituale negative;
5. influenţe mass-media;
6. personalitatea şi temperamentul;
7. imagine negativă despre corpul propriu;
8. etichetarea, hărţuirea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă sau alienarea de ei;
9. teama de – sau inabilitatea de a relaţiona cu sexul opus.

Există unele diferenţe între homosexualitatea masculină şi cea feminină. Adeseori bărbaţii se simt inadecvaţi în masculinitatea lor şi doresc să se conecteze cu alţi bărbaţi, în încercarea subconştientă de a primi masculinitate suplimentară de la ei. Pe de altă parte, femeile tind să-şi vadă feminitatea ca vinovată sau ca pe o calitate inferioară.

Poate că o femeie a crescut văzându-şi mama fiind o victimă a abuzului din partea tatălui sau poate că a fost tratată rău de alţi bărbaţi semnificativi din viaţa ei. Ea percepe că a fi feminină este nesigur şi se detaşează de feminitatea ei în timp ce, simultan, se îndepărtează de bărbaţi, pe care îi percepe ca prădalnici. Dorinţa ei pentru relaţii o îndreaptă către alte femei.

Femeile, mai frecvent decât bărbaţii, dezvoltă atracţii faţă de persoane de acelaşi sex mai târziu în viaţă. Aceasta se poate întâmpla dacă femeia este tratată rău de bărbaţi semnificativi din viaţa ei, îşi separă inima de bărbaţi şi se întoarce către o altă femeie pentru suport emoţional. Dacă cealaltă femeie, care îi oferă suport, are ea însăşi probleme, se poate forma o relaţie codependentă. Multe femei sunt atrase într-o relaţie lesbiană când ataşamentul emoţional se transformă în codependenţă, apoi devine erotizat.

Unele cărămizi zidite în homosexualitatea feminină sunt similare cu cele din homosexualitatea masculină, incluzând o rupere în relaţia cu părintele de acelaşi sex, dificultate în conectarea cu tovarăşii de aceeaşi vârstă, personalitate şi interese asociate în mod obişnuit cu celălalt gen, abuzul sexual şi abuzul emoţional.

Broşura Inima problemei: Rădăcinile şi cauzele homosexualităţii feminine de la Focus on the Family^[6] oferă următoarele statistici, dintr-un studiu bazat pe răspunsurile a 265 de femei, pentru a examina factorii care este posibil să fi contribuit la atracţiile lor lesbiene:

• 55,7% au avut parte de o traumă emoţională, inclusiv de aluzii sexuale şi remarci sexuale specifice, care le-au făcut să se simtă violate;
• 69,1% au avut parte de abuz emoţional;
• 66,4% au fost victime ale abuzului sexual;
• 53,2% au fost abuzate verbal;
• 39,6% s-au simţit abandonate;
• 32,5% au fost victime ale abuzului fizic;
• 20,0% s-au simţit complet neglijate.

Indiferent de cauzele specifice ale atracţiilor homosexuale în viaţa cuiva, o relaţie deschisă şi sinceră cu Domnul este primul pas în învingerea atracţiilor nedorite faţă de persoane de acelaşi sex. Amintiţi-vă cuvintele din 1 Corinteni 6:11 citate mai devreme în acest articol: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Celor care au fost răniţi de părinţii lor pământeşti, Dumnezeu Tatăl este capabil să le ofere ceea ce mama şi tatăl lor nu au fost capabili să le ofere. El le poate vindeca rănile pe care li le-au făcut părinţii lor. În Psalmul 27:10 citim: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.”

Mulţi dintre cei care au crescut în Biserică îşi păstrează lupta doar pentru ei înşişi, de teamă sau de ruşine. Fiecare trebuie să fie sincer în ceea ce priveşte lupta pe care o duce şi să o împărtăşească creştinilor de încredere, maturi, care vor păşi împreună cu ei spre Cristos. Biserica trebuie să fie un loc sigur unde să ne putem deschide inimile şi să primim ajutorul şi ucenicizarea de care avem nevoie. În 1 Ioan 1:9 citim: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” Cel care vrea să învingă homosexualitatea va trebui să fie educat de slujitori ai rugăciunii, de pastori şi consilieri familiarizaţi cu călătoria în care se află şi care îl pot ajuta pe cel care duce lupta să-şi aducă rănile şi întăriturile la Isus la cruce. El va avea, de asemenea, nevoie de alţi creştini de încredere, care să-i fie, pur şi simplu, alături în drumul pe care îl are de străbătut şi care să îi arate dragostea lui Cristos.

„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.” Filipeni 1:8

Referinţe

^[1] Begley, Sharon. Does DNA Make Some Men Gay? Newsweek Magazine, updatat 2/20/08.

^[2] Straight Answers: Exposing the Myths and Facts about Homosexuality, Love Won Out Series, Focus on the Family Publishing, Colorado Springs, Colorado. 2000, p. 10.

^[3] American Psychological Association. Answers to Your Questions: For a Better Understanding of Sexual Orientation and Homosexuality. Washington, D.C. 2008, p. 2.

^[4] Payne, Leanne. The Broken Image, Hamewith Books, Grand Rapids, Michigan. 1996.

^[5] The Truth Comes Out: The Roots and Causes of Male Homosexuality, Love Won Out Series, Focus on the Family Publishing, Colorado Springs, Colorado. 2002. p. 10-11.

^[6] The Heart of the Matter: The Roots and Causes of Female Homosexuality, Love Won Out Series, Focus on the Family Publishing, citând din Anne Paulk, A Study on the Roots, Causes and Treatment of Lesbianism, Colorado Springs, Colorado. 2001.

[Dan Hitz, The Building Blocks of Homosexuality. Copyright © 2010 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Dan este licenţiat în Consiliere la Universitatea Spring Arbor şi în Producţia de Televiziune la Universitatea de Stat Ferris şi a absolvit Şcoala Biblică de Părtăşie Hebron. Este disponibil pentru a susţine seminarii în biserici, la conferinţe şi întâlniri civice. Poate fi contactat la adresa de e-mail DHitz@recmin.org.]

de Dr. Paul Cameron

În 1992, două lesbiene din Jeffersonville, Indiana, în vârstă de 17 şi 16 ani, au răpit o fată de 12 ani, pe care au acuzat-o că încerca să „fure o prietenă”. Fetiţa a fost împinsă într-o maşină, înjunghiată în mod repetat şi lovită cu o bară grea de metal. În timp ce încă se lupta, ele au turnat benzină peste ea şi i-au dat foc. Un an mai târziu, la Fort Lauderdale, un băiat de 14 ani din Florida a fost condamnat pentru crimă de gradul întâi fiindcă a ajutat la uciderea tatălui său în vârstă de 40 de ani. Tatăl „a fost înjunghiat de 45 de ori şi lovit atât de rău cu o tigaie de fier, încât tigaia s-a rupt”. Băiatul a mărturisit că l-a ajutat pe fostul iubit homosexual şi coleg de cameră al tatălui său, astfel încât el şi bărbatul de 31 de ani „să poată trăi împreună”.

Aceste crime corespund opiniei tradiţionale a psihiatrilor: violenţa excesivă este în mod natural asociată cu alte forme de patologie socială. Din această perspectivă, cei care se răzvrătesc împotriva normelor societăţii – homosexualii, prostituatele, alcoolicii etc. – sunt mai predispuşi să fie şi violenţi. Liderii homosexuali răspund că nu sunt patologici, rebeli sau deviaţi sexual. Ei susţin că homosexualii sunt oameni blânzi, iubitori şi că violenţa pe care o experimentează dovedeşte că au nevoie de legi speciale împotriva „infracţiunilor motivate de ură”, pentru a-i proteja de „bătăuşii de gay” nehomosexuali.

Cine are dreptate? Excesul de violenţă izvorăşte în mod natural în cadrul unei subculturii homosexuale patologice sau cei din afară o îndreaptă împotriva homosexualilor? Reţinând că numai aproximativ 2%-3% dintre adulţi sunt homosexuali sau bisexuali,^[1] să examinăm varietăţile violenţei.

Crima şi crima în masă

Deşi numărul total al victimelor ucise de un criminal dat este adesea nesigur (de exemplu, homosexualul Henry Lucas a susţinut că a omorât 350), se pare că recordul lumii moderne pentru crimele în serie este deţinut de homosexualul rus Andrei Chikatilo, care a fost condamnat în 1992 pentru violarea, uciderea şi consumarea unor părţi din cel puţin 21 de băieţi, 17 femei şi 14 fete. Patologia consumării victimelor sexuale l-a caracterizat şi pe Jeffrey Dahmer din Milwaukee în 1992. Nu numai că a ucis 17 bărbaţi tineri şi băieţi, dar a gătit şi a mâncat părţi din trupul lor.

Primii şase din clasamentul criminalilor în serie din SUA erau toţi homosexuali:

• Donald Harvey a revendicat 37 de victime în Kentucky;
• John Wayne Gacy a violat şi ucis 33 de băieţi în Chicago, arzându-i sub casa lui şi în curtea lui;
• Patrick Kearney a fost vinovat de 32 de victime, tăindu-le în bucăţi mici după sex şi lăsându-le în pungi de gunoi pe autostrăzile din Los Angeles;
• Bruce Davis a molestat şi ucis 27 de bărbaţi tineri şi băieţi în Illinois;
• O bandă homosexuală de sex-crimă-tortură (Corll‑Henley-Brooks) a trimis în mormânt 27 de bărbaţi şi băieţi din Texas;
• Juan Corona a fost condamnat pentru uciderea a 25 de muncitori migranţi (a „făcut dragoste” cu cadavrele lor).

Lesbiana Aileen Wuornos a pretins în 1992 că este „cea mai rea criminală”, cu cel puţin 7 victime bărbaţi de vârstă mijlocie. De una singură a condus echipa de asistente lesbiene, formată din Catherine Wood şi Gwen Graham, care a ucis 6 pacienţi convalescenţi din Grand Rapids, Michigan.

Asocierea dintre crima în serie şi homosexualitate nu este recentă. Doi homosexuali concurează pentru locul „celui mai rău criminal din lume”. În timpul stăpânirii de teroare a naziştilor, călăul de la Auschwitz, Ludwig Tiene, a strangulat, strivit şi muşcat până la moarte băieţi şi bărbaţi tineri în timp ce îi viola. Deşi totalul crimelor sale este nesigur, deseori ucidea 100 pe zi. Gilles de Rais (Barbă Albastră) a distrus cu brutalitate vieţile a 800 de băieţi. Fiecare tânăr a fost ademenit în casa lui, îmbăiat şi hrănit. Tocmai când bietul băiat credea: „E ziua mea norocoasă”, era violat, apoi omorât, fiind spintecat sau tăiat în bucăţi şi apoi ars sau mâncat.

Un studiu pe 518 crime în masă cu coloratură sexuală din SUA, din 1966 până în 1983, a constatat că 350 (68%) dintre victime au fost ucise de cei care practicau homosexualitatea şi că 19 (44%) dintre cei 43 de ucigaşi erau bisexuali sau homosexuali.^[2]

Deşi probabil că majoritatea criminalilor în masă nu sunt homosexuali, dat fiind că nu mai mult de 3% din populaţie este homosexuală, criminalii în masă apar mult mai frecvent decât te-ai aştepta (chiar şi Richard Speck a practicat homosexualitatea).

Alături de crima în serie, pare să existe o legătură între homosexualitate şi crimă. Dovezile dinaintea mişcării pentru drepturile homosexualilor sunt limitate. Dintre cele 444 de omucideri între 1955-1973, dintr-o jurisdicţie, investigatorii au găsit 5 crime cu „motivaţie sexuală” clară. 3 din cele 5 au implicat homosexualitatea, iar 2 au implicat heterosexualitatea.^[3]

Cercetând mai în profunzime legătura dintre crimă şi homosexualitate, Jim Warren, care a lucrat în calitate de consilier la Centrul de Corecţii al Statului Washington, a luat interviul preliminar, ca terapeut, la aproape toţi criminalii tineri (adică sub 36 de ani) din statul Washington, între 1971-1982 (în timpul dezvoltării mişcării pentru drepturile homosexualilor). El a fost „probabil singurul care a examinat în întregime fiecare dintre dosarele lor”. Warren a depus mărturie că a fost frapat de frecvenţa cu care apărea homosexualitatea în acele cazuri.^[4]

Începând cu un număr mic de 2 sau 3 crime/an în 1972 până la zeci de crime/an până în anii 1980, el a observat un tipar recurent: deşi motivul înregistrat în raport era adesea jaful sau furtul, „cam în 50% dintre cazuri” el era asociat şi cu homosexualitatea. În mod tipic, un homosexual întâlnea pe cineva la un bar sau în parc şi îl invita la el acasă. Înainte de venirea dimineţii, urma o ceartă, iar el sau vizitatorul lui urmau să moară.

Practici sexuale violente

O minoritate substanţială de homosexuali (între 22%^[5] şi 37%^[6] se dedau la sexul dureros sau violent (de exemplu, sclavia sau disciplina [S/D], unde partenerul este controlat fizic şi torturat moderat sau sadomasochism [S/M], unde partenerii sunt torturaţi sau răniţi în timpul sexului).

Chiar şi în anii 1940, psihiatrul David Abrahamsen a observat că: „Este binecunoscut că înclinaţiile homosexuale pot fi însoţite de tendinţe sadice sau masochiste… Aceste perversiuni joacă un rol important în multe delicte sexuale şi în multe cazuri de crimă.”^[7]

Într-un studiu naţional pe eşantioane aleatorii de homosexuali şi heterosexuali,^[8] 32% dintre bărbaţii care îşi spuneau homosexuali sau bisexuali, faţă de 5% dintre bărbaţii heterosexuali, au raportat că s-au angajat în sadomasochism; 17% dintre lesbiene, faţă de 4% dintre femeile heterosexuale, au admis, de asemenea, S/M. De asemenea, homosexualii şi lesbienele au fost de patru ori mai predispuşi să se angajeze în sclavie, decât au fost heterosexualii.

Cărţile şi revistele homosexuale celebrează „distracţia” sexului violent. De exemplu, un autor homosexual de editoriale din Denver („zâna sexului de marochin”), le-a spus cititorilor săi cum să stranguleze şi să-şi biciuiască partenerul în timpul sexului. El a preamărit, de asemenea, practica „atârnării de un copac cu cârlige de carne prinse de muşchii pectorali” şi a descris „tipi cărora le place să simtă trabucuri, ţigări sau chibrituri aprinse, în apropierea pielii sau pe piele”.^[9] De asemenea, ghidurile homosexuale de călătorie, naţionale şi internaţionale, enumeră literalmente locuri unde poate fi obţinut sexul sadomasochist.^[10]

În 1993, homosexualii din Londra au strâns 100000 £, pentru a face apel împotriva unei condamnări în care judecătorul a decis că „sexul nu este o scuză pentru violenţă… Plăcerea derivată din provocarea durerii este un lucru rău.” Delictul? „Baterea cu cuie a prepuţului şi scrotului pe o scândură” şi „turnarea de ceară fierbinte în uretră”.^[11]

Documentarul CBS-TV din 1980, Puterea homosexuală, politica homosexuală a raportat că aproximativ 10% dintre morţile accidentale printre bărbaţii tineri din San Francisco au rezultat din sex sadomasochist care a mers prost.

Infectarea deliberată a altora în timpul sexului

Activiştii homosexuali susţin adesea că ceea ce consimt adulţii să facă în privat nu este treaba nimănui. Totuşi, homosexualii fac sex cu atât de mulţi parteneri diferiţi^[12] încât măresc riscul de a dobândi sau a transmite boli pe cale sexuală (BTS-uri). Într-adevăr, homosexualii sunt considerabil mai predispuşi să dobândească BTS decât nehomosexualii.^[13]

Cei mai mulţi dintre cei care dobândesc o BTS decid că vor face tot ce le stă în putere să nu infecteze pe alţii. Dar alţii – o minoritate importantă – decid că îi vor face pe partenerii lor să sufere la fel de mult cum suferă ei. Precum a observat Mirko Grmek,^[14] „fiecare istoric al bolii ştie că o asemenea atitudine de răzbunare sau, cel puţin, de nepăsare a contribuit în alte vremuri la răspândirea tuberculozei şi sifilisului”.

Dovezi limitate sugerează că, în comparaţie cu heterosexualii, homosexualii sunt mai predispuşi să le facă rău partenerilor lor în mod deliberat. Singurul studiu comparativ pe acest subiect a găsit că aproximativ 1% dintre bărbaţii heterosexuali şi femeile heterosexuale, comparativ cu 7% dintre homosexuali şi 3% dintre lesbiene, au recunoscut că au transmis deliberat BTS-urile pe care le dobândiseră.^[15]

Când boala este SIDA, costurile personale şi sociale ale infectării deliberate sunt excepţional de ridicate. Au fost documentate mai multe exemple de homosexuali care au răspândit deliberat SIDA,^[16] dar cel mai notoriu este cel al „pacientului zero”, ajutorul de zbor canadian care, până la moartea sa la 32 de ani, şi-a împărţit trupul şi infecţia cu 250 de bărbaţi în fiecare an. De la sfârşitul anilor 1970 până la începutul anilor 1980, el a fost personal responsabil pentru cel puţin 40 dintre primele 248 de cazuri americane de SIDA şi le-a spus oficialităţilor de sănătate din San Francisco că „nu era treaba nimănui, doar a lui”.

Pare, de asemenea, să existe o legătură între practica sexului violent şi plăcerea de a infecta deliberat pe altcineva. Împărţind eşantionul nostru aleatoriu naţional^[17] în cei fără interes pentru activitatea homosexuală (nehomosexuali) şi cei cu cel puţin un oarecare interes homosexual (homosexuali) – şi combinând bărbaţii şi femeile – am găsit că 4,0% dintre nehomosexuali, faţă de 21,8% dintre cei cu cel puţin un oarecare interes homosexual, au spus că participaseră la sadomasochism (S/M); 7,8% dintre nehomosexuali au admis sclavia (S/D), faţă de 27,5% dintre homosexuali. Mai mult, cei care se angajaseră în sex violent de orice tip, prezentau o probabilitate de două ori mai mare să fi încercat să infecteze deliberat un partener, decât cei fără o astfel de experienţă violentă.

În 1992, trei clinici BTS din Londra au raportat că aproape jumătate dintre pacienţii lor homosexuali care ştiau că erau infectaţi cu HIV au dobândit apoi gonoree rectală.^[18] Acei homosexuali nu permiteau ca infecţia lor mortală să le strice distracţia sexuală. Până în 1993, peste 100000 de homosexuali din SUA muriseră de SIDA şi zeci de mii muriseră de hepatita B. Cei mai mulţi dintre ei fuseseră infectaţi, mulţi deliberat sau din neglijenţă, de alţi homosexuali.

Violul homosexual

Studiul Naţional al Delictelor^[19] a raportat că aproximativ 1 la fiecare 10000 de bărbaţi cu vârsta de peste 11 ani este violat în fiecare an (faţă de 13 la 10000 de femei) – adică aproximativ 7% dintre violuri sunt homosexuale. În două jurisdicţii, Columbia, Carolina de Sud ^[20] şi Memphis, Tennessee,^[21] bărbaţii reprezentau 5,7% dintre victimele violului raportate autorităţilor – într-o singură situaţie, atacatorul a fost o femeie.

În ultimele câteva decenii, odată cu apariţia mişcării pentru drepturile homosexualilor, violul homosexual al bărbaţilor pare să fi crescut.^[22] Violul homosexual este de două ori mai obişnuit în zonele urbane unde se adună homosexualii, decât în zonele suburbane sau rurale.^[23]

Se poate, de asemenea, ca el să fie mai obişnuit acolo unde subcultura homosexuală este acceptată: un studiu din 1970 din San Francisco a găsit că 9% dintre bărbaţii heterosexuali şi 24% dintre homosexuali, 2% dintre femeile heterosexuale şi 11% dintre lesbiene au raportat că fuseseră victime ale unui viol homosexual.^[24] În studiul nostru urban naţional din 1983 (care nu a inclus San Francisco), 1,3% dintre bărbaţii heterosexuali, faţă de 12,5% dintre bărbaţii homosexuali, şi 0,6% dintre femeile heterosexuale, faţă de 8,6% dintre lesbiene au raportat că fuseseră violaţi sau violate homosexual.^[25]

Mai alarmant, între 15% şi 40% din violul minorilor (molestarea copiilor) implică homosexualitatea.^[26] Într-un studiu, 25% dintre homosexualii albi^[18] au recunoscut că au făcut sex cu băieţi de 16 ani sau mai mici, când ei erau în vârstă de 21 de ani sau mai mult.^[27]

Violul, la orice vârstă, este violent şi devastator emoţional. Dar el poate, de asemenea, stimula victimele înspre homosexualitate. În studiul nostru naţional, aproape jumătate dintre lesbiene au spus că fuseseră violate heterosexual – poate îndreptându-se către homosexualitate din cauza experienţei. Bărbaţii reacţionează adesea diferit. Astfel, Institutul Masters şi Johnson a raportat că „un bărbat de 25 de ani a avut prima experienţă sexuală când avea 13 ani. Ea a fost aranjată de mama lui lesbiană cu un bărbat homosexual mai în vârstă. După acel episod, imaginaţia şi experienţa lui sexuală interpersonală au fost exclusiv homosexuale.”^[28]

De asemenea, „Domnul K., în vârstă de 22 de ani, a simţit că schimbarea sa în preferinţa sexuală era legată de faptul că fusese violat de doi bărbaţi… După viol a experimentat o confuzie de identitate sexuală şi a început să se angajeze voluntar în activitatea homosexuală. Când a fost văzut pentru evaluare, s-a etichetat pe sine ca homosexual în mod deschis.”^[29]

Impactul violenţei asupra duratei vieţii

Un studiu a 6714 necrologuri^[30] din ziare homosexuale de pe tot cuprinsul SUA a descoperit că 3% din 6574 de homosexuali şi 20% din 140 de lesbiene muriseră violent:

• 1,4% dintre homosexuali şi 7% dintre lesbiene au fost ucişi/ucise (rate de peste 100 de ori mai mari decât ale nehomosexualilor);
• 0,6% dintre homosexuali şi 5,7% dintre lesbiene s-au sinucis (rate de zeci de ori mai mari decât ale nehomosexualilor); şi
• 0,6% dintre homosexuali şi 4,3% dintre lesbiene au murit în accidente de autovehicule (o rată de mai mult de 17 ori mai mare decât a nehomosexualilor).

Aceste evenimente, asociate cu diferite BTS-uri (în special SIDA) dobândite de la alţi homosexuali, au avut ca rezultat o vârstă mediană de deces de 40 de ani printre homosexuali şi o vârstă mediană de deces de 45 de ani printre lesbiene. În acelaşi studiu, în eşantioane comparative, bărbaţii căsătoriţi au avut o vârstă mediană de deces de 75 de ani, iar femeile căsătorite, o vârstă mediană de deces de 79 de ani. Pentru persoanele divorţate sau celibatare, vârsta mediană de deces era de 57 de ani pentru bărbaţi şi de 71 de ani pentru femei.

Concluzie

„Infracţiunile motivate de ură” de care se plâng homosexualii sunt rare şi rareori implică mai mult decât insulte sau remarci maliţioase. FBI a raportat 431 de infracţiuni motivate de ură împotriva homosexualilor pentru SUA, în tot anul 1991. Numai una a fost „confirmată” pentru Washington, D.C. – dar activiştii homosexuali din D.C. pretind 397 de incidente! Când sunt presaţi, admit că cel puţin 366 dintre aceste „infracţiuni” au constat în „hărţuire verbală”.^[31]

În conformitate cu opinia tradiţională a psihiatrilor, violenţa merge mână în mână cu stilul de viaţă „gay”. Aproape toată expunerea homosexualilor la violenţă şi boală se întâlneşte în cadrul subculturii homosexuale. Cei mai mulţi ucigaşi din studiul duratei de viaţă, a căror orientare sexuală a putut fi determinată, erau, de asemenea, homosexuali. În timp ce violenţa împotriva homosexualilor este deplorabilă, cea mai mare parte din violenţa care îi implică pe homosexuali este autoindusă (iar subcultura homosexuală poate să exporte mai multă violenţă, decât absoarbe din afara ei).

Referinţe

^[1] Muir (1993) Homosexuals and the 10% fallacy. Wall Street Journal, 31 martie.

^[2] Cameron (1983) Is homosexuality disproportionately associated with murder? Lucrare prezentată la Midwestern Psychological Association, Chicago.

^[3] Swigert ş.a. (1976) Sexual homicide: social, psychological, and legal aspects. Archives of Sexual Behavior 3:391-401.

^[4] Warren (1989) Mărturie înaintea Comitetului pentru Lege şi Justiţie al Senatului Statului Washington, 15 decembrie.

^[5] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-1963 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research. New York: Saunders.

^[6] Jay & Young (1979) The Gay Report. New York: Summit; Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179.

^[7] Abrahamsen (1944) Crime and the Human Mind. New York: Columbia University Press, p. 122.

^[8] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179.

^[9] Out Front (1992) 5 august, p. 10.

^[10] De exemplu, Sparticus, Bob Damron’s Address Book.

^[11] Smith & Rodgerson (1993) Free the spanner men. Gay Times, aprilie, p. 8.

^[12] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-1963 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research. New York: Saunders; Jay & Young (1979) The Gay Report. New York: Summit; Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179.

^[13] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-9.

^[14] Grmek (1990) History of AIDS. Princeton: Princeton University Press, p. 19.

^[15] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-299.

^[16] Grmek (1990) History of AIDS. Princeton: Princeton University Press.

^[17] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-299.

^[18] Newell (1992) Sexually transmitted diseases and anal papillomas. British Medical Journal 305:1435-1436.

^[19] Harlow (1991) Female victims of violent crime. Departamentul de Justiţie al SUA, ianuarie, NCJ-126826; Bachman (1992) Crime victimization in city, suburban, and rural areas: a national crime victimization survey report. Departamentul de Justiţie al SUA, NCJ-135943.

^[20] Forman (1983) Reported male rape. Victimology 7:235-236.

^[21] Lipscomb ş.a. (1992) Male victims of sexual assault. Journal of the American Medical Association 267:3064-3066.

^[22] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-1963 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research. New York: Saunders; Harlow (1991) Female victims of violent crime. Departamentul de Justiţie al SUA, ianuarie, NCJ-126826; Bachman (1992) Crime victimization in city, suburban, and rural areas: a national crime victimization survey report. Departamentul de Justiţie al SUA, NCJ-135943; Forman (1983) Reported male rape. Victimology 7:235-236.

^[23] Harlow (1991) Female victims of violent crime. Departamentul de Justiţie al SUA, ianuarie, NCJ-126826; Bachman (1992) Crime victimization in city, suburban, and rural areas: a national crime victimization survey report. Departamentul de Justiţie al SUA, NCJ-135943.

^[24] Bell ş.a. (1981) Sexual Preference: Statistical Appendix. Bloomington: Indiana University Press.

^[25] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-299.

^[26] Cameron (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil. Psychological Reports 57:1227-1236.

^[27] Bell ş.a. (1981) Sexual Preference: Statistical Appendix. Bloomington: Indiana University Press.

^[28] Schwartz & Masters (1984) The Masters and Johnson treatment program for dissatisfied homosexual men. American Journal of Psychiatry 141:173-181.

^[29] Goyer & Eddleman (1984) Same-sex rape of non‑incarcerated men. American Journal of Psychiatry 141:576-579.

^[30] Cameron ş.a. (1993) The homosexual lifespan. Lucrare prezentată la Eastern Psychological Association, 17 aprilie.

^[31] Washington Blade (1993) FBI releases stats on hate crimes. 1 ianuarie, p. 1.

[Paul Cameron, Ph.D., Violence and Homosexuality. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dr. Paul Cameron

Sumar

Este violenţa domestică mai frecventă în parteneriatele homosexuale? Studiul Naţional al Familiilor despre Abuzul de Droguri făcut în 1996, bazat pe un eşantion aleatoriu de 12381 de adulţi cu vârste între 18 şi 59 de ani, a estimat că 828900 de bărbaţi şi 828678 de femei s-au angajat în homosexualitate în cele 12 luni dinainte. Studiile aleatorii au indicat că la un timp dat, 29% dintre bărbaţii homosexuali şi 32% dintre femeile homosexuale sunt în parteneriate de acelaşi sex. Studiul Naţional al Victimizării Criminale pentru perioada dintre 1993 şi 1999 a raportat că 0,24% dintre femeile căsătorite şi 0,035% dintre bărbaţii căsătoriţi au fost victime ale violenţei domestice anual, faţă de 4,6% dintre bărbaţii şi 5,8% dintre femeile care au raportat parteneriate de acelaşi sex. Violenţa domestică pare să fie mai frecvent raportată în parteneriatele de acelaşi sex, decât printre cei căsătoriţi.

Referinţe

Psychological Reports, 2003, 93, 410-416.

[Paul Cameron, Ph.D., Domestic Violence Among Homosexual Partners. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

De înţeles, un mare număr de bărbaţi homosexuali au căutat un mod de a face faţă tragediei SIDA care să le permită să trăiască oarecum ca în trecut. Pentru a realiza acest lucru, şi-au pus speranţa într-un singur răspuns – sexul sigur. Poate, cu unele precauţii, SIDA ar fi evitată, iar viaţa ar continua aproape ca de obicei. Liderii comunităţii homosexuale, mass-media, bisericile, chiar şi Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Sănătate Publică din SUA avansează sexul sigur ca răspuns – singurul răspuns la epidemia de SIDA. Comunitatea homosexuală vrea cu disperare să creadă că sexul sigur va funcţiona, dar, în disperarea lor, s-ar putea să se afle seminţele unei noi tragedii.

Din multe motive, credem că sexul sigur nu va funcţiona; că în cel mai bun caz, doar va încetini tragicul tribut adus morţii plătit de comunitatea homosexuală.

Riscurile inerente în sexul sigur nu sunt spuse, pentru un număr de motive. Primul este buna şi vechea credinţă americană că putem să rezolvăm totul – chiar să avem tortul intact după ce mâncăm din el. Al doilea este că alternativa la sexul sigur nu este, de fapt, acceptabilă pentru o mare parte din populaţia noastră. Al treilea este refuzul multor lideri din comunitatea homosexuală de a fi dispuşi să privească realist stilul de viaţă homosexual, în special dacă înseamnă să piardă teren în eforturile de a dobândi acceptare pentru stilul de viaţă homosexual.

Convingerea noastră că sexul sigur nu va funcţiona nu se bazează pe meritele sau punctele slabe ale prezervativului, deşi ele ar trebui să fie luate în considerare, ci se bazează mai degrabă pe natura omului în general şi a bărbaţilor homosexuali în particular. Te rog să-mi acorzi câteva minute pentru a mă auzi – chiar dacă este un mesaj pe care nu vrei să-l auzi. În timp ce iei în considerare următoarele motive pentru care sugerăm că sexul sigur nu va funcţiona, ţine cont, cu sinceritate, de viaţa şi de comportamentul tău şi de viaţa şi de comportamentul celor mai apropiaţi prieteni ai tăi. Cântăreşte fiecare dintre următoarele puncte în funcţie de meritele sale, nu după ceea ce doreşti cu disperare să crezi.

1. Există o tendinţă mare spre promiscuitate în rândul homosexualilor de sex masculin. Homosexualii rareori au vrut să discute acest lucru, dar noi toţi ştim că este adevărat. Cel mai larg acceptat studiu cu privire la acest subiect (Bell şi Weinberg, 1978) a arătat că 43% dintre homosexualii masculini din San Francisco au estimat că au făcut sex cu mai mult de cinci sute de bărbaţi, 28%, cu mai mult de o mie. Putem să dezbatem cauzele, însă puţini dintre noi, cei care am fost activi din punct de vedere homosexual, se îndoiesc de statistici. În orice caz, sexul indică o cumplită predilecţie pentru dependenţa sexuală. Poate că el reflectă nevoile adânci, nesatisfăcute ale homosexualilor; poate este inerent în natura sexului la bărbaţi – dorinţa de a se implica sexual fără relaţie; poate că este totalmente din cauza refuzului societăţii de a sprijini relaţiile homosexuale stabile. Cauzele nu contează; ce contează este că un mare procent din populaţia homosexuală se lasă în voia unui stil de viaţă dependent de sex frecvent, un tipar de comportament la care va fi teribil de dificil să renunţe. Pentru mulţi bărbaţi homosexuali, reţinerea sexuală nu este o opţiune.
2. Există, de asemenea, visul relaţiei monogame, adesea evaziv. Chiar înainte de SIDA, majoritatea bărbaţilor homosexuali tânjeau după un tip căruia să-şi dedice viaţa, acel bărbat special cu care să se stabilească într-o relaţie permanentă, fidelă. Acum, mai mult ca oricând, se caută acest gen de relaţie şi ca o protecţie împotriva SIDA. Dar ştim ce se întâmplă de cele mai multe ori. Intri în acest gen de relaţie şi după trei sau şase luni, se destramă şi cauţi o altă relaţie permanentă. Dar cu fiecare nouă relaţie, vine un nou set de expuneri. Şi în cadrul fiecărei noi relaţii, de câte ori a înşelat el (sau tu)? Adevărat, există o motivaţie mult mai mare de a te stabili cu o persoană acum, dar dificultăţile de a găsi persoana nu s-au diminuat.
3. Trebuie să luăm în considerare caracterul „pasiunii”. Aici nu avem de-a face numai cu homosexuali; avem de-a face cu natura umană. Se pare că există o relaţie invers proporţională între cantitatea de interes sexual, excitare şi entuziasm şi capacitatea noastră de a folosi judecata sănătoasă. În febra pasiunii, bărbaţii au o predilecţie teribilă de a face lucruri prosteşti şi nechibzuite. Poate că ai ieşit în oraş fără intenţia unei legături, dar ai întâlnit pe cineva nou şi te-ai lăsat dus de val. Poate că tu şi partenerul tău aţi fost de acord să vă abţineţi de la anumite tipuri de sex sau să utilizaţi un prezervativ, dar în febra pasiunii aţi aruncat pe fereastră prudenţa şi comportamentul raţional. Lumea este plină de oameni ai căror părinţi au folosit prezervativul regulat – de cele mai multe ori.
4. Sexul este adesea însoţit de băutură sau droguri. Dacă bei, ia riscurile descrise şi multiplică-le de multe ori. În acest cadru, cele mai bune intenţii devin aproape lipsite de valoare.
5. „Nu mi se va întâmpla mie.” Omenirea are o notă de iraţionalitate care sfidează înţelegerea. Fumătorul de ţigări, şoferul care bea, homosexualii care îşi încearcă norocul doar de data aceasta, toţi acţionează pe baza fanteziei că nu li se va întâmpla lor. De multe ori, se întâmplă.
6. Un mare număr de bărbaţi homosexuali care au fost diagnosticaţi HIV pozitiv sunt încă activi sexual. Cei care nu au fost testaţi pozitiv sau nu au SIDA pot doar să îşi imagineze starea emoţională a celor care află că sunt infectaţi. Dar vedem răspunsurile: disperare, lipsă de speranţă, negare, fatalism. Unii se aruncă în activitatea homosexuală din răzbunare. Unii sunt cuprinşi de amărăciune. Nu îi condamn; cine ştie ce am face noi, dar mulţi care ştiu că sunt purtători ai virusului, sunt foarte activi sexual. Iar mulţi dintre cei copleşiţi de propria lor suferinţă nu-şi protejează partenerii.
7. Mulţi refuză să fie testaţi. De multe ori, celor care sunt cel mai susceptibili la a fi infectaţi, le este cel mai teamă să se testeze. Mulţi dintre ei sunt încă foarte activi sexual, uneori cu cinism, uneori din naivitate, uneori cu o atitudine de genul: „Oricum vom muri toţi.”

Toate acestea spun că sexul sigur, în cel mai bun caz, doar va încetini tributul către moarte şi suferinţă. Sexul sigur, dacă este utilizat, este oarecum eficient, dar o privire realistă aruncată asupra omului, a bărbaţilor homosexuali în particular şi, în special, asupra noastră, spune că vor fi prea multe ocazii când sexul sigur nu va fi folosit – iar acele ocazii, din următorii câţiva ani, te-ar putea costa viaţa.

Deci care este răspunsul? Este destul de evident, deşi, probabil, nu este ceea ce doreşti să auzi. Răspunsul este abstinenţa. Te rog, înainte de a arunca acest material, ia în considerare această opţiune. Poate că este singura care îţi va salva viaţa.

Acordă-ţi câteva minute şi ia în considerare următoarele:

1. Abstinenţa sexuală este posibilă. Că trebuie să facem sex este o idee destul de recentă. Desigur, omenirea nu trăieşte întotdeauna după standardul ei moral înalt, dar abstinenţa este posibilă pentru mulţi oameni.
2. Există de fapt unele lucruri foarte pozitive care se pot spune despre abstinenţă, în special pentru cei care au descoperit că nevoile sexuale le-au controlat viaţa. Să distrugi puterea comportamentului sexual dependent este extraordinar de eliberator – făcând ca o persoană să devină deschisă pentru noi tipuri de relaţii şi noi domenii de interes. Pentru atât de mulţi, ceea ce la început s-a crezut a fi libertate sexuală a devenit robie sexuală, iar abstinenţa a devenit singurul mod de a rupe robia.
3. Ca şi în cazul altor forme de viaţă cu comportament dominant, abstinenţa totală este mai uşoară decât reţinerea frecventă. Să luăm zilnic decizii cât de departe ne permitem să mergem, este mult mai dificil decât să luăm decizia cea mare de a încerca să trăim abstinent.
4. Deseori abstinenţa sexuală îi eliberează pe oameni pentru a descoperi nevoile care îi conduceau la sex, în primul rând nevoia de dragoste, susţinere şi intimitate, nevoi care au fost scurtcircuitate de doza sexuală frecventă. Recunoscând nevoile, persoana începe să caute noi modalităţi de a le împlini – forme care nu îi pun în pericol viaţa.
5. Abstinenţa este o cale extrem de greu de urmat, dar există oameni care te vor ajuta. Un mare număr de oameni din aceste organizaţii au descoperit că abstinenţa sexuală funcţionează.

Poate că este momentul în care trebuie să iei cea mai grea decizie pe care ai luat-o vreodată în viaţa ta. Acceptă să te ajute cineva care a păşit pe acest drum. Viaţa ta este preţioasă. Nu o irosi. În dorinţa ta disperată de a avea totul, nu lăsa ca iluzia sexului sigur să te atragă. Gândeşte-te la toate alternativele şi alege viaţa.

[Alan Medinger, An Urgent Message of Warning to Homosexual Men: The Safe Sex Illusion. Copyright © 1987 Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]