Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Societatea îi discriminează, pe bună dreptate, pe cei care fură, nu depun eforturi la serviciu sau escrochează. Pe baza datelor din sănătatea publică, ea îi discriminează, pe bună dreptate, pe fumători sau pe cei care folosesc droguri ilegale. Toată lumea recunoaşte cât de greşite şi/sau dăunătoare sunt astfel de comportamente şi că este nevoie să fie descurajate.

Dar de ce nu se întâmplă acelaşi lucru când stilul de viaţă sexual al unor indivizi este atât de deficient, încât sunt mai predispuşi să se sinucidă, să dobândească boli cu transmitere socială şi cancere asociate şi să nu trăiască la fel de mult ca ceilalţi? Dacă ei contribuie mai puţin la societate dar, în acelaşi timp, de fapt li se oferă mai mult – în termenii beneficiilor şi protecţiei – decât cetăţenilor obişnuiţi? Care este efectul protejării lor ca „minoritate sexuală”, în loc de a-i discrimina pe bună dreptate? Răspunsul? Ei cer chiar şi mai multă protecţie – fiindcă nedreptatea dă naştere la mai multă nedreptate.

Ce argument să folosească ei totuşi pentru a obţine şi mai mult suport din partea societăţii? Dacă unii indivizi costă societatea mai mult decât cei mai mulţi şi contribuie mai puţin decât cei mai mulţi – din cauza a ceea ce îi deosebeşte de ceilalţi ca „minoritate sexuală” – iar ei distrug şi mai mult societatea, punând stăpânire pe locurile de odihnă, făcând sex în public şi tot felul de probleme, de ce nu ar trebui societatea, pe bună dreptate, să concluzioneze că remediul ar fi o discriminare hotărâtă?

Răspunsul clar: schimbă situaţia susţinând că o astfel de discriminare este inerent nedreaptă şi că faptul de a fi discriminat face ca toate aceste lucruri rele să li se întâmple.

De fapt, de ce să nu depună ei plângere împotriva societăţii cu astfel de pretexte ca dovezi? Mulţi ar putea presupune: „Dacă depun plângere, cu siguranţă sunt discriminaţi pe nedrept.” Mai mult, înregistrarea unei asemenea plângeri ar putea face să pară că societatea este responsabilă că homosexualii sunt mai puţin sănătoşi. La urma urmei, cei mai mulţi oameni sănătoşi nu înregistrează plângeri, afară doar dacă ar câştiga ceva.

Bineînţeles, homosexualii nu sunt nici „normali”, nici deosebit de „sănătoşi”. Ei nu-şi vor susţine niciodată o plângere prin comportamentul lor. Ce succes ar avea o asemenea plângere, dacă homosexualii ar susţine, în mod public, că „şi-au pus, în mod nevinovat, penisurile în locuri unde nu aveau ce căuta, s-au infectat, deci… societatea este de condamnat pentru orice infecţii şi boli care au rezultat…”?

Nu este de mirare atunci că plângerea depusă anul acesta împotriva societăţii canadiene nu menţionează deloc ce fac homosexualii sau consecinţele medicale care rezultă din comportamentul homosexual. Dacă îi asculţi pe homosexuali vorbind, nu sexul anal sau promiscuitatea cauzează vătămarea, ci dezaprobarea de către societate a activităţilor lor homosexuale.

Faptul de a poza în victime a avut efect în cazul SIDA. Sloganul „oricine are SIDA este inocent” pare prea prostesc ca să fi funcţionat. Dar a funcţionat. HIV primeşte mai mulţi dolari pentru cercetări per persoană infectată decât orice altă boală!

Deci de ce să nu folosească ei aceeaşi schemă pentru toate celelalte maladii şi necazuri asociate cu stilul de viaţă homosexual? Exact aceasta se întâmplă acum în Canada. Într-o plângere înregistrată în februarie 2009, lobby-ul gay/lesbian/bisexual se plânge de inegalitate! Luaţi în considerare cum încep ei:

„Suntem canadieni gay, lesbiene sau bisexuali (GLB), care credem că populaţia gay, lesbiană şi bisexuală nu primeşte programe de suport echitabile pe baza nevoilor sale, comparativ cu programele de suport pentru populaţia generală şi alte populaţii minoritare, din partea Sănătăţii Canadei şi Agenţiei Sănătăţii Publice a Canadei. În particular, populaţia GLB nu este inclusă ca populaţie prioritară şi, prin urmare, nu primeşte fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunităţile GLB sunt afectate în mod disproporţionat. Astfel de inechităţi există, în ciuda mandatelor departamentelor şi agenţiilor, creându-se un precedent prin oferirea de fonduri speciale altor populaţii minoritare specifice [precum indienii nativi din Canada].”

„Aceste departamente guvernamentale ar putea să sugereze că populaţiile GLB nu sunt excluse în mod specific din programele şi serviciile lor. Totuşi, ignorarea nevoilor de sănătate unice ale comunităţii noastre este o formă de discriminare împotriva comunităţilor noastre.”

Vă amintiţi idealul marxist: „De la fiecare conform abilităţilor sale, la fiecare conform nevoilor sale”? Activiştii homosexuali nu se referă la nicio responsabilitate a lor (adică, „de la fiecare”), dar partea cu „nevoile” se potriveşte perfect intereselor lor. La urma urmei, studiile empirice decente arată că homosexualii generează atât de multe probleme pentru ei înşişi (ca şi pentru alţii), încât au „nevoie” de toate tipurile de ajutor.

Cei căsătoriţi trăiesc mai sănătos, mai mult şi sunt în general mai înstăriţi. Deci, din perspectiva liberală a inechităţii, are sens că ar trebui taxaţi pentru a le acorda „beneficii speciale” celor care dau curs intereselor homosexuale.

Nu este pur şi simplu şocant că guvernul canadian nu „lucrează activ sau metodic pentru a se adresa problemelor unice de sănătate şi de bunăstare cu care se confruntă canadienii lesbiene, gay şi bisexuali… [Şi aceasta chiar dacă] statutul sănătăţii canadienilor GLB este printre cele mai reduse în populaţia Canadei”?

Uau! Ce ar fi putut cauza această circumstanţă teribilă?

În primul rând, o lipsă de bani pentru ca liderii GLB „pentru a lucra cu guvernul la îmbunătăţirea sănătăţii lor”. Nu ştiaţi că „populaţia GLB nu este inclusă ca populaţie prioritară şi, prin urmare, nu primeşte fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunităţile GLB sunt afectate în mod disproporţionat. Astfel de inechităţi există, în ciuda mandatelor departamentelor şi agenţiilor, creându-se un precedent prin oferirea de fonduri speciale altor populaţii minoritare specifice.”

Deci care este dovada acestei îngrozitoare discriminări? Simplul fapt că, aproape după fiecare criteriu, homosexualii sunt mai puţin sănătoşi. „Evident”, sexul homosexual este absolut la fel de „sănătos” ca sexul normal, heterosexual, deci probabil că discriminarea „explică” discrepanţele.

Să luăm în considerare enumerarea relelor evidenţiate de plângerea GLB – toate fiind din vina noastră.

Speranţa de viaţă

„În timp ce numărul de studii despre speranţa de viaţă a persoanelor GLB este limitat, ceea ce indică cercetările, în mod consecvent, este că speranţa de viaţă persoanelor GLB este substanţial mai scăzută decât cea a populaţiei generale.”

Cât de mult?

„Speranţa de viaţă a bărbaţilor homosexuali/bisexuali din Canada este de 55 de ani. Şi mai puţine cercetări au fost făcute despre speranţa de viaţă la lesbienele din Canada, dar indicatorii de sănătate sugerează că, deşi nu este la fel de scăzută ca cea a bărbaţilor homosexuali, tot este mai scăzută decât speranţa de viaţă a populaţiei generale.”

Cu siguranţă, durata redusă de viaţă nu este o consecinţă a ceea ce fac homosexualii – indiferent cât de periculos sau de dezgustător ar fi din punct de vedere biologic. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem şi să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi.

Sinuciderea

„În comparaţie cu populaţia heterosexuală, persoanele GLB au rate de sinucidere de 2-13,9 ori mai ridicate decât populaţia generală. O cifră citată de obicei mai frecvent este că persoanele GLB au o rată de sinucidere de 3 ori mai mare decât populaţia generală şi că persoanele GLB reprezintă 30% dintre toate sinuciderile din Canada.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că violenţa – inclusiv sinuciderea – este mai obişnuită la cei care se implică în homosexualitate. Cu cât mai mult? Greu de spus – deoarece cei care reuşesc să se sinucidă nu pot fi chestionaţi.

Rata de sinucidere a rămas, destul de constant, la 11/100000 de persoane în SUA şi la aproximativ 12/100000 de persoane în Canada. Cele mai multe sinucideri par să fie asociate cu consumul de droguri sau alcool. După cum cunoaşte Institutul pentru Cercetarea Familiei, singurul studiu care a făcut o autopsie socio-psihologică a unui set de sinucideri a găsit un exces, dar nu un dublu, de sinucideri la cei care s-au implicat în homosexualitate. Diferenţa nu este destul de mare pentru a fi „semnificativă din punct de vedere statistic”.

Dacă 1,7% dintre canadienii identificaţi de Statisticile Canadei ca „homosexuali” comit 30% dintre toate sinuciderile (adică ~ 1200 de sinucideri pe an), viaţa lor trebuie să fie mizerabilă, deoarece o astfel de cifră ar sugera o rată de sinucidere de aproximativ 25 de ori mai ridicată la subgrupul respectiv. Institutul pentru Cercetarea Familiei are îndoieli cu privire la această afirmaţie, dar dacă este cât de cât apropiată de adevăr, ea reprezintă un fapt suficient pentru a condamna comportamentul homosexual şi pentru a le băga asta în cap copiilor la şcoală. Ei ar trebui să fie încurajaţi să stea departe de copiii sau adulţii care cochetează cu homosexualitatea, în loc să fie introduşi în homosexualitate ca o posibilă alegere „sănătoasă”.

Cu siguranţă, rata ridicată de sinucidere nu este o consecinţă a ceea ce fac homosexualii – a instabilităţii lor, a promiscuităţii lor etc. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem şi să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi!

Fumatul

„Studiile au găsit că persoanele GLB au rate ale fumatului de 1,3-3 ori mai ridicate decât rata populaţiei generale. Studiile pe tinerii GLB au indicat rate ale fumatului chiar şi mai ridicate, un studiu pe lesbienele tinere din partea de sud a Statelor Unite susţinând că 78% dintre ele sunt fumătoare.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această afirmaţie. Cei care se implică în homosexualitate sunt considerabil mai predispuşi să fumeze.

„Sănătatea Canadei şi Agenţia Sănătăţii Publice a Canadei au finanţat campanii extensive de marketing public pentru a reduce ratele de fumat, deşi puţine campanii au avut ca ţintă comunităţile GLB. Ca în cazul sinuciderii, fumatul poate fi prevenit şi, cu programe corespunzătoare, rata fumatului la persoanele GLB ar putea fi substanţial redusă.”

Observaţi că, în timp ce homosexualii au primit aparent cel puţin unele sume de bani pentru „campanii extensive de marketing”, rezultatul a fost zero – homosexualii tot sunt mai predispuşi să fumeze. De ce, dacă au fost „luaţi ca ţintă” (deşi nefrecvent) pentru campaniile de marketing? Fiindcă nicio campanie de marketing sau de educaţie nu a arătat vreodată că a redus fumatul pe termen lung. Niciuna. Pentru nimeni, ca să nu mai vorbim de homosexuali.

Deci de ce a scăzut rata fumatului? Parţial deoarece costă mai mult în zilele noastre (mai precis, sunt mai multe taxe), dar în special fiindcă – în armonie cu cercetările şi recomandările Directorului Institutului pentru Cercetarea Familiei, Dr. Paul Cameron, de la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970 – accesul fumătorilor este interzis în restaurante, clădiri publice etc.

Cei care sunt ţinuţi în carantină sunt discriminaţi de alţii fiindcă „societatea” a spus ori că fac ceva greşit, ori că au o boală sau o stare contagioasă. Unii se opresc din cauza inconvenientului. Unii se opresc din cauza respectivei discriminări. Dar un lucru este sigur – faptul că sunt puşi în carantină îi descurajează pe mulţi să adopte obiceiul, iar pe alţii să-l continue. Acelaşi lucru este adevărat cu privire la homosexualitate: societatea primeşte mai mult din ceea ce protejează şi laudă, mai puţin din ceea ce este dificil şi discriminat.

Alcoolismul

„Studiile despre ratele alcoolismului la persoanele GLB arată rate de 1,4-7 ori mai ridicate decât rata populaţiei generale.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această evaluare. Cei „dependenţi” de un lucru sau de o substanţă (în acest caz, de comportamentul homosexual) sunt mai predispuşi să fie „dependenţi” şi de un alt lucru sau de o altă substanţă. Fumătorii sunt mai predispuşi să folosească droguri ilegale. Toxicomanii sunt mai predispuşi să se implice în homosexualitate, să participe la violenţă etc.

Depresia

„Se estimează că 5% din populaţia generală suferă de depresie severă la un anumit moment în viaţă. Totuşi, studiile despre depresie din comunitatea GLB arată rate de 1,8-3 ori mai ridicate.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că viaţa „homosexuală” îi duce pe mulţi la depresie severă.

HIV/SIDA

„În domeniul HIV/SIDA inegalităţile din politicile şi programele Sănătăţii Canadei şi Agenţiei Sănătăţii Publice a Canadei vizavi de persoanele GLB sunt ilustrate cel mai clar. Bărbaţii homosexual şi bisexuali… reprezintă 76,1% din cazurile de SIDA, de când au început să fie păstrate statistici… Comunitatea GLB duce greul epidemiei HIV/SIDA, dar la 25 de ani după prima apariţie a epidemiei în Canada, încă nu există niciun program şi nicio strategie dedicată lor – şi, prin extensie, o finanţare suficientă – pentru a aborda epidemia în comunitatea GLB.”

Dacă folosim cifra de 1,7% de la Statisticile Canadei pentru procentajul populaţiei homosexuale sau bisexuale, atunci rata sa de infecţie cu HIV este de cel puţin 26 de ori mai ridicată decât la populaţia generală.

Bineînţeles, cei care practică homosexualitatea se expun la tot felul de riscuri. Dar faptul că „duc greul” evocă imaginile unei armate de viruşi răspândindu-se prin ţară, şi fie

1. homosexualii cei curajoşi, care se află în prima linie, înfruntă direct ameninţarea,
2. fie homosexualii nevinovaţi sunt pe nedrept luaţi drept ţintă pentru infecţie!

Faptul trist este că aceşti indivizi au primit şi au răspândit boala din cauza obiceiurilor lor sexuale, nu din cauza cavalerismului lor sau a unei conspiraţii infame care îi vizează pe practicanţii homosexualităţii.

Cancerul

„Bărbaţii homosexuali, lesbienele şi bărbaţii bisexuali prezintă un risc crescut pentru anumite cancere şi, drept rezultat, datorită orientării lor sexuale şi din cauză că mesajul prevenirii nu are ca ţintă comunităţile GLB. Datorită ratelor mai ridicate ale fumatului şi consumului de alcool, populaţiile GLB prezintă un risc mai ridicat pentru cancerul de plămâni şi de ficat. La bărbaţii homosexuali şi bisexuali activi sexual semnele precursoare cancerului anal sunt mai frecvente, datorită expunerii frecvente la papilloma virusul uman, un virus despre care se crede, de asemenea, că ar contribui la ratele ridicate de cancere la cap şi gât la aceeaşi populaţie.”

„Se raportează că lesbienele prezintă un risc crescut pentru cancerul de sân, pe baza factorilor de risc particulari mai răspândiţi la această populaţie. Lesbienele prezintă, de asemenea, risc crescut pentru cancerul cervical.”

Ruşine societăţii! Bieţii homosexuali suferă din cauză că nu am găsit o cale de a preveni infectarea lor sau de a-i vindeca. La urma urmei, ei fac doar ceea ce orientarea lor sexuală îi „forţează” să facă.

Donarea de sânge şi de organe

„În timp ce recunoaştem că Serviciile Canadiene pentru Sânge (CBS) sunt principalul responsabil pentru politicile cu privire la siguranţa transfuziilor de sânge, credem că Sănătatea Canadei, care finanţează CBS, este în fond responsabilă pentru politicile care împiedică orice bărbat homosexual sau bisexual să doneze sânge dacă a avut contact sexual cu un alt bărbat după anul 1977. Deoarece această politică nu are nicio bază ştiinţifică, este posibil ca unii oficiali de la Sănătatea Canadei să se teamă încă de riscul de a fi daţi în judecată din cauza rolului pe care l-au avut în scandalul sângelui infectat şi să adopte o acţiune care să îi protejeze pe ei, în detrimentul canadienilor GLB?”

Hm… sute de canadieni au fost infectaţi prin utilizarea de sânge de la bărbaţi homosexuali. Din nefericire, renunţarea la restricţia donării de sânge de către homosexuali şi folosirea celor mai bune şi mai noi teste de sânge nu vor elimina riscul, doar îl vor reduce: poate la cel mult o transfuzie infectantă pe an. Ce este mai important: menţinerea rezervei de sânge sigure, pe cât posibil mai aproape de 100%, sau mulţumirea homosexualilor prin eliminarea restricţiilor curente de donare?

„Alte ţări şi-au examinat politicile şi au făcut schimbări cu privire la donarea de sânge de către bărbaţii homosexuali şi bisexuali. În Statele Unite, un purtător de cuvânt de la Crucea Roşie Americană a spus: «Nu pare raţional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.» Nu există o justificare ştiinţifică reală pentru menţinerea interdicţiei discriminatorii pe viaţă pentru donarea de sânge în cazul bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi. Totuşi, o asemenea politică transmite un mesaj puternic că bărbaţii homosexuali şi bisexuali sunt o ameninţare pentru sănătatea publică.”

Este o glumă? „Nu pare raţional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.” Sexul homosexual este, în mod inerent, periculos şi dezgustător din punct de vedere biologic. Pentru a-i mulţumi pe homosexuali, trebuie să trăim toţi acceptând o minciună. Indiferent ce spune Crucea Roşie, sexul heterosexual este necesar pentru ca societatea noastră să continue; sexul homosexual este – când este cel mai inofensiv – neproductiv şi, de obicei, răspândeşte boli. Oamenii sunt „homofobi” pentru că ar trebui să fie.

Cine ştie dacă guvernul canadian va decide că publicul general va trebui să-şi asume un risc în plus pentru a satisface sensibilităţile homosexualilor? Şi desigur, dacă activiştii homosexuali vor câştiga procesul, publicul general va trebui să plătească mai mulţi bani, pentru ca activiştii homosexuali să-i folosească pentru a „încerca să prevină” excesele sinuciderilor, bolilor cu transmitere sexuală, omuciderilor etc. asociate cu comportamentul homosexual.

Morala poveştii: nedreptatea dă naştere la şi mai multă nedreptate.

[FRR May 2009 – Gay Complaint Against Canada. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Institutul pentru Cercetarea Familiei (FRI) a publicat estimări^[1] din studiul sexual naţional pe care l-a făcut, care sugerează că 80% dintre homosexuali au practicat contactul oral-anal cel puţin o dată în viaţă. O astfel de practică nesănătoasă şi nesanitară este ceva obişnuit printre homosexuali.

40% din 4808 de homosexuali canadieni au recunoscut că în perioada 1991-1992 făcuseră sex oral-anal în cele 3 luni anterioare, conform unui studiu finanţat de guvern şi făcut de homosexuali, care a reprezentat cel mai mare studiu pe homosexuali din Canada.^[2]

În cel mai mare studiu făcut vreodată pe homosexuali, încheiat în anul 2008 de revista homosexuală săptămânală naţională The Advocate, 13000 de cititori au răspuns la chestionar. The Advocate a spus că 45% dintre respondenţi „iubeau” sexul anal-oral. Mai mult, 20% au spus că în ultimii 5 ani practicaseră sexul care implică robie şi disciplină, iar 10% practicaseră sadomasochismul. Şi, cel mai semnificativ, dintre cei care ştiau că aveau virusul HIV, „11% au spus sau au sugerat că erau seronegativi pentru a obţine sex.” (8/23, p. 23)

FRI a găsit că aproximativ 13% dintre homosexuali au spus că fuseseră violaţi, iar o treime participaseră la sadomasochism.^[3]

Un studiu pe 930 de homosexuali englezi i-a întrebat dacă fuseseră „molestaţi sexual sau violaţi”. 28% au răspuns „da”. În jumătate (47%) dintre cazuri victima a fost penetrată anal cu forţa sau s-a făcut o astfel de încercare. Dintre bărbaţii cu vârsta de peste 21 de ani, 52 de cazuri (66% din totalul raportat), „au fost atacaţi sexual de parteneri sexuali regulaţi sau ocazionali”.

Autorii studiului englez (care par să fie ei înşişi homosexuali) fac observaţia că: „Fanteziile cu bărbatul care forţează sexual, plăcerea de «a fi posedat» şi excitaţia provocată de sexul dur sunt foarte comune în cultura homosexuală şi pornografia homosexuală. Toate aceste fantezii sexuale colective normalizează abuzul sexual şi violarea bărbaţilor homosexuali, oferind motivarea, justificarea şi normalizarea atacului sexual. Este dificil de văzut cum s-ar putea ajunge la o atmosferă de intoleranţă faţă de agresiunea sexuală, când agresiunea sexuală este una din principalele fantezii sexuale colective.” (p. 293)

Referinţe

^[1] Cameron P., Cameron K., & Proctor, K. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports, 64, 1167-1179.

^[2] Doing it in the 90s. Canadian AIDS Society, mai 1993.

^[3] Hickson, F. C. I. ş.a. (1994) Gay men as victims of nonconsensual sex. Archives Sexual Behavior, 23, 281-294.

[But the gay life is a life of violence an depravity. Extras din Revisiting New Republic’s attack on Cameron. Copyright © 2008 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Alterarea vieţii sociale

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

În ultimii cincizeci de ani, cinci studii au comparat numere substanţiale de homosexuali şi heterosexuali. Toate rezultatele obţinute sugerează o mai mare alterare a vieţii sociale la homosexuali. În Studiul Kinsey, deţinuţii din închisorile obişnuite (excluzându-i pe cei încarceraţi pentru delicte sexuale) au fost de 4 ori mai predispuşi să aibă o experienţă homosexuală extensivă decât grupul de control.^[1] Saghir şi Robins^[2] au comparat 146 de homosexuali cu 78 de heterosexuali şi au raportat mai puţină stabilitate (mai mulţi iubiţi, mai multe schimbări ale locului de muncă) şi mai multă delincvenţă la homosexuali.

Bell şi Weinberg^[3] au contrastat 979 de homosexuali cu 477 de heterosexuali şi au găsit mai multă instabilitate (psihiatrică, maritală) şi mai multă delincvenţă la homosexuali. Cameron şi Ross^[4] au chestionat 2251 de respondenţi găsiţi aleatoriu şi au raportat că heterosexualii au arătat mai multă coeziune socială (în ceea ce priveşte numărul şi tipul de relaţii intime), mai puţin comportament autodistructiv (fumat, consum de droguri, tentative de sinucidere) şi mai puţin pericol pentru alţii (prin obiceiul de a conduce maşina, ucidere deliberată).

Cea mai extinsă comparare a homosexualilor şi heterosexualilor pe o paletă largă de subiecte şi bazată pe un eşantion aleatoriu a implicat 4340 de adulţi din 5 zone metropolitane din SUA.^[5] Comparându-i pe cei de ambele sexe care au afirmat că erau bisexuali sau homosexuali cu cei de ambele sexe care au afirmat că erau exclusiv heterosexuali:

Homosexualitatea a fost legată de o sănătate mai redusă

• homosexualii au fost de aproximativ 2 ori mai predispuşi să raporteze că au avut o boală cu transmitere sexuală (BTS); şi de peste două ori mai predispuşi să fi avut cel puţin 2 BTS-uri;
• homosexualii au fost de aproximativ 5 ori mai predispuşi să fi încercat să infecteze deliberat pe cineva cu o BTS;
• homosexualii au fost cu aproximativ 33% mai predispuşi să raporteze o amendă rutieră sau un accident rutier în ultimii 5 ani;
• homosexualii au fost de aproximativ 3 ori mai predispuşi să fi încercat să se sinucidă, de 4 ori mai predispuşi să fi încercat să ucidă pe cineva şi de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost implicaţi într-o luptă fizică în ultimul an;
• homosexualii au fost de aproximativ 5 ori mai predispuşi să se fi implicat în sexul legat de tortură (sadomasochism, robie); şi
• homosexualii au fost de aproximativ 4 ori mai predispuşi să raporteze că au fost violaţi.

Homosexualitatea a fost asociată cu criminalitatea

• homosexualii au fost de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost arestaţi pentru un delict nesexual şi de aproximativ 8 ori mai predispuşi să fi fost arestaţi pentru un delict sexual;
• homosexualii au fost de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost condamnaţi pentru un delict sexual şi de aproximativ 2 ori mai predispuşi să fi fost închişi pentru un delict;
• homosexualii au fost de aproximativ 3 ori mai predispuşi să admită că au făcut un apel telefonic obscen; şi
• homosexualii au fost cu aproximativ 50% mai predispuşi să susţină că au furat recent dintr-un magazin, au înşelat la declaraţia pentru impozitarea venitului sau că nu au fost prinşi pentru un delict.

Homosexualitatea a avut ca rezultat legături umane mai slabe

• numai aproximativ jumătate dintre homosexuali se căsătoriseră şi, dacă erau căsătoriţi, erau mai puţin predispuşi să aibă copii;
• homosexualii ajungeau la o medie de mai puţin de 1 an de fidelitate sexuală în cea mai lungă relaţie homosexuală sau heterosexuală a lor (heterosexualii ajungeau la o medie de 5-10 ani de fidelitate); şi
• dacă erau căsătorite, persoanele homosexuale erau de aproximativ 3 ori mai predispuse să-şi înşele soţul sau soţia.

Rezultatele respective confirmă cel mai mare studiu comparativ pe cupluri heterosexuale şi homosexuale, care a raportat că lungimea medie a timpului petrecut împreună s-a ridicat la aproximativ 3 ani pentru cuplurile homosexuale şi lesbiene, faţă de 10 ani pentru heterosexualii căsătoriţi.[6] Mai mult, „înşelarea” era inevitabilă:

„Toate cuplurile homosexuale cu o relaţie care durează de peste 5 ani au inclus o anumită cantitate de activitate sexuală în afara cuplului.”^[7]

Importanţa coeziunii sociale

Deşi mişcarea inversă socializării explică o cantitate semnificativă de patologii manifestate de homosexuali, lipsa lor comparativă de coeziune socială este, de asemenea, importantă. Un studiu naţional pe 5182 de adulţi^[8] a analizat genul, vârsta şi tipul de persoane desemnate ca fiind intim legate de respondent. Comparativ cu heterosexualii, homosexualii au arătat mai puţină „conectare relaţională” cu cei de sex opus sau din generaţii diferite. 70% dintre intimii raportaţi de homosexuali erau de acelaşi sex, comparativ cu 47% la heterosexuali. Şi în timp ce 35% dintre intimii heterosexualilor erau cu peste 20 de ani mai în vârstă sau mai tineri decât respondentul, intimii homosexualilor cu peste 20 de ani mai în vârstă sau mai tineri decât respondentul erau de 2 ori mai puţini.

Homosexualii îşi concentrau mai mult afecţiunea şi interesul asupra celor de vârsta şi sexul lor; ei tindeau să fie, asemenea adolescenţilor, orientaţi spre tovarăşii de aceeaşi vârstă. Cel puţin 38% dintre intimii heterosexualilor erau rude de sânge intergeneraţionale (de exemplu, părinţi, bunici, copii, nepoţi de bunici etc.). Numai 17% dintre intimii homosexualilor se încadrau în aceleaşi categorii. În contrast, 47% dintre intimii homosexualilor erau prieteni şi vecini care nu le erau rude, comparativ cu numai 27% dintre intimii heterosexualilor.

Oamenii trebuie să înveţe să aibă grijă şi să le pese de cei diferiţi de ei înşişi. Homosexualii nu reuşesc să arate genul de conectare între sexe, generaţii şi clase sociale care conduce la armonia socială. Dacă suntem prea concentraţi asupra „celor ca noi”, ajutăm la divizarea societăţii în grupuri competitive, în loc să contribuim la interconectarea intereselor.

Acceptarea societăţii face o diferenţă?

Expunerea la fecale: În anii 1940, Kinsey^[9] a raportat că aproximativ două treimi dintre homosexuali se implicaseră în contactul anal/penil, iar 59% dintre homosexuali şi 18% dintre lesbiene participaseră la activitatea orală/anală (în care limba este introdusă în anus). San Francisco a dezincriminat, iar apoi a acceptat homosexualitatea. Când Institutul Kinsey a făcut un studiu^[10] acolo în 1970, 96% dintre homosexuali au recunoscut contactul anal/penil, iar 89% dintre homosexuali şi 25% dintre lesbiene, activitatea oral/anală. Ridicarea restricţiilor pentru activitatea homosexuală pare să fi mărit expunerea la pericolul biologic la cei cu dorinţe homosexuale.

Promiscuitatea: În anii 1940, 7% dintre homosexuali şi 63% dintre lesbiene au spus că nu avuseseră niciodată o „relaţie sexuală de o noapte”, în timp ce 42% dintre homosexuali şi 7% dintre lesbiene au spus că „peste jumătate dintre partenerii/partenerele lor fuseseră «relaţii sexuale de o noapte»”. În 1970 numai 1% dintre homosexuali şi 38% dintre lesbiene au spus că nu avuseseră niciodată „o relaţie sexuală de o noapte”, iar 70% dintre homosexuali şi 29% dintre lesbiene au raportat că făcuseră sex numai o dată cu mai mult de jumătate dintre partenerii/partenerele lor!

Acceptarea nu face viaţa homosexualilor neapărat mai bună: 35% dintre homosexuali (versus 11% dintre bărbaţii heterosexuali) şi 37% dintre lesbiene (versus 24% dintre femeile heterosexuale) luaseră serios în considerare sinuciderea sau încercaseră să se sinucidă. Dintre homosexualii care încercaseră să se sinucidă, cel mai frecvent motiv – care a reprezentat 47% dintre toate încercările – a fost neînţelegerile cu un iubit.^[10] Mai mult, deşi homosexualii „eliberaţi” au raportat mai mulţi parteneri sexuali în timpul vieţii decât homosexualii intervievaţi în anii 1940 (o mediană de 250+ comparativ cu o mediană de 20), de două ori mai mulţi homosexuali decât heterosexuali (15,6% comparativ cu 8,4%) au raportat că „adesea” s-au simţit „foarte singuri” în ultima lună.

Tiparul „eliberării şi acceptării” care duce la excese mai mari s-a repetat în rezultatele unui studiu din 1991 făcut de Departamentul Sănătăţii Publice din San Francisco, despre riscul sexual asumat de bărbaţii tineri homosexuali. După cum a raportat Times,^[11] fiecare generaţie succesivă „se comportă mai periculos decât cea dinainte”.

Cultura noastră nu a acceptat încă total homosexualitatea. Dovezile limitate disponibile sugerează că, acolo unde acceptarea socială şi legală a fost implementată, problemele asociate cu homosexualitatea de fapt au crescut, în loc să se disipeze. Înlăturarea restricţiilor sexuale nu îl „eliberează” pe homosexual ca să trăiască viaţa din plin, ci mai curând măreşte şansele nefericirii şi izolării personale.

Efemeritatea

Stilul de viaţă homosexual este surprinzător de efemer. Homosexualii sunt foarte conştienţi că, deşi dorinţele lor sexuale vor continua, puţini vor fi interesaţi sexual de ei după ce vor fi împlinit treizeci de ani. Sănătatea bună este frecvent întreruptă de lungi perioade de alcoolism şi de boli cu transmitere sexuală – iar deoarece durata lor de viaţă este atât de scurtă (vârsta mediană de deces la homosexuali şi lesbiene este probabil cu 15-20 de ani mai scurtă decât la heterosexualii căsătoriţi), tovarăşii lor mor frecvent. Spre deosebire de satisfacţiile şi ataşamentele relativ permanente ale căsătoriei tradiţionale şi ale calităţii de părinte, cele asociate cu homosexualitatea sunt trecătoare.

Nu este deloc surprinzător că jumătate dintre homosexuali şi-au exprimat regretul cu privire la homosexualitatea lor^[10] sau că de 4 ori mai mulţi i-ar avertiza pe adolescenţii care tocmai îşi încep activitatea homosexuală mai degrabă să se oprească, decât să continue.^[9]

„Viaţa homosexuală” este scurtă, singuratică şi plină de infidelitate, insecuritate, boală şi pericol. Deşi sunt ţinuţi de fapt captivi de adicţia sexuală, nu de ziduri şi zăbrele, homosexualii prezintă multe din trăsăturile psihologice ale celor închişi în lagărele morţii. Patologiile homosexualilor se potrivesc perspectivei social-psihiatrice: fericirea şi bunăstarea sunt dobândite prin productivitate socială şi sexuală, nu prin „libertate sexuală”.

Note

^[1] Gebhard P. H. ş.a. (1965) Sex Offenders. New York: Harper and Row.

^[2] Saghir M. T. & Robins E. (1973) Male and female homosexuality. Baltimore: Williams and Wilkins.

^[3] Bell A. P. & Weinberg M. S. (1978) Homosexualities. New York: Simon and Schuster.

^[4] Cameron P. & Ross K. P. (1981) Social psychological aspects of the Judeo-Christian stance toward homosexuality. Journal of Psychology and Theology 9:40-57.

^[5] Cameron P. ş.a. (1989) Effect of homosexuality on public health and social order. Psychological Reports 64:1167-77. Cameron P. ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99. Cameron P. ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces. Psychological Reports 62:211-19.

^[6] Blumstein P. & Schwartz P. (1983) American couples. New York: Morrow.

^[7] McWhirter A. P. & Mattison A. M. (1984) The male couple. New Jersey: Prentice Hall.

^[8] Cameron P. ş.a. (1989) Effect of homosexuality on public health and social order. Psychological Reports 64:1167-77. Cameron P. ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99. Cameron P. ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces. Psychological Reports 62:211-19.

^[9] Gebhard P. H. & Johnson A. B. (1979) The Kinsey Data. New York: Saunders.

^[10] Bell A. P. & Weinberg M. S. (1978) Homosexualities. New York: Simon and Schuster.

^[11] Omaha World-Herald, 8/4/93, p. 24.

[Extras din The Psychology of Homosexuality. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Dragi prieteni ai Institutului pentru Cercetarea Familiei,

Pretutindeni în lume, oficialităţi „bine informate” din domeniul sănătăţii publice promovează Truvada, medicamentul pentru HIV care scade cantitatea de HIV în corp. Poate că promovarea cea mai intensă se face la San Francisco. Reclamele de pe autobuze arată homosexuali dansând de bucurie, neavând nici cea mai mică grijă dacă iau Truvada, iar noile infecţii HIV au scăzut cu 17% în anul curent. În timp ce aceasta se datorează aparent campaniei de prevenire, dat fiind „succesele” sale din trecut, va fi nevoie de câţiva ani pentru a fi siguri că scăderea nu este temporară. Truvada poate să aibă un număr de efecte negative neplăcute (inclusiv impotenţa), iar în al doilea şi în al treilea an de utilizare nu numai că devine „depăşită”, dar adesea are ca rezultat atât de multe complicaţii, încât pacienţii renunţă să o mai ia.

Mai mult, luaţi în considerare ce spune reclama: „Te acceptăm cât de lasciv, vrem doar să iei această pilulă zilnic. În rest, fă-o!”

Precum remarcăm în newsletter-ul nostru, Platon şi Ioan Chrysostom par să aibă dreptate – societatea nu obţine nimic din promovarea homosexualităţii. Deoarece avem nevoie de heterosexualitate pentru a avea copii şi pentru a avea astfel un viitor, are sens să promovăm sexul heterosexual. Dar de ce ar trebui societatea – deja impactată de apariţia şi răspândirea HIV la homosexuali – să vrea să promoveze chiar tipul de sexualitate care măreşte riscul nostru faţă de un nou virus şi o nouă epidemie? De ce ar trebui să plătim 25000 de dolari pe an per homosexual ca să-i împiedicăm pe homosexuali să răspândească HIV? Chiar dacă am reuşi să facem ca 80% dintre cei aproximativ 2-3 milioane de homosexuali [din SUA, n. trad.] să ia Truvada în fiecare an, de ce am crede că aceasta ar însemna că „trăim conform valorilor noastre americane”, precum spun Preşedintele Obama şi oficialităţile din domeniul sănătăţii publice?

Alegerile s-au încheiat, iar noi ne organizăm bine ca să transmitem informaţii cheie Administraţiei Trump şi mass-mediei în luna februarie.

Cum vom face aceasta? Avem trei studii noi pe care le promovăm:

1) că homosexualii şi HIV/SIDA nu fac casă bună împreună;

2) că tiparul molestării copilului în lume arată că atunci când homosexualitatea este acceptată, proporţia molestării homosexuale a copilului creşte; şi cel mai important:

3) că adolescenţii din SUA devin mai puţin frecvent heterosexuali şi mai frecvent homosexuali sau „confuzi din punct de vedere sexual”.

Deoarece adolescenţii americani încep să se îndrepte spre homosexualitate, alarma trebui să se declanşeze. Odată intrat în homosexualitate este foarte, foarte dificil să o „părăseşti” şi chiar mai dificil să devii heterosexual exclusiv.

Aproape că este „ultima şansă” pentru Occident. Nimeni nu ştie când o societate scapă de sub control pentru ultima oară. Dar noi într-acolo ne îndreptăm. Hollywood-ul şi oficialităţile din domeniul sănătăţii publice şi din domeniul psihiatriei sunt pe cale să transforme SUA într-o ţară homosexuală. Iar ţările homosexuale nu dăinuiesc prea mult timp.

Toate cele bune!

Dr. Paul Cameron

Director la Institutul pentru Cercetarea Familiei

[Extras din Family Research Institute Newsletter for January 2017. Copyright © 2017 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Activiştii homosexuali depun mari eforturi pentru a se face distincţie între dragostea homosexuală şi sexul homosexual şi sexul cu copii sau cu animale. Dragostea homosexuală, afirmă ei, este la fel ca dragostea bărbat-femeie, conducând la acelaşi gen de dorinţă sexuală şi dedicare şi la aceeaşi calitate a acestora. Homosexualitatea şi heterosexualitatea ar trebui astfel să fie privite şi tratate în acelaşi fel.

Oficialităţile din domeniul sănătăţii publice şi mulţi politicieni au fost complet înşelaţi să creadă aceasta. C. Everett, fost Surgeon General al SUA [Purtător de cuvânt al Departamentului de Sănătate Publică din SUA, n. trad.], a trimis o broşură în fiecare cămin american în care garanta că vaginul şi rectul sunt „la fel” în ceea ce priveşte riscul infectării cu HIV şi că SIDA este, în mod egal, atât o problemă heterosexuală, cât şi homosexuală. Acceptarea, în aceeaşi măsură, a dragostei homosexuale a invadat politica şi a condus la legi care garantează drepturi pentru persoanele LGBT şi la sentinţe judecătoreşti favorabile homosexualilor. Iar deoarece „Dumnezeu este dragoste”, apelul pe care îl fac homosexualii la dragoste a făcut ca Biserica să-şi creeze singură complicaţii. Papa Francisc a făcut declaraţii care par să contrazică opoziţia Bisericii faţă de homosexualitate, iar un grup evanghelic proeminent a comparat modul în care Biserica îi tratează pe homosexuali cu modul în care i-au tratat naziştii pe evrei.

Totuşi, din punct de vedere istoric, comportamentul homosexual a fost privit foarte diferit. Platon a afirmat că sexului homosexual îi lipseşte altruismul şi ca atare nu aduce beneficii societăţii – o componentă necesară a ceea ce se înţelege în general prin „dragoste”. Într-adevăr, a afirmat el, homosexualii nu fac decât să folosească trupul celuilalt.^[1] Un mileniu mai târziu, Ioan Chrysostom [Ioan Gură de Aur, n. trad.], episcopul Constantinopolului, a respins orice pretenţie că dorinţa homosexuală îşi are originea în dragoste, numind homosexualitatea „o boală cumplită şi nevindecabilă”, atât de distructivă încât este „mai rea decât crima”.

Astăzi avem dovezi empirice cu privire la întrebarea dacă dragostea homosexuală şi dragostea heterosexuală sunt sau nu similare. În ultimii treizeci şi cinci de ani, s-au păstrat cifre şi s-au comparat ratele infectării cu HIV la prostituate, consumatorii de droguri şi homosexuali. Toate cele trei grupuri au fost bine informate cum să evite infectarea celor cu care interacţionează. Prostituatele, desigur, nu pretind că îşi „iubesc” clienţii – ele oferă un serviciu. La fel, consumatorii de droguri nu pretind că-şi iubesc tovarăşii alături de care îşi injectează droguri, dar de obicei doresc de la cei din jur camaraderie şi siguranţă.

Dar homosexualii pretind că iubirea (sau cel puţin echivalentul dorinţei heterosexuale) este motivaţia lor pentru sex. Este dragostea lor dovedită de precauţiile pe care le iau pentru a se proteja pe ei înşişi şi pe partenerii lor de boală? Dar dacă homosexualii nu reuşesc să ia precauţii în aceeaşi măsură în care iau prostituatele şi consumatorii de droguri injectabile? Ce ar spune aceasta despre natura „dragostei” homosexuale? În loc de a fi egală cu dragostea heterosexuală, ar putea ea să fie mai asemănătoare cu autogratificarea extremă asociată cu sexul cu copii sau cu animale?

Când este vorba de germeni periculoşi presupunem, în mod automat, că oamenii vor încerca să-i evite şi că vor evita, de asemenea, să-i infecteze pe alţii. Presupunem că oamenii raţionali „vor avea grijă de ei înşişi şi de aproapele lor” şi, cu siguranţă, vor evita să infecteze pe cineva pe care îl iubesc. În cazul HIV, care este dificil de transmis, folosirea prezervativelor pentru sex şi a acelor curate pentru consumul de droguri oferă de obicei suficientă protecţie şi cere doar câteva clipe din timpul personal.

Dar, spre deosebire de prostituate şi consumatorii de droguri injectabile, unele infecţii legate de HIV provin de la homosexuali care caută să se infecteze sau să îi infecteze deliberat pe alţii. În numărul din decembrie 2016 al SFWeek, editorul homosexual Channing Joseph a povestit cum a dat anunţuri în publicaţii homosexuale prin care căuta să se infecteze cu HIV. Din „peste o sută de răspunsuri”, cinci au spus: „În niciun caz, este greşit”, dar „peste o sută” au răspuns cererii lui de a primi „microbul”, oferind momentul şi locaţia pentru a face ce era de făcut.^[2] El a povestit cum „un tânăr postează un anunţ online. Curând după aceea, se află gol şi cu faţa în jos pe patul unei camere de hotel slab luminate. În acea noapte, bărbaţi necunoscuţi intră pe uşa descuiată. În loc să spună «salut», ei îşi descheie pantalonii. Când termină, pleacă. Până în zori, tânărul pierde şirul partenerilor de sex care au venit şi au plecat. Dacă şi-a atins scopul, următorul lui test pentru Virusul Imunodeficienţei Umane va ieşi pozitiv.”

Au fost întâlnirile de mai sus „dragoste homosexuală”? Probabil că toţi bărbaţii care au penetrat aveau un nivel ridicat de HIV în corp – ei erau „cei care dăruiau”. Un alt tânăr a scris: „Impregnează-mă cu virusul SIDA!”, iar altul: „Pentru asta trăiesc.” Alţii au spus că au folosit periuţa de dinţi ca să-şi frece colonul pentru a se asigura că vor fi infectaţi. Unii au spus că vor „renunţa la Truvada” ca să-şi mărească nivelul de HIV. Alţii vroiau să fie siguri că ei erau cei care au infectat.

Jurnalistul a făcut observaţia: „Este dificil de spus exact câţi oameni răspândesc intenţionat HIV, dar în oricare săptămână, în anunţurile personale de pe site-ul Craiglist din zona Golfului San Francisco, nu este neobişnuit să găseşti cel puţin câteva anunţuri personale ale solicitatorilor şi dătătorilor de «microb». Pe Bareback Real Time sunt adesea zeci de asemenea anunţuri.” Nu există nicio înregistrare cu prostituate sau consumatori de droguri care fac aşa ceva – niciuna.

San Francisco creează adesea cadrul pentru ceea ce fac alte oraşe mari prietenoase faţă de homosexuali. Reclame despre „Revoluţia noastră sexuală”, care arată homosexuali dansând de bucurie fiindcă sunt (aproape) complet protejaţi de HIV, sunt puse la loc de frunte peste tot pe autobuze şi în postere. Mesajul implicit? Homosexualii pot folosi sau nu prezervativele; pot fi liberi de teamă. Dar acest program (care este de ajutor pentru ~ 12500) are costuri medicale de aproximativ 2000 de dolari/lună sau de 25000 de dolari/an per homosexual numai pentru prevenţia HIV. Deoarece încărcarea virală a HIV şi contagiozitatea HIV cresc când se dobândeşte o altă boală cu transmitere sexuală, nefolosirea prezervativului şi „libertatea” înseamnă mai multe BTS-uri. Dacă în program s-ar înregistra 65000 de indivizi, costul medical ar fi de cel puţin 100 milioane de dolari/an, fără a mai menţiona costul provenind din BTS-urile adiţionale datorate „libertăţii sexuale”.

Deci nu numai că homosexualii nu contribuie cu copii la viitorul nostru, dar prevenirea dobândirii sau răspândirii acestui singur virus costă aproximativ 25000 de dolari/an per individ! Ce nu am putea face cu un plus de 25000 de dolari/an? Ce este atât de special la homosexuali, pentru ca acest comportament al lor să fie protejat şi susţinut într-un asemenea mod?

Investigaţia jurnalistică a SFWeek a fost făcută la scară redusă. Numărul infecţiilor HIV care apar din cauza celor care „caută microbul” şi a celor care îl „dăruiesc” reprezintă probabil doar o mică proporţie dintre cazurile de pe scena homosexuală din San Francisco. Dar alte oraşe importante au „comunităţi homosexuale” similare, iar acelaşi lucru se întâmplă şi acolo. Mai important este ceea ce spune activitatea respectivă despre natura „dragostei homosexuale” sau despre lipsa ei. Alte dovezi mai extensive întăresc perspectiva că „dragostea” heterosexuală şi homosexuală nu sunt deloc la fel, oferind credibilitate atât lui Platon, cât şi lui Chrysostom.

35 de ani de experienţă cu HIV

Homosexualitatea a fost suprimată puternic când China a instituit politica copilului unic în 1978-1980. Date fiind cultura şi mărimea Chinei, limitarea la un singur copil a creat cadrul pentru existenţa a numeroşi bărbaţi lipsiţi de femei, poate între 24 şi 33 de milioane în 2016.^[3] China a dezincriminat actele homosexuale în 1997 şi a eliminat homosexualitatea ca „boală mintală” în 2001 – chiar când unii dintre „bărbaţii ei în plus” au adoptat homosexualitatea. Confruntată cu creşterea infecţiilor HIV la homosexuali, China a suprimat parţial homosexualitatea, interzicând promovarea ei şi refuzând să ofere drepturi homosexualilor.

Prin aceste schimbări, proporţia homosexualilor în numărul noilor cazuri de HIV din China a crescut de la procentul de 1% în 1990-2001, în perioada de „suprimare dură”, când actele homosexuale erau ilegale sau o boală mintală, la procentul de 27% în 2015, în perioada de „suprimare uşoară”. Proporţia infecţiilor la bărbaţii homosexuali a urcat în 2005 şi a depăşit proporţia consumatorilor de droguri injectabile, devenind al doilea grup de purtători de HIV ca mărime în 2011. Comparativ, bărbaţii homosexuali au reprezentat 29% dintre noile infecţii cu HIV în SUA în 1998 şi ~ 69% dintre noile infecţii cu HIV din SUA în 2014.^[4] Ambele ţări au înregistrat aproximativ 30000 de noi infecţii cu HIV la bărbaţii homosexuali în 2015.

Toate ţările au depus eforturi să împiedice răspândirea HIV. Diferitele lor strategii de prevenţie constituie un experiment natural de 35 de ani, care a implicat zeci de guverne, miliarde de oameni şi sute de scheme de prevenire. Spre deosebire de studiile tipice, care ne fac cunoscut ce au spus oamenii că au simţit, dar nu neapărat ce au făcut ei de fapt, ştim „ce s-a întâmplat de fapt” în ultimii 35 de ani. Trei grupuri care nu inspiră respect – bărbaţii homosexuali, consumatorii de droguri injectabile şi prostituatele – au fost informate cum să controleze răspândirea HIV. Unul singur nu a reuşit.

1. Prostituatele (şi heterosexualii) au încetinit transmiterea virusului HIV, folosind prezervativele;
2. Consumatorii de droguri injectabile au încetinit transmiterea virusului HIV, folosind ace curate; dar
3. „Nicio ţară din lume nu a descoperit un mod eficient de a controla epidemia la bărbaţii homosexuali.” – Dr. Wu Zunyou, Director la Centrul de Prevenire a SIDA din China^[5]

Dr. Zunyou, conştient de rezultatele pe plan mondial, a concluzionat că, indiferent de limbă, cultură sau schema de prevenire, refuzul bărbaţilor homosexuali de a se proteja pe ei înşişi şi de a-i proteja pe iubiţii lor de infectare este un fel de „constantă”. Cele mai recente rapoarte din SUA despre infecţia cu HIV care implică heterosexuali (inclusiv prostituate), consumatori de droguri injectabile şi bărbaţi homosexuali, întăresc evaluarea Dr. Zunyou (a se vedea tabelul de mai jos).

Noile infecţii cu HIV în SUA după categorie, 2010-2014^[4]

Aparent, la primele două grupuri a existat suficientă preocupare atât pentru siguranţa celor implicaţi, cât şi pentru siguranţa tovarăşilor lor, pentru a conduce la o scădere per total în numerele şi proporţiile noilor infecţii cu HIV. Totuşi, numere aproape constante de infecţii la bărbaţii homosexuali au condus la o proporţie în creştere a HIV.

Sunt cifre dure despre noile infecţii, nu studii despre sentimente sau opinii. Sunt rezultate despre modul în care adevăratele motivaţii au condus la infectarea cu o boală mortală. Chiar dacă un iubit ştie că declaraţia „te iubesc” este validată de o purtare corespunzătoare, noi ştim că declaraţia retorică nu înseamnă nimic, dacă mărturisirea „dragostei” conduce la o lipsă de grijă care denotă indiferenţă, iar „iubiţii” sunt trataţi doar ca obiecte sexuale.

Există mai mult decât o uşoară nepotrivire între tiparul infectării cu HIV la homosexuali şi „dragostea” pe care pretind ei că o au pentru partenerii lor. În stadiile de început ale epidemiei, unii lideri homosexuali au ameninţat că vor „otrăvi rezerva de sânge”. Într-adevăr, fie deliberat, fie din neatenţie, peste 3000 de nehomosexuali din SUA au murit din cauza sângelui donat de homosexuali în anii 1980 şi 1990. Chiar şi în zilele noastre, precum am remarcat mai sus, unii homosexuali încearcă să se infecteze intenţionat sau să infecteze pe alţii cu HIV.

Faptul că prostituatele şi consumatorii de droguri injectabile arată mai multă preocupare pentru ei înşişi şi pentru tovarăşii lor decât bărbaţii homosexuali arată falsitatea afirmaţiei că dragostea homosexuală şi dragostea heterosexuală sunt echivalente. De asemenea, demonstrează – în probleme de viaţă şi moarte – cât de superficială este dragostea homosexuală. Deşi este evident că indivizii variază în nivelul de dedicare faţă de parteneri, dovezile statistice sunt clare. Platon şi Chrysostom au rostit adevărul: numai nesăbuinţa ar pune semnul egal între dragostea între persoanele de acelaşi sex şi dragostea bărbat-femeie.

Referinţe

^[1] Czachorowski M. (2016) Profesor, Universitatea Catolică din Lublin, Mărturie înaintea Parlamentului polonez, 11 octombrie.

^[2] C. Joseph (2016) An undercover look inside the world of HIV bug chasers and gift givers. SFWeek, decembrie, www.sfweekly.com/topstories/undercover-look-inside-world-hiv-bug-chasers-gift-givers.

^[3] Li X. (2016) Why China’s marriage rate is plummeting. Time, 11 octombrie.

^[4] CDC (2016) HIV Surveillance Report, 2015; vol. 275. www.cdc.gov/hiv/library/reports/hiv-surveillance.html. Publicat în noiembrie 2016. Accesat pe 29.11.2016. Tabelul 1b.

^[5] Wang F. (2016) China grapples with HIV cases among gay men, but stigma runs deep. Wall Street Journal, 28 septembrie, A5, www.wsj.com/articles/china-grapples-with-hiv-cases-among-gay-men-but-stigma-runs-deep-1474988827.

[FRR Jan 2017 – 35-Year Natural Experiment Suggests Gay Love No Equal of Heterosexual Love. Copyright © 2017 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]