Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Societatea îi discriminează, pe bună dreptate, pe cei care fură, nu depun eforturi la serviciu sau escrochează. Pe baza datelor din sănătatea publică, ea îi discriminează, pe bună dreptate, pe fumători sau pe cei care folosesc droguri ilegale. Toată lumea recunoaşte cât de greşite şi/sau dăunătoare sunt astfel de comportamente şi că este nevoie să fie descurajate.

Dar de ce nu se întâmplă acelaşi lucru când stilul de viaţă sexual al unor indivizi este atât de deficient, încât sunt mai predispuşi să se sinucidă, să dobândească boli cu transmitere socială şi cancere asociate şi să nu trăiască la fel de mult ca ceilalţi? Dacă ei contribuie mai puţin la societate dar, în acelaşi timp, de fapt li se oferă mai mult – în termenii beneficiilor şi protecţiei – decât cetăţenilor obişnuiţi? Care este efectul protejării lor ca „minoritate sexuală”, în loc de a-i discrimina pe bună dreptate? Răspunsul? Ei cer chiar şi mai multă protecţie – fiindcă nedreptatea dă naştere la mai multă nedreptate.

Ce argument să folosească ei totuşi pentru a obţine şi mai mult suport din partea societăţii? Dacă unii indivizi costă societatea mai mult decât cei mai mulţi şi contribuie mai puţin decât cei mai mulţi – din cauza a ceea ce îi deosebeşte de ceilalţi ca „minoritate sexuală” – iar ei distrug şi mai mult societatea, punând stăpânire pe locurile de odihnă, făcând sex în public şi tot felul de probleme, de ce nu ar trebui societatea, pe bună dreptate, să concluzioneze că remediul ar fi o discriminare hotărâtă?

Răspunsul clar: schimbă situaţia susţinând că o astfel de discriminare este inerent nedreaptă şi că faptul de a fi discriminat face ca toate aceste lucruri rele să li se întâmple.

De fapt, de ce să nu depună ei plângere împotriva societăţii cu astfel de pretexte ca dovezi? Mulţi ar putea presupune: „Dacă depun plângere, cu siguranţă sunt discriminaţi pe nedrept.” Mai mult, înregistrarea unei asemenea plângeri ar putea face să pară că societatea este responsabilă că homosexualii sunt mai puţin sănătoşi. La urma urmei, cei mai mulţi oameni sănătoşi nu înregistrează plângeri, afară doar dacă ar câştiga ceva.

Bineînţeles, homosexualii nu sunt nici „normali”, nici deosebit de „sănătoşi”. Ei nu-şi vor susţine niciodată o plângere prin comportamentul lor. Ce succes ar avea o asemenea plângere, dacă homosexualii ar susţine, în mod public, că „şi-au pus, în mod nevinovat, penisurile în locuri unde nu aveau ce căuta, s-au infectat, deci… societatea este de condamnat pentru orice infecţii şi boli care au rezultat…”?

Nu este de mirare atunci că plângerea depusă anul acesta împotriva societăţii canadiene nu menţionează deloc ce fac homosexualii sau consecinţele medicale care rezultă din comportamentul homosexual. Dacă îi asculţi pe homosexuali vorbind, nu sexul anal sau promiscuitatea cauzează vătămarea, ci dezaprobarea de către societate a activităţilor lor homosexuale.

Faptul de a poza în victime a avut efect în cazul SIDA. Sloganul „oricine are SIDA este inocent” pare prea prostesc ca să fi funcţionat. Dar a funcţionat. HIV primeşte mai mulţi dolari pentru cercetări per persoană infectată decât orice altă boală!

Deci de ce să nu folosească ei aceeaşi schemă pentru toate celelalte maladii şi necazuri asociate cu stilul de viaţă homosexual? Exact aceasta se întâmplă acum în Canada. Într-o plângere înregistrată în februarie 2009, lobby-ul gay/lesbian/bisexual se plânge de inegalitate! Luaţi în considerare cum încep ei:

„Suntem canadieni gay, lesbiene sau bisexuali (GLB), care credem că populaţia gay, lesbiană şi bisexuală nu primeşte programe de suport echitabile pe baza nevoilor sale, comparativ cu programele de suport pentru populaţia generală şi alte populaţii minoritare, din partea Sănătăţii Canadei şi Agenţiei Sănătăţii Publice a Canadei. În particular, populaţia GLB nu este inclusă ca populaţie prioritară şi, prin urmare, nu primeşte fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunităţile GLB sunt afectate în mod disproporţionat. Astfel de inechităţi există, în ciuda mandatelor departamentelor şi agenţiilor, creându-se un precedent prin oferirea de fonduri speciale altor populaţii minoritare specifice [precum indienii nativi din Canada].”

„Aceste departamente guvernamentale ar putea să sugereze că populaţiile GLB nu sunt excluse în mod specific din programele şi serviciile lor. Totuşi, ignorarea nevoilor de sănătate unice ale comunităţii noastre este o formă de discriminare împotriva comunităţilor noastre.”

Vă amintiţi idealul marxist: „De la fiecare conform abilităţilor sale, la fiecare conform nevoilor sale”? Activiştii homosexuali nu se referă la nicio responsabilitate a lor (adică, „de la fiecare”), dar partea cu „nevoile” se potriveşte perfect intereselor lor. La urma urmei, studiile empirice decente arată că homosexualii generează atât de multe probleme pentru ei înşişi (ca şi pentru alţii), încât au „nevoie” de toate tipurile de ajutor.

Cei căsătoriţi trăiesc mai sănătos, mai mult şi sunt în general mai înstăriţi. Deci, din perspectiva liberală a inechităţii, are sens că ar trebui taxaţi pentru a le acorda „beneficii speciale” celor care dau curs intereselor homosexuale.

Nu este pur şi simplu şocant că guvernul canadian nu „lucrează activ sau metodic pentru a se adresa problemelor unice de sănătate şi de bunăstare cu care se confruntă canadienii lesbiene, gay şi bisexuali… [Şi aceasta chiar dacă] statutul sănătăţii canadienilor GLB este printre cele mai reduse în populaţia Canadei”?

Uau! Ce ar fi putut cauza această circumstanţă teribilă?

În primul rând, o lipsă de bani pentru ca liderii GLB „pentru a lucra cu guvernul la îmbunătăţirea sănătăţii lor”. Nu ştiaţi că „populaţia GLB nu este inclusă ca populaţie prioritară şi, prin urmare, nu primeşte fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunităţile GLB sunt afectate în mod disproporţionat. Astfel de inechităţi există, în ciuda mandatelor departamentelor şi agenţiilor, creându-se un precedent prin oferirea de fonduri speciale altor populaţii minoritare specifice.”

Deci care este dovada acestei îngrozitoare discriminări? Simplul fapt că, aproape după fiecare criteriu, homosexualii sunt mai puţin sănătoşi. „Evident”, sexul homosexual este absolut la fel de „sănătos” ca sexul normal, heterosexual, deci probabil că discriminarea „explică” discrepanţele.

Să luăm în considerare enumerarea relelor evidenţiate de plângerea GLB – toate fiind din vina noastră.

Speranţa de viaţă

„În timp ce numărul de studii despre speranţa de viaţă a persoanelor GLB este limitat, ceea ce indică cercetările, în mod consecvent, este că speranţa de viaţă persoanelor GLB este substanţial mai scăzută decât cea a populaţiei generale.”

Cât de mult?

„Speranţa de viaţă a bărbaţilor homosexuali/bisexuali din Canada este de 55 de ani. Şi mai puţine cercetări au fost făcute despre speranţa de viaţă la lesbienele din Canada, dar indicatorii de sănătate sugerează că, deşi nu este la fel de scăzută ca cea a bărbaţilor homosexuali, tot este mai scăzută decât speranţa de viaţă a populaţiei generale.”

Cu siguranţă, durata redusă de viaţă nu este o consecinţă a ceea ce fac homosexualii – indiferent cât de periculos sau de dezgustător ar fi din punct de vedere biologic. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem şi să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi.

Sinuciderea

„În comparaţie cu populaţia heterosexuală, persoanele GLB au rate de sinucidere de 2-13,9 ori mai ridicate decât populaţia generală. O cifră citată de obicei mai frecvent este că persoanele GLB au o rată de sinucidere de 3 ori mai mare decât populaţia generală şi că persoanele GLB reprezintă 30% dintre toate sinuciderile din Canada.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că violenţa – inclusiv sinuciderea – este mai obişnuită la cei care se implică în homosexualitate. Cu cât mai mult? Greu de spus – deoarece cei care reuşesc să se sinucidă nu pot fi chestionaţi.

Rata de sinucidere a rămas, destul de constant, la 11/100000 de persoane în SUA şi la aproximativ 12/100000 de persoane în Canada. Cele mai multe sinucideri par să fie asociate cu consumul de droguri sau alcool. După cum cunoaşte Institutul pentru Cercetarea Familiei, singurul studiu care a făcut o autopsie socio-psihologică a unui set de sinucideri a găsit un exces, dar nu un dublu, de sinucideri la cei care s-au implicat în homosexualitate. Diferenţa nu este destul de mare pentru a fi „semnificativă din punct de vedere statistic”.

Dacă 1,7% dintre canadienii identificaţi de Statisticile Canadei ca „homosexuali” comit 30% dintre toate sinuciderile (adică ~ 1200 de sinucideri pe an), viaţa lor trebuie să fie mizerabilă, deoarece o astfel de cifră ar sugera o rată de sinucidere de aproximativ 25 de ori mai ridicată la subgrupul respectiv. Institutul pentru Cercetarea Familiei are îndoieli cu privire la această afirmaţie, dar dacă este cât de cât apropiată de adevăr, ea reprezintă un fapt suficient pentru a condamna comportamentul homosexual şi pentru a le băga asta în cap copiilor la şcoală. Ei ar trebui să fie încurajaţi să stea departe de copiii sau adulţii care cochetează cu homosexualitatea, în loc să fie introduşi în homosexualitate ca o posibilă alegere „sănătoasă”.

Cu siguranţă, rata ridicată de sinucidere nu este o consecinţă a ceea ce fac homosexualii – a instabilităţii lor, a promiscuităţii lor etc. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem şi să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi!

Fumatul

„Studiile au găsit că persoanele GLB au rate ale fumatului de 1,3-3 ori mai ridicate decât rata populaţiei generale. Studiile pe tinerii GLB au indicat rate ale fumatului chiar şi mai ridicate, un studiu pe lesbienele tinere din partea de sud a Statelor Unite susţinând că 78% dintre ele sunt fumătoare.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această afirmaţie. Cei care se implică în homosexualitate sunt considerabil mai predispuşi să fumeze.

„Sănătatea Canadei şi Agenţia Sănătăţii Publice a Canadei au finanţat campanii extensive de marketing public pentru a reduce ratele de fumat, deşi puţine campanii au avut ca ţintă comunităţile GLB. Ca în cazul sinuciderii, fumatul poate fi prevenit şi, cu programe corespunzătoare, rata fumatului la persoanele GLB ar putea fi substanţial redusă.”

Observaţi că, în timp ce homosexualii au primit aparent cel puţin unele sume de bani pentru „campanii extensive de marketing”, rezultatul a fost zero – homosexualii tot sunt mai predispuşi să fumeze. De ce, dacă au fost „luaţi ca ţintă” (deşi nefrecvent) pentru campaniile de marketing? Fiindcă nicio campanie de marketing sau de educaţie nu a arătat vreodată că a redus fumatul pe termen lung. Niciuna. Pentru nimeni, ca să nu mai vorbim de homosexuali.

Deci de ce a scăzut rata fumatului? Parţial deoarece costă mai mult în zilele noastre (mai precis, sunt mai multe taxe), dar în special fiindcă – în armonie cu cercetările şi recomandările Directorului Institutului pentru Cercetarea Familiei, Dr. Paul Cameron, de la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970 – accesul fumătorilor este interzis în restaurante, clădiri publice etc.

Cei care sunt ţinuţi în carantină sunt discriminaţi de alţii fiindcă „societatea” a spus ori că fac ceva greşit, ori că au o boală sau o stare contagioasă. Unii se opresc din cauza inconvenientului. Unii se opresc din cauza respectivei discriminări. Dar un lucru este sigur – faptul că sunt puşi în carantină îi descurajează pe mulţi să adopte obiceiul, iar pe alţii să-l continue. Acelaşi lucru este adevărat cu privire la homosexualitate: societatea primeşte mai mult din ceea ce protejează şi laudă, mai puţin din ceea ce este dificil şi discriminat.

Alcoolismul

„Studiile despre ratele alcoolismului la persoanele GLB arată rate de 1,4-7 ori mai ridicate decât rata populaţiei generale.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această evaluare. Cei „dependenţi” de un lucru sau de o substanţă (în acest caz, de comportamentul homosexual) sunt mai predispuşi să fie „dependenţi” şi de un alt lucru sau de o altă substanţă. Fumătorii sunt mai predispuşi să folosească droguri ilegale. Toxicomanii sunt mai predispuşi să se implice în homosexualitate, să participe la violenţă etc.

Depresia

„Se estimează că 5% din populaţia generală suferă de depresie severă la un anumit moment în viaţă. Totuşi, studiile despre depresie din comunitatea GLB arată rate de 1,8-3 ori mai ridicate.”

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că viaţa „homosexuală” îi duce pe mulţi la depresie severă.

HIV/SIDA

„În domeniul HIV/SIDA inegalităţile din politicile şi programele Sănătăţii Canadei şi Agenţiei Sănătăţii Publice a Canadei vizavi de persoanele GLB sunt ilustrate cel mai clar. Bărbaţii homosexual şi bisexuali… reprezintă 76,1% din cazurile de SIDA, de când au început să fie păstrate statistici… Comunitatea GLB duce greul epidemiei HIV/SIDA, dar la 25 de ani după prima apariţie a epidemiei în Canada, încă nu există niciun program şi nicio strategie dedicată lor – şi, prin extensie, o finanţare suficientă – pentru a aborda epidemia în comunitatea GLB.”

Dacă folosim cifra de 1,7% de la Statisticile Canadei pentru procentajul populaţiei homosexuale sau bisexuale, atunci rata sa de infecţie cu HIV este de cel puţin 26 de ori mai ridicată decât la populaţia generală.

Bineînţeles, cei care practică homosexualitatea se expun la tot felul de riscuri. Dar faptul că „duc greul” evocă imaginile unei armate de viruşi răspândindu-se prin ţară, şi fie

1. homosexualii cei curajoşi, care se află în prima linie, înfruntă direct ameninţarea,
2. fie homosexualii nevinovaţi sunt pe nedrept luaţi drept ţintă pentru infecţie!

Faptul trist este că aceşti indivizi au primit şi au răspândit boala din cauza obiceiurilor lor sexuale, nu din cauza cavalerismului lor sau a unei conspiraţii infame care îi vizează pe practicanţii homosexualităţii.

Cancerul

„Bărbaţii homosexuali, lesbienele şi bărbaţii bisexuali prezintă un risc crescut pentru anumite cancere şi, drept rezultat, datorită orientării lor sexuale şi din cauză că mesajul prevenirii nu are ca ţintă comunităţile GLB. Datorită ratelor mai ridicate ale fumatului şi consumului de alcool, populaţiile GLB prezintă un risc mai ridicat pentru cancerul de plămâni şi de ficat. La bărbaţii homosexuali şi bisexuali activi sexual semnele precursoare cancerului anal sunt mai frecvente, datorită expunerii frecvente la papilloma virusul uman, un virus despre care se crede, de asemenea, că ar contribui la ratele ridicate de cancere la cap şi gât la aceeaşi populaţie.”

„Se raportează că lesbienele prezintă un risc crescut pentru cancerul de sân, pe baza factorilor de risc particulari mai răspândiţi la această populaţie. Lesbienele prezintă, de asemenea, risc crescut pentru cancerul cervical.”

Ruşine societăţii! Bieţii homosexuali suferă din cauză că nu am găsit o cale de a preveni infectarea lor sau de a-i vindeca. La urma urmei, ei fac doar ceea ce orientarea lor sexuală îi „forţează” să facă.

Donarea de sânge şi de organe

„În timp ce recunoaştem că Serviciile Canadiene pentru Sânge (CBS) sunt principalul responsabil pentru politicile cu privire la siguranţa transfuziilor de sânge, credem că Sănătatea Canadei, care finanţează CBS, este în fond responsabilă pentru politicile care împiedică orice bărbat homosexual sau bisexual să doneze sânge dacă a avut contact sexual cu un alt bărbat după anul 1977. Deoarece această politică nu are nicio bază ştiinţifică, este posibil ca unii oficiali de la Sănătatea Canadei să se teamă încă de riscul de a fi daţi în judecată din cauza rolului pe care l-au avut în scandalul sângelui infectat şi să adopte o acţiune care să îi protejeze pe ei, în detrimentul canadienilor GLB?”

Hm… sute de canadieni au fost infectaţi prin utilizarea de sânge de la bărbaţi homosexuali. Din nefericire, renunţarea la restricţia donării de sânge de către homosexuali şi folosirea celor mai bune şi mai noi teste de sânge nu vor elimina riscul, doar îl vor reduce: poate la cel mult o transfuzie infectantă pe an. Ce este mai important: menţinerea rezervei de sânge sigure, pe cât posibil mai aproape de 100%, sau mulţumirea homosexualilor prin eliminarea restricţiilor curente de donare?

„Alte ţări şi-au examinat politicile şi au făcut schimbări cu privire la donarea de sânge de către bărbaţii homosexuali şi bisexuali. În Statele Unite, un purtător de cuvânt de la Crucea Roşie Americană a spus: «Nu pare raţional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.» Nu există o justificare ştiinţifică reală pentru menţinerea interdicţiei discriminatorii pe viaţă pentru donarea de sânge în cazul bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi. Totuşi, o asemenea politică transmite un mesaj puternic că bărbaţii homosexuali şi bisexuali sunt o ameninţare pentru sănătatea publică.”

Este o glumă? „Nu pare raţional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.” Sexul homosexual este, în mod inerent, periculos şi dezgustător din punct de vedere biologic. Pentru a-i mulţumi pe homosexuali, trebuie să trăim toţi acceptând o minciună. Indiferent ce spune Crucea Roşie, sexul heterosexual este necesar pentru ca societatea noastră să continue; sexul homosexual este – când este cel mai inofensiv – neproductiv şi, de obicei, răspândeşte boli. Oamenii sunt „homofobi” pentru că ar trebui să fie.

Cine ştie dacă guvernul canadian va decide că publicul general va trebui să-şi asume un risc în plus pentru a satisface sensibilităţile homosexualilor? Şi desigur, dacă activiştii homosexuali vor câştiga procesul, publicul general va trebui să plătească mai mulţi bani, pentru ca activiştii homosexuali să-i folosească pentru a „încerca să prevină” excesele sinuciderilor, bolilor cu transmitere sexuală, omuciderilor etc. asociate cu comportamentul homosexual.

Morala poveştii: nedreptatea dă naştere la şi mai multă nedreptate.

[FRR May 2009 – Gay Complaint Against Canada. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]