de N. E. & B. K. Whitehead

Un argument foarte puternic împotriva homosexualităţii ca stare înnăscută şi de neschimbat este schimbarea orientării sexuale. În acest capitol descriem cum arată literatura ştiinţifică că orientarea sexuală nu este fixă, ci fluidă. Oamenii se mişcă pe continuumul homosexual-heterosexual într-o măsură surprinzătoare în ambele direcţii, dar o proporţie mult mai mare de homosexuali devin heterosexuali, comparativ cu heterosexualii care devin homosexuali – ceea ce înseamnă că heterosexualitatea este o stare mai stabilă.

Există diferite tipuri de schimbare. Cineva poate fi atras de ambele sexe, dar încet, încet îşi pierde atracţia faţă de un sex şi devine atras exclusiv de celălalt sex. O creştere a atracţiei faţă de un sex poate avea loc fără ca ea să devină exclusivă. Cel mai interesant este că cineva atras exclusiv de un sex poate să aibă pentru prima dată atracţie faţă de celălalt sex, ceea ce de obicei este o experienţă remarcabilă.

Parte din schimbare este asistată terapeutic, dar în cele mai multe cazuri ea pare să fie circumstanţială. Chiar viaţa aduce uneori factori care fac o diferenţă.

Capitolul de faţă ia în considerare schimbarea şi pe susţinătorii şi oponenţii ei.

Implicaţiile schimbării

Schimbările către sau de la atracţia faţă de persoanele de sex opus implică faptul că orientarea nu este dictată genetic sau permanentă.

Dintr-un oarecare motiv, oamenilor le este mai uşor să creadă că cineva poate trece de la atracţia faţă de persoanele de sex opus la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, decât invers. Deci ne vom concentra cel mai mult asupra examinării trecerii de la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la atracţia faţă de persoanele de sex opus, deşi există numeroase dovezi ale schimbării în ambele direcţii. Schimbarea a fost constatată atât de frecvent, încât poartă denumirea tehnică de „fluiditate”.

Schimbarea spontană de la homosexual la heterosexual

Bob este un fost homosexual al cărui tată a fost bolnav în cea mai mare parte a copilăriei lui şi la începutul adolescenţei lui. A crescut simţind atracţie homosexuală faţă de bărbaţi, iar în adolescenţă a avut timp de doi ani un partener sexual. La doi ani după terminarea relaţiei, dintr-odată a realizat că sentimentele homosexuale dispăruseră.

„Când mă uit în urmă, văd că parţial motivul era că lucram cu tatăl meu [pe vreme aceea] şi petreceam timp regulat cu el pentru prima dată în viaţă. Nu am realizat ce se întâmpla, dar o nevoie, de care nu eram conştient, era împlinită în viaţa mea. Din acel moment nu m-am mai luptat cu homosexualitatea.”

Bob crede că homosexualitatea lui era o căutare a afecţiunii şi conectării masculine, care îşi avea originea în lipsa unei relaţii cu tatăl său în copilărie. Era mult mai apropiat de mama lui. El crede că atunci când, la sfârşitul adolescenţei, a început să lucreze şi să relaţioneze cu tatăl său pentru prima dată, a dobândit ceva din relaţia lor care a condus la diminuarea dorinţei lui faţă de bărbaţi.

Un bărbat homosexual a descoperit că atunci când s-a alăturat Forţelor Aeriene, a început să observe femeile. Bărbatul era un homosexual autoidentificat – necăutând să-şi schimbe orientarea.

„Aflându-mă într-un mediu complet masculin, am început să relaţionez cu bărbaţii mai spontan şi să mă simt mai bine în masculinitatea mea. Am simţit că am clădit o punte între mine şi bărbaţii heterosexuali… fiind unul dintre tipi şi având încredere unul în celălalt şi, drept rezultat, tot felul de bariere au căzut. Se părea că începeam să observ femeile… pentru prima dată în viaţă şi am început să am vise sexuale cu femei. Eram excitat sexual mai ales de bărbaţi, dar dintr-odată şi de femei. Asta m-a surprins extraordinar de mult.”^[2]

A devenit de fapt bisexual. Schimbarea i-a determinat pe autorii lucrării să remarce „maleabilitatea şi impredictibilitatea temporală a sexualităţi şi identităţii sexuale”.

Lucrările de sexologie raportează un număr enorm de exemple ale schimbării, în orice măsură, de la homosexualitate la sau către heterosexualitate. Astfel de studii au fost atât de numeroase, încât în 1977, pentru a le trece în revistă, West le-a dedicat un întreg capitol în clasica sa carte Homosexualitatea reexaminată şi a comentat: „Deşi unii militanţi homosexuali găsesc asemenea afirmaţii improbabile şi imposibile, s-au publicat relatări dovedite ca autentice despre homosexuali aparent exclusivi şi de durată, care şi-au schimbat pe neaşteptate orientarea.”^[3] West menţionează un bărbat care a fost exclusiv homosexual timp de opt ani, apoi a devenit heterosexual.

Hetero, o carte scrisă în 1972 de un bărbat sub pseudonimul Aaron, descrie cufundarea categorică a lui Aaron în lumea homosexuală, decizia lui de a o părăsi, apariţia sentimentelor lui pentru femei şi căsătoria lui ulterioară.^[4]

Un alt bine-cunoscut autor în domeniu, Hatterer, care crede în schimbarea orientării sexuale, a spus: „Am auzit despre sute de… bărbaţi care au trecut pe cont propriu de la o ajustare homosexuală la una heterosexuală.”^[6]

La sambia, un trib din Papua Noua Guinee în care sexul homosexual le era impus băieţilor în creştere până la vârsta căsătoriei (când se aştepta de la ei să devină exclusiv heterosexuali), exista o schimbare semnificativă către heterosexualitate. Herdt,^[7] care i-a cercetat intens pe sambia, i-a evaluat pe bărbaţii sambia pe scala lui Kinsey pentru cele două perioade: înainte şi după căsătorie. El a găsit că schimbarea de la adolescent la bărbatul masculin, în atitudini şi comportament, echivalau cu o trecere de la Clasele homosexuale 5 şi 6 ale lui Kinsey (de la predominant homosexual la exclusiv homosexual) la Clasa 2 (predominant heterosexual). Herdt credea că schimbarea avea loc o schimbare reală în orientarea sexuală.

De la heterosexual la homosexual

Femeile exclusiv heterosexuale pot, la vârsta mijlocie, să dezvolte sentimente lesbiene şi comportament lesbian. Aceasta este o bine-cunoscută caracteristică clinică a lesbianismului.^[3,5] Ea apare adesea în timpul căsătoriei sau după terminarea căsătoriei, fără indicii observabile clinic ale unei existenţe anterioare – nici măcar a unor fantezii lesbiene, după cum au raportat următorii doi terapeuţi.

Nichols^[5] a găsit la femeile bisexuale căsătorite că „multe păreau să facă schimbări dramatice în clasificarea de către Kinsey atât a fanteziei, cât şi a comportamentului în timpul căsătoriei”, în moduri care „au aruncat îndoială asupra convingerii larg răspândite despre inflexibilitatea orientării şi atracţiei sexuale în timpul vieţii”.

Dixon^[8] a chestionat 50 de femei care au devenit bisexuale după vârsta de treizeci de ani. Ele fuseseră exclusiv heterosexuale anterior, fără ca înainte să fi avut fantezii sexuale semnificative cu femei şi fiind destul de satisfăcute din punct de vedere heterosexual. Au continuat să se delecteze cu relaţii sexuale promiscue cu ambele sexe.

Tanner^[11] a raportat că aproximativ jumătate dintre lesbienele pe care le cunoştea erau heterosexuale înainte de vârsta mijlocie.

Lucrarea lui Kinsey despre sexualitatea masculină şi feminină în anii ’40 şi ’50 este probabil clasică în domeniu în concluziile sale că orientarea sexuală este fluidă şi supusă schimbării spontane. La un stadiu de început în cercetarea sa, Kinsey (după cum menţionează cercetătorul lui Kinsey, Pomery^[9]) a descoperit „mai mult de 80 de cazuri de bărbaţi [anterior homosexuali] care au făcut o ajustare heterosexuală satisfăcătoare”. Ceea ce a reprezentat 2% din eşantionul său. Mici cantităţi de fantezii homosexuale au rămas; dar descrierea tipică în acea vreme era „ajustare”. Kinsey, de asemenea, a găsit că cele mai multe schimbări au avut loc la adulţi.

Comentând în special lucrarea lui Kinsey ş.a., cercetătorul din Texas Ross spune: „Ţinând cont de aceste date… sexualitatea poate fi văzută astfel mai degrabă ca o variabilă fluctuantă, decât ca o constantă.”^[10]

Un studiu făcut de bine-cunoscuta echipă de cercetători Bell, Weinberg şi Hammersmith,^[12] publicat în 1981, a clamat, de asemenea, că 2% din populaţia heterosexuală au spus că fuseseră cândva exclusiv homosexuali. În mod independent, cercetătorii Cameron ş.a.^[13] din Colorado au raportat în 1985 o cifră identică. De asemenea, ambele studii au stabilit un procentaj al homosexualităţii în populaţie de 4%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din eşantionul homosexual s-a deplasat în mod semnificativ către heterosexualitate. Dar schimbarea a avut loc în ambele direcţii. Aproximativ 2% din grupul heterosexual au devenit homosexuali (Figura 37).

Mai multe date sunt disponibile în studiul amplu făcut de Laumann ş.a. (1994),^[14] care au raportat că aproximativ jumătate dintre bărbaţii activi homosexual ca tineri adulţi nu mai erau activi ulterior. Este adevărat, unul sau două incidente de activitate homosexuală au fost înregistrate în fiecare caz, iar întrebările au fost direcţionate mai degrabă la activitate, decât la identitate, dar cu toate limitările sale, studiul sprijină alte studii. Rosario ş.a. (1996)^[15,16] au raportat, într-un studiu longitudinal, că 57% dintre subiecţii lor homosexuali/lesbiene au rămas exclusiv homosexuali/lesbiene, dar restul se schimbaseră în diferite grade. Fox^[17] a raportat diferite grade ale schimbării la bisexuali (care nu urmaseră terapie pentru schimbare).

Figura 37: Prezentarea deplasării naturale între orientările sexuale

Sumarizarea acestor studii şi o excelentă formulă aproximativă este că aproximativ jumătate dintre cei cu atracţie exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex au fost cândva bisexuali sau chiar heterosexuali. Aceasta se afirmă explicit în Sandfort (1997).^[18] Şi aproximativ acelaşi număr s-au schimbat de la a avea exclusiv atracţie exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la a fi bisexuali sau chiar exclusiv heterosexuali (deşi evident ei reprezintă o proporţie mult mai mică a heterosexualilor).

Cercetătorul californian Hart^[19] a raportat că aproximativ 1% dintr-un grup de bărbaţi creştini conservatori au raportat în mod spontan (într-un chestionar anonim despre orientare, atitudini şi comportamente sexuale, dar nu despre schimbare), că fuseseră cândva exclusiv homosexuali, dar acum erau heterosexuali ajustaţi şi fericiţi. Dacă ar fi fost întrebaţi specific, este posibil ca procentajul să fi fost mai mare. Similar, într-un amplu sondaj pe internet făcut pe tineri homosexuali şi lesbiene de către !OutProud!,^[20] când au fost întrebaţi ce credeau despre posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate, 1% au îndrăznit efectiv să afirme că făcuseră o asemenea schimbare!

Studii care arată diferite grade de schimbare continuă să se publice în jurnalele ştiinţifice. Într-un studiu longitudinal din Noua Zeelandă,^[21] 1000 de copii au fost urmăriţi de la naştere. De la vârsta de 21-26 de ani, 1,9% dintre bărbaţi au părăsit atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus, iar 1% au trecut la atracţie exclusivă faţă de persoanele de sex opus. Totuşi, la femei, într-o înregistrare internaţională, un maxim de 9,5% au părăsit atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus. Un procent mai obişnuit de 1,3% au trecut la atracţie exclusivă faţă persoanele de sex opus. Acestea şi alte schimbări similare în cadrul grupului i-au determinat pe cercetători să afirme că orientarea sexuală aproape sigur nu este cauzată de factori genetici.^[21] În mod similar,^[22,23] diferite grade de schimbare de-a lungul anilor au fost constatate la femeile tinere din SUA. Unii cititori este posibil să fi auzit deja de moda LUG la studentele din unele universităţi din SUA – Lesbiene până la Graduare – care arată maleabilitatea sexualităţii.

Din cele de mai sus putem concluziona că homosexualitatea este mult mai fluidă decât heterosexualitatea, după cum arată proporţia însemnată de 50% dintre homosexuali care se deplasează către o orientare heterosexuală, comparativ cu proporţia redusă de heterosexuali care au devenit homosexuali. (Figura 37)

Kinish ş.a.^[24] au examinat în detaliu tipul de schimbări care au avut loc şi în majoritatea cazurilor au confirmat imaginea anterioară. Rezultatele lor sunt prezentate în următoarele două diagrame, Figurile 38 şi 39, care confirmă apariţia atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex descrisă în Capitolul Doi. (Cifrele sunt complexe, a se vedea pagina 225 din carte pentru un sumar simplificat.) Eşantionul nu a fost aleatoriu, iar aceasta ar putea să însemne că măsura schimbării a fost mai mică decât cea arătată aici, deoarece un studiu al orientării sexuale i-ar putea atrage pe cei care s-au schimbat şi sunt curioşi să afle de ce – cu alte cuvinte, ei ar putea fi suprareprezentaţi în grup. Criteriul a fost orientarea sexuală autoatribuită. Schimbările au avut loc pe întreaga perioadă a vieţii şi par să fi inclus anii instabili ai adolescenţei. Cifrele însumate nu ajung la 100% în a doua diagramă, datorită complicaţiilor implicând categoria „combinată” şi datorită detaliilor insuficiente din lucrarea ştiinţifică.

Figura 38: Deplasarea bărbaţilor adulţi între homosexualitate şi heterosexualitate de-a lungul vieţii. Mişcarea cea mai importantă este către heterosexualitate. În fiecare coloană verticală, blocurile etichetate cu culoarea gri deschis indică orientarea anterioară.

Figura 39: Deplasarea femeilor adulte între lesbianism şi heterosexualitate.

Figurile 38 şi 39 pot fi rezumate după cum urmează.

• Cele mai multe schimbări au loc către heterosexualitatea exclusivă.
• Numărul celor care se schimbă către atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus este mai mare decât numerele curente combinate ale bisexualilor şi ale celor cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex. Această cifră surprinzătoare confirmă zicala care circula cu zece ani în urmă: „Foştii homosexuali îi depăşesc numeric pe homosexualii din prezent.” Aproximativ 3% dintre bărbaţii şi femeile cu atracţie exclusivă faţă de persoanele de sex opus susţin că au fost cândva altceva.
• Atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus este de 17 ori mai stabilă decât atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la bărbaţi, iar atracţia faţă de persoanele de sex opus este de 30 de ori mai stabilă decât atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la femei. Deci femeile îşi schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbaţii.

Gradul de schimbare la bisexuali a fost excepţional de ridicat – mult mai mulţi au trecut la o anumită formă de exclusivitate decât au rămas stabili.

Nu s-au raportat schimbări directe de la atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la atracţia faţă de persoanele de sex opus în acest eşantion. Dar, cu siguranţă, el confirmă că numeroase schimbări are loc spontan în populaţie.

Mock şi Eibach^[24a] au găsit că după vârsta de 40-50 de ani, 64% dintre lesbienele exclusive se schimbă în altceva, iar 65% dintre bisexuali la fel. Dintre bărbaţii cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, 9,5% s-au schimbat, iar 47,1% dintre bisexuali, de asemenea. Nicio terapie nu a fost implicată.

Katz-Wise şi Hyde^[24b] au găsit că 63% dintre femeile cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex şi 50% dintre bărbaţii cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani, îşi schimbaseră atracţia cel puţin o dată. Aproximativ 20% au avut schimbări multiple, iar prima schimbare avusese loc la sfârşitul adolescenţei. Nicio terapie nu a fost implicată.

Schimbarea la adolescenţi

Printre cele mai remarcabile date despre schimbare sunt cele pentru adolescenţi. Următoarele date sunt luate dintr-un foarte amplu sondaj din SUA despre Sănătatea de la Adolescent la Adult, făcut de Savin, Williams şi Ream (2007).^[25]

Prezentăm datele în formă vizuală, pentru a fi mai uşor de urmărit. În figurile de mai jos, negrul reprezintă atracţia doar faţă de persoanele de sex opus, griul mediu îi reprezintă pe cei care sunt atraşi de persoanele de ambele sexe şi griul deschis pe cei atraşi doar de persoanele de acelaşi sex. Diagrama arată schimbările în atracţie la aceste trei categorii de la 16 la 17 ani. Sondajul a folosit termenul „atracţie romantică” în întrebările sale despre atracţia faţă de persoanele de un sex sau celălalt, dar noi o vom numi pe scurt „atracţie”.

În prima diagramă de mai jos (Figura 40), bara din stâga îi reprezintă pe toţi bărbaţii din eşantion care aveau atracţie faţă de persoanele de celălalt sex la vârsta de 16 ani. Cele trei bare din dreapta arată procentajul celor care au ajuns la una dintre cele trei clase de atracţii un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, sfârşind în una dintre cele trei clase ale atracţiei. Răspunsurile nu însumează întotdeauna dimensiunea barei din stânga, deoarece 15% dintre respondenţii care au avut atracţie romantică în primul an, au spus că nu mai aveau deloc atracţie faţă de persoanele din niciun sex în al doilea an. Uneori nu au răspuns deloc la întrebare. În Figurile 40 şi 42 rezultatele pentru femeile cu atracţie faţă de persoanele de celălalt sex au fost aproape identice cu cifrele pentru bărbaţi, de aceea nu sunt prezentate.

Figura 40: Atracţia faţă de persoanele de celălalt sex la bărbaţi

Pentru cei (mult mai puţini) care aveau atracţii faţă de ambele sexe (rândul celor care sunt doar bisexuali) vedem ceva interesant în Figura 41.

Figura 41: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la bărbaţi

Un foarte mic procentaj rămân atraşi exclusiv de persoanele de acelaşi sex, dar de departe cea mai mare proporţie nu mai au nicio atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, ci au numai atracţie faţă persoanele de sex opus. Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex încetează în decursul unui singur an sau se schimbă în atracţie faţă de persoanele de sex opus, sau poate că sunt atracţii trecătoare, iar indivizi compatibili de acelaşi sex nu sunt disponibili la vârsta de 17 ani.

Figura 42: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la femei

Din nou, în Figura 42 vedem o schimbare considerabilă de la atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la la atracţia exclusivă faţă persoanele de sex opus.

Nu a existat intervenţie pentru a aduce schimbări între 16 şi 17 ani. Se pare că maturizarea sau şansa au fost principalul responsabil pentru schimbare. Figurile 43-45 sunt pentru cei cu vârsta de 17-22 de ani.

Figura 43: Atracţia faţă de persoanele de sex opus la bărbaţi,17-22 de ani

Din nou, aceasta confirmă că atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus persistă la ambele sexe.

Figura 44: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la bărbaţi, 17-22 de ani

Aceasta confirmă, din nou, că cei atraşi iniţial numai de persoanele de acelaşi sex, în decursul obişnuit al evenimentelor, vor sfârşi, în cea mai mare parte, prin a fi atraşi exclusiv de persoanele de sex opus. Un procent surprinzător de mic al celor atraşi de persoanele de acelaşi sex în adolescenţă rămân astfel.

Figura 45: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la femei, 17-22 de ani

Tiparul pentru femei este că doar foarte puţine rămân atrase exclusiv de persoanele de acelaşi sex pe termen lung. Multe devin bisexuale, adică dobândesc şi atracţie faţă de persoanele de sex opus.

Dacă atracţia iniţială a fost faţă de persoanele de sex opus, iar cea care a urmat a fost faţă de persoanele de acelaşi sex, deprimarea s-a accentuat.^[90]

Concluzia aici este că în timp există o foarte mare schimbare în atracţie, cu siguranţă în cinci ani, dar chiar şi într-o perioadă scurtă de un an. Schimbările sunt profunde, chiar în comparaţie cu cele de la adulţi.

Sunt aceste sentimente (în mare parte din adolescenţă) reale? Sunt ele cu adevărat atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex? S-ar putea susţine cu uşurinţă că fie că sunt atracţie faţă de persoanele de sex opus, fie că sunt atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, ele nu sunt forma matură a atracţiilor respective. Totuşi, cu siguranţă, sunt destul de reale ca să declanşeze sinuciderea când adolescentul este respins de prietenul său special, îndeosebi dacă atracţia este faţă de persoanele de acelaşi sex sau bisexuală.

Din datele de mai sus pentru cei cu vârsta de 16-17 ani, este posibil să se estimeze măsura schimbării de la atracţia bisexuală la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, comparativ cu măsura de schimbare de la atracţia faţă de persoanele de sex opus. Făcând presupunerea aritmetică că cei care nu apar în date nu afectează rezultatele, este posibil să calculăm cu cât este mai probabil ca orientarea homosexuală să devină heterosexuală, decât invers.

Bărbaţi: atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, comparativ cu atracţia faţă de persoanele de sex opus. Schimbarea este de 38 de ori mai probabilă.

Atracţie bisexuală/faţă de persoanele de sex opus. Schimbarea este de 57 de ori mai probabilă.

Femei: atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, comparativ cu atracţia faţă de persoanele de sex opus. Schimbarea este de 28,9 de ori mai probabilă.

Atracţie bisexuală/faţă de sexul opus. Schimbarea este de 29,8 ori mai probabilă.

Pentru a fi mai conservatori, atracţia bisexuală sau atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex este de cel puţin 25 de ori mai probabil să se schimbe decât atracţia faţă de persoanele de sex opus. (Adică este de 25 de ori mai probabil ca cei de 16 ani care spun că au atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex sau atracţie bisexuală să se schimbe către heterosexualitate la vârsta de 17 ani, decât ca cei cu orientare heterosexuală să se schimbe către bisexualitate sau homosexualitate.) Ceea ce este comparabil cu cifrele care reies din alte lucrări ştiinţifice prezentate în capitolul de faţă, dar având valoare mai mare.

Cei mai mulţi adolescenţi se vor schimba de la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualitate sau bisexualitate către heterosexualitate, având poate pentru prima dată o anumită atracţie sau atracţie exclusivă faţă de sexul opus.

Cei mai mulţi adolescenţi care cred că sunt homosexuali/lesbiene/bisexuali şi că vor fi astfel tot restul vieţii, vor fi probabil diferiţi în următorul an. Prin urmare, este complet iresponsabil şi categoric contrazis de fapte să se recomande susţinerea sentimentelor faţă de persoanele de acelaşi sex la un adolescent pe motiv că astfel de sentimente sunt intrinseci, neschimbabile şi că individul este, prin urmare, homosexual.

Nu este un rezultat nou. Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodistă din Sud a remarcat cu supărare:

„Nu pot să afirm cu suficientă tărie că a le prezenta acest model [homosexual] tinerilor sau a le îngădui – aşa cum se întâmplă adesea în climatul contemporan al discuţiilor libere – să-şi imagineze că experimentele lor adolescentine tranzitorii sunt cu adevărat elocvente pentru o dispoziţie homosexuală determinată este nu numai o dovadă a ignoranţei psihiatrice, dar este, la fel de specific, un act imoral.”^[77]

Pe de altă parte, cei în vârstă de 16 ani care susţin că au atracţie faţă de persoanele de sex opus vor rămâne în mod surprinzător astfel, iar aceasta este o presupunere realistă.

Deci atât la adulţi, cât şi la adolescenţi are loc o mare măsură de schimbare spontană. În loc ca atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex să fie o stare neschimbabilă, ea este de fapt un bun exemplu al unei stări schimbabile. Atât de multe schimbări au loc, încât Savin-Williams şi Ream au pus sub semnul întrebării dacă ideea orientării sexuale la adolescenţi are vreun sens.

Unde sunt toţi foştii homosexuali?

În acest punct se pune întrebarea firească – dacă există atât de mulţi „foşti homosexuali” în populaţie, unde sunt ei? Foarte puţini cititori au întâlnit vreunul de care să ştie. Nu este de mirare că comunitatea LGB este foarte sceptică cu privire la schimbarea reală, cu toate că cele mai bune estimări ale cercetătorilor implică faptul că ea are loc şi încă în mod spontan, fără intervenţie clinică, odată cu înaintarea în vârstă.

Există motive bune pentru care acest grup rămâne ascuns.

• Cei mai mulţi dintre cei care au trecut la atracţia faţă de persoanele de sex opus simt o anumită jenă cu privire la viaţa lor dinainte şi nu le place să vorbească despre ea.
• Mulţi cred că trecerea lor la atracţia faţă de persoanele de sex opus este reală şi permanentă, iar atracţia faţă de persoanele de sex opus este identitatea lor centrală. Nu vor să vorbească despre orientarea lor sexuală anterioară. Viaţa merge înainte.
• Dacă acum sunt implicaţi heterosexual, recunoaşterea atracţiei lor anterioare faţă de persoanele de acelaşi sex ar putea pune în pericol relaţia din prezent.
• Dacă recunosc în public atracţia lor anterioară faţă de persoanele de acelaşi sex, vor fi subiectul unor atacuri adesea ostile, publice şi necruţătoare din partea membrilor comunităţii homosexuale. Deoarece mulţi „foşti homosexuali” se află la capătul timidităţii pe scala încrederii în sine, îşi ţin capul plecat. Regretatul Dean Byrd a spus, dată fiind experienţa sa cu clienţii: „Ştiţi ce se întâmplă când cineva spune că este un fost homosexual? Viaţa sa şi viaţa familiei sale devine in iad. Este batjocorit de activişti, familia îi este umilită.”
• Puţine schimbări sunt către o atracţie faţă de persoanele de sex opus de 100% şi mulţi dintre cei care s-au schimbat sunt poate stânjeniţi din cauza celor câteva procente de atracţie faţă de persoane de acelaşi sex care rămân, deoarece activiştii tind să argumenteze, în mod absolutist, că şi o rămăşiţă de câteva procente de atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex arată că nu a avut loc o schimbare reală.
• În contrast, un homosexual exclusiv în prezent, care a avut cândva atracţie faţă de persoanele de sex opus, este probabil să spună că atracţia lui anterioară faţă de persoanele de sex opus a fost un strat superficial, care a acoperit identitatea atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex, şi va fi mai dornic să discute despre identitatea lui anterioară – adesea din motive politice.

Ostilitatea faţă de cei care s-au schimbat este extremă şi aproape de o interzicere totală a libertăţii lor de exprimare. Posterele care au apărut în toată ţara în SUA în anii ’90, arătând un grup mare de oameni şi mesajul: „Se pot schimba homosexualii? Noi am făcut-o!”, i-a înfuriat pe membrii comunităţii homosexuale. Unele au fost făcute bucăţi.

S-a făcut o publicitate naţională ofensatoare, bazată pe discreditare şi negare. Cei mai mulţi heterosexuali ar găsi o asemenea afirmaţie care contrariază, dar nu insultătoare pentru comunitatea LGB. Dar un purtător de cuvânt homosexual din statul Pennsylvania, unde s-a întâmplat aceasta, a numit-o „cea mai periculoasă exprimare a heterosexismului pe care am văzut-o vreodată”.

Facultăţile din universităţi au intervenit uneori pentru a cere îndepărtarea unor asemenea postere şi au închis organizaţiile din campus care au sprijinit mesajul. De ce? Aceasta îi ameninţă pe cei cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex într-o măsură de care heterosexualilor le este dificil să-şi dea seama pe deplin. Activista homosexuală neortodoxă Camille Paglia a scris: „… reglementarea fascistă a discursului public în această ţară de către liberali nominali, care au devenit în mod atât de necugetat fideli dogmei, ca orice membri începători ai Inchiziţiei spaniole. De ce ar trebui fluiditatea orientării sexuale să fie ameninţătoare pentru un homosexual sigur de identitatea sa sexuală?”^[26]

Dar, precum am văzut mai sus, orientarea homosexuală/lesbiană este mult mai puţin sigură decât orientarea heterosexuală, astfel încât sugestiile că schimbarea este posibilă, în mod firesc, stârnesc multă anxietate.

Cel mai bun rezumat al acestei secţiuni ar fi că există o mare măsură de schimbare spontană, recunoscută de toţi cercetătorii, cu excepţia celor extrem de motivaţi ideologic.

Schimbarea asistată

Dacă schimbări considerabile în orientarea sexuală către atracţia faţă de persoanele de sex opus pot avea loc fără intervenţie terapeutică, rezultă că ele ar putea avea loc mai mult sau mai rapid la o persoană motivată, dacă ar fi asistate terapeutic.

Prima înregistrare a unei schimbări asistate o găsim în Noul Testament. În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel, scriindu-le corintenilor, a spus despre homosexuali (cuvântul tradus „homosexuali” este arsenokoite în greacă, însemnând „bărbat/coit”): „…Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”

Ei s-au schimbat şi este rezonabil să credem – dat fiind accentul în creştinism mai mult pe atitudinea interioară, decât pe comportamentele pur exterioare – că schimbarea nu a fost doar comportamentală.

Încă din secolul trecut s-a încercat o schimbare asistată, folosindu-se multe tehnici, inclusiv hipnoza, terapia aversiunii, terapia comportamentală, psihoanaliza; unele metode fiind mai degrabă brutale, unele având mai mult succes decât altele. La un stadiu de început al cercetării sale, Kinsey „a recomandat un tipar de tratament al celor care doreau schimbarea”.^[9] Prescriind această cale celor care vroiau să şi-o asume, Kinsey întotdeauna a avertizat că „a ştiut că a avut succes în multe cazuri, dar a văzut şi că a dat greş”. Dar se pare că orice terapie s-a folosit, întotdeauna a existat o anumită schimbare către heterosexualitate, aşa cum s-a raportat de către următorii terapeuţi.

Reuben Fine, Director la Centrul pentru Instruire Psihanalitică din New York a remarcat: „Dacă pacienţii sunt motivaşi să se schimbe, un procentaj considerabil de homosexuali declaraţi devin heterosexuali.”^[27]

Bernard Berkowitz şi Mildred Newman: „Am descoperit că un homosexual care vrea cu adevărat să se schimbe are o şansă foarte bună să o facă.”^[28]

Edmund Bergler a concluzionat, după analizarea şi consultarea a 600 de homosexuali timp de treizeci de ani: „Homosexualitatea are un prognostic excelent în tratamentul psihiatric/psihanalitic, cu o durată de la unul la doi ani… cu condiţia ca pacientul să vrea cu adevărat să se schimbe. Vindecarea indică nu bisexualitatea, ci heterosexualitatea reală şi autentică.”^[29]

După douăzeci de ani de studiere comparativă a homosexualilor şi heterosexualilor, Irving Bieber a scris: „Estimările inversării [de la homosexual la heterosexual] variază acum de la 30% la un optimist procent de 50%.”^[30]

Bieber i-a urmărit timp de zece ani pe unii dintre clienţii cu care făcuse psihanaliză şi a găsit că rămăseseră exclusiv heterosexuali.^[31]

Charles Socarides a spus: „Există… suficiente dovezi că într-o majoritate de cazuri homosexualitatea poate fi tratată cu succes de psihanaliză.”^[32]

Cercetătorii Masters şi Johnson, după ce au lucrat cu 67 de homosexuali şi 14 lesbiene care au cerut terapie de reversie, au raportat o rată de succes de 71,6%, după o perioadă de urmărire de şase ani. Deşi au fost criticaţi pentru defecte serioase în urmărirea lor postterapeutică şi în evaluare, pare sigur că au produs multe reversii reale şi de durată.^[33]

Psihologul Gerard van den Aardweg, după douăzeci de ani de cercetări a tratamentului homosexualităţii, a afirmat: „Două treimi au ajuns la un stadiu în care sentimentele homosexuale erau, în cel mai bun caz, impulsuri ocazionale sau erau complet absente.”^[34]

Psihiatrul William Wilson a susţinut o rată de succes de 55% în tratarea homosexualilor care erau creştini mărturisitori.^[35]

Conform lui Robert Kronemeyer, un psiholog clinician: „Aproximativ 80% dintre bărbaţii homosexuali şi femeile homosexuale care au urmat terapie sintonică au fost capabili să se elibereze şi să obţină o ajustare heterosexuală satisfăcătoare.”^[36]

Grupurile de suport ale foştilor homosexuali spun că sute de homosexuali au trecut, în mod semnificativ, către o orientare heterosexuală, ca rezultat al dedicării creştine, suportului specializat şi serviciilor pe care le oferă.

Cercetătorul în sexualitate West, din Regatul Unit, rezumând principalele materiale până în anii ’70^[3] spune că tehnicile comportamentale au părut să aibă cea mai bună rată de succes (niciodată mai mică de 30%). Deşi psihoanaliza susţine că are un mare succes, rata sa medie a părut să fie de aproximativ 25% (dar 50% dintre bisexuali au ajuns la heterosexualitatea exclusivă).

O cercetătoare în psihologia dezvoltării, Moberly, a susţinut că rata de succes a psihoterapiei în terapia reparativă la homosexuali nu a fost mai ridicată datorită înţelegerii inadecvate a cauzelor homosexualităţii, ratele de succes reflectând, în mod evident, relevanţa modelului de tratament. Moberly afirmă că până în anii ’80, psihoterapia încă vedea homosexualitatea ca pe o problemă cu sexul opus, în loc să o vadă ca pe o dificultate de relaţionare cu persoanele de acelaşi sex. În opinia ei, aceasta explică deziluzionarea multor homosexuali care au solicitat, fără succes, terapie în trecut. S-ar putea ca adoptarea în creştere, în ultimii douăzeci de ani, a modelului de tratament al lui Moberly să se reflecte în nivelele de schimbare mai ridicate decât media pe care susţin că le au diferite grupuri în perioadele mai recente.

Totuşi, chiar acolo unde este inadecvat informată, psihoterapia produce schimbare oriunde influenţează chestiunile relevante pentru cauzele homosexualităţii. Aceasta înseamnă că şi ocupându-se de depresia, abuzul de substanţe sau suicidalitatea care însoţesc, în mod obişnuit, atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, ea poate face o diferenţă în atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Aşa cum comentează West în recenzia pe care o face literaturii de specialitate: „Fiecare studiu făcut vreodată despre conversia de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală a arătat un anumit succes.”^[3]

Reuben Fine remarcă, în mod similar: „Toate studiile, începând de la Schrenk-Notzing [epoca victoriană], au găsit efecte pozitive, realmente indiferent de tipul de tratament folosit.”^[27] Conform lui West, cei care prezintă cea mai mare probabilitate de a răspunde la tratament sunt clienţii care au un nivel bun de motivare, un trecut cu unele sentimente heterosexuale şi au intrat mai târziu în stilul de viaţă homosexual.

Se pare că metodele brutale, precum terapia de aversiune, adică şocuri electrice, nu s-au mai folosit de multe decenii. Terapeuţii din zilele noastre depun eforturi ca să respecte standardele pentru terapie, aşa cum sunt ele înţelese în prezent. Formula aproximativă încă este că aproximativ o treime obţin o schimbare mai degrabă dramatică, o treime obţin o schimbare semnificativă, iar o treime nu se schimbă. Astfel de schimbări sunt mult mai ridicate decât schimbarea spontană neterapeutică la adulţi. Totuşi, trebuie să reflectăm la faptul că, în climatul curent, este mai probabil ca terapeuţii să vadă cazurile extreme. Dat fiind acestea, ratele raportate de schimbare sunt destul de bune.

O schimbare bine documentată^[37] a avut loc din întâmplare şi a implicat medicaţia. Doi profesionişti în medicină din Florida au raportat în 1993 că au tratat un bărbat homosexual pentru fobie socială – avea o anxietate extremă în orice cadru social. Fusese exclusiv homosexual în fantezii şi practică începând din adolescenţă, dar aceasta nu avea legătură cu cererea sa de a fi tratat; era destul de fericit ca homosexual. Medicamentul fenelzină ajută în multe cazuri de fobie socială şi, cu siguranţă, a fost de ajutor în acest caz. Începând din a patra săptămână, a devenit mai deschis, mai vorbăreţ şi s-a simţit mai confortabil în situaţiile sociale. A început să discute spontan într-un grup, fără să roşească. Dar, în mod curios, a raportat o experienţă pozitivă, plăcută întâlnindu-se şi ieşind în oraş cu o femeie.

„În următoarele două luni, a început să se întâlnească exclusiv cu femei, a raportat că se bucura de relaţiile sexuale heterosexuale şi că nu mai avea interese sexuale pentru bărbaţi. Şi-a exprimat dorinţa pentru o soţie şi o familie, iar fanteziile lui sexuale au devenit complet heterosexuale… În retrospectivă, el a decis că combinaţia dintre anxietatea sa când se apropia de oameni, respingerea hărţuitoare din partea bărbaţilor heterosexuali şi acceptarea confortabilă din partea bărbaţilor homosexuali, care l-au urmărit şi i-au făcut curte, îl ajutaseră să se convingă de homosexualitatea sa.”

Deci acest raport este despre cineva care era, în mod clar, exclusiv homosexual, al cărui comportament în trei luni a devenit exclusiv heterosexual. Ceea ce este o schimbare excepţional de rapidă.

De ce se împotriveşte schimbării activistul homosexual?

Activismul homosexual aduce de obicei unul din următoarele argumente sau chiar toate argumentele următoare.

• De la bun început, cei în cauză nu au fost homosexuali.
• Pretinsa schimbare în orientare care a avut loc este scurtă şi iluzorie. (În timp, individul va reveni la homosexualitate; schimbarea este doar rezultatul suprimării sentimentelor homosexuale, care vor reveni la suprafaţă.)
• Îţi poţi schimba identitatea, dar nu orientarea. (Te poţi opri să dai curs homosexualităţii, dar nu te poţi opri să fii homosexual în interiorul tău.)
• Cei care spun că schimbarea este posibilă sunt „homofobi” (urând sau fiindu-le teamă de homosexualitate şi homosexuali). Adică îi forţează pe homosexuali să devină heterosexuali fiindcă nu le place homosexualitatea sau nu le plac homosexualii.
• Homosexualii care trec prin schimbare sunt afectaţi emoţional în procesul respectiv, devin deprimaţi, îşi pierd stima de sine şi devin suicidari, fiindcă îşi violentează adevăratul lor sine şi „internalizează homofobia”, care îi forţează să se schimbe.

Activismul homosexual încearcă să discrediteze orice studiu care arată că schimbarea este posibilă sau pe oricine susţine că s-a schimbat. De ce? Noi credem că din următoarele motive.

Cei care au ajuns la vârsta adultă în ultimele decenii ale secolului douăzeci au trăit timp îndelungat cu o conştienţă în creştere despre orientarea lor homosexuală, cunoscând foarte bine atitudinile predominante faţă de homosexualitate, fiindu-le teamă să-şi mărturisească homosexualitatea şi neştiind ce să facă. Mulţi au încercat de unii singuri, ani de zile, să se schimbe, dar au eşuat. Unii au căutat cu adevărat ajutor de la consilieri, slujitori ai bisericii, psihologi sau psihiatri – adesea la un cost considerabil – dar nu au ajuns nicăieri. Nu este prea surprinzător că mulţi cred că este imposibil să te schimbi. „Dacă ar fi posibil, astăzi aş fi heterosexual”, spun unii dintre ei. Dacă s-au îndreptat către religie, aşa cum au făcut mulţi, şi au găsit doar condamnare, respingere şi niciun ajutor pentru schimbare, vor fi cinici cu privire la Biserică, afară doar dacă ea îi acceptă necondiţionat. (Aproape 40% dintre homosexuali spun că din cauza homosexualităţii au devenit mai puţin religioşi decât erau în trecut.)^[52]

Homosexualii care nu găsesc nicio modalitate de a-şi schimba orientarea au puţine opţiuni, dintre care una este să-şi adune o măsură considerabilă de curaj personal, necesar pentru a accepta eticheta de „homosexual” şi pentru a se recunoaşte homosexuali faţă de ei înşişi, faţă de familiile lor şi faţă de alţii. Unii homosexuali fac lobby şi campanie pentru schimbări în politicile tuturor instituţiilor. În mod firesc, când guvernele încep să ofere protecţie socială, iar homosexualitatea primeşte suport de la Biserică, sistemul judiciar, educaţie, profesioniştii din medicină şi sănătate medicală şi mass-media, ca şi un suport „ştiinţific” evident, schimbarea nu este ceva la care cineva care se autoidentifică drept homosexual trebuie să se gândească prea mult – în special dacă există tipare pline de satisfacţii, de gratificare sexuală şi emoţională, la care ar trebui să renunţe.

Precum a spus un fost homosexual, Frank Worthen, după aproximativ treizeci şi cinci de ani de homosexualitate: „Sexul le-a împlinit (bărbaţilor) nevoia de apropiere atât de mult timp, încât perspectiva de a renunţa la el este foarte ameninţătoare.” El continuă spunând: „Nu există nimeni în stilul de viaţă homosexual care să nu poată face schimbarea – dar multora le este prea teamă ca să o caute.”^[53]

Acum, bineînţeles, „dreptul” de a fi homosexual şi/sau activ sexual este menţinut cu atâta sfinţenie mare parte din Occident, încât orice sugestie că schimbarea ar fi o opţiune mai bună aproape că este considerată o infracţiune. De exemplu, un episcop anglican din nord-vestul Angliei, care s-a întrebat în mod public dacă a fi homosexual este un stil de viaţă recomandabil, a fost vizitat de poliţie şi a fost supus la un interogatoriu sever. Există o împotrivire oficială tot mai mare faţă de orice altceva decât acceptarea orientării homosexuale.

Cu câţiva ani în urmă, în Australia, o consilieră care s-a înscris la un curs postuniversitar de sexologie a fost curând eliminată, exclusiv pe motivul că era în favoarea terapiei de schimbare şi i s-a spus: „Nu încerca să lupţi pentru asta. Avem prieteni în poziţii înalte.”

Este mult mai uşor să argumentezi că intoleranţa faţă de homosexuali şi discriminarea lor sunt singurele motive pentru care homosexualii vor să-şi schimbe orientarea, decât să crezi că schimbarea este posibilă sau benefică. Ross, de exemplu, susţine că nicio cerere de schimbare a vreunui homosexual nu este voluntară,^[10] în ciuda sondajelor care arată că un motiv principal de căutare a terapiei este lipsa sinceră de satisfacţie în stilul de viaţă homosexual şi că presiunea din partea altora este un factor minor. În anii ’70, aproximativ jumătate dintre lesbiene şi cam 62% dintre bărbaţii homosexuali doriseră să-şi schimbe orientarea la un anumit moment în viaţă.^[54] Conform lui Bell şi Weinberg,^[52] în 1978 aproximativ 1 din 4 lesbiene şi 1 din 5 bărbaţi homosexuali au încercat efectiv să facă ceva cu privire la asta, iar aproape jumătate dintre ei au făcut două sau mai multe încercări.

Nu există cifre disponibile pentru perioada următoare şi aproape sigur că schimbarea atitudinilor cu privire la homosexualitate au făcut ca numerele respective să scadă considerabil. Dar oamenii tot mai caută ajutor pentru schimbare. Ei o fac din următoarele motive.

De ce caută homosexualii să-şi schimbe orientarea sexuală?

Relaţii de scurtă durată şi instabile

După un timp, unii homosexuali descoperă că homosexualitatea nu aduce satisfacţia promisă. „Domnul Potrivit” nu apare sau apare, dar mai devreme sau mai târziu devine „domnul Nepotrivit”.^[55] Un bărbat homosexual a descris acest stil de viaţă drept „căutarea monogamiei din pat în pat”. Cercetătorul Hooker^[55] a descoperit că aproape toţi homosexualii au „o năzuinţă intensă pentru relaţii cu stabilitate, continuitate, intimitate, dragoste şi afecţiune, dar sunt incapabili să găsească aşa ceva”. West comentează că relaţiile masculine se rup frecvent „mai degrabă din cauza neînţelegerilor interne, decât din cauza presiunii exterioare”. 60% dintre relaţiile masculine durează mai puţin de un an, iar cele mai multe relaţii lesbiene, mai puţin de trei ani. Relaţiile de cinci ani sunt mai mult decât excepţionale.^[3] Adevărata viaţă a unui bărbat care este homosexual fără să se ascundă este „suprasaturată cu gelozie, competitivitate, insecuritate, maliţiozitate, accese de furie şi schimbări isterice ale stării sufleteşti”, spune West. Pollak afirmă că relaţiile homosexuale sunt „adesea bântuite de la bun început de drame, suferinţă şi infidelităţi, dependenţă intensă, gelozie şi furie”.^[56]

Dificultăţile sexuale din relaţiile homosexuale sunt aproximativ de două ori mai mari decât cele din relaţiile heterosexuale.^[57]

Lungimea mediană a relaţiei pentru cele peste 50 de studii pe care le-am găsit, este de 4,7 ± 2 ani, atât pentru homosexuali, cât şi pentru lesbiene (Whitehead, 2016, din presă, Journal of Human Sexuality). În contrast, chiar şi în Statele Unite, cuplurile heterosexuale au o şansă de aproape 50:50 să ajungă la aniversarea nunţii de argint (25 de ani). Deşi estimarea noastră se bazează pe sondaje mai puţin riguroase decât am dori, contrastul cu cuplurile heterosexuale este atât de mare, încât este evident că există mult mai puţină stabilitate. Şansele de a ajunge la o relaţie de 25 de ani sunt de numai câteva procente, ceea ce nu poate fi recomandat, din punct de vedere etic, de către consilieri.

Motivul pentru aceasta s-ar putea găsi în lucrarea ştiinţifică a lui Karten,^[47] care a găsit că 86% dintre cei din grupul celor care au luat parte la studiu şi care căutaseră schimbarea au raportat că a fi homosexual nu este satisfăcător din punct de vedere emoţional. Ceea ce a constituit al doilea cel mai obişnuit motiv pentru terapie.

Infidelitatea

Chiar în ciuda unor „năzuinţe intense pentru stabilitate şi continuitate”, relaţiile monogame sunt rareori fidele. „Monogam” pare să implice o anumită dedicare emoţională primară, dar sexul ocazional continuă.^[58] McWhirter şi Mattison,^[59] un cuplu homosexual (psihiatru şi psiholog), au încercat să dovedească netemeinicia conceptului că relaţiile homosexuale nu durează. Au raportat rezultatele în cartea lor Cuplul masculin. În cele din urmă, au identificat 156 de cupluri homosexuale care fuseseră împreună între 1 şi 37 de ani, dintre care două treimi intraseră în relaţie cu aşteptări de fidelitate. Numai 7 cupluri fuseseră capabile să menţină fidelitatea sexuală mai mult de 5 ani. Infidelitatea este mai puţin tolerată în relaţiile lesbiene decât în cele homosexuale. Deşi infidelitatea nu este promovată ca normă pentru homosexuali, infidelitatea este norma şi reprezintă un alt motiv pentru care unii caută schimbarea. Frank Worthen, fost homosexual, a remarcat: „Relaţiile homosexuale pot să înceapă cu visuri nerealiste despre tovărăşie pe termen lung, dar de obicei degenerează în sex impersonal; în capcana de a folosi şi a fi folosit.”^[53]

Comportament compulsiv

Termeni precum „compulsiv”, „hipersexual” şi „adictiv” apar tot mai des în studii despre sexualitatea homosexuală, adicţia sexuală fiind de 3 ori mai obişnuită decât la heterosexuali.^[60,61,62]

Cercetătorii Quadland şi Shattls remarcă: „La unii este implicată o lipsă a alegerii… Ei au raportat că simt că nu au control asupra comportamentului lor sexual, că fac sex mai mult decât vor şi că se simt victimizaţi de activitatea lor sexuală frecventă… Motivaţia şi satisfacţia primară au părut adesea a nu fi pur sexuale… A ieşit în evidenţă un tipar al controlului sexual, care a părut să fie asemănător, în cea mai mare parte, cu supraalimentaţia.”^[63]

Un alt cercetător, Pincu, comentează că principalele caracteristici ale adicţiilor sunt prezente în mare parte din comportamentul sexual al homosexualilor şi că acest comportament le afectează starea de spirit. „Entuziasmul nu este ca cel al unui copil care descoperă ceva nou sau interzis, ci este o puternică forţă motivatoare în căutarea continuă a gratificării şi stimei de sine temporare… Toate apărările tradiţionale împotriva represiunii, raţionalizării, minimalizării şi intelectualizării sunt folosite de individul compulsiv pentru a evita recunoaşterea că există o problemă şi că viaţa i-a scăpat de sub control.”^[64]

Promiscuitatea homosexuală este bine documentată. Înainte de SIDA aproape jumătate dintre bărbaţii homosexuali albi avuseseră cel puţin 500 de parteneri diferiţi, iar 28% avuseseră 1000 sau mai mulţi, în cea mai mare parte necunoscuţi.^[52] Homosexualii încă au de 3-4 ori mai mulţi parteneri decât heterosexualii^[14,65] (când se compară medianele, în loc de mediile), iar 13-50% dintre homosexuali continuă să practice sexul riscant ulterior apariţiei SIDA, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, o dovadă a unui impuls adictiv. Aceasta în ciuda unei bune cunoaşteri a căilor de transmitere a HIV, a consilierii pentru prevenţia SIDA, a statutului seropozitiv, a campaniilor speciale pentru sexul sigur şi a deceselor prietenilor lor din cauza SIDA.^[66,67] Pare să fie clar că mare parte din comportamentul homosexual este scăpat de sub control. Terapeuţii de la NARTH menţionează o cifră de 30% pentru adicţia sexuală la clienţii lor.^[68]

Comportamentul sexual scăpat de sub control nu măreşte stima de sine; în cele din urmă, ciclul de a folosi şi a fi folosit conduce la un sentiment de neajutorare şi la depresie.^[69] Grupurile foştilor homosexuali afirmă că bărbaţii care caută ajutor adesea spun că se simt folosiţi. Unii sunt celibatari, dar aceştia par să constituie numai o mică minoritate a homosexualilor autoidentificaţi. Conform unui studiu pe termen lung despre bărbaţii homosexuali din Anglia şi Ţara Galilor publicat în 1992, numai 6% au spus că nu făcuseră sex în anul anterior.^[70] West a observat „o preocupare obsesivă cu temele sexuale oriunde se adună homosexualii” şi „deseori repulsia de a fi legat de cineva, ceea ce îl conduce la a avea numeroşi parteneri”.^[3]

Singurătate odată cu înaintarea în vârstă

Bărbaţii homosexuali devin izolaţi odată cu înaintarea în vârstă.^[72] Sociologii Gagnon şi Simon de la Institutul Kinsey au comentat: „Sentimente serioase de depresie şi însingurare adesea îi însoţesc… pe cei cu vârsta de 35-40 de ani”.^[71]

Un viitor fără familie, copii sau nepoţi poate să le pară sumbru homosexualilor necăsătoriţi, care devin mai puţin atrăgători cu înaintarea în vârstă şi de aceea nu se simt acceptaţi fie de comunitatea homosexuală, fie de comunitatea heterosexuală. Homosexualii moderni caută să se ocupe de situaţia în cauză făcând presiuni pentru uniuni civile şi familii homosexuale.

Alte probleme

Cei care vin pentru ajutor sunt adeseori împovăraţi de depresie, de riscul de a se sinucide, de abuz de substanţe (cu o medie de trei astfel de probleme) şi caută răspunsuri şi pentru ele.^[71a]

Deces prematur

Un motiv mai puţin obişnuit pentru terapie (41%) este teama de moarte. După apariţia SIDA, a existat o concentrare iniţială asupra precauţiilor pentru sexul sigur, dar din anul 2005 astfel de campanii sunt ignorate. Chiar medicamentele anti-HIV nu previn decesele aşa cum ar putea-o face. Riscul cancerului la pacienţii cu SIDA este de 20 de ori mai mare decât la populaţia generală,^[73] iar epidemiologii consideră că de 20 de ori mai mare este un factor de risc extrem de ridicat. Chiar şi la pacienţii seropozitivi (dar fără SIDA) respectiva lucrare a raportat procentaje de 3 ori mai ridicate. Adevărul medical inevitabil este, de asemenea, că promiscuitatea neprotejată, fie că este asociată cu atracţia faţă de persoanele de sex opus, fie că este asociată cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, este mijlocul ideal pentru bolile infecţioase, dintre care unele vor conduce la scurtarea vieţii.

Rotello^[74] atrage atenţia asupra faptului matematic dur că o comunitate care devine seropozitivă la ratele curente tipice de 1-2% per an va conduce la o infectare de 50% şi la moarte pe termen lung, ceea ce se va întâmpla, în cea mai mare parte, în suburbiile marilor oraşe în care predomină persoanele homosexuale.

Conştiinţa

Stilul de viaţă homosexual nu reprezintă o nefericire de nealinat. Unii homosexuali şi unele lesbiene nu îl părăsesc pentru niciunul dintre motivele de mai sus. Ei au parte din plin de momente bune şi ar fi fericiţi să rămână aşa cum sunt, dacă nu ar exista ceea ce ei ar numi probabil conştiinţa – un sentiment persistent că ceea ce fac nu este ceea ce ar trebui să facă. Rădăcina acestui lucru este adeseori convingerea religioasă, pe care ei ar fi reţinuţi în a o descrie ca „homofobie internalizată”, o expresie care se foloseşte tot mai mult. Conştiinţa este cel mai citat motiv pentru căutarea terapiei.

Ignoranţă cu privire la posibilitatea schimbării

Foştii homosexuali, care au petrecut ani de zile în lumea homosexuală, spun că mulţi homosexuali ar ieşi din ea dacă ar şti cum să o facă. Date fiind numeroasele dovezi statistice despre schimbare, încercarea activiştilor homosexuali de a discredita procesul schimbării reprezintă o formă culpabilă de discriminare împotriva unui grup semnificativ de homosexuali care vor să se schimbe. Fine remarcă: „Informarea greşită… că homosexualitatea este intratabilă de către psihoterapie face un rău incalculabil la mii de bărbaţi şi femei.”^[27]

Bergler insistă: „Adevăratul inamic al homosexualului este ignoranţa lui cu privire la posibilitatea de a putea fi ajutat.”^[29]

Masters şi Johnson comentează: „Psihoterapeutul calificat nu ar mai trebui să evite responsabilitatea de a accepta un client homosexual pentru tratament sau… de a-l trimite la o sursă de tratament acceptabilă.”^[33]

Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodistă Sudică a afirmat: „Frecventa afirmaţie a activiştilor «homosexuali» că este imposibil pentru homosexuali să-şi schimbe orientarea este categoric neadevărată. O asemenea afirmaţie acuză o mulţime de psihiatri şi psihologi responsabili, de falsificarea datelor.”^[75]

Procesul schimbării

Grupurile foştilor homosexuali şi terapeuţii care lucrează cu homosexualii care încearcă să se schimbe identifică mai multe probleme majore, cărora este deseori nevoie să li se acorde atenţie. Există o frecventă coexistenţă a riscului de sinucidere, a abuzului sexual, depresiei şi abuzului de substanţe. În mod specific asociate cu homosexualitatea, există adesea breşe severe în relaţia cu părintele de acelaşi sex şi refuzarea unui model de acelaşi sex, respingere din partea grupurilor de tovarăşi de acelaşi sex, erotizarea obişnuită a nevoilor neîmplinite de afecţiune, confundarea sexului cu dragostea, obiceiul mintal al fanteziilor erotice cu persoane de acelaşi sex şi, în mod frecvent, un ciclu adictiv de gratificare sexuală. La femei ciclul adictiv este mai puţin sexual şi mai mult emoţional.

Aceste grupuri spun că problema este adânc înrădăcinată (cel puţin la cei care vin pentru ajutor) şi că, pentru a o învinge, este nevoie de dedicare, răbdare, autoexaminare sinceră şi mult suport. Foştii homosexuali tind să spună că două lucruri sunt esenţiale: o separare completă de stilul de viaţă homosexual (părăsirea relaţiei din prezent şi a mediului homosexual, mutarea din zonă dacă este necesar) şi o reţea puternică de suport heterosexual, care să înlocuiască structura suportului homosexual.

Grupurile foştilor homosexuali aparţin unui tip de grupuri de suport care se ocupă de problemele de comportament. Cele mai multe fac apel la o Putere Mai Înaltă. În grupurile foştilor homosexuali se face specific apel la Dumnezeu, care este reprezentat ca iubitor şi înţelegător – spre deosebire de percepţiile despre Dumnezeu ale multor homosexuali. Ele lucrează la ridicarea stimei de sine. Grupurile spun că darea de socoteală, suportul constant, ajutorul în confruntarea cu ciclul adictiv (identificarea şi evitarea declanşatorilor) şi formarea de prietenii nedefensive, neerotice cu persoane de acelaşi sex (sau cu mentori de acelaşi sex) şi includerea în familii funcţionale conduc la schimbări graduale, dar constante, în orientarea sexuală către heterosexualitate şi la dezvoltarea atracţiei heterosexuale. Membrii grupurilor sunt încurajaţi să-şi ierte părinţii şi să se împace cu ei. Lesbienele îndeosebi primesc ajutor pentru nivele ridicate (de la 85 la 90%) de abuz sexual masculin.

Sondaje cu grade diferite de formalitate – îndeosebi un studiu de şase-şapte ani^[75a] foarte atent făcut – au arătat (la bărbaţi) că factorii cei mai utili în acest proces sunt susţinerea din partea bărbaţilor heterosexuali, activitatea masculină de grup, de exemplu, în weekenduri şi mentorarea (dacă se poate găsi un mentor). Aceşti factori au fost mai importanţi decât terapia în sine sau grupurile de suport, deşi ele au fost apreciate într-o anumită măsură.

Adesea grupurile foştilor homosexuali nu sunt dornice să precizeze o perioadă de timp pentru procesul de tranziţie, dar schimbarea pare să fie lentă şi constantă, cu recidive. Unii terapeuţi şi unele grupuri ale foştilor homosexuali susţin că impulsurile compulsive este posibil să scadă până la un nivel controlabil într-o perioadă de timp de la 18 luni la 2 ani şi că după aceea se diminuează constant. Se pare că după ce nu mai acţionează homosexual în mod compulsiv, „fostul homosexual” nu este prea diferit de cei care caută ajutor pentru probleme de comportament heterosexual.

Programele oferite de grupurile foştilor homosexuali adesea îi examinează şi îi ajută pe membrii grupului să rezolve atitudinile care au devenit „întărituri”, despre care grupurile spun că susţin starea homosexuală, precum resentimentele, neiertarea, teama, mânia, insecuritatea, respingerea, invidia, izolarea, mândria, atitudinile împotriva autorităţii, modurile defensive de a relaţiona, stima de sine scăzută, manipularea şi nevoia de a se afla în control. Grupurile foştilor homosexuali afirmă că cei care s-au ocupat cu adevărat de aceste probleme nu mai sunt homosexuali în interior – nu sunt doar nişte homosexuali suprimaţi, care par heterosexuali în exterior. (O discuţie mai amplă despre procesul schimbării este disponibilă altundeva.)^[33] Mulţi foşti homosexuali se căsătoresc, dar căsătoria prematură cu un partener de sex opus este de obicei o formă dezastruoasă de terapie şi este, prin urmare, descurajată până mult mai târziu.

Activiştii homosexuali au atacat procesul schimbării, pretinzând că este dăunător stimei de sine şi că îi poate face pe homosexuali suicidari şi deprimaţi.^[46] Totuşi, un sondaj făcut de Mesmer a găsit opusul. El a chestionat 100 de indivizi care căutaseră ajutor pentru schimbarea orientării sexuale. A găsit că 88% s-au simţit „mai capabili să aibă relaţii prietenoase” şi au simţit „mai mult respect de sine”. 97% dintre bărbaţi s-au simţit mai masculini, iar 77% dintre femei, mai feminine. 17 respondenţi se căsătoriseră, 55% au raportat „interes heterosexual exclusiv”, iar 47% un oarecare interes homosexual, căruia „rareori se simţeau constrânşi să-i dea curs”. 13% încă aveau un anumit comportament homosexual. 94% se simţeau mai aproape de Dumnezeu.^[76] Un chestionar NARTH a găsit, de asemenea, o îmbunătăţire în bunăstarea psihologică şi în relaţiile interpersonale ca rezultat al terapiei reparative, după cum au constatat şi studiul atent al lui Jones şi Yarhouse,^[48] şi studiul lui Santero ş.a.

Grupurile foştilor homosexuali susţin că în ea însăşi homosexualitatea este un simptom al stimei de sine scăzute, afirmând că un băiat sau o fată care nu s-au conectat cu părintele de acelaşi sex, s-au simţit diferiţi de tovarăşii de aceeaşi vârstă şi excluşi de ei şi în multe cazuri au fost abuzaţi sexual, nu au o stimă de sine ridicată. Comportamentul sexual ieşit de sub control, de asemenea, conduce la depresie.

Femeile bisexuale au o rată de 20 de ori mai ridicată de automutilare prin tăiere decât heterosexualii,^[51a] iar persoanele LGB încearcă să se sinucidă aproximativ de 3 ori mai frecvent decât heterosexualii,^[52] o statistică adesea pusă pe seama atitudinilor societăţii. Dar cele mai importante două motive pentru tentativele de sinucidere ale homosexualilor, când sunt legate direct de homosexualitate, sunt ruperea unei relaţii – romantice, de prietenie sau familiale – şi inabilitatea de a-şi accepta propria orientare sexuală, nu discriminarea din partea altora.^{[52,83,84,89]} Literatura de specialitate arată, de asemenea, că rata tentativelor de sinucidere la cei cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex în diferite ţări nu este legată direct de discriminare şi de alte atitudini din societate,^[87] deşi acestea sunt probabil un factor indirect.^[85] Ratele legate de sănătate şi bunăstare sunt similare, nu direct legate de nivelul perceput de acceptare a persoanelor LGB în ţările europene.^[86] Până acum, studiile care au încercat să demonstreze influenţa directă a opresiunii societăţii nu au reuşit să o facă, dimpotrivă, au identificat mecanismele psihologice de a face faţă (bazate mai degrabă pe emoţii, decât pe rezolvare de probleme) ca fiind factorul major.^[78-82,88]

Prin urmare, pare nerezonabil să susţinem, aşa cum face activismul homosexual, că cei care încearcă să-i ajute pe homosexualii motivaţi să se schimbe sunt homofobi. Pentru a fi consecvenţi, ei ar trebui să susţină şi că Alcoolicii Anonimi îi urăsc pe alcoolici.

Deşi activiştii homosexuali spun că cei care afirmă că s-au schimbat, evident că de la bun început nu au fost homosexuali, sute de homosexuali care se află în procesul de tranziţie pot să vorbească despre ani de zile de dorinţă şi atracţie homosexuală, despre activitate homosexuală sau despre iubiţi, despre relaţii de concubinaj, promiscuitate şi activism politic. Un fost homosexual, David Kyle Foster, le răspunde adesea celor care se îndoiesc că a fost vreodată cu adevărat homosexual: „Faptul că am făcut dragoste cu o mie de bărbaţi contează?”

Deşi homosexualii vor dovezi că nu va mai apărea niciodată un gând homosexual, grupurile foştilor homosexuali răspund că o asemenea cerere este nerealistă – cum ar fi să spui că un fost alcoolic nu va mai avea niciodată un impuls de moment de a întinde mâna după o sticlă de băutură. Un astfel de impuls poate fi văzut drept ceea ce este: un vechi declanşator care acum şi-a pierdut puterea. Grupurile foştilor homosexuali raportează că impulsurile homosexuale devin treptat controlabile şi continuă să se diminueze constant, în timp ce interesul heterosexual începe să se dezvolte. Mulţi foşti homosexuali se căsătoresc şi sunt fericiţi în căsătorie. Un fost homosexual, veteran al mişcării foştilor homosexuali, Alan Medinger, a spus: „Un mic impuls homosexual s-ar putea să apară periodic. Dar nu este cu nimic mai mult decât o simplă neplăcere.” Foştii homosexuali care fac terapie sunt învăţaţi să identifice ce caută cu adevărat când apare un impuls homosexual şi să obţină acel ceva în mod neerotic. La bărbaţi acel lucru este vorba adesea de nevoia de a fi susţinut ca bărbat de un alt bărbat, a spus el.

Cât de mult se pot schimba oamenii?

Am remarcat afirmaţia lui van den Aarweg că în două treimi dintre cazurile pe care le-a avut ca terapeut, impulsurile homosexuale au devenit doar ocazionale sau complet absente. Grupurile foştilor homosexuali vorbesc, de asemenea, despre astfel de oameni, chiar dacă ajutorul pe care îl oferă ele este mai puţin profesionist. Pentru unii indivizi este posibilă o schimbare importantă.

Ce semnificaţie are faptul că există o varietate de rezultate? Cu siguranţă, înseamnă că dacă cineva este nesatisfăcut cu starea sa din prezent, merită să încerce să se schimbe. Faptul că unii se schimbă în mod remarcabil este important, deoarece arată ceea ce ar putea fi posibil pentru mult mai mulţi în viitor, odată cu continuarea cercetărilor.

Faptul că unii nu se schimbă neagă schimbarea celor care se schimbă? Bineînţeles că nu. Nimeni nu s-ar uita la eşecurile terapiei cancerului, spunând că nicio terapie a cancerului nu ar trebui permisă. Ameliorarea pe termen lung a cancerului are loc şi inspiră eforturi şi mai mari pentru a-l învinge.

Atât în grupul de subiecţi al lui Spitzer, cât şi în grupul de subiecţi al lui Karten, a existat multă religiozitate (în principal iudeo-creştină). Ca la Alcoolicii Anonimi, cei care se schimbaseră credeau că fuseseră ajutaţi de o Putere Mai Înaltă. Totuşi, diferitele grade de religiozitate au avut puţin efect; în grupul său, Karten nu a găsit o corelaţie clară între schimbarea sentimentelor şi gradul de religiozitate. Concluzia care reiese din alte studii este că schimbarea are loc mai des dacă există o anumită religiozitate, decât dacă nu există nicio religiozitate. O concluzie generală care reiese din sondajele lui Spitzer, Karten şi Jones/Yarhouse este că schimbarea de la homosexualitatea exclusivă la heterosexualitatea exclusivă este mai rară, dar că există o satisfacţie generală faţă de orice schimbare ar avea loc.

Nu există statistici cu privire la proporţia în care astfel de oameni formează, în cele din urmă, relaţii satisfăcătoare cu persoane de sex opus; dovezile anecdotice sugerează că o proporţie destul de însemnată a celor care se schimbă devin celibatari rezonabil de satisfăcuţi. Mulţi din societatea noastră modernă privesc gratificarea sexuală ca pe un drept uman şi obiectează, spunând că celibatul heterosexual este o dovadă insuficientă a schimbării. Dar cel care optează pentru gratificarea sexuală confortabilă are puţine de spus cuiva care a ajuns la un rezultat personal satisfăcător după ani de zile de autoexaminare profundă şi dificilă.

Sumar

Există din plin documentări că cei cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex se deplasează cu adevărat către o orientare heterosexuală, adesea primind asistenţă terapeutică, dar de cele mai multe ori fără aceasta. Unii ajung la o schimbare importantă, unii la o schimbare mai redusă, dar este clar că orientarea sexuală este fluidă, nu fixă, deci este imposibil de susţinut că este predeterminată genetic. Există o bună posibilitate ca diferite grade de schimbare să aibă loc dacă există suportul potrivit, inclusiv dacă există terapie de diferite tipuri. Problema în climatul social din prezent este găsirea unui asemenea suport.

Referinţe

^[1] Kitzuger C., Wilkinson S. 1995. Transitions from heterosexuality to lesbianism: the discursive production of lesbian identities. Developmental Psychology 31:95-100.

^[1a] Katz-Wise S. L., Reisner S. L., Hughto J. W., Keo-Meier C. L. 2015. Differences in Sexual Orientation Diversity and Sexual Fluidity in Attractions Among Gender Minority Adults in Massachusetts. Journal of Sex Research (July 8): 1-11.

^[1b] Auer M. K., Fuss J., Höhne N., Günte K., Stalla G. K., Sievers C. 2014. Transgender Transitioning and Change of Self-Reported Sexual Orientation. PLOS ONE 9(10):e110016.

^[2] Blumstein P. W., Schwartz P. 1976. Bisexuality in men. Urban Life 5:339-58.

^[3] West D. J. 1977. Homosexuality Reexamined. London: Duckworth.

^[4] Aaron W. 1972. Straight. New York: Bantam Books.

^[5] Nichols M. 1988. Bisexuality in women. Myths, realities and implications for therapy. Women and Therapy 7(2):235-52.

^[6] Hatterer L. J. 1970. Changing Homosexuality in the Male. New York: McGraw-Hill.

^[7] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill.

^[8] Dixon J. K. 1985. Sexuality and relationship changes in married females following the commencement of bisexual activity. Journal of Homosexuality 11(1/2):115-33.

^[9] Pomeroy W. B. 1972. Dr. Kinsey and the Institute for Sex Research. New York: Harper and Row.

^[10] Ross M. W. 1983. The Married Homosexual Man. London: Routledge & Kegan Paul.

^[11] Tanner D. M. 1978. The Lesbian Couple. Lexington, Massachusetts: D. C. Heath.

^[12] Bell A. P., Weinberg M. S., Hammersmith S. K. 1981. Sexual Preference: Its Development In Men and Women. Bloomington, Indiana: Indiana University Press.

^[13] Cameron P., Proctor K., Coburn K., Forde N. 1985. Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-9.

^[14] Laumann E. O., Gagnon J. H., Michael R. T., Michaels S. 1994. The Social Organization of Sexuality. Chicago: University of Chicago Press.

^[15] Rosario M., Meyer-Bahlburg H. F. L., Hunter J., Exner T. M. 1996. The psychosexual development of urban, gay and bisexual youths. Journal of Sex Research 33:113-26.

^[16] Rosario M., Schrimshaw E. W., Hunter J., Braun L. 2006. Sexual identity development among gay, lesbian, and bisexual youths: consistency and change over time. Journal of Sex Research 43:46-58.

^[17] Fox R. C. 1995. Bisexual identities. În Lesbian, Gay, and Bisexual Identities Over the Lifespan, ed. D’Augelli A. R., Patterson C. J., p. 48-86. New York: Oxford University Press.

^[18] Sandfort T. G. M. 1997. Sampling male homosexuality. În Researching Sexual Behavior: Methodological Issues, ed. Bancroft J., p. 261-275. Bloomington, Indiana. Indiana University Press.

^[19] Hart A. D. 1994. The Sexual Man. Dallas, Texas: Word.

^[20] Kryzan C., Walsh J. 1998. The!OutProud!/Oasis Internet survey of queer and questioning youth. www.eric.ed.gov/?id=ED419854.

^[21] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56:1607-15.

^[22] Diamond L. 2003. Was it a phase? Young women’s relinquishment of lesbian/bisexual identities over a 5-year period. Journal of Personality and Social Psychology 84:352-64.

^[23] Diamond L. M. 2005. A new view of lesbian subtypes: stable versus fluid identity trajectories over an 8-year period. Psychology of Women Quarterly 29:119-28.

^[24] Kinnish K. K., Strassberg D. S., Turner C. W. 2005. Sex differences in the flexibility of sexual orientation: a multidimensional retrospective assessment. Archives of Sexual Behavior 34:175-83.

^[24a] Mock S. E., Eibach R. P. 2011. Stability and Change in Sexual Orientation Identity Over a 10-Year Period in Adulthood. Archives of Sexual Behavior 41(3):641-648.

^[24b] Katz-Wise S. L., Hyde J. S. 2015. Sexual Fluidity and Related Attitudes and Beliefs among Young Adults with a Same-Gender Orientation. Archives of Sexual Behavior. 44(5):1459-1470.

^[25] Savin-Williams R. C., Ream G. L. 2007. Prevalence and stability of sexual orientation components during adolescence and young adulthood. Archives of Sexual Behaviour 36:385-394.

^[26] Paglia C. 2001. The energy mess and fascist gays. Salon, May, fără paginaţie.

^[27] Fine R. 1987. Psychoanalytic Theory, Male and Female Homosexuality Psychological Approaches. Washington: Hemisphere Publishing Corporation.

^[28] Newman M., Berkowitz B., Owen J. 1971. How To Be Your Own Best Friend. New York: Lark Publishing Company.

^[29] Bergler E. 1962. Homosexuality: Disease or Way of Life. New York: Collier Books.

^[30] Bieber I. 1962. Homosexuality: A Psychoanalytic Study. New York: Basic Books.

^[31] Bieber I., Bieber T. B. 1979. Male Homosexuality. Canadian Journal of Psychiatry 24(5):409-421.

^[32] Socarides C. W. 1978. Homosexuality. New York: Jason Aronson.

^[33] Masters W. H., Johnson V. E. 1979. Homosexuality In Perspective. Boston: Little, Brown and Company.

^[34] van den Aardweg G. 1986. Homosexuality and Hope: A Psychologist Talks About Treatment And Change. Ann Arbor, Michigan: Servant Books.

^[35] Anon. 1989. “Gays can change” says psychiatrist. Exodus Standard 6(2):6.

^[36] Kronemeyer R. 1980. Overcoming Homosexuality. New York: Macmillan Publishing Company.

^[37] Golwyn D. H., Sevlie C. P. 1993. Adventitious change in homosexual behavior during treatment of social phobia with phenelzine. Journal of Clinical Psychiatry 54:39-40.

^[38] Jawad S., Sidebothams C., Sequira R., Jamil N. 2009. The Journal of Neuropsychiatry and Clinical Neurosciences 21(3):353-4.

^[39] Socarides C. W. 1995. Homosexuality. A Freedom Too Far. Phoenix, Arizona: Adam Margrave Books.

^[40] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24.

^[41] NARTH. 1997. New Study Confirms Homosexuality Can Be Overcome. Encino, California: NARTH.

^[42] APA Task Force on Appropriate Therapeutic Responses to Sexual Orientation. 2009. Washington, D.C.

^[43] Anonim. 1992. Psychoanalysts say change is possible. Exodus Standard 9(2):4.

^[44] Wright R. H., Cummings N. A. 2005. Destructive trends in mental health: the well intentioned path to harm. New York: Routledge.

^[45] Spitzer R. L. 2003. Can some gay men and lesbians change their sexual orientation? 200 participants reporting a change from homosexual to heterosexual orientation. Archives of Sexual Behavior 32:403-17.

^[46] Shidlo A. S. M. 2002. Changing sexual orientation: A consumers’report. Professional Psychology: Research and Practice 33:249-59.

^[47] Karten E. Y., Wade J. C. 2010. Sexual orientation change efforts in men: A client perspective. The Journal of Men’s Studies 18:84-102.

^[48] Jones S. L., Yarhouse M. A. 2007. Ex-Gays? A Longitudinal Study of Religiously Mediated Change in Sexual Orientation. Downer’s Grove, Illinois: InterVarsity Press.

^[48a] Jones S. L., Yarhouse M. A. 2011. A longitudinal study of attempted religiously mediated sexual orientation change. Journal of Sex and Marital Therapy 37(5):404-427.

^[49] Hallman J. 2008. The Heart of Female Same-sex Attraction. Downer’s Grove, Illinois, InterVarsity Press.

^[49a] Spitzer R. 2012. Spitzer reassesses his 2003 study of reparative therapy of homosexuality. Archives of Sexual Behavior, 41(4):757.

^[49b] Dehlin J. P., Galliher R. V., Bradshaw W. S., Hyde D. C., Crowell A. 2014. Sexual Orientation Change Efforts Among Current or Former LDS Church Members. Journal of Counseling Psychology (March 17): 1-11.

^[49c] Hansen N. B., Lambert M. J., Forman E. M. 2002. The Psychotherapy Dose-Response Effect and Its Implications for Treatment Delivery Services. Clinical Psychology: Science and Practice 9(3):329-343.

^[50] Alcoholics Anonymous World Service. 1984. Pass It On. New York: Alcoholics Anonymous World Service.

^[51] Cappon D. J. 1965. Toward An Understanding of Homosexuality. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall Publishing Company.

^[51a] Swannell S., Martin G., Pagina A. 2015. Suicidal Ideation, Suicide Attempts and Non-Suicidal Self-Injury among Lesbian, Gay, Bisexual and Heterosexual Adults: Findings from an Australian National Study. The Australian and New Zealand Journal of Psychiatry (December 1). doi:10.1177/0004867415615949.

^[52] Bell A. P., Weinberg M. S. 1978. Homosexualities. A Study Of Diversity Among Men And Women. New York: Simon and Schuster.

^[53] Whitehead B. 2003. Craving for Love. Mill Hill, London: Monarch.

^[54] Saghir M. T., Robins E. 1973. Male and Female Homosexuality, A Comprehensive Investigation. Baltimore Maryland: Williams and Wilkins.

^[55] Nicolosi J. 1991. Reparative Therapy of Male Homosexuality. Northvale, New Jersey: Jason Aronson, Inc.

^[56] Pollak M. 1985. Male homosexuality – or happiness in the ghetto. În Western Sexuality, ed. Ariès P., Béjin A., p. 40-61. Oxford: Basil Blackwell.

^[57] Laumann E. O., Paik A., Rosen R. C. 1999. Sexual dysfunction in the United States: Prevalence and predictors. JAMA 281:537-44.

^[58] Connell R. W., Crawford J., Dowsett G. W., Kippax S., Sinnott V., Rodden P., Berg R., Baxter D., Watson L. 1990. Danger and context: unsafe anal sexual practice among homosexual and bisexual men in the AIDS crisis. Australian and New Zealand Journal of Sociology 26(2):187-208.

^[59] McWhirter D. P., Mattison A. M. 1984. The Male Couple. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall.

^[60] Dodge B., Reece M., Herbenick D., Fisher C., Satinsky S., Stupiansky N. 2008. Relations Between Sexually Transmitted Infection Diagnosis and Sexual Compulsivity in a Community-Based Sample of Men Who Have Sex with Men (MSM). Sexually Transmitted Infections 84(4):324-7.

^[61] Kelly B. C., Bimbi D. S., Nanin J. E., Izienicki H., Parsons J. T. 2009. Sexual Compulsivity and Sexual Behaviors Among Gay and Bisexual Men and Lesbian and Bisexual Women. Journal of Sex Research 46(4):1-8.

^[62] Skegg K., Nada-Raja S., Dickson N., Paul C. 2010. Perceived “Out-of-Control” sexual behavior in a cohort of young adults from the Dunedin Multidisciplinary Health and Development Study. Archives of Sexual Behavior 39(4):968-78.

^[63] Quadland M. C., Shattls W. D. 1987. AIDS, sexuality and sexual control. Journal of Homosexuality 14(1-2):277-98.

^[64] Pincu L. 1989. Sexual compulsivity in gay men: controversy and treatment. Journal of Counselling and Development 68(1):63-6.

^[65] Mercer C. H., Hart G. J., Johnson A. M., Cassell J. A. 2009. Behaviourally bisexual men as a bridge population for HIV and sexually transmitted infections? Evidence from a national probability survey. International Journal of STD and AIDS 20(2):87-94.

^[66] Van de Ven P., Rawstorne P., Crawford J., Kippax S. 2002. Increasing proportions of Australian gay and homosexually active men engage in unprotected anal intercourse with regular and with casual partners. AIDS Care 14:335-41.

^[67] Tecter T. 2001. Urban Mens Health Study. Bulletin of Experimental Treatments for AIDS. Winter: fără paginaţie.

^[68] Pullin R. D. 1995. Homosexuality and Psychopathology. În Collected papers from the NARTH Annual Conference, 1995, p. 23. Encino, California: NARTH.

^[69] Seligman M. E. P. 1975. Helplessness – On Depression, Development And Death. London: Freeman.

^[70] Brown P. 1992. Dangers of monogamy. New Scientist 135 (21 November): 38-9 (Abstract).

^[71] Gagnon J. H., Simon W. 1974. Sexual Conduct. London: Hutchinson.

^[71a] Whitehead N. E. 2010. Homosexuality and comorbidities; Research and therapeutic implications. Journal of Human Sexuality 2:124-175.

^[72] Kuyper L., Fokkema T. 2010. Loneliness Among Older Lesbian, Gay, and Bisexual Adults: The Role of Minority Stress. Archives of Sexual Behavior 39(5):1171-1180.

^[73] Galceran J., Marcos-Gragera R., Soler M., Romaguera A., Ameijide A., Izquierdo A., Borras J., de Sanjose S. L., Casabona J. 2007. Cancer incidence in AIDS patients in Catalonia, Spain. European Journal of Cancer 43(6):1085-91.

^[74] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton.

^[75] Barnhouse R. T. 1984. What is a Christian view of homosexuality? Circuit Rider: February 12.

^[75a] Jones S. L., Yarhouse M. A. (2011) A longitudinal study of attempted religious mediated sexual orientation change. Journal of Sex and Marital Therapy 37(5):404-427.

^[76] Mesmer R. 1992. Homosexuals who change lifestyles. The Journal of Christian Healing 14(1):12-17.

^[77] Barnhouse R. T. 1977. Homosexuality: a Symbolic Confusion. New York, Seabury Press.

^[78] Almeida J., Johnson R. M., Corliss H. L., Molnar B. E., Azrael D. 2009. Emotional distress among LGBT youth: the influence of perceived discrimination based on sexual orientation. Journal of Youth and Adolescence 38(7):1001-14.

^[79] McCabe S. E., Bostwick W. B., Hughes T. L., West B. T., Boyd C. J. 2010. The relationship between discrimination and substance use disorders among lesbian, gay, and bisexual adults in the United States. American Journal of Public Health: 100(10):1946-1952.

^[80] Meyer I. H. 1995. Minority Stress and mental health in Gay Men. Journal of Health and Social Behavior 36 (March): 38-56.

^[81] Ross M. W. 1988. Homosexuality and mental health: a cross-cultural review. Journal of Homosexuality 15(1):131-52.

^[82] Sandfort T. G, Bakker F., Schellevis F., Vanwesenbeeck I. 2009. Coping Styles as Mediator of Sexual Orientation-Related Health Differences. Archives of Sexual Behavior 38(2):253-63.

^[83] Chen, H., Li, Y., Wang, L., Zhang, B. 2015. Causes of Suicidal Behaviors in Men Who Have Sex with Men in China: A National Questionnaire Survey. BMC Public Health 15(1):1436-1438.

^[84] Wang J., Plöderl M., Häusermann M., Mitchell G., Weiss M. G. 2015. Understanding Suicide Attempts Among Gay Men From Their Self-Perceived Causes. The Journal of Nervous and Mental Disease 203(7):499-506.

^[85] Lea T., de Wit J., Reynolds R. 2014. Minority Stress in Lesbian, Gay, and Bisexual Young Adults in Australia: Associations with Psychological Distress, Suicidality, and Substance Use. Archives of Sexual Behavior 43(8):1571-8.

^[86] van der Star A., Bränström R. 2015. Acceptance of Sexual Minorities, Discrimination, Social Capital and Health and Well-Being: A Cross-European Study among Members of Same-Sex and Opposite-Sex Couples. BMC Public Health 15 (January): 812.

^[87] Bostwick W. B., Boyd C. J., Hughes T. L., West B. T., McCabe S. E. 2014. Discrimination and Mental Health among Lesbian, Gay, and Bisexual Adults in the United States. The American Journal of Orthopsychiatry 84(1):35-45.

^[88] Cochran S. D., Mays V. M. 2015. Mortality Risks among Persons Reporting Same-Sex Sexual Partners: Evidence from the 2008 General Social Survey – National Death Index Data Set. American Journal of Public Health 105(2):358-64.

^[89] Choi K., Steward W. T., Miège P., Hudes E. Gregorich S. E. 2015. Sexual Stigma, Coping Styles, and Psychological Distress: A Longitudinal Study of Men Who Have Sex With Men in Beijing, China. Archives of Sexual Behavior (December 17) doi:10.1007/s10508-015-0640-z.

^[90] Everett B. 2015. Sexual Orientation Identity Change and Depressive Symptoms: A Longitudinal Analysis. Journal of Health and Social Behavior 56(1):37-58.

^[91] Lucassen M. F., Clark T. C., Denny S. J., Fleming T. M., Rossen F. V., Sheridan J., Bullen P., Robinson E. M. (2014), Journal of Pediatrics and Child Health, 51(4):410-418.

[Extras din Chapter 12. Can sexual orientation change din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune.]