Acest soţ şi această soţie au avut parte de vindecare şi maturizare pe termen lung ca rezultat al participării la programul Living Waters. Prin grupurile mici, separate, pentru bărbaţi şi femei, Domnul a putut să le atingă inimile în domeniile specifice în care aveau ei nevoie. Dacă ştii un cuplu logodit sau un soţ şi o soţie care ar putea beneficia de programul Living Waters, îndeamnă-i să apeleze 586.739.5114.

(Soţia) Deşi soţul meu şi cu mine am avut amândoi parte de zdrobire sexuală în viaţă, luând în considerare toate lucrurile, am avut o căsătorie foarte bună. Aceasta datorită dragostei noastre puternice pentru Dumnezeu şi a unuia faţă de celălalt. Toată viaţa noastră creştină am privit amândoi la Domnul pentru a ne împlini nevoile cele mai profunde, fiindcă ştiam că nu puteam găsi împlinirea în celălalt. De aceea, Dumnezeu ne-a păstrat în braţele Sale, iertându-ne întotdeauna păcatele şi luptele. Dar nu ne putea vindeca în felul acesta. A trebuit să ne confruntăm cu durerea, să aducem la lumină păcatele cu care ne luptam şi să lucrăm la ele, înainte de a avea parte de vindecare şi eliberare.

Înainte de a ne căsători, soţul meu a făcut aluzie la ambiguitatea lui sexuală. M-a speriat gândul că mă băgam în aşa ceva, dar pe atunci eram îndrăgostită de el şi credeam că Dumnezeu ne-a adus împreună şi că va face cumva ca lucrurile să meargă. Avusesem eu însămi lupte homosexuale în adolescenţă, iar de atunci ridicasem ziduri în faţa relaţiilor intime cu femeile. Dependenţa emoţională de o altă femeie era prea riscantă şi mă simţeam foarte vulnerabilă la aşa ceva. Atât timp cât menţineam zidul protecţiei de sine, era în ordine. Acum Dumnezeu mă binecuvântase în sfârşit cu un bărbat pe care să îl iubesc. Eram atrasă sexual de el şi gata pentru căsătorie.

După patru ani de căsătorie, soţul meu mi-a spus deschis că se lupta cu pornografia homosexuală. Era foarte zdrobit din această cauză şi se pocăia. L-am iertat şi i-am mărturisit implicarea mea sexuală din adolescenţă cu o altă fată. Nu am mai pomenit nimic despre acestea timp de mulţi ani.

(Soţul) Sunt implicat în misiunea creştină de când aveam douăzeci şi cinci de ani şi întotdeauna am simţit că trebuia să mă ascund, de ruşine că simţeam nevoia să vizionez regulat pornografie, fiindcă „nimeni nu ar înţelege”. M-am luptat şi m-am urât pe mine însumi în anii aceia. După cum vă puteţi imagina, am fost mulţi ani foarte concentrat asupra mea. Zdrobirea mea provoca dezastre în relaţia mea cu soţia şi cu copiii. Nu mă concentram asupra împlinirii nevoilor soţiei mele şi nu eram sincer sau deschis cu ea cu privire la problemele mele.

În sfârşit, în timpul meu de linişte cu Dumnezeu I-am spus că vroiam să mă elibereze din închisoarea emoţională în care mă aflam. În următoarea săptămână, Dumnezeu nu m-a lăsat să mă odihnesc până nu i-am mărturisit soţiei mele ce se întâmpla. A fost dificil să o fac, iar aceasta a declanşat tot ce era prezent în mine şi care mă îndemna să fug de realitate. Dar cumva, ştiam că aveam nevoie să o fac. I-am dezvăluit detalii despre adicţia mea faţă de pornografie. Bineînţeles că a afectat-o serios, fiindcă nu mai era „singura persoană” pe care o doream. M-am simţit îngrozitor din cauză că femeia pe care o iubisem întotdeauna mai mult decât orice pe lume, simţea acum că nu ţinusem cu adevărat la ea.

(Soţia) Deşi îmi spunea deseori că era atras sexual de mine, nu puteam avea încredere în el. În zdrobirea de care avusesem parte în copilărie, învăţasem să-mi închid inima şi sentimentele când lucrurile erau prea dureroase pentru a mă ocupa de ele. Astfel îmi negam dreptul de a fi rănită – chiar dacă el doar pretindea că era atras de mine.

Deci, mulţi ani am trăit amândoi negându-ne adevăratele sentimente, încercând să ne facem pe plac unul celuilalt. Totuşi, Dumnezeu nu ne putea vindeca de zdrobire, din cauză că ne era prea ruşine să mergem la cineva cu durerea noastră. Biserica nu părea un loc sigur unde să mergem pentru ajutor.

Punctul de cotitură pentru noi a venit când, după ani de izolare emoţională faţă de prietene, am devenit înfometată emoţional – până în punctul de a ceda. Aveam nevoie, cu disperare, să găsesc pe cineva care să-mi înlăture dorinţa teribilă de intimitate şi dragoste feminină. Tânjeam după dragostea apropiată a unei mame şi am găsit o prietenă de la care am încercat să o primesc. Dar, după ce s-a mutat, am devenit atât de disperată, încât dorinţa a devenit de natură homosexuală. La apogeul gândirii mele obsesive păcătoase, Dumnezeu mi-a trimis o prietenă creştină care a fost „Isus în trup” pentru mine. Ea mi-a fost alături în drumul spre recuperare pe care îl aveam de străbătut şi m-a dus la Living Waters. În acel moment, i-am mărturisit luptele mele soţului meu şi a participat şi el la Living Waters.

(Soţul) Când soţia mea a recunoscut luptele emoţionale pe care le ducea din cauza prietenei ei, am început să vorbim sincer şi despre problema mea sexuală. Atunci am început călătoria de sobrietate faţă de pornografie. Era timpul să mă confrunt cu cea mai mare teamă a mea (să fiu sincer, cu privire la adicţia mea) şi a trebuit să rezist. Era timpul să mă confrunt cu ea. Totuşi, am fost mai înclinat să o ascund iar şi să cred că eram liber şi nu mai trebuia să mă ocup de aşa ceva. Mă simţeam mai bine, chiar mai uşurat, decât oricând înainte. Iar Dumnezeu a început să Se ocupe de mine în mod regulat.

Mi s-a cerut să merg la un weekend de reînnoire spirituală numit Drumul spre Emaus. Pe acel drum, Dumnezeu m-a chemat, în mod specific, să mărturisesc secretul meu profund, întunecat, unui lider spiritual care era pastor. Cum mai transpiram! Dar mărturisirea m-a făcut şi mai conştient că „monstrul” nu era atât de mare şi că trebuia să mă ocup de el. Ce momente pline de anxietate!

La câteva luni după Drumul spre Emaus, soţia m-a informat că urma să participe la Living Waters, o misiune de vindecare sexuală şi relaţională. M-am gândit că era grozav pentru ea, dar nu eram sigur că vroiam să „fac să transpire” alte destăinuiri sincere. Dar se părea că Dumnezeu îi vorbeşte şi o eliberează de zdrobire. Apoi ea m-a întrebat dacă vroiam să iau parte la următoarea sesiune. Atunci tendinţa lumii, care venea de la Satan, a lovit din nou. „Nu pot să împărtăşesc asta unui grup întreg de oameni.” Ei bine, vă imaginaţi că Dumnezeu mă atrăgea şi pe mine la Living Waters.

(Soţia) Problemele identităţii sexuale sunt problemele noastre individuale şi, în esenţă, nu au nimic de-a face cu celălalt. Prin urmare, Dumnezeu a trebuit să lucreze cu noi mai întâi individual. Identitatea noastră zdrobită provine din experienţe dureroase din copilărie şi din modul în care le-am interpretat. Învăţăm să recunoaştem minciunile pe care le-am crezut fiind răniţi şi Îi îngăduim Domnului să le înlocuiască cu adevărul Lui.

Prin Living Waters, l-am văzut pe soţul meu crescând mult în acceptarea de sine şi în a se simţi bine ca bărbatul care este. Să ştiu că a renunţat la pornografie şi că lucrează la vindecarea lui, este foarte încurajator pentru mine.

(Soţul) A fost un proces lent. Cu încăpăţânare, nu lăsam grupul să pătrundă în lumea mea privată. Totuşi, mă angajasem că acesta avea să fie „ultimul lucru pe care l-am încercat ca să devin liber”. Dacă nu funcţiona, simţeam că nimic nu avea să funcţioneze. Grupul de bărbaţi în care mă aflam părea să aibă aceeaşi abordare. Noi îi spuneam „fă-o sau mori”. Ştiţi, Dumnezeu mi-a onorat angajamentul. Pe când treceam prin capitole şi sesiuni împreună, în timp ce râdeam, plângeam, ne rugam şi ne încurajam unul pe celălalt, am văzut că Dumnezeu ne elibera. Am început să observ că dorinţele dependente începeau să slăbească şi că Dumnezeu devenea mai dinamic în viaţa mea. Experienţa respectivă a avut loc cu câţiva ani în urmă. Acum cred că atât soţia mea, cât şi eu putem mărturisi că Dumnezeu ne eliberează căsătoria şi ne eliberează de zdrobirea trecutului.

(Soţia) Prin Living Waters, gândirea mea obsesivă a fost îndepărtată pe deplin atunci când am renunţat la ea, am mărturisit-o şi am învăţat să am încredere că Domnul îmi va împlini El Însuşi nevoile. Fiind o creştină prizonieră în tabăra duşmanului, am găsit speranţa dragostei îndurătoare a lui Dumnezeu pentru mine, exprimată în Living Waters. Să am un grup de credincioşi care să vrea să se implice cu mine în starea mea cea mai umilitoare, a fost un balsam vindecător extraordinar.

Soţul meu şi cu mine mai avem de lucrat la încrederea în celălalt. Dar acum putem fi sinceri unul faţă de celălalt. Uneori este înspăimântător şi dureros, dar suntem în stare să vorbim şi, cu îndrumarea şi discernământul pe care le-am primit de la Living Waters, suntem ajutaţi şi călăuziţi în călătoria noastră. Acceptăm că suntem o „lucrare în proces”, că este OK, că Tatăl nostru nu ne-a părăsit, că de fapt ne peţeşte pentru El. L-am văzut, de asemenea, pe Dumnezeu deschizând uşa slujirii pentru noi mai mult decât oricând înainte. Vedem că Dumnezeu îi foloseşte cu adevărat pe „cei care sunt vindecaţi”.

[A Couple Testimony of God’s Healing. Copyright © 2006 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Charles

Provin dintr-o familie în care amândoi părinţii mergeau regulat la biserică şi am trei fraţi. Sunt cel mai mare dintre cei patru fii. Fiind învăţat despre Dumnezeu de când am fost în stare să deosebesc binele de rău, aş fi fost gata să fac faţă lumii, corect? Aşa credeam eu. Apoi s-a întâmplat! Am auzit cuvintele pe care niciun adolescent nu vrea să le audă la vârsta de cincisprezece ani. Părinţii mei divorţau. La început am crezut că o să treacă şi totul o să fie bine, dar mă înşelam. De fapt, necazul tocmai începuse, iar viaţa mea se întorsese pe dos. Nu avea să mai fie niciodată la fel.

Eram rănit emoţional şi aveam nevoie să mi se acorde atenţie. Din cauza divorţului care avea loc, familia mea nu mai avea timp pentru mine sau aşa credeam eu. Tatăl meu nu depusese niciodată eforturi să aibă o relaţie cu mine, dar eu tot îl iubeam, îl respectam şi credeam în el. Totuşi, din cauza divorţului, acum nu mai credeam în el şi chiar mi-am pierdut respectul faţă de el. Am început să Îl învinuiesc pe Dumnezeu pentru problemele părinţilor mei şi pentru că i-a îngăduit tatălui meu să se îndepărteze de El. I-am întors spatele lui Dumnezeu şi m-am îndepărtat de El. Întocmai cum făcuse tatăl meu. Hotărâsem să-mi iau viaţa în propriile-mi mâini. Faptul că deţineam controlul asupra vieţii mele mă făcea să mă simt bine pe moment. Cu toate acestea, când am devenit dependent, am pierdut controlul.

Aveam nevoie de atenţie, dragoste, acceptare şi, mai mult decât orice, de umplerea golului din viaţa mea. Deci am decis să apelez la bărbaţi pentru asta. Am descoperit că într-o relaţie cu un bărbat primeam tot ce aveam nevoie. La vârsta de cincisprezece ani am ales să devin homosexual. Eram stârnit sexual aproape de orice. Am avut relaţii sexuale cu zece bărbaţi, am început să consum alcool, m-am drogat de câteva ori şi m-am uitat la pornografie pe internet. Aveam o mulţumire personală făcând toate acestea. Era modul meu de a trăi. În relaţiile cu bărbaţii m-am regăsit pe mine însumi aşa cum credeam că eram eu în realitate. Dintr-odată, îmi găsisem identitatea în lume.

La vârsta de şaisprezece ani m-am îndrăgostit de un bărbat pe nume David. L-am întâlnit pe David la o activitate la biserică. Mama mea şi un prieten al ei cântau în corul bisericii. Corul bisericii înregistra un cântec şi vroiau ca eu să ajut cu mâncarea şi să fac alte comisioane când era nevoie. Prietenul mamei mele l-a adus pe David cu el. Atunci a început prietenia noastră. La doar o lună după aceea ne-am dezvăluit unul celuilalt că eram homosexuali şi am început o relaţie. Am avut o relaţie grozavă împreună şi se părea că nimic nu ne putea despărţi. Dar dintr-odată, David a pus capăt relaţiei noastre. David nu avea motive ca să decidă atunci în felul acela. Pur şi simplu, s-a întâmplat. Cu inima zdrobită şi epuizat emoţional, am căutat ceva care să umple golul care tocmai apăruse în viaţa mea. Am apelat la pornografie şi la recompensa ei imediată. Ceea ce a funcţionat pentru scurt timp, dar apoi a devenit un obicei plictisitor. Nu m-am oprit însă acolo, acel aspect şi altele au continuat să-mi chinuie viaţa.

Când am împlinit şaptesprezece ani am fost în al nouălea cer de fericire, ca şi cum nimic nu m-ar mai fi putut opri. Eram „bărbat” acum şi puteam să fac ce vroiam. Puteam să iau decizii fără ajutorul nimănui. Mă simţeam special. Unchiul meu vorbise doi ani la rând despre un festival numit Burning Man. Nu eram prea sigur ce părere să am despre el. Tot ce auzisem de la unchiul meu fusese că era despre artă. Cu toate acestea, ceea ce nu înţelesesem eu era că arta nu era tot ce se întâmpla acolo. În cele din urmă, m-am hotărât, vroiam să merg şi nici măcar părinţii nu aveam să mă oprească. Mi-am minţit părinţii, spunându-le că mergeam într-o excursie la nişte izvoare naturale calde.

Am plecat crezând că nimeni nu avea să bănuiască vreodată ceva. Festivalul părea cu adevărat minunat şi mă simţeam ca un bărbat liber. Puteam să fac propriile mele alegeri şi să fac ce vroiam, şi nimănui nu-i păsa cu adevărat. Puteam să beau, să mă droghez, să fumez, să fac sex şi să fiu acceptat. Am băut mult, am consumat un drog numit ecstasy, m-am apucat de fumat ţigări şi am făcut pentru prima dată sex neprotejat. Credeam că era în ordine, dar tot mă simţeam vinovat, oare de ce? În cele din urmă, părinţii au aflat şi totul a ieşit la iveală. Nu pot să spun cât de mult mi-a schimbat inima faptul că am fost în sfârşit deschis faţă de părinţii mei şi faţă de ceilalţi din jurul meu.

Mama mi-a sugerat să mă duc la noul terapeut care era un fost homosexual de care auzise. În următoarele două luni l-am „testat” pe terapeut şi în final am decis să apelez la el şi să accept ajutorul lui. El era destul de cool şi încă este. Am fost capabil să-mi exprim sentimentele pe care le aveam cu privire la divorţul părinţilor mei, la timpul petrecut la Burning Man, la criza mea de identitate sexuală şi la relaţia mea cu Cristos.

Apoi lucrurile au început să se mişte. Dumnezeu a făcut posibil să mă duc într-o tabără la munte cu grupul de tineret de la biserică printr-un tip de la biserica mea pe nume Dustin. El a sugerat să merg să ajut grupul. M-am dus acolo, temându-mă că mi se va predica tot timpul. Iar faptul că nu cunoşteam pe nimeni făcea să fie şi mai rău când mă gândeam la asta. În inima mea îmi era teamă de ceva din copilăria mea. Am realizat curând că nu de grupul de tineret îmi era teamă, ci de Dumnezeu. Mă ascunsesem de El atâta timp, încât nu suportam să mă aflu în preajma celor care vroiau să-L vestească sau să I se închine. Gândiţi-vă că urma să petrec tot weekendul cu astfel de oameni! În sfârşit, în cea de a doua zi am realizat că aveam nevoie disperată de Dumnezeu în viaţa mea şi că trebuia să se întâmple atunci. Am îngenuncheat şi I-am spus lui Dumnezeu că vroiam să mă întâlnească faţă în faţă acolo. A făcut-o, iar viaţa mea nu a mai fost niciodată aceeaşi. Am fost imediat umplut de o bucurie pe care numai Dumnezeu o poate da. M-am simţit împlinit şi complet pentru prima dată în viaţă.

De atunci mi-am încredinţat viaţa lui Dumnezeu şi I-am dat control deplin asupra ei. După aceea nu a fost întotdeauna uşor să-mi păstrez credinţa, din cauza presiunilor lumeşti, dar în sfârşit descoperisem adevărata mea identitate. Găsisem în sfârşit dragostea, acceptarea, atenţia şi împlinirea de care aveam nevoie cu atâta disperare. Acum pot spune sincer: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.”

Am şaptesprezece ani. Dar sunt sincer cu privire la trecutul meu la şcoală. Cei care au auzit despre trecutul meu de la alţii m-au întrebat despre el. Mă întreabă despre trecutul meu şi despre cum am fost. Le răspund simplu că am fost homosexual, că Dumnezeu mi-a îndepărtat păcatul din trecut şi că fiind singurul meu Salvator, pot să atest că este Stânca mea şi Răscumpărătorul meu. Prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu sunt credincios şi o dovedesc prin pocăinţă autentică. Apoi ei îmi pun de obicei o mulţime de întrebări. Descopăr că Dumnezeu foloseşte adesea trecutul meu ca pe o unealtă minunată pentru ca să pot depune mărturie.

În prezent îmi amintesc că pentru atunci când ne este greu, Dumnezeu ne-a spus: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6) Îmi amintesc, de asemenea: credinţa nu face să ne fie mai uşor, dar face să fie posibil!

Fratele vostru mai mic în Cristos,

Charles

[Charles, My Testimony to the World. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune. Charles este un adolescent care a fost homosexual.]

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:9-11)

Aceste versete reprezintă povestea mea, iar povestea mea este despre găsirea dragostei, acceptării, puterii şi protecţiei adevărate în braţele lui Ava Tatăl. Povestea mea este o călătorie a realizării că sunt ceea ce spune numele meu că sunt: preaiubit.

În anii ’60, o sarcină nedorită era privită cu mult dispreţ şi ruşine. Astfel încât am venit pe lume simţind respingere din partea mamei mele, a tatălui meu, a bunicilor mei, a celorlalţi membri ai familiei mele şi a societăţii. Mulţi spun că am fost un copil nelegitim, dar acum ştiu că nu există aşa ceva, există numai părinţi nelegitimi.

Tatăl meu nu s-a căsătorit niciodată cu mama mea, iar eu nu l-am întâlnit niciodată. În ciuda numeroaselor mele eforturi de a-l întâlni, Ray a ales să nu mă lase să intru în viaţa lui. Mama s-a căsătorit cu tatăl meu vitreg când eu aveam şase luni. Walter era un veteran al războiului din Vietnam care trecuse prin ororile războiului. Era, de asemenea, un alcoolic şi un abuzator fizic. Când eram copil, am chemat poliţia când a scos cuţitul la mama şi când a scos balamalele din uşa de la baie ca să ajungă la ea. Am simţit că m-a respins şi că a ales să-şi concentreze atenţia asupra fratelui meu mai mic, tizul lui. Părinţii mei au divorţat când eram mic. Din cauza aceasta, nu am avut niciodată un tătic cu care să joc baseball sau la care să alerg când îmi era teamă.

Mama era iresponsabilă şi imprevizibilă în dragostea ei faţă de mine. Întreaga viaţă îi era chinuită de o boală mintală, suferind de depresii severe şi apoi de accese maniacale. Uneori nu auzeam de ea perioade lungi de timp, iar apoi mă suna de multe ori pe zi. Pentru mine, stabilitatea a venit prin bunica mea, care locuia la două blocuri depărtare. Această femeie cu voinţă puternică, bună şi extrem de generoasă, nu numai că m-a crescut, dar s-a şi ocupat de mine financiar şi emoţional.

La şcoală eram dureros de ruşinos şi retras. Alergiile şi astmul mă ţineau departe de ora de gimnastică şi de sporturi. Când se alegeau echipele, eram întotdeauna ales ultimul. Am simţit respingerea din partea celorlalţi, chiar şi eu mă respingeam pe mine însumi, având o stimă de sine scăzută şi ură de sine. În cele din urmă, cineva mi-a acordat cu adevărat atenţie. Era un văr de-al doilea mai mare, care m-a molestat sexual când aveam doisprezece ani.

La insistenţa bunicii mele evlavioase, eram activ într-o importantă biserică liberală. La vârsta de cincisprezece ani, L-am primit pe Cristos ca Mântuitor al meu la un seminar evanghelistic. Deşi mergeam în continuare la aceeaşi biserică moartă spiritual, am crescut citind cărţi creştine şi ascultând radioul creştin. Când a venit timpul pentru colegiu, m-am dus la o şcoală creştină conservatoare. Acolo m-am dezvoltat relaţional prin interacţiunile cu ceilalţi şi am început călătoria mea către ieşirea din timiditate. Familia mea nu şi-a putut permite educaţia mea la o şcoală particulară, dar Dumnezeu mi-a oferit o slujbă în campus şi burse guvernamentale. Am putut să absolv cu împrumuturi şcolare de numai două mii de dolari.

După absolvire, m-am dus la Washington, D.C. pentru a urma o carieră politică şi am început să frecventez o biserică neconfesională, unde am fost botezat. Curând am devenit conştient de atracţia mea în creştere faţă de cei de acelaşi sex, care devenea copleşitoare, deci m-am implicat în Regeneration, o misiune a foştilor homosexuali. În sfârşit, viaţa mea decurgea bine. Am devenit lider la un grup de suport şi am început o relaţie serioasă cu o fată numită Karen. În acel moment, am început să mă încred în Dumnezeu ca Mântuitor al meu, dar şi ca Domn al vieţii mele. Aveam o relaţie fantastică cu El, cu alţii şi cu mine însumi. Eram foarte fericit.

Apoi lumea s-a prăbuşit pentru mine. Se părea că în fiecare vară eram chinuit de o depresie persistentă şi profundă. În anul acela, depresia a devenit atât de puternică, încât am suferit de un stres extrem şi de atacuri de panică. Mi-am pierdut slujba, prietena şi pacea de la Dumnezeu. Îmi amintesc că strigam la Dumnezeu, dar simţeam că cerul rămânea tăcut. După ce am căutat ajutor la un consilier incompetent, m-am cufundat într-o depresie suicidară. Eram obsedat de moarte şi de ajungerea mea direct în iad. Am început chiar să halucinez. M-a salvat un alt consilier, prin medicaţie şi terapie.

Apoi, depresia profundă de care suferisem a fost urmată de o fază maniacală la fel de nestăpânită. Am început multe afaceri, am avut idei grandioase şi m-am aruncat cu capul înainte în stilul de viaţă homosexual. Viaţa îmi era plină de parteneri sexuali anonimi şi îmi petreceam timpul în barurile homosexuale, pe plaje şi în băile publice. Am decis să caut acceptarea celor care relaţionau cel mai bine cu mine – ceilalţi homosexuali. Totuşi, de respingere, nu de acceptare, aveam parte cel mai mult. Mă simţeam respins de cei mai musculoşi şi mai frumoşi decât mine. Şi i-am respins pe cei care, în ochii mei, erau inadecvaţi. Am îngăduit să fiu tratat în moduri în care, în alte circumstanţe, nu aş fi îngăduit să fiu tratat niciodată. Şi i-am tratat pe alţii în moduri în care, în alte circumstanţe, nu i-aş fi tratat niciodată. Toate acestea se bazau pe înfăţişare. Timp de şapte ani, am devenit fiul risipitor cu atitudinea mea de „S-o ia … de lume!”

Nu am ales să am sentimente homosexuale. Cred că pentru mine dezvoltarea atracţiei faţă de cei de acelaşi sex era înrădăcinată într-un număr de factori: un tată absent, un tată vitreg abuziv, o bunică având o voinţă puternică, un bunic pasiv, o personalitate sensibilă şi abuzul sexual. Acestea au fost lucruri care mi s-au întâmplat. Totuşi, au existat lucruri prin care am contribuit eu însumi la problema mea. Eu am ales cum să răspund la ceea ce mi s-a întâmplat. Şi eu am ales să ascult de atracţiile faţă de cei de acelaşi sex, şi eu nu am ţinut cont de puterea harului lui Dumnezeu în viaţa mea. Alegerea de a urma stilul de viaţă homosexual mi-a pus în pericol nu numai viaţa fizică, ci şi viaţa relaţională, emoţională şi spirituală. Ea m-a condus, de asemenea, la o adicţie sexuală care îmi domina viaţa şi care a necesitat ani de durere şi de luptă pentru a fi învinsă.

Dumnezeu Tatăl m-a urmărit cu iubire şi persistenţă. Iar în anul 2000, am început călătoria de întoarcere acasă. M-am întors la Regeneration şi m-am confruntat cu adicţia mea sexuală copleşitoare, ca şi cu rădăcinile atracţiei faţă de cei de acelaşi sex. Am intrat, de asemenea, într-o relaţie de monitorizare cu un lider de misiune şi am început să frecventez şi să slujesc într-o biserică locală. De asemenea, am fost capabil să îi iert pe mama mea şi pe vărul meu care mă molestase.

Treptat, am fost capabil să îl iert pe tatăl meu vitreg (pe care îl urâsem mai bine de douăzeci de ani) şi am început o relaţie cu el şi cu fratele meu. Acum nu ne vedem unul pe celălalt fără un „te iubesc” şi o îmbrăţişare. Iertarea mi-a permis să contribui la reconcilierea surorii mele cu tatăl ei. Ce binecuvântare a fost să îl iau pe nepotul meu în vârstă de nouă ani să îl vadă pe bunicul lui pentru prima dată! Acum familia mea este restaurată. Mulţi ani m-am rugat pentru alcoolismul tatălui meu. În anul 2009 s-a dus la un centru de tratament, iar apoi la întâlniri regulate la Alcoolicii Anonimi, iar de atunci nu a mai băut. Acum vizitează alţi veterani care se confruntă cu tulburarea de stres posttraumatic şi cu alcoolismul. Cu câţiva ani în urmă, am aflat că dintotdeauna a vrut să mă adopte, dar mama nu l-a lăsat (ceea ce a cauzat multă fricţiune în căsnicia lor). După ce am aşteptat să iniţieze el discuţia despre adopţie, am decis să aduc eu adopţia în discuţie. Simt că adopţia ar fi un mod de a recunoaşte public vindecarea care a avut loc în relaţia noastră şi un mod în care eu să îl onorez pe el, iar el să mă onoreze pe mine. Aşa că la următoarea mea zi de naştere, voi fi adoptat oficial.

În aceeaşi zi în care l-am contactat pe tatăl meu vitreg pentru adopţie, am decis, de asemenea, să încerc (încă o dată) să ajung la tatăl meu biologic, deci i-am trimis această mărturie. O săptămână mai târziu, am simţit un imbold puternic să mă rog pentru el, ceea ce am făcut timp de trei zile. O lună mai târziu, m-a sunat şi am vorbit aproape două ore. I-am zis că nu vroiam nimic de la el, dar aveam un dar pentru el. M-am gândit încă de la naşterea mea îşi reprima vina şi ruşinea. I-am spus că mi-ar plăcea să îi întâlnesc pe el şi familia mea, dar că aveam să aştept până era pregătit. Nu m-a mai contactat, dar cred că voi călători în curând la Fargo, Dakota de Nord, pentru a-l întâlni.

Călătoria mea către plenitudine şi sfinţenie nu a fost rapidă sau lipsită de durere şi m-am poticnit de multe ori pe cale, dar Dumnezeu Tatăl a fost întotdeauna prezent. Am renunţat la „dragostea” rapidă, trecătoare, contrafăcută (pofta şi sexul) şi am ajuns încet, încet la dragostea adevărată şi durabilă, prin relaţii profunde şi semnificative cu alţii şi cu Dumnezeu. Am învăţat să-i iubesc pe alţii corect şi să mă iubesc din nou pe mine însumi. Am învăţat, de asemenea, să mă bazez pe Dumnezeu. El mi-a arătat, prin promisiunile din Cuvântul Său şi prin experienţele mele cu El, că rămâne credincios. Când am păşit prin credinţă, încrezându-mă în promisiunile Lui, am realizat că mă va proteja, va avea grijă de mine şi îmi va binecuvânta eforturile. Cel mai important, am ajuns să ştiu ce înseamnă să Îl am pe Dumnezeu ca Tată.

Faptul că am crescut fără imaginea sănătoasă a unui tată a împiedicat creşterea mea în masculinitate. Ava Tatăl îmi vindecă multe dintre aceste deficite. El S-a arătat a fi un Tată plin de grijă, protector şi grijuliu, plin de putere, care mă adoră şi dacă fac ceva, şi dacă nu fac. Învăţând să fiu iubit de „Tatăl orfanilor”, mă maturizez ca bărbatul care vrea El să fiu. În timp ce Ava îmi împlineşte din plin nevoile de dragoste şi acceptare, sunt capabil să Îl iubesc pe El şi să-i iubesc pe alţii în mod corect şi din plin. Dorinţa mea este ca puritatea, dăruirea, slujirea, iubirea şi tot ceea ce împart cu alţii să se reverse pe deplin din această rezervă de dragoste şi acceptare nelimitată, pentru că sunt iubit.

[Dave’s Testimony: Beloved – A Journey From Rejection To Acceptance. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Chris Stump

Chris Stump

Ziua Sfântului Valentin se apropie cu repeziciune, iar această zi de romantism şi sărbătoare îmi aminteşte de celibatul meu. De obicei, eram descurajat datorită celibatului şi tânjeam după cineva cu care să fiu împreună. Ulterior, am pornit „în căutarea” unei fete cu care să-mi petrec timpul şi cu care, dacă avea să fie posibil, să am o relaţie. Deşi sunt încă deschis la posibilitatea de a găsi pe „cineva”, nu vreau să pierd ceea ce Domnul vrea să fac fiind celibatar.

Dumnezeu mă cheamă la o umblare mai apropiată şi mai intimă cu El, pregătindu-mă pentru vremea când o va aduce în viaţa mea pe fata potrivită. Celibatul poate fi uneori descurajator şi plin de singurătate, dar învăţ că este un dar. După cum spune Pavel în 1 Corinteni 7:7: „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine” – să aibă o viaţă mai simplă în multe feluri! Faptul că sunt necăsătorit îmi permite să mă dedic deplin lui Cristos şi să-I îngădui să-mi descopere lucrurile pe care le am în inimă. Cu ajutorul Lui, pot să obţin o mare biruinţă şi să continui să mă maturizez ca bărbatul care m-a chemat Dumnezeu să fiu.

Sunt chemat la celibat pentru totdeauna? Nu cred. În această perioadă de celibat sunt plin de încântare şi binecuvântat. Ştiu că Domnul mă pregăteşte spiritual şi emoţional pentru femeia pe care o are pentru mine. Celibatul nu este un lucru rău, nici nu defineşte succesul sau ajungerea mea la vindecare. Obişnuiam să cred că vindecarea mea de homosexualitate este dovedită sau răsplătită de relaţia cu o fată. Acum ştiu că vindecarea nu este răsplătită sau obţinută printr-o relaţie cu o persoană de sex opus, ci printr-o relaţie cu Isus Cristos.

În prima mea relaţie după ieşirea din homosexualitate, am grăbit lucrurile doar ca să simt că eram „normal”, dar nu eram gata sau pregătit pentru aşa ceva. Părăsind relaţia respectivă, am realizat că celibatul este o perioadă importantă în viaţa noastră, pe care trebuie să o acceptăm şi în care trebuie să lucrăm la acele domenii pe care Domnul ni le dezvăluie cu blândeţe, pentru a ne pregăti cu adevărat pentru partenerul potrivit sau partenera potrivită pe care îi are pentru noi. Personal a trebuit să mă ocup de probleme care au contribuit la sentimentele mele de inadecvare, înainte de a reuşi să mă dăruiesc pe deplin cuiva. După ce am petrecut mai mult timp concentrându-mă asupra vindecării, acum mă simt mai încrezător în drumul meu către relaţia cu o fată, la timpul potrivit.

Domnul continuă să-mi descopere noi probleme din viaţa mea de care trebuie să mă ocup, care nu sunt direct legate de luptele mele cu atracţiile faţă de cei de acelaşi sex. Totuşi, aflându-mă în procesul vindecării, am dobândit instrumente noi, o înţelegere nouă şi tăria de a-mi accepta celibatul, având încredere că Domnul mă pregăteşte pentru soţia minunată pe care o are pentru mine. Pentru mine, celibatul nu mai este înconjurat de o aură întunecată. Nici nu mai defineşte vindecarea sau maturizarea mea.

Dumnezeu ştie unde mă aflu în viaţă şi de ce am nevoie. În această perioadă de celibat, sărbătoresc o relaţie mai profundă cu Creatorul meu şi continui să lucrez la nişte domenii provocatoare, ştiind că în Romani 8:28, Cuvântul Lui promite: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Acesta este ţelul meu final! Ţelul meu acum este să urmăresc sfinţenia şi plinătatea în celibat, crezând că răsplata mea va fi o căsătorie mai sănătoasă şi mai fericită, după cum, atât de frumos, a intenţionat Dumnezeu să fie.

[Chris Stump, Growing in Singleness. Copyright © Chris Stump. Tradus şi publicat cu permisiune. Clic aici pentru o altă mărturie a lui Chris Stump!]

de Michael Newman

Michael Newman

Fiind primul nepot al iubitoarei mele bunici paterne, m-am născut într-o lume cu mari aşteptări. Bunica divorţase devreme în viaţă şi îşi crescuse singură cei doi fii. Acum putea să facă pentru nepotul ei – pentru mine – lucruri pe care nu le putuse face pentru copiii ei. Mi-a plăcut întotdeauna să merg la ea acasă, unde mă jucam cu jucăriile mele speciale.

Dar pe când aveam trei ani, mica mea lume s-a schimbat drastic. Ne-am mutat din Vestul Mijlociu în sud, pentru ca tatăl meu să aibă oportunităţi mai bune de lucru. Bunica era departe şi, curând după aceea, s-a născut surioara mea.

Mama petrecea mult timp îngrijind bebeluşul nou-născut, iar tata lucra ore îndelungate la fabrica locală, aşa că am învăţat să mă distrez de unul singur. Aveam o imaginaţie activă şi mă amuzam retrăgându-mă în lumea fanteziei. Din perspectiva mea limitată, invidiam atenţia pe care o primeau fetele. Nu mă identificam cu sporturile brutale ale băieţilor, de aceea mă simţeam înstrăinat de băieţii care îmi erau tovarăşi de joacă.

Batjocurile şi hărţuielile au început la grădiniţă. Uram să mi se spună „fetiţă”, dar mă simţeam prea neajutorat pentru a schimba percepţia celorlalţi băieţi despre mine. Deci am depus mai multe eforturi pentru a fi copilul perfect, luând note mari la şcoală.

Părinţii mei frecventau biserica în mod convenţional, deşi eu mergeam regulat la şcoala duminicală. Apoi, la vârsta de treisprezece ani, m-am dus cu un prieten la o săptămână specială pentru tineret şi L-am primit pe Isus Cristos ca Mântuitor al meu. Credinţa mea devenise personală.

Am continuat să mă simt inconfortabil printre băieţi şi am început să îi admir de departe pentru înfăţişarea şi personalitatea lor. Auzisem despre homosexualitate, dar gândeam: „Eu nu sunt aşa. Sunt un bun băiat creştin!” Nu eram interesat să fac sex cu bărbaţi, deşi trăisem deja „iubiri aprinse” adolescentine faţă de cei de acelaşi sex şi eram dureros de conştient de atracţia mea faţă de trupul masculin.

În exterior, lucrurile au părut liniştite în următorii ani ai adolescenţei. M-am descurcat bine la şcoală, cel mai bun prieten al meu a îndeplinit rolul de „prietenă” pentru mine şi m-am pregătit pentru colegiu.

După un an la colegiu, mi-am convins părinţii să mă lase să merg la o universitate mare într-un alt stat. În primul meu an departe de casă, am avut prima experienţă homosexuală. Prietenul meu Mikel de-abia intrase în activităţile homosexuale. În timp ce beam amândoi, mi-a dezvăluit că era homosexual şi că ştia că şi eu eram. După toţi anii de etichetare dureroasă, am simţit că cineva mă înţelegea, iar el nu m-a condamnat. Mikel şi cu mine am început o relaţie sexuală furtunoasă care a durat şase luni, relaţie în care m-am luptat constant cu vina, datorită convingerilor mele creştine.

Apoi Dumnezeu a adus în viaţa mea un om evlavios. Sam era un creştin puternic în credinţă, care se purta ca un adevărat prieten cu mine şi mă îndemna să mă implic în studii biblice şi care mai târziu mi-a devenit coleg de cameră. Îl admiram pe Sam, dar îmi era teamă să îi dezvălui luptele mele. După patru luni în care am fost colegi de cameră, am îndrăznit să-i împărtăşesc secretul meu – şi am descoperit că Dumnezeu îi pregătise deja inima. S-a aşezat lângă mine şi ne-am rugat împreună pentru întreaga situaţie. „Doamne”, s-a rugat Sam, „chiar dacă Mike se luptă cu homosexualitatea, ştiu că are o relaţie cu Tine şi că nu ne-am întâlnit din întâmplare. Nu înţeleg homosexualitatea, dar am încredere în Tine că îl vei ajuta. Între timp, eu voi continua să fiu prietenul lui.”

Am fost copleşit de acceptarea lui Sam şi de deschiderea lui pentru ca Dumnezeu să-l folosească fiindu-mi prieten. Deşi mă luptam în continuare cu atracţiile faţă de cei de acelaşi sex şi avusesem chiar câteva întâlniri sexuale, el nu mi-a predicat niciodată şi a rămas pentru mine un minunat frate creştin.

După ce am terminat studiile la facultate, m-am mutat pentru a urma o şcoală postuniversitară în sud-estul Statelor Unite şi mi-am rededicat viaţa Domnului. Am căutat părtăşie creştină la misiunile universităţii, iar în cele din urmă i-am mărturisit luptele mele din trecut unui nou prieten creştin. Wally a găsit un psiholog creştin cu care să vorbesc. Aveam nevoie să cunosc mai multe despre promisiunile lui Dumnezeu pentru mine şi despre ceea ce a făcut de fapt pentru mine la cruce. Am fost nevoit să mă confrunt cu o măsură considerabilă de ruşine şi vină. Prin consiliere, am crescut în credinţă, înrădăcinându-mă mai ferm în Cuvântul Domnului.

După ce am obţinut masteratul în Limbi Romanice (spaniolă şi franceză), m-am întors acasă. Dar îmi lipsea teribil părtăşia creştină de care mă bucurasem la colegiu, iar gândurile şi sentimentele homosexuale au revenit.

M-am mutat la Houston pentru a găsi un serviciu. Am căutat prieteni într-o biserică mare şi m-am implicat în diferite activităţi pentru a scăpa de singurătatea interioară. Apoi am întâlnit un bărbat care, după şapte ani de căsătorie, se hotărâse să adopte un stil de viaţă homosexual. M-am purtat ca un prieten faţă de el, având intenţii bune, dar curând am fost prins în capcană: mai întâi emoţional, iar apoi sexual.

Am fost devastat să mă trezesc din nou în mrejele unei relaţii homosexuale, dar simţeam că îmi lipsea puterea pentru a mă elibera. Când agonizam din cauza situaţiei, L-am întrebat pe Dumnezeu de ce căzusem din nou în homosexualitate. Vocea liniştită a Duhului Sfânt a vorbit inimii mele: „Nu voi accepta ca idolii tăi să fie mai importanţi decât Mine.”

Dumnezeu îmi arăta că pentru mine creştinismul fusese în mare parte exterior. Orientarea spre performanţă şi nevoia mea profundă de aprobare erau în sfârşit demascate! Toată viaţa mă străduisem să mă achit foarte bine de sarcini, să fiu cel mai bun, să-mi fac familia mândră. Aceasta era problema cea mare din spatele luptelor mele cu homosexualitatea.

Am auzit despre Exodus International printr-o misiune locală, iar în 1984 am participat prima dată la o conferinţă Exodus. Ce experienţă copleşitoare să mă aflu alături de sute de bărbaţi şi femei care biruiau şi ei homosexualitatea!

Un curs despre dependenţa emoţională m-a impresionat profund. Teoria lui Elizabeth Moberly despre subminarea nevoii de susţinere din partea celor de acelaşi sex ca rădăcină de bază a homosexualităţii, a fost de o reală importanţă pentru mine. Înainte îmi fusese ruşine de nevoia mea emoţională, deci încercasem să o ascund. Ce uşurare pentru mine să aflu că Dumnezeu cunoştea nevoia mea de susţinere masculină şi că puteam să o împlinesc în mod sănătos!

Vindecarea interioară şi eliberarea fuseseră idei străine mie; credeam că erau doar nişte experienţe emoţionale fără profunzime spirituală. Dumnezeu a început să dărâme înţelegerile greşite şi prejudecăţile mele, ceea ce a fost însă un proces lent.

Cu mari speranţe şi cu o viziune măreaţă pentru ca Houston să aibă o misiune pentru cei care se luptă cu homosexualitatea, trei dintre noi am căutat idei, apoi în anul 1985 ne-am alăturat forţele pentru a înfiinţa Christian Coalition for Reconciliation. Am început să primim apeluri telefonice şi să consiliem bărbaţi care căutau ajutor.

Astfel am întâlnit oameni care căutau eliberare dintr-o largă varietate de probleme, inclusiv abuzul sexual, dependenţa de alcool şi droguri, şi tulburări care erau obsesive sau deveniseră un viciu. Un număr tot mai mare de bărbaţi seropozitivi au venit la noi. Unii clienţi progresau, unii stagnau, alţii ezitau, iar în cele din urmă părăseau misiunea.

Complexul Mesia de care sufeream s-a erodat când am perceput mai bine limitările mele omeneşti şi spirituale. A trebuit să mă încred în Dumnezeu şi mai mult atunci când provocările misiunii m-au adus mai aproape de El în căutare de răspunsuri. Am fost nevoit să reevaluez relaţia mea cu Cristos pentru a înţelege mai profund modul în care îmi oferea El vindecare la toate nivelele: emoţional, fizic, sexual şi spiritual.

Conferinţele anuale Exodus m-au ajutat să învăţ şi să fac progrese. Am profitat, de asemenea, de alte seminarii şi cursuri creştine pentru a învăţa mai multe.

Personal mi-am depăşit şi mai mult limitele când am devenit Director cu program întreg la Christian Coalition for Reconciliation în 1987. În anul care a urmat m-am alăturat unei biserici baptiste carismatice. Treptat, m-am deschis pentru noi descoperiri în relaţia mea cu Dumnezeu.

Un punct de cotitură important s-a produs cu ocazia unui timp de închinare la conferinţa Exodus din 1990. Aveam o imagine mentală despre mine însumi la vârsta de trei ani, fiindu-mi teamă de braţele deschise ale unui bărbat îngenuncheat în faţa mea. Cuvintele „Tăticule, mi-e teamă!” mi-au trecut prin minte când durerea mi-a străpuns inima. Am izbucnit într-un plâns cu suspine, în timp ce câţiva oameni se rugau pentru mine. Am văzut că perfecţionistul care Îl primise pe Cristos la vârsta de treisprezece ani nu-şi îngăduise niciodată pe deplin să simtă unele dureri percepute în copilărie. Dar în acele clipe, m-am simţit inundat de dragostea lui Dumnezeu, Tatăl meu. Când m-am întors acasă, am căutat un consilier creştin pentru a explora problemele mai în profunzime.

Acum, atunci când slujesc altora, mi se reaminteşte că ieşirea din homosexualitate este un proces continuu. Este uşor să disperi când o luptă veche, care credeai că dusă era pentru totdeauna, îşi scoate iar la iveală capul urât. Dar am învăţat că aceasta se întâmplă pentru ca Duhul Sfânt să facă o lucrare mai profundă în acest domeniu al vieţii noastre. Nu mai sunt nevoit să trăiesc sub povara „marilor aşteptări” ale altora. Sunt liniştit în timp ce Dumnezeu lucrează în viaţa mea zilnic, pentru a mă face tot mai mult asemenea Lui.

[Michael Newman, Great Expectations. Copyright © 1999 Michael Newman. Tradus şi publicat cu permisiune. Michael este Director la Christian Coalition for Reconciliation. Poate fi contactat la adresa: Christian Coalition for Reconciliation, P.O. Box 420437, Houston, Texas 77242-0437, USA, telefon: (01)281.507.9019, site: www.ccrhouston.org. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o înregistrare video cu Michael, clic aici.]

de Daniel Mingo

Daniel Mingo

Mi s-a spus că viaţa mea oglindeşte profilul clasic. Nu ştiu dacă este aşa, dar ştiu că puterea dragostei şi iertării lui Dumnezeu mi-a transformat viaţa într-un mod pe care nu l-aş fi crezut niciodată posibil. Sperasem, dar nu am crezut niciodată că ar fi fost posibil.

M-am născut ca al doilea fiu în ceea ce urma să fie o familie cu şapte copii, şase băieţi şi o fată. Am venit pe lume când fratele meu mai mare avea doi ani. De când îmi amintesc, am mers la biserică în fiecare duminică. Am crescut într-o confesiune creştină care mi-a oferit o înţelegere de bază a credinţei.

Unele dintre primele mele amintiri despre viaţa noastră de familie sunt fericite, dar în cea mai mare parte, am fost nefericit în copilărie. Am simţit întotdeauna că fratele meu mai mare era favorizat. El părea să aibă cel mai mult parte de atenţia tatălui meu. La urma urmei, amândurora le plăceau sporturile şi erau buni la ele. Eu nu am fost niciodată, deşi am încercat să fiu. Nu mă simţeam acceptat şi râdeau de mine din cauză că îmi lipseau abilităţile atletice. Dacă jucam un joc pe echipe, eram ales ultimul. Pur şi simplu, nu a fost deloc distractiv să fiu băiat; a fost prea greu.

Nu am avut niciodată cu tatăl meu o legătură emoţională puternică, pe când eram copil. Serviciul îl obliga deseori să plece din oraş de luni până vineri, iar weekendurile lui erau ocupate de cumpărături cu mama, de comisioane şi de vizionarea sporturilor la televizor. Ceea ce era un plus pentru fratele meu, dar nu şi pentru mine. Mama nu conducea maşina, deci era prin preajmă aproape mereu. Pentru mine, cele mai mulţi stimulenţi parentali au venit de la ea. De când o cunosc a fost o femeie evlavioasă. Acum ştiu că părinţii mei mă iubeau şi că au făcut tot ce au ştiut ca să mă crească aşa cum trebuie. Dar nu am realizat întotdeauna asta. Credeam că singurul motiv pentru care mă îmbrăcau şi mă hrăneau era din cauză că ar fi fost arestaţi dacă nu ar fi făcut-o. Cred că am constituit o mare provocare pentru ei; nu erau siguri cum să procedeze cu un fiu care nu era bun la – şi căruia nu îi plăceau – „lucrurile de băieţi”.

Durerea de a simţi că nu mă potriveam niciodată în familie şi că nu corespundeam aşteptărilor tatălui meu, pentru a-i câştiga dragostea şi acceptarea, m-a împins să le găsesc acolo unde erau disponibile. Mai întâi, am început să mă joc cu fetele din vecinătate. Erau de vârsta mea şi se părea că mă potriveam cu ele. Am descoperit totuşi că băieţii din vecinătate rămăseseră la fel de cruzi ca înainte. Chiar şi părinţii lor au ajuns să fie cruzi cu mine. Părinţii unui băiat au ajuns la concluzia că nu era normal să mă joc cu fetele, astfel încât au decis ca, în loc să mă strige cu numele meu, Danny, să mă strige Mary Jane. Este de neînchipuit pentru mine cum poate un părinte să se poarte cu atâta cruzime cu un copil, doar de dragul de a-l ridiculiza.

Cu câtva timp înainte de a împlini zece ani, am descoperit jocul de-a „doctorul” cu fetele din vecinătate. Acelea au constituit primele mele experienţe sexuale. Nimeni nu a aflat şi se părea că găsisem, într-un mod special şi secret, acceptarea după care tânjisem. Ne-am mutat din acea zonă a oraşului când aveam unsprezece ani, într-un cartier de case în plină dezvoltare. Se părea că era mai uşor să-mi fac prieteni acolo, dar eram încă nesigur pe mine şi aveam adesea un sentiment de inadecvare.

Pentru a compensa lipsa de abilităţi sportive, în copilărie m-am implicat frecvent în cântat, teatru şi dans. Eram bun la ele şi-mi plăceau. Aveam o mare satisfacţie când publicul mă aplauda. Pe scenă, mă bucuram, într-un un anumit sens, de valorizare, acceptare şi apreciere. Într-o noapte, pe când aveam treisprezece ani, aflându-mă în drum spre casă de la o repetiţie, am avut una dintre acele experienţe care schimbă viaţa cuiva. Autobuzul pe care îl luam de obicei mă lăsa atât de departe de casă, încât trebuia să merg pe jos restul drumului. Într-o noapte, am decis să fac autostopul. Un bărbat pe care nu îl cunoşteam m-a luat şi m-a molestat. M-a învăţat autosatisfacerea. Am fost atât de speriat! Am rămas stană de piatră câteva minute. Când, în cele din urmă, mi-am venit în fire şi am fost în stare să vorbesc, i-am cerut să oprească şi să mă lase să cobor. A oprit maşina şi, în timp ce coboram, mi-a spus: „Acum fii atent! Nu ştii niciodată cine te va lua în maşină.” Am trântit uşa maşinii şi am alergat tot drumul până acasă.

Nu i-am dezvăluit mamei ce mi s-a întâmplat în noaptea aceea, când am ajuns acasă cu răsuflarea tăiată. Ea m-a întrebat dacă mă simţeam bine, adăugând că eram alb ca varul. I-am zis că eram bine, deşi nu eram. Că nu le-am spus părinţilor mei şi că am ţinut secret ce mi s-a întâmplat în noaptea aceea, a fost probabil cea mai mare greşeală a vieţii mele. Nu le-am spus fiindcă îmi era prea teamă să nu intru în necaz pentru că făcusem autostopul. Cum era să ştiu că Diavolul avea să folosească taina acelei experienţe oribile, pentru a-mi chinui mintea şi viaţa mulţi ani de atunci încolo?

După cum era de aşteptat, venind după acea experienţă pe care am păstrat-o secretă, anii de liceu au fost pentru mine un amestec de urcuşuri şi coborâşuri emoţionale. Fiind în continuare atras de fete, mă întâlneam cu băieţi şi cu bărbaţi, iar uneori mă exprimam sexual în comportament cu băieţi de vârsta mea. Ştiam în inima mea că era greşit, dar nu aveam idee ce să fac cu sentimentele pe care le aveam şi desigur, nu le puteam mărturisi nimănui.

La începutul ultimului trimestru din liceu, după ce fusesem părăsit de prietena mea pentru cel mai bun prieten al meu, m-am dus să-i ascult vorbind pe doi copii pe care îi cunoşteam de la şcoală. Ei ne-au împărtăşit cum le-a schimbat vieţile faptul că I-au cerut lui Isus să locuiască în inimile lor, prin puterea Duhului Sfânt. Au spus că noua lor relaţie cu Isus ca Mântuitorul lor personal le-a dat un scop pentru a trăi. Am profitat de şansa de a avea o viaţă mai bună, fiindcă eram sigur că nu mă bucuram de viaţa mea de până atunci. Astfel încât vineri noaptea, pe 27 februarie 1970, I-am cerut lui Isus să vină în inima mea, să mă salveze, să fie Domnul vieţii mele şi să mă schimbe, pentru a deveni cine m-a creat El să fiu.

Viaţa mea s-a schimbat imediat în bine. A fost ca o lună de miere, totul părând să meargă perfect în toate domeniile. Credeam că gândurile mele sexuale erau duse pentru totdeauna, dar au revenit curând. De fapt, se părea că era mai rău decât înainte. Cum se putea? Isus trăia în mine; cum de gândeam acele lucruri îngrozitoare şi cum de eram ispitit să fac lucruri sexuale pe care le consideram oribile?

Ca tânăr adult, duceam o viaţă dublă. Aveam cercul meu de prieteni creştini şi pe cei cu care mergeam la biserică, dar eram, de asemenea, din ce în ce mai implicat în activităţi sexuale tot mai variate, cu mine însumi şi cu bărbaţi pe care nici măcar nu-i cunoşteam. Am încercat să găsesc ajutor, dar nimeni, nici măcar pastorii mei, nu păreau să ştie cum să procedeze cu mine. Atât cât ştiam, eram dedicat total Domnului, dar eram şi împins de ispite să păcătuiesc sexual, mă întâlneam cu femei creştine, dar făceam şi sex cu bărbaţi necunoscuţi. Am fost logodit de două ori, dar am rupt amândouă relaţiile înainte de căsătorie. Una dintre rupturi a fost legată direct de comportamentul meu sexual.

Când aveam treizeci de ani şi eram încă necăsătorit, îi convinsesem pe pastorii mei că depăşisem problemele sexuale. Am întâlnit-o pe femeia care îmi este acum soţie şi ne-am căsătorit când eu aveam treizeci şi unu de ani. Din nou, am crezut că, fiind căsătorit, problemele sexuale se vor rezolva. De teama de a fi respins, alesesem să nu-i spun soţiei mele despre ele. Un timp îndelungat am fost capabil să nu dau curs comportamentului homosexual, dar în final am cedat şi întregul ciclu al păcatului a ieşit din nou la suprafaţă. Pe vremea aceea, aveam un serviciu care îmi cerea să călătoresc. Să mă aflu astfel departe de casă era mereu dificil pentru mine şi adesea cedam ispitei. După zece ani de căsătorie, cu secretul meu încă intact, strigam la Domnul în drum spre casă, întorcându-mă de la o călătorie de afaceri. Mă exprimasem iar sexual, într-un mod deosebit de rău chiar şi pentru mine. Domnul a vorbit inimii mele şi mi-a zis că venise timpul să-i mărturisesc soţiei mele păcatul meu. Aceasta m-a făcut să fiu cuprins de o mare teamă.

Ştiam că îi dădusem soţiei mele destule motive biblice şi legale ca să divorţeze de mine şi să mă dea afară din casa pe care ea şi cu mine o construisem pentru cei trei fii ai noştri. Dar ştiam şi că auzisem cuvântul Domnului. M-am dus la pastorul meu şi i-am mărturisit că nu fusesem atât de curat cum îl lăsasem să creadă şi că aveam încredinţarea că Domnul îmi arăta că venise timpul să îi spun soţiei mele. El şi cu mine am început să ne rugăm ca Dumnezeu să-i pregătească inima şi ca eu să cunosc momentul potrivit când să recunosc totul în mod deschis. Când a venit timpul, am descoperit că Domnul o pregătise într-adevăr pentru mărturisirea mea. De atunci, deşi au existat obstacole iniţiale de biruit, a fost mult mai iubitoare şi m-a sprijinit mult mai mult decât aş fi putut spera vreodată.

Tot atunci am realizat amândoi că eram dependent de sex, la fel cum alţii sunt dependenţi de droguri, alcool, pariuri sau mâncare. Până atunci, dependenţa mă dusese la păcat homosexual, păcat heterosexual, autosatisfacere, voyeurism, pornografie din reviste, apeluri telefonice obscene, conversaţii nepotrivite, cluburi de striptease, cinematografe care prezentau filme cu scene sexuale explicite pentru adulţi şi atingeri nepotrivite.

Am căutat un anumit gen de grup de suport. Ştiam că trebuiau să existe şi alţi bărbaţi dedicaţi Domnului, dar care erau prinşi în capcana păcatului homosexual la fel ca mine. Un an de zile m-am dus la un grup secular de recuperare în doisprezece paşi pentru dependenţii de sex, fără să găsesc acolo ceva biblic.

După acel prim an, am găsit exact ceea ce căutam. M-am dus la întâlniri săptămânale cu alţi bărbaţi care erau exact ca mine şi care erau dedicaţi standardului de curăţie al Domnului. Grupul începuse la o biserică din oraşul meu, în timp ce eu mergeam la grupul secular. Când am aflat despre grupul de suport care se baza pe Biblie, am început imediat să îl frecventez, ceea ce am făcut cu fidelitate timp de cinci ani, devenind conducătorul grupului în ultimul său an de existenţă. Am descoperit că faptul de a mă afla într-un grup de suport împreună cu alţi bărbaţi creştini, care îmi cereau socoteală pentru comportamentul sexual, era lucrul perfect pentru recuperarea mea din dependenţa în capcana căreia eram prins de atâţia ani. Activitatea grupului a luat sfârşit în primăvara anului 2000.

Apoi, câteva luni mai târziu, mi s-a cerut să mă alătur unui alt grup de suport găzduit de aceeaşi biserică. Grupul era pentru bărbaţii prinşi în capcana unei dependenţe sexuale în general, nu doar în păcat homosexual. Am frecventat şi acel grup, pentru a mă bucura de o restaurare şi o cumpătare continuă, iar în primii şapte ani şi jumătate am fost unul dintre cei care s-au ocupat de buna sa funcţionare.

În anul 2003, Domnul m-a condus la misiune. Dumnezeu Tatăl m-a îndemnat să fac parte dintr-o echipă de misiune, pentru a le aduce speranţa schimbării bărbaţilor care se luptau cu dependenţa sexuală, având atracţii nedorite faţă de cei de acelaşi sex. Timp de patru ani şi jumătate am deţinut o funcţie de conducere în personalul unei misiuni cu sediul în Lexington, iar apoi, în decembrie 2007, îndemnat de Domnul, mi-am depus demisia. După ce, împreună cu soţia mea şi cu pastorul, am căutat călăuzirea Tatălui cu privire la următoarea mea însărcinare, El m-a îndemnat să încep o nouă misiune, numită Abba’s Delight, Inc., cu sediul în Louisville. Înfiinţată în aprilie 2008, ea se concentrează asupra celor chinuiţi de atracţii nedorite faţă de cei de acelaşi sex, transmiţând, în acelaşi timp, mesajul despre dragostea Tatălui, învăţându-i totodată felul în care pot duce un stil de viaţă structurat şi disciplinat, orientat spre dreptate şi maturitate, pentru a deveni cetăţeni productivi şi rodnici ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Misiunea continuă să meargă bine şi în prezent, datorită binecuvântării Tatălui.

Nu m-am gândit niciodată că aş putea trăi altfel decât fiind nefericit. Nu m-am gândit niciodată că aş putea găsi dragoste şi acceptare aşa cum a intenţionat Domnul. Nu m-am gândit niciodată că voi putea depăşi vreodată sentimentele de ruşine şi mânie datorate faptului că fusesem molestat. Nu m-am gândit niciodată că voi putea şti vreodată ce înseamnă „normal”. Nu m-am gândit niciodată că voi găsi vreodată curăţia sexuală.

Dumnezeu mă chema să fiu al Lui, să fiu fiul Lui. Dumnezeu mă chema să mă maturizez pentru a fi bărbat, deşi am avut o identitate sexuală atât de haotică în copilărie. Dumnezeu mă chema să fiu soţ. Dumnezeu mă chema să fiu tată al celor trei fii ai mei şi să-i învăţ să devină bărbaţi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu mă chema să fiu nu numai un supravieţuitor, ci şi un biruitor. Iar El mă cheamă să le împărtăşesc altor bărbaţi ceea ce învăţ în umblarea mea alături de El.

„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.” (Iuda 24-25)

[Daniel Mingo, Beyond Surviving. Copyright © Daniel Mingo. Tradus şi publicat cu permisiune. Daniel este fondatorul şi Directorul misiunii Abba’s Delight, Inc., cu sediul în Louisville, Kentucky. Abba’s Delight este o misiune creştină care îi ajută pe creştinii născuţi din nou să rezolve conflictul datorat efectelor homosexualităţii în vieţile lor. Ea îi ajută, de asemenea, pe membrii de familie şi pe prietenii celor care au pe cineva drag care se autoidentifică drept homosexual, să reconcilieze relaţia pe care o au cu cel drag cu credinţa lor. Pastorii şi personalul bisericilor primesc, de asemenea, asistenţă pentru a le sluji celor din bisericile lor ale căror vieţi au fost impactate de homosexualitate, fără să sacrifice integritatea biblică. Daniel a crescut ca romano-catolic şi a fost câţiva ani responsabil cu muzica de închinare în parohia sa. A devenit creştin născut din nou la vârsta de şaptesprezece ani, datorită mişcării Isus de la începutul anilor 1970. Urmărind cu intensitate să fie un ucenic al lui Isus, Daniel s-a luptat pe viaţă şi pe moarte cu ispitele atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, ceea ce, pentru el, s-a dovedit a fi un conflict interior uriaş. Deşi nu a adoptat o identitate homosexuală şi nu s-a afundat în cultura homosexuală, timp de aproape treizeci de ani s-a implicat în secret în activitate homosexuală prin întâlniri sexuale cu necunoscuţi. Realizând că în toţi acei ani alimentase o adicţie sexuală, a început recuperarea în 1993, primind consiliere de la un mentor şi participând la întâlnirile unor grupuri de suport/recuperare, în prezent aflându-se în continuare în procesul de învingere a homosexualităţii. Începând din anul 2003, Daniel a slujit timp de patru ani şi jumătate ca Directorul filialei din Louisville a misiunii CrossOver, Inc., care era membră a fostei misiuni Exodus International. În 2008, Daniel a înfiinţat Abba’s Delight, care slujeşte în Louisville, Kentucky şi în sudul statului Indiana. Abba’s Delight face parte din reţeaua Hope for Wholeness, unde Daniel slujeşte în Consiliul Consultativ şi în bordul de directori. Daniel scrie extensiv pe teme legate de creştinism şi homosexualitate, inclusiv despre nevoia Bisericii de a răspunde într-un mod iubitor şi plin de compasiune. El vorbeşte la conferinţe locale, regionale şi naţionale şi este coautorul cărţii The Problem of Human Sexuality, and What To Do About It. În slujire, Daniel se bazează pe Biblie ca fiind Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, pe experienţa lui de mai bine de douăzeci de ani în urmărirea recuperării din propria dependenţă sexuală şi a purităţii, şi pe lucrarea şi slujirea Duhului Sfânt, care îi schimbă şi îi face pe sfinţi, în mod desăvârşit, asemenea chipului lui Isus. Daniel şi soţia lui, Fran, s-au căsătorit în anul 1983 şi au trei fii adulţi. Pentru o înregistrare audio cu Daniel, clic aici.]