Mărturia mea pentru lume

de Charles

Provin dintr-o familie în care amândoi părinţii mergeau regulat la biserică şi am trei fraţi. Sunt cel mai mare dintre cei patru fii. Fiind învăţat despre Dumnezeu de când am fost în stare să deosebesc binele de rău, aş fi fost gata să fac faţă lumii, corect? Aşa credeam eu. Apoi s-a întâmplat! Am auzit cuvintele pe care niciun adolescent nu vrea să le audă la vârsta de cincisprezece ani. Părinţii mei divorţau. La început am crezut că o să treacă şi totul o să fie bine, dar mă înşelam. De fapt, necazul tocmai începuse, iar viaţa mea se întorsese pe dos. Nu avea să mai fie niciodată la fel.

Eram rănit emoţional şi aveam nevoie să mi se acorde atenţie. Din cauza divorţului care avea loc, familia mea nu mai avea timp pentru mine sau aşa credeam eu. Tatăl meu nu depusese niciodată eforturi să aibă o relaţie cu mine, dar eu tot îl iubeam, îl respectam şi credeam în el. Totuşi, din cauza divorţului, acum nu mai credeam în el şi chiar mi-am pierdut respectul faţă de el. Am început să Îl învinuiesc pe Dumnezeu pentru problemele părinţilor mei şi pentru că i-a îngăduit tatălui meu să se îndepărteze de El. I-am întors spatele lui Dumnezeu şi m-am îndepărtat de El. Întocmai cum făcuse tatăl meu. Hotărâsem să-mi iau viaţa în propriile-mi mâini. Faptul că deţineam controlul asupra vieţii mele mă făcea să mă simt bine pe moment. Cu toate acestea, când am devenit dependent, am pierdut controlul.

Aveam nevoie de atenţie, dragoste, acceptare şi, mai mult decât orice, de umplerea golului din viaţa mea. Deci am decis să apelez la bărbaţi pentru asta. Am descoperit că într-o relaţie cu un bărbat primeam tot ce aveam nevoie. La vârsta de cincisprezece ani am ales să devin homosexual. Eram stârnit sexual aproape de orice. Am avut relaţii sexuale cu zece bărbaţi, am început să consum alcool, m-am drogat de câteva ori şi m-am uitat la pornografie pe internet. Aveam o mulţumire personală făcând toate acestea. Era modul meu de a trăi. În relaţiile cu bărbaţii m-am regăsit pe mine însumi aşa cum credeam că eram eu în realitate. Dintr-odată, îmi găsisem identitatea în lume.

La vârsta de şaisprezece ani m-am îndrăgostit de un bărbat pe nume David. L-am întâlnit pe David la o activitate la biserică. Mama mea şi un prieten al ei cântau în corul bisericii. Corul bisericii înregistra un cântec şi vroiau ca eu să ajut cu mâncarea şi să fac alte comisioane când era nevoie. Prietenul mamei mele l-a adus pe David cu el. Atunci a început prietenia noastră. La doar o lună după aceea ne-am dezvăluit unul celuilalt că eram homosexuali şi am început o relaţie. Am avut o relaţie grozavă împreună şi se părea că nimic nu ne putea despărţi. Dar dintr-odată, David a pus capăt relaţiei noastre. David nu avea motive ca să decidă atunci în felul acela. Pur şi simplu, s-a întâmplat. Cu inima zdrobită şi epuizat emoţional, am căutat ceva care să umple golul care tocmai apăruse în viaţa mea. Am apelat la pornografie şi la recompensa ei imediată. Ceea ce a funcţionat pentru scurt timp, dar apoi a devenit un obicei plictisitor. Nu m-am oprit însă acolo, acel aspect şi altele au continuat să-mi chinuie viaţa.

Când am împlinit şaptesprezece ani am fost în al nouălea cer de fericire, ca şi cum nimic nu m-ar mai fi putut opri. Eram „bărbat” acum şi puteam să fac ce vroiam. Puteam să iau decizii fără ajutorul nimănui. Mă simţeam special. Unchiul meu vorbise doi ani la rând despre un festival numit Burning Man. Nu eram prea sigur ce părere să am despre el. Tot ce auzisem de la unchiul meu fusese că era despre artă. Cu toate acestea, ceea ce nu înţelesesem eu era că arta nu era tot ce se întâmpla acolo. În cele din urmă, m-am hotărât, vroiam să merg şi nici măcar părinţii nu aveam să mă oprească. Mi-am minţit părinţii, spunându-le că mergeam într-o excursie la nişte izvoare naturale calde.

Am plecat crezând că nimeni nu avea să bănuiască vreodată ceva. Festivalul părea cu adevărat minunat şi mă simţeam ca un bărbat liber. Puteam să fac propriile mele alegeri şi să fac ce vroiam, şi nimănui nu-i păsa cu adevărat. Puteam să beau, să mă droghez, să fumez, să fac sex şi să fiu acceptat. Am băut mult, am consumat un drog numit ecstasy, m-am apucat de fumat ţigări şi am făcut pentru prima dată sex neprotejat. Credeam că era în ordine, dar tot mă simţeam vinovat, oare de ce? În cele din urmă, părinţii au aflat şi totul a ieşit la iveală. Nu pot să spun cât de mult mi-a schimbat inima faptul că am fost în sfârşit deschis faţă de părinţii mei şi faţă de ceilalţi din jurul meu.

Mama mi-a sugerat să mă duc la noul terapeut care era un fost homosexual de care auzise. În următoarele două luni l-am „testat” pe terapeut şi în final am decis să apelez la el şi să accept ajutorul lui. El era destul de cool şi încă este. Am fost capabil să-mi exprim sentimentele pe care le aveam cu privire la divorţul părinţilor mei, la timpul petrecut la Burning Man, la criza mea de identitate sexuală şi la relaţia mea cu Cristos.

Apoi lucrurile au început să se mişte. Dumnezeu a făcut posibil să mă duc într-o tabără la munte cu grupul de tineret de la biserică printr-un tip de la biserica mea pe nume Dustin. El a sugerat să merg să ajut grupul. M-am dus acolo, temându-mă că mi se va predica tot timpul. Iar faptul că nu cunoşteam pe nimeni făcea să fie şi mai rău când mă gândeam la asta. În inima mea îmi era teamă de ceva din copilăria mea. Am realizat curând că nu de grupul de tineret îmi era teamă, ci de Dumnezeu. Mă ascunsesem de El atâta timp, încât nu suportam să mă aflu în preajma celor care vroiau să-L vestească sau să I se închine. Gândiţi-vă că urma să petrec tot weekendul cu astfel de oameni! În sfârşit, în cea de a doua zi am realizat că aveam nevoie disperată de Dumnezeu în viaţa mea şi că trebuia să se întâmple atunci. Am îngenuncheat şi I-am spus lui Dumnezeu că vroiam să mă întâlnească faţă în faţă acolo. A făcut-o, iar viaţa mea nu a mai fost niciodată aceeaşi. Am fost imediat umplut de o bucurie pe care numai Dumnezeu o poate da. M-am simţit împlinit şi complet pentru prima dată în viaţă.

De atunci mi-am încredinţat viaţa lui Dumnezeu şi I-am dat control deplin asupra ei. După aceea nu a fost întotdeauna uşor să-mi păstrez credinţa, din cauza presiunilor lumeşti, dar în sfârşit descoperisem adevărata mea identitate. Găsisem în sfârşit dragostea, acceptarea, atenţia şi împlinirea de care aveam nevoie cu atâta disperare. Acum pot spune sincer: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.”

Am şaptesprezece ani. Dar sunt sincer cu privire la trecutul meu la şcoală. Cei care au auzit despre trecutul meu de la alţii m-au întrebat despre el. Mă întreabă despre trecutul meu şi despre cum am fost. Le răspund simplu că am fost homosexual, că Dumnezeu mi-a îndepărtat păcatul din trecut şi că fiind singurul meu Salvator, pot să atest că este Stânca mea şi Răscumpărătorul meu. Prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu sunt credincios şi o dovedesc prin pocăinţă autentică. Apoi ei îmi pun de obicei o mulţime de întrebări. Descopăr că Dumnezeu foloseşte adesea trecutul meu ca pe o unealtă minunată pentru ca să pot depune mărturie.

În prezent îmi amintesc că pentru atunci când ne este greu, Dumnezeu ne-a spus: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6) Îmi amintesc, de asemenea: credinţa nu face să ne fie mai uşor, dar face să fie posibil!

Fratele vostru mai mic în Cristos,

Charles

[Charles, My Testimony to the World. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune. Charles este un adolescent care a fost homosexual.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *