„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:9-11)
Aceste versete reprezintă povestea mea, iar povestea mea este despre găsirea dragostei, acceptării, puterii şi protecţiei adevărate în braţele lui Ava Tatăl. Povestea mea este o călătorie a realizării că sunt ceea ce spune numele meu că sunt: preaiubit.
În anii ’60, o sarcină nedorită era privită cu mult dispreţ şi ruşine. Astfel încât am venit pe lume simţind respingere din partea mamei mele, a tatălui meu, a bunicilor mei, a celorlalţi membri ai familiei mele şi a societăţii. Mulţi spun că am fost un copil nelegitim, dar acum ştiu că nu există aşa ceva, există numai părinţi nelegitimi.
Tatăl meu nu s-a căsătorit niciodată cu mama mea, iar eu nu l-am întâlnit niciodată. În ciuda numeroaselor mele eforturi de a-l întâlni, Ray a ales să nu mă lase să intru în viaţa lui. Mama s-a căsătorit cu tatăl meu vitreg când eu aveam şase luni. Walter era un veteran al războiului din Vietnam care trecuse prin ororile războiului. Era, de asemenea, un alcoolic şi un abuzator fizic. Când eram copil, am chemat poliţia când a scos cuţitul la mama şi când a scos balamalele din uşa de la baie ca să ajungă la ea. Am simţit că m-a respins şi că a ales să-şi concentreze atenţia asupra fratelui meu mai mic, tizul lui. Părinţii mei au divorţat când eram mic. Din cauza aceasta, nu am avut niciodată un tătic cu care să joc baseball sau la care să alerg când îmi era teamă.
Mama era iresponsabilă şi imprevizibilă în dragostea ei faţă de mine. Întreaga viaţă îi era chinuită de o boală mintală, suferind de depresii severe şi apoi de accese maniacale. Uneori nu auzeam de ea perioade lungi de timp, iar apoi mă suna de multe ori pe zi. Pentru mine, stabilitatea a venit prin bunica mea, care locuia la două blocuri depărtare. Această femeie cu voinţă puternică, bună şi extrem de generoasă, nu numai că m-a crescut, dar s-a şi ocupat de mine financiar şi emoţional.
La şcoală eram dureros de ruşinos şi retras. Alergiile şi astmul mă ţineau departe de ora de gimnastică şi de sporturi. Când se alegeau echipele, eram întotdeauna ales ultimul. Am simţit respingerea din partea celorlalţi, chiar şi eu mă respingeam pe mine însumi, având o stimă de sine scăzută şi ură de sine. În cele din urmă, cineva mi-a acordat cu adevărat atenţie. Era un văr de-al doilea mai mare, care m-a molestat sexual când aveam doisprezece ani.
La insistenţa bunicii mele evlavioase, eram activ într-o importantă biserică liberală. La vârsta de cincisprezece ani, L-am primit pe Cristos ca Mântuitor al meu la un seminar evanghelistic. Deşi mergeam în continuare la aceeaşi biserică moartă spiritual, am crescut citind cărţi creştine şi ascultând radioul creştin. Când a venit timpul pentru colegiu, m-am dus la o şcoală creştină conservatoare. Acolo m-am dezvoltat relaţional prin interacţiunile cu ceilalţi şi am început călătoria mea către ieşirea din timiditate. Familia mea nu şi-a putut permite educaţia mea la o şcoală particulară, dar Dumnezeu mi-a oferit o slujbă în campus şi burse guvernamentale. Am putut să absolv cu împrumuturi şcolare de numai două mii de dolari.
După absolvire, m-am dus la Washington, D.C. pentru a urma o carieră politică şi am început să frecventez o biserică neconfesională, unde am fost botezat. Curând am devenit conştient de atracţia mea în creştere faţă de cei de acelaşi sex, care devenea copleşitoare, deci m-am implicat în Regeneration, o misiune a foştilor homosexuali. În sfârşit, viaţa mea decurgea bine. Am devenit lider la un grup de suport şi am început o relaţie serioasă cu o fată numită Karen. În acel moment, am început să mă încred în Dumnezeu ca Mântuitor al meu, dar şi ca Domn al vieţii mele. Aveam o relaţie fantastică cu El, cu alţii şi cu mine însumi. Eram foarte fericit.
Apoi lumea s-a prăbuşit pentru mine. Se părea că în fiecare vară eram chinuit de o depresie persistentă şi profundă. În anul acela, depresia a devenit atât de puternică, încât am suferit de un stres extrem şi de atacuri de panică. Mi-am pierdut slujba, prietena şi pacea de la Dumnezeu. Îmi amintesc că strigam la Dumnezeu, dar simţeam că cerul rămânea tăcut. După ce am căutat ajutor la un consilier incompetent, m-am cufundat într-o depresie suicidară. Eram obsedat de moarte şi de ajungerea mea direct în iad. Am început chiar să halucinez. M-a salvat un alt consilier, prin medicaţie şi terapie.
Apoi, depresia profundă de care suferisem a fost urmată de o fază maniacală la fel de nestăpânită. Am început multe afaceri, am avut idei grandioase şi m-am aruncat cu capul înainte în stilul de viaţă homosexual. Viaţa îmi era plină de parteneri sexuali anonimi şi îmi petreceam timpul în barurile homosexuale, pe plaje şi în băile publice. Am decis să caut acceptarea celor care relaţionau cel mai bine cu mine – ceilalţi homosexuali. Totuşi, de respingere, nu de acceptare, aveam parte cel mai mult. Mă simţeam respins de cei mai musculoşi şi mai frumoşi decât mine. Şi i-am respins pe cei care, în ochii mei, erau inadecvaţi. Am îngăduit să fiu tratat în moduri în care, în alte circumstanţe, nu aş fi îngăduit să fiu tratat niciodată. Şi i-am tratat pe alţii în moduri în care, în alte circumstanţe, nu i-aş fi tratat niciodată. Toate acestea se bazau pe înfăţişare. Timp de şapte ani, am devenit fiul risipitor cu atitudinea mea de „S-o ia … de lume!”
Nu am ales să am sentimente homosexuale. Cred că pentru mine dezvoltarea atracţiei faţă de cei de acelaşi sex era înrădăcinată într-un număr de factori: un tată absent, un tată vitreg abuziv, o bunică având o voinţă puternică, un bunic pasiv, o personalitate sensibilă şi abuzul sexual. Acestea au fost lucruri care mi s-au întâmplat. Totuşi, au existat lucruri prin care am contribuit eu însumi la problema mea. Eu am ales cum să răspund la ceea ce mi s-a întâmplat. Şi eu am ales să ascult de atracţiile faţă de cei de acelaşi sex, şi eu nu am ţinut cont de puterea harului lui Dumnezeu în viaţa mea. Alegerea de a urma stilul de viaţă homosexual mi-a pus în pericol nu numai viaţa fizică, ci şi viaţa relaţională, emoţională şi spirituală. Ea m-a condus, de asemenea, la o adicţie sexuală care îmi domina viaţa şi care a necesitat ani de durere şi de luptă pentru a fi învinsă.
Dumnezeu Tatăl m-a urmărit cu iubire şi persistenţă. Iar în anul 2000, am început călătoria de întoarcere acasă. M-am întors la Regeneration şi m-am confruntat cu adicţia mea sexuală copleşitoare, ca şi cu rădăcinile atracţiei faţă de cei de acelaşi sex. Am intrat, de asemenea, într-o relaţie de monitorizare cu un lider de misiune şi am început să frecventez şi să slujesc într-o biserică locală. De asemenea, am fost capabil să îi iert pe mama mea şi pe vărul meu care mă molestase.
Treptat, am fost capabil să îl iert pe tatăl meu vitreg (pe care îl urâsem mai bine de douăzeci de ani) şi am început o relaţie cu el şi cu fratele meu. Acum nu ne vedem unul pe celălalt fără un „te iubesc” şi o îmbrăţişare. Iertarea mi-a permis să contribui la reconcilierea surorii mele cu tatăl ei. Ce binecuvântare a fost să îl iau pe nepotul meu în vârstă de nouă ani să îl vadă pe bunicul lui pentru prima dată! Acum familia mea este restaurată. Mulţi ani m-am rugat pentru alcoolismul tatălui meu. În anul 2009 s-a dus la un centru de tratament, iar apoi la întâlniri regulate la Alcoolicii Anonimi, iar de atunci nu a mai băut. Acum vizitează alţi veterani care se confruntă cu tulburarea de stres posttraumatic şi cu alcoolismul. Cu câţiva ani în urmă, am aflat că dintotdeauna a vrut să mă adopte, dar mama nu l-a lăsat (ceea ce a cauzat multă fricţiune în căsnicia lor). După ce am aşteptat să iniţieze el discuţia despre adopţie, am decis să aduc eu adopţia în discuţie. Simt că adopţia ar fi un mod de a recunoaşte public vindecarea care a avut loc în relaţia noastră şi un mod în care eu să îl onorez pe el, iar el să mă onoreze pe mine. Aşa că la următoarea mea zi de naştere, voi fi adoptat oficial.
În aceeaşi zi în care l-am contactat pe tatăl meu vitreg pentru adopţie, am decis, de asemenea, să încerc (încă o dată) să ajung la tatăl meu biologic, deci i-am trimis această mărturie. O săptămână mai târziu, am simţit un imbold puternic să mă rog pentru el, ceea ce am făcut timp de trei zile. O lună mai târziu, m-a sunat şi am vorbit aproape două ore. I-am zis că nu vroiam nimic de la el, dar aveam un dar pentru el. M-am gândit încă de la naşterea mea îşi reprima vina şi ruşinea. I-am spus că mi-ar plăcea să îi întâlnesc pe el şi familia mea, dar că aveam să aştept până era pregătit. Nu m-a mai contactat, dar cred că voi călători în curând la Fargo, Dakota de Nord, pentru a-l întâlni.
Călătoria mea către plenitudine şi sfinţenie nu a fost rapidă sau lipsită de durere şi m-am poticnit de multe ori pe cale, dar Dumnezeu Tatăl a fost întotdeauna prezent. Am renunţat la „dragostea” rapidă, trecătoare, contrafăcută (pofta şi sexul) şi am ajuns încet, încet la dragostea adevărată şi durabilă, prin relaţii profunde şi semnificative cu alţii şi cu Dumnezeu. Am învăţat să-i iubesc pe alţii corect şi să mă iubesc din nou pe mine însumi. Am învăţat, de asemenea, să mă bazez pe Dumnezeu. El mi-a arătat, prin promisiunile din Cuvântul Său şi prin experienţele mele cu El, că rămâne credincios. Când am păşit prin credinţă, încrezându-mă în promisiunile Lui, am realizat că mă va proteja, va avea grijă de mine şi îmi va binecuvânta eforturile. Cel mai important, am ajuns să ştiu ce înseamnă să Îl am pe Dumnezeu ca Tată.
Faptul că am crescut fără imaginea sănătoasă a unui tată a împiedicat creşterea mea în masculinitate. Ava Tatăl îmi vindecă multe dintre aceste deficite. El S-a arătat a fi un Tată plin de grijă, protector şi grijuliu, plin de putere, care mă adoră şi dacă fac ceva, şi dacă nu fac. Învăţând să fiu iubit de „Tatăl orfanilor”, mă maturizez ca bărbatul care vrea El să fiu. În timp ce Ava îmi împlineşte din plin nevoile de dragoste şi acceptare, sunt capabil să Îl iubesc pe El şi să-i iubesc pe alţii în mod corect şi din plin. Dorinţa mea este ca puritatea, dăruirea, slujirea, iubirea şi tot ceea ce împart cu alţii să se reverse pe deplin din această rezervă de dragoste şi acceptare nelimitată, pentru că sunt iubit.
[Dave’s Testimony: Beloved – A Journey From Rejection To Acceptance. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune.]