de Daniel Mingo

Daniel Mingo

Mi s-a spus că viaţa mea oglindeşte profilul clasic. Nu ştiu dacă este aşa, dar ştiu că puterea dragostei şi iertării lui Dumnezeu mi-a transformat viaţa într-un mod pe care nu l-aş fi crezut niciodată posibil. Sperasem, dar nu am crezut niciodată că ar fi fost posibil.

M-am născut ca al doilea fiu în ceea ce urma să fie o familie cu şapte copii, şase băieţi şi o fată. Am venit pe lume când fratele meu mai mare avea doi ani. De când îmi amintesc, am mers la biserică în fiecare duminică. Am crescut într-o confesiune creştină care mi-a oferit o înţelegere de bază a credinţei.

Unele dintre primele mele amintiri despre viaţa noastră de familie sunt fericite, dar în cea mai mare parte, am fost nefericit în copilărie. Am simţit întotdeauna că fratele meu mai mare era favorizat. El părea să aibă cel mai mult parte de atenţia tatălui meu. La urma urmei, amândurora le plăceau sporturile şi erau buni la ele. Eu nu am fost niciodată, deşi am încercat să fiu. Nu mă simţeam acceptat şi râdeau de mine din cauză că îmi lipseau abilităţile atletice. Dacă jucam un joc pe echipe, eram ales ultimul. Pur şi simplu, nu a fost deloc distractiv să fiu băiat; a fost prea greu.

Nu am avut niciodată cu tatăl meu o legătură emoţională puternică, pe când eram copil. Serviciul îl obliga deseori să plece din oraş de luni până vineri, iar weekendurile lui erau ocupate de cumpărături cu mama, de comisioane şi de vizionarea sporturilor la televizor. Ceea ce era un plus pentru fratele meu, dar nu şi pentru mine. Mama nu conducea maşina, deci era prin preajmă aproape mereu. Pentru mine, cele mai mulţi stimulenţi parentali au venit de la ea. De când o cunosc a fost o femeie evlavioasă. Acum ştiu că părinţii mei mă iubeau şi că au făcut tot ce au ştiut ca să mă crească aşa cum trebuie. Dar nu am realizat întotdeauna asta. Credeam că singurul motiv pentru care mă îmbrăcau şi mă hrăneau era din cauză că ar fi fost arestaţi dacă nu ar fi făcut-o. Cred că am constituit o mare provocare pentru ei; nu erau siguri cum să procedeze cu un fiu care nu era bun la – şi căruia nu îi plăceau – „lucrurile de băieţi”.

Durerea de a simţi că nu mă potriveam niciodată în familie şi că nu corespundeam aşteptărilor tatălui meu, pentru a-i câştiga dragostea şi acceptarea, m-a împins să le găsesc acolo unde erau disponibile. Mai întâi, am început să mă joc cu fetele din vecinătate. Erau de vârsta mea şi se părea că mă potriveam cu ele. Am descoperit totuşi că băieţii din vecinătate rămăseseră la fel de cruzi ca înainte. Chiar şi părinţii lor au ajuns să fie cruzi cu mine. Părinţii unui băiat au ajuns la concluzia că nu era normal să mă joc cu fetele, astfel încât au decis ca, în loc să mă strige cu numele meu, Danny, să mă strige Mary Jane. Este de neînchipuit pentru mine cum poate un părinte să se poarte cu atâta cruzime cu un copil, doar de dragul de a-l ridiculiza.

Cu câtva timp înainte de a împlini zece ani, am descoperit jocul de-a „doctorul” cu fetele din vecinătate. Acelea au constituit primele mele experienţe sexuale. Nimeni nu a aflat şi se părea că găsisem, într-un mod special şi secret, acceptarea după care tânjisem. Ne-am mutat din acea zonă a oraşului când aveam unsprezece ani, într-un cartier de case în plină dezvoltare. Se părea că era mai uşor să-mi fac prieteni acolo, dar eram încă nesigur pe mine şi aveam adesea un sentiment de inadecvare.

Pentru a compensa lipsa de abilităţi sportive, în copilărie m-am implicat frecvent în cântat, teatru şi dans. Eram bun la ele şi-mi plăceau. Aveam o mare satisfacţie când publicul mă aplauda. Pe scenă, mă bucuram, într-un un anumit sens, de valorizare, acceptare şi apreciere. Într-o noapte, pe când aveam treisprezece ani, aflându-mă în drum spre casă de la o repetiţie, am avut una dintre acele experienţe care schimbă viaţa cuiva. Autobuzul pe care îl luam de obicei mă lăsa atât de departe de casă, încât trebuia să merg pe jos restul drumului. Într-o noapte, am decis să fac autostopul. Un bărbat pe care nu îl cunoşteam m-a luat şi m-a molestat. M-a învăţat autosatisfacerea. Am fost atât de speriat! Am rămas stană de piatră câteva minute. Când, în cele din urmă, mi-am venit în fire şi am fost în stare să vorbesc, i-am cerut să oprească şi să mă lase să cobor. A oprit maşina şi, în timp ce coboram, mi-a spus: „Acum fii atent! Nu ştii niciodată cine te va lua în maşină.” Am trântit uşa maşinii şi am alergat tot drumul până acasă.

Nu i-am dezvăluit mamei ce mi s-a întâmplat în noaptea aceea, când am ajuns acasă cu răsuflarea tăiată. Ea m-a întrebat dacă mă simţeam bine, adăugând că eram alb ca varul. I-am zis că eram bine, deşi nu eram. Că nu le-am spus părinţilor mei şi că am ţinut secret ce mi s-a întâmplat în noaptea aceea, a fost probabil cea mai mare greşeală a vieţii mele. Nu le-am spus fiindcă îmi era prea teamă să nu intru în necaz pentru că făcusem autostopul. Cum era să ştiu că Diavolul avea să folosească taina acelei experienţe oribile, pentru a-mi chinui mintea şi viaţa mulţi ani de atunci încolo?

După cum era de aşteptat, venind după acea experienţă pe care am păstrat-o secretă, anii de liceu au fost pentru mine un amestec de urcuşuri şi coborâşuri emoţionale. Fiind în continuare atras de fete, mă întâlneam cu băieţi şi cu bărbaţi, iar uneori mă exprimam sexual în comportament cu băieţi de vârsta mea. Ştiam în inima mea că era greşit, dar nu aveam idee ce să fac cu sentimentele pe care le aveam şi desigur, nu le puteam mărturisi nimănui.

La începutul ultimului trimestru din liceu, după ce fusesem părăsit de prietena mea pentru cel mai bun prieten al meu, m-am dus să-i ascult vorbind pe doi copii pe care îi cunoşteam de la şcoală. Ei ne-au împărtăşit cum le-a schimbat vieţile faptul că I-au cerut lui Isus să locuiască în inimile lor, prin puterea Duhului Sfânt. Au spus că noua lor relaţie cu Isus ca Mântuitorul lor personal le-a dat un scop pentru a trăi. Am profitat de şansa de a avea o viaţă mai bună, fiindcă eram sigur că nu mă bucuram de viaţa mea de până atunci. Astfel încât vineri noaptea, pe 27 februarie 1970, I-am cerut lui Isus să vină în inima mea, să mă salveze, să fie Domnul vieţii mele şi să mă schimbe, pentru a deveni cine m-a creat El să fiu.

Viaţa mea s-a schimbat imediat în bine. A fost ca o lună de miere, totul părând să meargă perfect în toate domeniile. Credeam că gândurile mele sexuale erau duse pentru totdeauna, dar au revenit curând. De fapt, se părea că era mai rău decât înainte. Cum se putea? Isus trăia în mine; cum de gândeam acele lucruri îngrozitoare şi cum de eram ispitit să fac lucruri sexuale pe care le consideram oribile?

Ca tânăr adult, duceam o viaţă dublă. Aveam cercul meu de prieteni creştini şi pe cei cu care mergeam la biserică, dar eram, de asemenea, din ce în ce mai implicat în activităţi sexuale tot mai variate, cu mine însumi şi cu bărbaţi pe care nici măcar nu-i cunoşteam. Am încercat să găsesc ajutor, dar nimeni, nici măcar pastorii mei, nu păreau să ştie cum să procedeze cu mine. Atât cât ştiam, eram dedicat total Domnului, dar eram şi împins de ispite să păcătuiesc sexual, mă întâlneam cu femei creştine, dar făceam şi sex cu bărbaţi necunoscuţi. Am fost logodit de două ori, dar am rupt amândouă relaţiile înainte de căsătorie. Una dintre rupturi a fost legată direct de comportamentul meu sexual.

Când aveam treizeci de ani şi eram încă necăsătorit, îi convinsesem pe pastorii mei că depăşisem problemele sexuale. Am întâlnit-o pe femeia care îmi este acum soţie şi ne-am căsătorit când eu aveam treizeci şi unu de ani. Din nou, am crezut că, fiind căsătorit, problemele sexuale se vor rezolva. De teama de a fi respins, alesesem să nu-i spun soţiei mele despre ele. Un timp îndelungat am fost capabil să nu dau curs comportamentului homosexual, dar în final am cedat şi întregul ciclu al păcatului a ieşit din nou la suprafaţă. Pe vremea aceea, aveam un serviciu care îmi cerea să călătoresc. Să mă aflu astfel departe de casă era mereu dificil pentru mine şi adesea cedam ispitei. După zece ani de căsătorie, cu secretul meu încă intact, strigam la Domnul în drum spre casă, întorcându-mă de la o călătorie de afaceri. Mă exprimasem iar sexual, într-un mod deosebit de rău chiar şi pentru mine. Domnul a vorbit inimii mele şi mi-a zis că venise timpul să-i mărturisesc soţiei mele păcatul meu. Aceasta m-a făcut să fiu cuprins de o mare teamă.

Ştiam că îi dădusem soţiei mele destule motive biblice şi legale ca să divorţeze de mine şi să mă dea afară din casa pe care ea şi cu mine o construisem pentru cei trei fii ai noştri. Dar ştiam şi că auzisem cuvântul Domnului. M-am dus la pastorul meu şi i-am mărturisit că nu fusesem atât de curat cum îl lăsasem să creadă şi că aveam încredinţarea că Domnul îmi arăta că venise timpul să îi spun soţiei mele. El şi cu mine am început să ne rugăm ca Dumnezeu să-i pregătească inima şi ca eu să cunosc momentul potrivit când să recunosc totul în mod deschis. Când a venit timpul, am descoperit că Domnul o pregătise într-adevăr pentru mărturisirea mea. De atunci, deşi au existat obstacole iniţiale de biruit, a fost mult mai iubitoare şi m-a sprijinit mult mai mult decât aş fi putut spera vreodată.

Tot atunci am realizat amândoi că eram dependent de sex, la fel cum alţii sunt dependenţi de droguri, alcool, pariuri sau mâncare. Până atunci, dependenţa mă dusese la păcat homosexual, păcat heterosexual, autosatisfacere, voyeurism, pornografie din reviste, apeluri telefonice obscene, conversaţii nepotrivite, cluburi de striptease, cinematografe care prezentau filme cu scene sexuale explicite pentru adulţi şi atingeri nepotrivite.

Am căutat un anumit gen de grup de suport. Ştiam că trebuiau să existe şi alţi bărbaţi dedicaţi Domnului, dar care erau prinşi în capcana păcatului homosexual la fel ca mine. Un an de zile m-am dus la un grup secular de recuperare în doisprezece paşi pentru dependenţii de sex, fără să găsesc acolo ceva biblic.

După acel prim an, am găsit exact ceea ce căutam. M-am dus la întâlniri săptămânale cu alţi bărbaţi care erau exact ca mine şi care erau dedicaţi standardului de curăţie al Domnului. Grupul începuse la o biserică din oraşul meu, în timp ce eu mergeam la grupul secular. Când am aflat despre grupul de suport care se baza pe Biblie, am început imediat să îl frecventez, ceea ce am făcut cu fidelitate timp de cinci ani, devenind conducătorul grupului în ultimul său an de existenţă. Am descoperit că faptul de a mă afla într-un grup de suport împreună cu alţi bărbaţi creştini, care îmi cereau socoteală pentru comportamentul sexual, era lucrul perfect pentru recuperarea mea din dependenţa în capcana căreia eram prins de atâţia ani. Activitatea grupului a luat sfârşit în primăvara anului 2000.

Apoi, câteva luni mai târziu, mi s-a cerut să mă alătur unui alt grup de suport găzduit de aceeaşi biserică. Grupul era pentru bărbaţii prinşi în capcana unei dependenţe sexuale în general, nu doar în păcat homosexual. Am frecventat şi acel grup, pentru a mă bucura de o restaurare şi o cumpătare continuă, iar în primii şapte ani şi jumătate am fost unul dintre cei care s-au ocupat de buna sa funcţionare.

În anul 2003, Domnul m-a condus la misiune. Dumnezeu Tatăl m-a îndemnat să fac parte dintr-o echipă de misiune, pentru a le aduce speranţa schimbării bărbaţilor care se luptau cu dependenţa sexuală, având atracţii nedorite faţă de cei de acelaşi sex. Timp de patru ani şi jumătate am deţinut o funcţie de conducere în personalul unei misiuni cu sediul în Lexington, iar apoi, în decembrie 2007, îndemnat de Domnul, mi-am depus demisia. După ce, împreună cu soţia mea şi cu pastorul, am căutat călăuzirea Tatălui cu privire la următoarea mea însărcinare, El m-a îndemnat să încep o nouă misiune, numită Abba’s Delight, Inc., cu sediul în Louisville. Înfiinţată în aprilie 2008, ea se concentrează asupra celor chinuiţi de atracţii nedorite faţă de cei de acelaşi sex, transmiţând, în acelaşi timp, mesajul despre dragostea Tatălui, învăţându-i totodată felul în care pot duce un stil de viaţă structurat şi disciplinat, orientat spre dreptate şi maturitate, pentru a deveni cetăţeni productivi şi rodnici ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Misiunea continuă să meargă bine şi în prezent, datorită binecuvântării Tatălui.

Nu m-am gândit niciodată că aş putea trăi altfel decât fiind nefericit. Nu m-am gândit niciodată că aş putea găsi dragoste şi acceptare aşa cum a intenţionat Domnul. Nu m-am gândit niciodată că voi putea depăşi vreodată sentimentele de ruşine şi mânie datorate faptului că fusesem molestat. Nu m-am gândit niciodată că voi putea şti vreodată ce înseamnă „normal”. Nu m-am gândit niciodată că voi găsi vreodată curăţia sexuală.

Dumnezeu mă chema să fiu al Lui, să fiu fiul Lui. Dumnezeu mă chema să mă maturizez pentru a fi bărbat, deşi am avut o identitate sexuală atât de haotică în copilărie. Dumnezeu mă chema să fiu soţ. Dumnezeu mă chema să fiu tată al celor trei fii ai mei şi să-i învăţ să devină bărbaţi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu mă chema să fiu nu numai un supravieţuitor, ci şi un biruitor. Iar El mă cheamă să le împărtăşesc altor bărbaţi ceea ce învăţ în umblarea mea alături de El.

„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.” (Iuda 24-25)

[Daniel Mingo, Beyond Surviving. Copyright © Daniel Mingo. Tradus şi publicat cu permisiune. Daniel este fondatorul şi Directorul misiunii Abba’s Delight, Inc., cu sediul în Louisville, Kentucky. Abba’s Delight este o misiune creştină care îi ajută pe creştinii născuţi din nou să rezolve conflictul datorat efectelor homosexualităţii în vieţile lor. Ea îi ajută, de asemenea, pe membrii de familie şi pe prietenii celor care au pe cineva drag care se autoidentifică drept homosexual, să reconcilieze relaţia pe care o au cu cel drag cu credinţa lor. Pastorii şi personalul bisericilor primesc, de asemenea, asistenţă pentru a le sluji celor din bisericile lor ale căror vieţi au fost impactate de homosexualitate, fără să sacrifice integritatea biblică. Daniel a crescut ca romano-catolic şi a fost câţiva ani responsabil cu muzica de închinare în parohia sa. A devenit creştin născut din nou la vârsta de şaptesprezece ani, datorită mişcării Isus de la începutul anilor 1970. Urmărind cu intensitate să fie un ucenic al lui Isus, Daniel s-a luptat pe viaţă şi pe moarte cu ispitele atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, ceea ce, pentru el, s-a dovedit a fi un conflict interior uriaş. Deşi nu a adoptat o identitate homosexuală şi nu s-a afundat în cultura homosexuală, timp de aproape treizeci de ani s-a implicat în secret în activitate homosexuală prin întâlniri sexuale cu necunoscuţi. Realizând că în toţi acei ani alimentase o adicţie sexuală, a început recuperarea în 1993, primind consiliere de la un mentor şi participând la întâlnirile unor grupuri de suport/recuperare, în prezent aflându-se în continuare în procesul de învingere a homosexualităţii. Începând din anul 2003, Daniel a slujit timp de patru ani şi jumătate ca Directorul filialei din Louisville a misiunii CrossOver, Inc., care era membră a fostei misiuni Exodus International. În 2008, Daniel a înfiinţat Abba’s Delight, care slujeşte în Louisville, Kentucky şi în sudul statului Indiana. Abba’s Delight face parte din reţeaua Hope for Wholeness, unde Daniel slujeşte în Consiliul Consultativ şi în bordul de directori. Daniel scrie extensiv pe teme legate de creştinism şi homosexualitate, inclusiv despre nevoia Bisericii de a răspunde într-un mod iubitor şi plin de compasiune. El vorbeşte la conferinţe locale, regionale şi naţionale şi este coautorul cărţii The Problem of Human Sexuality, and What To Do About It. În slujire, Daniel se bazează pe Biblie ca fiind Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, pe experienţa lui de mai bine de douăzeci de ani în urmărirea recuperării din propria dependenţă sexuală şi a purităţii, şi pe lucrarea şi slujirea Duhului Sfânt, care îi schimbă şi îi face pe sfinţi, în mod desăvârşit, asemenea chipului lui Isus. Daniel şi soţia lui, Fran, s-au căsătorit în anul 1983 şi au trei fii adulţi. Pentru o înregistrare audio cu Daniel, clic aici.]

de Charles & Lynn

Niciunul dintre noi nu şi-a imaginat provocările care aveau să testeze căsnicia noastră creştină, dar lupta secretă cu homosexualitatea ne-a aruncat într-un proces de recuperare care ne-a adus mai aproape de Cristos şi unul de celălalt. În ultimii şase ani, Cristos a restaurat căsnicia noastră şi ne-a învăţat lecţii care ne rugăm să vă ofere speranţa vindecării Sale.

Charles: Vindecarea nu înlocuieşte homosexualitatea cu heterosexualitatea. Vindecarea ne învaţă că suntem liberi să urmăm sfinţenia şi puritatea. Libertatea nu înseamnă absenţa ispitei, ci mai degrabă tăria şi harul pe care ni le oferă Dumnezeu în ispite.

Lynn: Nu am puterea să îl „repar” pe Charles, nici nu ar trebui ca acesta să fie scopul meu. Dumnezeu vrea să mă încred în El în ceea ce îl priveşte pe Charles. Să mă rog pentru soţul meu are mai multă eficienţă decât încercările mele de a-i controla comportamentul. Înţelegerea acestui lucru mă eliberează pentru a putea descoperi cum vrea Dumnezeu să mă transforme.

Charles: Libertatea de a trăi pentru Cristos este posibilă în comunitatea creştină. Consilierul meu, grupul de suport de la Exodus şi fraţii de credinţă care mă monitorizează m-au ajutat să învăţ că identitatea mea nu se găseşte în bărbaţi, ci numai în Cristos. Când fraţii mei creştini mi-au arătat dragostea, harul şi îndurarea lui Cristos, am învăţat să o iubesc pe Lynn şi să am grijă de ea într-un fel pe care înainte nici nu mi l-aş fi imaginat. Prin procesul de a învăţa ceea ce este real şi adevărat despre identitatea, sexualitatea şi capacitatea mea de a avea relaţii sănătoase, am învăţat un nou mod de a-i privi pe ceilalţi şi lumea.

Lynn: În ciuda bunelor intenţii, partenerii de căsătorie nu sunt parteneri de monitorizare eficienţi. Chiar de la începutul acestui proces, am descoperit că răspunsurile noastre „temătoare” intensificau luptele celuilalt. Dumnezeu ne-a dăruit prieteni creştini înţelepţi, care nu erau ameninţaţi de lupta cu homosexualitatea. Chiar şi în momentele noastre cele mai „urâte”, acei prieteni ne-au iubit şi ne-au călăuzit înapoi la Adevăr. Ne-au cerut să facem acelaşi lucru pentru ei şi, făcând astfel, ne-au ajutat să revenim la „normalitate”.

Charles: Prin consiliere am descoperit că atracţia este atât emoţională, cât şi fizică. Deşi comportamentul meu homosexual se baza pe atracţia fizică, atracţia mea emoţională era pentru Lynn. Atracţia mea faţă de cei de acelaşi sex nu avea nicio legătură cu atracţia mea emoţională, ceea ce mi-a oferit un punct de plecare pentru a-mi vedea căsătoria ca adevărată şi legitimă. Înţelegerea acestui lucru mi-a oferit mijlocul pentru ca atracţia mea fizică faţă de Lynn să apară şi să se dezvolte. Când am ajuns să înţeleg dinamica dintre atracţia emoţională şi cea fizică, am descoperit că eram atras în mod sincer numai de Lynn.

Lynn: Există mângâiere în a şti că dragostea lui Charles pentru mine este mai profundă decât simpla atracţie fizică. El îşi confirmă dedicarea faţă de mine alegând să nu dea curs atracţiei spontane faţă de cei de acelaşi sex. Ceea ce Satan a intenţionat să fie spre distrugere, Dumnezeu a răscumpărat, ca dovadă a puterii Sale vindecătoare şi a dragostei lui Charles pentru mine. Acum avem o relaţie sănătoasă din punct de vedere emoţional şi fizic.

[Charles & Lynn, Freedom – Grace Through Temptations. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

de Oscar Galindo

Oscar Galindo

Numele meu este Oscar Galindo şi am trăit toată viaţa în Mexic. M-am născut într-o familie prezbiteriană şi am crescut în Biserica Prezbiteriană până la vârsta de cincisprezece ani. Sunt cel mai mic dintre cei trei copii: fratele meu este cel mai mare, sora mea este mijlocia, iar apoi sunt eu. Părinţii mei au divorţat când eu aveam trei ani. Tatăl meu a încercat întotdeauna să se îngrijească de nevoile noastre materiale, dar nu a fost niciodată un părinte apropiat sau iubitor.

Tânjeam să am un tată. Mama lucra ca profesoară şi obişnuiam să o rog: „Mamă, vreau să am un tată. Vrei să faci rost de unul pentru mine, te rog?” Dar asta nu s-a întâmplat niciodată.

Când eram cam de doisprezece sau treisprezece ani, am început să dezvolt tipare de dependenţă, precum încercarea de a atinge bărbaţi în autobuz sau de a-i privi în băile publice. Apoi am avut prima experienţă cu sexul. M-am simţit foarte murdar şi am alergat acasă şi am făcut o baie, plângând şi cerându-I iertare lui Dumnezeu. Dar câteva zile mai târziu încercam să-mi amintesc unde spusese tipul că locuia.

La numai paisprezece ani, am devenit din ce în ce mai implicat în sexul cu necunoscuţi. Eram foarte impulsiv. Când eram în autobuz, mă aşezam lângă un tip şi încercam să îl ating. Uneori unii mă băteau zdravăn, iar alţii credeau că încercam să îi jefuiesc şi se enervau foarte tare pe mine.

Familia mea era conştientă de starea mea. Mama m-a dus la un medic pentru un control fizic, fiindcă se temea că aş fi putut contracta o boală venerică. M-a dus şi la alţi medici, psihologi şi psihiatri. Dar m-am dus numai pentru că vroiam să înţeleagă că nu aveam de gând să mă schimb. Nu vroiam să mă schimb şi, prin urmare, nu s-a întâmplat nimic.

Am început să merg la petreceri cu homosexuali, să beau şi să vin acasă foarte târziu. Mama era foarte supărată şi a încercat să mă „schimbe”. Eu m-am supărat mai tare decât s-a supărat ea, aşa că m-am hotărât să plec de acasă. Am fugit în unul dintre cele mai mari oraşe din lume: Mexico City (aflat la o depărtare de două ore de casa mea). Acolo am întâlnit o mulţime de homosexuali şi, cu toate că în final m-am întors acasă, de atunci m-am dus frecvent în Mexico City ca să vizitez baruri, discoteci, localuri sexuale şi saune.

Am avut primul partener homosexual la vârsta de şaptesprezece ani. M-am „îndrăgostit” cu adevărat de acel tip, dar el m-a rănit foarte mult. Întreaga mea familie ştia că aveam o relaţie foarte nesănătoasă cu un jucător de fotbal bisexual, în vârstă de douăzeci şi doi de ani. Odată el m-a încurajat să beau în exces. După acea experienţă, am jurat că nu voi mai trece niciodată prin aşa ceva. De atunci am încercat să nu mai fiu eu victima, ci mai degrabă cel care victimizează.

Când am înţeles că relaţiile homosexuale presupuneau de obicei numeroase conflicte, am început să beau tot mai mult şi să mă duc la chefuri în weekenduri.

Ceea ce am continuat să fac până la douăzeci şi cinci de ani, încercând uneori să găsesc un iubit, întrebându-mă întotdeauna când găseam pe cineva: „Ar putea fi el Domnul Potrivit?” Încercam să am o relaţie bună, sfârşind doar prin a deveni frustrat câtva timp după aceea. Am găsit refugiu în alcool şi întâlniri sexuale anonime în localuri rău-famate, saune, toalete publice şi oriunde altundeva.

La vârsta de douăzeci şi cinci de ani, după un chef cu băutură în exces, m-am simţit rău, sănătatea fiindu-mi extrem de afectată. Locuiam cu mama, dar ea lucra în alt oraş pe vremea aceea. Eram singur, foarte abătut, frustrat, deprimat şi în mare suferinţă din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual. Mi-am făcut o evaluare a vieţii: eram singur, bolnav, stilul meu de viaţă îmi adusese numai durere, supărare şi disperare. Trebuia să mă schimb, dar mai încercasem şi nu fusesem în stare.

Pe când meditam, în întunericul camerei mele au apărut deodată doi „îngeri”! „Suntem aici pentru că Isus te iubeşte, şi noi te iubim, de asemenea.” M-au îmbrăţişat, m-au sărutat pe obraji şi mi-au împărtăşit vestea bună a mântuirii. Am început să plâng cu sughiţuri şi, în mijlocul plânsului, I-am cerut Domnului să intre în viaţa mea. Am plâns fără întrerupere o săptămână întreagă!

Am început să „beau” altceva: Biblia, şi să memorez versete. Iar când am putut, am frecventat o biserică. Am căutat informaţii despre misiunile foştilor homosexuali. Am găsit una în Mexico City. Nu ştiau prea bine cum să mă ajute. Ştiam că dorinţele homosexuale nu vor dispărea instantaneu. Credeam că Dumnezeu avea să facă ceva, dar când? Nu aveam răspunsul.

M-am gândit la o misiune de eliberare, fiindcă fusesem implicat în unele activităţi care deschiseseră uşa demonilor. Misiunea de eliberare a ajutat, dar dorinţele mele nu au dispărut. În biserică nu era disponibilă consilierea. Câtva timp mai târziu, am început să cad sexual. Am fost foarte dezamăgit de mine însumi, dar nu de Dumnezeu. Ştiam că era responsabilitatea mea, dar nu şi cum să capăt control asupra ispitelor. Învăţăturile bisericii păreau prea „spirituale” pentru nevoile mele.

Apoi am auzit despre Exodus. Am cumpărat cărţi, mărturii şi resurse de la ei. Deşi nu ştiam prea bine engleza, am hotărât că voi traduce acele cărţi, învăţături şi mărturii (aşa am învăţat cea mai mare parte din engleza pe care o ştiu). Mi-a luat şase luni ca să traduc prima carte, Counseling the Homosexual [Consiliindu-l pe homosexual] de Michael Saia. Am învăţat tot mai multe despre cauzele homosexualităţii, dependenţa emoţională, realitatea schimbării şi o mulţime de alte lucruri. Eram chiar însetat după asemenea informaţii. Mai târziu (poate ani de zile mai târziu), am înţeles că prin ea însăşi, cunoaşterea nu aduce restaurare şi împlinire. Nu am ajuns la cele două citind uriaşa bibliotecă pe care o obţinusem, ci mai degrabă printr-o relaţie personală cu Dumnezeu, încetul cu încetul, pas cu pas, timp de zece ani. Să învăţ în mod practic a fost uneori solicitant, dureros şi frustrant. Dar Duhul Sfânt m-a ajutat să continui, să aştept ca Dumnezeu să răspundă, să mă încred în El în ciuda aşteptărilor şi întrebărilor mele fără răspuns. În ciuda eşecurilor, doream profund tot ce avea Dumnezeu pus de o parte pentru mine.

Privind în urmă, realizez că a meritat efortul. Trăiesc o experienţa unei noi libertăţi şi o relaţie reînnoită cu Tatăl. Nu mai sunt implicat în activitate homosexuală. Uneori mă simt încă atras de bărbaţi, dar gândul la sexul homosexual mă face să mă simt puţin dezgustat. Nu mă mai văd comportându-mă ca un homosexual. Îi mărturisesc imediat ispitele mele lui Dumnezeu, înainte să devină păcat, şi merg înainte, odihnindu-mă în Domnul.

Ştiu că trebuie să am o relaţie personală, zilnică şi constantă, clipă de clipă, cu Isus, pentru a deveni mai puternic, mai sănătos şi pentru a creşte în masculinitatea şi heterosexualitatea mea. Învăţând mai multe de la Dumnezeu, înţeleg că am nevoie de El tot mai mult şi că am înaintea mea un drum lung de străbătut.

Acum am libertatea de a împărtăşi despre călătoria mea spre restaurare şi de a spune că este posibil să ieşi din homosexualitate, dar cel mai bun mod de a o face şi lucrul pe care trebuie să îl faci înainte de toate, este să stabileşti o relaţie personală, intimă, profundă, permanentă, de zi cu zi cu Creatorul nostru.

Am început recent primul meu grup de suport în unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii, Mexico City. Îi ajutăm pe cei care se luptă, pe rudele şi prietenii lor. Ne-am rugat pentru aceasta mulţi ani, iar acum aproape că aud glasul lui Dumnezeu confirmând această chemare în viaţa mea. Între timp, continui umblarea mea de zi cu zi cu Domnul, maturizându-mă datorită Lui, învăţând de la El, „alergând cu răbdare în cursa care ne stă înainte, uitându-mă ţintă la Isus, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre”. (Evrei 12:1-2)

[Oscar Galindo, Free from the Bondage of Homosexuality. Copyright © Oscar Galindo. Tradus şi publicat cu permisiune. Oscar a fost Director la Exodus Latin America. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

Provin dintr-o familie extrem de disfuncţională. La vârsta de unsprezece ani, fusesem deja abuzat fizic şi părăsit de tatăl meu, molestat de un unchi şi violat timp de trei ani de un adolescent mai mare decât mine. Abuzul m-a făcut să fiu foarte confuz cu privire la mine însumi ca bărbat şi mi-a dat sentimente ambivalente faţă de bărbaţi în general. Aveam o dorinţă reală de a fi iubit de bărbaţi, dar în acelaşi timp aveam o teamă şi o neîncredere imensă în ei.

Viaţa mea dublă

După pubertate, am devenit foarte atras sexual de băieţi. Vroiam să mă potrivesc cu ei şi să fiu ca ei, dar efectiv nu ştiam cum. Fără să mă fi distanţat vreodată cu adevărat de ataşamentul excesiv faţă de mama mea, mă simţeam în siguranţă şi mă identificam uşor cu ea şi cu cele două surori mai mari ale mele. Confuzia de gen m-a condus la o viaţă dublă. Am fost întotdeauna un băieţel bun, fiind lăudat pentru calităţile mele domestice şi fiindcă nu intram niciodată în necaz, în timp ce, în interiorul meu, mă confruntam cu poftă şi cu atracţii puternice faţă de cei de acelaşi sex.

Viaţa mea dublă a continuat la maturitate, până la vârsta de treizeci şi cinci de ani. Când eram căsătorit deja doisprezece ani şi aveam doi fii, fără voia mea, am fost trecut în rezervă din Forţele Aeriene ale Statelor Unite. Nu la mult timp după trecerea în rezervă, mi-am pierdut căsătoria, fiii, toate veniturile şi orice speranţă de a fi vreodată liber de sentimentele mele de poftă faţă de bărbaţi. Mi-am făcut apoi un iubit şi am început să beau alcool şi să consum droguri, ceea ce a continuat timp de doi ani infernali şi ruşinoşi. Apoi totul s-a dezintegrat iar. Mi-am pierdut slujba, iubitul, maşina şi toţi „prietenii” homosexuali.

Experienţa mea cu Dumnezeu

În timp ce stăteam cu sora mea mai mare şi încercam să-mi pun viaţa în ordine, am avut o experienţă uimitoare cu Dumnezeu. Într-o zi de februarie în anul 1983, mă simţeam foarte deprimat şi frustrat. M-am gândit să mă uit la televizor ca să mă înveselesc. Treceam de la un canal la altul, când am dat de canalul PTL, iar pastorul a rostit cuvântul „homosexual”. Glasul lui mi-a trezit atenţia şi am decis să ascult. Credeam de fapt că mă va lua la rost şi mă va judeca. Dar ceea ce spunea el mi-a atins inima. A zis că şi dacă eu credeam că m-am născut homosexual, de fapt nu m-am născut astfel. A spus că trăiesc în minciună şi în robia poftei, dar că puteam să fiu liber şi să cunosc bucuria adevărată a unui copil al lui Dumnezeu. Mi-a cerut să renunţ la Satan şi să spun o rugăciune de eliberare împreună cu el.

Când am terminat de spus rugăciunea, am fost complet copleşit de puterea Duhului Sfânt. Uzasem covorul bisericii mergând de atâtea ori la altar, dar de data aceea a fost diferit. A fost atât de dramatic, încât m-am ridicat realmente de pe genunchi ca să mă uit în oglindă, pentru a vedea dacă nu avusesem un atac cerebral sau ceva de genul. Nu avusesem niciun atac. Am simţit marea putere, dragostea şi bucuria lui Cristos, într-o măsură de nedescris. În momentul acela, am ştiut că robia mea faţă de poftă şi homosexualitate a fost instantaneu zdrobită. A fost, de asemenea, momentul în care a început procesul vindecării mele psihologice.

Au trecut mai bine de şaptesprezece ani din acea zi şi, prin harul lui Dumnezeu, nu am mai păcătuit niciodată sexual cu un bărbat. Drumul pe care l-am străbătut a fost extrem de dificil, dar Dumnezeu a fost credincios ca să-mi împlinească orice nevoie şi să mă ajute să trec prin multe nopţi întunecate ale sufletului meu. Ceea ce tatăl meu pământesc nu a fost capabil să facă, Tatăl meu ceresc a făcut şi mi-a vindecat identitatea zdrobită şi confuză de bărbat homosexual.

Noua mea viaţă

Astăzi mă simt sigur în identitatea mea de bărbat heterosexual şi mă bucur de o atracţie sănătoasă faţă de sexul opus. Soţia mea, Myra, şi cu mine ne-am căsătorit pe 12 februarie 2005. Ea este o bucurie constantă pentru mine şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru ea. Dumnezeu a restaurat relaţia mea cu fiii mei şi cu alţi membri ai familiei mele. A trebuit să iert multe altora şi să mă iert pe mine însumi. Sunt, de asemenea, foarte recunoscător şi binecuvântat să Îi slujesc lui Dumnezeu într-o misiune a foştilor homosexuali şi vreau să Îi slujesc în acest gen de misiune tot restul vieţii mele.

[Copyright © Larry Bell. Tradus şi publicat cu permisiune. Larry este licenţiat în administrarea afacerilor la Belmont Abbey College, este Director Asociat la Clean Heart Ministries şi are mai mult de douăzeci de ani de experienţă slujind în misiunile foştilor homosexuali. A condus grupuri de suport atât la Dependenţii de Sex Anonimi, cât şi la Homosexualii Anonimi, şi a vorbit pe tema zdrobirii sexuale în biserici şi la diferite forumuri. Este un mare luptător în rugăciune pentru mulţi dintre cei care se află în robia păcatului sexual şi predă în Programul Living Waters. Larry este acum căsătorit, este tatăl a doi fii adulţi şi are un nepot.]

Jim Katsoudas

Povestea zdrobirii mele sexuale şi a vindecării mele prin dragostea lui Isus Cristos conţine numeroase caracteristici tipice bărbaţilor care se luptă cu homosexualitatea. Am avut parte de abuz sexual şi de o relaţie dificilă cu un tată pasiv şi distant. Totuşi, ca în cazul oricui altcineva, viaţa mea a luat o întorsătură unică datorită personalităţii mele, alegerilor mele şi planului lui Dumnezeu pentru mine.

Sunt un fost homosexual. Am fost fiul risipitor, fratele mai mare şi tatăl îndurător. Am experimentat eliberarea de ruşine ca femeia de la fântână şi ca femeii prinse în adulter, mi s-a mai dat o şansă. Ca prostituata care a spălat picioarele lui Isus cu lacrimile ei, am găsit iertare. Ca pe Lazăr, Isus m-a ridicat din mormântul iadului pe pământ. Ca leprosul şi ca femeia care a atins haina lui Isus, am găsit vindecare. Am fost ca apostolii Petru, Toma şi Ioan, dar şi ca Iuda. Am gustat îndurarea, iertarea şi dragostea oferite de Cristos. Am comis adulter, am tânjit după atenţia bărbaţilor, iar din punct de vedere sexual am fost cu mulţi. Am fost căutat pentru sex şi, la rândul meu, am căutat pe alţii pentru sex. Am jelit moartea lui Isus şi L-am pironit pe cruce.

Nu am fost întotdeauna capabil să ştiu cine eram sau măcar să împărtăşesc altora pe unde am trecut. În adolescenţă, mă uitam în oglindă şi mă întrebam: „Cine eşti? De ce exişti?” La paisprezece ani, stăteam întins în pat noaptea, întrebându-mă dacă, din cauză că aveam sentimente homosexuale, am fost creat pentru a fi un exemplu al mâniei lui Dumnezeu.

Dar nu m-am născut astfel. M-am născut cu o identitate, un destin, un plan şi un scop date mie de Creatorul Meu. Nu m-am trezit într-o dimineaţă, alegând să fiu homosexual. Relaţiile de familie nesănătoase, percepţiile mele greşite despre tatăl meu şi despre familia mea, ca şi alegerile mele m-au condus pe acest drum. Sunt un bărbat răscumpărat; sunt fiul Dumnezeului Celui Viu.

Totul a început într-o zi rece de decembrie, când m-am născut într-o familie iubitoare, plină de grijă, dar disfuncţională. Eram cel mai mic şi singurul fiu dintre cei cinci copii. Părinţii mei greci erau oameni care munceau din greu şi ne iubeau cum ştiau mai bine. Mama ne ducea la biserica ortodoxă greacă. Ea m-a sfătuit să mă încred în Isus şi să nu mă îngrijorez din cauza tradiţiilor. Tata lucra ore îndelungate pentru a ne întreţine. Mă iubea, dar era foarte pasiv în relaţia cu surorile mele şi cu mine. Noi doi nu am fost niciodată apropiaţi. În primii ani de viaţă am trăit simţindu-mă părăsit şi respins de el. Lipsa de dragoste percepută şi lipsa de atenţie din partea tatălui meu a dat naştere unui gol uriaş în sufletul meu. Mama a murit când aveam opt ani. Tata nu s-a mobilizat niciodată pentru a se îngriji de mine. În schimb, i-a îngăduit surorii mele de optsprezece ani să continue lucrurile de unde le-a lăsat mama. Crescând într-o lume dominată de femei, tânjeam după relaţii masculine. Iar la nouă ani avusesem deja parte de abuz sexual din partea a trei indivizi diferiţi şi de abuz verbal din partea unei învăţătoare.

După ce am împlinit treisprezece ani, tata m-a trimis să locuiesc cu sora mea mai mare, care era căsătorită şi locuia în alt oraş. Deşi acum înţeleg că a luat decizia spre binele meu, ea m-a făcut să mă simt şi mai neiubit de tata. Simţeam că nu mă vroia şi că îi era ruşine cu mine.

Până la vârsta de şaptesprezece ani, tata îmi spusese de două ori că nu eram genul de fiu pe care îl vroia. Tatăl meu iubea sporturile. Eu eram sensibil şi iubeam artele. Neavând pe nimeni care să-mi arate cum să joc sport sau cum să mă implic în sport, am crescut urând sporturile. Faptul că aveam fizicul, dar nu şi abilităţile unui atlet m-a făcut să mă simt inadecvat ca bărbat. Am avut un sentiment de inadecvare un timp foarte îndelungat. Crescând, am avut zbateri profunde deoarece nu mă simţeam bărbat. Ştiam că din punct de vedere fizic eram bărbat, dar din punct de vedere emoţional nu mă simţeam masculin.

După ce am trăit cu respingerea percepută din partea tatălui meu, am început să îl resping. Am jurat să nu devin niciodată ca el şi să nu-i dau voie să pătrundă în viaţa mea. Am început să am relaţii sexuale cu bărbaţi. I-am întâlnit mergând la librăriile cu pornografie, un obicei pe care îl aveam încă de la şaisprezece ani. În următorii cinci ani am trăit ca un tânăr drăguţ, politicos ziua şi ca un prădător sexual în căutare de bărbaţi noaptea. În realitate, căutam doar dragostea tatălui meu.

Aveam cincisprezece ani şi eram la liceu în anii ’70, când sora mea mijlocie, care era pe atunci la colegiu, a fost mântuită şi a intrat în Mişcarea lui Isus. Simţea că era chemarea ei să-l evanghelizeze pe fratele ei mai mic. La vârsta de nouăsprezece ani, trăind pe ascuns ca homosexual noaptea, ajunsesem să sufăr de o depresie profundă, cea mai gravă depresie a mea de până atunci. Mă simţeam prins în capcana sexualităţii, pe care începusem deja să o urăsc. Eram stăpânit de teamă gândindu-mă la ce ar fi făcut tatăl meu şi familia mea dacă ar fi aflat. Am hotărât să-mi iau viaţa. Mi-am făcut un plan de sinucidere, dar nu am fost în stare să îl duc până la capăt. Ceea ce m-a făcut să mă simt un ratat; nu puteam nici măcar să mă sinucid.

Ştiind despre depresia mea, sora mea a continuat să depună mărturie faţă de mine. Mi-a lămurit lupta pentru sufletul meu dintre Cristos şi Satan. Îmi amintesc că mă gândeam că nu-l vroiam pe niciunul dintre ei. Îmi doream doar să nu mai fiu deprimat. Sora mea mi-a făcut cunoscută rugăciunea păcătosului şi mi-a zis că dacă îmi predam inima lui Cristos, aveam să găsesc ceea ce îmi doream atât de mult. În noaptea aceea, în timp ce făceam duş, am strigat la Dumnezeu. L-am implorat să mă ajute; I-am cerut iertare pentru viaţa mea dezordonată. Isus a venit şi m-a salvat. Stăteam în cadă, cu apa curgând din duş precum cristalul, căzând pe mine. Baia era plină de o lumină strălucitoare. Groapa adâncă a depresiei a dispărut. Când m-am îmbrăcat şi am ieşit din baie, sora mea avea un zâmbet larg pe faţă şi lacrimi în ochi. Ştia că Domnul mă mântuise.

Am continuat să cad din punct de vedere sexual. După aceea eram plin de ruşine şi vină, rugându-L pe Dumnezeu să mă ierte. În cele din urmă, L-am implorat pe Dumnezeu să mă schimbe, fiindcă eram hotărât să nu mă mai lupt cu sentimentele homosexuale. Vroiam doar să fiu normal. Domnul a început să vorbească inimii mele şi să-mi spună: „Dacă tu vei face ce este posibil, Eu voi face imposibilul.” Ceea ce era posibil însemna să stau departe de librăriile cu pornografie şi de locurile unde puteam găsi bărbaţi. A fost greu, dar Domnul a fost îndurător şi răbdător cu mine. Aveam perioade de biruinţă, dar apoi încurcam lucrurile şi cădeam. El era întotdeauna acolo ca să mă ridice şi să cureţe murdăria de pe mine, luându-mă de mână ca un Tată iubitor şi ajutându-mă să umblu în ascultare de El.

Domnul mi-a fost atât de loial în procesul schimbării! El a lucrat în ciuda inimii mele răzvrătite, atitudinii mele încăpăţânate şi resentimentelor mele faţă de bărbaţi şi faţă de autoritate. Ani de zile mai târziu, am putut spune cu adevărat că în viaţa mea a avut loc o vindecare semnificativă.

În următorii câţiva ani am fost viu din punct de vedere fizic, dar mort din punct de vedere emoţional. În cele din urmă, m-am dus la o biserică evanghelică. Nu aveam idee că Domnul lucra şi plănuia să folosească acea biserică în mod semnificativ pentru vindecarea mea. Pastorul bisericii a început să mă ucenicizeze şi să mă consilieze. El şi întreaga biserică au jucat un rol uriaş în vindecarea mea, ajutându-mă să mă fac bine. Terry mi-a arătat întotdeauna dragoste necondiţionată. El a fost primul bărbat în care am învăţat să am încredere. În timp ce mă uceniciza cu privire la Biblie, m-a încurajat să mă implic mai mult în viaţa bisericii. M-a convins să merg regulat la micul dejun săptămânal de rugăciune al bărbaţilor, care a adus numeroase schimbări pozitive în viaţa mea. Fanteziile homosexuale s-au diminuat. La începutul experienţei mele în biserică, am fost atacat constant de Satan. Mă înţepa adesea cu trecutul meu, spunându-mi că atunci când biserica va afla despre mine, mă va respinge. Dar Domnul a continuat să mă atragă şi să îndepărteze pietrele din zidul cu care îmi înconjurasem inima.

În 1992, la vârsta de treizeci şi doi de ani, după ce am renunţat la slujbă şi mi-am vândut casa, m-am mutat în Columbia, Carolina de Sud, pentru a merge la Universitatea Internaţională din Columbia. Domnul a folosit următorii patru ani nu numai pentru a mă educa, ci şi pentru a fi un tată pentru mine. Colegiul mi-a oferit nu numai înţelegere biblică, ci m-a şi silit să învăţ mai multe despre modul corect de relaţionare faţă de oameni. Pentru prima dată în viaţă, aveam prieteni bărbaţi de vârsta mea. Iar Isus mi-a deschis tot mai mult ochii cu privire la sexul opus. Am încetat să mă tem de femei, iar când am permis adevăratei mele identităţi de bărbat să iasă la suprafaţă, am învăţat să mă bucur de ele şi de diferenţele stabilite de Dumnezeu între bărbat şi femeie. Era ca şi cum aş fi trecut iar prin pubertate. Ieşeam cu femei şi mă bucuram de compania lor.

În anii pe care i-am petrecut la Columbia am primit prin poştă o revistă de la Focus on the Family. Pe copertă, uitându-se la mine, erau un bărbat, soţia şi copiii lui – un bărbat care părăsise homosexualitatea. Am citit de trei ori articolul, plângând. M-am gândit: „Dumnezeule, este cineva ca mine!” Deci nu eram singurul care lăsasem homosexualitatea în urmă.

În vara anului 1993, muncind la lucrarea mea de licenţă cu pastorul Terry, el m-a confruntat cu privire la mânia şi lipsa de iertare pe care le nutream faţă de tatăl meu. Mi-a spus că dacă nu învăţam să-mi iert tatăl, mânia şi amărăciunea aveau să distrugă nu numai fiinţa mea, ci şi viaţa la care mă chema Domnul. În următoarele trei luni m-am luptat cu emoţiile mele şi cu Dumnezeu în ceea ce privea iertarea tatălui meu. Din fericire, Dumnezeu a câştigat.

În zilele libere de Crăciun, am hotărât să-i fac cunoscut tatălui meu că l-am iertat fiindcă mă părăsise. Stând cu el şi încercând să găsesc cuvintele potrivite, el m-a privit cu lacrimi în ochi. Mi-a cerut să îl iert că nu se purtase ca un tată cu mine. Mi-a mai spus şi că era foarte mândru de mine. Eu deja plângeam şi îi spuneam că l-am iertat.

Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a zis: „Tatăl tău ţi-a cerut de mult timp să îl ierţi, dar mânia şi amărăciunea ta faţă de el te-au împiedicat să îl auzi şi trebuie să îi ceri iertare pentru lipsa ta de respect şi de dragoste.” Acel timp special a adus nu numai o mare vindecare în viaţa mea, ci m-a pregătit pentru moartea tatălui meu şi pentru rolul pe care urma să îl am în aducerea lui la Cristos. La nouă luni după împăcarea noastră, tata s-a rugat să-L primească pe Isus Cristos. Zece zile mai târziu, L-a întâlnit faţă în faţă.

Cu colegiul absolvit şi având o licenţă, m-am mutat înapoi în Charlotte, unde locuisem înainte de colegiu. Am aflat despre o misiune din zonă a Exodus International şi am început să lucrez cu Larry Bell.

În anul 2000, prin credinţă, am înfiinţat împreună cu Larry o altă filială a Exodus, Clean Heart Ministries. Când privesc în urmă la viaţa mea, la numeroasele evenimente şi circumstanţe prin care m-a condus Domnul, văd că am avut parte de o călătorie plină de suişuri şi coborâşuri, cu multe drumuri şerpuitoare şi cu munţi de pe care nu am putut întotdeauna vedea drumul care îmi stătea înainte. Dar ţinându-mă strâns de mâna lui Isus, El mi-a dat o nouă identitate. Trecutul şi păcatul meu nu mă mai definesc astăzi. Sunt un bărbat făcut după chipul lui Dumnezeu.

[Jim Katsoudas’ Testimony. Copyright © Jim Katsoudas. Tradus şi publicat cu permisiune. Jim este licenţiat ca pastor la Columbia International University, are un masterat în consiliere creştină la Gordon-Cornwell Seminary din Charlotte, Carolina de Nord şi este Director Executiv la Clean Heart Ministries, unde este şi coordonator în programul Living Waters. Din anul 1997, lucrează cu misiuni ale foştilor homosexuali. A ţinut seminare de educaţie creştină atât în Statele Unite, cât şi în Ucraina. Jim şi-a făcut cunoscută mărturia în multe biserici, la televiziune şi radio, şi a ţinut seminare despre zdrobirea sexuală. Este plin de pasiune pentru a ajuta bărbaţii şi femeile să-şi găsească adevărata identitate în Isus Cristos şi libertatea de a-şi trăi viaţa în sexualitatea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Este membru al bisericii St. Giles Presbyterian Church. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dragi prieteni,

Cât de des v-aţi rezolvat problemele din viaţă, gândindu-vă în mod repetat la ele pentru a le înţelege mai bine, şi aţi recunoscut că vă confruntaţi din nou cu o problemă pe care credeaţi că aţi rezolvat-o? Sunt uimit de câte ori, când mi se slujeşte în rugăciune, sunt condus înapoi la o amintire, iar primul meu răspuns este: „Credeam că m-am ocupat deja de asta!” Uneori rămânem tăcuţi şi ne întrebăm ce ne-a scăpat, din moment ce Domnul trebuie să ne aducă „înapoi în jurul acestui munte”. În loc să avem impresia că ne-a scăpat ceva, ar fi mai bine să realizăm că Domnul ne iubeşte prea mult ca să ne lase acolo unde ne aflăm. El vrea să ne aducă la un nivel mai profund al vindecării. În cea mai mare parte a timpului suntem mulţumiţi cu statu-quoul şi privim cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră ca pe un semn că este furios pe noi. În acele momente, Domnul îndepărtează, pur şi simplu, un alt strat al cepei pentru a revela un nivel mai profund al durerii şi a ne aduce la un nivel mai profund de vindecare. Precum a remarcat unul din membrii echipei noastre Living Waters: „Întotdeauna plângi când cureţi o ceapă!”

Luna aceasta m-am simţit îndemnat să vă încurajez să acceptaţi acest proces. Unii prieteni din misiune mi-au cerut să scriu o mărturie despre învingerea rănii provocate de mamă. „Nicio problemă”, m-am gândit. „Dumnezeu a făcut o mare lucrare vindecându-mă de rănirea pe care mi-a provocat-o mama.” Sunt sigur că Domnul a chicotit la mine, când am început să-mi scriu mărturia, iar El a început, cu dragoste, să îndepărteze un alt strat al cepei mele. M-am trezit privind lung la computer timp de câteva ore şi găsind numeroase scuze pentru a opri proiectul. În sfârşit, am început să scriu şi am simţit o durere incredibil de mare ieşind la suprafaţă, privind înapoi în trecut. Învăţ deci să accept procesul şi să-mi aduc durerea la Isus, când apare iar la suprafaţă.

Într-o întâlnire de rugăciune pentru vindecare, Domnul a continuat să îndepărteze noul strat de ceapă şi mi-a arătat emoţii dureroase care fuseseră întotdeauna prezente, dar rămăseseră cumva nedesluşite. Am început să înţeleg cum mi-am închis o parte din inimă când am fost molestat pe când eram doar un băieţel. Domnul a început să-mi slujească la un nivel mai profund al adevărului şi îndurării, descoperind şi vindecând durerea şi teama pe care le îngropasem. Acceptasem durerea din cauză că trupul meu răspunsese la atingerea păcătoasă, dar Domnul mi-a explicat, cu blândeţe, că trupul nostru este construit ca să răspundă la atingere. Nu eram rău fiindcă trupul meu a răspuns la lucrurile pe care mi le făcuse abuzatoarea mea. El m-a asigurat că eram în siguranţă dacă acceptam din nou bucuria inocenţei. Renunţasem la acea bucurie fiindcă am presupus, în mod greşit, că datorită ei mă molestase mama mea. Acum pot să-mi accept sexualitatea la un nivel mai profund, ca pe un dar minunat de la Dumnezeu, răscumpărat la cruce.

Sunt atât de recunoscător pentru îndurarea lui Dumnezeu faţă de noi şi pentru dorinţa Lui de a ne vindeca complet! Dacă ai fost chinuit de o durere emoţională de care credeai că te-ai ocupat deja, să nu cazi în capcana duşmanului de a te simţi condamnat. Recunoaşte nivelul mai profund al durerii ca pe o oportunitate de a-L întâlni pe Mântuitor la cruce şi de a primi o revelaţie mai profundă a răscumpărării Sale. Apelează la creştini siguri, de încredere, care să-ţi fie alături pe drumul dureros pe care îl ai de străbătut şi care să te ducă la Isus. Dacă tu sau cineva cunoscut ţie aveţi nevoie de ajutor, apelează Reconciliation Ministries la 586.739.5114 şi află despre consilierea individuală şi slujirea în rugăciune. Lasă-ne să fim alături de tine, în timp ce Domnul te aduce la un nivel mai profund al vindecării şi păcii!

În Cristos,

Dan Hitz, Director la Reconciliation Ministries din Michigan

Încă îmi amintesc că mă uitam la televizor şi l-am auzit pe tata spunându-i mamei: „Ar trebui să-ţi poată da o injecţie care să facă vocile să plece…” Au ieşit din casă şi s-au întors mai târziu. Viaţa, aşa cum o ştiam eu, nu avea să mai fie niciodată aceeaşi.

Era o zi tipică. Eu eram un copilaş atipic. Mama mea şi cu mine intram în maşină, ducându-ne la magazin. Mama mi-a spus că obrajii îmi erau prea palizi, m-a dus înapoi în casă şi mi-a pus dezinfectant pe faţă. Mi-a făcut obrajii roşii. Mi-a făcut şi ochii să-mi ardă. Am plâns. Nu le pun tuturor copiilor mamele dezinfectant pe faţă ca să le facă obrajii frumoşi şi roşii?

Să cresc având-o pe mama în preajmă a fost ca şi cum aş fi crescut în Zona crepusculară [serial de televiziune american creat în genurile ştiinţifico-fantastic, groază, fantezie, dramă, thriller psihologic, n. trad.]. Cum separă cineva straniul de realitate când realitatea este stranie? Cum ştie un copil mic ce este normal şi ce nu este normal? Mama suferea de schizofrenie paranoidă. Lucrurile erau stranii, dar nu tot timpul. Uneori minele de teren dispăreau, dacă tulburai apele. Alteori nu dispăreau. Uneori ceea ce cauza explozii într-o zi, nu le provoca în ziua următoare. Apoi din nou… poate că…

Andy Comiskey compară rănirea provocată de mamă cu faptul de a avea o inimă ca un filtru. Indiferent cât de multă dragoste se toarnă în ea, nu are capacitatea de a o reţine. În lucrarea Living Waters, el scrie: „Lipsa maternală se poate exprima printr-o foame puternică, haotică după interacţiune cu femeile, care la ambele sexe poate să devină erotizată. Ea poate, de asemenea, să alimenteze dependenţe emoţionale puternice, caracterizate de ţinere strânsă, apucare, tendinţe «infantile». Unii simt golul ca pe o singurătate terorizantă, un abis emoţional însoţit de sentimente de părăsire. Alţii definesc starea ca pe o goliciune profundă, având un sentiment scăzut al existenţei sau cu lipsa lui.” (p. 26)

Andy Comiskey are dreptate. Rănirea provocată de mamă este profundă. Ea este, în acelaşi timp, un gol fără fund şi un recipient sub presiune al durerii. Poţi încerca să alungi golul prin deconectare emoţională sau suprarealizare… prin păcat sau prin perfecţionism inspirat religios. Dacă nu aducem rănirea provocată de mamă la Isus, golul dureros rămâne.

Rănirea pe care mi-a provocat-o mama a fost profundă şi a început din pântece. M-am născut având un sentiment de respingere. Ca adult, am avut probleme cu modelele de autoritate din viaţa mea şi deseori îmi spuneam: „Ei nu ştiu ce să facă cu mine.”

Înainte de a intra la grădiniţă, mama m-a molestat pe când mă îmbăia. Am făcut faţă închizându-mi „întrerupătoarele circuitului emoţional” din inimă. În altă ocazie, îmi amintesc că m-a chemat în timp ce făcea baie. Când am întrebat-o ce vroia, mi-a răspuns că vroia doar să-mi arate cum arată o femeie goală. Încă îmi amintesc cum am ieşit din baie şi am privit fix în colţul sufrageriei noastre. Ce face un băieţel cu informaţii pe care nu a avut niciodată intenţia să le primească?

La câţiva ani după incidentele din cadă mă aflam acasă la un prieten, iar el mi-a arătat o revistă pornografică a tatălui său. M-am înroşit! Am întors capul de frică. Nu aşa face toată lumea? Prietenul meu a râs de mine. Cred că nu orice băieţel îşi întoarce capul de frică din cauza imaginii unei femei goale.

Încă îmi amintesc ziua când tata a dus-o pe mama la spital pentru injecţia care se presupunea că „face vocile să plece”. Nu a funcţionat. Am avut parte de numeroase perioade cu mult comportament anormal – ţipete, uşi trântite, plânsete – iar apoi mama se ducea, în sfârşit, la spital. Un zombie venea acasă în vizită. Vorbea realmente lent şi se mişca efectiv ţeapăn. Ochii îi străluceau. Făcea comentarii bizare despre lucruri sfinte, care se presupunea că sunt sigure. Forţele demonice care o controlau erau atente să-L aducă pe „Dumnezeu” în ecuaţie. Ziua în care mama a manifestat o manifestare demonică ciudată în biserică a fost ziua în care m-am prăbuşit sub greutatea ruşinii şi mi-am închis inima faţă de Dumnezeu şi poporul Lui. Pe atunci eram la începutul adolescenţei şi aş fi putut într-adevăr să apelez la suportul comunităţii. Un alt dezastru al rănii provocate de mamă.

M-am luptat cu atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex din şcoala generală, deşi îmi amintesc că în şcoala elementară îi studiam pe băieţi pe terenul de joacă. Cea mai dureroasă rană a mea a venit mai târziu, în liceu. Mama trecea printr-un episod psihotic/demonic deosebit de rău şi ne-a atras pe tatăl meu şi pe mine într-un uragan. În mijlocul furtunii, a ameninţat că va întreţine relaţii sexuale cu mine şi s-a aşezat în faţa mea. Am roşit. Prin harul lui Dumnezeu, tata a fost capabil să ne calmeze pe amândoi, dar răul fusese deja făcut. Din acel moment, toate femeile au devenit periculoase. Aveam nevoie disperată de cineva care să mă protejeze, deci am declarat că toţi bărbaţii erau siguri. În mod conştient, am pus adevărul pe raft când mi-am adus aminte că tatăl unui prieten de-al meu era şi el bolnav mintal. Nu ştiam cum să supravieţuiesc fără să modelez propria-mi realitate. Am decis, de asemenea, că nu mă voi căsători niciodată, fiindcă dacă soţia mea ar fi fost la fel de anormală ca mama, aş fi avut o cădere emoţională şi nu ar mai fi fost speranţă pentru mine.

La audierea pentru competenţa mintală a mamei mele, avocatul acuzării şi avocatul apărării erau tată şi fiu. Avocatul care o apăra pe mama lua apărarea comportamentul ei demonic. Avea dreptul să-şi trăiască viaţa aşa cum considera ea potrivit? Îmi amintesc că eram amorţit când am depus mărturie. Cunoşteam povestea violenţei, halucinaţiilor, încercării de a da foc casei… Mama a izbucnit în lacrimi, a ţipat că minţeam şi a declarat că nu mai eram fiul ei. Asistentele au mângâiat-o, în timp ce o scoteau din sală. Eu am rămas acolo singur. Nimeni nu m-a mângâiat pe mine.

Am încercat să-mi umplu golul din inimă prin fantezii homosexuale compulsive şi autosatisfacere. Scopul meu în viaţă era să-l găsesc pe „domnul Potrivit” şi să trăiesc fericit pentru totdeauna. Teatrul liceului mi-a oferit o scurtă alinare temporară a realităţii. Când poftele, fanteziile şi întâlnirile homosexuale au eşuat în a mă satisface, am apelat la mâncare penttu a-mi amorţi durerea. Anorexia m-a făcut să ajung la 56 de kilograme şi tot eram prea gras pentru „domnul Potrivit”. Înfometarea s-a transformat în îndopare şi purgare, petrecându-mi următorii trei ani încercând să-mi umplu golul prin bulimie. Andy Comiskey avea dreptate când a scris: „Unii simt golul ca pe o singurătate terorizantă, un abis emoţional însoţit de sentimente de părăsire. Alţii definesc starea ca pe o goliciune profundă, având un sentiment scăzut al existenţei sau cu lipsa lui.” (p. 26)

Dar Dumnezeu…

Îmi amintesc ziua de 24 iunie 1984, când I-am cerut lui Isus Cristos să intre în inima mea. Groapa fără fund din sufletul meu a început să se închidă. Isus Cristos a umplut goliciunea pe care încercam să o umplu cu mâncare şi, din ziua aceea, nu m-am mai îndopat. La început nu am fost gata să-mi dezvălui inima înaintea Lui. Ar fi fost nevoie de prea multă încredere. Ştiam cum să-mi ţin circuitele emoţionale închise. Cum să ridic ziduri emoţionale. Dar Domnul ne iubeşte destul demult ca să lucreze în inimile noastre într-un ritm pe care să-l acceptăm şi care să ne ajute să învăţăm să ne încredem în El câte un pas o dată. Relaţia mea cu Cristos a fost extrem de timidă în anii de început. Îmi citeam Biblia, mă închinam, absorbeam învăţătura şi făceam toate lucrurile creştine potrivite, dar nu L-am lăsat să pătrundă prea adânc în sufletul meu. M-am rugat să mă supun voii Lui şi ca El să facă tot ce era nevoie pentru a mă face asemenea Lui, dar nu I-am permis accesul în profunzimea durerii mele.

Dan & Marianne Hitz în ziua căsătoriei, 25 octombrie 1986, şi în iulie 2011

Domnul nu ne violează graniţele personale – voinţa noastră liberă – ne întâlneşte acolo unde ne aflăm. A lucrat în inima mea cât de profund L-am lăsat eu, câte un pas o dată. Treptat, a început să mă redefinească. Pierdeam identificarea cu abuzul din trecut, cu mama mea bolnavă mintal şi cu păcatul meu. Începeam să mă identific cu El – acceptat de Dumnezeu Tatăl şi devenind întocmai ca Fiul Său Isus. Domnul a început să-mi vindece teama de femei şi mi-a adus o frumoasă cea mai bună prietenă, care a devenit soţia mea. Marianne şi cu mine am învăţat să păşim împreună prin munţii şi văile vieţii, crescând în dragostea pe care o avem unul faţă de celălalt şi faţă de Domnul. Soţia mea şi cu mine realizăm că nu ne putem repara unul pe celălalt. Numai Isus poate face asta. Ea nu este răspunsul la problemele mele. Eu nu sunt răspunsul la problemele ei. Aceasta ne eliberează ca să-L căutăm pe Domnul unul pentru celălalt şi ca să ne bucurăm de binecuvântările relaţiei noastre mai din plin.

Să devenim mai mult ca Cristos nu este ceva automat. Nici învingerea rănii provocate de mamă nu este. Trebuie să ne deschidem inima faţă de Isus, singurul care poate cu adevărat să răscumpere ceea ce este pierdut în viaţa noastră. Cel mai mare pas în vindecare l-am făcut când Domnul şi cu mine am început să ne luptăm cu durerea profundă pe care o aveam încă înrădăcinată în inimă. Aveam ziduri defensive destul de puternice în suflet şi le foloseam ca să evit durerea. Le foloseam ca să-L ţin pe Dumnezeu departe de spaimele inimii mele, unde credeam că trebuia să fiu întotdeauna pe cont propriu. După ani de căsătorie şi de misiune, am început să dau drumul tăriei pe care o foloseam ca să ignor durerea şi să sprijin zidurile. Ele au început să se năruie în ziua în care am strigat la Domnul şi am recunoscut că tot ce făcusem ca să mă repar nu funcţionase. I-am îngăduit cu adevărat permisiunea să facă aşa cum vedea El potrivit. Zidurile s-au năruit şi mai mult când I-am îngăduit să păşească alături de mine în viaţa mea dureroasă, am admis că încă mă durea, mi-am dus durerea la cruce şi am acceptat învierea Lui aducătoare de viaţă în domeniile zdrobite ale inimii mele. El a început să mă conecteze cu comunitatea la un nivel mai profund. Parte din vindecarea mea a avut loc prin Living Waters, parte prin rugăciunea de vindecare şi parte prin consilierea tradiţională. Şi mai multă vindecare a avut loc când am umblat în ascultare şi în relaţie cu Mântuitorul meu.

Când am participat la trainingul Living Waters, cineva care se ruga mi-a dat cuvântul că Domnul vroia să-mi zdrobească sentimentul de autosuficienţă. Atât de mulţi ani crezusem minciuna că „eram pe cont propriu” şi că nimeni nu avea să mă protejeze, încât nu ştiam cum să trăiesc fără ea. Prin multiple întâlniri de slujire, Domnul mi-a arătat că întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi cu mine. Acum puteam să încep să demolez zidurile defensive pe care le ridicasem pentru autoprotecţie, în ziua în care tata a dus-o pe mama la spital pentru o injecţie care „să facă vocile să plece”. Domnul este protecţia mea. Întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi. Acum pot să învăţ să interacţionez în siguranţă cu lumea din jur, ştiind că Isus este cetăţuia mea.

Am continuat să las garda jos, să-mi recunosc durerea şi să-L întâlnesc pe Domnul în mijlocul ei. L-am întâlnit, prin rugăciunea de vindecare, în amintirea cu mama mea molestându-mă. Mama, care ar fi trebuit să fie cea mai sigură persoană din viaţa mea, a fost cea mai periculoasă. O baie care ar fi trebuit să mă facă curat, a adus pângărire. Când ne rugam, am putut să-L simt pe Isus curăţindu-mă de teamă şi ruşine, în timp ce mă ştergea, mă învelea într-un prosop şi mă ţinea aproape de El. Mâinile Lui erau în locurile potrivite. Domenii moarte din bucăţica inimii mele care îi aparţinea băieţelului au revenit la viaţă, şi am început să învăţ să am din nou încredere în oameni şi să-mi accept sexualitatea. Isus este protectorul meu.

Într-o altă întâlnire de rugăciune pentru vindecare, ne-am rugat cu privire la momentul când mama mi s-a arătat goală în cadă. Când I-am cerut lui Isus să-mi arate alte amintiri legate de acea experienţă, am revăzut momentul când prietenul meu mi-a arătat paginile de mijloc ale revistei pornografice a tatălui său şi am roşit. Am plâns când partenerul meu de rugăciune m-a întrebat ce mi-a furat mama în ziua când mi s-a arătat goală. Am realizat că mama îmi furase aprecierea inerentă pentru feminin pe care Domnul a plănuit să existe în inima fiecărui bărbat. Da, pornografia este păcătoasă, dar orice băieţel ar fi trebuit să fie intrigat, nu îngrozit de imaginea unei femei goale. Prin întâlnirea de rugăciune, Domnul a restaurat cu adevărat aprecierea mea pentru trupul feminin.

Domnul mi-a vindecat multe răni provocate la audierea pentru competenţa mintală a mamei mele. Nu mai sunt amar faţă de asistentele care au mângâiat-o pe mama, pe mine lăsându-mă acolo singur. Am iertat sistemul legal şi echipa tată/fiu de avocaţi ai acuzării/apărării. Mai mult decât orice, pot să accept că sunt un fiu al lui Dumnezeu Tatăl, care mă iubeşte şi mă acceptă chiar şi când mama mea mă părăseşte. Cel mai important, sunt fiul Lui.

Acum pot să accept Trupul lui Cristos ca familia mea, chiar şi cu toate imperfecţiunile şi provocările lui. Domnul mi-a vindecat multe întărituri create când mama a avut manifestarea demonică la biserică. Cuplul care m-a dus cu maşina acasă nu m-a judecat – gândind că sunt şi eu nebun pentru că aveam o mamă bolnavă mintal. Mi-au oferit compasiune când m-au dus cu maşina acasă şi au încercat să folosească umorul ca să mă ajute să mă simt mai bine. L-am iertat pe preotul care a refuzat să vină la noi acasă ca să se roage pentru mama când l-am chemat, implorându-l să ne ajute. Simt compasiune pentru el acum, recunoscând că era copleşit şi îi lipsea educaţia necesară dat fiind gravitatea stării mamei mele. La urma urmei, în cele din urmă, a venit, iar mama a sfârşit prin a se interna în ziua aceea. Doar că, în amărăciunea mea, nu am văzut contribuţia lui. Binele evlavios şi răul demonic coexistă în lume astăzi. Plinătatea şi zdrobirea coexistă în Trupul lui Cristos astăzi. Dragostea lui Isus ne ajută să-i iertăm pe cei zdrobiţi şi să celebrăm întregul.

Puterea lui Dumnezeu a dărâmat întăriturile create în ziua când mama a avut episodul demonic în bucătărie şi a ameninţat că va întreţine relaţii sexuale cu mine. Când am început să am tot mai multă încredere în Domnul, El a păşit alături de mine, pas cu pas, pe drumul traumatizant pe care îl aveam de străbătut. Mi-a arătat că nu eram o „minunăţie fără coloană vertebrală”, cum mă descrisesem întotdeauna a fi, ci că rămăsesem specific în casă ca să-l protejez pe tata, în caz că mama avea să devină iar violentă. El mi-a arătat că de fapt mama nu s-a aşezat în faţa mea, ci în faţa tatălui meu. Mi-a arătat că El m-a păstrat în siguranţă în mijlocul furtunii şi că toate forţele iadului nu m-au putut distruge, pentru că El este tăria mea. El nu mi-a dat „un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7) Mi-a arătat că, deşi nu orice femeie este periculoasă şi nu orice bărbat este sigur, El este destul de puternic ca să mă conducă în luptă şi să mă poarte în siguranţă la biruinţă. Din fericire, Dumnezeu m-a eliberat ca să-mi preţuiesc şi să-mi apreciez soţia mai mult, fără filtrul temerii de femei între noi.

Ştiu, de asemenea, că Dumnezeu mi-a „întocmit rinichii” şi m-a „ţesut în pântecele mamei mele”. (Psalmul 139:13) El mi-a arătat o imagine a mamei ţipând la tata fiindcă o lăsase însărcinată cu mine. Am recunoscut înfăţişarea neajutorată a chipului tatălui meu, pe care o văzusem de atâtea ori când nu ştia ce să facă. Am văzut-o pe mama ridicându-şi pumnii de mânie pentru a-i coborî apoi asupra stomacului, amortizând lovitura în ultima clipă, ca să nu mă rănească înăuntrul pântecelui ei. Am recunoscut originea gândului: „Ei nu ştiu ce să facă cu mine”, dar atunci am auzit inima lui Dumnezeu spunând: „Eu te-am vrut şi ştiu ce să fac cu tine.” Acum pot să mă odihnesc în identitatea mea în Cristos, ştiind că El mă iubeşte mult şi S-a bucurat în ziua naşterii mele. Acum pot să stau în autoritatea mea în Cristos şi să-mi ocup locul de drept în Trupul Lui.

Dan Hitz cu familia

La sfârşitul unei intense întâlniri de rugăciune pentru vindecare, i-am spus partenerului meu de rugăciune că vreau să mă rog ca să-I cer lui Dumnezeu să mă facă bărbatul care aş fi fost dacă nu aş fi avut o mamă demonizată care suferea de schizofrenie paranoidă. Rugăciunea mea nu a trecut dincolo de prima propoziţie. Domnul mi-a arătat că, prin restaurarea din traumele pe care le-am îndurat, m-a făcut un bărbat al lui Dumnezeu chiar mai bun decât aş fi fost dacă nu aş fi avut parte de durere. Când umblăm cu Cristos în restaurare, suntem atraşi mai aproape de inima Lui şi învăţăm mai multe despre dragostea Lui pentru noi, decât am putea cunoaşte în orice alt mod. Când ne predăm Lui, primim biruinţa Lui.

Domnul are mult mai multă vindecare la dispoziţie pentru mine, continuând să pătrundă în inima mea cu dragoste şi să atingă locurile ascunse ale durerii. Învăţ tot mai mult să mă încred în inima lui Dumnezeu Tatăl, ca să mă înveţe lucrurile pe care mama mea şi tatăl meu nu au reuşit să mă înveţe. Învăţ să am încredere în El tot mai mult, în timp ce El continuă să vindece rănirea provocată de mama în părţile mai ascunse ale inimii mele. Dumnezeu este dragoste, iar scopul Lui pentru viaţa noastră este transformarea noastră completă după chipul Fiului Său. Călătoria nu este uşoară, dar răsplata este de nepreţuit.

Dacă suferi din cauza unei răni provocate de mamă, strigă la Isus şi caută ajutorul unor creştini de încredere ca să-ţi fie alături în drumul către restaurare pe care îl ai de străbătut. Domnul are să-ţi dea mult mai mult în călătoria ta cu El. Vei învăţa mai multe despre harul şi tăria Lui decât ţi-ai fi putut imagina vreodată.

[Dan Hitz, Reconciliation Ministries Newsletter for June 2012, Overcoming the Mother Wound. Copyright © 2012 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Dan este Director la Reconciliation Ministries din Michigan, o misiune care îi ajută pe bărbaţi, femei şi adolescenţi să învingă problemele sexuale şi relaţionale. A fost ultimul dintre cei cinci copii ai familiei, trăind detaşat emoţional de tatăl său şi având o mamă care suferea de schizofrenie paranoidă. Acest articol s-a adresat efectelor emoţionale ale trăirii într-un mediu predictibil doar prin impredictibilitate, arătând puterea lui Isus Cristos de a vindeca durerea profundă din suflet datorate rănii provocate de mamă. Pentru o altă mărturie a lui Dan, clic aici. Pentru o înregistrare video cu el, clic aici.]