de Dan Hitz

Dan Hitz

Fiind cel mai mic într-o familie cu doi băieţi şi trei fete, îmi amintesc că mă simţeam părăsit şi izolat în timp ce îi priveam pe fratele meu şi pe surorile mele urcând în autobuzul şcolar. La vârsta de patru ani, nu înţelegeam de ce nu puteam să fac parte din grupul lor. Mă simţeam foarte singur. Tata lucra de multe ori peste program pentru a nu sta acasă, ca să evite crizele bolii mintale ale mamei mele, care apăreau la intervale de cinci ani. Când eram la liceu, boala ei s-a transformat în schizofrenie paranoidă. Deşi era violentă faţă de tatăl meu, a devenit nepotrivit de afectuoasă faţă de mine. Îndelungatul proces prin care tata a încredinţat-o pe mama unui spital psihiatric mi-a mărit sentimentul lipsei de speranţă. Când am depus mărturie la audierea pentru stabilirea competenţei ei mintale, ea s-a ridicat de la masă şi a strigat: „Nu eşti fiul meu!” A părăsit încăperea. Am rămas împietrit.

Tata se îngrijea bine de noi, dar detaşarea lui emoţională m-a făcut să tânjesc după intimitate. Comportamentul mamei m-a făcut să fiu îngrozit de adevărata intimitate cu o femeie. Vroiam cu atâta disperare să am prieteni, dar eram incapabil emoţional să ies în afara zidurilor pe care le ridicasem pentru a mă proteja. Goliciunea întunecată a crescut când am intrat la colegiu. Întâlnirile mele sexuale erau extrem de limitate, fiindcă îmi era teamă de şi mai multă respingere din partea potenţialilor parteneri, care aveau să-mi vadă cicatricele de la acneea chistică de pe spate, braţe şi faţă. Am intrat în lumea fanteziei homosexuale şi am încercat să creez intimitatea după care tânjeam prin autosatisfacere. Sentimentele de inadecvenţă şi de pierdere a controlului m-au împins la un comportament anorexic şi, în cele din urmă, bulimic. Isus, despre care învăţasem şi pe care chiar Îl chemasem în inimă cu ani în urmă, ajunsese în aceeaşi categorie cu religiile false şi credinţele nefolositoare.

Salvarea a venit la un an după ce absolvisem colegiul. Eram invidios pe un coleg de muncă. Era tot ce îmi eu doream să fiu – frumos, creativ şi, în primul rând, acceptat de ceilalţi. Dumnezeu părea să îi facă favoruri „doar pentru că se ruga şi mergea la biserică”. Într-o zi, mi-a vorbit despre Isus. Cel mai important lucru pe care mi-l amintesc că l-a spus a fost că într-o zi fiecare va trebui să Îi spună „da” sau „nu” lui Dumnezeu. Nu ştiam ce avea să mi se întâmple dacă Îi spuneam „nu” lui Dumnezeu, dar ştiam că avea să fie ceva foarte rău.

Dan la vârsta de cinci ani

Am început să învăţ ce mi s-ar întâmpla dacă I-aş spune „da” lui Dumnezeu. Domnul m-a eliberat instantaneu de bulimie, atunci când goliciunea interioară a început să-mi fie înlocuită de dragostea Tatălui Ceresc. Din nefericire, poftele homosexuale nu au dispărut instantaneu. Sentimentul de inferioritate a rămas în timp ce mă luptam să mă simt ca „unul dintre băieţi”. Uneori mă simţeam confortabil cu noii prieteni pe care mi-i dădea Domnul; alteori eram îngrozit că voi avea un gând senzual faţă de un frate creştin. Învăţând mai multe despre sfinţenie, ruşinea pentru inima mea păcătoasă se adâncea şi au început luptele cu condamnarea. Au existat perioade când mă simţeam ca un prizonier în propriul meu trup – atât de plin de ruşine şi teamă, încât îmi era frică să mă apropii de alţii.

Treptat, Domnul S-a ocupat de rănile mele. A început să-mi arate că nu sexul era principala problemă şi că pofta era un simptom al agăţării mele de rănile profunde. Una câte una, El a scos la iveală rănile profunde din inima mea, m-a ajutat să le înfrunt şi le-a alinat prin Duhul Lui. Am fost în stare să-mi iert mama pentru durerea pe care mi-o provocase; şi pe Domnul Însuşi, pentru că a permis să se întâmple. Pe când vindecarea mea continua, am întâlnit o femeie iubitoare, care arăta grijă şi empatie pentru ceilalţi şi care a devenit soţia mea. Divorţul părinţilor ei, când avea cinci ani, şi detaşarea de mama ei au ajutat-o să înţeleagă sentimentele mele de respingere şi inferioritate.

Înaintând pe cale, Domnul a început să-mi arate că păcatele de care mă agăţam întreţineau imaginile homosexuale pe care încercam să le evit. Pofta homosexuală era şi un simptom al neglorificării lui Dumnezeu ca Dumnezeu şi al faptului că nu I-am permis să facă unele alegeri dificile în viaţa mea. Când nu am acceptat ce a ales Dumnezeu pentru viaţa mea, am devenit mânios şi plin de resentimente. Am devenit invidios pe cei care aveau ce vroiam eu. Invidia a condus la poftă, atunci când am încercat să-mi anesteziez durerea într-un mod stricat. Nu numai că inferioritatea mea constantă era un păcat, dar ea m-a făcut să fiu atras de bărbaţii care aveau trăsăturile de caracter pe care vroiam să le am eu. Domnul, în îndurarea Lui, a luat identitatea păcătoasă de care mă agăţam şi a înlocuit-o cu imaginea Lui pură, sfântă. În mare parte precum israeliţii care tânjeau să se întoarcă la familiaritatea Egiptului, foştii homosexuali trebuie să reziste tendinţei de a se agăţa de „siguranţa” identităţii lor rănite. Când mi-am însuşit imaginea lui Cristos în mine, Domnul m-a ajutat să pun deoparte „siguranţa” rămânerii în trecutul păcătos şi să învăţ care este adevărata mea identitate.

Dan Hitz cu familia

Îi mulţumesc Domnului pentru primul meu pastor, care mi-a fost o sursă excelentă de suport şi încurajare în călătorie, fiind de neînlocuit pentru punerea temeliei în umblarea mea creştină, cu toate că nu a înţeles complexitatea atracţiei faţă de persoane de acelaşi sex. După mulţi ani de la ieşirea din homosexualitate, încă mă luptam cu reziduuri ce nu puteau fi învinse doar strigând la Dumnezeu pentru eliberare. Când l-am întâlnit pe Tom Cole de la Reconciliation Ministries, Domnul a adăugat un ingredient crucial în vindecarea mea – programul Living Waters şi Trupul lui Cristos. Am învăţat importanţa de a fi deschis cu privire la luptele pe care le purtam faţă de alţii care străbătuseră acelaşi drum ca mine şi care puteau să-mi împărtăşească ce cunoşteau despre puterea purificatoare a lui Cristos, în mod specific, pentru problemele mele. Am învăţat, de asemenea, importanţa de a fi deschis cu privire la trecut faţă de familia şi prietenii mei, care m-au acceptat apoi aşa cum eram – nu cum pretindeam că sunt. Îi mulţumesc Domnului pentru programul Living Waters, care a confirmat şi dezvoltat multe adevăruri preţioase pe care Domnul mi le-a făcut cunoscute în călătoria ieşirii mele din homosexualitate şi în planul Lui desăvârşit pentru viaţa mea.

Sunt recunoscător că Domnul a luat bărbatul rănit, zdrobit care eram şi l-a transformat într-o creaţie nouă în Cristos, cu o soţie iubitoare şi cinci copii fericiţi. Domnul m-a scos din închisoarea singurătăţii şi mi-a dat o inimă pentru Trupul lui Cristos şi pentru cei pierduţi. Ca pastor, Îi mulţumesc că am o inimă care tânjeşte să ajungă la alţii, să îi atingă cu mesajul vindecător al crucii şi să le spună despre un Tată ceresc, care doreşte să le dea dragostea după care plâng.

Isus Cristos te poate elibera de puterea adictivă a păcatului.

[Dan Hitz, No Longer Alone. Copyright © 2003 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Aceasta a fost povestea eliberării lui Dan de viaţa homosexuală şi de un vid dureros şi a modului în care Dumnezeu a ajuns la un bărbat singur, zdrobit, cu puterea transformatoare a lui Isus Cristos. Aflat cândva în robie, simţindu-se izolat şi plin de ruşine, Dan are acum o căsătorie fericită, cinci copii şi este plin de speranţă. Pentru o altă mărturie a lui Dan, clic aici.]