de Alan Medinger

Alan Medinger

Mi-a luat ani de zile să înţeleg. Când mă simţeam slab, impulsul de a avea contact sexual cu un bărbat era cel mai puternic. Cei mai mulţi dintre noi au auzit de acronimul Alcoolicilor Anonimi, HALT. Oamenii sunt cel mai dispuşi să cedeze dependenţei, când sunt înfometaţi [hungry, n. trad.], supăraţi [angry, n. trad.], singuri [lonely, n. trad.] şi/sau obosiţi [tired, n. trad.]. Pentru bărbaţii şi femeile care se luptă cu homosexualitatea, aş adăuga un „W” pentru slăbiciune [weakness]. Mai mult decât atât, l-aş plasa pe W înaintea celorlalte patru.

Când ne simţim singuri, avem două răspunsuri: vrem să ne conectăm cu puterea sau să facem ceva ca să ne simţim puternici în noi înşine. La bărbaţii homosexuali, dorinţa specifică este să intre în legătură cu puterea; iar masculinitatea sugerează, de obicei, putere. Femeile care se confruntă cu lesbianismul par deseori îndemnate să acţioneze într-un mod care le va face să se simtă puternice. Fiecare răspuns oferă o alinare imediată a sentimentelor de slăbiciune dar, desigur, niciunul nu oferă un beneficiu durabil. Şi de fapt, în special la bărbaţi, contactul sexual nu face decât să amplifice sentimentele de slăbiciune.

Cuvintele „masculinitate” şi „putere” sunt inseparabil legate, nu doar în cultura noastră, ci posibil chiar în natura noastră. Un băieţel încearcă să-şi demonstreze masculinitatea făcând muşchi sau lucruri care îi dovedesc tăria. Un trup bine clădit este cea mai irezistibilă atracţie pentru mulţi bărbaţi homosexuali, care au un sentiment foarte redus al masculinităţii proprii. Orice transmite putere – muşchii, un aer de autoritate, chiar de cruzime sau dominaţie – este probabil să constituie o atracţie pentru bărbaţii homosexuali. Contactul fizic cu astfel de bărbaţi pare să ofere o doză de putere, pentru a învinge sentimentul dureros de slăbiciune.

Aveam un prieten în misiune care, în fiecare an, trebuia să facă la serviciu un proiect pentru care se simţea complet necorespunzător. În fiecare an termina proiectul, dar întotdeauna simţea că l-a făcut neadecvat. În fiecare an, de îndată ce preda proiectul, mergea în oraş şi lua un prostituat masculin. Şi era un bărbat care rareori avea contacte homosexuale. În viaţa mea dinainte de a fi creştin, sentimentele că eram ocupat la lucru până peste cap sau că eram necorespunzător ca soţ şi tată, erau nişte declanşatori pentru întreţinerea de contacte homosexuale. Tânjeam mai ales după putere. Credeam că nu o voi putea avea niciodată; astfel încât căutam puterea unui alt bărbat. Dimpotrivă, în ultimii ani ai homosexualităţii mele active şi după vizita mea săptămânală la YMCA cu nişte prieteni vechi din colegiu, ca să joc racquetball şi să ridic greutăţi, de multe ori veneam acasă cu un sentiment de putere masculină; iar acelea erau momentele când eram cel mai bine în stare să-mi împlinesc rolul faţă de soţia mea.

La baza unei mari părţi din lesbianism se află o teamă puternică de rănire sau abuz. Sentimentele de vulnerabilitate sunt echivalentul sentimentelor de slăbiciune. Multe femei lesbiene caută să joace roluri care exprimă putere şi autoritate, pentru a ascunde un sentiment profund de slăbiciune. Deşi poate că urăsc să audă aceasta, multe femei lesbiene leagă masculinitatea de putere; astfel încât îşi asumă un rol masculin, ca apărare împotriva propriului lor sentiment profund de slăbiciune. Figurile populare care le plac femeilor lesbiene sunt aproape întotdeauna genul de femei puternice, descurcăreţe.

Ce ajută? Ce poate face o persoană cu privire la sentimentele supărătoare, dureroase de slăbiciune, în special după ce recunoaşte că o parte din comportamentul său distructiv este declanşat de acele sentimente? În ziua de astăzi a terapiilor şi programelor de autoajutorare care au ca scop îmbunătăţirea imaginii de sine, este posibil ca răspunsul meu să nu fie prea revoluţionar; dar iată-l: eu spun că dacă te simţi slab, probabil eşti. Soluţia este să devii puternic.

Nu, nu chiar. Chiar acum unii dintre voi probabil protestează: „Ce vrei să spui, că sunt slab? Nu sunt slab; singurele lucruri pe care trebuie să le schimb sunt sentimentele mele cu privire la mine însumi.” Sunt sigur că există mulţi oameni care într-adevăr au un sentiment incorect cu privire la ei înşişi, care se simt slabi fără să fie. Dacă tu crezi că eşti unul dintre ei şi că nu eşti cu adevărat slab, ci doar simţi că eşti, caută neapărat orice ajutor spiritual şi psihologic disponibil, pentru a te ajuta să-ţi schimbi imaginea de sine. Totuşi, poate că vei vrea să continui să citeşti acest articol, în cazul în care nu vei avea parte de schimbarea la care ai sperat.

Să vedem unde suntem cu adevărat slabi şi ce am putea face ca să devenim puternici. Adevărata slăbiciune se arată în trei domenii:

1. Fizic. Trupurile noastre nu pot face ce credem noi că ar trebui să facă şi ceea ce alţi oameni au dreptul legitim să se aştepte ca ele să facă.
2. Relaţional. Suntem excesiv de pasivi, fiindu-ne teamă să provocăm şi să confruntăm, nedorind să conducem.
3. În domeniul autocontrolului. Aşa cum afirmă Pavel în Romani 7:15, facem lucrurile pe care nu vrem să le facem, şi nu facem lucrurile pe care vrem să le facem.

Aici mă voi ocupa în special de #1 şi #2. Nu mă voi referi la #3, deoarece s-a făcut referire la autocontrol în multe, multe articole, aici şi în alte părţi.

Ceea ce ofer desigur că nu este atotcuprinzător, iar concizia a ceea ce vreau să spun reflectă limitările de spaţiu ale articolului, nu simplitatea chestiunilor discutate. Iată câteva lucruri pe care le poţi face pentru a deveni (nu doar pentru a te simţi) mai puternic:

1. Întăreşte-ţi trupul! Uau! Nu este simplist? Nu sunt bărbaţii homosexuali deja obsedaţi de trupurile mari şi musculoase? Nu reflectă femeile care fac body building un anumit gen de imagine de sine distorsionată? Nu este aceasta o invitaţie la şi mai mult narcisism, o trăsătură deja prea comună, în special la bărbaţii homosexuali? Nu, nu este simplist; dar este fundamental. Există altele mai importante decât vigoarea fizică, precum tăria de caracter, de exemplu, dar este îngrozitor de nepractic să credem că putem să ne ocupăm de caracter şi să ignorăm fizicul. Trupurile noastre sunt destinate lucrului. Multe dintre sarcinile fundamentale ale vieţii cer tărie. Pentru a ne împlini obligaţiile faţă de familie, prieteni, vecini şi biserică, adesea ni se cere să facem anumite lucruri. Dacă nu le putem face, nu doar că ne vom simţi slabi, vom fi slabi.

A avea putere fizică nu este acelaşi lucru cu a avea un fizic frumos. Cel dintâi este parte a umanităţii noastre; cel de al doilea poate hrăni narcisismul. Există bărbaţi clădiţi ca un butoi, care sunt puternici şi există bărbaţi subţiri, care şi ei sunt puternici. Poate că nu sunt frumoşi, dar pot căra greutăţi. Dumnezeu ne-a dat trupuri minunate şi vrea să fim în stare să le folosim. Nu avem nevoie decât de exerciţii, alimentaţie bună şi menţinerea unei sănătăţi relativ bune, pentru a câştiga puterea fizică pe care ar trebui să o avem.

2. Renunţă la autoprotecţie şi la a face pe placul oamenilor! Cea mai mare parte din slăbiciunea noastră relaţională provine din teama de a fi respinşi, de a nu avea aprobarea altor oameni sau de a nu părea proşti. Cei care se protejează pe sine şi cei care fac pe placul altora consimt când nu vor cu adevărat, sunt tăcuţi când ar trebui să vorbească şi preferă să stea în spate, decât să facă un pas înainte pentru a lua iniţiativa când ar putea să o facă. În măsura în care aceste atitudini ne împiedică să fim bărbaţii şi femeile care ne-a chemat Dumnezeu să fim şi să facem lucrurile bune pe care vrea El să le facem, ele sunt un motiv pentru a ne pocăi. De asemenea, în cele mai multe cazuri, ele reflectă o lipsă de încredere în Dumnezeu, care a promis că va fi cu noi chiar şi în eşecurile noastre.
3. Asumă-ţi riscuri! Aceasta înseamnă asumarea riscurilor care însoţeşte renunţarea la autoprotecţie şi la a le face pe plac oamenilor. Lansarea provocării, confruntarea şi conducerea sunt toate aventuri riscante. Ele ne pot face să greşim, să fim respinşi sau să părem pur şi simplu proşti. Dar asumarea riscurilor va fi „exerciţiul” care ne va întări din punct de vedere relaţional.

Pentru o femeie care s-a ascuns în spatele unei faţade dure, dominante, riscurile sunt formidabile. Este terifiant să iasă din spatele exteriorului ei dur, dar nu va fi capabilă să aibă tărie adevărată până ce nu va încerca să o facă fără o faţadă falsă.

4. Fii activ! Dacă este nevoie, căieşte-te pentru lenea ta. Oamenii inactivi sunt în general oameni fără putere. Oamenii puternici sunt activi. Ia hotărârea să fii activ.
5. Fii iubitor! Ca proaspăt creştin, cel mai puternic stimulent pentru mine ca să fiu activ în viaţa socială şi să fiu lider în familia mea, a fost dragostea soţiei şi copiilor mei. Când îmi provoc tovarăşii din misiune – ceea ce încă mă lupt să fac adecvat – se întâmplă de obicei pentru că îi iubesc mai mult decât tânjesc după aprobarea lor. Familiile noastre, biserica noastră, comunităţile noastre au nevoie să fim puternici. Dacă le iubim, vom încerca să fim puternici. Acum, unde este Isus în toate acestea? Ceea ce am spus până aici ar putea fi un alt program secular de auto-îmbunătăţire. Am lăsat ce este mai bun la sfârşit. Isus este chiar aici.

Când fiicele mele şi fiul meu erau mici, îmi plăcea să-i port în braţe. Când învăţau să umble, îmi plăcea să-i ţin de mână; iar când învăţau să meargă cu bicicleta, îmi plăcea să alerg lângă ei, ţinând de bicicletă. Dar am încetat să fac acele lucruri, pentru că venise timpul ca ei să le facă singuri.

Ca proaspăt creştin, puteam fi caracterizat ca un molâu de 38 de ani. Aveam nevoie de Isus într-un mod foarte special, nu prea diferit de felul în care aveau nevoie de mine copiii mei. În slăbiciunea mea, El m-a lăsat să-mi folosesc imaginaţia ca să înţeleg prezenţa Lui în mine într-un mod foarte fizic. Urcam munţii împreună, iar când cădeam, mă ridica. La sfârşitul drumului, mă lăsa să-mi odihnesc capul pe umărul Lui puternic. Relaţia mea cu El era ca cea a unui băieţel cu tatăl lui sau cu un frate mai mare. Era ceea ce aveam nevoie în acea vreme.

Dependenţa mea de băieţel era o stare minunat de confortabilă, dar El nu a lăsat să continue la infinit. Mă iubea prea mult pentru aceasta. Acum continui să am nevoie de El în fiecare zi din viaţa mea, dar nevoile mele nu mai sunt cele ale unui băieţel slab. Sunt nevoile unui om matur.

Când începi să creşti în tărie, ai nevoie ca Isus să alerge lângă tine într-un mod aproape fizic. Este în ordine. Dacă este ceea ce ai nevoie cu adevărat, El vrea să o facă. Dar în cele din urmă, ca un bun frate mai mare sau ca un tată, nu va vrea să depinzi de El în felul în care depinde un băieţel sau o fetiţă. Te va vrea puternic şi capabil să faci ceea ce ai fost creat să faci, ca fiu sau fiică adultă.

Când devenim tot ceea ce ne-a destinat Creatorul să fim, nu ne vom mai căuta tăria în alţi bărbaţi sau femei şi nu vom mai folosi o faţadă falsă a puterii. Vom descoperi că Dumnezeu a pus în noi toată puterea de care avem nevoie, ca să trăim vieţi biruitoare.

[Alan Medinger, Change Comes through Building Strength. Copyright © 2000 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Pentru mulţi dintre noi, cuvântul „diferit” datează din fragedă copilărie. Tradus, el înseamnă „inferior” sau „mai puţin decât”. Aşa cum spunem iar şi iar, homosexualitatea este în mare măsură o problemă de identitate, iar pentru cei mai mulţi dintre noi, una dintre primele identităţi pe care le-am avut a fost „diferit”, iar aceasta s-a transformat în „mai puţin decât” şi, în cele din urmă, în „homosexual”.

„Eşti diferit.” „Nu vei corespunde niciodată.” „Nu poţi face ceea ce alţi bărbaţi (alte femei) fac.”

Cei mai mulţi dintre noi ştiu că învingerea homosexualităţii implică asumarea unei noi identităţi şi că aceasta înseamnă mai mult decât faptul de a înceta să ne identificăm drept homosexuali. Înseamnă o schimbare mult mai profundă, în felul în care ne vedem şi în felul în care simţim cu privire la noi înşine. Înseamnă o schimbare în profunzimea fiinţei noastre, care, în cele din urmă, ne va face capabili să răspundem în mod spontan la lumea din jurul nostru, ca bărbaţi sau ca femei, nu ca homosexuali.

De asemenea, schimbarea în identitate este mai mult decât înţelegerea unui adevăr spiritual – deşi este şi aceasta. Dumnezeu m-a creat să fiu heterosexual, iar prin Isus Cristos heterosexualitatea mea este restaurată. Aceasta este adevărat, iar pentru mulţi dintre cei care se luptă cu homosexualitatea, realizarea acestui adevăr este un jalon important în procesul de vindecare. Dar nu suntem nerezonabili când aşteptăm ca un adevăr spiritual să se manifeste, în cele din urmă, în experienţele noastre ca fiinţe omeneşti care trăiesc şi respiră. Dumnezeu ne-a creat ca fiinţe din carne şi sânge; în actul răscumpărării, El S-a întrupat, luând forma noastră. Răscumpărarea noastră nu este numai un lucru spiritual, ci cuprinde trupurile, sufletele, ca şi duhul nostru şi astfel cuprinde identitatea noastră.

Căutând o schimbare a identităţii, căutăm una dintre cele mai profunde schimbări pe care le poate experimenta un bărbat sau o femeie. Punctul nostru de referinţă se schimbă total. Din perspectiva în care ne vedem pe noi înşine, devenim cu adevărat creaturi noi. Cum facem aceasta? Cum putem să ajutăm procesul?

Mai întâi, cred că trebuie să vedem de unde vine identitatea noastră ca bărbaţi şi femei. Apoi, ceea ce întăreşte şi susţine identitatea noastră şi, în sfârşit, dacă identitatea noastră este frântă sau distorsionată, cum putem înlocui vechea identitate cu una nouă.

Discutând de unde vine identitatea noastră, începem, bineînţeles, cu marele adevăr că suntem cine spune Dumnezeu că suntem. El ne-a spus că ne-a creat bărbaţi şi femei după chipul Său şi că, la început, a spus că toate erau bune. Totuşi, problema noastră nu este că nu ştim deja aceasta, ci că nu o simţim. Scopul meu în articolul de faţă nu este să insist asupra acestui adevăr, ci să vă ajut să faceţi din el o realitate, discutând despre ce a mers greşit după crearea noastră, iar apoi, văzând cum ne putem întoarce în punctul în care crearea noastră ca bărbaţi sau femei pare reală pentru noi.

Dumnezeu le-a atribuit părinţilor noştri responsabilitatea şi autoritatea iniţială de a ne da identitatea, de fapt, de a ne defini. De la mamele noastre trebuia să luăm sentimentul existenţei, iar de la taţii noştri, identitatea noastră ca bărbaţi sau femei. Dar pentru aceia dintre noi care au devenit homosexuali, ceva a mers greşit – în mesajul care ni s-a transmis, în felul în care l-am primit sau în faptul că în jurul nostru a existat o confuzie care a distorsionat mesajul.

Oricare a fost cauza – confuzie, trimiterea sau primirea unui mesaj greşit – mulţi dintre noi, deşi adulţi, încă trăim sub puterea mesajelor timpurii. Rostită sau demonstrată, reală sau numai în percepţiile copilului, vocea părintelui din noi încă declară că suntem lipsiţi de valoare sau de masculinitate sau de feminitate, că suntem incompetenţi sau inadecvaţi.

Primind un mesaj greşit sau confuz de la părinţi, am început prost. Eram pregătiţi pentru ca identitatea noastră frântă să fie întărită de alţii care făceau parte din lumea noastră. Deseori, cel mai probabil, cei care au întărit cel mai mult faptul că eram diferiţi au fost tovarăşii noştri de aceeaşi vârstă, posibil pentru că erau cei mai insensibili. Am perceput această recunoaştere ca pe o respingere – şi poate că a fost. Deseori, aceasta a fost destul de dureros ca să ne facă să ne retragem din lumea altor băieţei sau fetiţe şi astfel, pentru mulţi, s-a instalat izolarea.

Şi toţi vorbim cu noi înşine, astfel că următoarea voce pe care am auzit-o a fost a noastră. „Sunt diferit; nu voi fi niciodată în stare să…” În sfârşit, văzând o slăbiciune, duşmanul a ştiut că avea un loc în care să stabilească un avanpost. Vocea lui s-a adăugat celorlalte. Marele acuzator s-a alăturat corului, pentru a declara că: „Nu eşti ca alţi bărbaţi (alte femei).”

Şi astfel, mulţi dintre noi am crescut ascultând vocile care afirmau frângerea noastră. Am continuat să dăm autoritate părinţilor, tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi însuşi duşmanului, ca să definească cine suntem.

Unii dintre noi, confuzi şi nesiguri cu privire la identitatea noastră, am dat altora autoritatea de a defini cine suntem. Din cauza inabilităţii tatălui meu de a-mi împărtăşi identitatea lui masculină şi de a mă ajuta să devin în cele din urmă eu însumi, am fost cine spunea mama mea că eram. Când m-am căsătorit, am transferat autoritatea soţiei mele. Nu a luat-o ea, eu am obligat-o să o ia. I-am dat autoritatea de a defini cine eram şi apoi am trăit cu teamă şi resentiment faţă de ea. Nu era o situaţie prea bună în care să se dezvolte masculinitatea cuiva.

Dacă este să auzim (în adâncul inimii noastre) cine spune Dumnezeu că suntem, va trebui să reducem la tăcere celelalte voci. Propun trei moduri de a o face.

Mai întâi, declarăm conştient şi în rugăciune, înaintea lui Dumnezeu, că nu mai suntem cine spun părinţii noştri, tovarăşii de aceeaşi vârstă sau alţii. Revocăm autoritatea pe care le-am dat-o pentru a ne defini. Părinţii au avut această autoritate pe drept la începutul copilăriei noastre, dar prin creştere normală şi despărţire ar fi trebuit să renunţăm la aceasta. O facem acum.

În al doilea rând, trebuie să schimbăm felul în care vorbim cu noi înşine. Prin aceasta nu vreau să spun să adoptăm un fel de „mărturisire pozitivă”, prin care declar că sunt vindecat în timp ce am încă o temperatură de 39,4°. Nu, analizăm cu atenţie şi obiectivitate felul în care vorbim cu noi înşine şi de câte ori este în mod real fals, îl înlocuim cu adevărul. Dacă sunt cel mai bun dansator din baletul din Washington, da, sunt diferit – slavă Domnului – dar nu înseamnă că nu corespund ca bărbat. Dacă sunt femeie şi nu mă simt confortabil cu un anumit gen de bărbat, este regretabil şi poate este nevoie să fac ceva în această privinţă, dar nu înseamnă că nu sunt pe deplin femeie. Nu spiritualiza aici; nu spune ceea ce nu crezi cu adevărat. Declară doar adevărul aşa cum îl vezi, iar adevărata ta identitate va începe să iasă la iveală.

În sfârşit, trebuie să reducem la tăcere vocea acuzatorului celor credincioşi. Mesajul lui este deseori deghizat, ca şi cum câştigă acces la minţile noastre şi schimbă mesajul din: „Nu eşti bărbat”, în „Nu sunt bărbat.” Adesea îmi este greu să discern dacă mesajul negativ pe care îl primesc vine de la Diavolul sau este o rămăşiţă a zdrobirii mele. Găsesc totuşi că nu este necesar să fac diferenţa. Afirm, pur şi simplu: „Resping acest mesaj în Numele lui Isus, poruncesc vocii duşmanului să tacă şi declar că sunt cine spune Isus că sunt.” Este de ajuns.

Eforturile de a le lua autoritatea celor care nu mai au dreptul de a defini cine suntem poate funcţiona cu adevărat, dar ele vor da peste două obstacole, la care trebuie să ne referim.

Primul obstacol este că toţi experimentăm o întârziere între acceptarea intelectuală a unui adevăr şi cunoaşterea acelui adevăr într-un sens mai profund; a cunoaşterii sale într-un mod care va schimba răspunsurile noastre emoţionale. Astfel, este posibil ca soţia care a avut ani de zile un soţ mult prea critic, după ce el s-a pocăit şi a renunţat complet la critică, să continue să-l vadă critic luni de zile – chiar ani – după ce schimbarea a avut loc. Percepţia schimbării întotdeauna întârzie faţă de realitate. De aceea vom avea nevoie de răbdare, când percepţia despre noi înşine rămâne în urmă faţă de adevărul intelectual pe care îl recunoaştem, când revocăm autoritatea altora de a ne defini şi când reducem la tăcere mesajele negative.

Un al doilea obstacol se poate afla în stima de sine scăzută; în special, dacă acea stimă de sine scăzută datează de la o vârstă fragedă. Stima de sine scăzută este o cauză obişnuită a homosexualităţii şi poate oferi un filtru prin care vedem toată realitatea. Ea se poate împotrivi oricărui efort de a reduce la tăcere vechile voci şi de a ne acorda la vocea lui Isus şi poate fi peste puterile noastre de a face ceva cu privire la aceasta. Dacă este aşa, este un domeniu pentru rugăciune şi vindecare. Poate fi unul dintre obstacolele cu care fiecare dintre noi ne confruntăm pe drumul ieşirii din homosexualitate, peste care este nevoie ca Isus să ne facă să trecem. El va face aceasta.

Deci, pe scurt, intrăm în noua noastră identitate reducând la tăcere vechile voci, ca să putem auzi vocea Celui care ne-a creat şi care are pe drept autoritatea de a defini cine suntem. Cele trei elemente ale acestui proces sunt eforturile noastre, puterea vindecătoare a lui Isus Cristos şi răbdarea. El va aduce la bun sfârşit lucrarea pe care a început-o.

[Alan Medinger, The Difficult Task of Accepting Our True Identity. Copyright © 1993 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Joe Dallas

Joe Dallas

Orice om care este profund ruşinat de propriul său eşec moral se va putea raporta la acest articol despre efectul toxic pe care ruşinea fără rost îl are asupra procesului de recuperare.

„De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” – Iov 42:6

În luna ianuarie a anului 1984 am trecut printr-o criză cu privire la adevăr. Eram creştin şi alunecasem în comportamente sexuale distructive, iar conflictul dintre dorinţele sexuale şi spirituale ajunsese la punctul culminant. A fost începutul restaurării mele şi – destul de ciudat, cel mai întunecat timp al vieţii mele.

Toată pornografia mea a trebuit să dispară, am renunţat la cablu, am anulat abonamentele la publicaţiile erotice, apoi am găsit un alt loc în care să trăiesc, în alt oraş. Numai atunci mi-am dat seama că ruinasem tot ne mi se dăduse bun. Lăsându-mă în voia păcatelor mele, renunţasem la o misiune rodnică, la o familie iubitoare, la un mare potenţial – toate irosite în mod public, ruşinos. Şi cu cât mă gândeam mai mult la aceasta, cu atât mă scufundam mai mult într-un dezgust nesfârşit faţă de mine însumi. Am început să dorm ziua, apoi să mă trezesc îngrozit de mine însumi, amintindu-mi ce făcusem, de fiecare dată văzând totul într-o lumină şi mai rea. Plângeam, zvârcolindu-mă în pat, izbucnind în plâns şi suspine.

Ca parte a „pedepsei” mele, i-am sunat pe toţi vechii mei prieteni ca să-mi cer iertare, să le spun că mă căiam şi renunţasem la stilul meu de viaţă. Am dat numai de câţiva, dar unul dintre ei a întrerupt permanent ciclul „Îl urăsc pe Joe” în care intrasem.

Când mi-a răspuns la telefon şi i-am spus ce se întâmpla cu mine, barierele s-au rupt şi am lăsat să se reverse vina, starea mizerabilă în care mă aflam şi teama că nu aveam niciun viitor.

„Ei bine, Joe”, a spus el, „dacă faptul de a te da cu capul de pereţi va zidi Trupul lui Cristos, te rog, continuă să o faci. Dar dacă nu îl va zidi, nu crezi că toată energia pe care o iroseşti în autocompătimire ar putea fi folosită pentru a face ceva folositor cu ce a rămas din viaţa ta?”

Am amuţit.

„Şi”, a continuat el, „cine ştie dacă într-o zi, după ce treci de toate astea, nu vei fi învăţat ceva ce merită?”

Mă înecam în ruşine, lovindu-mă, dar nerealizând nimic în acel proces. În noaptea aceea m-am hotărât să găsesc ceva mai folositor de făcut cu durerea mea. Şi, destul de ciudat, tocmai durerea m-a condus la consiliere şi apoi la dorinţa de a deveni consilier calificat, iar în cele din urmă, la oportunitatea de a lucra cu sute de alţi bărbaţi care au făcut greşeli atât de asemănătoare cu greşeala mea.

Să-ţi pară neapărat rău pentru păcatul tău! Dar nu te tăvăli în ruşine. Fă-ţi timp în schimb să te gândeşti, în rugăciune, cum poate Dumnezeu schimba cele mai rele eşecuri ale tale în oportunităţi folositoare. Poate că vei fi uimit de darul care stă ascuns în spatele rănii.

[Joe Dallas, Shame On Me. Copyright © 2003 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Bryan Kliewer

Bryan Kliewer

Parte a mesajului Exodus este că Dumnezeu are un plan pentru schimbare. Cele mai multe dintre misiunile Exodus oferă consiliere şi grupuri de suport celor care caută schimbarea. În acest articol explicăm locul pe care consilierea şi grupurile de suport îl au în planul lui Dumnezeu pentru schimbare.

Să începem luând în considerare câteva lucruri despre maturizare, care se aplică oricui. De la cădere, nimeni nu se maturizează exact conform planului lui Dumnezeu. Toţi experimentăm trei lucruri:

1. Trauma are loc şi ne lasă răniţi. Rănile în sentimentul identităţii noastre ne fac să fim mai puţin decât ceea ce a avut Dumnezeu în minte când ne-a creat. Rănile ne blochează creşterea. Ele blochează sau încetinesc maturizarea corespunzătoare. Suntem răniţi primind ceva ce nu ar trebui sau lipsindu-ne ceva ce Dumnezeu a plănuit să avem nevoie.
2. Creştere în sens greşit. Oamenii se pot maturiza în moduri distorsionate. Uneori alegem aceasta. Alteori, cei care ne călăuzesc creşterea aleg o drum şerpuit pe care să îl urmăm.
3. Păcatul aduce în vieţile noastre lucruri care nu ar trebui să fie acolo şi îndepărtează lucruri care ar trebui să fie acolo. Există trei surse ale păcatului cu care trebuie să ne confruntăm: lumea, carnea noastră [natura omenească păcătoasă, n. trad.] şi duhurile rele.

Cum ne îndreptăm şi cum ne revenim din acestea? Cei mai mulţi creştini sunt de acord că oamenii au nevoie de Dumnezeu pentru a se îndrepta şi a-şi reveni. Dar totul devine complicat şi încurcat, când creştinii confundă partea lui Dumnezeu şi partea noastră.

Partea lui Dumnezeu include toate zonele răscumpărării. Mântuirea, sfinţirea, eliberarea, vindecarea şi înfierea spirituală sunt toate „teritoriul lui Dumnezeu”. Dumnezeu este singurul care ne poate mântui, sfinţi, elibera de rău şi adopta spiritual în familia Sa.

Dar lucrarea maturizării este altceva. În timp ce Dumnezeu este esenţial pentru ghidarea şi binecuvântarea maturizării noastre, este obligaţia noastră, pusă asupra noastră cu mult timp înainte, în Grădina Edenului, să ne maturizăm. Maturitatea nu este un dar spiritual, nici nu este un produs derivat al mântuirii. Este ceva la care trebuie să lucrăm. Imaturitatea este menţionată ca o problemă în 1 Corinteni 3:1-3 şi Evrei 5:11-14. Efeseni 4:11-15 spune că trebuie să creştem în El în toate privinţele… ca să devenim maturi. Efortul nostru nu ne va mântui, dar va arăta că suntem creaţii noi. Este obligaţia noastră să creştem şi să ajungem la maturitate împreună cu toţi sfinţii.

Un alt lucru care este de multe ori înţeles greşit este că oamenii au nevoie de oameni ca să fie restauraţi. Referindu-ne din nou la Efeseni 4:11-15, darurile lui Isus sunt oameni din Trupul Său, care ne vor conduce la maturitate. Dumnezeu a hotărât ca atât creşterea, cât şi restaurarea, să vină prin oameni. Oamenii răniţi se vindecă în relaţii. Creşterea, îndreptarea, maturitatea şi dezvoltarea credinţei sunt toate legate în mod intim de relaţii. Oamenii au nevoie de oameni, ca să ajungă la plinătate într-o lume zdrobită. Am auzit expresia: „Oamenii răniţi rănesc oameni.” Este, de asemenea, adevărat că „Oamenii vindecaţi vindecă oameni.”

În sfârşit, plinătatea nu este obţinută uşor. Dumnezeu nu este Marele Magician, ci Marele Doctor. Oamenii caută, de obicei, cel mai rapid mod de a scăpa de durere – este de înţeles. Durerea, la urma urmei, cere atenţie imediată. Dar când Îi cerem lui Dumnezeu să aducă vindecare în rănile noastre, descoperim că Dumnezeu foloseşte un proces mai lent. Dar nu este numai lucrarea Lui; este şi lucrarea noastră.

Pentru mai multe informaţii despre creştere şi restaurare, vă recomandăm Trăind din inima pe care ţi-a dat-o Isus de James Friesen ş.a., publicată de Shepard’s House.

Acum să luăm în considerare câteva lucruri despre natura şi cauzele homosexualităţii. Exodus susţine o imagine legată de dezvoltare cu privire la cauzele homosexualităţii. Nu te naşti cu atracţii faţă de persoane de acelaşi sex. Ele se dezvoltă ca rezultat al celor trei lucruri menţionate mai sus: traume, creştere greşită şi reacţiile noastre păcătoase la acestea. Foarte pe scurt, unii copii de 2 ani ajung să fie despărţiţi de părintele lor de acelaşi sex din cauza unui proces psihologic numit detaşare defensivă. Drept rezultat, le lipseşte ceva ce Dumnezeu a plănuit să avem nevoie. Nevoia lor de a primi dragoste de la părintele de acelaşi sex nu este împlinită. Aceasta întrerupe procesul de dezvoltare al identităţii de gen. Acum gândiţi-vă la copiii de 4 şi 5 ani. Absenţa prieteniilor susţinătoare cu tovarăşii de aceeaşi vârstă îl poate face pe un copil să se simtă confuz, nesigur şi vulnerabil faţă de relaţiile nesănătoase care par să ofere promisiunea acceptării. Creşterea fizică îşi urmează cursul, dar creşterea în alte domenii este blocată. Acum un băiat de 8‑12 ani poate trece prin abuz sexual, de obicei din partea unor adolescenţi mai în vârstă sau a unor bărbaţi sau, în cazul fetelor, din partea unui membru apropiat de familie, a unui prieten sau a unui model de autoritate. Acest lucru aduce confuzie şi ruşine atunci când abuzul sexual a fost singurul context în care setea de dragoste şi de conexiune a unui băiat cu părintele de acelaşi sex a fost aparent potolită. Aceasta lasă impresia înşelătoare că sexul şi dragostea merg întotdeauna mână în mână. În adolescenţă, perioada când dorinţele sexuale încep să apară, dorinţa neîmplinită pentru dragoste şi conexiune din partea celor de acelaşi sex, ascunsă, dar în creştere, se poate contopi subtil cu dorinţele sexuale. Ceea ce duce la experienţa tulburătoare şi adesea nedorită a atracţiilor faţă de persoane de acelaşi sex. Şi, deoarece ele sunt greşit înţelese şi conduse de dorinţe neîmplinite, devin tot mai puternice, până ce împotrivirea nu mai este posibilă şi începe intrarea activă în homosexualitate. Evenimente similare sunt obişnuite şi în cazul fetelor şi femeilor, dar nu avem loc în acest articol pentru ambele cazuri. Pentru mai multe informaţii despre cauzele homosexualităţii, prezentăm o listă de cărţi şi articole la sfârşitul articolului.

În timp ce luăm în considerare natura homosexualităţii şi faptul că ea este într-adevăr o stare de creştere incompletă, trebuie, de asemenea, să nu pierdem din vedere natura heterosexualităţii. Heterosexualitatea nu este doar o atracţie sexuală faţă de membrii sexului opus. Heterosexualitatea înseamnă abilitatea de a te raporta la ambele sexe ca membru deplin din punct de vedere psihologic al propriului sex. Nu este doar o problemă de sexualitate, ci de identitate a genului şi de împlinire a nevoilor psihologice. Homosexualii se raportează la acelaşi sex şi la sexul opus ca membri incompleţi ai propriului sex.

Folosind cuvintele Dr. Elizabeth Moberly, soluţia homosexualităţii nu este adoptarea activităţii sexuale. Nici abstinenţa de la activitatea sexuală nu este soluţia. Nu ar trebui nici să se ignore nevoile neîmplinite (greşeala „conservatoare”), nici să se transforme în erotism (greşeala „liberală”). Soluţia începe prin a realiza că homosexualitatea se referă întru totul la creşterea psihologică care a fost oprită sau suspendată prematur. Ea implică atât o stare de nedesăvârşire, cât şi un impuls înspre plinătate. Procesul psihologic normal de maturizare a fost oprit într-o măsură semnificativă. Dar poate fi pornit din nou. Rezultatul final al procesului de creştere este heterosexualitatea – care înseamnă abilitatea de a te raporta la oameni (de ambele sexe) ca un membru deplin din punct de vedere psihologic al propriului sex. Rezultatul final nu este activitatea sexuală cu cineva de sex opus.

Homosexualitatea nu se vindecă. Este depăşită. Odată ce nevoile homosexualului de dragoste din partea celor de acelaşi sex au fost împlinite, ataşamentul prin care au fost ele împlinite devine inutil. Nevoia de conectare a unui copil cu părintele său este depăşită când copilul creşte.

Este nevoie de două lucruri pentru vindecarea de detaşarea defensivă faţă de acelaşi sex şi de rezultatele sale. Primul este renunţarea la detaşarea defensivă, pentru că ea ne separă de părintele de acelaşi sex şi de propria noastră masculinitate sau feminitate. Al doilea este împlinirea nevoilor nesatisfăcute, pentru a compensa lipsa creşterii ca urmare a barierei defensive. Aceasta se face prin relaţii sănătoase cu cei de acelaşi sex.

Consilierii

Acum să revenim la rolul consilierilor. Nu ar fi nevoie de consilieri dacă nu ar exista răul cauzat tuturor oamenilor de păcat şi cădere. Dumnezeu merge atât de departe, încât Îl numeşte pe Duhul Sfânt Sfătuitorul nostru. În general, consilierul evlavios este împreună-lucrător cu Dumnezeu, ajutându-i pe alţii să-şi pună din nou viaţa în ordine – exprimarea de zi cu zi a mântuirii noastre. Ei ne ajută să înfruntăm şi să acceptăm durerea din viaţa noastră, astfel încât să ne maturizăm: învăţând lecţii, căpătând putere, devenind maturi.

Consilierii ajută oamenii răniţi să identifice lucrurile care lipsesc în viaţa lor, care le-au făcut rău. Consilierii îi ajută să se confrunte cu efectele traumatizante ale lucrurilor care le lipsesc. Şi îi îndrumă pe oameni în dezvoltarea relaţiilor iubitoare cu alţi oameni – relaţii iubitoare care oferă prezenţa acelor lucruri, astfel încât vindecarea să aibă loc.

Consilierii îi ajută, de asemenea, pe oamenii răniţi să se confrunte cu lucrurile rele care li s-au întâmplat, precum abuzul fizic sau sexual, care au avut loc în viaţa unora dintre cei care se luptă cu atracţii faţă de persoane de acelaşi sex. Consilierul îi ajută să descopere, fără niciun risc, evenimentele rele din trecut, reacţiile şi sentimentele lor faţă de ele şi îi ajută pe cei care se luptă cu homosexualitatea să caute vindecarea lui Dumnezeu pentru rănile lor.

Grupurile de suport

Mai sus am spus că Dumnezeu a avut intenţia ca atât creşterea, cât şi restaurarea să aibă loc prin relaţiile cu oamenii. Oamenii au nevoie de oameni ca să-şi revină. Oamenii răniţi se vindecă în relaţii. Maturitatea, recuperarea şi apartenenţa merg împreună. Ele nu pot să fie înţelese sau să lucreze aşa cum a intenţionat Dumnezeu, separat una de cealaltă.

Un grup de suport oferă un loc unde bărbaţii şi femeile care vor să părăsească homosexualitatea pot:

• să vorbească liber într-un loc sigur şi unde se păstrează confidenţialitatea, despre lupte, gânduri, idei şi sentimente, fără teama respingerii;
• să fie încurajaţi, auzind cum se confruntă alţii cu luptele lor;
• să audă despre dragostea lui Dumnezeu pentru ei şi despre adevărata lor identitate în El;
• să înveţe despre homosexualitate şi despre procesul de vindecare şi schimbare.

Iar din cauză că homosexualitatea face ravagii în relaţiile unui individ cu ceilalţi, un grup de suport este un loc bun pentru a începe procesul dificil şi dureros al reconectării cu alţi oameni.

Dat fiind că planul lui Dumnezeu pentru consiliere implică atât consilieri cât şi grupuri de suport, pentru a ne ajuta să ne revenim, să ne maturizăm şi să avem un sentiment real de apartenenţă, cele mai multe misiuni membre ale Exodus oferă consiliere şi grupuri de suport celor care vin la ele pentru ajutor. Mulţi dintre cei de la Exodus şi misiunile sale membre au primit ei înşişi ajutor de la consilieri şi grupuri de suport. Şi astfel, experienţa personală întăreşte adevărul Scripturii despre locul pe care îl au aceste forme de ajutor.

Încă două gânduri înainte de a încheia… Mai întâi, consilierea şi grupurile de suport nu sunt singurele forme de ajutor de care au nevoie oamenii. Au nevoie şi de încurajarea şi prietenia familiei şi prietenilor. Alte articole Exodus s-au ocupat de rolul creştinilor şi al bisericilor în ajutorarea şi încurajarea celor care caută eliberarea de homosexualitate şi schimbarea atracţiilor sexuale.

În al doilea rând, schimbarea nu este o formulă. Uneori este necesar să se încurajeze relaţii mai puternice în familie şi comunitate, înainte ca revenirea din traumă să înainteze. Alteori, revenirea din traumă trebuie să aibă loc înainte ca stabilirea unor relaţii puternice să fie posibilă. Uneori este nevoie să existe mai multă maturitate, înainte ca revenirea din traumă să fie efectivă. Alteori, soluţionarea traumei trebuie să aibă loc înainte ca înaintarea în maturizare să înceapă. Dumnezeu conduce procesul schimbării. Schimbarea funcţionează când Îl urmezi.

În încheiere, vrem să te încurajăm să înaintezi în procesul de maturizare. Aceasta include confruntarea cu traumele care te-au rănit, cu păcatele care adaugă lucruri în viaţa ta care nu ar trebui să fie acolo şi care ia lucruri care ar trebui să fie acolo şi cu dezvoltarea ta în direcţia greşită. Foloseşte ajutorul pe care îl oferă un consilier bun. Fă parte dintr-un grup de suport. Primeşte încurajare de la prieteni evlavioşi şi urmează-L pe Dumnezeu, în timp ce te conduce ca să devii persoana care te-a desemnat El să fii. Grăbeşte-te să iei în stăpânire ceea ce Cristos Isus a luat în stăpânire pentru tine. Grăbeşte-te spre ţelul de a câştiga premiul la care te-a chemat Dumnezeu spre înălţimi, în Cristos Isus.

Resurse (listă parţială)

My Genes Made Me Do It de Neil Whitehead

Homosexuality, a New Christian Ethic de Elizabeth Moberly

Desires in Conflict de Joe Dallas

Growth Into Manhood: Resuming the Journey de Alan Medinger

Lessons Learned, seriile video 1 şi 2 de Sy Rogers

Changes That Heal de Henry Cloud

Reparative Therapy of Male Homosexuality: A New Clinical Approach de Joe Nicolosi

[Bryan Kliewer, The Role of Counselling & Support Groups. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune. Bryan Kliewer este Director Executiv la Exodus Global Alliance, o organizaţie creştină mondială care îi ajută pe cei afectaţi de homosexualitate şi care promovează mesajul că „Schimbarea homosexualităţii este posibilă prin puterea lui Isus Cristos.”]

Pentru un video cu Bryan Kliewer, clic aici.

de Dan Hitz

Dan Hitz

Cu câtva timp în urmă, meditam la cum arăta recuperarea mea după cinci ani sau mai mult. Îl întrebam pe Domnul cum se descurcau oamenii la mult timp după ce absolviseră programul de recuperare Living Waters. Mă întrebam de ce unii aveau succes în restaurare, iar alţii aveau de dus o luptă mult mai îndârjită. Aceia dintre noi care am fost legaţi de păcat ne vom afla permanent în recuperare, care însă nu va arăta întotdeauna la fel. Vom avea întotdeauna nevoie de monitorizare. Vom avea întotdeauna nevoie de limite potrivite pentru a ne proteja. Vom fi întotdeauna vulnerabili. În acelaşi timp, putem sta tari – tari în Domnul şi în puterea Lui, care ne poate păzi de cădere. (Iuda 24) Pe când mă gândeam la aceste lucruri, Domnul a vorbit inimii mele şi a mi-a spus: „Ai absolvit programul Living Waters în 1999. Uită-te în oglindă. Ce te face puternic? Ce s-a întâmplat în momentele când ai devenit slab?” A început să-mi arate aspecte ale prevenirii recidivei de care avem nevoie pentru tot restul vieţii. Dorinţa mea pentru cei care au absolvit programul Living Waters este să depăşească zdrobirea şi să-şi ocupe locul de drept în Trupul lui Cristos. Când ieşim din grupul de recuperare, avem nevoie să practicăm în continuare ce am fost învăţaţi. Va trebui să continuăm să implementăm prevenirea recidivei. Acest articol va acoperi trei aspecte ale prevenirii recidivei: aspectele spirituale, aspectele recuperării şi aspectele emoţionale.

Aspectele spirituale – De multe ori, aspectele spirituale ale prevenirii recidivei sunt ingredientele restaurării noastre de care ţinem seama cel mai puţin. Este uşor să petrecem mult timp pe genunchi când lumea din jurul nostru se dezintegrează, dar când situaţia începe să se îmbunătăţească şi avem atâtea de făcut, părem să ne bazăm pe harul lui Dumnezeu ca să aibă grijă de noi. Uităm că El aşteaptă să ne facem partea. „Dumnezeu ştie că am atâtea programări săptămâna asta, deci sunt sigur că va fi mulţumit că mă rog în timp ce conduc maşina spre serviciu şi ascult muzică de laudă.” Părem să uităm că în momentele intime, fără întreruperi, cu Domnul, poate El să ajungă în acele zone întunecate, protejate ale inimii noastre şi să ne elibereze. Pur şi simplu, nu există un substitut pentru timpul personal de devoţiune cu El, în care ne golim inimile înaintea Lui şi aşteptăm în prezenţa Lui atingerea de care avem nevoie. Citirea Bibliei, adorarea Lui prin cântare şi aşteptarea înaintea Lui ne dau răspunsurile şi tăria de care avem nevoie pentru luptă. (Isaia 40:31)

Pocăinţa personală şi monitorizarea sunt la fel de importante. Este uşor să ne mărturisim păcatele sau dorinţele lui Dumnezeu şi să profităm de harul Său, dar este mult mai dificil să mărturisim cuiva care ne va privi în ochi data viitoare când ne vom întâlni şi ne va întreba: „Cum merg lucrurile?” Aceia dintre noi care au parteneri de monitorizare ştiu ce înseamnă asta. Odată mă luptam cu gândurile şi ştiam că mă aflam într-un moment vulnerabil, iar Domnul mi-a spus să merg pentru rugăciune la partenerul meu de monitorizare. „Nu, Doamne, Te rog… Am vorbit cu el de atâtea ori în ultimele luni, încât mă simt ca un idiot. Nu vreau să-i spun din nou aceleaşi lucruri urât mirositoare.” Deşi ştiam că Domnul mă întreba dacă vroiam ca gândurile să continue sau să fie distruse, pur şi simplu, nu mai vroiam să mai vorbesc despre aşa ceva. Eram dornic să aleg tăcerea şi să las lupta să continue. Încă mă certam cu Domnul în timp ce mă îndreptam pe hol către biroul partenerului meu de monitorizare, sperând că era plecat sau avea o întâlnire. Astfel mă puteam simţi îndreptăţit să nu renunţ la lupta mea. Dumnezeu S-a îndurat. Uşa era larg deschisă, el stătea la birou îndreptat către uşă şi m-a întâmpinat cu elan: „Bună, Dan”, când am intrat. A fost greu să mă mai cert cu Domnul după aceea. I-am făcut cunoscut ce aveam pe inimă, am avut parte de rugăciune şi am avut parte de biruinţă chiar în acel moment. Pocăinţa şi mărturisirea sunt amândouă procese care aduc viaţă. Ele sunt o parte critică a prevenirii recidivei.

Să nu ne mai gândim la noi înşine, slujindu-le altora, şi să mergem la biserică regulat, sunt, de asemenea, aspecte importante în călătoria care ne stă înainte (Evrei 10:24-25); totuşi, nu există niciun aspect mai important în viaţa creştină decât menţinerea relaţiei cu Isus Cristos. Când ne trezim că ne facem „îndatoririle de jelire” în locul rugăciunilor de dimineaţa sau că suntem prea ocupaţi ca „să ne rugăm”, ca să-I spunem Domnului ce avem pe inimă, este timpul pentru o schimbare. Creştinismul mecanic aduce plictiseală şi ne slăbeşte. Faptul că ne deschidem inima faţă de un Mântuitor viu ne face puternici. Toţi avem nevoie de momente în care să ne separăm de rutină. Postul şi punerea în acord cu Dumnezeu ne ajută să rămânem şi să trăim în El. Am un prieten care mi-a spus de multe ori: „Dumnezeu este mult mai interesat de tine decât de misiunea ta.” Nimic nu este mai important decât timpul şi relaţia noastră cu Isus Cristos. (Luca 10:38-42)

Aspectele restaurării – Aspectele restaurării pentru prevenirea recidivei sunt la fel de importante la şase ani după program, cum sunt când te afli la mijlocul programului. Nu trebuie să uităm niciodată că suntem vulnerabili. (1 Corinteni 10:9-14) Le spun deseori oamenilor că lupta cu păcatul ne poate duce între-un punct în care păcatul nu mai este debilitant, ci se află sub stăpânirea noastră, prin puterea lui Isus Cristos; totuşi, trebuie întotdeauna să-l ţinem cu tărie în stăpânire. Trebuie să respectăm întotdeauna limitele emoţionale şi fizice, rămânând departe de oamenii şi locurile care ne fac să ne poticnim – sau care ne amintesc de vremurile când trăiam în păcat.

Mă aflam în autobuz, întorcându-mă de la o întâlnire pentru bărbaţi în afara statului, când cei cu care eram au început să-şi spună mărturia. Problema a fost că au alunecat repede de la povestirea lucrurilor glorioase pe care le făcuse Dumnezeu în vieţile lor, la depănarea amintirilor despre plăcerile trecutului păcătos. Când ne trezim dorind plăcerile păcatului, este necesar să restabilim imediat limitele, să găsim parteneri de monitorizare şi să se roage alţii pentru noi. Există un motiv pentru care mai suntem atraşi de întâlniri şi incidente specifice din viaţa noastră. Acelea sunt lucrurile pentru care trebuie să cerem ajutor şi să-L rugăm pe Domnul să ne descopere „momeala” ascunsă în amintirile respective.

Multe aspecte ale recuperării sunt, pur şi simplu, mecanice. Lupta fiecărui bărbat de Stephen Arterburn şi Fred Stoeker oferă sfaturi bune pentru „păzirea ochilor” şi „păzirea gândurilor”. Ceea ce înseamnă, pur şi simplu, ca atunci când suntem ispitiţi să ne uităm lung la cineva, să ne mutăm privirea într-un loc sigur. Nu este nevoie să ştim cum arată cel care păşeşte pe culoarul magazinului; este nevoie doar să ştim că este acolo, ca să nu ne lovim de el. Când gândurile ne zboară la amintiri sau dorinţe sexuale păcătoase, le îndreptăm acolo unde trebuie să fie. Este nevoie de efort pentru a dezvolta un asemenea obicei, dar aceasta va evita multe lupte mai târziu pe cale. Căzând înainte de Craig Lockwood ne învaţă cum să ne descurcăm cu ciclul adicţiei şi cum să ne confruntăm cu declanşatorii emoţionali. Când realizăm că ne îndreptăm către o perioadă de vulnerabilitate, putem pune la cale un plan de acţiune în care să-i sunăm pe cei în care avem încredere, să prevenim recidiva şi să revenim pe calea cea bună. Mulţi declanşatori pot fi procesaţi prin implementarea noilor aspecte ale prevenirii recidivei, aspectele emoţionale.

Aspectele emoţionale – Aspectele emoţionale ale prevenirii recidivei, numite şi aspectele interioare ale vindecării, se ocupă de câteva chestiuni care ne-au alimentat de la bun început lupta cu adicţia. Prin programele de recuperare Living Waters şi prin alte programe de recuperare învăţăm să nu ne îngropăm durerea emoţională, ci să ne „asumăm durerea” şi să o lăsăm să iasă la suprafaţă, ca să o putem aduce la Isus Cristos pentru vindecare. Deşi intensitatea sentimentelor dureroase ar trebui să slăbească în timp, Îi mulţumesc Domnului că vrea să ne vindece la un nivel mai profund, în timp ce progresăm în umblarea cu El. Domnul pare să lucreze în etape. Uneori ne aflăm în vale şi ne agăţăm cu disperare de El pentru tărie. Alteori suntem pe vârful muntelui, unde binecuvântările Lui par să nu se sfârşească. El ne duce şi în perioade staţionare, când învăţăm să umblăm în vindecarea pe care ne-a adus-o până acum. Perioadele staţionare par mai degrabă terestre. Ne confruntăm cu provocările rutinei şi câştigăm unele victorii de bază. Devenim mai puternici când vedem roadele restaurării acţionând în relaţiile şi emoţiile noastre, dar putem fi, de asemenea, tentaţi să ne slăbim concentrarea asupra restaurării. Prevenirea recidivei înseamnă să continuăm şi să menţinem umblarea spirituală, limitele, monitorizarea şi să ne păzim ochii şi a gândurile chiar şi în perioadele de staţionare.

De-a lungul anilor, am avut întotdeauna un partener de monitorizare sau de rugăciune. Cu partenerul meu de monitorizare am libertatea de a discuta despre starea în care mă aflu cu privire la aspectele spirituale şi de restaurare. Am posibilitatea să primesc ajutor pentru aspectele emoţionale şi problemele care îmi măresc vulnerabilitatea din trecut la „automedicaţie”. Când se declanşează durerea nevindecată, îmi permit să merg la el pentru a-i cere ajut ca să-mi arunc povara asupra Domnului. (Galateni 6:1-2, Romani 12:15-16) Este important să ai un partener de monitorizare care să te asiste prin ucenicizare, cu care să vorbeşti despre victoriile şi luptele tale şi la care să cauţi ajutor în rugăciune.

„Să te rogi până treci de ispită” este un ingredient important în aspectele emoţionale ale prevenirii recidivei. Toţi avem perioade când ispitele sunt mai intense decât de obicei. În acele perioade putem să-I mărturisim Domnului ispita noastră specifică şi să Îl întrebăm care este problema de bază care ne face să fim mai vulnerabili astăzi decât am fost săptămâna trecută. Uneori El ne va arăta că am lăsat garda jos şi i-am privit lung pe toţi cei care au intrat în câmpul nostru vizual. Alteori poate că nu am avut parte de somn suficient sau nu am avut grijă de noi, ceea ce ne afectează rezistenţa la păcat. Vor fi, de asemenea, momente când vom fi provocaţi şi vom cădea din nou în vechile obiceiuri păcătoase, pentru a evita durerea emoţională. Atunci vom putea să mărturisim lupta noastră Domnului şi să Îi cerem răspunsul la durerea noastră. Domnul este credincios ca să vorbească inimii noastre şi să ne ofere un răspuns care să rezolve problemele mult mai bine decât evadările noastre păcătoase.

Cu câţiva ani în urmă mă luptam cu fantezia unor întâlniri sexuale agresive. Nu era lupta mea obişnuită şi mă simţeam mai degrabă condamnat de imaginile respective. În loc să mă duc la partenerul meu de monitorizare pentru a primi ajutor, am încercat să mă lupt cu gândurile de unul singur, fără prea mare succes. După ce m-am luptat cu gândurile respective aproape două săptămâni, în cele din urmă, mi-a fost de ajuns. L-am întrebat pe Domnul care era problema şi de ce mă luptam specific cu acele imagini. El mi-a arătat că eram copleşit de stresul zilnic de a conduce misiunea. Eram îngrijorat din cauza unor probleme familiale cu care mă confruntam şi aveam parte de provocări financiare atât eu personal, cât şi misiunea. Problema de bază era că mă simţeam copleşit şi căutam tăria masculinităţii altcuiva, ca să-mi rezolve problemele. M-am simţit zdrobit şi m-am pocăit fiindcă nu mi-am alungat gândurile aşa cum ar fi trebuit să o fac şi L-am rugat pe Domnul să-mi răspundă. Mi-a arătat că El va fi pentru mine tăria masculină după care tânjeam, pentru a mă învăţa cum să fac faţă stresului. Odată ce mi-am dus lupta la Isus şi am primit răspuns de la El, imaginile cu care mă luptasem timp de două săptămâni au dispărut cam în douăzeci de minute. Ani de zile mai târziu, Dumnezeu este în continuare pentru mine tăria masculină, ajutându-mă să mă confrunt cu provocările vieţii, purtându-mă prin perioadele dificile şi ajutându-mă să-mi ţin gândurile fixate pe El. În acest fel suntem ajutaţi în recuperare şi în prevenirea recidivei când ne rugăm până trecem de ispită.

Dacă te afli în procesul de restaurare de un număr de ani şi simţi că să te păstrezi curat nu mai este la fel de uşor cum era cândva, aminteşte-ţi paşii pe care i-ai făcut la început ca să scapi de lupta ta. Vorbeşte cu cineva din echipa de conducere a bisericii tale şi fă-i cunoscut unde te afli. Cere-I Domnului să-ţi dea un partener de monitorizare care să te poată ajuta pe cale. Reconciliation Ministries oferă inclusiv ajutor pastoral individual celor care au nevoie de o „acordare la restaurare”. Sună la 586.739.5114 pentru a programa o întâlnire şi a te întoarce la calea cea bună. Poţi primi ajutor.

[Dan Hitz, Relapse Prevention. Copyright © 2008 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Acest articol este adaptat după un mesaj pe care Dan l-a prezentat la o întâlnire Celebrate Recovery la biserica Woodside Bible Church of Troy. Celebrate Recovery este un pas în programul creştin pentru ajutorarea celor care se recuperează dintr-o largă varietate de probleme, care includ abuzul de substanţe, adicţia sexuală, codependenţa şi multe altele. Pentru mai multe informaţii despre Celebrate Recovery, clic aici.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

„De când îmi amintesc, m-am simţit diferit.” Mulţi, dacă nu cei mai mulţi dintre cei care simt atracţii faţă de persoane de acelaşi sex, au spus-o de nenumărate ori. Cei care vor să-şi justifice homosexualitatea folosesc afirmaţia ca să dovedească faptul că s-au născut homosexuali. Totuşi, cei care caută schimbarea o folosesc ca să argumenteze că ceva a mers greşit, chiar înainte ca atracţiile sexuale să înceapă să se dezvolte.

În orice caz, pentru aceia dinte noi care s-au confruntat cu atracţii faţă de persoane de acelaşi sex, afirmaţia de mai sus este probabil una dintre cele mai exacte interpretări pe care le putem da începutului vieţii noastre. Toţi avem tendinţa să proiectăm sentimentele prezente în copilăria din trecut, pentru a ne ajuta să înţelegem viaţa noastră de astăzi, dar sunt convins că pentru cei mai mulţi dintre noi, atracţiile faţă de cei de acelaşi sex s-au dezvoltat de timpuriu în viaţă, sentimentul puternic de a fi diferit era într-adevăr prezent şi a reprezentat o forţă puternică în dezvoltarea noastră.

Cum are impact asupra dezvoltării faptul că te simţi diferit

Copiii, în mod natural, încearcă să înveţe cine sunt comparându-se cu cei din jurul lor, şi anume cu cei de aceeaşi vârstă. Dacă un copil se simte diferit, de obicei interpretează diferenţa ca pe un semn al inferiorităţii. Comportamentele şi atitudinile majorităţii stabilesc standardul, iar dacă un copil percepe că nu se ridică la înălţimea standardului, este probabil să creadă că este inferior. Din cauză că astfel de sentimente de inferioritate sunt dureroase, un copil este în stare să se retragă din lumea celor de aceeaşi vârstă, ca să minimalizeze sentimentele de durere. În consecinţă, se instalează o anumită izolare, iar copilul nu mai are parte de implicarea socială cu cei de aceeaşi vârstă, care modelează creşterea. Aceia dintre noi, care caută să învingă atracţiile faţă de persoane de acelaşi sex, am descoperit că despărţirea de alţii, când eram copii, a împiedicat, în cele din urmă, abilitatea noastră de a dezvolta şi a menţine relaţii sănătoase ca adulţi – genul de relaţii de care avem nevoie pentru a învinge homosexualitatea. Îngăduiţi-mi să explic de ce.

Nu este neobişnuit ca un copil izolat să devină introspectiv şi tot mai conştient de sine. În mod ironic, conştienţa de sine duce la mai multă izolare. Tindem să considerăm conştienţa de sine ca fiind o stare nefericită, dar neutră moral. Cu toate acestea, conştienţa de sine se poate uşor transforma în egocentrism, egocentrismul în preocupare de sine, iar preocuparea de sine în narcisism. Nu are rost să mai spun că oamenii (cel puţin oamenii sănătoşi), în general, nu vor să fie în preajma unor oameni preocupaţi de sine sau narcisişti, cel puţin nu pentru mult timp. Cine vrea să fie cu cineva care vede lumea şi pe ceilalţi, numai în contextul în care au impact asupra lui? Mulţi oameni se bucură de prieteni care sunt „diferiţi”, dar puţini vor o persoană preocupată de sine, ca prieten apropiat.

Din izolare, mai apare încă o trăsătură care împiedică o persoană să aibă relaţii sănătoase, dătătoare de viaţă. Oamenii izolaţi tind să fie mai degrabă observatori ai lumii din jurul lor, decât participanţi la ea şi astfel, să devină cu uşurinţă critici, cinici sau judecători. Din locul lor superior deasupra mulţimii, emit judecăţi asupra gloatei obişnuite, a celor care îşi duc viaţa făcând ce li se pare firesc. Dacă nu sunt destul de inteligenţi ca să-şi ascundă atitudinea, vor îndepărta şi mai mult oamenii de ei.

Izolaţi, preocupaţi de sine şi având un spirit critic – am zugrăvit o imagine destul de neatrăgătoare a persoanei cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex, nu-i aşa? Desigur, nu fiecare persoană cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex manifestă toate aceste trăsături şi, cu siguranţă, ele nu sunt proprietatea exclusivă a celor cu atracţii faţă de persoane de acelaşi sex. De fapt, narcisismul pare să fie un blestem major printre bărbaţi, în starea lor căzută. Dar, în misiunea mea, am văzut aceste caracteristici prezente în trecutul a sute de bărbaţi şi femei. Le‑am văzut în oamenii din grupurile noastre, în şedinţele de consiliere – şi le-am văzut în oglinda mea. Aş fi putut fi băiatul din poster, pentru tipul de persoană pe care am descris-o mai sus. Totuşi, cred că înving aceste trăsături şi cu siguranţă i-am văzut pe alţii învingându-le.

Odată ce ne-am hotărât că vrem să învingem homosexualitatea, probabil că vom descoperi că aceste tipare de gândire, de sentiment şi comportament prezintă un obstacol uriaş pentru noi, în urmărirea plinătăţii pe care o căutăm. Mulţi specialişti susţin că narcisismul, cel puţin în forma sa clinică, este incurabil. Aceia dintre noi care suferă de el, în orice măsură, văd legătura absurdă şi lipsită de sens în care ne pune. „Trebuie să încerc să fiu mai puţin conştient de mine însumi.” Folosim introspecţia pentru a încerca să ne eliberăm de introspecţie.

Dar există speranţă. Putem scăpa de sentimentele de inferioritate, de preocupare de sine şi de un spirit critic. Dificultatea noastră în a menţine relaţii sănătoase ne-a oprit creşterea, dar ne putem schimba şi putem relua procesul creşterii.

Antidotul: să devenim parte a ceva mai mare

Ceea ce trebuie să se întâmple a început probabil în cei mai mulţi dintre voi. În mare parte are de-a face cu a ajunge să te vezi ca parte a ceva mai mare decât eşti tu însuţi. Aici funcţionează principiul înlocuirii. Înlocuim imaginea noastră ca agent autonom, independent, cu o imagine a noastră ca parte a ceva mai mare.

Aceasta mi s-a întâmplat prima dată cu câţiva ani în urmă. Mulţi ani am făcut parte din bisericile carismatice, ceea ce înseamnă că mă aflu deseori în mijlocul credincioşilor a căror închinare este foarte fizică. Pe lângă închinarea la Dumnezeu cu mintea şi limba noastră, adesea ne ridicăm mâinile, ne legănăm sau batem din palme. Unii chiar dansează. Ai crede că timpul de închinare sau de laudă ar trebui, întotdeauna, să fie timpul în care ne concentrăm cel mai mult asupra lui Dumnezeu. Nu şi pentru mine. Invariabil, când încercam să-L laud pe Domnul, începeam să mă întreb: „Să ridic mâinile acum? Să le ridic complet sau doar pe jumătate? Cum cânt? Cânt fals? Faptul că mă gândesc la mine acum nu este bine; ar trebui să mă concentrez asupra lui Isus.” Eu, eu, eu, până la dezgust.

Apoi, într-o zi, prin harul lui Dumnezeu, am descoperit o cale de a lupta eficient cu preocuparea de sine în închinare. Dintr-odată, am început să mă văd doar ca pe unul din cei o sută şi cincizeci sau cam aşa ceva de oameni care Îl lăudau pe Domnul. Am adoptat perspectiva Lui şi am privit în jos, ca din cer, şi am văzut un grup de oameni lăudându-L pe Dumnezeu şi închinându-se Lui. Eram parte a grupului, dar nu ieşeam în evidenţă în niciun fel. Închinarea la Dumnezeu era un lucru minunat şi nu aveam nicio dorinţă să îndrept atenţia asupra mea.

Am continuat să folosesc aceasta în închinare şi în alte situaţii în care vechea mea conştienţă de sine începea să apară. Funcţionează în orice fel de circumstanţă. Renunţăm la noi înşine văzându-ne ca parte a ceva mai mare decât noi înşine. Dar a ne imagina aşa cum tocmai am descris este doar o parte a felului în care putem deveni liberi de noi înşine şi mai concentraţi asupra lui Dumnezeu şi a altor oameni. Îngăduiţi-mi să vă împărtăşesc modurile în care este încurajat acest proces.

1. Faptul că eşti născut din nou – Un mod în care oamenii obişnuiesc să descrie convertirea este să deseneze două seturi a câte trei inele concentrice. Înainte de a-L accepta pe Isus ca Domn şi Mântuitor, locuim în inelul central, alţii se află imediat în jurul nostru, iar Dumnezeu în inelul cel mai îndepărtat de centru. Suntem în centrul universului nostru, chiar şi în relaţia cu Dumnezeu.

Apoi, la convertire, Dumnezeu ocupă locul central, alţii sunt în al doilea inel, iar noi ocupăm poziţia cea mai îndepărtată de centru. Deci, dacă eşti un credincios născut din nou, ai ieşit deja din locul central. Te poţi trezi trebuind să lupţi regulat ca să nu te aşezi iar în centru, dar să învăţăm să-L lăsăm pe Domnul să fie Domnul, face parte din viaţa creştină. Dar spiritual, ai renunţat la locul acela. Nu uita asta!

2. Renunţă la individualism! – Aceasta nu înseamnă să renunţi la unicitatea ta. Unicitatea ta e dată de Dumnezeu. El te‑a făcut să fii diferit de orice altă persoană care a trăit vreodată. Dar individualismul este spiritul epocii noastre şi este distructiv, din punct de vedere social şi psihologic. El cere „drepturile mele, spaţiul meu”. La o convocare recentă a bisericii, episcopul meu a vorbit despre trei faze prin care trecem, de la creştere la maturitate. Când suntem bebeluşi sau copilaşi suntem dependenţi; ca adolescenţi suntem independenţi, iar ca adulţi suntem interdependenţi. În lumina adevărului că homosexualitatea este o formă de dezvoltare oprită, nu este surprinzător că mulţi dintre cei atraşi de persoane de acelaşi sex sunt blocaţi în stadiul de adolescent. Renunţă la el!
3. Renunţă la dreptul pe care îl ai asupra ta! – Această expresie minunată este folosită de mai multe ori de Oswald Chambers, în cartea lui devoţională Supremul meu, pentru culmile Lui. Este o tranzacţie spirituală între tine şi Dumnezeu. Este o întoarcere şi o reafirmare a ceea ce s-a întâmplat cu tine la convertire.
4. Aminteşte-ţi că eşti parte a unui trup! – Scriptura are o astfel de lecţie profundă pentru noi în 1 Corinteni 12:12-31. Da, eşti diferit! Dar diferit nu înseamnă inferior. În acest pasaj, Pavel spune cum fiecare mădular al Trupului lui Cristos aduce diferite contribuţii la întreg şi că aceasta nu-i dă o valoare mai mare decât a altuia. Acelaşi principiu se poate aplica în fiecare aspect al vieţii noastre – în familie, slujbă, vecinătate, în orice comunitate de oameni cu care suntem conectaţi. La serviciu unii sunt contabili, unii vânzători, unii funcţionari, unii vicepreşedinţi, unii muncitori, dar toţi au valoare şi toţi pot aduce o contribuţie vitală la întreg. Fiindcă trăim într-o lume ierarhizată, unii vor primi recompense materiale mai mari sau vor avea un prestigiu mai mare pentru contribuţia lor, dar ca şi credincioşi, ştim că fiecare parte a trupului este importantă şi că fiecare are valoare.
5. Începe să te vezi pe tine însuţi ca parte a întregului! – Am ilustrat aceasta văzându-mă pe mine în închinare. Dar în orice domeniu – în familie, biserică, comunitate – poţi folosi ochii imaginaţiei ca să vezi imaginea cea mare, cu tine ca fiind doar o parte a ei. Este un exerciţiu realist. El ne conduce de la perspectiva distorsionată pe care o avem despre noi înşine ca centru al universului, la a ne vedea, mai precis şi realist, ca fiind doar o parte a ceva mai mare ca noi înşine. Exersează aceasta, oricând interacţionezi cu alţi oameni. Fă-o până ce devine perspectiva ta naturală!
6. Urmăreşte un scop sau o cauză care poate deveni o pasiune! – Aceasta te va uni cu alţi oameni şi îţi va da oportunitatea de a te concentra asupra unui scop, mai mult decât asupra ta însuţi. Devii una cu cei cu care ai acelaşi scop. În anii de început ai Exodus, mulţi dintre noi, cei narcisişti, am fost ajutaţi să ne autodepăşim, urmărind cu pasiune scopul nostru comun de a vedea înfiinţarea unor misiuni pentru ajutarea celor care vor să învingă homosexualitatea.

Homosexualitatea este o problemă relaţională. Creştem în relaţii. Nu putem creşte până ce nu scăpăm din lumea sinelui. Faptul de a ne vedea ca parte a unei imagini mai mari ne va aduce la realitate şi ne va elibera, ca să trăim în lumea bărbaţilor şi femeilor, lumea din care ne-am retras cu ani în urmă, lumea unde începe procesul de vindecare.

Eşti parte a planului mai mare al lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Acceptă aceasta.

[Alan Medinger, A Part of Something Greater. Copyright © Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune.]