de Joe Dallas

Joe Dallas

Orice om care este profund ruşinat de propriul său eşec moral se va putea raporta la acest articol despre efectul toxic pe care ruşinea fără rost îl are asupra procesului de recuperare.

„De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” – Iov 42:6

În luna ianuarie a anului 1984 am trecut printr-o criză cu privire la adevăr. Eram creştin şi alunecasem în comportamente sexuale distructive, iar conflictul dintre dorinţele sexuale şi spirituale ajunsese la punctul culminant. A fost începutul restaurării mele şi – destul de ciudat, cel mai întunecat timp al vieţii mele.

Toată pornografia mea a trebuit să dispară, am renunţat la cablu, am anulat abonamentele la publicaţiile erotice, apoi am găsit un alt loc în care să trăiesc, în alt oraş. Numai atunci mi-am dat seama că ruinasem tot ne mi se dăduse bun. Lăsându-mă în voia păcatelor mele, renunţasem la o misiune rodnică, la o familie iubitoare, la un mare potenţial – toate irosite în mod public, ruşinos. Şi cu cât mă gândeam mai mult la aceasta, cu atât mă scufundam mai mult într-un dezgust nesfârşit faţă de mine însumi. Am început să dorm ziua, apoi să mă trezesc îngrozit de mine însumi, amintindu-mi ce făcusem, de fiecare dată văzând totul într-o lumină şi mai rea. Plângeam, zvârcolindu-mă în pat, izbucnind în plâns şi suspine.

Ca parte a „pedepsei” mele, i-am sunat pe toţi vechii mei prieteni ca să-mi cer iertare, să le spun că mă căiam şi renunţasem la stilul meu de viaţă. Am dat numai de câţiva, dar unul dintre ei a întrerupt permanent ciclul „Îl urăsc pe Joe” în care intrasem.

Când mi-a răspuns la telefon şi i-am spus ce se întâmpla cu mine, barierele s-au rupt şi am lăsat să se reverse vina, starea mizerabilă în care mă aflam şi teama că nu aveam niciun viitor.

„Ei bine, Joe”, a spus el, „dacă faptul de a te da cu capul de pereţi va zidi Trupul lui Cristos, te rog, continuă să o faci. Dar dacă nu îl va zidi, nu crezi că toată energia pe care o iroseşti în autocompătimire ar putea fi folosită pentru a face ceva folositor cu ce a rămas din viaţa ta?”

Am amuţit.

„Şi”, a continuat el, „cine ştie dacă într-o zi, după ce treci de toate astea, nu vei fi învăţat ceva ce merită?”

Mă înecam în ruşine, lovindu-mă, dar nerealizând nimic în acel proces. În noaptea aceea m-am hotărât să găsesc ceva mai folositor de făcut cu durerea mea. Şi, destul de ciudat, tocmai durerea m-a condus la consiliere şi apoi la dorinţa de a deveni consilier calificat, iar în cele din urmă, la oportunitatea de a lucra cu sute de alţi bărbaţi care au făcut greşeli atât de asemănătoare cu greşeala mea.

Să-ţi pară neapărat rău pentru păcatul tău! Dar nu te tăvăli în ruşine. Fă-ţi timp în schimb să te gândeşti, în rugăciune, cum poate Dumnezeu schimba cele mai rele eşecuri ale tale în oportunităţi folositoare. Poate că vei fi uimit de darul care stă ascuns în spatele rănii.

[Joe Dallas, Shame On Me. Copyright © 2003 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune.]