de Alan Medinger

Alan Medinger

„De când îmi amintesc, m-am simţit diferit.” Mulţi, dacă nu cei mai mulţi dintre cei care simt atracţii faţă de persoane de acelaşi sex, au spus-o de nenumărate ori. Cei care vor să-şi justifice homosexualitatea folosesc afirmaţia ca să dovedească faptul că s-au născut homosexuali. Totuşi, cei care caută schimbarea o folosesc ca să argumenteze că ceva a mers greşit, chiar înainte ca atracţiile sexuale să înceapă să se dezvolte.

În orice caz, pentru aceia dinte noi care s-au confruntat cu atracţii faţă de persoane de acelaşi sex, afirmaţia de mai sus este probabil una dintre cele mai exacte interpretări pe care le putem da începutului vieţii noastre. Toţi avem tendinţa să proiectăm sentimentele prezente în copilăria din trecut, pentru a ne ajuta să înţelegem viaţa noastră de astăzi, dar sunt convins că pentru cei mai mulţi dintre noi, atracţiile faţă de cei de acelaşi sex s-au dezvoltat de timpuriu în viaţă, sentimentul puternic de a fi diferit era într-adevăr prezent şi a reprezentat o forţă puternică în dezvoltarea noastră.

Cum are impact asupra dezvoltării faptul că te simţi diferit

Copiii, în mod natural, încearcă să înveţe cine sunt comparându-se cu cei din jurul lor, şi anume cu cei de aceeaşi vârstă. Dacă un copil se simte diferit, de obicei interpretează diferenţa ca pe un semn al inferiorităţii. Comportamentele şi atitudinile majorităţii stabilesc standardul, iar dacă un copil percepe că nu se ridică la înălţimea standardului, este probabil să creadă că este inferior. Din cauză că astfel de sentimente de inferioritate sunt dureroase, un copil este în stare să se retragă din lumea celor de aceeaşi vârstă, ca să minimalizeze sentimentele de durere. În consecinţă, se instalează o anumită izolare, iar copilul nu mai are parte de implicarea socială cu cei de aceeaşi vârstă, care modelează creşterea. Aceia dintre noi, care caută să învingă atracţiile faţă de persoane de acelaşi sex, am descoperit că despărţirea de alţii, când eram copii, a împiedicat, în cele din urmă, abilitatea noastră de a dezvolta şi a menţine relaţii sănătoase ca adulţi – genul de relaţii de care avem nevoie pentru a învinge homosexualitatea. Îngăduiţi-mi să explic de ce.

Nu este neobişnuit ca un copil izolat să devină introspectiv şi tot mai conştient de sine. În mod ironic, conştienţa de sine duce la mai multă izolare. Tindem să considerăm conştienţa de sine ca fiind o stare nefericită, dar neutră moral. Cu toate acestea, conştienţa de sine se poate uşor transforma în egocentrism, egocentrismul în preocupare de sine, iar preocuparea de sine în narcisism. Nu are rost să mai spun că oamenii (cel puţin oamenii sănătoşi), în general, nu vor să fie în preajma unor oameni preocupaţi de sine sau narcisişti, cel puţin nu pentru mult timp. Cine vrea să fie cu cineva care vede lumea şi pe ceilalţi, numai în contextul în care au impact asupra lui? Mulţi oameni se bucură de prieteni care sunt „diferiţi”, dar puţini vor o persoană preocupată de sine, ca prieten apropiat.

Din izolare, mai apare încă o trăsătură care împiedică o persoană să aibă relaţii sănătoase, dătătoare de viaţă. Oamenii izolaţi tind să fie mai degrabă observatori ai lumii din jurul lor, decât participanţi la ea şi astfel, să devină cu uşurinţă critici, cinici sau judecători. Din locul lor superior deasupra mulţimii, emit judecăţi asupra gloatei obişnuite, a celor care îşi duc viaţa făcând ce li se pare firesc. Dacă nu sunt destul de inteligenţi ca să-şi ascundă atitudinea, vor îndepărta şi mai mult oamenii de ei.

Izolaţi, preocupaţi de sine şi având un spirit critic – am zugrăvit o imagine destul de neatrăgătoare a persoanei cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex, nu-i aşa? Desigur, nu fiecare persoană cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex manifestă toate aceste trăsături şi, cu siguranţă, ele nu sunt proprietatea exclusivă a celor cu atracţii faţă de persoane de acelaşi sex. De fapt, narcisismul pare să fie un blestem major printre bărbaţi, în starea lor căzută. Dar, în misiunea mea, am văzut aceste caracteristici prezente în trecutul a sute de bărbaţi şi femei. Le‑am văzut în oamenii din grupurile noastre, în şedinţele de consiliere – şi le-am văzut în oglinda mea. Aş fi putut fi băiatul din poster, pentru tipul de persoană pe care am descris-o mai sus. Totuşi, cred că înving aceste trăsături şi cu siguranţă i-am văzut pe alţii învingându-le.

Odată ce ne-am hotărât că vrem să învingem homosexualitatea, probabil că vom descoperi că aceste tipare de gândire, de sentiment şi comportament prezintă un obstacol uriaş pentru noi, în urmărirea plinătăţii pe care o căutăm. Mulţi specialişti susţin că narcisismul, cel puţin în forma sa clinică, este incurabil. Aceia dintre noi care suferă de el, în orice măsură, văd legătura absurdă şi lipsită de sens în care ne pune. „Trebuie să încerc să fiu mai puţin conştient de mine însumi.” Folosim introspecţia pentru a încerca să ne eliberăm de introspecţie.

Dar există speranţă. Putem scăpa de sentimentele de inferioritate, de preocupare de sine şi de un spirit critic. Dificultatea noastră în a menţine relaţii sănătoase ne-a oprit creşterea, dar ne putem schimba şi putem relua procesul creşterii.

Antidotul: să devenim parte a ceva mai mare

Ceea ce trebuie să se întâmple a început probabil în cei mai mulţi dintre voi. În mare parte are de-a face cu a ajunge să te vezi ca parte a ceva mai mare decât eşti tu însuţi. Aici funcţionează principiul înlocuirii. Înlocuim imaginea noastră ca agent autonom, independent, cu o imagine a noastră ca parte a ceva mai mare.

Aceasta mi s-a întâmplat prima dată cu câţiva ani în urmă. Mulţi ani am făcut parte din bisericile carismatice, ceea ce înseamnă că mă aflu deseori în mijlocul credincioşilor a căror închinare este foarte fizică. Pe lângă închinarea la Dumnezeu cu mintea şi limba noastră, adesea ne ridicăm mâinile, ne legănăm sau batem din palme. Unii chiar dansează. Ai crede că timpul de închinare sau de laudă ar trebui, întotdeauna, să fie timpul în care ne concentrăm cel mai mult asupra lui Dumnezeu. Nu şi pentru mine. Invariabil, când încercam să-L laud pe Domnul, începeam să mă întreb: „Să ridic mâinile acum? Să le ridic complet sau doar pe jumătate? Cum cânt? Cânt fals? Faptul că mă gândesc la mine acum nu este bine; ar trebui să mă concentrez asupra lui Isus.” Eu, eu, eu, până la dezgust.

Apoi, într-o zi, prin harul lui Dumnezeu, am descoperit o cale de a lupta eficient cu preocuparea de sine în închinare. Dintr-odată, am început să mă văd doar ca pe unul din cei o sută şi cincizeci sau cam aşa ceva de oameni care Îl lăudau pe Domnul. Am adoptat perspectiva Lui şi am privit în jos, ca din cer, şi am văzut un grup de oameni lăudându-L pe Dumnezeu şi închinându-se Lui. Eram parte a grupului, dar nu ieşeam în evidenţă în niciun fel. Închinarea la Dumnezeu era un lucru minunat şi nu aveam nicio dorinţă să îndrept atenţia asupra mea.

Am continuat să folosesc aceasta în închinare şi în alte situaţii în care vechea mea conştienţă de sine începea să apară. Funcţionează în orice fel de circumstanţă. Renunţăm la noi înşine văzându-ne ca parte a ceva mai mare decât noi înşine. Dar a ne imagina aşa cum tocmai am descris este doar o parte a felului în care putem deveni liberi de noi înşine şi mai concentraţi asupra lui Dumnezeu şi a altor oameni. Îngăduiţi-mi să vă împărtăşesc modurile în care este încurajat acest proces.

1. Faptul că eşti născut din nou – Un mod în care oamenii obişnuiesc să descrie convertirea este să deseneze două seturi a câte trei inele concentrice. Înainte de a-L accepta pe Isus ca Domn şi Mântuitor, locuim în inelul central, alţii se află imediat în jurul nostru, iar Dumnezeu în inelul cel mai îndepărtat de centru. Suntem în centrul universului nostru, chiar şi în relaţia cu Dumnezeu.

Apoi, la convertire, Dumnezeu ocupă locul central, alţii sunt în al doilea inel, iar noi ocupăm poziţia cea mai îndepărtată de centru. Deci, dacă eşti un credincios născut din nou, ai ieşit deja din locul central. Te poţi trezi trebuind să lupţi regulat ca să nu te aşezi iar în centru, dar să învăţăm să-L lăsăm pe Domnul să fie Domnul, face parte din viaţa creştină. Dar spiritual, ai renunţat la locul acela. Nu uita asta!

2. Renunţă la individualism! – Aceasta nu înseamnă să renunţi la unicitatea ta. Unicitatea ta e dată de Dumnezeu. El te‑a făcut să fii diferit de orice altă persoană care a trăit vreodată. Dar individualismul este spiritul epocii noastre şi este distructiv, din punct de vedere social şi psihologic. El cere „drepturile mele, spaţiul meu”. La o convocare recentă a bisericii, episcopul meu a vorbit despre trei faze prin care trecem, de la creştere la maturitate. Când suntem bebeluşi sau copilaşi suntem dependenţi; ca adolescenţi suntem independenţi, iar ca adulţi suntem interdependenţi. În lumina adevărului că homosexualitatea este o formă de dezvoltare oprită, nu este surprinzător că mulţi dintre cei atraşi de persoane de acelaşi sex sunt blocaţi în stadiul de adolescent. Renunţă la el!
3. Renunţă la dreptul pe care îl ai asupra ta! – Această expresie minunată este folosită de mai multe ori de Oswald Chambers, în cartea lui devoţională Supremul meu, pentru culmile Lui. Este o tranzacţie spirituală între tine şi Dumnezeu. Este o întoarcere şi o reafirmare a ceea ce s-a întâmplat cu tine la convertire.
4. Aminteşte-ţi că eşti parte a unui trup! – Scriptura are o astfel de lecţie profundă pentru noi în 1 Corinteni 12:12-31. Da, eşti diferit! Dar diferit nu înseamnă inferior. În acest pasaj, Pavel spune cum fiecare mădular al Trupului lui Cristos aduce diferite contribuţii la întreg şi că aceasta nu-i dă o valoare mai mare decât a altuia. Acelaşi principiu se poate aplica în fiecare aspect al vieţii noastre – în familie, slujbă, vecinătate, în orice comunitate de oameni cu care suntem conectaţi. La serviciu unii sunt contabili, unii vânzători, unii funcţionari, unii vicepreşedinţi, unii muncitori, dar toţi au valoare şi toţi pot aduce o contribuţie vitală la întreg. Fiindcă trăim într-o lume ierarhizată, unii vor primi recompense materiale mai mari sau vor avea un prestigiu mai mare pentru contribuţia lor, dar ca şi credincioşi, ştim că fiecare parte a trupului este importantă şi că fiecare are valoare.
5. Începe să te vezi pe tine însuţi ca parte a întregului! – Am ilustrat aceasta văzându-mă pe mine în închinare. Dar în orice domeniu – în familie, biserică, comunitate – poţi folosi ochii imaginaţiei ca să vezi imaginea cea mare, cu tine ca fiind doar o parte a ei. Este un exerciţiu realist. El ne conduce de la perspectiva distorsionată pe care o avem despre noi înşine ca centru al universului, la a ne vedea, mai precis şi realist, ca fiind doar o parte a ceva mai mare ca noi înşine. Exersează aceasta, oricând interacţionezi cu alţi oameni. Fă-o până ce devine perspectiva ta naturală!
6. Urmăreşte un scop sau o cauză care poate deveni o pasiune! – Aceasta te va uni cu alţi oameni şi îţi va da oportunitatea de a te concentra asupra unui scop, mai mult decât asupra ta însuţi. Devii una cu cei cu care ai acelaşi scop. În anii de început ai Exodus, mulţi dintre noi, cei narcisişti, am fost ajutaţi să ne autodepăşim, urmărind cu pasiune scopul nostru comun de a vedea înfiinţarea unor misiuni pentru ajutarea celor care vor să învingă homosexualitatea.

Homosexualitatea este o problemă relaţională. Creştem în relaţii. Nu putem creşte până ce nu scăpăm din lumea sinelui. Faptul de a ne vedea ca parte a unei imagini mai mari ne va aduce la realitate şi ne va elibera, ca să trăim în lumea bărbaţilor şi femeilor, lumea din care ne-am retras cu ani în urmă, lumea unde începe procesul de vindecare.

Eşti parte a planului mai mare al lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Acceptă aceasta.

[Alan Medinger, A Part of Something Greater. Copyright © Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune.]