Archive for Homosexualitatea și schimbarea

Un nou studiu despre terapiile reparative

de Dr. Robert L. Spitzer

Dr. Robert L. Spitzer

Dr. Robert L. Spitzer

Robert L. Spitzer, doctor în medicină, a fost profesor de psihiatrie şi Şeful Departamentului de Cercetare Biometrică la Institutul de Stat Psihiatric din New York, Statele Unite. A primit recunoaştere internaţională ca o autoritate în evaluarea psihiatrică şi în clasificarea tulburărilor mintale.

Dr. Spitzer s-a aflat în centrul deciziei Asociaţiei de Psihiatrie Americane (APA) în 1973, de a retrage homosexualitatea de pe lista sa de tulburări mintale, DSM (Manualul de diagnostic şi statistică). Discuţia Dr. Spitzer cu foşti homosexuali la adunarea anuală a APA din 1999, i-a trezit interesul pentru studierea eficienţei terapiilor pentru reorientare sexuală.

„Ca mulţi psihiatri”, a declarat Dr. Spitzer, „am crezut că unui comportament homosexual i te poţi împotrivi, dar că orientarea sexuală nu poate fi schimbată. Acum cred că aceasta este neadevărat – unii pot să se schimbe şi chiar se schimbă.” În noul său studiu prezentat pe data de 9 mai 2001 la adunarea anuală a Asociaţiei de Psihiatrie Americane, Dr. Robert L. Spitzer a făcut cunoscute dovezile pentru concluziile sale. Tipărirea prezentării sale s-a făcut prin bunăvoinţa Dr. Spitzer.

Acesta este un titlu mai exact pentru prezentarea mea: 200 de subiecţi care susţin că şi-au schimbat orientarea sexuală, de la homosexuală la heterosexuală.

Orientarea sexuală se referă la o atracţie sexuală de durată, la fantezia sexuală, la dorinţa pentru o relaţie romantică, intimă din punct de vedere emoţional şi la comportament sexual însoţit de excitare, îndreptat în primul rând spre persoanele de acelaşi sex sau spre persoanele de sex opus.

Orientarea sexuală este multidimensională, iar fiecare componentă a sa este parte a unui întreg.

Există un consens profesional că unui comportament homosexual i te poţi împotrivi, că la el se poate renunţa sau că poate fi reetichetat. Totuşi, orientarea homosexuală nu poate fi schimbată.

Am împărtăşit, cu siguranţă, acest punct de vedere, deci cum a ajuns Bob Spitzer, care a jucat un rol central în eliminarea homosexualităţii ca tulburare mintală din DSM-II în anul 1973, să aibă îndoieli cu privire la acest consens? Răspunsul este că, la adunarea anuală a APA care a avut loc la Washington în 1999, am vorbit cu mai mulţi oameni care pichetau întâlnirea şi care susţineau, contrar declaraţiei de poziţie a APA, că schimbarea orientării sexuale este posibilă şi că nu ar trebui descurajată şi că ei personal s-au schimbat de la a fi homosexuali la a fi heterosexuali. Am început să mă întreb, ar putea fi posibil ca unii homosexuali să-şi poată de fapt schimba orientarea sexuală? După ce m-am gândit îndelung, realizând că studiile anterioare care susţineau că o asemenea schimbare era posibilă, aveau tot felul de defecte metodologice, am ajuns la concluzia că mi-ar fi satisfăcută curiozitatea numai dacă aş face eu însumi un studiu.

Ideea de bază este simplă: studierea experienţelor relatate personal de indivizi care susţin că au reuşit o schimbare de la atracţia homosexuală la cea heterosexuală, care durează de cel puţin cinci ani.

Întrebările de bază ale studiului ar fi: „Poate găsi cineva un număr substanţial de astfel de indivizi? Dacă da, cât de des este însoţită o asemenea schimbare de schimbări în alţi indicatori homosexuali? Există diferenţe de gen?”

Cu ajutorul Dr. Richard C. Friedman, am conceput un interviu telefonic structurat, astfel încât să fie absolut clar cum ne-am evaluat subiecţii. Am fost surprinşi să realizăm că atât chestionarele, cât şi măsurătorile anterioare despre orientarea sexuală au fost destul de inadecvate, prin faptul că se concentrau de obicei asupra unei singure variabile a atracţiei sexuale sau a identităţii, astfel încât a trebuit să concepem, în mare parte, propriile noastre întrebări şi categorii de răspuns. Am continuat să revedem planul interviului în timpul unui studiu pilot pe 40 de indivizi care ne-au fost trimişi ca potenţiali subiecţi. În acea fază de dezvoltare am pus întrebări precum: „Ce gen de ajutor ai primit? Cum erai înainte (de efortul de schimbare)? În ce fel eşti diferit acum? Ce aspecte ale homosexualităţii rămân?”

Am dezvoltat întrebări specifice pentru aceşti indicatori cheie ai homosexualităţii. Atracţia sexuală timp de un an pe o scală subiectivă de la 100 (exclusiv homosexual) la 0 (exclusiv heterosexual). Subiectul alege orice număr de la 100 la 0. Gândurile sexuale sau visarea cu ochii deschişi la sex cu persoanele de acelaşi sex – niciodată, de câteva ori pe an, de câteva ori pe lună, de câteva ori pe săptămână şi în fiecare zi, într-o perioadă de un an. Fantezii sexuale în timpul autosatisfacerii – procentul ocaziilor de fantezii masturbatorii cu persoane de acelaşi sex în timpul sexului heterosexual – procentul ocaziilor sexuale. Dorinţa intimităţii emoţionale romantice – din nou, de la niciodată, la aproape în fiecare zi. Comportamentul homosexual însoţit de excitare.

Interviul pentru studiul final, pe care l-am administrat personal tuturor subiecţilor, a durat aproximativ patruzeci şi cinci de minute. Am introdus datele direct într-un program Windows SPSS de introducere a datelor, în timp ce interviul progresa.

Sunt 112 întrebări cu răspuns închis, cu categorii de răspuns fixe, şi 9 întrebări deschise, unde am introdus răspunsul subiectului.

Înregistrările audio a aproximativ o treime dintre subiecţi pot fi revăzute de alţi cercetători, iar întreaga serie de date pentru studiu este, de asemenea, disponibilă.

Când am încercat să recrutăm posibili subiecţi, am solicitat numai indivizii care menţinuseră o anumită schimbare în orientarea homosexuală timp de cel puţin cinci ani. Totuşi, criteriile de intrare efective au fost mai restrictive. Pentru a fi acceptat în studiu, a fost necesar ca subiectul care lua parte la interviu să raporteze: Atracţie predominant homosexuală. (…) Folosim mai degrabă expresia „efort de schimbare” decât terapie, deoarece unele schimbări presupun eforturi specifice, precum implicarea într-o relaţie de mentorat cu un heterosexual, pe care de obicei subiecţii nu au privit-o ca terapie. Individul trebuia să aibă ca scop heterosexualitatea funcţională. A fost, de asemenea, necesar ca, după efortul de schimbare, să existe o schimbare de cel puţin 10 puncte pe scala noastră de atracţie sexuală. 10 puncte este o schimbare minimală subiectivă, dar ea reflectă cel puţin evaluarea subiectului că a existat o anumită schimbare în obiectul atracţiei sexuale.

Pentru a obţine 200 de subiecţi pentru studiu care, în cele din urmă, au fost 143 de bărbaţi şi 57 de femei, am intervievat 274 de potenţiali subiecţi, pe care i-am găsit cu mare greutate, într-o perioadă de 16 luni. 74 de subiecţi au fost excluşi, cel mai adesea pentru că a existat o schimbare în comportament şi identitatea de sine, dar nu şi în atracţia sexuală, sau fiindcă subiectul nu era predominant homosexual, sau fiindcă schimbarea dura de mai puţin de cinci ani.

Cei 200 de subiecţi ai noştri au fost recrutaţi în principal de la misiunile religioase Exodus, care oferă o varietate de programe pentru a-i ajuta pe homosexualii care vor să îşi învingă sentimentele homosexuale. Şi de la NARTH, Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii, un grup de clinicieni în sănătate mintală şi de laici care, în general, privesc homosexualitatea ca pe o tulburare de dezvoltare tratabilă. „Ceilalţi” au fost în mare parte alţi subiecţi veniţi prin terapeuţi care fac reorientare sexuală Rx sau care au răspuns la anunţurile despre studiu de la radio sau din ziare. Prin mijloace diferite, ei au luat legătura cu subiecţii potenţiali, care apoi au sunat la biroul meu pentru a stabili un interviu.

Aproximativ 90% dintre subiecţi au relatat că au folosit mai mult de un tip de efort de schimbare. Slide-ul prezintă răspunsul la întrebarea: „Ce te-a ajutat cel mai mult?” Profesionistul în sănătate mintală a fost cel mai adesea un psiholog (23), un consilier pastoral (12%). Rareori un psihiatru (3%). „Altele” au inclus întâlnirea repetată cu un heterosexual model, adesea numit „mentorat”, cărţi de autoajutorare sau ceea ce unii subiecţi au numit „lucrare spirituală” – înţelegând prin aceasta schimbarea relaţiei lor cu Dumnezeu.

Atunci când rezultatele pentru bărbaţi şi femei sunt foarte similare, este arătat rezultatul pentru eşantionul total de 143 de bărbaţi şi 57 de femei. Aproximativ trei sferturi dintre bărbaţi şi jumătate dintre femei erau căsătoriţi heterosexual. Cam o cincime dintre subiecţi erau căsătoriţi înainte de efortul de schimbare şi au raportat frecvent că acel comportament sau atracţia homosexuală le ameninţa căsătoria. Cei mai mulţi erau albi şi terminaseră colegiul.

Cei mai mulţi subiecţi erau protestanţi. Marea majoritate au spus că religia este „extreme de” sau „foarte” importantă în viaţa lor. Mulţi terapeuţi nereligioşi la care am căutat subiecţi au fost reticenţi în a lua legătura cu foştii pacienţi. În parte, aceasta ar putea fi cauza pentru proporţia neobişnuit de ridicată în eşantionul nostru a celor foarte religioşi. Marea majoritate a subiecţilor au vorbit în mod public în favoarea eforturilor de schimbare a orientării homosexuale. Într-adevăr, motivaţia primară pentru participarea la studiu, pentru aproape toţi subiecţii, a fost interesul lor de a oferi dovezi, din propria experienţă, că homosexualitatea poate fi schimbată şi de a oferi speranţă altora.

De ce au vrut subiecţii să se schimbe? Acestea au fost cele mai obişnuite răspunsuri date. Stilul de viaţă homosexual nu era satisfăcător emoţional (…) De obicei, aceasta se referea la promiscuitatea răspândită, la relaţii furtunoase, dureroase, deseori cu gelozie extremă. La conflict religios (…) La dorinţa de se căsători sau de a rămâne căsătorit, îndeosebi la bărbaţi.

Iată timpul mediu – aproape identic pentru bărbaţi şi femei. A existat, desigur, o mare variabilitate individuală. Apariţia interesului sexual faţă de persoanele de acelaşi sex a apărut la vârsta de aproximativ 12 ani. Cam după 18 ani a început efortul de schimbare, pe care l-au găsit util (adesea precedat de unul sau mai multe eforturi de schimbare care nu au fost utile, care au inclus adesea terapeuţi care le-au spus că nu aveau altă alegere decât să-şi accepte homosexualitatea). Marea majoritate a subiecţilor au raportat că schimbarea a fost treptată şi că deseori a început cu diminuarea sentimentelor homosexuale şi cu apariţia graduală sau cu intensificarea sentimentelor heterosexuale. Trei ani mai târziu, după cinci ani de efort de schimbare, schimbarea se încheiase pentru 78% dintre subiecţi. Restul de 22% raportează că efortul de schimbare continuă şi în prezent, referindu-se, de obicei, la continuarea participării la un grup de suport pentru foştii homosexuali sau la o luptă de o viaţă cu probleme de bază, care, cred ei, le-au cauzat homosexualitatea.

Cât de homosexuali erau subiecţii înainte de efortul de schimbare? Mai întâi, cât de des aveau atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex în adolescenţă? Folosim roşu pentru bărbaţi, roz pentru femei. Pentru a arăta ceea ce dorim, în acest slide, ca în multe alte slide-uri, arătăm extremele. Mulţi aveau „deseori” sau „foarte des” atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex în adolescenţă.

În contrast, cei mai mulţi subiecţi nu aveau „niciodată” sau aveau doar „rar” atracţie faţă de persoanele de sex opus în adolescenţă, îndeosebi subiecţii bărbaţi.

Cu câţi indivizi a făcut subiectul sex homosexual înainte de efortul de schimbare? O mică proporţie, chiar şi mai mică la femei, se împotriviseră impulsurilor homosexuale şi nu făcuseră niciodată sex homosexual. După cum era de aşteptat, o proporţie însemnată de bărbaţi făcuseră sex cu un număr mare de bărbaţi.

53% dintre bărbaţi şi 33% dintre femei nu făcuseră niciodată de bunăvoie sex heterosexual.

Am evaluat schimbarea în indicatorii orientării sexuale, comparând cele 12 luni înainte de efortul de schimbare – la care ce vom referi ca înainte – cu ultimele 12 luni înainte de interviu – la care ne vom referi ca după.

Următorul grup de slide-uri pune în contrast înainte cu după, pentru diferiţi indicatori. Mai întâi, valorile atracţiei sexuale pentru bărbaţi şi femei. Amintiţi-vă, 100 este exclusiv pentru persoanele de acelaşi sex, iar 0 este exclusiv pentru persoanele de sex opus, înainte şi după. Atât bărbaţii, cât şi femeile, în medie, înainte se aflau în categoria homosexualităţii foarte ridicate. După, în medie, se află în categoria heterosexualităţii foarte ridicate, chiar mai mult în cazul femeilor. Aici, ca şi în cele mai multe slide-uri care urmează, observaţi că indicatorii homosexuali ai femeilor înainte, sunt în medie adesea similari sau mai puţin extremi, iar după sunt întotdeauna mai heterosexuali decât ai bărbaţilor.

Cât de mulţi au raportat atracţie sexuală exclusiv homosexuală înainte? Aproape jumătate dintre bărbaţi şi femei. După, 17% dintre bărbaţi şi considerabil mai multe femei, 55%, raportează valoare zero, fiind exclusiv heterosexuali.

Să privim la dorinţa sexuală sau la visarea cu ochii deschişi la întreţinerea de relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, cel puţin de câteva ori pe lună. Acesta era cazul pentru aproape toţi subiecţii înainte şi numai pentru un mic număr după, în special pentru femei.

Dorinţa puternică pentru implicare homosexuală emoţională romantică, cel puţin de câteva ori pe lună. Extrem de obişnuit înainte, foarte neobişnuit după.

Aproape toţi cei 138 de bărbaţi şi toate cele 50 de femei care se autosatisfăceau înainte, aveau fantezii masturbatorii cu persoane de acelaşi sex în 20% sau mai mult dintre ocaziile masturbatorii.

Aceasta a fost mult mai puţin obişnuit la cei 112 de bărbaţi şi la cele 39 de femei care se autosatisfăceau după, îndeosebi pentru femei.

La cei care se autosatisfăceau, fanteziile masturbatorii cu persoane de sex opus, fără a depune efort pentru a avea astfel de fantezii, erau neobişnuite înainte, dar destul de obişnuite după.

Ce proporţie de subiecţi, după nu aveau absolut niciun indicator homosexual – de exemplu, 0 pe scara atracţiei homosexuale şi „niciodată” pe scara gândurilor sexuale. Ceea ce ar exclude pe cineva care, de exemplu, ar raporta 5 pe scara atracţiei homosexuale şi „niciodată” pe scara gândurilor sexuale. Acesta – ceea ce considerăm a fi un criteriu nerealist al unor indicatori lipsă – a fost cazul pentru doar 11% dintre bărbaţi şi pentru o proporţie mult mai mare de femei, 37%. Am făcut un criteriu mai puţin stringent, pe care l-am numit Numai Indicatori Minimali Homosexuali. Pentru acesta acordăm punctaje de la 0 la 10, pe variabile care folosesc o scală de la 0 la 100 şi permit o frecvenţă de „câteva ori pe an” la variabilele de frecvenţă. El s-a aplicat la 29% dintre bărbaţi şi la 63% dintre femei.

Cât de des au fost capabili subiecţii heterosexuali să realizeze scopul unei funcţionări heterosexuale bune? Am definit că aceasta necesită: în ultimul an, aflat într-o relaţie de dragoste heterosexuală. Satisfacţia relaţiei emoţionale cu partenerul, cel puţin 7+ (pe o scală de la 1 la 10, unde 10 este cât de bine se poate, iar 1 cât de rău se poate). Sex heterosexual cel puţin o dată pe lună. Satisfacţia fizică a sexului heterosexual, cel puţin 7+ (aceeaşi scală de la 1 la 10). Gânduri rare (mai puţin de 20%) cu persoane de acelaşi sex în timpul sexului heterosexual. Acesta a fost cazul pentru 66% dintre bărbaţi şi 44% dintre femei. Mulţi subiecţi femei au spus că avuseseră întâlniri romantice şi fuseseră atrase sexual, dar relaţia nu se terminase prin căsătorie.

Ne aşteptam ca Buna Funcţionare Heterosexuală să nu fie atinsă la fel de des de subiecţi care înainte de efortul de schimbare erau extremi la indicatorii homosexuali. Am definit aceasta ca: „Fără atracţie sexuală faţă de persoanele de sex opus. Niciodată sex heterosexual. Înainte: fără fantezii masturbatorii heterosexuale. Înainte: atracţie 95+ (homosexuală).” Raportăm că rezultatele pentru cei 33 de bărbaţi au fost din acest grup. Au fost prea puţine femei, numai 5, pentru a raporta. La cei 33 de bărbaţi, funcţionarea heterosexuală bună a fost obţinută de 67% dintre subiecţi, spre marea noastră surpriză.

56 de subiecţi făceau sex heterosexual regulat atât înainte, cât şi după, în aproape toate cazurile cu aceeaşi persoană, partenerul/partenera de căsătorie. Am examinat aceste trei variabile. Relaţie emoţională satisfăcătoare ( 7+ pe scala de la 1, cât se poate de rău – la 10, cât se poate de bun înainte 25%,  după 98%. Sex fizic satisfăcător (7+ pe scala de la 1 la 10), înainte 43, după 100%. În sfârşit, gânduri sexuale frecvente (20%) cu persoane de acelaşi sex, înainte 52%, după 6%. Valorile de după sunt foarte similare cu valorile acestor trei variabile la 81 de subiecţi care făceau sex heterosexual regulat după, dar care nu făcuseră sex heterosexual înainte.

Depresia a fost raportată ca fiind un efect colateral obişnuit al încercărilor de schimbare a orientării sexuale. Cu siguranţă, nu a fost cazul subiecţilor noştri, care au fost deseori „accentuat” sau „extrem de” deprimaţi înainte, dar rareori atât de deprimaţi după.

În studiul pilot am notat modalităţile obişnuite în care subiecţii au spus că fuseseră ajutaţi de efortul de schimbare. Ceea ce arată cât de des au raportat subiecţii că modalităţile respective i-au ajutat, când li s-au pus întrebări cu răspuns închis în timpul studiului … mă simt mai [masculin, feminină] … dezvoltarea relaţiilor non-sexuale cu persoane de acelaşi sex.

Desigur, marea întrebare care rămâne, datorită faptului că subiecţii au fost foarte motivaţi să sprijine eforturile de schimbare prin reorientare, în ce măsură sunt raportările lor mai mult decât o autoînşelare sau o exagerare grosolană? Lipsind orice dovadă obiectivă a schimbării, precum modificările penisului la vederea stimulilor erotici de la persoanele de sex opus, nu există niciun mod în care putem fi siguri că raportările lor sunt în general exacte.

Totuşi, următoarele motive ne sugerează că ele nu pot fi ignorate cu uşurinţă. Complexitatea şi gama schimbării raportate. Marea gamă şi natura limitată a rezultatelor raportate şi faptul că foarte puţini au raportat o schimbare totală, dau o anumită credibilitate raportărilor lor. Subiecţii nu au avut nicio dificultate în a oferi detalii, când li s-a cerut să descrie diferite rezultate, precum în ce constau exact fanteziile masturbatorii cu persoane de sex opus. Natura treptată a schimbării şi tiparul frecvent a mai puţine sentimente homosexuale, urmate de mai multe sentimente heterosexuale, arată că nu este o simplă poveste inventată. Diferenţele de gen – de exemplu, uşurinţa mai mare cu care subiecţii femei au fost capabili să se schimbe, şi raportările femeilor că adeseori erau mai heterosexuale la început – sunt în concordanţă cu literatura de specialitate. Ar fi dificil de explicat de ce, dacă nimeni nu s-a schimbat cu adevărat, subiecţii femei ar raporta o schimbare mai mare decât bărbaţii.

Răspunzând la întrebarea: „Cum ai transpus ceea ce ai învăţat în efortul de schimbare, pentru a-ţi schimba sentimentele?”, subiecţii au raportat următoarele strategii de schimbare, recunoscute în general în literatura de specialitate ca fiind componente eficace ale eforturilor psihoterapeutice. Relatări care arătau legătura dintre copilărie sau experienţele din familie şi sentimentele sexuale. Clădirea unei relaţii emoţionale intense, pentru a aduce schimbare în sentimentele sexuale, de exemplu, mulţi bărbaţi au raportat că au dezvoltat interes sexual heterosexual numai după ce au devenit implicaţi emoţional intens cu o femeie. Suportul de grup sau individual, precum grupuri de suport pentru foştii homosexuali. Stoparea gândurilor, de exemplu, „când am astfel de gânduri, nu le mai dau curs”. Evitarea situaţiilor care declanşează sentimente homosexuale. Acestea sunt tehnici considerate, în mod obişnuit, eficiente în psihoterapie, făcând plauzibile afirmaţiile lor. Ne putem imagina mecanismele prin care astfel de tehnici pot funcţiona.

Ajungem la concluzia că, în contradicţie cu înţelegerea tradiţională, unii indivizi foarte motivaţi, folosind o varietate de eforturi de schimbare, pot realiza o schimbare substanţială în indicatori multipli ai orientării sexuale şi pot obţine o funcţionare heterosexuală bună. Subiecţii care au realizat schimbări mai puţin substanţiale credeau că asemenea schimbări erau extrem de benefice. Schimbarea completă – care este, în general, considerată un scop nerealist în psihoterapie – este neobişnuită, îndeosebi la subiecţii bărbaţi.

Deşi terapeuţii care oferă acest gen de terapie susţin că obţin rezultate similare la aproximativ o treime dintre pacienţii pe care îi tratează, dificultatea de a găsi subiecţi sugerează că schimbările substanţiale raportate de subiecţii noştri sunt relativ neobişnuite pentru indivizii care fac un efort de schimbare. Pe de altă parte, alţi factori, precum ezitarea subiecţilor de a fi intervievaţi şi rezistenţa terapeuţilor la contactarea foştilor clienţi este posibil, de asemenea, să fi jucat un rol în dificultatea pe care am întâmpinat-o în găsirea a 200 de subiecţi adecvaţi. Numărul mare de potenţiali subiecţi respinşi de la studiu arată că unii indivizi care susţin că şi-au schimbat orientarea sexuală şi-au schimbat numai identitatea sau comportamentul homosexual evident. Totuşi, indivizii respectivi au considerat o astfel de schimbare limitată ca pe o îmbunătăţire substanţială, fiindcă le-a împlinit scopurile proprii de control al comportamentului şi de schimbare a identităţii, chiar dacă schimbarea a fost mai redusă decât doriseră.

Un mod mai bun de a conceptualiza „reorientarea sexuală” este de a o vedea ca pe o diminuare a homosexualităţii nedorite şi ca pe o creştere a potenţialului heterosexual – recunoscând că pentru unii schimbarea este posibilă în cadrul unui întreg multidimensional.

Suntem preocupaţi de folosirea greşită a rezultatelor studiului nostru. În primul rând, presupunerea că orientarea homosexuală se poate schimba la indivizii cei mai motivaţi. În al doilea rând, pentru anumiţi homosexuali, respingerea valorii schimbării identităţii sexuale şi a comportamentului sexual nedorit, chiar şi atunci când orientarea sexuală nu este substanţial schimbată. În al treilea rând, rezultatele studiului ar putea fi folosite pentru a justifica tratamentul coercitiv şi negarea drepturilor civile pentru homosexuali. Închei reamintind că mai mulţi subiecţi au spus spontan: „Nu am nicio problemă să accept că cei mai mulţi homosexuali nu au niciun interes să se schimbe. Dar îmi doresc să recunoască faptul că eu am dreptul să mă schimb.”

[Dr. Robert L. Spitzer, New Study on Reparative Therapies. Copyright © Robert L. Spitzer. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.pfox.org. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

Ţine-te bine de puritatea sexuală!

de Bob Davies & Lori Rentzel

Găsirea eliberării de masturbare şi de gândurile sexuale impure
Bob Davies

Bob Davies

Cliff avea cam 10 ani când a văzut prima dată o revistă pornografică. S-a întâmplat în subsolul casei unui vecin, unde un băiat de 14 ani le-a arătat revista unor băieţi mai mici.

După acea experienţă, Cliff a început să observe reviste similare la micul magazin universal local. Pe la 15 ani, se uita în fugă la numărul curent din Playgirl, conştient că era mai interesat de fotografiile bărbaţilor, decât de cele ale femeilor. Pe vremea aceea, se masturba regulat, folosind imaginile pe care le văzuse în reviste pentru a-şi hrăni fanteziile.

În următorul deceniu, lupta cu masturbarea şi pornografia a rămas un tipar în viaţa lui Cliff. Pe atunci era un membru fidel al bisericii. A absolvit un colegiu creştin important şi a fost angajat apoi cu normă întreagă, ca responsabil cu muzica la o biserică mare din suburbii. Dar toate activităţile spirituale nu păreau să afecteze dorinţele lui homosexuale puternice. Cliff a jurat de multe ori să renunţe să se uite la pornografie. Hotărârea lui dura de obicei o săptămână sau două, apoi se întorcea din nou la vechile tipare de comportament.

O dată s-a stăpânit şase luni, apoi a găsit o revistă veche în toaleta publică a unui magazin universal. În săptămâna următoare Cliff s-a trezit într-un magazin pentru adulţi, căutând numărul curent al aceleiaşi reviste pe care o găsise în baie.

Într-o sâmbătă noaptea, Cliff a închiriat pentru prima dată o casetă video pentru adulţi. După aceea rezistenţa lui a dispărut şi a început să se uite la câteva filme pornografice în fiecare săptămână. Cliff dorea, cu disperare, să pună capăt păcatului sexual, dar era prins – la fel ca mulţi alţi bărbaţi şi femei care ies din homosexualitate şi lesbianism.

Dilema sentimentelor sexuale

Cum îşi controlează bărbaţii şi femeile comportamentul sexual? Este cu adevărat posibil să pui capăt gândurilor impure? Cum găsim puritate în dorinţele sexuale, când ne-am lăsat în voia relaţiilor homosexuale timp de mulţi ani?

„Nu credeam că m-aş fi putut opri să fac sex nici măcar o zi”, a mărturisit George, care fusese implicat în relaţii homosexuale o perioadă de zece ani, „ca să nu mai zic să mă opresc o săptămână sau un an. Iar gândul de a nu face sex tot restul vieţii era prea deprimant ca să mă gândesc măcar la el.”

De ce nu ne îndepărtează Dumnezeu pur şi simplu dorinţele sexuale, aşa cum scoatem un aparat din priză? Fiindcă sexualitatea este o parte integrală a umanităţii noastre, pe care El a numit-o „bună” (Geneza 1:31). Dorinţele noastre sexuale s-au distorsionat, dar ele sunt, cu toate acestea, o creaţie uimitoare şi o parte minunată a ceea ce suntem noi, ca fiinţe umane.

Sexualitatea ne scoate din izolare. Am fost creaţi pentru părtăşie cu alţi oameni – şi o parte a companiei în căsătorie este de natură sexuală. „Nu este bine ca omul să fie singur”, a spus Dumnezeu despre Adam (Geneza 2:18) şi a creat-o pe Eva ca tovarăşă a lui. Neutralitatea sexuală ar face lumea foarte plictisitoare.

Deci este de folos să ne amintim că impulsul sexual este bun, nu rău. Putem, cu uşurinţă, să cădem în eroarea de a vedea sentimentele sexuale ca „duşmanul” nostru, ca pe o parte nefericită a fiinţei noastre, care ne face să fim învinşi în umblarea creştină. „Dacă aş putea fi asexual, fără niciun impuls sexual”, gândim noi, „atunci aş putea să fiu cu adevărat un creştin matur.” Dar Dumnezeu nu ne face o lobotomie parţială, ca să ne numească apoi creştini fermi, pentru că nu mai simţim anumite ispite. Maturitatea vine când învăţăm să ne controlăm sexualitatea. La fel cum muşchii trupului sunt întăriţi prin exerciţiu, tăria spirituală se clădeşte prin exercitarea autocontrolului şi maturităţii în alegerile sexuale.

Iată o altă înţelegere-cheie: sentimentele homosexuale şi lesbiene arată nevoi emoţionale mai profunde. De-a lungul anilor, eu (Bob) am întrebat mulţi oameni care învingeau homosexualitatea, ce i-a condus la relaţii homosexuale sau lesbiene. Mulţi dintre ei au recunoscut că nu erau interesaţi în primul rând de sex, deşi cu siguranţă el putea să fie un factor. Dar, de obicei, enumerau alte motive: singurătatea, faptul că vroiau atenţie din partea altora, căutarea susţinerii, evitarea plictiselii, sentimentul apropierii de cineva, căutarea emoţiei.

Multe dintre motivele respective nu sunt sexuale. Sunt sociale şi emoţionale. Prin urmare, aceste nevoi pot fi potenţial împlinite prin relaţii nesexuale. De fapt, pentru că homosexualitatea este la bază un simptom al nevoilor emoţionale neîmplinite, vom continua să ne luptăm cu sentimentele homosexuale până ce dorinţele emoţionale vor fi împlinite.

În sfârşit, nevoile noastre cele mai profunde sunt împlinite prin relaţia cu Dumnezeu. El ne-a creat astfel; nicio fiinţă omenească nu poate atinge interiorul nostru atât de profund cum poate El, pentru a ne împlini nevoile esenţiale de comunicare şi intimitate cu o altă persoană. Avem apoi nevoie de oameni care să ne împlinească alte nevoi sociale şi emoţionale, de companie şi prietenie. Aceste nevoi sunt universale şi puternice. Ele trebuie să fie împlinite înainte de a găsi eliberare în sexualitatea noastră. Până ce nevoile emoţionale nu sunt împlinite, vom continua să ne luptăm cu dorinţe sexuale nepotrivite.

Ispita, în contrast cu păcatul

Este un păcat să ai sentimente homosexuale sau lesbiene? Te condamnă Dumnezeu pentru că eşti atras de membri ai aceluiaşi sex? Nu, faptul că eşti ispitit nu este acelaşi lucru cu păcatul. Nu, Dumnezeu nu ne condamnă pentru sentimentele noastre.

Toţi bărbaţii şi femeile au sentimente sexuale. Toţi experimentăm atracţii sexuale în fiecare zi. Oamenii căsătoriţi sunt atraşi de alte persoane decât soţul sau soţia lor. Sunt sentimentele lor păcătoase?

Biblia face deosebire, cu atenţie, între asemenea sentimente şi păcat. În terminologia biblică, sentimentele nepotrivite se încadrează în categoria „ispitei”. Iar ispitele nu sunt păcat. Faptul că eşti atras sexual de o persoană nu este acelaşi lucru cu comiterea adulterului în inimă (Matei 5:28). Trebuie să pui în practică ispita, fie în minte, fie în trup, ca ea să devină păcat.

Mulţi, dacă nu cei mai mulţi bărbaţi şi femei care ies din homosexualitate, tind să uite distincţia importantă dintre ispită şi păcat. Ei suferă de o condamnare continuă, simţindu-se împovăraţi, crezând că Dumnezeu îi dezaprobă din cauza sentimentelor sau atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Dumnezeu ne înţelege luptele. El ştie că energia noastră sexuală nu se „aprinde” când intrăm în căsătorie şi nu rămâne apoi concentrată asupra partenerului de căsătorie tot restul vieţii noastre. Toţi creştinii trebuie să facă faţă sentimentelor şi atracţiilor sexuale nepotrivite. Aceia dintre noi care sunt pe cale să învingă homosexualitatea nu sunt unici; nu aparţinem unei subclase diferite decât restul Bisericii. Luptele sexuale sunt parte a faptului că suntem oameni!

Isus, în umanitatea Lui, a avut parte de ispită. Chiar şi de ispita sexuală. „Căci n-avem un Mare Preot [Isus] care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Pasajul face o distincţie clară între „ispită” (ceva de care Isus a avut parte) şi „păcat” (ceva ce nu a avut). Când devin păcat ispitele homosexuale şi lesbiene? Cartea lui Iacov aruncă lumină asupra acestei întrebări importante. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului…” (Iacov 1:14-15).

Există întotdeauna un timp între concepere şi naştere. Un gând homosexual care ne apare în minte poate fi ori omorât, ori hrănit. Când creşte, „dă naştere păcatului”. Acolo acţionează abilitatea noastră de a alege.

Putem alege dacă gândurile (ispitele) homosexuale vor deveni păcat. Dacă le alimentăm, se vor transforma în poftă. Simplu definită, pofta este dorinţa de a avea ceea ce nu este pe drept al meu. Trupul altei persoane nu-mi aparţine (afară doar dacă sunt căsătorit cu persoana respectivă). Prin urmare, nu este dreptul meu să folosesc trupul acelei persoane ca să-mi aducă plăcere sexuală. Desigur, este posibil ca pofta să implice mult mai mult decât sexul. Putem pofti după intimitate emoţională şi să o căutăm prin formarea unor relaţii care evită sexul genital, dar sunt impregnate cu legături emoţionale profunde şi exclusive, care sunt nepotrivite. Putem pofti chiar după „lucruri bune”, precum căsătoria şi copiii. Da, astfel de experienţe de viaţă sunt minunate, dar nu vor fi pe drept ale noastre decât dacă ni le dă Dumnezeu.

Ca foşti homosexuali, putem chiar pofti după altceva ce pare „bun”: o absenţă totală a sentimentelor homosexuale sau lesbiene. „Dacă nu pot fi total vindecat”, ne-au spus unii oameni, „atunci nu sunt deloc interesat!” Ce eroare tragică. Acest tip de gândire „totul sau nimic” nu ia în considerare că ieşirea din homosexualitate este un proces. În timp ce perseverăm, Dumnezeu ne va răsplăti cu creştere şi maturitate. Dar aceste calităţi au nevoie de timp ca să se dezvolte; ele vin prin stăruinţă îndârjită şi perseverenţă. Schimbarea vine încet, ca soarele care se mişcă lin pe cer. Trebuie să fim răbdători cu noi înşine – şi cu procesul de recuperare.

Înapoi la rădăcini

Sentimentele homosexuale sau lesbiene nu sunt păcat. Totuşi, nu înseamnă că ar trebui pur şi simplu să ne acceptăm sentimentele homosexuale ca pe un „ţepuş în carne” şi să nu căutăm să le învingem. Dorinţele homosexuale sunt adesea un simptom al nevoilor emoţionale neîmplinite. Deci haideţi să începem să ne împlinim nevoile prin relaţii potrivite. De ce să acceptăm frustrarea sexuală, când putem să avem în schimb împlinirea emoţională?

Toţi avem nevoi emoţionale şi relaţionale fundamentale, care fac să apară lupta cu homosexualitatea. Împlinirea nevoilor fundamentale nu va eradica automat dorinţele tale homosexuale sau lesbiene. Există alţi factori despre care vom vorbi mai târziu (inclusiv tipare greşite de gândire şi războiul spiritual) care lucrează, când le permitem.

Cu toate acestea, mulţi bărbaţi şi femei descoperă că dorinţele homosexuale sau lesbiene slăbesc în intensitate când nevoile emoţionale sunt satisfăcute prin relaţii sănătoase. Cu cât relaţiile sunt mai profunde şi mai satisfăcătoare emoţional, cu atât vei fi mai puţin ispitit să-ţi împlineşti nevoile emoţionale prin acte sexuale nepotrivite sau prin dependenţe emoţionale.

Lupta cu ispita sexuală

Nu putem evita stimularea sexuală în cultura noastră – doar dacă ne ascundem acasă, cu capul băgat într-o pungă! Astăzi stimulii sexuali sunt oriunde privim – în televiziune, filme, reviste şi ziare. Ziarul nostru local din San Francisco şi-a dus cititorii chiar şi în camerele din spate ale barurilor sadomasochiste pentru lesbiene.

Deci, ce facem?
  • Aşteaptă-te la ispita sexuală! Ştii deja că face parte din viaţă. Deci acceptă realitatea şi păstrează în minte distincţia importantă dintre ispita homosexuală şi păcat. Fii pregătit pentru ispită; nu poţi trăi în lumea noastră şi să te aştepţi să o eviţi total. În fiecare dimineaţă, roagă-te ca Dumnezeu să-ţi protejeze mintea, în timp ce mergi în lume şi înfrunţi ispite sexuale frecvente.
  • Identifică „declanşatorii” ispitei! Oricine are tipare ale ispitei. Unii sunt atacaţi de gânduri sexuale când se trezesc sau chiar înainte de a adormi. Alţii sunt susceptibili când sunt obosiţi, în partea a doua a zilei sau în perioadele de stres.

Există factori legaţi de anotimp. Bărbaţii tind să se lupte mai mult vara, când toată lumea poartă haine subţiri, iar stimularea vizuală creşte. Alţii se tem de vacanţele „de familie” precum Crăciunul sau Ziua Mamei, când sentimentele de singurătate duc la ispite sexuale copleşitoare. Pentru femei (şi pentru unii bărbaţi), nivelul ispitelor urmează şi un ciclu lunar.

Multor foşti homosexuali le-a fost de ajutor să se uite cu atenţie la „declanşatorii” sexuali. Aceste surse de ispită puternică pot fi fizice (boală, faptul că sunt obosiţi, tensionaţi, stresaţi, sub presiune) sau emoţionale (le este teamă, sunt supăraţi, trişti, umiliţi, victimizaţi, singuri, goi, respinşi, copleşiţi).

Este posibil ca declanşatorii să fie şi spirituali la origine. Uneori ispitele vin „de nicăieri”, fără stimuli emoţionali sau fizici pe care să îi poţi identifica. Ispitele pot să vină de la Satan, duşmanul nostru (vezi 2 Corinteni 11:3). Dar adesea şoaptele duşmanului sunt legate de o anumită vulnerabilitate fizică sau emoţională (de exemplu, Isus era în sălbăticie şi postise patruzeci de zile, când Satan I-a apărut în cele din urmă – Matei 4:2).

  • Dezvoltă strategii preventive! Ţine sub control mediul tău, atât cât îţi este cu putinţă. Nu poţi, de exemplu, să controlezi genul de reviste etalate la magazinul local din colţ. Dar poţi alege să mergi la un supermarket mai mare, care nu vinde pornografie. Da, este neplăcut să stai la coadă, dar ce este mai important? Procesul tău de recuperare sau faptul că aştepţi câteva minute în plus? (Foloseşte timpul cât aştepţi la coadă ca să revezi tiparele ispitelor din acea zi!)

Un alt exemplu. Nu ai cum să controlezi faptul că unul dintre colegii tăi de muncă este foarte atrăgător sexual pentru tine. Dar poţi alege să începi să te rogi pentru salvarea lui (sau pentru creşterea lui ca şi creştin, dacă este deja credincios), de fiecare dată când eşti ispitit să ai fantezii. Aceasta va tinde să contracareze orice influenţă „spirituală” din spatele ispitei. Când Satan va vedea că de fiecare dată când eşti ispitit începi să te rogi, probabil că va încerca altă strategie ca să te descurajeze.

Identificarea declanşatorilor: Nevoile emoţionale şi ispita

Eu (Bob) am realizat legătura strânsă dintre ispita homosexuală şi emoţii, cam la un an după implicarea în misiunea pentru foştii homosexuali. Eram înapoi acasă în Vancouver, Canada, conducând maşina în drum spre o slujbă de duminică seara la biserică. Am devenit conştient că privirea îmi era atrasă de aproape orice bărbat de pe stradă. Nivelul ispitei era notabil mai mare decât de obicei.

Nu am avut timp să-mi analizez reacţiile atunci, dar mai târziu m-am gândit la situaţie. „Pentru Numele Domnului, ce s‑a întâmplat?” m-am întrebat. „Ce simţeam în acel moment?” Am realizat că mă simţeam nervos şi nesigur. În acea seară de duminică, mă întorsesem la biserica mea de acasă, ca să depun mărturie public despre faptul că mă confruntam cu homosexualitatea. Acei oameni fuseseră familia mea spirituală mai mulţi ani, înainte de mutarea mea în California. Mă îngrijoram că mă vor respinge. Mă simţeam extrem de vulnerabil.

Serviciul de seară a decurs bine; niciuna dintre temerile mele nu s-a materializat. Dar toată experienţa aceea m-a învăţat o lecţie importantă. „Ce simt chiar acum?” este o întrebare importantă pe care să ţi-o pui, când eşti ispitit. Ce nevoi emoţionale sunt exprimate prin ispita sexuală? Odată ce nevoia emoţională este identificată, începe să găseşti moduri alternative de a o împlini.

Identificarea declanşatorilor: Fetişuri şi parţialisme

Cei mai mulţi oameni au auzit de fetişuri, care sunt obiecte neînsufleţite care devin sursa stimulării sexuale. Exemple obişnuite sunt tipuri de ţesătură (mătase, piele), articole de îmbrăcăminte (lenjerie intimă, pantofi) sau alte obiecte care au ajuns să fie legate de excitarea sexuală. Mai puţini oameni au auzit de „parţialisme”, care este termenul pentru părţi nesexuale ale trupului care produc excitare (precum nas, labele picioarelor, bicepşi, mustaţă sau picioare).

Aceste tipuri de excitare sexuală sunt mult mai comune la bărbaţi decât la femei şi sunt foarte rezistente la schimbare. Deci nu fi descurajat de tiparele persistente din trecut; în mod normal tiparele excitării se vor diminua cu timpul. Alege conştient să rezişti unor asemenea gânduri când îţi vin în minte, fără să te simţi condamnat că le ai. Şi fă-ţi un obicei din a te ruga împotriva influenţelor spirituale care le declanşează.

Dacă te trezeşti că alimentezi constant amintiri ale unei relaţii trecute, poate că este timpul să treci la o acţiune spirituală de ofensivă. Având ca martor o altă persoană, renunţă verbal la relaţie, cerând iertarea lui Dumnezeu pentru participarea la acte sexuale cu persoana respectivă. Cere-I lui Dumnezeu să rupă legăturile emoţionale şi sexuale care s-au format în relaţie. Şi roagă-te pentru eliberarea acelei persoane de homosexualitate sau lesbianism. Bărbaţi, rugaţi-vă să înţelegeţi parţialismele voastre. Realizaţi că ele sunt în mare parte simbolice pentru propriile voastre nevoi şi sentimente de inadecvare. Este posibil ca părţi specifice ale trupului să reprezinte ceea ce cauţi – dar îţi lipseşte ţie.

Braţe. Putere, protecţie, stabilitate emoţională (ne simţim vulnerabili, neprotejaţi)

Piept. Figura tatălui, maturitate (vrem să fim îngrijiţi, intimitate, apropiere, afecţiune, dragoste)

Părţile genitale. Potenţă, bărbăţie (ne simţim inadecvaţi în sentimentul masculinităţii noastre)

Femeile, de asemenea, pot fi atrase de anumite atribute fizice ale altor femei. Unele femei, îndeosebi cele cărora le-a lipsit îngrijirea din partea mamei, sunt atrase de femeile cu sânii mari.

O fostă lesbiană numită Anna a spus: „Când întâlnesc o femeie cu ochi căprui mari, blânzi, ştiu că am dat de necaz.” Prima ei iubită avea ochi căprui mari, blânzi şi această trăsătură declanşa atracţia Annei, când o întâlnea la alte femei.

De orice ne lipseşte nouă, suntem atraşi la alţi oameni. Dar faptul că facem sex cu persoane de acelaşi sex nu ne va întări niciodată masculinitatea sau feminitatea. Relaţiile homosexuale sunt la fel de eficiente ca băutul apei sărate; amândouă activităţile ne lasă nesatisfăcuţi, însetaţi după mai mult.

Identificarea declanşatorilor: Invidia

Mare parte din pofta faţă de persoanele de acelaşi sex îşi are rădăcina în invidie. Ne comparăm cu alţii în termenii constituţiei fizice, ai stabilităţii emoţionale sau ai maturităţii spirituale – şi vedem că nu avem ce au ei. Apoi începem să ne luptăm cu atracţia sexuală faţă de ei.

Vorbind cu mulţi oameni, am găsit două tipare comune ale luptei cu invidia. De obicei, atracţiile noastre se încadrează în următoarele categorii:

  • Atribute fizice. Suntem scunzi şi suntem atraşi de cineva înalt; avem piele închisă la culoare şi suntem atraşi de cineva blond; suntem supraponderali şi suntem atraşi de cineva mai suplu şi atletic.

Unele trăsături fizice sunt de neschimbat (de exemplu, înălţimea). Dezrădăcinarea invidiei implică acceptarea trăsăturilor noastre fizice de neschimbat, ştiind că Dumnezeu a plănuit fiecare detaliu al constituţiei noastre fizice (Psalmul 139:15-16).

Alte trăsături fizice pot fi schimbate (de exemplu, greutatea). Dacă suntem supraponderali şi constant atraşi de genul atletic, trebuie să ne hotărâm cât timp şi cât efort vrem să acordăm programului nostru fizic de fitness.

  • Personalitatea. Ne simţim nesiguri şi suntem atraşi de cineva sigur pe sine; suntem timizi şi atraşi de extrovertiţi. Există anumite fapte cu privire la personalitatea noastră care nu se vor schimba niciodată substanţial. Dacă suntem liniştiţi, poate că nu vom fi niciodată capabili să fim „sufletul petrecerii”. Dar tot ne putem maturiza şi dezvolta personalitatea, ca să avem încrederea şi tăria interioară care ne lipsesc acum.

„Întotdeauna am fost foarte liniştit”, admite Brian. „Realizez că, probabil, nu voi fi niciodată omul amuzant, bufonul întâlnirilor sociale. Dar acum mă simt OK în privinţa aceasta. Am devenit mult mai încrezător în interior. Pot să vorbesc când este nevoie. Şi bărbaţii cu o personalitate expansivă, deşi tot mă atrag, nu mai declanşează în mine invidie şi fantezie.”

Ruperea legăturilor

Adesea posesiunile fizice menţin vii în emoţiile noastre asociaţiile din trecut. Un aspect important al ruperii de trecut este „curăţarea mediului”. Principiul include simbolurile evidente ale trecutului: pornografie, jucării sexuale, reviste şi cărţi homosexuale, postere despre sexul protejat.

Dar există nenumărate alte posesiuni care oferă legături emoţionale puternice cu trecutul, pe care trebuie să le identificăm în rugăciune:

  • Amintiri ale trecutului. Suveniruri ale unor excursii speciale cu fostul iubit; brăţări, ceasuri de mână sau alte daruri semnificative de la prietenii homosexuali; fotografii, filme, benzi video legate de homosexualitate (care sunt deosebit de seducătoare).
  • Înregistrări, casete, CD-uri. Înregistrări ale unor cântăreţi homosexuali sau ale unor „eroi fictivi” pro-homosexualitate, filme cu teme homosexuale, benzi care promovează imoralitatea sau senzualitatea nepotrivită, cântece care erau „speciale” pentru tine şi pentru un anumit prieten sau iubit homosexual.
  • Hârtii. Carduri de membru şi broşuri de la biserici şi alte organizaţii pro-homosexualitate, carduri de discount la stabilimente lesbiene, „micul carneţel negru” cu numere de telefon ale foştilor prieteni din stilul de viaţă homosexual, certificate de „uniune sfântă”.
  • Îmbrăcăminte. Invită Duhul Sfânt (şi poate şi un consilier sau un prieten creştin priceput) să-ţi arate adevărul despre garderoba ta. Caută articole ca: accesorii care erau folosite pentru a-i seduce pe alţii; haine cumpărate din cauza asocierii cu moda „homosexuală”; lenjerie intimă sau îmbrăcăminte „sexy” care declanşează sentimente de poftă greşită; geci sau pantaloni de piele care îţi amintesc de anumite baruri, de oameni sau practici sexuale imorale.
  • Bunuri casnice şi maşini. Uneori este nevoie chiar şi ca posesiunile importante din casa sau apartamentul tău să fie date sau vândute, datorită asocierii strânse cu o persoană sau cu un eveniment pe care trebuie să-l laşi în urmă. O femeie şi-a donat toată mobila unei organizaţii caritabile, când s-a mutat din casa pe care o împărţise cu o iubită cu care trăise timp îndelungat. Un bărbat a decis să-şi vândă maşina sport, de culoare roşu vişiniu, când a părăsit stilul de viaţă homosexual. Cumpărase maşina special pentru a-i fi de ajutor când „agăţa” bărbaţi pentru sex, când mergea cu maşina în zonele din oraş unde găsea parteneri sexuali anonimi.

Până acum am vorbit despre principiile generale ale ispitei. Acum să le aplicăm la problema masturbării.

Masturbarea

Masturbarea este o luptă majoră pentru cei mai mulţi bărbaţi şi femei care sunt pe cale să învingă homosexualitatea. „Este masturbarea un păcat?” este de obicei prima întrebare discutată în cele mai multe cărţi care se adresează acestei teme. Fiecare are opinii diferite; totuşi, cei mai mulţi sunt de acord cu un lucru: Biblia tace cu privire la practica masturbării.

Iată o întrebare mai relevantă de pus în acest moment: „Cum afectează masturbarea procesul meu de recuperare?” Te împinge înspre noi nivele ale libertăţii – sau te atrage înapoi în vechile tipare de gândire?

Cei mai mulţi foşti homosexuali găsesc masturbarea drept o influenţă negativă asupra procesului de vindecare, fiindcă este însoţită de fantezii lesbiene sau homosexuale. Evident, atât timp cât astfel de amintiri sau fantezii sunt întărite, nu vom progresa mult în îndepărtarea de mentalitatea homosexuală.

Pentru mulţi, masturbarea este şi o dependenţă. În termeni biblici, am devenit „robi ai păcatului” (Romani 6:6). Nu mai avem control asupra practicii. Sexualitatea ne conduce pe noi, mai mult decât avem noi control asupra apetitului sexual.

Unii bărbaţi şi femei au descoperit că vina şi separarea de Dumnezeu pe care le simt după masturbare îi expun la lupta spirituală în alte privinţe. Acest obicei declanşează ispita în zone mai evidente ale păcatului sexual. Masturbarea poate fi comparată cu consumul excesiv de mâncare nesănătoasă. Satisface apetitul fizic pe moment, dar te face adesea să te simţi bolnav şi gol. Aceasta din cauză că Dumnezeu a creat sexul ca să fie mai mult decât o eliberare de tensiune. El vrea ca sexul să promoveze dragostea, dedicarea şi permanenţa într-o relaţie de căsătorie. Masturbării îi lipsesc aceste calităţi.

Am descoperit că cei mai mulţi foşti homosexuali vor să pună capăt acestei practici. De ce este atât de greu de învins? Fiindcă există atât de multe motivaţii complexe care ne împing la un asemenea tipar de comportament.

  • Motivaţii fizice. La bărbaţi există o producere continuă de spermă, care este stocată în două „rezervoare” interne, numite vezicule seminale. Când sunt pline, se trezeşte impulsul sexual şi dorinţa de o oarecare eliberare devine conştientă. Deci este posibil ca dorinţa de eliberare sexuală să apară puternic în mintea unui bărbat, fără nicio încurajare păcătoasă din partea sa.

Şi la femei există dificultăţi. În anumite momente din ciclul lunar, nivelul înalt al unor anumiţi hormoni (androgeni şi posibil estrogeni) măresc dorinţele sexuale ale unei femei şi cresc prin urmare ispita de a se masturba. Pentru multe femei este extrem de dificil să depăşească zilele respective.

Aceste realităţi fizice înseamnă că masturbarea este de neevitat? Nu. Dar ele explică, în parte, de ce masturbarea este o luptă atât de comună.

  • Motivaţii emoţionale. Masturbarea este legată şi de nevoile noastre emoţionale. Dacă te îndoieşti, urmăreşte când este mai puternică dorinţa de a te masturba. Tipic, lupta se intensifică atunci când experimentezi anumite emoţii, precum singurătate, teamă, mânie sau plictiseală. Masturbarea este o soluţie falsă la nevoile emoţionale.

Învingerea masturbării. Cei mai mulţi dintre noi vrem să învingem masturbarea. Ce paşi să urmăm pentru a împlini acest scop?

  • Nu hrăni poftele trupeşti! Uneori trebuie să fim practici în lupta cu păcatul. Ne expunem la ispită fără ca măcar să realizăm.

De exemplu, Larry a realizat că se masturba întotdeauna după ce se bărbierea dimineaţa. După duş, stătea în faţa oglinzii, gol, iar ispita apărea. Alţi bărbaţi au descoperit un tipar similar. Cei mai mulţi bărbaţi sunt stimulaţi de nuditate – chiar şi de a lor. Larry a descoperit că ispitele s-au diminuat când a urmat pasul simplu de a-şi pune un halat de baie înainte de a se bărbieri. Alţii sunt ispitiţi, de obicei, când se cufundă în somn.

Dacă aceasta este slăbiciunea ta, începe să observi ce citeai sau priveai la televizor chiar înainte de a merge la culcare. Ceva ce nu ţi-a fost de folos? Ia în considerare activităţi alternative posibile: un scurt timp devoţional sau ascultarea unor înregistrări de închinare, înainte de a închide lumina.

  • Caută rădăcinile emoţionale! Când simţi nevoia de a te masturba, întreabă-te: „Cum mă simt acum?” Singur? Plictisit? Obosit? Supărat? Frustrat? Anxios? Deprimat?

Oricare dintre aceste emoţii poate deveni un „declanşator” pentru ispită. Dar eliberarea fizică nu va împlini nevoia emoţională ascunsă. Odată ce ai identificat emoţiile pe care le experimentezi, începe să-L cauţi pe Dumnezeu pentru înţelepciunea practică necesară pentru a împlini mai bine nevoia.

Într-o seară eşti singur. Deci trebuie să iei iniţiativa să te îndrepţi spre cineva, de exemplu, să suni un prieten de la lucru sau să-i scrii unui vechi prieten de la grupul de tineret din colegiu. Dacă ai nevoie de mângâiere, trebuie să profiţi de seară, să te înveleşti în pătura ta preferată, cu o ceaşcă de ceai în mână şi să te bucuri de un film vechi preferat.

Sunt doar câteva exemple despre cum putem începe să ne împlinim nevoile legitime în mod potrivit, în loc să ne masturbăm ca să ne amorţim temporar sentimentele. Trebuie să vrem să simţim – şi să căutăm rezolvarea pentru durerea emoţională ascunsă, care ne împinge să ne găsim refugiul în masturbare.

  • Caută să dai socoteală! Problemele ca masturbarea înfloresc în secret. Când problema este adusă „la lumină” şi împărtăşită cu o altă persoană, apare o nouă putere de a o învinge. „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele” şi „umblaţi în lumină” sunt două îndemnuri obişnuite (Iacov 5:16 şi 1 Ioan 1:7).

Din nefericire, prea puţini creştini sunt dornici să permită accesul în domeniul privat al vieţii lor. Dar masturbarea este o luptă aproape universală printre cei necăsătoriţi, îndeosebi printre bărbaţi. Deci este un domeniu ideal pentru darea de seamă reciprocă între creştini – şi nu înseamnă neapărat mărturisirea luptelor homosexuale, dacă nu eşti încă atât de deschis faţă de tovarăşii de credinţă.

  • Priveşte problema în perspectivă! Aproape toţi cei necăsătoriţi (şi mulţi dintre cei căsătoriţi) s-au luptat cu masturbarea. Deci nu eşti unic, o persoană rea sau un ratat spiritual. Eşti pur şi simplu o persoană obişnuită, cu o luptă obişnuită.
  • Fii realist! Dacă te-ai lăsat pradă comportamentului ani de zile, nu te aştepta ca ispita să dispară peste noapte. Va fi nevoie de un efort consecvent şi de maturitate emoţională pentru a învinge. Dacă obiceiul tău devine mai puţin frecvent, este grozav! Simte-te încurajat că faci progrese. Şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi mărească dorinţa de a-L mulţumi în toate domeniile vieţii tale.
Învingerea homosexualităţii

Vei învinge cu succes homosexualitatea? Răspunsul la întrebare depinde de ce se întâmplă în mintea ta. Gândurile tale sunt câmpul de luptă unde victoria este cu adevărat câştigată sau pierdută. Unele încercări de a învinge ispita sexuală – duşuri reci pentru a evita masturbarea, schimbarea serviciului pentru a scăpa de un coleg de muncă atrăgător, mutarea într-un apartament nou pentru a evita un vecin homosexual – sunt doar o soluţie temporară.

Dacă motivele ascunse ale ispitei homosexuale nu sunt descoperite şi rezolvate, acele soluţii sunt ca punerea unui dop în gura ţevii unui robinet care curge. Presiunea apei continuă să crească şi, la un moment dat, dopul sare şi apa ţâşneşte cu putere. O soluţie mai bună este să închizi sursa de apă. Similar, trebuie „să ajungem la sursa” ispitelor continue, pentru a găsi eliberarea de ele.

Câmpul de luptă interior

Câştigarea războiului cu gândurile va fi una dintre cele mai dure provocări ale tale ca şi creştin. Este posibil să fi avut parte atâta timp de înfrângere în acest domeniu, încât te întrebi dacă victoria este chiar posibilă.

În Romani 12:2, Pavel ne porunceşte: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre.” Să aplicăm cuvintele lui la situaţia noastră: Trebuie să ne schimbăm gândirea, pentru a ne desprinde de atitudinea mintală şi/sau de acţiunile unui stil de viaţă homosexual. Bărbaţii şi femeile care au fost homosexuali trebuie să ducă lupta pe trei fronturi principale:

  • Amintiri ale trecutului. Nu este neobişnuit pentru un bărbat care a fost homosexual să fi avut zeci, dacă nu sute de întâlniri sexuale în trecut. Alţi bărbaţi şi femei care au fost homosexuali au avut relaţii pe termen lung; unii nu au avut experienţe sexuale clare, dar s-au lăsat în voia activităţilor legate de homosexualitate, precum reviste şi filme homosexuale. Dar fie că experienţele noastre homosexuale au fost vaste, fie că au fost limitate, toţi avem amintiri care trebuie învinse.
  • Fantezii sexuale. Imaginaţia noastră este un dar incredibil de la Dumnezeu, cu potenţial pentru un bine sau un rău uimitor. Fanteziile imorale sunt deosebit de tulburătoare pentru aceia dintre noi cu puţine experienţe homosexuale clare, care au petrecut ani de zile refugiindu-se în fantezii cu relaţii erotice imaginare şi romantice cu cei de acelaşi sex.
  • Tipare distorsionate de gândire. Există şi domenii nesexuale în care ne luptăm în minte, precum gânduri despre relaţia noastră cu Dumnezeu („Dumnezeu mă urăşte pentru că sunt homosexual”), gânduri despre relaţiile noastre cu alţi oameni („Nu voi fi niciodată capabilă să relaţionez cu alte femei”) şi gânduri despre viitorul nostru („Voi fi întotdeauna homosexual”). Dacă tiparele de gândire nu se schimbă, vom fi mereu învinşi şi descurajaţi în procesul de recuperare.
Fanteziile

Adesea măsurăm succesul cuiva în învingerea homosexualităţii prin felul în care se poartă în public. O evaluare mai exactă a eliberării sunt fanteziile, ceea ce se întâmplă când mintea este inactivă. Unde ne duc fanteziile?

Tuturor ne vor intra în minte gânduri păcătoase. Când se întâmplă, avem trei opţiuni: plăcere, reprimare sau înlocuire.

Evident, să ne lăsăm în voia fanteziilor homosexuale este păcat. Înseamnă că avem alte două opţiuni rezonabile:

  • Reprimare. Multe cărţi creştine sugerează tehnici variate de cucerire a poftei care, la prima citire, par foarte spirituale. Iată una generală: Când eşti ispitit să ai fantezii cu gânduri impure, citează un verset biblic potrivit. Acest tip de strategie este eficient pe moment, dar tehnicile de „represiune” nu sunt o soluţie pe termen lung. Pentru a învinge tiparele de gândire adânc înrădăcinate, trebuie să te confrunţi cu nevoile emoţionale şi spirituale ascunse care le alimentează.

Nu încercăm să minimalizăm importanţa cunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu. Totuşi am vorbit cu mulţi oameni cărora li s-a spus „doar roagă-te mai mult” sau „să citezi un verset când eşti ispitit”. Consilierul nu i-a abordat mai în profunzime, iar ei, descurajaţi, s-au întors în cele din urmă la activităţile homosexuale, din cauză că ispitele nu s-au diminuat cu timpul.

Să comparăm soluţia precedentă cu un răspuns mai eficient:

  • Înlocuire. Minciunile trecutului nostru trebuie să fie înlocuite cu adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Citirea Bibliei este esenţială, dar nu ca să repetăm un verset ca o „tantră magică” în mijlocul ispitei. Mai degrabă, prin studiu regulat, sârguincios şi prin aplicarea principiilor biblice, avem parte de schimbări în modul în care Îl privim pe Dumnezeu, lumea şi pe noi înşine. „Felul în care vedem lumea” se transformă într-o perspectivă generală care reflectă mai degrabă adevărul, decât distorsiunile societăţii noastre seculare.

Ajungem să descoperim realitatea dragostei lui Dumnezeu pentru noi ca indivizi (vezi Romani 5:8), dorinţa Lui de a ne ierta de tot păcatul – inclusiv de gânduri şi acţiuni homosexuale (1 Ioan 1:9). Când acţionăm în viaţa noastră de zi cu zi după perspectiva Bibliei, aceasta va schimba profund felul în care ne vedem trecutul şi ne plănuim viitorul.

Cum tratăm amintirile

Memoria este un dar minunat, dar uneori pare să fie un blestem. Dacă înainte ne-am lăsat în voia păcatului sexual, este greu să uităm detaliile grafice. „Aceasta a fost o problemă majoră pentru mine”, a spus Cheryl. „Reflectam la timpurile minunate: încântarea când eu şi iubita mea ne-am întâlnit prima dată, excursiile cu cortul pe care le-am făcut împreună, petrecerile cu alţi prieteni din stilul de viaţă homosexual. Mult prea adesea uitam certurile amare pe care le-am avut, gelozia mea puternică, atunci când mă îngrijoram că era atrasă de altcineva.”

Cuvintele lui Cheryl ne fac să înţelegem ceva important: amintirile sunt rareori exacte în fiecare detaliu. Cu timpul, devin distorsionate. Din nefericire, adesea amplificăm vremurile bune din trecut, distracţia pe care am avut-o în activităţile homosexuale, încântarea, farmecul şi emoţiile sexuale. Dar uităm nopţile de singurătate, frustrările căutării unei relaţii pe termen lung, neliniştea de a fi părăsiţi pentru un alt iubit, teama de bolile cu transmitere sexuală, depresia de a şti că familia dezaprobă relaţiile noastre.

Când eşti chinuit de amintiri, cere-I lui Dumnezeu să-ţi dea o imagine adevărată, completă a trecutului, în special când te trezeşti amintindu-ţi doar aspectele pozitive. Amintirile se estompează cu timpul. Grăbim uitarea lor, neinsistând asupra lor sau neîntărindu-le.

Alte indicaţii practice

Probleme cu gândurile nepotrivite apar la anumite momente din zi, ca atunci când te trezeşti sau chiar înainte să mergi la culcare. Probleme apar şi când mintea pătrunde în „neutru”, ca atunci când mergem cu maşina pe un drum familiar la lucru sau când îndeplinim o sarcină repetitivă la serviciu.

Eu (Bob) am descoperit că îmi este de ajutor să instalez un casetofon în maşină şi să am permanent predici, conferinţe sau înregistrări muzicale care să-mi ţină mintea ocupată. Alteori înregistrez emisiunile de radio care îmi plac, ca să le pun din nou când mă deplasez spre lucru şi când mă întorc acasă. Un număr tot mai mare de cărţi creştine sunt, de asemenea, disponibile în format audio.

Unele tipare de gândire sunt pur şi simplu obiceiuri rele din trecut; altele se bazează pe asociaţii trecute. De exemplu, dacă tu şi prietenii tăi homosexuali aţi mers întotdeauna la un eveniment cu travestiţi de Halloween, va fi natural pentru tine să asociezi seara respectivă cu evenimente din trecut. Dacă zilele de naştere erau sărbătorite prin petreceri dezlănţuite şi sex, pentru un anumit timp, este posibil ca amintirile să se declanşeze în fiecare an.

Va dura până vom dezvolta tipare anuale diferite; fii răbdător cu tine însuţi, în timp ce noi asociaţii şi amintiri se clădesc în mintea ta. Şi plănuieşte dinainte, ca să ai activităţi „distractive” programate pentru aniversări şi alte momente dificile, când se vor trezi amintirile din trecut.

Realitatea luptei spirituale

Ideea că Diavolul este o fiinţă personală care ne influenţează viaţa este alungată cu un râs de o mare parte a societăţii. Dar Scripturile învaţă că Satan este un înger căzut cu o mare putere, cu acces direct la viaţa noastră.

„Potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). El este identificat ca un ispititor „care înşeală întreaga lume” (1 Tesaloniceni 3:5, Apocalipsa 12:9). Putem face două greşeli în confruntarea cu Satan: să trăim în teamă excesivă sau să ignorăm complet existenţa lui.

Dumnezeu ne oferă protecţie divină împotriva duşmanului. Probabil ai auzit predici despre „armura spirituală” din Efeseni, capitolul 6, dar ai aplicat vreodată piesele armurii în lupta împotriva homosexualităţii? Iată câteva exemple:

  • Centura adevărului. Principiul: Cuvântul lui Dumnezeu – şi nu sentimentele mele – determină ce este adevărat.

Câteva aplicaţii: Dumnezeu mă iubeşte, deşi mă lupt cu sentimente – şi chiar cu comportament homosexual („Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” – Romani 5:8). Dumnezeu este capabil să mă ajute să nu cad iar în comportamentul homosexual („A Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere…” – Iuda 24). Dumnezeu îmi este alături în lupta împotriva păcatului homosexual sau lesbian („Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” – Romani 8:31).

  • Platoşa neprihănirii. Principiul: Inima mea impură este curăţită de sângele lui Cristos.

Câteva aplicaţii: Când mă pocăiesc, Isus mă curăţă de tot păcatul homosexual, inclusiv de gândurile de poftă, de masturbare sau de întâlnirile sexuale („sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat” – 1 Ioan 1:7). În ciuda ispitelor homosexuale continue, pot fi drept în Cristos („nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Isus Cristos” – Filipeni 3:9).

Reconstruirea zidului

Mie (Bob) îmi place să compar mintea noastră cu o cetate cu ziduri din vremurile Vechiului Testament. Bariera groasă, înaltă, îi proteja pe locuitori, ţinând duşmanii afară. Dar când ne lăsăm pradă fanteziilor sexuale timp de mulţi ani, mintea noastră este ca o cetate cu zidul dărâmat. Pietrele zac împrăştiate pe pământ. Duşmanii noştri spirituali – Satan şi hoardele lui demonice – au acces liber la mintea noastră. Pot să intre şi să iasă când vor.

Trebuie să reconstruim zidurile minţii noastre, ridicând o „barieră” spirituală a purităţii şi tăriei, împotriva invaziei duşmanilor şi a ispitelor lor de gânduri impure, de poftă. Zidul nu se construieşte din nou peste noapte; a fost dărâmat o lungă perioadă. Pentru a restaura zidul, va fi nevoie de efort consecvent, pe termen lung.

Sunt multe moduri de a „reconstrui zidul”, în afară de lucrurile de bază, ca citirea Bibliei, rugăciunea şi frecventarea bisericii. De fiecare dată când ne angajăm în aceste activităţi şi alegem să avem gânduri pure, evlavioase, punem o altă „cărămidă” la loc în zid. Iată unele sugestii practice pentru programul de reconstruire:

  • Vizionează videouri creştine, inclusiv filme contemporane, concerte, filme despre natură (precum Predici din ştiinţă), învăţături din Biblie şi seminarii despre homosexualitate şi alte teme relevante. w Citeşte reviste creştine, în special cele care se concentrează asupra intereselor tale (de exemplu, probleme ale femeilor, mărturii ale bărbaţilor, profiluri sportive, muzică creştină contemporană, căsătorie şi familie). w Ascultă benzi de muzică sau compact discuri, care sunt disponibile în orice stil, de la pop la western, clasic şi rock. Unele înregistrări prezintă versete din Scripturi puse pe muzică, un mod excelent de a absorbi Cuvântul lui Dumnezeu şi principiile sale. w Citeşte cărţi creştine, de la bestsellerurile actuale la vechii clasici. Petrece timp cu prietenii de la biserică în situaţii variate, de la studii biblice formale la momente distractive, la pizza. Chiar şi când conversaţia nu este despre probleme „spirituale”, faptul că prietenii împărtăşesc dragostea ta pentru Dumnezeu te ajută să‑ţi întăreşti perspectiva biblică. Nu renunţa la cărţile şi filmele „seculare” clasice, care în multe cazuri reflectă bazele biblice ale culturii noastre. Adesea ele se concentrează pe credinţă, sacrificiu, dedicare şi alte valori bune, care susţin o perspectivă evlavioasă. Ceea ce introduci în minte nu trebuie să fie limitat strict la cărţi, muzică, filme şi reviste „religioase”, pentru a te ajuta să te concentrezi asupra adevărurilor Scripturii.

La fel cum atitudinea mintală despre homosexualitate a fost experimentală la început, apoi întărită iar şi iar de gândurile şi activităţile noastre, la fel atitudinea mintală creştină trebuie să se dezvolte încet şi consecvent, o lungă perioadă de timp. Biblia se referă la acest proces ca la „înnoirea minţii” (vezi Romani 12:2), care este unul dintre cele mai importante principii ale ajungerii la o eliberare semnificativă de gânduri şi sentimente homosexuale sau lesbiene.

[Holding on to Sexual Purity. Extras din Coming Out of Homosexuality de Bob Davies & Lori Rentzel. Copyright © 1993 Bob Davies & Lori Rentzel. Tradus şi publicat cu permisiunea InterVarsity Press, P.O. Box 1400, Downers Grove, IL 60515, SUA, www.ivpress.com.]

Trei factori ai vindecării

de Michelle Ferguson

Exodus promovează un sistem de suport care include biserica, terapeutul şi grupul de suport. Cele trei lucrând împreună, oferă mediul ideal în care cel care se luptă cu homosexualitatea poate fi vindecat.

Biserica şi biserica locală

Biserica cu „B” mare este familia universală a credincioşilor puşi deoparte ca fiind ai lui Dumnezeu. Suntem Trupul lui Cristos, fiecare dintre noi fiind un mădular diferit. Dacă unul dintre noi este bolnav sau rănit, tot trupul este afectat. (1 Corinteni 12:26)

Biserica locală este o parte a trupului mai mare. În adunările noastre individuale, avem oportunitatea de a forma relaţii intime şi de a face o lucrare specifică pentru zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu. În biserica locală are loc misiunea practică şi acolo ar trebui să primească susţinere şi îndrumare cel care se luptă cu homosexualitatea. Ca parte a unui sistem trinitar, biserica locală trebuie să se dedice unui rol întreit, în confruntarea cu homosexualitatea:

Crede şi învaţă vestea cea bună: Există iertare şi eliberare de păcat! (Romani 1:16, 10:14-15)

Nu contează cu ce se luptă cel care intră pe uşile bisericii tale: Isus Cristos îi iartă pe toţi şi are puterea de a-i elibera pe toţi. Deşi este posibil ca un anumit pastor să nu ştie cum să se ocupe de o problemă, Dumnezeu are în plan să facă toate lucrurile noi. Pe cât de nebuneşte trebuie să li se fi părut iudeilor din primul secol ca neamurile să intre în familia lui Dumnezeu, la fel, multe biserici de astăzi cred că este ridicol ca homosexualii să fie parte a Bisericii.

Cunoaşte adevărul şi spune adevărul! (Ioan 8:31-32, Matei 5:13-16, 28:18-20)

Bisericile trebuie să ştie ce învaţă Biblia despre homosexualitate şi să fie dornice să apere acel adevăr. Numirea homosexualităţii păcat nu înseamnă condamnarea omului; înseamnă condamnarea păcatului. Deoarece credem în iertare şi libertate, ne putem confrunta cu păcatul. Suntem chemaţi să ne iubim unul pe celălalt, iar dragostea nu permite unui frate sau unei surori în Cristos să continue să trăiască în păcat, ci îi îndeamnă să urmărească sfinţenia.

Şi bisericile trebuie să fie educate cu privire la problemele legate de homosexualitate. Vocile pro-homosexualitate căpătând amploare, bisericile trebuie să aibă un răspuns şi un plan. O mare iluzie [A Strong Delusion] de Joe Dallas, ca şi multe alte resurse, sunt disponibile pentru aceasta.

Crede în puterea lui Dumnezeu de a vindeca şi fii un instrument al vindecării!

Speranţa aflată la îndemâna oricui luptă cu homosexualitatea constă în realitatea că schimbarea este posibilă. Dacă o biserică nu crede aceasta, cel care se luptă cu homosexualitatea va fi alimentat cu îndoială.

O biserică trebuie, de asemenea, să fie dedicată responsabilităţii sale de a facilita procesul de vindecare şi de a oferi un suport iubitor pentru cel care se luptă cu homosexualitatea. Ceea ce nu înseamnă că biserica este responsabilă de vindecarea sa, ci că are o responsabilitate faţă de cel care caută schimbarea. A se vedea Efeseni 5:25-27, Romani 15:1-16, Galateni 5:22-6:10, Filipeni 2:1-18 şi 1 Tesaloniceni 5:14-24.

Terapia şi rolul terapeutului

Mulţi se simt inconfortabil la ideea terapiei. Să vorbeşti despre terapie înseamnă să vorbeşti despre probleme reale, ceea ce nu este un subiect popular. Să recunoşti probleme reale înseamnă că trebuie să faci ceva cu privire la ele.

Conform unui studiu făcut de Dr. Warren Throckmorton, terapia este un factor important în căutarea schimbării. Throckmorton comenta: „O relaţie cu un consilier este unică. Este privată, confesională, exploratorie, lipsită de judecată, emoţională, încurajatoare, de mentorat şi caută intenţionat rezultatul pe care îl caută şi clientul. Personalitatea umană se exprimă prin gând, emoţie, relaţie socială şi acţiune, iar consilierii caută intervenţii şi activităţi care au impact în toate aceste domenii. (Interviu, 12.12.2002)

Terapeutul ar trebui să-şi păstreze autoritatea

Relaţia dintre cel care se luptă cu homosexualitatea şi terapeut este dedicată abordării unor chestiuni dintr-o poziţie foarte practică şi informată. Pentru a-şi păstra autoritatea şi credibilitatea, terapeuţii ar trebui să fie instruiţi cu privire la problema homosexualităţii, nu să deducă totul din cele cunoscute de cei care se luptă cu homosexualitatea. NARTH (Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii) este o bună sursă. (A se vedea www.narth.com.)

Clădind pe lucrarea lui Dumnezeu

Un creştin care se luptă cu homosexualitatea este mişcat şi influenţat de Dumnezeu, chiar dacă nu este conştient de aceasta. Ceea ce primeşte la întâlnirile bisericii, de la liderii şi mentorii săi creştini, în timpul său personal cu Dumnezeu etc., contribuie la procesul vindecării. Un terapeut ar trebui să fie conştient de acest lucru şi să caute să clădească pe ceea ce Dumnezeu face deja; este important pentru cel care se luptă cu homosexualitatea să aibă un terapeut creştin. Throckmorton spune. „Văd consilieri care au nevoie de darurile spirituale ale discernământului şi învăţării. Creştinii sunt cei mai buni consilieri pentru creştinii care încearcă să adere la o poziţie morală creştină, deci dacă motivul părăsirii homosexualităţii are de-a face cu aderarea la credinţă, atunci un consilier creştin ar trebuie să fie mai bine acordat la problemă, decât unul din afara credinţei.” (Interviu, 12.12.2002)

Terapia şi relaţia ei cu Biserica

Strângerile bisericii şi pastorii au limite. Nu pot face totul sau să ofere tot ceea ce are nevoie cel care se luptă cu homosexualitatea. Cel care se luptă trebuie să înţeleagă aceasta şi să caute un terapeut, pentru a-şi împlini celelalte nevoi. Timpul concentrat faţă în faţă îi permite să se adreseze unor chestiuni specifice şi să pună în aplicare conceptele mai mari şi mai abstracte pe care le aude la strângerile bisericii.

Terapia completează relaţia sa cu biserica locală şi este o parte a Bisericii universale. Terapeuţii creştini sunt parte a aceluiaşi Trup ca şi clientul lor creştin şi, când ajută individul, lucrează la întărirea întregului.

Grupuri de susţinere mici

Indiferent că sunt numite grupuri de suport, grupuri de monitorizare etc., grupurile de susţinere mici joacă un rol major în călătoria înspre eliberarea de homosexualitate. Astfel de grupuri se încadrează în două categorii: grupuri de suport de consiliere şi grupuri de suport de prieteni.

Grupul de suport de consiliere

Misiunile membre ale Exodus sunt exemple de grupuri de suport de consiliere. Aceste grupuri se concentrează asupra unei chestiuni sau unui set de chestiuni şi oferă un loc sigur pentru practicarea a ceea ce se învaţă la terapie. Relaţiile care se formează împlinesc o anumită nevoie de ataşament, în timp ce îl pregătesc pe individ să se încadreze în biserica mai mare unde este membru. Ele nu sunt destinate să fie ataşamentele relaţionale finale ale individului; totuşi, pentru a depăşi o problemă care are asociată atâta ruşine şi vină, este vital ca cel în cauză să ştie că nu este singur.

Grupul de suport de prieteni

Acest tip de grup este şi locul ideal pentru practicarea a ceea ce se învaţă la terapie; dar el constă în grupul principal de prieteni ai cuiva, care sunt de acord să practice monitorizarea biblică. Din acest loc al siguranţei relaţionale, individul este capabil să se aventureze în grupul mai mare al bisericii.

Biserica oferă dragoste

„Nu există o altă activitate care să identifice atât de complet creştinul şi Biserica cu Domnul, în afară de dragoste.” (VanEngen, pag. 54) Uneori, din cauza zdrobirii relaţionale, oamenii sunt incapabili să simtă intimitatea sănătoasă şi dragostea. Dacă Biserica este chemată să iubească, trebuie să lucreze şi ca să-i facă pe oameni capabili să accepte dragoste şi să ofere dragoste în mod potrivit. Cercetările lui Throckmorton susţin sistemul de suport triunic.

Acest sistem relaţional este pentru toţi creştinii care caută să-şi împlinească chemarea adresată lor în calitate de credincioşi şi mădulare ale Trupului lui Cristos. Poate că sună idealist, dar Biserica mai are de străbătut un drum lung până ce acest sistem va fi norma, nu excepţia; totuşi, „Dacă Biserica poate să-şi redescopere identitatea dată de Dumnezeu şi să devină vie spiritual, cea mai antrenantă parte a istoriei sale îi stă înainte. Totul depinde de abilitatea noastră de a avea o nouă viziune a Bisericii, aşa cum ar trebui să fie ea, de disponibilitatea noastră de a schimba acolo unde este necesar şi, mai presus de toate, de hotărârea noastră de a ne menţine vieţile în permanenţă deschise pentru reînnoirea spirituală. Trebuie să trecem de la concepţia noastră cu privire la ceea ce este Biserica, la dedicarea noastră faţă de ce trebuie să devină Biserica.” (VanEngen, pag. 65)

Surse consultate: 1) Throckmorton, Ph.D., Warren E. Interviu via e-mail. 12-13 decembrie 2002. 2) Throckmorton, Ph.D., Warren E. Cercetare nepublicată. Prezentată la Conferinţa NARTH, noiembrie 2002. 3) VanEngen, Charles. God’s Missionary People: Rethinking the Purpose of the Local Church, Grand Rapids: Baker Book House, 1991. 4) Woolsey, Ron. Interviu prin e-mail. 11-12 decembrie 2002.

[Michelle Ferguson, Three Factors of Healing. Copyright © Michelle Ferguson. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

Sexualitatea sănătoasă: Darul relaţiei

de Dan Hitz

Dan Hitz

Dan Hitz

Cel mai important ingredient al unei sexualităţi sănătoase este, de asemenea, şi printre cel mai dificil de aplicat pentru dependenţi şi pentru mulţi alţii. Este vorba de relaţie. Ea se aplică celor căsătoriţi, ca şi celor necăsătoriţi. Relaţia înseamnă să învăţăm să cunoaştem şi să fim cunoscuţi de alţii, în timp ce exprimăm ceea ce este bun în masculinitate şi feminitate.

Relaţia se clădeşte chiar în temelia căsătoriei şi sexualităţii sănătoase. Cuvântul ebraic pentru „a cunoscut”, yâda, are multe sensuri. În Geneza 4:1 citim: „… Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain…” Aici cuvântul se referă la actul sexual dintre Adam şi Eva. În Geneza 3:7 citim: „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.” În acest sens, cuvântul se referă la descoperirea a ceva ce nu cunoscuseră înainte. În Deuteronom 34:10 citim: „În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.” Aici cuvântul se referă la o relaţie interpersonală de încredere profundă şi de intimitate emoţională profundă – nu la un act fizic. În relaţiile evlavioase învăţăm să cunoaştem şi să fim cunoscuţi de alţii care sunt de încredere. Învăţăm să fim vulnerabili în mod potrivit, împărtăşind cele mai profunde dorinţe ale noastre, rănirile, speranţele şi victoriile noastre. În Exod 33:11 citim că „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” Este un exemplu perfect al relaţiei pe care Dumnezeu vrea să o aibă cu noi toţi şi pe care vrea să o avem unul cu celălalt.

Adevărata masculinitate şi adevărata feminitate nu sunt o reflecţie a lui Jason Borne sau Pamela Anderson. (Rambo sau Bo Derrick, pentru cei care facem parte din generaţia mai în vârstă.) Cultura populară a distorsionat planul lui Dumnezeu pentru ceea ce este bun în genul nostru, ca să simbolizeze sexualitatea ilicită sau tipul dur, care distruge tot ce îi stă în cale. Ceva foarte diferit de masculinitatea şi feminitatea pe care Dumnezeu le-a proiectat şi modelat în persoana lui Isus Cristos. La fel ca Isus, toţi suntem proiectaţi să ne trăim viaţa cu un amestec evlavios de masculin şi feminin, arătând, în primul rând, trăsăturile genului cu care ne-am născut. În relaţiile sănătoase putem primi binecuvântările celuilalt, pe care noi nu le avem.

Adevărata masculinitate are elemente multiple. 1) Puterea de a face. Aceasta include puterea de a-i conduce pe alţii pe calea pe care Dumnezeu a trasat-o pentru ei. Este puterea pe care o primeşte cineva de la Dumnezeu, de a iniţia planurile şi de a le da formă pentru alţii. 2) Puterea de a triumfa în faţa adversităţii. Adevărata masculinitate este puterea de a rămâne tare în adevărul lui Dumnezeu, fără compromis, şi de a umbla în ascultare radicală faţă de ce este corect şi adevărat – chiar şi când alţii ne atacă fiindcă facem ce este corect. 3) Tatăl masculin îi îndeamnă pe copii să dea curs darurilor şi scopurilor lor în viaţă. Fiecare copil dintr-o familie are daruri şi chemări diferite. Este îndatorirea tatălui să recunoască acele daruri şi să-şi asiste copiii în timp ce ei învaţă să le exercite. 4) Gândire raţională/analitică. Cei mai mulţi bărbaţi tind să gândească analitic. De obicei, sunt orientaţi spre acţiune şi nu sunt conduşi de emoţii. Trăsăturile masculinului sunt văzute când bărbatul vine acasă de la lucru şi îşi găseşte soţia obosită peste măsură. El vrea imediat să „repare” lucrurile pentru ea şi începe să îi dea sfaturi „nepreţuite” şi nesolicitate. În realitate, ea vrea doar ca el să asculte ce are pe inimă, nu să îi rezolve problemele.

Adevărata feminitate are, de asemenea, elemente multiple. 1) Puterea de a fi. Feminitatea posedă o abilitate mai mare de a-şi linişti duhul şi a auzi inima lui Dumnezeu. 2) Puterea de a răspunde. Maria a fost capabilă să-şi liniştească inima, să audă instrucţiunile de la îngerul Gabriel. A fost capabilă să accepte planul lui Dumnezeu pentru naşterea din fecioară a Mântuitorului, chiar dacă ştia că va purta ruşinea de a fi mamă necăsătorită. 3) Ceea ce este bun în feminin hrăneşte relaţiile şi preţuieşte interacţiunea emoţională. Femeile tind să se bucure de conversaţii care trec dincolo de suprafaţă şi ajung în inima problemei. De obicei, se simt mai confortabil cu emoţiile şi vulnerabilitatea decât bărbaţii şi petrec timp consolidând legăturile apropiate. 4) Abilităţi de gândire intuitivă. Femeile evlavioase au darul de a percepe luptele ascunse din viaţa altora. Sunt capabile să recunoască probleme mai adânci, ascunse de ceea ce este uşor observabil. Trăsăturile femininului sunt văzute când bărbatul vine acasă după o zi lungă, grea la serviciu şi vrea să se târască şi să se ascundă în „peştera” lui de bărbat. Soţia intuitivă simte că este supărat şi vrea să audă totul despre luptele lui. Se simte respinsă când tot ce îi poate oferi el este un scurt mormăit.

Dumnezeu a proiectat bărbatul şi femeia ca să fie interdependenţi – spre beneficiul lor reciproc – unul faţă de celălalt. În relaţie, bărbaţii şi femeile păşesc în complementaritate. Complementaritatea înseamnă că amândouă genurile se asistă şi se completează unul pe celălalt când interacţionează în relaţie. Ea este necesară pentru heterosexualitatea sănătoasă. În Geneza 2:18 scrie: „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.»” În acest verset fraza „ajutor potrivit” înseamnă cineva care îi corespunde. Unul nu este mai bun decât celălalt. Amândoi sunt întăriţi şi binecuvântaţi de relaţie. Binele complementarităţii se vede când bebeluşul învaţă că este îngrijit şi protejat de mamă. Când copilul creşte, învaţă să se târască şi să plece de la mamă ca să exploreze lumea şi se întoarce la mamă pentru mângâiere. Apoi tatăl îl cheamă pe copil de la mamă, ca să dea curs darurilor cu care este înzestrat şi pentru binele genului său. Când tatăl anunţă că va construi nişte rampe pentru skateboard, mama cere ca copilul să fie înfăşurat din cap până în picioare în folie protectoare cu bule. Tatăl perseverează şi construieşte rampele. Când copilul cade, mama vine alergând cu unguentul cu antibiotic şi cu bandajele, iar tatăl exclamă cât de „extraordinară” a fost căderea. Copiii au nevoie de complementaritatea părinţilor. Femininul îi opreşte de la autodistrugere, iar masculinul îi încurajează să meargă cu curaj înainte.

Sunt momente când bărbaţii şi femeile trebuie să-şi demonstreze masculinitatea şi feminitatea. Isus a dat formă ambelor aspecte pentru noi, de-a lungul vieţii Sale. În Ioan 11:35, Şi-a demonstrat femininul când a plâns pentru prietenele Sale care jeleau moartea lui Lazăr. În Matei 21:12, a demonstrat masculinul când a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi a cerut ca acea casă a tatălui Său să fie o casă de rugăciune. Amândouă trăsăturile au fost întreţesute în Marcu 6:34, unde citim: „Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.” El a demonstrat masculinul când a început să îi conducă şi le-a dat posibilitatea să facă voia Tatălui. Sexualitatea sănătoasă exprimată în relaţii evlavioase ne dă puterea să rămânem în ceea ce este bun în masculinitatea sau feminitatea noastră şi să arătăm trăsăturile celuilalt gen atunci când este necesar.

Există parametri biblici pentru exprimarea sexuală fizică în căsătorie. Sexualitatea ne-a fost dată ca un dar de la Dumnezeu. Geneza 1:28 spune că Dumnezeu „i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă.»” Chiar construcţia trupurilor noastre indică faptul că Dumnezeu a intenţionat ca exprimarea sexuală fizică să fie extrem de plăcută. Unghiurile, protuberanţele şi cutele au fost puse chiar la locul potrivit. Exprimarea sexuală fizică este, de asemenea, o imagine sau o umbră a intimităţii spirituale pe care Dumnezeu vrea să o aibă cu noi. Este singurul mod prin care doi oameni pot să se unească şi să creeze o fiinţă eternă. Nu este de mirare că duşmanul atacă sexualitatea cu atâta furie.

Dumnezeu porunceşte ca exprimarea sexuală fizică să aibă loc numai în contextul legământului de căsătorie între cineva care s-a născut biologic bărbat şi cineva care s-a născut biologic femeie. (Marcu 10:6-9) În Geneza 3:7, când Adam şi Eva au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, „li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele”. Versetul ne dă o imagine a ideii pe care o are Dumnezeu despre modestie. În acel moment, Adam şi Eva erau singuri în grădină şi tot au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri. Problema este că frunzele de smochin secretă ulei care provoacă o iritare gravă a pielii. Cele mai bune eforturi ale omului de a-şi acoperi păcatul produc întotdeauna mai multă iritare şi suferinţă – în acest caz, acolo unde Adam şi Eva ar fi vrut cel mai puţin.

Exprimarea sexuală fizică include contactul vizual/ mână/genital, contactul mână/fese/sân, sexul oral, sexul anal şi sexul genital. Din nefericire, mulţi din Biserica de astăzi acceptă orice activitate sexuală şi toate activităţile sexuale în afara legământului căsătoriei, cu excepţia actului sexual genital. În 2003, postul de radio WWJ a raportat că rata activităţii sexuale era cu numai 5% mai mică la adolescenţii care frecventau Biserica, decât la adolescenţii care nu aveau legătura cu Biserica. Cred că în 2009 cifrele erau şi mai mici. În anii de când ofer îngrijire pastorală am auzit despre o colonie de nudişti „creştină” şi despre un site web „creştin” care promovează dragostea între bărbaţii adulţi atraşi de băieţii minori. Unora li s-a spus de către consilieri să folosească pornografie în patul conjugal ca să-şi intensifice viaţa sexuală. Asemenea lucruri nu ar trebui să aibă loc în viaţa creştinilor. Evrei 13:4 a fost folosit ca să justifice păcatul în patul conjugal. În Noua Versiune a Regelui Iacob a Bibliei citim: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” Totuşi, în Noua Versiune Internaţională a Bibliei citim: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie păstrat curat.” Aici vedem că Dumnezeu ne cheamă să păstrăm sanctitatea căsătoriei şi să evităm orice activităţi care ar putea corupe planul Lui pentru activitatea sexuală. Activităţile sexuale după voia lui Dumnezeu nu sunt păcătoase şi nu aduc ruşine, nu cauzează răniri fizice sau infecţii.

Scriind despre sexualitatea sănătoasă pentru cei necăsătoriţi, am cerut sfatul unui prieten care este şi membru în echipa de misiune, care a trecut de vârsta de patruzeci de ani şi nu a fost niciodată căsătorit. El a afirmat că multe biserici nu ştiu cum să slujească celibatarilor mai în vârstă şi că celor mai multe grupuri din biserică pentru celibatari le lipseşte profunzimea spirituală. Mi-a împărtăşit frustrările sale cauzate de provocarea de a încerca să relaţioneze cu prietenii lui căsătoriţi şi de a-şi face loc în timpul lor de părtăşie, în programul lor încărcat. Este de o importanţă vitală pentru bărbaţii şi femeile necăsătoriţi să cultive relaţii sociale cu persoane de acelaşi sex şi de sex opus. În relaţiile sănătoase există un echilibru între împlinirea nevoilor celuilalt şi a fi binecuvântat de celălalt, ca şi un echilibru între a lua parte la proiecte comune şi interacţiunea recreaţională. De asemenea, trebuie să existe un echilibru între spiritualitate şi relaxare. Uneori este nevoie să ne rugăm, iar alteori să ieşim în oraş ca să luăm masa împreună.

L-am întrebat pe prietenul meu cum ar sugera el ca un creştin să facă faţă nevoilor sexuale fizice. A recunoscut realitatea că suntem creaţi ca fiinţe sexuale, cu energii şi dorinţe sexuale. „Dacă aş fi supărat, mi s-ar spune să mă înscriu la ore de management a mâniei, unde m-ar învăţa să fac faţă energiei supărării mele într-o manieră acceptabilă din punct de vedere social.” Cu privire la sexualitate, este important să ne implicăm în activităţi mintale şi fizice provocatoare, pentru a ne canaliza energia sexuală în mod potrivit. Când începem să umblăm în sfinţenie şi învăţăm să ne stăpânim ochii şi gândurile, stimularea sexuală şi intensitatea ispitei, într-adevăr, se vor diminua. Cartea Lupta fiecărui bărbat observă că Dumnezeu ne-a proiectat trupurile ca să obţină eliberare sexuală prin poluţii nocturne periodice. Nu este nevoie să ne implicăm în activităţi sexuale păcătoase „ca să ne eliberăm”. Relaţiile de monitorizare ne oferă suport, încurajare şi tărie, când căutăm să trăim o viaţă curată din punct de vedere sexual.

Multe concepte pentru celibatari li se aplică şi celor căsătoriţi. Bărbaţii şi femeile descoperă repede că o căsătorie nu vindecă păcatul sexual şi nu îndepărtează ispitele. Nici nu fac oamenii căsătoriţi sex atât de des cum le-ar plăcea, în special odată ce apar copiii în decor. Dorinţele şi energia sexuală trebuie supuse Domnului.

Este important atât pentru soţ, cât şi pentru soţie, să aibă prietenii sănătoase cu persoane de acelaşi sex în afara familiei. Prieteniile cu persoanele de sex opus ar trebui să fie limitate la interacţiunea între cupluri, pentru a ne păzi împotriva alimentării legăturilor emoţionale nepotrivite, care pot să conducă la dependenţă emoţională sau la depăşirea graniţelor. Deşi soţul şi soţia ar trebui să fie unul pentru celălalt cel mai bun prieten, interacţiunea cu alţii de acelaşi gen îi întăreşte ca persoane şi le măreşte abilitatea de a fi o binecuvântare pentru familie.

Înţelegerea modului în care funcţionează creierul bărbaţilor şi creierul femeilor va intensifica relaţiile şi căsătoria. Vă amintiţi că bărbaţii sunt mai logici şi mai orientaţi spre acţiune, pe când femeile sunt mai intuitive şi relaţionale? Trebuie să învăţăm să păşim dincolo de metoda noastră personală de funcţionare, ca să ne curtăm soţiile şi să le ajutăm să se simtă înţelese. Bărbaţii tind să opereze dintr-o perspectivă fizică şi să se simtă iubiţi când fac sex. Femeile tind să opereze într-un cadru emoţional şi vor să se implice în intimitate fizică atunci când se simt iubite şi preţuite de soţii lor. Soţia mea mi-a spus de multe ori că „sexul începe în bucătărie”. Deşi uneori mă gândesc că o spune doar ca să mă facă să spăl vasele, aceasta subliniază dorinţa ei de relaţie şi de a se simţi preţuită, primind ajutorul meu la treburile casnice. Un soţ va proceda bine ajutându-şi soţia, dacă doreşte intimitate fizică, şi creând mai întâi o atmosferă de intimitate emoţională. Soţia mea mi-a dat permisiunea să o citez când a spus: „Să nu crezi că poţi să mă ignori toată ziua, iar apoi să te trânteşti în pat, să-ţi pui braţul în jurul meu şi să mă întrebi: «Scumpo, eşti obosită?»” Atunci am realizat că era de fapt serioasă când cerea să o ajut cu vasele. Nu glumea, nici nu era manipulatoare, dorea relaţie. Un cuvânt pentru soţii: există momente când este nevoie ca o soţie să slujească nevoii de intimitate fizică a soţului ei înainte de a avea intimitate emoţională. S-ar putea ca el să dorească intimitatea cu tine, dar să se afle sub atât de mult stres, încât să îi fie greu să ajungă la ea înainte de intimitatea fizică. Relaţia este întărită când fiecare soţ slujeşte nevoilor celuilalt.

Acestea sunt doar ideile de bază pentru integritatea sexuală şi relaţională. Sexualitatea ilicită, fie prin pornografie, fie prin întâlniri sexuale fizice, distruge intimitatea sănătoasă, relaţiile şi integritatea. Găseşti sfaturi practice în seria Scăpând de temniţa subterană a pornografiei a Reconciliation Ministries. Dacă tu sau cineva drag ţie vă luptaţi cu păcatul sexual, primiţi ajutor. Nu continua să te adânceşti şi mai mult în groapă. Vorbeşte cu conducătorii tăi spirituali şi apelează Reconciliation Ministries astăzi, la 586.739.5114. Mulţi bărbaţi, femei şi adolescenţi au găsit eliberare prin puterea lui Isus Cristos. Poţi începe să umbli în integritate sexuală şi relaţională astăzi.

[Dan Hitz, Healthy Sexuality – The Gift of Sexuality. Copyright © 2009 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul a fost prezentat la conferinţa Scăpând din temniţa subterană a pornografiei.]

Schimbarea apare când devii puternic

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Mi-a luat ani de zile să înţeleg. Când mă simţeam slab, impulsul de a avea contact sexual cu un bărbat era cel mai puternic. Cei mai mulţi dintre noi au auzit de acronimul Alcoolicilor Anonimi, HALT. Oamenii sunt cel mai dispuşi să cedeze dependenţei, când sunt înfometaţi [hungry, n. trad.], supăraţi [angry, n. trad.], singuri [lonely, n. trad.] şi/sau obosiţi [tired, n. trad.]. Pentru bărbaţii şi femeile care se luptă cu homosexualitatea, aş adăuga un „W” pentru slăbiciune [weakness]. Mai mult decât atât, l-aş plasa pe W înaintea celorlalte patru.

Când ne simţim singuri, avem două răspunsuri: vrem să ne conectăm cu puterea sau să facem ceva ca să ne simţim puternici în noi înşine. La bărbaţii homosexuali, dorinţa specifică este să intre în legătură cu puterea; iar masculinitatea sugerează, de obicei, putere. Femeile care se confruntă cu lesbianismul par deseori îndemnate să acţioneze într-un mod care le va face să se simtă puternice. Fiecare răspuns oferă o alinare imediată a sentimentelor de slăbiciune dar, desigur, niciunul nu oferă un beneficiu durabil. Şi de fapt, în special la bărbaţi, contactul sexual nu face decât să amplifice sentimentele de slăbiciune.

Cuvintele „masculinitate” şi „putere” sunt inseparabil legate, nu doar în cultura noastră, ci posibil chiar în natura noastră. Un băieţel încearcă să-şi demonstreze masculinitatea făcând muşchi sau lucruri care îi dovedesc tăria. Un trup bine clădit este cea mai irezistibilă atracţie pentru mulţi bărbaţi homosexuali, care au un sentiment foarte redus al masculinităţii proprii. Orice transmite putere – muşchii, un aer de autoritate, chiar de cruzime sau dominaţie – este probabil să constituie o atracţie pentru bărbaţii homosexuali. Contactul fizic cu astfel de bărbaţi pare să ofere o doză de putere, pentru a învinge sentimentul dureros de slăbiciune.

Aveam un prieten în misiune care, în fiecare an, trebuia să facă la serviciu un proiect pentru care se simţea complet necorespunzător. În fiecare an termina proiectul, dar întotdeauna simţea că l-a făcut neadecvat. În fiecare an, de îndată ce preda proiectul, mergea în oraş şi lua un prostituat masculin. Şi era un bărbat care rareori avea contacte homosexuale. În viaţa mea dinainte de a fi creştin, sentimentele că eram ocupat la lucru până peste cap sau că eram necorespunzător ca soţ şi tată, erau nişte declanşatori pentru întreţinerea de contacte homosexuale. Tânjeam mai ales după putere. Credeam că nu o voi putea avea niciodată; astfel încât căutam puterea unui alt bărbat. Dimpotrivă, în ultimii ani ai homosexualităţii mele active şi după vizita mea săptămânală la YMCA cu nişte prieteni vechi din colegiu, ca să joc racquetball şi să ridic greutăţi, de multe ori veneam acasă cu un sentiment de putere masculină; iar acelea erau momentele când eram cel mai bine în stare să-mi împlinesc rolul faţă de soţia mea.

La baza unei mari părţi din lesbianism se află o teamă puternică de rănire sau abuz. Sentimentele de vulnerabilitate sunt echivalentul sentimentelor de slăbiciune. Multe femei lesbiene caută să joace roluri care exprimă putere şi autoritate, pentru a ascunde un sentiment profund de slăbiciune. Deşi poate că urăsc să audă aceasta, multe femei lesbiene leagă masculinitatea de putere; astfel încât îşi asumă un rol masculin, ca apărare împotriva propriului lor sentiment profund de slăbiciune. Figurile populare care le plac femeilor lesbiene sunt aproape întotdeauna genul de femei puternice, descurcăreţe.

Ce ajută? Ce poate face o persoană cu privire la sentimentele supărătoare, dureroase de slăbiciune, în special după ce recunoaşte că o parte din comportamentul său distructiv este declanşat de acele sentimente? În ziua de astăzi a terapiilor şi programelor de autoajutorare care au ca scop îmbunătăţirea imaginii de sine, este posibil ca răspunsul meu să nu fie prea revoluţionar; dar iată-l: eu spun că dacă te simţi slab, probabil eşti. Soluţia este să devii puternic.

Nu, nu chiar. Chiar acum unii dintre voi probabil protestează: „Ce vrei să spui, că sunt slab? Nu sunt slab; singurele lucruri pe care trebuie să le schimb sunt sentimentele mele cu privire la mine însumi.” Sunt sigur că există mulţi oameni care într-adevăr au un sentiment incorect cu privire la ei înşişi, care se simt slabi fără să fie. Dacă tu crezi că eşti unul dintre ei şi că nu eşti cu adevărat slab, ci doar simţi că eşti, caută neapărat orice ajutor spiritual şi psihologic disponibil, pentru a te ajuta să-ţi schimbi imaginea de sine. Totuşi, poate că vei vrea să continui să citeşti acest articol, în cazul în care nu vei avea parte de schimbarea la care ai sperat.

Să vedem unde suntem cu adevărat slabi şi ce am putea face ca să devenim puternici. Adevărata slăbiciune se arată în trei domenii:

  1. Fizic. Trupurile noastre nu pot face ce credem noi că ar trebui să facă şi ceea ce alţi oameni au dreptul legitim să se aştepte ca ele să facă.
  2. Relaţional. Suntem excesiv de pasivi, fiindu-ne teamă să provocăm şi să confruntăm, nedorind să conducem.
  3. În domeniul autocontrolului. Aşa cum afirmă Pavel în Romani 7:15, facem lucrurile pe care nu vrem să le facem, şi nu facem lucrurile pe care vrem să le facem.

Aici mă voi ocupa în special de #1 şi #2. Nu mă voi referi la #3, deoarece s-a făcut referire la autocontrol în multe, multe articole, aici şi în alte părţi.

Ceea ce ofer desigur că nu este atotcuprinzător, iar concizia a ceea ce vreau să spun reflectă limitările de spaţiu ale articolului, nu simplitatea chestiunilor discutate. Iată câteva lucruri pe care le poţi face pentru a deveni (nu doar pentru a te simţi) mai puternic:

  1. Întăreşte-ţi trupul! Uau! Nu este simplist? Nu sunt bărbaţii homosexuali deja obsedaţi de trupurile mari şi musculoase? Nu reflectă femeile care fac body building un anumit gen de imagine de sine distorsionată? Nu este aceasta o invitaţie la şi mai mult narcisism, o trăsătură deja prea comună, în special la bărbaţii homosexuali? Nu, nu este simplist; dar este fundamental. Există altele mai importante decât vigoarea fizică, precum tăria de caracter, de exemplu, dar este îngrozitor de nepractic să credem că putem să ne ocupăm de caracter şi să ignorăm fizicul. Trupurile noastre sunt destinate lucrului. Multe dintre sarcinile fundamentale ale vieţii cer tărie. Pentru a ne împlini obligaţiile faţă de familie, prieteni, vecini şi biserică, adesea ni se cere să facem anumite lucruri. Dacă nu le putem face, nu doar că ne vom simţi slabi, vom fi slabi.

A avea putere fizică nu este acelaşi lucru cu a avea un fizic frumos. Cel dintâi este parte a umanităţii noastre; cel de al doilea poate hrăni narcisismul. Există bărbaţi clădiţi ca un butoi, care sunt puternici şi există bărbaţi subţiri, care şi ei sunt puternici. Poate că nu sunt frumoşi, dar pot căra greutăţi. Dumnezeu ne-a dat trupuri minunate şi vrea să fim în stare să le folosim. Nu avem nevoie decât de exerciţii, alimentaţie bună şi menţinerea unei sănătăţi relativ bune, pentru a câştiga puterea fizică pe care ar trebui să o avem.

  1. Renunţă la autoprotecţie şi la a face pe placul oamenilor! Cea mai mare parte din slăbiciunea noastră relaţională provine din teama de a fi respinşi, de a nu avea aprobarea altor oameni sau de a nu părea proşti. Cei care se protejează pe sine şi cei care fac pe placul altora consimt când nu vor cu adevărat, sunt tăcuţi când ar trebui să vorbească şi preferă să stea în spate, decât să facă un pas înainte pentru a lua iniţiativa când ar putea să o facă. În măsura în care aceste atitudini ne împiedică să fim bărbaţii şi femeile care ne-a chemat Dumnezeu să fim şi să facem lucrurile bune pe care vrea El să le facem, ele sunt un motiv pentru a ne pocăi. De asemenea, în cele mai multe cazuri, ele reflectă o lipsă de încredere în Dumnezeu, care a promis că va fi cu noi chiar şi în eşecurile noastre.
  2. Asumă-ţi riscuri! Aceasta înseamnă asumarea riscurilor care însoţeşte renunţarea la autoprotecţie şi la a le face pe plac oamenilor. Lansarea provocării, confruntarea şi conducerea sunt toate aventuri riscante. Ele ne pot face să greşim, să fim respinşi sau să părem pur şi simplu proşti. Dar asumarea riscurilor va fi „exerciţiul” care ne va întări din punct de vedere relaţional.

Pentru o femeie care s-a ascuns în spatele unei faţade dure, dominante, riscurile sunt formidabile. Este terifiant să iasă din spatele exteriorului ei dur, dar nu va fi capabilă să aibă tărie adevărată până ce nu va încerca să o facă fără o faţadă falsă.

  1. Fii activ! Dacă este nevoie, căieşte-te pentru lenea ta. Oamenii inactivi sunt în general oameni fără putere. Oamenii puternici sunt activi. Ia hotărârea să fii activ.
  2. Fii iubitor! Ca proaspăt creştin, cel mai puternic stimulent pentru mine ca să fiu activ în viaţa socială şi să fiu lider în familia mea, a fost dragostea soţiei şi copiilor mei. Când îmi provoc tovarăşii din misiune – ceea ce încă mă lupt să fac adecvat – se întâmplă de obicei pentru că îi iubesc mai mult decât tânjesc după aprobarea lor. Familiile noastre, biserica noastră, comunităţile noastre au nevoie să fim puternici. Dacă le iubim, vom încerca să fim puternici. Acum, unde este Isus în toate acestea? Ceea ce am spus până aici ar putea fi un alt program secular de auto-îmbunătăţire. Am lăsat ce este mai bun la sfârşit. Isus este chiar aici.

Când fiicele mele şi fiul meu erau mici, îmi plăcea să-i port în braţe. Când învăţau să umble, îmi plăcea să-i ţin de mână; iar când învăţau să meargă cu bicicleta, îmi plăcea să alerg lângă ei, ţinând de bicicletă. Dar am încetat să fac acele lucruri, pentru că venise timpul ca ei să le facă singuri.

Ca proaspăt creştin, puteam fi caracterizat ca un molâu de 38 de ani. Aveam nevoie de Isus într-un mod foarte special, nu prea diferit de felul în care aveau nevoie de mine copiii mei. În slăbiciunea mea, El m-a lăsat să-mi folosesc imaginaţia ca să înţeleg prezenţa Lui în mine într-un mod foarte fizic. Urcam munţii împreună, iar când cădeam, mă ridica. La sfârşitul drumului, mă lăsa să-mi odihnesc capul pe umărul Lui puternic. Relaţia mea cu El era ca cea a unui băieţel cu tatăl lui sau cu un frate mai mare. Era ceea ce aveam nevoie în acea vreme.

Dependenţa mea de băieţel era o stare minunat de confortabilă, dar El nu a lăsat să continue la infinit. Mă iubea prea mult pentru aceasta. Acum continui să am nevoie de El în fiecare zi din viaţa mea, dar nevoile mele nu mai sunt cele ale unui băieţel slab. Sunt nevoile unui om matur.

Când începi să creşti în tărie, ai nevoie ca Isus să alerge lângă tine într-un mod aproape fizic. Este în ordine. Dacă este ceea ce ai nevoie cu adevărat, El vrea să o facă. Dar în cele din urmă, ca un bun frate mai mare sau ca un tată, nu va vrea să depinzi de El în felul în care depinde un băieţel sau o fetiţă. Te va vrea puternic şi capabil să faci ceea ce ai fost creat să faci, ca fiu sau fiică adultă.

Când devenim tot ceea ce ne-a destinat Creatorul să fim, nu ne vom mai căuta tăria în alţi bărbaţi sau femei şi nu vom mai folosi o faţadă falsă a puterii. Vom descoperi că Dumnezeu a pus în noi toată puterea de care avem nevoie, ca să trăim vieţi biruitoare.

[Alan Medinger, Change Comes through Building Strength. Copyright © 2000 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Sarcina dificilă a acceptării adevăratei noastre identităţi

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Pentru mulţi dintre noi, cuvântul „diferit” datează din fragedă copilărie. Tradus, el înseamnă „inferior” sau „mai puţin decât”. Aşa cum spunem iar şi iar, homosexualitatea este în mare măsură o problemă de identitate, iar pentru cei mai mulţi dintre noi, una dintre primele identităţi pe care le-am avut a fost „diferit”, iar aceasta s-a transformat în „mai puţin decât” şi, în cele din urmă, în „homosexual”.

„Eşti diferit.” „Nu vei corespunde niciodată.” „Nu poţi face ceea ce alţi bărbaţi (alte femei) fac.”

Cei mai mulţi dintre noi ştiu că învingerea homosexualităţii implică asumarea unei noi identităţi şi că aceasta înseamnă mai mult decât faptul de a înceta să ne identificăm drept homosexuali. Înseamnă o schimbare mult mai profundă, în felul în care ne vedem şi în felul în care simţim cu privire la noi înşine. Înseamnă o schimbare în profunzimea fiinţei noastre, care, în cele din urmă, ne va face capabili să răspundem în mod spontan la lumea din jurul nostru, ca bărbaţi sau ca femei, nu ca homosexuali.

De asemenea, schimbarea în identitate este mai mult decât înţelegerea unui adevăr spiritual – deşi este şi aceasta. Dumnezeu m-a creat să fiu heterosexual, iar prin Isus Cristos heterosexualitatea mea este restaurată. Aceasta este adevărat, iar pentru mulţi dintre cei care se luptă cu homosexualitatea, realizarea acestui adevăr este un jalon important în procesul de vindecare. Dar nu suntem nerezonabili când aşteptăm ca un adevăr spiritual să se manifeste, în cele din urmă, în experienţele noastre ca fiinţe omeneşti care trăiesc şi respiră. Dumnezeu ne-a creat ca fiinţe din carne şi sânge; în actul răscumpărării, El S-a întrupat, luând forma noastră. Răscumpărarea noastră nu este numai un lucru spiritual, ci cuprinde trupurile, sufletele, ca şi duhul nostru şi astfel cuprinde identitatea noastră.

Căutând o schimbare a identităţii, căutăm una dintre cele mai profunde schimbări pe care le poate experimenta un bărbat sau o femeie. Punctul nostru de referinţă se schimbă total. Din perspectiva în care ne vedem pe noi înşine, devenim cu adevărat creaturi noi. Cum facem aceasta? Cum putem să ajutăm procesul?

Mai întâi, cred că trebuie să vedem de unde vine identitatea noastră ca bărbaţi şi femei. Apoi, ceea ce întăreşte şi susţine identitatea noastră şi, în sfârşit, dacă identitatea noastră este frântă sau distorsionată, cum putem înlocui vechea identitate cu una nouă.

Discutând de unde vine identitatea noastră, începem, bineînţeles, cu marele adevăr că suntem cine spune Dumnezeu că suntem. El ne-a spus că ne-a creat bărbaţi şi femei după chipul Său şi că, la început, a spus că toate erau bune. Totuşi, problema noastră nu este că nu ştim deja aceasta, ci că nu o simţim. Scopul meu în articolul de faţă nu este să insist asupra acestui adevăr, ci să vă ajut să faceţi din el o realitate, discutând despre ce a mers greşit după crearea noastră, iar apoi, văzând cum ne putem întoarce în punctul în care crearea noastră ca bărbaţi sau femei pare reală pentru noi.

Dumnezeu le-a atribuit părinţilor noştri responsabilitatea şi autoritatea iniţială de a ne da identitatea, de fapt, de a ne defini. De la mamele noastre trebuia să luăm sentimentul existenţei, iar de la taţii noştri, identitatea noastră ca bărbaţi sau femei. Dar pentru aceia dintre noi care au devenit homosexuali, ceva a mers greşit – în mesajul care ni s-a transmis, în felul în care l-am primit sau în faptul că în jurul nostru a existat o confuzie care a distorsionat mesajul.

Oricare a fost cauza – confuzie, trimiterea sau primirea unui mesaj greşit – mulţi dintre noi, deşi adulţi, încă trăim sub puterea mesajelor timpurii. Rostită sau demonstrată, reală sau numai în percepţiile copilului, vocea părintelui din noi încă declară că suntem lipsiţi de valoare sau de masculinitate sau de feminitate, că suntem incompetenţi sau inadecvaţi.

Primind un mesaj greşit sau confuz de la părinţi, am început prost. Eram pregătiţi pentru ca identitatea noastră frântă să fie întărită de alţii care făceau parte din lumea noastră. Deseori, cel mai probabil, cei care au întărit cel mai mult faptul că eram diferiţi au fost tovarăşii noştri de aceeaşi vârstă, posibil pentru că erau cei mai insensibili. Am perceput această recunoaştere ca pe o respingere – şi poate că a fost. Deseori, aceasta a fost destul de dureros ca să ne facă să ne retragem din lumea altor băieţei sau fetiţe şi astfel, pentru mulţi, s-a instalat izolarea.

Şi toţi vorbim cu noi înşine, astfel că următoarea voce pe care am auzit-o a fost a noastră. „Sunt diferit; nu voi fi niciodată în stare să…” În sfârşit, văzând o slăbiciune, duşmanul a ştiut că avea un loc în care să stabilească un avanpost. Vocea lui s-a adăugat celorlalte. Marele acuzator s-a alăturat corului, pentru a declara că: „Nu eşti ca alţi bărbaţi (alte femei).”

Şi astfel, mulţi dintre noi am crescut ascultând vocile care afirmau frângerea noastră. Am continuat să dăm autoritate părinţilor, tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi însuşi duşmanului, ca să definească cine suntem.

Unii dintre noi, confuzi şi nesiguri cu privire la identitatea noastră, am dat altora autoritatea de a defini cine suntem. Din cauza inabilităţii tatălui meu de a-mi împărtăşi identitatea lui masculină şi de a mă ajuta să devin în cele din urmă eu însumi, am fost cine spunea mama mea că eram. Când m-am căsătorit, am transferat autoritatea soţiei mele. Nu a luat-o ea, eu am obligat-o să o ia. I-am dat autoritatea de a defini cine eram şi apoi am trăit cu teamă şi resentiment faţă de ea. Nu era o situaţie prea bună în care să se dezvolte masculinitatea cuiva.

Dacă este să auzim (în adâncul inimii noastre) cine spune Dumnezeu că suntem, va trebui să reducem la tăcere celelalte voci. Propun trei moduri de a o face.

Mai întâi, declarăm conştient şi în rugăciune, înaintea lui Dumnezeu, că nu mai suntem cine spun părinţii noştri, tovarăşii de aceeaşi vârstă sau alţii. Revocăm autoritatea pe care le-am dat-o pentru a ne defini. Părinţii au avut această autoritate pe drept la începutul copilăriei noastre, dar prin creştere normală şi despărţire ar fi trebuit să renunţăm la aceasta. O facem acum.

În al doilea rând, trebuie să schimbăm felul în care vorbim cu noi înşine. Prin aceasta nu vreau să spun să adoptăm un fel de „mărturisire pozitivă”, prin care declar că sunt vindecat în timp ce am încă o temperatură de 39,4°. Nu, analizăm cu atenţie şi obiectivitate felul în care vorbim cu noi înşine şi de câte ori este în mod real fals, îl înlocuim cu adevărul. Dacă sunt cel mai bun dansator din baletul din Washington, da, sunt diferit – slavă Domnului – dar nu înseamnă că nu corespund ca bărbat. Dacă sunt femeie şi nu mă simt confortabil cu un anumit gen de bărbat, este regretabil şi poate este nevoie să fac ceva în această privinţă, dar nu înseamnă că nu sunt pe deplin femeie. Nu spiritualiza aici; nu spune ceea ce nu crezi cu adevărat. Declară doar adevărul aşa cum îl vezi, iar adevărata ta identitate va începe să iasă la iveală.

În sfârşit, trebuie să reducem la tăcere vocea acuzatorului celor credincioşi. Mesajul lui este deseori deghizat, ca şi cum câştigă acces la minţile noastre şi schimbă mesajul din: „Nu eşti bărbat”, în „Nu sunt bărbat.” Adesea îmi este greu să discern dacă mesajul negativ pe care îl primesc vine de la Diavolul sau este o rămăşiţă a zdrobirii mele. Găsesc totuşi că nu este necesar să fac diferenţa. Afirm, pur şi simplu: „Resping acest mesaj în Numele lui Isus, poruncesc vocii duşmanului să tacă şi declar că sunt cine spune Isus că sunt.” Este de ajuns.

Eforturile de a le lua autoritatea celor care nu mai au dreptul de a defini cine suntem poate funcţiona cu adevărat, dar ele vor da peste două obstacole, la care trebuie să ne referim.

Primul obstacol este că toţi experimentăm o întârziere între acceptarea intelectuală a unui adevăr şi cunoaşterea acelui adevăr într-un sens mai profund; a cunoaşterii sale într-un mod care va schimba răspunsurile noastre emoţionale. Astfel, este posibil ca soţia care a avut ani de zile un soţ mult prea critic, după ce el s-a pocăit şi a renunţat complet la critică, să continue să-l vadă critic luni de zile – chiar ani – după ce schimbarea a avut loc. Percepţia schimbării întotdeauna întârzie faţă de realitate. De aceea vom avea nevoie de răbdare, când percepţia despre noi înşine rămâne în urmă faţă de adevărul intelectual pe care îl recunoaştem, când revocăm autoritatea altora de a ne defini şi când reducem la tăcere mesajele negative.

Un al doilea obstacol se poate afla în stima de sine scăzută; în special, dacă acea stimă de sine scăzută datează de la o vârstă fragedă. Stima de sine scăzută este o cauză obişnuită a homosexualităţii şi poate oferi un filtru prin care vedem toată realitatea. Ea se poate împotrivi oricărui efort de a reduce la tăcere vechile voci şi de a ne acorda la vocea lui Isus şi poate fi peste puterile noastre de a face ceva cu privire la aceasta. Dacă este aşa, este un domeniu pentru rugăciune şi vindecare. Poate fi unul dintre obstacolele cu care fiecare dintre noi ne confruntăm pe drumul ieşirii din homosexualitate, peste care este nevoie ca Isus să ne facă să trecem. El va face aceasta.

Deci, pe scurt, intrăm în noua noastră identitate reducând la tăcere vechile voci, ca să putem auzi vocea Celui care ne-a creat şi care are pe drept autoritatea de a defini cine suntem. Cele trei elemente ale acestui proces sunt eforturile noastre, puterea vindecătoare a lui Isus Cristos şi răbdarea. El va aduce la bun sfârşit lucrarea pe care a început-o.

[Alan Medinger, The Difficult Task of Accepting Our True Identity. Copyright © 1993 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 3 4 5 6 7 13