de Alan Medinger

Alan Medinger

Te-ai întrebat vreodată de ce luptele tale cu pofta par să vină ciclic? Dintr-un anume motiv, se pare că te lupţi mai tare cu pofta un anumit număr de zile sau săptămâni, iar apoi, fără un motiv aparent, lupta scade în intensitate. Treci printr-o perioadă relativ uşoară, dar apoi, aproape inevitabil, ispitele puternice se întorc, iar luptele încep iar.

Când duceam o viaţă de homosexual – înainte de a fi creştin – îmi puneam întrebări cu privire la aceasta. Îmi amintesc chiar că mă gândeam că poate are de-a face cu fazele lunii. Uneori părea să fie ceva regulat. Ştiam că fenomenul nu îmi era specific numai mie, pentru că îi auzisem pe alţii vorbind despre el şi citisem despre el – chiar şi despre sugestia cu fazele lunii.

La femei, astfel de sentimente ale dorinţei sexuale se corelează cu ciclul lunar. Există o anumită dovadă în această privinţă, deşi probabil că nu este un răspuns complet. Dar la bărbaţi? Nu avem nimic care să corespundă unui ciclu menstrual. Cel mai apropiat lucru de el ar fi acumularea spermei, care creează o dorinţă fizică de eliberare. Dar dacă ar fi aşa, atunci masturbarea ne-ar elibera, iar presiunea ar dispărea. De fapt, pare să se întâmple tocmai opusul. Cedează masturbării astăzi şi este mult mai probabil ca mâine să te masturbezi mai mult, nu mai puţin. De fapt, pentru mulţi bărbaţi, perioadele de luptă intensă continuă zile întregi, chiar săptămâni. „Eliberarea” nu schimbă ciclul.

Deci, cu ce putem corela acele cicluri? Ce se întâmplă în interiorul (sau în exteriorul) nostru şi ne face să trecem prin perioade de luptă intensă cu pofta? Iar dacă aflăm ce, putem face ceva ca luptele să fie mai puţin intense sau să apară mai rar?

Probabil că nu există un singur răspuns la aceste întrebări, dar examinând luptele mele cu pofta, am ajuns la o corelaţie, care cred că se poate aplica pe cale largă. Foarte pe scurt, lupta mea cu pofta pare să se intensifice când am o inimă nemulţumitoare. Bineînţeles, este nevoie de o explicaţie.

Îngăduiţi-mi să încep cu un comentariu despre natura de bază a poftei. Pofta nu este acelaşi lucru cu dorinţa sexuală. Toţi suntem în stare să simţim oricând dorinţă sexuală. Pofta apare când decidem să luăm dorinţa sexuală şi să o folosim în fantezii, în amintiri sau în imagini specifice. Cred că aproape întotdeauna, chiar în clipa în care avem un gând sexual, ni se oferă posibilitatea de a alege fie să întreţinem gândul, fie să îl respingem. Este punctul critic în ceea ce priveşte pofta. O dată vom spune: „Voi urma această plăcere, poate numai puţin.” Desigur, „numai puţin” înseamnă în realitate că ne înşelăm singuri. Odată ce invităm pofta înăuntru, ea devine un musafir de care scăpăm foarte greu. Alteori spunem: „Nu, nu voi face aceasta”, iar dorinţa pleacă, fără vreo luptă reală. Faptul că putem răspunde în moduri total opuse arată că în cele două situaţii, în interiorul nostru se întâmplă ceva diferit.

Ceea ce spun eu este că lupta noastră depinde în mare măsură de cum răspundem când apare prima dată ispita şi că ceva din interiorul nostru ne îndreaptă către acel prim răspuns. Aici cred eu că are impact faptul de a avea sau nu o inimă mulţumitoare.

În misiune, ca şi în propria mea viaţă, am văzut două atitudini care apar la cei care se luptă cu homosexualitatea, atitudini care preced cedarea în faţa poftei; două voci, dacă vreţi. Una spune: „Merit ceva.” Cealaltă spune: „Nu ar trebui să trec prin asta.” Cele două voci se numesc mândrie şi autocompătimire. Ele sunt antitezele unei inimi mulţumitoare. Atât mândria, cât şi autocompătimirea, sunt răspunsuri obişnuite la stima de sine scăzută, o stare văzută de mulţi ca fiind una dintre cele mai obişnuite cauze ale homosexualităţii – în special la bărbaţi.

Mândria înalţă sinele. Mândria îmi spune că merit lucruri bune. Mândria îmi spune că am câştigat lucruri bune. Mândria îmi spune că eu sunt adevăratul judecător a ceea ce este bine pentru mine.

Plăcerea sexuală este un lucru bun. „Merit o oarecare plăcere sexuală. Cu ce am făcut recent, am câştigat-o. Într‑adevăr, eu sunt cel care ar trebui să hotărască dacă să am sau nu acest lucru bun.” Astfel de raţionalizări pot fi ceea ce provoacă ispita să vină atât de puternic, după ce am avut un succes semnificativ. În cazul meu, dacă am avut o conferinţă deosebit de bună sau dacă am terminat cu succes un proiect, o voce din interiorul meu îmi spune uneori că merit o răsplată.

Autocompătimirea este cealaltă latură a mândriei. Autocompătimirea îmi spune că sunt un biet om. Autocompătimirea îmi spune că lovitura pe care am primit-o de la viaţă nu este dreaptă. Autocompătimirea îmi spune că merit o oarecare mângâiere.

„Merit dreptul de a mă mângâia pe mine însumi, ţinând cont de ceea ce trebuie să accept de la viaţă. Nu ar trebui să fiu nevoit să mă confrunt cu lupte sexuale şi cu toate celelalte care apasă asupra mea. Dumnezeule, nu ar fi corect să-mi interzici o mică plăcere.” Acest mod de gândire este ceea ce ne face să vrem să ne retragem îndeosebi în poftă, când suntem supăraţi sau când am avut parte de respingere. Pe de altă parte, o inimă mulţumitoare ştie că, de fapt, nu merităm nimic. Tot ce avem, inclusiv talentele noastre, sunt daruri de la Dumnezeu. Nu am nevoie să mă răsplătesc, pentru că Dumnezeu mi-a dat deja mult mai mult decât merit. Într-o inimă mulţumitoare nu este loc pentru mândrie.

O inimă mulţumitoare nu îşi va plânge de milă şi nu va avea nevoie să se mângâie singură. Înfruntând necazurile sau perioadele dificile, este în stare să-şi privească problemele în perspectivă. Dintr-o inimă mulţumitoare vine o viziune a vieţii care recunoaşte că nu suntem îndreptăţiţi să fim fără probleme. Autocompătimirea nici măcar nu intră în discuţie.

Cei mai mulţi dintre noi sunt destul de capabili să sară de la mândrie la autocompătimire, folosind tot felul de justificări pentru a se arunca în piscina poluată a poftei. Inima este înşelătoare, iar pentru a câştiga războiul împotriva poftei, va trebui să găsim nişte căi de a ne schimba inimile.

Încercarea de a ajunge la o inimă mulţumitoare este ceva mult mai profund decât căutarea unui antidot pentru poftă sau găsirea unui nou mod de a rezista ispitei. Ea cere o schimbare majoră în inima noastră, una care este atât de profundă, încât va schimba felul în care trăim. O asemenea schimbare este atât de profundă, încât va fi experimentată într-o viaţă dedicată zilnic căutării unei umblări mai apropiate cu Domnul.

Modurile în care ajungem să avem o inimă mai mulţumitoare sunt evidente, când ne gândim la ele. Iată numai trei, pe care le poate încerca oricine:

1. Lasă ca rugăciunile de mulţumire să fie o parte centrală a momentelor tale de linişte! Când sunt deprimat şi iritabil, Îi mulţumesc uneori lui Dumnezeu pentru fiecare binecuvântare care îmi vine în minte: pentru fiecare parte a trupului meu, pentru fiecare dar pe care îl am, pentru fiecare relaţie, pentru fiecare posesie şi, desigur, pentru cel mai preţios lucru dintre toate – viaţa, mântuirea, Isus Însuşi. Cuvintele de mulţumire au puterea să ne schimbe.
2. Extinde-ţi mijlocirile pentru a include rugăciuni pentru unii dintre oamenii care au cea mai mare nevoie, de oriunde ar fi ei! Tocmai am primit un mesaj prin e-mail, care transmitea o cerere de la un episcop din Ruanda, care ne cerea să ne rugăm pentru suferinţa îngrozitoare prin care trec oamenii din zona lui. Cum să nu ajungem la o perspectivă corectă asupra vieţii, când ne rugăm pentru oameni ale căror suferinţe sunt mult mai mari decât ale noastre?
3. Încearcă să descoperi, în rugăciune, atitudinile tale de autocompătimire sau mândrie şi pocăieşte-te de ele! Pentru mine, descoperirea păcatelor mele ascunse şi faptul că m-am pocăit de ele, probabil că a contribuit mai mult la schimbarea persoanei care sunt, decât orice altceva ce am făcut.

Duhul Sfânt va coopera cu tine. Dumnezeu vrea să ai o inimă mulţumitoare, pentru că vrea ca fiecare dintre fiii şi fiicele Sale să aibă o viaţă biruitoare. Iar El ne-a descoperit că jertfa noastră de mulţumire Îi place. [„Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.” (Psalmul 50:23) N. trad.]

O inimă nemulţumitoare ne îndreaptă către noi înşine, iar acolo se află dificultăţile noastre. O inimă mulţumitoare ne conectează cu Dumnezeu, sursa noastră pentru toate lucrurile care sunt bune.

[Alan Medinger, Grateful Heart: An Antidote to Lust. Copyright © 1997 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Fără durere nu există câştig! Înţelepciunea redusă la un clişeu îşi pierde deseori puterea.

Dar pentru cel care învinge homosexualitatea este o înţelepciune pe care trebuie să o luăm foarte în serios. Cu excepţia circumstanţelor speciale, în care Dumnezeu face cu adevărat o minune, aproape tot ce trebuie să se întâmple când învingem homosexualitatea va implica o anumită durere. Pocăinţa, iertarea altora şi creşterea – care, împreună cu vindecarea Domnului sunt elemente ale învingerii homosexualităţii – toate implică o anumită măsură de durere. Lipsa dorinţei de a înfrunta durerea este bariera care îi opreşte pe mulţi dintre cei care vor să învingă homosexualitatea, să experimenteze schimbarea pe care o doresc atât de mult.

Homosexualitatea a luat forma răspunsului nostru la durere – cel mai adesea durerea respingerii, abuzului sau stimei de sine scăzute. Tiparele comportamentului şi gândirii care ne-au condus la homosexualitate, au fost tiparele autoprotecţiei faţă de acele dureri. După ce am simţit durerea de timpuriu în viaţă, am luat hotărârea să nu mai îngăduim niciodată să ne aflăm într‑o poziţie în care experienţele dureroase s-ar putea repeta. Este posibil ca răspunsurile noastre să se fi datorat faptului că experienţele noastre au fost într-adevăr îngrozitoare sau ele reflectă faptul că, pentru un motiv sau altul, avem o personalitate foarte înclinată să evite durerea. Oricum ar fi, fără o anumită dorinţă de a înfrunta durerea, vindecarea nu va progresa foarte departe.

Care sunt durerile care par atât de ameninţătoare pentru cei care înving homosexualitatea, încât evitarea lor le domină viaţa? Eu văd şapte, foarte comune:

Umilirea – Dacă încerc să fac ceea ce fac alţi bărbaţi (alte femei), voi da greş şi voi fi umilit, iar aceasta va fi de nesuportat. Rănile fizice sau emoţionale – Dacă intru într-o poziţie în care nu deţin controlul, cineva mă va răni (abuza), iar aceasta va fi devastator.

Respingerea – Nu mă voi apropia de nimeni, astfel nu voi putea fi respins. Nu pot suporta respingerea.

Privirea la întunericul dinăuntru – Nu este vorba aici despre o discuţie cu noi înşine, ci mai degrabă despre o teamă interioară de a permite Duhului Sfânt să Se ocupe de noi, în anumite domenii de păcat profund, precum mândria sau mânia.

O viaţă singuratică, tristă – Singura plăcere pe care o am se găseşte în fanteziile mele. Ele nu sunt mare lucru, dar cum aş putea trăi fără ele?

Mediocritatea – Dacă nu excelez nu am valoare şi nu suport să mă simt lipsit de valoare. O viaţă castă sau singuratică – dacă nu voi primi o anumită formă de intimitate, pur şi simplu mă voi ofili emoţional.

Să fii gata să înfrunţi dureri ca acestea înseamnă să nu le negi. Respingerea, umilirea, singurătatea şi restul se întâmplă – frecvent – şi sunt dureroase. Dar avem două alegeri; ori riscăm durerea şi ne împăcăm cu viaţa, ori rămânem cu vechile metode de a-i face faţă. Să renunţăm la vechile metode de a-i face faţă înseamnă să părăsim drogul care ne-a stăpânit dintotdeauna. Negarea, izolarea, controlul, pofta, toate ne îngăduie să evităm durerea, dar în cele din urmă se transformă din protectori în temniceri. Modul nostru de a ne proteja a devenit o robie.

Cum înfruntăm durerea, când metodele noastre de a o evita au devenit atât de înrădăcinate? Văd o singură soluţie. Trebuie să vrem să înfruntăm durerea şi să-L lăsăm pe Isus să ne mângâie. Nu pare să fie o veste foarte bună, nu-i aşa? Dar nu cunosc o altă cale.

La început, aceasta cere să acceptăm adevărul că putem îndura durerea, chiar dacă se întâmplă ce este mai rău. Nu ne va omorî. Nu vom fi distruşi sau devastaţi. Va fi neplăcut, dar putem îndura.

Apoi, trebuie să fim cinstiţi şi să calculăm raţional costul. Evitarea durerii nu este o opţiune. Mai degrabă, trebuie să ne întrebăm: „Merită să îndur durerea, ca să devin cu adevărat liber?” Nu avem promisiunea că Domnul va îndepărta durerea. La urma urmei, chiar El a fost făcut desăvârşit prin suferinţă (Evrei 2:10 şi 5:8). Avem promisiunea că Isus va fi cu noi în suferinţă, dar nimeni nu ştie cu adevărat ce înseamnă aceasta până ce nu trece prin durere cu El.

Trebuie, de asemenea, să vedem că înfruntarea durerii face parte din vieţile noastre de creştini ascultători. Domnul urăşte felul în care suntem proprii noştri protectori. Urăşte să ne vadă întemniţaţi în izolare şi teamă. Ascultarea înseamnă să vrem să devenim bărbatul sau femeia care ne-a creat El să fim, şi nu vom deveni acea persoană până ce nu vom vrea să trecem prin durere. Dar fiţi siguri, crucea este semnul nostru că Isus va trece prin durere cu noi. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5:3-5). Există o veste bună în aceasta. Experimentarea dragostei şi puterii lui Isus în durerea şi suferinţa noastră va fi o bucurie mai mare chiar şi decât vindecarea de care vom avea parte.

[Alan Medinger, Deciding to Face the Pain. Copyright © 1995 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dan Hitz

Dan Hitz

Un studiu pe care îl aşteptam de câţiva ani a fost dat acum publicităţii. Extrasele din presă de la InterVarsity Press sunt cele mai concludente. Îmi place când cercetările ştiinţifice validează ceea ce mii dintre noi am trăit deja şi ceea ce Dumnezeu spune dintotdeauna…. schimbarea este posibilă!

Cercetătorii Stanton L. Jones şi Mark A. Yarhouse au dat publicităţii rezultatele unui studiu de trei ani, prezentându-le la Conferinţa Mondială a Asociaţiei Americane a Consilierilor Creştini. Rezultatele lor arată că schimbarea orientării sexuale mediate sexual este posibilă pentru unii indivizi şi, în general, nu dăunează pacientului. Concluziile lor contrazic direct afirmaţiile Asociaţiei Americane de Psihologie şi pe cele ale Asociaţiei Americane de Psihiatrie, care susţin că schimbarea orientării sexuale este imposibilă, iar încercarea de a urma o asemenea alternativă va cauza probabil depresie, anxietate şi comportament autodistructiv. Descoperirile majore ale studiului sunt raportate pe larg în cartea Foşti homosexuali? Un studiu longitudinal al schimbării în orientarea sexuală mediată religios [Ex-Gays? A Longitudinal Study of Religiously Mediated Change in Sexual Orientation].

Stanton Jones este Rector şi Profesor de psihologie la Colegiul Wheaton din Wheaton, Illinois. Este membru al Asociaţiei Americane de Psihologie (APA) şi a funcţionat în Consiliul Reprezentanţilor, organismul central de conducere al APA, reprezentând departamentul Psihologia Religiei din perioada 1999-2001. A publicat multe alte articole şi cărţi profesionale sau în limbaj popular, printre care Psihoterapii moderne [Modern Psychotherapies], împreună cu Richard E. Butman.

Mark Yarhouse este Profesor de psihologie şi Director la Institutul pentru Studiul Identităţii Sexuale (www.sexualidentityinstitute.org) la Universitatea Regent din Virginia Beach, Virginia, unde predă din 1998. A scris extensiv pentru publicaţii profesionale şi este autorul mai multor cărţi, printre care Psihopatologii moderne [Modern Psychopathologies], împreună cu Richard E. Butman şi Barrett W. McRay, şi Sinteza identităţii sexuale [Sexual Identity Synthesis], împreună cu Erica S. N. Tan.

Cartea, care urmează să fie publicată la InterVarsity Press, este cel mai riguros studiu ştiinţific de acest gen de până acum şi foloseşte procedee multiple de măsurare, considerate „standarde fixe”. Ştiind că rezultatele lor vor genera controverse, Jones şi Yahouse au descris amănunţit analiza procedurilor folosite.

Studiul va stabili standardul pentru toate lucrările viitoare în domeniu şi necesită să fie citit cu seriozitate de profesioniştii ştiinţei sociale. Publicistul Bob Fryling comentează: „Într-un mediu foarte politizat, această carte este un alt «adevăr inoportun» al datelor de cercetare ştiinţifică, contrazicând prejudecăţile şi ignoranţa.” – Extras InterVarsity Press

[Dan Hitz, Ex-Gays – A Scientific Study. Copyright © Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul de faţă conţine extrase din presă publicate în septembrie 2007, cu referire la un studiu de trei ani despre efectele unor programe ca Living Waters asupra celor interesaţi să îşi schimbe orientarea sexuală.]

de Jack Hickey

Jack Hickey cu soția

„… având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” 2 Timotei 3:5-7

„Sunt un fost homosexual.” Am auzit acest termen de multe ori în ultimii cincisprezece ani sau cam aşa ceva. [Acum de peste treizeci de ani.] S-au publicat mai multe cărţi care prezintă mărturiile unor „foşti homosexuali”. Misiuni precum Reconciliation Ministries şi alte organizaţii cunoscute drept misiuni ale „foştilor homosexuali” se înfiinţează în toată ţara. Există, de asemenea, grupuri ca Evanghelicii Preocupaţi, care vorbesc despre „foştii foşti homosexuali”. Şi lor, ca şi misiunilor foştilor homosexuali, mass-media seculară sau religioasă le acordă atenţie. Pe cine trebuie să credem? Nu pot avea dreptate ambele părţi. Cineva nu spune adevărul.

Se pare că există multă confuzie în jurul termenului „fost homosexual”. Ce înseamnă el? Înseamnă că cineva a pus capăt comportamentului homosexual, dar continuă să se confrunte cu sentimentele? Înseamnă că pofta homosexuală a trecut, iar pofta heterosexuală a înlocuit-o? Înseamnă măcar ceva?

Isus ne-a spus în Ioan 8:34-36: „Adevărat, adevărat vă spun… că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” El nu a spus că ne va face parţial liberi. Nu a spus că ne va elibera doar de comportamentul păcătos. Dar aşa cum traduce Biblia amplificată, „Dacă Fiul vă eliberează – vă face bărbaţi liberi – atunci sunteţi cu adevărat şi indiscutabil liberi.” Acum să nu folosim greşit acest verset. Aici nu ni se spune că ne va face liberi de Lege sau liberi să facem ce dorim. Suntem liberi de robia păcatului.

2 Corinteni 5:17 pătrunde şi mai în profunzime în acest adevăr. „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Înţelesul literal al expresiei „făptură nouă” este „care nu a fost folosită niciodată”. Gândiţi-vă la asta, suntem făcuţi ca şi cum nu am fost niciodată folosiţi de păcat. Cum se întâmplă minunea recreatoare, nu ştiu. Dumnezeu este Dumnezeu şi poate să facă orice. Ştiu doar că este adevărat. Biblia ne învaţă asta, iar eu am văzut realitatea sa în viaţa mea şi în vieţile multor altora.

Ştiu că unii din voi pot să spună: „Dar unele din vechile sentimente sunt încă acolo. Cum rămâne cu ele?” Deşi noua creaţie are loc în momentul convertirii, schimbarea tiparelor de gândire şi a obiceiurilor care nu constituie un comportament păcătos, este posibil să necesite timp. Devenim creaturi noi, dar ne şi aflăm în procesul de a deveni creaturi noi. (2 Corinteni 5:17, 1 Ioan 3:2, Galateni 6:15) Romani 12:2 ne spune: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi [schimbaţi], prin înnoirea [întreagă a] minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Biblia Amplificată)

Dacă mişcarea „foştilor homosexuali” a fost criticată pentru ceva, a fost din cauză că cei care îşi spun „foşti homosexuali” încă se luptă cu ispitele. Un pastor homosexual mi-a spus odată că doar mă tăgăduiesc pe mine însumi. Într-un fel, este adevărat. Vechea mea natură este capabilă de tot felul de păcate, aşa că o resping. (Matei 16:24) Ispita păcatului nu este ceva doar pentru „foştii homosexuali”. Toţi trecem prin ispite. Isus nu a promis niciodată că va îndepărta ispitele; a spus că ne va scăpa din ele. Este nevoie să înţelegem ispita, să nu îi cedăm.

Este ceva adevărat numai pentru „foştii homosexuali”? Nu, deloc. Dumnezeu nu aşteaptă mai mult sau mai puţin de la „foştii homosexuali” decât de la oricine altcineva. Nu veţi vedea în Biblie un set separat de reguli pentru homosexuali. Standardul lui Dumnezeu pentru sfinţenie şi umblare integră înaintea Lui este pentru toţi oamenii. Standardul Lui pentru sexualitate este acelaşi atât pentru homosexuali, cât şi pentru heterosexuali. Activitatea sexuală în afara căsătoriei între un bărbat şi o femeie este păcat.

O întrebare importantă care apare este: „De ce unii «foşti homosexuali» cad iar în păcat? Din cauză că nu s-au schimbat cu adevărat şi doar au simulat atâta timp?” Mulţi oameni care vin la Cristos de pe multe căi ale vieţii se rătăcesc apoi. Urăsc să o admit, dar este adevărat. Nu este un fenomen care li se întâmplă doar unor creştini „foşti homosexuali”. Isus a vorbit despre acestea în parabola semănătorului. „Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.” (Luca 8:13)

Mântuirea este un dar, dar urmarea lui Cristos ne va costa totul. Dacă nu suntem dornici să dăm totul, în timp vom renunţa. Isus le oferă biruinţă adevărată şi deplină tuturor celor care Îl urmează, dar trebuie să străbatem toată calea până la Calvar. Nu era neobişnuit pentru Isus să vorbească despre preţul de a-L urma, ca apoi ucenicii să-L părăsească. Ceea ce este adevărat şi astăzi. Când ofer consiliere, întotdeauna îi spun persoanei că există un preţ pentru biruinţă. Vreau să înţeleagă că va fi de lucru, dar biruinţa va fi deplină.

Răspunsul nu este să devii religios. Dumnezeu nu vrea discuţii religioase şi filozofii. Nu Îl interesează cât de bun ai fost cu alţii, dacă eşti neascultător faţă de El. Nu poţi să-L slujeşti pe Dumnezeu în felul tău, trebuie să fie în felul Lui. El nu te-a chemat să fii religios, ci ascultător. „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” (1 Samuel 15:22) Nu te lăsa înşelat de cei care îţi spun că lată este calea lui Dumnezeu şi că este pentru toţi. Isus a spus că este îngustă şi că puţini o vor găsi. (Matei 7:14)

Să nu cădem pradă confuziei din cauza luptei cu păcatul. Sunt unii care, datorită lipsei de suport şi a învăţăturii sau din alte motive, cad în umblarea lor. Nu-şi pierd dragostea pentru Dumnezeu sau dorinţa de a fi liberi. Au nevoie de ajutor şi de suport plin de dragoste. Trebuie să ne amintim Galateni 6:1 şi să îi restaurăm pe cei care cad. Sunt şi alţii, care simt că este în ordine să fii homosexual şi creştin în acelaşi timp. Nu eu sunt cel care judecă, dar sunt capabil să spun şi mi se porunceşte să spun ce afirmă Cuvântul lui Dumnezeu. (1 Timotei 3:16-4:2)

Adevărul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată fiindcă nişte aşa-zişi „foşti foşti homosexuali” spun că pentru ei nu a funcţionat. Biblia are un titlu mai bun pentru „foştii foşti homosexuali” – „necredincioşi”. (Ieremia 3:12-25) Mă rog ca ei să se întoarcă cândva la Isus şi să Îi îngăduie să îi ajute să învingă patimile care le conduc vieţile.

În cele din urmă, există cu adevărat un „fost homosexual”? Nu chiar. Nu mai mult decât există un „fost adulterin” sau un „fost mincinos” sau aşa mai departe. Există doar creaturi noi. Homosexualii care vin la Isus Cristos devin creştini, egali cu toţi ceilalţi creştini. Termenul „fost homosexual” este doar o denumire pentru a clarifica tipul de păcat din care a ieşit cineva; nu este o identitate. Nu mai suntem robi ai păcatului. (Romani 6) Totuşi, uneori ne luptăm cu ispite şi cu natura umană păcătoasă. Dar identitatea nu ne este dată de ispitele noastre. Citirea capitolelor 6-8 din Romani ne va arăta că şi Pavel avea luptele sale interioare, dar a descoperit că identitatea sa era în Cristos. Slujim unui Dumnezeu supranatural, care poate schimba omul interior, ceea ce, la rândul său, va schimba omul exterior. Biruinţa este în Isus şi El nu va oferi nimic mai puţin decât biruinţa deplină.

[Jack Hickey, Ex-Gay – How “Ex” is it? Copyright © 1987 Jack Hickey. Tradus şi publicat cu permisiune. Acest articol a fost publicat iniţial într-un newsletter din 1987 al Reconciliation Ministries.]

de Bob Davies & Lori Rentzel

Mituri despre căsătorie pentru foştii homosexuali

Bob Davies

Unii foşti homosexuali intră în căsătorie cu aşteptări false.

Căsătoria va reduce automat (sau va elimina) ispita homosexuală. Această aşteptare se bazează pe ideea falsă că ispitele homosexuale sunt un fenomen strict fizic, dar faptul că ai o supapă sexuală nu înseamnă că nu vei mai fi ispitit. Un lucru este sigur, mare parte din dinamica homosexualităţii se bazează pe emoţii. O soţie poate fi vulnerabilă emoţional faţă de o altă femeie atunci când soţul ei se află în aceeaşi cameră, la fel de uşor ca atunci când este plecat pentru două săptămâni într-o călătorie de afaceri. Un soţ poate să simtă ispită faţă de un bărbat la o oră după ce a făcut dragoste cu soţia lui, la fel ca cinci zile mai târziu.

La bărbaţi, ispitele homosexuale pot fi declanşate de emoţii precum mânia, singurătatea, frustrarea şi plictiseala. În cazul unei femei, ispitele către lesbianism pot rezulta când ceva lipseşte din punct de vedere emoţional în căsătorie, ca romantismul, intimitatea sau tandreţea. Dacă presiunea de a fi partener de căsătorie sau părinte apasă pe „butoanele” emoţionale, ispitele homosexuale pot de fapt să crească la fostul homosexual căsătorit, care nu ştie cum să rezolve problemele respective.

Căsătoria nu va fi niciodată la fel de excitantă ca implicarea homosexuală. Acest mit poate să conţină ceva adevăr – la nivel strict fizic. În mod specific, el ar putea fi adevărat dacă excitaţia ta sexuală se baza pe factori ca varietatea (sexul era întotdeauna mai excitant cu un nou partener); pericolul (sexul într-o toaletă publică sau într-un parc implica riscul arestării, mărind astfel excitaţia); sau stimulente fizice (alcoolul ca să atenueze inhibiţiile, drogurile ca să mărească excitaţia sexuală). Din aceleaşi motive, este posibil ca o femeie să nu simtă cu soţul ei incredibila intensitate emoţională pe care o simţea în relaţiile din trecut cu alte femei. De asemenea, mulţi homosexuali îşi suplimentează întâlnirile sexuale cu pornografie explicită, cu diferite fetişuri şi alţi stimulenţi artificiali, care nu aparţin căsătoriei creştine: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat.” (Evrei 13:4)

Totuşi, există o problemă cu „focurile de artificii” sexuale menţinute artificial: astfel de experienţe sunt guvernate de legea răspunsurilor diminuate. Ceea ce era cândva o încântare devine ceva obişnuit, apoi plictisitor. Menţinerea aceluiaşi nivel de „euforie sexuală” cere găsirea unui partener mai dezirabil, a unei noi forme de pornografie grafică sau a unui mod diferit de stimulare chimică, pentru a regăsi excitaţia pierdută a escapadelor sexuale din anul precedent.

În general, bărbaţii sunt excitaţi în principal prin stimulare vizuală, spun experţii. Femeile sunt stimulate în primul rând prin atingere. Este posibil ca foştii homosexuali să descopere că tiparul obişnuit nu funcţionează în relaţia lor maritală. Chiar dacă fostul homosexual continuă să fie vulnerabil la stimularea sexuală prin vedere cu alţi bărbaţi, el poate descoperi că principiul stimulării sexuale în căsătorie este atingerea. De aceea, îi este greu să spună dinainte cât de multă plăcere va avea în patul marital, când evaluează nivelul excitării lui sexuale doar prin vedere (privindu-şi logodnica).

Poate că nu va ajunge niciodată la acelaşi nivel de senzualitate pură privindu-şi logodnica/soţia ca prin stimularea cu alţi bărbaţi alimentată de poftă, nu de dragoste, din trecut. Pofta este susţinută de senzualitatea ilicită şi de plăceri interzise, cu care relaţia maritală nu poate concura.

Există o problemă cu încercarea de a compara sexul marital şi sexul ilicit: plăcerea sexului este mai mult decât excitaţia fizică. Există componente emoţionale şi spirituale adesea uitate în decorul homosexual. Sexul în căsătorie adaugă încântări cu care nicio întâlnire homosexuală nu poate concura. Există profunzimi ale emoţiilor care devin mai puternice de-a lungul anilor de dedicare, dragoste neegoistă şi intimitate emoţională. Şi mai este şi elementul spiritual al binecuvântării de către Dumnezeu a unirii fizice dintre soţ şi soţie.

Iată câteva comentarii ale unor bărbaţi şi femei care au experimentat atât sexul homosexual, cât şi încântarea de a face dragoste în căsătorie:

Caroline: „Viaţa mea sexuală este mult mai împlinită astăzi. Când eram în stilul de viaţă homosexual, întotdeauna încercam să umplu un loc gol dinăuntrul meu cu atenţiile iubitei mele şi cu relaţia noastră fizică.”

Jim: „În trecut mă concentram întotdeauna asupra propriilor mele nevoi. Luam orice plăcere pe care o puteam obţine. Acum este diferit. Vreau să îi ofer plăcere soţiei mele. Astfel, sexul este mult mai mult decât doar o eliberare fizică. Acum el implică un nou nivel de intimitate.”

Joyce: „Cu soţul meu mă simt în siguranţă. Ştiu că nu mă va părăsi dacă începem să avem dificultăţi în relaţie. Sexul este foarte plăcut. Este cu mult mai bun.”

Dragoste versus atracţie sexuală

Poate că foştii homosexuali nu simt o atracţie fizică copleşitoare faţă de viitoarea soţie, în special în primele luni de relaţie. Ei ar trebui să se concentreze pe clădirea unei prietenii solide şi pe apropierea emoţională. Sentimentele fizice vor veni ulterior.

Foştii homosexuali care au o căsătorie fericită se bucură de obicei de sexul cu soţia, dar majoritatea nu simt excitaţie sexuală doar privind corpul soţiei. Există două surse majore pentru excitaţia sexuală: atingerea şi sentimentele emoţionale.

„Simt cea mai puternică dorinţă sexuală pentru soţia mea când simt cea mai mare iubire pentru ea”, spunea Alan Medinger, un bărbat căsătorit care a părăsit activităţile homosexuale în anul 1974. „De multe ori simt asemenea dorinţe când ne sărutăm sau când stăm, pur şi simplu, pe canapea privind la televizor, iar braţul meu se află în jurul ei.”

Cei mai mulţi foşti homosexuali nu se luptă cu ispita sexuală pentru femei în general, cel puţin nu cu atracţia vizuală puternică pe care o simt cei mai mulţi bărbaţi heterosexuali. Să te laşi în voia poftei pentru sexul opus poate este considerat ceva „normal” în societatea noastră, dar nu este ceva evlavios.

„Un exces al răspunsului vizual sexual este, cu siguranţă, o reflectare a naturii păcătoase a omului”, spunea Alan, „şi este cauza unei mari suferinţe şi disfuncţionalităţi în lume astăzi. Femeile sunt, în mod obişnuit, evaluate mult mai mult după înfăţişare, decât după caracter sau alte atribute. Soţiile sunt prea adesea comparate, găsite necorespunzătoare şi părăsite.”

Astfel, o lipsă a dependenţei exclusive de stimularea vizuală poate să fie de fapt o binecuvântare. Pe lângă aceasta, cum fiecare cuplu căsătorit îmbătrâneşte împreună, există tot mai puţină frumuseţe fizică exterioară care să-i stimuleze sexual. „Dacă stimularea vizuală este singurul factor major în atracţia bărbatului [mai în vârstă] faţă de soţie, amândoi au dat de necaz”, concluziona Alan.

[Extras din Coming Out of Homosexuality. Copyright © 1996 Bob Davies & Lori Rentzel. Tradus şi publicat cu permisiunea InterVarsity Press, P.O. Box 1400, Downers Grove, Illinois 60515, USA, www.ivpress.com.]

de Frank Worthen

Frank Worthen

„Fost homosexual” este un termen care stârneşte întotdeauna o reacţie. Cei mai mulţi din comunitatea homosexuală cred că este o minciună totală. Ei neagă că este posibil să devii fost homosexual. Credinţa lor este că „fost homosexual” este un termen contrafăcut. Cei mai mulţi susţin punctul de vedere că orientarea homosexuală este înnăscută, că nu poate fi schimbată. Ei pun deseori semnul egal între orientarea homosexuală şi a fi stângaci sau culoarea pielii.

Alţii, care nu sunt atât de ostili, cred că foştii homosexuali sunt, pur şi simplu, prinşi într-o situaţie imaginară. Ei cred că într-o zi „fostul homosexual” se va trezi la realitate şi va realiza că este la fel de homosexual ca întotdeauna. De fiecare dată când un fost homosexual cade din nou în păcat sexual, criticii sceptici o iau ca pe o dovadă a poziţiei lor că fostul homosexual trăia într-o stare de euforie, că doar i se spălase creierul şi că, în cele din urmă, şi-a venit în fire.

Înţelegerea termenului

Care este înţelesul acestui termen, pe care mulţi îl folosesc pentru a anunţa că viaţa lor s-a schimbat? Pentru a începe să înţelegem sensul lui „fost homosexual”, îl putem corela cu procesul de sfinţire descris în 2 Corinteni 1:10: „El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.”

Fostul homosexual ştie că ceva s-a întâmplat categoric în viaţa lui. Schimbarea a venit. Poate cea mai importantă schimbare este că a ajuns de acord cu Dumnezeu că homosexualitatea „greşeşte ţinta”, aceasta fiind definiţia păcatului. Atitudinile lui s-au schimbat, de asemenea, astfel încât ceea ce altădată numea „dragoste”, vede acum ca posesiune. Fostul homosexual poate fi de acord cu Pavel că a fost eliberat.

Deci există acum o nouă poziţie în Cristos, unde fostul homosexual este eliberat de păcat prin sângele răscumpărător al lui Isus pe cruce. Dumnezeu îl vede acum prin jertfa lui Isus Cristos. În acelaşi timp, schimbarea pe care o simţim este şi un proces care se desfăşoară zi după zi, chiar minut după minut.

Dar ispita?

Faptul că devii fost homosexual nu garantează că nu te vei mai poticni. Zilnic, fiecare creştin are nevoie să fie eliberat de gânduri ispititoare şi de disponibilitatea sexuală. El ştie că Isus îl va elibera din ele, deoarece Cristos a început deja procesul de schimbare în viaţa sa. Când cineva a văzut deja mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa sa, este mai uşor să se încreadă în Dumnezeu şi să se bazeze pe El în vremuri de necaz.

Viitorul

„Cu toate acestea, voi fi eliberat.” Fostul homosexual vede răspunsurile sale homosexuale diminuându-se şi are speranţa încrezătoare că pe viitor va fi eliberat pe deplin. Dar Biblia nu promite nicăieri că cineva va ajunge într-un punct în care nu va mai fi niciodată ispitit. De fapt, Scripturile promit tocmai contrariul: creştinul înfruntă o viaţă întreagă de încercări şi ispite.

Trebuie să ne bucurăm în încercările noastre, fiindcă ele ne conduc la maturitate. Fostul homosexual care este ispitit se bucură şi el, fiindcă L-a văzut pe Dumnezeu eliberându-l şi ştie că, de fiecare dată când Dumnezeu îi oferă o cale de ieşire din ispită, devine mai puternic în credinţa sa.

Scopul nostru

La New Hope Ministries nu încercăm să facem din homosexuali, heterosexuali. Mai degrabă încercăm să schimbăm identitatea persoanei, modul în care se vede pe sine. Nu este biblic să ne folosim păcatul din trecut ca identitate dată nouă de Dumnezeu. Îl încurajăm pe fostul homosexual să renunţe la eticheta de „homosexual” pentru viaţa lui.

Cu toate acestea, nu îi cerem să devină necinstit cu privire la lupta sa cu homosexualitatea. El este mai degrabă un creştin care are o problemă cu homosexualitatea, decât un homosexual care crede în Isus Cristos. Speranţa noastră este că cineva care se luptă cu homosexualitatea va ajunge la o poziţie de plinătate în Cristos.

Apoi, dintr-o poziţie în care este împuternicit, poate decide dacă să se căsătorească sau să rămână necăsătorit. Sperăm că fiecare în parte va evita să ia o decizie cu privire la căsătorie până va ajunge în acea poziţie a maturităţii din care va putea să trateze situaţia căsătoriei în mod potrivit, dacă Dumnezeu îl conduce la ea.

Ce vrem de fapt?

O parte importantă a procesului schimbării este „principiul credinţei”. Isus a spus în Marcu 11:24: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” Încurajăm oamenii să-L primească pe Cristos în inimă cu bucurie, să aibă o minte deschisă faţă de Cristos şi să se aştepte la schimbări. Atragem atenţia că Cristos lucrează zi de zi, chiar clipă de clipă. Trebuie să fim deschişi ca să vedem ce face El. El nu ne-a părăsit niciodată, ci ne curăţă zilnic.

Dacă dorinţa inimii tale este să te căsătoreşti şi să ai o familie, mai mult ca sigur, Cristos va face să fie posibil. Am văzut întâmplându-se aceasta iar şi iar. Necredinţa este cea care prinde în capcană, descurajează şi aduce omul într-o stare lipsită de speranţă.

Necredinţa opreşte efectiv procesul schimbării şi blochează Duhul Sfânt când încearcă să ne atingă, să ne aducă mesaje importante pentru schimbarea vieţii noastre. 2 Corinteni 5:17 spune: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

„Fost homosexual”

De ce este termenul „fost homosexual” atât de ameninţător pentru comunitatea homosexuală? Fiindcă implică faptul că cineva rămâne homosexual prin alegere. Că un homosexual nu este obligat să continue stilul de viaţă homosexual este un mesaj neliniştitor. Este mult mai uşor să crezi că nu există o altă cale, decât să te gândeşti la exigenţele procesului schimbării.

Nimeni să nu se înşele singur, crezând că părăsirea stilului de viaţă homosexual este un lucru uşor de făcut. Este ceva extrem de dificil. Numai când renunţăm total şi spunem: „Doamne, nu pot să o fac singur”, Îi oferim lui Dumnezeu prilejul să intre şi să înceapă să ne refacă viaţa. Procesul este lent, iar homosexualul are parte din plin de lupte spirituale pe calea pe care o are de străbătut. Duşmanul nu îngăduie nimănui să iasă uşor de sub controlul său. Cu adevărat, cel care a fost homosexual trece ca printr-un foc.

Cum facem faţă noi, ca foşti homosexuali, unei asemenea etichete? Mai întâi, nu am întâlnit pe nimeni care să fie entuziasmat de etichetă. Ea este ca o cicatrice pe partea laterală şi ca amprentele pe degete. Este o identitate insuficientă şi un schimb prost pentru fosta identitate de homosexual. Din nou, aşa cum nu este justificat să ne folosim păcatele ca identitate, nu este justificat nici să ne folosim păcatul din trecut pentru a ne forma identitatea. Suntem creştini care au fost homosexuali. Poate că suntem creştini care se luptă cu homosexualitatea, dar suntem, în primul şi în primul rând, creştini. Suntem proprietatea lui Isus Cristos, nu mai suntem ai noştri.

De ce atunci eticheta de „fost homosexual”? Cărui scop îi foloseşte? Ea este martora noastră pentru puterea lui Isus Cristos, putere care ne schimbă viaţa. Este raza de speranţă care mijeşte în comunitatea homosexuală, că homosexualitatea nu este o stare finală. În ea însăşi, eticheta spune: „Există o cale de scăpare!”

Schimbarea este reală

Schimbările pe care Cristos le face în viaţa noastră sunt fapt, nu înşelătorie sau fantezie. Schimbările continuă din clipa în care Îl acceptăm pe Cristos ca Domn al vieţii noastre, până în ziua în care Îl vom vedea faţă în faţă. Nu putem aştepta niciodată perfecţiunea în această viaţă, dar avem toate motivele să ne aşteptăm la o schimbare continuă, care ne aduce şi mai aproape de imaginea lui Cristos.

Ideea că fostul homosexual pretinde că a ajuns la desăvârşire, este o înţelegere greşită a termenului. Ce înseamnă „fost homosexual”? Este afirmarea unui fapt: nu mai sunt acelaşi. Dumnezeu m-a schimbat. El mă schimbă şi, cu siguranţă, va continua să mă schimbe.

[Frank Worthen, Ex-Gay: Fact, Fraud, or Fantasy? Copyright © Frank Worthen. Tradus şi publicat cu permisiune.]