de Dan Hitz

Dan Hitz

Ce face ca cineva să fie mai vulnerabil la situaţii abuzive decât alţii?

Când oamenii sănătoşi emoţional evaluează o biserică abuzivă spiritual, nu rămân în ea. Ei recunosc disfuncţia. Oamenii sănătoşi trasează graniţe, pe care oamenii care nu sunt sănătoşi încearcă să le violeze sau să le respingă cu fermitate.

Totuşi, zdrobirea creată în „cadrul dinaintea abuzului” produce o susceptibilitate pentru şi mai mult abuz. Am un prieten care spune: „Acasă este acolo unde exteriorul se potriveşte cu interiorul.” Este motivul pentru care o femeie care a crescut cu un tată alcoolic abuziv şi care nu se ocupă de rănile ei, se poate trezi că este căsătorită cu un al doilea soţ alcoolic abuziv. Felul în care a tratat-o soţul ei când ieşeau împreună a părut familiar sentimentelor ei „normale” din copilărie. Se poate chiar ca ea să nu se simtă confortabil în preajma bărbaţilor sănătoşi – se vede pe ea însăşi mult sub nivelul lor. Cei răniţi de abuz cad adesea pradă „neajutorării învăţate”. Cei abuzaţi atunci când efectiv nu aveau putere să oprească abuzul, continuă să creadă că sunt victime neajutorate la mult timp după ce realmente au resursele pentru a învinge abuzul.

Factorii dinaintea abuzului includ abuz sau neglijare fizică, sexuală şi emoţională din trecut. Cei care cresc într-o familie disfuncţională, fără o imagine potrivită a mamei sau a tatălui, pot să fie obişnuiţi cu haosul sau să fie dependenţi de el. Un sistem religios abuziv oferă haos structurat. Haosul este ordonat în jurul unor chestiuni „scripturale” pentru care merită să lupţi. Cei izolaţi social sunt susceptibili, deoarece caută o comunitate care să-i accepte.

His Chapel (nu este numele real al bisericii) era familia noastră. Aveam mulţi fraţi şi surori care credeau toţi aşa cum credeam noi – care sufereau toţi acelaşi reproş pentru ceea ce ne era tuturor drag. Cei din afara sistemului erau consideraţi periculoşi, deci rămâneam împreună. Totuşi, am aflat mai târziu că relaţiile noastre erau doar p atât de puternice pe cât de puternică era aderenţa noastră la sistem. Sistemele abuzive se folosesc de vina şi ruşinea membrilor. „Nimeni altcineva nu m-ar accepta ca aceşti oameni, dacă ar şti cu ce mă lupt.” Am găsit într-adevăr multă iertare şi confidenţialitate în interiorul sistemului, dar ştiam şi care ar fi fost implicaţiile dacă plecam.

Celor cu abilităţi reduse pentru viaţă le lipsesc graniţele interpersonale şi asertivitatea necesară pentru a sta tari împotriva abuzului. Le este, de asemenea, teamă că nu se pot descurca singuri. Neajutorarea învăţată îi lasă vulnerabili la ceea ce dictează sistemul. Împreună cu abilităţile slabe pentru viaţă vine un fundament slab sau inexistent pentru evaluarea adecvării. Sistemul le oferă mult din ceea ce caută, dar le lipseşte abilitatea de a face un calcul cost/beneficiu. „Beneficiul perceput de a rămâne în sistem cântăreşte mai greu decât preţul îndeplinirii ordinelor sistemului?” este o întrebare la care mulţi sunt incapabili să răspundă adecvat.

[Dan Hitz, The Pre-Abuze Setup. Copyright © Reconciliation Ministries 2011. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Dacă te lupţi cu homosexualitatea, pe lângă consiliere este nevoie să găseşti câţiva bărbaţi creştini dedicaţi, care să te monitorizeze şi cu care să te întâlneşti pentru a da socoteală, răspunzând concret la întrebările pe care ţi le vor pune cu privire la gânduri homosexuale, fantezii homosexuale, masturbare, pornografie şi tentativa de a contacta homosexuali. În afara întâlnirilor voastre regulate, când simţi o nevoie puternică de a te masturba, de a viziona pornografie sau de a contacta homosexuali, trebuie să îi suni, să le dai un SMS sau să le trimiţi un e-mail, anunţându-i cu ce te confrunţi şi cerându-le să se roage pentru tine, urmând ca la prima întâlnire să te întrebe dacă te-ai păstrat curat.

Întrebări prin care dai socoteală

Dumnezeu lucrează prin Trupul lui Cristos ca să aducă vindecare şi restaurare. Îngăduie-le partenerilor tăi care te monitorizează să te privească în ochi şi să-ţi pună întrebări specifice, directe:

1. Te-ai simţit [inserează ceea ce te provoacă emoţional] de la ultima noastră întâlnire? Dacă da, cum ţi-ai controlat sentimentele?
2. Te-ai [inserează obiceiul (obiceiurile) tău (tale) emoţional(e) negativ(e) prin care răspunzi la ceea ce te provoacă] de la ultima noastră întâlnire?
3. Ai întreţinut gânduri de poftă de la ultima noastră întâlnire?
4. Te-ai autosatisfăcut sau ai început să te autosatisfaci de la ultima noastră întâlnire?
5. Ai intrat pe site-uri discutabile, ai privit videouri inacceptabile sau ai folosit pornografie de la ultima noastră întâlnire?
6. Te-ai implicat în comportament inaceptabil, inclusiv în aluzii sexuale sau întâlniri sexuale cu oricine altcineva în afară de soţia ta de la ultima noastră întâlnire?
7. Ai avut zilnic momentele tale de linişte cu Domnul de la ultima noastră întâlnire?
8. Ce te învaţă Dumnezeu?
9. Te-ai rugat cu soţia şi copiii tăi regulat de la ultima noastră întâlnire?
10. I-ai spus unui alt partener de monitorizare ceva ce eviţi să-mi spui mie/să ne spui nouă?
11. Ai făcut vreuna din cele de mai sus înainte de ultima noastră întâlnire şi încă nu mi-ai mărturisit?
12. Ai minţit la vreuna din întrebările de mai sus sau ai ascuns informaţii pentru a evita să spui întreg adevărul?

Modifică întrebările pentru a se adresa specific nevoilor tale.

Decide în inima ta că vei răspunde sincer la aceste întrebări!

[Copyright © 2013 www.contracurentului.com. Fragmentul Întrebări prin care dai socoteală este extras din articolul Creating Your Personal Action Plan de Dan Hitz. Copyright © Reconciliation Ministries 2007. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Bărbaţii şi femeile vin la Regeneration când vor să fie vindecaţi de homosexualitate. În mod tipic, dacă un bărbat este sincer cu privire la sentimentele lui, vrea să schimbe pofta homosexuală cu pofta heterosexuală, iar femeia, în inima ei, vrea ca Dumnezeu să îi îngăduie să-şi trăiască viaţa într-o relaţie sfântă cu o altă femeie.

Cât de îndurător este Dumnezeul nostru, pentru că pare să spună: „Bine, vom începe de aici” şi ne permite să începem să păşim pe calea către schimbare, cu ochii aţintiţi asupra unui scop care nu numai că este mult mai puţin bun decât cel mai bun scop pe care îl are El pentru noi, ci este un scop care poate fi păcătos şi care reflectă încă zdrobirea noastră.

La început, scopurile noastre par întotdeauna egoiste. La urma urmei, ce altceva aduce cineva la o misiune ca Regeneration, decât o mare durere, durerea luptei cu ispita puternică, durerea dorurilor care nu pot fi împlinite, durerea unei vieţi care a scăpat de sub control? Suntem răniţi, într-un conflict mare şi vrem alinare. Dumnezeule, vindecă-mă, ca durerea să dispară! Schimbarea este singurul răspuns – dacă este posibilă.

Dar există o mare deficienţă în acest raţionament. Planurile noastre sunt atât de egocentrice, iar o viaţă egocentrică nu este probabil să se schimbe. Homosexualitatea noastră era complet egocentrică – îmi voi împlini nevoile cu orice preţ – şi nu a funcţionat. Nici o viaţă creştină centrată pe sine nu o va face.

Pentru cel care rămâne egocentric, când calea de ieşire nu funcţionează, iar schimbarea nu apare atât de repede cum am crezut că ar trebui să apară – şi aproape niciodată nu apare astfel – se instalează descurajarea, chiar disperarea. Unii renunţă şi cad. Alţii nu se dau bătuţi, hotărâţi să trăiască între nişte limite care le dau o anumită alinare şi satisfacţie, fără să îi facă în acelaşi timp să treacă linia răzvrătirii evidente. Grupul din urmă este asemenea celor care îşi trăiesc viaţa în lumea homosexuală, strigând nenorociţi: „Ştiu că este o viaţă stricată, dar ce altceva este pentru mine?”

Pentru ca „programul” să funcţioneze, trebuie să aibă loc o schimbare fundamentală. Planurile noastre trebuie să se schimbe, de la egocentrism, la concentrare asupra lui Dumnezeu. Dar ca oameni afectaţi încă puternic de dureri şi nevoi mari, cum renunţăm la locul central pe care îl ocupăm în universul nostru şi cum Îl lăsăm pe Dumnezeu să ocupe locul care I se cuvine? O facem printr-o decizie – decizia de a accepta un obiectiv nou sau un scop nou. Renunţăm la obiectivul nostru de a fi vindecaţi şi acceptăm obiectivul de a fi ascultători.

Cu această schimbare, toată viaţa începe să se schimbe, lucrurile încep să se aranjeze la locul lor, Dumnezeu este Dumnezeu, iar noi suntem poporul Lui. De la a fi concentraţi asupra noastră şi a nevoilor noastre, devenim concentraţi asupra dorinţelor Lui şi a scopurile Lui. Isus devine central, iar noi devenim slujitorii şi slujitoarele Domnului, privind întotdeauna la Stăpânul nostru. Intrăm într-o relaţie de dragoste cu Isus şi tocmai în această relaţie începe să apară adevărata vindecare. Cu Isus în centru, şi nu cu nevoile noastre care strigă să fie satisfăcute, auzim glasul Lui, primim cuvântul Lui despre adevăr în inimile noastre – adevărul care ne eliberează.

Nu primi acest sfat ca pe un „sfat bun”, la fel ca toate celelalte sfaturi pe care le-ai primit – de a face lucruri pe care în cele din urmă ai descoperit că nu le poţi face. Nu este aşa. Luarea unei decizii este, pur şi simplu, luarea unei decizii. Luarea deciziei nu depinde de convingerea că putem face ceva diferit. Trebuie să cântărim preţul, să ne punem conştient planurile pe altar, dar apoi luăm pur şi simplu decizia. Iar după aceea decizia însăşi face schimbarea, pentru că pune în centru voia lui Dumnezeu şi odată ce se întâmplă aceasta, încep să se deruleze tot felul de lucruri, multe dintre ele dincolo de înţelegerea noastră. Dumnezeu preţuieşte şi onorează decizia. „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea” (Ioan 15:10). Dragostea Lui este locul unde apare vindecarea.

Totuşi, un cuvânt de prevenire: chiar şi acest schimb poate fi parte a controlului egocentric: „Da, Dumnezeule, voi fi ascultător şi apoi va trebui să mă vindeci.” Nu, în adâncul inimii noastre trebuie să fie dedicare: „Dumnezeule, chiar dacă nu mă vei vindeca niciodată, vreau să fiu ascultător faţă de Tine.”

Nu pare că întreaga viaţă creştină este un paradox? Murim ca să putem trăi; dăm şi descoperim că primim; iubim şi descoperim că suntem iubiţi. Renunţăm la planurile noastre, la cele mai mari dorinţe ale inimii noastre, le sacrificăm doar pentru a fi ascultători şi descoperim că cele mai mari dorinţe ale inimii noastre sunt împlinite.

[Alan Medinger, Healing & Growth: Change or Obedience? Copyright © Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

De-a lungul anilor, am ajuns să recunoaştem homosexualitatea ca fiind un răspuns la rănirile din trecut şi la nevoile neîmplinite. O fată este rănită de abuzul unui bărbat şi creşte cu nevoi puternice pentru protecţie, intimitate, acceptare, care nu pot fi împlinite de un bărbat – de abuzator – şi astfel este atrasă de o femeie.

Un băiat este rănit de respingerea dură a tatălui şi a altor bărbaţi şi astfel este atras de orice bărbat care îl va susţine sau îi va arăta că are valoare sau un băiat ajunge să aibă un sentiment scăzut al masculinităţii sale şi astfel este atras de masculinitatea altuia.

La o vârstă fragedă, aceste nevoi devin sexualizate şi, odată ce se întâmplă aceasta, se creează o legătură între nevoia esenţialmente nesexuală şi atracţia sexuală, ceea ce face ca nevoile şi dorinţele să devină aproape de nedeosebit.

Realitatea legăturii dintre ele iese la iveală în consilierea pe care o acordăm. Un bărbat incredibil de promiscuu, spune de obicei: „Ştii, nu căutam sex, căutam un bărbat care să mă iubească.” Vedem aceasta în nevoile extreme ale majorităţii celor pe care îi slujim. Nevoile de acceptare, afirmare, valoare, le depăşesc cu mult pe cele ale populaţiei heterosexuale, care este mai numeroasă. Deşi nevoia de bază şi exprimarea ei prin dorinţa sexuală sunt strâns legate între ele, iar deosebirea dintre ele este aproape insesizabilă, ele nu sunt inseparabile şi aici se află unul dintre cele mai importante adevăruri în ceea ce priveşte înţelegerea vindecării homosexualilor. Separarea nevoii de bază şi a dorinţei sexuale este unul dintre cei mai importanţi paşi în procesul de vindecare.

De obicei, în timpul primei şedinţe de consiliere cu un bărbat care se luptă cu homosexualitatea, prezint teoria Dr. Elizabeth Moberly despre originile homosexualităţii: detaşarea defensivă de tată, nevoia neîmplinită de dragoste din partea aceluiaşi sex, inabilitatea de a ajunge la o identitate masculină clară din cauză că a fost lipsit de un model masculin. Nu este ceva neobişnuit ca în ochii celui consiliat să apară lacrimi, când se identifică puternic cu ceea ce descriu eu. În sfârşit, după ani de confuzie şi autocondamnare, începe să se înţeleagă pe sine însuşi şi pricepe în inima lui că face primul pas spre vindecare.

Pentru cei mai mulţi bărbaţi şi femei care ies din homosexualitate, este important ca ei să ajungă la o anumită înţelegere a cauzelor problemei homosexuale. Înţelegerea nu aduce vindecare, dar declanşează procesul. O face în două moduri. Mai întâi, ea oferă un indiciu pentru anumiţi paşi spirituali care trebuie urmaţi, pentru a ajunge la vindecare; paşi precum iertarea unui părinte, pocăinţa pentru respingerea persoanei care ne-a creat Dumnezeu să fim sau renunţarea la un jurământ din copilărie de a nu fi niciodată vulnerabili faţă de o altă persoană.

În al doilea rând, şi aproape la fel de important, cunoaşterea ne permite să începem procesul de rupere a legăturii dintre rănirea sau nevoia neîmplinită şi dorinţa sexuală. Odată ce recunoaştem nevoia reală şi nu o mai confundăm cu dorinţa sexuală, suntem capabili să căutăm moduri legitime de împlinire a nevoii.

De fapt, odată ce legătura este ruptă, ne confruntăm cu două probleme, nu cu una, dar în timp ce problema compusă din cele două, legate atât de tare între ele, părea de necontrolat, cele două probleme separate par într-adevăr controlabile. Ele sunt nevoia ascunsă de bază şi ceea ce a devenit o atracţie sexuală adânc înrădăcinată.

Anii în care am căutat să ne împlinim nevoile prin mijloace sexuale s-au imprimat în constituţia psihologică, pentru a crea un sistem de răspunsuri sexuale la stimuli, care au ajuns să aibă o viaţă proprie, o viaţă care continuă chiar şi după ce nevoile fundamentale au fost împlinite. Faptul că recunoaştem că ne confruntăm cu două probleme ne ajută să slujim mult mai eficient.

Una dintre probleme – nevoia de bază sau rănirea – are nevoie de vindecare. Cealaltă problemă – dorinţa sexuală puternică faţă de cei de acelaşi sex – trebuie să fie tratată ca şi comportament, unul care se află undeva între dependenţă şi obicei întărit.

De exemplu, un bărbat care se simte total lipsit de masculinitatea adevărată, este posibil ca ani de zile să fi fost atras puternic de bărbaţii puternici, frumoşi, echilibraţi. Imaginea unui astfel de bărbat declanşa sentimente sexuale. Vedem că şi după ce bărbatul s-a ocupat efectiv de nevoile lui şi a ajuns să-şi accepte pe deplin masculinitatea şi să se bucure de ea, tot se trezeşte aruncând o a doua şi o a treia privire unui bărbat puternic, atrăgător. Sau este posibil ca mult timp după ce a avut loc o vindecare semnificativă să aibă, din când în când, vise homosexuale.

El are pur şi simplu de-a face cu obiceiuri, cu răspunsuri condiţionate, formate de ani de zile în care a răspuns la anumite genuri de stimuli, prin anumite tipuri de comportament. O femeie care ani de zile a căzut în idolatria şi dorinţa sexuală faţă de femei, descoperă că şi după ce a avut loc o vindecare importantă, un anumit gen de femeie declanşează vechile răspunsuri. Trebuie să ne ocupăm de latura sexuală a problemei, aşa cum facem când este vorba de orice obicei rău. Trebuie să ne ocupăm de latura sexuală, aşa cum ne ocupăm de obiceiurile rele. Ea trebuie să fie lăsată să moară. Trebuie să luptăm cu pornografia, cu căutarea „nevinovată” de parteneri sexuali necunoscuţi, cu masturbarea, cu orice hrăneşte monstrul cel vechi. Este cea mai dură parte a procesului de schimbare. Ea cere o luptă zilnică, până ce tiparul vechilor răspunsuri slăbeşte.

Pentru mulţi, poate pentru cei mai mulţi, este ceva ce nu se poate face pe cont propriu. Carnea este într-adevăr slabă. Trebuie să-L chemăm pe Isus în mod regulat, ori de câte ori apar vechii stimuli. Unii, al căror tipar s-a transformat în dependenţă, au nevoie ca puterea lui Isus Cristos să le fie transmisă prin alte persoane, ca în programul în 12 paşi.

Latura sexuală a problemei cere o combinaţie între depunerea unor eforturi mai mari şi încrederea în puterea lui Dumnezeu.

Nevoia neîmplinită de dragoste, respingerea feminităţii sau masculinităţii noastre nedezvoltate, nu ne cer să depunem eforturi mai mari, ci au nevoie de vindecare şi creştere. Această diferenţă este importantă în timpul procesului de vindecare, dacă vrem să ne ocupăm mai eficient de problemă.

Diferenţa dintre cele două probleme este importantă şi pentru cei care au trecut cu bine prin procesul de vindecare, dar văd că vechile răspunsuri încă revin. Nu este un timp de descurajare, ci ei ar trebui mai degrabă să-L laude pe Dumnezeu pentru că puterea din spatele dorinţei puternice a fost zdrobită, iar, în timp, vechile răspunsuri vor păli. Vechea legătură sexuală a fost ruptă şi s-a format una nouă, în care vindecarea şi ascultarea ne leagă mai mult şi mai îndeaproape de Isus Cristos.

[Alan Medinger, Healing & Growth: Breaking the Link. Copyright © 1990 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Învingerea homosexualităţii înseamnă mult mai mult decât schimbarea comportamentului. Ea este o schimbare majoră a vieţii, care cere adesea o transformare radicală a acelor caracteristici din interiorul nostru care ne-au definit personalitatea şi ne-au condus comportamentul ani de zile. Schimbările pătrund atât de adânc în inima fiinţei noastre, încât ar fi imposibil să aibă loc fără puterea lui Isus Cristos, care schimbă viaţa. Vestea bună este că puterea Lui este disponibilă pentru noi, deci putem îndrăzni să sperăm că vom vedea având loc astfel de transformări.

Vreau să vorbesc despre două domenii ale schimbării; unele foarte dure care, pentru mulţi dintre noi, vor face parte din învingerea homosexualităţii. Amândouă au de-a face cu slăbiciunile pe care ne doare să le recunoaştem. Acceptarea nevoii de schimbare în unul dintre aceste domenii, cere să fim de acord să fim puşi sub o acuzare gravă. Pentru a avea parte de schimbare, va trebui să fim dornici să pornim într-o călătorie care va trezi temerile noastre primare.

Chestiunile de care mă voi ocupa sunt lipsa de caracter, la bărbaţii care se confruntă cu homosexualitatea şi un spirit de control, la femeile care se confruntă cu lesbianismul. De data aceasta mă voi referi la bărbaţi.

Referindu-mă la lipsa de caracter la bărbaţii care se luptă cu homosexualitatea, vreau să accentuez că nu este o problemă cu care se confruntă toţi cei care vin la noi. De fapt, ocazional, vin la noi bărbaţi care se luptă puternic cu homosexualitatea, dar care în mod evident au tărie de caracter. Aproape că pot garanta că vor fi biruitori.

Pe de altă parte, lipsa de caracter le este atât de comună bărbaţilor din mediul homosexual, iar dezvoltarea caracterului este atât de importantă pentru procesul de vindecare, încât v-aş îndemna pe toţi să acordaţi atenţie acestui articol.

Caracterul este o trăsătură despre care nu auzim vorbindu-se prea mult în zilele noastre. Cine vorbeşte despre dezvoltarea caracterului la fiii săi, cu atât mai puţin a caracterului creştin? Ce este caracterul? Este trăsătura care arată o consecvenţă internă şi externă a unui set de valori.

Un bărbat cu caracter respectă anumite convingeri, iar cuvintele şi faptele lui sunt în concordanţă cu convingerile. Are integritate – un cuvânt care are aceeaşi rădăcină cu „întreg” – care înseamnă „unu”. Este deosebit în felul în care abordează viaţa. Viaţa lui interioară este conform cu ceea ce pare el să fie. Cuvintele lui provin din convingeri sincere. Acţiunile lui sunt determinate nu de ceea ce este avantajos, ci de ceea ce este corect.

Pentru a fi acest gen de bărbat trebuie să fii puternic, să nu‑ţi fie teamă, să fii disciplinat, iar dacă valorile pe care este clădit caracterul sunt sănătoase, puterea şi disciplina lucrează cu blândeţe şi dragoste. Am auzit o chemare la acest fel de caracter în cuvintele lui Pavel către corinteni, în 1 Corinteni 16:13-14: „Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste!”

Bărbatul homosexual, în stereotipul său cel mai rău, este opusul acestui lucru. Poate că voi nu sunteţi aşa, dar eu cu siguranţă am fost, iar mulţi bărbaţi pe care îi văd eu, sunt. Îngăduiţi-mi să mă dau pe mine însumi ca exemplu.

În primul şi în primul rând, le făceam oamenilor pe plac. Ce obişnuit este acest lucru printre bărbaţii homosexuali! Dorind cu disperare aprobarea unui bărbat, am făcut, am spus şi am fost orice, pentru a câştiga acea aprobare. Datorită lipsei de susţinere din partea tatălui meu la începutul copilăriei, am dezvoltat un model de viaţă prin care încercam să obţin aprobarea şi susţinerea bărbaţilor. Nu eram eu însumi; eram aşa cum credeam că alţii, în special bărbaţii, vroiau să fiu. Aceasta nu era precum cuvintele „robul tuturor” (1 Corinteni 9:19) ale lui Pavel, care proveneau din tărie; la mine provenea din slăbiciune.

Pe de altă parte, persoana mea interioară era destul de diferită. În interior eram neîndurător în a mă sluji pe mine însumi şi în a mă proteja. Mă foloseam de oameni, uneori chiar în mod conştient şi cinic. Eram temător faţă de bărbaţi, laş, aproape total incapabil să confrunt şi să provoc alţi bărbaţi. În exterior eram un „băiat bun”, mai târziu „un tip bun”. În interior – tremur din cauza întunericului şi urâţeniei care era acolo. Pe scurt, îmi lipsea caracterul.

Se poate schimba o astfel de persoană? Este caracterul – caracterul creştin – ceva ce se poate dezvolta la maturitate, dacă nu a fost parte a creşterii? Da, sunt sigur că se poate, odată ce devenim o făptură nouă; odată ce suntem născuţi din nou. Am văzut-o întâmplându-li-se multor bărbaţi; am trăit şi eu aceasta.

Pentru cei mai mulţi oameni, convertirea este începutul schimbării. Ajungând dintr-odată în contact cu Adevărul real şi cu Puterea reală, începem să avem parte de o schimbare reală, chiar de o schimbare fundamentală ca aceasta. Dar dezvoltarea caracterului creştin este un proces lent şi dureros.

Primul pas, într-o astfel de dezvoltare, este să acceptăm convingerile, valorile şi priorităţile care sunt de bază pentru caracterul creştin. Aceasta este partea uşoară. Cuvântul lui Dumnezeu şi viaţa noastră în trupul lui Cristos vor fi învăţătorii noştri competenţi. Ne ajută dacă, în mod conştient şi foarte specific, identificăm convingerile care trebuie să ne conducă viaţa, ca bărbaţi creştini. Foarte probabil, vom identifica convingerile cu mult înainte să existe vreo şansă să trăim conform lor. Aş sugera chiar să scriem convingerile care credem că ar trebui să ne guverneze caracterul. Priveşte la alţi bărbaţi creştini, la bărbaţi din istoria biblică, la Isus Însuşi, ca modele. Ce convingeri le-au condus vieţile?

Apoi vine partea dificilă, când căutăm să ne trăim viaţa conform convingerilor. O putem face numai dacă lăsăm ca viaţa să ne fie lovită pe nicovala experienţei zilnice. În situaţiile neînsemnate, zilnice, alegem să vorbim şi să acţionăm conform convingerilor. Riscăm să ofensăm. Riscăm să fim respinşi. Facem paşi mici, provocând şi confruntând. Facem câte un pas pe rând, începem să vorbim şi să acţionăm potrivit cu convingerile noastre. Nu ne confruntăm doar cu probleme homosexuale. În clădirea caracterului, pentru victoria deplină, caracterul va fi central. Ne confruntăm cu toată viaţa noastră.

Există totuşi o latură homosexuală specială a procesului. Fanteziile, cinismul, amărăciunea dinăuntrul nostru, care nu se potrivesc cu omul nou, sunt aduse zilnic la cruce. Ne pocăim regulat de închinarea la idolul aprobării unui alt bărbat.

Procesul va fi ca ieşirea din copilărie şi trecerea prin tabăra de antrenament pentru recruţi. Cu toate acestea, nu vom avea un tată în carne şi oase care să ne îndrume sau un sergent de instrucţie, braţul puternic şi ferm care să ne forţeze să trecem prin proces. Învăţătorul nostru va fi Tatăl ceresc, iar puterea care ne va conduce prin proces va fi puterea Duhului Său Sfânt – când Îi vom permite. Procesul va reuşi numai dacă Îl vrem pe Dumnezeu mai mult decât vrem să evităm durerea pe care o aduce schimbarea. Dar procesul va reuşi, pentru că vorbim despre „puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

În Marele divorţ de C. S. Lewis, oamenii care vin din iad în cerul aflat la mare distanţă de el, sunt descrişi ca fantome, fiind transparenţi, dar în acelaşi timp aproape uleioşi. Aşa erau unii dintre noi. Dar prin puterea lui Isus Cristos, devenim bărbaţi tari, care trăiesc potrivit cu gândurile şi faptele lor, bărbaţi cu caracter creştin.

Să hotărâm ce convingeri trebuie să ne conducă vieţile şi caracterul, vom reuşi destul de repede. Dezvoltarea abilităţii de a ne trăi vieţile conform convingerilor are nevoie de braţul şi călăuzirea Tatălui. Tatăl nostru ceresc vrea să joace acest rol în viaţa noastră. Ce tată vrea un fiu care nu face decât răul? Nu, bucuria unui tată vine când îşi vede fiul ajungând la plinătatea potenţialului său. Aşa este şi cu Tatăl nostru ceresc. Cu siguranţă, bucuria Lui vine când devenim bărbaţi creştini maturi şi evlavioşi, care au din belşug caracteristicile care imprimă cu adevărat în noi imaginea Lui Însuşi. El este cel mai bun tată posibil. El va face ca acest lucru să fie posibil.

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.” (2 Petru 1:3-4)

[Alan Medinger, Healing and Growth: Homosexuality and Christian Character. Copyright © Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Alan Medinger

Mulţi homosexuali şi lesbiene ar spune că homosexualitatea reprezintă mai mult decât comportamentul sexual sau atracţiile romantice şi sexuale; ea atinge chiar identitatea unei persoane. „Gay pride” [mândria de a fi homosexual, n. trad.] nu este mândrie pentru un anumit tip de comportament sexual sau pentru atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex; ea are de-a face cu întreaga identitate a unui homosexual sau lesbiene.

Acestea sunt concepţii valide, deoarece homosexualitatea înseamnă mai mult decât activitate sexuală. Ea cuprinde ce simte o persoană faţă de sine (identitatea sa) şi modul în care o persoană se raportează la bărbaţi şi femei (atracţiile sale).

Rezultă că atunci când vorbim despre vindecare pentru homosexuali, vorbim despre schimbări în comportament, în identitate şi în atracţii. De fapt, aş defini vindecarea pentru homosexuali ca procesul care are loc când o persoană se schimbă semnificativ de la a fi homosexual la a fi heterosexual, în comportament, în identitate şi în atracţii.

Care sunt schimbările? Sunt ele atât de complete şi de radicale, încât noua stare a individului nu are reminiscenţe ale fostei homosexualităţi? Devenim exact ca oricine altcineva? Acesta este scopul multor oameni care vin la misiunea noastră. Sau este schimbarea mai mult ca cea a unui participant la programul în 12 paşi, care continuă să fie dependent, dar a dobândit control asupra comportamentului?

Este o întrebare importantă; una dintre cele mai importante la care trebuie să răspundă misiunea noastră. Să exagerăm afirmaţiile despre schimbare ar fi necinstit şi, prin urmare, ar însemna să-L dezonorăm pe Domnul. Şi, pe lângă aceasta, promisiunile exagerate îl vor conduce, în cele din urmă, pe cel care se luptă cu homosexualitatea, la deziluzie şi disperare. Pe de altă parte, înţelegând situaţia în care ne aflăm, nu reuşim să ne fixăm scopuri şi să oferim speranţă, elemente importante în procesul de vindecare.

Împotrivindu-ne dificultăţilor, le datorăm celor care vin la noi pentru ajutor (şi celor care ne adresează o provocare) cea mai sinceră şi mai exactă descriere a vindecării pe care o putem oferi. Este ceea ce voi încerca să fac aici.

Când vin prima oară la noi, cei mai mulţi bărbaţi vor să fie întocmai ca ceilalţi bărbaţi; adică vor să schimbe pofta homosexuală cu pofta heterosexuală. Chiar de aici creştinul vede că ceva este greşit. Dumnezeu ne-a făcut să avem atracţii sexuale, dar numeşte pofta păcat. Este puţin probabil ca vindecarea lui Dumnezeu să implice schimbarea unui păcat cu altul. Când privim la „heterosexualitatea normală” ca model al nostru, ajungem repede la concluzia că şi heterosexualitatea operează sub efectele căderii. Este un adevăr simplu că toată sexualitatea, ca şi toată creaţia, a fost atinsă şi pătată de păcat. Ce va face atunci Dumnezeu cu bărbatul care caută să învingă homosexualitatea şi să devină heterosexual?

Multe femei vin la noi vrând să găsească eliberare de un comportament sexual imoral sau de dependenţele distructive, dar nu vor să se îndrepte către relaţii sănătoase cu bărbaţii. Pentru ele, definiţia ascultării este „să nu fac”, dar nu include „să devin”. Cum Se va ocupa Dumnezeu de o astfel de femeie, când ea caută vindecarea?

Cred că aceste gânduri ne conduc la adevărata întrebare pe care trebuie să ne-o punem: Cum ar fi fost sexualitatea noastră fără păcat? Desigur, niciunul dintre noi nu poate răspunde pe deplin la această întrebare, dar cunoscând principiile planului lui Dumnezeu, să încercăm să ne imaginăm sexualitatea fără păcat. Şi într-adevăr, este lucrul cel mai plăcut de imaginat.

Cred că dacă nu ar fi fost niciodată păcat, în planul original al lui Dumnezeu pentru sexualitatea noastră, dorinţa sexuală ar fi fost inseparabilă de tipul special de dragoste romantică, pe care Dumnezeu doreşte ca un bărbat să o aibă pentru o femeie. Cred că dragostea lui Adam pentru Eva ar fi condus în mod natural la dorinţa de a se uni sexual cu ea şi cred că dorinţa lui sexuală ar fi fost numai pentru Eva. Posibil, după ce lumea ar fi fost populată, Adam ar fi admirat frumuseţea tinerei doamne din grădina de alături, dar cred că admiraţia lui ar fi fost întru totul estetică, iar gândul de a avea sex cu cineva cu care nu a fost unit într-o relaţie sacră de dedicare permanentă, nu i-ar fi trecut prin minte. Nu este un gând minunat? Ar fi fost ceva foarte similar cu atitudinea unei femei împlinite şi cu o gândire limpede; o femeie care nu concepe actul sexual fără dragoste şi fără o preocupare sinceră pentru celălalt. Unul dintre efectele căderii asupra bărbaţilor pare să fi fost separarea dorinţei sexuale de restul persoanei. Cei mai mulţi bărbaţi se pot bucura de sex în absenţa oricărei relaţii. Prin urmare, bărbaţii îşi vor asuma un risc mare pentru câteva minute de sex cu o prostituată sau pentru o scurtă întâlnire homosexuală în parc. Dorinţa sexuală a bărbatului pare să aibă o energie şi o putere în sine, separat de ceea ce alcătuieşte restul bărbatului.

Un al doilea mod în care sexualitatea este posibil să fi fost distorsionată de cădere la bărbat, este că atunci când identitatea sa a fost afectată de păcat – păcatul lui şi al altora – a căutat să folosească sexul pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost creat. Astfel, bărbatul pasionat de femei îşi sporeşte sentimentul masculinităţii seducând câte femei poate. Bărbatul care s-a simţit controlat în mod nejustificat de femei, se răzbună sexual pe femei. Cel respins caută afirmare prin faptul că altcineva arată dorinţă sexuală faţă de el. În loc să fie o expresie a dragostei, sexul devine un mijloc de hrănire a eului, un mod de împlinire a nevoilor emoţionale sau psihologice proprii.

Poate că din cauza sexualităţii căzute a bărbatului, a tendinţei lui de a căuta plăcere sexuală sau eliberare fără nicio preocupare faţă de obiectul eliberării, blestemul femeii din Geneza o leagă de relaţia cu bărbaţii. O femeie are nevoie de un bărbat, dar puterea lui mai mare şi dorinţa lui sexuală puternică şi adesea schimbătoare, o fac întotdeauna vulnerabilă la a fi folosită sau abuzată. Rănirea în relaţia cu bărbaţii este o cauză obişnuită a lesbianismului.

Dacă Dumnezeu vindecă o persoană în domeniul sexualităţii, nu o va conduce în direcţia planului Său original? Este ceea ce se întâmplă în vindecarea homosexualilor. În fiecare dintre domeniile discutate mai înainte – comportament, identitate şi atracţii – Îl vedem pe Dumnezeu conducându-ne departe de zdrobirea noastră, nu la o heterosexualitate căzută, ci la planul Său original pentru noi ca fiinţe sexuale.

Comportamentul. În ceea ce priveşte comportamentul, mulţi (în special bărbaţi) dintre cei care vin la noi sunt stăpâniţi de o dorinţă impetuoasă sau sunt dependenţi în comportamentul sexual. De multe ori îi aduce la noi în primul rând durerea de a trăi o viaţă scăpată de sub control. (Totuşi, nu înseamnă că avem o proporţie neobişnuită de dependenţi de sex; bărbatul homosexual obişnuit este de multe, multe ori mai promiscuu decât bărbatul heterosexual obişnuit.) Lipsa de stăpânire are loc în întreţinerea de relaţii sexuale cu alţii, în dependenţa de pornografie sau în masturbarea incontrolabilă. Pentru unii, victoria vine printr-un proces de tipul Programului în 12 paşi: recunoscând neajutorarea şi predând problema lui Dumnezeu. Adesea, legătura este zdrobită când persoana descoperă nevoile adânci care alimentează dorinţa nestăpânită. De exemplu, mulţi bărbaţi, lipsindu-le sentimentul propriei masculinităţi, caută masculinitatea în altcineva. Cunoscând adevărata nevoie şi progresând în domeniul rezolvării deficienţei, puterea dorinţei nestăpânite este deseori zdrobită. În ceea ce priveşte vindecarea în domeniul comportamentului homosexual, după doisprezece ani într-o misiune pentru homosexuali şi după ce am avut de-a face cu sute de bărbaţi şi femei care au ieşit din homosexualitate, sunt încrezător în a asigura pe oricine vine la noi că dacă îşi predă viaţa şi sexualitatea lui Isus, poate, în timp, să experimenteze o victorie totală asupra activităţii homosexuale cu alţii şi asupra pornografiei. În ceea ce priveşte fanteziile sexuale şi masturbarea, toţi par să experimenteze un progres semnificativ. Pentru câţiva, aceasta se apropie de un progres total, dar cred că C. S. Lewis a exprimat un mare adevăr când a spus că o castitate perfectă, ca şi caritatea perfectă, este ceva ce cei mai mulţi dintre noi nu vom experimenta în viaţa aceasta.

Identitatea. În ceea ce priveşte vindecarea în domeniul identităţii, nu vorbim numai despre renunţarea la identitatea care spune: „Sunt homosexual.” Aceasta reprezintă doar o mică parte din vindecare. Mai important, vindecarea implică o acceptare confortabilă a masculinităţii sau feminităţii proprii. Începem să simţim corect despre noi înşine ca bărbaţi sau femei şi ne bucurăm în masculinitatea sau feminitatea noastră. Pentru bărbaţi, este un proces destul de lung, pentru că trebuie să treacă printr-o parte a procesului de dezvoltare pe care l-au evitat ca băieţi. Înainte să-şi accepte masculinitatea, trebuie ca ea să se dezvolte. Pentru femei, înseamnă o vindecare adevărată, care le permite să pună deoparte părerile negative despre ce înseamnă să fii femeie sau care le eliberează de temerile care le‑au făcut să nu vrea să fie femei, îndeosebi în relaţia cu bărbaţii. Ce proces de eliberare! Şi el merge mână în mână cu victoria asupra comportamentului. Când o persoană ajunge să se simtă confortabil atât cu bărbaţii, cât şi cu femeile, când cineva se simte egal cu alţi bărbaţi şi cu alte femei şi liber să se raporteze la femei ca bărbat sau liberă să se raporteze la bărbaţi ca femeie, nevoia excesivă păleşte. Un bărbat sau o femeie care este cu adevărat sănătos sau sănătoasă în identitatea sa sexuală pare să fie puţin conştient sau conştientă de masculinitatea sau feminitatea sa. Cei care ies din homosexualitate pot ajunge în acest punct şi ce bucurie este aceasta!

Atracţiile. În sfârşit, ajungem la atracţii. Pentru mulţi, este cel mai important lucru. Dacă cineva care iese din homosexualitate mai simte atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex sau dacă nu este „excitat” în general de sexul opus, atunci nu este vindecat. Comunitatea homosexuală declară că dacă admitem orice atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex, atunci pur şi simplu „reprimăm”. Creştinii conservatori sunt dezamăgiţi şi pun la îndoială întregul proces, dacă nu declarăm că ne-am vindecat „total”. Pentru a mă adresa acestei laturi a vindecării, îţi cer să ne întoarcem la ceea ce am spus despre heterosexualitatea căzută. Ceea ce experimentăm în vindecarea homosexualilor nu este o mişcare înspre o heterosexualitate căzută, ci o mişcare mai aproape de ceea ce a dorit Dumnezeu pentru noi de la început. Nu trecem de la ani de luptă pentru a nu ne uita la Playgirl, la lupta de a nu cumpăra Playboy. Deşi una este „normală”, iar cealaltă nu, niciuna nu este plăcută lui Dumnezeu.

Observă că vorbim mai degrabă despre vindecare în domeniul atracţiilor, decât în orientare. Înţelegerea motivului acestei distincţii te ajută să pricepi ce înseamnă respectiva parte a vindecării. Dacă am vorbi despre schimbarea în orientare, am descrie un singur proces al schimbării; când treptat devenim mai puţin homosexuali, mai heterosexuali, la fel cum dacă m-aş întoarce, cu cât m-aş îndrepta mai puţin către nord, cu atât m-aş îndrepta mai mult către sud. În vindecarea homosexualilor, nu aşa stau lucrurile. Mai degrabă se întâmplă două lucruri, oarecum independent unul de celălalt. Mai întâi, descoperim că atunci când există vindecare pentru cauzele care se află la baza homosexualităţii, puterea impulsului sexual începe să se diminueze. Când nevoile de dragoste şi afirmare sunt împlinite în mod sănătos, nesexual, când descoperim masculinitatea sau feminitatea în noi înşine, puterea care a alimentat impulsul homosexual se diminuează tot mai mult. În cele din urmă, pentru mulţi, dacă atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex mai există, ele devin doar puţin mai mult decât răspunsuri fizice involuntare, care au fost imprimate în psihicul nostru de ani şi ani de activitate sau fantezie sexuală. Dar chiar şi ele se estompează, dacă nu complet, cel puţin până în punctul în care nu mai sunt un factor major în vieţile noastre.

Cumva în mod independent, deşi venind de obicei după reducerea atracţiilor faţă de cei de acelaşi sex, începe să apară un nou fel de a vedea sexul opus. La început apare doar o nouă apreciere pentru acele lucruri care fac sexul opus diferit de noi. Ca bărbaţi, încep să ne facă plăcere lucrurile care fac o femeie să fie femeie, iar pentru femei, o apreciere şi o încântare similară se dezvoltă faţă de bărbaţi. Apoi, dacă Dumnezeu aduce în calea noastră acel bărbat deosebit sau acea femeie deosebită, găsim că încântarea dobândeşte dimensiuni speciale. Descoperim complementaritatea minunată care există între noi. Împliniţi şi compleţi ca bărbaţi sau femei, suntem liberi să găsim împlinire mai mare în cineva pe care Dumnezeu a hotărât să-l aleagă ca să ne aducă la un alt nivel de împlinire. Suntem încântaţi de acea persoană specială. Încântarea se transformă în dragoste. Dragostea ne face să vrem să fim aproape de persoana respectivă, iar în cele din urmă dorim apropierea dintre doi oameni, care se găseşte numai în unirea într-un singur trup.

Este o aşteptare cu totul realistă pentru creştinul care iese din homosexualitate. Până acum, în misiunea noastră, în fiecare caz în care un bărbat care a ieşit din homosexualitate s-a căsătorit şi a fost deschis şi sincer cu soţia lui cu privire la luptele lui homosexuale, iar amândoi sunt creştini, căsătoria a funcţionat – incluzând o viaţă sexuală împlinită şi binecuvântată.

Deşi aşteptarea noastră în această viaţă nu este perfecţiunea, ne mişcăm în mod clar în direcţia planului lui Dumnezeu pentru noi, ca bărbaţi sau femei.

M-am referit mai întâi la vindecare şi căsătorie, deoarece căsătoria este norma lui Dumnezeu. Evident, mulţi dintre cei care ies din homosexualitate nu se vor căsători. Dumnezeu îi cheamă pe unii la celibat; alţii sunt la o vârstă la care posibilii parteneri de căsătorie creştini sunt rari. Ce înseamnă pentru celibatar vindecarea în domeniul atracţiilor? Am găsit acest lucru exprimat minunat de un frate creştin care este acum la seminar ca să devină preot catolic. A făcut jurământ de celibat şi astfel nu aşteaptă niciodată să se căsătorească sau să aibă contact sexual. Totuşi, când a experimentat vindecarea homosexualităţii lui de către Dumnezeu, a descoperit schimbări semnificative în felul în care se raportează atât la bărbaţi cât şi la femei. În special în prietenia cu femeile, are un sentiment minunat al masculinităţii şi a ceea ce face ca bărbaţii şi femeile să fie diferiţi. Nu trebuie să experimenteze sentimente sexuale, ca să se bucure de grija minunată a lui Dumnezeu în crearea atât a bărbatului, cât şi a femeii.

Poate că este adevărat că o persoană care este vindecată de homosexualitate nu devine „exact ca oricine altcineva”, iar unele vechi reminiscenţe ale trecutului este posibil să rămână. Nu este nevoie să ne cerem iertare pentru aceasta. Ceea ce face Dumnezeu în viaţa unui bărbat sau a unei femei care învinge homosexualitatea este glorios. Puterea păcatului care ne controla este zdrobită, ajungem să acceptăm şi să ne bucurăm de masculinitatea sau feminitatea noastră şi orice oportunitate pentru o viaţă împlinită, din belşug, ca heterosexual – celibatar sau căsătorit – ne este deschisă. Aceasta este vindecarea pentru homosexuali.

[Alan Medinger, Healing for the Homosexual: What Does It Mean? Copyright © Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]