de Dan Hitz
Dan Hitz
Numerele anterioare ale newsletter-ului Reconciliation Ministries a prezentat şi definit diferite modele de rugăciune pentru vindecare, printre care Living Waters, Misiunea de Rugăciune Teofostică, Restaurarea Temeliilor şi Leanne Payne. Articolul de faţă examinează fuziunea dintre spiritualitate şi terapia tradiţională. El aruncă, de asemenea, o privire asupra validităţii ştiinţifice a rugăciunii de vindecare. Deşi s-au făcut relativ puţine cercetări în domeniul rugăciunii, rezultatele sunt foarte încurajatoare.
Relaţia dintre teologie şi terapia tradiţională a fost tumultuoasă încă din epoca lui Freud (Zinnbauer & Pargament, 2000). Autorul a auzit personal numeroşi predicatori fundamentalişti şi penticostali condamnând „relele” psihologiei şi citând versete precum „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus” (Filipeni 3:13-14) şi „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Versetele respective sunt folosite în mod greşit, pentru a sprijini ideea predicatorului conform căreia creştinii nu ar trebui să-şi petreacă timpul ocupându-se de rănile trecutului, ci, pur şi simplu, ar trebui „să le pună sub sânge şi să-L urmeze pe Isus”. Autorul a fost surprins să audă un vorbitor creştin pe tema adicţia pornografiei, cunoscut pe plan naţional, declarând cu îndrăzneală în timpul seminarului pe care îl ţinea: „Nu te îngrijora de rănile trecutului sau cu privire la declanşatori, află doar ce spune Biblia şi fă acel lucru!” (Gallager, 2001). Deşi este extrem de important ca cei credincioşi să afle ce spune Biblia şi să facă acel lucru, o astfel de înţelegere limitată a puterii de vindecare a lui Dumnezeu întăreşte convingerea falsă a multor creştini, că este ceva în neregulă cu ei din punct de vedere spiritual din cauză că se mai luptă cu rănile trecutului.
Mulţi terapeuţi seculari sunt la fel de intoleranţi cu privire la beneficiile spiritualităţii pentru sănătatea emoţională şi, în mod frecvent, privesc exprimarea religioasă ca „mai legată de patologie decât de sănătate” (Wolf & Stevens, 2001, p. 68). Pe lângă aceasta, psihologia se vede pe ea însăşi ca o entitate ştiinţifică concentrată asupra a ceea ce este „empiric şi observabil” (p. 68). Din punct de vedere istoric, cercetătorii au refuzat să examineze beneficiile sau efectele unor componente care nu pot fi măsurate, calculate sau documentate ştiinţific. Mulţi terapeuţi au parte de bariere operaţionale la includerea spiritualităţii în cadrul terapiei. Wolf şi Stevens fac observaţia că mulţi au percepţia că problemele spirituale ar trebui discutate numai cu liderii religioşi, iar alţii au opinii personale împotriva religiei. Hall ş.a. citează studii care arată că 70% dintre consilierii chestionaţi erau dornici să includă spiritualitatea în sesiunile lor, 78% urmaseră şcoli care nu oferiseră cursuri care să se adreseze problemelor spirituale, iar mulţi credeau că le lipsea instruirea necesară pentru astfel de chestiuni.
Atitudinile comunităţii terapeutice seculare faţă de spiritualitate par să se schimbe. Hall ş.a. (2004) cer o cercetare suplimentară a beneficiilor spiritualităţii asupra sănătăţii mintale şi concluzionează că „dovezile ştiinţifice arată clar că implicarea în religie sau în activităţi religioase poate fi benefică atât pentru sănătatea mintală, cât şi pentru cea fizică” (p. 507). Wolf şi Stevens (2001) observă că instituţiile religioase pot să ofere suport pentru clienţi, partenerii şi familiile lor, oferind, în acelaşi timp, oportunitatea de a avea parte de o legătură apropiată, prin participarea la activităţile spirituale. Zinnbauer şi Pargament (2000) scriu că există un potenţial ridicat ca terapeutul şi clientul să fie în conflict în domeniul spiritualităţii, religiei şi terapiei. Ei arată că terapeuţii care lucrează cu clienţi religioşi trebuie să includă o evaluare a spiritualităţii clientului în procesul de preluare a sa. Ei îi sfătuiesc, de asemenea, pe consilieri să evite funcţionarea în afara domeniului competenţei lor şi să caute instruire adiţională despre religia specifică a clienţilor, când nu sunt familiarizaţi cu ea. Terapeuţii trebuie să fie întru totul informaţi despre propriile lor sisteme de valori şi să caute supervizare şi monitorizare competentă pentru a evita potenţiale conflicte de valori. Este important pentru consilier să menţină o comunicare deschisă cu clientul, pentru ca acesta să accepte metoda de tratament prescrisă.
Este, de asemenea, important pentru creştini să-şi amintească îndemnul din Psalmul 1:1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!” Creştinul ar trebui să caute un terapeut creştin atunci când este posibil. Când nu este posibil, datorită constrângerilor financiare sau altor restricţii, este important să caute un terapeut care să-i respecte sistemul de valori şi să lucreze conform concepţiei sale creştine despre lume. Este important pentru pastori şi pentru creştinii conservatori să-şi amintească faptul că Isus a venit să vindece pe cei cu inima rănită. El este extrem de interesat de sănătatea emoţională a credinciosului. Scriptura îl îndeamnă pe cel din urmă să se dezbrace de omul cel vechi şi să se înnoiască prin Duhul Sfânt în mintea sa. (Efeseni 4:20-24) Nu este un eveniment ce se întâmplă o singură dată, ci un proces care durează toată viaţa. Isaia scrie: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18) Raţionarea implică o conversaţie şi o înţelegere prin care înveţi. Odată cu înţelegerea vine abilitatea sporită de a trăi o viaţă în care lupta omului cu păcatul nu mai este debilitantă, ci se află acum sub stăpânirea sa, prin puterea lui Isus Cristos. Credincioşii trebuie să-şi ţină cu hotărâre picioarele fixate ferm pe Stâncă.
Mai mulţi pionieri ai rugăciunii de vindecare sau ai rugăciunii pentru vindecarea emoţiilor au integrat cu succes psihologia şi spiritualitatea. Printre ei se află John şi Paula Sanford, Francis MacNutt, David Seamonds, Leanne Payne (Garzon & Burkett, 2002) şi Andy Comiskey (1996). Mulţi alţi slujitori ai rugăciunii pentru vindecare folosesc modele aproape identice cu tehnicile terapeutice recunoscute. Ed Smith (1996/2005), care a dezvoltat Misiunea de Rugăciune Teofostică, şi Chester şi Betsy Kylstra (2001), care au înfiinţat misiunea de rugăciune Restaurarea Temeliilor, folosesc modele de rugăciune care oglindesc Terapia Comportamentală Cognitivă. Programul Living Waters al lui Comiskey foloseşte o tehnică similară cu modelul psihodinamic, în care structura familială a clientului, percepţiile personale şi răspunsurile la mediul său de la copilărie la maturitate sunt toate examinate, pentru a aduce vindecare emoţională şi sexuală.
Acestea şi alte misiuni se bazează în mod deosebit pe Scriptură, recunoscând în acelaşi timp valoarea psihologiei, ca studiere ştiinţifică a modului în care gândesc, reacţionează şi se dezvoltă oamenii. Ele recunosc, de asemenea, că oamenii au fost creaţi de Dumnezeu ca fiinţe alcătuite din trup, suflet şi duh. Deşi duhul omului este înnoit imediat la mântuire, mintea (o parte a sufletului, împreună cu voinţa şi emoţiile) este reînnoită de-a lungul vieţii credinciosului, prin procesul sfinţirii. În suflet se află rănile şi golurile care cer vindecare emoţională (Smith, 1996/2005). Această abordare mai echilibrată a vindecării emoţionale şi spirituale le permite creştinilor să înţeleagă de ce continuă să se lupte cu trauma din trecut şi cu simptomele care sunt rezultatul ei, chiar şi după ce mărturisesc o credinţă profundă în Isus Cristos şi urmează cu credincioşie învăţăturile biblice. Vina falsă şi ruşinea amplificată, de care suferă atât de mulţi supravieţuitori creştini, sunt efectiv reduse.
Studiile au confirmat beneficiile pozitive ale includerii spiritualităţii atât asupra sănătăţii fizice, cât şi asupra sănătăţii mintale. Ball (1999) citează studiul lui Benor, care a recenzat 131 de studii asupra „efectelor rugăciunii asupra enzimelor, celulelor, fermenţilor, bacteriilor, plantelor, animalelor şi oamenilor” (p. 5) şi a găsit că 77 de studii au indicat rezultate pozitive. Ball citează, de asemenea, un studiu dublu orb al cardiologului creştin Byrd, care a cercetat efectele rugăciunii asupra a 192 de pacienţi cardiaci, în comparaţie cu grupul de control de 201 pacienţi care nu a beneficiat de rugăciune. Nici pacienţii, nici personalul medical nu ştiau în care grup se aflau pacienţii. Byrd a raportat că cei care au beneficiat de rugăciune au avut parte de o recuperare semnificativ mai bună. Ei au prezentat o probabilitate de 5 ori mai mică de a avea nevoie de antibiotice, de 3 ori mai mică de a dezvolta edem pulmonar şi niciunul nu a necesitat ventilare artificială. 12 pacienţi din grupul de control au necesitat ventilare artificială.
Deşi slujirea prin rugăciune teofostică a atras simultan multe laude şi multe crtitici, Garzon şi Poloma (2005) au remarcat că ea are mult succes. Ei au evaluat 111 răspunsuri la un sondaj distribuit la un seminar de educaţie avansată, la care au participat pastori, slujitori laici şi psihologi. Ei au scris: „Per ansamblu, respondenţii cred că tehnica este foarte eficientă şi au folosit misiunea de rugăciune în tratarea unei largi varietăţi de tulburări, inclusiv unele cu adevărat complexe.” (p. 387) Institutul de Cercetare Creştină (2005) a făcut un studiu aprofundat al slujirii prin rugăciune teofostică, petrecând multe ore în discuţii cu Smith despre metodele lui şi observând sesiunile de slujire prin rugăciune teofostică. După ce au examinat procedura, au dat publicităţii un document de 31 de pagini cu poziţia lor, declarând că Institutul de Cercetare Creştină „nu detectează nimic nebiblic cu privire la teoria de bază şi practica slujirii prin rugăciune teofostică”. (p. 1) Totuşi, ei susţin că au unele rezerve cu privire la „învăţăturile din trecut ale lui Smith despre natura păcatului, sfinţire şi Abuzul Satanic Ritualic”. (p. 1) Institutul de Cercetare Creştină afirmă, de asemenea, că nu susţine învăţătura lui Smith despre lupta spirituală.
Garzon (2006) a rezumat rezultatele cercetării lui Teske, un student doctorand la Universitatea Argosy din Twin Cities, Minnesota, care a făcut 13 studii de cazuri bazate pe consecinţe, ale unor persoane care au beneficiat de slujire prin rugăciune teofostică pentru simptome care includeau anxietatea, depresia şi problemele de ajustare. Zece recipienţi au beneficiat de slujire prin rugăciune teofostică de la terapeuţi licenţiaţi, iar trei, de la slujitori laici. Recipienţii au fost testaţi anterior slujirii prin rugăciune teofostică, la zece ore după slujire, la sfârşitul slujirii prin rugăciune teofostică şi la trei luni după slujirea prin rugăciune. Testele date participanţilor au inclus Lista de Control a Simptomelor 90-R, Scala Bunăstării Spirituale şi Scala Atitudinii Disfuncţionale. Clienţilor li s-a cerut să completeze un inventar de satisfacţie la încheierea slujirii prin rugăciune teofostică. Adiţional, progresul fiecărui client a fost evaluat de un profesionist licenţiat în sănătate mintală care nu utiliza slujirea prin rugăciune teofostică, nici nu cunoştea modelul de tratament folosit asupra participanţilor. Terapeuţii au discutat cu fiecare client o jumătate de oră şi au examinat registrul său clinic. Rezultatele Listei de Control a Simptomelor 90-R au identificat 9 participanţi recuperaţi, 2 în stare îmbunătăţită, 1 fără nicio schimbare şi 1 în stare deteriorată. Punctajele Scalei Atitudinii Disfuncţionale au scăzut, indicând că „convingerile care cauzau depresie” (p. 3) ale participanţilor fuseseră reduse, în timp ce punctajele Scalei Bunăstării Spirituale s-au îmbunătăţit. Toţi cei 13 participanţi au raportat că au avut beneficii prin slujirea prin rugăciune teofostică, iar 11 au raportat că se aflau într-o stare spirituală mai bună datorită experienţei respective. Profesioniştii în sănătate mintală independenţi au raportat că 9 au arătat „foarte multă îmbunătăţire”, în timp ce 2 au arătat „o îmbunătăţire uşoară”. (p. 4) Garzon afirmă că rezultatele au rămas consecvente în cele trei luni care au urmat slujirii prin rugăciune teofostică şi necesită mai multe cercetări care „să folosească designuri experimentale reale”. (p. 4)
Este încurajator că cercetarea ştiinţifică a confirmat ceea ce mulţi dintre noi, cei cărora ne-a folosit slujirea prin rugăciune, am verificat de la sursă – că rugăciunea de vindecare funcţionează. Dacă tu sau cineva cunoscut ţie aveţi nevoie de ajutor, apelează Reconciliation Ministries la 586.739.5114 şi programează o întâlnire pentru slujirea prin rugăciune. Nu mai sta izolat în durerea ta; există fraţi creştini şi surori creştine care sunt gata să-ţi fie alături în drumul pe care îl ai de străbătut.
Referinţe
Ball, T. M. (1999). Prayer for inner healing of memories and deliverance: A primer for churches. Coldwater, Michigan: Free Methodist Church.
Comiskey, A. (1996). Living Waters: Sexual and relational wholeness through Christ. Kansas City, Kansas: Desert Stream Press.
Garzon, F. (2006). Research findings. Extras din www.theophostic.com. New Creation Publishing, Inc.
Garzon, F., & Burkett, L. (2002). Healing of memories: Models, Research, Future Directions. Journal of Psychology and Christianity, 21(4), 42-49.
Garzon, F., & Poloma, M. (2005). Theophostic ministry: Preliminary practitioner survey. Pastoral Psychology, 53(5), 387-396.
Hall, C. R., Dixon, W. A., & Mauzey, E. D. (2004). Spirituality and religion: Implications for counselors. Journal of Counseling and Development, 82(4).
Kylstra, C., & Kylstra, B. (2001). Restoring the foundations: An integrated approach to healing ministry (2nd ed.). Santa Rosa Beach, FL: Proclaiming His Word Publications.
Miller, E. (2005). Position paper PST001: An evaluation of Theophostic prayer ministry. Extras de pe www.equip.org: Christian Research Institute.
Smith, E. M. (2005). Theophostic prayer ministry: Basic seminar manual (3rd ed.). Cambellsville, Kentucky: New Creation Publishing. (Lucrarea iniţială publicată în 1996.)
Wolf, C. T., & Stevens, P. (2001). Integrating religion and spirituality in marriage and family counseling. Counseling and Values, 46(1), 66-75.
Zinnbauer, B. J., & Pargament, K. I. (2000). Working with the sacred: Four approaches to religious and spiritual issues in counseling. Journal of Counseling and Development, 78(2), 162-171.
[Dan Hitz, The Union of Spirituality and Therapy. Copyright © 2006 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]