Violenţa şi homosexualitatea

admin | 02/02/2013

Violenţa şi homosexualitatea

de Dr. Paul Cameron

Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

În 1992, două lesbiene din Jeffersonville, Indiana, în vârstă de 17 şi 16 ani, au răpit o fată de 12 ani, pe care au acuzat-o că încerca să „fure o prietenă”. Fetiţa a fost împinsă într-o maşină, înjunghiată în mod repetat şi lovită cu o bară grea de metal. În timp ce încă se lupta, ele au turnat benzină peste ea şi i-au dat foc. Un an mai târziu, la Fort Lauderdale, un băiat de 14 ani din Florida a fost condamnat pentru crimă de gradul întâi fiindcă a ajutat la uciderea tatălui său în vârstă de 40 de ani. Tatăl „a fost înjunghiat de 45 de ori şi lovit atât de rău cu o tigaie de fier, încât tigaia s-a rupt”. Băiatul a mărturisit că l-a ajutat pe fostul iubit homosexual şi coleg de cameră al tatălui său, astfel încât el şi bărbatul de 31 de ani „să poată trăi împreună”.

Aceste crime corespund opiniei tradiţionale a psihiatrilor: violenţa excesivă este în mod natural asociată cu alte forme de patologie socială. Din această perspectivă, cei care se răzvrătesc împotriva normelor societăţii – homosexualii, prostituatele, alcoolicii etc. – sunt mai predispuşi să fie şi violenţi. Liderii homosexuali răspund că nu sunt patologici, rebeli sau deviaţi sexual. Ei susţin că homosexualii sunt oameni blânzi, iubitori şi că violenţa pe care o experimentează dovedeşte că au nevoie de legi speciale împotriva „infracţiunilor motivate de ură”, pentru a-i proteja de „bătăuşii de gay” nehomosexuali.

Cine are dreptate? Excesul de violenţă izvorăşte în mod natural în cadrul unei subculturii homosexuale patologice sau cei din afară o îndreaptă împotriva homosexualilor? Reţinând că numai aproximativ 2%-3% dintre adulţi sunt homosexuali sau bisexuali,^[1] să examinăm varietăţile violenţei.

Crima şi crima în masă

Deşi numărul total al victimelor ucise de un criminal dat este adesea nesigur (de exemplu, homosexualul Henry Lucas a susţinut că a omorât 350), se pare că recordul lumii moderne pentru crimele în serie este deţinut de homosexualul rus Andrei Chikatilo, care a fost condamnat în 1992 pentru violarea, uciderea şi consumarea unor părţi din cel puţin 21 de băieţi, 17 femei şi 14 fete. Patologia consumării victimelor sexuale l-a caracterizat şi pe Jeffrey Dahmer din Milwaukee în 1992. Nu numai că a ucis 17 bărbaţi tineri şi băieţi, dar a gătit şi a mâncat părţi din trupul lor.

Primii şase din clasamentul criminalilor în serie din SUA erau toţi homosexuali:

Donald Harvey a revendicat 37 de victime în Kentucky;
John Wayne Gacy a violat şi ucis 33 de băieţi în Chicago, arzându-i sub casa lui şi în curtea lui;
Patrick Kearney a fost vinovat de 32 de victime, tăindu-le în bucăţi mici după sex şi lăsându-le în pungi de gunoi pe autostrăzile din Los Angeles;
Bruce Davis a molestat şi ucis 27 de bărbaţi tineri şi băieţi în Illinois;
O bandă homosexuală de sex-crimă-tortură (Corll‑Henley-Brooks) a trimis în mormânt 27 de bărbaţi şi băieţi din Texas;
Juan Corona a fost condamnat pentru uciderea a 25 de muncitori migranţi (a „făcut dragoste” cu cadavrele lor).

Lesbiana Aileen Wuornos a pretins în 1992 că este „cea mai rea criminală”, cu cel puţin 7 victime bărbaţi de vârstă mijlocie. De una singură a condus echipa de asistente lesbiene, formată din Catherine Wood şi Gwen Graham, care a ucis 6 pacienţi convalescenţi din Grand Rapids, Michigan.

Asocierea dintre crima în serie şi homosexualitate nu este recentă. Doi homosexuali concurează pentru locul „celui mai rău criminal din lume”. În timpul stăpânirii de teroare a naziştilor, călăul de la Auschwitz, Ludwig Tiene, a strangulat, strivit şi muşcat până la moarte băieţi şi bărbaţi tineri în timp ce îi viola. Deşi totalul crimelor sale este nesigur, deseori ucidea 100 pe zi. Gilles de Rais (Barbă Albastră) a distrus cu brutalitate vieţile a 800 de băieţi. Fiecare tânăr a fost ademenit în casa lui, îmbăiat şi hrănit. Tocmai când bietul băiat credea: „E ziua mea norocoasă”, era violat, apoi omorât, fiind spintecat sau tăiat în bucăţi şi apoi ars sau mâncat.

Un studiu pe 518 crime în masă cu coloratură sexuală din SUA, din 1966 până în 1983, a constatat că 350 (68%) dintre victime au fost ucise de cei care practicau homosexualitatea şi că 19 (44%) dintre cei 43 de ucigaşi erau bisexuali sau homosexuali.^[2]

Deşi probabil că majoritatea criminalilor în masă nu sunt homosexuali, dat fiind că nu mai mult de 3% din populaţie este homosexuală, criminalii în masă apar mult mai frecvent decât te-ai aştepta (chiar şi Richard Speck a practicat homosexualitatea).

Alături de crima în serie, pare să existe o legătură între homosexualitate şi crimă. Dovezile dinaintea mişcării pentru drepturile homosexualilor sunt limitate. Dintre cele 444 de omucideri între 1955-1973, dintr-o jurisdicţie, investigatorii au găsit 5 crime cu „motivaţie sexuală” clară. 3 din cele 5 au implicat homosexualitatea, iar 2 au implicat heterosexualitatea.^[3]

Cercetând mai în profunzime legătura dintre crimă şi homosexualitate, Jim Warren, care a lucrat în calitate de consilier la Centrul de Corecţii al Statului Washington, a luat interviul preliminar, ca terapeut, la aproape toţi criminalii tineri (adică sub 36 de ani) din statul Washington, între 1971-1982 (în timpul dezvoltării mişcării pentru drepturile homosexualilor). El a fost „probabil singurul care a examinat în întregime fiecare dintre dosarele lor”. Warren a depus mărturie că a fost frapat de frecvenţa cu care apărea homosexualitatea în acele cazuri.^[4]

Începând cu un număr mic de 2 sau 3 crime/an în 1972 până la zeci de crime/an până în anii 1980, el a observat un tipar recurent: deşi motivul înregistrat în raport era adesea jaful sau furtul, „cam în 50% dintre cazuri” el era asociat şi cu homosexualitatea. În mod tipic, un homosexual întâlnea pe cineva la un bar sau în parc şi îl invita la el acasă. Înainte de venirea dimineţii, urma o ceartă, iar el sau vizitatorul lui urmau să moară.

Practici sexuale violente

O minoritate substanţială de homosexuali (între 22%^[5] şi 37%^[6] se dedau la sexul dureros sau violent (de exemplu, sclavia sau disciplina [S/D], unde partenerul este controlat fizic şi torturat moderat sau sadomasochism [S/M], unde partenerii sunt torturaţi sau răniţi în timpul sexului).

Chiar şi în anii 1940, psihiatrul David Abrahamsen a observat că: „Este binecunoscut că înclinaţiile homosexuale pot fi însoţite de tendinţe sadice sau masochiste… Aceste perversiuni joacă un rol important în multe delicte sexuale şi în multe cazuri de crimă.”^[7]

Într-un studiu naţional pe eşantioane aleatorii de homosexuali şi heterosexuali,^[8] 32% dintre bărbaţii care îşi spuneau homosexuali sau bisexuali, faţă de 5% dintre bărbaţii heterosexuali, au raportat că s-au angajat în sadomasochism; 17% dintre lesbiene, faţă de 4% dintre femeile heterosexuale, au admis, de asemenea, S/M. De asemenea, homosexualii şi lesbienele au fost de patru ori mai predispuşi să se angajeze în sclavie, decât au fost heterosexualii.

Cărţile şi revistele homosexuale celebrează „distracţia” sexului violent. De exemplu, un autor homosexual de editoriale din Denver („zâna sexului de marochin”), le-a spus cititorilor săi cum să stranguleze şi să-şi biciuiască partenerul în timpul sexului. El a preamărit, de asemenea, practica „atârnării de un copac cu cârlige de carne prinse de muşchii pectorali” şi a descris „tipi cărora le place să simtă trabucuri, ţigări sau chibrituri aprinse, în apropierea pielii sau pe piele”.^[9] De asemenea, ghidurile homosexuale de călătorie, naţionale şi internaţionale, enumeră literalmente locuri unde poate fi obţinut sexul sadomasochist.^[10]

În 1993, homosexualii din Londra au strâns 100000 £, pentru a face apel împotriva unei condamnări în care judecătorul a decis că „sexul nu este o scuză pentru violenţă… Plăcerea derivată din provocarea durerii este un lucru rău.” Delictul? „Baterea cu cuie a prepuţului şi scrotului pe o scândură” şi „turnarea de ceară fierbinte în uretră”.^[11]

Documentarul CBS-TV din 1980, Puterea homosexuală, politica homosexuală a raportat că aproximativ 10% dintre morţile accidentale printre bărbaţii tineri din San Francisco au rezultat din sex sadomasochist care a mers prost.

Infectarea deliberată a altora în timpul sexului

Activiştii homosexuali susţin adesea că ceea ce consimt adulţii să facă în privat nu este treaba nimănui. Totuşi, homosexualii fac sex cu atât de mulţi parteneri diferiţi^[12] încât măresc riscul de a dobândi sau a transmite boli pe cale sexuală (BTS-uri). Într-adevăr, homosexualii sunt considerabil mai predispuşi să dobândească BTS decât nehomosexualii.^[13]

Cei mai mulţi dintre cei care dobândesc o BTS decid că vor face tot ce le stă în putere să nu infecteze pe alţii. Dar alţii – o minoritate importantă – decid că îi vor face pe partenerii lor să sufere la fel de mult cum suferă ei. Precum a observat Mirko Grmek,^[14] „fiecare istoric al bolii ştie că o asemenea atitudine de răzbunare sau, cel puţin, de nepăsare a contribuit în alte vremuri la răspândirea tuberculozei şi sifilisului”.

Dovezi limitate sugerează că, în comparaţie cu heterosexualii, homosexualii sunt mai predispuşi să le facă rău partenerilor lor în mod deliberat. Singurul studiu comparativ pe acest subiect a găsit că aproximativ 1% dintre bărbaţii heterosexuali şi femeile heterosexuale, comparativ cu 7% dintre homosexuali şi 3% dintre lesbiene, au recunoscut că au transmis deliberat BTS-urile pe care le dobândiseră.^[15]

Când boala este SIDA, costurile personale şi sociale ale infectării deliberate sunt excepţional de ridicate. Au fost documentate mai multe exemple de homosexuali care au răspândit deliberat SIDA,^[16] dar cel mai notoriu este cel al „pacientului zero”, ajutorul de zbor canadian care, până la moartea sa la 32 de ani, şi-a împărţit trupul şi infecţia cu 250 de bărbaţi în fiecare an. De la sfârşitul anilor 1970 până la începutul anilor 1980, el a fost personal responsabil pentru cel puţin 40 dintre primele 248 de cazuri americane de SIDA şi le-a spus oficialităţilor de sănătate din San Francisco că „nu era treaba nimănui, doar a lui”.

Pare, de asemenea, să existe o legătură între practica sexului violent şi plăcerea de a infecta deliberat pe altcineva. Împărţind eşantionul nostru aleatoriu naţional^[17] în cei fără interes pentru activitatea homosexuală (nehomosexuali) şi cei cu cel puţin un oarecare interes homosexual (homosexuali) – şi combinând bărbaţii şi femeile – am găsit că 4,0% dintre nehomosexuali, faţă de 21,8% dintre cei cu cel puţin un oarecare interes homosexual, au spus că participaseră la sadomasochism (S/M); 7,8% dintre nehomosexuali au admis sclavia (S/D), faţă de 27,5% dintre homosexuali. Mai mult, cei care se angajaseră în sex violent de orice tip, prezentau o probabilitate de două ori mai mare să fi încercat să infecteze deliberat un partener, decât cei fără o astfel de experienţă violentă.

În 1992, trei clinici BTS din Londra au raportat că aproape jumătate dintre pacienţii lor homosexuali care ştiau că erau infectaţi cu HIV au dobândit apoi gonoree rectală.^[18] Acei homosexuali nu permiteau ca infecţia lor mortală să le strice distracţia sexuală. Până în 1993, peste 100000 de homosexuali din SUA muriseră de SIDA şi zeci de mii muriseră de hepatita B. Cei mai mulţi dintre ei fuseseră infectaţi, mulţi deliberat sau din neglijenţă, de alţi homosexuali.

Violul homosexual

Studiul Naţional al Delictelor^[19] a raportat că aproximativ 1 la fiecare 10000 de bărbaţi cu vârsta de peste 11 ani este violat în fiecare an (faţă de 13 la 10000 de femei) – adică aproximativ 7% dintre violuri sunt homosexuale. În două jurisdicţii, Columbia, Carolina de Sud ^[20] şi Memphis, Tennessee,^[21]bărbaţii reprezentau 5,7% dintre victimele violului raportate autorităţilor – într-o singură situaţie, atacatorul a fost o femeie.

În ultimele câteva decenii, odată cu apariţia mişcării pentru drepturile homosexualilor, violul homosexual al bărbaţilor pare să fi crescut.^[22] Violul homosexual este de două ori mai obişnuit în zonele urbane unde se adună homosexualii, decât în zonele suburbane sau rurale.^[23]

Se poate, de asemenea, ca el să fie mai obişnuit acolo unde subcultura homosexuală este acceptată: un studiu din 1970 din San Francisco a găsit că 9% dintre bărbaţii heterosexuali şi 24% dintre homosexuali, 2% dintre femeile heterosexuale şi 11% dintre lesbiene au raportat că fuseseră victime ale unui viol homosexual.^[24] În studiul nostru urban naţional din 1983 (care nu a inclus San Francisco), 1,3% dintre bărbaţii heterosexuali, faţă de 12,5% dintre bărbaţii homosexuali, şi 0,6% dintre femeile heterosexuale, faţă de 8,6% dintre lesbiene au raportat că fuseseră violaţi sau violate homosexual.^[25]

Mai alarmant, între 15% şi 40% din violul minorilor (molestarea copiilor) implică homosexualitatea.^[26] Într-un studiu, 25% dintre homosexualii albi^[18] au recunoscut că au făcut sex cu băieţi de 16 ani sau mai mici, când ei erau în vârstă de 21 de ani sau mai mult.^[27]

Violul, la orice vârstă, este violent şi devastator emoţional. Dar el poate, de asemenea, stimula victimele înspre homosexualitate. În studiul nostru naţional, aproape jumătate dintre lesbiene au spus că fuseseră violate heterosexual – poate îndreptându-se către homosexualitate din cauza experienţei. Bărbaţii reacţionează adesea diferit. Astfel, Institutul Masters şi Johnson a raportat că „un bărbat de 25 de ani a avut prima experienţă sexuală când avea 13 ani. Ea a fost aranjată de mama lui lesbiană cu un bărbat homosexual mai în vârstă. După acel episod, imaginaţia şi experienţa lui sexuală interpersonală au fost exclusiv homosexuale.”^[28]

De asemenea, „Domnul K., în vârstă de 22 de ani, a simţit că schimbarea sa în preferinţa sexuală era legată de faptul că fusese violat de doi bărbaţi… După viol a experimentat o confuzie de identitate sexuală şi a început să se angajeze voluntar în activitatea homosexuală. Când a fost văzut pentru evaluare, s-a etichetat pe sine ca homosexual în mod deschis.”^[29]

Impactul violenţei asupra duratei vieţii

Un studiu a 6714 necrologuri^[30] din ziare homosexuale de pe tot cuprinsul SUA a descoperit că 3% din 6574 de homosexuali şi 20% din 140 de lesbiene muriseră violent:

1,4% dintre homosexuali şi 7% dintre lesbiene au fost ucişi/ucise (rate de peste 100 de ori mai mari decât ale nehomosexualilor);
0,6% dintre homosexuali şi 5,7% dintre lesbiene s-au sinucis (rate de zeci de ori mai mari decât ale nehomosexualilor); şi
0,6% dintre homosexuali şi 4,3% dintre lesbiene au murit în accidente de autovehicule (o rată de mai mult de 17 ori mai mare decât a nehomosexualilor).

Aceste evenimente, asociate cu diferite BTS-uri (în special SIDA) dobândite de la alţi homosexuali, au avut ca rezultat o vârstă mediană de deces de 40 de ani printre homosexuali şi o vârstă mediană de deces de 45 de ani printre lesbiene. În acelaşi studiu, în eşantioane comparative, bărbaţii căsătoriţi au avut o vârstă mediană de deces de 75 de ani, iar femeile căsătorite, o vârstă mediană de deces de 79 de ani. Pentru persoanele divorţate sau celibatare, vârsta mediană de deces era de 57 de ani pentru bărbaţi şi de 71 de ani pentru femei.

Concluzie

„Infracţiunile motivate de ură” de care se plâng homosexualii sunt rare şi rareori implică mai mult decât insulte sau remarci maliţioase. FBI a raportat 431 de infracţiuni motivate de ură împotriva homosexualilor pentru SUA, în tot anul 1991. Numai una a fost „confirmată” pentru Washington, D.C. – dar activiştii homosexuali din D.C. pretind 397 de incidente! Când sunt presaţi, admit că cel puţin 366 dintre aceste „infracţiuni” au constat în „hărţuire verbală”.^[31]

În conformitate cu opinia tradiţională a psihiatrilor, violenţa merge mână în mână cu stilul de viaţă „gay”. Aproape toată expunerea homosexualilor la violenţă şi boală se întâlneşte în cadrul subculturii homosexuale. Cei mai mulţi ucigaşi din studiul duratei de viaţă, a căror orientare sexuală a putut fi determinată, erau, de asemenea, homosexuali. În timp ce violenţa împotriva homosexualilor este deplorabilă, cea mai mare parte din violenţa care îi implică pe homosexuali este autoindusă (iar subcultura homosexuală poate să exporte mai multă violenţă, decât absoarbe din afara ei).

Referinţe

^[1] Muir (1993) Homosexuals and the 10% fallacy. Wall Street Journal, 31 martie.

^[2] Cameron (1983) Is homosexuality disproportionately associated with murder? Lucrare prezentată la Midwestern Psychological Association, Chicago.

^[3] Swigert ş.a. (1976) Sexual homicide: social, psychological, and legal aspects. Archives of Sexual Behavior 3:391-401.

^[4] Warren (1989) Mărturie înaintea Comitetului pentru Lege şi Justiţie al Senatului Statului Washington, 15 decembrie.

^[5] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-1963 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research. New York: Saunders.

^[6] Jay & Young (1979) The Gay Report. New York: Summit; Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179.

^[7] Abrahamsen (1944) Crime and the Human Mind. New York: Columbia University Press, p. 122.

^[8] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179.

^[9] Out Front (1992) 5 august, p. 10.

^[10] De exemplu, Sparticus, Bob Damron’s Address Book.

^[11] Smith & Rodgerson (1993) Free the spanner men. Gay Times, aprilie, p. 8.

^[12] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-1963 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research. New York: Saunders; Jay & Young (1979) The Gay Report. New York: Summit; Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179.

^[13] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-9.

^[14] Grmek (1990) History of AIDS. Princeton: Princeton University Press, p. 19.

^[15] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-299.

^[16] Grmek (1990) History of AIDS. Princeton: Princeton University Press.

^[17] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-299.

^[18] Newell (1992) Sexually transmitted diseases and anal papillomas. British Medical Journal 305:1435-1436.

^[19] Harlow (1991) Female victims of violent crime. Departamentul de Justiţie al SUA, ianuarie, NCJ-126826; Bachman (1992) Crime victimization in city, suburban, and rural areas: a national crime victimization survey report. Departamentul de Justiţie al SUA, NCJ-135943.

^[20] Forman (1983) Reported male rape. Victimology 7:235-236.

^[21] Lipscomb ş.a. (1992) Male victims of sexual assault. Journal of the American Medical Association 267:3064-3066.

^[22] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-1963 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research. New York: Saunders; Harlow (1991) Female victims of violent crime. Departamentul de Justiţie al SUA, ianuarie, NCJ-126826; Bachman (1992) Crime victimization in city, suburban, and rural areas: a national crime victimization survey report. Departamentul de Justiţie al SUA, NCJ-135943; Forman (1983) Reported male rape. Victimology 7:235-236.

^[23] Harlow (1991) Female victims of violent crime. Departamentul de Justiţie al SUA, ianuarie, NCJ-126826; Bachman (1992) Crime victimization in city, suburban, and rural areas: a national crime victimization survey report. Departamentul de Justiţie al SUA, NCJ-135943.

^[24] Bell ş.a. (1981) Sexual Preference: Statistical Appendix. Bloomington: Indiana University Press.

^[25] Cameron ş.a. (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually-transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-299.

^[26] Cameron (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil. Psychological Reports 57:1227-1236.

^[27] Bell ş.a. (1981) Sexual Preference: Statistical Appendix. Bloomington: Indiana University Press.

^[28] Schwartz & Masters (1984) The Masters and Johnson treatment program for dissatisfied homosexual men. American Journal of Psychiatry 141:173-181.

^[29] Goyer & Eddleman (1984) Same-sex rape of non‑incarcerated men. American Journal of Psychiatry 141:576-579.

^[30] Cameron ş.a. (1993) The homosexual lifespan. Lucrare prezentată la Eastern Psychological Association, 17 aprilie.

^[31] Washington Blade (1993) FBI releases stats on hate crimes. 1 ianuarie, p. 1.

Category: Articole, Homosexualitatea |