de Dr. Paul Cameron, Dr. Kirk Cameron şi William L. Playfair

Sumar

În 2003, Curtea Supremă a SUA a spus că activitatea sexuală cu acelaşi sex nu putea fi interzisă prin lege. Analizând datele din Studiul Naţional al Familiilor despre Abuzul de Droguri (N = 12381) şi comparând pe cei care s-au angajat în patru activităţi recreative – sexul homosexual, folosirea ilegală a drogurilor, participarea la prostituţie şi fumatul – în contrast cu cei care s-au abţinut, participanţii (1) au fost mai frecvent perturbatori (de exemplu, au fost mai frecvent criminali, au condus sub influenţa drogurilor sau alcoolului, au folosit droguri ilegale, şi-au asumat riscuri sexuale), (2) au fost mai puţin productivi (de exemplu, au avut mai rar copii în căsătorie, au lipsit mai frecvent de la lucru) şi (3) au generat costuri excesive (de exemplu, au fost mai promiscui, mai mari consumatori de servicii medicale). Studiile majore despre sexualitate au raportat constatări similare pentru homosexuali. Discriminarea societăţii explică inadecvat aceste diferenţe, din moment ce comparaţia paralelă dintre negri şi albi a produs un tipar deosebit de diferenţe decât cele găsite între homosexuali şi nehomosexuali.

Referinţe

Psychological Reports, 2005, 96, 915-961.

[Paul Cameron, Ph.D., Thomass Landess, Kirk Cameron, Ph.D., Homosexual Sex as Harmful as Drug Abuse, Prostitution, or Smoking. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Oamenii se „nasc homosexuali”? Aleg să fie homosexuali? Ce cauzează homosexualitatea?

Unii susţin că orientarea homosexuală este determinată biologic prin genetică sau hormoni, în acelaşi mod în care este fixată culoarea ochilor sau a părului. Opinia lor este folosită pentru a promova argumentul că, deoarece homosexualitatea este mai degrabă cauzată decât aleasă, atunci nu poate fi imorală; în schimb, este normală şi bună. Ea este, de asemenea, folosită pentru a promova argumentul că acelor copii şi adolescenţi care au parte de probleme în dezvoltarea lor sexuală, ar trebui să li se spună că problemele lor înseamnă, de fapt, că sunt homosexuali şi că, atunci când vor creşte, ar trebui să adopte homosexualitatea.

În timp ce influenţele genetice şi predispoziţiile pot să contribuie la orice comportament nedorit, este important ca ele să nu fie interpretate greşit. Sursele homosexualităţii nu sunt încă înţelese clar de oamenii de ştiinţă, iar subiectul este încă în dezbatere. Până acum ştiinţa nu a fost capabilă să stabilească o singură cauză a homosexualităţii, fie genetică, fie hormonală sau de alt fel. Reporterii mass-media au pretins mult mai mult decât a acceptat comunitatea ştiinţifică. De fapt, ştiinţa a început să arate că a compara atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex cu rasa sau culoarea ochilor, amândouă fiind complet determinate de genele noastre, nu este o comparaţie bună. O comparaţie mai bună poate fi fumatul ţigărilor. Genele şi hormonii pot semnala trăsături de personalitate şi temperamentale care fac ca fumatul sau experienţele cu persoanele de acelaşi sex să fie mai mult sau mai puţin interesante pentru un individ, în anumite circumstanţe. Este posibil ca unii oameni să aibă trăsături de personalitate genetice care predispun pe cineva la homosexualitate, fără să o „cauzeze”.

Putem, de asemenea, spune că oamenii nu aleg să fie homosexuali. Nimeni nu se trezeşte într-o zi, când are 15 sau 20 sau 50 de ani, ca să spună: „Am fost heterosexual toată viaţa mea. Astăzi aleg să fiu homosexual.” De fapt, experienţa celor mai mulţi este că s-au simţit diferiţi de când îşi amintesc. Ulterior, ei nu au vrut sentimentele homosexuale şi s-au luptat cu ele ani de zile.

Deci, dacă oamenii nu se nasc homosexuali şi nu aleg să fie homosexuali, ce rămâne? Ei bine, există o a treia opţiune. Ştiinţa a studiat aspectele psihologice ale homosexualităţii. De fapt -până ce a devenit incorect politic să se studieze acest domeniu – ştiinţa a ajuns la rezultate mult mai solide mai degrabă în ceea ce priveşte aspectele psihologice ale homosexualităţii, decât cele biologice. Este mai corect şi mai folositor să spunem că factorii psihologici (de exemplu, influenţele din copilăria timpurie, precum relaţia părinte-copil şi abuzul sexual din copilărie), mediul (precum influenţele grupului de băieţi de vârsta lor, experimentarea cu cei de acelaşi sex şi debutul sexual timpuriu) şi factorii biologici, împreună cu alegerea omenească (experienţele la vârsta adultă, precum experimentarea voită sau intenţionată şi subcultura dezinhibării), contribuie în mod diferit la dezvoltarea homosexualităţii. Există o varietate de factori care îndreaptă pe cineva în direcţia homosexualităţii, dar nu există vreo dovadă că „impulsul” face alegerea umană complet irelevantă.

În sfârşit, şi este cel mai important, niciuna dintre datele ştiinţifice de până acum nu arată că homosexualii sunt un fel de roboţi subumani, care nu pot face alegeri reale cu privire la comportamentul lor. „Genele m-au împins să o fac” nu a fost niciodată un motiv valid pentru ca heterosexualii să violeze pe cineva sau să se angajeze în sex în afara căsătoriei. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru cei afectaţi de homosexualitate.

Cum se dezvoltă atracţiile homosexuale?

Dacă oamenii nu se nasc homosexuali şi nu aleg să fie homosexuali, atunci cum se dezvoltă atracţiile homosexuale?

Înainte de a lua în considerare întrebarea, este nevoie de o altă avertizare. Nimeni nu dezvoltă atracţii homosexuale exact în acelaşi mediu sau în acelaşi mod. Dar de la cei care îşi fac cunoscute experienţele, reies câteva teme comune care par să facă o persoană susceptibilă la dezvoltarea atracţiilor homosexuale. Temele se concentrează frecvent asupra relaţiei părinte-copil, interacţiunii cu băieţii de vârsta lor şi abuzului sexual în copilărie. Aceasta nu sugerează că toate aceste teme există sau apar în acelaşi fel la fiecare persoană. Nici nu sunt singurii factori care contribuie la atracţia homosexuală. Cu toate acestea, ele par să fie influenţe cu o contribuţie majoră.

Este demn de atenţie să arătăm că factori ca genetica şi hormonii pot să determine pe cineva să se nască având anumite trăsături fizice care să îl facă mai susceptibil la formarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, dar aceştia sunt factori indirecţi. Ei nu garantează că o persoană va dezvolta atracţii homosexuale, mai mult decât că o persoană care este înaltă şi agilă va dezvolta un interes pentru a juca baschet.

Copilăria timpurie şi relaţia părinte-copil

Este în general acceptat că dezvoltarea din copilăria timpurie joacă un rol major în modelarea a ceea ce vom fi ca adulţi. Cei mai mulţi oameni înţeleg şi acceptă acest principiu general. Dar mulţi nu sunt conştienţi de modul în care se aplică aceasta dezvoltării identităţii de gen şi a sexualităţii.

Înţelegem, de asemenea, că potenţialul pentru beneficiu şi rău există în orice relaţie părinte-copil. Deci, în timp ce căutăm originile şi cauzele homosexualităţii, trebuie să fim atenţi la faptul că mulţi dintre cei care se luptă cu atracţia homosexuală relatează că relaţia lor din copilărie cu părintele de acelaşi sex sau de sex opus a fost un timp de mare dezamăgire şi respingere.

Părintele de acelaşi sex

Toţi copiii tânjesc să se conecteze emoţional cu părinţii lor, în special cu părintele de acelaşi sex. Relaţia cu el este o parte vitală în procesul creşterii, pentru a se simţi împliniţi şi în siguranţă, ca bărbaţi sau femei. Termenul „parte vitală” înseamnă că un copil are nevoie de dragoste, susţinere, acceptare, identificare şi conectare cu cineva de acelaşi sex. Aceste nevoi sunt normale şi satisfăcute corespunzător de părintele de acelaşi sex sau de o figură parentală, în primii ani ai copilăriei.

Conştienţa unui copil că aparţine unui anumit gen începe să se dezvolte pe la vârsta de 2 ani. Dezvoltarea psihologică sănătoasă cere ca un băieţel să fie capabil să recunoască faptul că sunt două sexe şi că el este băiat, că este ca alţi băieţi şi că va creşte ca să fie bărbat şi posibil tată, nu ca să fie femeie şi mamă. Pe lângă aceasta, el are nevoie să se simtă bine cu privire la faptul de a fi băiat şi de a deveni bărbat. Are nevoie să creadă că tatăl şi mama lui sunt fericiţi că este băiat şi că aşteaptă ca el să devină bărbat. În mod normal, părintele de acelaşi sex, prin ataşamentul copilului pentru părinte, împlineşte aceste nevoi.

În timp ce copiii au nevoie şi tânjesc cu disperare după conectarea cu părintele de acelaşi sex, unii copii simt că această relaţie aduce respingere şi durere. Pentru a preveni mai multă durere, se distanţează de părinte. Această formă de autoprotecţie este numită în mod obişnuit „detaşare defensivă”.^[1]

În loc să-şi exprime dorinţa de conectare şi acceptare, ei o ascund. În loc să rămână deschişi pentru o relaţie apropiată cu părintele de acelaşi sex, devin supăraţi şi neîncrezători. Pentru mulţi, este începutul privirii tuturor relaţiilor apropiate cu acelaşi sex printr-un filtru al mâniei şi neîncrederii.

Dar când un copil creşte simţindu-se deconectat emoţional de părintele de acelaşi sex, fie că lucrul este real sau închipuit, aceasta întrerupe procesul dezvoltării identităţii de gen, iar nevoile pentru dragostea părintelui de acelaşi sex rămân neîmplinite. Dacă îndepărtarea continuă, procesul nu se reia niciodată, făcându-l pe copil să se simtă respins, gol şi nesigur ca băiat sau fată. Adânc în interiorul său, copilul simte că ceva decisiv lipseşte, ceea ce îl poate face să-şi pună serios la îndoială identitatea ca băiat sau fată.

Multe lucruri pot să ducă la întreruperea ataşamentului. Nu se pune problema ca un eveniment specific să cauzeze întotdeauna întreruperea, ci multe evenimente pot conduce la răspunsul de detaşare al unui copil; boala, călătoriile şi alte cauze ale despărţirii pot să rănească la fel de mult ca şi creşterea plină de cruzime a copilului. Cheia este răspunsul copilului – care nu mai vrea să se raporteze la sursa dragostei, despre care crede că l-a rănit. Chiar dacă i se oferă dragoste, ea nu este primită.

Când un copil se detaşează („decide”) că nu-i va mai permite părintelui să îi împlinească nevoile, simte ceva numit ambivalenţă faţă de cei de acelaşi sex. Copilul trece printr-un conflict de evitare/apropiere. Atracţia din nevoia de ataşament trebuie să se lupte cu aversiunea implicată în detaşarea defensivă. Nevoia de ataşament nu dispare niciodată. Rămâne până ce va fi împlinită.

Anii trec şi copilul creşte – fizic şi mental sau psihologic. Dar nu toate aspectele psihologice ale copilului se maturizează. Unele rămân blocate în copilărie, din cauză că detaşarea defensivă nu va permite ca nevoia să fie împlinită. Iar nevoia neîmplinită împiedică intrarea în maturitate.

O femeie îşi aminteşte că nu a simţit niciodată că mama ei a avut grijă de ea. „Am jucat volei la universitate şi nu a venit niciodată la un meci de-al meu. A râs când am avut prima oară ciclu. Nu vroia să port sutien, când toate fetele din clasa mea purtau. Pe scurt, nu am simţit niciodată încurajare sau suport în domenii care îmi hrăneau feminitatea.”^[2] Un bărbat îşi aminteşte cum s-a îndepărtat de tatăl lui care se purta înjositor, cu mult înainte ca tatăl să-şi părăsească familia. Divorţul părinţilor a făcut doar să fie „oficial”. O altă femeie a descris acest lucru astfel: „În inima mea am scos-o pe mama din viaţa mea, emoţional şi relaţional.”^[3]

Părintele de sex opus

Relaţia cu părintele de sex opus nu este la fel de crucială pentru dezvoltarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex. Dar, în multe cazuri, relaţia cu el intensifică o problemă creată de îndepărtarea şi/sau abuzurile părintelui de acelaşi sex.

De exemplu, un părinte de sex opus poate mări distanţa şi ostilitatea dintre copil şi părintele de acelaşi sex, făcând în mod nepotrivit confidenţe copilului despre diverse probleme maritale. Apoi sunt situaţii când o mamă exagerat de protectoare nu îi îngăduie niciodată fiului ei să rişte să se exprime ca bărbat, arătând o iniţiativă puternică. Sau este posibil ca ea să ridiculizeze constant competenţa lui, făcându-l să se simtă şi mai neadecvat şi nesigur ca bărbat. Aceasta ar putea implica şi un tată care şi-a dorit atât de mult un fiu, încât şi-a tratat fiica precum un fiu, ignorându-i cu totul feminitatea.

Când unui copil care se simte deja deconectat de părintele de acelaşi sex i se inhibă, i se critică, i se foloseşte sau i se ignoră genul, de către părintele de sex opus, se pregăteşte cadrul în care va apărea atracţia homosexuală.

În timp ce unii părinţi ar trebui să aibă mai mult decât alţii un sentiment de durere din cauza felului în care au eşuat ca părinţi sau din cauza modului în care le-au făcut rău copiilor lor, este greşit să plasăm toată vina asupra părinţilor. Importante sunt percepţia şi răspunsul copilului. Unii copii simt că sunt răniţi de părinţii lor şi se detaşează de părinţi pentru a se apăra. Făcând astfel, fără să-şi dea seama, împiedică primirea primelor cărămizi pentru clădirea identităţii de gen. Un psiholog numit Elizabeth Moberly a exprimat legătura dintre experienţele din copilărie şi homosexualitate în modul următor:^[4]

„Homosexualitatea este un deficit în abilitatea copilului de a se raporta la părintele de acelaşi sex, care este transferată la membrii adulţi ai aceluiaşi sex în general. Altfel spus, problema la un homosexual adult nu este că vrea dragoste de la cei de acelaşi sex. Problema este că nevoile din copilărie pentru dragostea din partea celor de acelaşi sex, de la părintele de acelaşi sex, nu au fost niciodată împlinite, şi că el încearcă să le împlinească acum prin relaţii cu adulţi de acelaşi sex, care includ activitatea sexuală, ca pe o metodă greşită de a primi dragoste.”

Interacţiunile cu băieţii de aceeaşi vârstă

Copiii care au 4 sau 5 ani fac tranziţia de la a se juca doar lângă alţi copii, la a se juca împreună cu alţi copii. Încep să înveţe să aibă prieteni. Iar Dumnezeu a proiectat procesul prieteniei timpurii ca să adauge un alt strat în identitatea de gen a copilului. Copiii au nevoie de dragoste şi de acceptare de la alţi copii de vârsta lor. Îndeosebi de la copiii de acelaşi sex. În procesul de clădire a identităţii de gen, prieteniile cu cei de acelaşi sex sunt importante.

Dar copiii care sunt dezamăgiţi de părintele de acelaşi sex pot să aibă parte şi de o măsură similară de distanţare şi respingere din partea băieţilor de vârsta lor, ceea ce măreşte nivelul de confuzie şi nesiguranţă. În unele cazuri, ei se aşteaptă la acelaşi gen de tratament.

Un băieţel se poate simţi neadaptat printre egalii lui masculini, la fel cum s-a simţit cu tăticul lui. O fetiţă poate simţi că nu aparţine grupului de fete de vârsta ei, la fel ca în relaţia cu mama ei. Dar dorinţa de a fi acceptat încă strigă să fie împlinită. Dacă copiii sau adolescenţii nu sunt acceptaţi şi nu reuşesc să se identifice cu tovarăşii de acelaşi sex, pot să fie atraşi spre relaţii nesănătoase care par că oferă promisiunea acceptării.

Abuzul sexual

În mod tragic, pentru mulţi bărbaţi şi femei, atracţiile homosexuale sunt înrădăcinate şi în incidente obsedante ale abuzului sexual din trecut. Abuzul sexual implică orice contact sau interacţiune în care o persoană mai în vârstă, mai puternică sau mai influentă, foloseşte un copil vulnerabil sau un adolescent, pentru stimulare sexuală.

Studiile arată că incidentele abuzului sexual sunt răspândite în copilăria homosexualilor adulţi.^[5] 80% dintre bărbaţii homosexuali care au luat parte la un studiu major au raportat că fuseseră abuzaţi sexual de un adult pe când erau încă copii – cel mai adesea înainte să aibă 10 ani. Cei care lucrează cu adulţi care caută ajutor pentru luptele homosexuale, aud în mod repetat poveşti în care băieţii au fost molestaţi sexual, de obicei de adolescenţi mai mari sau de bărbaţi. Ei aud în mod repetat de fete care au fost abuzate sexual, în mod tipic de un membru de familie, de un prieten sau de o persoană cu autoritate.

Ca în cazul oricăruia dintre factorii pe care îi discutăm, abuzul sexual nu produce automat atracţii homosexuale. Dar, pentru unii, el poate să fie o parte majoră a unui context în care se formează atracţiile homosexuale. Felul în care efectul dăunător al abuzului sexual afectează dezvoltarea atracţiilor tinde să difere la bărbaţi şi femei.

Efectul dăunător al abuzului sexual asupra bărbaţilor

Sentimente ambivalente puternice, simţite în timpul şi după incidentele abuzului sexual al cărui autor este un bărbat mai în vârstă, pot fi parte a ceea ce formează atracţiile homosexuale. Ambivalenţa este „simţirea a două emoţii contradictorii în acelaşi moment”.^[6] Rezultatul este vină şi confuzie copleşitoare. Faptul că, într-un fel, într-un context atât de îngrozitor, un băiat a simţit o anumită plăcere, aduce un sentiment natural de ruşine. Conectarea relaţională şi contactul fizic au avut loc, ceea ce fireşte că l-a excitat şi i-a adus plăcere emoţională şi sexuală, dar l-a făcut să se simtă şi atât de îngrozitor.

Faptul că se bucură de plăcere sexuală cu un bărbat sau cu un băiat mai mare este dificil de acceptat pentru un băiat. Confuzia ruşinoasă creşte când abuzul sexual a fost singurul context în care setea lui de dragoste masculină a fost aparent potolită. Aceasta lasă impresia înşelătoare că sexul şi dragostea merg întotdeauna mână în mână.

Ruşinea şi confuzia provoacă gânduri care nu-i dau pace, precum: „Ce spune asta despre mine? Poate că sunt homosexual.” În consecinţă, efectul dăunător al sentimentelor ambivalente îi poate induce în eroare pe băieţii confuzi, făcându-i să creadă că sunt ceva ce nu sunt.

Efectul dăunător al abuzului sexual asupra femeilor

Sentimente puternice de trădare, ca rezultat al abuzului sexual, sunt frecvent o componentă a ceea ce alimentează atracţiile homosexuale la femei. Trădarea este experienţa de a fi iniţiat, folosit, violat şi înlăturat. Autorii abuzului sexual îşi ademenesc adeseori potenţialele victime cu o afecţiune şi atenţie pe care nimeni altcineva nu le-a oferit.

Trădarea abuzului sexual le învaţă pe fete sau pe adolescente că este prea periculos şi dureros să vrea şi să spere dragoste din partea bărbaţilor. Drept rezultat, multe se luptă cu o ură şi cu o neîncredere adâncă faţă de bărbaţi. În mod asemănător, aceasta le îndeamnă să-şi urască feminitatea. Unele ajung să fie îngrozite şi să simtă repulsie la exprimarea oricărei părţi a feminităţii lor, care tânjeşte să fie iubită şi să i se poarte de grijă de către un bărbat. În mintea lor, ea este principalul motiv pentru care au fost abuzate.

Când o fată, care poate că are deja o dorinţă excepţional de puternică de conectare cu acelaşi sex, fiindcă a fost lipsită de ea, este abuzată sexual de un bărbat, efectul dăunător al trădării poate să aprindă puternic atracţiile homosexuale. Atracţiile homosexuale apar la tinerele fete când ura pentru bărbaţi şi o sete ascunsă, nepotolită, pentru conectare feminină, există simultan.

Adolescenţa

Alungarea şi ascunderea dorinţei de legătură cu părintele de acelaşi sex nu au făcut să dispară nevoia, nici dorinţa care caută să satisfacă nevoia. Fără ca tânărul să-şi dea seama, ele au făcut ca dorinţa să devină mai puternică. Când dorinţele sexuale încep să apară în adolescenţă, dorinţa neîmplinită ascunsă, dar în creştere, pentru dragoste şi conectare cu acelaşi sex, se poate contopi subtil cu dorinţele sexuale. Cum adolescenţii sunt atraşi de ceea ce lipseşte şi cum experimentează momente (fie real, fie în fantezie) când simt că cineva atinge dorinţa lor nesatisfăcută pentru dragoste cu acelaşi sex, trupurile lor pot să răspundă sexual. Momente ca acestea, de obicei cu un adolescent mai mare sau cu un adult, au loc frecvent când atracţiile sexuale pentru acelaşi sex ies la suprafaţă.

Faptul că nevoile de dragoste pentru acelaşi sex devin de multe ori erotice îi poate conduce pe oameni la confuzie în felul în care înţeleg homosexualitatea. Am greşit cu privire la homosexualitate gândind că se referă numai la sex. Nu este surprinzător ca cineva care a atins maturitatea psihologică (cineva al cărui trup s-a maturizat) să interpreteze cele mai profunde nevoi emoţionale ale sale ca sexuale. Apelăm la sex pentru multe lucruri – pentru maşini, bere, îmbrăcăminte, chiar şampon. Este important, în această discuţie, să ne amintim că sexul nu este potrivit în relaţia normală părinte-copil. De fapt, sexul nu este potrivit în nicio relaţie care, oricât de adultă este în alte privinţe, este determinată în mod semnificativ de încercarea de a împlini nevoi de ataşament care nu sunt specifice adultului. În condiţia homosexuală, nevoi psihologice pre-adulte există încă, la o persoană care în alte privinţe este adultă. Sexualitatea are ca scop exprimarea dorinţelor maturităţii – atât fizice, cât şi psihologice – în acord una cu cealaltă. Deci, un ataşament faţă de persoanele de acelaşi sex nu este greşit. De fapt, este lucrul potrivit pentru satisfacerea deficitului faţă de cei de acelaşi sex. Ceea ce este greşit este aducerea sexului în relaţie.

Până acum am vorbit despre ceea ce se întâmplă greşit în timpul pubertăţii, când sexul devine parte a unei încercări de a împlini nevoile din copilărie. Trebuie, de asemenea, să vorbim despre ce este normal pentru dezvoltarea sexuală în timpul pubertăţii. Felului în care înţelegem dezvoltarea sexuală pare să îi lipsească ceva cu privire la ceea ce este normal. Înţelegem procesul psihologic şi aspectele morale ale procesului. Dar ceva lipseşte în felul în care înţelegem procesul psihologic – faptul că dezvoltarea sexuală normală din timpul adolescenţei este un proces „confuz”, precum a fost pentru copiii mici felul în care au învăţat să mănânce, să umble, să vorbească sau să citească. Trupul unui adolescent va experimenta excitaţia sexuală, aşa cum copiii mici învaţă să mănânce sau să umble. La început, trupul va părea să facă lucruri pe cont propriu, fără control conştient. Erecţiile, excitarea sexuală, ejaculările apar fără control. Apoi vine abilitatea de a controla şi direcţiona sexualitatea, specifice unui tânăr adult. Nu numai noi trebuie să înţelegem aceasta, dar şi adolescenţii trebuie să înţeleagă. Trebuie să fie învăţaţi că este normal să fie confuzi când dezvoltă o nouă capacitate pentru sexualitate. Să ne gândim la următorul exemplu. Băiatul care are o erecţie în vestiar când vede alţi băieţi goi sau în alte situaţii când nu este nimic în apropiere ce un adult ar considera stimulant din punct de vedere sexual trebuie să fie învăţat că experienţele lui jenante sunt normale şi obişnuite la începutul adolescenţei. Ele sunt echivalentul felului în care vorbesc copiii mici sau al accidentelor copilăreşti. Trupul lui practică îndeplinirea unei noi funcţii şi noua funcţie nu se află încă sub control conştient. Nu este un indiciu al homosexualităţii. El trebuie să ştie că odată cu trecerea lunilor şi cu înaintarea în dezvoltarea sexuală, episoadele excitării sexuale necontrolate vor fi înlocuite de excitarea sexuală controlată.

Pentru mulţi adolescenţi, evenimente ca cel din exemplul dat nu sunt neobişnuite. Dar când sunt însoţite de informaţii incorecte şi de umilire din partea băieţilor de vârsta lor, astfel de evenimente seamănă seminţele adiţionale ale îndoielii şi confuziei cu privire la preferinţa sexuală a adolescentului.

Universitatea Spitalului şi Clinicii Minnesota a studiat 35000 de elevi din liceele din Minnesota.^[7] Printre cele mai semnificative informaţii oferite de studiu au fost următoarele:

• La vârsta de 12 ani, 25,9% dintre copii erau „nesiguri” cu privire la orientarea lor sexuală. Această cifră a scăzut la 5% până la vârsta de 17 ani, cu o „nesiguranţă” medie de 10,7% pentru toate grupele de vârstă.
• Pentru toate grupele de vârstă (în afară de cei „nesiguri”) la băieţi, 98,5% au spus că orientarea lor era heterosexuală, 0,8% bisexuală şi 0,7% homosexuală. La fete, aceleaşi cifre au fost de 98,9%, 0,9% şi respectiv 0,2%.
• În ceea ce priveşte atracţiile sexuale la băieţi, 95,5% au spus că erau exclusiv sau în primul rând heterosexuale, 0,8% bisexuale şi 3,7% homosexuale. La fete, cifrele corespunzătoare au fost de 94,3%, 0,5 % şi respectiv 5,2%.
• În ceea ce priveşte fanteziile sexuale, numai 2,2% dintre băieţi şi 3,1% dintre fete au spus că ale lor erau homosexuale sau bisexuale. Restul – 97,8% dintre băieţi şi 96,9% dintre fete – au raportat că fanteziile lor erau heterosexuale.

Studiul arată clar o dezvoltare sau o apariţie a identităţii sexuale la adolescenţi. De asemenea, există o lipsă a constanţei, deoarece la mulţi copii atracţiile, fanteziile şi identitatea par să fie în dezacord. Interesant, dintre elevii care s-au identificat ca homosexuali, 64,8% au spus că au avut relaţii heterosexuale, dar numai 39,2% au spus că au avut relaţii homosexuale.

Datele studiului arată că nesiguranţa în ceea ce priveşte orientarea sexuală este o parte normală a creşterii şi că influenţele sociale au legătură cu sexualitatea. Cercetătorii au ajuns la concluzia că elevilor ar trebui să li se dea spaţiu şi libertate ca să depăşească nesiguranţa, fără să fie presaţi sau să se eticheteze ca homosexuali sau heterosexuali. Când îşi exprimă îngrijorarea cu privire la sentimentele lor, ar trebui să li se spună că o astfel de nesiguranţă este normală. Dacă au îngrijorări specifice, ele ar trebui tratate într-un mod care nu începe cu premisa implicită că elevul este neapărat homosexual, ci mai degrabă cu o premisă care îi oferă elevului diferite moduri de înţelegere a situaţiei. Pentru un studiu secular, sunt concluzii interesante.

Cum să răspunzi

Se cuvine să terminăm articolul cu întrebarea „Cum ar trebui să răspund?”

Oferă oamenilor exemple sănătoase ale rolurilor sexuale! Oamenii trebuie să străbată teritoriul propriei sexualităţi şi să ajungă la un loc al vindecării, dacă au fost vătămaţi. Au nevoie să vadă cât de satisfăcătoare este sexualitatea autentică, în modul în care ne-a proiectat Dumnezeu, chiar şi în mijlocul durerii.

Acceptă oamenii cu îndurare! Cei care au avut parte de abuz sau de luptă în ceea ce priveşte homosexualitatea, de multe ori primesc interpretări ale Scripturii care îi fac să se simtă ruşinaţi şi condamnaţi. Cei care se luptă cu homosexualitatea află adesea că noi, creştinii, prin tonul şi conţinutul confruntării, trimitem neintenţionat mesajul că sunt de neiubit. Confruntarea fără har îi conduce de multe ori la convingerea conform căreia creştinismul nu este credibil din punct de vedere intelectual sau nu este capabil că se ocupe eficient de suferinţele vieţii reale. Este posibil, de asemenea, ca ei să fie nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, într-o încercare de a evita respingerea. Putem să fim exemple vii ale Evangheliei şi să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă adevărul, prin relaţia pe care o avem cu ei.

A ajuta pe cineva să-şi revină din experienţele negative care erodează sexualitatea sănătoasă, autentică, în felul în care a intenţionat Dumnezeu, se face cel mai bine prin exemplul pe care l-a dat Cristos. Isus i-a acceptat în mod clar pe oamenii care erau consideraţi paria, spunându-le că sunt iubiţi şi preţuiţi. Prin acceptarea îndurătoare a lui Cristos, vieţile sunt schimbate.

Ajută oamenii să proceseze aşteptările neîmplinite în relaţii! Niciunul dintre noi nu vom avea o relaţie în care ne vor fi împlinite toate aşteptările. Aşteptările neîmplinite fac parte din viaţă. Ce facem cu ele? Cum continuăm să avem relaţii sănătoase, în felul în care a intenţionat Dumnezeu, în mijlocul nevoilor neîmplinite? Făcând cunoscut în mod potrivit cum ne-am confruntat cu deziluziile noastre în relaţii, îi ajutăm pe alţii să înveţe lecţii valoroase despre relaţii. Cei care se luptă au nevoie să vadă la alţii relaţii care reflectă felul în care Dumnezeu ne-a proiectat să fim cel mai mult împliniţi – chiar şi în mijlocul deziluziei relaţionale. Şi trebuie să le arătăm prezenţa puternică a lui Dumnezeu, ca vindecător şi mângâietor statornic.

Ajută oamenii să privească mai degrabă la Cristos, decât la sex, pentru a face ca viaţa lor să meargă bine! Cu atenţia pe care cultura noastră o acordă sexului, oamenii ajung adesea să aibă o viziune distorsionată a sexualităţii. Sexualitatea este o experienţă profundă a vieţii, când are loc în felul în care a intenţionat Dumnezeu. Dar unii nu văd planul lui Dumnezeu pentru sexualitatea lor. Cu graba hormonilor care strigă şi cu nevoia care îi împinge să se simtă iubiţi, sunt susceptibili să se deschidă pentru o rănire profundă, când îşi explorează sexualitatea într-un mod în care Dumnezeu nu a intenţionat ca ei să o facă.

Schimbarea este posibilă. Adulţii, atât tineri cât şi maturi, care au avut parte de rădăcinile homosexualităţii şi de consecinţele lor, nu sunt blocaţi în rezultatul final. Confruntarea cu aceste origini şi satisfacerea nevoilor ascunse sunt posibile. În mod specific, ca adult, este posibilă împlinirea nevoilor neîmplinite din copilărie, de dragoste din partea aceluiaşi sex. Terapia reparativă este un mod în care adulţii se confruntă cu rădăcinile homosexualităţii lor şi învaţă cum să-şi împlinească nevoile nesatisfăcute din copilărie. Sunt disponibile şi alte articole care se concentrează asupra procesului de schimbare. Acesta este un extras dintr-un articol.

Schimbarea şi vindecarea cer înfruntarea nevoilor neîmplinite şi a durerii în moduri constructive, în loc de a te dezlănţui, de a le înăbuşi sau de a te întoarce spre ceea ce nu poate împlini nevoile. Dumnezeu oferă o cale de pocăinţă, schimbare, vindecare şi creştere. [În originalul grecesc, pocăinţa – methanoia – înseamnă „schimbarea minţii” (o schimbare a concepţiei/gândirii despre Dumnezeu şi păcat). Pocăinţa autentică va avea ca rezultat recunoaşterea, regretul, mărturisirea şi părăsirea păcatului, precum şi cererea de iertare şi reparaţia, în cazul prejudiciilor, acolo unde este posibil, de exemplu, asumarea rolului de tată faţă de un copil nerecunoscut sau neglijat, renunţarea la o relaţie sexuală ilicită, întoarcerea la partenerul de căsătorie părăsit, restituirea datoriilor, înapoierea banilor sau bunurilor obţinute prin furt sau înşelăciune, recunoaşterea în faţa legii a delictelor comise. N. trad.] Primirea iertării Lui şi faptul de a fi adoptat în familia Lui sunt imediate. Dar umblarea pe cale este un proces de o viaţă. Calea implică schimbare – pentru noi toţi, inclusiv pentru homosexuali. Procesul va fi probabil mai dificil pentru cei care s-au luptat cu homosexualitatea o perioadă mai lungă de timp. Dar indiferent cât de lipsit de speranţă se simte cineva, speranţa schimbării este reală, pentru că, în timp ce Dumnezeu te iubeşte exact aşa cum eşti, El refuză să te lase astfel. Vrea să fii exact ca Isus.

Pentru un adult, soluţia specifică pentru homosexualitate nu este activitatea sexuală. Nici abstinenţa de la activitatea sexuală nu este soluţia. Nu ar trebui nici să se ignore nevoile neîmplinite (greşeala „conservatoare”), nici ca ele să fie transformate în erotism (greşeala „liberală”). Opusul homosexualităţii nu este heterosexualitatea, ci o relaţie sănătoasă părinte-copil, care satisface nevoile copilului. Răspunsul la problema schimbării începe cu înţelegerea că homosexualitatea este legată numai de creşterea psihologică, care a fost întreruptă sau suspendată prematur, dar care are încă o dorinţă puternică de împlinire. Procesul schimbării implică reînceperea procesului de creştere psihologică, cu o persoană parentală sănătoasă şi cu asigurarea că nevoia va fi împlinită. Rezultatul final al procesului este heterosexualitatea – care este abilitatea de a te raporta la oameni (de ambele sexe) ca un membru împlinit psihologic, al propriului sex. Rezultatul final nu este activitatea sexuală cu cineva de sex opus.

Referinţe

^[i] Reparative Therapy of Male Homosexuality de J. Nicolosi, p. 104-107.

^[2] Anything for Love, mărturie Harvest.

^[3] Freed To Love, mărturie Harvest.

^[4] Homosexuality: A New Christian Ethic de E. Moberly, 1983.

^[5] Child Abuse and Neglect 16, Nr. 6, 1992, p. 855-864.

^[6] The Wounded Heart de D. Allender, p. 127.

^[7] Demography of Sexual Orientation in Adolescents, Pediatrics, The Journal of the American Academy of Pediatrics (Vol. 89, aprilie 1992).

[Roots of Homosexuality. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Studiile arată că HIV se transmite în principal în relaţiile sexuale dintre bărbaţi. Într-un studiu făcut în SUA în anii 1994 şi 1995, 51% dintre bolnavii de SIDA erau bărbaţi homosexuali şi doar 8% erau bărbaţi heterosexuali.^[1] În anul 2000, 86,5% dintre cazurile de SIDA la bărbaţii albi americani se datorau sexului homosexual, iar numai 4,1% sexului heterosexual.^[2] Datele statistice prezentate de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolii (CDC) în 2010, arată că rata îmbolnăvirilor cu SIDA şi sifilis pentru bărbaţii homosexuali este de 44 de ori mai ridicată decât cea a îmbolnăvirilor la bărbaţii heterosexuali şi de 40 de ori mai ridicată decât cea a femeilor heterosexuale.^[3]

Conform unui studiu publicat în septembrie 2010 de CDC, homosexualii, bisexualii şi alţi bărbaţi care fac sex cu bărbaţi reprezintă aproximativ 2% din populaţia SUA, dar sunt populaţia cea mai sever afectată de HIV şi singurul grup de risc în care noile infecţii cu HIV au crescut constant de la începutul anilor 1990. De la declanşarea epidemiei în SUA, homosexualii au reprezentat invariabil cel mai larg procentaj de persoane diagnosticate cu SIDA şi de persoane cu SIDA care au murit.^[4]

În anul 2006, homosexualii au reprezentat mai mult de jumătate (53%) dintre toate noile infecţii cu HIV în Statele Unite, iar homosexualii consumatori de droguri au reprezentat un procent suplimentar de 4% dintre noile infecţii. În anul 2007, probabilitatea ca homosexualii să fie diagnosticaţi cu HIV era de 44-86 de ori mai mare, comparativ cu alţi bărbaţi, şi de 40-77 de ori mai mare, comparativ cu femeile. Până la sfârşitul lui 2007, în SUA muriseră 282542 de homosexuali diagnosticaţi cu SIDA.^[4]

Un alt studiu recent al CDC a găsit că, în anul 2008, unul din cinci homosexuali (19%) din 21 de oraşe importante din SUA erau infectaţi cu HIV, iar aproape jumătate (44%) nu ştiau că erau infectaţi. 55% dintre ei nu fuseseră testaţi în ultimele 12 luni.^[4] Potrivit noilor diagnosticări cu HIV în anul 2011, publicate de CDC în martie 2013, homosexualii prezintă o probabilitate de 160-327 de ori mai mare de contaminare cu HIV decât heterosexualii.^[5]

Probabilitatea de a dezvolta cancer anal este de 38,8 ori mai mare la homosexuali decât la bărbaţii heterosexuali,^[6] iar riscul apariţiei cancerului anal după declanşarea SIDA este de 84 de ori mai mare la homosexuali, în comparaţie cu apariţia cancerului anal la acelaşi sex şi grupă de vârstă din populaţia generală.^[7] De asemenea, homosexualii care au HIV prezintă un risc de patru ori mai mare pentru cancer limfatic, de 2,7 ori mai mare pentru cancer la testicule şi de 2,5 ori mai mare pentru cancer la buze.^[8]

În ceea ce priveşte bolile cu transmitere sexuală, trei pătrimi dintre bărbaţii homosexuali vor contracta o boală cu transmitere sexuală în cursul vieţii lor, iar mult peste o treime o vor contracta într-un an.^[9] Pentru că puţini sunt capabili să menţină „monogamia”, promiscuitatea creşte rapid răspândirea bolilor cu transmitere sexuală, ca hepatita A, hepatita B, hepatita non-A şi hepatita non-B, hepatita C, gonoreea, sifilisul, giardoza, amoebioza, camplilobacterioza, infecţiile anorectale cu Neisseria gonorrhoeae, Chlamdya trachomatis, Treponema pallidum, Virus simplex, negii anali, pediculoză şi scabie, bolile enterice ca infecţiile cu specii de Shigella, Campylobacter jejuni, Entamoeba histolytica, Giardia lamblia. Aceste boli cauzează simptome asemănătoare gripei, îmbolnăvirea cronică a ficatului, crampe, ulcere şi chiar moarte.^[10]

Astfel, homosexualii prezintă un risc de 3,7 ori mai mare de a contracta gonoreea,^[11] iar din cauza sexului oral, răspândirea gonoreei faringiene la homosexuali este de 15,2%.^[12] Homosexualii prezintă o rată de infectare cu sifilis de zece ori mai mare decât heterosexualii.^[13] Sifilisul creşte şi până la cinci ori probabilitatea infectării cu virusul HIV (SIDA).^[14]

Contactul oral-anal, care la homosexuali este foarte răspândit, creşte incidenţa hepatitei A. 22% dintre homosexuali contractează anual hepatita A,^[15] iar într-un studiu realizat în 1998, 38% dintre homosexuali erau purtători ai virusului hepatitei B.^[16] Răspândirea hepatitei C la homosexuali este de zece ori mai mare decât la heterosexuali.^[17] Cele trei forme de hepatită afectează ficatul, în faze avansate ducând la apariţia cancerului de ficat.

Din cauza numărului mare de parteneri şi a practicilor sexuale, homosexualii sunt confruntaţi şi cu traumatisme ca incontinenţa fecală, hemoroizii, fisurile anale, rupturile rectosigmoidiene şi proctita alergică.^[18]

Cercetările arată un procentaj semnificativ mai mare al consumului de alcool şi droguri la bărbaţii care iau parte la activităţi homosexuale. Bărbaţii homosexuali fac abuz de alcool de cel puţin trei ori mai mult decât bărbaţii heterosexuali.^[19] 76% dintre adolescenţii homosexuali şi bisexuali consumă alcool, 42% marijuana şi 25% cocaină sau crack.^[20] În timp ce există şi alte implicaţii, alcoolul şi drogurile sunt deseori folosite pentru a masca goliciunea găsită în homosexualitate.

Trăind mereu la limita depresiei psihice, dar mai ales spirituale, homosexualii au nelinişti, fobii, tensiuni, stres, insomnii, nevroze, angoase, disperări pe care psihiatrii nu le pot rezolva. Studiile arată că aproximativ 30-40% din populaţia homosexuală a trecut printr-o depresie majoră. În timp ce procentajul femeilor heterosexuale care se luptă cu depresia este similar, în cazul bărbaţilor este clar diferit. Numai 3% dintre bărbaţii heterosexuali se luptă în mod tipic cu depresia.^[21] Per ansamblu, bărbaţii homosexuali au o înclinaţie mai mare spre singurătate, anxietate, paranoia, depresie şi nefericire decât restul populaţiei.^[22]

Astfel, riscul ca homosexualii să sufere de o tulburare mentală este de 2,5 ori mai mare, comparativ cu bărbaţii heterosexuali. Tulburările depresive unipolare şi bipolare sunt de 3,64 ori mai răspândite la homosexuali faţă de heterosexuali, iar tulburările de anxietate apar de 3,3 ori mai des la homosexuali decât la heterosexuali.^[23]

Homosexualitatea este asociată şi cu numeroase gânduri şi tendinţe de sinucidere. Dorinţa de a pune capăt disperării deseori găsite în homosexualitate explică parţial rata înaltă a tendinţelor suicidare. Aproximativ 40% dintre homosexuali s-au gândit serios la sinucidere sau au încercat să se sinucidă.^[24] Tinerii homosexuali pot să realizeze până la 30% din sinuciderile reuşite ale tinerilor în fiecare an.^[25] 30% dintre adolescenţii bisexuali au încercat să se sinucidă cel puţin o dată. Într-un studiu efectuat pe 5000 de bărbaţi homosexuali şi femei homosexuale, 35% dintre bărbaţi şi 38% dintre femei au luat în considerare, cu toată seriozitatea, sinuciderea sau au avut o tentativă de sinucidere.^[26] Astfel, 31% dintre homosexuali au cel puţin o tentativă de sinucidere, comparativ cu heterosexualii, unde rata este de 2,9% pentru tinerii cu vârsta între 18-24 de ani şi 4% pentru persoanele între 25-44 de ani.^[27] Deci, homosexualii au o rată de sinucidere de cel puţin 10 ori mai mare decât heterosexualii.^[28]

Speranţa de viaţă a bărbaţilor homosexuali este cu cel puţin 30 de ani mai mică decât a bărbaţilor heterosexuali căsătoriţi.^[29] Unele studii au arătat că mai puţin de 3% dintre homosexualii chestionaţi aveau peste 55 de ani.^[30] Analizând necrologurile publicate în ziarul homosexual Washington Blade între anii 1986‑1991, Institutul pentru Cercetarea Familiei a găsit că homosexualii care au murit de SIDA au trăit în medie 39 de ani, iar cei care au murit din alte cauze au trăit în medie 43 de ani. Homosexualii în relaţii de „căsătorie” au trăit în medie 37 de ani. Studiul a demonstrat că un homosexual trăieşte în medie 41 de ani, comparativ cu populaţia generală, care trăieşte în medie 73 de ani. Astfel, studiul a arătat că stilul de viaţă homosexual duce la scăderea duratei medii de viaţă cu 32 de ani.^[31]

Un alt studiu al Institutului pentru Cercetarea Familiei, bazat pe 6714 necrologuri din ziare homosexuale de pe tot cuprinsul SUA, a descoperit că 3% din 6574 de homosexuali muriseră violent: 1,4% dintre homosexuali au fost ucişi (rată de peste 100 de ori mai mare decât la heterosexuali), 0,6% dintre homosexuali s-au sinucis (rată de zeci de ori mai mare decât la heterosexuali), iar 0,6% dintre homosexuali au murit în accidente de maşină (o rată de mai mult de 17 ori mai mare decât a heterosexualilor). Aceste evenimente, asociate cu diferite boli cu transmitere sexuală (în special SIDA) dobândite de la alţi homosexuali, au avut ca rezultat o vârstă medie de deces de 40 de ani pentru homosexuali. În acelaşi studiu, în eşantioane comparative, bărbaţii căsătoriţi au avut o vârstă medie de deces de 75 de ani, iar femeile căsătorite, de 79 de ani. Pentru persoanele divorţate sau celibatare, vârsta medie de deces a fost de 57 de ani pentru bărbaţi şi de 71 de ani pentru femei. Astfel, din cel mai vast studiu desfăşurat până în prezent, în anul 1993, homosexualii trăiau cu 35 de ani mai puţin decât bărbaţii heterosexuali.^[32]

Referinţe

^[1] HIV/AIDS Surveillance Report, U.S. Department of Health and Human Services, Centres for Disease Control and Prevention, ediţia de sfârşit de an, 1995, Vol. 7, Nr. 2, p. 10.

^[2] CDC Analysis Provides New Look at Disproportionate Impact of HIV and Syphilis Among U.S. Gay and Bisexual Men, www.cdc.gov/nchhstp/newsroom/2010/msmpressrelease.html.

^[3] www.ro.wikipedia.org/wiki/Contact_sexual_anal, 29.09.2014.

^[4] Centers for Disease Control and Prevention, HIV among Gay, Bisexual and Other Men Who Have Sex with Men (MSM), www.cdc.gov/hiv/risk/gender/msm/facts/index.html.

^[5] www.pewsitter.com/view_news_id_125129.php; de asemenea, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău, Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 88.

^[6]     B. Roehr. Anal Cancer and You. Between the Lines News.

^[7] Health Care Needs of Gay Men and Lesbians, Journal of the American Association, 1 mai 1996, Vol. 275, Nr. 17, p. 1355-1356.

^[8] Virgiliu Gheorghe & Andrei Dîrlău (2014) Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 89.

^[9] A. Silivestre (1993) Changes in HIV Rates and Sexual Behavior Among Homosexual Men 1984-1992, American Journal of Public Health 83, p. 578-580.

^[10] Jeff Olson (1986) When Passions Are Confused. Understanding Homosexuality; downloadare gratuită la www.jesus-revolution.com/Documents/When_Passions_Are_Confused_Understanding_Homosexuality.pdf.

^[11] J. Vincelette, J. G. Baril, R. Allard (1991) Predictors of Chlamydial Infection and Gonorrhea Among Patients Seen by Private Practitioners.

^[12] Dylan Kneale, Gay Consumer Spending. The Wall Street Journal, 10 februarie 1989.

^[13] Catherine M. Hutchinson (1991) Characteristics of Patients With Syphilis Attending Baltimore STD Clinics. Archives of Internal Medicine. 151, no. 3:511.

^[14] Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău (2014) Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 86.

^[15] Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău (2014) Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 87.

^[16] R. J. Gilson ş.a. (1998) Hepatitis B virus infection in patients attending a genitourinary medicine clinic: risc factors and vaccine coverage. Sexually transmitted infections, 74(2), p. 110-115.

^[17] O. K. Ndimbie ş.a. (1996) Hepatitis C virus infection in a male homosexual cohort: risk factor analysis. Genitourinary Medicine, 72(3), 212-216.

^[18] Health Care Needs of Gay Men and Lesbians, Journal of the American Association, 1 mai 1996, Vol. 275, Nr. 17, p. 1355-1356.

^[19] C. E. Lewis, Drinking Patterns in Homosexual and Heterosexual Women, Journal of Clinical Psychiatry 43 (1982), p. 277-279.

^[20] Health Care Needs of Gay Men and Lesbians, Journal of Clinical Psychiatry 43 (1982), p. 277-279.

^[21] Archives of General Psychiatry 48, februarie 1991, p. 127.

^[22] Marshall Kirk & Hunter Madsen (1989) After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s, New York, Plume, p. 259.

^[23] S. D. Cochran & V. M. Mays (2000) Lifetime prevalence of suicide symptoms and affective disorders among men reporting same-sex sexual partners: Results from NHANES III, American Journal of Public Health, 90(4), 573-578; S. E. Gilman ş.a. (2001) Risk of psychiatric disorders among individuals reporting same-sex sexual partners in the National Comorbidity Survey, American Journal of Public Health, 91(6), 933-939; T. G. Sandfort ş.a. (2001), Same-sex sexual behavior and psychiatric disorders: Findings from the Netherlands Mental Health Survey and Incidence Study (NEMESIS), Archives of General Psychiatry, 58(1), 85-91; Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău (2014) Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 92-93.

^[24] K. Jay & A. Young, The Gay Report, p. 728.

^[25] Report of the Secretary’s Task Force on Youth Suicide (Washington, D.C.: U.S. Government Printing Office, 1989, Vol. 3, DHHS Publication No. ADM 89-1623, p. 3-110.

^[26] Fact from PFLAG, citat în The Book: The Parent Handbook for What Matters, San Ramon, CASA, 1977, p. 46.

^[27] E. K. Mościcki ş.a. (1988) Suicide attempts in the Epidemiologic Catchment Area study. The Yale Journal of Biology and Medicine, 61(3), 259.

^[28] Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău (2014) Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 95.

^[29] A. Silivestre (1993) Changes in HIV Rates and Sexual Behavior Among Homosexual Men 1984-1992, American Journal of Public Health 83, p. 578-580.

^[30] Don Schmierer (2007) Un gram de prevenire. Prevenirea condiţiei homosexuale în viaţa tinerilor, p. 121.

^[31] B. Clowes (1994), Pro-Life Activist’s Encyclopedia. American Life League.

^[32] Cameron ş.a. (1993) The homosexual lifespan. Lucrare prezentată la Eastern Psychological Association, 17 aprilie; Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău (2014) Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 98.

de Dr. Paul Cameron şi Dr. Kirk Cameron

Sumar

40 de cazuri de apeluri în dispute de custodie, extrase sistematic din toate cazurile implicând un părinte homosexual în Statele Unite, au fost comparate cu 38 de cazuri de apeluri implicând dispute de custodie heterosexuală, extrase aleatoriu din liste de „caracter” parental, şi 18 cazuri de apeluri, extrase aleatoriu din cazuri „generale” din Dicennial Digest, din 1966 până în 1991. Fiecare caz implicând reclamanţi homosexuali, comparativ cu cazuri implicând reclamanţi heterosexuali, a fost examinat, pentru informaţii înregistrate despre (1) caracterul părintelui homosexual, tovarăşii părintelui homosexual, părintele heterosexual şi tovarăşii părintelui heterosexual, (2) efectele, îndeosebi vătămările provocate copilului (copiilor) şi (3) opinia psihiatriei. 82% dintre părinţii homosexuali, faţă de 18% dintre părinţii heterosexuali, şi 54% dintre tovarăşii homosexualilor, faţă de 19% dintre tovarăşii heterosexualilor, au fost înregistraţi ca având un caracter necorespunzător, în cazurile care au implicat un reclamant homosexual. Dintre cele 66 de vătămări înregistrate, de exemplu, molestare, abuz fizic, la 73 de copii, părinţii homosexuali au fost răspunzători de 64 (97%). Dintre cele 32 de lesbiene, 6 au fost înregistrate că se angajaseră în activitate criminală şi 3, pentru aducere de învinuiri false de abuz sexual al copilului împotriva tatălui. Opinia psihiatriei totuşi a fost de 25 la 12 în favoarea custodiei pentru părinţele homosexual. În 56 de cazuri comparative, heterosexual faţă de heterosexual, 38% dintre părinţii homosexuali şi 28% dintre tovarăşii lor au fost înregistraţi ca având un caracter necorespunzător. Au fost înregistrate 6 vătămări la cei 105 copii şi 3 situaţii de criminalitate, dar nicio învinuire de abuz sexual. În literatura de specialitate a curţii de apel, părinţii homosexuali au avut în mod disproporţionat un caracter necorespunzător şi au fost în mod disproporţionat asociaţi cu variate vătămări aduse copiilor lor.

Referinţe

Cameron P. & Cameron K. (1996), Homosexual parents. Adolescence, 31, 757-776.

Cameron P. & Cameron K. (1997), Did the APA misrepresent the scientific literature to courts in support of homosexual custody? Journal of Psychology, 131, 313-332.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., Homosexual Parents: A Comparative Forensic Study of Character and Harms to Children. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dr. Paul Cameron

Sumar

Contrar afirmaţiilor Asociaţiei Americane de Psihologie şi Asociaţiei Naţionale a Lucrătorilor Sociali, ca şi afirmaţiilor a numeroşi critici, că nu există diferenţe între copiii crescuţi de homosexuali şi cei crescuţi de heterosexuali căsătoriţi, elaborata teorie social-personalitate numită „bunul simţ” prezice că, din cauză că „producem ceva asemenea nouă” şi fiindcă psihopatia/sociopatia informează cu privire la expresiile majore ale devianţei sociale, inclusiv homosexualitatea, copiii homosexualilor (1) vor fi mai frecvent supuşi instabilităţii parentale (de locuinţă şi de parteneri sexuali) şi (2) vor avea relaţii nesatisfăcătoare cu băieţii de vârsta lor şi cu adulţii. De asemenea, se consideră că, asemenea părinţilor lor, copiii homosexualilor vor fi mai predispuşi (3) să devină homosexuali, (4) să fie instabili (să aibă probleme emoţionale şi dificultate în formarea unor legături de durată), cu un interes redus pentru natalitate şi (5) să fie precoce şi promiscui sexual. Diferenţele dintre grupurile comparative, homosexual şi heterosexual, care se referă la „bunul simţ” au fost considerate „fărâme” sugestive de dovezi empirice. Diferenţele care au apărut în cadrul studiilor conduse de cercetători care au arătat înţelegere, care au utilizat eşantioane de voluntari, au fost considerate fărâme de dovezi nefavorabile. Din 171 de fărâme, 82 de fărâme nefavorabile şi 55 de fărâme care nu au fost nefavorabile au susţinut „bunul simţ”, în timp ce 34 de fărâme au fost împotriva „bunului simţ”. Prin această metodă de numărare experimentală, s-a găsit susţinere pentru convingerile bunului simţ: copiii homosexualilor vor fi mai predispuşi să devină homosexuali şi să aibă relaţii nesatisfăcătoare cu băieţii de vârsta lor, în timp ce s-a găsit un suport mai slab pentru unele dintre celelalte preziceri. Evaluată astfel, dovada empirică din literatura de specialitate a tins să încline împotriva afirmaţiilor că nu există „nicio diferenţă” între copiii crescuţi de homosexuali şi cei crescuţi de heterosexuali. În particular, afirmaţiile oficiale, rostite cu vigoare, că nu există „nicio diferenţă”, sunt exagerări. Ele se rezumă la organizaţii şi la unii cercetători proeminenţi, care afirmă că au dovedit ipoteza nulă, care este fundamental imposibilă. Este probabil ca descoperirile nesemnificative statistic pe care s-a insistat până acum să includă erori de Tipul II, create prin folosirea unor eşantioane de voluntari, identificare inadecvată şi măsurarea diferenţelor probabile şi prin refuzul de a interpreta rezultatele în moduri contrare simpatiilor subiecţilor, investigatorilor şi organizaţiilor.

Referinţe

Cameron P. (1999), Homosexual Parents: Testing “common sense” – a literature review emphasizing the Golombok and Tasker longitudinal study of lesbians’ children. Psychological Reports, 85: 282-322.

[Paul Cameron, Ph.D., Homosexual Parents: Testing “Commnon Sense” – A Literature Review Emphasizing the Golombok and Tasker. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dr. Paul Cameron şi Dr. Kirk Cameron

Sumar

Homosexualitatea părinţilor afectează orientarea sexuală sau experienţele copiilor lor? 17 din 5182 de adulţi aleşi aleatoriu din şase oraşe mari din SUA au răspuns la chestionare, indicând că au avut un părinte homosexual. Homosexualitatea parentală poate fi legată de constatările că (1) 5 din 17 au raportat relaţii sexuale cu părinţii lor; (2) o fracţiune disproporţionată au raportat relaţii sexuale cu alţi îngrijitori şi cu alte rude; şi (3) o fracţiune disproporţionată: (a) au susţinut o orientare mai puţin decât exclusiv heterosexuală (47%); (b) au indicat insatisfacţie de gen; şi (c) au raportat că prima lor experienţă sexuală a fost homosexuală. Din 1388 de necrologuri consecutive dintr-un important ziar homosexual, 87 dintre homosexualii care au murit aveau copii şi au înregistrat o vârstă mediană la deces de 47 de ani (cei 1267 fără copii aveau o vârstă mediană la deces de 38 de ani); 10 lesbiene au avut copii, iar 24 de lesbiene nu au avut copii. Estimăm că mai puţin de 1% dintre părinţi sunt bisexuali sau homosexuali şi că < 7% dintre homosexuali şi aproximativ o treime dintre lesbiene sunt părinţi.

Referinţe

Adolescence, 1996, 31(124), 757-776.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., Homosexual Parents. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]