de Richard Oostrum

Richard Oostrum

Când dorinţele mele homosexuale au început să iasă la iveală în timpul adolescenţei, I-am pus lui Dumnezeu întrebarea: „Ce se întâmplă? Nu vreau asta, deci dacă poţi să mă schimbi, Te rog să o faci.” Nu vroiam să fiu diferit de ceilalţi. Mi-am reprimat sentimentele un timp destul de îndelungat, dar când am intrat în prima mea relaţie homosexuală, am ieşit din „dulap”.

Prietenii şi familia mea au acceptat asta fără probleme. Eram foarte activ în competiţiile de înot, jucam polo pe apă şi eram chiar antrenor pentru un grup de tineri cu vârsta cuprinsă între şaisprezece şi douăzeci de ani. La acea vârstă, tinerii îşi spun opiniile destul de sincer, dar chiar şi din partea lor am avut parte de puţine împotriviri, prejudecăţi sau probleme. Totul părea să meargă uşor. Deoarece nu am întâmpinat împotriviri, am presupus că probabil asta intenţionase Dumnezeu pentru mine. Toată lumea îmi spunea: „Aşa te-ai născut şi aşa vei fi întotdeauna.” Mă împăcasem cu gândul acesta.

Aveam mulţi prieteni şi multe cunoştinţe în lumea homosexuală şi eram foarte activ în organizarea competiţiilor de înot şi a cluburilor homosexuale din Olanda. Concuram, de asemenea, la Jocurile Homosexuale din New York. A fost un timp fantastic, atât de mulţi oameni cu aceleaşi idei fiind laolaltă.

Pe atunci aveam o relaţie cu un tip din Amsterdam. Când eram împreună de o lună, am aflat că era seropozitiv şi, nu mult după aceea, am descoperit că avea SIDA. Trei ani mai târziu, David a murit. A fost o perioadă foarte întunecată, dar am primit mult sprijin de la prieteni şi familie.

Fără ca sprijinul să-mi fie îngrădit

După ce a murit David, am devenit de necontrolat şi m-am implicat intens în viaţa de noapte homosexuală. M-am mutat la Amsterdam, îndeosebi deoarece ştiam că Jocurile Homosexuale urmau să se ţină acolo. Mi-am făcut un cerc larg de prieteni şi eram întru totul implicat în viaţa de noapte.

După ce am trăit astfel cam şase luni, parcă ceva a început să nu-mi dea pace în interior. Am realizat că stilul acela de viaţă nu era sănătos pentru mine; simţeam literalmente că eram legat cu o frânghie. O voce slabă, în interiorul meu, îmi spunea că Dumnezeu nu era fericit cu stilul meu de viaţă. Ceea ce mi-a devenit tot mai clar; ştiam că era vocea lui Dumnezeu. Am vorbit despre asta cu un fost iubit, care se afla de fapt în aceeaşi situaţie. Am cumpărat o Biblie şi am început să citesc, dar nu am înţeles prea multe. Ştiam că dacă vroiam să descopăr mai mult, trebuia să merg la biserică.

În toată viaţa mea fusesem într-o biserică de numai două ori înainte, o dată la o nuntă şi o dată la o înmormântare, deci acela a fost un pas important pentru mine. La televizor am văzut o slujbă a bisericii Church of Christ locale şi am decis să merg acolo. Am crezut că biserica va fi demodată şi plictisitoare, dar nu a fost. Oamenii erau cu adevărat mulţumiţi şi era o atmosferă aşa de relaxată!

Nu m-am simţit cu adevărat confortabil, deoarece totul era nou pentru mine, dar am decis că voi rămâne pentru o ceaşcă de cafea după întâlnire, înainte de a mă întoarce acasă. Pe când îmi beam cafeaua, o doamnă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat de unde eram şi cu ce mă ocupam. Fără pic de ruşine sau jenă, i-am spus totul. Mi-a răspuns într-un mod foarte pozitiv şi m-a întrebat apoi despre slujbă şi dacă ştiam că, dacă Îi ceream lui Isus să vină în viaţa mea, va veni. Mi-a făcut cunoscută Evanghelia, iar apoi m-a întrebat: „Ţi-ar plăcea să faci asta?” Am zis „da”, iar apoi am rostit împreună rugăciunea păcătosului. Chiar din acel moment, pacea a intrat în viaţa mea. Am părăsit viaţa de noapte intensă de care fusesem acaparat. Nimeni nu mi-a zis: „Nu poţi merge în baruri!” sau „Nu poţi face asta sau aia!” Aveam pace în interior şi era minunat!

În duminica următoare m-am dus din nou la aceeaşi biserică şi aceeaşi doamnă m-a întrebat cum petrecusem săptămâna care se încheiase. I-am răspuns că totul era minunat; eram liniştit şi nu simţisem nicio nevoie să dau curs unor activităţi homosexuale. Ea mi-a zis că Isus intrase în viaţa mea şi că Duhul Sfânt trăia în inima mea. Ceea ce suna foarte abstract pentru mine, dar observasem într-adevăr că exista o mare schimbare în interiorul meu. Ea mi-a spus, de asemenea, că Biblia se referea la stilul de viaţă pe care îl trăisem şi m-a întrebat ce credeam despre asta. I-am răspuns: „Sunt de acord cu Biblia.” Iar când am rostit acele cuvinte, m-am gândit: „Ce spun eu acum?”

Nu eram un activist homosexual extremist care lupta pentru drepturile homosexualilor sau ceva genul, dar evident dusesem o viaţă de homosexual şi eram interesat ca cei „de felul meu” să fie acceptaţi în societate. Dar eram convins că nu mai vroiam acel stil de viaţă şi mai mult, că nici Dumnezeu nu îl mai vroia pentru mine. El avea altceva în minte pentru viaţa mea. Ea m-a sfătuit să contactez EHAH (organizaţia olandeză afiliată la Exodus). I-am sunat şi, două săptămâni mai târziu, am început să merg la întâlniri acolo.

Pe aripile dragostei

Nu ar fi putut fi mai clar pentru mine: homosexualitatea şi Isus nu mergeau mână în mână. Cu toate acestea, partea la care renunţam constituia mai mult de 90% din viaţa mea: sporturi, viaţă socială, vacanţe, chiar magazinele de unde îmi cumpăram hainele. Eram vârât până peste cap în subcultura homosexuală şi dintr-odată totul era pus pe tuşă. M-am gândit ulterior că aş fi fost un caz grozav pentru psihologi. Probabil că, din punctul lor de vedere, urma să mă prăbuşesc într-o criză totală de identitate sau ceva de genul, dar de fapt nu s-a întâmplat aşa ceva. Simţeam o dragoste atât de intensă din partea lui Dumnezeu, care cântărea mult mai greu decât orice îmi lipsea! Mă simţeam literalmente învăluit într-un nor de dragoste.

Prin discuţii regulate cu unul dintre membrii EHAH, am primit descoperirea şi convingerea cu privire la ceea ce mi se întâmplase în viaţă. El m-a ajutat să-mi redirecţionez viaţa către noua mea poziţie în Cristos. Am vorbit cu el despre sentimentele mele homosexuale şi am aflat ce spune Biblia despre homosexualitate. Nu m-am simţit niciodată presat de atitudini de genul: „Bietule fost homosexual, care ai devenit creştin, te vom aranja cu o soţioară drăguţă, care te va înţelege tot restul vieţii tale.” Pentru mine era clar că mă aflam într-un proces. Ei nu mi-au dat niciodată impresia că odată ce am trecut prin consiliere, nu voi mai fi nevoit să mă lupt cu sentimente homosexuale.

Când le-am făcut cunoscută mărturia mea părinţilor mei, aproape că au căzut de pe scaun din cauza şocului. M-am gândit: „Hei, staţi niţel! Când le-am spus despre homosexualitatea mea, nu a fost nicio problemă. Dar acum că am ales calea lui Dumnezeu, toţi se supără.” Îmi tot spuneau: „Te-ai născut aşa şi n-am avut niciodată o problemă cu asta.”

Cred că am înţeles răspunsul lor, pentru că dacă mi-ar fi spus cineva acelaşi lucru cu un an înainte, aş fi răspuns la fel. Dar am ştiut atunci, aşa cum ştiu şi acum, că homosexualitatea şi credinţa nu se pot amesteca, deşi pe atunci nu pricepeam prea mult Cuvântul lui Dumnezeu. Am înţeles, de asemenea, reacţiile celor din lumea homosexuală. „Te vei întoarce”, îmi tot repetau ei. Erau şi din cei care credeau că am contractat SIDA sau că aveam poate o reacţie întârziată la moartea partenerului meu. Aceia mi-au răspuns: „Sigur, ai nevoie de un sprijin, mai ales după ce l-ai pierdut pe David.”

Chiar înainte de Jocurile Homosexuale de la Amsterdam, îmi amintesc că I-am zis lui Dumnezeu: „Când jocurile se vor desfăşura aici, nu vreau să fiu prin preajmă; nu am nevoie de acest gen de confruntare.” Concurasem în toată lumea şi îmi clădisem o reţea impresionantă de contacte şi prieteni din multe ţări, oameni care îşi planificaseră să vină să mă viziteze când ajungeau în oraşul meu. Tot în acea vreme duceam primele mele lupte adevărate în care mă împotriveam homosexualităţii şi îmi era teamă că nu voi putea face faţă ispitelor.

Într-o zi, am căzut pe genunchi şi m-am mai rugat o dată pentru pace. Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, a sunat telefonul şi cineva de la EHAH m-a întrebat dacă eram interesat să iau parte la un program care încerca să ajungă la cei care aveau nevoie de ajutor sau sfaturi, un program al organizaţiei Tineri Pentru Misiune, care urma să se desfăşoare în timpul Jocurilor. Am izbucnit în râs, gândindu-mă: „Da, Îi cer lui Dumnezeu să mă folosească şi într-o oră primesc prima misiune!” Aşa am intrat prima dată în legătură cu Tineri Pentru Misiune.

Destul de sigur pe mine, m-am implicat în acel program în timpul Jocurilor Homosexuale, mergând chiar la competiţiile de înot. Protecţia lui Dumnezeu a fost ca un cocon în jurul meu. Nu am simţit nicio ispită homosexuală, cu toate că eram foarte tânăr în credinţă. Am fost capabil să le spun celor mai apropiaţi prieteni ai mei despre Isus, ceea ce s-a dovedit a fi o experienţă uimitoare.

Nerăbdător să merg mai departe

Viaţa mea după convertire a fost un lung şir de schimbări. Se părea că Dumnezeu mă ţinea cu putere de mână şi mă purta pe drumul vieţii, iar eu am continuat să mă ţin strâns de El până în prezent! Este o viaţă palpitantă şi ştiu Cine este Autorul ei, Cel care poate să deschidă orice uşă şi să-mi dea tot ceea ce am nevoie. Ce mângâiere!

Cam cu un an şi jumătate în urmă, am renunţat la slujbă, deoarece vroiam să fiu disponibil pentru Dumnezeu pe tot parcursul zilei. Când mi-am făcut cunoscută decizia la serviciu, am primit un răspuns pozitiv, cu excepţia clişeului îngrozitor: „Ei bine, dacă te face fericit! E viaţa ta!”

Am început să lucrez cu program întreg la Tineri Pentru Misiune în Amsterdam, după ce am absolvit Şcoala de Antrenament în Ucenicie de la Tineri Pentru Misiune din Heidebeek, Olanda. Când am participat la programul Şcolii de Antrenament în Ucenicie de a-i găsi pe cei care aveau nevoie de ajutor şi sfat în Uganda, pentru a termina etapa antrenamentului de bază, L-am întrebat pe Dumnezeu ce să fac mai departe. Imediat după Şcoala de Antrenament în Ucenicie, am fost primit într-un program de doi ani la Universitatea Naţiunilor de la Tineri Pentru Misiune, care urma să înceapă la Amsterdam. Era un curs care avea ca ţintă ajungerea cu Evanghelia la cei pierduţi care locuiau în mediul urban.

Vreau să mă întorc la lumea homosexuală din inima Amsterdamului şi să iniţiez o nouă lucrare de misiune acolo. Dar avem o mulţime de pregătiri de făcut: să ne rugăm pentru sprijin financiar, pentru o echipă de oameni dedicaţi. Avem, de asemenea, nevoie de spaţiu pentru birou. La început, va fi important să clădim prietenii. Poate că vom conlucra cu EHAH, pentru a ne coordona eforturile şi a ne canaliza energiile pentru crearea unei strategii potrivite. Este uimitor pentru mine că încă nu există o astfel de lucrare într-un centru homosexual ca Amsterdamul. Desigur, înţeleg că vor exista dificultăţi în începerea unei asemenea lucrări şi că voi avea nevoie de răbdare. Lucrarea va presupune predicarea Cuvântului lui Dumnezeu homosexualilor, care poate că nu cunosc prea multe despre Biblie. Dar cred că oamenii ştiu, în sinea lor, că homosexualitatea nu este îngăduită de Dumnezeu. Sunt nerăbdător să încep.

Când de-abia mă convertisem, eram atât de entuziasmat, încât vroiam să convertesc întreaga lume, inclusiv pe toţi cei din mediul homosexual. În entuziasmul meu, am fost destul de insensibil, iar uneori de-a dreptul nepoliticos, deoarece nu-mi era jenă deloc să „spun lucrurile aşa cum erau”. A trebuit să le cer iertare celor pe care i-am rănit. Am spus lucruri pe care nu ar fi trebuit să le spun, iar acum o iau de la început.

Încerc să le fiu prieten acestor oameni, iar prietenia înseamnă să împărtăşeşti lucrurile prin care treci. Pentru mine, aceasta este misiunea mea, iar prietenia este drumul pe care umblu. Nu predic tot timpul; îmi împărtăşesc viaţa, râd cu prietenii mei şi port discuţii bune cu ei. Prieteniile mele devin tot mai profunde. Mă credeţi sau nu, primul meu partener din 1985 a fost şi primul care a început să mă sponsorizeze în misiuni. M-am gândit: „Dumnezeule, chiar că binecuvântezi lucrarea asta!” Încet, dar sigur, uşile se deschid pentru a mă întoarce la lumea homosexuală, dar nu cu o Biblie mare în mână şi cu mesajul: „Hei, întoarceţi-vă la Dumnezeu sau veţi arde!”

Încep să văd lumea tot mai mult prin ochii lui Isus. Ştiu ce vrea să facă şi ce poate să facă Isus cu o inimă zdrobită şi cu o viaţă zdrobită; vrea să aducă vindecare. Văd asta din ce în ce mai mult şi am nevoie să ştiu asta din ce în ce mai mult, în fiecare zi, altminteri nu aş putea lucra în această lume.

Ispite

Desigur, există ispite – nevoi fizice şi sexuale care sunt stârnite. Mă aflu în procesul de restaurare. Vechile sentimente homosexuale ies uneori la suprafaţă. Este greu, dar aceasta mă trezeşte, ca să-L caut pe Domnul tot mereu, confirmându-se astfel, încă o dată, că sunt o creaţie nouă şi Îi aparţin lui Cristos.

Înainte de a mă converti eram foarte activ sexual, până într-atât încât mă apropiam de dependenţă. Când treci de la 100% la zero, desigur, te-ai aştepta ca nevoile să ceară în continuare să fie satisfăcute. Dar fiindcă am primit atâta dragoste de la început, nici măcar nu le-am simţit. Am crezut doar că totul se va aranja cumva. În mod evident, sentimentele heterosexuale se dezvoltă, dar nu mă concentrez asupra lor.

Ceea ce îmi lipseşte uneori este camaraderia pe care o aveam în viaţa homosexuală, mai ales la competiţiile de înot din toată lumea şi la petrecerile legate de ele. Petreceam câte un weekend ici şi acolo, şi mă distram bine în viaţa de noapte. Aveam şi un prieten foarte bun; eram ca fraţii unul pentru celălalt. După ce am devenit creştin, relaţia noastră a luat sfârşit. Îmi lipsesc, de asemenea, căldura sufletească şi afecţiunea fizică. Nu-mi lipsesc în mod deosebit experienţele sexuale cu bărbaţi, dar îmi lipseşte uneori o îmbrăţişare bună. Şi, de obicei, Domnul răspunde El Însuşi acestei nevoi, până acolo că aproape simt literalmente cum mă cuprinde în braţe, liniştindu-mă cu dragostea Lui. Acesta este lucrul minunat din relaţia mea cu Isus; El ştie exact ce se întâmplă înăuntrul meu şi cum să-mi dea ce am nevoie.

Am şi prieteni în viaţa homosexuală care vor să combine credinţa cu stilul lor de viaţă. Adică merg la biserică, dar au şi un iubit. Ei simt cumva că este viabil. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu am avut niciodată îndoieli în această privinţă; nu m-am întrebat niciodată dacă Dumnezeu ar fi mulţumit dacă aş rămâne în acel stil de viaţă. Cunosc poziţia lui Dumnezeu asupra acestei chestiuni.

[Richard Oostrum, I Desire to Return to the Gay World. Copyright © Richard Oostrum. Tradus şi publicat cu permisiune. Richard este autorul cărții A Guy Who Was Gay. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o înregistrare video cu Richard, clic aici.]

de Willy Torresin

Willy Torresin

Am crescut într-o familie religioasă. Deşi părinţii ne duceau la biserică în fiecare duminică, familia noastră era departe de a fi „normală”. Tatăl meu avea o problemă serioasă cu băutura, astfel încât pierdea serviciu după serviciu. Mama mea încerca să compenseze, muncind în afara casei ca să ne asigure traiul şi, de asemenea, încercând să împlinească atât rolul tatălui, cât şi pe cel al mamei. Cumva, în anii de început ai vieţii mele, am primit mesajul că trebuia să fiu bun ca să fiu iubit şi acceptat. Aveam, de asemenea, o stimă de sine foarte scăzută, astfel încât am încercat foarte tare să fiu un fiu bun, ca să fiu iubit şi acceptat de părinţi, în special de tatăl meu. Într-un anume fel, simţeam că în familia noastră dragostea era condiţionată de comportamentul şi performanţa mea. Credeam că voi fi iubit de părinţi, de alţi oameni şi de Dumnezeu, dacă mă purtam cum trebuie. Altfel, nu voi fi iubit şi acceptat. Când mergeam la biserică în zilele de duminică, mi se spunea că Dumnezeu mă va iubi dacă nu voi păcătui. Am transferat asupra lui Dumnezeu acceptarea bazată pe performanţă pe care o învăţasem de la oamenii din jurul meu.

În anii adolescenţei am simţit că ceva nu era în ordine cu mine, ceva care avea de-a face cu sexualitatea, dar nu ştiam ce anume. Pe vremea aceea nimeni nu vorbea deschis despre sexualitate. Mesajul implicit era că orice avea de-a face cu sexul era greşit şi păcătos. Impresia negativă a fost întărită când o femeie adultă m-a molestat sexual pe când aveam 5 sau 6 ani. În plus, pe atunci nu exista absolut nicio formă de educaţie sexuală. Când am întrebat-o pe mama cum m-am născut, mi-a spus că Dumnezeu „plantase o sămânţă” înăuntrul ei şi aşa am apărut eu. Nu mi-a venit niciodată în minte să o întreb cum o făcuse Dumnezeu!

Când aveam cam 14 sau 15 ani, m-am refugiat din mediul meu familial zbuciumat în religie. Am devenit din ce în ce mai implicat în activităţile bisericii şi am încercat să petrec cât mai mult timp posibil în biserică. Dar am continuat să cred că singurul mod de a-I plăcea lui Dumnezeu era să fiu bun şi să fac lucrurile corecte. Sentimentul că ceva nu era în ordine cu mine persista, dar nici măcar nu vroiam să mă gândesc la aceasta. Pur şi simplu am preferat să dau lucrurile la o parte, sperând că în cele din urmă vor dispărea.

Când am împlinit 18 ani, am fost încurajat de unul dintre pastorii din biserica mea să merg la seminar şi să devin pastor. Nu eram prea sigur, dar pentru că nu ştiam ce să fac cu viaţa mea şi deoarece căutam moduri noi de a-I plăcea lui Dumnezeu, pentru ca El să mă iubească şi să mă accepte, am hotărât că era potrivit să urmez sugestia lui.

În cele din urmă, am început seminarul şi am făcut lucrare misionară, încă încercând să câştig aprobarea lui Dumnezeu. A durat cam trei ani. Totuşi, în acel timp am devenit din ce în ce mai conştient că era ceva greşit în sexualitatea mea. Am început să citesc toate cărţile pe care le-am găsit despre subiectul respectiv. În final am dat de o descriere a atracţiei faţă de persoane de acelaşi sex. Poate că cel mai dificil lucru din viaţa mea, până în acel moment, a fost să admit că mă luptam cu sentimente şi dorinţe homosexuale. Pe vremea aceea credeam că practica homosexuală era probabil cel mai rău păcat şi că oamenii care s-au luptat şi au practicat homosexualitatea vor fi complet respinşi de Dumnezeu. Deci mi-am promis mie însumi şi lui Dumnezeu că nu o voi face niciodată! De aceea am încercat din răsputeri să stau departe de orice ar fi putut duce la implicarea mea în activitatea homosexuală. Una dintre consecinţele atitudinii mele a fost că nu mă apropiam de bărbaţi, nici chiar când încercau să-mi fie prieteni. Mă simţeam mai în siguranţă purtându-mă ca un adevărat prieten cu fetele sau fiind pe cont propriu, cum am făcut întotdeauna în viaţă. Credeam şi că dacă eram bun şi mă purtam bine, în cele din urmă sentimentele vor dispărea sau poate vor rămâne „liniştite” şi nu se vor manifesta niciodată în viaţa mea.

Willy Torresin

Într-o zi trei tineri au venit la mine şi mi-au spus: „Suntem homosexuali. Crezi că Dumnezeu ne poate schimba?” Deşi am fost uimit de întrebarea lor, am răspuns fără emoţie: „Bineînţeles, nu este nimic imposibil pentru Dumnezeu.” Dar înăuntrul meu, inima mi s-a cufundat în disperare, pentru că eram dureros de conştient că deşi mă rugasem, postisem, citisem Biblia, memorasem Scriptura, făcusem tot ce putusem ca să fiu un creştin „bun”, sentimentele şi atracţia faţă de bărbaţi creşteau şi nu se diminuau.

În final am părăsit lucrarea misionară şi m-am întors în oraşul meu natal. Deşi eram deziluzionat, am continuat să fac tot felul de activităţi în biserică, dar în inima mea mă simţeam confuz şi singur. Vroiam să vorbesc cu cineva, dar îmi era teamă să nu fiu din nou respins. Astfel încât am continuat să fac din lupta mea un secret. Într-o zi am fost la o conferinţă misionară, iar la acea conferinţă, în mod ironic, am avut prima experienţă homosexuală, cu un alt student la seminar. După aceea m-am simţit îngrozitor şi mi-a fost cumplit de frică de pedeapsa lui Dumnezeu. Sentimentele de vină mă paralizau şi mi-am promis să nu mai fac niciodată aşa ceva.

Deşi am continuat să fac lucrarea creştină pe care o făcusem înainte, în mine s-a schimbat ceva. Ajunsesem în punctul în care eram obosit să fac promisiuni pe care nu le puteam respecta. Pe lângă aceasta, acum vroiam mai mult din ceea ce experimentasem cu acel student la seminar. Deşi partea sexuală nu fusese cea mai importantă pentru mine, vroiam să fiu din nou îmbrăţişat şi să mi se spună că sunt iubit. Eram înfometat după mai multă afecţiune şi implicare emoţională cu un bărbat.

Într-o zi am hotărât să mă duc la un bar homosexual. Încă îmi amintesc cât de liber mă simţeam! A fost prima dată în viaţă când am putut să fiu eu însumi şi să nu mă ascund în spatele unei măşti! Am simţit că găsisem raiul pe pământ! Din acea zi am încetat pur şi simplu să merg la biserică şi toate activităţile în care fusesem implicat până atunci. Uneori mă simţeam neliniştit în interior, dar mă asiguram să am întotdeauna prieteni în jur. Băutura m-a ajutat să alin senzaţia de disconfort din interiorul meu.

Eram supărat pe Dumnezeu. Eram obosit să încerc să mulţumesc pe Cineva pe care în mod evident nu-L puteam mulţumi, deci pur şi simplu am renunţat să o fac!

Toată acea „devoţiune” şi dorinţă de a sluji lui Dumnezeu s‑a transformat, încetul cu încetul, în răzvrătire şi mânie. Credeam că am înfăptuit păcatul „de neiertat”, că nu exista speranţă pentru mine.

Uneori îmi „lipsea” Dumnezeu. Iar din când în când, am încercat să găsesc o nouă biserică şi să mă integrez. S-a întâmplat de trei sau patru ori. Dar întotdeauna am făcut din lupta mea un secret, astfel încât ori de câte ori homosexualitatea ieşea la suprafaţă, plecam din nou, plin de ruşine şi amărăciune. Până ce am renunţat complet. Am înţeles că nu era posibil să găsesc calea înapoi spre Dumnezeu.

Mi-am petrecut cu totul cam cincisprezece ani din viaţă încercând să găsesc scop şi sens într-o relaţie cu un bărbat. Cu toate acestea, după câteva relaţii de durată, am realizat că nu ajung nicăieri. Am înţeles, de asemenea, că nu mai vroiam şi nu mai credeam într-o relaţie de durată sau într-o „căsătorie” cu un bărbat. Am devenit din ce în ce mai frustrat şi deprimat. Atunci a început Dumnezeu să-mi vorbească.

„Te iubesc.” Cuvintele erau foarte clare, dar nu aveam idee de unde veneau. Din mintea mea? Deşi bănuiam de unde veneau acele cuvinte, nu puteam crede că de la Dumnezeu. Eram atât de cufundat în păcat… Cum ar fi putut Dumnezeu să mă iubească?

Dar din când în când, pe neaşteptate, auzeam din nou: „Te iubesc, fiule, şi am atât de multe pentru tine…”

Într-o sâmbătă după-amiază eram afară, spălând maşina, când am auzit din nou acea voce. M-am enervat atât de tare! Îmi amintesc că am aruncat găleata de apă pe care o ţineam în mână şi m-am năpustit în casă, jos în pivniţă, unde puteam fi singur. Am strigat la Dumnezeu, spunând: „Nu ai nimic altceva de făcut? Lasă-mă în pace! Încetează să-mi mai faci asta! Nu Te pot sluji! Am încercat tot ce am putut ca să fac lucrurile pe care vroiai să le fac, dar am dat greş! De ce nu mă laşi în pace? Tu m-ai făcut aşa, nu? Nu eşti fericit? Lasă-mă în pace!”

Când strigam la Dumnezeu (şi am folosit un limbaj dur!), m‑am gândit că Dumnezeu va deschide pământul sub picioarele mele şi mă va trimite direct în iad! Dar iată ce am auzit: „Ai terminat?” Dar nu mai aveam ce să spun. Iar Dumnezeu a continuat, spunând: „Crezi că ai ceva ce nu am Eu? Crezi că este ceva ce poţi face tu, şi Eu nu pot face? Crezi că am nevoie de banii tăi? Sau de timpul tău? Sau chiar de munca ta? Crezi că am nevoie de tine în vreun fel? Şi când ţi-am cerut Eu să faci toate acele lucruri?” Am fost uimit. „Dar Dumnezeule, întotdeauna am auzit oamenii din biserică spunându-mi că asta ar trebui să fac…” M-a întrerupt: „De ce nu M-ai întrebat niciodată ce vroiam cu adevărat de la tine?” Nu aveam un răspuns. Era adevărat. Nu L-am întrebat niciodată pe Dumnezeu ce vroia. Am presupus întotdeauna că oamenii din jurul meu ştiau ce aveam de făcut, prin urmare, am continuat doar să fac acele lucruri. Nu mai eram supărat, dar acum mă simţeam atât de pierdut şi confuz! Cu toate acestea, trebuia să continui conversaţia.

„Dumnezeule, ce vrei atunci de la mine?”

„Vreau inima ta.”

„Pentru ce vrei inima mea? Este atât de murdară! Este plină de păcat. Şi mai rău, de păcate pe care le iubesc, care au devenit parte din viaţa mea. Ce vei face Tu cu această inimă murdară a mea?”

„Voi turna viaţa Mea în ea!”

„Dar de ce? Nu înţeleg.”

„Fiindcă pentru aceasta te-am făcut – ca să torn viaţa Mea în tine!”

„Dar de ce?”

„Pentru că Eu te-am făcut şi pentru că te iubesc! Vei accepta dragostea Mea?”

Cumva, am simţit că era adevărat, că Dumnezeu mă iubea chiar aşa cum eram. Şi nu I-am mai rezistat. Nu am mai putut îndepărta acea dragoste copleşitoare. Iar apoi m-am trezit că plângeam incontrolabil şi că nu mai puteam sta în picioare. Am căzut în genunchi, mi-am deschis mâinile şi am spus: „Da, Doamne! Accept dragostea Ta! Nu înţeleg de ce vrei să mă iubeşti, dar nu mai pot trăi fără dragostea Ta! Dar nu-Ţi pot promite nimic. Nu-Ţi pot promite că mă voi lăsa de homosexualitate sau că voi renunţa la iubitul meu…” „Primeşte doar dragostea Mea pentru tine! Nu-ţi cer să-Mi promiţi nimic, doar să accepţi dragostea Mea.”

Iar apoi s-a întâmplat. Am fost literalmente copleşit de dragostea lui Dumnezeu. De fapt nu cred că este posibil de explicat ce s-a întâmplat. Tot ce pot spune este că ea se revărsa! Îl iubeam pe Dumnezeu aşa cum n-am visat niciodată că ar fi posibil şi aceasta nu avea nimic de-a face cu ceva ce aş fi putut oferi în schimb. Era numai dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, care se revărsa. Nu-mi venea să cred! Era mai presus de orice visasem vreodată sau de orice experimentasem vreodată înainte. Cum putea Dumnezeu să mă iubească atât de mult? Dar L-am lăsat doar să mă iubească. Pentru prima dată, viaţa mea avea un scop – avea sens! Asta este! Mi-am spus mie însumi, pentru aceasta am fost creat, ca să am parte de această dragoste, de acest Dumnezeu copleşitor! La început am simţit că este prea bine ca să fie adevărat! Dar în cele din urmă, acest sentiment a fost înlocuit de un altul: „Este atât de bine şi este adevărat!”

Aceasta a continuat câteva zile şi m-am temut că, în final, va dispărea, iar lucrurile vor fi la fel. Cred că aspectul emoţional s-a diminuat, dar experienţa dragostei lui Dumnezeu, nu.

Ce am experimentat atunci a fost că tocmai lucrul pe care îl căutasem în homosexualitate, în toţi acei ani, ajunsese la mine, deşi pe atunci nu ştiam ce este. Ceea ce am văzut întâmplându‑se după acea experienţă a dragostei lui Dumnezeu a fost că am început să-I cer lui Dumnezeu să îndepărteze orice din inima mea care mă oprea să ajung să-L cunosc mai bine. Exista o dorinţă nouă în inima mea, o dorinţă nu numai de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, ci de a fi ca El. Dragostea lui Dumnezeu a produs în mine o dorinţă de a fi ca El. Nu mai vroiam nimic care să mă oprească să-L cunosc mai bine. Cu alte cuvinte, am găsit în Dumnezeu ceea ce căutam în practicarea homosexualităţii. Deci nu mai aveam nevoie să caut nimic în homosexualitate. Îşi pierduse atractivitatea pentru mine. Eu am fost cel care a luat iniţiativa de a pune capăt relaţiei în care eram. Eu am fost cel care I-am cerut lui Dumnezeu să îndepărteze din viaţa mea nu numai identitatea şi practicile homosexuale, ci şi dependenţele sexuale. Nu vroiam să mă ţină ceva departe de noua mea relaţie cu Dumnezeu.

Iar când a început să se întâmple aceasta, am descoperit, de asemenea, că dragostea şi harul lui Dumnezeu erau disponibile pentru mine, în timp ce învăţam să umblu în noua viaţă, pas cu pas şi zi după zi.

Au trecut câţiva ani de când s-au întâmplat acele lucruri în viaţa mea. Am învăţat să răspund durerii rănilor mele în moduri nesexuale. Am fost, de asemenea, vindecat de multe dintre acele răni. Am învăţat şi să mă întorc către Dumnezeu când sunt ispitit şi să mă încred în El pentru toate nevoile mele.

Experienţa a dat naştere în inima mea unei dorinţe de a împărtăşi această dragoste cu întreaga lume! Simt că este ceva prea bun ca să o ţin numai pentru mine – simt că lumea are nevoie să-L cunoască pe Dumnezeul care ne iubeşte pe fiecare dintre noi, într-un mod atât de special şi de transformator! Mă simt obligat să-i las pe alţii să cunoască faptul că Dumnezeu îi iubeşte şi că a făcut tot ce trebuia să fie făcut, ca să-i aducă înapoi la El!

Este ceea ce vreau să fac cu restul vieţii mele. Să vestesc Evanghelia dragostei şi harului lui Dumnezeu oricui doreşte să asculte, în special celor care se simt şi ei prinşi în capcana homosexualităţii, cum am fost eu. Şi ei au nevoie să experimenteze că nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta şi că nu există dependenţă pe care El să nu o poată zdrobi. Au nevoie să ştie că Dumnezeu este adevăratul Iubit al sufletelor lor!

[Willy Torresin, Will You Accept My Love? Copyright © Willy Torresin. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru o înregistrare video cu Willy, clic aici.]

de Dennis Jernigan

Dennis Jernigan

De când îmi amintesc, m-am simţit diferit de alţi băieţi. Eram talentat din punct de vedere muzical şi etichetat ca „muiere” de băieţi. La nouă ani cântam deja regulat la programul de închinare în biserica First Baptist Church din Boynton, Oklahoma. Am învăţat să cânt la pian de la bunica mea. Locuiam departe de orice oraş care avea profesor de pian, aşa că am învăţat să cânt „după ureche”, ascultând melodiile şi imitându-le, fără note. Bunica era foarte răbdătoare cu mine, când exersam în fiecare zi la ea acasă, şi am devenit apropiat de ea. Nu mă simţeam la fel de apropiat de părinţii mei. Nu eram o familie iubitoare şi nu-mi amintesc să fi primit vreodată afecţiune fizică de la tatăl meu. Îmi era greu să cred că mă iubea şi mă simţeam lipsit de valoare.

Când aveam nouă ani, Isus a început să mă cheme la El. Pe 8 septembrie 1968, am întrebat-o pe mama cum puteam fi mântuit. Ea mi-a explicat că toţi suntem păcătoşi şi că merităm să pierim în iad. Dar prin moartea lui Isus la cruce, putem intra într-o relaţie cu Dumnezeu. În acea după-amiază I-am cerut lui Isus să intre în viaţa mea şi am fost botezat în aceeaşi seară.

Dar neprimind dragoste de la tatăl meu pământesc, nu puteam primi pe deplin acceptarea şi iertarea lui Dumnezeu. Astfel încât am încercat să câştig dragoste, fiind „cel mai bun” la orice făceam. Am luat calificative maxime pe linie la şcoală; echipa mea de baschet a jucat în trei turnee la nivelul statului; la liceu am absolvit cu cea mai mare medie din clasă. Dar ceea ce oamenii credeau că era aşa de bine – performanţa mea exterioară – nu făcea decât să ascundă cele mai adânci răni pe care le purtam în inimă. Respingerea pătrundea în fiecare latură a vieţii mele, inclusiv în sexualitatea mea. Ca băiat, aveam nevoie de un model care să-mi arate drumul spre masculinitate. Am început să tânjesc după intimitate cu alţi bărbaţi în moduri perverse. Din cauza modului greşit de a gândi, am ajuns să cred că eram homosexual.

În acelaşi timp, ştiam că Dumnezeu avea altceva pentru mine. Când am devenit creştin prima dată, am simţit că-mi spunea că într-o zi voi avea o familie mare a mea… cu nouă copii! „E o nebunie!”, am gândit eu. „Cum să am copii dacă sunt homosexual?”

Dennis Jernigan în ziua căsătoriei cu Melinda

La biserică am auzit oameni spunând: „Toţi homosexualii ar trebui să fie expediaţi cu vaporul din ţară – merită să se ducă în iad!” Mă simţeam condamnat de remarcile lor şi nu aveam idee la cine să apelez pentru ajutor. Aşa că în liceu mi-am ascuns dorinţele faţă de persoanele de acelaşi sex. La colegiu am descoperit alţi studenţi care se luptau cu dorinţe homosexuale. Gravitam unul în jurul celuilalt şi am devenit adânc ancorat în aspectele fizice şi emoţionale ale homosexualităţii. Dar cu cât credeam mai mult că homosexualitatea era adevărata mea identitate, cu atât mai mizerabil mă simţeam.

În anul doi am întâlnit-o pe femeia care avea să-mi devină într-o zi soţie. Credeam că Melinda era cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem vreodată. Ceva m-a atras la ea, ceva ce nu simţisem niciodată înainte. Dar cu toate că am ieşit împreună în timpul colegiului, eu tot aveam întâlniri sexuale cu bărbaţi.

Până în ultimul an, am fost total confuz şi frustrat. Am hotărât că nu merita să trăiesc o asemenea viaţă. La urma urmei, Îl rugasem pe Dumnezeu din copilărie să-mi îndepărteze sentimentele şi se părea că nu se întâmplase nimic.

Într-o noapte, în ultimul semestru de şcoală, pe când mă aflam singur în micul meu apartament, am hotărât că preferam să fiu mort, decât să trăiesc „acea viaţă”. După ce am stins becul de semnalizare, am deschis gazul la mica maşină de încălzire, m-am întins şi am aşteptat să mor.

Totuşi, după câteva minute, mi s-a făcut frică şi am închis gazul. „Ce cuprinde eternitatea?” mă întrebam eu. Orice ar fi fost, nu eram pregătit.

Dennis Jernigan cu soţia lui Melinda

Curând după aceea, am rupt relaţia cu Melinda şi i-am spus că nu vroiam să o mai văd niciodată. În acea vară, după absolvire, mi-am acceptat pe deplin homosexualitatea şi m-am aruncat într-o relaţie de trei luni cu un alt bărbat.

„Acesta sunt eu”, mi-am spus mie însumi. „M-am născut homosexual şi este genul de viaţă pe care Dumnezeu l-a plănuit pentru mine.” Dar în loc să găsesc fericire, am devenit şi mai nefericit.

Am făcut cerere pentru seminar, gândind că mai multă educaţie îmi putea oferi unele răspunsuri. Dar cu trei zile înainte de începerea cursurilor la seminar, m-a sunat un prieten. „Dennis, Dumnezeu mi te-a adus în minte în ultimul timp. De fapt, am avut un vis despre tine săptămâna asta.” În vis, mi-a explicat el, Dumnezeu îmi dădea tot felul de cântece. Am crezut că era nebun, dar am fost uimit de următoarea lui remarcă: „Mai mult, mama mea a avut acelaşi vis săptămâna aceasta!”

Am părăsit planurile pentru seminar şi am primit invitaţia acelui prieten de a locui cu familia lui în Oklahoma City. Datorită licenţei mele în muzică, am avut probleme cu găsirea unei slujbe, devenind, în cele din urmă, şofer pe un autobuz şcolar. Între drumurile de dimineaţă şi cele de după-amiază, aveam câteva ore libere, pe care le foloseam pentru a striga la Dumnezeu. Ştiam că El era real şi că încerca să-mi spună ceva.

Mai întâi, îmi puneam Biblia pe pian şi Îi cântam lui Dumnezeu psalmii lui David. Am văzut că David avea o relaţie intimă şi sinceră cu Dumnezeu – ceva ce eu îmi dorisem toată viaţa. David prezenta sentimente şi atitudini pe care, credeam eu, oamenii „buni” le-ar ascunde. Dar Dumnezeu l-a numit „om după inima Mea”. (Fapte 13:22) Nu după mult timp, cântam propriile-mi gânduri şi rugăciuni, vărsându-mi sufletul înaintea Lui, destăinuindu-mi durerile pe care le ţinusem ascunse atât de mulţi ani.

După aceea, un bine-cunoscut grup creştin, numit Capitolul Doi din Fapte, a venit în zona noastră şi am simţit un îndemn interior să merg. În timpul concertului, am fost captivat de sinceritatea şi dragostea lor pentru Dumnezeu.

Apoi, în mijlocul unui cântec, s-au oprit dintr-odată. „Dumnezeu mi-a pus ceva pe inimă”, a spus un membru al grupului. „Este cineva care ascunde ceva atât de dureros, atât de teribil, încât ar fi devastat dacă ar afla cineva. Dar Dumnezeu vrea să ştii că El vede şi, cu toate acestea, te iubeşte.” Apoi am fost încurajaţi să ne ridicăm poverile către Domnul, în timp ce ne ridicam mâinile către El.

Genul acela de închinare era nou pentru mine, dar când mi-am ridicat mâinile, Dumnezeu a devenit mai real decât îmi închipuisem vreodată! Am înţeles că Isus Îşi ridicase mâinile pentru mine – întinzându-le pe cruce. Ştiam că El era chiar lângă mine. Puteam fi sincer cu El.

Dennis & Melinda Jernigan

„Doamne Isuse”, am strigat înăuntrul meu, „nu mă pot schimba pe mine sau gunoiul în care am intrat – dar Tu poţi să o faci.” În acea clipă I-am dat lui Isus totul din viaţa mea: gândurile, emoţiile, trupul meu fizic… şi trecutul meu.

Pentru prima dată, am înţeles că homosexualitatea era un păcat pentru care murise Isus. L-am auzit spunând în inima mea: „Dennis, te fac o persoană cu totul nouă. Sângele Meu a plătit datoria ta. Eşti liber.”

În acea noapte, cu mai mult de cincisprezece ani în urmă, mi-am început „incredibila călătorie”. Pentru prima dată, m-am văzut iertat şi curăţat. Puterea homosexualităţii în viaţa mea fusese zdrobită. Din acel moment, Isus a început să schimbe gândurile şi dorinţele mele sexuale perverse cu gânduri sfinte şi curate despre ceea ce înseamnă dragostea sexuală.

În acea perioadă, un prieten apropiat a aflat despre trecutul meu. Când m-a confruntat, am fugit din casă, sigur că voi fi făcut de ruşine. M-am uitat la întunecimea cerului de seară, insistând ca Dumnezeu să-mi vorbească. Ochii mi-au fost atraşi de un nor pufos şi alb, care plutea deasupra. Arăta ca un bătrân cu braţele întinse. În apropiere se afla un nor mai mic, de forma unui miel. Pe când priveam, bătrânul a cuprins mieluşelul în braţele lui.

Imediat, am ştiut că Dumnezeu îmi arăta ce vroia să facă pentru mine în acea vreme de nevoie. M-am întors acasă pentru confruntarea cu prietenul meu, care şi-a reafirmat dragostea pentru mine. Iar Dumnezeu a început să aducă pe alţii în viaţa mea, care erau dornici să mă iubească necondiţionat, în timp ce eu căutam vindecarea deplină.

A trecut un an şi am simţit îndemnul lui Dumnezeu să o contactez din nou pe Melinda. O iubeam şi ştiam că doream să mă căsătoresc cu ea. După câteva luni, am cerut-o în căsătorie, iar ea a acceptat. Am presupus că, deoarece mă consideram vindecat de homosexualitate, nu era nevoie să-i împărtăşesc trecutul meu.

În iulie 1988, am înţeles că Dumnezeu vroia să ia cele mai mari eşecuri şi slăbiciuni ale vieţii mele şi să facă din ele punctele mele tari. Nu numai atât, dar dacă îmi mărturiseam de bunăvoie trecutul, Satan nu avea să mai aibă muniţie împotriva mea. Nu va mai trebui să trăiesc cu teama că alţii vor afla despre trecutul meu homosexual.

Aşa că i-am făcut cunoscut Melindei trecutul meu. Deşi avea întrebări, a fost recunoscătoare că mă simţeam destul de sigur de dragostea ei încât să-i împărtăşesc cele mai intime păcate ale mele care aparţineau acum trecutului. Apoi, trei zile mai târziu, am vorbit în biserică despre trecutul meu – şi s-a întâmplat ceva frumos. După aceea, s-au apropiat de mine oameni care aveau răni adânci în trecutul lor, ca homosexualitatea, incestul, violul şi avortul. Când şi-au mărturisit păcatele şi durerile, Isus a început să îi vindece.

Un an mai târziu, am înţeles, într-un mod nou, chemarea lui Dumnezeu în viaţa mea. După ce am condus închinarea la Centrul Comunităţii Boynton din oraşul meu natal, o tovarăşă de rugăciune a bunicii mele mi-a spus: „Nu este minunat cum s-a răspuns rugăciunilor bunicii tale?” „Ce rugăciuni?” am întrebat eu. „Nu ştii?” a răspuns ea. „Bunica ta mi-a spus că stătea în spatele tău, când exersai la pian în casa ei în fiecare zi, cerându-I lui Dumnezeu să te folosească puternic în Împărăţia Lui, ca să conduci în muzică şi închinare!”

Familia lui Denis Jernigan

În anii care au trecut de atunci, Dumnezeu cu siguranţă că a răspuns acelor rugăciuni. Prin puterea şi harul Lui, Dumnezeu mi-a îngăduit să am mai mult de zece înregistrări de laudă şi închinare, cu mii de exemplare distribuite în toată lumea. Am avut privilegiul de a-mi împărtăşi povestea cu publicul din toată lumea prin concerte live, interviuri la televiziune, precum cele de la The 700 Club, şi articole în reviste precum Charisma şi Christian Life. Astăzi soţia mea şi cu mine avem nouă copii. El Îşi aduce la îndeplinire planul Său desăvârşit pentru viaţa mea.

Am un Tată ceresc care nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi vreodată. (Evrei 13:5) Vreau să-mi petrec restul vieţii cântându-I muzică de laudă şi închinare pentru tot ce a făcut pentru mine.

[Dennis Jernigan, Song of Hope. Copyright © Dennis Jernigan. Tradus şi publicat cu permisiune. Această mărturie este adaptată după Song of Hope: Freedom From Homosexuality, disponibilă în format casetă audio şi carte. Dennis Jernigan este fondator al Shepherd’s Heart Music şi un autor şi interpret de muzică de laudă şi închinare iubit de publicul din toată lumea. Poate fi contactat la adresa mail@dennisjernigan.com. Albumele lui pot fi comandate pe site-ul său personal www.dennisjernigan.com. Pentru o înregistrare video cu Dennis, clic aici.]

de Michael Lumberger

Michael Lumberger

Am crescut în orăşelul Crabtree, în Pennsylvania. Era un oraş minier, predominant alb. Îmi amintesc că mi se aruncau vorbe de ocară când eram copil, dar pe atunci nu înţelegeam prejudecăţile rasiale şi ce însemnau ele.

Problemele mele totuşi nu proveneau toate din afara familiei. Am fost abuzat sexual de un frate mai mare când aveam patru ani. Îmi amintesc cum mă ameninţa: „Dacă le spui lui mami şi tati, o să te bat!”

Cu trecerea anilor, mă simţeam tot mai „diferit” de alţi băieţi. La şcoala gimnazială am ieşit cu fete, dar am simţit o poftă tot mai mare pentru trupul masculin. Când un alt elev m-a abordat, am cedat curiozităţii mele. Am sfârşit prin a avea o experienţă sexuală, care însă mi s-a părut dezgustătoare.

Confuzia cu privire la identitatea mea a fost alimentată de lipsa unor modele solide. Nu l-am văzut niciodată pe tatăl meu exprimând afecţiune faţă de mama. În mod similar, mama nu îl susţinea niciodată pe tatăl meu, doar îl critica sever. „Nu vreau să fiu ca el”, gândeam eu, „şi nu vreau să mă căsătoresc cu o femeie ca ea.”

Apoi a venit anul 1968. Eram în al doilea an de liceu şi am descoperit lumea drogurilor. Fanteziile mele au devenit tot mai pervertite. Am început să-i privesc pe alţii ca obiecte sexuale, imaginându-mi orgii sălbatice, care să mă satisfacă sexual la fel de mult ca drogurile şi alcoolul.

La colegiu, confuzia mea sexuală s-a mărit. Am avut trei colegi de cameră şi două iubite şi, într-o oarecare măsură, m-am implicat sexual cu ei toţi. Două dintre tinere şi unul dintre colegii mei de cameră şi-au declarat dragostea pentru mine, dar eu doar am râs. Pentru mine, era doar sex.

Apoi comportamentul meu homosexual a fost descoperit. Când m-am întors după Ziua Recunoştinţei, am aflat că unul dintre colegii mei de cameră îşi tăiase venele. Scrisese şi un bilet suicidar, plângându-se că îi respinsesem dragostea. Colegul meu de cameră, plin de sânge, şi biletul au fost descoperiţi de către vecinul nostru de alături.

El m-a confruntat: „Lumberger, ai fost cu un bărbat!” Inima mi-a bătut puternic când m-a întrebat: „Eşti homo?” Bineînţeles, am negat totul, dar înăuntrul meu o luasem deja la fugă. Într-o săptămână, mi-am împachetat lucrurile şi am părăsit colegiul. Eram îngrozit că oamenii vor afla ce făcusem în secret.

M-am întors acasă şi am lucrat alături de familia mea câteva luni. Apoi am hotărât că dacă eram homosexual, aveam să fiu homosexual. După ce am vizitat barurile de homosexuali din Pittsburgh-ul învecinat, m-am mutat la San Francisco.

Când rămâneam fără bani pentru mâncare şi droguri, am învăţat chiar să-mi vând trupul pe străzi. Dar după câteva luni mă săturasem deja de homosexualitate. Am luat o decizie: „Mă voi duce acasă, voi găsi o femeie şi mă voi căsători.” Şi asta am făcut.

Bineînţeles, căsnicia mea nu a durat. După patru ani şi trei copii, mi-am părăsit soţia şi m-am întors la homosexualitate. M-am mutat cu un tip cu care am rămas un an de zile, dar l-am părăsit apoi din cauză că relaţia era abuzivă. Am întâlnit un alt tip şi am petrecut şase ani de zile împreună.

Către sfârşitul relaţiei, am simţit că Dumnezeu îmi vorbea. Într-o dimineaţă, când m-am trezit după un chef cu multă băutură, am auzit o voce interioară: „Este timpul să te întorci acasă. Am nevoie de tine.” În săptămâna respectivă îi spusesem partenerului meu: „Cred realmente că această viaţă şi această poveste de dragoste va lua sfârşit.” Ştiam că eram îndrăgostit de el, dar Dumnezeu îmi atrăgea inima înspre inima Lui.

Am început să merg la biserică, iar în final chiar şi fostul meu iubit şi-a predat inima Domnului. Dar biserica noastră avea câteva probleme grave. Era foarte legalistă, iar membrii bisericii se dedau la activitate homosexuală în secret. Apoi, în anul 1986, am vizitat biserica Covenant Church din Pittsburgh şi am înţeles glasul Domnului: „Aceasta este biserica unde te voi elibera de homosexualitate.”

Câteva luni mai târziu, atenţia îmi era atrasă de o doamnă cu adevărat atrăgătoare, care era prezentă la fiecare slujbă. L-am auzit din nou pe Dumnezeu: „Ea va fi soţia ta.” „Da, sigur!”, am gândit eu. Dar am devenit prieteni şi mi-a câştigat inima. Nouă luni mai târziu, ne-am căsătorit. Nu după mult timp s-a născut prima noastră fiică, iar eu ar fi trebuit să fiu încântat şi împlinit. În schimb, conflictele mele interioare nerezolvate au răbufnit. Eram chinuit de gânduri homosexuale, am căzut în pornografie şi chiar m-am culcat o dată cu fostul meu iubit homosexual.

Apoi Domnul mi-a lansat provocarea: „Singurul mod în care poţi deveni liber de homosexualitate este să-i mărturiseşti soţiei tale.”

„Doamne, nu voi face asta!”, am protestat eu.

O lună mai târziu, Domnul mi-a lansat din nou aceeaşi provocare, dar am refuzat. În cele din urmă, am simţit că-mi dădea un ultimatum: „Ori îi spui soţiei tale despre păcatul tău homosexual, ori voi începe să-ţi iau lucrurile la care ţii cel mai mult.”

Aveam o afacere cu camioane foarte profitabilă. Fiecare camion al nostru costa o sută de mii de dolari, iar eu aveam zece. Deodată, ambreiajele şi transmisiile nu au mai funcţionat cu trebuia, şi au apărut şi alte probleme la ele. În câteva luni, aveam ca perspectivă falimentul.

Întreaga lume continua să se prăbuşească pentru mine. M-am dus pentru un test al sângelui, înainte de a încheia o poliţă de asigurare pe viaţă, iar medicul mi-a dat vestea: „Michael, ai fost testat seropozitiv.”

Am început să tremur şi n-am putut să rostesc un cuvânt. M-am dus la maşină şi am plâns isteric două ore. M-am gândit să provoc un accident în drum spre casă, ca să mor şi să nu afle nimeni. Apoi l-am auzit din nou pe Dumnezeu: „Dacă îi mărturiseşti soţiei tale, te voi elibera.”

M-am dus acasă, dar nu am avut putere să fac o mărturisire completă. „Iubito”, am început eu, „vreau să-ţi spun despre unele lucruri pe care le-am făcut înainte de a ne căsători.” Am menţionat homosexualitatea într-o lungă listă, iar ea a spus: „Nu te îngrijora! Toţi avem schelete în dulap.” Nu a părut deloc supărată.

Dar în ziua următoare, a fost izbită de descoperirea: „Soţul meu a fost implicat în homosexualitate!” S-a dus direct la pastorul nostru. El a trimis-o acasă cu sfatul: „Cere-i lui Michael să-ţi spună întreaga poveste.”

I-am spus puţin mai mult şi, în cele din urmă, pastorul a cerut să ne vadă pe amândoi. Vroia o mărturisire completă şi ştiam că trebuia să prezint adevărul gol-goluţ.

Nu voi uita niciodată seara aceea. Când am început să vorbesc despre întregul meu trecut, am văzut mânia urcând în soţia mea cum n-am mai văzut întâmplându-se în nimeni înainte. Dar s-a smerit şi m-a iertat. Nu a fost uşor pentru niciunul dintre noi. Mă simţeam complet neputincios. Nici măcar nu aveam putere să mai merg la strângerile pentru bărbaţi, fiindcă nu mă simţeam un bărbat adevărat. Eram chinuit de amintiri homosexuale. Se părea că toţi demonii iadului se dezlănţuiseră împotriva mea.

Apoi am început să frecventez un grup de suport pentru foştii homosexuali chiar în biserica mea. La început am urât asta. Unul dintre lideri era efeminat şi mă distrăgea atât de mult!

Dar într-o noapte, învăţătura prezentată la grup chiar a avut impact asupra mea. Grupul discuta despre autosatisfacere, care constituia de mulţi ani o robie pentru mine. După aceea, am cedat nervos şi am plâns. Pentru prima dată, cineva vorbise cu profunzime despre viaţa mea. Am înţeles motivele ascunse ale dependenţei mele şi am realizat că exista speranţă. În anul următor am continuat să frecventez grupul, iar viaţa mea s-a îmbunătăţit mult.

Apoi l-am vizitat pe un fost iubit care murea de SIDA în spital. Am început să vorbim, iar discuţia noastră a devenit profundă. „Cum de a mers totul rău?” l-am întrebat. „A mers rău fiindcă nu L-am primit pe Isus”. Nu-L menţionase niciodată pe Isus în anii în care îl cunoscusem. „Dacă ar fi să iei totul de la început, ce ai face diferit?” M-a privit cu tristeţe şi mi-a zis: „Nu aş fi homosexual. A fost o viaţă dureroasă pentru mine.” Am ţinut în braţe bietul lui trup şi în lacrimi, l-am rugat să mă ierte pentru lucrurile păcătoase pe care le făcusem împreună. Pe când vorbeam eu încă, el a devenit tăcut şi moale. Am înţeles că murise chiar în braţele mele.

Mai târziu, pe când mă duceam împleticindu-mă la maşină, am întrebat: „Dumnezeule, de ce mi-ai făcut asta?” Când am pornit motorul, radioul s-a deschis şi am auzit un învăţător biblic cunoscut spunând: „Ai fost ales pentru o vreme ca aceasta. Şi vei conduce pe mulţi la răscumpărare.”

Câteva săptămâni mai târziu, pastorul mi-a cerut să conduc grupul de suport, deoarece liderul anterior demisionase. Când m-am rugat pentru decizia pe care o aveam de luat, Dumnezeu mi-a zis: „Este lucrul pentru care te-am pregătit.”

În anii care s-au scurs de atunci, între cinci sute şi şase sute de bărbaţi şi femei au trecut pe la grup. Unii s-au întors la stilul de viaţă homosexual, dar marea majoritate sunt astăzi conducători de biserici. Alţii sunt căsătoriţi, cu familie. Iar totul s-a întâmplat fiindcă am spus „da” la ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fac.

Am rămas sub conducerea pastorală a Episcopului Joseph Garlington, care este şi pastor principal la Covenant Church din Pittsburgh, o biserică interculturală aproape de centrul oraşului, cu aproximativ două mii de membri.

Prin harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, soţia mea şi cu mine sărbătorim doisprezece ani de căsătorie anul acesta.

Fără El, viaţa mea nu s-ar fi schimbat niciodată. Lui Îi dau toată gloria!

[Michael Lumberger, Walking in the Light. Copyright © Michael Lumberger. Tradus şi publicat cu permisiune. Michael a fost Director la misiunea Dunamis Ministries din Pittsburgh, Pennsylvania. În anul 2004 a plecat în pace la Domnul. Pentru o înregistrare video cu Michael, clic aici.]