de Dennis Jernigan
De când îmi amintesc, m-am simţit diferit de alţi băieţi. Eram talentat din punct de vedere muzical şi etichetat ca „muiere” de băieţi. La nouă ani cântam deja regulat la programul de închinare în biserica First Baptist Church din Boynton, Oklahoma. Am învăţat să cânt la pian de la bunica mea. Locuiam departe de orice oraş care avea profesor de pian, aşa că am învăţat să cânt „după ureche”, ascultând melodiile şi imitându-le, fără note. Bunica era foarte răbdătoare cu mine, când exersam în fiecare zi la ea acasă, şi am devenit apropiat de ea. Nu mă simţeam la fel de apropiat de părinţii mei. Nu eram o familie iubitoare şi nu-mi amintesc să fi primit vreodată afecţiune fizică de la tatăl meu. Îmi era greu să cred că mă iubea şi mă simţeam lipsit de valoare.
Când aveam nouă ani, Isus a început să mă cheme la El. Pe 8 septembrie 1968, am întrebat-o pe mama cum puteam fi mântuit. Ea mi-a explicat că toţi suntem păcătoşi şi că merităm să pierim în iad. Dar prin moartea lui Isus la cruce, putem intra într-o relaţie cu Dumnezeu. În acea după-amiază I-am cerut lui Isus să intre în viaţa mea şi am fost botezat în aceeaşi seară.
Dar neprimind dragoste de la tatăl meu pământesc, nu puteam primi pe deplin acceptarea şi iertarea lui Dumnezeu. Astfel încât am încercat să câştig dragoste, fiind „cel mai bun” la orice făceam. Am luat calificative maxime pe linie la şcoală; echipa mea de baschet a jucat în trei turnee la nivelul statului; la liceu am absolvit cu cea mai mare medie din clasă. Dar ceea ce oamenii credeau că era aşa de bine – performanţa mea exterioară – nu făcea decât să ascundă cele mai adânci răni pe care le purtam în inimă. Respingerea pătrundea în fiecare latură a vieţii mele, inclusiv în sexualitatea mea. Ca băiat, aveam nevoie de un model care să-mi arate drumul spre masculinitate. Am început să tânjesc după intimitate cu alţi bărbaţi în moduri perverse. Din cauza modului greşit de a gândi, am ajuns să cred că eram homosexual.
În acelaşi timp, ştiam că Dumnezeu avea altceva pentru mine. Când am devenit creştin prima dată, am simţit că-mi spunea că într-o zi voi avea o familie mare a mea… cu nouă copii! „E o nebunie!”, am gândit eu. „Cum să am copii dacă sunt homosexual?”
La biserică am auzit oameni spunând: „Toţi homosexualii ar trebui să fie expediaţi cu vaporul din ţară – merită să se ducă în iad!” Mă simţeam condamnat de remarcile lor şi nu aveam idee la cine să apelez pentru ajutor. Aşa că în liceu mi-am ascuns dorinţele faţă de persoanele de acelaşi sex. La colegiu am descoperit alţi studenţi care se luptau cu dorinţe homosexuale. Gravitam unul în jurul celuilalt şi am devenit adânc ancorat în aspectele fizice şi emoţionale ale homosexualităţii. Dar cu cât credeam mai mult că homosexualitatea era adevărata mea identitate, cu atât mai mizerabil mă simţeam.
În anul doi am întâlnit-o pe femeia care avea să-mi devină într-o zi soţie. Credeam că Melinda era cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem vreodată. Ceva m-a atras la ea, ceva ce nu simţisem niciodată înainte. Dar cu toate că am ieşit împreună în timpul colegiului, eu tot aveam întâlniri sexuale cu bărbaţi.
Până în ultimul an, am fost total confuz şi frustrat. Am hotărât că nu merita să trăiesc o asemenea viaţă. La urma urmei, Îl rugasem pe Dumnezeu din copilărie să-mi îndepărteze sentimentele şi se părea că nu se întâmplase nimic.
Într-o noapte, în ultimul semestru de şcoală, pe când mă aflam singur în micul meu apartament, am hotărât că preferam să fiu mort, decât să trăiesc „acea viaţă”. După ce am stins becul de semnalizare, am deschis gazul la mica maşină de încălzire, m-am întins şi am aşteptat să mor.
Totuşi, după câteva minute, mi s-a făcut frică şi am închis gazul. „Ce cuprinde eternitatea?” mă întrebam eu. Orice ar fi fost, nu eram pregătit.
Curând după aceea, am rupt relaţia cu Melinda şi i-am spus că nu vroiam să o mai văd niciodată. În acea vară, după absolvire, mi-am acceptat pe deplin homosexualitatea şi m-am aruncat într-o relaţie de trei luni cu un alt bărbat.
„Acesta sunt eu”, mi-am spus mie însumi. „M-am născut homosexual şi este genul de viaţă pe care Dumnezeu l-a plănuit pentru mine.” Dar în loc să găsesc fericire, am devenit şi mai nefericit.
Am făcut cerere pentru seminar, gândind că mai multă educaţie îmi putea oferi unele răspunsuri. Dar cu trei zile înainte de începerea cursurilor la seminar, m-a sunat un prieten. „Dennis, Dumnezeu mi te-a adus în minte în ultimul timp. De fapt, am avut un vis despre tine săptămâna asta.” În vis, mi-a explicat el, Dumnezeu îmi dădea tot felul de cântece. Am crezut că era nebun, dar am fost uimit de următoarea lui remarcă: „Mai mult, mama mea a avut acelaşi vis săptămâna aceasta!”
Am părăsit planurile pentru seminar şi am primit invitaţia acelui prieten de a locui cu familia lui în Oklahoma City. Datorită licenţei mele în muzică, am avut probleme cu găsirea unei slujbe, devenind, în cele din urmă, şofer pe un autobuz şcolar. Între drumurile de dimineaţă şi cele de după-amiază, aveam câteva ore libere, pe care le foloseam pentru a striga la Dumnezeu. Ştiam că El era real şi că încerca să-mi spună ceva.
Mai întâi, îmi puneam Biblia pe pian şi Îi cântam lui Dumnezeu psalmii lui David. Am văzut că David avea o relaţie intimă şi sinceră cu Dumnezeu – ceva ce eu îmi dorisem toată viaţa. David prezenta sentimente şi atitudini pe care, credeam eu, oamenii „buni” le-ar ascunde. Dar Dumnezeu l-a numit „om după inima Mea”. (Fapte 13:22) Nu după mult timp, cântam propriile-mi gânduri şi rugăciuni, vărsându-mi sufletul înaintea Lui, destăinuindu-mi durerile pe care le ţinusem ascunse atât de mulţi ani.
După aceea, un bine-cunoscut grup creştin, numit Capitolul Doi din Fapte, a venit în zona noastră şi am simţit un îndemn interior să merg. În timpul concertului, am fost captivat de sinceritatea şi dragostea lor pentru Dumnezeu.
Apoi, în mijlocul unui cântec, s-au oprit dintr-odată. „Dumnezeu mi-a pus ceva pe inimă”, a spus un membru al grupului. „Este cineva care ascunde ceva atât de dureros, atât de teribil, încât ar fi devastat dacă ar afla cineva. Dar Dumnezeu vrea să ştii că El vede şi, cu toate acestea, te iubeşte.” Apoi am fost încurajaţi să ne ridicăm poverile către Domnul, în timp ce ne ridicam mâinile către El.
Genul acela de închinare era nou pentru mine, dar când mi-am ridicat mâinile, Dumnezeu a devenit mai real decât îmi închipuisem vreodată! Am înţeles că Isus Îşi ridicase mâinile pentru mine – întinzându-le pe cruce. Ştiam că El era chiar lângă mine. Puteam fi sincer cu El.
„Doamne Isuse”, am strigat înăuntrul meu, „nu mă pot schimba pe mine sau gunoiul în care am intrat – dar Tu poţi să o faci.” În acea clipă I-am dat lui Isus totul din viaţa mea: gândurile, emoţiile, trupul meu fizic… şi trecutul meu.
Pentru prima dată, am înţeles că homosexualitatea era un păcat pentru care murise Isus. L-am auzit spunând în inima mea: „Dennis, te fac o persoană cu totul nouă. Sângele Meu a plătit datoria ta. Eşti liber.”
În acea noapte, cu mai mult de cincisprezece ani în urmă, mi-am început „incredibila călătorie”. Pentru prima dată, m-am văzut iertat şi curăţat. Puterea homosexualităţii în viaţa mea fusese zdrobită. Din acel moment, Isus a început să schimbe gândurile şi dorinţele mele sexuale perverse cu gânduri sfinte şi curate despre ceea ce înseamnă dragostea sexuală.
În acea perioadă, un prieten apropiat a aflat despre trecutul meu. Când m-a confruntat, am fugit din casă, sigur că voi fi făcut de ruşine. M-am uitat la întunecimea cerului de seară, insistând ca Dumnezeu să-mi vorbească. Ochii mi-au fost atraşi de un nor pufos şi alb, care plutea deasupra. Arăta ca un bătrân cu braţele întinse. În apropiere se afla un nor mai mic, de forma unui miel. Pe când priveam, bătrânul a cuprins mieluşelul în braţele lui.
Imediat, am ştiut că Dumnezeu îmi arăta ce vroia să facă pentru mine în acea vreme de nevoie. M-am întors acasă pentru confruntarea cu prietenul meu, care şi-a reafirmat dragostea pentru mine. Iar Dumnezeu a început să aducă pe alţii în viaţa mea, care erau dornici să mă iubească necondiţionat, în timp ce eu căutam vindecarea deplină.
A trecut un an şi am simţit îndemnul lui Dumnezeu să o contactez din nou pe Melinda. O iubeam şi ştiam că doream să mă căsătoresc cu ea. După câteva luni, am cerut-o în căsătorie, iar ea a acceptat. Am presupus că, deoarece mă consideram vindecat de homosexualitate, nu era nevoie să-i împărtăşesc trecutul meu.
În iulie 1988, am înţeles că Dumnezeu vroia să ia cele mai mari eşecuri şi slăbiciuni ale vieţii mele şi să facă din ele punctele mele tari. Nu numai atât, dar dacă îmi mărturiseam de bunăvoie trecutul, Satan nu avea să mai aibă muniţie împotriva mea. Nu va mai trebui să trăiesc cu teama că alţii vor afla despre trecutul meu homosexual.
Aşa că i-am făcut cunoscut Melindei trecutul meu. Deşi avea întrebări, a fost recunoscătoare că mă simţeam destul de sigur de dragostea ei încât să-i împărtăşesc cele mai intime păcate ale mele care aparţineau acum trecutului. Apoi, trei zile mai târziu, am vorbit în biserică despre trecutul meu – şi s-a întâmplat ceva frumos. După aceea, s-au apropiat de mine oameni care aveau răni adânci în trecutul lor, ca homosexualitatea, incestul, violul şi avortul. Când şi-au mărturisit păcatele şi durerile, Isus a început să îi vindece.
Un an mai târziu, am înţeles, într-un mod nou, chemarea lui Dumnezeu în viaţa mea. După ce am condus închinarea la Centrul Comunităţii Boynton din oraşul meu natal, o tovarăşă de rugăciune a bunicii mele mi-a spus: „Nu este minunat cum s-a răspuns rugăciunilor bunicii tale?” „Ce rugăciuni?” am întrebat eu. „Nu ştii?” a răspuns ea. „Bunica ta mi-a spus că stătea în spatele tău, când exersai la pian în casa ei în fiecare zi, cerându-I lui Dumnezeu să te folosească puternic în Împărăţia Lui, ca să conduci în muzică şi închinare!”
În anii care au trecut de atunci, Dumnezeu cu siguranţă că a răspuns acelor rugăciuni. Prin puterea şi harul Lui, Dumnezeu mi-a îngăduit să am mai mult de zece înregistrări de laudă şi închinare, cu mii de exemplare distribuite în toată lumea. Am avut privilegiul de a-mi împărtăşi povestea cu publicul din toată lumea prin concerte live, interviuri la televiziune, precum cele de la The 700 Club, şi articole în reviste precum Charisma şi Christian Life. Astăzi soţia mea şi cu mine avem nouă copii. El Îşi aduce la îndeplinire planul Său desăvârşit pentru viaţa mea.
Am un Tată ceresc care nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi vreodată. (Evrei 13:5) Vreau să-mi petrec restul vieţii cântându-I muzică de laudă şi închinare pentru tot ce a făcut pentru mine.
[Dennis Jernigan, Song of Hope. Copyright © Dennis Jernigan. Tradus şi publicat cu permisiune. Această mărturie este adaptată după Song of Hope: Freedom From Homosexuality, disponibilă în format casetă audio şi carte. Dennis Jernigan este fondator al Shepherd’s Heart Music şi un autor şi interpret de muzică de laudă şi închinare iubit de publicul din toată lumea. Poate fi contactat la adresa mail@dennisjernigan.com. Albumele lui pot fi comandate pe site-ul său personal www.dennisjernigan.com. Pentru o înregistrare video cu Dennis, clic aici.]