Vă salută băiatul cel normal, cu oarecare succes la fetele din jur şi nu numai, care nu arată rău şi care are unele mici ciudăţenii: se mişcă o idee cam prea finuţ pentru un băiat, dar se enervează dacă i se face vreo observaţie pe tema asta, de genul: „Parcă eşti fată”, are voce cam subţire uneori şi se scuză că e răcit, deşi e mijlocul verii… Da, sunt eu – un homosexual care nu ar recunoaşte că e homosexual nici în faţa Curţii Marţiale. E o povară ce o simt ca pe o mare crimă pe care aş fi săvârşit-o, şi uneori mi-aş dori pedeapsa.

Da, sunt eu, acel nenorocit care se detestă pentru ceea ce este. Am vrut să mă sinucid ca să scap. De multe ori, de nici nu-mi mai aduc aminte. Ultima dată în februarie 2008. Eram singur într-o seară, în camera de cămin. Am citit un articol în care scria că nu e posibil să te vindeci de homosexualitate. Îmi curgeau lacrimile şiroaie. Îmi venea în cap un singur lucru: „Nu am scăpare! Viaţa nu e pentru mine.” Am luat cuţitul în mână. Condiţiile erau prielnice pentru sinucidere: eram singur în cameră, deci nu avea cine să mă salveze. Era sâmbătă seara; colegii de cameră veneau abia duminică seara, iar până atunci nu mă vizita nimeni. Deci timp suficient să pierd mult sânge şi să mor. Am admirat cuţitul şi venele mele în oglindă. „Uite ce fine şi subţiri sunt! Ce uşor le pot tăia!” M-am dus totuşi la duş, cu gândul la cuţit şi la vene tăiate. Nu ştiam ce să aleg: ori gâtul, ori mâna stângă. Când am intrat sub duş, m-am simţit mai bine. M-am gândit că nu e o idee bună să mă tai, pentru că ar fi prea dureros, poate nu mă tai bine şi nu mor, dar rămân cu sechele pe viaţă şi devin o povară pentru cei din jur. Nu cred însă că s-ar fi întâmplat astfel, pentru că atunci când îmi propun ceva, nu prea mă las, deci mai înfigeam cuţitul o dată. Am plâns iar. Şi m-am oprit. M-am gândit la un singur om: la mama mea. O iubesc prea mult. Sunt singurul ei copil. Aş distruge-o cu un aşa gest şi nu vreau asta. Mi-ar plăcea să fie mândră de mine. Ea crede că este, pentru că sunt student la o facultate bine cotată în prezent şi viitor.

Mama este terorizată în prezent de tatăl meu şi de mama lui. Nu este abuzată fizic direct, dar nu-mi aduc aminte să fi fost vreo zi din cei nouăsprezece ani ai mei în care să nu fi avut vreo ceartă. Până să plec la facultate, avea cu cine vorbi despre ce avea pe suflet, acum sunt cam departe şi nu-i rămâne decât să mă sune. Azi m-a prins foarte supărat din cauza unor colegi din camera de cămin şi i-am zis: „Treci la subiect”, ceea ce a cam blocat-o. Am greşit enorm, îmi vine să mă pleznesc, o merit. Ea face sacrificii pentru mine, şi eu uite cu ce o răsplătesc, cu nesimţire şi egoism.

Nu am un tată bun. Da, ştiu ce vorbesc. Poate o să mă judecaţi pentru ce zic, dar eu sunt cel care şi-a pierdut copilăria chinuindu-se noaptea să înveţe după un ditamai scandalul. Învăţând la lumina becului sau la veioză, mi-am stricat ochii. Am glaucom, şi acesta este purul adevăr. Tata, în loc să-mi zică: „Lasă, copile, că o să te faci bine…”, îmi arunca replici de toată frumuseţea, pe care nu le pot uita tot restul vieţii: „Semeni cu bolnăvicioasa de maică-ta.” Sau: „Mi-aţi mâncat zilele” – cu referire şi la ea. „Revelaţii” pe care le-a „împrumutat” de la bunica.

De când eram la grădiniţă mi se interzicea să ies până şi pe drumul din faţa casei. Nu am avut voie să mă joc cu ceilalţi copii, în aşa fel încât să-mi pot însuşi regulile de bază pe care se întemeiază un sistem social. Adică să dai, să primeşti, să vorbeşti, să ştii să fii competitiv, să îţi cunoşti valoarea proprie, limitele. Până la urmă jocurile copiilor asta sunt de fapt. Eu, în loc să le fac practic, am stat să le analizez teoretic. Dar nu îi tratez după cum ar merita, le vorbesc frumos şi nu îi supăr – aici mă refer la a mea bunică şi la al meu tată.

Tata nu o iubeşte pe mama. Ea e a treia lui soţie. S-a căsătorit cu ea din necesitatea de a fi „în rândul lumii”. S-a trezit, la treizeci şi opt de ani, să se însoare cu o copilă de optsprezece. Şi tot el îi reproşează că nu îl iubeşte. Păi are pe cine? Ea era la liceu. După ce s-au căsătorit, el şi părinţii lui i‑au interzis să se mai ducă la şcoală, au trimis-o la sapă. Da, sunt un copil de la ţară. Acum tata nu e mulţumit, că nu se descurcă cu banii. Când i-am zis asta bunicii, m-a înjurat. Apropo, mamei i se interzice să se ducă pe la mama ei. „Ce să cauţi acolo? N-ai văzut-o de mult?” Interdicţia mi s-a aplicat şi mie. Amuzant. Nici nu aveţi idee ce dezastru poate să facă o astfel de bunică.

O chestiune foarte neplăcută şi mai ales incomodă este când văd oameni de vârsta tatălui meu care se comportă exact aşa cum ar trebui să facă un părinte cu copiii lui, iar mie mi se pare ceva extraordinar. M-am cam obişnuit cu tata aşa cum este. El zice că ţine la mine. Probabil, dar are un mod foarte original de a o arăta. Acum îmi trimite bani pentru facultate, obligat de mama, care îi face teorie. Urăsc faptul că depind de el. Îmi caut un job. În domeniul în care vreau să lucrez se câştigă mulţi bani. E una dintre cele mai mari dorinţe ale mele.

Să trec la ce este mai important. Am vorbit destul despre familia mea. Primul meu act sexual l-am avut cu o prostituată, pentru că mă aşteptam la ce este mai rău. O fată normală ar fi spus tot celor cunoscuţi, deci aşa am rezolvat problema bârfitului. Rezultatul a fost mult sub aşteptări. Mă aşteptam să nu am o dorinţă prea mare, dar aşa întâmplare nenorocită nici prin cap nu-mi trecea.

Nu pot să-mi închipui o durere sau dezamăgire mai mare. Am absolut tot ce-mi trebuie din toate punctele de vedere, cu referire la fizicul şi psihicul meu, dar îmi lipseşte atracţia sexuală pentru femei. Realizez când o fată e superbă şi îmi place de ea, simt ceva pentru ea, dar nu apare dorinţa, ca la orice bărbat normal când admiră o femeie pe care o place. Nu, mie mi se scurg ochii, fără să vreau, după vreun băiat arătos. Îmi vine să râd când mă gândesc la cât pot fi de josnic. Cum să-mi placă un bărbat? Ce mai e şi asta?

Am câţiva amici cu care mă înţeleg bine, pe care îi ajut la nevoie, le iau apărarea, îi susţin în limita posibilităţilor. Ei mă consideră un amic foarte bun, mi-au spus-o mie şi altora, dar dacă ar şti ce eu sunt cu adevărat, m-ar detesta toată viaţa lor. Nu-i condamn. Nu e normal să fii homosexual, e o chestie care de la bază este ilogică, este contra naturii.

Am şi o cea mai bună prietenă pe care aş fi putut-o întâlni (a nu se înţelege iubită). Este o comoară. Ei îi spun tot, cu excepţia chestiunii cu homosexualitatea, asta în speranţa că o să rezolv problema şi nu o să mai fie nevoie să‑i zic. Dar am pe conştiinţă faptul că îi ascund ceva.

Unii băieţi pe care îi cunosc arată atât de bine! Vin la mine şi mă salută, îmi zâmbesc, mă bagă în seamă, îmi stau prin preajmă. Suntem colegi de facultate. Mă atrag, dar mă abţin atât de bine şi atât de mult, încât nimeni nu are cum să‑şi dea seama că sunt homosexual. De exemplu, văd un coleg, ne salutăm, vorbim despre nu ştiu ce cursuri, apoi ne luăm rămas bun şi plec fără să mă uit în urmă, normal, ca şi cum aş fi total preocupat cu altceva, din moment ce îi întorc spatele. Dar eu mi-aş dori să stau lângă el cât mai mult posibil sau poate să întorc capul să îl mai admir o dată, ca şi cum ar fi ultima oară. În asemenea momente se luptă dorinţa cu conştiinţa. Voi, care sunteţi straight, nici nu aveţi idee ce sfâşietor poate să fie. Una e să bănuieşti cum poate fi, şi cu totul altceva să o şi simţi pe pielea ta.

Din cauza acestei dorinţei nenorocite, de la paisprezece ani mă autosatisfac cu gândul la bărbaţi arătoşi şi am numai fantezii perverse. Atracţiile faţă de băieţi le am de mic, dar tot la fel de bine îmi aduc aminte că îmi plăceau şi fetele, chiar foarte mult. Dar habar nu am ce nenorocire s-a putut întâmpla în timp, de am ajuns în aşa hal.

Am început să realizez că gluma se cam îngroaşă. La cincisprezece, şaisprezece ani merge să nu ai o iubită, dar la douăzeci deja eşti ciudat dacă nu ai nici măcar relaţii pasagere. Lumea mă întreabă: „Eşti băiat frumos, cum de nu ai prietenă?”, iar eu răspund: „Sunt mai pretenţios de felul meu”, „Nu am găsit fata potrivită”, „Am stat de curând cu o tipă, dar apoi nu mi-a mai plăcut” şi alte fraze de genul acesta. Nu este simplu. Timpul e scurt. Sincer, nici nu ştiu ce o să fac în continuare, ce o să le spun celor din jurul meu.

Mi-e groază când aud că amici cu cinci, şase ani mai mari decât mine se căsătoresc. E logic să-mi pun întrebarea: „Eu ce mă fac când ajung la vârsta lor?” Cum să mă căsătoresc cu o fată, când nu sunt atras sexual de ea? Ce-i de făcut? Fete ar fi destule potrivite şi pe care aş putea să le cuceresc, dar cum fac când ajung la momentul când trebuie să mă culc cu ea? Hai, că „te iubesc” funcţionează oarecum, că mă înţeleg bine cu ea şi că e frumoasă, atenţie îi acord, că oricum nu mă interesează alte femei, dar cu sexul ce fac, oameni buni?

Deşi am avut multe tentative, nu am avut curajul să mă duc cu bărbaţi, în special recent. Am găsit tipi cu care să mă înţeleg, dar nu sunt de încredere şi nu ştiu ce vor ei de fapt. Nu vreau să ajung unde nu trebuie şi nici să fiu cârpa cuiva nu-mi convine deloc. Arăt binişor şi mulţi mă râvnesc, tocmai de aceea mi-e frică.

Începusem să mă stresez destul de mult pe tema asta în ultimul timp, până când, la sfatul cuiva, am şters toate materialele pornografice cu homosexuali din calculator, am scos contactele din ID-ul de Messenger pe care îl am anume pentru tipi homosexuali, şi parcă de atunci nu mai simt nevoia acută de a o face cu un bărbat.

Nu vreau să mă culc cu bărbaţi, pentru că nu-mi doresc să mă obişnuiesc cu acest lucru, ci vreau să am o viaţă normală, adică să mă căsătoresc cu o femeie frumoasă, să am copiii mei, nu să fiu nevoit să adopt. Nu mă înţelegeţi greşit! Dacă aş adopta copii, i-aş iubi la fel de mult ca pe copiii mei biologici. Ideea este că, atunci când cresc, află despre părinţii biologici – nu aş putea să-i mint – şi nu i-aş putea opri să se ducă la ei să îi vadă. Dar aici aş risca să fiu uitat… Iar mie îmi este groază de singurătate.

Mă numesc Cristi, sunt adolescent şi locuiesc cu părinţii într-un orăşel din România. Acum aproximativ un an mi-am dat seama că sunt atras de bărbaţi. Până în momentul acela nu mă întâlnisem cu băieţi, numai cu fete, apoi am început să intru pe site-uri de homosexuali şi să vorbesc cu băieţi pe Messenger. În orele târzii, când părinţii mei dormeau, vorbeam pe Messenger cu homosexuali. Ajunsesem să-mi fac prieteni homosexuali mai mari decât mine. Deşi nu eram dependent de pornografia homosexuală, mă autosatisfăceam gândindu‑mă la bărbaţi.

Până la urmă, un băiat mi-a dat întâlnire. Era din oraşul meu. Pe moment m-am gândit că aş vrea să ne întâlnim, dar când totul era stabilit, deja mă gândeam că nu trebuie să mă duc. Eram confuz, nu ştiam ce să fac, până într-o zi când am pus piciorul în prag şi am zis că nu o voi mai face.

Apoi nu am mai intrat pe ID-ul de Messenger de pe care vorbeam cu homosexuali. Mi-am făcut prieteni care au multe în comun cu mine, cum ar fi muzica pop-rock, chitara şi alte chestii de adolescenţi. Şi acum pot spune că sunt un om normal. Problema cu homosexualii cred că a fost din cauza adolescenţei şi am fost norocos să scap de stresul „poate află părinţii mei”. Acum sunt fericit şi nu mă mai gândesc la ce a fost. Într-un fel, mai am atracţii homosexuale, dar sunt mai rare şi nu mă mai controlează, nu mă mai autosatisfac deloc şi am atracţii mai puternice pentru fete.

Dumnezeu m-a ajutat să trec peste această fază. Te va ajuta şi pe tine, dacă te rogi. Şi când eram mic mă rugam, dar de când au apărut atracţiile mă rog în fiecare seară nu numai pentru mine, ci şi pentru familia şi rudele mele. Sunt catolic, dar mă rog pentru toţi cei credincioşi care au necazuri, pentru că nu contează religia, ci credinţa şi sufletul.

Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar!

Societatea de azi valorizează perversiunea, viaţa pro‑homosexualitate, minciuna, într-un cuvânt, corupţia. Inima mea a fost coruptă de sistemul de valori al acestei lumi, cu filozofia ei despre lume şi viaţă şi, nu în ultimul rând, de senzualitate. Fiind educat într-un mediu evanghelic foarte conservator, am interiorizat în mine lumea senzuală, imaginaţii tot mai perverse, care mă făceau să cedez ispitei virtuale, autosatisfăcându-mă chiar şi de şase ori pe zi. Vorbeam cu colegii mei de clasă şi unul a întrebat: „De câte ori pe zi e bine să te autosatisfaci?” Eu am spus de două, trei ori şi li s-a părut mult, cu toate că eu întreceam cu mult numărul afişat.

În liceu, la practică, un coleg, din pasiune şi într-un loc ascuns, a încercat să mă forţeze să îl ating. I-am spus că dacă încearcă aşa ceva îi spun profului şi nu a mai insistat. Apoi un tinerel din Moldova se ţinea de mine să ne împrietenim. Eu am văzut că doreşte altceva, totuşi am acceptat. Nu am simţit nicio plăcere, cu toate că era foarte pasional. Aşa ştia el să iubească. M-am despărţit de el, deşi mă iubeşte şi acum mult, dar eu nu îi dau voie.

Curiozitatea sexului şi atingerile nu m-au împlinit, ci mi‑au adâncit şi mai mult povara. Cu toate că toţi ziceau că nu e greşit, nu e păcat, că aiurez, eu simţeam aceasta ca păcat. De ce? Auzeam un Toboşar diferit. „Dacă o persoană nu trăieşte în pas cu semenii săi, poate că e din cauză că aude un Toboşar diferit!”

Tatăl meu a iubit mult alcoolul. L-au dat afară din biserică fără să-i spună; nu a aflat decât după vreo patru luni. A vrut să meargă din nou, dar… a murit. Spunea că ar vrea ca Dumnezeu să îi dea o boală, numai să scape de băutură. Eu nu mai merg acolo la biserică fiindcă sunt foarte distanţi, fac grupuleţe. Am încercat să mă integrez şi nu se poate. Acolo a fost viaţă cândva…

Generaţia aceasta de pocăiţi e groaznică, să-mi fie cu iertare. Ei sunt morali, au crescut în familii de creştini pocăiţi, aşa că au pretenţii. Desconsideră chiar şi pe unul de la casa de copii. Mi-a zis mie personal acel băiat: „Numai tu mi-ai ţinut apărarea”, pentru că a venit cu o idee bună. Şi a zis unul care conducea corul: „Oi, fată”, şi l-a ghiontit peste cap ca fiind fraier. Râdeau de el când cânta în biserică. Băiatul a plecat din biserică împreună cu încă unul, care e la Conservator. Băieţi super-sinceri.

Tata nu avea timp de mine, de aceea mi-am spus că dacă aşa arată o familie, eu nu vreau să am, şi mi-am pus în gând să nu mă căsătoresc niciodată. De aceea am avut doar indiferenţă pentru orice fată. Cu ce m-ar fi putut ajuta ea să rezolv problema sexului singur, a autosatisfacerii? În plus, era femeie. Două fete superbe m-au iubit mult, mult când eram student, dar nu am vrut să am relaţii sexuale cu niciuna, cu toate că doreau. Când am terminat facultatea, o fată mi-a scris aşa: „Să ştii să te faci iubit… să înveţi să te faci iubit.” Acum mi-a venit mintea la loc şi nu mai gândesc ca atunci.

Timpul a trecut, iar parcul frumos cu amintirile adolescenţei rămâne deschis înaintea mea. Puteam să-mi trăiesc altfel tinereţea, dacă mă ajuta cineva şi îmi spunea că ce fac e rău, deşi în conştiinţa mea ştiam că nu este bine, dar unii spuneau că nu e rău. Chiar unii psihologi considerau că e OK. Am găsit o carte pe stradă care trata acest subiect atât de simplu, Isus, destinul nostru de Wilhelm Busch. Cartea mi-a devenit aşa de dragă, încât am scris un eseu pentru profesoara de filozofie, care a spus că în imaginaţia mea naşterea din nou, schimbarea inimii, religia sunt o cârjă psihologică. Atunci îl citeam pe Kierkegaard pentru olimpiadă şi bac. Şi am zis: „Doamne, dacă exişti, fă minunea aceasta!” A făcut-o pentru că mă iubea! Când voi ajunge în cer, prima dată Îi voi mulţumi lui Dumnezeu că am ajuns, apoi lui Wilhelm Busch, pastorul german care, prin simplitatea lui copleşitoare, mi-a deschis mintea prin puterea Duhului, ca să înţeleg că Isus este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu.

De ce sa fiu bun? Băieţii râdeau de mine, că de ce nu mă duc cu o fată. Un coleg de facultate a vrut să plătească o fată într-o noapte, dar eu am zis „nu”, deoarece mă simţeam gol, mai ales că pun suflet într-o relaţie. Şi fratele meu a încercat să-mi ofere fructul oprit, o fată frumoasă, apoi am văzut pentru prima dată un film cu homosexuali. Eram curios cum se iubesc. Mi-am cultivat un întreg arsenal de idei şi scene erotice cu ei, dorind apoi să le şterg din minte, dar fără să pot. Mi-am format deprinderea autosatisfacerii privind imagini cu bărbaţi, cu toate că la început am folosit o revistă porno cu femei şi bărbaţi. Apoi însuşindu-mi ideea că e rău să o faci cu o fată, că e curvie, m-am gândit că atunci cu bărbaţi nu e aşa rău. Memoria îmi scăzuse efectiv, nu puteam învăţa o lecţie. Iar începeam cu noi hotărâri şi iar eşuam, dar nu mă consideram păcătos. Nu o făcusem cu o fată, deci eram un om moral, care ştia cum să-şi construiască viaţa.

Aveam atracţii bisexuale. Mă atrăgeau băieţii şi mă mai atrag puţin, ca frumuseţe şi ca dorinţă să am şi eu acel corp super, dar nu mai sunt senzual şi spun: „Doamne, ai creat acest univers frumos! Slavă Ţie!” Am primit jigniri în viaţă, mi s-a spus „fetiţă”. Nu eram homosexual, mă considerau alţii aşa fiindcă eram frumos, cântam super în public, eram tăcut, introvertit. Sunt mai sensibil ca temperament, sunt melancolic flegmatic, iar viitoarei mele soţii îi place mult de mine, cu sensibilitatea asta mare a mea.

Mă întrebam cine este Dumnezeu, ce vrea de la mine. Întrebările mă răscoleau puternic. Merită să trăieşti în lumea asta? Merită să trăieşti o viaţă morală? Apoi am citit o carte care m-a făcut să plâng şi să-mi predau fiinţa lui Dumnezeu, fiindcă eu nu mai ştiam ce să fac cu ea. Am căutat sprijin în filozofie, la facultate, am căutat un sens, un scop. Da, am fost la o şcoală biblică, sperând să-l găsesc. După un an şi jumătate, când îmi puneam probleme de viaţă şi de moarte privind destinul meu, dacă există Dumnezeu, chiar în acea zi am primit simplu răspunsul: „Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6) Uau, cum aşa? Trebuie să cred!

M-am aruncat în întuneric, acel salt orb în întuneric, dar de fapt într-o lumină de care nimic nu mă poate despărţi. După patru luni de luptă cu autosatisfacerea, când ispita a revenit am pus piciorul în prag şi am dat foc la toate CD‑urile cu filme homosexuale. Apoi I-am zis Domnului: „De ce sunt atâtea persoane excitante şi sexy?” El mi-a spus: „Ca să ştii să te stăpâneşti!’” „Doamne, de ce îmi dai internetul şi unele site-uri?” „Ca să te păstrezi integru.” Dar nu m-am lecuit şi am luat-o din nou cu senzualitatea, apoi Dumnezeu m-a trecut prin două mari probe. L-am întrebat de ce şi a doua zi am primit răspunsul pe un pat de spital: „Fii curat, nu mai fi senzual.” Nu am crezut că o carte aşa simplă ca Biblia are răspunsuri şi în privinţa sexului şi că vorbeşte atât de complex.

Orice învăţ are şi dezvăţ. Astăzi nu mai am niciun film cu curvie – porneia pe calculator. Doresc să-mi păstrez viaţa şi gândirea curate. Am exersat mult. Am avut o naştere prin cezariană foarte, foarte grea, dar atunci, în ziua când am primit darul cel mai minunat inventat în lumea aceasta, iertarea, I-am zis: „Niciodată nu voi uita să-Ţi mulţumesc, Doamne, pentru înţelepciunea Ta minunată pe care mi-ai dat-o, ca să Te cunosc, şi pentru eliberarea de sub puterea pornografiei.” Dumnezeu îmi vrea cel mai mare bine din lumea aceasta, de aceea m-a făcut aşa. Ştie care e cel mai bun lucru pentru mine. Îl las pe El să aleagă, nu mai sunt independent cum îmi doream. Dumnezeu este mai înţelept decât mine. De aceea vreau să am un băiat frumos ca mine, care să fie ceea ce n-am fost eu.

Să ai ispite pentru femei nu te face curvar, să ai ispite pentru homosexuali nu te face homosexual. Gândurile mele sunt păsări călătoare, dar gândurile nu trebuie să îşi facă şi cuib. Bărbaţii nu mă mai ispitesc. Poate veni oricine la mine şi nu e o ispită pentru mine. Am făcut duş cu un bun prieten, l-am spălat pe spate. Efectiv nu m-a mai ispitit. Sunt liber! Ce cuvinte frumoase! Eu sunt stăpânul sexului, nu sexul e stăpânul meu. Ştiţi cât de aspru mă port cu mine? Dumnezeu e mare şi voi putea sta biruitor.

Am şi acum în oraş amici buni şi, dacă vreau să vină peste o oră să facem sex, vin cântând, deci oricând pot fi victimă. Dacă vreau eu. Dar nu vreau să Îl supăr pe Cel care mi-a dat viaţă nouă, să nu mi se întâmple ceva mai rău. Ştiu de ce am trecut pe aici, ştiu starea aceea urâtă de gol interior şi scârbă totală. Isus îi spunea oricărui păcătos: „Du-te şi să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5:14) Problema mea mare nu a fost homosexualitatea, ci autosatisfacerea însoţită de senzualitate. Dar curiozitatea te face homosexual? Nu cred. Dacă o cultivi, dacă pui informaţie în mintea ta, ea macină ce pui.

Am câţiva prieteni care doresc să scape de viaţa homosexuală, dar nu pot. Eu am ajutat pe doi: pe unul efectiv îl sunam pe telefon zi de zi, iar celălalt, un călugăr, e prins, spunându-mi că simte o apăsare mare şi vrea să scape. Nu vor să apeleze la Cristos, cum nici eu nu am vrut, dar într-un târziu am zis: „Hai să o încerc şi pe asta!” şi a dat rezultate. Doamne, fă-i să apeleze la Tine!

Cum aş putea să îi ajut în localitatea mea pe aceşti tineri marginalizaţi şi neînţeleşi chiar şi de unii pastori? Eu sunt la Seminar şi aş vrea să îi ajut, deoarece şi eu am fost foarte senzual, iar Dumnezeu m-a eliberat cu adevărat. Glory to God!

Faceţi un lucru extraordinar! Sunteţi cred singurii care abordează deschis homosexualitatea şi autosatisfacerea. Niciodată la mine în biserică nu s-a discutat despre sexualitate, stăpânire de sine, înfrânarea poftelor. Eu mai ajut pe hi5 când îmi cere prietenia un tânăr, dar sunt unii cărora le place această viaţă, de aceea vreau să îmi fac şi eu un site prin care să ajut pe alţii folosindu-mă de bogăţiile nedrepte.

Ajut tineri să scape şi ei de această povară, cum am fost şi eu ajutat de Cristos, înţelegându-le pasiunea, atracţia şi gândirea coruptă. Vreau să salvez un homosexual de la moarte! Ajută-mă, Doamne! În cer mă va invita în casa lui. „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice.” (Luca 16:9) Vreau să cumpăr o Biblie unui homosexual! Fiţi binecuvântaţi pentru că faceţi aşa mare lucrare, pe care alţii nu o văd decât ca pe o pierdere de timp! God bless you! Poate cândva ne vom vedea. Adu, Doamne, ziua!

DUPĂ UN TIMP

Acum sunt un fel de pastel al Pământului în care Cineva a amestecat, printre luturi şi catifele, nuanţe de gri dintr-un cer de cenuşă cu pulberi, din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viaţa e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit, de aceea am propriul meu rol de jucat şi caut să-l descopăr şi să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele, căci vreau să trăiesc în armonie cu mine şi cu ceilalţi, să-i tratez cu iubire, înţelegere şi respect. Ştiu că în fiecare om, ca în lemnul unui copac, se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi şi voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine.

Mă uit la păsările cerului, „ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare”, iar „crinii de pe câmp… nici nu torc, nici nu ţes” (Matei 6:26, 28), atunci de ce mi-aş face vreo grijă?! Foarte important nu e ce avem în buzunare, sex, corp frumos, ci mai ales ce ţinem în inimă, pentru că şi sufletul are nevoie de hrană. Îmi plac lucrurile uşor atinse de frumos fiindcă, aşa cum spunea Baudelaire, ceea ce nu este puţin diform are aerul banal, de unde reiese că neregularitatea, adică neprevăzutul, surpriza, uimirea sunt o parte esenţială şi caracteristică a frumuseţii.

Sunt fragil precum clarul de lună şi puternic precum înaltul din munţi, sunt transparent ca un pârâu în care se oglindesc păstrăvii în jocul lor argintiu şi alteori atât de opac precum o fereastră cu storurile trase, sunt un amestec alcătuit din crâmpeie de răsărit şi apus, învârtind ades morile de vânt ale norilor, sunt noaptea plină de stele şi spuma tuturor dimineţilor, sunt sarea şi piperul, pelinul şi mierea, sunt bărbat, iar viaţa îmi curge prin sânge cu flori de cireş.

Cui i se iartă mult, iubeşte mult. Nu uita: unii homosexuali plâng, dorind eliberarea, ajută-i! Cine cunoaşte iubirea trăieşte în mijlocul sălbăticiunilor, dar cine nu iubeşte cum trebuie înspăimântă sălbăticiunile.

Astăzi sunt un om care are un Stăpân, un bărbat adevărat. Nu am vrut niciodată să mă căsătoresc, dar acum iubesc o fată scumpă şi atractivă, care cunoaşte problemele mele din trecut. Dorim să ne începem viaţa sexuală după căsătorie, chiar dacă unii văd rău lucrul acesta. O iubesc mult, deşi nu prea ştiu cum să-i arăt dragostea; îmi este greu, dar nu imposibil. Voi găsi ocazii. „Este nevoie de oameni ca oamenii să se îmbolnăvească şi este nevoie de oameni ca oamenii să se însănătoşească.” Barca vieţii noastre este la malul mării, iar cât de curând va pleca în larg. Abia aşteptăm să-L experimentăm pe Dumnezeu în doi. El mă va întreba ce am făcut cu ce mi s-a încredinţat – soţia mea – de aceea trebuie să investesc mult în ea. Dumnezeu să mă ajute să rămân binecuvântatul Lui pentru eternitate! Slăvit să fie Domnul!

AI FOST VINDECAT CA SĂ VINDECI!

Ce înseamnă să fii homosexual? Îndeosebi în ziua de astăzi, când caracterul este aşa des asasinat? Când senzualitatea a atins cote maxime?

Orice om are nevoie de cunoaştere şi, mai ales, de relaţii bazate pe dragostea care se împlineşte dăruind, numită agape. Reţeta fericirii exact acest lucru înseamnă: relaţii perfecte, între persoane perfecte. Dar, fiindcă noi nu suntem perfecţi, fericire nu vom avea. Omul este făcut pentru relaţii, precum peştele pentru apă. Dar omul poate fi abuzat emoţional şi fizic. Emoţia lasă urme adânci în personalitatea lui, de aceea orice fel de abuz care are implicaţii sentimentale afectează reciproc pe cei implicaţi în actul sexual.

Sunt unii homosexuali care nu doresc să se implice emoţional, vor doar sex, eros, senzualitate. Însă orice homosexual este însetat după agape, acea dragoste care dă tot ce are, care se împlineşte dăruind. Dar în ziua de astăzi găseşti mai mult dragostea fileo, care este între prieteni, jumătate tu, jumătate eu, care nu are implicaţii totale, profunde pentru cei doi îndrăgostiţi.

Suntem martorii unui mare colaps universal privind relaţiile, colaps privind familia şi echilibrul natural al bărbatului, neîmplinit sexual. Foamea aceasta care îl macină mereu, aşa cum Eminescu spunea în poezia lui: „Ce e amorul? E un lung/Prilej pentru durere,/Căci mii de lacrimi nu-i ajung/Şi tot mai multe cere.” Erosul e o foame care poate calma doar temporar sufletul, privind cunoaşterea atât de însetată a omului după om.

Cum ar trebui un om care îl cunoaşte pe Dumnezeu să se poarte cu aceşti oameni răniţi? Fiecare are o problemă: de relaţionare, nu a avut tată ca model, a fost abuzat în tinereţe, iar acum aceasta îi aduce o anumită plăcere, a fost curios şi un altul l-a introdus în „tainele” vieţii homosexuale, taine care l-au lăsat pe jumătate mort.

Precum spunea un mare scriitor: „Cel care nu se stăpâneşte în orice domeniu, chiar şi în sex, nu are energie înmagazinată, rezervată pentru performanţe.” Sexul e ca un izvor prin care curge ce e mai bun din tine, dar dacă suprasoliciţi sau foloseşti în mod păcătos acest lucru, te vei distruge.

Calităţile unui om care îi ajută pe tinerii homosexuali care doresc relaţii – tineri atât de răniţi, fără un sistem de valori în propria viaţă – ar fi „armele” cu care Cristos a venit în lume, cu care a luptat, şi anume: adevărul, dragostea şi jertfa de sine. De ce ne este aşa de jenă şi ruşine de ei? De ce nu suntem obiectivi? Deoarece categorisim păcatul? Păcatul e păcat, indiferent dacă este făcut cu un bărbat sau cu o femeie. Omul învaţă păcatul, să îi placă unele aşa-zise plăceri, nu învaţă să-i placă ceea ce trebuie să facă. De aceea, omului lui Dumnezeu îi trebuie „ochelarii” lui Dumnezeu, prin care se uită şi priveşte pe toţi ca pe nişte oi fără păstor. Apocalipsa 21:8: „Cât despre scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori…” Nu ştiu dacă este destul de clar: dacă îţi asumi natura Diavolului, tu decizi pe cine asculţi. Pe cine-l crezi, pe acela-l asculţi, pe cine-l asculţi, ca acela devii, şi ca cine devii, cu acela vei locui.

Obiceiurile rele nu se schimbă peste noapte. Orice păcat care te domină, orice viciu poate fi schimbat. Nu uita: de ce te dezbraci şi apoi cu ce te îmbraci, până când ţi-ai dat toate silinţele, este o muncă în care Duhul Sfânt te energizează şi îţi dă puterea necesară.

Homosexualii au nevoie de un păstor care să îi ducă la ape de odihnă, să observe valoarea egoismului dus până la extreme. Mulţi psihologi şi consilieri consideră că majoritatea tinerilor homosexuali sunt extrem de narcisişti, că duc egoismul până la extreme. Câţi oameni care nu sunt homosexuali nu duc, într-un alt fel, egoismul până la extreme, sub altă formă!

Fă-ţi un plan şi spune-I Domnului: „Doamne, cum pot în săptămâna care urmează să vindec un homosexual, un bărbat rănit din cauza unei relaţii eşuate? Doamne, adu-mi în cale un om care Te caută.” Oamenii sunt însetaţi după dragostea de tip agape. Dacă vei arăta mare interes, Dumnezeu Îşi va face datoria şi, la timpul potrivit, îi va elibera de sub imperiul narcisismului.

Un instinct inerent al omului este să caute plăcerile. Chiar Dumnezeu îmi spune să mă bucur de sex: „Bucură-te de nevasta tinereţii tale” (Proverbe 5:18) şi să fiu fericit.

Desfătarea în Dumnezeu, dacă e descoperită de orice om, este un maximum absolut al oricărei dorinţe raţionale, iar ceva mai presus de aceasta nu poate exista.

Legea fiinţei umane este să caute plăcerea. Dumnezeu ne-a făcut ca fiinţe care doresc plăcere, bucurie, desfătare şi fericire. „Fiule, dă-Mi inima ta şi să găsească ochii tăi plăcere în felul Meu de a fi.” „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4) Când ţi Se dăruieşte El pe Sine, atunci ai toate desfătările. „Bucuraţi-vă în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4) „Pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine… Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.” (Psalmul 73:25, 28)

Doamne, învaţă-ne plăcerea şi desfătarea pe care le găsim în Persoana Ta, învaţă-ne şi împlineşte-le în noi, ca să putem trăi plenar, satisfăcător prin Tine.

Nu numai bărbaţii homosexuali greşesc ţinta, ci şi cei heterosexuali care se uită după soţia altuia, care caută plăcerea şi desfătarea în altă parte decât la adevărata sursă. Toţi greşim ţinta, aşa spune Biblia.

Omul nu e creat pentru sex, ci sexul pentru om. Împlinirea umană în viaţa fiecărui bărbat este femeia şi Doamne, mulţi tineri homosexuali am întâlnit care doreau o familie. E adevărat şi că multe fete din zilele noastre nu mai ştiu nici ele ce vor de la un băiat şi astfel încearcă tânărul pasionat, în altă parte, împlinirea, din curiozitate.

Noi trebuie să iubim astfel de oameni, prin jertfă de sine. Unii vor fi foarte reci sentimental, pentru că au trecut prin experienţe cu sute de băieţi şi chiar şi-au pierdut încrederea, iar acum se simt ca un pahar gol. De aceea omul poartă o mască, pentru autoprotecţie, ca să nu fie respins, deoarece respingerea naşte o puternică durere şi desocializare de alţii.

O, Doamne, ajută-ne să umplem aceste pahare goale! Omul lui Dumnezeu are şi el un pahar, dar e plin de dă peste el… spre alţii. Ce uşor unii dintre noi, evanghelicii, suntem egoişti. Doamne, iartă-ne! Fă-ne oameni care ajută la bandajarea rănilor, nu la sângerarea lor!

Cum putem fi, Doamne, balsam pentru alţii, când nu vrem deloc să îi iubim? Ce înseamnă să îi iubim? Să le arătăm drumul vieţii presărat cu iubirea lui Dumnezeu, acea dragoste care satură, care împlineşte pe orice om.

Dumnezeu îmi dă poruncă să iubesc pe Domnul Dumnezeu şi pe aproapele meu, deci stă în puterea mea să iubesc sau să urăsc pe cineva. Ai dat ce ai mai bun în tine, iubindu-ţi „Inventatorul”, iar apoi aproapele?

Roagă-te pentru aceşti oameni care nu văd decât cu ochii fizici realităţile lumii spirituale. Văzutul devine duşmanul nevăzutului. Posteşte o zi pentru un homosexual, cum e Cristian sau Ionel, pentru ca Dumnezeu să-i descopere frumuseţea plăcerii în El.

Doamne, ajută-ne să acceptăm aceşti oameni! Doamne, schimbă-mi atitudinea faţă de ei! Aşa cum Tu îi accepţi, cum ai acceptat femeia prinsă în preacurvie, ajută-ne şi pe noi să îi ajutăm şi să fim unelte prin care să rupi egoismul şi narcisismul secularizat în postmodernism.

Dragostea nu caută folosul său, acoperă totul, suferă totul şi crede totul. (1 Corinteni 13) Mă bucur nespus de mult că Dumnezeu iubeşte homosexualii, dar nu le acceptă ideile. Eu îi iubesc foarte mult. Uite, de exemplu, azi a venit la mine unul care nu poate procrea, nu poate să se căsătorească şi să aibă urmaşi, predispoziţia lui este pentru viaţa homosexuală.

„Caut… un om… care să stea în mijlocul spărturii”, spune Dumnezeu. (Ezechiel 22:30) „Caut un om care să simtă ca Mine şi care să empatizeze cu cei bolnavi, care au nevoie de Doctor.”

Oare tu, cel care citeşti aceste rânduri, eşti conştient de faptul că trebuie să ajuţi pe orice om rănit pe care Dumnezeu ţi-l scoate în cale?

Biblia e o voce care vorbeşte aşa clar lumii de azi, inclusiv ţie şi mie. Nu dispreţui mucul care mai fumegă, nu te socoti singur înţelept, ci caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un lucrător încercat, care nu are de ce să-i fie ruşine. (2 Timotei 2:15)

Oare toţi homosexualii ajung în iad? O fi aşa dur Dumnezeu? Duritatea nu înseamnă răutate, ci dreptate. Nu uita: Dumnezeu este foarte aspru cu Sine, nu tolerează nimic rău la El, dar tolerează pe alţii. Noi suntem invers: toleranţi cu noi şi aspri cu ceilalţi. Fii tolerant, nu argumenta păcatul, fii flexibil, dar nu un om care acceptă păcatul în viaţa unui om. A fi tolerant înseamnă să iubeşti pe păcătos, dar să nu iubeşti păcatul lui.

Caută şi în scrum, poţi găsi bijuterii şi acolo. Să nu zideşti ce Dumnezeu demolează şi să nu demolezi ce Dumnezeu zideşte. Zideşte în oameni dragoste agape!

Dumnezeule, deschide-mi ochii, să Te pot vedea în mine şi împrejurul meu! Învaţă-mă să ascult! Vremurile sunt zgomotoase şi urechile mele au obosit din cauza miilor de sunete stridente care le asaltează fără răgaz. Vreau receptivitate spirituală, Doamne. Am fost orb la Prezenţa Ta. Deschide-mi ochii ca să Te pot vedea în fiecare om de lângă Mine!

Doamne, Tu nu ai venit să faci din oamenii religioşi oameni şi mai religioşi, ci din omul pierdut (pe un om fără dragoste agape, un homosexual), copilul Tău. Cei sănătoşi nu au nevoie de Doctor, ci bolnavii, cei care au sentimentele zdrobite, cei care caută în altă parte, în puţuri care nu ţin apă, adevărata apă vie. Ce uşor e să le spunem acestor oameni: „Du-te şi nu mai păcătui”, dar fără să îi acceptăm ca semănând cu noi.

Care e diferenţa dintre tine şi un homosexual? Tu eşti un păcătos iertat de Fiul lui Dumnezeu, iar el unul care nu este iertat, care nu cunoaşte pe Cristos. Şi chiar dacă cunoaşte, schimbarea este grea. Uită-te la tine: nu te mai lupţi cu păcate pe care le consideri mici? Bârfa, indiferenţa, mândria religioasă. La fel şi ei se luptă, încurajează-i să lupte! Spunând aceasta urăsc păcatul, dar iubesc pe păcătos. Cineva m-a iubit pe mine şi mi-a umplut paharul cu dragoste mare, iar eu sunt dator să umplu paharul altora cu dragostea Lui. Am de unde da. Tu ai de unde da?

Cristos spune: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le‑aţi făcut.” (Matei 25:40) Biblia este o voce. Aşteaptă ca ea să-ţi vorbească, e respiraţia lui Dumnezeu care umple lumea. Eul este vălul opac care ne ascunde faţa lui Dumnezeu.

Realitatea este că Dumnezeu nu tace şi nu a tăcut niciodată. Este în natura lui Dumnezeu să îţi vorbească. Îţi vorbeşte: „Iubeşte homosexualii acum. Du-le o vorbă bună, că Eu îi iubesc şi îi vreau în cerul Meu. Nu fi nepăsător privind goliciunea vieţii lor.” Dacă paharul tău e plin de dă peste el, atunci vei da afară ceea ce este mai bun în tine şi etern: iubire pentru cei care nu ştiu decât eros, agape pentru cei care nu ştiu ce e ea, dar care tânjesc după ea, fiind bolnavi după ea. Dacă paharul tău e gol, vino şi umple-l de la sursa de viaţă. Eşti receptiv la vocea care te cheamă să ajuţi un homosexual cu dragostea agape?

Amabil, blând, flămând şi însetat după dreptate, pasionat pentru milă, Cristos a venit pe pământ fiindcă a avut milă de cei căzuţi, să-i ridice, să le dea o şansă nouă. Ferice de cei care-s ca El şi nu lovesc pe cel lovit, pe cel căzut, ci se duc să-l ridice. E prea multă răutate între noi, ştim să judecăm, să dăm afară, dar câţi dintre noi ştiu să vindece, să ridice, să se îndure cu preţul jertfei de sine? Când trăieşti mila şi blândeţea, atunci Îl ai pe Cristos.

Meditaţii îndelungate asupra Scripturii ne vor purifica şi vor dirija privirea noastră; părtăşia în biserică ne va lărgi perspectiva şi ne va mări dragostea faţă de ceilalţi. Serviciul divin, lucrarea, activităţile cu homosexualii, toate sunt bune şi creştinii trebuie să se angajeze în ele. Dar la temelia tuturor acestor lucruri stă deprinderea lăuntrică de a privi la Dumnezeu. Ochi noi, dacă pot spune aşa, ni se vor dezvolta în suflet. Ajutându-ne să-L vedem pe Dumnezeu în aproapele de lângă noi, în timp ce ochii noştri exteriori văd doar priveliştile acestei lumi efemere.

Doamne, păcatul mi-a întunecat privirea, aşa încât Te văd nedesluşit. Te rog, spală-mă în sângele Tău scump şi curăţă-mă, să îi văd pe toţi prin ochii Tăi!

Dumnezeu caută mereu inimi cărora să le vorbească şi inimi pe care să le vindece. Nu uita: ai fost vindecat ca să vindeci!

DACĂ VREI SĂ FII PESCAR DE OAMENI

Ceea ce face farmecul unui om este frumuseţea sau bunătatea lui? Noi am ales bunătatea, alţii frumuseţea.

Ajută aceşti oameni speciali, homosexualii, care au ales greşit, să descopere ce ţi-a descoperit Dumnezeu, frumuseţea Lui extraordinară! Caută şi în scrum sau în colbul de pe drum, poţi găsi bijuterii şi acolo!

Dacă eşti sau vrei să fii pescar de oameni, caută şi în mâl, acolo unde peştii sunt privaţi de Apa Vieţii! Fii sensibil să pescuieşti peştii care tac, care poate nu au curajul să mai spere că vor fi ajutaţi, care se zbat singuri în mâl şi nebăgaţi în seamă de cineva. Fii unul dintre cei care îşi asumă rolul de a scoate un peşte din mâl! Mâlul miroase urât şi mulţi din biserici îl ocolesc, deoarece cred că mâlul se va lipi de suflet şi nu de haine?! Isus S-a băgat în mâl. El nu a simţit ruşine sau dezgust, ci i-a privit cu ochii dragostei izvorâte din Tatăl.

Nu uita, ei se află printre noi, dar omul nu ia seama. Cristos a murit şi pentru ei. Tu ce atitudine ai?

[Între timp, Cosmin a părăsit acest pământ, pentru a locui veşnic cu Acela pe care L-a iubit.]

Cu şcoala anul acesta merge super, am reuşit să iau media nouă la mate, iar în clasa a cincea am avut media cinci. Iar în urmă cu două zile am fost la o mănăstire renumită, iar acum mă rog şi dimineaţa, şi seara; citesc după o carte. Nu ştiu, parcă am sufletul mai bun, dar…

Scriu pentru că vreau să se îndrepte şi ceilalţi, acesta e scopul; poate voi ajuta pe cineva cu rândurile mele. Deci: am fost violat, chestii de genul, şi am rămas aşa. Încerc să mă las, dar nu prea pot, îmi e imposibil. Îmi plac acum fetele, chiar i-am propus unei fete să fie cu mine, şi îmi plac şi băieţii. Eu vreau să ajung celebru, o vedetă, şi nu vreau să am un trecut despre care presa să aibă ce scrie.

Dar ştiţi care e partea cea mai urâtă? La şapte ani am fost violat de un verişor al tatălui vitreg; el avea paisprezece ani. S-a întâmplat de câte ori mă duceam la ţară; am stat o vară întreagă şi s-a întâmplat în fiecare zi, şi nu prea pot să trec aşa de uşor peste lumea asta homosexuală.

Despre ai mei: s-au despărţit, iar tatăl meu mă ignoră de şapte ani. Mă vede pe stradă şi trece pe partea cealaltă sau, dacă se întâlneşte cu mine faţă în faţă, intră într-un magazin, iar banii nu prea mi-i dă la timp. E aiurea, parcă aş fi al nimănui. Mama ştie că îmi plac băieţii, că am avut un iubit şi că ne-am despărţit. Ştie că am fost violat, dar a zis că-l pedepseşte Dumnezeu; nu l-am pedepsit noi. Câteodată mi-e prietenă, câteodată duşman, dar e bine, că putea să mă lase la un cămin de copii, totuşi m-a păstrat. S-a recăsătorit, iar tatăl al doilea e mai mult plecat în străinătate la muncă.

De la tatăl natural luam bătăi; şi acum am o denivelare la picior din cauza lui. Ştiţi că înainte femeile spălau într-un lighean mare, iar la un capăt puneau pe cadă un lemn pe care să stea ligheanul. Tatăl meu bătea cuie în lemn până le scotea pe partea cealaltă şi dădea în mine cu cuiele. Am câteva semne bune. Mă bătea şi cu crengi cu spini.

Oricum, aş vrea o mică atenţie, nu să-mi dea bani, dar să se intereseze de mine. Acum un an a venit la un vecin la mine pe scară, m-a văzut, m-a aşteptat să intru în scară şi nici măcar nu m-a salutat. A stat de la cinci după-amiaza până la douăsprezece noaptea, iar la mine nu a venit; l-am aşteptat la uşă, poate bate şi la mine. În noaptea aceea am plâns până la trei dimineaţa. De asta vreau să ajung cineva, că atunci va avea nevoie de mine şi o să-i zic două vorbe mari.

M-am născut într-o familie de creştini ortodocşi, fiind şi eu un creştin ortodox înrăit, dacă pot să spun aşa. Frecventam biserica ortodoxă mai tot timpul, având foarte mulţi prieteni călugări sau chiar preoţi, şi mă credeam un sfânt. Chiar şi alţii îmi spuneau că sunt un sfânt, dar ce sfânt puteam fi eu când făceam lucruri necuviincioase, care nu plăceau lui Dumnezeu?

La şaisprezece ani am observat că am tendinţe homosexuale. Îmi plăceau atât fetele, cât şi băieţii, dar aveam preferinţă pentru băieţi. Primul contact sexual cu un băiat l‑am avut chiar la acea vârstă, iar de atunci am persistat în asemenea relaţii. A urmat armata, unde am făcut-o cu mulţi camarazi şi eram în stare să o fac şi cu cadrele, dacă mi s-ar fi cerut. Nu mi-a spus nimeni niciodată că ar fi păcat ce fac, de aceea am continuat mult timp astfel.

La vârsta de douăzeci de ani am hotărât să mă căsătoresc, crezând că prin căsătorie scap de homosexualitate, pentru că de acum îmi era ruşine de faptele mele rele. Am putut întrucâtva să mă opresc, pentru că am început să primesc Cuvântul de la un coleg de serviciu şi să studiez Biblia. Nu a trecut mult timp şi m-am hotărât în adunare să-L urmez pe Domnul, iar după trei luni am luat şi botezul.

Cred că vreo câţiva ani buni am fost în stare să mă stăpânesc, ştiind de acum că era păcat ce făceam. Nu a durat însă mult şi Satan a venit cu ce m-a înrobit când eram în lume şi am făcut iar lucruri oribile, dar nu eram bucuros şi eram conştient că mă aflam într-o luptă continuă. Eram întotdeauna mustrat ori de câte ori păcătuiam astfel şi de multe ori chiar Dumnezeu stătea împotriva a ceea ce făceam şi nu-mi reuşea tot timpul ce plănuiam.

Cel Rău a deschis noi orizonturi şi mi-am pus internet. Am început să intru pe site-uri, am găsit mulţi homosexuali care căutau relaţii şi m-am hotărât să-mi dau felurite întâlniri. Mă duceam, iar după câteva discuţii treceam la fapte. Aproape seară de seară mergeam la întâlniri şi o făceam, dar în gândul meu mustrarea nu s-a stins, pentru că frecventam adunarea. De multe ori, Dumnezeu Se folosea de servii Lui şi îmi vorbea de la amvon, dar de câte ori ieşeam de la adunare şi vedeam un băiat frumos pe drum, îmi aruncam ochii după el şi tot nu reuşeam să înving ispita.

Când intram pe internet, găseam remedii pentru a scăpa de homosexualitate, dar în inima mea tot nu puteam birui. Aşa că am hotărât ca, prin rugăciune multă, cu credinţă la Dumnezeu şi stăruinţă, să-L chem pe Domnul să mă scape. Am rugat mai multe persoane să mă ajute şi simt cum Dumnezeu lucrează. Nu mai frecventez acele locuri unde se adună homosexualii, nu mai intru pe site-urile lor şi nu mai răspund când mă sună. Încă mă lupt, dar cred că Domnul Îşi va desăvârşi lucrarea Lui în mine.

Cei care vă aflaţi în situaţia mea, luptaţi, împotriviţi-vă tari în credinţă vrăjmaşului şi el va pleca de la voi! Cu Dumnezeu putem învinge.

Mă numesc Bogdan şi am treizeci şi patru de ani. Cineva mi-a arătat site-ul dumneavoastră şi am cumpărat şi cartea Contra Curentului. Aş dori să mă apropii de Dumnezeu, poate mă ajutaţi în această privinţă!

Nici nu ştiu cum sau cu ce să încep. Aş dori să vă mărturisesc, în primul rând, că viaţa şi orientarea mea sexuală nu sunt cele care ar trebui să fie. Adică sunt puţin mai diferit şi poate că o să mă înţelegeţi şi pe mine. Am să fiu cât se poate de sincer şi direct, cu toate că îmi este jenă. Am vrut să mă schimb de multe ori, însă nu am reuşit. Îmi este greu să cred că Dumnezeu mi-ar ierta toate, iar în al doilea rând, nu pot renunţa la acest păcat, deoarece sunt foarte dependent de el şi îmi place ce fac. Însă am să ţin cont de ceea ce îmi spuneţi şi aşa am să mă rog. Oricum, Biblia este greu de înţeles şi, oricât aş citi, nu înţeleg nimic.

Am discutat cu multă lume, cu psihologi, cu preoţi, şi răspunsul a fost acelaşi: mare păcat. Însă ei nu înţeleg că noi sau eu personal, de fapt, nu am nicio vină că sunt aşa. Aşa am fost de când mă ştiu, niciodată nu mi-au plăcut femeile, iar ca mine sunt zeci de mii. Facem parte din creaţie. Suntem diferiţi, nu putem fi la fel. Şi regret foarte tare faptul să suntem judecaţi de oameni pe nedrept, fiindcă, repet, practic noi nu avem vină că Dumnezeu ne-a lăsat aşa. Ştie El de ce. Da, viaţa pe care o trăiesc eu am ales-o, exact cum aţi ales dumneavoastră biserica. Aşa şi eu, doar cu un bărbat mă simt bine. Iar Dumnezeu nu este numai acolo, în biserică, Dumnezeu este peste tot, doar noi să vrem să Îl chemăm în ajutor. Am citit în Biblie, însă asta suntem şi asta vom rămâne, ori cu Biblie, ori fără. Doar Dumnezeu ne va putea schimba, nu Biblia, nu oamenii, nu altcineva. Şi, să vă spun ceva, nu este totul la voia întâmplării.

Am avut mari experienţe cu Dumnezeu şi ştiu că mă iubeşte, însă nu înţeleg de ce mă chinuieşte în aşa hal. Posibil că de fapt Cel Rău mă chinuieşte. Întotdeauna mi s-au ascultat rugăciunile, iar ce am cerut, am şi primit, însă un singur lucru pe care îl cer lui Dumnezeu nu îl primesc.

Acum locuiesc singur. Sunt la o cabană, m-am retras o perioadă ca să mă reculeg. La fel şi în oraş, tot singur locuiesc. Părinţii mei stau în apropiere. Am prea multe şi mi‑a dat Dumnezeu mult, însă ceea ce vreau cu adevărat nu am. Ce folos că ai de toate, dacă nu ai pe cine doreşti lângă tine?

Tocmai am început un tratament din cauza stresului. Lucrez, am mai multe joburi, dar am renunţat la unele dintre ele deoarece simt că nu mai am putere. Dar nu aceasta este problema, jobul, că nu am nevoie de job. Nu am nevoie de absolut nimic deocamdată. Nici măcar de sfaturi, sunt cam sătul de ele. Desigur, vorbesc cu părinţii mei, ei mă înţeleg. Credeţi că aş avea nevoie de ceva sau că duc lipsă de ceva? Nu cred. Iar ce îmi doresc eu, nimeni nu îmi poate oferi, doar Dumnezeu.

Mă simt tot mai slăbit, iar injecţiile parcă nu mai au niciun efect, de altfel nici vitaminele. M-am obişnuit cu ideea că trebuie să merg în frumosul rai. Să nu uităm că trebuie să luptăm, unii pentru fericire, alţii cu boala; fiecare avem o luptă din care trebuie să ieşim învingători.

Sper că nu v-am obosit prea tare, dar chiar simţeam nevoia să vă spun toate acestea. Dacă v-am plictisit, îmi cer iertare. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat. Acum mă retrag, deoarece sunt foarte obosit. Poate o să mai vorbim şi mâine. Cu respect, Bogdan cel păcătos!

[La câteva zile după ce a făcut această mărturisire, Bogdan a pierdut bătălia cu viaţa. SIDA l-a răpus fără milă.]