Sunt Dan şi am patruzeci de ani. Simt nevoia de a vorbi cu cineva, dar nu am cu cine, pentru că nu am prieteni. Când familia nu te înţelege şi nu îţi este aproape, e greu. Părinţi nu am, tata a murit în ’90, iar mama, şapte ani mai târziu. Nu mi-a fost uşor.

Acum vă voi istorisi cum a început viaţa mea de homosexual. Este o poveste lungă. Am început să fac sex cu bărbaţi mai des după ’90. La început nu mi-a plăcut, apoi m‑am obişnuit. Am mers în cluburi homosexuale în oraşele mari, mi-am făcut prieteni şi am continuat aşa până în urmă cu câteva luni. Despre relaţiile mele cu bărbaţii nu am ce să spun. De obicei făceam sex o dată şi atât. Relaţii mai lungi nu am avut, am făcut sex numai cu necunoscuţi.

Am fost şi la psiholog acum o lună; am vorbit cu el treizeci de minute şi mi-a spus ca atunci când voi fi decis să-i spun tot, să vin la el. Probabil şi-a dat seama că sunt homosexual. Eu nu i-am zis nimic, am răspuns doar la nişte întrebări de rutină, cu „da” sau „nu”. I-am spus numai că am venit la el pentru că am nişte vise ciudate şi nu pot dormi noaptea. Mai iau pastile de somn.

E periculoasă lumea homosexuală, ai contact cu oameni distruşi, cu drogaţi şi alcoolici. Asta este realitatea, noaptea se poate întâmpla orice în cluburi. Pentru ce mergeam în cluburi homosexuale? Pentru sex, pentru ce altceva? Pentru mine acea viaţă era ceva normal, distracţie şi aventură. Atât timp cât există filme cu homosexuali şi se dau la televizor, mulţi vor să vadă cum este din curiozitate. Tot din curiozitate am început şi eu şi m-am obişnuit, dar nu mai am vârsta şi nu mai am chef de ieşit prin cluburi; sunt prea obosit.

Trăiesc cu frica de a fi descoperit. Fraţii mei nu ştiu că sunt homosexual, pierd tot dacă află. Mă simt singur şi nefericit din cauză că nu am o viaţă normală. Nu plâng, dar ţin în mine. Trebuie să-mi revin şi să am şi eu o familie. Sunt hotărât să renunţ la viaţa pe care am dus-o, dar este complicat. Nu prea cred în Dumnezeu. Îmi pun întrebarea: de ce ne ţine Dumnezeu pe lume dacă suntem homosexuali?