de Dan Bouchelle

Dan Bouchelle

Săptămâna trecută, când am scris despre răspunsul creştin pentru Obama şi problema căsătoriei homosexuale,^[1] am fost uimit să primesc un comentariu de la un pedofil, care se descria pe sine ca nepracticant şi care şi-a luat numele de Pandoran Nox. Chiar şi mai surprinzător a fost cât de puţină atenţie a primit. Poate fiindcă era la capătul unei liste de aproape nouăzeci de comentarii şi puţini cititori l-au văzut. Apoi poate că a produs o asemenea perplexitate, încât nimeni nu a ştiut cum să răspundă. Poate că unii s-au îndoit că era autentic. La urma urmei, cine poate să spună că un homofob nechibzuit nu a creat o identitate falsă, pentru a argumenta un punct de vedere? Dar fiindcă eu cred că omul este real şi că dovedeşte un mare curaj scriind acest comentariu online, chiar şi sub un pseudonim, am vrut să îi acord mai multă atenţie.

Este o voce pe care nu o auzim… deloc. Homosexualii poate că au recunoscut că sunt homosexuali, dar pedofilii nu au făcut-o, dacă nu luăm în considerare NAMBLA (Asociaţia Nord-Americană pentru Dragostea Bărbat-Băiat). Ceea ce are de spus acest bărbat despre dorinţele lui şi despre cum trebuie să trăiască cu ele, ar trebui să influenţeze discuţia noastră despre homosexualitate. Nu pun semnul egal între homosexualitate şi pedofilie, nici nu susţin un mod de a privi lucrurile pe muchie de cuţit, cum că una va conduce la cealaltă (deşi mă îngrijorează asta, sincer), dar cred realmente că atât homosexualitatea, cât şi pedofilia, sunt dorinţe alienate, care nu sunt alese în mod conştient şi cu care sunt nevoiți să se confrunte mulţi oameni, care ar vrea ca ele să dispară.

Ceea ce Pandoran Nox are de spus este semnificativ şi ne provoacă să ne întrebăm cum S-ar purta Isus cu cei care se străduiesc să-L urmeze, dar au dorinţe compulsive pentru ceva anume și ştiu că sunt greşite. Ne provoacă, de asemenea, să trecem dincolo de dezgustul nostru faţă de tabuurile sexuale, pentru a-i iubi oamenii care se luptă onorabil cu zdrobirea lor, în moduri în care mulţi dintre noi nu le pot înţelege. Biserica ar trebui să fie un loc pentru oamenii care se luptă cu orice păcat, dar aceasta nu înseamnă că punem deoparte înţelepciunea sau că tratăm toate luptele la fel. Unele creează provocări unice. Din nou, nimeni nu se află dincolo de dragostea sau harul lui Dumnezeu, inclusiv cei care descoperă că nu se pot opri să dorească sexul cu copii. Dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu…

Deci iată cuvintele unui bărbat care mărturiseşte că este un pedofil celibatar.

„Ştiu cum este să fii urât doar pentru că ești cine eşti şi pentru lucrul cu care te lupţi. Trebuie să se ia în considerare că nu sunt homosexual. Sunt pedofil. Înainte să intrați în panică, daţi-mi voie să vă asigur că nu am rănit niciodată un copil şi că nu o voi face niciodată.

Pedofilia mea poate să pară fără legătură cu discuţia de faţă, dar în numeroase feluri lupta mea are multe în comun cu lupta homosexualilor.

Precum au menţionat unii în comentariile de față, dorinţele mele sexuale sunt fac foarte mult parte din cel care sunt eu. Cu certitudine, simt că „m-am născut aşa”, după cum spune zicala. Am trecut de treizeci ani acum şi am identificat prima dată, în mod sigur, că eram atras de copii la mijlocul adolescenţei. Am luptat ani de zile cu ideea că sunt pedofil; în final, am fost nevoit să accept că dorinţele mele erau, pur şi simplu, ceva ce nu avea să se schimbe.

În ceea ce priveşte monitorizarea, mă deosebesc de cei mai mulţi dintre cei care susţin această perspectivă. Evident, faptul că m-am născut într-un anumit mod nu este, în niciun caz, un permis de liberă trecere pentru mine pentru a da curs dorinţelor mele. Ciudat este că opusul este adevărat când este vorba de homosexualitate. Membrii comunităţii homosexuale acţionează ca şi cum noi comitem o crimă gravă şi oribilă cerându-le să se separe pe ei înşişi de dorinţele lor. Am prea puţină răbdare şi nicio simpatie pentru acest argument; de zeci de ani, aproape în fiecare zi, mă lupt cu atracţia pentru fetele preadolescente.

În comentariile lui de mai sus, DeJon spune că homosexualilor li s-a cerut să ducă vieţi duble în trecut, atunci când stilul lor de viaţă era mai puţin acceptat. Există o presupoziţie în comentariu că asemenea vieţi duble sunt inerent negative. Luând în considerare că eu duc o viaţă dublă (cei mai mulţi dintre cei cu care interacţionez nu au idee despre luptele mele sexuale), pot să atest că este obositor şi frustrant. Totuşi, nu este un aranjament atât de odios încât să dea un drept pentru ruperea legămintelor. Există sorţi mult mai rele decât suprimarea celui care simţi cu adevărat că eşti.

Pentru a mă adresa direct poziţiilor lui Dan totuşi, vreau să vă fac cunoscute pe scurt câteva experienţe ale mele. Unii din familia mea şi unii prieteni ai mei ştiu cu ce mă lupt. Ei ştiu că sunt greşit şi că mă lupt. Eu ştiu că ei mă iubesc, dar ar chema poliţia dacă m-ar prinde făcând ceva ilegal. Da, poți să-l iubeşti pe păcătos şi să urăşti păcatul; văd asta în viaţa mea tot timpul.

Această dragoste este mult mai eficientă în a mă ajuta să rămân realist, decât oricât cât de multe fraze goale pline de ură. Ori de câte ori apare o răpire de copii la ştiri, aud comentarii de la oameni care aruncă fraze goale pline de ură împotriva tuturor celor care se luptă cu pedofilia. Acest gen de atac nu face decât să mă mânie. Acei oameni nu ştiu cât de mult mă lupt sau cât de mic şi de îngrozit mă simt uneori. Cuvintele lor răutăcioase nu au influenţă asupra mea.

Mânia şi ura sunt factori motivaţionali slabi. Dragostea este un factor minunat. Creştinilor care gândesc că putem doar să continuăm să strigăm la homosexuali de la distanţă şi să obţinem rezultate le spun: «Vă înşelaţi.» Deoarece mă lupt cu identitatea sexuală şi păcatul, garantez că nu faceți decât să înrăutăţiţi lucrurile. Până nu înveţi să iubeşti şi să respecţi un om, nu poţi atinge păcatul dinăuntrul său. Cred că cea mai mare parte din misiunea lui Isus a fost o ilustrare a acestei poziţii cruciale.”

Nu ştiu cine este acest om sau cine sunt tovarăşii lui creştini care îl sprijină şi care îl ţin răspunzător, dar Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi. Oricine poate preveni abuzul copiilor este un erou. Nu-mi pot imagina lupta pe care o îndură el. Iată câteva comentarii adiţionale, dintr-un e-mail direct pe care mi-a dat permisiunea să-l public.

„Mulţumesc foarte mult pentru suportul şi cuvintele tale amabile. Mă lupt cu pedofilia de ani de zile, dar numai recent m-am decis să fac cu adevărat cunoscute experienţele mele. Să recunosc luptele mele într-un forum aşa deschis este terifiant, dar nu ştiu dacă mai pot continua să păstrez tăcerea. Principala mea problemă a fost să realizez cum să-mi folosesc cunoștințele pentru a-i ajuta pe alții.

Luptele mele îmi dau un fel de simpatie pentru creştinii care se luptă cu homosexualitatea. Ştiu cum este să te simţi ca un exclus al societăţii, să simţi că lupţi constant cu o parte a ta. Pe de altă parte, pot să experimentez acele lucruri ştiind, în acelaşi timp, că să dau curs dorinţelor este greşit. Simt că mulţi homosexuali au fost înşelaţi să creadă că nu există speranţă pentru ei şi că nu pot fi niciodată compleţi fără a da curs orientării lor sexuale.

Deși aceasta mă necăjeşte, preocuparea mea ultimă este pentru fraţii mei creştini care se luptă cu pedofilia. Presupun că cele mai multe biserici nu s-au gândit deloc la pedofilii din biserica lor. Chiar dacă au făcut-o, la ce concluzii ar putea ajunge? Oferirea de cursuri sau seminarii specifice pentru pedofili este improbabil să atragă doritori; cine vrea să admită deschis că se luptă cu aşa ceva? Chiar şi eu pot să văd aceasta; nu cunosc alţi pedofili care se luptă. Nu ştiu nici măcar cum i-aş putea găsi sau cum i-aş putea ajuta. Nu este de ajutor că oamenii ar prefera să ignore problema. Am fost cumva surprins că comentariul meu pe blogul tău a primit doar două răspunsuri.

Voi fi sincer: nu sunt cu adevărat sigur ce îţi cer. În mare parte, mă întrebam doar dacă ai luat vreodată în considerare chestiunea creştinilor pedofili. Vreau cu adevărat să îi ajut pe cei care se luptă. Vreau să le dau de ştire că există speranţă şi că Dumnezeu este bun. Am petrecut un deceniu în disperare şi ură de sine, dar am depăşit asta. Sunt însă îngrijorat că dacă singura voce pe care o aud aceşti oameni este cea a lobby-ului homosexual, atunci vor crede că într-adevăr nu se pot schimba şi că trebuie să dea curs dorinţelor pe care le au.”

Notă

^[1] Dan Bouchelle, A Plea to Christians About Our Response to Obama & Homosexual Marriage, www.danbouchelle.blogspot.ro/2012/05/plea-to-christians-about-our-response.html.

[Dan Bouchelle, Advice from a Christian Pedophile. Copyright © 2012 Dan Bouchelle. Tradus şi publicat cu permisiune. Dr. Dan Bouchelle este autorul cărților The Gospel Unleashed, The Gospel Unhindered și Ruth & Esther: When God Seems Absent, disponibile pentru comenzi pe site-ul Amazon. Poate fi contactat la adresa dan.bouchelle@MRNet.org sau pe blogul său curent Walking in the Reign.  Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www.danbouchelle.blogspot.ro.]

Clic pe articolul lui Pandoran Nox, Sunt un monstru?