de Joseph Cluse

Joseph Cluse

M-am născut într-o zi înăbuşitoare de iulie, într-un oraş mic din Louisiana, în anul 1954. „Este băiat!” a spus medicul, când m-a dat mamei mele extenuate şi speriate, care mă născuse cu trei luni prea devreme. Mama m-a ţinut în braţe numai puţin înainte să fiu dus repede la incubator, unde urma să rămân izolat într-un salon lipsit de germeni pentru următoarele şase luni.

Au trimis-o pe mama acasă şi i-au permis să-mi facă doar vizite scurte, în timp ce eu mă luptam să supravieţuiesc şi să cresc. Pe atunci nu se cunoştea importanţa legăturii dintre mamă şi copil, pentru buna dezvoltare a copilului în primele ore şi zile de viaţă. Sunt convins că despărţirea şi izolarea de care am avut parte la naştere au pregătit calea pe care urma să o ia viaţa mea în anii următori.

La un anumit moment în istoria familiei mele, un copil a fost molestat sexual. Copilul a crescut, perpetuând abuzul sexual asupra noii generaţii, instituind astfel un blestem generaţional asupra familiei. O rudă masculină mai în vârstă a început să mă victimizeze astfel când aveam şapte ani, abuzul continuând ani de zile. Acel eveniment a marcat pentru mine începutul unei călătorii întunecate, care avea să mă ducă cât mai departe posibil de Dumnezeu.

Până foarte de curând, îmi aminteam puţine despre copilăria şi adolescenţa mea timpurie. Am descoperit un tipar în trecutul meu, specific multora dintre cei care sunt zdrobiţi din punct de vedere sexual: o relaţie proastă sau inexistentă cu mama şi/sau cu tatăl, o traumă sexuală timpurie, având ca rezultat o mare ruşine şi o stimă de sine scăzută, ca şi un număr de evenimente circumstanţiale, care m-au făcut să devin şi mai confuz cu privire la sexul meu.

La vârsta de zece ani, nişte băieţi din banda din locul de campare m-au violat. Experienţa aceea a pus laolaltă ura şi mânia, adânc înrădăcinate, pe care le simţeam deja faţă de bărbaţi. Dar a constituit şi o modalitate deformată de a primi parţial afecţiunea după care tânjeam, deci am adoptat-o ca pe un mijloc. În ultimii ani de gimnaziu, am făcut sex cu câţiva băieţi şi cu nişte bărbaţi adulţi. Totuşi, chiar şi când mă implicam într-un asemenea comportament, nu mă percepeam ca homosexual. Aveam sentimente negative puternice atât faţă de bărbaţi, cât şi faţă de femei, şi vedeam că femeile erau mai puternice şi deţineau controlul mai mult decât bărbaţii. Dorind o astfel de putere, credeam că trebuia nu numai să joc rolul sexual al unei femei, ci să devin efectiv femeie.

În anul 1970, familia mea s-a mutat într-o parte nouă a oraşului, iar eu am început liceul. Următorii doi ani s-au dovedit a fi furtunoşi pentru mine. Iubeam şcoala, m-am alăturat mai multor cluburi, mi-am făcut prieteni, aveam note bune şi totul era bine. Apoi casa noastră a ars din temelii. După aceea, familia mea s-a destrămat, părinţii mei au divorţat, iar eu m-am mutat cu mama înapoi în vechiul nostru cartier.

În acel an m-am implicat în consumul de droguri. În curând am avut propria mea locuinţă şi am intrat într-o relaţie pe termen scurt cu un bărbat mai în vârstă. El mi-a oferit atenţia şi afecţiunea pe care le căutasem, dar m-a părăsit, nu după mult timp, pentru un prieten de-al meu. Am fost devastat, iar inima a început să mi se împietrească din cauza acumulării a unei uri şi mânii tot mai mari.

Când am absolvit liceul, am decis să fug de tot ce uram în trecutul meu şi în mine însumi. M-am mutat la New Orleans şi am început să trăiesc şi să muncesc ca femeie pe scena cluburilor de noapte. Luam permanent droguri pentru a rămâne cât mai indiferent posibil şi nu a trecut mult până am început să iau hormoni feminini. Fortăreaţa lui Satan în viaţa mea era de aşa natură, încât nu vedeam un alt curs pentru viaţa mea în afară operaţiei de schimbare de sex. Credeam că Dumnezeu făcuse o greşeală dându-mi atribute fizice de bărbat şi eram hotărât să „îndrept” lucrurile. La sfârşitul anului 1975, m-am mutat la San Francisco pentru a primi consilierea necesară pentru a face operaţie de schimbare de sex. În următorii câţiva ani, m-am mutat de colo-colo, am consumat şi mai multe droguri şi am intrat în prostituţie. Mi-am făcut un nou obicei: consumul de alcool. Astfel a început o dependenţă pe termen lung care, în mod ironic, într-o zi avea să-mi aducă salvarea.

Joseph Cluse ca JoAnna

Dar la mijlocul anilor ’70, ziua aceea era încă departe, în viitor. Decis să experimentez metamorfoza, mi-am făcut un implant de sâni, pentru a mă apropia de transformarea fizică deplină. În luna octombrie a anului 1979 am făcut operaţie de schimbare de sex la un spital din Colorado şi am devenit JoAnna.

În primăvara anului 1980, un vis de o viaţă a devenit realitate pentru mine, când m-am căsătorit, pentru prima dată în viaţă, în cadrul unei frumoase ceremonii iudaice. Soţul meu îşi adora noua mireasă, dar pentru mine, noutatea unei relaţii monogame s-a atenuat repede. Eram de puţin timp în viaţa de „femeie adevărată” şi simţeam că trebuia să dovedesc că eram cu adevărat femeie. Eram infidel în mod constant şi am realizat cât de necinstit eram; aşa că am cerut divorţul.

O a doua logodnă a luat sfârşit când logodnicul meu a aflat adevărul despre trecutul meu. Următorii câţiva ani au constituit pentru mine o coborâre pe o spirală descendentă, cu consum de droguri şi alcoolism. M-am simţit mai singur şi mai deprimat decât oricând înainte şi îmi amintesc că m-am gândit prima dată la moarte şi la ce se întâmplă după ea. Fiind crescut în catolicism, credeam în viaţa după moarte, în rai şi iad. În acel moment al vieţii mele, eram convins că dacă aveam să mor, voi ajunge în iad. Înţelegerea acelui fapt m-a tulburat, dar tot nu eram pregătit să caut schimbarea care avea să vină.

În 1986 m-am întors acasă în LaFayette. A fost o perioadă îngrozitoare. Apelam la automedicaţia obişnuită, pentru a ţine sub control durerea spirituală şi emoţională, iar promiscuitatea mea se accentuase, în timp ce încercam, cu disperare, să-mi umplu golul din inimă. Eram singur pe lume.

În anul acela, de Halloween am fost implicat într-un accident de maşină, în timp ce mă aflam sub influenţa alcoolului. Aproape omorându-mă pe mie însumi şi pe pasagerii mei, am fost inculpat deoarece condusesem sub influenţa alcoolului, ajungând astfel, în sfârşit, la capătul puterilor. În disperarea mea, am strigat la Dumnezeu, mi-am mărturisit nevoia şi L-am implorat să mi Se descopere.

Într-o singură lună, Dumnezeu m-a eliberat de droguri, de alcool şi de păcatul sexual promiscuu. Când Dumnezeu a lucrat în viaţa mea, am început să tânjesc şi mai mult după vechiul meu vis de a avea un cămin şi o familie. Deşi realizez acum că nu a fost voia lui Dumnezeu să-mi schimb sexul, cred, de asemenea, că El a folosit circumstanţele din viaţa mea pentru a mă aduce la adevărul voii Lui pentru viaţa mea.

În 1988 am întâlnit un bărbat necăsătorit care avea doi copii. Ne-am mutat toţi la Marietta, Georgia, unde m-am căsătorit pentru a doua oară. În următorii şase ani, Dumnezeu mi-a îngăduit să primesc dragoste necondiţionată pentru prima dată în viaţă. Familia mea şi cu mine eram implicaţi în biserica locală, iar eu am început să mă recreez din nou – ca soţie şi mamă creştină desăvârşită. Frecventam studiile biblice, slujeam în comitetele bisericii şi ne-am deschis casa pentru prietenii şi vecinii noştri creştini. Nimeni nu ştia că eram transsexual; toţi mă cunoşteau şi mă acceptau ca pe o femeie creştină grijulie faţă de familia ei.

Totuşi, oricât de perfectă părea viaţa mea în exterior, încă mă luptam în interior. Când soţul meu şi cu mine am crescut în relaţia noastră cu Domnul, a devenit evident pentru noi că relaţia noastră era în afara voii lui Dumnezeu pentru vieţile noastre.

În 1994, într-un moment extrem de dureros, m-am dus la soţul meu şi i-am spus că vroiam să am tot ce promitea Biblia pentru o căsnicie şi familie binecuvântată, ceea ce în relaţia noastră nu se putea. A fost de acord să caute voia lui Dumnezeu, iar nu după mult timp a ajuns la înţelegerea pe care o aveam eu şi a găsit vindecare în propria lui zdrobire. Printr-un act de ascultare, am pus capăt căsătoriei noastre, pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să continue lucrarea de vindecare în vieţile noastre.

Să-mi iau rămas bun de la bărbatul despre care credeam că mă salvase de la o viaţă de singurătate şi de disperare şi de la copiii lui, a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut vreodată. Dar Dumnezeu mi-a promis că va rămâne lângă mine în călătoria mea către vindecare şi Şi-a respectat promisiunea.

M-am întors în Louisiana, continuând să trăiesc ca JoAnna, dar simţind că Domnul îmi dădea o nouă înţelegere despre cel care eram în ochii Săi. A durat trei ani, dar în dimineaţa zilei de 20 mai 1997, Dumnezeu mi-a vorbit clar şi mi-a arătat că mă închinam unui idol pe care îl puneam mai presus de El: falsa mea identitate feminină. Din punct de vedere emoţional, fusesem femeie de când îmi aminteam, iar din punct de vedere fizic eram femeie de optsprezece ani. În înţelegerea pe care am primit-o, am realizat că niciunul dintre aceste lucruri nu conta. Dumnezeu nu făcuse o greşeală când mă crease bărbat. În ochii Lui nu fusesem niciodată altceva. Cunoaşterea supranaturală pe care o primisem a marcat un alt punct de cotitură, crucial în viaţa mea. Eram în drum către Joseph, bărbatul care intenţionase Dumnezeu să fiu.

În 1997 m-am mutat în Kentucky ca să particip la programul misiunii CrossOver, pentru a facilita procesul vindecării mele. Deşi încă trăiam ca JoAnna, eram sincer şi deschis cu privire la trecutul meu şi la adevăratul meu sex. După ce am rămas la CrossOver un an şi jumătate, am simţit chemarea puternică a lui Dumnezeu la un post de patruzeci de zile, care să mă pregătească pentru următoarea etapă a călătoriei mele spirituale.

Punctul culminant al acelei perioade intense petrecute cu Dumnezeu a fost că, în luna ianuarie a anului 1999, mi-am reluat adevărata identitate şi am început să trăiesc ca Joseph Cluse. Să trăiesc ca bărbat pentru prima dată în douăzeci şi cinci de ani a fost extrem de înspăimântător şi dificil. A fost greu pentru cei care mă cunoscuseră ca JoAnna să mă accepte ca Joseph. A fost dificil chiar şi pentru prietenii mei creştini să înţeleagă zdrobirea pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, eram pe cale să o biruiesc.

Prin experienţa de care am avut parte la conferinţele CrossOver şi Exodus, am ajuns să văd legătura comună dintre toţi oamenii în robia lor faţă de un păcat sau altul. Aceia a căror zdrobire se manifestă în moduri sexuale – în promiscuitate, dependenţă sexuală, dependenţă de pornografie, frigiditate, homosexualitate şi lesbianism, comportament de travestit sau de transsexual – au în comun unele trăsături şi experienţe, tipare psihologice şi sociale, care îi fac vulnerabili la păcatul sexual. Înţelegerea acestui fapt a deschis pentru mine o nouă lume a înţelegerii şi empatiei pentru semenii mei bărbaţi. Doresc să împărtăşesc adevărul pe care l-am învăţat în călătoria mea, pentru ca alţii să poată găsi speranţă în ceea ce eu ştiu că este adevărat: cu Dumnezeu nimic nu este imposibil.

M-am îndepărtat atât de mult de voia desăvârşită a lui Dumnezeu, părăsindu-mi identitatea în efortul de a-mi găsi fericirea şi pacea minţii. Cu toate acestea, sângele lui Isus m-a eliberat şi m-a făcut liber. Scopul meu este acum să mă bucur cu cei care au inima zdrobită, care sunt dispreţuiţi şi respinşi, neînţeleşi şi nefericiţi.

Indiferent în ce constă zdrobirea inimilor voastre, dacă este vorba de un păcat sexual sau de o altă manifestare a naturii umane căzute, până nu veţi pune păcatul respectiv la piciorul crucii lui Cristos, vă va ţine în robie.

Eu sunt un martor al adevărului incredibil al Evangheliei – puteţi fi liberi! Indiferent cine sunteţi, El vă poate găsi şi vă poate aduce acasă. Credeţi vestea cea bună, dragi prieteni! În Cristos există speranţă!

[Joseph Cluse, A Man Reclaimed. Copyright © Joseph Cluse. Tradus şi publicat cu permisiune. Articol scris iniţial de Erin Milburn, publicat în The Christian Voice, ediţia din noiembrie 2001, un ziar creştin lunar din Harrodsburg, Kentucky. Joseph slujeşte la CrossOver Ministries, o misiune din Lexington, Kentucky. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.oxford.occ.org.uk. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

Clic aici pentru un articol despre Joseph Cluse!

de Perry Desmond

Perry Desmond

Perry a trecut de la a fi băiat de altar la a fi prostituat, de la injecţiile cu hormoni şi silicon la o operaţie drastică de schimbare de sex, toate ca parte a căutării sensului şi identităţii de sine. Iar apoi a avut loc cea mai mare schimbare dintre toate: a devenit un om nou în Isus. În lupta sa de o viaţă cu transsexualitatea, Perry a ajuns, în cele din urmă, să înţeleagă sursa adevăratei iubiri. „Rochiile doar mi-au acoperit masculinitatea. Machiajul doar mi-a mascat-o. Siliconul doar a modelat-o. Operaţia doar a mutilat-o. Dedesubt, în fiecare celulă a corpului meu, adevărul era înregistrat de zece milioane de ori, în fiecare genă. Eram bărbat.” (Extras din prezentarea cărţii Perry: A Transformed Transsexual)

Povestea mea a început într-un orăşel din Louisiana în ziua de 15 august 1936, când m-am născut. Tatăl meu era barcagiu pe râu şi avea obiceiul să bea mult. Mi-a fost întotdeauna teamă de el, din cauză că venea acasă noaptea târziu, strigând şi distrugând lucrurile. De aceea am început să făuresc o lume a fanteziei numai a mea. Visam la toate femeile frumoase din filmele la care mă ducea mama în weekenduri. Vroiam să fiu fată, dar eram băiat.

Mama lucra mereu. Mă duceam în camera ei când era plecată şi-mi puneam rochiile şi cerceii ei, şi-mi dădeam cu rujul şi cu parfumul ei. Într-o zi, a venit acasă devreme şi m-a descoperit. „Să nu te mai prind că faci asta!” a strigat. M-a lovit, ţipând: „Eşti băiat, eşti băiat!” Mi-a smuls cerceii şi i-a aruncat pe masa de toaletă. Am ieşit în fugă din casă, plângând.

Îmi era teamă să mă joc cu băieţii. Îmi spuneau „fetiţă” şi „băiatul mamei”. La şcoală era cel mai neplăcut pentru mine. Ceilalţi băieţi nu mă vroiau în preajma lor şi îmi aruncau cuvinte de ocară. Erau câteva fete cu care mă puteam juca, dar mă jucam tot mai mult de unul singur, cu idolii mei din filme.

Oraşul nostru era lângă New Orleans şi, în fiecare an, aveam un carnaval pentru copii, în ultima zi înainte de Postul Paştelui. Toată lumea se costuma pentru paradă. Într-un an când mama se afla la lucru, mi-am pus o fustă şi o bluză şi m-am costumat în ţigancă. Nimeni nu a şi-a dat seama cine eram. M-am simţit foarte sigur pe mine fiind deghizat. Toţi credeau că eram fată şi am simţit că asta eram cu adevărat. Am simţit o putere ciudată curgând înăuntrul meu. Pe care aveam să o simt de multe ori, în anii care aveau să vină, de fiecare dată când mă îmbrăcam ca o femeie.

În cele din urmă, am absolvit liceul. La vârsta de şaptesprezece ani, eram printre cei mai tineri din grupa mea din anul întâi, la Universitatea de Stat din Louisiana. Apoi, pentru prima dată în viaţă, am întâlnit pe cineva ca mine. Lee era în clasa mea de dans modern. De la bun început, am petrecut mult timp împreună. Nu a trecut mult şi m-a prezentat aproape tuturor homosexualilor din campus. Nu mai conta că heterosexualii râdeau de mine şi îmi spuneau lucruri răutăcioase. Acum aveam un grup de oameni care mă acceptau aşa cum eram. Nu peste mult timp am devenit parte a comunităţii homosexuale din Baton Rouge. Am început să trăiesc cu Ralph, care avea cu douăzeci de ani mai mult decât mine. Obişnuia să mă ducă la un bar din New Orleans. Aveam numai şaptesprezece ani, deci intram furişându-ne pe coridor până la bar. Niciodată înainte nu mai văzusem bărbaţi dansând împreună. Am fost complet şocat, dar şi încântat de atmosfera din penumbră, vibrând de muzică, cu mulţi bărbaţi homosexuali. „Asta e pentru mine!”, i-am spus lui Ralph. „Într-o zi voi lucra într-un astfel de loc.”

Când aveam optsprezece ani, am plecat de la colegiu şi m-am dus la New Orleans. Am lucrat ca ospătar într-un loc care era un refugiu pentru prostituţia masculină şi feminină. M-au lăsat să port machiaj şi ruj. Curând am devenit un adept al prostituţiei masculine. M-am mutat cu un croitor bogat şi am început să port îmbrăcăminte feminină în fiecare zi. Într-o dimineaţă, am deschis uşa de la intrare, iar mama era acolo. A fost şocată de înfăţişarea mea. M-a implorat să mă întorc acasă.

Dar eu am hotărât să mă tund, să-mi cumpăr o pereche de cizme de piele şi – dintre toate lucrurile posibile – să intru în Marină. Într-o primăvară, aflându-mă în permisie, m-am întâlnit cu o prietenă din liceu. Ne-am căsătorit, dar luna noastră de miere a fost un dezastru. Căsnicia noastră a fost de scurtă durată. Mai târziu am divorţat. Am mărturisit unui psihiatru că vroiam să încep să trăiesc ca femeie şi, în câteva săptămâni, am fost trecut în rezervă.

Am primit o slujbă de ospătar la un bar homosexual din New Orleans şi am sfârşit aşa cum începusem. Am înfiinţat o reţea de prostituţie masculină şi am fost angajat ca dansator de trupă într-un spectacol de travesti. Ceea ce mi-a adus apoi o altă slujbă de travestit. Eram descris ca „cel mai frumos băiat din sud”. Curând lucram în cluburi de noapte, bând mult între reprezentaţii.

Într-o zi am auzit că tata era grav bolnav. Am telefonat acasă, iar mama mi-a spus că se purta iraţional. Tata se dusese la o campanie evanghelistică în cort cu două săptămâni înainte, iar acum toată ziua vorbea despre Isus şi citea Biblia. „Tot spune că Isus îl iubeşte”, a continuat ea. „Îmi este teamă. Cred că a înnebunit.” M-am îngrijorat din cauza tatei, dar tot cam pe atunci s-a întâmplat ceva ce m-a făcut curând să uit complet de el.

L-am văzut pe un vechi prieten pe stradă. Arăta ca o femeie frumoasă. Am fost şocat şi i-am pus multe întrebări. Mi-a dat numele medicului care îi administra tratamentul. L-am contactat în ziua următoare şi am început imediat o serie de injecţii săptămânale cu hormoni. Odată cu trecerea lunilor, înfăţişarea mea devenea tot mai feminină. Injecţiile cu silicon în sâni mă ajutau să arăt mai bine ca femeie. Dar înăuntrul meu mă simţeam mizerabil.

Am deschis pe strada Bourbon o serie de magazine oculte numite Epoca Vărsătorului, iar banii au început să curgă chiar din ziua deschiderii. Am decis că operaţia de schimbare de sex era răspunsul la lipsa mea de satisfacţie şi am telefonat unui chirurg plastician din New York. Am aranjat o întâlnire pentru primul stadiu al operaţiei – castrarea. Nu voi uita niciodată mirosul antiseptic al blocului operator. Operaţia a fost făcută cu anestezie locală, dar nici drogurile injectate cu ace de cincisprezece centimetri nu au putut să înlăture durerea îngrozitoare. A fost cea mai îngrozitoare experienţă din viaţa mea.

Iubitul meu de pe vremea aceea bea mai mult ca oricând. La două zile după ce am fost în stare să mă ridic din pat, Wayne şi cu mine ne-am certat mai tare ca niciodată. În noaptea aceea, după ce a ieşit pe uşă poticnindu-se, am înghiţit o sticlă întreagă de tranchilizante. Ar fi trebuit să mor, dar nu am reuşit decât să devin inconştient pentru douăzeci şi patru de ore. Nu decăzusem niciodată atât de mult în toată viaţa mea.

Trei zile mai târziu, a sunat telefonul. Era Wayne, care suna de la instituţia psihiatrică unde se dusese pentru tratament, din cauza consumului îngrozitor de droguri şi alcool. „Perry, s-a întâmplat ceva!” aproape că a strigat el. „Trebuie să vorbesc cu tine – astăzi!” De-abia mi-am putut crede ochilor când l-am văzut. Zâmbea, era absolut radios. Când îl văzusem ultima oară, era palid şi părea mort pe dinăuntru, cu ochii privind fix în gol. Ce mi-a spus a fost cel mai şocant lucru pe care l-am auzit vreodată: „Perry, sunt mântuit. Îl am pe Isus în inimă. Mă simt minunat!” În anul care a urmat, a depus mărturie faţă de mine de câte ori a avut ocazia. În cele din urmă, am fost de acord să merg cu el la biserică. Totul a fost ciudat pentru mine, dar am simţit ceva ce nu mai simţisem niciodată în viaţă. Acei oameni se iubeau cu adevărat unul pe celălalt. Puteam simţi asta.

Lucrurile au început să se schimbe înăuntrul meu. Când mă duceam la lucru, totul părea atât de sordid şi lipsit de viaţă. Întorcându-mă acasă, am decis să citesc toată literatura creştină pe care mi-o dăduse Wayne în acele luni. Am scos-o şi am petrecut întreaga ziua cufundându-mă în ea.

Am hotărât să merg la întâlnirea de rugăciune a bisericii baptiste de lângă spălătoria pe care o foloseam. În timpul slujbei, Domnul m-a atins şi am început să plâng. După aceea, m-am dus la pastor şi i-am spus printre lacrimi: „Îl vreau pe Isus. Vreau să fiu mântuit.” I-am povestit pe scurt povestea mea. Uimirea a apărut pe chipul lui. Mi-a sugerat să vină la mine acasă câteva zile mai târziu pentru a discuta, ceea ce a şi făcut. După ce mi-a explicat amănunţit Evanghelia, a rostit împreună cu mine rugăciunea păcătosului. În cele din urmă a plecat, dar eu am rămas pe genunchi, mărturisindu-I lui Dumnezeu toate păcatele mele. Când m-am ridicat, mă simţeam ca şi cum cineva mă curăţa din interior. Pentru prima dată în viaţă, mă simţeam curat şi pur.

Aceasta s-a întâmplat în februarie 1974. M-am dus la biserică de câte ori era uşa deschisă. Citeam Biblia literalmente zi şi noapte. Într-o zi l-am întrebat pe învăţătorul de la studiul biblic dacă trebuia să încep să mă îmbrac din nou ca un bărbat. Mi-a arătat Deuteronom 22:5. „Perry, indiferent ce au adăugat sau au îndepărtat medicii, vei fi întotdeauna bărbat. Aşa te-a creat Dumnezeu.” Am înţeles imediat. Trăisem o minciună. Dumnezeu vroia să trăiesc conform adevărului. La început am crezut că nu o voi putea face niciodată. Dar după ce m-am rugat pentru asta, o mare pace a coborât peste mine. Am ieşit în oraş şi am cumpărat îmbrăcăminte bărbătească – pentru prima dată în ultimii şase ani. Curând m-am obişnuit cu noua mea înfăţişare şi a început marea aventură a slujirii lui Isus.

Invitaţiile de a-mi spune povestea au început să curgă. În anii care au trecut de atunci, am călătorit mii de kilometri, împărtăşind ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea. Tot nu-mi vine să cred cât de mult m-a schimbat. Uneori trebuie să mă ciupesc, ca să mă asigur că nu visez. Nu ştiu ce îmi va aduce viitorul, dar ştiu Cine deţine controlul asupra viitorului. Numele Lui este Isus, iar El este totul pentru mine.

[Perry Desmond, The Final Transformation. Copyright © 2004 Perry Desmond. Tradus şi publicat cu permisiune. Perry a fost un transsexual a cărui mărturie a fost cunoscută pe plan mondial. În ziua de 26 iunie 1984 s-a dus acasă la Domnul, în urma unui atac cerebral. Fiind unul dintre primii deschizători de drumuri în mişcarea foştilor homosexuali, dragostea exuberantă a lui Perry pentru Mântuitorul Său va continua să constituie o inspiraţie pentru mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte. Povestea completă a lui Perry se găseşte în cartea Perry: A Transformed Transsexual.]

de Darrel Thompson

Darrel Thompson, atunci și acum

Deşi am crescut într-o familie creştină şi am mers la şcoala duminicală, mi-am urmat propriul drumul şi, la vârsta de treisprezece ani, am început să simt atracţii faţă de cei de acelaşi sex. Le-am dat curs cu copii mai mari şi m-am implicat apoi cu bărbaţi homosexuali şi bisexuali mai mari decât mine. Când aveam nouăsprezece ani, m-am mutat de acasă şi am întâlnit un bărbat pe care l-am crezut femeie. El m-a prezentat altor „bărbaţi” ca el, care mi-au devenit prieteni. Petreceam mult timp împreună. I-am întrebat cum de ajunseseră astfel. Aşa că unul dintre ei m-a prezentat unui medic din partea de jos a oraşului, care m-a evaluat şi mi-a dat prima injecţie cu estrogen pentru a arăta şi eu a femeie. În acel moment mi s-a făcut teamă. Dar prietenii mei erau acolo, ca să mă ajute. Medicul mi-a lăsat pilule cu estrogen şi cu steroizi. Eram pe cale să devin femeie, la fel ca prietenii mei transgenderi.

Ca rezultat al estrogenului, m-am transformat fizic în femeie, chiar dacă nu eram de fapt femeie. Cu trecerea lunilor, au avut loc schimbări fizice. Eram speriat de ce vedeam în oglindă. Totuşi, eram fericit cu ceea ce vedeam.

Odată cu schimbările fizice, personalitatea mea s-a schimbat. Am devenit foarte arogant. Chiar dacă mi-au crescut sânii, vroiam mai mult. Deci prietenii mei transgenderi m-au prezentat unui bărbat atrăgător, care avea o casă deosebit de mare şi de frumoasă, pe un deal. El m-a dus în pivniţă şi mi-a zis să mă întind pe o masă.

Mi-a masat sânii. Apoi mi-a injectat un sân cu silicon gel şi a început să îl umfle. Mi-am văzut sânii crescând chiar în faţa ochilor mei. Mi-a cerut să-i spun când să se oprească. Respiram foarte repede din cauza fricii. Dar în mai puţin de două ore era gata. Am realizat că aşa îşi primesc sânii bărbaţii transgenderi (prin injecţii neautorizate cu silicon – aceste practici sunt periculoase din punct de vedere medical şi nu ar trebui făcute). Uneori se strâng împreună pentru ceea ce ei numesc o „petrecere de umflare” şi se injectează unul pe celălalt.

Dar eram mulţumit de noii mei sâni. Credeam că eram atrăgător şi mă simţeam încurajat de complimentele cercului meu de prieteni transgenderi.

Totuşi, cu trecerea anilor, am devenit deprimat. Nu am reuşit niciodată să fiu fericit sau să găsesc adevărata dragoste. Eram îndrăgostit de un tip care credeam că era cel mai bun lucru care mi se întâmplase vreodată. Dar el era abuziv. În ciuda abuzului, aş fi făcut aproape orice pentru el. Dar totul a fost în zadar, pentru că m-a părăsit pentru cineva mai tânăr.

În viaţa homosexuală şi transgender, tinereţea este foarte importantă. Drept rezultat, eram obsedat de trupul meu şi de înfăţişarea mea. Ca să fii acceptat în acest stil de viaţă, ai nevoie de un trup şi de o înfăţişare atrăgătoare.

În mulţimea transgenderilor din care făceam parte, bărbaţii transsexuali care arătau a femei trebuiau să corespundă anumitor criterii. Trebuia să avem trăsături feminine mai accentuate; cu alte cuvinte, să arătăm mai femei decât o femeie adevărată. Deci trebuia să avem sâni mai mari, şolduri mai cambrate, ten fără defecte etc. Pentru a face faţă, eram nevoit să cumpăr cele mai scumpe creme, să iau o groază de pilule cu hormoni, să mă machiez ore în şir în oglindă.

Îmi lua mult timp să mă aranjez şi să mă menţin în contingentul frumuseţii, îndeosebi fiindcă nu eram femeie. Astfel încât, deşi arătam mai bine decât cele mai multe femei din zonă, totul era o şaradă, fiindcă, mai întâi de toate, nici nu eram femeie şi îmi lua atât de mult timp ca să arăt a femeie. Ca să merg la un bar sau la o petrecere aveam mult de lucru. Rezultatul era o minciună zilnică.

Dar lauda din partea grupului meu de prieteni transgenderi m-a făcut să continui. Mă aflam în centrul atenţiei şi mă simţeam important. Când ni s-au alăturat transgenderi mai tineri, am luat mai multe pilule cu estrogen, ca să arăt mai feminin din punct de vedere fizic, chiar dacă, din cauza măririi dozei, îmi era rău din punct de vedere fizic.

Odată m-am văzut într-o oglindă laterală şi m-am temut, fiindcă am crezut că era altcineva. Altădată mă simţeam atât de deprimat şi de singur, încât m-am aşezat pe calea ferată, vrând să fiu salvat, chiar dacă însemna să ajung la închisoare. Având o sticlă de aproape doi litri de whisky, am plâns pe o bancă publică. În noaptea aceea ploua şi am urinat pe mine, iar şi iar. Eram beat. Îmi părea rău pentru mine însumi, fiindcă nimănui altcuiva nu-i părea rău. După multe decepţii de genul acesta, am vrut să-mi schimb viaţa.

Pentru mine, calea de ieşire din stilul meu de viaţă i-a implicat pe părinţii mei, care s-au rugat, şi pe Domnul, care a lucrat în inima mea. Nu-mi amintesc să fi venit cineva la mine, dar ştiu că Duhul Sfânt lucra, astfel încât m-am întors la Cristos şi am încetat să iau hormoni. Încet, încet am început să arată ca genul pe care l-am primit la naştere. Mi-am spus iar pe numele masculin, cel pe care mi l-au dat părinţii şi la care renunţasem în toţi acei ani în care încercasem să trec drept femeie. Am fost la conferinţa Exodus şi am înţeles că eram o fiinţă nouă în Cristos. Am început să mă plac pe mine însumi şi să mă înconjor cu oameni creştini, şi m-am implicat în biserica locală. Ei mă iubeau necondiţionat şi nu trebuia să arăt mereu „frumos” pentru a fi cu ei. După ani de zile în care am trăit în acel stil de viaţă, schimbarea a venit încet.

În cele din urmă, nimeni nu ar fi putut spune că ani de zile fusesem femeie – cu excepţia unui lucru. Încă aveam sâni. Astfel încât acum eram un bărbat cu sâni de femeie. Ceea ce altădată mă făcuse atât de mândru, constituia acum o sursă de agonie pentru mine. Nu aveam bani să plătesc un chirurg şi blocul operator, pentru a îndepărta siliconul din sâni. Bineînţeles, procedura nu era acoperită de asigurarea medicală. Nu ştiam încotro să mă îndrept pentru asistenţă financiară, deoarece aveam sentimentul că nimeni nu ar fi înţeles cum am intrat într-o asemenea încurcătură şi că mi-ar fi spus în schimb că aşa meritam. Dar ştiam că Dumnezeu nu vroia să trăiesc aşa. El m-a făcut complet în dragostea Lui şi avea să mă facă şi acum complet.

Am auzit despre PFOX (Parents and Friends of Ex-Gays and Gays), o organizaţie nonprofit care strânsese fonduri pentru operaţia de revenire la sexul iniţial pentru un alt fost transgender. PFOX a fost de acord să strângă fonduri pentru operaţie, anestezie şi blocul operator. Au găsit un chirurg plastician catolic, care a acceptat să facă operaţia la un preţ redus. O femeie creştină a finanţat operaţia. Cine ar crede că oamenii pot fi atât de buni, încât să ajute financiar pe cineva ca mine?

Am simţit multă nerăbdare şi nelinişte, în aşteptarea zilei în care urma să aibă loc operaţia mea de revenire la sexul iniţial. Credeam că nu va mai veni niciodată, iar când a venit, eram speriat. La un moment dat, m-am gândit că nu o meritam.

După ce s-a terminat operaţia, m-am uitat în jos ca să văd rezultatul final şi de atunci nu am mai privit niciodată în pământ. Acum puteam să fac lucrurile pe care le dorisem dintotdeauna: să merg la sală, să întâlnesc oameni, să mă îmbrac fără să mă tem că cineva va da peste mine şi să devin mai activ din punct de vedere fizic. Am început să simt o încredere pe care nu o avusesem niciodată înainte.

Astăzi sunt pregătit pentru ca Domnul să mă poarte la un alt nivel, continuând să lucreze în viaţa mea. Isus mi-a schimbat atât sufletul, cât şi trupul. Am fost schimbat, pentru a devenit de neschimbat. Nici într-un milion de ani nu aş fi crezut că voi depune o asemenea mărturie. După părerea mea, indiferent ce ai făcut sau cu cine ai făcut, când Dumnezeu este în tine, viaţa ta nu va mai fi niciodată aceeaşi. Isus Cristos este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. El este mai frumos pentru mine decât orice femeie în care aş fi încercat vreodată să mă transform.

Ieremia 29:11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”.

[Darrell Thompson, Becoming the Man God Made Me to Be. Copyright © Darrell Thompson. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

de Sy Rogers

Sy Rogers

Imaginaţi-vă – eu să fiu căsătorit!

Era o zi de bucurie şi de sărbătoare, de împărtăşire a dragostei între familie şi prieteni. Lângă mine se afla soţia mea, femeia pe care o iubeam. Dar specială cum era, nunta noastră avea o semnificaţie mult mai adâncă.

Într-o vreme nu aş fi crezut pentru nimic în lume că o asemenea împlinire ar fi fost posibilă pentru mine. Cu numai trei ani în urmă, eram pierdut în căutarea identităţii mele, căutând cu disperare dragoste şi acceptare. Eram transsexual – sau cel puţin aşa spunea psihiatrul meu. Deşi din punct de vedere fizic eram bărbat, mă simţeam „prizonier” în trupul care nu trebuia. Eram obsedat de dorinţa de a-mi schimba sexul exterior şi de a-mi conforma trupul cu cea care credeam că eram în realitate – atât mintal, cât şi emoţional. M-am convins pe mine însumi şi am încercat din greu să-i conving pe alţii că pentru mine, operaţia de schimbare de sex era necesară, ca să pot avea o viaţă împlinită.

Uitându-mă la filme în copilărie, am observat că fata era întotdeauna obiectul atenţiei şi afecţiunii eroului. Mă durea inima când mă gândeam: „Aş vrea să fiu aşa.” Ani de zile mai târziu, urma să trăiesc fantezia din copilărie şi să devin „ca o femeie”, în speranţa de a fi în sfârşit iubit cu adevărat.

Prima jumătate a vieţii mele a fost ca un lagăr de concentrare emoţională: mama mea alcoolică a fost omorâtă într-un accident de maşină când eu aveam patru ani. Înainte de aceasta, fusesem molestat sexual de un „prieten” de familie. După moartea mamei, am fost despărţit de tatăl meu timp de un an. Trăiam într-un vid emoţional. Identitatea şi siguranţa mea ca băiat erau lăsate neconfirmate şi nehrănite. Mai târziu, la şcoală, am fost permanent ridiculizat, am fost respins şi abuzat fizic din cauza manierelor mele efeminate. Deşi am încercat să mă „conformez” normei, am fost continuu etichetat ca un homosexual şi un bărbat ratat. Nu e de mirare că aveam probleme. Ca adolescent, nu mă identificasem încă drept homosexual. Totuşi, eram desigur conştient de atracţia mea faţă de cei de acelaşi sex şi simţeam teamă şi ruşine. Câţiva ani mai târziu, când m-am implicat, în cele din urmă, în mediul homosexual, am simţit aşa o uşurare! M-am simţit acceptat şi înţeles. În sfârşit, aparţineam unui loc. A fost grozav pentru un timp. Nu după mult, trăiam palpitant şi periculos, şi înconjurându-mă întotdeauna de oameni care să-mi confirme şi să-mi consolideze viaţa de homosexual.

În cele din urmă, am fost staţionat în Hawaii. Acolo am arătat un interes total pentru latura întunecată, cufundându-mă în mediul homosexual. Mulţi homosexuali sunt maturi şi responsabili, dar eu, ca mulţi alţii, nu eram. Am ajuns să mă implic în prostituţia cu minori, în abuzul de droguri şi în viaţa de stradă, uneori periculoasă.

Dar am şi obosit din cauza stilului de viaţă homosexual în care eram implicat. În spatele faţadei de acceptare şi a promisiunii de a fi iubit, am văzut mulţi oameni nefericiţi, cinici şi disperaţi. Toţi căutau evazivul „partener perfect” care să-i împlinească. Cuplurile care susţineau că sunt îndrăgostite constituiau adesea obiectul invidiei şi al îndoielii. „Cât va dura de data asta? Este posibil ca aceasta să fie tot ce înseamnă viaţa?” mă întrebam eu. Cei mai mulţi dintre prietenii mei homosexuali spuneau că ne-am născut homosexuali – nu ne puteam schimba. Unii credeau chiar că Dumnezeu îi crease homosexuali.

După o călătorie de câteva luni în Orient, am aflat că doi dintre cei mai apropiaţi prieteni homosexuali ai mei frecventau o „biserică homosexuală” – Biserica Comunităţii Metropolitane (MCC) din Honolulu. Înfiinţată în Los Angeles în 1968, MCC le urează bun venit, în mod deschis, homosexualilor şi interpretează Biblia pentru a zugrăvi un Dumnezeu care binecuvântează relaţiile homosexuale monogame.

Pe vremea aceea nu eram prea interesat de Dumnezeu, dar mi-a plăcut ideea unei religii care să-mi aprobe sexualitatea. Până în acel moment oamenii religioşi, deşi adesea sinceri, păreau să-mi ofere doar un mesaj al condamnării. Credeam că Dumnezeu îi iubeşte pe heterosexuali. În cele din urmă, cei doi prieteni homosexuali ai mei au devenit primul cuplu masculin „căsătorit” în statul Hawaii. Eu am fost unul dintre cavalerii de onoare la nunta lor.

În primăvara anului 1977, mi-am încheiat serviciul militar activ şi m-am întors în oraşul meu natal. Câteva luni mai târziu, am primit o scrisoare de la prietenii mei homosexuali – „cuplul căsătorit” din Hawaii. Mă înştiinţau că mariajul lor luase sfârşit şi că renunţaseră la stilul de viaţă homosexual şi la identitatea homosexuală. Acum erau creştini. Spuneau că învăţăturile bisericii homosexuale nu erau adevărate, dar că puteam găsi adevărul eu însumi în Biblie. Sperau că voi înţelege şi încheiau adăugând că se rugau pentru mine. Nu mai auzisem niciodată aşa ceva. „Ce trădători!” am gândit eu.

Ieşirea mea din viaţa homosexuală a început prin încercarea mea de a dobândi dragostea masculină, devenind femeie prin schimbare de sex. Deşi, în cele din urmă, nu am recurs la operaţie, urmam terapie cu hormoni şi trăiam ca femeie cam de un an şi jumătate. Totuşi, am înţeles că operaţia nu-mi putea rezolva cu adevărat problemele şi nu-mi putea garanta că voi primi dragoste. Înţelegând că nu-mi condusesem prea bine viaţa pe cont propriu, în cele din urmă, am început să-L caut cu sinceritate pe Dumnezeu. M-am întors la Biblie, ştiind că voi afla răspunsul acolo.

„Veniţi acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca roadele cele mai bune ale ţării; dar dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghiţiţi de sabie, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1:18-20)

Când am citit acest verset, am fost zdrobit. Amărăciunea, vina şi ruşinea pentru anii pierduţi ai vieţii mele s-au revărsat şi am plâns la piciorul patului. Mi-am recunoscut eşecul şi vina înaintea lui Dumnezeu şi am strigat la El: „Dumnezeule, nu pot schimba ceea ce sunt, dar vreau să fiu schimbat! Ştiu că ai putere. Fă-mă bărbatul care vrei Tu să fiu!”

Să fiu plăcut lui Dumnezeu, să fiu iubit şi nu respins de El, era tot ce vroiam. Când mi-am predat viaţa în mâinile Lui, încrezându-mă în El, „omul vechi” a murit şi „noul eu” s-a născut! Ce mi se întâmplase? Nu eram sigur, dar mă simţeam bine. Liniştit. Curat. Iertat. Şi încrezător că Dumnezeu va fi acum cu mine, pentru a mă ajuta să trăiesc o viaţă în mod clar diferită.

Credinţa mea reaprinsă în Dumnezeu a fost cea care m-a condus pe un drum nou, ceea ce altădată credeam că era imposibil pentru mine. Nu că încercam să nu mai fiu homosexual. Nu ştiam „cum” sau dacă era posibil. Dar eram doritor să mă opresc din a-mi trăi viaţa punând condiţii. În schimb, i-am predat viaţa mea lui Dumnezeu, în condiţiile Lui. Acestea se întâmplau în ianuarie 1980.

Sy Rogers cu soţia

Pe atunci, prietenii mei homosexuali credeau că am înnebunit. Au zis că mă voi întoarce în baruri într-o săptămână, o lună, un an. Nu m-am întors niciodată. Dar nu a fost uşor. Am trecut printr-o mulţime de lupte la început, dar, ca în cazul eforturilor care merită, perseverenţa a meritat. Astăzi mă bucur foarte mult de oportunitatea de a depăşi problemele din trecut. Mă bucur că sunt soţ din 1982, şi că sunt tată. Nu este o dovadă că nu sunt homosexual, dar este dovada unei vieţi pe care nu am crezut-o vreodată posibilă. Procesul de recuperare a avut nevoie de timp şi de efort, şi de încurajare, şi de responsabilitatea prietenilor mei, care m-au sprijinit. Mai important, recuperarea a depins de dorinţa mea de a coopera cu Dumnezeu. De-a lungul anilor şi în întreaga lume, orice om pe care l-am cunoscut personal sau care ştiu că a învins homosexualitatea, a reuşit ca o consecinţă directă a unei vieţi încredinţate lui Dumnezeu şi umblării cu Cristos. Deşi nu-mi voi trăi niciodată viaţa ca şi cum nu aş fi fost nicicând homosexual, sunt capabil să trăiesc depăşind faptul că am fost homosexual.

Fiind cel mai dur critic al meu, uneori este dificil pentru mine să percep schimbările pe care Dumnezeu le-a făcut în viaţa mea. Poate că nu voi atinge niciodată standardul nerealist al societăţii pentru masculinitate. Dar acum trăiesc după un set diferit de valori – privesc la Isus. El este exemplul meu, ţinta mea finală şi obiectul dorinţei mele.

În peste un deceniu de trăire a unei vieţi noi, pline de provocări, dar satisfăcătoare, am avut oportunitatea unică de a călători prin lume şi de a sluji celor zdrobiţi sexual. Am întâlnit multe sute (dacă nu mii) de bărbaţi şi femei care au învins diferite tulburări sexuale. Mult mai mulţi se află „în procesul de recuperare”, o expresie care cred că descrie cu acurateţe triumful neîntrerupt al lui Dumnezeu în vieţile celor împăcaţi cu El. Cum s-a spus adesea: „Dumnezeu primeşte glorie şi din proces – nu doar din rezultatul final.” A deveni creştin este doar începutul!

Într-o seară, pe când mă pregăteam de culcare, Domnul a vorbit inimii mele, spunându-mi: „Priveşte în oglindă! Spune-Mi ce vezi.” Am privit o clipă şi am spus: „Văd o creaţie nouă!” El a zis: „Da, dar priveşte din nou.” Am făcut-o, iar apoi am spus: „Văd un copil al Regelui – un slujitor al lui Isus – şi frumuseţe din rămăşiţele vieţii mele din trecut.” Dar ştiam că nu acestea erau răspunsurile pe care le căuta El. Ce încerca să-mi spună Domnul? M-am uitat din nou în oglindă. „Ce vezi, fiule?” În cele din urmă, am înţeles. „Văd că bărbatul, bărbatul din oglindă – sunt eu.”

[Sy Rogers, The Man in The Mirror. Copyright © Sy Rogers. Tradus şi publicat cu permisiune. Modul dramatic în care Sy a învins homosexualitatea a fost făcut cunoscut pe şase continente, în numeroase publicaţii şi în interviurile sale din mass-media. Sy a fost gazda unor emisiuni de televiziune şi radio care abordau în mod specific recuperarea din probleme sexuale. El şi soţia lui, Karen, sunt căsătoriţi din anul 1982 şi au o fiică. Pentru o înregistrare video cu Sy, clic aici.]