de Danny Blackwell

Danny & Alice Blackwell

Era duminică noaptea şi predicam la biserica St. Jamestown Community Church, unde pastorul Mike Grady ne invitase să vorbim pe Alice şi pe mine. Mike ne spusese că biserica lor din zona comercială fusese un salon de înfrumuseţare şi că acum era dedicată gloriei lui Dumnezeu. Faptul că am realizat că predicam într-un fost salon de înfrumuseţare a avut un puternic impact asupra mea datorită locului de unde m-a scos Domnul. El mi-a imprimat în memorie Ieremia 30:17: „Dar te voi vindeca şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: Cel izgonit.” Mare parte din viaţa mea din trecut includea fantezii cu activităţile care aveau loc într-un salon de înfrumuseţare, fantezii de care Dumnezeu m-a eliberat.

Aveam aproximativ douăzeci și trei de ani când am intrat în biroul pastorului meu şi i-am făcut cunoscut cel mai mare secret al meu, dorinţa de a purta îmbrăcăminte feminină. Fiind creştin, aveam o dorinţă disperată de a avea pacea care dăinuiește, dar aveam un stil de viaţă secret. Toate cărţile spuneau că eram un travestit şi că nu exista vindecare pentru mine. Totuși, chiar dacă mă simţeam prins în capcană, credeam că trebuia să existe un răspuns.

Dorinţa mea de a purta îmbrăcăminte feminină s-a accentuat, trecând de la gânduri neînsemnate când eram copil, la o luptă zilnică în adolescenţă şi în primii ani după împlinirea vârstei de douăzeci de ani. Obiceiul a început destul de nevinovat, când aveam cam opt ani: mi-am pus corsetul bunicii mele şi m-am simţit bine. Totuşi, nu era prima dată când eram atras de îmbrăcămintea şi de coafura feminină. Chiar și când eram mic plângeam până ce bărbaţii mă luau în brațe.

Mama, bunica şi noi, cei trei băieţi, am locuit într-un sat mic până am împlinit zece ani. Tatăl meu lucra la o sută șaizeci de kilometri depărtare şi venea să ne viziteze de patru ori pe an. Dar Dumnezeu ne-a oferit o figură parentală minunată printr-un fermier vecin, iar noi, cei trei băieţi, am petrecut momente minunate cu el.

Uneori însă prietenii din copilărie trec dincolo de distracţiile admise şi, în acest fel, cel mai bun prieten al meu m-a făcut să experimentez lucruri pe care nu ar fi trebuit niciodată să le experimenteze doi băieţi. Din cauza acestui abuz, am purtat în mine o ruşine care m-a făcut să evit să fiu îmbrăţişat de bărbaţi. Am început să-mi petrec timpul având fantezii cu cineva care va veni şi mă va transforma în fată. Pe vremea aceea întreaga noastră familie mergea la biserică, totuşi am păstrat acele sentimente înăuntrul meu.

Când am intrat în adolescenţă, ne-am mutat la Toronto pentru a fi cu tatăl meu, ceea ce a fost grozav. Cu toate acestea, la treisprezece ani, când alţi băieţi se uitau după fete, eu am început să-mi pun în secret părul pe bigudiuri şi să port eşarfe. Ceea ce, alăturându-se nevoilor tinereţii, mă stimula sexual. Pentru mine sexualitatea însemna să mă îmbrac ca o fată şi să dau curs fanteziilor tot mai puternice care îmi invadau mintea.

De ce făceam acele lucruri şi de ce aveam acele impulsuri? Creşterea mea fără tată, abuzul sexual prin care am trecut şi faptul că eram înconjurat de femei adulte, au contribuit toate la dezvoltarea impulsurilor mele. Apoi dependenţa mea de fanteziile cu femei, ca şi altele mi-au alimentat stilul de viaţă. Faptul că am părăsit şcoala la cincisprezece ani m-a făcut să devin şi mai confuz, şi chiar dacă aveam un prieten apropiat care era întotdeauna prezent pentru mine, nu i-am destăinuit niciodată secretul meu. Presiunea financiară din familie şi singurătatea din timpul adolescenţei m-au făcut să evadez într-o lume a fanteziei unde visele mele secrete prindeau viață.

Am petrecut ore întregi în biblioteci, căutând imagini cu femei cu părul pe bigudiuri, pentru a experimenta plăcerea sexuală; era o adevărată provocare pentru mine. Vedeam femeile ca fiind perfecte şi frumoase şi îmi doream mult să fiu femeie. Cei care mă cunoşteam nu ştiau despre lupta mea. Mergeam din magazin în magazin, căutând ceva ce ar fi purtat o femeie. Întotdeauna urmăream acelaşi tipar: cumpăram un articol de îmbrăcăminte, îl puneam, mă excitam, îl aruncam, iar apoi simţeam vină şi ruşine zile în şir. Ceea ce credeam că mă împlinea mă făcea să fiu foarte pustiu pe dinăuntru.

Când aveam douăzeci și unu de ani, tatăl meu s-a dus acasă ca să fie cu Isus. Astfel, când mama era plecată, iar eu eram singur, aveam libertatea să mă îmbrac ca o fată. Plănuiam zile întregi ce să cumpăr: peruci, rochii, bigudiuri şi pantaloni strâmţi. Dacă ar exista o fotografie care să mă arate în acele zile, aşa eram.

Mă îmbrăcam cu toate şi simţeam plăcere sexuală, după care le aruncam şi eram copleșit de vină şi ruşine. Deşi devenisem creştin la vârsta de opt ani, vina pe care o simţeam atunci m-a făcut să-mi rededic viaţa lui Dumnezeu. Dar mă luptam atât de tare, încât mă plimbam pe străzi noaptea, temându-mă să fiu singur acasă, pentru că ştiam că aș fi făcut ceva ce mai târziu aș fi regretat.

Mi-a fost tare greu să îi fac cunoscut trecutul meu pastorului meu. Dar când m-am dus la el, nu a râs deloc, nici nu a fost şocat sau ruşinat. A ascultat şi s-a rugat pentru mine, iar din când în când îmi spunea: „Într-o zi vei fi liber.” Nu ştiam că faptul că m-am dus la pastor era primul pas spre eliberare! Domnul a folosit şi alţi oameni, care mi-au spus: „Eşti aşa cum te-a făcut Dumnezeu (bărbat), deci porneşte de aici!” şi „Domnul vrea să dai ascultare Cuvântului, fiindcă te va face din nou bărbat.”

Dumnezeu lucra uneori minunat, dar eu eram încăpăţânat şi cădeam iar şi iar în ispită. Mă trezeam gândindu-mă la îmbrăcămintea şi coafurile femeilor când mergeam la culcare, şi acestea erau primele gânduri din mintea mea dimineaţa. Rezistam o săptămână sau două, dar apoi păcătuiam şi simţeam teamă şi vină. Gândurile şi sentimentele contradictorii m-au făcut să mă gândesc la sinucidere. Era ca şi cum duşmanul îmi spunea: „Nu vei fi niciodată liber.” Totuşi, Dumnezeu era lângă mine şi m-a încurajat. Pe strada Huntley nr. 100, El mi-a vorbit, spunându-mi: „Te iubesc aşa cum eşti.” Răspunsul meu a fost: „Doamne, eu mă urăsc, Tu cum mă poţi iubi?”

Pastorul mi-a recomandat consilierea creştină, dar când primul consilier mi-a spus: „De şapte ani consiliez pe cineva cu problema ta”, i-am spus la revedere. Mai târziu am găsit un consilier care a vorbit cu mine, m-a ascultat, a plâns cu mine şi a învăţat despre unele probleme de bază. Am apelat şi la muzica şi la autorii creştini care îmi ofereau speranţă, iar în al treilea deceniu de viață am început să am ies cu femei. Din când în când cădeam, dar Dumnezeu îmi era alături şi nu a renunţat niciodată la mine. Anii de confuzie nu dispar niciodată peste noapte, deci a fost nevoie de ani şi ani pentru a deveni liber.

Pe 25 ianuarie 1980 am întâlnit-o pe Alice, iar doi ani mai târziu ne-am căsătorit. Îi mărturisisem totul şi simţeam că voi fi bine. Aş vrea să pot spune că am fost în ordine. Regret că am cedat ispitei şi că am rănit-o pe Alice de multe ori. Am minţit şi i-am ascuns lucruri, dar Dumnezeu era prezent ca să mă vindece. În cele din urmă, am mers la Eastern Pentecostal Bible College, iar apoi ne-am simţit îndemnaţi să ne întoarcem la Toronto ca să slujim. Chiar şi după trei ani de colegiu biblic şi zece ani de căsătorie, tot mai cădeam uneori în ispită, deşi mai rar, când vedeam o femeie într-o rochie grozavă sau cu părul pe bigudiuri.

Dar Domnul continua să mă vindece şi să mă schimbe. Am găsit pe cineva prin Exodus North America, reverendul Jerry Leach de la Crossover Ministries, care m-a ajutat să văd că nu eram singur în luptele mele şi că libertatea era reală. Cum îmi doresc să fi ştiut despre misiunile Exodus mai devreme! De asemenea, prin dare de seamă şi citirea Cuvântului, ca şi prin alte materiale bune, m-am dezvoltat în interior şi mi-am întărit mai mult imaginea masculină. Alice, soţia mea, este atât de minunată, iar eu continui să învăţ cum să fiu un soţ bun.

În 1992, Domnul ne-a îndemnat să slujim comunității homosexuale. Aceasta s-a întâmplat printr-o înlănţuire de evenimente, văzând nevoia şi simţindu-ne chemaţi. Nu ne-am avântat în misiune, dar faptul că eram implicat în bisericile penticostale a condus la ordinarea mea, oferind baza pentru această misiune. Datorită trecutului meu şi în ciuda faptului că nu am fost niciodată homosexual, am fost nevoit să mă confrunt cu teama de a intra în comunitatea homosexuală, un loc nefamiliar. Cam pe vremea aceea am învăţat mai multe despre Exodus, un prieten numit Al mi s-a alăturat, iar împreună am început ceea ce avea să devină New Hope Outreach. Domnul ne-a confirmat că vroia să facem aceasta, după ce Alice şi cu mine L-am căutat în rugăciune. Una din motivaţiile care mă conduc este sentimentul de neajutorare prin care am trecut; şi deşi nu toată lumea simte la fel, oricine are nevoie să audă că poate fi eliberat de Isus.

Acum, în anul 2004, New Hope Outreach, având sloganul de misiune: „Ajungând cu Evanghelia la cei cu stiluri de viaţă alternative”, este afiliată la Pentecostal Assemblies of Canada şi la Exodus North America şi continuăm să ajungem cu Evanghelia la homosexuali şi la cei cu stiluri de viaţă transgender. Misiunea noastră este clădită pe respectul şi dragostea faţă de oameni în Împărăţia lui Dumnezeu.

Am să-I mulţumesc pentru multe lui Dumnezeu în acest an 2004: pentru eliberarea mea de stilul de viaţă al unui travestit prin harul Său, prin dragostea Sa nesfârşită şi prin corectarea Sa; pentru dăruirea unei soţii frumoase şi pentru masculinitatea mea restaurată. Sunt, de asemenea, mulţumitor pentru pastorii, prezbiterii, consilierii şi prietenii evlavioşi care m-au ascultat şi cărora le-a păsat, şi pentru autorii care s-au adresat problemelor identităţii de gen. De asemenea, Îi mulţumesc Domnului pentru Pentecostal Assemblies of Canada şi pentru Exodus. Uneori mă întreb unde aş fi astăzi, dacă pastorul m-ar fi respins sau ar fi râs. Deci sunt eu tot ce vrea Dumnezeu să fiu? Nu! Dar prin harul Său, El continuă să lucreze în ceea ce mă priveşte.

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

[Danny Blackwell, Finding true love and acceptance in God’s Grace. No more dresses and rollers. Copyright © Danny Blackwell. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.transchristians.org. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]